Sunteți pe pagina 1din 2

Statutul lui social , psihologic şi moral este surprins cu atenţie de catre

narator. Ion reprezinta tipul taranului sarac , tanar , harnic , care traieste intr-o
lume in care pamantul este valoarea centrala, ierarhizarea valorilor umane
facandu-se pe baza averii . Singurul fiu al lui Alexandru Glanetaşu si al Zenobiei,
Ion este un tanar aflat la varsta insuratorii, respectat de ceilalti flacai din sat, dar
chinuit de gandul ca nu are atata pamant pe cat si-ar dori : “toata fiinta lui arde
de dorul de a avea pamant mult, cat mai mult.” Iubirea pamantului il stapanea
de mic copil. Statutul moral al personajului se completeaza cu alte trasaturi ce
reies din comportamentul lui. Ion este impulsiv, violent adeseori, iar lacomia de
pamant si orgoliul vor scoate la iveala ce este mai rau din Ion.

Personajul principal Ion se constituie intr-o fiinta complexa cu insusiri


contradictorii: viclenie si naivitate, gingasie si brutalitate, insistenta si cinism.
Celelalte personaje graviteaza in jurul sau punandu-i in evidenta trasaturile,
caracterizandu-l in mod direct: doamna Herdelea- „Ion e baiat cumsecade. E
muncitor, e harnic, e saritor, e istet”, preotul Belciug: ”e un stricat si un bataus
si-un om de nimic”. Tot direct este caracterizat si de catre narator care pune
accent pe legatura acestuia cu pamantul, prezentandu-l astfel: „mandru si
multumit ca orice invingator, Ion simtea totusi un gol ciudat in suflet”( harnicie,
istetime si bunatate), dar pe parcurs se dezumanizeaza, moartea sa fiind expresia
intentiei moralizatoare a scriitorului ardelean. El este un taran sarac, care doreste
pamant, un personaj realist tipic pentru aceasta categorie sociala. Tot in maniera
directa, autocaracterizarea evidentiaza framantarile sufletesti prin monologul
interior: „cât pamant, Doamne!”, „ma molesesc ca o baba naroada”, „si sa
raman calic pentru o muiere!”. Caracterizarea indirecta se realizeaza prin fapte,
limbaj, gesturi si mimica, tradandu-i permanent intentiile: “Ion urmari din ochi pe
Ana cateva clipe. Avea ceva straniu in privire, parca nedumerire si un viclesug
neprefacut.” Vestimentaţia îi reflectă condiţia socială de ţăran, iar numele devine
emblematic pentru o întreagă categorie.
Trăsătura personajului principal care se reflectă de-a lungul romanului este
dragostea faţă de pământ care îl va conduce spre destinul tragic. Relevantă
pentru aceste aspecte este scena în care Ion intră cu plugul pe pământul vecinului
său, Simion Lungu. Gestul personajului se naşte din dorinţa de a recupera
pământul pe care părinţii săi, din neştiinţa de a-şi gestiona averea, l-au pierdut în
timp, aşa cum reiese chiar din gândul său: “Măcar o brazdă să-mi iau înapoi
din pământul meu.” Monologul este dublat de notaţia naratorială ce dezvăluie
intensitatea dorinţei: “cu obrajii aprinşi de o poftă nestăpânită.” Bucuria
pe care o resimte în final: “inima îi tremura de bucurie că şi-a mărit
averea” surprinde faptul că Ion nu percepe gestul său ca o dovadă a imoralităţii,
fiindcă, aşa cum îl caracterizează Nicolae Manolescu, “Ion trăieşte în
preistoria moralei.”

Exista douã ipostaze fundamentale ale lui Ion in raport cu forta telurică
înainte şi după intrarea în posesia pamanturilor lui Vasile Baciu. În prima fazã, Ion
se manifestã ca o fiinţã copleşitã de puterea distrugatoare pe care o iubeste mai
presus de orice: „Iubirea pentru pãmânt l-a stãpânit de mic copil”, „se simtea
mic, slab ca un vierme pe care-l calci in picioare sau cat o frunza pe care vantul o
vâltoreşte cum ii place”. În cea de-a doua etapa, când obţine pãmântul lui Vasile
Baciu, glasul interior se potoleşte, iar raportul Ion-forţa teluricã se modificã: ”se
simtea ca un urias care-a biruit in lupte grele o ceata de balauri groaznici”.