S.C. VALMEDICA MEDICINA COMPLEMENTARA S.R.

tel: 0744562369; e-mail: valy_ilies@yahoo.com

www.valmedica-medicina-chineza.ro

CURS TEHNICIAN
NUTRITIONIST

AUTORI:
VALY ILIEŞ -
medic specialist MEDICINA DE FAMILIE,
MEDICINA COMPLEMENTARA (ACUPUNCTURA), masterand in
PSIHOTERAPIE

EUGENIA ACATINCĂ - kinetoterapeut, terapeut terapii

complementare

ANAMARIA GHEORGHIU - psihoterapeut

MIHAELA BREBU - nutritionist

1
Program - MODULUL I

1. PSIHOLOGIE SI COMUNICARE PROFESIONALA

2. ANATOMIE SI FIZIOLOGIE

3. ENERGETICA VIULUI

4. NUTRITIE - GENERALITATI

5. PRINCIPIILE ALIMENTARE SI VALOAREA NUTRITIVA

6. COMBINATII ALIMENTARE

7. METODE DE GASTROTEHNIE

8. ALIMENTATIA COPIILOR SI ADOLESCENTILOR

9. ALIMENTATIA RATIONALA IN COLECTIVITATI

Program - MODULUL II

1. ALIMENTATIA SPORTIVILOR

2. ALIMENTATIA FEMEII GRAVIDE

3. ALIMENTATIA BATRANILOR

4. ALIMENTATIA IN DIFERITE BOLI

5. ALIMENTATIA PE GRUPE SANGUINE

6. INTOCMIREA MENIURILOR

7. ALIMENTATIA HOLISTICA

2
 MODULUL I

1. PSIHOLOGIE SI COMUNICARE
Programa
1. Introducere în teoria şi practicile comunicării eficiente, conform Programării
Neurolingvistice (NLP). Prezentarea celor cinci sisteme senzoriale şi a sistemului
propriu predominant (modelul VAKOG). Identificarea propriului sistem de
referinţă senzorial. (2 h)
2. Introducere în sistemul predicatelor senzoriale. Practicarea unor modele
comunicaţionale bazate pe acestea. (2 h)
3. Prezentarea metamodelului pentru limbaj. Erorile din comunicarea verbală.
Reformularea unor clişee verbale. (2 h)
4. Tehnici de comunicare verbală şi non-verbală pentru succes şi rezolvarea
conflictelor. Elemente de limbaj corporal. (2 h)
5. Cauzele psihologice ale bolilor. Impactul emoţional asupra structurilor organice.
Prezentarea succintă a conceptelor din Noua medicină germanică (a dr. Hamer).
(4 h)
6. Importanţa „gândirii pozitive”. Cum să ne schimbăm modul de viaţă prin
reformularea gândurilor. Pattern-uri mentale distructive şi reformularea lor sub
formă de gânduri benefice pentru sănătate. (3 h)
7. Noţiuni de psihologie transpersonală şi art-terapie; modalităţi de dezvoltare
personală şi transpersonală. Concluzii. (1 h)

ELEMENTE DE PSIHOLOGIA COMUNICĂRII

Moto: "Tu poţi înfăptui ceea ce eu nu pot. Eu pot înfăptui ceea ce tu nu poţi.
Împreună putem face lucruri minunate." – Maica Tereza

Una dintre cele mai originale şi mai pline de succes teorii ale comunicării, în zilele
noastre, este Programarea Neuro-Lingvistică (PNL sau, în engleză, NLP, abreviere pe
care o vom prefera în cele ce urmează). NLP este o sinteză unică între tehnicile
psihologiei comunicării, hipnoza eriksoniană, lingvistică şi cibernetică. În esenţă, aceasta
oferă tehnici şi metode specifice pentru creşterea eficienţei personale. NLP a reuşit să
spargă anumite tipare din psihologia clasică, tradiţională, care este excesiv focalizată pe
problemă, pe cauza disfuncţiei. Chiar şi astăzi,majoritatea psihologilor cred că
schimbarea de comportament este un proces de durată, dureros şi care cere un efort
deosebit din partea “pacientului”. Aceasta deoarece majoritatea formelor de psihoterapie
pun accentul pe problemă, nu pe modalitatea specifică prin care o anumită persoană
creează problema respectivă în mintea sa. NLP este renumită pentru rezultatele sale
deosebite – spre exemplu se pot vindeca fobii de-o viaţă în câteva minute, lucru care
altminteri ar fi cerut luni, chiar ani de tratament prin ştiinţele psihologice tradiţionale.
NLP nu ne învaţă cum să “lipim” şi să “reparăm” repede oamenii. De fapt, unul din
principiile NLP se referă la faptul că oamenii nu sunt “defecţi”, deci nu este nevoie să-i
“reparăm”. În schimb, oamenii au toate resursele de care au nevoie pentru a se schimba,
pentru a-şi modifica orice comportament. NLP se referă la modul cum putem asista o

3
persoană – sau ne putem auto-asista – în descoperirea resurselor care sunt deja în noi şi
pe care le vom folosi în atingerea rezultatelor dorite.
În NLP ne concentrăm asupra întrebarii “Cum?” şi mai puţin, chiar deloc, asupra
întrebării “De ce?” Nu problema, cauza este interesul nostru principal. Focalizarea se
pune pe cum anume creăm problema în mintea noastră. Putem rezolva problema, însă ea
va apare din nou daca nu schimbăm “programul” care o creează.
NLP provine din limba engleză şi semnifică “Neuro-Linguistic Programming”
(Programare Neuro-Lingvistică). Există o serie de încercări de a defini termenul. Cea mai
folosită definiţie este “Studiul structurii experienţei subiective şi a tot ceea ce poate fi
derivat din ea.” Fiecare om reprezintă realitatea obiectivă din jurul său folosindu-se de
diferite “filtre” (credinţe, valori etc.) şi sisteme reprezentaţionale (vizual, auditiv,
kinestezic, olfactiv, gustativ).
Ceea ce se obţine prin aceste filtre şi sisteme reprezentaţionale se numeşte în NLP “harta
perceptuală” a omului, sau, mai simplu, “experienţa” – care, evident, este subiectivă,
pentru că nu există doi oameni care să aibă exact aceeaşi hartă, tocmai pentru că nu au
exact acelaşi set de filtre şi secvenţe de sisteme reprezentaţionale preferate.
NLP este studiul structurii acestei experienţe subiective. Această definiţie este în strânsă
legătură cu presupoziţia NLP “harta nu este teritoriul”.
Denumirea de “Neuro-Linguistic Programming” (“Programare Neuro-Lingvistică”)
provine de la disciplinele care au influenţat începuturile acestui domeniu. Totul a început
ca un studiu al relaţiei dintre neurologie, lingvistică şi patternuri (modele) de
comportament (denumite “programe”).
“Neuro” se referă la sistemul nervos uman şi îndeosebi la modul unic prin care fiecare
om îşi formează experienţa asupra lumii (“harta” asupra “teritoriului”) prin cele cinci
simţuri – vizual (V), auditiv (A), kinestezic (K), olfactiv (O), gustativ (G).
“Linguistic” se referăla sisteme de comunicare verbală (limbaj) şi comunicare non-
verbală (limbajul trupului) prin care “cartografiem” realitatea din jurul nostru. Astfel,
folosim limbajul pentru a comunica atât cu ceilalţi, cât şi cu noi înşine. De asemenea,
termenul acesta se referă atât la comunicarea conştientă, cât şi la cea inconştientă.
“Programming” se referă la modul unic prin care noi ne conducem sistemele neurologice.
Termenul este împrumutat din IT şi a fost ales îndeosebi pentru a sublinia faptul că
propriul nostru creier este “programabil”, adică putem modifica programele (strategiile,
căile, tehnicile şi metodele prin care îndeplinim diverse sarcini, mai mult sau mai puţin
complexe) pe care deja le avem cu altele, mai “performante”, care ne vor mişca în
direcţia aleasă.
Aceasta este practic esenţa de la care s-a plecat în dezvoltarea NLP – modelarea
excelenţei – adică studierea oamenilor de mare succes în diferite domenii, “elicitarea”
(definirea şi extragerea) strategiilor de succes ale acestora şi implementarea acestor
strategii în propria viaţă pentru obţinerea succesului.
NLP conţine un set de principii şi distincţii care sunt special concepute pentru a identifica
şi analiza patternuri critice de comportament, valori, procese cognitive şi relaţiile dintre
ele, astfel încât din această analiză să rezulte modele şi tehnici specifice. Există totodată
numeroase puncte comune între NLP şi alte ştiinţe psihologice, deoarece NLP este
desprinsă din ştiinţele neurologice, lingvistice şi cognitive. În plus, există numeroşi
termeni şi multe principii din IT şi teoria sistemelor.

4
Unul din scopurile NLP este de a aduce la un loc diferite abilităţi care ţin de aceste teorii,
ştiinţe şi modele într-o singură structură coerentă şi foarte eficientă, atunci când este pusă
în aplicare. Cele mai multe tehnici şi modele înglobate în NLP au fost create prin
procesul numit “modelare”.
Cu toții ne formăm propriile modele prin intermediul celor cinci sisteme de reprezentare
senzorială: Vizual, Auditiv, Kinestezic, Olfactiv și Gustativ (abreviate ca VAKOG). Ele
funcționează atât intern cât și extern și ne permit să ne conectăm la realitate sau să
construim imagini. La aceste sisteme se adaugă și unul secundar definit de limbaj, acesta
se numește audio-digital. Sistemele cel mai amplu tratate în literatura NLP sunt: vizual,
auditiv, kinestezic și audio-digital.
 Sistemul vizual extern este folosit atunci când privim pe fereastră, citim sau
privim un tablou. Sistemul intern ne ajută să retrăim amintiri vizuale sau să ne
imaginăm lucurui care nu s-au întâmplat niciodată.
 Sistemul auditiv extern este folosit atunci când ascultăm muzică sau un discurs.
Sistemul intern este folosit atunci când purtăm monologuri interioare sau reauzim
vocile persoanelor cunoscute.
 Sistemul kinestezic extern tratează senzațiile tactile, termice, vibrațiile și
mișcarea. Informațiile interne procesate sunt amintirea senzațiilor, emoțiile
evocate și simțul echilibrului.
 Sistemul audio-digital este folosit atunci când gândim în cuvinte și utilizăm
termeni abstracți, care nu sunt traduși în experiențe senzoriale. În acest sistem se
includ reprezentările unor concepte, ideile, schemele.
Sistemele senzoriale reprezintă unul dintre conceptele NLP-ului. Informaţiile sunt
preluate din mediul înconjurător prin intermediul simţurilor: văz, auz, atingere, gust şi
miros. De-a lungul existenţei, datorită experienţelor de viaţă unice fiecărui individ,
oamenii şi-au format un sistem de reprezentare predominant.
În continuare, vom descrie pe scurt sistemele senzoriale dominante, iar la final veţi putea
face un test pentru a identifica propriul vostru sistem senzorial dominant.
 Sistemul vizual (văzul).
- ideile, amintirile, gandurile sunt reprezentate sub forma unor imagini mentale; persoana
care foloseste preponderent acest sistem va utiliza frecvent cuvinte ca: “văd”,
“perspectivă”, “imagine”, “din punctul meu de vedere”, “având în vedere”, “lumină”,
“imaginaţie”, “strălucire”, “clar” şi fac referiri la culori, forme, imagini.
Exemplu:
“Văd că perspectivele sunt bune.”
 Sistemul auditiv (auzul).
- ideile, amintirile, gândurile sunt reprezentate sub forma unor sunete; persoana care
foloseşte preponderent acest sistem va utiliza frecvent cuvinte ca: “aud”, “sunet”, “glas”,
“voce”, “muzică”, “asculta” şi fac referiri la sunete, tonalitate, muzică.

5
Exemplu:
“Îmi spun că vor reuşi să ajungă pe aceeaşi lungime de undă.”
 Sistemul kinestezic (atingere).
- ideile, amintirile, gândurile sunt reprezentate ca sentimente, reacţii fizice; persoana care
foloseşte preponderent acest sistem va utiliza frecvent cuvinte ca: “simţ”, “energie”,
“căldură”, “impresie”, “emoţie”, “atingere”, “senzaţie”, “sentiment”, “tensiune”,
“temperatură” şi fac referiri la senzaţii fizice şi emoţii.
Exemplu:
“Simt că lucrurile se vor concretiza în mod pozitiv.”
 Sistemul olfactiv (miros)
- ideile, amintirile, gândurile sunt reprezentate ca mirosuri; persoana care foloseşte
preponderent acest sistem va utiliza frecvent cuvinte ca: “parfum”, “miros”, “aromă”,
“mireasmă”.
Exemplu:
“Nu-mi miroase a bine…”
 Sistemul gustativ (gustul)
- ideile, amintirile, gândurile sunt reprezentate ca gusturi; persoana care foloseşte
preponderent acest sistem va utiliza frecvent cuvinte ca: “gust”, “amar”, “dulce”,
“delicios”, “gustos”, “apetit”.
Exemplu:
“Simt gustul succesului.”
Chiar dacă există un sistem senzorial predominant, fiecare dintre noi are posibilitatea să-
şi extindă aria tiparelor de gândire, astfel mintea noastră devine mai agilă, tot aşa cum
flexibilitatea corpului creşte odată cu exerciţiile fizice.

Toate sistemele de reprezentare sunt utilizate în sistemul gândirii, experiențele fiind

preluate prin toate simțurile. Totuşi, simţurile sunt inegal dezvoltate între diferite
persoane și implicit, sistemele de reprezentare capătă priorități diferite. În NLP, sistemul
cel mai bine dezvoltat este definit ca sistem de reprezentare preferat. Accesarea
sistemului preferat facilitează interpretarea și memorarea mesajului transmis. A respecta
această preferință înseamnă a folosi cuvinte și expresii din această sferă, a dezvolta
imagini specifice și a folosi, pe cât se poate, canalul senzorial asociat. Adaptarea este una
subtila, dar de efect.
La nivel lingvistic sistemele preferate pot fi identificate prin asocierile verbale realizate
pentru a exprima concepte abstracte şi prin tipul de cuvinte utilizate.
 Persoanele cu o preferinţă vizuală vor folosi mai des cuvinte ca: a vedea, a
apărea, a citi, a vizualiza, a se uita, a dezvălui, a ilumina, clar, diferite culori,

6
 perspectivă, imagine. Câteva expresii întâlnite pot fi: a fi pe întuneric, a fi clar, a
vedea unde vrea cineva să ajungă, a avea o perspectivă, a fi obscur, undă verde.
 Persoanele cu o preferinţă auditivă vor folosi mai des cuvinte ca: a auzi, a
spune, sunet, a suna, a rezona, a asculta, linişte, surd, melodie, muzică, a
armoniza, a verbaliza, a dialoga. Câteva expresii întâlnite pot fi: a nu putea spune
dacă ceva e corect sau nu, ceva îmi spune că, a suna ciudat, să auzi una.
 O preferinţă pentru sistemul kinestezic se va manifesta prin cuvinte ca: a
prinde, a simţi, concret, a înlemni, a șoca, tare, solid, a atinge, a se potrivi, cald,
rece, a trage, a fundamenta, ascuţit, acid, fin. Câteva expresii întâlnite mai des pot
fi:a nu putea prinde o idee, elementele nu se potrivesc, situația este jenantă, vocea
zgârie.
 Înclinația spre sistemul audio-digital se manifestă cel mai adesea prin operarea
directă cu noţiuni abstracte. Cuvinte mai des folosite sunt: a experimenta, a
înţelege, a schimba, a întreba, insensibil, a concepe, a şti, a crede, a învăţa, a
motiva, a percepe, a administra, logic.

Identificaţi-vă sistemele senzoriale dominante (tiparele preferate de gândire)

Scopul acestui chestionar este să vă ajute să vă identificaţi preferinţele pentru diferitele

tipare de gândire. Nu este o analiză definitivă, ci intenţionează doar să vă sporească
nivelul de conştientizare asupra felului în care gândiţi. Tiparele de gândire pot varia de la
o împrejurare la alta, sau s-ar putea ca profilul să fie foarte echilibrat. Sporindu-vă
conştientizarea, vă puteţi da seama de alegerile pe care le faceţi şi dacă acestea vă
influenţează pe voi şi pe ceilalţi în felul dorit; adevăratul avantaj al învăţării diferitelor
tipare de gândire este acela că le veţi putea folosi în timp real.
La fiecare dintre următoarele întrebări, gândiţi-vă la lucrul, persoana sau locul descris şi
bifaţi sensul sau sensurile care vă vin în minte. Exemplele date nu sunt altceva decât nişte
simple exemple. Fiţi conştienţi de ceea ce gândiţi, înainte de a privi exemplele date, cu
fiecare opţiune în parte. Verificaţi-vă răspunsurile pe fişa de analiză, aflată la finalul
testului.
Puteţi alege oricâte sensuri vi se par adevărate în cazul fiecărei întrebări. Puteţi alege, de
exemplu, un sens la o întrebare şi cinci sensuri la o altă întrebare. Răspundeţi la fiecare
întrebare şi conştientizaţi ceea ce vă vine în minte în momentul în care o citiţi. Apoi,
bifaţi opţiunile relevante. Citiţi fiecare întrebare la rând şi răspundeţi imediat.
1. Petrol
a. O imagine de un anumit fel, de exemplu, o maşină, o staţie de benzină?
b. Un sunet, de exemplu, sunetul petrolului curgând în cisternă, sunetul unei
explozii?
c. O atingere, de exemplu, senzaţia din momentul în care ţineţi în mână
furtunul de benzină?
d. Un miros, de exemplu, mirosul petrolului?
e. Un gust, de exemplu, gustul de petrol (presupunând că îl cunoaşteţi)?
2. Cel mai bun prieten
a. Un sunet, de exemplu, sunetul vocii lui?

7
 b. O emoţie, de exemplu, sentimentul faţă de el?
c. Un miros, de exemplu, mirosul parfumului acestuia?
d. Un gust, de exemplu, gustul unei mese luate împreună cu el?
e. O imagine, de exemplu, felul cum arată sau un loc în care aţi fost
împreună?
3. Felul în care v-ar plăcea cel mai mult să vă petreceţi timpul
a. Sunetele asociate cu acest tip de activitate, de exemplu, sunetul vocilor
oamenilor sau sunetul din mediul înconjurător?
b. Un gust, de exemplu, gustul mâncării favorite?
c. Un miros, de exemplu, mirosul din mediul înconjurător?
d. O imagine, de exemplu, unde aţi vrea să fiţi sau cel cu care aţi vrea să fiţi?
e. O atingere sau o emoţie, de exemplu, cum vă simţiţi când vă gândiţi să vă
petreceţi timpul în acest fel, senzaţia pe care o aveţi în muşchi?
4. Ce aţi făcut ieri:
a. Un gust de un anume fel, de exemplu, a ceea ce aţi mâncat?
b. O imagine, de exemplu, a locului în care v-aţi aflat?
c. Un sunet, de exemplu, al unei conversaţii?
d. O atingere, o senzaţie sau o emoţie?
e. Un miros, de exemplu, al mediului în care aţi fost?
5. Un moment în timp, care nu v-a plăcut prea mult
a. Un miros, de exemplu, a ceva dezagreabil?
b. Un sunet, de exemplu, ceea ce aţi auzit sau ceea ce v-aţi spus dvs. înşivă?
c. Un gust, de exemplu, al unei mâncări rele?
d. O imagine, de exemplu, a locului în care v-aţi aflat?
e. O emoţie, de exemplu, senzaţia dată de acesta sau cum v-aţi simţit în acel
moment?
6. Restaurantul preferat
a. O atingere sau o emoţie, de exemplu, felul în care v-aţi simţit acolo?
b. Ce aţi văzut, de exemplu, oamenii cu care eraţi, ce era împrejur?
c. Ce auziţi, de exemplu, conversaţie, muzică?
d. Un gust, de exemplu, al mâncării?
e. Un miros, de exemplu, mirosul care vine de la bucătărie?
7. O amintire din copilărie
a. Un miros, o aromă, un parfum?
b. O atingere sau o emoţie?
c. O imagine?
d. Sunete sau voci?
e. Un gust?
8. Munca
a. Un sunet, de exemplu, al unor echipamente de lucru sau al unor voci?
b. O imagine, de exemplu, imaginea dvs. făcând ceva?
c. Un miros, de exemplu, cel dimprejur?
d. O atingere sau o emoţie, de exemplu, textura a ceea ce atingeţi sau
sentimentul dvs. legat de slujbă?
e. Un gust?

8
9. Unde aţi putea fi mâine
a. O imagine?
b. O emoţie sau o atingere?
c. Un gust?
d. Un miros sau o aromă?
e. Un sunet?
10. Ceva ce vi se pare dificil de realizat
a. O imagine sau un cadru?
b. Un gust?
c. Un sunet sau o conversaţie interioară?
d. O emoţie combinată sau o atingere?
e. Un miros?
11. O rasplată
a. O emoţie, de exemplu, sentimentul de satisfacţie, sau o atingere, cum ar fi
senzaţia fizică atunci când faceţi sport?
b. Un gust?
c. Un miros?
d. Un sunet, de exemplu, ceea ce vă spuneţi dvs. înşivă sau sunetul vocilor
din jurul dvs.?
e. O imagine, de exemplu, despre cum se înfăţişează ea?
12. Ceva amuzant
a. Un sunet, de exemplu, ceea ce spune cineva sau ceva ce auziţi?
b. O imagine, de exemplu, ceva sau cineva pe care îl vedeţi?
c. O emoţie, de exemplu, senzaţia de amuzament sau o senzaţie de atingere
fizică?
d. Un gust?
e. Un miros?
13. Un scop pentru viitor
a. Ceea ce vedeţi?
b. Ceea ce auziţi?
c. Ceea ce simţiţi?
d. Ceea ce gustaţi?
e. Ceea ce mirosiţi?
14. Aşteptările dvs. pentru restul săptămânii
a. Imaginea a ceea ce vedeţi întâmplându-se?
b. Emoţiile care însoţesc aşteptările, felul în care vă simţiţi?
c. O aromă?
d. Un gust?
e. Un sunet, o muzică?
15. Ce faceţi în acest moment
a. Ce mirosiţi?
b. Ce vedeţi?
c. Ce auziţi?
d. Ce gustaţi?
e. Ce simţiţi?

9
 Analiza sistemelor senzoriale dominante (tiparelor preferate de gândire)

Încercuiţi litera pe care aţi bifat-o la fiecare răspuns şi faceţi totalul bifărilor de pe fiecare
coloană.
Cu cât punctajul este mai mare, cu atât şi preferinţa e mai mare. De obicei, simţul preferat
este cel vizual, iar gustul şi mirosul sunt cele mai puţin preferate. Însă aici nu există
răspunsuri corecte sau greşite – este important să ştiţi doar ce preferaţi. Poate că acum
vreţi să confruntaţi toate acestea cu experienţele dvs. actuale şi să vă daţi seama care sunt
preferinţele ce vă influenţează reacţiile la diferite situaţii. Dacă la un anumit simţ nu aţi
bifat nimic, aceasta nu înseamnă că nu aveţi acel simţ; înseamnă doar că nu sunteţi
conştient de el.
În sfârşit, dacă scopul dvs. este cel de a vă dezvolta flexibilitatea şi influenţa, veţi dori
poate să exersaţi conştientizarea folosirii tuturor simţurilor, astfel încât să aveţi
flexibilitatea de a vă adapta la diferite împrejurări.

Vizual Auditiv Senzitiv Gust Miros

1 a b c E d
2 e a b D C
3 d a e B C
4 b c d A E
5 d b e c A
6 b c a d E
7 c d b e A
8 b a d e C
9 a e b c D
10 a c d b E
11 e d a b C
12 b a c d E
13 a b c d E
14 a e b d C
15 b c e d A

 Decodificarea comunicării – raport

 Identificarea şi acordarea (“matching”) celor mai folosite cuvinte şi reprezentări
ale unei persoane, cu scopul de a crea ceea ce în NLP se numeste “raport”.
 Temporizarea (“pacing”), prin acordarea şi oglindirea (“mirroring”) posturii, a
expresiilor faciale, a gesturilor şi mişcărilor corporale, a tonului şi tempoului
vocal ale unei persoane, în acelaşi scop de a stabili un raport cu acea persoană.

10
 “Traducerea” experienţei senzoriale între sistemele reprezentaţionale (V, A,
K, O, G), redefinirea acesteia de la un sistem reprezentaţional la altul, cu scopul
de a mări înţelegerea între indivizi sau grupuri de oameni, mai ales în cazurile în
care există blocaje la nivel de comunicare.
 Analiza în profunzime a limbajului şi extragerea elementelor de limbaj de bază
pentru a reuşi să transmitem mai uşor propriile experienţe, stări şi obiective celor
din jur.
 Acuitate senzorială şi calibrare
 Observarea şi utilizarea a ceea ce în NLP se numesc “indici de accesare” şi
“microindici comportamentali” pentru a înţelege mai bine strategiile altei
persoane, prin care aceasta îşi organizează şi eficientizează experienţa sa.
Totodată, acuitatea senzorială este absolut necesară pentru a înţelege comunicarea.
 Posibilitatea creării de noi strategii şi reprezentări pe sistemele VAKOG prin
limbajul specific senzorial şi prin folosirea indicilor de accesare.
 Creşterea conştientizării sistemelor reprezentaţionale şi a impactului pe care
acestea le au în construirea “hărţilor” noastre, astfel încât putem mai bine şi mai
repede să evaluăm efectele acestora asupra comportamentelor şi identităţii noastre
ca persoane.
 Identificarea stărilor şi mesajelor duble, numite “stări incongruente”, atât la
nivel de comunicare, cât şi la nivel de credinţe, comportament şi identitate, în
ideea de a reduce la maxim stările de confuzie, frustrare şi înţelegere eronată a
stărilor proprii sau ale altora.
 Ancorare
 “Ancorarea” stărilor şi experienţelor pozitive (numite generic “resurse” în
NLP) care s-au întâmplat într-un anumit context, şi apoi “lansarea” acestor ancore
pentru a accesa rapid acele stări şi experienţe pozitive care pot fi folosite ca
resurse într-un nou context. Toate resursele de care avem nevoie sunt deja în noi.
De cele mai multe ori, nu este vorba să ne creăm noi şi noi comportamente şi
aptitudini. În viziunea NLP, provocarea este accesarea resurselor (stări,
experienţe) pe care deja le avem şi folosirea lor eficientă în noi contexte şi
implementarea lor în noi strategii de succes.
 Identificarea şi “ruperea” relaţiilor şi a strategiilor ineficiente între indivizi şi
grupuri, pentru a spori flexibilitatea.
 Cadrare şi recadrare
 Cadrarea şi recadrarea comportamentelor şi a stărilor problemă. Acest lucru
se realizează în virtutea presupoziţiilor NLP conform cărora există o intenţie
pozitivă în spatele fiecărui comportament şi fiecare comportament este folositor
într-un anumit context. Obiectivul aici este de a crea o modificare în percepţiile
oamenilor, astfel încât comportamentul problemă să fie rezolvat mai eficient.
 Această modificare de cadru, “recadrare”, duce la privirea problemei dintr-un alt
punct de vedere şi, în final, oamenii pot mai uşor să separe identitatea ca persoană
de comportamentele persoanei respective. Oamenii nu sunt tot una cu suma
comportamentelor lor.
 Poziţii perceptuale, modelare şi team building
 Crearea de flexibilitate şi adaptabilitate printre membrii unui sistem (grup,
echipă) prin procesele de jucare de rol – numite în NLP “poziţii perceptuale”.

11
 Astfel, se ajunge la o înţelegere aprofundată a rolului jucat de fiecare membru al
unei echipe şi se eficientizează fluxurile de informaţie între membrii echipei.
 “Elicitarea” strategiilor de grup şi a stărilor dorite pentru a atinge cu o mai
mare uşurinţă obiectivele de grup. Crearea şi menţinerea spiritului de unitate şi
suport reciproc în cadrul echipei, prin “alinierea” nivelelor neurologice şi a
obiectivelor între membrii echipei.
 Flexibilitate şi înţelegere
 În cadrul unui sistem, cel care are cea mai mare flexibilitate are cel mai mare
impact asupra obiectivului. Flexibilitatea vine din posibilitatea de a selecta o
variantă dintr-o sursă de opţiuni. Iar prin NLP ajungem să descoperim ce opţiuni
avem.
 Stabilirea şi atingerea obiectivelor
 NLP pune la dispoziţie nu doar resurse pentru dezvoltarea flexibilităţii, ci şi o
tehnologie deosebită pentru atingerea obiectivelor. De fapt, NLP a plecat de la
premisa că este folositor doar atunci cand este utilizat de oameni pentru atingerea
obiectivelor. NLP este pragmatic si practic. NLP este o “unealtă” pentru atingerea
excelenţei.
Limbajul de precizie: metamodelul.

Generalizăm, omitem şi distorsionăm realităţile pentru a le aşeza mai repede pe

"hartă". Presupoziţia NLP care spune că harta nu e teritoriul are în vedere
aceste generalizări,omisiuni şi distorsiuni. Ele ies la iveală în limbaj. Ascultându-i pe
ceilalţi vei putea observa, imediat, felul în care realităţile lor
sunt generalizate, omise sau distorsionate.Un tablou al acestor nepotriviri dintre modul în
care ne reprezentăm realitatea şi realitate poartă, în NLP, numele de meta-model. Meta-
modelul se leagă de numele unor terapeuţi sau cercetători precum Richard Bandler, John
Grinder, Milton Erickson, Virginia Satir, Noam Chomsky, Alfred Korzybski.
Dacă merită ceva reţinut şi însuşit bine din NLP este acest meta-model al exprimării
precise. Se foloseşte pentru a clarifica zonele confuze din exprimarea celorlalţi şi din
propria exprimare. Se foloseşte, de asemenea, pentru a curăţa limbajul interior de
neclarităţi care se pot dovedi dăunătoare.Fiecare ţine mult la harta lui, la greşelile sale de
logică (despre care voi scrie mult în postările viitoare), la modul său de a percepe lumea.
De aceea, "provocările" aduse de meta-model se cer a fi făcute cu grijă, pot stârni furie.
Iată câteva exemple de limbaj care denotă generalizări, omisiuni şi distorsiuni (asta e de
fapt a 3-a repetare) alături de posibile provocări.

Generalizări

Niciunul nu mă ascultă.
(cuantificator universal)
Niciunul? Cine anume nu te ascultă?
Nimeni nu mă înţelege.
(cuantificator universal)
Chiar nimeni? Cine crezi că nu te înţelege, mai precis?
De fiecare dată faci la fel.
(cuantificator universal)

12
De fiecare dată? Fără excepţii?
Nu înţeleg nimic.
(cuantificator universal)
Chiar nimic? Ce anume nu înţelegi?
Mereu mi se întâmplă la fel.
(cuantificator universal)
Mereu? Tot timpul? Fără excepţii?
Trebuie să fac asta.
Ar trebui să încep de mâine.
(operatori modali)
Chiar trebuie? Ce se întâmplă dacă n-o faci?
E necesar să înţelegi.
(operatori modali)
Care sunt consecinţele dacă nu înţeleg?
Nu pot să mă hotărăsc.
(operatori modali)
Cum ar fi dacă ai putea? Dacă te-ai hotărî, cum ai face-o?
Aş putea să o las pe mâine.
(operatori modali)
Ce se poate întâmpla dacă n-o laşi pe mâine?

Omisiuni

Nu mă simt bine.
(omisiune simplă)
Ce simţi? Cum anume te simţi? Faţă de ce nu te simţi bine?
E deranjant.
(omisiune simplă)
Pentru cine e deranjant? Cum anume? Ce te deranjează de fapt?
Mă înşeală.
Îşi bate joc de mine.
Mă ignoră.
(verbe nespecificate)
Cum anume? Ce face mai exact? Ce ţi-ai dori să (nu) facă?
E greu. E simplu.
E cel mai interesant.
L-am făcut mai bine.
(comparative nespecificate)
În comparaţie cu ce? Faţă de ce?
Ăştia nu se satură de furat.
Nesimţiţi sunt unii!
(index referenţial nespecificat)
Cine anume? Care dintre ei?
Televizorul te poate prosti.
(index referenţial nespecificat)
Pe mine?

13
 Toată lumea are să-mi ceară ceva.
(index referenţial nespecificat)
Cine anume ţi-a cerut?
E greşit să crezi asta.
E bine să faci aşa.
(performativ pierdut)
Cine spune? Conform cu opinia cui?
Distorsiuni

Nu mă înţeleg nici cu el.

(presupoziţie)
Cu cine altcineva nu te înţelegi?
După ce te aşezi îţi spun.
(presupoziţie)
Mă aşez?
Mă enervează. Mă enervezi.
(cauză-efect)
Cum anume te determin să te enervezi? Cum te face asta să-ţi schimbi starea?
Nu mă mai iubeşti.
Crezi despre mine că sunt urât.
Doar la tine te-ai gândit.
(citirea minţii)
De unde ştii? Cum ştii ce simt/ cred/ gândesc eu?
.
În ultima vreme e fără chef. Are pe altcineva.
(echivalenţa complexă)
Cum decurge lipsa chefului din faptul că are pe altcineva?
Relaţia noastră nu prea funcţionează.
E o organizaţie slabă din punctul de vedere al comunicării.
(nominalizări)

STRATEGII DE REZOLVARE A CONFLICTELOR

Rezolvarea conflictelor interpersonale trebuie precedată de soluţionarea celor
intrapersonale. Conflictele interioare pot fi diminuate/anihilate prin cunoaşterea de
sine şi intercunoaştere (Grant, Wendy,1998).
Psihanalistul Kerstin Bergqvist consideră că un pas important în rezolvarea unei situaţii
conflictuale este conştientizarea conflictelor intrapersonale. Un număr mare de conflicte
interioare este cauzat de respectul de sine necorespunzător şi de o imagine de sine
negativă. În dialogul interior necesar soluţionării acestor conflicte trebuie să ne asigurăm
de: identificarea atuurile şi a punctelor slabe, precum şi a acţiunilor de schimbare sau
îmbunătăţire a propriilor trăiri;
Ca tehnici de rezolvare a conflictelor interpersonale pot fi menţionate:
1. Tehnici mentale
 Crearea unui cadru nou şi a unei atitudini noi

CADRUL VECHI CADRUL NOU

14
 Ori el, ori eu ! Amândoi putem câştiga !
Nu există nici o speranţă. Este posibil.
Nu e drept să avem acest conflict. Conflictele de acest tip sunt normale.
Nu merită să ne gândim la asta. Nu trebuie să neglijăm conflictul.
Nu este înţelept să faci concesii. Trebuie să căutăm cât mai multe soluţii.
Nu eu am început, de ce să iau eu iniţiativa. Aş putea contribui la rezolvarea
conflictului.
 Utilizarea capacităţii empatice
 Folosirea discuţiei cu sine în mod pozitiv
 Sincronizarea - este important să ştii când să intervii în rezolvarea conflictului
2. Tehnici senzoriale
 Ascultarea activă
 Privirea
 Vocea
 Atingerea
3. Tehnici de mişcare
 Ţinuta corpului
 Echilibrul
 Distanţa
 Ritmul
 Respiraţia
Importante în soluţionarea conflictului sunt şi:
 definirea intereselor conflictuale drept o problemă reciprocă ce urmează a fi
rezolvată prin cooperare;
 cercetarea intereselor comune şi compatibile ale părţilor implicate în conflict;
 definirea tipului de conflict;
 conştientizarea cauzelor şi consecinţelor violenţei şi alternativelor la violenţă;
Deutsch Morton identifică şase moduri de tratare a unui conflict:
 evitarea conflictului-implicarea excesivă în conflict; evitarea conflictului este
exprimată prin negare, refulare, amânare continuă, iar implicarea exagerată e
materializată prin oboseală, iritabilitate, tensiune musculara şi indispoziţie.
 manifestarea în mod dur-blând; unii oameni au tendinţa de a răspunde în mod
agresiv, dominator atunci când sunt implicaţi într-un conflict, din teama de a nu fi
percepuţi ca prea blânzi; altora le este teamă că vor fi consideraţi ostili şi, în
consecinţă, sunt excesiv de timizi; o atitudine mai adecvată ar fi sprijinirea fermă
a intereselor proprii şi disponibilitatea de a lua în consideraţie interesele celuilalt;
 manifestare în mod rigid-flexibil; unele persoane doresc să ţină situaţia sub
control şi se simt neliniştiţi atunci când sunt ameninţaţi de necunoscut; în
consecinţă, ei impun reguli rigide. La cealaltă extremă sunt persoanele care
resping tot ceea ce este oficial, preferând aranjamente flexibile, în care regulile
sunt implicite. O abordare care permite atât disciplina, cât şi flexibilitatea este
mai constructivă decât una care este impusă, sau care respinge disciplina.

15
  manifestare în mod intelectual-emoţional; modul ideal de comunicare este
acela care îmbină gândul cu afectul: gândul este susţinut de afect, iar afectul este
aplicat prin gând.
 exagerare faţă de minimalizare; minimalizarea seriozităţii diferendelor,
nerecunoaşterea importanţei problemei poate da naştere la neînţelegeri grave;
 dezvăluire obligatorie-tăinuire obligatorie. Pentru rezolvarea unui conflict
trebuie ca persoanele implicate să fie deschise şi sincere în comunicare, luând în
considerare consecinţele acţiunilor lor.
Ca procedee de rezolvare a conflictelor pot fi menţionate:
NEGOCIEREA
Încercarea părţilor aflate în conflict de a ajunge la o soluţie acceptabilă poate fi
considerată o negociere eficientă. Există două tipuri de situaţii negociabile:
 Distributive -situaţia unui conflict de "sumă zero", în care ceea ce este câştigat de
una dintre părţi, este pierdut de cealaltă parte;
 Integrative sau "sumă nonzero"- descrie situaţia în care părţile
cooperează pentru rezolvarea conflictului, permiţând, de data aceasta,
identificarea unei soluţii mai bune pentru fiecare dintre parteneri; în cadrul
cooperării, interacţiunile instituie un fel de "asigurare" între parteneri.
SUGESTII DE COMPORTAMENT ÎN TIMPUL NEGOCIERII
Negociere distibutivă Negociere integrativă
 Adoptaţi poziţii extreme.  Adoptaţi, de la început, o poziţie
 Vă concentraţi doar pe nevoile proprii. colaborativă.
 Faceţi concesii treptat.  Vă concentraţi pe interesele proprii,
 Trataţi celelalte părţi ca fiind adversare. menţinându-vă aspiraţiile înalte, dar
 Vă străduiţi din greu să câştigaţi. sunteţi flexibil în ceea ce priveşte modul
de a vi le împlini;
 Utilizaţi tehnici de intimidare care vor
încetini rezolvarea conflictului.  Identificaţi toate interesele, înţelegeţi
priorităţile celorlalte părţi şi nu sunteţi
 Vă bazaţi pe presupunerea că cineva
indiferent la rezultate.
trebuie să dea înapoi.
 Inventaţi opţiuni care să îmbine
 Dezvăluiţi cât mai puţin posibil.
interesele şi problemele puse în discuţie.
 Consideraţi celelalte părţi ca fiind
colaboratori, lucraţi împreună pentru a
câştiga.
 Vă străduiţi să obţineţi rezultate creative.
 Împărtăşiţi informaţiile pe măsură ce
creşte nivelul de încredere.
 Utilizaţi tehnici de persuasiune.
În derularea negocierii pot fi identificate următoarele etape :
Pregătirea
 Care sunt nevoile?
 Care sunt temerile?

16
  Care este rezultatul scontat?
 Colectează fapte.
 Lucrează asupra cazului celuilalt întocmai ca pentru al tău.
 Procedează astfel încât partenerului să-i fie uşor să spună "da".
Interacţiunea
 Ascultă punctul de vedere al celuilalt. Prezintă problema din perspectiva ta.
 Într-o negociere reuşită fiecare are de câştigat.
 Evită un final de tip victorie / înfrângere. Dacă se pare că o persoană este pe cale
de a pierde, poţi schimba această perspectivă?
 Dacă întrebi, nu superi pe nimeni. Fii lapidar şi la obiect. Pune întrebări pentru a
ţine negocierea sub control.
 Fă deosebirea dintre persoană şi problemă. Fii dur cu problema şi blând cu
persoana.
 Insereaza obiecţiile. Foloseşte conjuncţia "şi"; evită conjuncţia "dar". Instaurează
un climat de înţelegere.
 Fiţi flexibili. Menţineţi scopul, dar nu în mod necesar şi mijloacele. Schimbaţi
împreună aşteptările nerealiste.
 Valorificaţi feedback-ul. Dacă ceva nu merge, încercaţi altfel.
Încheierea
 Conflictele clare evită conflictele viitoare.
Există multe programe de soluţionare a conflictelor, care variază în funcţie de
vârstă, ocupaţie şi tipuri de conflicte pe care se axează. Elementele centrale incluse în
multe programe de pregătire sunt:
 Să ştii în ce tip de conflict eşti implicat;
 Să devii conştient de cauzele şi consecinţele violenţei şi de alternativele ei;
 Înfruntă conflictul, nu-l evita;
 Respectă-te pe tine însuţi şi interesele tale, respectă-l pe celălalt şi interesele lui;
 Să distingi clar între "interese" şi "poziţii";
 Cercetează interese tale şi pe ale celuilalt, pentru a identifica domenii comune şi
compatibile;
 Defineşte interesele conflictuale, ale tale şi ale celuilalt, ca pe o problemă
reciprocă ce trebuie rezolvată prin cooperare;
 Când comunici cu celălalt, ascultă cu atenţie şi vorbeşte, astfel încât să fii înţeles;
 Fii atent la tendinţele naturale ale tale şi ale celuilalt către subiectivitate, percepţii
şi judecăţi greşite, gândire stereotipă, care apar de obicei în conflictul acut;
 Trebuie să vă dezvoltaţi abilităţile de abordare a conflictelor dificile;
 Să te cunoşti pe tine însuţi şi reacţiile tale tipice la diferite situaţii conflictuale;
 Pe tot parcursul conflictului trebuie să rămâi o persoană morală şi asertivă.
(Morton Deutsch, 1998)

17
 SINTEZA PRINCIPIILOR NOII MEDICINI GERMANE

Noua Medicină Germană® este un set de descoperiri şi principii care pune

la baza apariţiei şi evoluţiei bolilor:
· principiile universale biologice;
· interacţiunea dintre cele 3 niveluri ale fiinţei umane: psihic, creier şi
organe.
Noua Medicină Germană® priveşte corpul ca un întreg, în care psihicul este
integratorul tuturor funcţiilor comportamentului şi a tuturor ariilor de conflict, iar
creierul este calculatorul principal al tuturor funcţiilor comportamentale, ariilor de
conflict şi organelor corespunzătoare acestora.
Noua Medicină Germană® este o ştiinţă a naturii, bazată pe 5 legi biologice
care sunt aplicabile fiecărei boli ale oamenilor sau mamiferelor.
În Noua Medicină Germană®, boala nu este o eroare a naturii ci ea are o anume
semnificaţie biologică. Boala evoluează pe baza unor programe ale naturii proiectate cu
scopul de a-l ajuta pe individ să coopereze cu evenimentele apărute în viaţa lui sau să îl
elimine pe baza mecanismelor de selecţie necesare evoluţiei grupului din care individul
face parte.
Dr. Hamer a constatat faptul că moartea soţiei sale şi propriul lui cancer pot fi
corelate cu împuşcarea şi apoi decesul fiului lor Dirk. Ca medic, cercetător şi şef al
clinicii de oncologie din munhen, dr. Hamer a ajuns la următoarea concluzie: Un
eveniment fizic poate crea un şoc conflictual biologic care se va manifesta în
transformări vizibile ale creierului, şi poate conduce la schimbări măsurabile ale
parametrilor sistemului nervos care la rândul lor pot produce creşterea unor tumori
canceroase, ulceraţii, necroze şi perturbări funcţionale în organe specifice fiecărui tip de
conflict biologic.
După 20 de ani de cercetare şi terapie a peste 31.000 de pacienţi, dr. Hamer a
stabilit că un conflict-şoc biologic generează o fază de îmbolnăvire: rece, canceroasă
sau necrotică, iar dacă conflictul este rezolvat, se trece la o fază de vindecare: caldă prin
care procesele canceroase sau necrotice sînt inversate pentru a se autorepara ţesuturile
afectate în faza de îmbolnăvire şi a restabili starea de sănătate optimă.

CELE 5 LEGI ALE NOII MEDICINI GERMANE® DESCOPERITE ŞI

FORMULATE DE DR.HAMER:

1. PRIMA LEGE BIOLOGICĂ - regula de fier a cancerului -

A. Fiecare cancer sau afecţiune echivalentă cancerului are drept cauză: sindromul Dirk
Hamer (DHS) generat de un şoc foarte grav, acut, dramatic şi izolat. Trăirea acestui
confict-şoc are loc simultan la 3 niveluri (psihic, creier şi organ);
B. Tipul conflictului care a provocat DHS determină localizarea HH (cercuri
concentrice vizibile pe tomografia computerizată) în creier şi a locului corespunzător
într-un anumit organ în care va apare cancerul sau o afecţiune echivalentă cancerului;

C. Continuarea conflictului la nivel psihologic determină evoluţia hh în creier şi

a cancerului sau a afecţiunii echivalente cancerului în organul corespunzător locului
apariţiei HH

18
 2. A 2-A LEGE BIOLOGICĂ:fiecare afecţiune generată de un conflict-şoc
are o evoluţie în 2 faze:

A. Faza de conflict activ (de îmbolnăvire) în care sistemul nervos autonom

simpatic este activat, şocul continuă cu preocupare continuă faţă de evenimentul
declanşator şi produce o stare de tensiune şi nelinişte însoţită de pierdere în greutate,
apar dificultăţi la adormire şi tulburări ale somnului. Nopţile devin lungi, extremităţile
sînt reci şi leziunile sau tumorile apărute continuă să se dezvolte;

B. Faza conflict rezolvat (de autovindecare) în care sistemul nervos autonom

parasimpatic şi sistemul vagal sunt activate însoţite o stare de epuizare şi somnolenţă şi
dermă + extremităţi calde. În această fază procesele apărute pe timpul fazei de
îmbolnăvire sunt reversate: tumorile sunt remise sau capsulate, iar leziunile de tip
necroză sau ulcer sunt înlăturate prin regenerarea naturală a ţesuturilor afectate de
acestea. La sfârşitul acestei faze de autovindecare, ţesuturile şi organele afectate sunt
refăcute complet şi deseori devin mult mai rezistente decât au fost înainte de apariţia
conflictului-şoc, iar persoana are o stare generală mai bună şi devine mai înţeleaptă decât
înainte de a se fi îmbolnăvit.

3. A 3-A LEGE BIOLOGICĂ: Sistemul Ontogenetic al Tumorilor şi bolilor

echivalente cancerului:

A. Un anumit tip de conflict afectează un anumit nivel embrional, care la rândul

lui generează hh (inele concentrice) într-o anumită zonă a creierului, afectând un anumit
organ ce corespunde nivelului embrional cu o formaţiune histologică specifică acelui
nivel;

B. Conflictele care generează hh în zona creierului arhaic (creierul ancestral

generat din endoderm şi cerebelul generat din mesoderm) prezintă o multiplicare a
celulelor în faza de îmbolnăvire (ca conflict activ) şi de distrugere (de către fungi şi
micobacterii) sau încapsulare a tumorii în faza de vindecare (pcl post conflict), pe când
conflictele care generează HH în zona creierului nou (cortex) determină o scădere a
numărului de celule (necroze, ulcere) sau diminuare a funcţiilor până la disfuncţie
completă (numite şi boli cancer echivalente) în faza de îmbolnăvire ca (conflict activ),
urmate de multiplicarea celulelor, reconstrucţia organului (de către bacterii şi virusuri)
afectat şi restabilirea funcţionării normale a acestuia în faza de vindecare (pcl post
conflict);

C. Bolile cu cele 2 faze (îmbolnăvire şi vindecare) sunt funcţii biologice deosebite

care ne permit să depăşim şi să ne redresăm funcţional după ce am fost confruntaţi cu
probleme biologice neobişnuite sau neaşteptate generate de obicei de conflicte
psihologice.

4. A 4-A LEGE BIOLOGICĂ: în faza de autovindecare (pcl post conflict) există o

corespondenţă dintre grupurile de organe aparţinând uni anumit nivel embrionar şi
grupurile de microbi aparţinând acelui nivel. Microbii nu sunt cei ce provoacă o anumită

19
simptomatologie, ci dimpotrivă, ei sunt cei ce participă la autovindecare. Ei sunt
comandaţi de către creier: la comanda creierului, microbii patogeni devin, prin
dezactivare, microbi apatogeni şi se retrag într-o anumită parte a organismului, iar în faza
de autovindecare (post conflict)vor fi chemaţi şi reactivaţi pentru a repara organul afectat.

5. A 5-A LEGE BIOLOGICĂ. Chintesenţa: semnificaţia biologică a fiecăruia din

programele biologice speciale ale naturii (bolile cu cele 2 faze: îmbolnăvire – conflict
activ şi autovindecare – post conflict). Spaniolii au numit noua medicină germană®: la
medicina sagrada ( medicina sacră) . Conform acestei legi boala nu este o eroare fără
rost a naturii sau biologiei, ci un program special creat de natură, de-a lungul a
milioane de ani de evoluţie, pentru a permite organismelor să depăşească
funcţionarea standard (de zi cu zi) şi să poată face faţă unor situaţii de urgenţă
excepţionale sau neobişnuite.Un exemplu: cancerul osos este faza de vindecare a
necrozei osoase care însoţeşte conflictul de auto-subevaluare. În faza de îmbolnăvire( pe
timpul conflictului de auto sub evaluare) are loc un proces biologic de osteoliză
(diminuarea celulelor osoase). Când conflictul de auto-subevaluare este rezolvat în
mintea pacientului, organismul trece în faza de autovindecare (post conflict): apare o
anemie care previne distrugerea oaselor slăbite pe timpul conflictului, începe recalcifirea
(diagnosticată eronat ca fiind cancer osos), continuă anemia, apar durerile osoase şi se
instalează o stare leucemică (toate acestea având ca scop imobilizarea corpului până la
vindecare completă). Toate acestea dispar pe cale naturală când structura osoasă este
complet refăcută, iar rezistenţa osului va fi mai mare decât înainte de a fi început faza de
îmbolnăvire. Prin acest dublu mecanism îmbolnăvire – autovindecare, natura îmbunătăţit
şansa de supraveţuire a celui care şi-a rezolvat conflictul de auto sub evaluare. Dacă
persoana nu îşi rezolvă conflictul de auto-subevaluare, va fi eliminată din grup.

TERAPIILE VIITOARE SPECIFICE NOII MEDICINI GERMANE®:

1. Pacientul va deveni “şeful absolut” al tratamentului şi procedurilor de autovindecare a

bolii sale, el nu va mai fi tratat, ci se va trata singur, iar relaţia dintre pacient şi medic va
fi complet regândită şi redefinită;

2. Se vor folosi mult mai puţine medicamente;

3. Se vor baza pe înţelegerea de către pacient a cauzei care a provocat conflictul şi

implicit boala;

4. Pacientul împreună cu medicul vor găsi împreună cea mai bună rezolvare a conflictului
generator al bolii şi vor stabili cea mai bună strategie de evitare a acestui conflict pe viitor
de către pacient;

20
RELAŢIA DINTRE STRES ŞI BOALĂ

Concluzii prezentate de dr. Hamer în interviul:

http://www.newmedicine.ca/interview.htm
În viaţă, fiecare dintre noi putem avea ocazia să ne confruntăm cu 2 tipuri de conflicte
sau evenimente:

- normale: evenimentele sau conflictele zilnice care nu ne surprind, deoarece avem

capacitatea de a le anticipa şi de a le depăşi;

- biologice (conflict – şoc): evenimente sau conflicte apărute pe neaşteptate (nu au putut
fi anticipate), care ne dau sentimentul de neputinţă şi ne aduc în imposibilitatea de a
reacţiona ne vor induce o stare de şoc însoţită de panică. Apariţia unui astfel de
eveniment generează Sindromul Dirk Hamer (DHS) care la rândul lui induce şi dezvoltă
cancerul sau alte boli cancer – echivalente specifice fazei de îmbolnăvire (ca conflict
active) până când conflictul va fi rezolvat. După rezolvarea conflictului va apare faza de
autovindecare (pcl post conflict) a cărui durată va depinde de masa conflictului (durata şi
intensitatea conflictului) pe timpul căreia toate modificările funcţionale şi morfologice
apărute în faza de îmbolnăvire vor fi reversate, iar persoana va revenii la o stare mai bună
decât înaintea conflictului.

De exemplu: o mamă, cu copilul de mână, stă de vorbă la marginea şoselei cu o

vecină. Copilul se desprinde de mâna mamei (fără ca ea să observe) şi trece în fugă
şoseaua, fiind accidentat de o maşină. Mama a fost surprinsă de acest eveniment
neaşteptat şi pe toată perioada cât copilul este la spital mâinile sunt reci, nu poate dormi
şi nici mânca, trăieşte o continuă stare de stres şi observă dezvoltarea unui nodul malign
în sânul stâng (faza de îmbolnăvire ca conflict activă). După ce copilul este externat şi
medicul îi spune “noi suntem norocoşi deoarece copilul este bine din nou”, mâinile
mamei se vor încălzi, va dormi bine, apetitul va reveni la normal şi în următoarea
perioadă nodulul malign se va resorbi pe cale naturală (faza de autovindecare pcl post
conflict).

· O persoană sănătoasă, bine hrănită şi odihnită va avea de înfruntat mult mai puţine
conflicte biologice şi le va face faţă mult mai uşor;

· Persoanele cu o situaţie materială bună au un risc de a se îmbolnăvi (de cancer sau de

alte boli cancer echivalente) de 10 ori mai mic decât persoanele sărace (care nu îşi pot
rezolva cele mai multe conflicte din lipsa banilor);

· Cel mai important factor în faza de autovindecare este ca pacientul să înţeleagă ce se

întâmplă cu el, deoarece numai atunci el va putea să adopte o atitudine constructivă şi
relaxată faţă de procesele de autovindecare;

· Dacă pe timpul fazei de îmbolnăvire sau pe timpul fazei de autovindecare, pacientului îi

este teamă de cancer, această teamă va induce un nou conflict biologic care pe timpul
unei noi faze de îmbolnăvire va genera cancer pulmonar, iar dacă va apare la acelaşi
bolnav şi teama de moarte aceasta va induce un alt conflict biologic care în faza de

21
îmbolnăvire va genera un proces de decalcefiere a întregului sistem osos. Conflictul
biologic nu este determinat direct de eveniment (de ce se petrece) ci de modul în care
persoana resimte sau trăieşte la nivel psihic evenimentul declanşator (de stresul
interpretat). Funcţie de această dimensiune interioară a evenimentului poate apare sau nu
un conflict biologic, iar intensitatea şi localizarea efectelor acestuia vor depinde de
intensitatea şi tipul trăirii interioare.

În lumea animalelor avem multe exemple de acest fel:

· un animal deposedat de teritoriu va supraveţui numai dacă îşi recapătă teritoriul sau
obţine alt teritoriu;

· o femelă căreia i-a fost ucis puiul va intra în călduri şi va putea avea astfel un alt pui, iar
orice formă de cancer sau de tip cancer se va remite pe cale naturală pe timpul sarcinii;

Şi la noi oamenii, pentru a trece din faza de îmbolnăvire în faza de autovindecare trebuie
să rezolvăm conflictul iniţial la nivel psihic:

· Mama care s-a îmbolnăvit în urma accidentării copilului se va face bine numai după ce
copilul se va însănătoşi;

· Un bărbat care a fost părăsit de soţie va putea trece în faza de autovindecare numai după
ce se va împăca cu aceasta sau îşi va găsi o nouă soţie;

· Cel care şi-a pierdut locul de muncă va putea trece în faza de autovindecare numai după
ce îşi va găsi un alt loc de muncă;

· O persoană care a ieşit la pensie va putea trece în faza de autovindecare numai după ce
se va înscrie la un club sau să îşi va găsi o nouă pasiune sau o nouă ocupaţie.
· La femeile însărcinate, orice formă de cancer sau de tip cancer se va remite pe cale
naturală începând cu a 3-a lună de sarcină, deoarece sarcina sau mai bine zis Viaţa are
prioritate absolută.

22
2. ANATOMIE ȘI FIZIOLOGIE

Anatomia studiază forma şi structura organismelor.

Fiziologia studiază funcţiile vitale ale structurilor anatomice, mecanismele de reglare a
funcţiilor şi a tuturor proceselor metabolice ce au loc în corpul uman.

Structura organismului uman:

În organismul uman sunt integrate următoarele niveluri:

 subatomice (ioni)
 atomice
 moleculare
 macromoleculare
 organite
 celule
 țesuturi
 organe
 sisteme de organe

Țesuturile umane sunt formate din celule ce nu sunt lipite una de alta, între ele existând
spații pline de lichid interstițial. Acest lichid, împreună cu sângele și limfa, alcătuiește
mediul intern.
Cea mai mare parte a corpului nostru este constituită din apă, care se regăsește în
interiorul celulelor, cât și în exteriorul lor. În mediul intern, apa este în proporție de 70%
prezentă sub forma legăturilor cristalizate, iar această formă stabilă stochează
informațiile.
Caracteristicile lichidului interstițial constau în faptul că el trebuie să rămână cu o
compoziție constantă pentru ca celula să supraviețuiască și să funcționeze într-un mod
adecvat.
Homeostazia este o stare de coordonare a organismului în vederea menținerii funcțiilor
în limite normale. Dacă unul sau mai multe dintre sistemele corpului își modifică
echilibrul, celulele sunt afectate și urmează instalarea stării de boală.
Un semn care ne indică nevoia de restabilire a homeostaziei este febra. Ea nu trebuie
combătută decât în cazul când acest lucru este necesar (dacă indicațiile termometrului
sunt foarte mari). Este indicat să lăsăm febra să decurgă de la sine deoarece corpul se
vindecă mai bine și mai repede.
Incapacitatea de a menține parametrii în limite constante → starea de boală
Corpul își creează în interior o serie de valori constante:
 temperatură (în jur de 36-37ºCelsius)
 pH (acid – mai mic decât 7, neutru = 7, bazic – mai mare decât 7 și mai mic decât
14)
pH în sânge este în jur de 7,4 (scăderea acestei valori duce la acidoză – exemplu:
prezența acidului lactic în oboseala musculară, acizilor cetonici (apar în urma arderilor
grăsimilor și proteinelor și se elimină prin respirație și urină) în diabet; alcaloză –
metabolică = creșterea nivelului bicarbonaților plasmatici – exemplu: ingestia de sodă

23
caustică sau tratament îndelungat cu medicamente antiacide în ulcerul gastric, în urma
tratamentelor cu diuretice prin eliminarea sodiului)
pH intracelular – 6,8
 presiune osmotică
 tensiune, puls
 alcătuire biochimică etc.

Funcțiile principale ale mediului intern sunt:

1. formare și menținere a spațiului vital al celulelor;
2. cale de transport pentru diferite substanțe;
3. înmagazinează oxigenul, bioxidul de carbon, este mediul în care se varsă
substanțele reziduale pentru a fi elimintate;
4. transmițător de informații;
5. stabilizator de radicali liberi creați în urma proceselor chimice care pot avea
efecte distructive daca se înmulțesc prea mult (radicali de oxigen și de hidroxil);
6. locul de formare și de stocare a celulelor imunitare.
Pentru o bună funcționare a mediului intern, metabolismul trebuie să fie continuu:
respirația, practicarea mișcării, consumul de lichide și alimentația trebuie să fie adecvate.
Mișcarea este foarte importantă și face ca fluxul de energie al organismului nostru să fie
continuu. Când facem eforturi fizice, respirăm mai adânc, ca să intre mai mult oxigen în
plămâni, și inima bate mai tare, ca să pompeze mai mult sânge în mușchi; ca efect al
mișcării, substanțele reziduale se elimină mai ușor.
Transmiterea informațiilor de la un capăt până la celălalt capăt al corpului, mediul intern
o face în câteva secunde. În felul acesta ne putem adapta la stimulii mediului
înconjurător. Însă sunt situații când această funcție de adaptare a organismului la factorii
de mediu este întârziată, datorită descărcării unei mari cantități de substanțe
nefolositoare, toxice, medicamente prea puternice etc. în mediul intern. Răspunsul dat de
sistemul imunitar (celulele mediului intern) la atacul mare de microbi, substanțe
nefolositoare sau la schimbările condițiilor de mediu devine inadecvat, atunci se
instalează boala.
Factorii care influențează funcționarea mediului intern sunt:
 lipsa de apă (dacă nu bem suficiente lichide);
 schimbarea pH-ului mediului intern (important de reținut este faptul că celulele
”nu se simt bine” în mediul acid);
 medicamentele;
 microbii și substanțele toxice din mediul înconjurător;
 substanțele de regularizare chimică (hormonii);
 schimbările biochimice (de exemplu: înmulțirea substanțelor prin descompunerea
celulelor).

Din punct de vedere anatomic şi funcţional, organismul uman este alcătuit din
următoarele sisteme şi aparate:
1. sistemul nervos:
 sistemul nervos central
 sistemul nervos periferic

24
  analizatorii
2. sistemul endocrin
3. sistemul osteoarticular
4. sistemul muscular
5. sistemul limfatic
6. aparatul digestiv
7. aparatul respirator
8. aparatul cardiovascular
9. aparatul renal
10. aparatul genital
Sistemul osteoarticular şi cel muscular formeaza aparatul locomotor.

Celula

Orice țesut din organism este alcătuit dintr-un grup de celule.

Celula este unitatea de bază structurală, funcțională și genetică a organizării materiei vii.
În organism există peste 200 de tipuri diferite de celule.
Forma celulelor: inițial toate celulele au formă globulară, ulterior devin fusiforme,
cilindrice, cubice, stelate etc., în raport cu rolul lor fiziologic. Unele își păstrează forma
globulară (exemplu: celulele sangvine, ovulul, celulele cartilaginoase...).
În structura celulei distingem 3 componente fundamentale:
1. membrana celulară (plasmalema)
2. citoplasma
3. nucleul
Membrana celulară
Este alcătuită din 4 grupe de substanțe chimice:
 fosfolipide
 proteine
 colesterol
 carbohidrați
 și alte lipide

25
Membrana celulară este de natură lipoproteică și are o structură trilaminată. Straturile
extern și intern sunt de natură proteică, iar cel mijlociu – bistrat lipidic (fosfolipide –
molecule de grăsime ce conțin fosfor și colesterol).
Pe stratul extern al membranei există carbohidrați ce sunt legați de proteine
(glicoproteine) și de lipide (glicolipide). Se găsesc doar pe partea externă a membranei
deoarece sunt importanți pentru aderența și comunicarea celulară.
Pe partea internă a membranei există atașate proteine care alcătuiesc o structură denumită
citoschelet, ce are funcția de a menține forma membranei celulare.
Fără membrană viața celulară este imposibilă deoarece menține mediul intracelular diferit
de mediul extracelular.
Plasmalema este un filtru selectiv permițând trecerea doar a moleculelor liposolubile, a
moleculelor mici, a apei și este impermeabilă pentru molecule mari, molecule solubile în
apă. Astfel ea menține de o parte și de ala concentrații inegale ale ionilor, permite
substanțelor nutritive să pătrundă în celulă și a celor neutilizabile să iasă din celulă.
Prezintă și o încărcătură energetică (adică este polarizată). În repaus sarcinile electrice
sunt pozitive la exterior și negative la interior, iar cînd este activă, polaritatea se
inversează.
Concluzie: datorită membranei mediul intern al celulei este strict controlată deoarece ea
este permeabilă doar la anumite molecule.
După ultimele cercetări științifice membrane este considerată creierul celulei. Fără
membrană celula nu poate supraviețui.

26
 Citoplasma
Este un mediu lichid în care se află organitele celulare ce sunt de 2 feluri:
1. organite comune – le întilnim la toate celulele:
 reticulul endoplasmatic
 ribozomii
 lizozomii
 aparatul Golgi
 mitocondriile
 centrozomul (centrul celular)
2. organite specifice – necesare doar anumitor tipuri de celule:
 miofibrilele (în fibra musculară)
 neurofibrilele și corpusculii Nissl (în celula nervoasă).

Reticulul endoplasmatic apare ca un sistem care face legătura între exteriorul celulei și
nucleu – este un sistem de transport.

Ribozomii sunt formațiuni sferice cu rol în sinteza proteinelor. Plutesc liberi în citoplasma
sau sunt atașați reticulului endoplasmatic, formând reticulul endoplasmatic rugos.

27
Lizozomii se prezintă sub forma unor vezicule care conțin enzime. Au rol în digestia
intracelulară și fagocitoză (procesul prin care o celulă încorporează microbi sau corpuri
străine, pe care îi distruge prin digestie).

Aparatul Golgi are rol în elaborarea produșilor de secreție ai celulei.

Mitocondriile produc energie prin ardere celulară.

Centrozomul formează fusul de diviziune prin care celula se multiplică. El lipsește în

celula nervoasă deoarece ea nu se divide.

Nucleul
Este alcătuit din:
 membrana nucleară – cariolema;
 citoplasma nucleară – carioplasma ce conține o rețea de filamente subțiri numită
cromatină, care la rândul ei conține molecule de ADN (acid dezoxiribonucleic) ce
formează cromozomii. Moleculele de ADN sunt alcătuite dintr-un număr foarte
mare de gene – materialul genetic uman.
 unul sau mai mulți nucleoli; unele celule nu au nucleu (globulele roșii din sânge),
altele conțin în citoplasmă mai mulți nuclei (celula musculară).

Țesuturile

28
Se formează prin gruparea mai multor celule de același fel, care îndeplinesc o anumită
funcție. Principalele tipuri de țesuturi din organismul uman sunt:
 epitelial (primul strat al pielii);
 conjunctiv (fasciile care învelesc mușchii);
 muscular (mușchii corpului);
 nervos (creierul, măduva spinării).

Țesutul epitelial
Este format din celule de diferite forme: cubice, prismatice, cilindrice, pavimentoase
(turtite), conice – strîns legate între ele, aranjate într-unul sau mai multe straturi. Celulele
profunde sunt așezate pe o membrană bazală, care le separă de țesutul conjunctiv ce se
află întotdeauna sub țesutul epitelial. După funcție, epiteliile se clasifică:
1. Epitelii de acoperire – formează epiderma, primul strat al pielii și mucoasa care
tapetează organele interne cavitare. Pot fi:
 unistratificate (un singur strat) – foițele pleurale;
 pseudostratificate (un singur strat, dar cu celule de diferite înălțimi) –
mucoasa traheei;
 pluristratificate (mai multe straturi suprapuse) - epiderma.
2. Epitelii glandulare – sunt formate din celule ce au capacitatea de a elabora produși
de secreție. Aceste epitelii se asociază cu țesut conjunctiv, vase și nervi, formînd
glande. Există 3 tipuri de glande:
 exocrine (glandele sudoripare);

29
  endocrine – produșii lor de secreție sunt hormonii care sunt eliminați
direct în sânge (glanda tiroidă);
 mixte – cu secreție atât exocrină, cât și endocrină (pancreasul).
3. Epitelii senzoriale – alcătuite din celule specializate pentru recepționarea
stimulilor din exteriorul sau interiorul organismului (senzația de frig, presiune,
durere...).

Țesutul conjunctiv
Leagă diferite organe între ele, intră în alcătuirea oaselor, are rol trofic, depozitează
grăsimi, intervine în apărarea organismului, în fagocitoză, asigură rezistența
organismului. Este alcătuit dintr-o substanță gelatinoasă numită substanța fundamentală,
în care se află celule și fibre. Fibrele dau rezistență și elasticitate țesutului, și pot fi de
colagen, reticulină sau elastină. Substanța fundamentală poate fi: moale, semidură, dură.
Datorită consistenței ei, țesutul conjunctiv se clasifică în:
1. Țes. conjunctiv moale – este de mai multe tipuri:
 lax (dermul);
 reticulat (măduva hematogenă din oase);
 adipos (hipodermul);
 fibros (fasciile care învelesc mușchii);
 elastic (tunica mijlocie a vaselor de sânge).
2. Țes. conjunctiv semidur (cartilaginos) – este elastic, dar și rezistent. Se clasifică
în:
 hialin (cartilajele costale);
 elastic (pavilionul urechii, epiglota, vârful nasului);
 fibros (discurile intervertebrale).
3. Țes. conjunctiv dur – intră în alcătuirea oaselor. Ele se formează prin impregnarea
substanței fundamentale cu săruri minerale de fosfor și calciu. Substanța
fundamentală este aranjată sub forma unor lamele osoase și în funcție de cum sunt
aranjate aceste lamele, țesutul osos se clasifică în:
 compact – acest tip de țesut intră în alcătuirea diafizelor oaselor lungi;
 spongios – intră în alcătuirea oaselor late și scurte și a epifizelor oaselor
lungi.

Țesutul muscular
Este alcătuit din celule musculare fusiforme, legate în fascicule prin țesut conjunctiv.
Fiecare celulă are o membrană numită sarcolemă și citoplasmă numită sarcoplasmă, ce
conține unul sau mai mulți nuclei și organite celulare comune și specifice. Miofibrilele
sunt organitele specifice celulei musculare, alcătuite din microfilamente subțiri,
contractile, numite actină și miozină. În funcție de aspect și de funcția pe care o
îndeplinește, țesutul muscular poate fi:
 striat – formează mușchii scheletici;
 neted – intră în alcătuirea pereților organelor interne;
 striat de tip cardiac – mușchiul inimii.

30
Țesutul nervos
Este alcătuit din două tipuri de celule:
 neuronul – asigură funcția de conducere a informației;
 celula glială – susțin și hrănesc neuronul.
Aceste celule nervoase se asociază cu țesut conjunctiv, vase și nervi, cu rol de susținere și
nutriție.
Celulele gliale – sunt în număr mult mai mare decât neuronii, ce se dispun printre aceștia
și îndeplinesc roluri:
 de susținere
 fagocitoză
 apărare
 troficitate (hrănire)
Celulele gliale se pot divide, ocupând locul neuronilor distruși. Aceste celule secretă o
substanță de culoare albă numită mielină, învelește fibra nervoasă.

Sistemul nervos

Sistemul nervos (SN) coordonează toate activitățile organismului adaptându-l la

condițiile de mediu.
Din punct de vedere structural, SN este împărțit în:
1. SN central/nevrax cuprinde:
1. encefalul (creierul) este format:
 creier mare (emisferele cerebrale);
 creier mic (cerebel);
 trunchi cerebral;
2. măduva spinării.
2. SN periferic
 nervi;
 ganglioni nervoși (aglomerări de corpuri de neuroni situați pe traiectul
nervilor).
Segmentele SNC sunt învelite de meninge, format din 3 membrane:
 piamater
 arahnoida
 duramater
Între arahnoidă și piamater există un spațiu în care se găsește lichidul encefalorahidian
(LCR), cu rol de protecție mecanică și troficitate.
Din punct de vedere funcțional, putem împărți SN în:
1. SN somatic (al vieții de relație) – asigură legătura organismului cu mediul
înconjurător, rol îndeplinit de măduva spinării, encefal, ganglioni nervoși
și nervi;
2. SN vegetativ (al funcțiilor de nutriție) – coordonează activitatea organelor
interne, rol îndeplinit de centrii nervoși localizați în SNC și de nervii cu
originea în acești centri.

31
 Neuronul
- unitatea funcțională a sistemului nervos
Are rolul de a genera și a conduce impulsurile nervoase. Este alcătuit din corp (formă
stelată) și mai multe prelungiri.
Corpul celular este format dintr-o membrană numită neurilema și citoplasmă –
neuroplasma. În citoplasmă se află organitele celulare comune și specifice, și un nucleu,
de obicei central, cu unul sau mai mulți nucleoli. Organitele specifice celulei nervoase
sunt:
 Corpusculii Nissl (corpii tigroizi) – sunt alcătuiți din aglomerări de reticul
endoplasmatic rugos.
 Neurofibrilele – reprezintă o rețea de fibre care traversează întreaga
citoplasmatică, cu rol în transportul substanțelor din celulă și rol de susținere.
Prelungirile neuronale sunt:
 axonul – prelungire unică ce se ramifică în porțiunea terminală în butoni
terminali; conduce impulsul nervos de la corpul celular către receptori sau alți
neuroni;
Fibra axonului este acoperită de mai multe teci:
 Teaca Schwann – formată din celule gliale
 Teaca de mielină – prezintă din loc în loc întreruperi (strangulații Ranvier)
 Teaca Henle – rol de nutriție și protecție

 dendritele – captează influxul nervos de la receptori sau de la alți neuroni și îl

conduc spre corpul celular.
Butonii terminali conțin mediatori chimici, substanțe prin care impulsul nervos este
transmis altui neuron.
Impulsul nervos este condus mult mai repede daca axonul este mielinizat.
Sinapsa - un neuron preia informația prin dendrite, o transmite corpului neuronal care
apoi o transmite mai departe prin axon altui neuron…
În sistemul nervos se realizează o rețea bogată de neuroni, legați între ei prin sinapse.
Sinapsa – legătura dintre doi neuroni ce se realizează între butonii terminali ai primului
neuron cu dendritele celui de-al doilea.

32
Tipuri de neuroni:
 Neuronii senzitivi – trimit mesaje către organele de simț.
 Neuronii motori – trimit semnale către mușchi.

33
 Creierul (encefalul)

Creierul este centrul de control al corpului, coordonează toate funcțiile organismului.

Omul are cel mai complicat și cel mai greu creier dintre toate animalele în raport cu
statura lui. Cântărește aproximativ 1,3 – 1,4 kg. Nou-născutul – aproximativ 350 g.
Este legat de restul corpului prin măduva spinării de la care pleacă ramuri nervoase.
Encefalul este alcătuit din:
Creierul mare este alcătuit din lobi – cuprinde emisferele cerebrale ce sunt legate între
ele prin substanța albă (corpul calos):
 emisfera dreaptă – controlează partea stângă a corpului și răspunde activitățile
artistice, muzicale, de creație;

34
 emisfera stângă – controlează partea dreaptă a corpului și răspunde de capacitatea
de a învăța limbi străine, matematică sau logică;

 Substanța albă este dispusă în interior iar cea cenușie la exterior unde formează
scoarța cerebrală (cortexul) – este cel mai evoluat segment al SNC fiind
considerat:
 Centrul integrator al senzațiilor

35
  Motricității
 Conștiinței
 Voinței
 Învățării
 Memoriei
 Stărilor emoționale și comportamentale
 Cortexul reprezintă segmentul superior de integrare a organismului ca un tot
unitar în echilibrul dinamic cu mediul înconjurător.

Creierul mic – reglementează funcțiile involuntare, sincronizarea mișcărilor și menținerea

echilibrului; participă la reglarea și modularea mișcărilor fine, reglează tonusul
muscular; alcătuit din substanță cenușie și albă.

Trunchiul cerebral – face legătura dintre creier și măduva spinării. Cuprinde centrii
nervoșii care dirijează funcțiile ce se produc automat (bătăile inimii, respirația, înghițirea,
mestecarea etc.). Este alcătuit din substanța cenușie și albă și împărțit în 3 etaje:
o Bulbul rahidian
o Puntea lui Varolio
o Mezencefalul
Diencefalul (creierul intermediar) – situat în prelungirea trunchiului cerebral și sub
emisferele cerebrale; este alcătuit din:
 Talamus
 Metatalamus
 Epitalamus – legat de glanda epifiză, reflexele olfactivo-somatice (mișcările
capului și corpului, miros)
 Hipotalamus – legat de glanda hipofiză, intervine în termoreglare, aportul de
alimente și lichide, diureză, reglarea funcțiilor sexuale, somn și anumite stări
emoționale (frica, furia).
Din creier pleacă 12 perechi de nervi craniali, care inervează regiunea gâtului și a
craniului.

36
 Măduva spinării

Măduva spinării se află în continuarea encefalului și legătura se realizează printr-o gaură

aflată la baza craniului (gaura occipitală).
Conține fascicule de fibre nervoase ascendente ce duc informațiile de la măduvă la creier,
și fascicule de fibre nervoase descendente, ce aduc comenzile de la creier la măduva
spinării.
Din măduva spinării pornesc 31 de perechi de nervi spinali (8 cervicali, 12 toracali, 5
lombari, 5 sacrați, 1 coccigian).
Începe de la C1 și se termină la L2 de unde se continuă cu filum terminale (coada de cal).

37
Fiecare nerv spinal este alcătuit din:
 Rădăcini
 Trunchi
 Ramuri periferice ce se distribuie tuturor organelor și țesuturilor alcătuind plexuri
(plexul brahial inervează brațul)
Măduva spinării are forma unui cilindru ce are dispusa în mijloc substanța cenușie sub
formă de fluture, ce este înconjurată de substanța albă.

Funcțiile măduvii spinării:

 Reflexă – procesul prin care organismul răspunde la un stimul.
Actul reflex = receptor → cale aferentă → centri nervoși → cale eferentă → efectori
 De conducere prin căi lungi (între măduvă și celelalte etaje ale SN) și scurte
(între segmentele măduvii)

Nervii
Neuronii se grupează și formează nervii ce sunt protejați de o teacă de țesut conjuctiv.
Nervii seamănă cu niște fascicule formate din fire subțiri. Dacă am uni toți nervii am
forma o dreaptă cu lungimea de aproximativ 75 km. Iar semnalele ce se transmit prin
nervi au o viteză aproximativă de 430 km/oră – viteza unui avion. Durează o fracțiune de
secundă ca mesajul să ajungă la creier atunci când te tai la deget.
Din măduva spinării pornesc 31 de perechi de nervi spinali.
Lezarea măduvii spinării provoacă paralizie.
Cel mai lung și cel gros nerv este nervul sciatic.
Din creier pleacă 12 perechi de nervi craniali, care inervează regiunea gâtului și a
craniului.

38
Reacție reflexă – atunci când corpul reacționează chiar înainte ca mesajul să ajungă la
creier.
În funcție de informația pe care o transmit, nervii pot fi:
 senzitivi – transmit informațiile de la receptori aflați în piele sau alte organe ce
sunt transformate în senzații: tact, văz;
 motori – transmit informațiile de la centrii nervoși până la organele efectoare
(mușchi sau glande), unde informațiile se transformă în comenzi (contracția
musculară);
 somatici – fac legătura dintre centrii nervoși și soma (reprezentată de piele și
mușchii scheletici);
 vegetativi – fac legătura dintre organele interne și centrii nervoși.

SN Vegetativ
Alcătuit din nervi care coordonează activitatea viscerală, inconștientă.
Este împărțit în:
 Simpatic
 Parasimpatic
SN simpatic – intervine în:
 Menținerea tonusului mușchilor din organele interne (vase de sânge, tubul
digestiv, vezica urinară);
 Se evidențiază în situații neobișnuite, periculoase, când pregătește organismul
pentru ”fugă sau luptă”
(exemplu: în condții de stres, simpaticul crește tensiunea arterială, frecvența cardiacă și
respiratorie).

Organul inervat Efectul simpaticului Efectul parasimpaticului

Mușchii ochilor Dilatarea pupilei, aplatizarea Micșorarea pupilei, bombarea

cristalinului cristalinului
Glandele Inhibarea secreției Stimularea secreției
lacrimale
Glandele salivare Secreție vâscoasă Secreție apoasă

Căile respiratorii Bronhodilatație Bronhoconstricție

Inima și vasele de Tahicardie; vasodilatație în mușchi, Bradicardie, vasodilatație în piele
sânge inimă și creier; vasoconstricție în piele

39
Tubul digestiv Reduce peristaltismul intestinal și Crește peristal. intestinal și tonusul
tonusul musculaturii netede intestinale; musc. netede int.; relaxează
crește tonusul sfincterelor; produce sfincterele; produce ușoară
glicogenoliză hepatică; relaxează glicogeneză;
musc. vezicii biliare și a căilor biliare contractă musc. netedă a vez. bil. și
a căilor bil.
Vezica urinară Relaxarea mușchiului vezical, Contracția mușchiului vezical;
contracția sfincterului vezical intern relaxarea sfincterului vezical intern

Analizatorul cutanat

Pielea este alcătuită din trei straturi principale:

1. EPIDERMUL , stratul superficial al pielii, străbătut de fire de păr, canalele excretoare
ale glandelor sudoripare şi terminaţii nervoase receptoare. Funcţiile sale sunt: de
protecţie, exprimată prin producţia de keratină şi pigment melanic; secretorie,
materializată prin glandele sebacee care secretă sebum şi glandele sudoripare care secretă
lichidul sudoral ce intervine în termoreglare şi echilibrul hidroelectrolitic al organismului;
de protecţie antimicrobiană şi antimicotică prin descuamarea stratului superficial, cornos;
de pilogeneză (formarea firului de păr); de barieră semipermeabilă (împiedică
pătrunderea unor substanţe sau organisme în corp şi în acelaşi timp permite penetrarea
unor substanţe terapeutice.
2. DERMUL, situat sub epiderm, în care se găsesc glande sebacee (lipsesc în palmă şi
plantă), canale de excreţie ale glandelor sudoripare (mai numeroase în palmă şi plantă),
foliculi piloşi, reţea vasculară, receptori nervoşi.
3. HIPODERMUL, stratul profund al pielii, bogat în celule adipoase, constituind un
depozit de lipide al organismului, conţinând şi receptori nervoşi.
Funcţiile pielii includ:
- apără organismul de intrarea microbilor sau a altor corpi străini
- recepţionează excitanţi termici, tactili, dureroşi
- participă la excreţia substanţelor din organism, prin activitatea glandelor sudoripare şi
sebacee
- participă la termoreglare, atât prin evaporarea sudorii, cât şi prin menţinerea căldurii în
organism datorită prezenţei grăsimii
- participă la absorbţia unor medicamente
- are funcţia de producere a fanerelor (păr + unghie) – funcţie specifică a pielii
- funcţie de exterorecepţie, datorită existenţei unor formaţiuni nervoase (corpusculi):
 corpusculii Meissner, situaţi sub epiderm şi discurile Merkel, la baza foliculului
pilos, în derm, pentru sensibilitatea tactilă
 corpusculii Vater-Paccini, situaţi în profunzimea pielii, pentru senzaţia de presiune
 corpusculii Krause, în dermul superficial, pentru sensibilitatea la frig
 corpusculii Ruffini, în dermul profund şi hipoderm, pentru sensibilitatea la cald
 terminaţii nervoase libere, în straturile superficiale ale dermului, pentru durere.
Sistemul endocrin

40
Glandele cu secreție internă produc hormoni care sunt transportați prin circulația
sangvină la fiecare parte a corpului.
Rolul principal al hormonilor: reglarea compoziției chimice a organismului, a apetitului,
a stresului, a răspunsurilor date de organism la infecții și diverse afecțiuni, și la eforturile
fizice.

Hipofiza (glanda pituitară)

Se găsește sub baza creierului și are mărimea unei alune.
Reglează producția hormonală a celorlalte glande endocrine (stimulează sau inhibă) și
coordonează funcționarea lor;
Lobul anterior (format din țesut epitelial) secretă:
 Somatotropul (STH) – hormonul de creștere
 Tirotropina (TSH) – stimulează secreția glandei tiroide
 Corticotropina (ACTH) – controlează secreția glandei corticosuprarenale
 Gonadotropinele – FSH (hormonul foliculo-stimulant)– controlează maturația
foliculară și secreția de estrogeni; LH (luteinizat) – provoacă ovulația și
controlează secreția de progesteron, la bărbat stimulează spermatogeneza.
 Prolactina – stimulează dezvoltarea glandelor mamare și menține secreția lactată.
Lobul intermediar (țesut epitelial glandular):
 Hormonul melanocitostimulator (MSH) – stimulează formarea de pigment –
melanina

41
Lobul posterior formează neurohipofiza (din țesut nervos):
 Antidiuretic (ADH) – păstrează apa în organism, iar în doze mari crește TA de
aceea se mai numește vasopresină, scăderea lui duce la diabetul insipid care se
manifestă prin poliurie și polidipsie.
 Ocitocina – stimulează secreția glandelor mamare și provoacă contracția
musculaturii uterine.

Epifiza (glanda pineală)

Melatonina (mult în întuneric și puțin la lumină) – împreună cu serotonina induc, mențin
eficient somnul.
Tiroida
Se găsește în partea anterioară a laringelui, imediat sub mărul lui Adam.
Are 2 lobi laterali uniți printr-o porțiune numită istm.
Secretă:
 Tiroxina și triiodotiroxina: cresc consumul de oxigen cu efect calorigen,
stimulează catabolismul proteinelor, scad rezervele adipoase, produc iritabilitate,
neliniște.
Hipersecreție – scădere în greutate, nervozitate, intoleranță la căldură...
– boala Basedow-Graves (gușă mărită și globi oculari proeminenți)
Hiposecreție – la copil – cretinism gușogen (dezvoltare fizică și psihică deficitară,
deformații osoase...)
− la adult – mixedem – creștere în greutate, piele uscată, senzație permanentă
de frig, reacții întârziate.

Paratiroidele
Sunt în număr de 4 și se găsesc pe fața posterioară a tiroidei (2 superioare și 2 inferioare).
Secretă:
 Parathormonul – controlează calciul și fosforul în organism: crește calcemia și
scade fosfatemia fiind în legătură strânsă cu Vitamina D.
 Calcitonina – antagonist (scade calcemia in caz de hiperfuncție).
Hipofuncție – tetanie (smasme musculare; spasmul musculaturii netede ale laringelui pot
provoca moartea prin asfixie).
Hiperfuncție – demineralizări osoase ce duc la fracturi, duce la eliberarea Ca din oase și
se depun săruri fosfocalcice în țesuturi moi, se formează calculi urinari.

Timusul
Situat înapoia sternului.
Dezvoltat la maxim în copilărie , apoi involuează dar nu dispare complet.
Are rol în imunitate: secretă un hormon ce stimulează activitatea limfocitelor T. (timocite
→ se maturează în timus – în limfocite T, apoi migrează spre ganglionii limfatici și
splină).

Suprarenalele
Sunt în număr de 2, câte una pentru fiecare rinichi.

42
Se află deasupra rinichilor și fiecare se compune din zona corticală și zona medulară cu
roluri total diferite.
 Zona corticală secretă:
 Aldosteronul – mărește reabsorbția apei și a sodiului, rol în metabolismul sărurilor
minerale.
 Cortizolul – stimulează eliminarea apei, crește glicemia, crește numărul
elementelor figurate (mai ales leucocite).
 Zona medulară secretă: acțiunea lor este identică cu excitația SN simpatic, se
comportă și ca mediatori chimici, sunt coordonați de SNsimpatic
 Adrenalina (80%)
 Noradrenalina (20%)
Au rol în intensificarea circulației sangvine în inimă și plămâni, pregătind corpul pentru
solicitări fizice sau psihice.

Pancreasul endocrin
Secretă:
 Insulina – crește consumul de glucoză de către țesuturi prin stimularea
glicogenogenezei (glicogen din glucoză) și lipogenezei (lipide din glucoză).
Hiposecreție – diabet zaharat (hiperglicemie, poliurie, polidipsie, polifagie cu scădere în
greutate).
Hipersecreție – hipoglicemie, cu alterarea funcției SN până la starea de comă.
 Glucagonul – stimulează glicogenoliza (glucoză din glicogen), gluconeogeneza
(glucoză din lipide sau proteine) – determină hiperglicemie.

Ovarele
Sunt în număr de 2, având forma unui bob de fasole cu diametrul de 1 cm. Ovarele
produc hormoni sexuali și ovule. În momentul nașterii organismul feminin posedă toate
ovulele, aproximativ 400.000.
Hormonii produși de ovare sunt foliculina (estrogenul) și progesteronul, având
următoarele funcții:
 reglează ciclul menstrual;
 determină maturizarea organelor reproducătoare, precum și apariția caracterelor
sexuale secundare: dezvoltarea oaselor bazinului și a glandelor mamare.

Testiculele
Sunt în număr de 2 și se găsesc într-o pungă tegumentară numită scrot. Produc hormonul
denumit testosteron cu rol în:
 declanșarea pubertății;
 reglează caracteristicile sexuale masculine secundare: îngroșarea vocii, constituția
masculină, apariția și menținerea părului corporal.

43
 Sistemul osteoarticular

Scheletul uman este alcătuit la naştere din aproximativ 300 de oase iar la maturitate se
ajunge la 206 oase deoarece ele se mai unesc în timpul creşterii prin calcifiere. Unii pot
avea și 208 deoarece prezintă o pereche de coaste în plus. Ele se leag ă între ele prin
articulaţii formând scheletul corpului.

Oasele sunt alcătuite din proteine și minerale aduse de hrană. Substanța fundamentală
este formată din oseină (componenta organică) și sărurile de calciu și fosfor (componenta
anorganică). Oseina impregnată cu sărurile minerale se dispune sub forma unor lamele
osoase. În funcție de așezarea lamelelor osoase, țesutul osos este format:
 la exterior – țesut compact și dur, format din osteoane (mici tuburi);
 interior – țesut spongios (mai puțin dur) – conțin măduva osoasă ce produce
celule sangvine și depozitează grăsimi.
Osul este acoperit de o membrană numită periost care este bine vascularizat şi inervat
având rol în creşterea osului în grosime şi în refacerea ţesutului osos la nivelul fracturilor.

Rolul oaselor:
1. Ţesutul osos, caracterizat printr-o substanţă organică numită oseină şi un conţinut
bogat în săruri minerale (în special fosfor şi calciu), conferă oaselor duritatea şi
rezistenţa necesară pentru rolul de susţinere a corpului.
2. Datorită rezistenţei acestui ţesut protejează organe de importanţă vitală:
 cutia craniană pentru creier
 canalul rahidian pentru măduva spinării
 cutia toracică pentru inimă şi plămâni
 bazinul osos pentru organele pelvine
3. Constituie un depozit de săruri minerale pentru menţinerea echilibrului
fosfocalcic (organismul le mobilizează la nevoie).
4. Rol hematopoietic prin măduva roşie din oasele lungi şi late (rol de formare şi
dezvoltare a celulelor sangvine) – la copii toate oasele iar la adult oasele late.
5. Au rol fundamental în realizarea mişcărilor corpului (muşchii se inseră pe oase).
6. Rol antitoxic – oasele reţin numeroase substanţe toxice (mercur, plumb, fluor...)
pătrunse accidental în organism şi se eliberează treptat, fiind eliminate renal. În
felul acesta concentraţia sangvină a toxicului nu creşte prea mult şi sunt prevenite
efectele nocive asupra altor organe.

După formă, oasele sunt de mai multe feluri cum ar fi:

 oase lungi (femur, tibie, fibulă, humerus, radius, ulnă)
 oase late (coxal; omoplat; sternul; oasele cutiei craniene – frontal, parietal,
occipital, temporal) – participă la formarea cavităţilor de protecţie
 oase scurte (carpiene, tarsiene, falange)
 oase neregulate (vertebre, mandibulă, sfenoid, etmoid)
 oase alungite (coaste, claviculă) – diferă de cele lungi pentru că deşi sunt lungi nu
prezintă diafiză şi epifize

44
  oase sesamoide (rotula) - oase mici, rotunjite, care se dezvoltă în mod normal în
grosimea unor tendoane musculare

Oasele lungi sunt alcătuite dintr-un corp (diafiză) ce conţine în interiorul lor, canalul
medular ce adăposteşte măduva osoasă şi 2 extremităţi (epifize).

Femurul este considerat cel mai lung, cel mai greu și cel mai solid os din corpul uman.
Scărița (osișor al urechii interne) – cel mai mic os, având o lungime de 2,5 mm.

45
46
Scheletul capului este alcătuit din:
 Neurocraniu care adăposteşte encefalul.
 Viscerocraniu care formează oasele feţei şi conţine segmentele periferice ale
unor analizatori şi segmentele iniţiale ale aparatelor respirator şi digestiv.

Neurocraniul este alcătuit din 8 oase:

1. 4 neperechi:
 frontal
 etmoid
 sfenoid
 occipital
2. 2 perechi:
 temporale
 parietale
Între aceste oase există o serie de articulaţii fixe numite suturi.

Viscerocraniul este alcătuit din:

1. 6 oase perechi
 maxilare
 palatine
 nazale
 lacrimale
 zigomatice
 cornetele nazale inferioare
2. 2 oase neperechi
 vomerul
 mandibula

Scheletul trunchiului este format din:

 coloana vertebrală
 coaste
 stern

Coloana vertebrală este alcătuită din 33-34 vertebre şi sunt împărţite după regiunile
cărora le aparţin:
 7 cervicale
 12 toracale sau dorsale
 5 lombare
 5 sacrale se unesc formând osul sacrum
 4-5 coccigiene se unesc formând coccisul

47
Ea susţine craniul şi de ea se leagă centura pelviană care susţine membrele inferioare. Are
un rol important în menţinerea posturii şi în desfăşurarea mersului şi un rol de protecţie a
măduvii spinării.
Fiecare vertebră este formată dintr-un corp vertebral în partea anterioară şi un arc
vertebral în partea posterioară. Între arc şi corp se află gaura vertebrală. Prin
suprapunerea vertebrelor se formează un canal în care se adăposteşte măduva spinării.
Arcul vertebral este constituit din 3 prelungiri numite apofize: posterior avem apofiza
spinoasă şi lateral 2 apofize transversale.
Între vertebre se găsesc discurile intervertebrale care sunt nişte formaţiuni
fibrocartilaginoase având în centru nucleul pulpos.
Discurile permit o gamă largă de mişcări diferite şi în acelaşi timp protejează vertebrele
îndeplinind un rol de amortizare a coloanei.
Coloana vertebrală prezintă 4 curburi fiziologice dacă o privim din profil şi anume:
1. 2 curburi care sunt convexe anterior
 cervicală
 lombară
2. 2 curburi care sunt convexe posterior
 toracică
 sacrală

Coastele sunt în număr de 12 perechi şi prezintă nişte arcuri osoase. Primele 7 perechi se
numesc coaste adevărate ce unesc coloana vertebrală de stern. Următoarele 3 perechi
numite coaste false se articulează cu sternul prin intermediul cartilajului coastei a 7-a.
Ultimele 2 perechi se numesc coaste flotante ce nu se unesc cu sternul.

Sternul este un os lat şi alungit situat în partea anterioară a toracelui pe linia mediană a
corpului şi este format din 3 părţi:
1. manubriu – se articulează cu claviculele şi cu prima pereche de coaste
2. corp – se articulează cu următoarele 6 coaste
3. apendice xifoid – serveşte ca punct de inserţie a unor muşchi abdominali

Scheletul membrelor superioare se leagă de scheletul toracelui prin intermediul centurii

scapulare formată din clavicule şi omoplaţi (scapule). Stabilitatea centurii scapulare este
asigurată de muşchi şi ligamente care se prind de craniu, coaste, stern şi vertebre.

Membrul superior propriu-zis este format din 3 segmente alcătuite din următoarele oase:
1. braţ – humerus
2. antebraţ – radius şi cubitus (ulna) care sunt solidarizate între ele prin membrana
interosoasă
3. mână – este alcătuită din:
a. 8 oase carpiene – având în rândul proximal dinafară spre înăuntru:
 scafoid
 semilunarul (lunat)
 piramidal
 pisiform

48
 – rândul distal:
 trapez
 trapezoid
 capitat (osul mare)
 hamat (osul cu cârlig)
b. 5 oase metacarpiene
c. oasele degetelor (falange)

Scheletul membrelor inferioare se leagă de coloana vertebrală prin centura pelviană

formată din cele 2 oase coxale care se articulează între ele anterior pe linia mediană
formând simfiza pubiană, iar posterior se articulează cu osul sacrum (articulaţia sacro-
iliacă), formând scheletul bazinului (pelvisul).
Osul coxal este format din:
 ilion – superior
 ischion – posterior
 pubis – anterior

Scheletul membrului inferior propriu-zis este format din 3 segmente având în alcătuirea
lor următoarele oase:
1. coapsă – femur
2. gambă – tibie şi fibulă (peroneu)
3. picior – este alcătuit din:
a. 7 oase tarsiene:
 talus (astragal)
 calcaneu
 osul navicular
 osul cuboid
 cele 3 oase cuneiforme
b. 5 oase metatarsiene
c. oasele degetelor (falange)
În zona articulaţiei genunchiului se află un os mic numit rotulă (patela), în grosimea
tendonului cvadricepsului femural.

Articulaţiile

Articulaţiile sunt structuri ce leagă oasele între ele fiind sediul mişcărilor. După gradul de
mobilitate, se împart în:
a. sinartroze – sunt articulaţii fixe, continue, imobile şi nu au cavitate articulară.
Mişcările sunt foarte în acest tip de articulaţii. După tipul de ţesut care se
interpune între cele 2 oase care se articulează, distingem următoarele tipuri de
sinartroze:
 sindesmoze – alcătuite din ţesut fibros (articulaţia dintre oasele coxale şi
sacrum, suturile pe care le întâlnim la craniu, membrana interosoasă dintre
radius şi ulnă)

49
  sincondroze – între cele 2 oase ce se articulează se interpune o lamă de
ţesut cartilaginos (simfiza pubiană)
 sinostoze – rezultă din osificarea sincondrozelor şi a sindesmozelor la
oamenii în vârstă
b. diartroze – discontinue, posedă un grad variabil de mobilitate şi se împart în:
 amfiartroze (articulaţii semimobile) – articulaţiile dintre corpurile
vertebrale
 artrodii (articulaţii mobile) – sunt articulaţii sinoviale având în alcătuire
următoarele elemente: suprafaţă articulară, capsulă articulară, membrana
sinovială, cavitatea articulară, ligamente articulare.

Sistemul muscular

Țesutul muscular este alcătuit din celule numite fibre musculare.

Fiecare celulă musculară conține membrană, citoplasmă, nuclei și niște elemente
contractile, numite miofibrile ce sunt de 2 tipuri:
1. miofibrile de actină (subțiri);
2. miofibrile de miozină (groase).

Pe baza structurii şi a proprietăţilor funcţionale, muşchii se împart în 3 categorii:

1. Muşchii striaţi – formează cea mai mare parte a musculaturii scheletice
(somatice) şi o parte musculatură digestivă. Ei se contractă rapid și voluntar, fiind
coordonați direct de SNC.
2. Muşchii netezi – formează musculatura unor organe interne și pereților arterelor.
Se contractă lent și involuntar; sunt controlați de SN vegetativ.
3. Muşchiul striat de tip cardiac – miocardul inimii; contracția sa este controlată de
SN vegetativ. Prezintă proprietatea numită automatism: se contractă involuntar,
fără a primi impulsuri din mediul extern.

Mișcarea contribuie la dezvoltarea mușchilor, iar lipsa de activitate conduce la slăbirea

mușchilor și atrofierea lor.
Muşchii scheletului reprezintă circa 38-40% din greutatea corpului.
Fiecare muşchi prezintă o parte cărnoasă, numită corp, nivel la care adesea se produc
leziuni la sportivi, şi două extremităţi, denumite tendoane, prin care se fixează de schelet.
Tendonul are o culoare alb-sidefie, spre deosebire de culoarea roşie-brună a muşchiului.
Vascularizaţia corpului muscular este extrem de bogată (aşa se şi explică constituirea
rapidă de hematoame în caz de leziuni musculare), în timp ce vascularizaţa tendonului
este extrem de săracă.
Mușchii transformă excitantul extern (mecanic, fizic, chimic) sau intern (impulsul
nervos) în forță mecanică. În urma contracției musculare rezultă energie. O parte din
această energie se transformă în lucru mecanic – mișcare, iar cea mai mare parte se
transformă în căldură. Majoritatea mușchilor funcționează ca parte integrantă dintr-un
grup muscular, unde contracția unui mușchi are ca efect relaxarea altui mușchi. Astfel se
realizează mișcarea.

50
Oboseala musculară constă în reducerea temporală a capacităţii funcţionale a muşchiului,
consecutiv unei activităţi prelungite sau excesive, prin acumulare de acid lactic în
muşchi, intoxicând fibrele.

Muşchii somatici pot fi grupaţi după segmentele corpului în:

 muşchii capului
 muşchii gâtului
 muşchii trunchiului
 muşchii membrelor superioare
 muşchii membrelor inferioare

Muşchii capului
După acţiunea pe care o îndeplinesc, sunt grupaţi în:
1. muşchi ai mimicii sau cutanaţi – sunt grupaţi în jurul orificiilor bucal, nazal,
orbital şi auditiv, având rol de dilatatori sau constrictori. Inervaţia lor este dată de
nervul facial. Au un capăt fix care se inseră pe oasele feţei şi altul mobil ce se
inseră în stratul profund al dermului. Secundar aceşti muşchi au rol de masticaţie,
deglutiţie şi fonaţie.
2. muşchi masticatori (maseteri) – alcătuiesc un grup din care fac parte 4 muşchi
caracterizaţi prin inserţia lor pe mandibulă, inervaţia provenind din nervul
mandibular şi acţiunea lor asupra articulaţiei temporomandibulare. Intervin în
actul masticaţiei.

Muşchii gâtului
Cei mai importanţi sunt: cel mai superficial este pielosul gâtului, urmând sterno-cleido-
mastoidianul, care pleacă de la claviculă şi stern, până la apofiza mastoidă a osului
temporal, muşchii hioidieni, iar cel mai profund muşchii scaleni şi prevertebrali.

Muşchii trunchiului
Se grupează, după originea şi acţiunea lor în:
 muşchii posteriori – ai spatelui şi ai cefei
 muşchii antero-laterali – ai toracelui şi ai abdomenului

Muşchii spatelui şi ai cefei sunt dispuşi:

1. plan superficial – muşchii trapezi (leagă centura scapulară de regiunea
cervicală) şi muşchii marii dorsali (ocupă regiunea inferioară şi laterală a
spatelui).
2. plan profund – muşchii şanţelor vertebrale - care menţin coloana
vertebrală dreaptă şi contribuie la mişcările ei.

Muşchii toracelui:
1. muşchii pectorali – pleacă de la claviculă, stern, primele 5-6 coaste şi după ce
se strînge pe un tendon unic se inseră pe extremitatea superioară a
humerusului.
2. muşchii dinţaţi – situat pe partea laterală a toracelui, este un muşchi respirator
important.

51
 3. muşchi intercostali – ocupă spaţiile dintre coaste, sunt muşchi respiratori.

Diafragmul separă cavitatea toracică de cea abdominală.

Muşchii abdomenului – participă la formarea pereţilor antero-laterali şi posteriori ai

abdomenului; prin contracţiile lor măresc presiunea din interiorul abdomenului, permiţînd
desfăşurarea unor acte fiziologice: expiraţia, micţiunea, defecaţia:
1. muşchii drepţi abdominali
2. muşchii oblici externi şi oblici interni

Muşchii membrelor superioare

– se împart în 2 grupe:
1. muşchii care leagă membrul superior de trunchi
2. muşchii proprii ai membrului superior:
 muşchii umărului: deltoid
 muşchii braţului: anterior – biceps brahial, posterior – triceps brahial
 muşchii antebraţului: flexori şi extensori ai degetelor, pronatori şi
supinatori
 muşchii mâinii

Muşchii membrelor inferioare:

- în jurul articulaţiei coxo-femurale se găsesc muşchii fesieri.
1. muşchii coapsei:
 anterior şi superficial – iliopsoas, muşchiul tensor al fasciei lata,
muşchiul croitor şi cvadricepsul femural
 medial – gracilis, pectineu şi muşchii adductori
 posterior (dinspre lateral spre median) – bicepsul femural, semitendinos şi
semimebranos
2. muşchii gambei:
 loja anterioară – muşchii extensori lungi ai degetelor, muşchiul tibial anterior
 loja posterioară – superficial: muşchiul triceps sural (gastrocnemian), care se
inseră pe calcaneu prin tendonul lui Ahile, solearul (se află sub gastrocnemian
şi poate fi palpat când persoana stă pe vârfuri); în profunzime: muşchii flexori
lungi ai degetelor, muşchiul tibial posterior.
 loja laterală – lungul şi scurtul peronier
3. planta:
 pe faţa dorsală - muşchiul pedios(extensor scurt al degetelor)
 în regiunea plantară: muşchii flexori şi extensori ai degetelor

Sistemul limfatic

Sistemul limfatic este unul dintre cele mai importante sisteme din organismul uman. El
practic este ansamblul de operaţiuni în confruntarea dintre “bine” şi “rău” în organism.
Conlucrează împreună cu sistemul imunitar cu scopul de a oferi protecţie corpului şi de a
elimina deşeurile formate în organism.

52
Fără sistemul limfatic, sistemul cardiovascular nu ar putea funcţiona, iar sistemul
imunitar ar fi grav afectat.
Astfel le putem include în categoria “sistemului excretor”. Vom explica acest lucru în
schema ce urmează:

Sisteme
excretoare

Sistem Sistem
limfatic imunitar

tegumentar intestinal urinar respirator

Sistemul limfatic este format din:

1. Lichidul limfatic (limfa)
Conţine proteine, grăsimi, săruri minerale, având o compoziţie asemănătoare plasmei, din
care şi rezultă.
Conţinutul limfei variază în funcţie de locul de unde provine. Cea provenită de la nivelul
membrelor şi anume din musculatură este bogată în proteine şi uşor gălbuie, iar cea
provenită de la nivelul intestinelor este bogată în grăsimi şi va avea o culoare alb-
lăptoasă.
2. Capilare limfatice (vase limfatice de calibru mic)
3. Vase limfatice de calibru mai mare
Vasele limfatice merg alături de arterele şi venele corpului, colectând surplusul de lichid
numit limfă din ţesuturile corpului.
Pereţii capilarelor limfatice sunt extreme de subţiri şi permeabili în comparaţie cu cele
sangvine, permiţând astfel moleculelor şi particulelor mari, inclusiv bacteriilor, care nu
pot patrunde în capilarele sangvine, să fie transportate de limfă.
Circulaţia limfatică se bazează pe contracţiile musculare şi pe ţesuturile din jurul vaselor
limfatice deoarece sistemul limfatic nu are un sistem de pompare care să împingă limfa
prin tot corpul. La fel ca şi vasele de sânge, vasele limfatice conţin valve unidirecţionale
ce previn scurgerea în sens invers a limfei.
Vasele limfatice se extind către toate regiunile corpului, cu excepţia SNC, a oaselor,
cartilajelor şi dinţilor.
4. Ganglioni limfatici

53
Sunt formaţiuni mici, rotunde, ovale ce să găsesc pe traseul vaselor limfatice şi are ca
roluri principale: filtrarea limfei și producerea limfocitelor (anticorpi – apără organismul
de infecții) . În corpul nostru există între 400 – 700 ganglioni care filtrează şi purifică
limfa. Cei mai mulţi ganglioni îi găsim în zona abdominală, în zona gâtului, în axilă și în
zona inghinală.
5. Organe limfoide (servesc drept depozit pentru limfocite şi anticorpi)
 Tub digestiv;
 Timus;
 Splină – produce limfocite și joacă un rol important în metabolismul
fierului, în stocarea celulelor sangvine, în producerea și descompunerea
acestora. Ficatul alege din sistemul circulator, cu ajutorul splinei,
hematiile îmbătrânite sau rănite pentru a fi eliminate.
 Amigdale.

Rolurile sistemului limfatic:

 imunitar: la nivel celular, el colectează şi distruge toxinele, bacteriile, celulele
anormale
 circulator: transportă celulele imunitare dinspre şi către ganglionii limfatici
 este responsabil de elimininarea lichidului interstiţial din ţesuturi
 transportă acizii graşi cu lanţ lung şi colesterolul, resorbiţi din intestin precum şi
enzime şi hormoni descărcaţi în lichidul interstiţial
 excretor: elimină deşeurile formate în corp în colaborare cu celelalte sisteme
excretoare

Cum funcţionează sistemul limfatic:

În timp ce sângele circulă prin corp, plasma din alcătuirea sângelui se scurge prin pereţii
subţiri ai capilarelor sangvine în ţesuturi. Acest lichid scăpat din circulaţia sanguină se
numeşte lichid interstiţial sau lichid extracelular ce conţine oxigen, glucoză,
aminoacizi şi alţi nutrienţi necesari celulelor din corp. Cea mai mare parte a acestui lichid
se întoarce în circulaţia sangvină imediat, dar o parte rămâne în afara ei. Aici intervine
sistemul limfatic care preia acest surplus de lichid şi-l duce în circulaţia sangvină.
Exemplu pentru observarea acestui fenomen:
În urma unui traumatism zona afectată se umflă cu lichid. Cu timpul această umflătură
dispare deoarece surplusul de lichid a fost transportat de către sistemul limfatic în
circulaţia venoasă.

Sensul circulaţiei limfatice este centripet. După ce limfa este colectată de către capilarele
şi vasele limfatice, este dusă către ganglioni de unde primesc limfocite şi imunoglobuline,
apoi prin trunchiurile colectoare limfatice spre sistemul venos al marii circulaţii.
Marele canal limfatic (ductul toracic) este situat înapoia aortei, străbate diafragmul şi
se varsă în unghiul venos stâng, constituit prin unirea venelor jugulară internă şi
subclaviculară stângă. În el este drenată limfa din membrele inferioare, peretele
abdominal, organele genitale şi organele abdominale, primind în traiectul său toracic şi

54
limfa din partea stângă a capului şi gâtului, membrul superior stâng şi jumătatea stângă a
toracelui.
Canalul limfatic drept este un colector scurt, care primeşte limfa din jumătatea dreaptă a
capului şi gâtului, membrul superior drept şi jumătatea dreaptă a toracelui şi se varsă în
unghiul venos drept, format prin unirea venelor jugulară internă şi subclaviculară dreaptă.

Fluxul normal al limfei în 24 ore este de 2-4 l.

55
Aparatul digestiv

56
Aparatul digestiv este alcătuit din totalitatea organelor care au ca funcții principale
digestia și absorbția alimentelor și eliminarea reziduurilor ingerate.
În alcătuirea aparatului digestiv intră tubul digestiv și glandele anexe(glandele salivare,
ficat, pancreas).
Componentele tubului digestiv sunt:
1. cavitatea bucală
2. faringele
3. esofagul
4. stomacul
5. intestinul subțire
6. intestinul gros

În tubul digestiv care pornește de la gură și ajunge la anus, hrana se descompune în a șa

fel încât să facă posibilă absorbția în organism a vitaminelor, sărurilor minerale,
glucidelor, lipidelor și a proteinelor. Hrana ingerată, pe măsură ce străbate tubul digestiv,
este supusă unui ansamblu de transformări, proces numit digestie.
Pentru a putea străbate mucoasa digestivă și a intra în procesele metabolice, alimentele
trebuie să fie degradate până la compuși simpli (aminoacizi, monozaharide, acizi grași...).

57
Aceste transformări sunt rezultatul acțiunii enzimelor prezente în sucurile digestive, în
timpul progresiunii lente a conținutului, datorită mișcărilor pereților tubului digestiv
(peristaltism).
Digestia începe în cavitatea bucală cu următoarele procese:
 masticația – tăierea și înmuierea alimentelor cu salivă;
 impregnarea cu salivă care conține ptialină (amilaza salivară) – descompunerea
amidonului din pâine în produși glucidici, mai simpli.
În urma acestor procese rezultă bolul alimentar care este împins de către limbă în faringe.
Acest proces este voluntar, numit deglutiție (înghițire). Din faringe, bolul alimentar este
împins în esofag tot voluntar prin procesul de deglutiție (timp faringian).Deglutiția
continuă (timp esofagian) prin mișcări peristaltice (prin unde involuntare de contracție
musculară) spre cardia.
PERISTALTISM – mișcările pereților tubului digestiv.
În stomac alimentele se amestecă cu sucurile gastrice, enzime și se formează un lichid –
urmează intestinul subțire unde are loc digestia propriu-zisă, descompunerea – o parte
ajunge în ficat pentru descompunere și depozitare, și transformare – apoi urmează în
intestinul gros unde se absoarbe apa și resturile sunt eliminate.
Stomacul este porțiunea cea mai dilatată a tubului digestiv. Prin orificiul cardia comunica
cu esofagul, iar prin pilor cu intestinul subțire. Mucoasa gastrică prezintă numeroase cute
care îi măresc suprafața și are numeroase orificii prin care se deschid glandele gastrice.
Aceste glande secretă mucus, pepsinogen, HCl, cu rol în digestia principiilor alimentari
ajunși până la acest nivel.
Secreția sucului gastric ce conține HCl are rol în activarea enzimelor, în stimularea
evacuării gastrice și în apărarea antimicrobiană. Fragmentarea alimentelor are loc sub
acțiunea enzimelor cum ar fi pepsina. Iar secreția mucusului gastric are rol de a proteja
mucoasa gastrică de acțiunea acidă a HCl și a pepsinei.
În stomac se formează chimul gastric ce se evacuează lent și fracționat către intestinul
subțire prin orificiul piloric.
Intestinul subțire este segmentul cel mai lung al tubului digestiv și este alcătuit din 3
segmente:
 duoden – mucoasa conține glande ce secretă sucul intestinal, cu rol în digestia
principiilor alimentari;
 jejun și
 ileon – are loc absorbția substanțelor nutritive.
Digestia intestinală are loc sub acțiunea combinată a sucului pancreatic, a bilei și a
sucului intestinal. Sucul intestinal conține enzime ca: peptidaze, zaharidaze, lipaze.
După terminarea digestiei în intestinul subțire, componentele nutritive ajung în vasele
sangvine și limfatice prin peretele intestinal. Acest proces este numit absorbție.
Absorbția are loc după ce substanțele s-au descompus în produși simpli cum ar fi:
proteine – aminoacizi, lipide – trigliceride, acizi grași și glucidele în glucoză, fructoză.
Resturile nedigerate ajung în intestinul gros unde cea mai mare parte din con ținutul de
apă este absorbită înapoi în organism, iar substanțele reziduale ajung în rect unde sunt
stocate până mișcările intestinale le vor elimina prin anus – proces numit defecație.
Intestinul gros este alcătuit din:
 cec
 colon ascendent

58
  colon transvers
 colon descendent
 colon sigmoid
 rect
 anus
Alimentele grase au cea mai lungă digestie.

Glandele salivare:
 parotide
 sublinguale
 submandibulare
Rolul secreției acestora este de lubrifiere a cavității bucale, a bolului alimentar, dar și în
digestie, prin secreția unei enzime numite amilaza salivară.

Ficatul
Este cea mai mare glandă din corpul uman și este alcătuit din 4 lobi: drept, stâng, anterior
și posterior. Pe fața inferioară a ficatului se găsește hilul hepatic, prin care intră și ies din
ficat artera hepatică, vena portă, vasele limfatice, nervii și cele 2 canale hepatice. Canalul
hepatic comun rezultă prin unirea celor două canale drept și stâng și se continuă cu
canalul coledoc, care se deschide în duoden, împreună cu canalul pancreatic principal.
Bila este secretată permanent de către ficat. Între mese sfincterul Oddi este închis, iar bila
se concentrează la nivelul veziculei biliare, de unde este eliminată în timpul digestiei în
duoden. Nu conține nici o enzimă, dar are un rol important în digestia lipidelor, prin
activarea lipazelor.

Pancreasul

59
Este situat în spatele stomacului și este alcătuit din cap, situat în potcoava duodenală,
corp și coadă.
Sucul pancreatic (pancreasul exocrin) este compus din:
 substanțe minerale (bicarbonat de sodiu – pentru neutralizarea chimului gastric);
 substanțe organice (enzime proteolitice, glicolitice, lipolitice) – pentru digestia
chimică a proteinelor, glucidelor și lipidelor.
Pancreasul secretă sucul pancreatic care este colectat în 2 canale mari: canalul principal
Wirsung, care se deschide în duoden, împreună cu coledocul prin orificiul Oddi, și un
canal excretor secundar Santorini, care se deschide în canalul Wirsung sau direct în
duoden.
Aparatul respirator

Respirația – inspirarea și expirarea aerului.

La procesul de respirație participă cutia toracică, diafragma, plămânii și căile respiratorii.
Aerul pătrunde prin căile respiratorii (fose nazale, faringe, laringe) – trahee – cele 2
bronhii și bronhiole (plămâni) – alveole și invers.

60
Aerul inspirat prin nas se încălzește în cavitatea nazală. Firele de păr din interiorul
nasului filtrează impuritățile pentru a nu pătrunde în plămâni.
Respirația este controlată de mușchii intercostali și diafragm. Pe inspir mușchii
intercostali se contractă, ridicând în sus și spre în afară coastele, și mușchiul diafragm,
care în stare relaxată are forma unei cupole, se aplatizează (se întinde și se sub țiază),
apăsând în jos intestinele spre cavitatea abdominală, pentru a permite plămânilor să se
dilate. Pe expir mușchii intercostali și diafragmul se relaxează, contractând plămânii și
obligând aerul să urce și să iasă.

61
Plămânii sunt acoperiți de o membrană dublă numită pleură. Între cele 2 straturi ale
membranei există un spațiu îngust ce conține un lichid asemănător uleiului. Membrana
interioară se lipește de plămâni, iar cea exterioară de coaste. Funcția principală a pleurei
este asigurarea dilatării și strângerii uniforme a plămânilor.
Plămânii sunt organe asemănătoare cu un burete ce se compun din milioane de cămăruțe
numite alveole, înconjurate de vase sangvine minuscule numite capilare. La acest nivel
are loc schimbul de substanțe.

Sughițul este provocat de un spasm al mușchiului diafragm care produce o inspirație

foarte bruscă. Odată cu producerea spasmului, corzile vocale vibrează brusc provocând
zgomotul caracteristic sughițului. Apare când mâncăm sau bem prea repede, sau în urma
unei sperieturi.
Praful, murdăria sau fumul pot irita nasul provocând strănutul. Când strănutăm, respirăm
profund și mușchii abdominali se contractă și devin mai duri, împingând afară aerul din
plămâni. Trecând prin nas, aerul scoate afară mucozitățile și substanțele iritante.

Când plămânii nu funcționează bine se folosește butelia de oxigen sau ventilatorul

pulmonar.

Aparatul cardiovascular

Este format din inimă și vasele de sânge.

Inima este situată puțin în stânga sternului chiar în spatele coastelor și este formată din 4
camere și prezintă o bază și un vârf. La bază se găsesc 2 camere numite atrii (drept și
stâng), separate de un perete numit sept interatrial. Iar la vârful inimii se găsesc celelalte
2 camere numite ventricule (drept și stâng), separate de septul interventricular. Astfel
inima este împărțită în 2 jumătăți, dreaptă și stângă, ce nu comunică între ele. Partea
stângă a inimii primește sânge cu oxigen de la plămâni; partea dreaptă – sânge cu bioxid
de carbon de la corp care pleacă spre plămâni. Acest proces are loc la fiecare bătaie a
inimii.
Inima unui nou-născut prezintă 120-180 bătăi/minut, apoi scade treptat: copil – 100
bătăi/minut, adult – 70 bătăi/minut, în timpul exercițiilor fizice depășește și 140
bătăi/minut.
Între atrii și ventricule aflate de aceeași parte se află câte un orificiu prevăzut cu niște
formațiuni numite valvule. Aceste valvule atrio-ventriculare permit circularea sângelui
într-un singur sens și anume: din atrii în ventricule, și nu invers.
Prin mișcările sale ritmice de contracție și relaxare, inima pompează sângele,
împingându-l spre vasele sangvine, asigurând un flux continuu de sânge în corp. Se
pompează aproximativ 7500 l sânge/zi, aproximativ 70ml la fiecare bătaie a inimii. Când
facem mișcare inima poate pompa și 10 l de sânge/minut.
Pulsul este umflarea și dezumflarea regulată a unei artere ca efect al bătăilor inimii.
Pentru înregistrarea bătăilor inimii se utilizează EKG (electrocardiograma). Zgomotul pe
care îl auzim la stetoscop este făcut de valve.

62
 Sângele

Sângele este cel mai important mijloc de transport din organism și este compus dintr-un
fluid apos (plasmă) și din miliarde de celule sangvine (elemente figurate).
Nou-născuții au aproximativ 250 ml de sânge în corp iar la adult cantitatea sângelui
ajunge până la 5 l. Jumătate este plasma iar restul – substanțele hrănitoare și hormonii pe
care le transportă sângele.
Plasma este un lichid de culoare galbenă, care conține celule sangvine, hrană, substanțe
chimice dar și substanțe reziduale.
Elementele figurate din sânge sunt:
 globulele roșii (hematiile/eritrocite);
 globulele albe (leucocitele);
 plachetele sangvine (trombocitele).

Hematiile transportă oxigenul în corp și sunt în număr mai mare decît globulele albe.
Globulele roșii conțin o substanță de culoare roșie care dă și sângelui această culoare, și
se numește hemoglobină.
Globulele roșii transportă oxigenul de la plămâni către toate țesuturile corpului și preia
bioxidul de carbon pentru a fi expirat. Important de reținut este faptul că pentru a fabrica
hemoglobină, organismul are nevoie de fier.
Leucocitele luptă împotriva oricăror infecții care ar putea pătrunde în corp.
Plachetele ajută la coagularea sângelui în cazul rănilor, tăieturilor... ajutând la cicatrizare
– oprind sângerarea și împiedicând microbii să intre în rană, oferindu-i astfel timp să se
vindece.

Funcțiile sângelui:
 sistem de transport

63
  apără corpul de microbi (globulele albe)
 barieră de protecție în cazul tăieturilor (plachetele sangvine)
 menține temperatura normală constantă: când corpul este supraîncălzit vasele
sangvine se dilată și căldura iese din corp prin piele (transpirație), iar la frig
vasele mici de sânge se contractă împiedicând căldura să iasă din corp.

Sângele circulă prin:

1. Artere (vase mari și groase) – pornesc din ventricule și transportă sângele
la organe și țesuturi. Pe traseul lor se ramifică în vase din ce în ce mai
mici:
 artere mijlocii;
 artere mici, numite arteriole.
Peretele arterelor este format din 3 tunici. În cazul arterelor de dimensiuni mari,
predomină fibrele elastice, iar în cazul arterelor mici – fibre musculare netede. La fiecare
contracție a sa, inima propulsează sub presiune o cantitate de sânge în artere.
Presiunea sub care circulă sângele în artere și care se transmite pereților vasculari
reprezintă tensiunea arterială.
Valori normale:
 Tensiunea arterială sistolică: 100 – 140mmHg
 Tensiunea arterială diastolică: 60 – 90mmHg

2. Vene (vase mai subțiri) – se deschid la nivelul atriilor aducând la inimă

sângele de la țesuturi.
Pereții venelor conțin puține fibre elastice. Majoritatea venelor situate sub inimă (partea
inferioară a corpului) prezintă la interior, pe pereții lor, ridicături numite valvule, care
ajută urcarea sângelui către inimă.
3. Capilare (vase mici cu pereții subțiri) – fac legătura dintre artere și vene.
La nivelul lor are loc schimbul de substanțe: permit oxigenului și substanțelor nutritive să
intre în țesuturi (în celule), și efectuează trecerea substanțelor reziduale și a bioxidului de
carbon în vene.

Circulația sângelui – are loc prin 2 circuite:

1. Marea circulație – sistemică, ce se desfășoară între inimă și corp;
Din ventriculul stâng, sângele bogat în oxigen este propulsat prin artera aortă, de unde
va ajunge la toate țesuturile corpului. La nivelul țesuturilor are loc schimbul de substanțe.
Și sângele încărcat cu bioxid de carbon va fi preluat de circulația venoasă și va ajunge la
inimă prin venele cave (superioară și inferioară), ce se deschid în atriul drept, apoi se
scurge în ventriculul drept.
2. Mica circulație – pulmonară, ce are loc între inimă și plămâni.
Prin contracția ventricului drept, sângele bogat în bioxid de carbon este împins în
trunchiul arterei pulmonare ce se ramifică în câte o arteră pentru fiecare plămân. La
nivelul plămânilor se ramifică în vase din ce in ce mai mici (capilare), ce înconjoară
alveolele pulmonare. Aici are loc schimbul de gaze respiratorii. Sângele lasă bioxidul de
carbon în alveole și preia oxigenul care se va întoarce la inimă prin 4 vene pulmonare
(câte 2 pentru fiecare plămân) în atriul stâng și apoi în ventriculul stâng.

64
 Aparatul renal

Aparatul renal este alcătuit din:

 2 rinichi;
 2 uretere;
 vezică urinară;
 uretră – la femei are în jur de 2,5 cm iar la bărbați, circa 25 cm și face parte din
aparatul genital masculin deoarece, în cazul lor are rol și de ejaculare a spermei.

Rolul principal al aparatului renal este de a elimina substanțele reziduale și surplusul de

apă din organism. Sângele ajunge în partea de mijloc a rinichilor, unde anumite substanțe
sunt absorbite și ajung înapoi în sânge. Cantitatea de lichid rămasă, adică urina, curge
prin uretere, în vezica urinară, de unde va fi eliminată din organism prin uretră – proces
numit micțiune.

65
 Aparatul genital masculin

Elementele organelor genitale masculine se dezvoltă în perioada pubertății (la 12-15 ani).
Aparatul genital masculin este alcătuit din:
 testicule – sunt glandele genitale;
 căile excretoare (epididimul, ductele deferente, ductele ejaculatoare, uretra);
 glandele anexe (veziculele seminale, prostata, glandele bulbo-uretrale);
 organul copulator (penisul).

66
 Aparatul genital feminin

Este alcătuit din:

 ovarele – sunt glandele genitale;
 căile genitale – trompele uterine, uter, vagin;
 glandele anexe (glandele mamare).

Metabolism
 ansamblu de transformări chimice și biologice;
 schimb permanent de substanțe și energie cu mediul extern;
 începe o dată cu ingestia alimentelor și sfârșește cu excreția produșilor
neutilizabili;
 se desfășoară în 3 etape:
 digestivă
 celulară
 excretorie

Metabolism intermediar – schimbul de substanțe și energie dintre celulă și mediul

intern.
 Reacțiile metabolice din celulă:
 Anabolice – asimilare, consumă energie
 Catabolice – scindare, generează energie
Metabolism bazal (metabolism energetic de bază) – în repaus – cheltuieli energetice
fixe, minime, necesare menținerii funcțiilor vitale (respirație, circulație, activitatea SN...).
Metabolism energetic variabil – în funcție de activitatea musculară, digestivă sau
termoreglatoare.

Termoreglarea

Menținerea temperaturii corpului constant – homeotermie.

Termogeneza – producerea căldurii = consumul de oxigen
Termoliza – pierderea căldurii
Echilibru este menținut în funcție de mediul înconjurător:
 Mediu rece – se intensifică termogeneza și se reduce termoliza.
 Mediu cald - invers
Termogeneza
La bază stau reacțiile catabolice, de oxido-reducere celulară.
Rol termogenetic:
 Tiroida
 Hormonii medulosuprarenali
 SN simpatic
 Mușchii scheletici prin frison termic
Termoliza

67
Pierderea de căldură se realizează predominant prin piele, dar și prin respirație, urină și
materii fecale.
Transferul de energie dinspre organism spre corpurile din jur are loc prin 4 mecanisme:
 Iradiere – sub formă de raze infraroșii pe care le emite organismul
 Conducție – prin contact direct cu obiecte din jur
 Convecție – prin încălzirea moleculelor de gaz sau lichid ce se deplasează pe
suprafața corpului
 Evaporare – transpirație
Termoreglarea
Este realizată de hipotalamus.
Între centrii termoreglatori și cei alimentari (foame și sațietate) există relații funcționale:
 În condiții de mediu rece sunt stimulați centrii foamei, care determină o ingestie
suplimentară de material energetic.
 În mediu hipertermic, ingestia de alimente diminuă ca urmare a stimulării
centrului sațietății.

3. ENERGETICA VIULUI

Conceptii despre lume si viata

In prezent, pe pamant traiesc aproximativ 6 miliarde de oameni, pe continente
diferite, in civilizatii diferite, in sisteme sociale diferite, cu traditii diferite. Dintre acestia,
avem aproximativ:
- 1,3 miliarde chinezi
- 1,1 miliarde indieni
- 0,8 miliarde japonezi, indonezieni, polinezieni
- 0,8 africani de culoare
- 0.6 miliarde arabi si turci
- 1,4 milarde albi in civilizatia euro-australo-americana
Asadar, mai putin de un sfert din omenire constituie ceea ce noi numim civilizatie
occidentala, iar restul de trei sferturi au conceptii despre lume si viata diferite. Si atunci,
cine are dreptate? Exista mai multe adevaruri? Putem afla vreodata intregul adevar?
S-a demonstrat ca "realitatea" este perceputa de oameni diferit, in functie de o
serie de factori:
- etapa de timp in care traiesc (preistorie, antichitate, evul mediu, epoca moderna,
epoca contemporana)
- mediul natural si social in care traiesc:
 relief: munte, mare, deal, ses
 clima: tropica, moderata, arctica, musonica, desertica
 modul de organizare a societatii: tribala, feudala, capitalista,
socialista,
 ocupatie: muncitori, liber-profesionisti, intelectuali, artisti,
politicieni
 religie: crestin, musulman, taoist, budist, liber-cugetator, ateu, etc

68
  dominanta perceptiva: civilizatii intuitiv-imaginativ-figurative /
civilizatii logico-rationale (intuitia versus ratiunea)

Concluzie: Adevarul e unul singur, dar avem acces numai treptat la adevarul ultim.
Pentru aceasta, trebuie sa pornim de acolo de unde suntem iar cu fiecare pas percepem tot
mai mult din adevar, pana obtinem viziunea de ansamblu, holistica.
- prin acest curs invatam sa intelegem din ce in ce mai bine oamenii
- prin tehnicile terapeutice cunoastem din ce in ce mai bine omul ca fiinta unica

Perceptia si interpretarea realitatii

Una din teoriile evolutiei embrionului si fatului uman sustine ca acesta parcurge
toate stadiile regnului animal, de la stadiul de celula, morula, blastula, la cele de animale
primitive nevertebrate, apoi vertebrate, pana la stadiul de primat si apoi om. Avem in noi
toate aceste etape, astfel incat, prin exercitii de empatie, putem intelege orice forma de
viata din Univers.
Ulterior insa, factorii de mediu si sociali, vor determina perceptia realitatii, fie
prin intuitie, fie rational. Cu toate, acestea, putem evoca, prin empatie, starile
caracteristice altor societati.
Pentru a intelege de ce oamenii apartinand unor culturi diferite au atitudini si
viziuni diferite despre lume si viata, trebuie sa tinem cont de modul in care functioneaza
mintea umana. Este unanim acceptat faptul ca organul responsabil de exercitarea
functiilor mentale este creierul.
- Creierul este instrumentul constientei, al ratiunii, al vointei si al creativitatii.
- Perceptiile si trairile sunt reflectii subiective ale realitatii obiective.
- Creierul este ecranul trairilor, sistemele simpatic si parasimpatic sunt sursa
emotiilor dar si reglatori ai trairilor interioare.
Psihologii si neurologii secolului XX au descoperit si evidentiat faptul ca cele
doua emisfere cerebrale functioneaza in mod diferit, pentru ca indeplinesc functii diferite,
care insa se completeaza reciproc.
 emisfera stanga - logico- rationala
- se bazeaza pe rationamente cauzale, pe baza argumentelor
- permite doar gandirea univalenta, lineara
- este eficienta si utila, uneori limitata
- pastreaza si compara experientele acumulate din lumea fizica
- predomina analiza fata de sinteza
- administreaza relationarea si judecata
 emisfera dreapta - imaginativ- figurativa
- se bazeaza pe reprezentari mentale
- nu e limitata la logica, admite gandirea polivalenta
- este creativa, dar nu distinge intre imaginatie si realitate
- pastreaza experiente acumulate din lumea interioara
- confera intuitie, fantezie, creativitate
- vehiculeaza instincte si trairi nelogice
- predomina sinteza fata de analiza
- gestioneaza simturile artistice
- administreaza emotivitatea si afectivitatea

69
 Datorita influentelor din mediul in care traiesc si a dezvoltarii comportamentului
uman prin imitatie in timpul copilariei si adolescentei, majoritatea oamenilor isi folosesc
asimetric cele doua emisfere cerebrale, avand un comportament fie predominant logico-
rational, fie predominant imaginativ-figurativ. In acest sens, exista tipuri de civilizatii si
culturi:
- predominant logico-rationale
- predominant imaginativ - figurative
Masura modului majoritar de perceptie a realitatii pentru o colectivitate umana
este limbajul si scrierea in limba respectiva. Astfel exista limbi imaginativ- figurative, a
caror scriere se face de obicei pe baza de ideograme sau pictograme (chineza, japoneza,
coreana, egipteana), si limbi logico-rationale care folosesc sisteme fonetice de scriere,
bazate pe alfabete (civilizatiile apusene).
Cultura si civilizatia din Romania apartine lumii apusene, logico-rationale. De
aceea, pentru a intelege modul de gandire al culturilor si civilizatiilor orientale de factura
predominant imaginativ - figurative, este necesara activarea functiilor tipice ale emisferei
cerebrale drepte. Atunci cand se produce armonizarea celor doua abordari, putem vorbi
despre o viziune holistica de percepere a realitatii.

Regimurile cerebrale
Dezvoltarea electroencefalografiei (EEG) in medicina imagistica a permis pe la
mijlocul secolului XX analiza reprezentarilor curentilor neuronali ce caracterizeaza
activitatea cerebrala. Astfel, medicii neurologi si biologii au constatat ca sistemul nervos
central este caracterizat de tipuri diferite de curenti cerebrali, asociate unor activitati si
stari diferite, denumite "regimuri cerebrale" si sunt caracterizate de oscilatii ale curentilor
in spectre distincte de frecvente. In fiecare stare de constienta unul dintre regimuri
predomina, chiar daca toate sunt detectabile in stare normala.
Regimul Frecventa Caracteristici ale functiilor cerebrale asociate regimului
cerebral
Beta (β) 14 - 28 Hz Functii constiente, rationale, judecati, sentimente, pasiuni,
gandire, comunicare, constienta (activ si alert)
Alpha (α) 7 - 14 Hz Functii creative, trairi, reprezentari, vizualizare, stare de
relaxare, meditatie, "reverie", visarea cu ochii deschisi,
fantezia , somn REM, supraconstienta; puntea dintre beta si
theta
Theta (θ) 4 - 7 Hz Functii autonome, regenerare, dezvoltare si fixare, hipnoza,
stare de relaxare foarte profunda, subconstienta - pastreaza
amintiri si senzatii
Delta (δ) 0 - 4 Hz Functii vegetative, somn profund, coma, hibernare, "leguma" ,
inconstienta. Aceste unde sunt folosite cand suna telefonul si
stim in mod intuitiv cine suna

Unde cerebrale Gamma (γ), cu o frecventa de 40 -5.000 Hz - sunt specifice starii

in care invatam si prelucram informatiile; starea cea mai favorabila vindecarilor imediate
(in miracolul unei vindecari instantanee creierul poate trece de la o frecventa de 4 Hz la
5000 Hz. In situatii de urgenta s-a observat ca creierul oscileaza intre starile Gamma si

70
Theta, fara ca alte unde sa fie prezente. Undele cerebrale Gamma dispar atunci cand o
persoana este sub anestezie. De asemenea, ele sunt implicate in reunirea perceptiilor
senzoriale intr-un singur obiect unitar (culoarea, forma, miscarea si locul unui obiect sunt
procesate in moduri diferite in cortexul vizual, trasaturile fiind reunite intr-o singura
entitate, ritmurile Gamma furnizand aceasta solutie.
Undele Alpha, Theta si Gamma:
- reduc stresul si anxietatea, precum si starile depresive
- faciliteaza relaxarea fizica profunda si limpezimea mintii
- sincronizeaza ambele emisfere cerebrale
- invoca vizualizarea mentala spontana, gandirea imaginativ- creatoare, stimuleaza
eliberarea de endorfine
Concluzii:
- adevarul este ca un munte, de obicei se vede numai dintr-o parte
- ca sa vezi celalalt versant, trebuie sa treci pe partea cealalta
- pentru a vedea intregul munte, trebuie sa stai in varf, in echilibru
- ca sa percepi corect lumea obiectiva cu trairea ta subiectiva trebuie sa fii echilibrat, sa ai
un mod de abordare holistica.

Definirea stiintifica a energiei in corelatie cu abordarea intuitiva a stiintelor orientale

Doua sisteme distincte pot intra in contact reciproc, adica unul il poate influenta
pe celalalt. Influentarea reciproca se poate constata prin evolutia in timp a parametrilor
sistemului: schimbarea starii obiectului care interactioneaza, schimbarea evolutiei
obiectului, etc. Interactiunea este un fenomen fizic, a carui masura este forta. Forta este o
marime vectoriala, caracterizata prin:
- origine (sursa fortei)
- directie (dreapta care leaga punctele aflate in interactiune)
- sens (tinta fortei)
- valoare scalara (intensitatea fortei, deci a interactiunii)
La nivelul cunostintelor actuale ale stiintelor naturii, interactiunile se pot grupa in
patru categorii:
- gravitationale (raza extrem de mare de interactiune, intensitate redusa)
- nucleare slabe (raza extrem de mica de actiune, intensitate moderata)
- electromagnetice (raza mare de actiune, intensitate foarte mare)
- nucleare tari (raza foarte mica de actiune, intensitate extrem de mare)
Exista ipoteze (neconfirmate inca) despre o a cincea categorie de interactiune,
legata de fenomenele de natura "psi", in care se incadreaza anumite fenomene naturale ce
nu pot fi explicate prin intermediul celor patru interactiuni cunoscute. Aceasta are o raza
extraordinar de mare de actiune (practic nelimitata) si cu viteza de programare
superluminica (iute ca gandul), dar care in conditii obisnuite se manifesta pe raze reduse
de actiune. Aceasta interactiune a fost denumita de catre biologul britanic Rupert
Sheldrake camp morfogenetic, deoarece el este cel care genereaza forma si functiile
entitatilor vii.
Orice interactiune provoaca niste schimbari, niste transformari, niste efecte
(modificarea volumului, formei, temperaturii, etc.).

71
 Inainte de interactiune Dupa interactiune
Sistem A Sistem A schimbat

Interactiune Efecte

Sistem B Sistem B schimbat

Sistemele care pot interactiona ( interactiuni nesurvenite inca, dar posibile) si

astfel ar putea suferi schimbari, contin aceste transformari in stare latenta, inca
nemanifestata. Aceasta transformare nemanifestata se numeste " energie" .
Deci, Energia exprima transformarile posibile ale interactiunii.
"en" = in devenire
" ergos" = lucru, efort, munca, transformare, schimbare

Abordarea stiintifica a energiei

Energia este o marime fizica abstracta (imateriala, nemanifesta), care nu poate fi
perceputa decat mental sau prin efectele ei. Energia este " hrana" transformarii. Energia
este cea care determina starea si evolutia sistemelor. Deoarece energia este o notiune
abstracta, are nevoie de un "vehicol" pentru a fi transportata, de un suport al lumii fizice
pentru a se manifesta. Acest suport il constituie campurile, asociate fiecareia dintre
interactiunile fundamentale. Cum campurile se propaga prin fenomenul undelor, undele
sunt acelea care stocheaza si transporta energia. Cu cat frecventa undelor este mai mare,
cu atat mai mare creste valoarea energiei transportate. Energia are o directionare
intentionala, si chiar si a cincea interactiune se supune acestei reguli: liberul arbitru este
proprietatea prin care fiintele vii isi manifesta linertatea, prin intentii si ganduri. Astfel,
gandul poate fi directionat prin intentionalitate iar campul gandurilor poate transporta
energie la fel ca orice alt camp.
Teoria relativitatii a lui Albert Einstein lanseaza ideaa ca masa este de fapt o
forma condensata de energie: E = mc².

Abordarea energiei in stiintele orientale

Sistemele orientale privesc energia ca pe o entitate vie, de sine statatoare,
autonoma, fara a-i preciza caracterul concret sau abstract. Si aici energia este tot un "
mijloc pentru manifestare" = hrana transformarii. Procesul de rafinare a energiilor,
dinspre planurile grosiere ale existentei inspre planurile mai subtile ale acesteia, se
numeste sublimarea energiei (de exemplu evolutia de la planul fizic la cel spiritual).
Desi se abuzeaza de impartirea energiei in buna sau rea, pozitiva sau negativa,
acesta nu este decat un rationament subiectiv, in functie de felul in care efectele energiei
manifestate ne convin sau nu, si nu ne referim la polaritatea algebrica, riguroasa.
Am provocat o interactiune, s-au produs niste efecte (transformare), care mi-au provocat
pagube, neplaceri. Nici cutitul nu este bun sau rau, el doar exista. Cel care manuieste
cutitul are intentii bune sau rele.

72
Termenul de "negativ" este folosit pentru a desemna un sistem care trebuie sa primeasca
lucru mecanic (sa sufere o transformare) pentru a desfasura o anumita interactiune.
Asadar, un deficit de energie, si nu o energie rea, deoarece energia nu face nimic, este
nematerializata, abstracta.
Ca si in conceptiile stiintifice moderne, cele orientale au sustinut cu mult inaintea
stiintelor rationale existenta unei unice surse a manifestarii, din care se desprind patru
constituienti fundamentali si un al cincilea legat de fenomenele vietii.
In traditia indiana regasim 4 elemente primordiale:
 Pamant - starea solida
 Apa - starea lichida
 Aerul - starea gazoasa
 Focul - starea de plasma
 + Eterul (campul morfogenetic)
In traditia chineza intalnim existenta a cinci principii elementare, din care 4 sunt
principii anorganice si unul organic, asociat vietii, in care se manifesta vitalitatea
Qi:
 Pamant
 Apa
 Metal
 Foc
 + Lemn (materia vie)

Legatura dintre viziunea occidentala si cea orientala despre lume si viata

(Informatie - energie - materie versus Spirit - Suflet - Trup)

Informatia este cea mai subtila forma a existentei, nemanifestata in starea ei pura.
Informatia are nevoie de un suport pentru a se manifesta.
Energia este vehicolul informatiei si este hrana transformarii in lumea fizica.
Materia este forma condensata a existentei, produsul si mediul de desfasurare al
energiilor, determinate la randul lor de informatie.
Obiectele formate din informatie si energie pot avea existenta proprie, autonoma.
Stiintele orientale considera omul drept o fiinta aflata intre microcosmosul interior
si macrocosmos (Univers), continand in sine reflexia intregului Univers. In traditia
crestina omul este considerat a fi creat "dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu".
Spiritul divin, nemanifestat in stare pura (informatie) este transportat prin suflet
(energie) pentru a se materializa in trup.

Sursele de energie si procesele energetice ale fiintei umane (comparatie intre

viziunea occidentala si cea orientala)
In viziunea occidentala, ne extragem energia din:
- nutritie
- respiratie
- relationarea cu mediul inconjurator
- reproducere
- trairi, emotii, ganduri, aspiratii

73
 In viziunea orientala, sursele energiei provin din:
- energia ancestrala a vitalitatii, a reproducerii, mostenita genetic, stocata in rinichi
(poarta vietii). Este capitalul vital oferit la concepere de catre cei 2 parinti, nu poate fi
crescuta cantitativ, dar poate fi imbunatatita calitativ. Daca insa nu stim sa o pastram, prin
epuizarea ei se instaleaza moartea. Energia vitala se epuizeaza in urma exceselor sexuale
(o ejaculare produce pierderi importante de seleniu, care, alaturi de vitaminele A, C si E
constituie principalul sistem antioxidant al corpului), a surmenajului fizic, a tulburarilor
emotionale, exces de activitati mentale sau fizice sau a unei alimentatii incorecte.
Deficienta energiei ancestrale determina: impotenta, slabiciunea zonei lombare si a
genunchilor, tinitus, incontinenta urinara, surzenie, pierderea dintilor, insuficienta hranire
a creierului cu o scadere a capacitatii de concentrare, memorie slaba, ameteli.
La femei determina etapele aproximative ale vietii la varste dupa multipli de 7 ani:
La 7 ani - se manifesta egoul
La 14 ani - apare menstruatia, se formeaza personalitatea
La 21 ani - varsta optima de casatorie, cariera determinata
La 28 ani - fertilitate maxima, varsta optima pentru sarcini si nasteri
La 35 ani - maturitate, creativitate, exuberanta, criza de la mijlocul vietii
La 42 ani - intelepciune, eficienta maxima, siguranta
La 49 ani - se instaleaza menopauza, nostalgie
La 56 ani - se arata batranetea, vremea nepotilor
La 63 ani - incetarea activitatii profesionale
La 70 de ani - restul vietii depinde de evolutia anterioara
La barbati determina etapele aproximative ale vietii la varste dupa multipli de 8 ani:
La 8 ani - se manifesta egoul, incepe scolarizarea
La 16 ani - apare polutia, se formeaza personalitatea
La 24 ani - varsta optima de casatorie, alegerea carierei
La 32 ani - fertilitate maxima, optim pentru viata familiala
La 40 ani - maturitate implinita, apogeul carierei, creativitate
La 48 ani - intelepciune, eficienta, siguranta, criza de la mijlocul vietii
La 56 ani - a doua tinerete, implinire asezata, savurarea succesului
La 64 ani - adropauza, retragere profesionala, nepoti, batranete
La 72 ani - a doua copilarie, egocentrismul transformat in intelepciune
La 80 ani - restul vietii depinde de evolutia anterioara
- Energia de nutritie si respiratorie, care determina marea circulatie cosmica a energiei,
care circula prin toate organele cu un maxim de 2 ore, urmat de un minim, apoi de
activitate medie, cu minim relativ la ora diametral opusa orei maxime. Depinde de
calitatea alimentelor, metabolizate de stomac si de calitatea aerului, metabolizat de
plamani si care poate fi imbunatatit prin exercitii respiratorii, Tai Chi - Qi gong.
- Wei Qi - energia de aparare, circula la suprafata pielii, constituie " camasa de fier" ,
scutul energetic al trupului. Are functia de a apara corpul de influenta factorilor patogeni
externi, controleaza inchiderea si deschiderea porilor, improspateaza pielea si parul,
controleaza temperatura corpului, incalzeste organele interne (noaptea se retrage in
interior, pentru a proteja organele interne).
- Shen Qi - energia psiho - informationala, a spiritualitatii, a intelectului, a psihicului.
Poate fi cultivata si rafinata fie activ prin studiu, fie contemplativ prin rugaciune,
meditatii, practici spirituale.

74
 Structura subtila a fiintei umane
Legea Yin -Yang
Filosofia medicinei chinezeşti este determinata de conceptele Yin şi Yang aflate
in echilibru dinamic in toate elementele si sistemele din natura, în care Yin este
feminitatea, pasivitatea, receptivitatea, negativitatea, energia lunară, rece, intunericul,
noaptea, partea densa, ce produce forma(organele pline), dezvolta viata, pamant, partea
stanga, partea de jos, partea interioara, fata anterioara, materiala, nemiscarea, ceea ce este
ascuns vederii, iar Yang este masculinitatea, activitatea, emisivitatea, energia solară,
caldura, lumina, soare, ziua, fata exterioara, posterioara, pozitiva, organele goale, ce
produc energie si creaza viata, partea dreapta, partea de sus, partea subtila, imateriala,
exterioara, miscarea, ceea ce se manifesta. Yin şi Yang reflectă opoziţia dintre noapte şi
zi, alternanţa dintre întuneric şi lumină, a frigului cu căldura, etc. Yin si Yang sunt 2
forme opuse si complementare, ce nu pot exista independent unul inafara celuilalt, ci se
transforma din unul in altul, cresc şi descresc într-o mişcare de flux şi reflux care
afectează întreaga natură, formând Tao – legea unică ce configurează Universul ca un tot
perfect. Energia rezulta din complementaritatea acestor doua fenomene opuse, devenind
emanarea subtila a materiei. Astfel, orice entitate din existenta manifestata - concret sau
abstract - se supune acestei polarizari, continand cele doua contrarii in anumite proportii,
si care contin germenii unul altuia.
In a doua jumatate a secolului XX, fizicianul danez Niels Bohr, pornind de la
descoperirile fizicii cuantice a formulat o varianta stiintifica a legii echilibrului dinamic:
contrariile nu sunt contradictorii ci se completeaza reciproc.
La nivelul corpului uman, Yin reprezinta sistemele de stocare metabolica
(circulator, excretor) - organe interne de depozit, iar Yang sistemele de procesare
metabolica (respirator, digestiv) - organe interne atelier. Yang este activitatea, mobilitatea,
caldura, influenta asupra mediului, Yin este vulnerabilitatea, racoarea, expunerea la
factorii mediului, forma, structura, mobilitatea.
Fluidele corpului: cele mai subtiri sunt Yang (saliva, lacrimile, transpiratiile,
lichidul din meniscurile articulare, mucusul din sistemul respirator - devine Yin in cazul
infectiilor respiratorii, complexul format din inteligenta, vointa), cele groase sunt
predominant Yin, hranesc si intretin toate celulele corpului (sangele, fluidul cefalo-
rahidian, limfa, lichidul intracelular, secretiile glandelor endocrine).
Exista insa, mai mereu dezechilibre la nivelul celor 2 energii, proportiile lor
nemaifiind egale in toate fenomenele. Atunci cand materia prevaleaza in raport cu
energia, exista exces de yin, si scaderea aspectului yang, ceea ce determina o tipologie
mai lenta, apatica, introvertita, postura corpului este mai mereu cu spatele incovoiat, iar
atunci cand energia prevaleaza asupra materiei, exista exces de yang si micsorarea
aspectului yin, ceea ce antreneaza o personalitate mult mai activa, dinamica, agitata, cu o
viata instabila, usor adaptabil,uneori orgolios, afisand un aer de superioritate, mersul este
agitat, cu capul sus. Foarte putine persoane au un echilibru perfect intre yin si yang, iar
acest lucru se manifesta printr-o viata linistita si calma, nu se alarmeaza pentru nimic, nu
cauta placerile, se conformeaza legilor naturii, modest, cu spirit conciliator, ii convinge
pe ceilalti prin virtute si nu prin forta.
Corpul fizic este yang, constiinta este yin. Cum totul pleaca de la yin catre yang,
de la interior catre exterior, pentru a trata cauza unei afectiuni (ce se afla la nivel yin) si

75
nu a manifestarii (care este in exterior, la nivel yang), este necesara modificarea starii de
constiinta a bolnavului.
La nivelul afectiunilor, se reflecta de asemenea dualitatea Yin/ Yang:

Afectiune Yang Afectiune Yin

Boala acuta Boala cronica
Aparitie brusca Aparitie progresiva
Evolutie rapida Evolutie lenta
Caldura, febra, agitatie Frig, apatie
Fata rosie, congestionata Paloarea fetei
Insomnie Hipersomnie
Se dezveleste Ii place sa fie invelit
Sete cu preferinta bauturilor reci Lipsa setei, cu preferinta bauturilor calde
Vorbeste si se misca mult Tacut, astenic

Desi in general femeile sunt de stuctura yin iar barbatii de structura yang, din
punct de vedere structural, ca temperament pot exita femei yand sau barbati yin. Totul
este relativ, existand o maniera non absoluta de a gandi.
Cand apare un dezechilibru energetic, acesta poate fi de tip:
- vid de energie: astenie, paloare, voce slaba, ameteli, respiratie scurta, superficiala,
transpiratii spontane, palpitatii, dureri lombare, diaree, cicluri abundente, rosii, in
avans, la cel mai mic efort simptomele se agraveaza. In cazul nerezolvarii vidului
energetic, se ajunge la situatia mai grava de
- prabusirea energiei, in care toate simptomele descrise anterior sunt mult mai
grave,iar caracteristic este aparitia prolapsului (stomac, intestine, uter, vezica, anus).
- plenitudine de energie: jena respiratorie, prin incarcarea pulmonara, distensie
abdominala, transpiratii calde, abundente, persoana hiperdinamica, hiperactiva, cu
voce puternica
- staza de energie: senzatii de dureri sau chiar de formatiuni ce parca apar sau dispar,
senzatie de nod la nivelul abdomenului, depresie, iritabilitate, schimbari frecvente
de dispozitie, suspin frecvent
- rebeliunea energiei: circulatia normala a energiei prin organe este reprezentata
schematic mai jos:

Plaman — Cord
↓ ↓
↑
Stomac — Splina
↓
↑ ↑
Ficat — Rinichi

Focarul superior este comparat cu o ceata: plamanii imprastie fluidele in spatiul

de la suprafata corpului.

76
 Focarul mijociu seamana cu o sita, unde totul este cernut si separat in pur si
impur. Focarul inferior poate fi comparat cu un focar de drenare.
Atunci cand energia Plamanului, care in mod normal coboara, urca, apar: tuse,
astm, bronsita, expectoratii, hemoptizii
Atunci cand energia Cordului urca, in loc sa coboare, apar: agitatie mentala,
anxietate, insomnie, psihoza, obsesii
Daca energia splinei coboara: inapetenta, diaree, prolaps
Daca energia stomacului urca: sughit, eructatii acide, greata, varsaturi, digestie
lenta, hipersalivatie, gingivite, balonari, dificultate de a ramane culcat
Energia Ficatului ascensioneaza: migrena, cefalee, iritabilitate, depresie. Ficatul
poate invada Stomacul si apar: epigastralgii, gastrite, ulcer.
Cand energia Rinichiului urca, apare astmul, retentie de urina, edeme
În medicina chineză, cele zece organe vitale sunt clasificate în cinci perechi,
fiecare dintre ele fiind alcătuită dintr-un organ Yin (organe „pline”), şi unul Yang (organe
„goale”). Organele Yin sunt mai vitale decât cele Yang, iar disfuncţiile acestor organe
provoacă cele mai mari probleme de sănătate (cancere, afecţiuni degenerative, afecţiuni
autoimune, etc.). Organele nu sunt cuplate în mod arbitrar, ci sunt legate prin relaţii
funcţionale şi anatomice concrete:
 inima (organ Yin)– „conducătorul organelor vitale” – dominată de Foc, reglează
toate celelalte organe prin controlarea circulaţiei sanguine, este sediul mentalului,
expresia spiritului, exprimarea emotiilor. Inima este asociată cu intestinul subţire
(organ Yang), ce separă produsele pure şi cele impure, absoarbe elementele
nutritive, pe care le trimite apoi spre inimă, pentru ca acestea să poată circula prin
corp. Impurul este indreptat catre intestinul gros si vezica.
 rinichii (organ Yin) – dominati de apa, contrabalanseaza inima, generand frigul si
facand ca substantele impure sa coboare iar cele pure sa fie reabsorbite. Filtreaza
lichidele si sangele, produce maduva. Prin continerea energiei ancestrale
mostenite de la parinti, confera individului capacitatea de rezistenta fizica, precum
si capacitatea de a aduce pe lume un copil. Atunci cand rinichii sunt slabi, apare
oboseala, insomnia, edeme, rezistenta scazuta la efort, teama si lipsa de vointa.
Vezica urinară este legată funcţional de rinichi, în calitate de partener Yang. Are
rol de a stoca lichidele eliminate prin celelalte organe.
 ficatul (organ Yin), dominat de Lemn, este reşedinţa metabolică a corpului, fiind
responsabil în mod direct de starea generală de sănătate a unei persoane. Ficatul
stocheaza sangele. Cand o persoana este activa, ficatul elibereaza sange spre
tesuturi, cand se odihneste sangele se intoarce in ficat. Sangele ficatului
alimenteaza uterul, deficienta sangelui ficatului putand cauza amenoree, iar
stagnarea sangelui - dismenoree. Atunci cand energia ficatului este dereglata,
manifestarile sunt furia, migrena, depresia, probleme hormonale si tulburari de
ciclu menstrual, probleme musculare. Partenerul Yang al ficatului este vezica
biliară, a cărei relaţie funcţională intimă cu ficatul e recunoscută de medicina
occidentală. Vezica biliara depoziteaza bila care se varsa in duoden, pentru a ajuta
digestia si excretia. In plan mental, este implicata in decizie. Ficatul se
echilibreaza cu plamanii.
 plămânii, dominaţi de Metal – aşa cum afirmă textele medicale chineze, plămânii
guvernează atât respiraţia, cât şi circulaţia energiei (qi). Joaca un rol important in

77
 repartizarea lichidelor in corp. Tulburarile respiratorii (tuse, bronsita, astm), si ale
pielii (eczeme, urticarie, herpes), rezulta din blocarea acestei functii. Plămânii Yin
sunt asociaţi intestinului gros Yang. Acest lucru se explica prin faptul ca, pentru a
elimina deseurile alimentare, intestinul gros are nevoie de aerul inspirat.
Afecţiunile respiratorii sunt în general însoţite de constipaţie, iar constipaţia
cauzează de obicei disconfort la nivelul pieptului.
 splina-pancreasul, dominat de Pământ, controlează producerea enzimelor vitale
necesare pentru digestie şi metabolism. Această funcţie este în directă legătură cu
partenerul său Yang asociat – stomacul. Dacă pancreasul nu reuşeşte să producă
suficiente enzime, digestia la nivelul stomacului stagnează, producând
fermentarea mâncării şi putrezirea în locul digestiei. Afectiunile la nivelul splinei-
pancreas se manifesta prin excese de secretii (mucozitati, acumulari de lichide la
nivelul articulatiilor, pierderi vaginale).
Aceasta teorie, din punct de vedere al medicinii clasice, pare sa aiba o logica in ceea
ce priveste legatura ficatului cu vezica biliara, a rinichiului cu vezica, dar mai dificil
de observat in asocierea splinei cu stomacul, a inimii cu intestinul subtire si a
plamanului cu intestinul gros. Daca insa ne raportam la cunostintele din embriologie,
constatam ca aceasta legatura nu este deloc arbitrara, pentru ca ele deriva, din acelasi
mugure embriologic.

FORMAREA FLUIDELOR CORPORALE

Plaman piele, muschi

Pur1

Alimente din Stomac

si Splina lacrimi,
sudoare
pur3
Rinichi
impur 1

Intestinul subtire Vezica urinara

(prin sangele inimii) pur2

impur2 impur3

Intestin gros Urina

78
 Scaun

Teoria celor Cinci Elemente (Lemn, Foc, Pământ, Metal, Apă) explică legatura dintre
organele de stocare si cele de producere, asocierea cosmologică dintre om şi univers,
descriind legile universale generale: legea producerii sau a generarii, legea
contraproducerii, legea controlului sau legea de dominare si legea contracontrolului. De
asemenea, fiecare din aceste 5 elemente are corespondenta in caracteristicile fizice,
psihologice, in reprezentarea organelor de simt, a gusturilor, culorilor, sunetelor, etc.
Aceste elemente reprezinta manifestari ale ritmurilor anotimpurilor si ale schimbarilor
energetice de-a lungul vietii. Inca din preistorie omul si-a dat seama ca apa, lemnul,
focul, pamantul si metalul sunt indispensabile pentru viata de zi cu zi, si ca ele au naturi
diferite: apa ia forma recipientului in care ajunge, fiindu-i caracteristica raceala si
fluiditatea, lemnul este inflorirea si cresterea, focul - caldura si lumina, pamantul da
nastere tuuror lucrurilor, iar metalul se cufunda sub actiunea propriei greutati.
 în cadrul legii de producere sau legea mama-fiu, fenomenele naturii urmeaza un
ciclu normal, in care fiecare forţă ia naştere din una din celelalte forţe: Lemnul
arde pentru a genera Foc. Focul produce cenuşă, care generează Pământ.
Pământul generează şi scoate la iveală Metalul. Atunci când este încălzit, Metalul
se topeşte, generând elementul Apă. Apa ajută la creşterea plantelor, generând
astfel Lemn, si ciclul se reia.
 patologic este ciclul invers, devenind in acest caz legea de contraproducere sau de
revolta a fiului impotriva mamei (fiul este mai puternic si domina mama): energia
inimii se va intoarce impotriva ficatului, a ficatului impotriva rinichiului, a
rinichiului impotriva plamanului, a plamanului impotriva splinei si a splinei
impotriva inimii.

Ciclul de producere (generare)

 în cadrul ciclului de control sau de dominare însă, una dintre forţe isi controleaza
opusul si mentine sistemul in echilibru: Lemnul se hraneste din Pământ. Pământul
indiguieste Apa, Apa stinge Focul, Focul topeste Metalul, iar Metalul taie Lemnul.
Aceasta lege este foarte necesara, fara ea sistemul ar fi unul de crestere continua,
ceea ce este practic imposibil.

79
  la modul patologic, aceasta lege, daca se produce in sens invers, devine legea de
contradominare, care se manifesta atunci cand Apa inunda Pamantul, Pamantul
suprima Lemnul, Focul evapora Apa, etc. (elementul care in mod normal este
controlat se intoarce impotriva elementului ce il controla si i se opune).

Ciclul de control (dominare)

Cele Cinci Activităţi Elementare au şi alte asocieri primare, dintre care cele mai
importante sunt redate în tabelul următor:
Element Lemn Foc Pământ Metal Apă
Organ Yin Ficat Inimă Pancreas Plămâni Rinichi
Organ Yang Vezică Intestin Stomac Intestin gros Vezică urinară
biliară subţire
Simţ Vedere Vorbire Gust (gura) Miros (nas) Auz (ureche)
controlat (ochi) (limba)
Hrăneşte Tendoane Vase de Muşchi Piele Oase
sânge
Se extinde Unghiilor Culorii Buzelor Părului de pe Părului de pe
la nivelul pielii corp cap
Lichid Lacrimi Sudoare Salivă seroasă Mucus Urina
secretat
Emoţii Furie, Bucurie Îngrijorare, Supărare, Frică/groază

80
 negative manie,agresi excesiva/ obsesii tristete
vitate ura
Emotii Bunatate, iubire judecare, curaj vointa
pozitive tandrete concentrare
virtuti compasiune misticism reflectie dreptate intelepciune
Intelectual imaginatie spiritualita Memoria analiza Memoria
te trecutului recenta
Anotimp Primăvară Vară Mijlocul verii Toamnă Iarnă
Culoare Verde Roşu Galben Alb Albastru/negru
Tip Vânt Căldură Umezeală Uscăciune Frig
periculos
de vreme
Direcţii Est Sud Centru Vest Nord
Tipuri de Naştere/ Creştere Transformare Recoltare/ Stagnare/
evoluţie germinaţie declin stocare
Sunete Ş Ha Ho S Ciu
Mirosuri acrit De ars Parfumat alterat Putred
Perechi de 3 şi 8 2 şi 7 5 şi 10 4 şi 9 1 şi 6
numere
Perioade Dimineaţa Amiaza După-amiaza Seara Noaptea
ale zilei
Planete Jupiter Marte Saturn Venus Mercur
Aroma acru amar dulce picant sarat
Cereală Grâu Mei Secară Orez Fasole
benefică
Produs Polen, Venin de miere propolis Laptisor de
apicol pastura albine matca, apilarnil

Explicatii ale tabelului:

- legatura plamani-piele se explica cu ajutorul exercitiilor de Qi Gong si Tai Chi, prin
care invatam sa respiram prin porii pielii. Explicatia legaturii cu nasul ca organ de
simt se face plecand de la principalul organ de inspiratie, pentru oxigenarea corecta
a pielii.
- Ochii reflecta circulatia sangelui prin ficat: daca ficatul este hiperactiv, vor aparea
ochi rosii, iritati, daca dimpotriva ficatul este deficient sau blocat, duce la
diminuarea vederii.
- Buzele carnoase, bine conturate, arata forta splinei, buzele subtiri si aproape lipsite
de culoare – o deficienta a acesteia
- O limba de o mobilitate normala indica o inima sanatoasa, in timp ce o limba lipsita
de flexibilitate, rigida, cu fisuri, indica tensiuni ale inimii. Limba flasca, deficienta
majora a inimii.

81
 - Urechile sunt in legatura cu rinichii, iar urechile groase, carnoase, cu lobi mari, arata
o energie buna a rinichiului. Urechile subtiri si mici exprima o deficienta a energie
rinichilor si un slab potential sexual, diminuarea auzului indica declinul energiei
rinichiului. Dintii, oasele, parul, sunt tot manifestari ale vigorii rinichilor si ale
sexualitatii. Imbatranirea se manifesta prin scaderea energiei rinichilor si a energiei
sexuale, care se traduce prin carii dentare, gingivite, paradontoze, rigiditatea
coloanei vertebrale, diminuarea pana la pierderea memoriei recente (uita ce a
mancat acum 5 minute) si a facultatilor mentale, declinul potentialului sexual.
Pierderea parului, grizonarea, sunt alte indicii ale incetinirii functionarii rinichilor.
- in ceea ce priveste emotiile, chinezii afirma ca a avea emotii negative este normal,
in timp ce a avea emotii pozitive se invata prin constientizare, prin vointa, prin
puterea de a transforma negativul in pozitiv, prin meditatie si printr-o alimentatie
adecvata. Iar daca reusim sa transformam emotiile negative, problemele organice si
fizice dispar, treptat, de la sine.

Meridianele energetice
Principii generale
Meridianele leaga exteriorul corpului cu interiorul sau, partea superioara cu cea
inferioara, cat si toate organele interne. In exterior fac legatura cu articulatiile, membrele
si cu alte tesuturi superficiale. Sunt 12 perechi de meridiane principale si 2
extrameridiane importante, transportand energia si sangele pentru a hrani organele
interne, pielea, muschii, tendoanele si oasele.
Din cele 12 meridiane principale, 6 sunt de natura Yin, fiind conectate cu organele
pline, parenchimatoase, detinatoare de energie, si traverseaza partile antero-interioare ale
corpului, si 6 sunt de natura Yang, fiind conectate cu organele cavitare, goale,
nedetinatoare de energie, si strabat portile postero-externe ale corpului. Din aceste 6
meridiane Yin si respectiv Yang, 3 apartin mainii si 3 apartin piciorului.
Meridianele Yin ale mainii pleaca din piept, strabat partea anterioara a bratului,
antebratului, si ajung la nivelul mainii unde se unesc cu meridianele Yang ale mainii.
Meridianele Yang ale mainii pleaca de la degete, strabat partea posterioara a membrului
superior, si ajung la nivelul capului, unde se unesc cu meridianele Yang ale piciorului.
Meridianele Yang ale piciorului pleaca de la cap, strabat partea posterioara a trunchiului
(exceptie meridianul Stomac), partea postero-externa a membrelor inferioare si se
termina la degetele de la picioare, pentru a se uni cu meridianele Yin ale piciorului.
Meridianele Yin ale piciorului pleaca de la degetele de la picioare, strabat partea interna a
membrelor inferioara, partea anterioara a trunchiului si se termina la piept unde se unesc
cu meridianele Yin ale mainii.
Deplasarea energiei si a sangelui de-a lungul celor 12 meridiane principale este
continua si are un caracter circular. Punctul final al unui meridian este conectat cu
punctul de inceput al unui alt meridian, iar dupa un ciclu complet, reintra din nou in
primul meridian.
Functiile organelor corespunzatoare meridianelor principale:

Plamanii

82
  guveneaza respiratia: inhalarea energiei pure din aer si expirarea energiei
"murdare", asigurand buna functionare a tuturor proceselor fiziologice ale
corpului
 are o legatura stransa cu inima si vasele de sange, datorita guvernarii
energiei necesara inimii pentru a ajuta circulatia sanguina
 imprastie fluidele corpului catre piele, pentru a o umezi si a regla
inchiderea si deschiderea porilor si transpiratia
 energia plamanilor coboara, pentru a comunica cu rinichii
 situatie ce n-o poti accepta, n-o poti inspira afecteaza plamanii

Intestinul gros
 primeste fluidele de la intestinul subtire, reabsoarbe o parte din acestea, iar
restul le elimina ca materii fecale
Inima
 guverneaza distributia sangelui spre toate celulele corpului
 activitatile mentale isi au originea in functionarea inimii: spiritul,
constienta, gandirea, memoria si somnul, insuficienta energiei inimii
ducand la scaderea memoriei, afectarea gandirii, insomnie, agitatie
(spiritul nu-si gaseste locul)
 este afectata de supararile interioare - HTA - nu te impaci cu o idee, nu
accepti lucruri impuse; trebuie sa dai dovada de mare flexibilitate, si nu
limitativ.
Intestinul subtire
 separa alimentele primite de la stomac, partea pura fiind preluata de catre
splina si distribuita in toate partile corpului, partea impura merge spre
intestinul gros respectiv spre vezica urinara, spre a fi eliminata
Pericardul
 protectorul inimii - primul atacat de factorii patogeni, protejand inima
 raspunde de probleme emotionale
Trei focare
 permite circulatia energiei corpului spre organele interne
 constituie traseul principal al fluidelor corpului
 energia ancestrala, dupa nastere, este distibuita prin intermediul celor trei
focare catre toate celulele corpului, hranindu-le
Splina- pancreas
 guverneaza transformarea si transportul energiei nutritive - digestia,
absorbtia si transmiterea substantelor nutritive si a fluidelor, distributia
aromelor spre diverse organe interne (dulce catre splina, sarat catre rinichi,
amarul spre inima, acrul spre ficat, picantul spre plamani)
 energia splinei este afectata de consumul de lichide si alimente reci, crude,
grase, ducand la acumularea fluidelor (umezeala)
 mentine sangele in interiorul vaselor. Iesirea sangelui in exterior datorita
slabirii energiei splinei determina hemoragii, in special in partea inferioara
a corpului (metroragii)

83
  rol important in formarea sangelui
 controleaza ridicarea energiei
 este resedinta gandurilor, influentand capacitatea de gandire, de studiu, de
concentrare, de memorare
Stomacul
 primirea si transformarea alimentelor si lichidelor; dupa ce partea rafinata
a fost extrasa de catre splina, stomacul trimite ceea ce a ramas spre
intestinul subtire, pentru o noua separare si absorbtie
 impreuna cu splina, controleaza transportul energiei hranei catre toate
portiunile corpului, inclusiv catre membre
 invelisul limbii este format din depozite ce provin de la stomac
 controleaza coborarea energiei
 este originea fluidelor - stomacului in place umezeala si i i displace
uscaciunea
Rinichii
 stocheaza energia ancestrala, guverneaza cresterea, reproducerea si
dezvoltarea
 produc maduva, umplu creierul si coloana vertebrala, controleaza oasele si
dintii
 raspunde de functia de receptie a energiei din plamani: cand rinichii sunt
sanatosi, pasajul apei este liberde orice obstructie; daca energia rinichilor
este insuficienta, functia rinichilor de a primi energie este slaba, dand
nastere unei respiratii scurte, cu inspir dificil
 gazduieste puterea vointei
Vezica urinara
 stocheaza si elimina urina

Ficatul
 asigura libera circulatie a energiei, fiind responsabil de functionarea
armonioasa a tuturor organelor interne, inclusiv de a sa
 inlatura depresia, iar hiperactivitatea energiei ficatului determina stari de
irascibilitate, insomnie, cosmaruri
 functie importanta in procesul de digestie, prin secretia si eliberarea bilei
 stocheaza sangele, in timpul activitatii fizice sangele fiind eliberat de ficat,
iar pe timpul repaosului si al somnului, sangele se retrage in ficat
 reglarea menstruatiei
 raspunde de creativitate, de capacitatea de a face planuri, de a fi hotarat;
are legatura cu cresterea personala, cu capacitatea de transformare
 este afectat de suparari externe; preluam in camp de la pacienti starile lor,
de aceea ficatul trebuie curatat din cand in cand, prin metode energetice.
 furia - se resimte pe ficat, afecteaza umar dr si genunchiul stg (5 minute de
furie necesita 6 ore de repaus pentru reintrarea in echilibru)
Vezica biliara

84
  este un organ extraordinar, deoarece nu transforma sau transporta produse
ale digestiei care sa nu mai fie utile si sa fie necesara eliminarea lor, ci
stocheaza bila, o substanta pura, ce nu a fost supusa unui proces de
transformare; ajuta functiile digestive ale stomacului si splinei si nu
comunica cu exteriorul
 energia vezicii biliare coboara, cand urca aparand gust amar in gura,
varsaturi bilioase
 implicata in capacitatea de a lua decizii (ficatul face planuri, vezica biliara
ia decizia - functii dependente una de cealalta)
Cele 2 extrameridiane importante au rolul de a regla functionarea meridianelor
principale: atunci cand energia care circula prin cele 12 meridiane principale este in
exces, ea va umple extrameridianele, fiind stocata aici; cand energia din cele 12
meridiane principale este insuficienta, energia stocata in extrameridiane se intoarce in
meridianele principale.

85
86
87
88
 4. NUTRITIE – GENERALITATI

Hrana are de-a face cu esenta vietii. Este combustibilul care mentine, repara si
asigura functionarea corpului, materialul necesar mentinerii tesuturilor sanatoase si
viguroase. Patru din primele cinci cauze de mortalitate din Romania sunt puternic
influentate de hrana noastra, dieta fiind unul dintre determinantii cei mai importanti in
ceea ce priveste lungimea si calitatea vietii. Ceea ce mancam are legatura cu aparitia
bolilor cronice degenerative: ateroscleroza, boala coronariana, infarct miocardic,
insuficienta cardiaca, hipertensiune, diabet, cancer. Pacientul informat stie ca vindecarea
este posibila doar dupa indepartarea factorilor de risc, adica doar dupa schimbari hotarate
si permanente in stilul de viata. Vindecarea este un proces de durata, deoarece boala s-a
instalat in ani sau zeci de ani, si doar o cura de 2-3 saptamani de schimbare a stilului de
viata nu este suficienta.
Exista 5 forte sanogene (de mentinere a sanatatii):
1. Odihna corespunzatoare
2. Dieta (alimentatia si apa)
alimentatia - ce vine de la pamant. Corpul este o holograma a Universului si a
pamantului. Pamantul contine 2/3 apa ca si corpul, are 7 chakre principale, are 76 de
elemente de baza ce se regasesc in celula umana, iar 64 sunt exact in aceiasi proportie. Sa
fim f prietenosi cu pamantul pentru ca gandurile noastre rele supara natura, iar pamantul
are nevoie sa se curete (de aici catastrofe naturale - inundatii, incendii, etc.)
apa - procesul de creatie are loc in apa. Plantele, animalele, oamenii, nu pot trai fara apa.
Sangele - cel mai important organ contine 80 - 90% apa. Calitatea apei determina
calitatea sangelui.
3. Igiena - din toate punctele de vedere (munca, alimentatie, spatiu de lucru, de locuit, de
odihna, etc.), dar mai ales igiena vietii afective. Important e ceea ce traim, gandim, daca
gandurile noastre au o frecventa scazuta, scade frecventa intregului corp, si chiar un
aliment bio pe o frecventa joasa nu se absoarbe bine. Gandul tine de programele ce le-am
achizitionat inca din perioada intrauterina (fatul este influentat de comportamentul
parintilor, mai ales al mamei), de la nastere si pana in prezent, din vieti anterioare. Chiar
daca parintii se cearta in lipsa copilului, copilul simte orice gand chiar nerostit, ca
lungime de unda, ca vibratie. Puterea creatoare a gandului - daca vrei ceva, trebuie sa stii
sa ceri, te canalizezi pe ce vrei. Apoi pentru a se manifesta, trebuie sa actionezi, sa pui
intrebari Universului in stari deltha si tetha. Creierul nu face deosebire intre imaginatie si
realitate (iti imaginezi cum castigi bani, cum ai succes, masina pe care o vrei, etc.). S-a
demonstrat ca atunci cand ai un cosmar, se activeaza sistemul nervos simpatic, creste
secretia de adrenalina si noradrenalina ca si cum am fi in realitate. Valeriu Popa: daca
vizualizam si traim acea stare pana la nivel de metabolism celular, starea e preluata in
subconstient, in medie in 21 de zile si transmite comanda corpului fizic.
Exericitiu de extinderea palmei:
spatele drept, ridicam un brat la verticala, celalalt ramane jos. Relaxam corpul progresiv,
cu mintea, de sus in jos, pe segmente. Corpul e din ce in ce mai relaxat, inchidem ochii,
repsiram calm, profund, ne relaxam din ce in ce mai mult. Palma ridicata se mareste,
fiecare deget se lungeste, din fiecare deget ies ca niste lasere, devine din ce in ce mai
mare, imaginar palma ajunge la nivelul tavanului, apoi se lungeste pana la nori,
vizualizam cum degetele se prelungesc ca laserele, simtiti racoarea norilor printre degete,

89
ajungeti pana la Cosmos, palma se lungeste, devine uriasa, vizualizam cum devine din ce
in ce mai mare, simtiti, traiti acest sentiment. Ridicam cealalta mana, deschidem ochii si
unim bazele palmelor, observand diferentele de lungime dintre palme. Scuturati-le si
devin egale din nou.
Exercitiul de ducere a mainii in spate- du mana cat poti de mult in spate, apoi revino si
inchide ochii. vizualizeaza cum duci mana mult mai mult in spate. deschide ochii si
repeta ducerea mainii spre in spate. compara cele 2 executii.
4. miscarea - cel mai mare secret al vietii noastre, face distinctia intre viu si neviu. Efortul
fizic elibereaza stresul psihic, pune sangele si limfa in miscare, inducand starea de
relaxare psihica (din punct de vedere energetic, favorizeaza transformarea unei energii de
frecventa joasa intr-un alt tip de energie mai inalta ca frecventa).
5. respiratia: aerul - nu putem trai fara oxigen. Daca la nivelul tesuturilor e suficient
oxigen nu se formeaza niciodata tumori maligne (Nobel - 1931)
Ne asiguram hrana cu: alimente, apa, respiratie, lumina, caldura (cele 4 elemente din care
a fost formata lumea: pamant, apa, aer, foc). In mod normal, ne hranim in medic cu 2-
3000 maxim 5000 kcal/zi. Dar pentru ca metabolismul zilnic sa se desfasoare
corespunzator, sunt necesare cateva sute de mii de kcal. Deci, hrana fizica reprezinta o
mica parte, necesara sa inlocuiasca pierderile zilnice ale corpului. Restul hranei vine din
componenta energetica si informationala, de la toti stimulii externi: lumina, vibratie,
presiunea scaunul pe care stau, plantele pe care le miros, sunetul muzicii, imaginea celui
din fata noastra, etc. Lumina - inseamna energie, informatie. Celulele noastre vii prezinta
luminiscenta. Celulele cancerigene nu au aceasta luminiscenta.
Fara hrana se poate trai 40 zile (chiar mai mult, exemplele autotrofilor, sfintilor care
traiesc cu apa, etc.)
Fara apa - 7-8 zile
fara aer - 5-6 minute
fara foc - mor pe loc
Servirea mesei se face:
- intr-un mediu nepoluat
- mâncat in calm, linişte
- stand la masa, in scaun cu spatar, nu in fotoliu sau pat si nu in fata televizorului - nu mai
suntem atenti la ce mancam, cantitate, calitate, la modul in care mancam acele produse,
mancam si informatiile vehiculate la televizor
- spatele drept, talpile pe podea (conditie anatomo-fiziologica pentru o buna digestie)
- rugaciunea inainte si dupa masa
- în primul rând să ne placă aspectul, mirosul mancarii - mâncăm cu ochii şi cu nasul
înainte de gură.
- să ne controlăm voinţa în a face un lucru bun pentru sănătatea noastră, să trăim raţional,
în pace, cu voioşie, printr-un stil de viaţă sănătos.
- f important sa stim sa mestecam alimentele - fiecare gura de 20 - 40 de ori, pana se
obtine o pasta (nu solicitam stomacul iar elementele nutritive se absorb intr-o proportie
mult mai mare, alimentele acide devin bazice) - alimentele solide sa fie baute (stomacul
nu are dinţi deci alimentele trebuie trimise apă în stomac), apa mancata (apa este
asimilata daca este bauta gura cu gura).
- sa nu vorbim/barfim la masa - barfa la masa ingrasa (nu suntem atenti la ce, cum, cat
mancam)

90
- sa nu luam masa daca suntem nervosi sau daca persoanele cu care stam la masa sunt
nervoase (atunci cand suntem suparati, nervosi, modificam campul energetic, ne hranim
sufletul cu acele emotii, modificam structura apei din corpul nostru, din alimentele
servite, etc.).
- spalare pe maini inainte de masa
- nu mancam mult o data (stomacul sa se umple 2/3), altfel il suprasolicitam, il dilatam;
senzatia de saturare apare la 15 minute dupa masa
- sa se consume alimentele cele mai potrivite: banana, alge verzi, mere rosii, varza,
conopida, dovlecei, prune, brocoli, avocado, orez integral, fulgi de cereale, iaurt natural
(reface flora intestinala)
- sa se evite alimentele cu digestie dificila: laptele - digestie f greoie, nu poate fi digerat si
asimilat de corp iar candida se inmulteste necontrolat; grasimea din lactate merge pe
vasele de sange si le infunda; raceste corpul - predispune la amigdalita, creste secretia de
mucus, dezvolta parazitii din gat. Laptele este bun pentru eliminarea toxinelor din corp
pentru persoanele c elucreaza in medii toxice precum si pentru somn. Combinatia: lapte+
ghimbir+ cuisoare - elimina componenta ce creste mucusul. Laptele de capra rosie -
singur yang, bun pt cancer la plaman
- sa se consume predominant alimente alcaline, care sa mentina ph-ul sanguin la 7,35 -
7,43: bicarbonat de Na+lamaie, ulei de canepa (anticancerigen), brocoli, mar, toate
frunzele verzi, lucerna, suc de orz verde, si sa se evite alimentele acidifiante: carnea rosie,
zaharul, painea alba, conserve, lapte, cafea, intens preparate termic.
- sa se consume predominant alimente ce au trecut proba timpului: ulei de masline, grau,
fructe, legume, miere de albine
- sa se evite consumul alimentelor perisabile: carnea, laptele, ouala, sunt cele mai
perisabile, isi schimb rapid proprietatile, generand toxine.
- alimentatia sa fie diversificata - consumul monoton, epuizează enzimele digestive,
corpul nu mai extrage nimic, nu se absoarbe.
- sa se manance cu lingura de lemn - lemnul nu are memorie, nu păstrează urâtul şi răul
- respectarea combinaţiilor alimentare
- prelucrare culinară delicată, nu prăjeli
- mâncare proaspătă
- scaun regulat, preferabil după fiecare masă, fără să fie urât mirositor (mirosul normal
este de mere acre, dacă miroase, flora de putrefacţie depăşeşte flora de fermentaţie şi e
necesară o curăţare a intestinului prin pectine, luate din fructe şi legume crude, 4-5 zile).
- sa se respecte orele de masa, preferabil la aceiasi ora in fiecare zi - enzimele digestive
isi creaza o ritmicitate.

Plamanii (03 - 05)

in aceasta perioada fumatorii, asmaticii, cei raciti sau cu afectiuni ale aparatului respirator au cele mai
importante reactii: somn nelinistit, se trezesc, sunt coplesiti de senzatia de teama si nesiguranta, se trezesc
pentru toaleta bronsica

Intestinul gros (05 - 07)

Se recomanda evacuarea scaunului, pentru eliminarea toxinelor, organismul se pregateste pentru o noua zi

Stomacul (07 - 09)

se recomanda micul dejun, vitamine

91
 Splina - pancreas (09 - 11)
total contraindicat consumul de alcool, se recomanda consum de carbohidrati- acum se digera cel mai usor -
compoturi, miere, fructe, dulciuri concentrate - prajituri de casa, nu de patiserie, nu aluaturi congelate
se evita efortul fizic, capacitatea de efort psihic si intelectual este maxim

Inima (11 - 13)

contraindicat consumul de alimente grele si efortul fizic (luam din energia destinata inimii)

Intestinul subtire (13 - 15)

scade sensibilitatea durerii dentare, deci este perioada ideala pentru tratamente stomatologice (sensibilitatea
la nivelul dintilor este redusa); creste capacitatea de efort; pranzul; apoi apare somnolenta, tulb de
concentrare, nu dam randament

Vezica urinara (15-17)

se recomanda marirea consumului de lichide, ceaiuri cu efect diuretic si activitate sportiva
organismul este capabil sa digere si alimente mai grele, se recomanda metode de detoxifiere ale
organismului (reflexo, masaj)

Rinichii (17 - 19)

se evita stresul, frigul, consumul de zahar, sare, bauturi racoritoare, conservanti, cafea, alcool (in procesul
de extragere a cofeinei/ alcool se folosesc substante toxice); ca sa nu se genereze produsi toxici, se face la
filtru sau se toarna apa fierbinte peste pulbere; fiarta genereaza produsi toxici.

Pericard (19 - 21)

Activitate maxima a sistemului circulator, de aceea toate tipurile de medicatie au eficienta maxima; cina (cu
2 ore inainte de somn)
perioada de maxima receptivitate a simturilor, optima pentru vizionarea spectacolelor de teatru, film,
muzica

Trei focare (21 - 23)

Organismul se pregateste de odihna, se recomanda calm, liniste, relaxare, atmosfera placuta, nu efort fizic,
galagie sau stres

Vezica biliara (23 - 01)

Perioada de odihna - Cei care au probleme la acest nivel adorm greu, au somn fractionat, se trezesc si
readorm foarte greu

Ficatul (01 - 03)

somn; nu se recomanda prajeli sau alimente care sa solicite aceste organe

Exista si varianta cu 2 mese/zi - la 11 si 18, iar intre mese se consuma cruditati.

Dimineata se incepe cu evacuarea vezicii urinare si a intestinelor, apoi igiena cavitatii
bucale, prin periajul dintilor cu pasta de dinti, raclajul limbii si masarea gingiilor cu sare,
igiena cavitatii nazale prin instilarea de apa calduta cu sare alternativ, cand intr-o nara
cand in cealalta, si igiena ochilor, prin improscarea de apa rece in ochii deschisi. Se
clateste gura cu bicarbonat de Na (rade candida, elimina Entamoeba gingivalis,
responsabila de producerea parodontozei).
Masa de dimineaţă (7.00 - 9.00) - lipidică, reprezintă 25-30% din RE - se secretă lipaze,
ceea ce favorizează digerarea facilă a acestora. Sunt de 2 ori mai energetice decât
proteinele şi glucidele, ajutând la consumul energetic de peste zi: ou, unt, avocado, şuncă.

92
La persoanele care nu au probleme digestive, se poate incepe cu suc legume sau fructe,
intr-o cantitate mai mica la inceput, deoarece poate produce balonare (criza de vindecare
si modificarea florei intestinale) si crestem treptat pana la 250 ml. Se prepara din:
- 1 morcov
- 1 radacina de patrunjel
- 1/4 telina (sau 1 telina mica)
- 1 cartof crud (cicatrizeaza ulcerele stomacale)
- 1/4 varza (elimina metalele grele, parazitii)
- 1 sfecla rosie (utila in anemie)
Sau suc de fructe din mere, pere, banane, alte fructe de sezon. Se dau la blender, se lasa
sa se odihneasca 30 de minute pentru a se reechilibra enzimatic, a scadea temperatura si a
se linisti miscarea browniana a particulelor, apoi se consuma. Se va digera in 30 de
minute, dupa care se poate consuma micul dejun lipidic:
paine integrala cu unt sau unt de arahide, avocado, lactate, oua, lapte de soia cu cereale
integrale, budinci de mei, hrisca, orez
Gustarea de la ora 10.30, reprezinta 15% din RE: 1 pumn de seminte: nuca, dovleac,
floarea soarelui, migdale, nesarate, neprajite, nu alune; sau fructe proaspete/uscate, sau
dulciuri.
Masa de prânz (13 - 15) - proteică, reprezintă 40-45% din RE: peşte, carne, brânză, albuş
de ou sau fasole, mazare, naut, linte, quinoa, ciuperci - chiftele, droburi, sufleuri din
leguminoase, nuci cu garnituri de legume crude sau fierte, supe
Masa de seară (18 - 19) - glucidică, reprezintă 15-20% din RE: legume, rădăcinoase, mai
puţin fructe seara, cereale, paste făinoase, orez (orez+ulei+sos de rosii, legume la gratar,
paste cu sos de rosii, etc.). Mâncarea de seară să se digere uşor, să asigure un somn
liniştit, să furnizeze prin digestie o cantitate importantă de minerale, vitamine, enzime,
astfel încât ficatul să se regenereze pentru activităţile de a doua zi.
ora 21 - daca este senzatie de foame - se consuma un suc natural (daca ai consumat gratar
la ora 18, se bea doar un ceai, carnea nu este inca digerata si in combinatie cu sucul
fermenteaza).
Obligatoriu se va concepe borcanul cu seminte (nesarate, neprajite), astfel:
- 1/2 seminte de in
- 1/2 amestec in cantitati egale de seminte de susan, dovleac si floarea soarelui.
Se amesteca toate, se macina si se consuma cate o lingurita adaugata la micul dejun sau
pranz.

5. PRINCIPIILE ALIMENTARE SI VALOAREA NUTRITIVA

Functionarea si regenerarea celulelor si substantelor din corpul nostru necesita

energie. O parte din substantele necesare mentinerii proceselor fiziologice patrund in
organism prin intermediul hranei. Exista pareri contradictorii referitoare la alimentatie,
sarcina noastra constand in gasirea celor mai bune retete alimentare, cu efecte benefice
asupra organismului, tinand cont de faptul ca o alimentatie sanatoasa este o conditie
absolut necesara atingerii echilibrului fizic si psihic.
Astfel, in fiecare zi avem nevoie sa consumam:
 proteine, glucide, lipide

93
 vitamine
 substante minerale
 fibre
 apa

Un indicator al unei alimentatii corespunzatoare este calculul indicelui de masa

corporala (IMC), care ne indica si gradul de risc in aparitia unor boli grave:
cardiovasculare, coronariene, diabet zaharat, ale aparatului locomotor, tumori, etc.)
IMC = G (kg)/inaltimea² (m²)

subponderal normal supraponderal Obezitate Obezitate Obezitate

gradul 1 avansata grava
Sub 18,5 18,5 - 24,9 25 - 29,9 30 - 34,9 35 - 39,9 Peste 40

Proteine
Provine din grecescul protos - primul, in prima linie, deoarece constituie baza tuturor
celulelor vii.
Reprezintă 10-16% din RE, deşi studiile recente arată că 5-10% din RE este protector faţă
de dezvoltarea celulelor canceroase. Contin 16-18% azot.
Din această cantitate
- 35% să fie de origine animală
- 65% de origine vegetală
Sunt alcatuite din molecule ce contin azot, numite aminoacizi. Fara ele, viata nu ar fi
posibila. Daca dieta n-ar contine nici o proteina atunci organismul ar folosi aminoacizii
rezultati din catabolizarea propriilor proteine tisulare, proces realizat in ficat.
Aminoacizii, in functie de structura si modul lor de actiune sunt:
1. neesentiali - pot fi sintetizati de catre organism: glicocolul, cistina, alanina, serina,
norleucina, acidul aspartic, acidul glutamic, acidul hidroxiglutamic, prolina,
hidroxiprolina, citrulina
2. partial esentiali - in situatii speciale pot fi sintetizati in cantitati mici de catre organism:
arginina si histidina
3. esentiali - indispensabili, trebuie adusi obligatoriu prin hrana: fenilalanina, izoleucina,
valina, lizina, metionina, treonina si triptofanul. Lipsa oricaruia dintre aminoacizii
esentiali duce la tulburarea sintezei proteice cu repercursiuni grave asupra organismului.
Din punct de vedere al calităţii, există 3 tipuri de proteine:
1. calitatea 1 - proteine animale cu înaltă valoare biologic (au toti cei 8 aminoacizi
esenţiali, în succesiunea recunoscută de către organism, astfel încât absorbţia lor se face
foarte bine): carne, peşte, lapte, ouă. Prin prelucrare termică însă, pierd ⅔ din valoarea lor
cantitativă şi biologică, iar prin reîncălzirea mâncării, pierderea creşte. De exemplu, din
200 gr de carne, am numai 10 gr pe care o foloseşte organismul dacă are o absorbţie
excepţională, restul este material biologic ce impurifică sângele şi îl acidifiază,
conducând la osteoporoză, spondilită/oză, hepatită cu steatoză.
2. calitatea 2 - are toţi aminoacizii esenţiali dar disproporţionat. Se găsesc în
leguminoase, o parte importantă de legume, absorbţia lor fiind de 60-80% (soia, lintea,

94
naut, fasolea, mazarea, nucile, arahidele, ciupercile, algele, avocado, seminte, quinoa,
polen).
3. calitatea 3 - proteine din care lipseşte unul sau mai mulţi aminoacizi esenţiali
(triptofanul din porumb, determinând boala celor 4D = pelagra: diaree, demenţă, diaree,
deces). Se găsesc în special în cereale integrale, absorbţia lor fiind de 60%.
Raţia:
proteine de calitatea 1
- femei: 0,52g/kgcorp/zi
- bărbaţi: 0,57 g/kgcorp/zi
- sugari: 2,5 - 3g/kgcorp/zi
- sportivii de performanta: 1,4 - 2 g/kgcorp/zi
proteine de calitatea 2 şi 3: 1,5 g/kgcorp/zi
Surse:
1-2% în legume verzi, fructe şi cartofi
7-10% în cereale, nuci, usturoi
15-30% în carne, brânzeturi, leguminoase uscate
Excesul proteic determină intoxicaţie cu proteină, intensificarea prosecelor de putrefactie
in intestine cu supraincarcarea ficatului si rinichilor, căderea părului, osteoporoză, ciroză,
cancer, gută, constipaţie, hipertensiune arteriala.
Deficitul proteic determină scăderea imunităţii, scăderea vigorii, tonus scăzut, afecţiuni
hepatice, osoase, epuizarea celulei nervoase, oprirea cresterii la copii, reducerea sintezei
suprarenaloelor, hipofizei, tiroidei, pancreasului, glandelor sexuale, cancer de stomac si
colon, etc.
Roluri:
- plastic, participand la formarea, dezvoltarea, reinnoirea si repararea substratului
material al vietii, nefiind furnizoare de energie
- intra in structura tuturor enzimelor
- intra in structura hormonilor
- intra in structura anticorpilor, participand la apararea organismului
- asigura troficitatea normala a tesuturilor si organelor
- transporta unele substante importante pentru viata, intrand in structura
neurotransmitatorilor
- contractil si de rezistenta mecanica, de protectie

1 g de proteine genereaza prin ardere 4,1 calorii, dar consuma multa energie pentru a fi
metabolizate, nu elibereaza intreaga cantitate de energie continuta in molecula, practic,
energia eliberata fiind sub 2 cal/g. In plus, dau nastere la o serie de produsi de catabolism
toxici (uree, acid uric, creatinina, amoniac si alte structuri care contin azot) care
suprasolicita aparatul excretor si depunandu-se in oase, articulatii si peretii cardio-
vasculari.
Digestia proteinelor are loc in stomac, sub actiunea sucurilor digestive, cu un pH de 1,5 -
2,5, fiind denaturate la proteoze si peptone, solubile in sucurile intestinale. Absorbiti,
aminoacizii ajung prin sistemul port in ficat, iar dupa selectarea nevoilor acestui organ,
restul ajung la celelalte organe si completeaza depozitul (fondul metabolic). Proteinele
animale acidifica sangele, organismul luptand sa neutralizeze pH-ul sanguin utilizand doi

95
agenti alcalini - sodiul si calciul. Cand rezervele de sodiu ale organismului se epuizeaza,
se foloseste calciul din oase, ducand la decalcifieri osoase.
O friptură şi 2-3 sandwish-uri pe săptămână este considerată la limita superioară a
capacităţii de digestie (un adult sanatos are nevoie de un aport de 35 g proteine/zi). Pentru
un stomac foarte sanatos, timpul de digestie al carnii este: 8-10 ore carnea de porc, 5-7
ore carnea de pasare, 4-10 ore carnea de peste. In plus, proteina animala contine niveluri
excesive de estrogen, responsabila de oboseala, depresie, pierderea libidoului, atrofie
testiculara, impotenta si marirea sanilor la barbati, pubertate precoce la fete, precum si
resturi de antibiotice cu care au fost hranite animalele pentru prevenirea infectiilor.

Lipidele
Denumirea provine din limba greaca: lipos - gras.
- fac parte din componentele de baza ale alimentatiei umane
- au in structura un alcool (glicerolul) combinat in diferite procente cu acizii grasi
- sunt solubile in solventi organici si insolubile in apa
- dau gust bun si satietate mancarii
- reprezinta principala forma de depozitare a energiei in tesuturile vegetale si animale
- sunt izolatoarea termice
- au rol in constitutia tesutului nervos
- se transformă de 7 ori mai uşor în energie decât glucidele.
Raţia - 20-35% din RE
Sunt repartizate în depozite de grăsime
vegetale
animale
sintetice
pot fi saturate
nesaturate
digerabile
nedigerabile
simple (acizii grasi)
compuse (colesterolul)

Colesterolul - este inclus in lipide, desi nu este propriu-zis o grasime ci un sterol

- se gaseste in sange si in toate celulele corpului
- se gaseste in produse de origine animala: slanina, untura, carne, mezeluri, unt, lapte si
derivate, oua
- colesterolul exogen reprezinta doar 20 - 40 % din cantitatea din organism, 60 - 80 %
fiind generat zilnic de catre organism (colesterolul endogen), generatorul principal fiind
ficatul.
- este necesar pentru sintetizarea:
 membranelor celulare
 tecilor de mielina ale fibrelor nervoase
 anumitor hormoni (estrogeni, testosteron, cortizol)
 acizilor biliari necesari digerarii grasimilor din alimente
 vitaminei D la nivelul pielii, sub influenta soarelui

96
Realizeaza combinatii cu densitate:
- mica (LDL) sau colesterolul rau, care transporta colesterolul spre celule. Cand este un
surplus in circulatie, apare riscul de dezvoltare a aterosclerozei. Valoarea lui ar trebui sa
fie pana la 100 mg/dl.
- mare (HDL) sau colesterolul bun ia din sange colesterolul nefolosit de catre celule si il
transporta inapoi in ficat, unde este descompus, neutralizat si apoi eliminat din organism,
avand efect protector impotriva aterosclerozei. Valoarea lui ar trebui sa fie peste 40
mg/dl, cu cat mai mult cu atat mai bine.
Factorii care dezechilibreaza raportul dintre aceste fractiuni sunt: alimentatia,
sedentarismul si lipsa efortului fizic sustinut, fumatul si stresul.

Acizii grasi :
- saturati (fara duble legaturi)
- nesaturati (cu duble legaturi)

Acizii grasi saturati (palmitic, stearic, butiric, etc.) sunt de origine animala (unt, untura,
carne, peste gras) sau vegetala (uleiul de palmier).
- dau consistenta mai solida structurii alimentare in care se gasesc
- cresc LDL-ul
- dezvolta fenomene inflamatorii la nivelul peretilor arteriali, determinand formarea placii
de aterom

Uleiul de palmier este cel mai indicat pentru prajeli deoarece rezista la temperaturi de
230°C, in timp ce uleiul de floarea soarelui rezista pana la 170°C. Este usor absorbit,
digerat si utilizat in procesele metabolice normale. Are rezistenta ridicata la oxidare si
deci o buna rezistenta la pastrare. Este lipsit de colesterol, iar rezultatele studiilor au
aratat ca o dieta bazata pe uleiul de palmier conduce la scaderea nivelului acestuia. Este o
sursa bogata in vitaminele A si E. Are o compozitie similara cu a tesutului adipos al
persoanelor ce au o dieta obisnuita.

Acizii grasi nesaturati - au rol important in scaderea colesterolului sanguin, protectia

sistemului circulator, combaterea arteriosclerozei, sunt foarte bine reprezentati in
alimente si in functie de gradul de nesaturare sunt:
- mononesaturati - pot fi sintetizati endogen, iar exogen sunt adusi prin aport de ulei de
masline, samburi de struguri, nuci, porumb, soia, floarea soarelui, oleaginoase (alune,
migdale, fistic). Sunt mai sanatosi decat cei saturati, sunt in stare lichida la temperatura
camerei si solidifica la rece.

Uleiul de masline - presat la rece si nerafinat contine cantitati apreciabile de omega 3 si

omega 6. este mai bun decat uleiurile vegetale rafinate, precum cel de floarea soarelui.
Consumul de cantitati mari de ulei de masline scade riscul bolilor cardio-vasculare si face
ca grasimile trans sa se consume in cantitati mult mai mici.
- polinesaturati sau esentiali - se gasesc in unt, untura, seu, pielea de pui si de curcan,
motiv pentru care se recomanda a fi consumata cu carnea adiacenta, ajutand la digerarea
acesteia, peste, seminte de in, de floarea soarelui, ulei de canepa. Raman in stare lichida
si la rece. Scad activitatea enzimelor ce activeaza sinteza colesterolului.

97
Se impart in doua categorii:
- grasimile omega-3: cereale, seminte, nuci, leguminoase, legume cu frunze verde inchis,
smochine, uleiuri de soia, in, canepa si nuci, peste cu carne grasa (macrou, somon,
pastrav, ton, sardine, heringi), fructe de mare, carne slaba. Acizii grasi omega 3 iau parte
la formarea tecii de mielina a neuronilor si, datorita lor, organismul si creierul nostru
produc prostaglandine, substante asemanatoare hormonilor care relaxeaza vasele de
sange, micsorand astfel tensiunea arteriala, ajuta la mentinerea echilibrului apei in
organism, cresc imunitatea, micsoreaza inflamatiile si durerile, ajuta la buna functionare a
insulinei, imbunatatesc procesul de invatare si atentia, este extrem de important la femeile
insarcinate si care alapteaza, pentru dezvoltarea fatului si a sugarului, in special pentru
formarea creierului.
- grasimile omega-6: nuci, seminte (canepa, dovleac, floarea soarelui, susan, porumb) si
uleiuri vegetale (porumb, soia, floarea soarelui)
Pentru a pastra o proportie sanatoasa, raportul omega-6: omega-3 ar trebui sa fie 1:1
Nu se folosesc uleiuri polinesaturate la prajirea sau coacerea alimentelor, deoarece produc
radicali liberi. Se vor folosi uleiuri saturate sau mononesaturate deoarece nu produc
daunatorii radicali liberi.

Uleiul de in
- este cu adevarat un medicament, fiind foarte bogat i nacizi grasi polinesaturati
- vindeca bolile cardiovasculare, guta, constipatia, fenomenele inflamatorii ale pielii,
mastoze chistice, reduce cantitatea de sebum secretata de piele.
Incingerea uleiurilor presate la rece duce la pierderea acizilor grasi si a vitaminelor
liposolubile, indispensabile organismului. Refolosirea uleiului in care au fost prajite
alimente reprezinta o grava greseala, caci acesta se imbogateste in acizi grasi saturati si in
compusi toxici.

Grasimile hidrogenate - sunt solide la temperatura obisnuita, preparate din uleiuri

solidificate(margarine) prin aditionarea de hidrogen la dublele legaturi ai acizilor grasi
nesaturati. In procesul hidrogenarii, o parte din acizii grasi nesaturati naturali se
transforma in izomeri nenaturali (acizi grasi trans), cu punct de topire ridicat, ceea ce
favorizeaza solidificarea uleiurilor. Organismul nu-i recunoaste si digestia este perturbata
in intregimea ei, avand efecte perturbatoare grave asupra metabolismului. Ele sunt insa
folosite deoarece:
- reduce senzatia de uleios a alimentelor
- isi mentin aspectul proaspat mai mult timp
- alimentele crocante devin mai crocante si cele cremoase mai cremoase
- cresc timpul de pastrare al preparatelor
- costul este mai redus

Grasimile sintetice - alimente de tip fast-food. Sunt prajite in uleiuri sintetice (Olestra -
poliester zaharidic). Ele nu au gust, miros si culoare si preiau gustul oricarui aliment,
putand fi ameliorata cu orice tip de aroma.
- nu sunt recunoscute de organism
- se elimina fara sa sufere procesul de absorbtie si deci de metabolizare
- perturba ratia energetica

98
- tulbura absorbtia vitaminelor liposolubile
Bila si sucul pancreatic au rol foarte important in digestia lipidelor, care se produce
predominant la nivel gastric si se finalizeaza la nivel intestinal.
Roluri:
- furnizează energie, eliberand 9,3 cal/g
- dau saţietate hranei, prin cresterea puterii de saturare a alimentelor sarace caloric
- contribuie la ameliorarea gustului
- intra in structura hormonilor sexuali, suprarenalieni, a colesterolului si a acizilor biliari
- stimulează activitatea enzimelor
- favorizează absorbţia lipovitaminelor (A,D,E si K)
- are rol mecanic protector, intregul organism, prin intermediul pielii, fiind protejat prin
grasimi contra frigului sau a traumatismelor
- participa la formarea creierului si a fibrelor nervoase
- scad motilitatea stomacului
- alimentatia lipsita de grasimi este total dezechilibranta pentru organism
Raţia (funcţie de vârstă, sex, stare fiziologica, clima şi activitate): 0,7 - 2 g/kgcorp/zi
O ratie lipidica normala trebuie sa acopere 25-30% din nevoia energetica a unui adult
sanatos si activ. O lingura pe zi cu ulei bogat in acizi grasi nesaturati asigura nevoile pe
termen scurt si in conditii de efort modest.
Puneti intr-un borcan, pe jumatate seminte de in si cealalta jumatate seminte de susan,
floarea soarelui si dovleac. Pastrati borcanul inchis ermetic la frigider, ferit de lumina,
caldura si aer. Puneti o mana plina de seminte intr-o rasnita, rasniti si folositi pudra
rezultata in salate, cereale, supe, etc.
Consumul neadecvat:
- strică gustul alimentelor sănătoase
- scade motilitatea intestinală dând constipaţie/diaree
- scade intensitatea cresterii
- perturba functia de reproducere
- scade rezistenta pielii si mucoaselor la infectii
- duce la diabet zaharat, obezitate, afecţiuni cardio-vasculare.

Glucidele
Denumirea de glucide vine de la grecescul glichis, cea de zaharide din latinescul
saccharum - ambele insemnand dulce. Nu toate glucidele sunt dulci, aceasta clasa
primind denumirea de carbohidrati - cresc rapid glicemia si se numesc alimente cu indice
glicemic ridicat (paine si produse de patiserie, orez, cereale, cartofi, fructe uscate, fasole,
mazare). Orezul alb si faina alba cresc glicemia mai mult si mai repede chiar decat
zaharul in sine.
Caracteristici generale
- au ca unitate de baza glucoza (carbon, hidrogen si oxigen)
- sunt foarte răspândite, ieftine şi reprezintă baza RE. Celula nu trăieşte mai mult de 20 de
ore fără glucide
- sunt substante de baza in organizarea materiei vii
- furnizeaza energie, fiind combustibilul universal al vietii
- sunt un adevarat tonic pentru ficat, creier si inima
Raţia: 40-70% din RE, funcţie de vârstă, activitate, condiţii de mediu

99
Cantitatea: 5g/kgcorp/zi
Structural, pot fi:
1. monozaharide - sunt digerabile, au valoare energetica de 4,1 cal/g (glucoza, fructoza,
galactoza, riboza)
Glucoza este cel mai raspandit zahar, fiind predecesorul principal al glicogenului -
rezerva principala de glucide din organism, sursa exclusiva de energie pentru creier si
inima. Joaca un rol important in reglarea nivelului de zahar din sange. Daca glucidele nu
patrund in organism cu hrana, aceste rezerve se epuizeaza in 12 - 20 de ore. In acest caz,
se mareste procesul de oxidare a lipidelor ale caror rezerve sunt mai mari decat ale
glucidelor, si metabolismul este deturnat pe cai neeconomince.
Fructoza din fructe nu are nevoie de digerare si intra rapid in circuitul sanguin. Este
considerata cu eliberare lenta, deoarece organismul nu poate folosi fructoza ca atare,
intrucat celulele utilizeaza doar glucoza. Ca urmare, fructoza este mai intai transformata
in glucoza, care incetineste efectul zaharului asupra metabolismului.
2. dizaharide - sunt digerabile si nedigerablie; cele digerabile: zaharoza (glucoza cu
fructoza), lactoza (glucoza cu galactoza), maltoza (doua molecule de alfa-glucoza)
Zaharoza se gaseste in sfecla si trestia de zahar; este usor solubila in apa, se desface intr-o
molecula de glucoza si una de fructoza
Lactoza este de origine animala, se gaseste in lapte, se digera in intestin sub actiunea
lactazei a carei secretie creste dupa nastere si scade cu varsta.
Maltoza se gaseste in samburi de nuca, drojdie de bere, etc.
3. complexe - sunt digerabile, putin digerabile si nedigerablie, au in structura lanturi de
300 - 800 molecule de glucoza (amidon, celuloza, substante pectice, glicogen)
Amidonul este foarte raspandit in: fructe, seminte, tulpini si radacini. este format din
amiloza, situata la interiorul grauntelui de amidon, si amilopectina care constituie
invelisul acestuia.
Celulozele se gasesc in structura plantelor, sunt dure, greu de digerat (omul nu mai are
atat de multe enzime specifice digerarii acestora, motiv pentru care are loc o degradare de
numai 20% din cantitatea ingerata), nu au valoare energetica dar au rol important in
digestia finala (accelereaza tranzitul intestinal, favorizeaza formarea bolului fecal,
constituie substrat pentru dezvoltarea florei de putrefactie).
Substantele pectice sunt raspandite in produsele vegetale (mere, morcovi, banane, varza),
au actiune emolienta si sunt bine tolerate chiar si de catre persoane cu sensibilitatea
tractului gastro-intestinal. Inhiba flora de putrefactie, au efect antiemetic si detoxifiant
prin gelurile pe care le formeaza in intestin cu apa si produsii de digestie care sunt astfel
mult mai repede eliminati. Au actiune bactericida (solutia de pectina din mere inhiba
Staphylococcus aureus, Salmonelle, E. Coli, etc.). Datorita calitatilor de higroscopicitate
scad nevoia de alimente consumate. Reduc colesterolul plasmatic, regleaza metabolismul
lipidic, previn procesele carcinogene in special la nivelul tractului gastro-intestinal,
combate constipatia, dar sunt foarte eficiente si in tratamentul diareei. Elimina
substantele toxice din organism (plumb, arsen, metanol), vindeca arsurile, mai ales
pectinele din frunzele de varza si morcov.
Glicogenul este compus din mai multe molecule de glucoza. Singurele vegetale capabile
sa sintetizeze glicogen sunt ciupercile. Glucoza in exces, ajunsa in sange prin absorbtie
intestinala, se transforma in glicogen, reactia fiind reversibila. Cea mai mare parte se
gaseste in muschi (2/3) si ficat (1/3), cel din ficat fiind primul consumat atunci cand

100
scade glucoza din sange. Serveste la inmagazinarea energiei si detoxifierea organismului.
Un antrenament sever, timp de 2 ore, conduce la epuizarea rezervelor de glicogen, motiv
pentru care in maxm 2 ore dupa antrenament este necesar consumul alimentelor bogate in
carbohidrati, altfel sunt necesare 48 de ore pentru refacerea rezervelor daca se respecta un
regim alimentar normal (40-50% glucide), altfel refacerea poate dura 5 zile.
animale (miere, lactoza din lapte, riboza din carne)
naturale
vegetale (sfeclă, trestie, ştevie, legume, fructe, cereale)
Pot fi
sintetice - aspartam, zaharină, ciclamat, etc. Consumăm acum 2,2 kg/an/locuitor şi 4,5 kg
de aditivi alimentari, faţă de anii 90 când nu se consumau nici 10 g de glucide sintetice şi
5 g de aditivi.

Mierea
- este o substanta semilichida, limpede, transparenta, incolora pana la brun-roscat (cu cat
e mai inchisa la culoare, cu atat e mai bogata in minerale), dulce si aromata, foarte bogata
in zaharuri simple (glucoza si fructoza), vitamine si enzime
- este o substanta complexa care nu mai trebuie prelucrata de organismul uman, intrucat a
fost deja invertita de catre albina
- o lingura de miere furnizeaza 65 cal si asigura nevoia zilnica de vitamine a unui adult,
este rapid asimilata (in 15 minute) si nu este iritanta pentru tubul digestiv
- la 37°C isi pierde calitatile, motiv pentru care nu se pune in ceai fierbinte
- mierea cristalizeaza, fiind o dovada a autenticitatii ei
- expusa la soare, isi pierde aproximativ 40% din proprietati
- retopirea mierii cristalizate este foarte grava, ducand la pierderea majoritatii
proprietatilor biologice ale mierii
Indicatiile consumului de miere:
- anorexie, mai ales la copii si sugari - si in tulburari de crestere
- astenie, surmenaj, oboseala fizica sau intelectuala
- stari carentiale diverse
- demineralizare osoasa
- hepatite
- probleme digestive sau de asimilatie
- constipatie
- ulcer duodenal
- cicatrizarea ranilor, arsurilor, cicatricilor; pe arsuri se aplica direct, absoarbe apa din
tesutul lezat, determinand o cicatrizare excelenta si este si un antibacterian local
- prin fermentatie in apa produce bautura denumita Hidromel (vin de miere): se pune
miere într-o sticlă cu apă plată sau de izvor (1/4 miere: ¾ apă), se lasă la cald (lângă
calorifer) 5 zile-1 săptămână. Conferă stare de bună dispoziţie.
- protejeaza impotriva bolilor cardiace si a cancerului (actiune antioxidanta)
- contine factori antibiotici naturali
- actiune digestiva (scade aciditatea gastrica in ulcer)
- actiune antianemica, prin prezenta Fe, vitaminele B6 si B9, in acelasi timp favorizand
absorbtia fierului
- actiune febrifuga, calmeaza tusea

101
- actiune laxativa
- actiune energizanta consumata in bauturi reci (apa+miere+lamaie) si sedativa in bauturi
calde, maxim 40°C
- intareste sistemul imunitar, creste rezistenta la oboseala fizica si intelectuala

Polenul: "super aliment"

- contine fitohormon masculin (este elementul masculin al florilor)
- cartile sfinte (Biblia, papirusurile orientale, din Grecia, Roma) atesta prezenta polenului
- ar eculori d ela alb la violet inchis, maro, negru, galben, ocru, portocaliu. miros specific,
placut aromat, gust amarui, dulceag sau acrisor, in functie de plantele de recolta (se fac
amestecuri poliflore pentru a creste proprietatile nutritive si a corecta gustul)
- contine tot ceea ce ii trebuie organismului pentru viata: proteine, zaharuri, lipide simple
si complexe, vitamine (A,C, E, grupul B - inclusiv B12), enzime, minerale (Ca, Mg, P,
Cr, Cu, Mn, Ni, Se, Zn, F, I, Na, K, Fe)
- contine o substanta care accelereaza cresterea
- foarte bogat in proteine, contine toti aminoacizii esentiali, partial esentiali si neesentiali
(proteina vegetala de ordinul 2). Polenul si derivatul acestuia - pastura, precum si
laptisorul de matca, reprezinta importante surse de proteine pentru alimentatie.
- are proprietati antibiotice
- stimuleaza sinteza hemoglobinei, consumat in combinatie cu legume
- reface ficatul dupa efort
- are efect reintineritor, creste vitalitatea generala si tonusul pielii
- creste performanta sexuala masculina, fiind util si in afectiunile de prostata
- creste imunitatea
- este cea mai bogata sursa naturala de rutin - bioflavonoid ce actioneaza sinergic cu
vitamina C:
 intareste capilarele
 are actiune antiinflamatorie, antivirala, antibacteriana, anticancerigena
 produce si elibereaza histamina, ameliorand fenomenele alergice
 mentine stratul de colagen esential in pastrarea structurii epidermei
 rol esential in absorbtia vitaminei C
 faciliteaza vindecarea ranilor
 intareste capilarele sanguine fiind recomandat in varice, ulcere si hemoroizi
Polenul uscat se pune la inmuiat de seara in iaurt sau ceai, pentru a degrada exina
(peretele celular al polenului) si a pune in libertate elementele nutritive. Cel mai bine
absorbabil si recomandat consumului este polenul crud, pastrat la congelator.
Pentru persoanele ce vor sa scada in greutate se va consuma inainte de mese. Prudenta la
persoanele care sufera de probleme gastrice - se va administra polenul dupa masa si nu pe
stomacul gol (la fel si la cei ce vor sa castige in greutate), iar doza va creste gradat, de la
1/4 de lingurita, apoi 1/2, pana la 1-2 lingurite pe zi si chiar mai mult. La copii se incepe
cu 3 granule pe zi, crescand cu cate 2 granule la cateva zile, pana se ajunge la o lingurita
pe zi. Se poate mesteca sau consuma cu miere, lichide sau alte alimente.

Pastura
- se formeaza din polenul depus in fagure, care sufera transformari de tip fermentativ in
primele 12 ore de la depozitare, in 3 etape:

102
  dezvoltarea microorganismului Pseudomonas care consuma intreaga cantitate de
oxigen prezenta in celule, lucru ce duce la auto-asfixierea bacteriei
 in lipsa oxigenului se dezvolta Lactobacillus care foloseste glucidele ca sursa de
oxigen, producand in schimb acid lactic. Astfel, concentratia acidului lactic in
pastura atinge 3,2% (ceea ce-i creste gradul de conservabilitate pana la 17 ani,
pastrata la loc racoros si uscat si confera proprietati antibiotice) si creste
continutul in vitamine B
 activitatea de transformare a polenului in pastura este preluata de drojdiile din
Saccharomyces, care utilizeaza restul de glucide, producand fermentatia finala a
polenului
- este hrana albinelor
- este un produs terapeutic mai valoros decat polenul, creste continutul in vitamina K,
creste timpul de conservabilitate, elibereaza un numar mai mare de granule de polen
datorita lizarii exinei, zaharoza din polen este scindata in monozaharide, valoarea
nutritiva este de 3 ori mai ridicata, proprietatile antibiotice sunt de 3 ori mai pronuntate
- creste rezistenta fata de diverse afectiuni prin cresterea capacitatii imunitare
- ajuta la refacerea proceselor metabolice deteriorate
- diminua starile de oboseala
- aport de vitamine, minerale si aminoacizi in sarcina si alaptare
- creste performanta fizica si intelectuala
- util in toata patologia digestiva, elimina steatoza hepatica
- foarte bun pentru anxietate la persoanele varstnice, in asociere cu laptisor de matca
- actiune detoxifianta, contracarand efectele toxice ale alcoolului, drogurilor
- scade colesterolul, scade gradul de agregare plachetara, avand efect cardio-protector
- inhiba Pseudomonas, Staphylococus, E. coli
- previne imbatranirea
- in anemie, rahitism, pubertate, tulburari de menopauza, sindroame depresive,
avitaminoze, inainte si dupa interventii chirurgicale, cancere
La adulti se administreaza in prima saptamana 30-40 grame, apoi de intretinere - 15 - 20
g/zi.
La copii:
3-5 ani: 5 - 10 g/zi
6 - 12 ani: 10 -15 g/zi
Curele se fac de minim 6 saptamani, ideal 3 luni, sau cure d ecate 6 saptamani la fiecare 3
luni

Laptisorul de matca
- secretat de glandele hipofaringiene ale albinelor lucratoare tinere (albinele doici), pentru
a hrani larvele tinere si matca. Larvele sunt hranite 3 zile cu laptisor de matca, in timp ce
matca toata viata, ceea ce explica spectaculoasa fertilitate si viata mult mai lunga a
matcii. Acest lucru a dus la credinta ca produsul ar putea produce efecte similare la om
- contine apa, proteine (toti aminoacizii esentiali), zaharuri, lipide, minerale, enzime,
vitamine (adevarat cocktail de vitamine B)
- este de neegalat in ceea ce priveste efectele spectaculoase care le are asupra cresterii si
inmultirii celulelor
- este utilizat in orice tip de afectiune interna si externa

103
- tonic si stimulant, creste rezistenta la oboseala, creste performanta intelectuala
- mentinerea functionalitatii ficatului
- tulburari de menopauza si osteoporoza (promoveaza absorbtia calciului la nivelul
tesutului osos)
- creste imunitatea
- tulburari urinare
- tulburari de dinamica sexuala, infertilitate la ambele sexe
- indeparteaza starile de anxietate, depresie, atac de panica
- efecte anticancerigene, in stadiile incipiente - stimuleaza celulele stem, formand linia
celulara necesara. In stadiile finale, grabeste moartea pacientului (stimuleaza proliferarea
celulara)
- in sarcina si alaptare
- inlatura oboseala ochilor
- previne efectele imbatranirii premature, dementa Alzheimer
- la adulti se administreaza din produsul liofilizat (uscat prin congelare) 30 - 100 mg/zi,
iar sub forma de capsule 200 - 500 mg/zi
- se administreaza la copiii prematuri sau la cei cu deficiente nutritionale - 8-100 mg, in
doze crescande, constatandu-se ameliorarea starii generale, cresterea apetitului, a greutatii
corporale si a numarului de globule rosii
- la pacientii varstnici, anorexici, cu tulburari cardiace, depresii - 20 mg oral la interval de
2 zile
Amestecul de miere cu polen/pastura si laptisor de matca se caracterizeaza printr-un grad
ridicat de asimilare a compusilor nutritivi. Mai mult, mierea joaca rol de vehicul pentru
celelalte produse apicole, precum si pentru alte produse naturale cu actiune nutritiva sau
terapeutica.

Apilarnil
- obtinut prin recoltarea continutului celulelor de trantori la varsta de 7 zile si a
substantelor nutritive ce exista in acestea, continut ce este triturat, omogenizat si liofilizat
pentru a fi conservat si apoi utilizat
- este o foarte buna sursa de proteine, continand toti aminoacizii esentiali
- contine multi hormoni masculini
- mentine vitalitatea, previne imbatranirea precoce
- util in tulburari uro-genitale (infectii, scaderea libidoului si a potentei, infertilitate)
- la femei: mastoza chistica, ovare polichistice, excese sexuale
Se administreaza 2-3 g/zi, 2-3 saptamani/luna
Contraindicat la barbatii cu exces de testosteron

Propolisul
- recoltat de albine din rasinile de pe scoarta coniferelor (plopi, fag, castan, mesteacan,
stejar, salcie, pin)
- contine rasini, ceruri, uleiuri volatile, polen, glucide, aminoacizi, vitamine, enzime,
minerale
- are actiune antimicrobiana, antibiotica, antifungica, antivirala (foarte util in virusul
herpetic), antiinflamatorie, antiHelicobacter pylori (ulcer gastro-duodenal), analgezica,
oxidanta si antitumorala

104
- vindecarea ranilor si cicatircilor postoperatorii (in prima faza se administreaza tinctura
de propolis, pana la uscarea plagii, ulterior miere)
- antitrichomonas - ovule
- steatoza hepatica
- imbunatateste formula leucocitara
- impreuna cu laptisorul de matca, reface celulele β pancreatice
- se ia in combinatie cu vitamina C, in special pentru efectul pe vasele sanguine
Se consuma 1 picatura/ kgcorp/ zi, in 3 doze, pe o lingurita de miere. In caz de ulcer, 2
bobite de propolis brut se inghit dimineata pe stomacul gol + 10 picaturi tinctura de
propolis. Se repeta la fel si seara inainte de culcare. Tratamentul dureaza 10 zile pe luna,
3 luni consecutiv. Face pelicula pe stomac si il protejeaza de bacterii.

Veninul de albine
- fosfolipaza A2 are actiune radioprotectoare, determina eliberarea de histamina, scade
presiunea arteriala, are actiune antitumorala. Este alergenul major al veninului de albine
- hialuronidaza creste imunitatea
- mellitina reprezinta 40 - 60% din compozitia veninului de albine si prezinta:
 actiune antibacteriana si antifungica
 opreste replicarea virusului HIV
 actiune antitumorala
 eliberarea de histamina
 proprietati radioprotectoare (util pacientilor supusi radio si chimioterapiei)
 cresterea permeabilitatii vasculare
 scade tensiunea arteriala
 foarte util in eczeme, psoriazis, cu conditia detoxifierii prealabile a ficatului
 proprietati antiinflamatorii - unul dintre cei mai puternici antiinflamatori
cunoscuti pana la momentul actual, util in tratamentul artritei si al reumatismului,
artopatiei gutoase, ulcer de gamba
 hernii de disc, lombosciatica
 riduri - apireven pe rid
 herpes
 nevi pigmentari - se inteapa pe nev si de jur-imprejur - distruge Papiloma virus
 util in scleroza in placi, polinevrite
 afectiuni tendinoase si ligamentare
 efecte benefice asupra circulatiei coronariene
 stimuleaza axul hipofizo-corticosuprarenalian pentru eliberarea de adrenalina si
cortizol

Zaharul
- este lipsit de saruri minerale, fermenti si vitamine - substante necesare metabolizarii si
asimilarii lui, precum si de celuloza indispensabila progresiei normale a chimului prin
intestin.
- determina dependenta, se absoarbe rapid, mareste glicemia, solicita pancreasul
- organismul nu-l poate digera complet, de aceea zaharul in plus fermenteaza
- excesul de glucoza si fructoza care nu este utilizat imediat este convertit in acizi grasi
saturati cu lant lung si se depun sub forma de grasime

105
- un consum de 10 g/zi favorizeaza ateroscleroza prin biosinteza de acizi liberi,
trigliceride si colesterol, mai ales daca se asociaza si cu un consum ridicat de grasimi
- determina decalcifieri osoase, caderea dintilor, moleseala, depresie, hiperaciditate
- scade imunitatea
Zahărul invertit: 1 kg zahăr alb+ 1 litru de apă + zeama de la o lamaie, se pun la fiert
până ajunge la o culoare uşor caramelizată, puţin îngroşat (ca un sirop). Se lasă la răcit şi
se pune într-o sticlă. Se consumă în loc de zahărul obişnuit.
- nu îngraşă
- nu provoacă celulită
- nu provoacă demineralizare osoasă, aşa cum face zahărul obişnuit
Painea si fainoasele sunt surse importante de glucoza, eliberarea ei din acest timp de
alimente facandu-se lent, in 3-5 ore, astfel ca organismul are timp sa-si repartizeze
excesul spre mai multe lanturi metabolice. Deci este un consum de preferat fata de
consumul de zaharuri simple pentru ca acestea duc la eliberarea brusca a glucozei, cu
antrenarea unor procese metabolice de transformare a excesului in grasimi.

Dulciurile artificiale
- sunt substante straine pe care organismul refuza sa le recunoasca si pot crea dependenta
- excesul de indulcitori va sensibiliza alte papile gustative creand in final gust amar
- folosirea lor indelungata face dificila trecerea la normalitate, la folosirea zaharurilor
naturale
Ciclamatul - irita mucoasa intestinala
Zaharina - este cancerigena
Aspartamul - a fost introdus in bauturile racoritoare, compoturi, gemuri, cafea solubila,
ceaiuri, fructe uscate, guma de mestecat, dulciuri, iaurturi, budinci, etc. Induce:
- dureri de cap, greata
- scaderea capacitatii de memorare
- tulburari la nivelul creierului si a sistemului nervos
- pierderea parului
- depresii, probleme de comportament
- dementa
- cosmaruri
Exista un singur inlocuitor de zahar ce poate fi folosit, fara a avea efecte negative:
xylitolul; 9 lingurite de xylitol are efectul a 4 lingurite de fructoza sau o lingurita de
zahar.
Digestia glucidelor incepe in cavitatea bucala sub influenta amilazei salivare. Activitatea
metabolica continua in stomac si se finalizeaza in intestinul subtire sub actiunea
amilazelor pancreatice si intestinale.
Efectele consumului neadecvat
- hipoglicemie, in cazul unui aport redus: racirea extremitatilor, parestezii periferice la
nivelul buzelor si limbii, stare acuta de foame precedata de anxietate, tremuraturi,
agitatie, transpiratii, etc.
- consumul excesiv duce la epuizarea metabolica a pancreasului si la diabet
- sindrom hiperactiv in special la copii
- carii dentare, tulburari digestive, obezitate, reumatism, parodontopatii

106
In conditii de munca fizica moderata, raportul proteine: lipide: glucide trebuie sa fie de
1:1:4, pentru munca fizica intensa 1:1:5, iar pentru persoanele ce presteaza munca
intelectuala si pentru cele varstnice 1:0,8:3.

VITAMINELE ŞI MINERALELE
Alimentaţia diversificată este cea mai importantă, înainte de a apela la suplimente. În
alimente, mineralele şi vitaminele sunt dispuse într-o anumit ordine, precum literele în
cuvinte. Suplimentele, deşi conţin aceleaşi vitamine sau minerale, ele sunt dispuse în altă
ordine, sau sunt extrase doar unele, astfel încât organismul nu le mai recunoaşte, le
consideră substanţe străine, toxice, greu de metabolizat şi adesea produc dezechilibre mai
mari.
Vitaminele sunt compuşi organici (conţin carbon) care se găsesc numai în organismele
vii. Au rol de catalizatori: se combină cu proteinele pentru a crea enzime, care, la rândul
lor, dau naştere unor reacţii chimice importante în corp. În lipsa vitaminelor, multe din
aceste reacţii ar fi încetinite sau s-ar opri de tot.
Există 2 grupe mari de vitamine:
1. Hidrosolubile - vitamine solubile în apă (vitaminele din grupul B şi vitamina C), se
pierd foarte uşor prin spălarea intensă a fructelor şi legumelor, dacă le lăsăm mult în apă
sau le preparăm intens. În aceste cazuri, e bine să folosim la băut sau gătit apa în care au
stat sau fiert. Nu există exces prin consum alimentar (excesul se elimina prin urina), ci
doar în cazul unui tratament medicamentos incorect. Se absorb usor si in proportie mare,
pentru absorbtie fiind nevoie de prezenta acidului clorhidric in stomac.
Vitaminele B au rol în buna funcţionare a sistemului nervos, sunt implicate în
metabolismul glucidelor, eliberând glucoza pentru buna funcţionare a sistemului nervos.
Deşi vor fi descrise separat, fiecare având şi funcţii specifice, în realitate deficitul este
complex, fiind nevoie de un aport semnificativ din toate vitaminele complexului B.

Vitamina B1 (tiamina) - se mai numeşte vitamina performanţei intelectuale sau vitamina

stării morale, având cel mai important rol în funcţionarea sistemului nervos.
Roluri:
1. metabolismul glucidic
2. calmează durerile postoperatorii
3. atenuează durerile din zona zoster
4. atenuează răul de mişcare şi înălţime
5. dezvoltarea fizică a organismului
6. este esentiala in transmiterea influxului nervos periferic
Raţia zilnică: 0,6 mg/1000 cal
Surse:
- animale (carne, lactate, ouă)
- cereale integrale, alune, arahide, nuci, migdale
- drojdie de bere
- legume şi fructe
- leguminoase
- polen
- se sintetizează şi în organism la nivel intestinal (flora intestinală sintetizează vitaminele
complexului B)

107
- prin frigerea, prajirea si fierberea alimentelor se pierde aproximativ 30% din continutul
de vitamina, in schimb conservarea cu sare si congelarea pastreaza o cantitate mai mare
- este sensibila la lumina, alimentele pierzand o mare cantitate de vitamina prin expunere
la lumina UV
- este distrusa de consumul cronic de alcool si anumite medicamente (antibiotice,
laxative, antiinflamatorii, cofeina, etc.)
Carenţa determină boala beri-beri, mai frecventă în ţările asiatice, prin consum de orez
decorticat.
Alte cauze de carenţă:
- consum excesiv de dulciuri rafinate (epuizează vitamina în metabolismul glucidic)
- consum de produse rafinate
- consum de alcool, tutun
- boli hepatice, stres, poluare
- stari febrile prelungite
- la copiii născuţi din mame cu carenţă, la prematuri
Manifestări:
- tulburări psihonervoase (astenie, insomnie, agitaţie, nervozitate, irascibilitate, pareze,
paralizii, dureri de cap, ameţeli, scaderea atentiei si a memoriei)
- tulburări digestive (greţuri, vărsături, dureri abdominale, constipatie, inapetenta)
- tulburări cardio-vasculare (modificări de ritm cardiac, scaderea tensiunii arteriale,
edeme, atrofie musculară).

Vitamina B2 (riboflavină)
Roluri:
- metabolismul glucidelor
- metabolismul proteinelor şi lipidelor
- integritatea tegumentelor şi mucoaselor
- adaptarea vizuală la lumină
- asigura functionarea optima a sistemului imunitar si antitoxic
- rol important in fixarea fierului in hemoglobina
- procesul de creştere
Necesar: 0,6 mg/1000 cal
Surse:
- animale (carne, lapte, peste, ouă)
- cereale integrale, arahide, alune, migdale, nuci
- drojdie de bere
- ciuperci
- legume şi fructe
- leguminoase, in particular soia
- se sintetizează şi în organism la nivel intestinal (flora intestinală sintetizează vitaminele
complexului B)
- nu se stocheaza in organism, de aceea trebuie furnizata zilnic prin alimentatie
Carenţă:
- alimentaţie monotonă
- expunerea alimentelor la lumina solara
- alcoolici

108
- hepatită, ciroză, tbc
- sugari din mame cu carenţă sau alimentati artificial
Manifestări:
- modificări la nivelul ochilor (hipervascularizaţie la nivelul pleoapelor, fotofobie,
mancarimi)
- modificări osoase (oprirea creşterii la copii sau dezvoltare osoasă dizarmonică)
- modificări ale tegumentelor şi mucoaselor (fisuri ale pielii, sângerânde, se infectează
uşor; mucoasa linguală roşie, sângerândă, cu fisuri ce se infectează, cu depozite
purulente, cruste; ragade la comisurile bucale = zăbăluţe)
- alopecie, depresie
- dureri de cap, ameţeli, tulburări de somn, scaderea imunitatii.

Vitamina B3 (niacină, factor pelagropreventiv)

Roluri:
- metabolismul glucidic
- metabolismul lipidic
- intervine în sinteza proteinelor
- în procesele de creştere şi dezvoltare
- imunitate
- in producerea de energie
- scade colesterolul sanguin
- scaderea tensiunii arteriale prin efect vasodilatator
- esentiala in sinteza hormonilor sexuali, cortizon, tiroxina, insulina
Doza: 6,6 mg/1000 cal
Surse:
- animale (carne, lapte, peste, ouă)
- cereale integrale (excepţie porumb), arahide, alune, migdale, nuci
- drojdie de bere
- legume şi fructe
- leguminoase
- polen
Carenţa: mai ales la persoane ce consumă foarte mult porumb, apare boala pelagra - boala
celor 4D:
- dermatită: leziunile apar sau se accentuează primăvara, pe zonele expuse la soare (faţă,
mâini, decolteu); apar zone eritematoase, în câteva zile, pe acest teren eritematos,
tegumentul se îngroaşă, apar vezicule care după 2-3 zile se sparg iar aspectul va fi de
piele de crocodil - piele roşie, crăpată, iritată; limba roşie, crăpată, cu depozite albicioase,
papile gustative hipertrofiate (limbă în hartă geografică)
- diaree
- demenţă, dezorientare, tulburari de comportament
- deces

Vitamina B5 (vitamina antistress - acid pantotenic = peste tot)

Surse principale:
- animale
- cereale integrale

109
- drojdia de bere
- arahide, nuci, alune, migdale
- laptisor de matca
- ciuperci, conopida, legume verzi, brocoli
Roluri:
- matabolismul glucidic
- creşterea şi dezvoltarea organismului
- efect antistress, de revigorare a organismului
- imunitate
- asigură structura normală a pielii, mucoaselor, părului (se găseşte în creme cosmetice
pentru vindecarea leziunilor pielii)
Necesar: 30 - 50 mg/zi, in stres, pe perioade scurte, chiar 100 mg/zi
Carenţa este foarte rar întâlnită, si este distrusa de aburul uscat din cuptor, de solutiile
acide sau bazice folosite la conservare sau congelare, in timpul prelu crarii produselor
alimentare (rafinarea zaharului, macinarea boabelor), tulburări de absorbţie sau boli
cronice (alcoolism, boli hepatice, ciroză, cancer, tratamente frecvente cu antibiotice,
somnifere, contraceptive orale) care consumă vitamina, asociat şi cu carenţa altor
vitamine din complexul B. Când apare, dă dureri de cap, ameţeli, oboseala, stări
depresive, păr şi unghii friabile, furnicaturi la nivelul palmelor, arsuri la nivelul
picioarelor, alergii, infectii, inapetenta.

Vitamina B6 (adermină, piridoxina)

Roluri:
- integritatea şi funcţionalitatea tegumentelor
- metabolismul glucidic
- metabolismul proteic şi lipidic
- dezvoltare fizică
- formarea globulelor rosii
- este un antioxidant foarte puternic
- trateaza sindromul premenstrual si este util in sindromul tunelului carpian
- combate starea de indispozitie matinala a gravidelor ceea ce demonstreaza cresterea
nevoii in sarcina
- imunitate
Necesar: 2 - 4 mg/zi
Surse:
- animale (carne, lapte, ouă) - cu cat dieta este mai bogata in proteine animale, cu atat
creste necesarul de vitamina B6, deoarece ea este consumata in metabolismul proteic,
proteina animala avand nevoie de mai multa vitamina B6 pentru a fi metabolizata decat
proteina vegetala
- cereale integrale
- drojdie de bere
- legume şi fructe
- leguminoase
- polen, nuci, arahide
- rafinarea fainii duce la o pierdere de peste 75% din cantitatea de vitamina continuta
obisnuit in grau

110
Carenţa:
- apare la prematuri datorita stocurilor hepatice mici, iar laptele de mama este sarac in
aceasta vitamina
- sugari din mame carentate
- alcoolism, tabagism, anticonceptionale
- boli hepatice cronice
Simptomatologie
la copii: pierderea poftei de mancare, tulburari de crestere, greata, crampe musculare,
convulsii, fisuri ale comisurilor bucale, stare generala proasta
la adulti: oboseala, dureri de cap, ameţeli, insomnii, nervozitate, irascibilitate, crampe
musculare (se administrează MagneB6), tegumente uscate, descuamate (piele de găină),
pofta de dulciuri, iritabilitate, nervozitate, caderea abundenta a parului.

Vitamina B7 (biotină, vitamina H, factorul X)

Roluri:
- scade colesterolul
- asigură structura normală şi rezistenţa firului de păr, incetineste incaruntirea
- mentinerea starii de sanatate a mucoaselor, tegumentelor
- dezvoltare fizică
- imunitate
- metabolismul glucidic, lipidic, proteic
Doza: 100 - 300 µg/zi
Surse:
- animale (carne, ficat, lapte, ouă - în gălbenuş; albuşul conţine avidina, o glicoproteină
care inhibă absorbţia biotinei din gălbenuş, de aceea albuşul nu se consumă crud,
gălbenuşul se poate consuma şi crud). Boala albuşului de ou a evidenţiat vitamina
- cereale integrale
- drojdie de bere
- legume si fructe proaspete
- sintetizata de o serie de bacterii intestinale intr-o cantitate importanta, dar nu se
absoarbe, eliminandu-se ca atare
Apa dezinfectată cu clor perturbă absorţia acestei vitamine.
Carenta insoteste carenta polivitaminica de grup B, in malnutritii, alcoolism, consum
zilnic de albus crud, antibiotice care modifica flora intestinala. Se manifesta prin:
- dermatita seboreica infantila
- hipercolesterolemie
- matreata, caderea parului
- depigmentarea pielii din jurul ochilor sub forma de ochelari, in jurul orificiilor oro-
nazale
- pierderea apetitului, greata, anorexie, astenie

Vitamina B9 (acid folic) - evidenţiat în frunzele de spanac

Roluri:
- implicată în sinteza proteinelor, participând la procesul de creştere şi dezvoltare
- rol major în sarcină în creşterea şi dezvoltarea fătului (dacă e deficitară, poate da
malformaţii fetale, anomalii SNC, spina bifida)

111
- formarea şi maturarea globulelor roşii
Raţia: 0,2 - 0,4 mg/zi
Surse:
- animale (carne, lapte, ouă)
- cereale integrale, nuci, alune
- drojdie de bere
- legume cu frunze verzi (spanac, sparanghel, brocoli)
- castraveti, morcov, varza, fasole verde, cartofi
- exclusiv exogen, deoarece cantitatea sintetizata endogen in intestin de catre lactobacili
nu se absoarbe
Carenţa:
- in dezechilibre alimentare
- consum de medicamente: sulfamide, barbiturice, diuretice, antiepileptice,
hipocolesterolemie, antidiabetice, antiseptice intestinale si urinare, contraceptive orale
- consum de alcool - reduce asimilarea vitaminei in intestin
Anemia megaloblastică:
La copii: incetinirea cresterii
La adulti: leucopenie, trombocitopenie, anorexie, indigestie, diaree, tegumente palide,
ameţeli, scăderea imunităţii, tulburări de concentrare şi memorare, glosita (limba umflată,
dureroasă, cu aspect neted si lucios), vindecarea greoaie a plagilor, insomnie, depresie,
anxietate

Vitamina B12 (ciancobalamina, vitamina roşie)

Roluri:
- rol major în formarea şi maturarea globulelor roşii
- rol de detoxifiere pentru că are gruparea "cian" care leagă cianurile ce se găsesc în
cantităţi mici în alimente şi tutun
- buna funcţionare a sistemului nervos
- imunitate
- dezvoltare armonioasă
- sinteza proteinelor si metabolismul glucidelor si lipidelor
- rol energizant, revitalizant
- mentine starea de sanatate a sistemului nervos, scade iritabilitatea, creste puterea de
concentrare, imbunatateste memoria
- previne depresia post-natala
Necesar: 5 - 6 µg/zi
Surse:
- proteine animale
- produse marine
- polen
- mucegaiuri
- alge marine (spirulina contine de 25 de ori mai multa vitamina B12 decat ficatul de
vita), spirulina
- drojdie
- singura vitamina sintetizata exclusiv de catre microorganisme - animalele consuma
plante contaminate cu bacteriile producatoare de vitamina B12

112
- la nivel duodenal se combina cu factorul intrinsec Castle cu care formeaza, in prezenta
calciului, un complex ce se ataseaza la receptorii specifici din marginea in perie a
mucoasei ileale unde este si absorbita. este apoi preluata, transportata si stocata in ficat,
maduva osoasa, creier, rinichi, splina, eritrocite, reticulocite, reticuloblasti si fibroblasti
- cantitatea stocata este suficienta pentru 3-5 ani
Carenţa apare la:
- vegani
- tulburari de secretie gastrica
- alcoolism
- consumul crescut de vitamina C
Se manifesta prin:
- anemie Biermer (megaloblastica)- globule rosii reduse fata de normal si de dimensiuni
foarte mari; se manifesta prin: paloare, ameţeli, tulburări de concentrare; specific:
faringita, glosita Hunter (limba mărită, roşie, dureroasă, inflamată), atrofia mucoasei
gastrice cu scaderea secretiei acidului clorhidric, inapetenta, eructatii, balonari, varsaturi,
diaree, pareze si parestezii la nivelul membrelor inferioare (deficienta de B12 poate
produce distrugerea tecii de mielina a nervilor), scaderea rezistentei la infectii.

Drojdia de bere
 este considerată un aliment „miracol”, mult mai eficient chiar decât graul şi
germenii de grâu, mai ales că nici o altă hrană nu cuprinde într-o combinaţie atât
de perfectă şi într-o formă atât de uşor asimilabilă o gamă largă de substanţe
nutritive sau rare
 depăşeşte cu mult în valoare cerealele, fiind mult mai eficientă decât laptele şi
carnea
 conţine 50% proteine foarte digestibile, toţi acizii aminaţi indispensabili vieţii
(histidină, lizină, triptofan, leucină, fenilamină, cistină)
 conţine o cantitate mare de glutation, peptide sulfuroase, având o acţiune
importantă în reacţiile de oxido-reducere, în procesele de dezintoxicare şi de
rezistenţă la infecţii
 conţine lecitină, 14 săruri minelale esenţiale şi oligoelemente, 17 vitamine, printre
care grupa completă şi în procentaj ridicat a vitaminelor B
 conţine cantităţi importante de ergosterol (provitamina D), a cărei acţiune
antirahitică este de 4 ori mai intensă decât aceea a uleiului de ficat de morun
 numai 100 g de drojdie de bere ne asigură:
 tot atâtea proteine cât 250 g carne şi tot atâta amidon cât 65 g pâine
 de 10 ori mai multă vitamina B1 decât pâinea integrală
 de 2 ori mai multă vitamina B2 decât ficatul
 de la 10 la 20 ori mai multă vitamina PP decât carnea
 de 10 ori mai multă vitamina B6 decât carnea
 de la 5 la 10 ori mai mult acid pantotenic decât cerealele
 de 20 ori mai mult acid folic decât grâul
 drojdia de bere poate fi luată la fiecare masă, amestecată cu legume sau cu supă,
în doze de o linguriţă pentru copii şi o lingură pentru adulţi şi bătrâni

113
  este în special indicată persoanelor care fac eforturi fizice, deoarece măreşte
rezistenţa la oboseală, favorizând activitatea musculară şi uşurează eliminarea
toxinelor şi a deşeurilor de metabolism
 are rol protector faţă de ficat, fiind indicată în stările precirotice şi în
degenerescenţe grăsoase ale ficatului
 acţiune inhibitorie asupra unor germeni intestinali: stafilococi, strepticoci,
colibacili, fiind indicată în toate afecţiunile intestinale grave sau cronice, de
origine infecţioasă, ca şi în prevenirea accidentelor consecutive administrării de
antibiotice, deoarece fiind insensibilă la aceste medicamente, drojdia de bere
remediază rapid dezechilibrul florei intestinale
 indicată în avitaminozele complexe sau simple din grupa B ca şi în diferite
afecţiuni neurologice, neuromusculare, în manifestările nervoase din alcoolism
 eficientă în stări de denutriţie extremă şi de slăbiciune constituţională, ca şi în
cazul bolnavilor alimentaţi cu sonda
 e bine să se folosească drojdia de bere cultivată pe cereale malţate, deoarece
drojdia de bere obişnuită, ca urmare a tratamentelor de dezmerizare cu sodă
caustică şi acid clorhidric, pierde unele vitamine

Vitamina C (acid ascorbic) - omul, maimuţa şi şobolanul nu pot sintetiza vitamina C, ea

trebuind adusă prin aport alimentar. Este vitamina imunitatii.
Roluri:
- imunitate, antioxidant
- antialergic
- dezintoxicare
- ajută la fixarea calciului în oase (acţiune asemănătoare cu vitamina D)
- formarea şi întreţinerea colagenului - ţesut conjunctiv ce intervine în formarea oaselor,
cartilajelor, muşchilor şi vaselor de sânge
- efect antioxidant (previne îmbătrânirea precoce a celulelor, ajută la prevenirea apariţiei
cancerului), împreună cu vitaminele A şi E şi Seleniu, reprezintă principalul sistem
antioxidant al organismului.
- intervine în activarea unor enzime
- stimulează procesele de creştere
- important in vindecarea ranilor, arsurilor, gingivitelor, in accelerarea cicatrizarii
postoperatorii
- reduce sau chiar opreste evolutia gripei
- creste eficienta medicatiei in tratamentul infectiilor urinare
- uşor efect diuretic
- efect antistress
- ajută la transformarea Fe2+ în Fe3+ (mai uşor absorbabil) - tratamentele cu Fe se
asociază cu vitamina C
- este foarte solubila (cea mai fragila dintre vitamine), si se pierde foarte usor prin
spalarea si pastrarea legumelor si fructelor in apa, iar prin fierbere in proportie de 25-90%
- se elimina din organism in cantitati mari in cazul solicitarilor fizice excesive
- o tigara distruge 25 mg de vitamina C
!!! Nu se asociază vitamina C cu chimioterapie
Doza: 30 mg/1000 cal

114
Surse:
- legume: ardei verzi, roşii, brocoli, cartofi, varză, conopida, spanac, castraveti, fasole
verde, gulii, loboda, mazare, ridichi, salata
- zarzavaturi: patrunjel, tarhon, marar
- fructe, cele mai bogate: citrice, măceş, cătină, coacaze, fragi, capsuni, zmeura, măr,
pepene, afine
Carenţa:
- dezechilibre alimentare
- anticonceptionale si aspirina
- tabagism, alcoolism
Scorbut (boala marinarilor) - la debut apar stari de moleseala, irascibilitate, apoi
fragilitate capilară, hemoragii gingivale, linguale, intramusculare, tegumentare, nazale,
vânătăi în diverse stadii datorită hemoragiilor. Alveolele dentare se lărgesc şi dinţii cad,
gura are miros fetid, scade imunitatea, creşte riscul de apariţie a formaţiunilor tumorale,
ranile se vindeca mai lent. Scade absorbtia fierului, favorizand instalarea anemiei.

Vitaminele liposolubile
- sunt solubile in grasimi si in solventii acestora
- sunt insolubile in apa
- se gasesc exclusiv in alimentele grase, se pierd in cantitati foarte mici in timpul
operatiunilor de spalare si mentinere in apa a alimentelor
- afectiunile hepato-biliare si deficitul in lipaza le scade concentratia
- ratia lor este foarte importanta deoarece ele raman in organism, legate de moleculele de
grasimisi daca se acumuleaza excesiv, pot deveni daunatoare

Vitamina A
- provitamina: caroteni α, β, γ, peste 100 de tipuri (origine vegetală) sunt responsabili de
culoarea galben-rosie a legumelor si fructelor; nu poate fi utilizata direct, ci este
transformata in retinol in prezenta grasimilor (de aceea se recomanda adaugarea de putin
ulei in salate)
- vitamina: retinol (origine animală)
Roluri:
- funcţia vizuală (adaptarea la lumină slabă)
- antioxidant
- asigură protecţie mare pentru cancer de plămâni şi sân
- contribuie la menţinerea structurii şi funcţionalităţii tegumentelor şi mucoaselor
- barieră protectoare - se recomandă în infecţii ale mucoaselor gingivale, urinare,
genitale, respiratorii
- creşterea imunităţii
- reduce riscul aparitiei infarctului miocardic
- intervine în sinteza proteinelor
- în dezvoltarea oaselor şi a dinţilor
- cofactor necesar producerii spermei si ovulelor
- unii au folosit-o în tratamentul leucemiilor încă din anii '80, conform principiului
drumului drept al lui Confucius - orice om aflat pe o cale greşită se poate îndrepta;
celulele leucemice pot fi educate să redevină normale - prin vitamina A s-a reuşit

115
- se acumuleaza in ficat, motiv pentru care este destul de toxica in cazul intrebuintarii
indelungate, in doze mari
Raţia: 2000 - 8000 U.I/zi
Surse:
- animale (retinol) - produse lactate grase (smântână, unt), gălbenuş, peşte, ficat de peşte
- vegetale: legume - morcov (1 morcov crud/zi), tomate, spanac, urzici, ceapă, usturoi,
ardei, sfeclă roşie, brocoli, dovlecei; fructe - portocale, piersici, caise, zmeură, pepene,
ananas, banane; cereale; oleaginoase (nuci, alune, castane); uleiuri presate la rece (prin
tratament termic pierd vitamina A).
Carenţa apare in:
- alimentatie parenterala prelungita
- prematuri
- aport alimentar deficitar
- colestaza, prin lipsa sarurilor biliare din duoden
- malabsorbtia de lipide
- cancere, infectii cronice
- fumatori, consum cronic de alcool
Se manifeste prin:
- risc de infecţii la nivelul tegumentelor şi mucoaselor
- risc crescut de cancer
- tegumente uscate, descuamate, ca pielea de găină la nivelul umerilor, faţa posterioară a
braţelor, fese, faţa antero-laterală a coapselor
- mucoase uscate
- stomatite, traheobronsite, pielocistite, tulburari ale ciclului menstrual, migrene,
nervozitate
- părul se închide la culoare, chiar şi cel alb
- unghii friabile
- creeaza teren propice dezvoltarii neoplaziilor
Exces: doar în cazul tratamentelor incorecte sau la cei ce mănâncă prea mulţi morcovi
Se manifesta prin:
- anorexie, greata, varsaturi, dureri abdominale
- oboseala, dureri osoase, caderea parului
- tulburari de vedere, eruptii cutanate cu ingrosari si descuamari ale pielii si culoare
galben-portocalie (carotenodermie)

Vitamina D (calciferolul)
Roluri:
- fixarea calciului în oase şi dinţi
- buna asimilare a vitaminei A
- sinteza proteinelor contractile
- controleaza sinteza si eliberarea parathormonului
- împreună cu vitaminele A şi C stimulează mecanismele de apărare ale organismului în
bolile respiratorii
- intareste imunitatea
Doza:
copii - 400 U.I (1 µg/zi) - 1-2 picături până la 18 luni, şi apoi în sezonul rece (lunile cu r)

116
19 - 50 ani - 5 µ/zi
51 - 70 ani - 10 µg/zi
˃ 71 ani - 15 µg/zi
Surse:
- lactate, gălbenuş, carne, ficat, peşte, untura de peste
- polen, germeni de grâu, cereale, drojdie de bere
- ciuperci, uleiuri vegetale
- D2 se găseşte mai ales în produse vegetale
- D3 se sintetizează în tegumente, sub acţiunea razelor de soare, timp de 20 de minute
zilnic, fara ochelari de soare, fiind absorbita direct in sange. Dacă pielea s-a bronzat, nu
se mai sintetizează. Vitaminele D din alimente sunt absorbite in prezenta grasimilor si
traverseaza bariera intestinala, apoi sunt depozitate in ficat, muschi si tesutul gras.
Carenţa se poate produce prin:
- aport neadecvat
- tulburări de absorbţie
- afectiuni hepatice
- expunerea insuficienta la soare
- deficit la mama transmis la făt
Se manifestă prin:
La copii: rahitism - deformarea oaselor - bose frontale proeminente, craniu moale ca o
minge de ping-pong, stern escavat, coaste cu mătănii, tasarea coloanei vertebrale si
modificari ale acesteia (cifoze, scolioze), fracturi costale, picioare în paranteze, abdomen
mare (de batracian).
La adulţi: osteomalacie - oasele urechii medii sunt afectate, determinând surditate, oase
poroase si fragile, stari de nervozitate, iritabilitate
Excesul:
Vitamina D este cea mai toxică, efectele intoxicaţiei apărând la 4-5 × doza recomandată.
Se caracterizeaza prin:
- migrene, inapetenta, greturi, varsaturi, diaree
- iritabilitate neuro-musculara
- nefrita, tulburari nervoase
- depuneri de calciu in tesuturile moi
- dureri articulare

Vitamina E (vitamina fertilităţii)

Roluri:
- previne apariţia avorturilor spontane
- creşte mobilitatea şi numărul spermatozoizilor
- ajută la buna dezvoltare a musculaturii uterine
- funcţie antioxidantă
- rol în sinteza proteinelor
- creşte imunitatea (antioxidant de 3 ori mai puternic decat vitamina C)
- sinteza factorului 3 hepatic cu acţiune anticancerigenă
- scade colesterolul
- tratarea spasmelor musculare şi a crizelor la persoanele cu Parkinson
- tratarea leziunilor traumatice sau postarsură

117
- incetineste procesul de imbatranire al celulelor
Doza:
5 - 10 mg/zi
Surse (sintetizata numai de catre plante):
- oleaginoase (nuci, alune, migdale, arahide)
- germeni de grâu
- legume cu frunze verzi
- uleiuri presate la rece
Carenţa apare prin:
- diete sarace in grasimi vegetale, sau prelucrate la temperaturi inalte, caz in care
vitamina este distrusa
- prematurul ventilat artificial
- perturbari in digestia si absorbtia lipidelor
- consum de apa clorurata (clorul liber din apa oxideaza si inactiveaza vitamina)
Se manifesta prin:
- creşte riscul avorturilor spontane
- infertilitate
- scade imunitatea
- creşte riscul de apariţie a cancerului
- îmbătrânire celulară
- tulburari nervoase

Vitamina F - complex de 3 acizi graşi nesaturaţi: acid linolenic, acid linoleic, acid
arahidonic. Nu se sintetizează în organism, ci este adus doar prin aport alimentar.
Roluri:
- implicată în procesele generatoare de energie
- tonifierea şi împrospătarea tegumentelor
- scăderea colesterolului, rol antitoxic
- scade riscul de apariţie a cancerului
Doza - nu este stabilită
Surse (sintetizata doar de plante): - nuci, alune, migdale, ulei de rapiţă, mac de grădină,
inişor, avocado
Carenţa: eczeme, acnee, fisuri tegumentare, prurit anal, creşterea riscului de osteoporoză,
infarct miocardic acut.
Vitamina K (5 tipuri)
- K1 - vegetală
- K2 - produsă de bacterii (în proteine animale), omul o sintetizează din flora intestinală
- K3, K4, K5 - sintetice, hidrosolubile
Roluri:
- coagularea sângelui, prin participarea la formarea protrombinei, o enzimă necesară în
timpul coagulării
- formarea oaselor (este folosită cu succes în tratamentul osteoporozei)
Raţia: 2 mg/zi
Surse:
- proteină animală

118
- vegetale: salată, urzici, spanac, lobodă, mărar, mazăre, cartofi, alge, brocoli, gulii, varza,
inflorescentele de coada soricelului
- ulei de soia, ulei de şofran
- germeni de cereale
- bacteriile intestinului o produc permanent in cantitati mici, care ajung direct in sange
Carenţa poate sa apara prin:
- tulburari ale aportului alimentar si absorbtiei grasimilor
- sangerari
- expunere la lumina
- administrare timp indelungat de antibiotice deoarece acestea distrug flora intestinala
care asigura o cantitate importanta de vitamina K
Se manifesta prin:
- hemoragii
- tulburări în formarea oaselor
Excesul este toxic si se manifesta prin hiperbilirubinemie, ingalbenirea pielii si
mucoaselor, tulburari cerebrale

Mineralele - sunt elemente anorganice esenţiale pentru buna funcţionare fizică şi psihică
a corpului şi pentru oase, dinţi, ţesuturi moi, sânge, muşchi şi celule nervoase. La fel ca şi
vitaminele, mineralele acţionează ca şi catalizatori sau coenzime pentru o serie de reacţii
biologice din corp. Ele nu pot fi fabricate de către organismele vii. Plantele extrag
mineralele din sol şi ajung în corpul nostru direct prin consumul acestora, sau indirect,
din surse animale, ele fiind cele ce consumă plantele.

Calciu - cantitatea cea mai mare (1100 - 1400 g) se găseşte în oase şi dinţi. Gradul de
absorbţie este mai bun la bărbaţi decât la femei; se pierde prin fecale, urină şi transpiraţie
(în mod normal se pierd 15 mg/zi, la temperaturi mari până la 100 mg/zi). Pentru o buna
absorbtie, are nevoie de prezenta lactozei, a acidului lactic, lipazei, sarurilor biliare,
vitaminei D, parathormonului.
Roluri
- intră în structura oaselor şi dinţilor
- activează un număr foarte mare de enzime
- scade excitabilitatea neuromusculară împreună cu Mg (ambele sunt folosite în
tratamentul insomniilor)
- rol în coagularea sângelui
- intervine în contracţia musculară
- activeaza factorul intrinsec Castle si faciliteaza absorbtia vitaminei B12 din ileon
- contribuie la menţinerea echilibrului acido-bazic
- contribuie la formarea membranelor celulare şi participă la reglarea transmisiei
nervoase
- rol în menţinerea ritmului cardiac
- intervine in metabolismul fierului
Raţia: 600 -1200 mg/zi, după 45 ani - 800 mg/zi. La doze mari (1500 mg/zi) apar condiţii
de infecţii urinare greu de tratat - se recomandă suc de afine (substanţele din afine fac
înveliş în jurul tractului urinar care nu lasă bacteriile să treacă)
Surse:

119
- lactate, zer, oua
- apa (are absorbţie foarte bună)
- legume (varza, brocoli, conopida) şi fructe - deşi au cantităţi mai mici, sunt alcalinizante
şi Ca este bine absorbit şi utilizat
- susan, linte, nuci, migdale
- branza tofu, lapte de soia
- peşte la conservă în sos tomat
!!! Cerealele conţin fitaţi şi absorbţia Ca este deficitară
pt aport de calciu - f mult sport, miscare - creaza campul energetic propice dezvoltarii
osteoclastelor - susan, marar, varza, smochine, mac. In spasmofilie carenta de Mg este
mai mare decat cea de Ca.
pierderea calciului prin urina - alcalinizam sangele - 80% hrana neprocesata termic si
20% procesata. Sangele se detoxifica cu calciu (sta la baza oricarui proces din corp).
Procesul cel mai dramatic de acidifiere - cancerul. pt tamponare, corpul foloseste calciul
din dinti, oase, etc. In conditiile pierderii de calciu prin urina nu se pune otet in mancare.
Carenţa (calcemia normala este de 9-11mg/100 ml sange) - poate fi un aport corect dar se
pierde prin greşeli:
- consum de băuturi acidulate, alimentaţia bogată în carne, lactate, brânzeturi (aciditatea
scade pH-ul sanguin şi se scoate Ca din oase)
- sucuri neacidulate dar cu conţinut mare de fosfor
- alimentaţia excesivă cu sare
- stresul si imobilizarea pot reduce capacitatea de asimilare a calciului in tractul
gastrointestinal
- deficienta acidului clorhidric gastric
- consumul de cafea- sporeste eliminarea prin rinichi
- administrarea de hidrocortizon, anticonvulsive, reduc asimilarea calciului in intestine
Manifestări:
- insomnii
- iritabilitate, agitatie, palpitatii
- lipotimii
- dureri abdominale
- transpiraţii, mai ales nocturne
- tulburări de deglutiţie
- fragilitate osoasă si a unghiilor, osteoporoză
- spasme musculare, parestezii
- crize de isterie
- tulburări de dinamica sexuală, scaderea libidoului si a potentei
- senzaţie de lipsă de aer
- tulburări de concentrare, stari depresive
Excesul:
- depuneri la nivelul vaselor sau a oaselor (osteofite)
- calculi renali
- diminuarea apetitului
- uscarea mucoasei orale si nazale
- constipatie

120
Fosfor (P)
Roluri:
- intervine în metabolismul lipidic, glucidic şi în sinteza proteinelor
- intră în structura oaselor şi a dinţilor (raportul Ca/P = 2/1)
- esential in eliberarea energiei necesare sistemului nervos si glandular
- intervine în procesele de creştere
- împiedică ADHD la copii
- intervine în procesele de vindecare
Raţia: 800 -1200 mg/zi si 3000mg/zi la gravide si femeile care alapteaza
Surse:
- lactate, carne, peşte, ouă
- fructe (struguri, nuci, migdale) şi legume (usturoi, telina, morcov, praz, ceapa, rosii)
- mazare, linte
!!!Cerealele prin fitaţi, absorbţia e limitată
Carenţa poate apare in:
- malnutritia proteocalorica
- sindrom de malabsorbtie
- etilism
- hiperparatiroidism
- exces de diuretice, antiacide (chelatizeaza fosforul)
Se manifesta prin:
- dureri articulare
- tulburări în formarea oaselor şi a dinţilor
- iritabilitate, anxietate, astenie
- tulburări ale funcţiei hepatice
- pierderea apetitului

Fluor
- rol principal în procesul de osificare
- conferă rezistenţă dinţilor şi participă la formarea smalţului dentar (care apără dinţii de
carii)
Raţia: 1 mg/zi (doza toxica este de 1,7 mg/zi)
Surse:
- apa (Aluminiul impiedica activitatea fluorului, deci nu se gatesc alimentele in vase de
aluminiu; continutul in fluor al alimentelor creste daca sunt preparate in vase de teflon)
- peştele
Carenţa:
- creşte riscul apariţiei cariilor dentare, fragilitatea oaselor si a dintilor
Exces:
- pete albe, opace, pe dinţi, în faza iniţială, apoi devin maronii sau chiar negre, iar cu
timpul dinţii se macina si cad
- deformări osoase, fracturi spontane, osteoscleroză
- depuneri în sistemul nervos

Mg (mineralul antistress)
Roluri:

121
- intră în structura a peste 300 de enzime
- intervine în metabolismul lipidic, glucidic, proteic
- rol în menţinerea ritmului cardiac (protejează interiorul atriilor inimii de stressul produs
de modificarea bruscă a presiunii sângelui)
- rol în menţinerea echilibrului acido-bazic
- asigură protecţia materialului genetic
- rol în funcţia nervoasă şi musculară
- creşte mobilitatea spermatozoizilor
- efecte benefice in sindromul premenstrual
- ajută la buna funcţionare a ficatului
- previne apariţia cancerului (favorizat de carenţa majoră de Mg)
- creşte rezistenţa organismului la infecţii
- îmbunătăţeşte randamentul intelectual
- intervine in reglarea secretiei parathormonului
- alaturi de calciu si fluor participa la asigurarea structurii de rezistenta a oaselor si
dintilor
- are proprietati antitoxice fata de o serie de substante: digitala, plumbul, vitamina D
Raţia: 250 - 300 mg/zi, doza ce poate fi crescuta in:
- sarcina si alaptare
- perioade de crestere intensa
- tratament cu anticonceptionale
- suprasolicitare fizica si intelectuala
- consum zilnic de alcool
Surse:
- cereale integrale, smochine, curmale, nuci, migdale, seminţe
- vegetale verde închis (salata, spanac, urzici)
- legume, soia
- banane
- apa - o sursă foarte bună şi uşor absorbabil, în cantitate de 36 - 40 mg/l apă
- cantităţi mici în lapte, peşte, carne
Carenţa - apare prin:
- alimentaţie deficitară
- tulburări de absorbţie
- pierderi prin vărsături, diaree
- tratamente cu diuretice care exfoliază organismul în Mg
- consum de pâine albă, sare rafinată (sărăcită în Mg, faţă de sarea de salină care e bogată
în minerale). În procesul de rafinare, se îndepărteaz mineralele, dar sarea are memorie şi
tinde să-şi refacă structura, aşa că atrage sărurile minerale din corp şi carenţează şi mai
mult.
- legume fierte (pierd Mg în procesul de fierbere, se recomandă folosirea apei în care au
fiert)
- stressul fizic, intelectual
- alcoolism si consum de cafea - sporesc pierderea magneziului prin rinichi
- furosemidul elimina magneziul prin rinichi
- consum mare de grasimi, intrucat acizii grasi formeaza cu magneziul saruri
asemanatoare cu sapunul care nu se asimileaza in tractul gastrointestinal

122
Manifestări:
- fasciculatii, crampe musculare, convulsii, spasme palpebrale
- scade imunitatea
- insomnii, iritabilitate, nervozitate, hipersensibilitate la zgomote puternice
- spasmofilie
- favorizează depunerile de colesterol pe vase
- dureri osoase, fracturi si fisuri osoase la traume moderate
- halucinaţii, atacuri de panică, depresie
- tulburări de ritm cardiac, angină pectorală cu risc de atac de inimă, tahicardie
- alergii, urticarie, astm bronsic
- fragilitatea parului si a unghiilor

Seleniul
Roluri:
- creşte imunitatea, fiind unul din factorii antioxidanţi ai corpului
- funcţionare optimă a inimii, pancreasului
- atenuează simptomatologia caracteristică menopauzei
- tratamentul mătreţii
- mentine structura spermei
Raţia: 10 - 100 µg/zi (funcţie de vârstă, mai mare la barbati decat la femei)
Surse:
- cereale
- legume şi fructe
- alimente de origine marina
- ficat, carne
- drojdia de bere
- seminte de susan si floarea soarelui
- fructe oleaginoase (nuci, alune, arahide)
- ciuperci
Carenţa - apare la cei cu o alimentaţie săracă în proteine, la prematuri
Manifestări:
- afecţiuni cardio-vasculare ce evoluează spre infarct miocardic acut
- creste colesterolul
- infectii frecvente
- incetinirea cresterii
- sterilitate masculina
- cretinism
Exces:
- miros de usturoi a respiraţiei
- anorexie, varsaturi, diaree
- caderea parului, friabilitatea unghiilor
- favorizează dezvoltarea formaţiunilor tumorale

Fierul
Roluri:
- intră în structura Hb şi astfel intervine în schimburie de O2 şi CO2

123
- favorizează procesele de creştere şi dezvoltare celulară
- creşte randamentul intelectual
- creşte rezistenţa şa infecţii
- asigură nutriţia tegumentelor şi mucoaselor
- participa la asigurarea secretiei gastrice
Raţia:
la nou-nascut - 5-15 mg/zi, copilul mic - 10-15 mg/zi, adolescent - 10-20 mg/zi
la bărbaţi - 6 - 15 mg/zi (sideremia normala este de 80-165µg/ 100 ml sange)
la femei - 40 - 50 mg/zi (sideremia normala este de 65-130µg/ 100 ml sange) - in timpul
perioadei menstruale se pierd aproximativ 20 - 500 mg fier, iar in timpul nasterii
cantitatile pierdute sunt mult mai mari
Surse:
- carne roşie, ficat, peşte, scoici, gălbenuş
- legume verzi (spanac, urzici, brocoli)
- sfecla rosie, ciuperci
- stafide, nuci, alune, migdale, caise, piersici, mere, afine, prune uscate
- cereale integrale, linte
- ape feruginoase
- vitamina C creste foarte mult absorbtia fierului, cu conditia sa fie consumate simultan
(salate cu suc de rosii sau zeama de lamaie)
Carenţa apare prin:
- deficit de aport
- consum de cafea
- pierderi prin sângerări
- tulburări de absorbţie
- consumul de branzeturi impiedica absorbtia fierului (calciul inhiba absorbtia fierului)
- taninul din ceaiul negru, cafeaua reduc absorbtia fierului la jumatate
Efecte - anemia hipocroma, microcitara:
- tegumente şi mucoase palide
- ameţeli
- scăderea randamentului fizic şi intelectual, oboseala
- scăderea rezistenţei la infecţii
- scaderea apetitului
- fisuri ale comisurilor bucale
- palpitatii
- depresie
Excesul apare prin tratament incorect:
- coloraţie arămie a pielii
- tulburări în funcţionarea ficatului
- creşte riscul de apariţie a diabetului
- risc de boli cardio-vasculare (infarct de miocard)

Zincul
Roluri:
- intervine în sinteza ADN, ARN si deci in sinteza proteinelor
- intră în structura a peste 50 de enzime

124
- favorizează activitatea insulinei, a hormonilor tiroidieni
- stimulează mecanismele de apărare ale organismului
- mentinerea aspectului normal al parului, pielii si unghiilor
- intervine în menţinerea pH-ului
- influenţează capacitatea de învăţare şi memorare
- la copii este important în creştere şi inducerea poftei de mâncare
- accelerează procesul de vindecare al rănilor
- scade colesterolul
- tratament pentru schizofrenie (este un element important în activitatea mentală)
- are efect de normalizare a activitatii prostatei si rol important in dezvoltarea tuturor
organelor de reproducere, fiind folosit in tratamentul sterilitatii
Raţia: sugar - 10 mg/zi, copii si gravide - 20 mg/zi, lactatie - 25 mg/zi, adult - 12 - 15
mg/zi
Surse:
- carne, ficat, peşte, ouă
- germeni de grâu, orz
- sfeclă roşie, varză, spanac, roşii, morcov, mazare
- seminţe de dovleac, susan, alune
- seminţe de muştar
- piersici, portocale
- drojdie de bere
- apă
Carenţa apare prin:
- aport insuficient (la vegetarieni, dacă nu au o alimentaţie diversificată)
- preponderenţa alimentaţiei preparate termic
- tratament necorespunzător cu calciu
Manifestări:
- modificări de miros şi gust (perceperea unui gust metalic, dulce sau sărat, în absenţa
mâncării)
- anorexie
- pete albe pe unghii si friabilitatea acestora
- căderea părului şi a genelor
- keratita, tulburari de vedere pana la orbire
- leziuni eczematiforme cu aspect de psoriazis, acnee
- tulburări în dezvoltare fizică la copii
- hipogonadism, tulburari sexuale la barbati (sperma contine concentratii mari de zinc)
- slabirea rezistentei la infectii
- sterilitatea femeilor

Siliciul
Roluri:
- formarea pielii, unghiilor, părului
- da elasticitate si suplete tesuturilor
- este mineralizant
- intervine în procesele de detoxifiere, în procesele antiparazitare
- creşte imunitatea

125
Raţia: 5 - 30 mg/zi
Surse:
- cereale integrale (ovaz, orz, orez)
- coaja fructelor, frunzele verdeturilor
- usturoi, ridichi, fasole, praz, păstârnac, masline, ciuperci, papadie
- polen
- apa
Carenţa apare prin:
- consum de pâine albă
- fructe fără coajă
Manifestări:
- unghii sfărâmicioase (în structura unghiei e mai mult Si decât Ca), dar dacă e deficit de
Si are şi carenţă de Ca (Si se sintetizeaza in organism din Ca)
- ateroscleroza, senilitate precoce
Exces: doar prin tratament necorespunzător - calculi renali

Sodiul (Na)
Roluri:
- menţinerea echilibrului acido-bazic şi hidric din organism
- activează amilaza salivară
- influenţează cantitatea şi calitatea secreţiilor salivare, gastrice şi intestinale
- creşte peristaltismul intestinal
- împreună cu K, ajută în controlul contracţiei musculare şi al funcţiei nervoase (pompa
Na-K)
- influenteaza resorbtia tubulara a apei si retentia acesteia in organism
- contribuie la solubilizarea calciului si a celorlalte minerale din sange
Surse:
- sarea de bucătărie:
stimuleaza apetitul, finalizeaza gustul alimentelor - nu se pune la început în mâncare, la
fiert, pentru că pătrunde în interiorul mâncării şi pare nesărată si deteriorieaza structura
profunda a alimentelor; se adaugă la final
este un stimulent foarte puternic, putand crea dependenta asemeni unui drog
creste necesarul de apa, deoarece scoate apa din celule si o impinge in spatiile
intercelulare
preferabil neiodată - iodul determină tiroidite, cancer tiroidian; sarea fină este sărăcită în
minerale; sarea grunjoasa este bogata in magneziu, iod, calciu, sodiu, fosfor si este
deosebit de benefica in:
- congestii cronice ale gurii, nasului, bronhiilor (gargara cu apa cu sare sau instilatii
nazale, inhalatii)
- tratamentul astmului bronsic - salina, aerosoli, bai cu sare
- dureri reumatismale, colici intestinale, varice (aplicare de saculet din panza cu sar
eincalzita pe zona respectiva)
- afectiuni ginecologice
- proprietati bactericide
- extrage toxinele din corp

126
- baile cu sare intaresc rezistenta organismului, in special contra infectiilor (leucoree,
reumatism, raceli), iar in cure interne, apele minerale mineralizeaza si fortifica
organismul
- purificarea incaperilor
- sucurile din comerţ
- lapte
- ciocolata, dulciuri, produse de patiserie
- paine
- castane
- apa
- alimente vegetale
Raţia: 0,5 - 3 g, până la maxim 6 g/zi, atât poate metaboliza maxim rinichiul.
Carenta poate sa apara prin:
- diaree, varsaturi
- transpiratii abundente
- administrare prelungita de diuretice
Se manifesta prin:
- pierderea poftei de mancare
- greturi, varsaturi
- letargie, ameteli, halucinatii
Excesul este mai frecvent si este de natura alimentara. Excesul nu se poate elimina şi se
depune în organism (în articulaţii, muşchi), ducând la afecţiuni reumatismale, edeme
(retenţie de apă), afecţiuni cardiace (hipertensiune arterială), reducerea absorbtiei
calciului.

Clorul
Roluri:
- ajută la fixarea O2 de Hb şi eliberarea CO2
- scade colesterolul
- efect hipoglicemiant
- intervine în formarea sucului gastric
- intervine în contracţia musculară
- ameliorarea crizelor de gută
Cl din apa de la robinet perturbă flora intestinală, afectează absorbţia vitaminei E şi a
biotinei. In acest caz se recomanda consumul de iaurt - un mod natural de a reface flora
intestinala distrusa.
Necesar: 4-5g/zi
Surse:
- sarea de bucătărie
- apa minerală naturală bogată în clor
- lapte, ouă, carne
Carenţa apare in:
- transpiratii abundente, varsaturi, diaree
- alimentatie artificiala prelungita
Se manifesta prin:
- scăderea randamentului fizic şi intelectual

127
- căderea părului şi a dinţilor
- tulburari cardio-vasculare
- astenie marcata
- inapetenta, greata
Excesul poate apare prin:
- consum excesiv de sare
- tulburari care genereaza scaderea eliminarii (afectiuni renale, cardiace)
Se manifesta prin:
- iritarea mucoaselor conjunctivale, nazale si traheo-bronhice (nas infundat, lacrimare,
stranut, tuse).

Potasiul (K)
Roluri:
- buna funcţionare a inimii (K accelereaza ritmul cardiac, pe cand Ca il rareste)
- sinteza proteinelor
- procesul de creştere
- ajută la oxigenarea creierului
- procesele de digestie, regasindu-se in compozitia sucului pancreatic si intestinal
- ajută la eliminarea reziduurilor organice
- efect diuretic
- alături de Na şi Cl, participă la menţinerea echilibrului lichidelor şi a pH-ului şi este
important în transmiterea impulsurilor nervoase, în contracţia musculară şi reglarea
bătăilor inimii şi a tensiunii arteriale.
Raţia: 1,6 - 4 g/zi
Surse:
- toate vegetalele verzi
- cartofi
- alune, migdale
- banane, pere, caise uscate, avocado
- citrice, pepene
- oţet de mere
- oua, carne, peste, produse lactate
Carenţa apare prin:
- alimentaţie necorespunzătoare
- cure de slăbire
- alcoolism
- pâine albă
- alimente conservate
- exces de cafea, dulciuri
- folosirea timp indelungat a laxativelor si a diureticelor
- pierderi mari prin transpiraţie, diaree, vărsături
Manifestări:
- greţuri, vărsături, meteorism, constipatie
- sete
- slăbiciune şi crampe musculare
- stări de nelinişte, insomnie

128
- stare de oboseală
- dureri musculare, osoase, articulare
- hipoglicemie
- tulburări de ritm cardiac
Excesul apare prin:
- tratament necorespunzător
- boli cronice hepatice sau renale (se recomandă ca legumele ce conţin K - spanac, varză,
cartofi - să fie fierte şi apa aruncată)
Se manifesta prin:
- balonare, constipatie
- astenie, confuzie mentala
- diminuarea reflexelor
- hipotensiune, palpitatii.

Crom
Roluri:
- metabolismul glucozei si, impreuna cu insulina, asigura transportul zaharului din sange
in tesuturile organismului
- intervine în scăderea colesterolului şi trigliceridelor
- ajută la dezvoltarea musculaturii
- creşte capacitatea de efort
- intervine în buna funcţionare a sistemului nervos
- scade tensiunea arterială
Raţia: 50 - 200 µg/zi
Surse:
- ficat de viţel, carne de pasăre, scoici, lapte de vacă, branza
- germeni de grâu, drojdie de bere
Carenţa apare în:
- malnutriţie proteică
- stress traumatic
- pacienţii cu diabet zaharat
- persoane vârstnice
- alimentaţie prin perfuzare timp îndelungat
Manifestări:
- scădere în greutate
- parestezii, alternanţa rece-cald la extremităţi
- cresterea nivelului acizilor grasi liberi
- senzatie de panica, extenuarea.

Iodul
Roluri:
- tratarea guşei
- rol în funcţia nervoasă şi contracţia musculară
- menţine starea de sănătate a unghiilor, părului, pielii şi dinţilor
- contribuie la dezvoltarea fizică şi psihică
Surse:

129
- crustacee şi peşte de apă sărată
- nuci.

Manganul
Roluri:
- participa la procesele de oxidare celulara si la sinteza colesterolului
- asigura activarea enzimelor necesare pentru buna utilizare a biotinei, vitaminei C si B1
- intervine in sinteza proteinelor
- participa la asigurarea structurii normale a oaselor
- buna functionare a creierului
- intensifica efectul hipoglicemiant al insulinei
- stimuleaza imunitatea, important antioxidant
- mentinerea normalitatii organelor reproducatoare
Ratia: la copii - 0,5 - 3 mg/zi, la adult - 2,5 - 7 mg/zi, suplimentat in graviditate, la
sportivi, eforturi fizice si intelectuale, tulburari de memorie si vertij, in alimentatie bogata
in carne si lapte.
Surse:
- cereale integrale
- nuci, nuca de cocos, seminte, frunze de ceai
- banane, ananas
- vegetale cu frunze de culoare verde, mazare, sfecla, varza, telina, morcov, cartof, soia
Carenta este determinata de dezechilibre alimentare si se manifesta prin:
- dureri articulare
- dermatita tranzitorie
- coloratie rosietica a parului
- scaderea rezistentei osoase
- hipocolesterolemie
- alterarea reproducerii
- intarzierea cresterii
- insomnie, neliniste
- schizofrenie, boala Parkinson, epilepsie
Excesul de mangan este determinat de poluare sau de un aport alimentar exagerat. La
femeia gravida, copilul va fi dismatur, cu colestaza, microcefalie, malformatii ale
membrelor superioare, sfarsit letal. Alte manifestari:
- afectiuni reumatismale
- infarct miocardic
- pneumonii cauzate de inhalarea pulberilor de mangan
- psihoze

Cuprul - atat benefic, cat si daunator

Roluri:
- antiinfectios, antiviral si antiinflamator
- proprietati antidegenerative in reumatisme cronice, cancere
- efect energizant
- sinteza proteinelor
- scade coagularea sangelui, normalizeaza tensiunea arteriala

130
- participa la sinteza hemoglobinei
- formarea tecii de mielina
- intervine in reproducere si in dezvoltarea embrionara
- are efect antiulceros si antidiabetic
- are rol esential in utilizarea eficienta a vitaminei C.
Ratia: maxim 2 mg/zi, rar se recomanda suplimentarea, daca alimentatia este
diversificata, iar apa pe care o bem trece prin conducte de cupru. Tigarile,
anticonceptionalele, gazele de esapament contin cupru. Se poate purta sub forma de
bratari pentru artrite. Nivelul sau creste in timpul sarcinii si se banuieste ca joaca un rol
important in declansarea travaliului, iar daca este in exces, in aparitia depresiei
postpartum.
Surse:
- fasole uscata, mazare, grau integral
- boabe de porumb, polen, cartofi, napi, ceapa, sfecla rosie, rosii, spanac, praz
- cirese, mere, portocale, struguri, prune
- migdale, alune, nuci, seminte de floarea-soarelui
- alimente marine
Deficitul are in:
- alimentatie parenterala prelungita
- alimentatia artificiala a copilului mic
- dezechilibre alimentare
- deficit fiziologic in sarcina si lactatie
- consum de alcool
Se manifesta prin:
- anemie microcitara, hipocroma, rezistenta la terapia cu fier
- hipopigmentarea parului si a pielii
- alopecie
- eruptii tegumentare
- oboseala cronica
- cresterea colesterolului
- infectii frecvente
- depresie
- intarziere in dezvoltare psihomotorie
Excesul apare prin:
- medii industriale
- consum de apa contaminata
- utilizarea frecventa a unor medicamente cu continut crescut de cupru
Se manifesta prin boala Wilson:
- ciroza hepatica, tremuraturi, afectarea rationamentului, a memoriei
- contracturi musculare
- afectarea vederii
- disfunctii renale
- anemie hemolitica
- tulburari gastro-intestinale
- caderea parului
- iritabilitate, depresie.

131
Cadmiul - periculos cu fiecare fum de tigara; determina tulburari mintale si tendinta la
agresiune marita. Se mai gasetse si in fumul eliminat de masini, si in cantitati mici in
alimentele rafinate, deoarece minerale precum seleniul sau zincul care actioneaza ca o
protectie impotriva cadmiului, sunt indepartate in procesul de rafinare.

Aluminiul - nociv pentru organism.

Se găseşte în folii alimentare, gătirea în vase de Al favorizează pătrunderea ionilor în
alimente, ducând la tulburări digestive şi nervoase, în aspirină, pungi de ambalat, foliile
medicamentelor, deodorante, antiperspirante - favorizează Ca la sân (în structura
formaţiunilor tumorale s-a găsit Al), produse alimentare cu E-uri au Al în compoziţie
(produse de patiserie, budinci, dulciuri, unele branzeturi procesate), pasta de dinţi cu efect
de înălbire, chiar si in apa.
Efecte:
- mucoase şi tegumente uscate, iritate, parcă ar fi albuş întins pe faţă
- senzaţie de înţepătură în gât la înghiţire
- stări depresive cu tendinţă suicidară când văd sânge sau obiecte ascuţite
- dorinţa de a mânca lucruri indigeste: cretă, pământ, zaţ de cafea, orez uscat
- oboseală excesivă, senzaţie de greutate în picioare în lipsa efortului
- constipatie
Pentru contracararea efectelor se recomandă consum de ceapă, usturoi, vitamina C,
spirulină.

Mercurul
- este un element toxic care duce in timp la tulburari ale creierului si chiar la dementa
- ajunge in organism prin intermediul plombelor dentare sau prin consumul de peste din
apele poluate (ton, rechin, peste sabie, macrou). Intra si in compozitia vaccinurilor
antidifteric si antihepatitic.
- poate determina boala Alzheimer, depresie, iritabilitate

Fibrele
- asigura functionarea normala a sistemului digestiv
- pot fi:
 dizolvabile in apa - pectinele, care fixeaza acizi biliari, acizi grasi si colesterina,
consecinta fiind micsorarea absorbtiei colesteroluluisi a grasimilor si scaderea
nivelului de colesterol din sange
 nedizolvabile in apa - celuloza, hemiceluloza si lignina, care se elimina
nedigerabile prin fecale, rolul lor fiind de stimulare a peristaltismului intestinal,
reglarea costipatiei si mentinerea florei intestinale normale.

Enzimele – cheile unei digestii sănătoase

132
În 1940, cercetătorul american Edward Howell a făcut o descoperire în timp ce studia
microelementele – a descoperit enzimele. El a constatat că enzimele sunt purtătorii de
viață în fiecare ființă vie și dătătorul de viață din alimentele crude.
Există multe feluri de enzime ce conferă fiecărei ființe particularitate, individualitate, îi
construiesc acesteia organele și le mențin în funcțiune. Fără enzime nu există diviziune
celulară, creștere sau înmulțire.
Enzimele sunt catalizatorii care acționează în cadrul și pentru susținerea tuturor
proceselor chimice și biochimice din corp. Nici un proces chimic sau biochimic nu poate
avea loc în lipsa unei enzime care are capacitatea de a iniția procesul respectiv, indiferent
dacă acest proces se numește catabolism (descompunere) sau anabolism (utilizare).
În organismul uman există 2 tipuri de enzime:
1. Enzimele de sistem
2. Enzimele digestive (fermenți)

Enzimele de sistem – responsabile de buna funcționare a întregului organism (funcția

imunitară, renală, intestinală, nervoasă etc.). Există sute de enzime ce sunt utilizate în
metabolism și dezvoltare, regenerare, inclusiv în reproducerea ADN-ului. Intervin în
coagularea sângelui, schimburile de oxigen și transportul de CO˃. Respirația celulară
(modul în care celulele digeră și elimină reziduurile) este un alt proces care nu poate
funcționa fără intervenția enzimelor.
Alimentele pe care le mâncăm sunt alcătuite din molecule mari și complexe, pe care
organismul nu le poate absorbi la nivelul celulelor decât dacă sunt descompuse mai întâi
în particule mici care să poată trece prin pereții tractului digestiv. Și acest proces de
descompunere este sarcina enzimelor digestive. Practic, rolul lor este să descompună o
structură ”complexă” în structuri ”simple” pentru a fi asimilate și folosite de organism.
Ele sunt produse de corpul uman în etapele digestiei de-a lungul tubului digestiv. Dacă
organismul nu produce suficiente enzime, apare indigestia, balonarea sau flatulența. Iar
dacă acest lucru se întâmplă pe un termen mai lung, efectele alimentelor nedigerate induc
un risc mare de sindrom inflamator intestinal, infecții gastrice, diverse alergii...

Digestia carbohidraților
Digestia carbohidraților începe în cavitatea bucală, prin acțiunea enzimei numite ptialină
(este o amilază). Exemplu: amidonul își începe digestia în gură. Apoi carbohidrații își
continuă digestia în duoden (primul segment al intestinului subțire). Anumite celule
speciale din pancreas produc cantități mari de amilază care se varsă prin ductul pancreatic
în duoden. Pancreasul mai produce și substanțe alcaline (bicarbonat de sodiu – ioni de
bicarbonat), care contribuie la neutralizarea acidului amestecat cu alimentele din stomac
ce ajung în duoden. Amilazele descompun moleculele de zahăr complexe în polizaharide,
apoi alte amilaze le descompun în continuare în dizaharide ... până la particule
monozaharidice – glucoza – combustibilul corpului uman și scopul ultim al digestiei
carbohidraților.

Digestia proteinelor
Proteinele își încep digestia în stomac deoarece ele au nevoie de mediu acid. Stomacul
produce două substanțe: acid clorhidric (HCl), numit acid gastric și pepsinogen (enzimă).
Combinarea acestor două substanțe creează o enzimă foarte puternică, numită pepsină,
enzimă ce descompune proteinele complexe în secvențe numite peptide. Aceste peptide

133
își continuă descompunerea în duoden cu ajutorul proteazelor (enzime secretate de
pancreas) în dipeptide sau chiar aminoaacizi individuali. Digestia proteinelor se mai face
și de către unele peptidaze secretate de celule speciale de la nivelul duodenului.
Rezultatul final al digestiei proteinelor sunt aminoacizii ce sunt gata de absorbție.

Digestia lipidelor
În cazul grăsimilor lucrurile stau cu totul altfel atunci când vine vorba de digestie,
deoarece ele nu sunt solubile în apă în comparație cu carbohidrații și proteinele. Lipidele
au nevoie de emulsionare înainte de a trece la următoarea etapă de digestie. Și acest lucru
este realizat de bilă ce este produsă de ficat și depozitată în vezica biliară care apoi este
secretată în duoden prin canalul coledoc atunci când este nevoie de ea. Ceea ce face bila
este să descompună stropii mari de grăsime în particule mai mici. Apoi intervine
pancreasul care secretă sucuri gastrice ce conțin lipază, enzimă necesară pentru
continuarea digestiei lipidelor pregătindu-le pentru absorbție sub formă de glicerol și
acizi grași.
Bila este o combinație de săruri alcaline care contribuie la neutralizarea acidului gastric, a
lecitinei (primul factor emulgator) și a colesterolului. În cazul extirpării vezicii biliare,
ficatul produce în continuare bilă, dar nu este la fel de concentrată și nu se poate elibera
automat atunci când se consumă grăsimi. Aceasta înseamnă că se pot digera grăsimi dar
nu foarte multe și de obicei se recomandă o dietă cu un conținut scăzut de grăsimi. În
acest caz, una din modalitățile de îmbunătățire a acestei situații este administrarea de
suplimente de lecitină la orice masă ce conține lipide, deoarece lecitina este principalul
factor emulgator ce prăgătește grăsimile pentru digestie.

Indigestia
Una din cauzele principale ale indigestiei este faptul că nu se produc suficiente enzime
digestive. Asta înseamnă că multe alimente nu se vor digera complet și vor hrăni
bacteriile aflate în intestinul subțire, bacterii ce vor produce gaze, care provoacă balonare,
flatulență și dureri. Dacă nu se digeră bine grăsimile, scaunul va tinde să aibă o
consistență moale și deschis la culoare. O altă problemă e că, corpul în loc să se simtă
bine după o masă, adesea se simte foarte rău, deoarece substanțele nutritive nu ajung în
corp. Până și pancreasul are nevoie vitamine și minerale pentru a putea produce enzime
pentru digestie. Iar dacă corpul nu digeră alimentele și corpul nu primește elementele
hrănitoare pentru producerea enzimelor nu putem vorbi de o digestie sănătoasă. Și intrăm
într-un cerc vicios.
Există două teste neinvazive prin care putem afla daca corpul nostru produce suficiente
enzime pentru digestie, și anume: gastrograma și coprocultura.
Dacă există indigestie din cauza enzimelor se va recurge la o dietă cu alimente crude ce
ne oferă enzimele necesare pentru digestie.

Alimente crude versus suplimente

Am discutat până acum despre enzime ce se produc în interiorul corpului și ele se numesc
endogene. În continuare vom aborda o altă categorie de enzime care sunt esențiale ce
provin din mediul extern și mai exact din alimente, enzime numite exogene.
Ce trebuie să reținem e faptul că aceste enzime exogene provin din alimente crude,
neprocesate termic, deoarece ele se distrug la temperaturi ridicate. Consumul de sucuri

134
obținute din fructe și legume sau consumarea lor în stare crudă va revitaliza pancreasul și
întregul organism. Enzimele din alimentele negătite se eliberează în cavitatea bucală în
momentul în care mestecăm hrana. Aceste enzime nu sunt modificate de acidul gastric ci
rămân active în tractul digestiv până ajung intacte și la nivelul colonului unde mai au un
rol de a modifica flora intestinală, legând atomii liberi de oxigen și reducând șansele de
fermentație și putrefacție în intestine (factor asociat cu cancerul de colon).
Unele alimente conțin substanțe care blochează enzimele, cum ar fi: lintea, fasolea și
năutul conțin inhibitori de tripsină, motiv pentru care pot produce gaze. Acest factor
antienzimă este anihilat fie prin înmuierea acestor alimente, fie prin gătirea lor.
Consumul de alimente preparate, adică cu aciditate mare, va îngreuna digestia și
organismul își va pierde și producerea propriilor enzime. Și ingerarea unei cantități mari
de alimente tot va reduce capacitatea organismului de a digera chiar și în cele mai bune
condiții. De aceea este important să se mănânce puțin și des.
Dacă există simptome cumulate cum ar fi: hipoglicemie, probleme de a lua în greutate,
diabet, prezența în scaun a unor alimente nedigerate sau digerate incomplet e nevoie de
un control medical.
Dependența de suplimente cu enzime digestive poate conduce la blocarea pancreasului să
digere propriile enzime. De aceea recomandarea naturopaților este să se recurgă la
suplimente pentru o perioadă scurtă de timp în cazul unor situații critice sau în boli
cronice, până se reface organismul, apoi să se întrerupă administrarea lor. Și este foarte
important de reținut ca aceste suplimente nu se administrează împreună cu hrană crudă, ci
se asociază doar cu alimente preparate termic.
”Indiferent din ce unghi privim sănătatea și boala, suntem în chip firesc atra și către
concluzia că bolile incurabile au apărut în aceeași perioadă în care a apărut hrana
gătită. Boala și hrana gătită au apărut simultan.” (Dr. Edward Howell, Nutriția cu
enzime)
Pentru a testa efectele suplimentelor cu enzime se pisează și se amestecă cu terci gros de
ovăz. Dacă suplimentul este bun, terciul va deveni lichid în 30 de minute.
Există suplimente ce conțin anumite enzime pentru digestia unor alimente care produc
flatulență cum ar fi:
 Alfa-galactozidază – pentru digerarea unor produși din fasole
 Amiloglucozidază – pentru digerarea glucozei din legumele crucifere
(varza, napul, conopida, broccoli, varza de Bruxelles)
 Lactază – pentru digerarea lactozei din lapte

Enzime prezente în mod natural în alimente crude:

Digeră grăsimile Digeră proteinele Digeră

carbohidrații
Papaină (din papaia) − √ −
Bromelaină (din √ √ −
ananas)
Pancreatină (extract √ √ √
de pancreas)
Extract de bilă de √ − −
bou

135
Alimentele fermentate sau murate cum ar fi, iaurtul și varza murată, conțin cantități
semnificative de amilază și protează.
Cele mai bogate alimente crude în enzime sunt: germenii de grâu, legumele tinere,
semințele, și în special sucurile de legume. Laptele matern conține în primele zile de 5 ori
mai multe enzime decât mai târziu, deoarece un nou-născut are nevoie de un supliment de
energie deosebit de mare.

Alte alimente crude ce conțin enzime:

Aliment:
- digeră: Zaharuri Proteine Grăsimi Radicali liberi
- enzima: Amilază Protează Lipază Peroxidază,
catalază
măr − − − √
banană √ − − −
varză √ − − −
porumb √ − − −
struguri − − − √
miere naturală √ − − √
fasole boabe √ √ − √
mango − − − √
lapte crud √ − − √
ciuperci √ √ − √
ananas √ √ − −
orez √ − − −
boabe de soia − √ − −
cartof dulce √ − − −
grâu √ √ − −
ou crud √ √ √ √

Este important de remarcat că: factorul pH, deshidratarea, radiația, toxicitatea,

temperatura pot influența, distruge sau stimula factorii enzimatici. Această situație poate
provoca activitatea mai intensă sau mai slabă a țesuturilor, lipsa unei digestii
corespunzătoare, răspuns nervos slab și probleme respiratorii.
Cea mai gravă consecință negativă a lipsei de enzime o reprezintă scăderea cantității de
săruri nutritive (fosfor, Ca, Fe și altele). Aceste săruri nu se distrug prin fierbere, însă
enzimele da, care sunt legate organic de săruri. Deși sărurile nu sunt distruse prin
fierbere, ele nu pot fi transportate corect la celulele corpului daca nu sunt enzimele.
Sărurile nutritive organice devin săruri minerale anorganice, prin urmare se depun în
diverse țesuturi și organe provocând artroza, sciatica, cariile dentare, osteoartrita. Aceasta
este o cauză carențială, subnutrițională.

136
Concluzie – pentru a favoriza activitatea enzimelor:
- Evită să mănânci mult. Mănâncă puțin și des.
- Consumă cât mai multe alimente crude.
- Mestecă bine hrana
- Alege alimente ce favorizează producerea enzimelor: papaia, ananas,
germeni de fasole, semințe, iaurt etc.
- Ia un supliment cu enzime digestive pentru o perioadă scurtă de timp
(dacă există dificultăți în digestie) până la refacerea pancreasului.

Raţia energetică
Raţia energetică (RE) reprezintă nivelul de energie de care are nevoie organismul pe zi
pentru acoperirea pierderilor, păstrarea greutăţii şi asigurarea activităţii necesare şi
specifice. Raţia energetică are valoare orientativă. Este normativă numai când este
efectuată pentru colectivităţi. Este condiţionată de vârstă, sex, stare fiziologică, efort
fizic, mediu, stare psihică, calitatea alimentelor, calitatea digestiei, şi este structurată pe
cele două componente majore ale energeticii:
1. pe factorii generatori de energie reprezentaţi de:
a) factori psihospirituali
b) factori alimentari calirogeni
2. pe factori consumatori de energie reprezentaţi de:
a) factori psihospirituali (gândul vorbitor care ne macină)
b) homeotermie
c) funcţii vitale
b + c = metabolismul bazal
d) alimentaţie
e) efort fizic
f) activitate sexuală
g) vorbire - foarte mare consumatoare de energie
h) condiţii de mediu
i) maternitatea
RE = MB + AF + AFfiz + ADS + CM
Pentru definirea normativa a nevoii energetice se foloseste termenul de calorie. Caloria
este cantitatea de caldura/energie necesara pentru a creste temperatura unui mililitru de
apa cu 1°C, iar Kcal este cantitatea de caldura/energie necesara pentru a creste
temperatura unui litru de apa cu un grad. Deoarece cantitatea de energie implicata in
metabolism este mare, se foloseste notiunea de calorie mare (Cal) = 1 kcal = 1000 cal.
Metabolismul bazal (MB) reprezintă cantitatea minimă de energie necesară pentru a
păstra organismul în stare de repaus absolut în condiţii standardizate: temperatură 16-
18°C, lumină scăzută, linişte, repaus fizic şi psihic minim o jumatate de ora (nu se citeşte,
nu se gândeşte), ultima masă cu 12-18 ore anterior determinării, regim aproteic 1-2 zile,
fără medicamente (sedative, somnifere, psihotrope). OMS consideră că există un cost
minim existenţial de supravieţuit care este egal cu MB×1,2 iar pentru sedentari şi bătrâni
MB×1,4.

137
Dincolo de factorii enumeraţi, MB mai este influenţat şi de nivelul spiritual al persoanei,
de consum crescut de alimente anterior, de trăirile emoţionale şi sentimentale. MB este
condiţionat de cantitatea şi calitatea factorilor calorigeni.

proteine
calorigen glucide
Principiul nutritiv lipide
necalorigen minerale
vitamine
la sugar: 0-3 luni = 120 Cal/ kgcorp/zi, 3-5 luni = 116 Cal/kgcorp/zi, 5-8 luni = 110
Cal/kgcorp/zi, 8-12 luni = 105 Cal/kgcorp/zi
copilul mic: 1-3 ani = 2 - 2,5 Cal/kgcorp/zi, peste 4 ani = maxim 2 Cal/kgcorp/zi
MB la femei = 1 Cal˃ kgcorp˃ oră
la bărbaţi = 0,9 Cal˃ kgcorp˃ oră
Activitatea fizică (AF) - altă componentă a raţiei energetice care ne ajută să apreciem
nevoia unui organism în funcţie de o anumită cantitate şi calitate a activităţii fizice. Este
condiţionat şi de vârstă şi sex. Pentru fiecare tip de activitate, organismul consumă un
anume plus energetic faţă de MB.
Se împarte în:
1. uşoară = sedentari. Se adaugă 2 - 10 % din MB.
2. medie - se adaugă 10 - 30 % din MB
3. grea (aviatori, scafandri, tăietori de lemne, cioplitori în piatră, mineri, activităţi de stat
în picioare, în soare, cultivatorii de pământ, etc.). Se adaugă 30 - 60% din MB.
După 40 de ani, scade cu 1% pe an, astfel încât la 70 de ani MB scade cu 30%.
Activitatea fiziologică (AFiz) - maternitate, sarcină, creşte nevoia energetică cu 10-30%
din MB, în primele 2 trimestre până la 15%, în trimestrul 3 cu 30%. Fiziologică este o
creştere în greutate in sarcină cu 12 kg, după naştere să aibă maxim 4 kg în plus faţă de
perioada dinaintea sarcinii, în 2 luni să revină la greutatea iniţială. În alăptare scade cu
10-15% faţă de necesarul din sarcină (în medie, în alăptare să consume cu 750 Cal mai
mult, cantitate care scade o dată cu trecerea la alimentaţia diversificată).
Activitatea dinamic specifică (ADS) - atunci când mâncăm, până la a se împărţi pe
categorii şi a elibera energie, mai întâi se consumă energie, ia din cont şi pune la loc după
ce a terminat de digerat.
ADS = 10% din MB
Proteinele sunt cele mai mari consumatoare de energie, 60% din MB, motiv pentru care
mulţi nutriţionişti recomand regimurile de slăbire hiperproteice, fără a ţine cont că,
dincolo de efectul de slăbire, proteinele eliberează, pe lângă 4,1 cal, CO2 şi apă şi o serie
de compuşi azotaţi (uree, acid uric, creatinină, amoniac, ioni de amoniu, etc.), structuri de
conţin energie ce nu poate fi eliberată şi sunt greu neutralizabile şi toxice pentru corp.
Condiţiile de mediu (CM) - pentru fiecare grad mai sus sau mai jos faţă de temperatura de
referinţă (10°C), organismul pierde sau câştigă o cantitate de energie.
Pentru fiecare grad care scade sub 10°C, organismul are nevoie de + 0,5% din MB (la
0°C, + 5% din MB). Pentru fiecare grad peste 10°C, organismul are nevoie de - 0,5% din
MB (la 20°C, - 5% din MB).

138
Greutatea ideală = Î - 100 (când calculez metabolismul bazal, nu înmulţesc cu greutatea
anormală ci cu cea ideală). Dacă rezultă o diferenţă mai mare de 500 cal, nu i le scad
brusc, ci treptat, câte 500 cal˃ săptămână, până îi scad toate caloriile suplimentare.
Pierderea să fie de maxim 1 kg˃ săptămână.
La cei slabi, cresc raţia cu 500 cal˃ săptămână.
Până la aplicarea RE, primul pas este corecţia stilului de viaţă:
1. învaţă să respire şi-şi controlează respiraţia (cel puţin în fiecare oră respiră profund de
3 ori, afară sau la geam)
2. merge minim 5 km˃ zi, pentru cel slab şi minim 10 km˃ zi pentru cel gras. Mersul nu
slăbeşte foarte mult, nu este mare consumator de energie, dar activează organele,
îmbunătăţeşte respiraţia, favorizând masajul diafragmei pe organele interne,
îmbunătăţeşte digestia şi peristaltismul intestinal.
3. consumă apă - 35 ml˃ kgcorp˃ zi. Dimineaţa pe stomacul gol se consumă o cană de apă
sau ceai calde. Când se hidratează corect, scade senzaţia de foame
Apa - se confundă senzaţia de sete cu senzaţia de foame, la pierdere de 1% apă apare
setea dar omul mănâncă, organismul fură apa din alte sectoare, setea dispare, reapare la
2%, însoţită de dureri de cap, dar corpul învaţă să funcţioneze în condiţii de uscăciune,
organele se usucă, pielea se usucă, sângele se îngroaşă, scade capacitatea de apreciere a
culorilor, distanţei, scad auzul, atenţia şi reflexele.
4. consumă 3 mese principale pe zi, sau 2 dacă se hidratează corespunzător, dar regulate,
la 10,30 - 11 şi la 18 ultima masă. După aceea se schimbă raportul metabolismului între
anabolism şi catabolism, şi se depune mai uşor.
5. echilibrul alimentar - dincolo de orice calcul, conteaza calitatea alimentelor ingerate,
pentru ca o persoana poate consuma doar 1500 Cal si totusi, daca nu are o alimentatie
echilibrata, se ingrasa, iar alta poate consuma 2000 Cal, echilibrat, si sa-si mentina
greutatea.

139
Piramida alimentara

140
Apa si alte lichide
Apa
- este constituentul fundamental al celulelor, asigura vehicularea tuturor substantelor si
are rol de a mentine echilibrul intre nutrientii din interiorul celulei.
- este implicata in toate procesele care au loc in organism: digestie, absorbtie, circulatie si
excretie
- o data cu eliminarea lichidelor consumate se elimina si o mare cantitate de energie
renala (vitala) accelerand astfel procesul de imbatranire.
- embrionul de 7 zile = 97% apa
- nou-nascut = 80% apa
- organismul uman contine 60-70% apa, dupa varsta de 60 de ani, cantitatea de apa scade,
cand ajunge la 50%, survine moartea. Oamenii grasi sunt deshidratati cronic.
- sportivii de performanta au peste 70% apa
- pe structura organelor: ficat - 75% apa, rinichi - 80%, oase, articulatii - 10-15%, muschi
- 70%, sangele - 80-85%, creier - 90%.

Este extrem de important ca organismul să primească suficientă apă.

Corpul nostru elimină zilnic în jur de 1,5-2,5 l apă, în timpul practicării unui sport sau în
caniculă pe timpul verii poate să ajungă până la 4 l.
Trebuie să recuperăm permanent acest lichid pierdut. Acest lucru se face consumând apă
şi nu cafea, ceai sau băuturi răcoritoare care pe lângă apă conţin şi substanţe
deshidratante. Băuturile ce conțin alcool contribuie și ele la deshidratarea corpului.

Cum depistăm nevoia de apă în corp:

 culoarea urinei: culoarea închisă şi concentrată indică lipsa de lichide (trebuie să
fie de culoare deschisă şi diluată);
 setea de apă indică deshidratarea;
 durerile de cap;

141
  ameţeli;
 apatie;
 scăderea capacităţii de concentrare;
 oboseală fizică şi psihică.

Când şi cum se bea apa:

 în fiecare dimineaţă pe stomacul gol se bea un pahar mare cu apă caldă;
 înainte cu cel puţin 30 minute de fiecare masă se bea un pahar cu apă caldă (apa
caldă ajută digestia);
 după mese cu cel puţin o oră (în funcţie de alimentele care s-au consumat) şi
niciodată în timpul mesei (diluează sucurile gastrice îngreunează digestia);
 se bea încet (înghiţitură cu înghiţitură) – regula de bază a adepților unei
alimentații sănătoase este următoarea: ”mâncarea se bea, băutura se mănâncă!”;
trebuie să mestecăm hrana până aceasta devine lichidă înainte să o înghițim și să
consumăm lichidele mestecând aproape fiecare înghițitură;
 cantitatea de apă va fi repartizată pe parcursul întregii zile (nu băută toată odată);
 apa nu se bea rece (în general nu se beau lichide reci şi nu se consumă alimente
reci: aduc umezeală patologică în corp; chinezii nu consumă băuturi sau alimente
reci);
 se bea apa caldă - lichidele reci blocheaza digestia, cu o jumatate de ora inaintea
mesei, deoarece corpul are nevoie de sange pentru a realiza digestia, iar sangele
este format din 80% apa. Pentru a efectua corect procesul de digestie si a absorbi
toate componentele vitale, sangele trebuie sa fie hidratat corect inainte de masa.
Altfel, sangele se ingroasa si, pentru a se hidrata, trage apa din corp.

Efecte apei în organism:

1. Ajută sistemul cardiovascular şi limfatic să curăţe corpul de toxine (sângele şi
limfa devin mai puţin vâscoase, astfel circulaţia este îmbunătăţită).
2. Îmbunătăţeşte capacitatea de apărare a organismului (întăreşte sistemul imunitar;
dacă celulele suferă de lipsa de apă, se usucă, fiind astfel o pradă uşoară pentru
invadatori – viruşi, bacterii...).
3. Controlează temperatura corpului (disipă căldura prin evaporare – sub formă de
transpirație).
4. Creşte capacitatea de concentrare.
5. Asigură elasticitatea şi prospeţimea pielii.
6. Procesele biochimice din organism, cum ar fi metabolismul (asimilarea
substanțelor), se produc în mediu lichid – ajută toate procesele de metabolism din
organism.
7. Ajută digestia, previne constipaţia şi împiedică acidularea stomacului (arsuri la
stomac).
8. Amplifică efectele masajului prin rolurile sale în corp de curăţare şi drenare (după
şedinţele de masaj e foarte important să se bea apă, în special la drenajul limfatic,
masajul cu miere, anticelulitic etc.).
9. Activează sistemul nervos şi scade predispoziţia la stres.

142
 10. Ajută sistemele excretoare să scoată deşeurile din corp (tegumentar, intestinal,
urinar, respirator).
11. Ajută gândirea (conform unui experiment făcut pentru performanţa la calculator,
persoanele ce beau apă în timp ce lucrau au fost mai eficiente cu 10%, iar la
celelalte s-au sesizat simptome cu ar fi: oboseală cronică, indispoziţie, sete
puternică de apă, iritabilitate etc.) – creierul foloseşte mai întâi energia electrică
generată prin hidroliza apei, abia după aceea foloseşte glucoza adusă de sânge.
12. Apa este un bun solvent şi un mecanism de transport (aprovizionează ţesuturile
corpului cu oxigen şi substanţe nutritive) – astfel participă la circulația
substanțelor prin sânge, limfă și lichidul cefalo-rahidian.
13. Metabolizează grăsimea stocată (reducând astfel depozitele adipoase).
14. Este mediul principal de transmitere a informaţiilor către toate celulele corpului.
15. Acționează ca un lubrifiant pentru prevenirea frecărilor din interiorul corpului. De
exemplu: lacrimile produse de glandele lacrimale previn frecarea suprafeței
globului ocular de interiorul pleoapei; strat de protecție în interiorul articulațiilor
și între organe, ferindu-le de traume; lichidul cefalorahidian ce înconjoară creierul
protejându-l de contactul cu cutia craniană.

Deshidratarea

Pierderea apei din corp se face pe 3 căi principale:

 Perspirație – pierderea lichidelor prin sudoare ce depinde de temperatura
mediului, umiditate și intensitatea efortului fizic. Temperaturile ridicate, efortul
fizic intens și episoadele febrile duc la creșterea volumului de apă pierdut prin
transpirație.
 Diureză – eliminarea prin rinichi sub formă de urină.Medicamentele și afecțiunile
medicale ce determină creșterea diurezei pot duce la deshidratare. La fel și
alcoolul, băuturile răcoritoare de tip cola, cafeaua, alimentele sărate cresc diureza.
 Defecația – prin defecație se pierde doar o cantitate mică de lichide, deoarece apa
se resoarbe la nivelul colonului. Însă sunt situații când acest lucru nu se întâmplă,
cum este cazul diareei. Ea apare atunci când mișcările peristaltice de la nivelul
tractului intestinal produc trecerea prea rapidă a materiilor fecale prin colon și apa
nu mai poate fi resorbită. O astfel de situație duce la pierderea unei cantită ți mari
de apă din organism.

Deshidratarea trebuie tratată imediat deoarece slăbește organismul având potențial letal.
Simptomatologia deshidratării:
 febră;
 oboseală;
 greață;
 diureză redusă, cu urină închisă la culoare;
 sete extremă;
 dureri de cap;
 confuzie;
 pierderea elasticității pielii.

143
Deshidratarea severă este definită ca pierderea a mai mult de unu la sută din greutatea
corporală. De exemplu, o persoană de 70 kg ar trebui să piardă 700 g de lichid pentru a fi
considerată serios deshidratată.
Simptomatologia se poate agrava ducând la:
 scăderea tensiunii arteriale;
 pierderea stării de conștiență;
 crampe la nivelul brațelor, gambelor, stomacului și spatelui;
 convulsii;
 insuficiență cardiacă;
 ochi înfundați în orbite;
 respirații rapide...

Deshidratarea se tratează prin:

1. înlocuirea lichidelor pierdute;
2. și a electroliților (sărurilor) necesare.
Acest lucru se face:
 în cazurile ușoare – prin administrarea de rehidratare orală cu soluții ce conțin
săruri amestecate cu apă și glucoză;
 în cazurile grave – tratament intravenos cu soluții saline.

Ceea ce este important de reținut e că senzația de sete se pierde odată cu vârsta și nu

reprezintă un semn că doar când apare trebuie să bem apă. Setea deja indică o ușoară
deshidratare.

Apa de baut trebuie:

- să nu conţină CO2
- încărcătură minerală - 35-40 mg Mg şi 100-150 mg Ca/l. Este protectoare cardio-
vascular, protejează oasele, asigură sângelui o bună calitate minerală. Mg şi Ca sunt stâlpi
de mineralizare fiziologică şi cel mai bine se absorb din apă. Dezechilibrele acestor
minerale este mai greu de suportat decât cele vitaminice. O apa buna este cea care contine
putin Na si mult Ca si Mg (Aqua Carpatica). Nu este indicata in afectiuni renale.
- se consuma 1,5 - 2,5 litri de apa pura (apa de izvor, apa plata) pe zi, cu inghitituri mici
(se mesteca), altfel se elimina repede din corp, nu se absoarbe. Alimentatia bogata in
proteina animala necesita mai multa apa pentru digestie si detoxifiere (eliminarea
reziduurilor cu azot). In medie, se recomanda 35 ml/kgcorp, circa 8-10 pahare pe zi,
hidratarea corespunzătoare asigurând tonusul pielii şi al feţei. Senzatia de sete apare cand
organismul pierde 1% din cantitatea de apa. Daca nu se consuma nici acum lichide si
pierderea ajunge la 2%, setea dispare si apar: dureri de cap, oboseala, scaderea
randamentului fizic si intelectual, tulburari menstruale, etc. Foarte multe persoane afirma
ca nu simt nevoia de a consuma lichide, ci mai degraba alimente solide. Asta deoarece
corpul a fost deshidratat o perioada foarte lunga de timp, incat nu mai simte nevoia de
apa. Explicatia ar consta in faptul ca neurotransmitatorii - responsabili de transmiterea
senzatiilor - contin 90% apa. Daca acestia sunt deshidratati, nu mai transmit corect
mesajul "mi-e sete", asa incat setea incepe sa mistuie corpul, apar tot felul de dureri ca

144
semnale de deshidratare, ducand la instalarea afectiunilor. Cand membrana unei celule nu
este bine hidratata, corpul declanseaza mecanisme de aparare si membrana se acopera de
o pelicula protectoare, care impiedica uscarea, formata din colesterol. In acest caz, trebuie
consumata cat mai multa apa posibil pentru a reveni la normal. Studiile arata ca, in 90%
din cazuri, colesterolul scade in 21 de zile de baut apa corect, ceea ce inseamna ca o
cauza importanta a cresterii colesterolului este deshidratarea.
Pentru detoxifiere, se recomanda ca 1 zi/saptamana sa se tina cura numai cu apa.
Consumul unui pepene - reducem consumul de apa la 1 litru.
Fructele si legumele mobilizeaza toxinele din celule, dar e necesar consumul de apa
pentru a le elimina la exterior.
Medicul japonez Masaru Emoto, a facut remarcabile cercetari asupra apei si a constatat
ca apa transforma energia si informatia, "asculta" rugaciunile noastre, gandurile noastre,
emotiile, etc., modificandu-si structura. Acelasi autor prin experimentele sale
demonstreaza ca apa asculta si muzica, reproduce structura emotionala a cuvintelor,
precum si forma si structura emotionala a imaginilor. Corpul nostru, avand o cantitate atat
de mare de apa, aceasta isi modifica structura, fiind una dintre cele mai puternice forme
de vindecare.
Masaru Emoto a mai demonstrat si felul in care cristalizeaza moleculele de apa din mancare,
atunci cand alimentele sunt preparate la cuptorul cu microunde. Cuptorul cu microunde -
actioneaza pe moleculele de apa din mancare - se rup rapid membranele, apa extravazează, se
distrug minerale, vitamine, etc., provocând reacţii alergice, tulburări intestinale, afte, VSH
crescut, insomnie, pierderea memoriei, lipsa de concentrare, scaderea semnificativa a
inteligentei, hiperleucocitoză. Multe molecule noi si anormale, ce nu pot fi recunoscute de catre
organismul uman, iau nastere in urma contactului alimentelor cu microundele. Rezultatul -
formarea de celule canceroase.
Apa de la robinet este tratata cu Cl, care ramane liber in apa:
- inhiba pepsina, procesul de digestie este mai dificil, incomplet
- afecteaza flora intestinala normala (se recomanda sa consume si yaurt pentru refacerea florei)
- formeaza compusi cancerigeni cu substantele organice din apa poluata
- perturba absorbtia vitaminei E si biotina
Pentru a elimina Cl - se pune apa intr-un vas de sticla si in apa respectiva se pune o lingurita de
plante sau o crenguta - busuioc, tei, musetel, menta, fie uscate, fie verzi. Se lasa 4-5 ore, se
strecoara apa si in 24 de ore se bea. Plantele atrag ionii liberi de Cl. Se mai poate folosi un banut
de argint in apa.
Apa de fantana
- contine nitrati si nitriti, proveniti din solul care contine ingrasaminte chimice cu azot, mai ales
in zona Moldovei, sau datorita amplasarii fantanei langa grajduri, WC-uri, depozite de gunoi
Nitratii in sine nu sunt periculosi, dar in corp, cu ajutorul bacteriilor (din gura, amigdale,
intestine), se transforma in nitriti care sunt periculosi pentru ca se leaga de hemoglobina si astfel
aceasta nu mai poate sa se lege de oxigen (inhiba formarea de oxihemoglobina), care sa fie
transportat la tesuturi. Cei mai afectati sunt sugarii alimentati cu lapte praf dizolvat in apa cu
nitriti = boala albastra a sugarului - cianoza. La adulti, creste riscul bolilor cardiace, tumori de
colon, stomac, se pare ca ar avea legatura cu cancerul cerebral, de san sau genital. La copii -
tulburari de crestere in inaltime si greutate, dezvoltare intelectuala afectata, scade imunitatea.
Prin fierbere nu se rezolva problema, ba din contra, prin fierbere nitratii se concentreaza.
- apa îmbuteliată se agită înainte de a o bea pentru că e dezenergizată

145
Apa imbuteliata in sticla de plastic, tinuta la caldura, are efecte nocive pentru sanatate. In contact
cu caldura, plasticul degaja o substanta - bisfenolul A - care produce modificari la nivel cerebral,
iar expunerea materna la doze mici de bisfenol A duce la dereglari la nivelul creierului fatului; in
plus, studiile arata ca bisfenolul A actioneaza ca antiestrogen, afectand functia reproductiva si
perturband echilibrul hormonal.
Apa minerala si sucurile acidulate influenteaza ph-ul gastric si scade ph-ul sanguin, "fura"
calciul din oase, favorizand osteoporoza sau pietre renale. De asemenea, au continut mare de Na
si simti nevoia sa tot bei.
Sucurile naturale de legume si fructe aduc vitamine hidrosolubile si caroten, sunt bogate in
glucide cu molecula mica, sunt bogate in potasiu si au actiune diuretica. Daca sunt foarte
concentrate, se dilueaza cu putina apa inainte de a fi consumate. Sucurile de legume au
proprietati bazice, astfel ca ele usureaza digestia, circulatia sanguina si activeaza metabolismul.

Ceaiurile de plante contin substante vegetale active, motiv pentru care trebuie evitat
consumul lor pe perioade indelungate de timp (dupa 3 saptamani se schimba cu un alt
ceai). Substantele active din ceaiul verde stimuleaza sistemul nervos si creste capacitatea
de gandire, ocroteste mucoasele, este diuretic, usor laxativ, contribuie la prevenirea
aparitiei cancerului.
Cafea, cola - contin cofeina, sunt diuretice, favorizeaza pierderea de apa din corp si
implicit de saruri minerale.

Cafeaua - este inclusa in categoria "hotilor de calciu", scotand calciul din oase si
favorizand osteoporoza, formarea de calculi urinari, destabilizeaza productia de insulina,
afecteaza vezica urinara si stomacul. Trece cu usurinta bariera placentara si influenteaza
sanatatea fatului, determinand avort spontan sau malformatii. O cantitate mai mare de
250 mg cafeina pe zi este daunatoare sanatatii, atat pe termen scurt cat si pe termen lung:
iritabilitate, anxietate, tulburari de somn, depresie, influenta negativa asupra digestiei.
Creaza o stare de fals optimism, stare care trece destul de repede dupa care apare apatia,
confuzia mentala, insuficienta intelectuala, stare care solicita a doua ceasca de cafea si
asa apare dependenta. Cofeina poate declansa hipertensiune arteriala, tahicardie, tumori
mamare, tulburari de dinamica sexuala pana la impotenta, sterilitate, prin tulburarea
calitatii spermatozoizilor. Activeaza un ulcer gastric; interfereaza asimilarea fierului la
nivelul stomacului, favorizand instalarea anemiei. Este un diuretic brutal, provocand
demineralizari osoase, precum si excretia vitaminelor si mineralelor. Persoanelor cu
grupa O1 le este total nefavorabila.
Cafeaua decofeinizata este si mai nociva, in procesul de decofeinizare folosindu-se
substante toxice, si este responsabila de cresterea valorii colesterolului in sange.

Cola - nu aduce nici un beneficiu organismului, fiind saraca nutritional - nu are vitamine,
minerale; este imbogatita cu CO2 si este bautura acidulata, care dauneaza stomacului si
demineralizeaza oasele si dintii, favorizeaza formarea calculilor urinari. Contine zaharuri
care deshidrateaza. Are aport caloric mare ( aproximativ 45 Cal/100 ml), iar cele light,
desi nu au multe calorii, contin indulcitori sintetici, care inseala organismul cu gustul
dulce si depoziteaza tesut gras. Consumul de coca-cola este un factor de risc pentru
hipertensiunea arteriala, diabet zaharat, sindromul metabolic, dificultati respiratorii, ficat
gras, dezechilibre hormonale, depresie, insomnie, tremuraturi, tahicardie, infertilitate,

146
imunitate scazuta, etc. Coca cola contine un colorant - caramel E150d, al carei consum
duce la probleme grave: tulburari hepatice, alergii, tulburari nervoase, afectiuni digestive,
cresterea colesterolului.
Pentru a neutraliza un pahar de coca- cola trebuie consumate 30 de pahare de apa, pentru
a neutraliza aciditatea produsa.
Este extrem de coroziva, fiind mai buna ca detergent decat ca aliment. Scoate petele de
grasime si sange de pe haine, daca se adauga in masina de spalat impreuna cu detergentul,
scoate rugina - punand o carpa inmuiata cu coca-cola pe un cui, inlatura rugina in cateva
minute, curata petele de mortar de pe gresie si faianta, curata bateria si motorul masinii,
dezgheata parbrizul iarna si-l curata de neclaritati. Curata WC-ul, acesta ramanand
impecabil si stralucind de curatenie. O bucata de carne pusa intr-un bol cu coca-cola este
complet dizolvata in doua zile, iar un cui este dizolvat in patru zile. Intr-un experiment, s-
a pus un dinte spart intr-o sticla de coca-cola iar acesta a fost dizolvat complet in zece
zile. Dintii si oasele sunt singurele parti umane care raman intacte mult timp dupa moarte.
Daca in coca-cola s-a dizolvat, sa ne imaginam care sunt efectele acestei bauturi asupra
intestinelor si stomacului?
Camioanele care transporta solutia concentrata de coca-cola trebuie sa aiba scris pe ele
"produs de mare pericol".

Bauturile alcoolice
Alcoolul - efect diuretic pana la deshidratare, pierderi de vitamine, minerale; pentru un
pahar de alcool consumat, se bea 2 pahare de apa pentru a compensa pierderile. Se evita
consumul de alcool. Alcoolul genereaza 7 kcal dar sunt imediat consumate de corp. Este
daunator pentru ficat, stomac, splina si este un stresant de exceptie asupra pancreasului,
determinand pancreatite, diabet, cancere. O parte din alcoolul absorbit etse rapid degradat
la nivelul ficatului de alcooldehidrogenaza. Initial rezulta acetaldehida, o otrava care,
atunci cand este in cantitate mica, este utilizata eficient de hepatocite in furnizarea
energiei. Cand cantitatea de acetaldehida creste prin consum in exces de alcool, depaseste
nedegradata bariera hepatica si afecteaza creierul si celelalte organe. Grasimile
consumate inaintea sau in timpul bautului franeaza eficient absorbtia de alcool, dar
ingreuneaza mult digestia. Se recomanda consumarea unei linguri de ulei inainte de masa
deoarece uleiul franeaza absorbtia alcoolului si sporeste metabolismul gastric.
Un litru de bere aduce in plus 500 Cal si reduce cu 8 - 20% randamentul fizic.
Vin rosu natural si sec (are putin zahar) - efecte terapeutice, fiind o cheie magica in
terapie. Contine rosveratrol - o substanta anticoagulanta, cu efecte benefice pe aparatul
cardio-vascular, scade coagularea sangelui, reduce infarctul de miocard. Modeleaza
dispozitia prin influentarea secretiei de serotonina si dopamina, care induc senzatia de
placere. Are proprietati antibacteriene - administrat in cadrul infectiilor bacteriene sau
virale diminua numarul virusilor/bacteriilor din sange. De asemenea, faciliteaza excretia
mucozitatilor bronsice si stimuleaza dinamismul general al organismului.
Are reguli sacre de utilizare:
- cantitati foarte mici (licoarea zeilor) - 1/2 pahar/zi (cantitate in grame egala cu greutatea
corporala). Se savureaza indelung, sorbind nectarul, tinandu-l sub limba. Se bea inainte
de masa, pe stomacul gol. In probleme cu ficatul, nu se va consuma pana cand nu se face
detoxifierea. Dupa prima cura, se poate consuma. Dupa 1 ora se poate manca. in timpul
mesei fermenteaza, baloneaza, etc. Bauturi + grasimi explodeaza ficatul si pancreasul.

147
Vinul baut la munte face bine (vasodilatator, bun in hipoxie, iriga tesuturile), la campie e
criminal.
ml = greutatea - terapeutic
2 ori greutatea - aliment
3 ori greutatea - toxic, avand efecte inverse celor descrise anterior: hipertensiune
arteriala, obezitate, ciroza, cancer; exfoliaza organismul de vitamine, in special din grupul
B, determinand: oboseala, depresie, tulburari de memorie, de somn, confuzie mentala,
randament fizic si intelectual scazut, alterarea starii generale. Din pacate, sunt tratate cu
medicamente (neuroleptice, antidepresive), care cresc si mai mult pierderile de B-uri.
Pentru mahmureala - moare de varza, zeama de lamaie, ghimbir, ceai de sunatoare cu ulei
de menta, un pahar de suc de mere si sfecla rosie in cantitati egale, nu aspirina (creste
alcoolemia cu 10-20%), cafea (amestecul dintre alcool si cafea este foarte toxic, cafeaua
potentand efectele alcoolului).

Activitatea fizica - mers pe jos 30 minute pe zi, in ritm alert.

Gimnastica energetica - are ca scop imbunatatirea calitatii vietii, printr-o serie de
exercitii de echilibrare si armonizare a fiintei; prin aceasta practica, avem acces la un
mod de viata sanatos si la capacitatea de gestionare a emotiilor.
Qigong-ul (arta de a lucra cu energia) este o modalitate eficienta de mentinerea starii de
sanatate si longevitate prin diverse exercitii dinamice, utile pentru intarirea corpului fizic
(muschi, tendoane, oase), dar si prin forme statice (meditatii), care induc starea de
linistire a mintii si controlul corpului fizic. Alaturi de celelalte tehnici de gimnastica
energetica, ne ajuta la deschiderea meridianelor si la obtinerea unei cantitati mai mare de
energie pe care o putem apoi folosi in viata de zi cu zi, pentru imbunatatirea functionarii
organelor interne.
Exercitiile respiratorii folosite determina reglarea activităţii sistemului respirator şi
masarea uşoară a organelor interne, îmbunătăţind activitatea sistemului digestiv şi
crescând capacitatea de absorbţie a elementelor nutritive. In plus, respiratia corecta aduce
vitalitate si oxigeneaza sangele, pentru a ajuta inima in functia ei de pompa, activeaza
secretia de hormoni endocrini si miscarea lichidului spinal prin coloana vertebrala.

Tehnica respiraţiei în 4 timpi

Respiraţia completă şi corectă are 4 timpi, este simplă din punct de vedere tehnic şi deosebit de eficace.
Timpul 1. Inspirăm pe nas timp de 6-7 secunde
Timpul 2. Reţinem aerul în plămâni timp de 10 secunde
Timpul 3. Expirăm pe gură timp de 6-7 secunde
Timpul 4. După ce am expirat rămânem aşa, fără să inspirăm, vreme de 4-5 secunde
După o pauză de 10-14 secunde (timp în care respirăm normal), reluăm exerciţiul. Această respiraţie se face
gradat, adică 3-4 respiraţii complete (cu pauze de 10-14 secunde) în trei reprize pe zi (dimineaţa, la prânz şi
seara), în primele două săptămâni. Gradat, numărul de respiraţii va creşte, ajungând la 8-10
respiraţii/repriza în săptămânile 6-7 şi la 16-20 respiraţii/repriza în săptămânile 12-14.
Tai Chi-ul reprezinta o practica dinamica in care energia acumulata prin practicile
meditative, este circulata prin meridianele sistemului energetic, conducand la obtinerea
unor rezultate spectaculoase in mentinerea starii de sanatate fizica si spirituala.
Organizatia Mondiala a Sanatatii a declarat in 1988 Tai Chi-ul ca fiind cea mai buna

148
forma fizica de practica, fiind considerat o componentă importantă a medicinei
tradiţionale.
Toate tehnicile gimnasticii energetice, combinate si practicate cu consecventa, sunt
eficiente in:
alergii, astm, artrite, dureri de spate, reumatism, sciatica, constipatie, diabet, gastrite,
ulcer, guta, obezitate, hipertensiune si alte boli cardiace, boli cronice ale rinichilor, boli
ale ficatului, miopie, boli vasculare periferice, depresie, astenie, dureri de cap, migrene,
insomnie, stress, paralizii cerebrale, dezechilibre hormonale.
Qi Gong-ul poate trata anumite forme de cancer si poate reduce sau elimina efectele
secundare ale tratamentului cu radiatii sau chimioterapie. Qi Gong-ul este util in orice fel
de boala, cu ajutorul lui fiind posibila vindecarea a mai mult de 50% din bolile pe care
medicina occidentala le considera incurabile.
Pe langa faptul ca ajuta la vindecarea bolilor deja existente, gimnastica energetica ajuta la
mentinerea starii de sanatate, prin cresterea rezistentei fizice si a imunitatii generale a
corpului.
Asadar, oameni de orice varsta, bolnavi sau sanatosi, de orice sex sau religie, o pot
practica într-o încãpere sau în aer liber, şezând, mergând, culcat, în timpul lucrului sau al
repaosului, pentru a-si mentine energia interna si sanatatea.
Efecte benefice:
- dezvolta armonia fizica si psihica
- stimuleaza imunitatea generala a organismului
- mentine sanatatea si vitalitatea
- relaxeaza trupul si mintea
- accesibile oricui, indiferent de varsta, conditie sociala, sex, religie
- Cel mai important aspect: practicantul pleaca incarcat cu energie si nu obosit sau vlaguit
cum se intampla dupa practici fizice.

Carbohidratii (paine, cartofi, cereale, orez, paste) - sunt substante de baza in furnizarea
energiei. Se prefera consumul carbohidratilor nerafinati (integrali). Ingerarea oricarui
carbohidrat, necesita pentru digestie secretarea ptialinei alcaline din saliva, iar in stomac,
pentru a putea fi digerat, necesita un mediu alcalin, motiv pentru care nu se vor combina
cu proteine care necesita pentru digestie mediu acid.
Cerealele sunt bogate în amidon, şi trebuie mestecate foarte mult pentru a elibera
amidonul în gură, şi să se desfacă în lanţuri mai mici. Înghiţite repede produc fenomene
de fermentaţie destul de grave, pentru ca amidonul nu se digeră deloc în stomac ci în gură
şi apoi în intestine. Cerealele se pot combina cu apa, ceai, iaurt, dar nu prea des, se pot
consuma incoltite in salate, sau cu miere de albine. NICIODATA CU LAPTE DE
VACA!!!! - o astfel de combinatie poate duce la crize de astm bronsic, rinite alergice, etc.
Cerealele asigura 65% din totalul caloriilor si 70% din totalul proteinelor necesare zilnic
unui individ, fiind absolut necesare unui regim alimentar normal.
Painea - trebuie sa contina faina (preferabil integrala - painea alba este saracita in
vitamine si minerale, mai ales Mg, acidifiaza sangele iar organele se incarca cu reziduuri
mucoase si sedimente creandu-se un mediu favorabil pentru instalarea diverselor boli),
apa, drojdie, sare. Paine veche de 1-2 zile, cea proaspata creaza fermentatie. Suferinzii de
reumatism, artrite, obezii trebuie sa evite cu totul painea alba. Painea de secara este o
adevarata stavila in calea aterosclerozei si a bolilor cardio-vasculare.

149
porumbul in exces - risc de diabet, pelagra
semintele de mei sunt bogate in magneziu si potasiu; se recomanda consumul a 2-3
linguri de mei pe saptamana, pentru revigorarea metabolismului.
orezul nedecorticat este o cereala - aliment deosebita: energizant, hipotensor, diuretic,
astringent si ajuta la reconstruirea celulara. Orezul decorticat isi pierde aproape intreaga
valoare nutritiva.
ovazul consumat regulat reduce colesterolul din sange, precum si frecventa cancerului.
orzul este emolient, tonic general, drenor hepatic si reglator digestiv, antidiareic si
antihipertensiv.
seara - masa de carbohidrati, dar evitand combinarea a doua tipuri la aceiasi masa (de
exemplu, paste cu zahar). Se pot combina doar cu legume proaspete, crude sau gatite la
abur.

Legumele si fructele - contin toate enzimele de care are nevoie organismul. Sunt cea mai
importanta sursa de vitamine si minerale. Se absorb la nivelul cavitatii bucale, iar digestia
lor - rapida, este aproape exclusiv intestinala. Elibereaza progresiv glucoza, avand rol
important in mentinerea glicemiei. Legumele se pot consuma impreuna cu orice alt
aliment (exceptand fructele). Fructele, insa, se digera mai repede decat orice alt aliment,
ramanand in stomac cel mult o ora, motiv pentru care trebuie evitate cu desavarsire
combinatiile lor cu alte alimente, consumandu-se la 1,5 – 2 ore distanta de masa.
Respectandu-se aceasta prescriptie, se mentine un pH alcalin si deci o buna stare de
sanatate. In caz contrar, stagneaza in stomac si incep sa fermenteze rapid, cauzand
disconfort gastric.
morcovul - singura leguma ce se poate combina cu fructe
marul, lamaia - singurele fructe care se pot combina cu legume
se prefera consumul fructului ca atare - se mentine forma, pastreaza valoarea
informational energetica si nutritionala, se absoarbe mai repede. daca se face suc, se
recomanda sa folosim si fibra, se consuma imediat dupa producere, pentru ca oxideaza.
dimineata - fructe, cu 1,5 - 2 ore inainte/dupa masa. la sfarsitul mesei se poate consuma
doar compot. Foarte important sa consumam fructele si legumele zonei din care stam si
sa le consumam pe cele de sezon: bananele si portocalele - vara, nu iarna (ele cresc in
zona lor in timp de vara)
mar, par - iarna, radacinoase - iarna
Fructele si legumele proaspete sunt bogate in carbohidrati - usor de transformat in
energie, in potasiu - element esential in buna functionare a tuturor celulelor, dar mai ales
a celor din inima, creier si nervi, sunt usor de digerat si elibereaza progresiv glucoza
(absorbtie lenta, deoarece ele contin predominant fructoza, iar organismul trebuie sa o
transforme in glucoza inainte de a o putea folosi), avand un rol important in mentinerea
stabilitatii glicemiei. De asemenea, au tendinta sa mature toxinele din tesuturi.
Legumele si fructele care au fost culese verzi si au fost supuse unei coaceri fortate
(gogonele, gogosari, banane, piersici, caise) contin substante toxice pentru organism.
sa consumam fructe si legume de dimensiuni mici - mai bogate in vitamine si enzime.
merele romanesti au mai multa vitamina C decat o lamaie, cantitate care se pierde in
timpul pastrarii, transportului si desfacerii; dupa consum, marul elibereaza treptat apa pe
care o contine. Se recomanda consumul unui mar seara pentru hidratarea organismului pe
timpul noptii.

150
In coaja si seminte se gasesc cele mai multe vitamine si enzime, chiar si radacinoasele -
se spala, se freaca putin cu o perie mai aspra, nu se curata. Fructele stropite se spala
foarte bine coaja.
Samburii de fructe, mestecati, au enzime si vitamine, samburii de mar, piersic, caisa,
migdale au vitamina B17 (amigdalina), utila in tratamentul cancerului. Studiile afirma ca
daca o persoana ar consuma zilnic aceasta vitamina, ea nu ar mai dezvolta cancer.
In cantitate mare, aceasta devine toxica, in antichitate se extragea otrava din samburii de
piersica (blestemul piersicii). Datele de specialitate confirma ca in urma consumului a 20-
30 de samburi de caise, prune, migdale poate surveni moartea unui copil mic. Totusi, in
cazul unu iadult, nu s-au semnalat niciodata cazuri de otravire, chiar la consumul unor
cantitati mari de smaburi de caise sau migdale.
Nu lasam fructele si legumele multa vreme in apa (peste 10 minute) - deoarece vitaminele
hidrosolubile ies in apa.
Salata se rupe cu mana, altfel se altereaza structura produsului precum si energetica
acestuia, organismul nu o mai recunoaste. Pentru pastrarea echilibrului energetic, la salate
se folosesc 3 legume de deasupra solului si o radacinoasa.
Morcov - sa nu lipseasca, unul pe zi - foarte bine crud. Contine vitamina A - antioxidant
benefic pentru organism. Pusi in mancare - se taie pe verticala.
Suc de morcov + sfecla
Cartofii care incoltesc - dezvolta solanina - foarte toxica - a carui consum poate da: dureri
abdominale, varsaturi, diaree, transpiratii, tahicardie, obnubilare, fenomene care cedeaza
in 20 - 36 de ore. Ii curatam cu un strat cat mai gros (se acumuleaza sub coaja si in jurul
mugurelui). Daca sunt zbarciti, nu-i mai folosim. Un cartof crud, mic, este detoxifiant.
Cand facem mancare, legumele se pun in apa fierbinte, se creaza un strat de protectie la
exterior, si nu se pierd enzimele si vitaminele. In apa rece - trec vitaminele in apa.
Cantitatea de apa sa depaseasca cu 2 -3 degete legumele, daca e mai multa apa creste
timpul de fierbere si nu vor fi la fel de gustoase (steamer). Ulterior nu se mai adauga apa,
sau se adauga apa clocotita.
2 zile pe saptamana - 1 zi doar fructe, 1 zi doar legume - curatarea organismului
cat mai crud, doar 1-2 mese preparate termic, restul cruditati
Patrunjel - vitamina C, o legatura de patrunjel zilnic.
zilnic, toate gusturile, toate culorile - diversitate in alimentatie.
pentru probleme de glicemie, se adauga in salata si mancare otet de mere sau zeama de
lamaie, scortisoara (scade indicele glicemic al alimentelor).
Corcoduse - antioxidanti; bune pentru anemie, astenie, reglarea sistemului nervos
congelarea - metoda buna de conservare, sa decongeleaza treptat pentru a nu elimina
brusc apa
sararea - la fel, le desaram la consum dar pierd si vitaminele hidrosolubile
murarea - metoda buna de conservare
Fructele uscate - uscarea fructelor este cel mai natural procedeu de conservare, deoarece
se pastreaza aproape toate calitatile fructului proaspat. Uscarea la soare insa, determina
modificarea structurala si nutritiva, cu pierderea, aproape in intregime a vitaminelor
hidrosolubile, in special a vitaminei C.
Fructele uscate industrial trebuie desulfurate, prin lasarea lor in apa rece timp de o ora,
apoi se mai clatesc inca o data cu apa rece, inainte de a fi consumate. Altfel poate aparea
o stare de iritare intestinala pana la diaree. Daunatoare este congelarea fructelor si

151
incalzirea lor in cuptorul cu microunde, procedee care distrug in totalitate forta vitala a
fructelor.
alimentele sa fie la temperatura corpului - nu fierbinte, nu rece
e nevoie si de ciorba, legume, supe.
schimbarile se fac treptat, dar pentru toata viata, daca revii la vechea alimentatie boala
revine si e mai grava.
esecul curelor de slabire - revine la vechile obiceiuri. se pot face la distante de 2 ani intre
cure (pentru pierderi mai mari de 10 kg), se da jos fiziologic 500 g/saptamana, 3-4
kg/luna. In tesutul adipos exista toxine, slabirea masiva favorizeaza migrarea toxinelor in
organism. Cura de slabire nu se tine niciodata primavara, se prefera cure de
dezintoxicare.
fructe - 1,5 - 2 kg/zi.
in fructe si legume, vitaminele si mineralele sunt puse dupa o schema usor de identificat
si asimilat de catre organism. In suplimente sunt produse prelucrate pe care organismul
nu le recunoaste, le considera substante straine, toxice, greu de metabolizat.
Cura cu sucuri de legume şi fructe - se consumă o cantitate dublă de legume şi
rădăcinoase faţă de fructe, deoarece conţin mai multe minerale şi enzime. Nu mai mult de
250- 300 ml, se bea gură cu gură la 30 minute după râşninrea lor, pentru a avea timp să se
stabilizeze energetic. Mărul este singurul fruct care se poate combina cu legumele,
morcovul este singura legumă care se poate combina cu fructele. La sucul de morcovi sau
varză se adaugă întotdeauna şi un măr sau zeamă de lămâie, pentru a opri oxidarea. La fel
la sucul de sfeclă, se adaugă un măr pentru a nu provoca senzaţie de greaţă. Atenţie însă,
pentru că o cantitate pre amare de sfeclă inhib tiroida, provocând hipotiroidie.
Se recomanda ca intr-o saptamana sa se consume 30 tipuri diferite de fructe si legume
fructele nu ingrasa, nu slabesc ci detoxifica
Dieta rationala trebuie sa contina 50 – 80% legume si fructe proaspete, in stare cruda sau
putin gatite, evitand legumele congelate/conservate, pentru a beneficia de enzimele
existente in alimentele proaspete si care sunt distruse prin conservare sau preparare
intensa.
Marul - fructul complet
- contine zahar, acid de mere, proteine, pectina, substante fibroase, amidon, fosfor, sodiu,
fier si 75% apa
- substanta fibroasa din mar devine digestibila numai cand acesta este copt
- are timp de digestie foarte scurt (1 - 1,5 ore ramane in stomac), ceea ce inseamna ca
furnizeaza energie aproape pe loc
- datorita continutului mare de fosfor, este exceptionala pentru cei ce desfasoara o
activitate intelectuala si pentru cei bolnavi d enervi
- se poate consuma 1 - 1,5 kg pe zi si chiar mai mult, fiind foarte potrivit pentru o dieta de
fructe
- se consuma cu cel putin o ora inainte de masa
- are efecte de curatare si vindecare in: toxiinfectii alimentare, enterita, pietre la rinichi
- vindeca diareea, fara a provoca constipatie, regleaza functionarea intestinelor, curata
uretrele si plamanii
- indeparteaza starea de voma in timpul sarcinii
- este un remediu foarte bun pentru bolile reumatice

152
- marul dulce este indicat in constipatie si anemie, iar marul mai acrisor pentru
supraponderali si reumatism
- se consuma integral (cu coaja, cotor si samburi), fiind astfel o hrana completa

Cura cu suc de mere - utila pentru curatarea ficatului

In prima zi se face o clisma, fara a manca nimic, se poate bea suc de mere
A doua zi la fel
A treia zi - ca in primele doua, insa sucul de mere se bea pana la ora 19, cand se aplica pe
regiunea ficatului o sticla cu apa calda infasurata in prosop. Apoi, din 15 in 15 minute s
eiau cate 3 linguri ulei d emasline, si imediat 3 linguri suc de lamaie, timp de 2 ore, pana
la ora 21 cand se ia si sticla d eapa calda (sau termofor). eliminarea toxinelor si pietrelor
are loc in timpul a 3 proceduri consecutive. Dupa eliminarea toxinelor se consuma o
ceasca de orez sau fructe. Timp de o saptamana se tine regim alimentar strict vegetarian.
In primul an se repeta de 4 ori, iar apoi o data pe an.

Varza murată este excepţională prin acid lactic de un anumit tip, reechilibrează flora
intestinală şi sunt autori care susţin că e bogată în vitamina B12.
Moarea de varză are efect detoxifiant, contribuie la vitaminizarea organismului (avand un
continut bogat de substante nutritive si antioxidanti, prezenti in mod normal in varza
proaspata, dar si microelemente, saruri minerale, fermenti si enzime adaugite) si la
intarirea sistemului imunitar. Normalizeaza tensiunea arteriala si imbunatateste circulatia
sangleui, prin consumarea zilnica a unui pahar. Contribuie la normalizarea digestiei si a
tractului digestiv, dar si la prevenirea si tratarea constipatiei. Este anticancerigena.
Usturoiul, ceapa, hreanul, telina varza, ridichi, tomate contin cantitati importante de
fitoncide (substante cu actiune antibacteriana, antifungica). In vitro, tocatura de usturoi
omoara o cultura de protozoare in mai putin de 1 minut si una de bacterii (stafilococi,
streptococi, bacili dizenterici) in 3-5 minute.
Usturoiul
- regleaza tensiunea, scade colesterolul (previne astfel infarctul de miocard)
- creste imunitatea fiind un puternic antioxidant
- dezinfecteaza intestinul
- scade glicemia
- este un antibiotic cu spectru larg si nu creaza rezistenta bacteriana
- sucul de usturoi captează Pb şi Hg din organism şi le elimină (dezintoxicare)
- ajută ficatul să neutralizeze toxinele
- activitate antifungică (herpes, eczeme)
- antidot pentru rău de înălţime
- scade riscul de cancer gastric şi diverse forme de cancere
Ceapa
- efect antibacterian
- dezinfectant
- util in afectiuni respiratorii, previne crizele de astm bronsic
Chimenul ajuta digestia, scade balonarea, scade colesterolul.
Rosiile sunt foarte bogate in antioxidanti.

153
Pentru neutralizarea efectelor produse prin consumul a 150 grame carne sau peste, al unui
ou si a 350 grame paine este necesar consumul unei cantitati de 700 grame legume si
fructe.
Proteinele - de origine animala (carne, peste, lapte, branza, oua) - necesita un timp lung
de digestie, intre 4 si 12 ore, iar consumul in exces intoxica organismul prin compusii lor
de degradare si contribuie la acidifierea sangelui, ceea ce favorizeaza pierderea calciului
din oase. In afectiuni precum spasmofilie, osteoporoza, este o greseala impardonabila
indicatia cresterii consumului de produse lactate. Da, ele au cantitati mari de calciu, dar
prin continutul major de proteina, modifica calitatea sangelui, facandu-l acid, agravand de
fapt afectiunea.
Pentru a digera proteinele animale, stomacul trebuie sa secrete pepsina, care poate avea
efect doar intr-un mediu extrem de acid, care trebuie sa fie mentinut timp de cateva ore
pentru digerarea completa a proteinelor. Consecinta consumarii proteinelor si a
amidonului impreuna: consumul proteic determina secretia acida, iar consumul de
amidon – secretia alcalina, acestea fiind asadar secretate simultan, neutralizandu-se
reciproc si lasand in stomac o solutie apoasa slaba care nu poate digera adecvat nici
proteinele, nici amidonul. In loc sa fie digerate, proteinele putrezesc, iar amidonul
fermenteaza din cauza prezentei fiziologice a bacteriilor din intestine. Apar astfel
tulburarile digestive: gaze, arsuri, balonari, constipatie, scaune proaste si cu sange, colita ,
etc. Datorita preluarii in fluxul sanguin a toxinelor din substantele putrezite si fermentate,
vor aparea iritatii, urticarii, dureri de cap, greata, asa-numitele alergii fiind rezultatul
combinarii incorecte a alimentelor.
Putrezirea proteinelor in intestine realizeaza un adevarat mediu septic nu numai in tractul
intestinal, ci, prin afluxul de sange si in intreg organismul. Cancerul este ultima etapa a
deteriorarii colonului datorita combinatiilor alimentare inadecvate, deoarece aceleasi
alimente, daca ar fi consumate corespunzator, nu ar avea nici un fel de efecte secundare.

Laptele si produsele lactate - doar in lumea occidentala li se recomanda oamenilor

consumul zilnic de lapte; in lumea orientala si africana, laptele este consumat doar ca
purgativ. In plus, daca ne uitam in natura, puii oricarui animal sunt hraniti exclusiv cu
lapte pana la intarcare, cand consuma doar alte alimente. Odata cu atingerea maturitatii,
organismul pierde in mod natural enzima lactaza care digera laptele, ceea ce dovedeste ca
oamenii ajunsi la maturitate nu au nici o nevoie nutritiva de lapte. Laptele se incheaga
imediat ce ajunge in stomac, iar daca exista si alte alimente la acest nivel, acesta se
coaguleaza in jurul altor particule de mancare si le izoleaza astfel de actiunea sucurilor
gastrice, intarziind digestia si permitand inceperea putrezirii. Nu se recomanda consumul
de lapte in prezenta unei infectii respiratorii cu secretii deoarece creste cantitatea de
mucus.
Laptele de vaca are o compozitie diferita fata de laptele matern in ceea ce priveste
continutul in proteine, calciu, fosfor, fier si acizi grasi esentiali. Alimentarea bebelusilor
cu lapte de vaca duce la aparitia unor alergii manifestate cu diaree, varsaturi, colici
persistente, eczeme, urticarie, bronsite, astm bronsic, cresterea secretiei nazale si de
mucus, insomnie. De asemenea, exista din ce in ca mai multe dovezi care leaga diabetul
zaharat juvenil de consumul de produse lactate, prin dezvoltarea alergiei la serum
albumina bovina (BSA). Bebelusii hraniti cu lapte de vaca inainte de 4 luni cand peretele
tubului digestiv nu este bine dezvoltat si este mai permeabil dezvolta un raspuns alergic

154
la BSA, rezultatul fiind ca celulele sistemului imunitar ar distruge nu numai moleculele
de BSA dar si tesutul pancreatic care produce insulina. In plus, BSA poate trece din
alimente in laptele mamei. Asadar, mamele care alapteaza ar trebui sa evite consumul de
carne de vaca si de produse lactate. Prin evitarea consumului de lapte, sporeste si
dezvoltarea mintala a copilului.
Un bebelus hranit la san are, in medie, nivelul IQ-ului cu 4 puncte mai ridicat, avantaj ce
poate fi dublat daca femeia gravida si cea care alapteaza ar lua suplimente de ulei de
peste Omega 3.
Consumul de lapte este strans legat de cresterea riscului bolilor cardio-vasculare, a
cancerului de san si de prostata. O explicatie ar fi raportul scazut calciu/magneziu (10:1),
magneziul fiind cel care protejeaza cel mai mult impotriva aparitiei bolilor cardio-
vasculare. In spasmofilie, deifcienta este mai mare de magneziu decat de calciu. De
asemenea, s-a descoperit in sange un anticorp anti-lapte, ceea ce sugereaza ca laptele nu
este chiar un aliment ideal. Organismul a peste 70% dintre persoane inceteaza sa mai
produca lactaza, enzima care digera zaharul din lapte, dupa intarcare. In ceea ce priveste
cancerul de san si de prostata, s-a dovedit ca celulele prostatei si ale sanului primesc
mesaje hormonale care le determina cresterea, in special daca sunt expuse la prea mult
estrogen sau substante chimice asemanatoare estrogenului, acesta facand ca celulele sa se
dezvolte haotic. Un alt factor care contribuie la dezvoltarea celulelor este factorul de
crestere insulinica IGF-1. Laptele este foarte bogat in IGF-1, vacile fiind tratate cu
hormonul de crestere bovin pentru a creste productia zilnica de lapte. O cantitate mare de
IGF-1 se produce in special in copilarie pentru a stimula cresterea, in perioada de
maturitate nemaifiind facuti sa primim IGF-1.
Avantajele consumului de lactate
- aport de vitamine D, K, B6
- detoxifiant foarte bun (antidot in intoxicatii) - proteinele din lapte se leaga de
substantele toxice si le elimina (nu se iau antibiotice sau alte medicamente de sinteza cu
lapte pentru ca se elimina)
Dezavantaje:
- grasimi saturate
- scade ph sanguin, iar pentru a compensa acidoza:
1. scoate Ca si Mg din oase si tesuturi
2. produce colesterol exagerat
3. acidifica urina, favorizand infectiile urinare si epuizand suprarenalele
- continut mare de apa (perisabil, mediu propice pentru dezvoltarea microorganismelor)
- in piata este falsificat - ca sa nu se strice se pune bicarbonat de Na = mediu foarte bun
pentru inmultirea bacteriilor, unii pun urina de animal (capra) ca sa nu se branzeasca,
ulei, untura, etc.
Asadar, daca vrem neaparat, putem consuma laptele:
- de magarita, capra - confera mai multe vitamine si minerale decat laptele de vaca, si este
si mai usor digerabil de catre corp
- crud, in primele 6 ore, medicament (se fierbe maxim 10 minute); in nici un caz nu se
recomanda consumul de lapte pasteurizat, mai greu de digerat, deoarece prin pasteurizare
sunt distruse enzimele lactaza si lipaza ce exista in laptele crud si care permit laptelui sa
se digere singur, precum si lecitina.
- de 2-3 ori pe saptamana, nu zilnic

155
- separat de orice aliment
- proteina- stare de aciditate in organism, organismul ia Ca din oase ca sa contracareze
aciditatea
- creste predispozitia la cancer de san
yaurtul natural si nepasteurizat are lactoza predigerata partial si este recomandat oricarui
tip digestiv si la orice varsta, cu conditia sa nu aiba coloranti, zahar, fructe. Daca e din
comert cu cereale, deci puse de multa vreme, fermenteaza.
lapte praf, condensat - nu
Consumul regulat de branza topita sau cu mucegai determina deteriorarea florei
intestinale.
branza dulce, sana, kefir, zer, urda (cea mai buna). Proteinele zerului stimuleaza
imunitatea, scad colesterolul, regleaza greutatea, combat anemia si au efect detoxifiant.
Iaurtul, sana, kefirul se pot consuma cu miere - taie grasimile, totul devine fluid, si creste
absorbtia calciului de 2 -10 ori.
branza cu mucegai - are vit B12, nu se consuma mult la o masa - perturba flora intestinala
normala

Pestele - de 2 ori pe saptamana, sursa bogata de omega 3, 6 (raportul ideal 1:2 - 1:3, in
general se gaseste in raport de 1:22 - excesul de omega 6 favorizeaza cancerul), fosfor
Pastravul - creste in apa de munte - mai sanatos, cel din pastravarii nu, este hranit cu
concentrate
Pestele din conserve - in suc propriu
- in sos de tomate - in mediul acid al tomatelor se dizolva oasele, calciul din oase trece in
sosul respectiv si este asimilat de corp
In corpul tuturor pestilor s-a gasit mercur proveniti de la vulcanii aflati pe fundul marii;
cu cat pestele este mai mare cu atat cantitatea de mercur creste. Somonul si pastravul
contin cantitatea cea mai mica de mercur. Problema intoxicatiei cu mercur se pune in
cazul in care se consuma o cantitate mare de peste, precum si de la existenta plombelor
dentare cu amalgam. In aceste cazuri, se tripleaza suplimentele de zinc si seleniu. Pestele
oceanic contine substante toxice rezultate din poluanti industriali nebiodegradabili
(pesticide, ierbicide). Sardinele sunt de talie mai mica si este mai putin probabil sa fi
acumulat toxine in comparatie cu pestii de talie mare.

Carnea - Inca din prima parte a Bibliei se precizeaza conceptul hranei oamenilor si
animalelor: " Iata va dau toata iarba ce face samanta de pe toata fiinta pamantului si tot
pomul ce are samanta in el. Acestea vor fi hrana voastra, iar tuturor fiarelor pamantului si
tuturor pasarilor cerului si tuturor vietuitoarelor ce se misca pe pamant, care au in ele
suflare de viata, le dau toata iarba verde spre hrana". Deci, la inceputuri, toata suflarea era
erbivora, iar viata omului era lunga (Adam a trait 930 de ani, Matusalem - 969 de ani). La
Potop, scade vârsta vieţii la 120 de ani. Atunci apare prima dat carnea în istoria omenirii,
vinul, badjocora (Noe înjură), fapte ce duc la apariţia acidităţii în mediul intern, reyultând
acumularea de toxine în corp.
Chiar si atunci, Dumnezeu le spune oamenilor cum să mănânce carne - numai de la
anumite animale, foarte proaspătă, numai în anumite zile (de sărbătoare), şi cu un anumit
ritual. Nu se sfărâma nici un os, pentru că are măduvă, ce conţine grăsime, nervi, sânge,
se exsanguina foarte bine, se mânca numai friptă, nu fiartă, tot ce rămânea se arunca

156
pentru că se modifică foarte tare. Se mănâncă doar cu plante amare (anghinare, pelin,
andive, rucola), deoarece gustul amar tonifică stomacul, făcându-l să digere mai bine, şi
inima, favorizând circulaţia sângelui şi deci vascularizarea sistemului digestiv, eliberează
bila din ficat, ajutând la digestia mai bună a proteinelor.
Fiziologic, omul este facut sa aiba o alimentatie fara carne, dar pentru omul obisnuit sa
consume carne, aceasta este ca un drog, la renuntare dand fenomene de sevraj
Cercetarile aduc precizari cu privire la diferentele dintre carnivore si om:
- saliva carnivorelor este acida, la om este alcalina
- caninii sunt sub forma de carlige, incisivii sub forma de colti iar maselele sunt zimtate
pentru a ajuta la triturarea carnii; maxilarele au miscare numai fata-spate. La om, dentitia
se apropie de a erbivorelor, maxilarele au miscari laterale
- dintii lor sunt spatiati, pe cand omul si erbivorele au dintii apropiati astfel incat
fragmentarea sa s eefectueze foarte bine intrucat digestia gastrica ar fi mult mai dificila
nefiind la fel de acida
- au secretia gastrica cu un ph de 5-6 ori mai acid decat al omului, iar cantitatea secretata
este dubla
- lungimea intestinului lor este de 2-4 ori lungimea corpului lor (de 4 ori mai mic decat la
om) si este drept, favorizand trecerea directa a carnii; colonul uman are lungimea cea mai
mare din intregul regn animal, avand capacitate lenta de digestie;
- suprafata intestinului carnivorelor este lipsita de vilozitatile prezente in intestinul
omului, care cresc capacitatea de absorbtie, extragandu-se toxinele din carne, iar
stomacul este ca o punga, nepermitand stagnarea reziduurilor ca la om
- ficatul lor este mai mare si capabil sa filtreze substantele reziduale toxice din carnea
consumata, avand capacitatea de 5-6 ori mai mare de a neutraliza acidul uric
- au temperament agresiv in timp ce ierbivorele au temperament pasnic (carnea contine
adrenalina animalului sacrificat care trece in sangele consumatorului)
- au gheare adaptate pentru prins si sfasiat
- membrele superioare si inferioare flecseaza in acelasi sens in timp ce la om membrele
superioare flecseaz ain sens invers decat cele inferioare
- in materiile fecale ale omnivorelor sunt 65000 bacterii/mmc, in ale vegetarienilor -
2000/mmc.
Flora de fermentatie sa fie 80%, cea de putrefactie - 20%. In alimentatia cu carne se
modifica acest raport, rezultand putresceina, cadaverina
In functie de varsta, consumul de carne este recomandat:
- pana la 30 de ani - orice tip de carne, de 2-3 ori pe saptamana, mai des in caz de
activitate fizica intensa
- 30 - 40 de ani - orice tip de carne, o data pe saptamana, deoarece sucurile digestive sunt
din ce in ce mai putin apte pentru digestia ei
- 40 - 50 de ani - doar carne alba, usor de digerat, tubul digestiv e lent
- 50 de ani - doar peste
Carnea de pui din supermarket este cea mai nociva dintre toate existente, are riscul cel
mai crescut de cancer, pasarile fiin crescute cu chimicale, hormini, antibiotice, etc.
intoxica carnea, cel mai toxic ficatul de pui (atentie la administrarea la copii).
Carnea de tara - nu se elimina pielea - este bogata in enzime ce ajuta la digestia carnii si
grasimi polinesaturate (grasimi bune), dar prin prajire se transforma in grasimi saturate
Produsele afumate - nesanatoase - fumul genereaza produsi cancerigeni

157
Proteina - la pranz, se digera cel mai usor
In momentul taierii - hormonul fricii, asociat cu adrenalina- intoxica carnea, este ingerata
de om - creste agitatia, agresivitatea, etc.
Carnea contine toxine specifice a caror ingerare presupune o munca uriasa din partea
sistemelor de neutralizare dar si a celor de eliminare. Aciditatea gastrica prea slaba,
intestinul prea lung si prea ondulat, suprafata prea mare determina o stagnare indelungata
a produsilor specifici degradarii proteice ceea ce duce la putrefactie cu eliberarea unor
amine toxice, cu degajare de mirosuri neplacute iar in final cu intoxicarea sangelui cu
produsi insuficient metabolizati. Reziduurile din carne supun rinichii la multe eforturi
Regimurile alimentare bogate in carne accelereaza viteza de crestere si de maturizare,
deoarece carnea contine hormoni (in special estrogeni - ducand la feminizarea baietilor si
pubertate precoce la fete), antibiotice si reziduuri de pesticide.
Semipreparatele din carne sunt bogate in aditivi sintetici, straini organismului si deci
raman nedigerati, intoxicand intregul mecanism metabolic
Riscul aparitiei bolilor de inima si a cancerului, mai ales digestiv, este direct legat de
consumul de carne. Un consumator de carne va suferi de boli degenerative cu
aproximativ 10 ani mai devreme decat un vegetarian.
Dupa sacrificare - ritual de cererea iertarii fata de animal, se scurgea tot sangele si se
consuma carnea in ziua respectiva, doar partea anterioara nu si cea posterioara cu
excremente
Alimentatia saraca in proteine animale reduce fluxul si disconfortul menstrual
Porcul are inteligenţa cea mai mare, cu o zi înainte de tăiere plânge, la tăiere ţipă, urlă.
Cei ce tranşează animale nu mor bine ei inşişi. Peştele are o vibraţie care nu te
amprentează.
In cazul persoanelor vegetariene, consumul de carne poate fi inlocuit fara a produce
dezechilibre, cu proteine vegetale (nuci, fasole, mazare, soia, naut, linte, quinoa, cereale
integrale, toate tipurile de seminte). Acestea sunt proteine de cea mai buna calitate,
oferind un echilibru optim al aminoacizilor.
De exemplu, cotletul de miel furnizeaza 25% proteine din totalul de calorii si 75%
grasimi saturate. Soia furnizeaza 50% proteine si contine grasimi nesaturate. Quinoa
contine proteine de calitate mai buna decat carnea, este bogata in grasimi polinesaturate,
vitamine si minerale.

Ouale - contin atat proteine cat si lipide (albusul este proteina pura, galbenusul este
lipidic si intervine in stimularea si drenarea bilei in duoden, preferabil consumat crud).
Oul este un aliment complet, are o absorbtie de 100%. Se recomanda consumul uni ou, la
2 zile, pentru a nu ingreuna metabolismul ficatului, si a preveni cresterile de colesterol.
se prepara fierte moi (3 minute) sau scrob (omleta fara ulei). daca este fiert moale se
digera foarte usor, fiert tare de digera in 3-6 ore (nu se consuma la masa de seara), degaja
un miros neplacut deoarece prin fierbere indelungata se genereaza produsi toxici, aduce
aport nutritiv minim.
Nu se consuma ou crude - galbenusul este foarte sanatos crud, albusul nu. In structura
albusului crud exista factor antitriptic care inhiba tripsina, enzima ce digera proteinele,
astfel incat consumat crud afecteaza digestia proteinelor. contine si avidina =
glicoproteina ce inhiba biotina (vitamina B7, vitamina H, factorul X), prezenta in

158
galbenus - sursa cea mai importanta de biotina. Prin preparare termica se inactiveaza
avidina si factorul antitriptic.
Biotina - descoperita dupa ce a aparut boala albusului de ou (caderea parului, tulburari ale
tegumentelor si mucoaselor).
1- 2 oua pe zi, de 2-3 ori pe saptamana, nu duce la cresterea colesterolului si sustine
activitatea fizica.
oul proaspat (primele 6 -7 zile) - mai rugoase la coaja, cele netede sunt vechi, au si pete
gri-maronii. Se pot consuma pana la 3 saptamani (se tin in frigider, se intorc o data pe
saptamana, li se schimba pozitia, nu permite extinderea camerei cu aer unde de multiplica
Salmonella).
in primele 5 zile, pus in vasul cu apa, se cufunda, sta culcat pe fundul vasului
5 - 10 zile - un pol pe fundul vasului, celalalt se ridica. se poate consuma
˃ 10 zile - oul se ridica, nu mai e in contact cu vasul, se foloseste doar in preparate la
cuptor (temperatura crescuta, timp mare).
- pluteste deasupra apei - se arunca.
Oul cu coaja rosie fata de cel cu coaja alba, are mai putini pori prin care se face schimbul
de substante, deci riscul de patrundere al Salmonellei este mai mic.
Prospetime - aspect - sa nu se sparga galbenusul
- albusul sa nu fie lichefiat ca apa ci gelatinos; in caz contrar, proteinele sunt degradate si
pot induce reactii alergice
coaja de ou - sursa naturala de calciu
Oul de prepelita - mai bogat in vitamine, minerale fata de oul de gaina:
- de 5 ori mai mult fosfor
- de 7,5 ori mai mult fier
- de 6 ori mai multă vitamina B1
- de 15 ori mai multă vitamina B2
Proprietati:
 îmbunătăţeşte funcţia inimii
 vindecă afecţiunile pulmonare
 regenerează sistemul nervos, împrospatează şi întăresc memoria
 anabolizant hormonal+stimularea potenţei sexuale
 recuperarea energiei pre- şi postnatale
 efete benefice asupra bolilor de rinichi şi ficat
 stimulează digestia şi vindecă ulcerul
 catalizează procesul de dezvoltare a copiilor
Se administrează:
1. cura cu 120 ouă: în 25 zile, în prima zi 3 ouă, a doua zi 3 ouă, a treia zi 4 ouă, a
cincea zi 5 ouă, în continuare câte 5 ouă pe zi, până âi a 25-a zi, în:
 hipertensiune arterială
 ulcer
 tulburări digestive
2. cura cu 240 ouă, idem, doar că în 49 zile, în:
 ateroscleroză
 diabet zaharat
 astm bronşic
 tbc

159
  anemie
 migrene
 scleroză coronariană
 excitabilitate nervoasă
 colesterol crescut
 boli de ficat
 boli de rinichi
 revitalizarea organismului
 impotenţă sexuală
 îngrijirea tenului
Ouăle se beau crude dimineaţa pe stomacul gol, spărgându-se prin înţepare în dreptul
camerei cu aer, sau prin frecare cu câteva picături de lămâie, sau se pot bea cu o linguriţă
de miere.
După o pauză de 20 zile, se poate repeta cura, oul de prepeliţă fiind singurul dietetic.

Lipide (grasimi): unt, untura, smantana, seu, carne grasa, uleiuri vegetale - sunt surse
majore de energie si carausul vitaminelor liposolubile (A,D,E,K). Au rol de protectie la
nivelul pielii. Nu se recomanda excluderea totala a grasimilor din alimentatie, consumul
lor ponderal, in special a celor nesaturati, si a celor ce contin acizi grasi esentiali, este
deosebit de benefica organismului. Dintre acestea se recomanda: untul, untura de peste -
bogata in acizi grasi omega 3 cu rol de stabilizator psihic, uleiuri vegetale presate la rece
(de in, canepa - cel mia valoros, germeni de porumb, floarea soarelui, soia), seminte
(canepa, dovleac, floarea soarelui, susan, nuci). Cantitatea optima este de 1-2 lingurite de
ulei pe zi sau 2-3 lingurite de seminte. Amestecul de seminte ideal este: se pun intr-un
borcan 3 masuri de seminte de in, si cate o masura de seminte de susan, floarea soarleui si
dovleac. Se rasnesc si se pastreaza la frigider, in borcanul inchis etans, ferit de lumina,
caldura si aer. Se adauga zilnic in mancare o lingurita din acest amestec.
Se mai poate consuma o masa de oleaginoase la gustari - un pumn, putin muiate in apa (1
ora, sau peste noapte): migdalele, fisticul, nucile, alunele, arahidele, caju, semintele de
pin contin mai putin de 8 grame grasimi saturate la 100 grame de produs.
Nucile consumate zilnic (50 grame) scad riscul cardio-vascular, sunt bogate in proteine,
fibre, vitmaine, minerale, grasimi mono si polinesaturate (omega 3) cu rol in scaderea
colesteorlului, intarirea sistemului imunitar, reducerea fenomenelor inflamatorii.
Se evita consumul oricarei tip de margarina si uleiuri hidrogenate.
Consumul excesiv duce la incetinirea motilitatii intestinale, ceea ce favorizeaza contactul
prelungit cu suprafata absorbanta, iar acizii grasi liberi se asociaza cu calciul si formeaza
saruri insolubile care sunt eliminate, saracind organismul.

Zaharurile: inhiba secretia sucurilor gastrice la nivelul stomacului, intrand direct in

intestinul subtire pentru digerare si asimilatie. Daca sunt consumate in combinatie cu
proteinele (prajitura dupa friptura), nu numai ca impiedica digerarea proteinelor prin
inhibarea secretiilor gastrice, ci ele insele sunt blocate in stomac in loc sa se deplaseze
rapid spre intestinul subtire, fapt ce duce la fermentarea lor, eliminand toxine. Se
consuma inainte sau dupa masa, cu 1,5 - 2 ore (cel mai bine la gustarea de la ora 10.30-
11, cand se digera cel mai bine glucidul). Zaharul rafinat induce hiperaciditate, creaza
dependenta si sindromul de hiperactivitate. Indulcitorii sintetici (aspartam) produc

160
tulburari la nivelul sistemului nervos, mergand pana la retard mintal si dementa. Se
prefera consumul zaharului brut sau si mai bine, mierea naturala, polen, pastura.
Alte obiceiuri:
Tutunul - renuntarea la fumat
1. problema majora- mediu Vayu - fum) - atragi rezonantele tutunului.
3 nivele - Tamas - ignoranta, prostie - tutun
- Rajas - faima, bani, putere, agitatie - cafea
- Sattva - om ce ajuta, dieta echilibrata, cultiva virtuti - busuioc
O frecventa joasa nu se imbina cu o frecventa inalta. Omul superior il creste pe cel
inferior, dar cel inferior nu se poate creste. Tutunul nu poate creste in frecventa, desi
busuiocul lupta sa-l ridice. Raul este mai rapid raspandit, obiceiurile de vibratie joas ase
asimileaza mai usor. Daca fumezi, inchizi portile de comunicare cu ierarhiile divine.
pentru a te lasa de fumat, ceri ajutorul unei entitati spirituale inalte (de ex. sf. Parascheva)
- poti formula in scris dorinta si-i multumesti lui Dumnezeu.
2. vorbesti cu entitatile care te tin in starea de fumator (entitati de joasa frecventa) - v-am
dat hrana suficienta, va rog sa plecati, din data de ......... nu va mai dau nimic. Scad
tigarile si fac fumigatii cu altceva (bete parfumate intre degete, frunze cu planta de
busuioc, rugaciune, meditatii, mestec cuisoare (ajuta la dezvatatul de fumat).
3. din ziua stabilita nu te mai atingi de tigara, poti purta cu tine pulbere de busuioc (creste
frecventa). Se poate extinde la orice adictie, inclusiv droguri. Se vor rupe de la sine
prietenii cu persoanele cu care fumai, pentru ca ti-ai schimbat frecventa de vibratie, iar
aceste prietenii erau intretinute de entitati Vayu.

Guma de mestecat - mestecata mult timp, gura miroase urat pentru ca prin mestecare
stimuleaza secretia salivara si saliva spala dintii. De asemenea, cresterea secretiei salivare
stimuleaza stomacul sa secrete suc gastric, pregatindu-se pentru digestie, dar de fapt nu
primeste nimic, astfel incat cardia si pilorul nu se inchid complet, ramanand deschisa
calea dintre cavitatea bucala si intestine, mirosul din intestine ajungand in gura. In 24 de
ore se secreta 1 - 1,5 l de saliva si 1 - 1,5 l de suc gastric. Mestecand se secreta cate 3 l
din fiecare, ceea ce favorizeaza ulcerul gastric, gastrita.
E-urile din compozitia gumei sunt cancerigene.
Produsii din guma extrag substantele cancerigene din tutun. Tutunul distruge vitamina C
(25 - 100 mg vitamina C se distrug).
Nu se mesteca niciodata pe stomacul gol, se mesteca 15 - maxim 20 minute.

161
 6. COMBINATII ALIMENTARE

Alimentul este un factor esential al starii de sanatate sau boala, iar de calitatea
acestuia depinde in mod direct calitatea vietii noastre. Cu alte cuvinte, suntem ceea ce
mancam si ceea ce au mancat parintii si stramosii nostri.
In prezent, agricultura a devenit intens chimizata, solurile saracite in macro-si
microminerale, poluate chimic si biologic, aparand alimente cu compozitie, gusturi,
texturi si culori total diferite de alimentul original. Astfel, cu cat alimentele sunt mai
atragatoare, cu atat nutritional sunt mai dezechilibrate si mai nesanatoase, deoarece
informatia oferita de un aliment procesat nu este recunoscuta de metabolismul nostru, si
nu poate fi digerat corect, determinand stari de boala.

COMBINATII ALIMENTARE COMBINATII ALIMENTARE

FAVORABILE NEFAVORABILE
Proteine+ legume Proteine+carbohidrati(carne+cartofi
Carbohidrati+lipid(paine+unt,cartofi+smant ,
ana) branza+orez,oua+cartofi,lapte+cere
2 feluri din acelasi tip de proteina ale)
Carbohidrati+legume Proteine+proteine(carne+branza,
Carbohidrati+fructe semiacide branza+oua,
(mar+biscuit) carne+fasole/mazare/soia, mazăre,
Lipide+legume fasole, linte, năut, soia)
Proteine+lipide(carne+unt,
branza+smantana)
Proteine+zaharuri
Carbohidrati (amidon)+zaharuri
(paine+ miere, cereale+zahar)

162
Proteine - carne si derivate, lapte si derivate (exceptie unt si smantana - lipide), peste,
oua, fasole, soia, ciuperci, mazare
Lipide - grasimi, uleiuri, unt, smantana
Carbohidrati : cereale, paine, orez, cartof, fructe uscate
In combinatii corecte, digestia dureaza 2 -3 ore. Asimilarea nutrientilor este optima,
organismul nu consuma energie suplimentara pentru digestie.
In combinatii incorecte, in functie si de cantitatea de alimente consumate, digestia se
prelungeste pana la 5 - 8 - 12 ore. Asimilarea substantelor nutritive este deficitara,
organismul va fi nevoit sa consume mai multa energie pentru digestie, pe care o ia din
energia unor organe vitale. Postprandial, apare hiperleucocitoza (similar aunei stari
infectioase, toxice), care se mentine 4 ore, care scade pH-ul sanguin.
Carne+cartofi - carnea necesita mediu acid, cartofii alcalin, nici una nu se digera
corespunzator si complet rezultand substante toxice in organism
Lapte + cereale - se digeră greu, crează mucus blocând astfel drumul amidonului spre
intestin, dar blocând şi absorbţia fragmentelor rezultate din digestia amidonului prin
mucusul care se depune pe suprafaţa de absorbţie intestinală. Prezenţa mucusului se
constituie în fenomene de preinflamaţie iar persistenţa mucusului dezvoltă fenomene
grave de inflamaţie şi tulburări grave de absorbţie.

Branza +cartofi = fermentatie

Dieta occidentala recomanda sa se consume cate putin din toate la fiecare masa,
amestecand astfel ingrediente extrem de diferite cum ar fi carnea, laptele, amidonul,
grasimile si zaharul. O astfel de combinatie este ca si cum am turna un amestec de
benzina, ulei, alcool si zahar in rezervorul unei masini. Este evident ca acest amestec nu
va arde in mod efficient, va oferi putina putere si va bloca rapid motorul atat de rau, incat
intregul system se va opri. Culmea este ca, atunci cand e vorba de o masina, stim ca nu e
bines a amestecam aceste ingrediente si ca pentru fiecare exista un timp si o destinatie
precisa. Cand e vorba d ecorpul nostrum insa, nu mai suntem constienti de importanta
combinarii mancarurilor.
Foarte multe lucruri, desi stiute de stiinta occidentala, sunt usor ignorate. De exemplu:
pentru a digera proteinele animale concentrate, medicina occidentala recunoaste ca
stomacul trebuie sa secrete pepsina. De asemenea, se stie ca pepsina poate avea efect doar
intr-un mediu extrem de acid, care trebuie sa fie mentinut timp de cateva ore pentru
digerarea completa a proteinelor. La fel de bine se stie ca, ingerarea oricarui carbohidrat
sau amidon (paine, cartof, paste fainoase), necesita pentru digestie secretarea ptialinei
alcaline din saliva, iar in stomac, pentru a putea fi digerat, necesita un mediu alcalin. Ar
trebui sa fie deci usor pentru oricine sa-si dea seama care este consecinta consumarii
proteinelor si a amidonului impreuna: consumul proteic determina secretia acida, iar
consumul de amidon – secretia alcalina, acestea fiind asadar secretate simultan,
neutralizandu-se reciproc si lasand in stomac o solutie apoasa slaba care nu poate digera
adecvat nici proteinele, nici amidonul. In loc sa fie digerate, proteinele putrezesc, iar
amidonul fermenteaza din cauza prezentei fiziologice a bacteriilor din intestine. Apar
astfel tulburarile digestive: gaze, arsuri, balonari, constipatie, scaune proaste si cu sange,
colita , etc. Datorita preluarii in fluxul sanguin a toxinelor din substantele putrezite si

163
fermentate, vor aparea iritatii, urticarii, dureri de cap, greata, asa-numitele alergii fiind
rezultatul tot al combinarii incorecte a alimentelor.
Putrezirea proteinelor in intestine realizeaza un adevarat mediu septic nu numai in tractul
intestinal, ci, prin afluxul de sange si in intreg organismul, lucru ignorat de medicii
occidentali. Cancerul nu este decat ultima etapa a deteriorarii colonului datorita
combinatiilor alimentare inadecvate, deoarece aceleasi alimente, daca ar fi consumate
corespunzator, nu ar avea nici un fel de efecte secundare.
Proteine:
 proteine concentrate: carne, peste, lapte, branza, oua
 proteine usoare: nuci, alune, fasole, mazare, soia, linte, ciuperci, naut, quinoa,
cereale integrale
Carbohidrati:
 alimente bogate in amidon: cartofi, paste fainoase, orez, paine, prajituri, placinte,
cereale rafinate
 zaharuri: zahar integral, nerafinat, fructoza, miere, fructe dulci uscate (curmale,
stafide, smochine, prune)
Grasimi:
 animale: unt, untura, smantana, seu, carne grasa
 vegetale: uleiuri (floarea-soarelui, soia, masline, susan, porumb, nuci), avocado,
masline
Legume: salata verde, telina, varza, brocoli, spanac, castraveti, ceapa, vinete, gulie, napi,
praz, dovlecei, pastai, ardei gras, ridichi, morcov, etc
Fructe:
 acide: portocale, grepfruit, lamai, fructe da padure, ananas, kiwi, rosii
 semiacide: mere, pere, piersici, cirese, struguri, caise, nectarine, prune, capsune,
etc.
 dulci: banane, struguri, mere dulci, pepene galben/verde, smochine, curmale
1. Asadar, combinatia dintre proteine si amidon este cea mai proasta posibil, desi
este o obisnuita in cadrul alimentatiei occidentale moderne: carne cu cartofi, hamburgeri
cu cartofi prajiti, oaua cu paine, etc. Ca regula, se vor consuma proteinele concentrate
cum ar fi carnea, pestele, ouale si branza, separat de amidonul concentrat continut in
paine, cartofi, orez. Explicatia consta in faptul ca proteinele si hidratii de carbon se digera
diferit: digestia hidratilor de carbon incepe in cavitatea bucala, in prezenta amilazei din
saliva, care este alcalina. O data inghitita, ajunge in mediul acid al stomacului si amilaza
isi inceteaza actiunea. Dupa ce parasesc stomacul, enzimele secretate de pancreas, care
ajung in intestinul subtire, continua si incheie digestia hidratilor de carbon. Pe de alta
parte, pentru digestia proteinelor este nevoie de mediul acid al stomacului, prin prezenta
pepsinei, unde stationeaza aproximativ 3 ore, pana cand proteinele complexe sunt
descompuse in parti mai mici - aminoacizi. Observand ca ptialina din saliva si pepsina
din stomac necesita aciditati opuse, este logica ideea de a nu asocia in cadrul aceleasi
mese mancaruri bogate in hidrati de carbon cu cele bogate in proteine.
2. Combinatia a mai multor tipuri de proteine nu este de asemenea recomandata,
deoarece fiecare tip are un timp diferit in cadrul digestiei: carnea se digera in prima ora
de la ingerare, ouale la jumatatea digestiei iar laptele in ultima jumatate d eora. Doua
feluri similare de proteina, de exemplu doua tipuri de carne/peste sau doua feluri de

164
branzeturi, nu produc conflict digestiv la nivelul stomacului, asadar pot fi consumate
impreuna.
Regula: se consuma un singur tip principal de proteina la aceiasi masa, evitand
combinatiile dintre carne si oua, carne si lapte, carne/peste si branza.
3. Proteine+acizi – desi la prima vedere, s-ar crede ca, deoarece proteinele necesita
un mediu acid pentru digestie, aceasta combinatie este favorabila, de fapt alimentele
acide ingerate ajunse in stomac, inhiba secretia de acid clorhidric si pepsina, enzima ce
digera proteinele. Asadar, sucul de portocale consumat dupa masa de proteine inhiba
digerarea corecta a carnii/oualelor, iar o salata, desi poate fi asociata cu proteinele, daca
este cu mult otet, inhiba digerarea fripturii.
4. Proteine+grasimi – carnea grasa (slanina) sau prajita in grasimi este foarte greu de
digerat si ramane in stomac timp de cateva ore dupa ce este consumata, deoarece
grasimile inhiba secretia de sucuri gastrice. Prin urmare, este bine a se evita consumul
combinat de proteine si grasimi sau a se consuma simultan multe legume crude pentru a
ajuta la digestie si eliminare.
5. Proteine+zaharuri – zaharurile inhiba secretia sucurilor gastrice la nivelul
stomacului, deoarece ele nu sunt digerate nici la nivelul cavitatii bucale, nici la nivelul
stomacului, ci intra direct in intestinul subtire pentru digerare si asimilatie. Daca sunt
consumate in combinatie cu proteinele (prajitura dupa friptura), nu numai ca impiedica
digerarea proteinelor prin inhibarea secretiilor gastrice, ci ele insele sunt blocate in
stomac in loc sa se deplaseze rapid spre intestinul subtire, fapt ce duce la fermentarea lor,
eliminand toxine.
Regula: se evita consumarea zaharurilor si a proteinelor la aceiasi masa
Proteinele de origine animala se pot combina cu legume fara amidon, sub forma de salate
mari. Proteinele animale concentrate pot fi consumate doar o data pe zi, in timp ce
proteinele vegetale pot fi consumate mai des: soia, nuci, seminte crude, ofera toate
proteinele si grasimile necesare oricarei persoane si poate inlocui complet consumul de
proteina animala.
6. Amidon+acizi – Acizii inhiba secretia de ptialina de la nivelul cavitatii bucale,
enzima esentiala pentru digerarea amidonului. In consecinta, amidonul ajunge in stomac
fara a fi digerat corect, fiind in schimb, fermentat de bacterii. Asadar, dupa consumul de
paine, cereale, paste fainoase/orez se renunta la consumul de otet, suc de portocale sau
lamai.
7. Amidon+zaharuri – atunci cand zaharul ajunge in cavitatea bucala odata cu
amidonul, saliva secretata in timpul masticatiei nu contine ptialina, astfel fiind inhibata
digerarea amidonului. In plus, este blocata trecerea libera a zaharurilor prin stomac in
intestine, pana in momentul in care amidonul este digerat, producand fermentarea
acestora. In urma fermentarii zaharurilor rezulta produse secundare acide, care inhiba si
mai mult digerarea amidonului, ce necesita mediu alcalin. De exemplu, painea (amidon)
si untul (grasime) este o combinatie compatibila, dar daca se adauga miere sau dulceata,
se impiedica digerarea amidonului din paine. Identic si in cazul cerealelor cu zahar, a
prajiturilor/placintelor cu glazura.
Regula: se consuma separat amidonul si zaharul
Exceptie: Daca un aliment are in compozitia sa mai multe combinatii, corpul isi
adapteaza cu usurinta sucurile, pentru a digera alimentul respectiv. Problema apare cand

165
se consuma simultan doua sau mai multe alimente care au necesitati digestive diferite sau
opuse (prajituri care incorporeaza amidon- grasimi-zaharuri, parjoale, etc.).
Toti carbohidratii pot fi combinati cu fructe neacide sau legume proaspete, crude sau
gatite putin.
8. Fructele, la fel ca si zaharurile, nu necesita digestie la nivelul stomacului, ci trec
rapid in intestinul subtire, pentru digestie si asimilatie. Acest lucru se petrece insa daca
stomacul este gol. In caz contrar, stagneaza in stomac si incep sa fermenteze rapid,
cauzand disconfort gastric. In consecinta, fructele se consuma separat de restul
alimentelor, fie cu 30 minute inainte de masa, fie la cel putin 2 ore dupa masa sau chiar
mai mult dupa o masa copioasa cu proteine concentrate. Singura exceptie sunt fructele
care nu fermenteaza imediat - banana, marul (contine enzime care faciliteaza digestia
amidonului), care pot fi combinate cu alimente bogate in hidrati de carbon (ovaz, mei),
sub forma de budinci, in timp ce ananasul si papaya contin enzime care favorizeaza
digestia proteinelor.
9. Laptele – doar in lumea occidentala li se recomanda oamenilor consumul zilnic de
lapte; in lumea orientala si africana, laptele este consumat doar ca purgativ. In plus, daca
ne uitam in natura, puii oricarui animal sunt hraniti exclusiv cu lapte pana la intarcare,
cand consuma doar alte alimente. Odata cu atingerea maturitatii, organismul pierde in
mod natural enzima lactaza care digera laptele, ceea ce dovedeste ca oamenii ajunsi la
maturitate nu au nici o nevoie nutritiva de lapte. Laptele se incheaga imediat ce ajunge in
stomac, iar daca exista si alte alimente la acest nivel, acesta se coaguleaza in jurul altor
particule de mancare si le izoleaza astfel de actiunea sucurilor gastrice , intarziind
digestia si permitand inceperea putrezirii. Asadar, dac vrem neaparat, laptele se consuma
separat de orice aliment. Datorita procesului de pasteurizare, laptele devine si mai greu de
digerat, deoarece prin pasteurizare sunt distruse enzimele lactaza si lipaza ce exista in
laptele crud si care permit laptelui sa se digere singur. De asemenea, din cauza
prelucrarii, proteinele vitale din lapte sunt alterate, iar calciul si alte minerale sunt in mare
parte neasimilabile.
10. Grasimile pot fi consumate in combinatie cu carbohidrati, legume, fructe, proteine
usoare; se evita insa consumarea grasimilor cu proteine concentrate.
11. Consumul de lichide in timpul mesei este un obicei nociv, deoarece introducerea
lichidelor o data cu alimentele incetinesc procesul de digestie, prin diluarea initial a
secretiei salivare si apoi a sucurilor gastrice. Apa se consuma cu 30 de minute inainte de
masa sau la 2 ore dupa masa.
In concluzie:
 proteinele se pot combina doar cu legume
 carbohidratii (amidon si zaharuri) se pot combina cu legume, cu grasimi (cartofi
cu unt, paine cu unt, orez cu ulei, etc) sau cu fructe semiacide (mar cu biscuiti)
 rosia este considerata fruct acid si nu se combina in salata consumata impreuna cu
proteine sau carbohidrati
 laptele, precum si ouale, se consuma separat de orice aliment
 pepenii se consuma intotdeauna separat pentru o digestie si asimilatie optime

Un alt principiu important este consumarea predominanta a alimentelor alcaline,

in favoarea celor acide, raportul optim fiind de 80%:20%. Cu cat mancarea este mai
acida, cu atat apar mai frecvent imbolnaviri (boala apare doar pe un mediu acid). Dintre

166
alimentele acide, pe primul loc se situeaza lactatele si ouale, apoi alimentele cu continut
de gluten - aglutineaza pe intestin (grau, secara, orz, ovaz), dulciurile si pe locul patru
carnea de orice fel. De asemenea, nucile si alunele sunt acide, in timp ce migdalele si caju
sunt alcaline.
Semne ale acidozei:
- infectii urinare
- candidoza
- telangiectazii (peretii vasculari isi pierd tonusul)
- disparitia taliei
- cearcane
- stagnari limfatice
In prima faza se va adopta o dieta alcalina:
- Toate fructele dulci (mere dulci, banane, pepene galben/rosu, caise, piersici, struguri,
smochine, curmale, prune, lamai si portocale - deci acide ca origine, in interiorul corpului
acidul citric este complet metabolizat, avand efect alcalinizant), majoritatea legumelor
(morcov, dovleac, cartof, ceapa, sfecla, frunzele verzi, exceptand rosii, masline),
leguminoasele, unele cereale (mei, hrisca, orez, porumb, quinoa, tapioca), ciupercile,
iaurtul sunt alcalinizante. Se vor consuma alimente integrale si cat mai putin preparate
termic. Cu cat alimentele sunt mai rafinate, procesate sau gatite, cu atat furnizeaza mai
putine substante nutritive. Sucul din fructe foarte bine coapte este cel mai alcalinizant, pe
cand cel din legume ajuta la sustinerea corpului. Se poate face si cura monofruct, timp de
7-10 zile (pepenele este un alcalinizant exceptional).
Se vor consuma tincturi alcalinizante: patlagina, papadia, cate 10-15 picaturi din fiecare
de 3 ori/zi
Ceai de alcalinizare: radacina de brusture, radacina de nalba mare, radacina de tataneasa,
scoarta de stejar alb, frunze de patlagina - se amesteca in cantitati egale, si se face infuzie
dintr-o lingura amestec la o cana, timp de 3 minute. Se consuma 2-3 cani/zi.
Ulterior se vor face drenaje limfatice masive:
- masaj
- gemoderivate: seva de mesteacan, castan dulce, castan salbatic, lemn cainesc, liliac,
muguri de frasin, total cleans limf.
Apoi se trece la tratamentul specific bolii, daca aceasta mai persista.

Macrobiotica - arta si stiinta sanatatii si longevitatii, prin studiul si intelegerea relatiilor si

interactiunilor dintre noi, alimentele consumate, modul de viata si mediul in care traim.
Scopul macrobioticii este sa ajungem in armonie cu noi insine si cu natura. Se bazeaza pe
respectarea principiilor yin-yang si a cleor cinci elemente. Acest mod de nutritie nu se
ocupa de calorii, de aportul de vitamine, ci are in vedere efectele alimentelor asupra
organismului, care pot fi: de fierbere, de incalzire, neutre, revigorante si de racire.
Acestea se refera la continutul yin-yang al alimentelor respective. De exemplu,
alimentele de fierbere ajuta la cresterea energiei yang, fiind benefice in cazul lipsei de
energie yang, adica in cazul scaderii fortei vitale.
Macrobiotica tine cont de functionarea celor 5 elemente, la sustinerea circuitului
producator de armonie, ia in considerare varsta persoanelor care vor consuma hrana,
bolile de care sufera, anotimpul si chiar locul georgafic. In timpul iernii, de exemplu, se
vor consuma fructe uscate, in favoarea celor proaspete, precum si unt ghee. Se adauga

167
condimente in functie de elementul caruia ii apartin, se folosesc produse nerafinate, se
gateste in vase de sticla, lut, metal, si se evita folosirea cuptorului cu microunde. Daca
folosim produse congelate, le vom decongela treptat, amintindu-ne ca decongelarea
brusca duce la distrugerea celulelor produselor congelate. Cel mai important lucru este sa
gatim cu bucurie, sa ne gandim cu drag la cei pentru care se pregateste mancarea si sa
multumim pamantului, plantelor, animalelor care ne dau materiile prime.

Principii
 mancaruri yin (soia, muguri de bambus, pepene verde, gulie, varza, pere,
dovlecel, lamaie) = racoroase si reci, calmeaza organele vitale si sunt recomandate in
meniurile de vara, precum si pentru combaterea bolilor fierbinti, de tip yang (febra,
hipertensiune, etc.).
 mancarurile yang (cereale, diferite tipuri de carne, ardei iute) = calde si fierbinti,
stimuleaza organele vitale, genereaza caldura corporala, sunt recomandate pentru
consum iarna sau pentru boli reci, de tip yin (anemie, oboseala, boli degenerative, etc)
 mancarurile dulci de pamant (porumb, mazare, curmale, ginseng, lemn-dulce)
disperseaza energia stagnanta, stimuleaza circulatia, armonizeaza stomacul.
 mancarurile amare de foc (castravetele) elimina umiditatea excesiva din corp si
curata intestinele
 mancarurile acre de lemn (masline, rodii) sunt astringente, combat diareea si
amelioreaza prolapsul colonului
 mancarurile sarate de apa (alge verzi) inmoaie si hidrateaza tesuturile
 mancarurile iuti de metal (ghimbir, usturoi, ardei iute) neutralizeaza toxinele
acumulate in corp

Reguli alimentare
 se evita consumul excesiv al unui singur tip de aliment (de ex. exces de dulce,
sarat, etc.), precum si excluderea completa a unui aliment (dulce in cazul
diabeticilor). Excesul de alimente yang poate produce febra, congestii, furuncule,
abcese, stagnare la nivelul pieptului, iar excesul de iute produce discomfort
intestinal si aparitia hemoroizilor
 se respecta combinatiile favorabile si se evita combinatiile conflictuale, deoarece
interfera cu mecanismele de digestie si produc efecte de descompunere si
fermentare, blocand asimilatia
 o masa trebuie sa asigure senzatia se satietate in proportie de 70-80%
 mancarea se mesteca bine inainte de a o inghiti, pana devine lichida, mai ales in
cazul carbohidratilor, care pentru digetie necesita enzima alcalina ptialina, situata
in saliva
 se evita temperaturile extrem de fierbinti sau extrem de reci la mancaruri sau
bauturi. Excesul de fiebinte irita mucoasa cavitatii bucale si a esofagului, dar cel
mai daunator pentru digestie este consumarea alimentelor sau lichidelor extrem de
reci, greu de digerat la temperature normala a corpului, in locul digestiei
producandu-se putrezirea si fermentarea alimentelor.
 Se evita consumul de lichide in timpul mesei sau imediat dupa masa, deoarece
bauturile consumate impreuna cu mancarea dilueaza sucul gastric si ingreuneaza
digestia

168
  Se evita consumul de proteine animale concentrate, fiind acceptabil doar la o
singura masa pe zi (colonul uman are lungimea cea mai mare din intregul regn
animal, avand capacitate lenta de digestie; proteinele animale, in consecinta, nu
pot fi complet digerate, stagnand in colon, transformandu-l intr-o adevarata
groapa de gunoi stagnanta, in loc sa fie un sistem de evacuare rapid si dinamic; la
acest lucru se adauga si hranirea animalelor cu hormoni si alimente chimicalizate,
care trec in carnea ce va fi ulterior consumata).
 dieta rationala trebuie sa contina 50 – 80% legume si fructe, o masa pe zi fiind
recomandata a fi alcatuita doar din aceste alimente, proaspete, in stare cruda sau
putin gatite, evitand legumele congelate/conservate, pentru a beneficia de
enzimele existente in alimentele proaspete. Acestea sunt distruse prin conservare
sau preparare intensa. Alimentele deshidratate (prune uscate, stafide, curmale) isi
pastreaza enzimele active daca sunt uscate la soare si nu conservate cu ajutorul
sulfului, enzimele fiind reactivate de caldura si umiditatea din gura si stomac
 se evita consumul de alimente intre mese
 laptele, produsele lactate si ouale, e bine sa fie evitate, sau consumate separate de
orice alt aliment
 masa de dimineata va fi servita la cel putin o ora dupa trezire, dupa evacuarea
intestinelor si dupa un program de exercitii fizice
 ultima masa de seara, trebuie servita cu 2-3 ore inainte de culcare
7. METODE DE GASTROTEHNIE

Pentru a ramâne sănătoşi şi pentru a lupta eficient împotriva bolilor, organismul

nostru are nevoie de peste 50 de nutrienţi esenţiali (aminoacizii esenţiali, unele vitamine
liposolubile, unele vitamine hidrosolubile, acizii graşi esenţiali, unele minerale), care fie
nu pot fi fabricaţi de corpul nostru, fie nu pot fi depozitaţi de acesta, singura sursă fiind
reprezentată de alimente.
Pe lângă nutrienţii deja menţionaţi, organismul mai are nevoie de proteine, lipide,
glucide si enzime alimentare. De prezenţa enzimelor alimentare depinde buna desfăşurare
a proceselor fiziologice digestive. Acestea provin numai din alimentele vii (fructe şi
legume crude), iar încălzirea peste 40°C duce la distrugerea lor.
De asemenea, vitaminele hidrosolubile şi fitonutrienţii (ex. antioxidanţi) se gasesc
în principal în legumele şi fructele crude, inactivându-se rapid sub acţiunea căldurii,
luminii şi în prezenţa aerului (oxigenului).
Este foarte important să înţelegem că pe lângă asigurarea unei alimentaţii
echilibrate trebuie să învăţăm şi cum să alegem materiile prime (carne, ouă, lactate,
grăsimi animale şi vegetale, carbohidraţi (glucide, amidonoase), leguminoase, legume,
fructe, apa).

169
 Pentru a păstra cât mai mult din valoarea nutritivă a fiecărui aliment, trebuie de
asemenea să cunoaştem modul cel mai potrivit de preparare şi consum. În plus trebuie să
cunoaştem şi modul corect de asociere a alimentelor care să nu permită degradarea
nutrienţilor sau generarea de substanţe toxice.
Pentru prepararea diferitelor feluri de mâncare este foarte importantă provenienţa
materiilor prime. Astfel, este de preferat să utilizăm materii prime provenite din culturile
ecologice, flora sau fauna sălbatică, din zone nepoluate. Acestea vor aduce cu ele mai
puţine metale grele, mai puţine pesticide, îngrăsăminte chimice, antibiotice, hormoni etc,
dar semnificativ mai mulţi fitonutrienţi (foarte importanţi în prevenirea şi chiar tratarea
bolilor), având de asemenea şi o densitate nutriţională mult mai ridicată.
În cazul animalelor şi păsărilor, sunt preferate cele crescute în sisteme cât mai
apropiate de cele naturale (în aer liber, pe sol) şi hrănite cu furaje cât mai naturale. Astfel,
compoziţia cărnii va fi una mai sănătoasă, acumulând mai puţine grăsimi saturate şi mai
mulţi acizi graşi esenţiali într-un raport optim ceea ce este de dorit din perspectiva unei
alimentaţii echilibrate.

Cum alegem alimentele?

În ceea ce priveşte alegerea alimentelor, fie că este vorba de alimente ambalate,

fie că sunt procurate din pieţe sau direct de la producători, este foarte important să ţinem
cont de o serie de criterii în baza cărora alegerea să fie una corectă. Pentru aceasta va fi
nevoie să ştim să citim o etichetă nutriţională, să ştim să apreciem calitatea şi starea de
salubritate a alimentelor şi foarte important, să ştim sa identificăm eventualele falsuri
alimentare.

Cum citim eticheta alimentelor?

Etichetarea are drep scop furnizarea de informaţii veridice, necesare, suficiente şi

uşor de comparat, astfel încât cumpărătorul să aleagă ”în cunoştinţă de cauză”, acel

170
produs care corespunde nevoilor şi psibilităţilor financiare, dând totodată posibilitatea de
a cunoaşte eventualele riscuri pe care le poate adduce cu sine consumul acelui aliment.
Pe ambalajul alimentelor se regăsesc mai multe categorii de indicatori şi anume:
- termenul de valabilitate;
- eticheta compoziţională;
- eticheta nutriţională;
- menţiunile privind alergenii;
- indicaţii de păstrare şi preparare/consum;
- coordonatele precise şi reale ale fabricantului.

Termenul de valabilitate
Ne ofera informaţii asupra prospeţimii şi inocuităţii alimentelor, proprităţi ce sunt
în strânsă legătură cu efectele imediate şi directe asupra sănătăţii.
Nu se vor achiziţiona alimente cu termenul de valabilitate depăşit, modificat sau
supraştampilat şi nici cele care mai au doar câteva zile până la data expirării.
De asemenea, se vor urmări aspectele legate de: depozitarea corectă a alimentelor
(în locuri special amenajate, lipsite de rozătoare, insecte etc.), expunerea la lumină,
căldură, umiditate.

Eticheta compoziţională
Este obligatorie conform legilor în vigoare şi trebuie să cuprindă lista
ingredientelor, aditivilor şi aromelor în ordine descrescătoare în funcţie de ponderea
utilizării lor în produs. Toate componetele folosite la fabricarea alimentului, inclusiv apa,
trebuie să fie menţionate pe etichetă.
Aditivii alimentari (E-urile) pot fi inscripţionaţi pe etichetă fie sub forma codului
alfanumeric european (ex. E.110), fie sub denumirea chimică (ex. Galben
portocaliu/Sunset FCF/Galben Orange S).
Gramajul trebuie să fie corect inscripţionat.

Eticheta nutriţională

171
 Eticheta nutriţională presupune menţionarea pe ambalaj a informaţiilor privitoare
la: valoarea enrgetică şi substanţele nutritive (proteine, glucide, lipide, fibre, sodiu,
vitaminele şi mineralele existente în produsul comercializat), exprimate în procent faţă de
doza zilnică recomandată (DZR)
Se vor furniza informaţii cuprinse fie în Grupa 1 (valoare enrgetică, cantităţi de
proteine, glucide, lipide), fie cuprinse în Grupa 2 (valoare energetică, cantităţi de
proteine, carbohidrati, zaharuri, fibre, lipide, acizi trans, sodiu).
Inscripţionarea etichetei nutriţionale a devenit obligatorie doar în cazul acelor
alimente pe ambalajul sau în reclama cărora s-au facut afirmaţii nutriţionale (cf. Reg.
U.E. 1924/2006).

Menţiunile privind alergenii

Dat fiind faptul ca există persoane alergice la unul sau mai multe alimente, este
obligatoriu să fie manţionate pe etichetă acele ingrediente sau substanţe care au un
anumit potenţial alergen şi anume: soia, arahide, nuci, lapte şi produse lactate, ouă, peşte,
crustacee, muştar, ţelină, grîu, susan, seminţe de floarea soarelui, linte, mazăre, kiwi,
căpşuni etc.
De asemenea trebuie menţionate într-o etichetă distinctă compuşii contraindicaţi
persoanelor cu anumite intoleranţe alimentare (ex. gluten, lactoză, fenilalanină etc.).

Salubritatea alimentelor

Alimentul poate fi considerat o asociere naturală sau artificială de substanţe

chimice, integrate într-un sistem fizico-chimic, mai mult sau mai puţin complex, destinat
satisfacerii cerinţelor nutritive ale organismului. Obiectivul de bază al oricărui aliment
este acela de a putea fi inclus în alimentaţia omului. Îndeplinirea acestui obiectiv este
condiţionată de conţinutul în principii nutritive şi inocuitate (siguranţă alimentară).
Conţinutul în principii nutritive şi absenţa efectelor nocive asupra organismului
sunt atribute esenţiale ale calităţii alimentelor.
Aprecierea calităţii unui aliment cuprinde un ansamblu de şase categorii de
aspecte de care trebuie ţinut cont şi anume:

172
 1. calitatea nutriţională – contribuţia alimentului la aportul optim de nutrienţi
în dietă, atât din punct de vedere cantitativ cât şi calitativ;
2. calitatea senzorială – se referă la proprietăţile alimentului care satisfac
organele de simţ: miros, gust, culoare, textură;
3. calitatea igienico-sanitară – absenţa substanţelor potenţial toxice precum şi a
microorganismelor patogene; încărcătura biologică şi microbiologică
trebuie să se încadreze în limitele impuse de legislaţia sanitară în
domeniul calităţii microbiologice a alimentelor;
4. calitatea tehnologică – se referă la caracteristicile funcţionale care să permită
aplicarea procesului tehnologic optim de prelucrare pentru a obţine
alimentul dorit;
5. stabilitatea chimică şi microbiologică – proprietatea de a nu suferi modificări
(alterări) rapide, pentru a-i permite o „viaţă comercială prelungită”;
6. calitatea economică – exprimă relaţia dintre preţul de producţie şi gradul de
acceptabilitate de către consumator.

Examenul organoleptic al alimentelor

Examenul organoleptic al cărnii

Aprecierea cărnii din punct de vedere organoleptic poate fi realizată de orice
persoană interesată de consumul cărnii respective, aprecierea efectuându-se cu ajutorul
simţurilor examinatorului (văz, miros, gust, tactil).
Caracterele organoleptice ale cărnii sunt: culoarea, gustul, mirosul, consistenţa,
aspectul, marmorarea şi perselarea, frăgezimea, suculenţa şi textura.

Culoarea cărnii
Culoarea cărnii rezultă din combinarea culorii de fond a fibrelor musculare (alb-
cenuşiu), culoarea mioglobinei (roşu), culoarea hemoglobinei (roşu), culoarea ţesutului
conjunctiv intra- şi interfibrilar şi culoarea ţesutului adipos.
Culoarea cărnii poate varia în funcţie de: specie, rasă, vârstă, sex, activitatea fizică
depusă de animal în timpul vieţii, starea de sănătate, tipul muşchiului (muşchii mai activi

173
au culoare mai închisă – muşchii membrelor), modul de hrănire, modul de prelucrare
primară, metodele de conservare folosite (refrigerare, congelare) etc.
Culoarea cărnii se caracterizează prin: luminozitate, intensitate, nuanţa culorii
(tonalitate).
Criteriul de culoare clasifică tipurile de carne astfel:
- carne albă – culoarea variază de la alb-cenuşiu la roz ( ex. carnea majorităţii
speciilor de peşti, carnea galinaceelor, carnea iepurilor de casă, carnea
tineretului de la animalele de măcelărie până la vârsta înţărcării).
Carnea albă are un coeficient de digestibilitate foarte ridicat, motiv pentru care
este considerată carne dietetică.
- carne roşie – culoarea variază de la roşu deschis la roşu intens (ex. carnea
unor specii de peşti, carnea palmipedelor, carnea animalelor de măcelărie).
- carne neagră – culoare este în realitate roşu-închis (carnea animalelor
incomplet sângerate – animale de măcelărie şi vânat).

Gustul cărnii
Gustul cărnii proaspete se datoreşte în mod deosebit grăsimii şi sărurilor minerale
prezente în aceasta.
Gustul cărnii variază în funcţie de:
- specie, rasă (rasele de carne au carnea mai gustoasă);
- vârsta (tineretul are carnea mai gustoasă);
- sexul (unii masculi necastraţi – vieri, ţapi, berbeci – au carne cu gust
neplăcut);
- starea de sănătate (în anumite boli gustul cărnii se depreciază);
- tipul de muşchi (muşchii perselaţi cu grăsimi sunt mai gustoşi);
- alimentaţia (unele furaje depreciază gustul cărnii);
- starea de îngrăşare (carnea grasă are un gust mai plăcut);
- pH-ul cărnii (un gust plăcut se asociază pH-ului 5.8-6.0);
- cantitatea de amoniac şi de sulf (cantităţile mai mari alterează gustul);
- starea de prospeţime (carnea maturată are un gust mai plăcut);
- durata de păstrare (învechirea alterează gustul);

174
 - tratamentul termic (carnea friptă şi cea prăjită au gust mai plăcut decât cea
fiartă);
- tratamentele medicamentoase (anumite medicamente – iodul, camforul –
imprimă gusturi neplăcute cărnii);
- habitatul (păsările de baltă şi peştii au carne cu gust de mâl).

Mirosul cărnii
Mirosul cărnii este foarte puţin exprimat, plăcut, caracteristic speciei. Mirosul se
accentuează pozitiv pe măsură ce carnea se maturează.
Factori care influenţează gustul au aceeasi influenţă şi asupra mirosului.
Mirosul şi gustul cărnii exprimate şi percepute în timpul masticaţiei dau ceea ce
se numeşte aroma sau savoarea cărnii.
Carnea maturată este mai aromată decât carnea proaspătă, deoarece substanţele
chimice aromate se formează în timpul maturării. Acestea sunt volatile şi solubile, fiind
astfel percepute de celulele olfactive şi celulele gustative.

Consistenţa cărnii
Carnea are proprietatea de a rezista mai mult sau mai puţin la deformare în funcţie
de următorii factori:
- specia (carnea de suine este mai puţin consistentă decăt carnea de taurine sau
de ovine);
- vârsta (carnea animalelor tinere este mai puţin consistentă);
- sexul (carnea masculilor este mai consistentă);
- starea de îngrăşare (carnea perselată şi marmorată este mai consistentă);
- prospeţimea (carnea refrigerată este mai consistentă);
- maturarea (carnea maturată este mai consistentă).
Consistenţa se apreciază prin presare cu degetul direct pe carne. Din punct de
vedere al consistenţei carnea poate fi:
- moale (carnea de tineret înţărcat are consistenţă moale);
- fermă, elastică (consistenţa normală a cărnii este una fermă);
- tare (carnea de mascul, de animal de muncă sau de vânat are consistenţă tare).

175
 Pe secţiune transversală carnea prezintă fibrele musculare individualizate vizibil.
Secţiunea transversală a unei fibre musculare poartă numele de bob de carne. În funcţie
de provenienţa cărnii bobul de carne poate fi:
- fin (la carnea de tineret);
- plin (la carne de femele şi la carnea tineretului de peste 6 luni);
- grosier, tare (la carnea de masculi, animale de muncă şi vânat).

Aspectul cărnii
Aspectul cărnii se apreciază prin vizualizarea exteriorului carcasei sau a cărnii
tranşate. Aspectul cărnii poate fi:
- plăcut – suprafaţa carcasei cu peliculă uscată, suprafaţa cărnii congelate cu
cristale fine de gheaţa, iar suprafaţa cărnii decongelate are suprafaţa umedă;
- acceptabil – suprafaţa carcasei după refrigerare este încă umedă, iar carnea
tranşată are suprafaţa umedă, lipiciosă;
- neplăcut – pielea sau ţesutul conjunctiv subcutan prezintă urme de lovituri,
infiltraţii seroase sau serohemoragice pe secţiune, pe suprafaţa carcasei jupuite
se observă urme de smulgere, suprafaţa carcasei sau a cărnii tranşate prezintă
un strat de mucus abundent, zone de culoare verde pe suprafaţa cărnii,
modificarea culorii şi a consistenţei grăsimii, modificarea culorii tendoanelor
etc.

Marmorarea şi perselarea cărnii

Marmorarea cărnii reprezintă depunerea de grăsimi pe suprafaţa muşchiului şi în
spaţiile intermusculare.
Perselarea cărnii reprezintă depunerea grăsimii în interiorul muşchiului, în ţesutul
conjunctiv interfibrilar.
Marmorarea şi perselarea moderată sunt caractere ale cărnii de bună calitate, în
timp ce marmorarea şi perselarea în exces caracterizează cărnurile grase, nedorite de
consumator. Se consideră că o perselare de 2.5-4% influenţează pozitiv calitatea culinară
a cărnii.

176
 Există şi specii la care carnea nu se perselează (cabaline, bubaline, pasări). La
aceste specii grăsimea se depune subcutan şi la nivelul organelor interne.

Frăgezimea cărnii
Frăgezimea cărnii este un caracter organoleptic apreciat de consumator, depinzând
de cantitatea şi calitatea ţesutului conjunctiv intra- şi intermuscular şi de asemenea de
gradul de marmorare şi perselare a cărnii.
Frăgezimea se apreciază în timpul masticaţiei şi reprezintă de fapt uşurinţa cu care
carnea este tăiată şi fragmentată de dinţii consumatorului.
Factorii care influenţează frăgezimea cărnii sunt următorii:
- specie – în ordinea creşterii frăgezimii: bubaline, caprine, ovine, taurine,
suine, păsări;
- rasă – rasele tardive au carnea mai puţin fragedă, iar rasele precoce
specializate pentru carne, au carnea fragedă;
- sexul – la femele carnea este mai fragedă decât la masculi; masculii după
castrare au carnea de frăgezime medie;
- vârsta – carnea animalelor tinere este mai fragedă decât cea a animalelor
adulte;
- tipul de muşchi – muşchii mai activi sunt mai puţin fragezi decât cei mai puţin
activi;
- activitatea fizică a animalului în timpul vieţii – animalele de muncă, animalele
de sport sau vânatul au carnea mult mai puţin fragedă decât animalele care au
fost crescute intensiv, legate;
- amplasarea muşchilor – muşchii mai fragezi sunt amplasaţi în jurul coloanei
vertebrale dorso-lombare şi pe faţa internă a coapsei;
- prospeţimea cărnii – iniţial carnea este fragedă, ulterior, în timpul rigidităţii
musculare, carnea devine mai puţin fragedă, urmând ca în timpul maturării
carnea să devină din ce în ce mai fragedă;
- structura cărnii – carnea cu puţin ţesut conjunctiv, marmorată şi perselată este
mai fragedă. Carnea cu bob fin este mai fragedă decât carnea cu bob grosier.

177
 Abudenţa proteinelor stromei (colagen, elastină, reticulină) reduce mult
frăgezimea cărnii;
- modul de conservare – răcirea lentă, în carcasă, defavorizează frăgezimea
cărnii, iar congelarea rapidă duce la creşterea frăgezimii cărnii cu 20-50%.
Sărarea uscată depreciază frăgezimea cărnii, iar injectarea de saramură,
favorizează mult frăgezimea acesteia;
- tipul de fibră musculară – fibra musculară albă este prezentă în carnea
fragedă, iar fibra musculară roşie este întâlnită în carnea mai puţin fragedă.

Suculenţa cărnii
Suculenţa cărnii se apreciază ca fiind proprietatea acesteia de a elibera sucul de
carne la începutul masticaţiei.
Suculenţa cărnii este şi ea influenţată de numeroşi factori, printre care: specia,
rasa, sexul, vârsta, furajarea, tipul de muşchi, starea de îngrăşare, aciditatea cărnii,
tratamentul termic (temperaturile ridicate de fierbere şi prăjire au ca efect reducerea
suculenţei cărnii, deoarece proteinele precipită şi nu mai pot lega apa).

Textura cărnii
Textura cărnii este dată de raportul şi modul cum sunt distribuite în regiunea
respectivă componentele structurale ale cărnii (muşchi, ţesut adipos, ţesut conjunctiv,
cartilaje, oase).

În continuare vor fi prezentate pricipalele caractere organoleptice descrise mai

sus, în funcţie de starea cărnii şi anume: carne în stare proaspătă (zvântată), carne
refrigerată, carne congelată, carne alterată.
Caracteristicile cărnii proaspete sunt aceleaşi cu ale cărnii refrigerate sau
decongelate.

Aspect
Carne proaspătă

178
 - la suprafaţă prezintă o peliculă uscată;
- în secţiune este uşor umedă;
- tendoanele sunt lucioase, elastice şi tari;
- suprafeţele articulare sunt lucioase;
- lichidul sinovial este limpede;
- ţesutul conjunctiv este alb-sidefiu şi elastic.

Carnea congelată
- culoare normală (uneori nuanţa este mai vie);
- prezintă un strat fin de gheaţa pe suprafaţă.

Carnea alterată
- suprafaţa este lipicioasă;
- pot apărea pete (alb strălucitor, verde, negru);
- tendoanele sunt moi, cenuşii, uneori acoperite cu mucus;
- lichidul sinovial este tulbure.

Culoarea

Carnea proaspătă
- roz pal;
- tentă mai închisă apare acolo unde ţesutul conjunctiv este mai subţire.

Carnea congelată
- în secţiune este mai întunecată decât carnea proaspătă (roz, roşu, cenuşiu);
- la locul de atingere cu degetul apare culoarea roşie.

Carnea alterată
- la suprafaţă are culoarea cenuşiu-verzui.

Consistenţa

179
Carnea proaspătă
- este densă, elastică, atât la suprafaţă cât şi în profunzime;
- la presiune opune rezistenţă (dacă se formează un godeu, acesta revine).

Carnea congelată
- este dură.

Carnea alterată
- atât pe suprafaţă cât şi în secţiune, urmele apăsării cu degetul rămân
persistente.

Mirosul

Carnea proaspătă
- miros plăcut.

Carnea congelată
- nu are miros.

Carnea alterată
- miros de putrefacţie.

Examenul organoleptic al grăsimii

Carnea proaspătă şi carnea congelată
Bovine – alb-gălbuie, mai grunjoasă;
Porcine – albă/alb-rozie, unsuroasă, moale;
Ovine – albă, sfărâmicioasă.

Carnea alterată

180
 - aspect mat;
- culoare cenuşie;
- consistenţă scăzută;
- miros rânced.

Examenul organoleptic al măduvei

Carnea proaspătă
- culoare galbenă;
- lucioasă;
- umple tot canalul medular;
- elastică după ce este scoasă din canalul medular.

Carnea alterată
- culoare cenuşiu-murdar;
- măduva nu umple canalul medular;
- consistenţă scăzută;
- periost închis la culoare.

Examenul organoleptic al bulionului de carne (zeama

rezultată în urma fierberii cărnii)
Carnea proaspătă
- bulion limpede şi aromat;
- la suprafaţă apar insule de grăsime;

Carnea congelată
- bulionul este uşor tulbure;
- aroma este mai slabă;
- grăsimea este în picături mici.

181
Carnea alterată
- bulion tulbure, murdar, cu flocoane;
- miros rânced/mucegai;
- fără picături de grăsime la suprafaţă.

Examenul organoleptic al salamurilor

Preparatul proaspăt
- suprafaţă curată;
- înveliş continuu, nedeteriorat;
- culoare cărămiziu deschis;
- pot exista depozite albe de mucegaiuri de calitate.

Preparatul alterat
- suprafaţă pătată;
- înveliş discontinuu;
- uneori cenuşiu-verzui;
- prezintă depozite lipicioase.

Consistenţa
- preparatul proaspăt – consistenţă tare, elastică, fără zone de înmuiere;
- preparatul alterat – consistenţă moale.

Culoarea
- preparatul proaspăt – culoare roşu-cenuşiu (când este tratat cu nitrit), iar pe
secţiune grăsimea trebuie să fie albă;
- preparatul alterat – culoare cenuşiu-verzui, iar grăsimea de culoare verzui-
galbenă.

182
Mirosul
- preparatul proaspăt – plăcut, aromat;
- preparatul alterat – respingător.

Gustul
- preparatul proaspăt – plăcut, în funcţie de condimentele folosite;
- preparatul alterat – neplăcut.

Examenul organoleptic al peştelui

Peştele se comercializează sub diferite forme: viu, proaspăt, refrigerat, congelat,
sărat afumat, semipreparate, preparate, conserve. De asemenea se comercializează întreg,
eviscerat, decapitat, file-uri sau rondele.
Peştele reprezintă un aliment extrem de perisabil, putându-se altera rapid, mai ales
atunci când nu sunt respectate condiţiile impuse pentru lanţul de frig.
Aprecierea organoleptică a peştelui se va realiza inspectând: corpul, ochii, gura,
urechile, branhiile, mucusul, solzii, spinarea, anusul şi muşchii, astfel:

Peşte proaspăt
Corp – susţinut în mână nu se îndoaie (este flexibil sau prezintă început de
rigiditate);
Ochi – limpezi, curaţi, exolftalmici (bombaţi);
Gură – închisă;
Urechi – bine lipite de branhii;
Branhii – de culoare roşie, fără mucozităţi şi miros;
Mucus – fără miros, cantitativ redus, transparent;
Solzi – bine fixaţi de corp, lucioşi;
Spinare – elastică, iar la apăsarea cu degetul, godeul dispare repede;
Anus – retractat, concav, albicios;
Muşchi – bine ataşaţi de coloana vertebrală şi de coaste.

Peşte alterat

183
 Corp – susţinut în mână se îndoaie uşor; prezintă semne de putrefacţie evidente;
Ochi – tulburi, adânciţi în orbite;
Gură – foarte deschisă;
Urechi – în poziţie uşor îndepărtată de branhii;
Branhii – aspect murdar, prezintă mucozităţi, miros putrid;
Mucus – abundent, culoare închisă, miros respingător;
Solzi – se desprind uşor de pe corp, închişi la culoare;
Spinare – neelastică, moale, urma lăsată de deget este persistentă;
Anus – proeminent, roşu-murdar;
Muşchi – se detaşează uşor de pe coaste.

Cefalopodele (caracatiţa, sepia, calamarul) trebuie să aibă culoarea alb-sidefie sau

foarte închisă, miros proaspăt de alge marine.
Crustaceele (homar, crab, languste, creveţi) trebuie să aibă suprafaţa carapacei
umedă şi strălucitoare, carne fără miros străin, miros proaspăt de alge marine, fără nisip,
mucus sau alte materii străine.
Scoicile trebuie să aibă carapacea închisă, fără mirosuri străine.

Aprecierea calităţii ouălor

Prospeţimea se apreciază uşor prin introducerea în apă în vas cu fund plat şi
observarea înclinării. Cu cât oul este mai înclinat ,cu camera de aer în sus, cu atât este
mai vechi.

0 zile – 0o 7 zile – 25o 14 zile – 45o 21-30 zile – 90o

La oul crud, aşezat pe o suprafaţă plană şi rotit, rotaţia e frânată brusc, în timp ce
oul fiert tare continuă să se rotească cu uşurinţă.

184
 Ouăle crude conţin avidină în albuş, care bolchează absorbţia vitaminei B7
(biotină); ca urmare nu e indicat consumul crud. Nerespectarea condiţiilor optime de
păstrare, procesare şi consumare poate declanşa bacterioze cu Salmonella (mai ales la
ouăle de raţă), Escherichia, Staphzlococcus, Proteus. Ouăle incubate mai multe zile la 37
°C dar nefertile au potenţial crescut de a declanşa toxiinfecţii alimentare.

basb
Influenţa procesului culinar asupra principiilor nutritive

Omul civilizat consumă o mare parte din alimente după ce au fost supuse unui
proces de prelucrare industrială sau culinară.
Prelucrarea culinară poate modifica considerabil aspectul alimentelor şi valoarea
lor biologică.
Pe de altă parte, respectarea unor reguli de pregătire alimentelor poate evita
efectele negative pe care procesul culinar le poate avea asupra valorii biologice a
alimentelor.

Efecte generale ale procesului culinar asupra alimentelor

Foarte multe dintre alimentele de origine vegetală cât şi unele de origine animală
pot fi consumate şi digerate în stare crudă, însă prelucrarea termică (gătitul) accentuează
savoarea şi frăgezeşte fibrele conjunctive, de multe ori crescând utilizarea digestivă a
principiilor nutritive. De asemenea, procesul termic modifică fibrele celulozice, gonflează
amidonul prin hidratare, facându-l mai digerabil.
Procesul culinar, dacă implică temperaturi suficient de ridicate, realizează
sterilizarea alimentelor prin distrugerea microorganismelor, paraziţilor şi ouălor de
paraziţi eventul prezenţi. Anumite toxine (toxina botulinică), sunt distruse în timpul
procesului culinar, în timp ce stafilotoxinele (stabile termic) nu sunt distruse.

185
Influenţa procesului culinar asupra proteinelor

Efectele procesului culinar asupra proteinelor din alimente pot fi favorabile sau
nefavorabile, atât pentru calitatea alimentului cât şi pentru organismul uman.
Aceste efecte depind de:
- durata încălzirii;
- temperatura de prelucrare culinară;
- conţinutul de apă al produsului supus tratamentului termic;
- pH-ul produsului alimentar.

Prelucrarea termică determină o coagulare a albuminelor care astfel sunt mai uşor
atacate de sucurile digestive.
Gonflarea ţesutului conjunctiv din carne determină frăgezirea acestuia, fiind astfel
mai accesibil enzimelor digestive, deci mai uşor digerabil.
Unul dintre efectele favorabile ale tratamentului termic asupra proteinelor, realizat
la temperaturi crescute, este reprezentat de distrugerea enzimelor care inhibă hihroliza
proteinelor, enzime care pot exista în alimente în stare crudă (ex. unele globuline din soia
sau albuşul de ou care inactivează tripsina).
Anumite substanţe toxice de natură proteică sunt distruse prin încălzire (ex. fasina
prezentă în multe specii de leguminoase).
În ceea ce priveşte potenţialul alergenic al alimentelor, acesta poate scădea
considerabil ca urmare a denaturării proteinelor prin tratament termic.
Pe lângă efectele favorabile ale procesului culinar asupra proteinelor, acesta poate
avea şi efecte nedorite.
Astfel, utilizarea temperaturilor de peste 100°C, aplicate mai ales în cazul
prelucrării cărnii şi a peştelui, determină distrugerea unor aminoacizi (lizină, triptofan,
histidină, cistină), ceea ce duce la scăderea nutritivă a alimentului.
Scăderea conţinutului de aminoacizi poate avea loc chiar dacă alimentul este
încălzit la o temperatură mai scăzută, dar o perioadă mai îndelungată de timp.

186
 Sterilizarea laptelui determină o uşoară diminuare a valorii biologice, în funcţie de
metoda utilizată. Se recomandă sterilizarea laptelui prin pulverizarea într-o atmosferă
supraîncălzită, care păstrează valoarea nutritivă a acestuia.
Scăderea conţinutului în aminoacizi este explicată şi prin reacţia grupărilor
amino- libere ale aminoacizilor cu diferite alte grupări, rezultând compuşi care nu pot fi
atacaţi de enzime, deci inutilizabili de către organism. ( ex. reacţia Maillard, prin care se
formează anumiti compuşi de condensare între gruparea carbonil a zaharurilor şi gruparea
amino- a aminoacizilor).
Produşii de condensare sunt de culoare brună, astfel explicându-se culoarea uşor
gălbuie a laptelui sterilizat.
Nu întotdeauna culoarea gălbuie-brună a alimentelor este datorată reacţiei
Maillard, aceasta putând să apară în urma unei simple caramelizări (ex. culoarea pâinii
prăjite).
Expunerea la temperaturi înalte (peste 180ºC) a alimentelor bogate în proteine
poate provoca formarea unor produşi cu potenţial cancerigen ridicat!!!

Influenţa procesului culinar asupra glucidelor

Efectele procesului culinar asupra glucidelor depind de complexitatea moleculelor

acestora.
Monozaharidele suferă cele mai nesemnificative modificări, expunerea la
temperaturi ridicate poducând doar efecte de caramelizare.
Dizaharidele (maltoza, lactoza, zaharoza), sub acţiunea temperaturii, sunt
transformate parţial în monozaharide şi apoi caramelizate (are loc reacţia de brunificare
în urma căreia ia naştere caramelul).
În ceea ce priveşte comportamentul amidonului la acţiunea tratamentului termic,
acesta este diferit. Astfel, organismul uman are capacitatea de a digera anumite tipuri de
amidon în stare crudă (ex. cartofi, banane). Amidonul din cereale însă nu poate fi atacat
de enzimele digestive în stare crudă. Prin tratament termic (fierbere, coacere) alimentul
ce conţine amidon se hidratează, amidonul se gonflează, fiind eliberat din microtecile
celulozice ce îl adăpostesc, devenind astfel mult mai accesibil enzimelor digestive. In

187
acelaşi timp creşte şi indexul glicemic al alimentelor ce conţin amidon, aspect foarte
important pentru acele persoane care suferă de diabet.
La temperaturi înalte (150-200ºC), prin prăjire amidonul suferă modificări de
aromă prin degradarea acestuia, aspect ce ar putea fi periculos pentru sănătate.
La temperaturi ce depăşesc 180ºC, amidonul prin prăjire, în prezenţa grăsimilor,
formează acrilamida monomerică cu efect neurotoxic şi cancerigen (ex. cartofi prăjiţi).
Răcirea lentă a alimentelor amidonoase (ex. cartofi fierţi sau copţi în coajă)
determină recristalizarea amilozei cu formarea amidonului rezistent. Acesta va avea
propreităţi benefice pentru organism, asemănătoare fibrelor alimentare. Astfel scade
încărcătura glicemică şi creşte rata metabolismului bazal cu cca. 20%. În aceste condiţii,
dacă se va evita asocierea cartofului cu carnea, acesta poate fi un aliat în programele de
scădere în greutate.

Influenţa procesului culinar asupra grăsimilor

Încălzirea moderată a alimentelor ce conţin grăsimi duce la topirea acestora, fiind

favorizată dispersarea lor în aliment. În plus, ca urmare a topirii grăsimilor, va creşte
digestibilitatea alimentelor ce le conţin. Pe de altă parte, o dispersare prea avansată poate
întârzia digestia datorită efectului enterogastronelor, inhibând secreţia sucurilor digestive.
Astfel, persoanelor cu afecţiuni dispeptice li se recomandă să prepare alimente prin
fierbere în apă, urmând să adauge grăsimile abia la sfârşit.
Tratamentul termic al grăsimilor bogate în acizi graşi nesaturaţi, realizat la
temperaturi înalte, duce la oxidarea legăturilor duble, cu formarea de acizi graşi trans
(prin transformarea formelor cis în forme trans), scăzând astfel valoarea biologică a
grăsimilor şi, odată cu aceasta, capacitatea de protecţie împotriva aterosclerozei.
Încălzirea la o temperatură în jur de 180ºC conduce la formarea unei cruste la
suprafaţa alimentelor, fapt ce reduce digestibilitatea acestora.
Încălzirea alimentelor la temperaturi ce depăşesc 200ºC poate duce la degradarea
acestora prin formarea acroleinei, iritantă pentru mucoasa conjunctivala, nazală şi
faringiană. De asemenea, poate avea loc polimerizarea acizilor graşi cu formarea de
substanţe cu acţiune cancerigenă.

188
 Supraîncălzirea cărnii până la un anumit grad de carbonizare are ca efect apariţia
de hidrocarburi policiclice aromatice (ex. benzpirenul), cu acţiune puternic cancerigenă.
Degradarea grăsimilor este materializată prin modificarea structurii chimice a
moleculelor şi se realizează prin trei procese: hidroliză, autooxidare şi polimerizare.
Hidroliza grăsimilor duce la apariţia acizilor graşi liberi în timpul fierberii sau
prăjirii alimentelor, în special la nivelul zonei de contact apă-grăsime. Acest proces este
însoţit frecvent de fenomene oxidative datorită faptului că acizii graşi liberi se oxidează
de aproximativ 10 ori mai uşor decât trigliceridele, rezultând mai uşor produşi secundari
de oxidare.
Autooxidarea grăsimilor reprezintă un proces ce are loc cu atât mai intens cu cât
grăsimile au un conţinut mai mare de acizi graşi polinesaturaţi. În prezenţa oxigenului, la
nivelul legăturilor duble, se formează epoxizi instabili care generează aldehide şi acizi.
Ordinea în care se oxidează acizii graşi este următoarea: acid linolenic, acid
linoleic, acid oleic.
Polimerizarea reprezintă legarea între ele a două sau mai multe catene oxidate,
fiind de multe ori însoţită de procese de ciclizare, putând conduce la formarea de
hidrocarburi policiclice aromatice, produşi puternic cancerigeni.
Influenţa procesului culinar asupra sărurilor minerale

Ca urmare a procesului culinar, mai ales prin fierberea alimentelor, are loc o
modificare substanţială în ceea ce priveşte conţinutul în săruri minerale al acestora.
Pierderile de substanţe minerale în timpul fierberii sunt direct proporţionale cu
durata încăzirii, fiind mai puţin important volumul de apă utilizat în raport cu greutatea
alimentelor. Fierberea alimentelor favorizează extragerea tuturor substanţelor solubile. Se
remarcă în special o scădere a conţinutului în: sodiu, potasiu, clor, magneziu. De la
această regulă există insă o excepţie şi anume fierberea legumelor şi fructelor în apă dură,
ceea ce duce la creşterea conţinutului în calciu. Uneori se formează compuşi neutilizabili
digestiv.

Influenţa procesului culinar asupra vitaminelor

189
 Tratamentul termic la care sunt supuse alimentele în timpul procesului culinar
influenţează în mod diferit vitamineleprezente în alimente, în funcţie de stabilitatea lor
termică.
Vitamina A şi carotenii sunt substanţe stabile termic (termorezistente), dar sunt
sensibile la acţiunea oxigenului sau a altor oxidanţi.
În timpul procesului culinar vitamina A şi carotenii sunt distruşi în proporţie de
10-12%, în funcţie de modul de preparare a alimentelor.
Procentul de vitamina A din unt scade prin oxidare, iar aceasta distrugere este cu
atât mai mare cu cât temperatura este mai ridicată şi încălzirea mai prelungită, în vase
descoperite.
Carotenii sunt mai rezistenţi la acţiunea căldurii decât vitamina A.
Prezenţa vitaminei E în alimente în mod natural, protejează vitamina A şi
carotenii.
Vitamina B1 este sensibilă la acţiunea căldurii, fiind mai stabilă în mediu acid
decât în cel alcalin.
În cazul tutror vitaminelor hidrosolubile, deci şi în cazul vitaminei B1, modul de
preparare culinară are o mare influenţă asupra pierderilor. Astfel, dacă alimentul este
preparat într-o cantitate mare de apă şi servit apoi împreună cu aceasta, pierderile sunt
mai mici.
În legumele bogate în amidon (ex. cartofi) vitamina B1 este reţinută pe amidon,
pierderile fiind astfel mult mai mici.
Prelucrarea conservelor prin autoclavarela 120ºC şi păstrarea în cutii metalice, are
drept consecinţă reducerea conţinutului de vitamina B1.
Vitamina B2 este stabilă la fierbere şi la pH slab alcalin.
Pasteurizarea laptelui nu reduce conţinutul de vitamină B2.
Lumina şi radiaţiile solare favorizează distrugerea vitaminei B2 în procent de
până la 45%.
Prelucrarea termică a legumelor poate antrena pierderi ale vitaminei B2 în
proporţie de 50-97%.
Vitamina PP este distrusă în proporţie de până la 83% dacă alimentele sunt fierte
într-o cantitate mare de apă, pentru o perioadă mai mare de timp.

190
 Vitamina E, prin fierbere sau coacere la pH neutru, nu suferă pierderi
semnificative.
Vitamina C suferă piederi importante ca urmare a procesului culinar, în funcţie
de metoda de prelucrare folosită. Astfel, fierberea în vase deschise duce în mod deosebit
la pierderea vitaminei C. Prelungirea timpului de fierbere duce de asemenea la scăderea
semnificativă a conţinutului de vitamina C.
Apa în care sunt fierte legumele extrage până la 15-60% din conţinutul în
vitamina C. Dacă această soluţie nu se consumă ca aliment (supe, ciorbe), conţinutul în
vitamina C se reduce până la 40-60% din cantitatea iniţială.
În cazul cartofilor, fierberea în coajă impiedică pierderile de vitamina C, prin
faptul că este stopată difuzia acesteia în apă. De asemenea oxigenul nu poate ajunge în
contact direct cu vitamina C, fiind în acest fel protejată.
Fierberea legumelor în vase sub presiune asigură menţinerea unui conţinut ridicat
în vitamina C, de aproximativ 86%.
Calitatea vaselor în care sunt prelucrate alimentele influenţează conţinutul în
vitamină C al acestora, deoarece prezenţa urmelor de cupru şi fier favorizează distrugerea
vitaminei.

8. ALIMENTATIA COPIILOR SI ADOLESCENTILOR

Alimentatia copiilor - de la 4 luni intrauterin, copilul percepe gustul alimentelor

consumate de mama. E bine ca poftele din sarcina sa fie satisfacute, dar sa nu se
transforme in obicei. Tot de la 4 luni se formeaza preadipocitele - celule din care se va
forma tesutul adipos. Numarul lor creste pana la 7-8 luni. Daca intre 4 si 8 luni mama are
o alimentatie excesiva, copilul percepe, se obisnuieste cu gusturile si-si va forma un
numar mare de preadipocite.
Dupa nastere, in primii 2 ani, este foarte important sa existe o alimentatie
sanatoasa, ferita de capcanele bucatariei traditionale sau a deprinderilor culinare ale
familiei. Trebuie avuta o foarte mare grija la alimentatie, altfel se instaleaza precoce
diverse afectiuni si se dezvolta in volum celulele tesutului gras. Apoi, la adolescenta,
creste numarul celulelor adipoase, iar la adult, nu mai creste numarul celulelor, ci din nou
doar in volum.
Copiii au instincte bune, dar noi ii fortam. Nu au gust, noi ii invatam ce si cum sa
manance. O alimentatie sanatoasa inca de la inceputul vietii va avea un impact pozitiv
pentru toata evolutia ulterioara a individului, atat in ceea ce priveste starea de sanatate,
cat si a randamentului in toate domeniile vietii. Ce-l înveţi să mănânce în primul an de
viaţă, asta va mânca.

191
 Principiile nutritive necesare in alimentatia copilului: proteine, lipide, glucide,
vitamine, minerale, apa.
In ceea ce priveste proteinele, acestea trebuie consumate zilnic, deoarece organismul nu
face rezerve de aminoacizi, si au rolul de a furniza organismului materialul necesar
cresterii si dezvoltarii armonioase. Copiii au nevoie de mai multe proteine decat adultii:
sugarul de pana la 6 luni are nevoie de 3 ori mai multe proteine per unitate corporala
decat adultii, intre 6 si 12 luni de 2 ori mai multe, iar dupa 1 an cam o data si jumatate
mai mult decat adultii. Sugarul alimentat la san primeste proteine suficiente prin laptele
de mama, dupa intarcare fiind necesara atentie in furnizarea de proteine suficiente pentru
crestere si dezvoltare, dar nu mai mult decat necesar. Ratia zilnica de proteine este de 2-
3g/kgcorp, din valoarea calorica 15-18%, din care jumatate de origine animala.
Lipidele constituie o sursa importanta de energie si vehiculeaza vitaminele liposolubile
A,D,E,F,K. Cei mai importanti sunt acizii grasi nesaturati, prezenti in grasimile vegetale
(avocado, masline, nuci, alune, migdale, seminte, uleiuri vegetale), absolut necesari
cresterii si functionarii normale a organismului, cu conditia sa nu fie incalzite peste
punctul de topire, pentru a nu-si deteriora calitatile nutritive. Grasimile supuse
temperaturilor inalte se descompun in glicerina si acizi grasi, si pierd vitaminele A si D.
In plus, glicerina se transforma in acroleina, substanta nociva pentru mucoasa stomacului.
Laptele de mama contine foarte multe grasimi, pentru a asigura necesarul, dupa intarcare
nevoile de grasimi se micsoreaza, astfel ca trebuie evitate cantitatile excesive de alimente
bogate in grasimi, intrucat pot cauza obezitatea de mai tarziu. In medie, 35-40% din ratia
calorica trebuie sa fie acoperita de lipide.
Grasimile esentiale - omega 3 si omega 6 (seminte, nuci, ulei de peste, ulei de masline) -
reduc riscul aparitiei alergiilor, astmului bronsic, eczemelor si infectiilor, datorita
proprietatilor antiinflamatorii si de suport imunologic. In plus, grasimile esentiale sporesc
gradul de inteligenta, atat mentala cat si emotionala (raspunsul intr-o situatie data) si
fizica (coordonarea creier-organism: scris, citit, etc.), reduce simptomele ADHD -
dificultati de atentie, anxietate, tulburari de comportament.
Glucidele se afla aproape exclusiv in alimentele de origine vegetala: fructe, legume,
vegetale, fainuri, cele de origine animala fiind reprezentate prin lactoza din lapte.
Prezenta glucidelor in alimentatie este esentiala pentru desfasurarea normala a tuturor
proceselor metabolice, ajutand la sinteza proteinelor si la arderea completa a grasimilor.
Sugarul primeste suficiente glucide din laptele de mama. Dupa intarcare, alimentele
vegetale si mierea de albine trebuie sa devina sursa principala de glucide si nu dulciurile
industriale deoarece acestea genereaza dependenta si mentinerea unor obiceiuri proaste in
alimentatie, conducand la carii dentare (se lipesc de dentina si fermenteaza) si obezitate.
35 - 65% din ratia calorica trebuie asigurata din glucide.
Vitaminele nu produc energie dar usureaza realizarea celor mai multe reactii enzimatice,
indispensabile pentru buna functionare a organismului. Principalele vitamine cu rol
important in cresterea si dezvoltarea copilului sunt: hidrosolubile (B si C), liposolubile
(A, D si K). La copiii sanatosi, in conditii normale de mediu, alimentatia echilibrata si
rationala aduce toate vitaminele necesare bunei functionari a organismului. Singura
vitamina care trebuie adusa sub forma medicamentoasa, inca de la nastere, este vitamina
D, deoarece nou-nascutul nu face rezerve de vitamina D, iar expunerea la soare este
limitata. Profilaxia rahitismului se face fie oral, sub forma de picaturi (1000 u.i/zi), fie
sub forma injectabila, cate 200 000 u.i, la 7-14 zile de la nastere, doza ce se repeta din 2

192
in 2 luni, pana la 1 an, ulterior se va administra doar in sezonul rece. Preferabil sa se
administreze impreuna cu alimente cu continut mai mare de grasimi - lapte/iaurt,
galbenus, soia, unt de arahide, seminte, nuci, etc., pentru o buna absorbtie.
Mineralele la copii, datorita folosirii lor in procesul de crestere, sunt necesare in doze
mai mari decat la adulti. Cu toate acestea, in conditiile alimentatiei corecte si sanatoase,
nevoile sunt acoperite de alimente, fara a fi necesara suplimentarea. Bbebelusul nascut la
termen mosteneste de la mama sa o cantitate suficienta d efier pentru 4-6 luni; copiii
nascuti prematur si cu greutate mica au o concentratie de fier suficienta doar 2 luni. Peste
acetse varste, copiii trebuie hraniti cu formule de lapte sau cereale imbogatite cu fier. In
alimentatie, orezul brun, meiul, galbenusurile, contin o cantitate satisfacatoare de fier,
administrate impreuna cu alimentele cu continut de vitamina C.
Apa este indispensabila vietii, fiind principalul suport al tuturor schimburilor celulare.
 Sugarul are nevoie de 150-200 ml/kgcorp/zi
 copilul 1 - 3 ani - 100 - 200 ml/kgcorp/zi
 3 - 6 ani - 90 - 100 ml/kgcorp/zi
 6 - 12 ani - 70 - 80 ml/kgcorp/zi
 12 - 15 ani - 50 - 60 ml/kgcorp/zi.
In febra, varsaturi, apa se pierde in exces, deci necesarul de apa va creste; la copii
apar foarte usor starile de deshidratare, fiind o situatie destul de grava, ce trebuie rapid
corectata. Inafara acestor situatii, apa nu este un lucru necesar la sugari, deoarece
lichidele continute de laptele matern sau formulele de lapte satisfac nevoile zilnice ale
sugarului.
Atentie la sursa de apa administrata copiilor, mai ales la fantanile din mediul
rural, existand posibilitatea transmiterii unor microbi ca si a intoxicatiei cu nitriti.
Carnea de peste este alimentul cel mai bogat in iod si fluor, continand cantitati
apreciabile de vitamine din grupul B, vitaminele A si D (mai ales in pestele gras).
Digestia carnii dureaza 4-5 ore, si se poate introduce in alimentatia copilului din a
doua jumatate a primului an de viata, sub forma de supe, 10 -20 g carne de vita tanara sau
pasare, crescand pana la sfarsitul primului an la 30 - 50 g.
Oul reprezinta materialul pe seama caruia se dezvolta un organism nou. Contine
proteine cu cea mai mare valoare nutritiva, in special in galbenus. Grasimile, reprezentate
prin fosfolipide si colesterol, sunt foarte usor asimilabile, este bogat in vitaminele A, D,
K, vitaminele B si minerale. Se poate da incepand cu varsta de 6 luni, doar galbenusul,
albusul putandu-se administra dupa varsta de 1 an, putand produce reactii alergice.
Fructele si legumele contin numeroase minerale si vitamine
(in special vitamina C, vitamina A si vitamine din grupul B), reprezentand sursa cea mai
importanta de glucide. Prin continutul in celuloza si pectine, au rol in normalizarea
tranzitului intestinal. Lichidul in care fierb legumele se va folosi in alimentatie, deoarece
mineralele trec in lichidul de fierbere. Se mai poate folosi fierberea inabusita in vapori de
apa. In acest mod, durata de fierbere scade iar sarurile minerale si vitaminele se pastreaza
mult mai bine.
Cerealele (grau, orez, secara, ovaz, porumb, mei, hrisca, gris), leguminoasele
(fasole, mazare, linte, soia, naut, quinoa), fructele oleaginoase
(nuci, alune, caju, migdale) furnizeaza cantitati mari de principii nutritive. Soia contine
cantitatea cea mai mare de proteine, sub forma cea mai echilibrata si asimilabila. Se
introduc in alimentatie la 6 - 7 luni. Painea alba este mai usor digerabila, dar contine mai

193
putine principii nutritive, proteine, vitamine si saruri, care se pierd prin decorticare si
rafinare.
Mamaliga contine proteine putin nutritive si este complet lipsita de vitamine.
Amidonoasele si supele de zarzavat vor fi administrate cu lingurita, pentru a se
amesteca cu saliva, activand ptialina si usurand astfel digestia glucidelor continute. La
copii, mucoasa stomacului secreta atat pepsina, ca si la adult, dar si un alt ferment -
labfermentul, care contribuie la digerarea proteinelor din lapte. Stomacul copilului are o
capacitate digestiva mai mica, de aceea calitatea alimentelor oferite este extrem de
importanta.
Repartitia ratiei alimentare pe mese se face in raport cu varsta si activitatea:
- sugarul se alimenteaza din 3 in 3 ore, 5-7 mese pe zi, toate de aceiasi valoare nutritiva
- copilul mic (1 - 3 ani) primeste 4 - 5 mese pe zi, 3 mese principale si 1- 2 gustari
- copilul mare, scolarul si adolescentul primesc 3 - 4 mese pe zi, 3 mese principale si o
gustare
Respectarea orelor de masa este necesara la copii si pentru crearea unor obiceiuri
alimentare corecte. De asemenea, gusturile si preferintele alimentare se formeaza in
aceasta perioada timpurie si tind sa persiste pentru tot restul vietii, de aceea este foarte
important sa se formeze obiceuri alimentare sanatoase inca din aceasta etapa de viata.
Pentru realizarea alimentatiei rationale trebuie evitate urmatoarele greseli:
- dezechilibrul alimentar (folosirea unor alimente necorespunzatoare varstei, activitatii si
starii generale a copilului)
- excesul alimentar, deoarece se formeaza obiceiuri alimentare incorecte. Greseala -
termina tot din farfurie! Daca se obisnuieste sa manance pana la ultima inghititura,
deprinde obiceiul prost de a manca si atunci cand nu ii este foame, si de a-si compormite
mecanismul de autoreglare al organismului, ceea ce-i poate provoca obezitate sau
supraponderabilitate mai tarziu ca adult. Bebelusul da singur semne cat de mult ar trebui
sa manance si nu trebuie fortat peste aceasta limita, important este ca toate caloriile
consumate de bebelus sa aiba cat mai multe substante nutritive posibil.
- obligatia de a manca un aliment pe care il refuza; lasati-l deoparte, si incercati din nou
dupa cateva saptamani. O strategie este de a nu-i da alimentul dar a-l consuma de fata cu
el. Isi va dori astfel o portie, pentru ca astfel se va simti mare, egalul adultilor din familie.
Regula casei: trebuie gustat putin din fiecare aliment nou. Cui nu ii place, nu trebuie sa il
manance, insa merita sa il incerce.
- mese neregulate, ingerarea unor cantitati mari de alimente la aceiasi masa, ceea ce poate
produce tulburari digestive
- combinatii alimentare incorecte

Alimentatia copilului in primul an de viata (0-12 luni)

Alimentatia ideala in aceasta perioada este laptele de mama, aceasta fiind temelia
pentru o sanatate optima pe tot parcursul vietii copilului. Nou-nascutul trebuie pus la san
cat mai repede dupa nastere, de preferat in decurs de o ora; chiar daca aceasta nu este o
alimentare propriu-zisa, reprezinta o experienta absolut necesara de invatare a alimentarii
si de continuare a legaturii mama-copil inceputa in viata intrauterina. In plus, lichidul
care apare imediat dupa nastere in sanul mamei se numeste colostru, si este bogat in
nutrienti. La inceput copilul va fi pus cat mai des la san, pentru a stimula lactatia. Nu se

194
va limita alaptarea la ore rigide fixate, ci va fi lasat copilul sa-si stabileasca ritmul propriu
de masa. Copilul nu va fi trezit niciodata din somn pentru a fi alaptat.
Mama trebuie sa aiba grija si de ea insasi, sa-si acorde timp pentru odihna, sa se
alimenteze corespunzator, cantitativ si calitativ, sa bea suficiente lichide, in principal apa
pura si sucuri de fructe. In timpul alaptarii mama poate simti dureri in abdomenul
inferior, mai ales in prima saptamana. Asta deoarece alaptarea induce declansarea
hormonului prolactina care determina contractarea uterului, acesta revenindu-si treptat la
dimensiunea dinaintea sarcinii. Dupa alaptare, copilul va fi tinut in sus pana scoate aerul
inghitit. Daca el adoarme in timp ce suge, va fi pus in patut pe o parte, pentru a nu se
ineca cu ceea ce regurgiteaza. Daca apare diareea, inseamna ca sugarul mananca prea
mult si tubul digestiv nu poate absorbi toata cantitatea de lapte, eliminand surplusul. Daca
e constipat, inseamna ca laptele ingerat este in cantitate prea mica.
Carenţa majoră din sângele mamei de Si, Fe, se transmite la copil prin lapte. Este
o greşeală sa i se administreze Fe copilului, pentru ca va face tot felul de tulburări. Corect
este ca mama sa se alimenteze corespunzator: legume din abundenta, in special cele
verzi, fructe proaspete, cereale integrale, alimente vegetale bogate in calciu: brocoli,
varza, nuci, portocala, ceapa, telina, naut, stafide, soia, smochine, tofu, linte; peşte, ou,
mai rar brânzeturi şi lapte, deoarece animalele tind sa concentreze pesticide si substante
chimice in carnea si laptele lor, care trec prin laptele matern. Consumul de lapte de vaca
nu este recomandat, deoarece unele din proteinele continute de acesta si care trec in
laptele matern au efect iritativ asupra stomacului sugarului. Se poate consuma lapte prins
care conţine Acidofilus bulgaricus, ce populează intestinul şi menţine echilibrul dintre
flora de fermentaţie şi cea de putrefacţie. Mama va bea apa cu 10-15 minute inainte de
momentul alaptarii.
Importanta alaptarii la san
- laptele de mama contine apa, hidrati de carbon, grasimi, proteine, vitamine, minerale si
multe alte substante in cantitati corespunzatoare pentru cresterea si dezvoltarea adecvata
a sugarului, in special in primele 6 luni de viata.
- laptele de mama confera copilului imunitate, invingand un agent patogen, indiferent de
localizarea sa: intestinala, urechi, gat, tract urinar, sistem nervos, creier, la doar cateva ore
de la expunerea la patogen organismul mamei incepand sa produca celule imunitare,
anticorpi si imunoglobuline.
- laptele de mama reduce riscul bolilor alergice: eczeme, astm, alergii alimentare.
- copiii care au fost alaptati la san au scoruri mai inalte la testele de inteligenta decat cei
hraniti artificial, fiind un puternic coctail de hormoni si neuropeptide care ajuta la
maturarea sistemului nervos, precum si la modelarea creierului si comportamentului
sugarului.
- desi in cantitate redusa, fierul din laptele matern se gaseste sub o forma usor digerabila
si absorbabila
- laptele matern este steril
- economie foarte mare de timp si resurse financiare (nu necesita biberoane ce trebuie
sterilizate, nu se prepara dilutii)
- mai bine adaptata pentru a satisface instinctul de supt al sugarului
- este o tehnica usoara de alimentatie
- este o alimentatie fiziologica, naturala
- relatie deosebita care se creaza intre mama si copil

195
 Daca mama nu are lapte sau nu in cantitate suficienta, se va recurge la formulele
de lapte pe baza de soia (principala optiune pentru sugarii ce nu pot fi alaptati la san) -
dovedit fiind ca laptele de vaca constituie un factor de risc crescut pentru un numar mare
de boli, dintre care cele mai frecvente sunt intoleranta la lactoza si diabetul juvenil,
distrugand celulele producatoare de insulina ale pancreasului. Intotdeauna copilul va fi
pus mai intai la san, iar apoi i se va da in completare formula de lapte. Formulele de lapte
pentru sugari nu ofera protectie imunitara, nu contin hormonii necesari pentru cresterea si
dezvoltarea corespunzatoare. Fiind un aliment echilibrat, laptele face posibila alimentarea
copilului exclusiva pana la 4 luni. Proteinele din lapte sunt usor digerabile si contribuie la
formarea tesuturilor noi in perioada de crestere. Laptele contine cantitati optime de
vitamine si minerale, cu specificarea ca, prin fierbere prelungita sa distruge vitamina C,
iar Fe, Cu si Mg sunt in cantitati reduse.
La copilul alimentat natural, diversificarea se face incepand cu varsta de 6 luni,
pana la aceasta varsta fiind suficient laptele matern, eventual doar cu adaosuri de suc sau
pulpa de fructe. Din punct de vedere caloric, nici o hrana solida nu are calitatile nutritive
ale laptelui matern, iar introducerea ei, prea devreme, va scadea cantitatea de lapte
consumata, astfel incat se inlocuieste practic cel mai bun aliment pentru bebelusi cu
alimente inferioare nutritiv si mai greu de digerat. Pe de alta parte, bebelusul nu este
pregatit fizic sa consume hrana solida decat dupa varsta de 4 luni: sistemul digestiv este
imatur, nu are suficienta saliva pentru a ajuta la digerarea hranei, lipsesc anumite enzime
digestive, cum ar fi amilaza, necesara pentru digestia amidonului din cereale; unele
grasimi nu pot fi digerate, in scaun gasindu-se particule de hrana nedigerata.
Administrarea prematura a hranei solide poate cauza, mai tarziu in viata, obezitate si
alergii cutanate si respiratorii, pana la astm bronsic. Proteina animala, administrata prea
timpuriu, pot afecta rinichii imaturi ai bebelusului. Pe de alta parte, nu trebuie depasita
varsta de 6 luni pentru diversificare, altfel se intarzie cresterea, deoarece laptele nu mai
aduce tot aportul necesar de fier, vitamina C, proteine, carbohidrati, apa si calorii.
La copilul alimentat artificial, dupa 4 luni, alimentatia exclusiv lactata nu mai
poate acoperi nevoile nutritive. Treptat se vor introduce sucurile de fructe, zarzavaturi,
cereale pentru sugari cu adaos de fier, pireuri de legume si fructe, alimente proteice.
Laptelui i se adauga fainuri de amidon (pesmet, gris, biscuiti) sau se consuma singur si se
consuma cerealele cu fructe. Mentinerea unui regim lacto-fainos prelungit, ca de exemplu
grisul cu lapte, provoaca aparitia anemiei feriprive, prin lipsa de fier.
Inceputul diversificarii reprezinta un moment foarte important dar in acelasi timp
critic, in dezvoltarea copilului. Este perioada in care apar cel mai frecvent tulburari
digestive. Alimentele noi se dau in cantitati mici si treptat. Pentru a aprecia gradul de
tolerabilitate a alimentului nou introdus, se urmareste curba cresterii in greutate, starea
generala, somnul, pofta de mancare. Perioada de diversificare dureaza pana in jurul
varstei de 2 ani, cand copilul ajunge sa manance de toate.
Reguli de diversificare:
- introducerea unui nou aliment se face doar in stare de perfecta sanatate a copilului
- nu se introduc alimente noi in perioade prea calduroase, schimbari de mediu, calatorii
- introducerea unui aliment nou se face in cantitate mica, crescand treptat, urmarind daca
este bine tolerat. Se incepe de la o lingurita si se creste continuu pana se inlocuieste toata
masa de lapte

196
- alimentul nou introdus se administreaza primul, inaintea celui cu care copilul era deja
obisnuit, pentru ca acum sugarul este flamand si probabilitatea de a-l respinge datorita
nefamiliarizarii cu gustul este mai mica
- orice aliment nou introdus se administreaza numai cu lingurita, indiferent daca este
lichid sau solid, pentru a-l ajuta pe copil sa faca deosebirea intre ceea ce mananca (ce
trebuie mestecat) si ce bea
- la orice tulburare generala sau digestiva care ar putea sa apara dupa introducerea unui
aliment nou se opreste administrarea alimentului, care se va readministra doar dupa
reluarea tranzitului intestinal normal
- nu se introduc mai multe alimente noi in acelasi timp, chiar daca sunt din acelasi
sortiment (de exemplu, in cazul sucului de fructe, se va da initial suc monofruct, pana se
obisnuieste cu fiecare fruct in parte, dupa care se pot si amesteca), altfel nu vom sti la
care dintre componente apare alergia
- dupa introducerea unui nou aliment se asteapta cateva zile inainte de readministrare,
pentru a urmari gradul de tolerabilitate
- un aliment nou se introduce dupa cel putin 4 zile, in care se observa daca apar reactii
alergice. In aceste 4 zile, se dau multe alte alimente cu care s-a familiarizat anterior,
precum si o cantitate din alimentul nou
- nu hraniti prea mult timp bebelusul cu un singur aliment, pentru ca e posibil sa capete
sensibilitate indelungata la alimentul respectiv
- intarcatul se face bland, lent, se incepe cu masa de pranz, pana la inlocuirea completa;
se asteapta cateva zile pana a mai scoate o masa de lapte, urmatoarea fiind ca de la cina,
apoi ca de la micul dejun, ultima fiind cea dinainte de culcare. Uneori poate dura mai
mult de 6 luni pana la intarcarea completa, desi unii bebelusi se intarca singuri la
aproximativ 10 luni, o varsta la care are loc o crestere rapida.
- alimentatia nelactata se da de la inceput cu lingurita, in cantitate mica, un sfert pana la o
jumatate de lingurita, iar consistenta alimentelor la inceput va fi semilichida, apoi va fi
crescuta treptat, in jurul varstei de 8 luni copilul putand fi obisnuit sa mestece alimente de
consistenta mai crescuta, la 9-10 luni putand sa mestece o bucatica de paine sau un
biscuit - mestecatul unor alimente tari va ajuta la alinarea durerilor gingivale date de
cresterea dintilor. Sunt foarte importante obisnuintele alimentare din aceasta perioada.
Copilul care primeste si in perioada de diversificare doar alimente sub forma semilichida,
eventual date cu biberonul, foarte greu se va obisnui, chiar si dupa varsta de 1 an, cu
alimente mai consistente. Copilul trebuie incurajat sa participe la alimentatia sa, sa
sprijine cu manutele paharul, sa duca la gura alimente mai consistente sau lingurita. Daca
ii permiteti bebelusului sa manance singur, ii aratati ca aveti incredere in abilitatile lui si
astfel ii sporiti increderea in sine, sentimentul de independenta si respectul de sine. Este
important si pentru dezvoltarea fizica - coordonarea ochi-maini, dexteritatea manuala, cat
si pentru dezvoltarea intelectuala.
- nu se pastreaza hrana pentru bebelusi la frigider mai mult de 1-2 zile; hrana pentru
bebelusi se poate deteriora, fara sa miroase neaparat urat. Daca mancarea care a ramas a
intrat in contact cu saliva bebelusului, deoarece ati introdus in ea lingurita din gura
copilului, aruncati-o; bacteriile si enzimele din gura bebelusului vor continua sa digere
hrana, sa descompuna substantele hranitoare si sa o deterioreze.

197
- hraniti copilul in acelasi loc, intr-un scaunel special adaptat, deoarece bebelusilor le plac
stabilitatea si predictibilitatea. Nu folositi linguri de metal, care pot rani gingiile sensibile
ale bebelusilor, ci lingurite speciale pentru hrana lor, preferabil din melamina.
Ordinea in care se introduc alimentele noi in alimentatia sugarului:
1. Fructele, sub forma de suc la inceput, car e va fi inlocuit treptat cu pulpa de fructe, rase
pe razatoarea de sticla: mere, pere, piersici, pepene, visina, afine, caise, banane. Datorita
potentialului alergen, nu se vor administra inainte de 1 an capsuni, portocale. Se dau la
masa de la ora 10, incepand cu o lingurita pana a ajunge la 50-60 ml/zi la o singura masa.
Dupa 2 saptamani se incepe administrarea de pulpa de fructe.
2. Cerealele sub forma de fiertura din faina integrala din cereale si biscuiti din cereale -
primele vor fi orezul, ovazul, meiul. Se vor adauga la masa de fructe (mar ras/para rasa
cu faina de ovaz, piersica/mar cu orez, mar ras cu biscuit, banana cu mei, etc.). La o masa
completa de fructe si cereale sugarul va ajunge dupa aproximativ o luna de la
introducerea fructelor.
Dupa varsta de 8-9 luni se pot da cereale sugarului si la masa de la ora 18, de data aceasta
in combinatie cu lapte. La aceasta varsta se poate introduce si graul (sub forma de gris),
porumbul, orzul, hrisca (gris/orez cu lapte de mei).
3. Legumele sub forma de suc (morcov sau tomate, de la o lingurita la 60-70 ml; in
sezonul rece morcovul poate fi administrat cu o cantitate mica de sfecla rosie sau de
telina - 1-2 linguri), supe-creme din legume fierte, piureuri din legume fierte (avand ca
baza cartof, morcov, ceapa, la care se vor adauga patrunjel, pastarnac, telina, brocoli,
dovleac, conopida, sfecla rosie, ardei, varza, gogosar, gulie, etc.); spanacul se va
introduce dupa 8 luni datorita continutului mare in oxalati, si nu se va fierbe mai mult de
2 minute, fierberea intensa sporindu-i continutul in oxalati care sunt toxici; se
administreaza la pranz (ora 13-14).
4. Leguminoase - linte, soia, naut, mazare verde, fasole verde; constituie o sursa
excelenta de proteine pentru sugar si pot fi introduse in alimentatie de la 7-8 luni. Primele
introduse vor fi mazarea verde, lintea si nautul, apoi fasolea si soia. Acestea se pun la
inmuiat 8-12 ore, se scurg apoi de apa in care au fost inmuiate si apoi de fierb: lintea - 30-
60 minute, mazarea verde - 30-40 minute, fasolea - 90 minute, nautul si soia - 3 ore.
Dupa ce au fiert si s-au scurs de zeama, se paseaza fierbinti. Se consuma impreuna cu
legumele la ora 13-14.
5. Oleaginoase - masline, nuci, migdale, alune, seminte de floarea-soarelui, dovleac,
susan, in - sunt alimente bogate in grasimi. Se introduc in jurul varstei de 1 an si in
cantitate mica. Maslinele se dau pasate sau tocate foarte marunt. Nucile, alunele,
semintele se dau prin rasnita electrica formand o pulbere foarte fina ce se va adauga la
masa de cereale si fructe, sau la masa de pranz sau se vor prepara sub forma de lapte
6. Alimente concentrate, in cantitati mici - miere de albine, sare, ulei de masline, fructe
uscate - tot in jurul varstei de 1 an. Mierea si fructele uscate (curmale, stafide) se adauga
la masa de cereale cu fructe proaspete cu scopul de a o indulci. Sarea se foloseste in
cantitati foarte mici la masa de legume cu leguminoase.
Data fiind diversitatea modurilor in care sugarii primesc si suporta introducerea
unor alimente noi, nu este posibil si nici recomandabil se se insiste pe realizarea unor
scheme tip de diversificare.
Exemplu de alimentatie a sugarului:
 la o luna:

198
alimentat natural: 7 × 70 -100 ml lapte matern, la cerere (de regula, sugarii alimentati la
san mananca mai des decat cei alimentati la biberon, deoarece laptele matern este digerat
mai usor si mai rapid decat formulele)
alimentat artificial: 7 × 80 - 90 ml preparat de lapte
 la 2 luni: 6 × 110 - 120 ml lapte matern sau preparat
 la 3 luni:
alimentat natural: 5 × 160 - 180 ml lapte matern. Daca mama nu are lapte suficient,
supturile se vor completa cu un preparat de lapte
alimentat artificial: 5 × 150 - 180 ml formula de lapte
 la 4 luni:
alimentat natural: 5 × 180 - 200 ml
alimentat artificial: 5 × 180 - 200 ml lapte. Se introduce sucul de fructe, se incepe cu 2-3
lingurite, se creste treptat pana la 6-7 lingurite (30 ml). Se poate da intre mese, in una sau
2 reprize. Sucul poate fi de: mere, pere, mandarine, lamai, grepfruit, morcov. Se incepe
cu un singur fel de fruct. Numai dupa ce copilul se obisnuieste cu fiecare fruct in parte i
se pot da sucuri amestecate. Sucul se administreaza cu lingurita si se prepara intotdeauna
in momentul administrarii. Administrate cu biberonul, intarzie bebelusul sa invete sa
inghita, facandu-l sa se inece.
 la 5 luni:
alimentat natural: 4 × 180 - 200 ml lapte si suc de fructe
alimentat artificial: 3 × 180 - 200 ml lapte; pe langa sucul de fructe se poate adauga
pulpa, sub forma de piure de fructe. Cel mai indicat fruct este marul, se gaseste tot anul
si, prin pectinele pe care le contine, ajuta la formarea scaunului. Dupa sezon, mai pot fi
folosite bananele, avocado si piersicile. La inceput, preparatul va fi semilichid, putandu-i
adauga suc de lamai, grapfruit, mandarine, apoi se creste treptat consistenta prin
adaugarea unui fainos integral (orez, mei, ovaz, hrisca - fiert) sau biscuit inmuiat in ceai.
Mancarea trebuie pasata pana capata cea mai fina consistenta, cu o furculita sau la
blender, pana dispar toate cocoloasele. Se amesteca mancarea pasata fin cu lichid (apa
sau ceai), pana capata o consistenta foarte subtire, putin mai groasa ca laptele. La prima
masa se administreaza o lingurita, si se creste treptat la 3-4 linguri mancare solida,
cantitate masurabila inainte de a o amesteca cu lichid. Pana la sfarsitul lunii o masa de
lapte va fi complet inlocuita, prin adaugarea treptata a piureului de fructe cu fainos.
Hrana solida ajuta la antrenarea unui nou set de muschi ai limbii, care permit inghitirea si
care nu au fost folositi in alaptare sau in hranirea cu biberonul. Dezvoltarea adecvata a
acestor muschi contribuie la accelerarea deprinderii unei vorbiri clare mai tarziu.
Cand bebelusul incepe sa consume hrana solida, el isi solicita mai mult rinichii, astfel ca
in regimul sau alimentar trebuie adaugata si o cantitate mica de apa.
 la 6 luni:
alimentat natural: 4 mese de lapte, introdusa treptat o masa de piure de fructe cu fainos; la
inceput se administreaza in completarea unui supt, la inceputul mesei.
alimentat artificial: 3 mese de lapte, o masa piure de fructe cu fainos (dintr-un singur
sortiment) sau lapte cu fainos (lapte cu gris), o masa cu supa de zarzavat introdusa treptat,
in care se adauga o lingurita de ulei sau ghee. O modalitate de pregatire a hranei este
fierberea unei cantitati mai mari, apoi punerea alimentului fiert in tavita de cuburi de
gheata si pastrata la congelator. Fiecare cubulet inseamna aproximativ 2 linguri, la
inceput administrandu-se copilului o jumatate de cubulet, care inseamna o lingura.

199
Alte alimente ce se pot introduce la aceasta varsta:
- orez imbogatit cu fier - se digera foarte usor, provoaca rareori reactii alergice, se
dilueaza imediat cand este amestecat cu lichid
- banane coapte pasate - hranitoare si foarte usor de digerat
- avocado copt si pasat - hranitor, sursa excelenta de acizi grasi nesaturati, de care are
nevoie bebelusul pentru dezvoltarea creierului.
- piure de cartofi dulci - hranitor si bogat in betacaroten
- dovleac turcesc
- iaurtul - contine bacterii benefice care intaresc sanatatea intestinelor, mareste cantitatea
de vitamine B si posibilitatile de absorbtie a sarurilor de calciu. Nu iaurt cu fructe, zahar
sau indulcitori artificiali.
 la 7 luni:
alimentat natural: 3 mese lapte + o masa piure de fructe cu fainos (1/4 cana) + o masa
supa de zarzavat introdusa treptat. Cele doua mese se vor da dimineata si dupa-amiaza,
nu seara, cel putin la inceput, pentru ca ar putea provoca reactii alergice si transforma
noaptea intr-o noapte alba.
alimentat artificial: 3 mese lapte+ 2-3 mese solide: piure de fructe cu fainos (1/4 - 1/2
cana de cereale gatite, ceea ce inseamna 1- 2 linguri de cereale uscate negatite, inainte de
a le amesteca in apa fiarta, cantitate ce va fi crescuta treptat), iaurt preparat in casa (1/2
ceasca), supe de zarzavat/piure la care se adauga galbenus de ou fiert tare, se incepe cu un
sfert, de 2-3 ori pe saptamana, apoi jumatate, pana la un galbenus intreg. Legumele,
foarte bogate în minerale, se dau în cantitate dublă faţă de fructe, care sunt bogate în
fructoză, sunt bune dimineaţa, dar nu conţin minerale.
Alte alimente ce se pot introduce la aceasta varsta:
- tofu (1-2 linguri piure) - alimentul sanatatii, asigura o concentratie de proteine de inalta
calitate; poate fi amestecat cu legumele bebelusului
- branza de vaci (o portie pe zi sau la doua zile, 1/4 ceasca) sau branza calcica
- radacinoase: sparanghel, morcov, telina, patrunjel, pastarnac
- leguminoase: fasole verde
- se poate introduce carnea/pestele, dar, in loc de carne, regimul ideal pentru bebelusi
foloseste alternative mai sanatoase pentru a asigura proteinele: tofu, fasole si alte
leguminoase, nuci, seminte, oua, produse lactate. Bebelusul nu are nevoie de carne pentru
a obtine proteinele necesare, regimul echilibrat oferind mai mult decat suficient.
Hrana trebuie in continuare pasata pana capata o consistenta moale, dar poate fi usor mai
groasa decat la inceputul diversificarii (de forma unei creme groase).
la 8 luni: 2 mese de lapte, 3 mese cu cate 2 - 3 portii si 1-2 gustari: 8-15 linguri fructe si
legume (1 - 1½ cubulet de mancare), 1/2 - 1 ceasca de cereale, carne, legume cu unt si o
lingurita drojdie de bere, galbenus de ou de 3 ori pe saptamana alternativ cu carne, suc de
clorofila, compoturi de fructe, budinci din orez/gris cu fructe, 1 lingura nuci si seminte
macinate - contin grasimi nesaturate sanatoase de care are nevoie bebelusul pentru
crestere, indeosebi pentru dezvoltarea creierului, lapte de nuci, caju si seminte - cele mai
hranitoare alimente ale naturii. Se pun semintele la inmuiat de seara, a doua zi se dau la
blender cu apa, dandu-i apei consistenta unui lapte subtire; drojdia de bere - bogata in
proteine, vitamine B, oligoelemente, alte substante hranitoare; pepene galben/verde,
struguri, kiwi, brocoli, unt de arahide, tahini - pasta preparata din seminte de susan
macinate - se poate adauga in piureuri. Are o concentratie bogata de calciu, proteine si

200
grasimi sanatoase de care bebelusul are nevoie pentru a creste armonios, mai ales pentru
dezvoltarea creierului.
La 8 luni sistemul digestiv al bebelusului se maturizeaza si poate primi din ce in ce mai
multe alimente, dar nu mai multe deodata si nu in cantitate mare. Glutenul poate provoca
alergii, deci e mai bine sa se astepte implinirea varstei de 1 an pentru a introduce graul ca
si aliment. Trebuie sa manance frecvent pe tot parcursul zilei, pentru a-si satisface
necesitatile nutritive si calorice. Aperitivele sub forma de biscuiti, pufuleti, pot fi data
intre mese, pentru a umple golul din stomac.
Alimentele vor fi in continuare pasate fin, dar pot fi de o consistenta mai groasa, prin
scaderea treptata a cantitatii de lichid adaugata. Se poate administra ulei de catina si
seminte de canepa, in piure.
 La 9 luni se introduc: varza, conopida, spanac, sfecla, vinete, ceapa gatita, putin
usturoi, ananas, boabe de fasole, mazare, linte, naut, quinoa (linte cu quinoa, linte cu
orez, dovleac cu quinoa, cartof cu quinoa, etc.). Sistemul digestiv al bebelusului este
aproape la fel de matur ca acela al adultului; se pot oferi fructele sub forma de bucatele
mici de banana, felii decojite de pere coapte, piersici, bucatele de branza, felii de
castravete, buchetele de brocoli gatit, etc. Consistenta piureului se ingroasa treptat,
adaugand tot mai putin lichid. Bebelusul va consuma 2 sau chiar 3 cubulete de mancare,
mesele vor fi: 2 mese de lapte, 3 mese cu cate 3 feluri si 1-2 gustari. Fructe, legume - 8-
20 linguri, cereale - 1-2 cani (amestec de cereale si leguminoase cu nuci/seminte
macinate), lactate - 1/2 ceasca de iaurt, 30 g branza de vaci, in fiecare zi sau la 2 zile, 1
lingurita drojdie de bere, 1 galbenus la 2 zile. Aperitive - biscuiti, paine, pufuleti, etc.
Se pot face piureuri din boabe de fasole si alte leguminoase, asigurand astfel necesarul de
proteine de o calitate la fel de buna ca a acelora din carne sau produsele lactate. Se mai
poate da mamaliga cu ghee si branza.
 La 10 - 11 luni - unt de arahide moale, alte tipuri de unt (nuci, migdale, caju,
bogate in omega 3), paste de cereale integrale, toate soiurile de legume si leguminoase,
ulei de peste. Mancarea trebuie pasata in continuare cu furculita sau cu blenderul, dar se
creste treptat densitatea si cocoloasele. Va consuma 2 mese de lapte, 3 mese si 2 sau mai
multe gustari. Fructe si legume (15-20 linguri sau 2 -3 cubulete de mancare), supe de
leguminoase, nuci si seminte sau diverse tipuri de unt, cereale - 2-3 cani, 1/2 ceasca de
iaurt, 30 g branza pe zi, 1 lingurita drojdie de bere, seminte de chia, carne fiarta si pasata,
dulciuri pregatite in casa sub forma de biscuiti, piscoturi.
Apa este importanta pentru buna functionare a rinichilor, ajuta rinichii sa dilueze
toxinele mai concentrate din hrana solida. Inlocuieste pierderile prin urina, scaun,
transpiratie si respiratie. Se incepe prin a-i da cate o lingura de apa dupa masa si inainte
de masa urmatoare; se creste treptat pana la maxim 120 -180 ml de apa pe zi (fiarta si
racita, pentru a distruge toate bacteriile).
Laptele de vaca nu se da pana la varsta de 1 an; el este adaptat viteilor, nu
bebelusilor. Are mai multa sare decat laptele matern/formula, continutul de proteine este
diferit si deci, proteinele pot ramane in rinichii bebelusului, si apare mai frecvent alergia.
Laptele de vaca expune nou-nascutul riscului de a deveni anemic, deoarece contine o
cantitate redusa de fier; are o cantitate redusa de vitamina C, care ajuta la absorbtia
fierului; laptele de vaca poate irita tractul digestiv al bebelusilor pana in 6 luni si poate
provoca mici sangerari, in consecinta pierderi suplimentare de fier. Se poate da ca
ingredient al preparatelor solide, cum ar fi iaurtul. Cand se trece la lapte de vaca, se

201
amesteca o cantitate redusa de lapte in formula sau laptele matern administrat
bebelusului, se scade treptat cantitatea de formula si se creste cantitatea de lapte de vaca,
pana se da doar laptele. Se da lapte integral si nu degresat, deoarece laptele degresat are o
concentratie prea mare de sare si proteine, iar bebelusul are nevoie de grasimea din
laptele integral pentru calorii si substante hranitoare. Se prefera laptele organic - provenit
de la vacile carora nu li s-au administrat medicamente sau hormoni de ingrasare. Se
prefera laptele de capra insa nu mai mult de 600 - 700 ml in 24 de ore, indiferent de
varsta si greutatea copilului. Laptele fiind un aliment, nu este dat copiilor sa-l bea in locul
altor lichide (apa, ceai, limonada). Laptele se fierbe intr-un vas emailat, vas care se
clateste cu apa rece inainte de a pune laptele, pentru a nu se prinde; se pune la foc iute la
inceput, iar in momentul in care incepe sa fiarba se micsoreaza flacara, se amesteca cu o
furculita pentru ca grasimile sa se disperseze omogen, sa nu formeze pojghita si sa devina
mai usor digerabile si se mai lasa sa fiarba 10 minute. Numai astfel temperatura ajunge la
100° si microbii sunt distrusi. Dupa fierbere, laptele se raceste brusc, punand vasul intr-
un alt vas cu apa rece, apoi se acopera si se pune la frigider. Se pastreaza maxim 48 de
ore.
Nu se da niciodata cola sau alte bauturi carbogazoase dulci, nici macar copiilor
celor mai mari. Pe langa cantitatea de zahar nesanatos, unele dintre aceste bauturi contin
cafeina, care are un efect mult mai puternic la un copil de 11 kg decat asupra unui adult
de 75 kg.
Controversata miere se poate administra inca din momentul diversificarii. Nu
există botulism în miere, deoarece aceasta nu are timp de conservare. Se contaminează
doar dacă în miere s-a pus un produs contaminat.

Alimentatia copilului mic (1 - 3 ani)

La aceasta varsta, copilul este inca foarte legat de mama lui, posibilitatile lui de
miscare fiind inca destul de limitate si avand nevoie permanent de un ajutor in toate
activitatile. Creste foarte repede din punct de vedere fizic, invata sa isi foloseasca si sa isi
controleze propriul corp, isi formeaza obiceiuri, invata prin imitare si prin intermediul
simturilor (vaz, auz, miros, gust, pipait). Atentia lui este limitata si nu se poate concentra
la mai multe lucruri deodata. Are vocabularul limitat, dar intelege mai multe cuvinte
decat poate sa vorbeasca. Invata sa spuna nu, isi exprima toate emotiile, nu se poate
controla. Ii place sa i se acorde atentie, poate fi timid si rusinos in prezenta unor persoane
necunoscute.
Intre 1 si 2 ani, este cel mai important moment pentru stabilirea preferintelor
alimentare. Ceea ce va incepe sa-i placa acum, ii va placea, probabil, tot restul vietii.
Evitati deci, in aceasta perioada, sa ii dati alimente tip fast-food. Copiii crescuti cu o
alimentatie care are la baza consumul de fructe, legume, cereale integrale si leguminoase,
sunt mai zvelti, mai sanatosi, au un coeficient de inteligenta mai bun, traiesc mai mult si
o viata mult mai de calitate decat copiii care consuma predominant alimente de origine
animala - incarcate cu grasimi saturate si colesterol care blocheaza arterele, nu contin
fibre alimentare si nici vitamine esentiale (A, C, E), constituind factori de risc pentru
cancer, boli de inima, accidente vasculare cerebrale, hipertensiune arteriala, diabet,
obezitate, boala Alzheimer, osteoporoza, litiaza renala si biliara.

202
 Daca refuza sa manance alimente sanatoase, spatiati timpul dintre mese destul de
mult, astfel incat sa i se faca foame si sa doreasca urmatoarea masa. Va fi mai putin
pretentios cu ceea ce mananca. Intre 1 si 2 ani creste in greutate doar cu 1,5 - 3,5 kg,
acumularea minora din aceasta perioada va produce modificari in masa musculara si in
forma corpului, facandu-l sa inceapa sa arate ca un copil si nu ca un bebelus. Pentru ca
mananca mai putin, fiecare inghititura conteaza din punct de vedere nutritional.
Nu lasati bebelusul sa adoarma in timp ce bea, deoarece, in timp ce doarme,
fluxul de saliva se diminueaza semnificativ. Saliva are rolul de a spala dintii si a indeparta
toate particulele de hrana, contribuind la prevenirea cariilor. Daca ea diminua, se vor
forma cariile dentare, denumite carii de biberon. Nu se administreaza zahar - determina
aparitia cariilor si adauga un plus de calorii in dieta bebelusului. Zaharul nu contine nici o
substanta hranitoare si foloseste, de fapt, substantele nutritive existente in organismul
bebelusului din alte alimente pentru a fi digerat. De asemenea, nu se adauga sare in
mancarea bebelusilor, gustul sarat fiind obtinut artificial, si oricum alimentele naturale
contin cantitatea necesara de sodiu.
Atentie!!! snacksurile, chipsuri de cartofi, prajiturile, sticksuri cu branza,
bombonele, etc., nu trebuie sa faca parte din dieta bebelusului. Ele sunt complet lipsite de
orice valoare nutritiva. Trebuie de asemenea, respectata ora la care se dau suplimentele,
dovedit fiind faptul ca de cele mai multe ori, obezitatea si alte boli ale adultului isi au
radacinile in obiceiurile alimentare proaste din copilarie.
Nu se da lapte la mesele principale, deoarece laptele este foarte satios si este
posibil ca bebelusul sa nu mai manance restul alimentelor. In al doilea rand, calciul din
lapte va inhiba absorbtia fierului din alimente si in al treilea rand, laptele nu se combina
cu alte alimente pentru o buna digestie.
In jurul varstei de 1 an, sugarul incepe sa manance dupa un orar asemanator
adultului: 3 mese principale + 1-2 gustari, reprezentand 1/4 sau 1/2 din portia unui adult:
cereale integrale, paste sau taitei, leguminoase, 1-2 linguri nuci si/sau seminte macinate,
unt de nuci/arahide, branza de vaci, 1 fruct sau 1 suc de fructe cu vitamina C, legume
verzi, 1 ou la 2 zile, fiert sau omleta, drojdie de bere, ulei de seminte de in, tahini, tofu,
etc. Piureurile de cereale si iaurturile pot reprezenta compozitii de baza, cele doua mese
principale ale zilei, in care pot fi adaugate alte ingrediente, gen nuci/seminte macinate,
drojdie de bere, etc. Se introduc si laptele de vaca/capra, albus de ou bine fiert, capsuni si
alte fructe de padure.
Intre mese nu se administreaza nici un alt aliment, decat apa sau ceai. Incepand de
la aceasta varsta, pe langa felul de mancare in forma pasata se va introduce la fiecare
masa inca un aliment pe care sa il poata servi singur; de exemplu, langa piure de cartofi
sau pilaf i se pot pune bucati de legume fierte moi - morcovi, brocoli, conopida, sfecla
rosie, etc., iar la masa de fructe - rondele de babane, bucatele de piersici moi, pere, caise,
etc.
Gustarile asigura un plus de calorii si substante nutritive, precum si nevoia de
hrana in intervalul de timp dintre mesele principale si trebuie sa fie la fel de hranitoare ca
si acestea. Ele sunt formate dintr-o cantitate mica de alimente. Intre gustare si masa
trebuie sa treaca 2-3 ore.
Va continua sa consume 2-3 cani de lapte sau iaurt pe zi, dar nu mai mult, in
detrimentul altor alimente, putand duce la deficiente de fier, laptele nefiind o sursa buna
de fier.

203
 Nu se forteaza copilul sa manance - nu i se va intampla nimic daca va sari peste o
masa, iar cand i se va fac efoame va manca. Daca este fortat sa manance, sistemul sau
digestiv va fi bulversat, ceea ce poate avea repercursiuni chiar pe intreaga viata.
Evitati alimentele prajite in ulei incins sau cele gatite la gratar; produsii de ardere
rezultati sunt cancerigeni.

Exemplu de meniu zilnic

La trezire - lapte
Micul dejun (ora 8- 9): preparat din cereale integrale, alternand compozitia in fiecare zi -
mei, ovaz, orez, hrisca, si combinatii ale acestora - ca baza. In aceasta se adauga: intr-o zi
ou fiert tare si zdrobit, 1 lingurita de drojdie de bere, in alta zi - suc/pulpa de fructe -
mere, pere, portocale sau alte citrice, banane pasate, etc si 1 lingurita seminte (migdale,
nuci, seminte de in, de susan, de dovleac, etc.), care se adauga dupa ce cerealele au fost
pregatite pe foc pentru ca grasimile esentiale sa nu fie distruse de procesul de coacere;
in alta zi 2 cuburi de legume (cartofi, morcovi - contin vitamina A), etc. sau paine cu unt/
unt de arahide, caju, humus sau peste, avocado, taiata in cubulete mici; cereale cu lapte
vegetal si fructe uscate dulci+ nuci/seminte pisate. Pentru copiii alimentati cu carne, oul
se poate alterna cu ficat sau carne de pui, bogate in minerale esentiale si fier.
Gustare (ora 10.30 - 11): biscuiti din faina integrala, fructe sau suc de fructe, prajituri
preparate in casa, nuci/seminte
Pranzul (13 - 15): are ca baza iaurtul, preparat in casa, fie din lapte de vaca/capra sau
soia, nuci, etc., care se poate da aproape in fiecare zi, alternand uneori cu branza de vaci,
dar iaurtul este de preferat deoarece contine bacterii sanatoase, necesare pentru buna
functionare a intestinelor si care ajuta si la producerea vitaminelor B din intestinul
bebelusului, in timp ce branza are foarte mult sodiu. In iaurtul ca baza, se adauga de
asemenea alte ingrediente - 1/2 - 1 lingurita seminte de in bine pisate sau ulei de seminte
de in sau ulei de peste (surse importante de omega 3), cubulete de avocado pastrate la
congelator (sursa importanta de acizi grasi nesaturati), germeni de grau, 1 lingura tahini,
1 lingurita seminte de dovleac macinate, 1 lingurita migdale, caju, nuci, 1 lingurita unt de
arahide, 1-2 cuburi legume, leguminoase, tofu, unt de arahide, etc. Alte variante: peste cu
legume, pui cu legume, falafel cu salata, fasole, supa calda de linte, legume si fasole,
legume gatite+legume crude (salata) +leguminoase gatite.
Gustarea de dupa amiaza (ora 16 - 17): fructe, biscuiti, paine integrala, dulciuri de casa,
seminte
Cina (19 - 20): paste fainoase integrale cu sos de rosii, orez integral cu legume,
sandvisuri cu paine integrala cu unt de arahide, avocado, humus; supe, mancare de
brocoli, conopida, cartofi, leguminoase fierte cu tofu; se adauga o lingurita drojdie de
bere, sau germeni de grau sau seminte macinate.
La culcare - lapte
Dupa 2 ani, copilul nu va mai fi atat de dispus sa incerce alimente noi. Distrageti
atentia copilului atunci cand ii oferiti alimente noi sau pe care nu le agreaza. Pentru ca
atentia sa nu se mai concentreze pe mancare, vorbiti cu el despre ceea ce ii place, cum ar
fi despre toboganul de pe terenul de joaca sau despre personajul sau preferat de desene
animate. Nu puneti intrebari deschise precum " Ce doresti sa mananci la pranz?" ci mai
degraba intrebari cu alegere multipla: "ce fruct ti-ar placea sa mananci, mar sau par?"
Alaturi de orice aliment nou, oferiti-i si un aliment familiar care ii place. Lasati copilul sa

204
va ajute la pregatirea mancarii, astfel va fi mult mai probabil ca acesta sa o manance. Nu
il lasati sa se uite la televizor sau altceva in timp ce mananca. La aceasta varsta va manca
3 mese si cel putin 2 gustari pe zi. Nu este nimic neobisnuit sa refuze sa manance. In
unele zile refuza sa consume toate alimentele cu exceptia unuia, iar saptamana care
urmeaza va manca un alt aliment si le va refuza pe toate celelalte. Pot dori un singur
aliment zile sau chiar saptamani la rand, apoi pot refuza brusc sa manance alimentul
respectiv chiar si o luna intreaga. Poate sa nu le placa ca doua tipuri de mancare sa se
amestece. Faceti-i pe plac si lasati un spatiu pe farfurie intre doua feluri de mancare
diferite. Se pot supara daca nu le serviti masa asa cum cred ei ca ar trebui sa o faceti: ca ii
taiati painea in patratele nu in triunghiuri, sau ii dati sucul in alt pahar decat cel dorit de
el. E bine sa intrebati de fiecare dat acopilul cum doresta sa fie asezata/taiata mancarea,
etc.
Necesar caloric: 100 cal/kgcorp/zi

Ritmul de crestere
 In prima luna de viata
Scaderea fiziologica in greutate - pana la stabilizarea lactatiei, nou-nascutul pierde intre
3-10% din greutatea initiala. In a 10-a zi revine la greutatea de la nastere; daca pana in a
21-a zi nu se intampla acest lucru, este posibil sa fie bolnav sau sa existe greseli de
alimentatie. Se va face proba suptului.
Icterul fiziologic - coloratie galbuie a tegumentelor care se instaleaza la 2-3 zile de la
nastere. Tegumentele revin la culoarea normala in cateva zile.
Criza genitala - glandele mamare se intaresc si se maresc ca volum si din ele curge un
lichid asemanator cu colostrul - nu se apasa! La fetite sunt secretii genitale formate din
mucus, eritrocite si celule epiteliale; se aplica comprese calde inmuiate in ceai de
musetel.
Febra de deshidratare (38-39°C) - apare in anotimpul cald sau in perioada de scadere in
greutate. Poate dura 24 - 48 ore. Copilul e agitat, are plans ragusit, e somnolent, fara
vlaga, buze uscate, urineaza rar, cauta snaul. Cedeaza la administrarea de lichide.
Diareea de tranzitie - in primele 3-5 zile de viata, poate avea 5-6 scaune verzui, insotite
de mucus. Daca nu exista semne de deshidratare, febra, modificari ale starii generale, nu
necesita masuri speciale, fiind pasagere.
 Luna a 2-a - musculatura este slab dezvoltata, pana pe la 6-8 saptamani cand
incepe sa-si sustina capul singur. Privirea se concentreaza asupra unui punct fix si devine
expresiva. Se dezvolta auzul - copilul intorcand capul spre directia de unde aude
zgomote. Cand i se vorbeste, gangureste.
 Luna a 3-a - perioada de veghe e mai lunga, plange mai putin si nu mai adoarme
imediat dupa masa. Se joaca cu mainile si picioarele, scoate sunete, se bucura de prezenta
mamei; din pozitia pe spate se intoarce, noaptea nu se mai trezeste de foame, apuca strans
un obiect care i se da. Nu intelege sensul cuvintelor, dar dispozitia lui este influentata de
catre mama, pe care o recunoaste.
 Luna a 4-a - muschii spatelui si ai cefei s-au fortificat; sta pe burta, incepe sa se
apuce cu mainile.
 Luna a 5-a - se intoarce singur de pe o parte pe alta, rostogolindu-se; introduce
toate obiectele in gura. Este foarte importanta gimnastica, incepand cu 5 minute si
crescand treptat la 10-15 minute, cu 30 minute inaintea uneia dintre mese sau de baie.

205
  Luna a 6-a - sta in sezut; intinde mana dupa jucaria preferatasi o muta dintr-o
mana in cealalta. Este bine sa se inceapa a-l pune pe olita, alaturi turnand putina apa intr-
un vas, ceea ce-i va declansa urinarea. De asemenea, dimineata la sculare este bine a-l
pune pe olita pentru a avea primul scaun. Dupa fiecare reusita trebuie incurajat. Este bine
a se persevera, chiar daca nu se obtin rezultate de la inceput.
 Luna a 7-a - se sustine singur in sezut, isi misca mainile in toate partile, mesteca
bine mancarea. Scoate sunete, chicoteste, se intoarce de pe spate pe abdomen,
rostogolindu-se. E timid cand vede o persoana straina. Emite silabe: ba, ma, ta, da.
 Luna a 8-a - se deplaseaza de-a busilea. Emite sunete ascutite: da-da, ba-ba, pa-
pa, na-na, insa fara legatura. Mama si tata trebuie sa-i vorbeasca mereu.
 Luna a 9-a - e foarte activ, reuseste sa se ridice in picioare daca se apuca de
gratiile patului. Ramane in picioare pana cand oboseste; nu stie sa se aseze si plange
prelung cand e asezat de cineva.
 Luna a 10-a - merge sprijinit, recunoaste pe toti membrii familiei, face legatura
intre cuvinte si persoane.
 Luna a 11-a - isi contureaza preferintele si repulsiile; executa ordine simple - adu
olita, ia jucaria; paseste bine sprijinit.
 Luna a 12-a - stie circa 10 cuvinte cu inteles: mama, tata, papa, nani. Merge
singur. Manifesta preferinta fata de anumite persoane, are preferinte culinare, sentimente
de furie, gelozie. Imita tot ce face mama si preia starea de spirit a acesteia.
Cresterea ponderala
La nastere: 3000 - 3500 g
In primele 4 luni creste cu 750 g/luna
5-8 luni - creste cu 500 g/luna
9-12 luni creste cu 250 g/luna
Astfel, sugarul:
dubleaza greutatea de la nastere la 4 luni, cand are aprox 6 kg
o tripleaza la 1 an, cand are 9 kg
la 2 ani are aproximativ 12 kg
In al doilea an de viata, rata de crestere scade (1800 - 2000 g/an), si in consecinta
va manca mai putin.
La pubertate creste din nou cu 4-5 kg/an
Dupa 2 ani, greutatea se calculeaza dupa formula: G = (n×2) + 9, n - nr de ani ai copilului
Cresterea staturala
La nastere: 50 - 52 cm
in prima luna creste cu 4 cm
lunile 2-3 - 3 cm
luna a 4-a - 2 cm
din luna a 5-a - cate 1 cm/luna
la 1 an are 70-72 cm
la 2 ani are 80-82 cm
Apoi creste cu 6-8 cm/an
La pubertate cresterea in inaltime se intensifica
Dupa 2 ani, inaltimea se calculeaza dupa formula: I = (n×5) + 80

Alimentatia prescolarului (3-7 ani)

206
 La aceasta varsta, copilul invata si foloseste frecvent cuvantul "nu". Aceasta
pentru ca vrea sa atraga atentia mai mult asupra sa, fie simtind ca, parintii, ocupati nu-i
mai acorda acelasi timp, fie apare un fratior care absoarbe atentia generala iar el simte ca
trece pe planul al doilea - solutia este sa fie facut sa se simta la fel de iubit si dorit ca si
micutul care tocmai a venit pe lume. O alta cauza ar fi faptul ca parintii folosesc ei insisi
prea des acest cuvant; este bine sa folosim formulari afirmative in a-i explica anumite
lucruri copilului. Copilul prescolar devine mai independent, se misca singur mult mai
mult, el necesitand doar supraveghere in cunoasterea lumii care il incojoara, explicandu-
i-se fenomenele pe care le observa, pe intelesul sau. Creste mai lent din punct de vedere
fizic, isi coordoneaza din ce in ce mai bine miscarile fizice, este activ si energic, uneori
obositor. Poate sa se imbrace, sa manance si sa mearga singur la toaleta. Invata sa cante,
memoreaza repede, este curios, pune multe intrebari. Ii plac povestile, este plin de
imaginatie. Imita ce fac alti copii sau parintii, se joaca de-a mama si tata, de-a doctorul,
etc. Se emotioneaza usor dar incepe sa-si controleze emotiile. Doreste mereu sa fie in
centrul atentiei, dezvoltand sentimente de gelozie.
Necesar caloric: 70 - 80 cal/kgcorp/zi. In aceasta perioada, cand el incepe sa
inteleaga multe lucruri, parintii trebuie sa inceapa sa-i explice de ce sunt atat de sanatoase
alimentele pe care le primeste: de exemplu, ca fructele sunt bogate in vitamine care il
ajuta sa fie puternic, ca salatele il vor face zvelt si ager, etc. si sa-i raspunda la orice
curiozitate cu cea mai mare seriozitate si responsabilitate.
După 4 ani ai în copil un partener, negociezi cu el ce vrea să mănânce.
Alimentatia devine asemeni celei a adultului, continand:
- surse de omega 3 - nuci, seminte de in, ulei de peste
- cereale integrale
- alimente bogate in proteine
- o varietate de fructe si legume
- leguminoase bine gatite, tofu
- produse lactate, oua, fasole, mazare, soia, nuci, arahide, seminte
Alimentatia scolarului (7 - 15 ani)
Este tot mai activ, coordonat, munceste cu placere. Este independent in ce priveste
nevoile fizice individuale. Pierde dintii de lapte; este curios, dornic sa cunoasca, are o
minte vioaie, rationeaza, descopera interrelatii, ia in consideratie solutii alternative,
prevede consecintele. Simte nevoia sa apartina unui grup. Ii place sa coopereze dar nu sa
se supuna, nu-i place sa fie tratat de sus. Este sensibil la critica, are nevoie de
responsabilitati pentru a-si dezvolta calitatile. Gandeste concret, are nevoie de imagini si
obiecte pentru a intelege. Are imaginatie bogata dar face distinctie intre fapte si
imaginatie. Invata sa citeasca, memoreaza repede, e pasionat de povestiri. Este sociabil.
Tinde sa devina egoist. Isi ia ca model diferite persoane adulte pe care le imita. Se
emotioneaza usor.
Dupa 12 ani creste rapid, datorita exploziei hormonale. Isi schimba aspectul de
copil, devenind adolescent, cu infatisarea diferentiata pe sexe. Se plictiseste repede daca
nu il intereseaza subiectul prezentat.
Masa de dimineata trebuie sa fie foarte consistenta - in acest scop, trebuie sa
mearga seara foarte devreme la culcare - cel tarziu la ora 21, ca sa se poata trezi odihnit
dimineata. Trebuie sa aiba scaun dimineata, un mic program de gimnastica si respiratie
profunda, cu geamul deschis sau in curte. Masa de dimineata - cereale si fructe.

207
Ideal este ca la scoala sa nu consume alimente, pentru a pastra intervalul de 4 ore pana la
masa de pranz, pentru a asigura o digestie completa.
Masa de pranz trebuie sa fie consistenta, sa contina si o salata, foarte importanta
pentru aportul de fibre. Se vor consuma legume gatite, cu salate si leguminoase. Apoi un
program lejer, de relaxare, si nu somn imediat dupa masa, daca se doreste somnul de
pranz va fi la 30-60 minute dupa masa. De asemenea, lectiile nu se vor face imediat dupa
masa, cand sangele se concentreaza spre stomac si nu va avea randament intelectual.
Cina trebuie sa fie usoara: mamaliguta cu tofu, budinci, salata orientala, spaghete
cu legume, orez cu lapte vegetal, supe-creme, etc.
Pericolul cel mai mare este anturajul de la scoala, cand vor fi tentati sa guste tot
felul de mancaruri cu care nu sunt obisnuiti. Interdictia nu e de folos, din contra, ii vom
distanta si vor manca pe ascuns. Trebuie gasit un moment prielnic cand sa li se explice ca
alimentatia de acasa este cea mai buna, ii face sanatosi si nu prezinta nici un pericol.
Ratia - 50 - 60 cal/kgcorp/zi, sa contina toti nutrientii, multe fructe si legume pentru
aportul de vitamine, minerale si fibre.
Alimentatia adolescentului
Adolescentii trebuie sa:
- evite saritul peste mese
- evite reducerea aportului de grasimi la mai putin de 20 - 25% din energie
- limiteze consumul de gustari bogate in grasimi si zahar
- aiba un aport adecvat de calciu
- aiba o sursa sigura de vitamina B12
Este perioada cand consumul de energie este foarte mare. Alimentatia trebuie sa
fie bogata si variata, fara sa lipseasca zilnic fructele, legumele, cerealele, leguminoasele,
nucile, semintele. Este o perioada cu un program foarte incarcat, invata mult si exista
pericolul orelor neregulate de masa si chiar a saririi peste anumite mese. Este perioada
cand se pot instala gastritele si ulcerele gastro-duodenale. De aceea este necesara o atenta
supraveghere a alimentatiei, si mai ales sa nu sara peste masa de dimineata care trebuie sa
fie cea mai consistenta din zi.
La adolescenti, problema cea mai mare este data de consumul exagerat de
dulciuri, sucuri artificiale, alimente intens procesate industrial, carne, mancaruri prajite si
sare (este epoca McDonald). Aceste alimente de slaba calitate nutritiva, bogate in grasimi
sau zahar, potolesc rapid foamea, iar copiii ajung sa manance mult prea putin din
alimentele cu continut nutritiv important (legume, fructe, cereale), neaducand aportul
necesar de vitamine, minerale, fibre alimentare, proteine de calitate. Aceste obiceiuri
alimentare conduc in timp la obezitate, afectiuni cardiace, hipertensiune arteriala, diabet
zaharat, diferite tipuri de cancer. Din pacate insa, dupa varsta de 10-12 ani, poate deveni
din ce in ce mai greu sa-i faci pe copii sa accepte o dieta diferita de cea a prietenilor de
aceiasi varsta, dorind sa manance hamburgeri, cartofi prajiti, branza, inghetata su alte
dulciuri din comert. Singura solutie ramane ca parintii sa continue sa le serveasca mese
naturale si echilibrate acasa, explicandu-le ca o dieta sanatoasa ii va ajuta in
performantele lor sportive si vor avea un risc mai mic de imbolnaviri si ca intentia este sa
le dati cele mai bune alimente posibil; poate ca parintii celorlalti copii nu citesc articole
medicale de specialitate si acesta este motivul pentru care acestia aleg sa manance orice
le cade la indemana. Nu trebuie facut din asta un conflict, ci trebuie dat exemplul

208
personal, parintii consumand acelasi alimente sanatoase la masa; in caz contrar, copilul se
va transforma intr-un rebel, situatie care ar putea sa persiste pentru mai multi ani.
Are nevoie de relatia cu un adult care sa-i dovedeasca incredere si sa ii inteleaga nevoile.
Are multe suisuri si coborasuri, este adesea nesigur, are sentimente intense, isi pune tot
mai multe intrebari cu privire la sexul opus.
Mai ales la adolescente poate aparea o situatie destul de des intalnita - anorexia nervoasa.
Ele sunt ingrijorate de forma corpului, de a se compara cu colegele lor, aparand o frica
exagerata de ingrasare, restrictionandu-se de la a consuma alimente in vederea scaderii in
greutate.
Bulimina este si ea o problema - adolescentii consuma cantitati enorme de alimente si
apoi vomita sau iau laxative pentru a elimina tot ce au mancat. Atat anorexia cat si
bulimia reprezinta boli emotionale majore care implica atat copilul cat si parintii.
Detectat la vreme, revenirea este buna, cu consiliere psihologica si nutritionala.
Caracteristicile anorexiei nervoase: pierdere severa in greutate, tulburari de somn,
ameteli, dureri abdominale, constipatie, senzatie de frig, oprirea ciclului menstrual la fete,
schimbari hormonale la baieti, dificultati de concentrare, vor sa fie lasati singuri, tendinta
spre depresie, frica de ingrasare, perceptie distorsionata asupra marimii corpului, au
obsesia dietelor.
Caracteristici ale bulimiei: consuma cantitati mari de mancare, se simt rau dupa ce
mananca, este secretos, are schimbari dese de comportament, are dinti cariati, infectii ale
gurii, dureri abdominale, ciclu neregulat, piele uscata, tulburari de somn.
Se recomanda suplimentarea de zinc - 45 mg/zi, care reduce depresia si anxietatea
Alimente usor de consumat si de digerat, dar bogate nutritiv: quinoa, peste, soia,
spirulina, seminte, linte, fasole, fructe si legume.
Sugestii pentru mese
Micul dejun
- fructe sau sucurie de fructe sau legume cu frunze verzi
- cereale integrale cu lapte de soia/migdale/nuci
- paine cu unt
- oua fierte cu legume sau paine
Pranzul
- fasole gatita
- supa de legume
- supe creme cu crutoane
- leguminoase
- sandvisuri cu tofu
- cartofi cu legume la cuptor
- legume la abur sau calite
Se adauga seminte
Cina
- legume
- orez, paste cu legume sau suc de rosii
- fructe
Gustari
- sucuri de fructe (portocale)
- dulciuri preparate in casa

209
 Alimentatia in patologia pediatrica
Bolile febrile - indiferent de boala care a cauzat febra, prin respiratie accelerata,
prin transpiratie, copilul pierde o cantitate mare de lichide. Ele trebuie neaparat inlocuite,
altfel starea copilului se agraveaza. Lichidele se vor administra sub forma de apa, ceai,
limonada, sucuri de fructe, compot, supa de zarzavat strecurata. Lichidele indulcite aduc
si un aport caloric si sunt cele mai indicate in aceasta situatie. Se tine cont si de
preferintele copilului, important este sa consume lichide, in orice forma ar dori.
Cantitatea totala de lichide este raportata la varsta: 150 - 200 ml/kgcorp la sugar, 120 -
160 ml pentru celelalte grupe de varsta. Se vor administra in cantitati mici si repetate,
pentru a evita aapritia varsaturilor. Nu se administreaza lapte si alte alimente proteice. Se
vor alege alimente usor digestibile (fructe, zarzavaturi, fainoase sub forma de sucuri sau
supe cu adaos de fainos), in cantitati mici si repetate, 5-6 mese pe zi. Treptat se va
introduce proteina sub forma de carne fiarta, branza de vaci, oua fierte sau in budinci.
Grasimile se adauga in supa - ulei vegetal la inceput, apoi unt sau smantana.
Toxiinfectiile alimentare - apar prin ingerarea unor alimente contaminate.
Manifestarile sunt digestive: greturi, varsaturi, scaune diareice, alterarea starii generale
(stare de rau, tegumente palide, slabiciune, stare de lesin). Se administreaza lichide in
cantitati mici si dese pentru a combate deshidratarea. In 3 -4 zile se trece la supa de
zarzavat, supa de orez, piureuri de fructe coapte, fainoase fierte in apa, carne fiarta, in 4-5
mese pe zi. Alaturi de tratamentul medicamentos, starea generala se imbunatateste, dupa
4-5 zile alimentatia revenind la normal.
Hepatita acuta virala - este un regim de crutare a celulei hepatice, pentru a-i da
posibilitatea sa se refaca. Regimul este adaptat varstei:
La sugar, se mentine alimentatia obisnuita, in functie de toleranta digestiva.
Pentru copiii peste 1 an, se ia in considerare stadiul bolii:
In stadiul incipient, se administreaza ceaiuri de plante (musetel, menta,
sunatoare), sucuri de citrice, comporturi, miere, supa de zarzavat strecurata, iaurt
degresat, eventual cu putina miere.
In convalescenta, regimul va fi mentinut cel putin 3-4 luni, cel mai bine pana la 1
an. Se vor da 5-6 mese pe zi, in cantitati mici. Copiii vor fi invatati sa manance incet si sa
mestece bine alimentele. Celula hepatica trebuie supusa unui efort functional cat mai mic,
pentru a se putea reface. Se vor consuma alimente cat mai usor digestibile, preparate sub
o forma care sa nu irite tubul digestiv, dar care in acelasi timp sa contina toate substantele
nutritive necesare organismului. Alimentele trebuie sa fie proaspete, cat mai putin
prelucrate, pentru a-si mentine substantele nutritive: fierbere inabusita la abur sau
coacerea la cuptor. Se vor da: supe de zarzavat fara ceapa, cu ulei vegetal, adaugand ca si
condimente doar patrunjel, marar si cimbru, supe-creme acrite cu zeama de lamaie sau de
rosii sau bors proaspat preparat in casa, prin aportul de vitamine B. Carne slaba de pasare
fiarta, sau zeama de carne. Mancaruri de legume, fierte inabusit (fasole verde, dovlecei,
conopida, sfecla rosie), cu sos de rosii, salate de cruditati datorita continutului lor in
vitamine si saruri minerale. Fainoase fierte in apa clocotita cu putina sare, se spala in apa
rece de gelul de amidon format la suprafata si se scurg bine. Se poate adauga sos tomat si
putin unt. Se va folosi doar paine veche de o zi, fara aluaturi dospite, cu grasimi,
proaspete. Nu se recomanda ou, ciocolata, nuci, migdale, alimente conservate, branzeturi,
grasimi. Ca si dulciuri se pot consuma budinci, fructe coapte la cuptor, compoturi.

210
 Tulburari digestive acute
- scaune frecvente si modificate ca aspect, consistenta si continut: lichide, semilichide,
grasoase (tulburari in absorbtia grasimilor), cu mucozitati, striuri sanguinolente (infectii
cu bacili dizenterici) sau cu puroi.
- lipsa poftei de mancare, varsaturi, dureri abdominale, febra
- semne de deshidratare (cu atat mai grave cu cat copilul este mai mic): limba uscata,
fontanele infundate, scaderea elasticitatii pielii, scadere brusca in greutate, ochi infundati
si incercanati, paloare
Reechilibrare hidroelectrolitica, tratament medicamentos. Nu se forteaza copilul
sa manance daca acesta refuza, mesele se vor inlocui cu lichide (apa fiarta si racita,
ceaiuri sarate - o lingurita de sare la 1 litru de apa, pentru rehidratare: menta, chimen,
afine, anason). La copiii peste 4 luni se da supa de zarzavat strecurata. Daca exista si
varsaturi, administrarea lichidelor se va face cu lingurita la intervale de 5 -10 minute. Se
administreaza 150 - 200 ml/kgcorp/zi, cantitate cu atat mai mare cu cat pierderile de
lichide prin scaune si varsaturi au fost mai abundente.
Cand copilul nu mai varsa, se trece la alimentatia cu preparate cu actiune
antidiareica: supa de morcov, mucilagiul de orez, mere rase. Cea mai indicata este supa
de morcov, corect preparata - morcovi proaspeti, de buna calitate, bine fierti, pasati de 2-3
ori prin sita deasa, astfel incat sa nu se distinga bucatele de morcov in ea. Inainte de
folosire, se amesteca pentru a se omogeniza. Se administreaza 24 de ore. Semnul de
orientare pentru introducerea altui aliment este aparitia scaunului de morcov, scaun
mulat, ca un dop, continand morcovul nedigerat, dar care a absorbit apa si resturile
nedigerate din intestin. Daca copilul refuza supa de morcov, se va administra mucilagiul
de orez, desi rezultatele cu supa de morcov sunt net superioare. Merele, ca aliment
antidiareic, se folosesc la copiii peste 1 an, care refuza supa de morcov. Se administreaza
sub forma de mere coapte si pasate, in portii de 150 - 200 g, de 4 - 5 ori pe zi, cantitatea
din 24 de ore putand ajunge la 1 kg de mere. Revenirea la alimentatia normala se va face
progresiv, atent, fiind necesare 10-12 zile pentru revenire completa.
Alimente de tranzitie
Pentru sugarii pana la 3-4 luni, dupa dieta hidrica si alimentatia cu supa de morcov, se da
faina de roscove. Alimentatia varstei fiind exclusiv lactata, alimentul dietetic trebuie sa
fie tot un preparat de lapte: sa fie sarac in grasimi, sarac in zaharuri, cu proteine
modificate astfel incat sa fie mai usor atacate de sucurile digestive, cu o valoare calorica
ce poate acoperi cel putin o parte din nevoile nutritive ale copilului: Eledon, Humana H,
Lactosan, preparat cu mucilagiu de orez, in concentratia corespunzatoare varstei
copilului. Sucul de fructe sau fainosul se va reintroduce dupa 8-10 zile de la debutul bolii,
in cantitati mici, crescand progresiv, asa cum s-a procedat la prima introducere.
Daca copilul este alimentat natural, se va face realimentarea cu lapte de mama, eventual
cu un mic adaus de Eledon.
La sugarii peste varsta de 6-7 luni, se reintroduc treptat alimentele folosite inaintea bolii.
La copiii cu varsta peste 1 an, realimentarea se face in special cu preparate de orez si
paste fainoase: orez cu branza de vaci, supe de radacinoase cu paste fainoase, piure de
morcov, piure de mere coapte, din a 4-a zi - carne fiarta, in a 5-a zi budinci din paste
fainoase, ulterior revenind la alimentatia normala.Se evita inca 3-4 zile laptele, iar cartofii
vor fi folositi cu moderatie.

211
 Infectiile urinare - cele mai frecvente boli ale aparatului urinar la copii, ce pot
aparea la orice varsta, de la nou-nascut pana la adolescent. Infectia porneste de la caile
urianre inferioare (uretra si vezica), putand sa urce spre bazinet si rinichi. In formele
acute la sugari si copiii mici boala este, de obicei, insotita de febra si tulburari digestive
acute. Regimul va fi cel indicat pentru febra si tulburari digestive. Dupa rezolvarea
acestor simptome, se va continua cu un regim preferabil alcalin, aport crescut de lichide,
sub forma de ceaiuri sau sucuri de fructe. La copiii mai mari, in special la fete, boala are
simptomatologie urinara: urineaza des, au dureri in timpul urinarii, uneori pierd urina. Se
va adopta un regim alcalin, multe lichide sub forma de ceaiuri, supe, compoturi, sucuri de
fructe. Se reduce consumul de sare si alimente proteice (lapte, oua, carne), se evita
mancarurile picante, conservate, mezeluri, bauturi alcoolice, cafea. Se vor consuma
alimente pe baza de cereale (orez, paste fainoase, hrisca, mei, etc.), zarzavaturi si fructe.
Litiaza urinara - cresterea cantitatii de lichide (cu 300 - 500 ml peste nevoile
obisnuite) contribuie la cresterea cantitatii de urina eliminate, si scade concentratia
sarurilor, deci posibilitatea lor de a precipita. La copiii mai mari, lichidele se pot
administra calde, inainte de urinare, pentru curatarea tractului urinar si dimineata pe
stomacul gol, pentru a forta diureza. Nu se consuma ape minerale, se evita consumul
excesiv de glucide, care, prin descompunerea in intestin, formeaza acid oxalic, acid care,
impreuna cu calciul da oxalatul de calciu insolubil, si deci cu posibilitatea de a precipita.
Se evita tratamentele cu calciu si vitamina D, se evita branzeturile si lactatele care
acidifica sangele, corpul tinzand sa compenseze aciditatea prin scoaterea calciului si
precipitarea lui in rinichi.
Anemia - boala relativ frecvent intalnita in copilarie, are ca manifestare principala
scaderea numarului de globule rosii, fie datorita unei productii scazute, fie datorita
pierderii sau distrugerii exagerate. O forma comuna este anemia feripriva, prin deficit de
fier, in care alimentatia reprezinta baza tratamentului. Pierderile de fier sunt zilnice, iar
fierul poate forma compusi neabsorbabili cu diversi constituenti din alimente: fitatii din
cereale, sau fosfatii din lapte. De aceea, o alimentatie excesiva cu paste fainoase sau lapte
scad aportul de fier. Astfel, din alimentatie vor fi reduse consumul de lapte si derivate,
consumul de paste fainoase. Se consuma carne, fierul din carne avand un procent ridicat
de absorbtie, galbenus de ou crud cu zeama de lamaie, alimente vegetale bogate in
proteine (mazare, ciuperci, naut, linte, etc.), la care se adauga, in timpul mesei, suc de
lamaie sau portocala sau bors, dovedit fiind faptul ca vitamina C, administrata
concomitent cu alimentele ce contin fier, creste absorbtia fierului din acestea. Se
administreaza suc de orz verde, suc de clorofila.
Distrofia - tulburare cronica de nutritie a sugarului si copilului mic, datorita unui
aport nutritiv scazut, de diverse cauze.
Distrofia de gradul 1 - prezinta un deficit de 10 - 20% fata de greutatea normala,
talia nu este afectata, iar stratul de grasime de sub piele este redus pe abdomen si torace.
Este o stare usor reversibila daca se combate la timp cauza care a provocat-o.
Distrofia de gradul 2 - deficit de 20 - 30% fata de greutatea normala, talia mai
mica cu 3-4 cm decat normal, tesutul adipos dispare complet pe trunchi si diminua pe
membre. Copilul este palid, apatic si se imbolnaveste usor.
Distrofia de gradul 3 - prabusire metabolica a organismului, deficit de greutate de
peste 40% fata de normal, disparitia completa a grasimii pe trunchi, membre si fata, cu
aspect imbatranit.

212
 Prevenirea starii de distrofie este cel mai important factor, prin promovarea
alimentatiei la san inca din prima zi de viata. In cazul prematurului, daca sugarul oboseste
la supt si adoarme, se va da laptele de mama muls si administrat cu lingurita. In caz de
alimentatie artificiala, se vor evita dilutiile prea mari ale laptelui, sau folosirea de cantitati
mari de ceai intre mese. Cele mai frecvente cauze de distrofie sunt:
- excesul de fainos (gris cu lapte, preferat de copii, pe care mamele il administreaza la
toate mesele) - copiii sunt in aparenta grasi, au greutate mare dar sunt palizi, pastosi, si
fara rezistenta la infectii. Pierd foarte usor greutatea in caz de imbolnavire.
- exces de lapte de vaca - mult peste varsta de diversificare.
Diversificarea alimentatiei se va face tinand cont de greutatea sugarului si nu de
varsta reala. De exemplu, daca un sugar de 6 luni are greutatea de 4 kg, trebuie socotit ca
unul de 2 luni, incepandu-se diversificarea in acord cu toleranta sa digestiva.
Rahitismul - profilaxia se incepe din timpul vietii intrauterine, femeia gravida
avand nevoie de o alimentatie foarte variata si bogata in principii nutritive de baza.
Laptele matern este antirahitigen, asigurand si o buna resorbtie a calciului, fosforului si
magneziului necesare in compozitia oaselor. Copiii prematuri, care sunt cei mai
predispusi la rahitism, trebuie alimentati in special cu lapte de mama. Introducerea
precoce a sucurilor de fructe, previne instalarea rahitismului, precum si introducerea
fainoaselor. Faina de grau si derivatele sale nu sunt atat de recomandate, datorita
continutului lor in fitina, care favorizeaza instalarea rahitismului. Continuandu-se corect
diversificarea si introducandu-se alimente din ce in ce mai complexe, se asigura copilului
factorii nutritivi necesari. Totusi, vitamina D trebuie adusa si medicamentos la sugar si
copilul mic.
Bolile alergice - se manifesta fie sub forma alergiilor cutanate (urticarie, eczema),
fie a alergiilor respiratorii (secretii nazale apoase, dificultati respiratorii, tuse, astm, rinita
alergica, bronsita astmatiforma), fie a alergiilor digestive (crampe abdominale, flatulenta,
diaree, varsaturi). In aparitia fenomenelor alergice sunt incriminate 2 mecanisme: modul
de reactie al organismului - predispozitia la fenomene alergice si factorul declansator -
substanta care produce alergia (aliment, bacterii, fungi, praf, polen, medicamente).
Factorii alimentari care predispun la manifestari alergice:
- fainoasele, mai ales produsele pe baza de gluten (produsele de panificatie, faina de
grau); graul contine gliadina, o substanta proteica lipicioasa care irita peretele
intestinului.
- laptele de vaca si derivatele lui - prin cazeina pe care o contine, sau prin faptul ca
intestinul unor copii este lipsit de enzima lactaza care sa digere lactoza din lapte, aceasta
ramanand nedigerata in intestine, absoarbe apa si devine hrana pentru bacterii, care
provoaca flatulenta, crampe abdominale, diaree. Se poate inlocui cu laptele de capra.
- ouale
- introducerea precoce si in exces a alimentelor necorespunzatoare varstei - aparatul
digestiv al bebelusului nu este suficient de matur pentru a le putea digera
- alte alimente cu potential alergizant: citrice, fructe de padure, arahide, pestele, nucile,
carnea de porc, drojdie, scoici, usturoi, soia, aditivi si coloranti artificiali
Toate alimentele cu potential alergizant se vor introduce in alimentatia copilului
dupa implinirea varstei de 1 an.
Diversificarea se va face predominant cu fructe si zarzavaturi, mai putin fainoase
si lapte. La copiii mai mari, se va identifica alimentul alergizant si se va exclude din

213
alimentatie, ulterior se va incerca desensibilizarea, adica introducerea alimentului in
cantitati foarte mici, eventual in combinatii favorabile cu alte alimente care nu dau
alergii. Nu se vor folosi conserve, produse prefabricate sau de cofetarie. Se vor
administra alimente proaspete, salate, fructe, iar modul de preparare va fi prin fierbere
sau coacere.
Astmul bronsic - boala ce afecteaza caile respiratorii mici, prin contractia
muschilor peretilor cailor respiratorii, cand vin in contact cu un iritant. Caile respiratorii
se ingusteaza iar mucoasa lor devine inflamata; poate fi insotita si de acumulare de
mucus, ceea ce ingusteaza si mai mult caile respiratorii.
Factori de risc in declansarea astmului la copii:
- copii proveniti din parinti cu astm, eczeme sau alergii
- poluarea
- lipsa alaptarii la san
- fumatul in timpul sarcinii
Se administreaza magneziu (50 - 150 mg) - fiind relaxant muscular si pe musculatura
plamanilor
Consum de antioxidanti - vitaminele A,C,E din fructe, legume
Consum de grasimi omega 3 (peste)
Excluderea lactatelor din alimentatie
Excluderea surselor de praf din casa, ce contin acarieni si a parului de animale
Excluderea produselor chimice de curatat, a sprayurilor si odorizantelor de camera
Raceli frecvente, insotite de congestie nazala si tuse
- antioxidanti din frute si legume proaspete pentru cresterea imunitatii
- multa vitamina C
- grasimi esentiale: peste, seminte, nuci
- consum adecvat de magneziu din legume cu frunze verzi si seminte de dovleac, si
suplimentarea cu 50 - 150 mg magneziu zilnic pentru copiii cu dispnee
- evitarea aditivilor alimentari, iritantilor si alergenilor
- pentru tuse - mierea - folosita de mii de ani ca antiseptic. Se poate administra si ceai de
ghimbir: cateva feliute de radacina de ghimbir pisate, zeama de lamaie si o lingurita de
miere in apa calda; remediu Ayurvedic: o jumatate de lingurita de suc proapsat de
ghimbir amestecata cu un varf de cutit de turmeric si o lingurita de miere. Se
administreaza cate o lingurita dimineata si seara, sau cate o jumatate de lingurita pentru
copiii mici.
Acneea - excesul de grasimi din dieta duce la blocarea porilor pielii, iar deficienta
de vitamina A si de zinc determina scaderea rezistentei la infectii. Zincul este deficitar
mai ales la baieti in perioada pubertatii deoarece este folosit pentru producerea de
sperma; se poate evidentia prin aparitia de pete albe pe unghiile de la maini, caz in care se
vor administra 15 mg de zinc.
Dieta sa fie saraca in grasimi si zahar, dar bogata in apa, seminte, peste gras,
fructe si legume.
Tulburari de somn - sunt date in principal de deficientele de calciu si magneziu,
exces de zahar, stimulente, alergii alimentare, lipsa activitatii fizice in timpul zilei.
Administrarea de calciu si magneziu calmeaza organismul si ajuta nervii si
muschii sa se relaxeze. Se consuma alimente bogate in magneziu - seminte, nuci, legume
cu frunze verzi, cereale integrale, peste.

214
 Eliminarea stresului, zaharului si a stimulentelor - in timpul noptii, nivelul de
cortizol trebuie sa scada, calmand copilul si pregatindu-l pentru somn. In conditii de stres
sau diete bogate in zahar sau stimulente, nivelul cortizolului ramanen crescut, ceea ce
perturba abilitatea de a adormi sau de a mentine un somn odihnitor. Daca nivelul de
cortizol este crescut in timpul noptii, inhiba eliberarea hormonilor de crestere. Ideal este
sa se stabileasca o rutina de calmare cu 20-30 minute inainte de somn: o baie, citirea unei
carti, alte activitati de relaxare, dar nu privitul la televizor sau calculator care nu ar trebui
sa existe in camera copilului.
Melatonina este implicata in inducerea somnului, la intuneric, secretia sa fiind
incetinita de lumina; asadar, luminile vor fi stinse in camera copilului. Alimente care
contin melatonina - ovaz, orez brun, porumb dulce, banane, rosii, pot fi consumate seara
inainte de culcare pentru a induce un somn bun.
Activitate fizica zilnica, inafara orelor de educatie fizica de la scoala, dar nu seara
tarziu deoarece vor avea efect energizant
Obezitatea este corelata cu o stima de sine scazuta, si determina un risc crescut
de boli grave la adult: steatoza hepatica, diabet zaharat tip II, boli cardiovasculare, cancer,
artita). Exista dovezi ca obezitatea incepe inca din perioada fetala: sugarii cu greutate
mare la nastere, cei nascuti din mame obeze in timpul sarcinii, ulterior sugarii alaptati cu
biberonul. Cauza alimentara principala o constituie consumul exagerat de glucide -
alimentele rafinate bazate pe amidon si zahar, zaharul in exces fiind stocat in organism
sub forma de grasimi. Se vor consuma alimente integrale si cat mai naturale, se va realiza
un program de exercitii fizice, care sa-i faca placere copilului. De asemenea, un somn
bun noaptea reduce riscul copilului de a deveni obez. La copii nu se vor merge pe diete
foarte restrictive, sarace in grasimi si nici pe numararea caloriilor.
ADHD - poate fi cauzat de factori ereditari, consum de tutun, alcool sau droguri
in timpul sarcinii, privarea de oxigen la nastere, traumatisme prenatale, poluarea mediului
inconjurator, dar cel mai frecvent de dezechilibre alimentare. Copilul nu poate sa stea
locului, are stari de dispozitie schimbatoare, intra in conflicte, deranjeaza in timpul orelor
in clasa, mai tarziu putand ajunge un adolescent delicvent.
Solutii:
- eliminarea zaharului - echilibrul glicemiei fiind vital pentru sanatatea mintala, iar la
copii, o dieta bogata in carbohidati rafinati contribuind la hiperactivitate si agresiune. Se
va inlocui cu alimente integrale si carbohidrati complecsi: orez brun, ovaz, linte, fasole,
quinoa, legume
- aport de grasimi esentiale omega 3 - omega 6
- eliminarea graului, produselor lactate - inhiba conversia si utilizarea grasimilor
esentiale.
- suplimentare de zinc, deficienta in zinc fiind comuna copiilor cu ADHD
- suplimente de vitamine B, C
- suplimentare de magneziu
- eliminarea alimentelor care dovedesc alergie la copilul respectiv, identificate deoarece
provoaca acumulari de mucus nazale si bronsice, infectii ale urechii, amigdalite,
probleme digestive, halena, eczeme, astm bronsic, dureri de cap, enurezis.
- eliminarea alimentelor ce contin coloranti artificiali, aromatizanti, conservanti, a
alimentelor procesate si preambalate

215
- eliminarea metalelor grele din corp: cuprul - dovedit ca induce simptome de ADHD si
aluminiul, existand o legatura directa intre nivelul crescut al cantitatii de aluminiu din
corp si hiperactivitate.
Autismul - dificultati de vorbire, anomalii ale posturii si gesturilor, probleme in
intelegerea sentimentelor celorlalti, frica, anxietate, comportament obsesivo-compulsiv,
ticuri, crize convulsive - in autismul sever.
Factori de risc: dieta, vaccinurile, hranirea cu lapte praf, problemele
gastrointestinale, prezenta la parinti a alergiilor la lapte sau gluten, sindromului de colon
iritabil, hipercolesterolemie, sensibilitate la lumina, probleme cu tiroida, cancer.
Solutii:
- echilibrarea glicemiei prin excluderea carbohidratilor rafinati
- eliminarea metalelor grele din corp
- excluderea aditivilor alimentari
- identificarea alergiilor alimentare (grau si alte produse cu gluten - orz, ovaz, secara,
lapte si produse lactate, citrice, ciocolata, coloranti alimentari artificiali, medicamente -
distrug flora intestinala normala); alimentele incriminate ca alergizante se vor elimina
treptat, la inceput simptomele putandu-se inrautati.
- asigurarea unui aport optim de grasimi esentiale
- corectarea deficientelor nutritionale (vitamina B6, acid folic, C, magneziu, zinc)
- corectarea deficitului de vitamina A - vitala pentru construirea celulelor sanatoase din
intestin si creier. Deficienta scade abilitatea de a percepe tridimensional, fapt ce explica
de ce unii copii autisti nu privesc persoanele in ochi ci din lateral, ceea c epermite
vederea expresiei persoanei deoarece exista mai multi receptori pentru alb-negru la
periferia campului vizual decat in centrul acestuia
- evitarea vaccinurilor anti-rujeola-oreion-rubeola, mai ales la copiii predispusi genetic la
astm bronsic, eczeme, alergii, intoleranta alimentara, dismicrobism intestinal, deficiente
in vitamine, minerale si grasimi esentiale; la acestia, vaccinul este descris ca picatura care
a umplut paharul. Problema nu este vaccinul ca atare, ci un conservant folosit in fiolele
de vaccinuri, cu un continut crescut de mercur.

Concluzii:
- Evitati alimentele care contin grasimi hidrogenate, deoarece interfera cu folosirea de
catre creier a grasimilor esentiale.
- Evitati alimentele care contin zahar si orice alta "-oza": sucroza, glucoza, dextroza,
maltoza. Alegeti alimente care contin xylitol, fructoza.
- Evitati sucurile procesate si bauturile racoritoare
- Limitati consumul de branza si lactate - laptele este unul dintre principalii alergeni, iar
branzeturile contin multe grasimi saturate.
- Alegeti oua ecologice sau de tara, bogate in omega 3
- Evitati alimentele care contin aditivi, conservanti sau alte substante chimice
- Alegeti alimente integrale in detrimentul celor rafinate si procesate
- Cand mergeti la cumparaturi, faceti o lista si respectati-o intocmai
- Mancati inainte de a merge la cumparaturi

Aditivii alimentari daunatori:

216
Tartrazina - adaugata la sucurile pentru copii, pentru a le da culoarea galben portocalie,
pentru a le conserva si stabiliza - elimina zincul din organism prin urina, declanseaza
eczeme, astm bronsic, schimbari emotionale si comportamentale.
Rosu intens (E129) - folosit ca si colorant in snacksuri, sosuri, supe
Amaranth (E123) - colorant in jeleuri, gemuri, decoratii pentru prajituri
Aspartam (E951)
Acidul benzoic (E210) - folosit in multe alimente, produse cu continut scazut de zahar,
cereale, produse de carne
Negru briliant (E151) - colorant in bauturi, sosuri, sncksuri, branza
Hidroxi-anizol butilat (E320) - conservant in alimente ce contin grasimi, produse de
cofetarie si carne. Este posibil cancerigen la om
Benzoat de calciu/potasiu (E213/E212) - produse cu continut scazut de zahar, cereale,
produse din carne
Sulfitul de calciu (E226) - burgeri, biscuti, ciuperci congelate. Fac produsele vechi sa
arate ca noi
Glutamatul monosodic (E621) - intensificator de arome. Provoaca presiune la nivelul
capului, senzatie de arsura, greata, dureri toracice, convulsii
Ponce 4R, Cochineal red A (E 124) - colorant
Benzoat de sodiu (E211) - conservant. Determina hiperactivitate la copii
Nitratul de potasiu (E249) - conservant in carnurile tratate si in produsele din carne
conservate. Este cancerigen, are efect de atrofiere a glandelor suprarenale.
Propil benzoat de hidrogen, propil paraben, paraben (E216) - conservant in cereale,
snacksuri, pateuri, produse din carne si cofetarie
Zaharina si sarurile sale de sodiu, potasiu si calciu (E954) - indulcitor artificial,
cancerigen pentru oameni.
Metabisulfit de sodiu (E223) - antioxidant si conservant
Sulfit de sodiu (E221) - conservant in vinuri si alte alimente procesate
Clorura stanoasa (E512) - antioxidant si agent de mentinere a culorii alimentelor
conservate in cutii sau sticle si in sucurile de fructe. Determina greata, voma, diaree,
dureri de cap
Dioxidul de sulf (E220) - conservant
Galben auriu (SE110) - colorant. Determina incetinirea cresterii si pierderea severa in
greutate
Aditivi acceptati
Colorantul E101 (vitamina B2) si E160 (caroten, vitamina A)
Antioxidantii E300 - 304 (vitamina C) si E306 - 309 (tocoferoli, vitamina E)
Emulsificator E 322 (lecitina)
Stabilizatorul E375 (niacina) si E 440 (pectina)

217
9. ALIMENTATIA RATIONALA IN COLECTIVITATI

Tipuri de colectivităţi

 Personal din intreprinderi;

 Funcţionari din instituţii;
 Elevi;
 Studenţi;
 Bătrânii din caminele de bătrâni.
În funcţie de fiecare tip de colectivitate în parte se va respecta norma calorică de
nutrienţi, odată cu respectarea condiţiilor igienico-sanitare.

218
Sectoarele cantinei

 Sectorul de consum
 sala de mese;
 sala de aşteptare;
 gsrderobă;
 grup sanitar;
 oficiu.

 Încăperi pentru pregătirea mâncărurilor

 Bucătărie;
 Laborator de patiserie-cofetărie;
 Camera de pregătire la rece etc.

 Spaţii pentru depozitare

 Încăperi cu caracter social
 Încăperi cu caracter sanitar
 Încăperi cu caracter administrativ

Tipuri de utilaje şi dotări

 Utilaje şi aparatură pentru producţia alimentară
 Vase şi ustensile necesare în timpul prelucrării alimentelor
 Mobilier pentru sala de mese şi anexele acesteia

Particularităţi de întreţinere
 Operaţii de curăţire şi igienizare a spaţiilor cantinei înainte şi după
terminarea lucrului
 Igiena la locul de muncă
 Spălarea şi igienizarea utilajelor, aparatelor, vaselor şi ustensilelor
folosite

219
  Igienizarea obiectelor de inventar pentru servirea preparatelor şi
băuturilor

Calitatea meniurilor

 În alcătuirea meniurilor se va ţine cont de:

 Vârstă
 Activitate fizică
 Diferitele afecţiuni

 Alimentele vor fi variate şi de sezon pe cât posibil

 Se va asigura necesarul de
 Calorii
 Proteine
 Lipide
 Glucide
 Vitamine
 Minerale

 Calitatea estetică va fi una corespunzătoare

Producerea preparatelor
 Se va respecta reţeta
 Se vor respecta normele de protecţia muncii, igienă şi protecţia
mediului
 Se va asigura manipularea corecta a materiilor prime, preparatelor,
semipreparatelor
 Se vor aplica tratamente termice corecte şi corespunzătoare

Deservirea corectă
 Sala de masă va fi amenajată estetic şi confortabil

220
 Tehnicile de servire vor fi aplicate corect
 Se va respecta ordinea de servire a preparatelor în cadrul mesei
 Se va respecta temperatura de servire a mesei

221