PROIECT DE TEHNOLOGIE DIDACTICĂ

Date generale:
UNITATEA ŞCOLARĂ: COLEGIUL NAŢIONAL “VASILE LUCACIU”
AN ŞCOLAR: 2011/ 2012
PROFESOR: Podină Denisa
OBIECTUL: Biologie
SUBIECTUL: MOLUŞTE - CEFALOPODE.
SCOPUL LECŢIEI: dezvoltarea gândirii logice şi formarea capacităţii intelectuale prin
însuşirea corectă în clasă a noţiunilor nou predate.
TIPUL DE LECŢIE: lecţie de însuşire de noi cunoştinţe.
CLASA: a IX– a H
DATA: 04.05.2012
DURATA LECŢIEI: 50 minute
COMPETENŢE GENERALE:

1. Receptarea informaţiilor despre lumea vie

2. Explorarea sistemelor biologice

3. Utilizarea şi construirea de modele şi algoritmi in scopul demonstrării principiilor

lumii vii

4. Comunicarea orală şi scrisă utilizând corect terminologia specifică biologiei

5. Transferarea şi integrarea cunoştinţelor şi metodelor de lucru specifice biologiei

în contexte noi
COMPETENŢE SPECIFICE:
1.1. Culegerea de date din surse variate de informare/ documentare în scopul asimilării de
cunoştinţe despre structura şi funcţiile organismelor
1.2. Recunoaşterea organelor şi sistemelor de organe vegetale şi animale în scopul comparării lor
2.1. Utilizarea investigaţiei pentru evidenţierea structurii şi funcţiilor organismelor
3.1. Reprezentarea structurii şi funcţiilor organismelor pe baza modelelor. Prelucrarea
rezultatelor obţinute din investigaţii şi formularea concluziilor
4.1 Utilizarea corectă a terminologia specifice biologiei în diferite situaţii de comunicare
4.2 Prezentarea informaţiilor folosind diverse metode de comunicare
COMPETENŢE DERIVATE:
A. Cognitive:
La sfârşitul lecţiei elevii trebuie:
 Să identifice caracterele generale ale cefalopodelor;
 Să prezinte modul de realizare a reproducerii la cefalopode;
 Să coreleze structura acestor organisme cu comportamentul lor, precizând care
dintre aceste caractere le transformă în animale prădătoare de excepţie.
B. Psihomotrice:
 Să reprezinte schematic părţile componente ale unui cefalopod vazute prin
secţine;
 Să localizeze pe planşă, mulaje, materiale naturalizate, diverse organe
 Să utilizeze corect instrumentele din trusa biologică
C. Afective:
 Să manifeste interes pe parcursul desfăşurării activităţii

STRATEGII DIDACTICE:
RESURSE PROCEDURALE: observaţia, conversaţia euristică, explicaţia,
demonstraţia, problematizarea
RESURSE MATERIALE: o prezentare în Power Point, tablă, flipchart, fişe de lucru,
manualul de Biologie, atlase de zoologie, maerial didactic proaspăt şi conservat,
microscoape.
FORME DE ORGANIZARE: individual, pe grupe şi frontal
FORME DE EVALUARE: proba orală, observaţia directă la clasă, autoevaluarea.
CONŢINUTUL INFORMAŢIONAL: conform programei şcolare
LOCUL DE DESFĂŞURARE: cabinet Biologie
BIBLIOGRAFIE:
1. Barna Adriana, Moldovan Agaftea, Pop Irina – „Predarea Biologiei în învăţământul
gimnazial” , Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1998
2. Modes, Merkel, Lotz, Hanke, Rietschel – „Lumea animalelor după Brehm”, Ed.
Ştiinţifică, Bucureşti 1964
3. Enciclopedia Disney – „Animale din mare”, Ed. Deagostini, Bucureşti, 2008
4. Ţibea Florica – „Atlas de biologie”, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti 2006
5. Tola Jose – „Atlas de zoologie”, Ed. Steaua Nordului, Bucureşti 2006

SCENARIU DIDACTIC

DESFASURAREA LECŢIEI:
Activitatea profesorului:
1. Moment organizatoric
2. Captarea interesului şi motivarea pentru activitate.
 Profesorul adresează unele întrebări referitoare la lecţiile predate:
- Care sunt caracterele generale ale cefalopodelor ?
- Prin ce se aseamănă cu anelidele ?
- Care sunt cele mai importante clase ale moluştelor ?
3. Anunţarea subiectului lecţiei şi comunicarea obiectivelor.
4. Dirijarea învăţării:
 Profesorul întreabă elevii despre părţile componente ale corpului gasteropodelor.
Se explică faptul că lamelibranhiatele sunt animale acefale.
 Profesorul atrage atenţia elevilor asupra faptului că în cazul cefalopodelor, capul
şi sacul visceral sunt bine dezvoltate, în timp ce piciorul este puternic modificat.
Pe de o parte, el formează aşa-numita pâlnie – un organ strâns lipit de partea
ventrală a corpului, şi pe de altă parte, braţele, care sunt aşezate pe cap, explicând
astfel etimologia termenului”cefalopod”. Numărul braţelor diferă, astfel că la
speciile cu 4 branhii, braţele sunt în număr mare ajungând până la 40 la nautil
(Nautilus), iar la cele cu două branhii în număr de 8 la Subordinul Octapoda –
 caracatiţa comună (Octopus vulgaris) şi în număr de 10 la Subordinul Decapoda –
sepia comună (Sepia officinalis).
 Profesorul conduce observarea dirijată a modelelor prezentate în Power Point pe
toată durata de predare a lecţiei.
 Profesorul insistă asupra localizării diferite a sacului visceral. Astfel, la speciile
cu 4 branhii şi cochilie – în camera tricamerală a scoicii, iar la speciile cu 2
branhii, la care scoica este situată la interior, sacul visceral este de obicei rotunjit,
sau alungit, şi posedă lateral prelungiri, în formă de înotătoare.

Se prezintă caracteristicile capului :

- Braţele (care de fapt aparţin piciorului);
- Ochii bine dezvoltaţi;
- Creierul format din contopirea ganglionilor cefalici, viscerali şi ai piciorului;
- Organe de echilibru.
Legătura strânsă dintre cap şi picior, a dat acestei clase de moluşte denumirea de
CEFALOPODE (cu picioarele la cap).
 Profesorul insistă asupra etologiei acestei clase de moluşte. Printr-o glandă
voluminoasă, ele secretă o substanţă colorată, al cărei rezervor colector se
deschide în rect şi a cărei substanţă colorată, cunoscută sub denumirea de „sepia”
este golită în apă servind drept mijloc de protecţie împotriva duşmanilor. Din
această cauză, s-a atribuit acestor animale şi numele de „scoici de sepia”(cerneală
de sepia) sau, în mod greşit , „peşti de cerneală”
 O altă caracteristică interesantă a acestor animale este schimbarea culorii pielii,
provocată de celulele mari, colorante, denumite cromatofori, variabile după
formă. În caz de excitaţie, cromatoforii se aglomerează sau se extind , producând
astfel benzi de culori, care învăluie întregul corp. Schimbările ce intervin în
cromatofori se exteriorizează de regulă prin reflexe colorate fulgerătoare şi
irizarea pielii întregi.
 Ca o particularitate structurală, se mai poate aminti forma maxilarelor - superioare
şi inferioare, asemănătoare unui cioc de papagal, atât de puternice încât dacă
animalul apucă capul unui peşte, este în stare să-l muşte până la creier.
SUBORDINUL OCTAPODA
Reprezentanţi:
- Octopus vulgaris (caracatiţa comună)
- Eledone cirrhosa
- Argonauta argo (barca de hârtie)
Mediu de viaţă:
- specii strict bentonice, fiind întâlnite la adâncimi de până la 150 m.
- mări(Marea Mediterană) şi oceane din zona caldă(Oceanul Pacific)
- obişnuieşte să se ascundă în găurile şi crăpăturile pe care le găseşte în fundul
stâncos.
- câteodată caracatiţa îşi stabileşte culcuşul şi pe fundul nisipos, unde adună pietre şi
formează în jurul ei un dig circular, în al cărui spaţiu se ascunde .
- îşi părăseşte adăpostul cu precauţie când observă o pradă, înoată spre victima sa,
îndreptându-se cu capătul posterior, rotunjit înainte şi ajunsă în faţa prăzii, se
întoarce cu o viteză uluitoare, deschizându-şi braţele ca s-o prindă. Braţele sunt
prevăzute cu două rânduri de ventuze.
- este un animal solitar
Hrănirea:
- prada sa preferată o formează crustaceele (crabi, languste), uneori scoici sau peşti
şi chiar alte cefalopode.
- expediţiile de vânătoare au loc de regulă seara, până în zori. Animalul capturat
este paralizat de o muşcătură prin care se introduce în corp o otravă produsă de
glandele salivare după care este sfâşiat de cele două fălci cornoase.
Cochilia scoicilor este străpunsă în mai multe locuri, cu ajutorul unei radule, care are
rol de pilă, aspirarea cărnii fiind astfel uşurată. Digestia este lungă , durând
aproximativ 12 ore. 
În realizarea ei un rol esenţial îl are glanda digestivă, care secretă enzime şi asigură
absorbţia alimentelor, deja lichefiate, în cecum. 
Locomoţia:
- corpul este acoperit în întregime de o manta care, pe partea dorsală, este
concrescută cu tegumentul, iar ventral este liberă, delimitând un spaţiu numit
cavitate paleală. În partea anterioară, deci spre braţe, cavitatea paleală comunică cu
exteriorul printr-o fantă, care lasă sa pătrundă apa ce asigură oxigenarea sângelui
care circulă prin cele două branhii. Când muşchii circulari ai mantalei se contractă,
fanta se închide, iar apa este expulzată cu putere, printr-un fel de pâlnie al cărei tub
se deschide la baza braţelor, propulsând caracatiţa în direcţie opusă. Cu cât muşchii
se contractă mai puternic, cu atât deplasarea este mai rapidă. Schimbarea direcţiei
se face prin orientarea tubului pâlniei, care este foarte mobil şi funcţionează ca o
cârmă. Desfacerea braţelor încetineşte sau opreşte deplasarea. Originalul sistem de
locomoţie este folosit de animal pentru a se arunca fulgerător asupra prăzii, dar şi
pentru a fugi din faţa duşmanilor - murene sau alţi peşti de mari dimensiuni. 
Pentru a-şi asigura retragerea, caracatiţa foloseşte un procedeu care şi el este unic.
Eliberează un nor de “cerneală”, a cărui formă este, în general, asemănătoare cu cea
a corpului ei. Apariţia bruscă a norului de “cerneală" derutează, pentru moment,
urmăritorul, iar caracatiţa izbuteşte astfel să se strecoare în fisura unei stânci, la
adăpost.
- Aceasta “cerneală" este de fapt, un pigment negru (melanina), amestecat cu mucus,
produs într-o pungă ce se deschide în intestin, în apropierea anusului. Celulele
glandulare din pereţii pungii sunt cele care secretă melanina stocată şi expulzată,
când caracatiţa se simte în pericol, sub forma unui nor ce rămâne timp de 10
minute.
Culoare:
- neagră de obicei
Arta camuflajului 
- Modificarea totală şi aproape instantanee a culorii se realizează datorită existenţei în
dermă a unor celule pigmentare specializate, numite cromatofori. Acestea sunt
înconjurate de fibre musculare, aşezate radial, a căror contracţie dilată celula şi
astfel densitatea granulelor de pigment se micşorează. Celula revine la starea ei
iniţială prin contracţia sacului pigmenlar. Cromatoforii sunt aşezaţi pe mai multe
 straturi, patru sau cinci de obicei, iar pigmenţii lor au culori diverse - galben,
portocaliu, roşu, castaniu sau negru, cantitatea acestora depinzând de vârsta
animalului.
La exemplarele tinere domină cei galbeni şi portocalii. 
Mai există şi alte mecanisme care asigură schimbarea culorii, de pildă celule care
refractă lumina - iridiofori sau care o dispersează - leucofori, şi apar ca pete albe. 
Interacţiunea tuturor acestor elemente realizează varietatea desenelor din pielea
cefalopodelor, dar ele nu depind numai de factorii cromatici, ci şi de postura
animalelor. Corpul lor se poate acoperi cu pete deschise sau întunecate şi cu asperităţi
ce imită structura stâncilor, iar braţele se ridică şi se răsucesc într-un anumit ritm

Numărul cromatoforilor:
 la exemplarele tinere – numărul lor este redus (65)
 la exemplarele de un an – 2 milioane

Reproducerea :
- La toate cefalopodele, sexele sunt separate, la unele dintre ele existând un
pronunţat dimorfism sexual, cum ar fi spre exemplu, Argonauta argo, un straniu
octopod din mările calde. La această specie masculul este minuscul, în timp ce
femela este de 20 de ori mai mare şi posedă şi o cochilie pergamentoasă răsucită în
spirală numită nacelă secretată de două dintre cele 8 braţe şi serveşte drept adăpost
pentru ouă.
- Desluşirea modului în care se realizează reproducerea la cefalopode a dat multă
bătaie de cap zoologilor. Un rol esenţial în acest sens l-a avut şi Emil Racoviţă.
Lucrând la Staţiunea Marină de la Banyuls- sur-Mer, întemeiată pe ţărmul
Mediteranei, la poalele munţilor Pirinei, în 1882 de către prof. Henri de Lacaze-
Duthiers, tânărul Racoviţă a început să publice, din 1894 o serie de lucrări cu
titlul” Note de biologie” , care reprezentau de fapt rezultatul observaţiilor
răbdătoare şi atente supra comportamentului animalelor marine. Prima dintre
notele lui Racoviţă , prezentată la Academia de Ştiinţe din Paris, a fost consacrată
 împerecherii la câteva cefalopode: Sepiola rondeletti, Rossia macrocosma şi
Octopus vulgaris.
- În apele temperate împerecherea are loc primăvara, iar în apele tropicale nu este
legată de un anumit anotimp.
- Masculii ajung mai repede la maturitatea sexuală , însă femelele acceptă acuplarea
chiar dacă nu sunt mature.
- Sexele se recunosc olfactiv şi tactil.
La masculul de Octopus vulgaris al treilea braţ dorsal este modificat şi
transformat în organ sexual numit hectocotil . Cu acest braţ, masculul scoate
spermatoforii din cavitatea sa paleală şi îi introduce în cavitatea paleală a femelei,
depunându-i în dreptul oviductului. Spermatoforii sunt mici tuburi, care conţin
milioane de spermatozoizi. Când tuburile se sparg, spermatozoizii eliberaţi ajung
în glanda oviductului, unde sunt stocaţi, iar în momentul pontei fecundează ouăle
care ies din oviduct. 
Împerecherea la caracatiţe se produce fără o adevărată apropiere între parteneri,
contactul realizându-se prin intermediul hectocotilului, care se întinde şi pătrunde
în cavitatea paleală a femelei.
- La alte cefalopode, la Argonauta argo, de exemplu, hectocotilul , încărcat de
spermatofori, se desprinde de corpul masculului, devine independent şi înoată spre
femelă. 
Marele naturalist francez Georges Cuvier (1769-1832), fondatorul Antomiei
comparate, a considerat aceste tentacule modificate drept animale independente şi
le-a descris sub numele de Hectocotylus. Cu 2000 de ani înaintea sa, filosoful grec
Aristotel ştia ca acestea sunt tentacule de cefalopode, care au rol în fecundaţie.
(moment de lectură – „Lumea animalelor după Brehm”- Cefalopode, pag.107)
Sacrificiul femelei:
Acelaşi Aristotel a urmărit cu atenţie modul de dezvoltare la multe animale, între
acestea fiind şi caracatiţele. Studiul său trebuie privit ca primul tratat de
Embriologie. Cercetările moderne au adus, desigur, numeroase precizări
importante, dar Aristotel a sesizat toate momentele esenţiale ale dezvoltării la
caracatiţă. 
 Ştim astăzi că, atunci când se apropie momentul pontei, femela curăţă plafonul
adăpostului de care vor atârna apoi cordoanele de ouă. Fiecare dintre acestea are
cam 10 centimetri lungime şi conţine între 2000 şi 3000 de ouă minuscule (2,4
mm). Depunerea ouălor se face pe parcursul 2-3 săptămâni, iar ponta va conţine în
final în final aproape 500.000 de ouă, a căror dezvoltare ajunge la capăt după două
luni. Cercetări recente au stabilit că durata minimă a incubaţiei este de 24 de zile,
iar cea maximă de 125 de zile, temperatura apei fiind factorul determinant. 
În perioada incubaţiei, femela nu părăseşte ouăle, rămâne în preajma lor, le apără de
prădători, le curăţă şi vântură apa, pentru a le asigura o mai bună oxigenare. Nu se
hrăneşte şi, curând după apariţia puilor, moare. Viaţa sa este de numai 12-14 luni
mult mai scurtă în comparaţie cu cea a masculilor, care pot trăi cam trei ani. 
La ieşirea din ou, puii măsoară doar 3 mm şi trebuie să se descurce singuri. Vreme
de 2-3 luni duc o existenţă nectonică, mişcându-se în masa apei şi hrănindu-se cu
larve de crevete. Coboară apoi pe fund şi trec la un regim de viaţă şi un
comportament asemănătoare cu cele ale adulţilor. 
Stadiul nectonic este plin de pericole (mulţi pui pier), dar el asigură răspândirea
speciei. Dacă există hrană suficientă, creşterea este rapidă, cam cu 8 grame pe zi,
adulţii cântărind 3 kg. La Octopus vulgaris, greutatea maximă cunoscută este de 10
kg, lungimea braţelor atingând 1,30 m. 
Sunt şi specii care depăşesc în dimensiuni caracatiţa din Mediterana - Octopus
dofleini, de pe coastele nordice ale Pacificului, are braţe lungi de 3 metri şi poate
cântări cam 30 de kg. Este cea mai mare specie cunoscută până astăzi. A fost
filmată de către echipa comandantului Jacques-Yves Cousteau, în apele din preajma
oraşului Seattle, şi apare, ca vedetă, într-unul din primele episoade ale serialului de
televiziune Odiseea echipajului Cousteau.
Sistemul nervos: - complex
- Sistemul nervos şi organele de simţ ale caracatiţei sunt concentrate în regiunea
capului, protejate de o capsulă cartilaginoasă. Prin complexitatea lor, amintesc de
creierul şi organele de simţ ale vertebratelor. 
Ganglionii situaţi în cap formează o masă compactă de la care pornesc nervi spre
diferite organe. Acest sistem nervos central ar fi format, după opinia unor savanţi
 englezi, din peste 168 de milioane de neuroni. 
În 1936, cercetătorul englez J.Z. Young a constatat, cu surprindere, că fibra
nervoasă a cefalopodelor este uriaşă, având un diametru de 50-100 de ori mai mare
decât cea umană. Acest axon gigant a permis cercetări extrem de interesante, care
au dus la naşterea unei noi discipline numită neurofiziologia celulară.

Organele de simţ :
Ochii:
- sunt situaţi pe părţile laterale ale corpului, având o structură unică printre
nevertebrate. Ei sunt formaţi din:
1. cornee
2. iris
3. cristalin
4. retină
- sunt protejaţi de pleoape.

- Chiar dacă nu distinge culorile, ochiul caracatiţei se acomodează cu uşurinţă la

schimbările de luminozitate şi de distanţă.
- Deşi există un nerv acustic, se pare că sunetele nu sunt percepute de către caracatiţe.
Lectură
Înţeleptele adâncurilor
Experienţele, făcute atât în mediul natural, cât şi în acvariile
laboratoarelor, au pus în evidenţă comportamente care lasă impresia unor acţiuni
capabile să înveţe rapid şi să memoreze experienţele avute.
Geoffrey Sanders, prof. la Universitatea din Londra, a descris câteva din experienţele
care au dus la rezultate concludente. A învăţat o caracatiţă să distingă culoarea albă
de cea neagră. El a introdus în acvariu un disc negru, pe care caracatiţa l-a atins cu un
braţ şi a primit drept recompensă un peşte. Apoi, a introdus un disc alb, care odată
atins a declanşat o descărcare electrică care a determinat animalul să se retragă. La o
nouă apariţie a discului negru, atacul a fost fulgerător şi caracatiţa şi-a primit
recompensa, în timp ce la apariţia discului alb, ea a ezitat şi apoi s-a retras.
 În urma mai multor experienţe s-a ajuns la concluzia că aceste animale sunt capabile
să distingă forma şi mărimea obiectelor, să parcurgă fără greşeală un labirint pentru a
ajunge la pradă, să memoreze anumite experienţe şi să le evite pe cele neplăcute.
Scufundătorii echipei Cousteau au realizat un experiment spectaculos în adâncul
mării, cu o caracatiţă căreia i-a fost prezentată o langustă într-un balon de sticlă închis
cu un dop. După câteva încercări neizbutite, cefalopodul a înţeles că pentru a ajunge
la pradă, trebuie să scoată dopul, realizând chiar acest lucru cu ajutorul tentaculelor.
(vizionarea unui film documentar – „Octopus egg hatching”)
Capabile de atâtea performanţe ele ar trebui considerate „stăpânii absoluţi ai
fundurilor mării ”. În realitate , lucrurile nu stau chiar aşa.
După părerea oamenilor de ştiinţă, există două motive majore care le limitează
posibilităţile. Mai întâi, pigmentul din sânge care transportă oxigenul la ţesuturi nu
este hemoglobina, care are în compoziţie fier, ci hemocianina, pe bază de cupru.
Aceasta diminuează capacitatea sângelui de a absorbi oxigenul, capacitate care la
caracatiţe este de numai 3- 5,5%, faţă de 10-20%, cât este la peşti la care pigmentul
transportator de oxigen este hemoglobina. Din cauza oxigenării diferite a ţesuturilor,
caracatiţele nu sunt capabile de eforturi prelungite, obosind repede.
Cel de-al doilea motiv, este durata foarte limitată a vieţii care face imposibilă
transformarea caracatiţelor în „înţeleptele redutabile ale adâncurilor ” aşa cum însuşi
Cousteau spunea.
Pericole :
- foarte apreciată în gastronomie, ea este vânată de pescari în diverse moduri
- tradiţia s-a perpetuat din Egiptul faraonic până în zilele noastre, locuitorii
arhipelagului nipon fiind mari consumatori de caracatiţe, alături de greci, turci şi
italieni.

SUBORDINUL DECAPODA
 Caractere generale :
- cuprinde cefalopode care , în afară de cele 8 braţe propriu-zise, posedă încă două
braţe de prins, lungi, purtând la un capăt o paletă sau măciucă cu ventuze.
- Aceste braţe pot fi retractile în tocuri speciale.
- Toate decapodele posedă în partea dorsală o formaţiune calcaroasă sau cărnoasă.
Reprezentanţi:
- Sepia officinalis (sepia comună)
- Loligo vulgaris (calmarul comun)
- Loligo forbesi (calmarul nordic)

Sepia officinalis (sepia comună):

- cochilia numită „os de sepie” se foloseşte pentru păsările de colivie
- din lichidul colorat al sepiei se obţine vopsea

Mediu de viaţă:
- se pot întâlni în mările calde în special lângă coasta Australiei
- trăieşte în canalul Mânecii, în sud, de-a lungul coastei de vest a Africii, până la
punctul cel mai sudic al Africii
Hrănirea:
- se hrăneşte cu moluşte mici, cum ar fi melcii sau scoicile, sau chiar crabi sau peşti.
- prezintă de asemenea radulă cu care rupe prada
Durata de viaţă:
- de unul până la doi ani
Lungime:
- cele mai multe sunt mici, în medie de 20 – 30 cm, dar sunt şi exemplare de
dimensiuni mai mari de 45 până la 60 cm.
Particularităţi:
- fiind animale de adâncime mică, ele prezintă o serie de mijloace de apărare:
cerneala pentru a induce în eroare prădătorii.
 - culoarea de bază este maro, dar ea se poate modifica, datorită structurilor din piele –
cromatofori, leucofori şi iridofori. Aceste structuri le permit sepiilor să reflecte o
multitudine de culori, şi chiar să le modifice textura pielii.
- folosesc camuflajul pentru imitarea mediului înconjurător

Reproducerea:
- ciclurile de reproducere la sepii apar pe tot parcursul anului, dar cu precădere în
lunile martie şi iunie.
- Au sexe separate
- Masculii transferă sperma prin intermediul hectocotilului
- Au ouă mari, de 6-9 mm diametru care sunt stocate în oviduct, după care sunt
depozitate în mare. Ele sunt negricioase, fusiforme, fixate pe cotoarele plantelor
marine, sub forma unor smocuri denumite „struguri de mare”.
- Din ouă ies sepii mici, dar mult mai dezvoltate, comparativ cu caracatiţele, putând
începe imediat alimentarea cu creveţi.

Dintr-un grup, foarte bogat în forme, fac parte unele specii de cefalopode din apele
adânci sau mai puţin adânci, prevăzute cu numeroase organe luminiscente. Strălucirea
lor multicoloră, explică denumirile lor populare: „lampă miraculoasă” sau „calmar de
foc”
Calmarii:
- reprezintă un grup de cefalopode decapode
Mediu de viaţă:
- trăiesc în adâncuri şi se întâlnesc mai mult în mările tropicale (cca. 300 specii).
Particularităţi:
Corpul :
- este torpiliform şi poate atinge lungimea (împreună cu tentaculele) de 18 m la cei
gigantici.
- Sunt lipsiţi de cochilia externă, dar sunt dotaţi şi ei cu o pungă cu cerneală
Capul:
 - este bine delimitat
-. prezintă 10 tentacule, dintre care două sunt mai lungi
- ochii sunt bine dezvoltaţi, iar speciile de adâncime prezintă şi ochi termoscopici
Locomoţia:
- înoată foarte repede cu ajutorul a două înotătoare triunghiulare, atingând viteze de
până la 55 km/h.
Hrănirea:
- sunt animale răpitoare şi se hrănesc de obicei cu peşte.

Lectură
Calmarul colosal – animalul cu cei mai mari ochi
Calmarul colosal este animalul cu cei mai mari ochi, studiile cercetătorilor indicând că
aceştia pot măsura 27 de centimetri în diametru. Un studiu recent încearcă să identifice
motivul pentru care calmarul colosal este dotat cu ochi atât de mari.

Studierea calmarului colosal (Mesonychoteuthis hamiltoni) şi a calmarului gigant în

habitatul lor natural este extrem de dificil, însă exemplarele capturate de oamenii de
ştiinţă au surprins prin ochii imenşi, ce pot atinge dimensiunile unei mingi de baschet.
Aceştia sunt de trei ori mai mari decât ochii unor animale de dimensiuni comparabile,
precum peştele-spadă.
„Peştele-spadă şi calmarul gigant au dimensiuni similare, însă ochii calmarilor sunt
proporţional mult mai mari, având un diametru de 3 ori mai mare şi un volum de 27 de
ori mai mare. Aparent, acest lucru nu are nicio logică. De ce au calmarii ochii atât de
mari?”, afirmă Sönke Johnsen, biolog la Universitatea Duke.

Pentru a afla răspunsul, cercetătoarea a obţinut mai întâi confirmarea dimensiunii ochilor
calmarilor gigant, examinând un calmar capturat în Noua Zeelandă. Studiul a confirmat
că ochii acestora pot atinge 27 de centimetri în diametru.

Folosind aceste măsurători, cercetătorii au putut concepe un model matematic ce le-a

permis să estimeze cât de bine pot să vadă calmarii în adâncurile oceanelor, habitatul lor
natural. Modelul matematic a indicat că ochii mai mari decât o portocală consumă prea
multă energie în raport cu beneficiile pe care le oferă. Totuşi, unul dintre beneficii este
acela că aceşti ochi pot captura mai multă lumină, permiţând calmarului să detecteze un
nivel de contrast mai mare în mediul extrem de întunecat în care trăieşte.

Cercetătorii afirmă că acest beneficiu nu ar conta prea mult pentru un peşte, dar calmarii
gigant şi calmarii colosal se află într-o situaţie unică. Prădătorul lor principal este
caşalotul, un animal uriaş. În adâncurile oceanelor, unde trăiesc aceşti calmari, singura
metodă prin care pot observa apropierea unui caşalot este datorită bioluminescenţei emise
de plancton, ce se dispersează din calea caşalotului pe măsură ce acesta înaintează prin
apă. Această bioluminescenţă ar putea explica de ce calmarul are ochii atât de mari.

„Evoluţia ochilor gigantici este explicată de faptul că principalul prădător al calmarului

este caşalotul”, explică Sönke Johnsen. Ochii de dimensiunea unei mingi de baschet îi
permit calmarului să detecteze lumina slabă emisă de un caşalot de la o distanţă de 120 de
metri, suficient de mare pentru a-i acorda timpul necesar supravieţuirii.

Totuşi, concluzia este speculativă, deoarece cercetătorii nu au putut studia interacţiunile

dintre caşaloţi şi calmarii gigant. De altfel, până în 2005, oamenii de ştiinţă nu
observaseră niciodată un calmar gigant viu. În acel an, acest lucru a fost reuşit de
cercetătorii japonezi.
 5. Fixarea cunoştinţelor
- Se va realiza prin conversaţie generalizatoare, urmărind schiţa lecţiei.
6. Asigurarea feed-back-ului
- Folosind metoda RAI, elevii îşi pot evalua gradul de înţelegere şi asimilare a
cunoştinţelor predate, devenind totodată participanţi la propria formare.
7. Evaluare
- cu ajutorul fişelor de activitate

SCHIŢA LECŢIEI
Cefalopode

Asemănări Deosebiri
1.Mediul de viaţă – acvatic (mari şi - Sepia are un rest de cochilie numit”os
oceane din zona temperată şi zona de sepie”.
caldă) - La sepie şi la calmar 2 tentacule sunt
2. Alcătuirea corpului: mai lungi.
- au corpul moale, musculos, format - Calmarul prezintă ochi termoscopici
din cap, sac visceral şi picior. - Calmarul este lipsit de cochilia
- prezintă cromatofori, leucofori şi externă
iridofori
3.Locomoţia:se deplasează cu ajutorul
tentaculelor, prin propulsie
4.Hrănirea: sunt animale prădătoare,
se hrănesc cu melci, raci, scoici, peşti.
5. Respiratia - prin branhii
6. Înmulţirea - prin ouă, cu ajutorul
hectocotilului
7. Sunt specii comestibile

Animale înrudite: nautiliul

Grupa I – Descrie!
Fişă de activitate
 Octopode şi decapode
Materiale necesare: manualul de Biologie, fişa de activitate, Atlas Zoologic, planşe,
fotografii, material proaspăt
Mod de lucru

Învăţaţi prin descoperire

Care sunt cefalopodele studiate şi care sunt adaptările lor la
mediul de viaţă. mediul de viaţă?

Sarcini de lucru
 Observă în imaginile de mai jos moluştele studiate.
 Recunoaşte aceste animale.
 Descrie forma corpului, mărimea, culoarea, numărul tentaculelor.
Grupa II - Compară ! Ce este asemănator, ce este diferit ?

Fişă de activitate
Octopode şi decapode
Materiale necesare: manualul de Biologie, fişa de activitate, Atlas Zoologic, planşe,
fotografii şi material proaspăt
Mod de lucru

Învăţaţi prin descoperire

Care sunt deosebirile?
Sarcini de lucru
 Observă în imaginile de mai jos cefalopdele studiate.
 Recunoaşte aceste animale, observă alcătuirea corpului şi compară-le.
Completează tabelul de mai jos:

Animalul Alcătuirea corpului Mod de hrănire Înmulţire Respiraţia

Sepia

Caracatiţa

Calmarul

Grupa III Asociază ! La ce te îndeamnă să te gândeşti?

 Fişă de activitate
Octopode şi decapode
Materiale necesare: manualul de Biologie, fişa de activitate, Atlas Zoologic, planşe,
fotografii, material proaspăt
Mod de lucru

Învăţaţi prin Care sunt cefalopodele studiate şi care sunt adaptările lor la mediu?
descoperire

Sarcini de lucru
 Observă în imaginile de mai jos moluştele studiate
 Prezintă care sunt adaptările pe care le prezintă aceste animale la mediul de viaţă
Completează tabelul de mai jos:

Animalul Mediul de viaţă Adaptari la mediul de viaţă

Sepia

Caracatiţa

Calmarul
 Grupa IV- Analizează! Spune adaptări la modul de hrănire, dar şi la mediul de
viaţă .

Fişă de activitate
Octapode şi decapode
Materiale necesare: manualul de Biologie, fişa de activitate, Atlas Zoologic, planşe,
fotografii, material proaspăt
Mod de lucru

Învăţaţi prin
descoperire
Care sunt adaptările acestor cefalopode la modul de hrănire
dar si la mediul de viaţă?

Sarcini de lucru
 Observă în imaginile de mai jos cefalopodele studiate.
 Observă şi analizează alcătuirea corpului, precizează adaptările la viaţa de
prădător.
Ce ai constatat?
Grupa V- Aplică !
Fişă de activitate
Octopode şi decapode

Materiale necesare: manualul de Biologie, fişa de activitate, Atlas zoologic, planşe,

fotografii, material proaspăt.
Mod de lucru

Sarcini de lucru
 Gândeşte-te!!!!
 Există animale înrudite ? Dă exemple şi găseşte aceste animale înrudite din atlas
şi din fişele de lucru.

…………………

………………………………..
 ……………………………….

.................................................................
................................................................
Grupa VI - Argumentează !

Învăţaţi prin Octopode şi decapode

descoperire

Sepia, calmarul şi caractiţa sunt/ nu sunt animale folositoare omului?

Argumentează pro sau contra şi enumeră o serie de motive care vin în sprijinul afirmaţiei
tale!!!