Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Auditia
Auditia
1
Georgeta, Aldea; Gabriela, Munteanu – Didactica educaţiei muzicale în învăţământul primar, E.D.P.,
Bucureşti, 2001, p.113.
dezvolte percepţia muzicală şi să le servească argumente pentru participarea
la manifestări artistice autentice.”2
În urma activităţilor desfăşurate la catedră am observat că elevii
prezintă un viu interes pentru ascultarea diferitelor surse sonore din mediul
ambiant şi pentru audierea unor genuri muzicale specifice muzicii populare,
culte şi uşoare cu care sunt familiarizaţi prin intermediul radioului şi
televiziunii în special.
Audierea are însă întotdeauna un caracter pasiv, de divertisment,
deoarece nu ridică întotdeauna şi problema explicării şi înţelegerii conştiente
a limbajului muzical.
Ei nu înţeleg de la început faptul că, în esenţă, muzica este un limbaj
sonor specific, ca şi vorbirea, care trebuie să fie ascultat cu înţelegere, pentru
a putea fi tălmăcit.
Iată de ce este necesar ca elevii, de la cea mai mică vârstă, să fie puşi
în situaţia să asculte muzica în mod activ.
Ascultarea activă este o activitate intelectuală, imaginativă, care
presupune o ascultare bazată pe cauzalitate. Copiii trebuie să ştie: de ce
ascultă anumite fapte sonore, ce urmăresc şi ce trebuie să descopere în urma
audierii lucrării muzicale. Ei trebuie permanent încurajaţi să-şi motiveze
preferinţele muzicale şi să-şi exprime trăirile şi emoţiile trezite de lucrarea
audiată.
Călăuzirea copiilor în parcurgerea etapelor specifice, de la ascultarea
empirică, pasivă la cea conştientă şi activă are un rol hotărâtor în dezvoltarea
capacităţilor de receptare a muzicii şi în dezvoltarea gustului estetic al
acestora.
Resursele instructiv-educative ale audiţiei muzicale sunt la fel de
valoroase ca şi cele ale activităţii de cântare.
Eficienţa audiţiei în activitatea muzicală depinde însă de îndeplinirea
următoarelor condiţii: să fie accesibilă, să aibă valoare estetică şi educativă,
să fie în concordanţă cu subiectul activităţii.
Accesibilitatea se referă la respectarea:
capacităţii de intuire a structurii muzicale şi de recepţionare a
mesajului de idei şi sentimente al pieselor;
capacităţii de concentrare în timp a copiilor;
mersului gradat în alegerea lucrărilor, de la interpretări vocale spre
cele vocal-instrumentale, precum şi de la formaţii restrânse la formaţii
mai ample.
2
Vasile, Vasile – Metodica educaţiei muzicale, Ed. Muzicală, Bucureşti, 2004, p.214.
Pentru ca materialul de cântece să capteze atenţia şi interesul copiilor
este necesar ca acesta să îndeplinească anumite condiţii şi anume:
creaţiile să fie cât mai valoroase din punct de vedere al realizării
artistice;
să corespundă intereselor afective ale copiilor, adică să fie adecvate
vârstei atât din punct de vedere al conţinului, cât şi al formei;
să fi interpretate cât mai expresiv;
să se facă pregătirea în prealabil a conţinutului de idei exprimat prin
versuri şi muzică.
Repertoriul pieselor de audiat se alege din:
cântece şi jocuri muzicale pentru copii;
creaţie corală şi prelucrări de folclor;
muzică populară vocală şi instrumentală;
piese accesibile din literatura cultă, instrumentală şi vocal-
instrumentală (autohtonă şi universală);
basme muzicale sau basme prezentate pe fond muzical, dramatizări.
Basmele însoţite de muzică au darul să cucerească atenţia tuturor
elevilor, datorită faptului că povestirea, ca activitate didactică, le este bine
cunoiscută chiar din familie. Astfel, basme ca:
Punguţa cu doi bani după I. Creangă;
Albă ca zăpada după fraţii Grimm;
Scufiţa roşie după Charles Perraul;
Fram, ursul polar după Cezar Petrescu;
Legenda cucului după Călin Gruia;
deşi din punctul de vedere al acţiunii, multora dintre elevi le sunt cunoscute,
totuşi le oferă mare plăcere tocmai datorită faptului că le cunosc şi le ascultă
de data aceasta într-o nouă prezentare.
Audierea oricărui basm aduce şi elemente noi, ca: „interpretarea
dramatizată a acţiunii, adăugarea pasajelor muzicale cu rol de
acompaniament sau cu rol activ în desfăşurarea acţiunii, precum şi redarea
prin onomatopee a unor tablouri sau personaje, toate acestea contribuind în
mod substanţial la plasticitatea imaginilor artistice.”3
Este recomandabil ca basmele lungi să nu fie audiate în întregime, ci
numai anumite fragmente, pe care le credem mai importante şi mai plastic
redate, urmând ca restul acţiunii să fie discutată la clasă, fără audiţie.
3
Ana, Motora, Ionescu; Elena, Tudorie; Anton, Scornea – Metodica predării muzicii, E.D.P., Bucureşti,
1965, pp. 89-90.
Repertoriul de lucrări destinat audiţiilor muzicale poate cuprinde
lucrări ce depăşesc posibilităţiile de interpretare ale copiilor cu condiţia,
estenţială însă, de a se adresa prin conţinut şi formă vârstei respective.
Din punct de vedere organizatoric, desfăşurarea audiţiilor muzicale
presupune:
asigurarea în bune condiţii a audiţiei, adică pregătirea sălii şi
amplasarea şi pregătirea aparaturii utilizate pentru ca toate să se afle într-o
bună stare funcţionare;
asigurarea liniştii totale, care presupune totodată şi o deplină
relaxare;
prezentarea lucrării muzicale destinate audierii (compozitorul,
epoca sa şi locul pe care îl ocupă în ansamblul creaţiei lucrarea respectivă,
genul, stilul, forma structurală, conţinutul de idei).
Treptat, dacă audiţiilor muzicale li se asigură permanentă continuitate
ca şi o îmbogăţire progresivă şi calitativă a materialului audiat, se poate trece
la audierea unor lucrări vocale şi instrumentale mai dezvoltate.
PROPUNĂTORUL COPIII
Asigură disciplina prin Abandonează alte preocupări.
formularea unor cerinţe potrivite
activităţii: linişte, poziţie lejeră de
ascultare.
Creează starea afectivă generală Recepţionează cerinţele.
propice caracterului piesei de audiat,
comunică datele necesare şi
orientează gândirea copiilor spre
problemele ce urmează a fi rezolvate
prin:
- povestire, conversaţie sau Ascultă, observă şi recepţionează,
descriere legată de conţinutul piesei participă la conversaţie sau descriere;
şi având ca suport o ilustraţie, un
instrument, un portret;
- stabilirea elementelor ce trebuie Recepţionează;
urmărite în timpul audiţiei şi crearea
situaţiilor – problemă pentru copii;
- transmiterea unor date privind
compozitorul, piesa, interpretul, Ascultă şi recepţionează;
dirijorul;
- sublinierea caracterului muzicii,
corelat cu conţinutul de idei şi
sentimente;
- stabilirea temelor muzicale ce
trebuie executate de copii şi apoi Interpretează exemple muzicale
recunoscute în audiţie. stabilite, recunosc melodiile.
Audierea pieselor
PROPUNĂTORUL COPIII
Ascultă, sugerează starea de Ascultă conştient.
concentrare, trăire şi înţelegere a
mesajului muzical.
Comentarea audiţiei
PROPUNĂTORUL COPIII
Dirijează conversaţia după un Răspund şi formulează întrebări
program prestabilit, prin care cu privire la problemele neelucidate.
urmăreşte gradul în care copiii au
înţeles piesa, au recunoscut temele,
structura piesei, caracterul şi
destinaţia ei şi pot face asocieri cu
alte piese cunoscute.
Reaudierea piesei