RAD IOAN

CHIMIA COMPUŞILOR ANORGANICI

FARMACEUTICI
Suport de curs
 Tg-Mureş
2014
CAPITOLUL I
Introducere în Chimia farmaceutică
1.1.Tabelul periodic al elementelor
Tabelul periodic al elementelor, numit și „tabelul periodic al lui Mendeleev”, cuprinde într-o formă
tabelară toate elementele chimice, aranjate în funcție de proprietățile lor fizice și chimice.

2 3 4 6 7 8 9 10 13 14 16 17 18
1 5 11 12 15
Grupă → II III IV VI VII VIII VIII VIII III IV VI VII VIII
IA VB I B II B VA
A B B B B B B B A A A A A
Perioadă
1 2
1 H He
3 4 5 6 7 8 9 10
2 Li Be B C N O F Ne
11 12 13 14 15 16 17 18
3 Na Mg Al Si P S Cl Ar
19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36
4 K Ca Sc Ti V Cr Mn Fe Co Ni Cu Zn Ga Ge As Se Br Kr
37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54
5 Rb Sr Y Zr Nb Mo Tc Ru Rh Pd Ag Cd In Sn Sb Te I Xe
55 56 * 72 73 74 75 76 77 78 79 80 81 82 83 84 85 86
6 Cs Ba Hf Ta W Re Os Ir Pt Au Hg Tl Pb Bi Po At Rn
87 88 ** 104 105 106 107 108 109 110 111 112 113 114 115 116 117 118
7 Fr Ra Rf Db Sg Bh Hs Mt Ds Rg Cn Uut Uuq Uup Uuh Uus Uuo

57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71
* Lantanide
La Ce Pr Nd Pm Sm Eu Gd Tb Dy Ho Er Tm Yb Lu
89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 100 101 102 103
** Actinide
Ac Th Pa U Np Pu Am Cm Bk Cf Es Fm Md No Lr

Serii chimice ale tabelului periodic

 Metale alcalino-
Metale alcaline2 Lantanide1,2 Actinide1,2 Metale de tranziție2
pământoase2

Metale de post-
Metaloizi Nemetale Halogeni3 Gaze nobile3
tranziție
1
Actinidele și lantanidele se numesc împreună "pamânturi rare."
2
Metalele alcaline, metalele alcalino-pământoase, metalele de tranziție și de post-tranziție, actinidele și
lantanidele se numesc împreună "metale."
3
Halogenii și gazele nobile sunt nemetale.

Elemente chimice
Litiu (3) • Sodiu (11) • Potasiu (19) • Rubidiu (37) • Cesiu (55) • Franciu
Metale alcaline
(87) • Ununennium (119)
Metale alcalino- Beriliu (4) • Magneziu (12) • Calciu (20) • Stronțiu (38) • Bariu (56) •
pământoase Radiu (88) • Unbinilium (120)
Scandiu (21) • Titan (22) • Vanadiu (23) • Crom (24) • Mangan (25) •
Fier (26) • Cobalt (27) • Nichel (28) • Cupru (29) • Zinc (30) • Ytriu (39)
• Zirconiu (40) • Niobiu (41) • Molibden (42) • Technețiu (43) • Ruteniu
(44) • Rodiu (45) • Paladiu (46) • Argint (47) • Cadmiu (48) • Hafniu (72)
Metale
• Tantal (73) • Wolfram (74) • Reniu (75) • Osmiu (76) • Iridiu (77) •
tranziționale
Platină (78) • Aur (79) • Mercur (80) • Rutherfordiu (104) • Dubniu (105)
• Seaborgiu(106) • Bohriu (107) • Hassiu (108) • Meitneriu (109) •
Darmstadtiu (110) • Roentgeniu (111) • Coperniciu (112) • Ununtriu
(113) • Fleroviu (114) • Ununpentiu (115) • Livermorium (116)
Metale post- Aluminiu (13) • Galiu (31) • Indiu (49) • Staniu (50) • Taliu (81) • Plumb
tranziționale (82) • Bismut (83) • Poloniu (84)
Bor (5) • Siliciu (14) • Germaniu (32) • Arsen (33) • Stibiu (51) • Telur
Metaloizi
(52)
Hidrogen (1) • Carbon (6) • Azot (7) • Oxigen (8) • Fosfor (15) • Sulf
Nemetale
(16) • Seleniu (34)
Fluor (9) • Clor (17) • Brom (35) • Iod (53) • Astatin (85) • Ununseptiu
Halogeni
(117)
Heliu (2) • Neon (10) • Argon (18) • Kripton (36) • Xenon (54) • Radon
Gaze nobile
(86) • Ununoctiu (118)
Lantan (57) • Ceriu (58) • Praseodim (59) • Neodim (60) • Promețiu (61)
• Samariu (62) • Europiu (63) • Gadoliniu (64) Terbiu (65) • Disprosiu
Lantanide (66) • Holmiu (67) • Erbiu (68) • Tuliu (69) • Yterbiu (70) •

Lutețiu (71)
 Actiniu (89) • Thoriu (90) • Protactiniu (91) • Uraniu (92) • Neptuniu
(93) • Plutoniu (94) • Americiu (95) • Curiu (96) • Berkeliu (97) •
Actinide
Californiu (98) • Einsteiniu (99) • Fermiu (100) • Mendeleviu (101) •
Nobeliu (102) • Lawrenciu (103)
Unbiunium (121) • Unbibium (122) • Unbitrium (123) • Unbiquadium
(124) • Unbipentium (125) • Unbihexium (126) • Unbiseptium (127) •
Unbioctium (128) • Unbiennium (129) • Untrinilium (130) • Untriunium
(131) • Untribium (132) • Untritrium (133) • Untriquadium (134) •
Untripentium (135) • Untrihexium (136) • Untriseptium (137) •
Superactinide Untrioctium (138) • Untriennium (139) • Unquadnilium (140) •
Unquadunium (141) • Unquadbium (142) • Unquadtrium (143) •
Unquadquadium (144) • Unquadpentium (145) • Unquadhexium (146) •
Unquadseptium (147) • Unquadoctium (148) • Unquadennium (149) •
Unpentnilium (150) • Unpentunium (151) • Unpentbium (152) •
Unpenttrium (153) • Unpentquadium (154) • Unpentpentium (155)

Starea de agregare la condițiile normale de temperatură și presiune

• cele cu numărul atomic scris în roșu sunt gaze;

• cele cu numărul atomic scris în albastru sunt lichide;
• cele cu numărul atomic scris în negru sunt solide.

Răspândirea elementelor în natură

• cele cu chenar continuu au izotopi mai vechi decît Pămîntul;

• cele cu chenar întrerupt provin din dezintegrarea altor elemente și nu au izotopi mai vechi decât
Pamântul;
• cele cu chenar punctat sunt obținute artificial (elemente sintetice);
• cele fără chenar au fost prezise teoretic, dar nu au fost descoperite încă.

Periodicitatea tabelului periodic

Cea mai mare valoare a tabelului periodic este abilitatea de a preciza proprietățile chimice ale
elementelor, bazându-ne pe poziția lor din tabel.

Grupele și perioadele
Grupele

Grupa este coloana verticală din tabelul periodic. Grupele sunt considerate cea mai comună cale de a
clasifica elementele. În unele grupe, elementele au unele proprietăți similare sau chiar identice - acestor
grupe le sunt date nume care se folosesc destul de des, ex. metale alcaline, metale alcalino-pământoase,
metale tranziționale etc.

Perioadele
O perioadă este un rând orizontal din tabelul periodic. Deși grupele sunt cel mai comun mod de a grupa
elementele, există regiuni ale sistemului periodic unde similaritățile orizontale sunt mai semnificante
decât cele verticale. De ex. metalele tranziționale, și în special lantanidele și actinidele. Numărul
perioadei arată și numărul straturilor ocupate cu electroni.

Halogenii

În grupa a 17-a, cunoscută drept grupa de halogeni, elementelor nu le lipsește decât un electron pentru a
avea toate straturile ocupate. Din acestă cauză, în reacțiile chimice ele tind să împrumute un electron
(tendința de a împrumuta electroni se numește eletronegativitate). Această proprietate este cea mai
evidentă la Fluor (cel mai electronegativ element din tot tabelul). Ca rezultat, halogenii formeaza acizi
cu hidrogenul, de ex. acidul florhidric, acidul clorhidric, acidul bromhidric, acidul iodhidric, toate în
forma HX. Aciditatea lor crește cu numărul perioadei.

Știind grupa și perioada unui element, îi putem stabili configurația electronică și numărul atomic. De
exemplu să luăm elemetul situat în perioada a 3-a, grupa VII A (a 17-a). Știm că elementul are 3 straturi
ocupate cu electroni și că pe ultimul strat are 7 electroni, deci configuratia va fi: K:2e- L:8e- M:7e-.
Având configurația electronică , putem afla numărul atomic adunând toți electronii, deci numărul
atomic va fi 17. Având numărul atomic putem afla numele elementului, în acest exemplu: Clor. Din
configurația electronică putem afla ce ioni formează elementul. Acceptând un electron, elementul
formeaza 1 ion negativ, deci este un halogen. Pe baza ionului format îi putem stabili valența (1) și
electrovalența(-1).

Elementele din grupa VIII A, cea de-a 18-a, mai sunt numite și "gaze inerte".

1.2. STRUCTURA ATOMULUI

1.Particulele elementare ale atomului.

a.Atom.
Atomul este cea mai mică particulă ce caracterizează un element chimic, respectiv este cea mai mică particulă
dintr-o substanță care prin procedee chimice obișnuite nu poate fi fragmentată în alte particule mai simple.
Acesta constă într-un nor de electroni care înconjoară un nucleu atomic dens. Nucleul conține sarcini electrice
încărcate pozitiv (protoni) și sarcini electrice neutre (neutroni), fiind înconjurat de norul electronic încărcat
negativ. Când numărul electronilor și al protonilor este egal, atunci atomul este neutru din punct de vedere
electric; dacă acest lucru nu se întâmplă, atunci atomul devine un ion, care poate avea sarcină pozitivă sau
negativă. Atomul este clasificat după numărul de protoni și neutroni: numărul protonilor determină numărul
atomic (Z) și neutronii izotopii acelui element.

Particula care nu poate fi descompusa in urma reactiilor chmice .Atomii sunt formatii din nucleu
atomic si invelis electronic.In atomul neutru din punct de vedere electric numarul electronilor ( cu
sarcina electrica negativa ) din invelisul electronic este egal cu numarul protonilor ( cu sarcina
electrica ) din nucleul atomic.Atomi sunt reprezentati prin modele atomice.
Modele Atomice:
 1.Modelul atomic al lui Dalton ( 1805):atomul unui element este reprezentat sub forma unei
particule sferice omogene ; ipoteza fara baze experimnetale .
2.Modelul atomic al lui Thomson( 1904):atomul este reprezentat sub forma unei particule sferice cu
sarcina electrica pozitiva , pe care sunt egal distribuiti electroni ; are baze experimentale : sarcina
electrica a particulelor ( radiatiile de electroni , radiatiile canal )
3.Modelul atomic al lui Rutherford(1911):atomul este format dintr-un nucleu cu sarcina electrica
pozitiva si din electroni cu sarcina electrica negativa , care se afla in invelisul electronic si
graviteaza in jurul nucleului; are baze experimentale de imprastiere a radiatiilor ALFA pe o foita de
aur .
4.Modelul atomic Bohr-Sommerfeld(1916):perfectionarea modelului atomic al lui Bohr ; pentru
miscarea electronilor nu mai presupune orbite , ci elipse ; are baze experimentale : structura fina a
spectrelor atomice .

Particule elementare
Cele mai mici caramizi ale materiei ; au atat proprietati de corpuscul , cat si de unda .In anumite
conditii propii, dintr-o particula sau de mai multe particule pot aparea altele.La cele mai multe
particule elementare transformarile au loc spontan

Grupa Numele Simbolul SarcinaQ/e Masa, in u

Bozoni Foton gama 0 0

Leptoni Electron e -1 1/1823
Nucleoni Proton p +1 1
Neutron n 0 1

b.Proton
Particula cu masa( relativa =1)si cu sarcina electrica pozitiva din nucleul atomic.Numarul protonilor
este caracteristic pentru toti atomii unui element .El reprezinta numarul de sarcini nucleare Z (
numarul de sarcini electrice pozitive ).Numarul de protoni stabileste pozitia elementului in sistemul
periodic .
Nr. Protoni = Nr. de sarcini nucleare =Nr. de ordine
c.Neutron
Particula cu masa(relativa =1) neutra din punct de vedere electric din nucleul atomic .Numarul
neutronilor , N , ai unui atom poate fi diferit pentru nucleele atomice ale aceluiasi element.Asa se
formeaza izotopii.
Izotopi:Specii de atomi ai aceluias element chimic , care au acelas numar de protoni ( acelas numar
atomic ,A, ) ,dar numar diferit de neutroni ( numar de masa ,Z, diferit ) .Din punct de vedere chimic
se comporta la fel .
d.Electron
Particula cu masa( relativa=1/1823;)si sarcina electrica negativa .Electroni atomilor se afla in spatiul
din jurul nucleului atomic si se misca cu viteza foarte mare.Numarul electronilor din invelisul
electronic este egal cu numarul protonilor din nucleului atomic .Pentru un atom este valabil:
Nr. protonilor= Nr. sarcinilor nucleare =Nr. electronilor = Nr. de ordine
2.Nucleul atomic.
a.Nucleu atomic
Parte a atomului care se afla in centrul atomului si este incarcata pozitiv din punct de vedere electric
; reuneste aproape intreaga masa a atomului este format din nucleoni ( protoni si neutroni ).Suma
 dintre numarul protonilor , Z si numarul neutronilor ,N, reprezinta numarul nucleonilor.ea
corespunde numarului de masa ,A, al atomului
Nr. protonilor + Nr. neutronilor = Nr. nucleonilor = Numarul de masa
b.Nuclid
Specie atomica a unui element chimic cu nu anumit numar de protoni si de neutroni .Nuclizi se
marcheaza prin simbolul elementului si prin numarul de masa A ( numarul nucleonilor):A simbolul
elementului .Poate fi indicat suplimentar si numarul de ordine Z( numarul de protoni):simbolul
elementului.
c.Transformari nucleare
Transformari care au loc spontan sau sunt provocate sub influenta unor efecte exterioare in nucleele
atomice ; sunt legate , de cele mai multe ori ,de transformarea unui element in altul.

d.Radioactivitatea
Transformarea nucleara spontana a radionuclizilor cu emisie de diferite radiatii.
Radionuclid: specie atomica radioactiva .
3. Invelisul electronic
a.Invelisul electronic
Spatiul din jurul nucleului atomic , in care se gasesc electroni atomului respectiv.
b.Strat electronic ( nivel energetic)
Electroni din invelisul electronic cu aproximativ aceeasi energie sunt ordonati pe un anumit nivel
energetic .Acesta stare energetica a electronilor se numeste si strat electronic.
Sraturile eletronice ( nivelurile energetice ) sunt numerotate in ordinea crescatoare a energiei ,
numarului stratului fiind egal cu numarul cuantic principal, n .Straturile electronice pot fi notate , d
asemenea , cu literele K,L,M,N,O,P,Q;.Fiecarui nivel energetic ii poate fi atribuit numai un anumit
numar maxim de electroni : Z=2�(n�n).
Nivelurile energetice ( straturile electronice ) se subimpart pe baza diferentierii fine a energiei
electronilor in subniveluri ( substraturi ).Unui nivel energetic cu numarul cuantic princupal n ii
apartin n niveluri.Fiecare subnivel corespunde unui numar cuantic secundar l .Subnivelurile se
noteaza cu literele s(l=o), p(l=1), d(l=2), f(l=3).(eng:Sharp; Principal; Diffus ;
Fundamental)Fiecarui subnivel ii poate fi atribuit numai un anumit numar maxim de electroni Z: Z
= 4l + 2.
Nivelurile energetice pot fi reprezentate sub forma schemei nivelurilor energetice .Schema
nivelurilor energetice este valabila pentru invelisurile electronice ale atomilor in stare fundamentala
.
Ex:Subnivelul 3d este mai inalt energetic decat subnivelul 4s.

DINCOLO DE PROTON ŞI NEUTRON…

In anii 60, precum am mai spus, fizicienii au demonstrat că atât protonul cât şi neutronul sunt
formaţi din particule mai mici: quarcii. Protonii şi neutronii sunt formaţi din două tipuri de quarci
numiţi up şi down. Protonul este compus din trei quarci, mai exact din doi quarci up şi un quarc
down. Fiecare quarc up transportă o cantitate de sarcină electrică pozitivă egală cu două treimi din
sarcina electrică a electronului (dar de semn opus), iar fiecare quarc down transportă o cantitate de
sarcină electrică negativă egală cu o treime din sarcina electrică a electronului. Aşadar, sarcina
electrică a protonului fiind unitară şi pozitivă, avem: 2/3+2/3-1/3=1. Neutronul este şi el format din
trei quarci, mai exact doi quarci down şi un quarc up, astfel încât sarcina neutronului fiind neutră
avem: 2/3-1/3-1/3=0. Constituenţii fundamentali, acele cărămizi ipotetice despre care grecii spuneau
că formează toată lumea ce ne inconjoară, au fost în sfârşit identificati ??.. poate!!.. dar cu siguranţă
nu sunt numai electroni şi quarci up si down!!

In 1956 fizicienii F. Reines şi C. Cowan au descoperit o alta particulă “invizibilă”: neutrino , a

cărei existenţă fusese prevăzută cu câţiva ani înainte de către fizicianul teoritician W. Pauli.
Experimentele următoare au demonstrat că tabloul constituenţilor fundamentaliai materiei nu e încă
complet….!!Există şi alte tipuri de quarci în afară de up şi down…., dar nu numai….există şi alte
particule asemănătoare electronilor şi neutrinilor .

Astăzi fizicienii au demonstrat experimental existenţa a trei familii de particule elementare întrutotul
asemănătoare, în afară de masă. Aceste particule regrupate în trei famili sunt la baza modelului
teoretic denumit Modelul Standard, pe care îl vom încerca să-l descriem într-un capitol dedicat lui.

...dar, poate, încă nu s-a terminat aici şi istoria se va repeta!

Unii fizicieni teoreticieni susţin că şi quarcii nu sunt de fapt elementari, şi că atunci când vom fi
capabili de ai inspecta cu precizie (ceea ce astăzi nu e posibil cu tehnica actuală), ne vom da seama
că şi aceştia se pot descompune în elemente numite strings (corzi), pe care ni le putem imagina ca pe
nişte filamente care oscilează!
CAPITOLUL II

HALOGENII ŞI COMBINATII CHIMICE CARE CONŢIN

HALOGENI

2.1. FLUORUL ŞI SUBSTANTELE MEDICAMENTOASE CARE CONŢIN

ACEST ELEMENT CHIMIC
2.1.1. FLUOR
Fluorul se găseşte în natură numai sub formă legată şi anume:
- Fluorură de calciu: Ca F2 (fluorina);
- Criolita: Na 3AlF6;
- Apatita: Ca 5 (PO4)3F.
Este un element cu importanţa biologică, deoarecev intră în compoziţia sistemului
osos şi în special al smalţului dentar.
Se prezintă sub formă de gaz toxic, de culoare galbenă, miros pătrunzător şi se obţine
prin electroliza fluorurilor topite.
2.1.2. ACID FLUORHIDRIC, ACIDUM FLUORHIDRICUM
HF; Mr=20;
Obţinere
Se obţine în urma reacţiei dintre acid fluorhidric şi fluorură de calciu, proces care se
realizează industrial în instalaţii de plumb sau platină.
CA F2 + H2SO4=2HF +CaSO4.
Proprietăţi
Se prezintă sub formă de gaz incolor, cu miros pătrunzător, foarte uşor solubil în apă,
care se lichefiază la temperatura de +19,5C.
Acidul fluorhidric se comercializează sub formă de soluţie apoasă 30-40 %. Soluţia
apoasă este incoloră, fumegă la aer, are acţiune mai corosivă, decât în stare gazoasă,
dizolvă majoritatea metalelor. Corodează porţelanul şi sticla tarnsformând bioxidul de
siliciu în tatra fluorură de siliciu gazoasă.
SiO2 + 4HF=SiF4+2H2O
Întrebuinţări
Are efect antiseptic puternic, opreşte fermentaţiile butirice şi lactice. Se utilizează la
conservarea preparatelor anatomice şi pentru gravare pe sticlă.
Atât acidul fluorhidric, cât şi sărurile fluorhidrice sunt toxice.
2.1.3. FLUORURA DE SODIU, NATRII FLUORHIDUM [FRX, EPh 6]
NaF; Mr=41,99;
Obţinere
Se obţine în urma reacţiei dintre acid fluorhidric şi carbonat de sodiu în soluţie apoasă.
Na CO3 + 2HF=2NaF +CO2 + H2O.
Îndustrial se obţine în urma calcinării fluorinei în prezenţa carbonatului de sodiu.
Na CO3 + CaF2=2NaF + CaCO3.
Proprietăţi
Se prezintă sub formă de pulbere albă cristalină, fără miros, cu gust slab sărat toxic,
solubilă în 26 p apă, şi greu solubilă în alcool.
Soluţia preparată cu apă proaspăt fiartă şi răcită are reacţie neutră sau slab alcalină.
Identificare
Sodiul se identifică prin introducerea substanţei în flacără unui bec de gaz Bunsen, iar
flacăra este colorată în galben.
Prin tratarea soluţiei apoase de Na F , cu clorură de bariu, rezultă un precipitat alb
floconos, solubil în acid clorhidric.
Acidul sulfuric deplasează HF din fluorura de sodiu, la cald. Reacţia se face sub nişă
întrun vas acoperit cu o sticlă de ceas. Prezenţa HF, se poate va observa prin faptul, că
raecţionează cu bioxidul de siliciu din sticla de ceas, fenomen vizibil prin procesul de
coroziune.
Controlul purităţii
Se controlează: alcalinitatea, aciditatea, fluorosilicaţii, conform FRX.
Determinare cantitativă
Determinarea cantitativă, se realizează titrimetric, în mediu neapos, cu HClO4 0,1M,
utilizând ca indicator galben de metanil în dioxan.
Trebuie să conţină între 98-101,0% NaF.
Conservare
Deoarece este substanţă puternic activă, se o conservă conform legislaţiei în vigoare.
Întrebuinţări
Se întrebuinţează :
- pentru fluorizarea apei potabile;
- pentru prevenirea cariei dentare la copii sub formă de: soluţie bucală, paste de dinţi,
comprimate etc;
- sub formă de drajeuri de 40 mg, se utilizează în tratamentul osteoporozei.

2.2. CLORUL ŞI SUBSTANTELE MEDICAMENTOASE CARE CONŢIN ACEST

ELEMENT CHIMIC

2.2.1. CLOR
Clorul se găseşte în natură:
- sub formă liberă, în emanaţii vulcanice;
- şi în combinaţii: NaCl (sare de bucătărie, în minele de sare), KCl (silvină),
KCl.MgCl2x6H2O (carnalită), KCl.MgSO4x3H2O (cainită), în apele mărilor şi oceanelor
etc.
Obţinere
Îndustrial se obţine, ca produs secundar , la prepararea hidroxidului de sodiu prin
hidroliza clorurii de sodiu.
Proprietăţi
Se prezintă sub formă de gaz de culoare galben-verzui, cu miros înţepător, sufocant,
solubil în apă în raport 2/1 v/v, care se lichefiază (obţinându-se un lichid galben-verzui)
la temperatura camerei şi la o presiune de 6,6 atmosfere.
Soluţia saturată conţine 0,68 % clor.
Clorul reacţionează cu apa conform următoarei reacţii:
Cl2 + H2O = HCl + HOCl
Acidul hipocloros prezintă instabilitate şi se descompune î acid clorhidric şi oxigen.
HOCl=HCl = 1/2O2
Datorită eliberării oxigenului atomic rezultă efectele antiseptic şi decolorant.
Clorul este mai elerctonegativ dect bromul şi iodul pe care le eliberează din săruri.
2KJ + Cl2 = 2KCl + J2
Întrebuinţări
Soluţia apoasă de clor conţine 0,4-0,5% Cl şi se utilizează, ca reactiv. De asemenea,
sub formă de combinaţii, ca: hipocloriţi, clorat de potasiu, acid clorhidric şi săruri se
utilizează în farmacie.

2.2.2. HIPOCLORIT DE SODIU, NATRII HYPOCLOROSUM [Reactiv FRX]

NaOCl; Mr=74,44;
Obţinere
Se prezintă numai sub formă hidratată. Hidraţii se obţin la temperaturi scăzute prin
reacţia dintre soluţia apoasă de clor şi hidroxidul de sodiu.
Proprietăţi
Se prezintă sub formă de cristale, se descompun foarte uşor. Prin tratare cu acid
clorhidric pune în libertate clor elementar. Hipocloritul de sodiu reacţionează şi cu
bioxidul de carbon din atmosferă eliberând clor şi oxigen.
2 Na OCl + CO2 = Na2CO3 + Cl2 + 1/2O2.
Determinare cantitativă
Determinarea cantitativă, se realizează prin titrare iodometrică.
NaOCl + 2HCl=Cl2 = NaCl + H2O
2KJ + Cl2 = J2 + 2KCl
J2 + 2 Na2S2O3 = 2NaJ + Na2S4O6
Întrebuinţări
Se întrebuinţează, ca antiseptic în soluţie apoasă 0,5%, soluţie oficinală în FRVII.

2.2.3. SOLUŢIO NATRII HYPOCLOROSII

Sinonime:Soluţia Dakin
Obţinere
 Se obţine prin reacţia dintre soluţia apoasă a varului cloros, cu carbonatul de sodiu şi
bicarbonatul de sodiu.
CaOCl2 + Na2CO3 = NaOCl + Ca CO3 + NaCl
CaOCl2 + NaHCO3 = HOCl + Ca CO3 + NaCl
Acidul hipocloros astfel format tamponează alcalinitatea hipocloritului de sodiu,
anulând acţiunea iritantă a acestuia.
Preparatul astfel obţinut conţine 0,5% clor activ şi se prezintă , ca o soluţie limpede cu
miros de clor, foarte instabilă, care se păstrează în recipiente colorante, complet umplute.

2.2.4. CALCARIA CLORATA, CLORURĂ DE VAR, VAR CLOROS

Varul cloros conţine în amestec următoarele substanţe: hipoclorit de calciu, clorură de
calciu, hidroxid de calciu, carbonat de calciu şi apă.
Obţinere
Se obţine în urma reacţiei dintre clorul gazos şi hidroxidul de calciu, în instalaţii
speciale. Reacţia fiind exotermă, vasul în care reacţionează, trebuie să fie răcit , deoarece
căldura produce transformarea hipocloritului în clorat, respectiv descompunerea lui prin
eliberare de oxigen.
Proprietăţi
Se prezintă sub formă de pulbere albă sau cenuşie, fină sau granuloasă, delicvescentă,
cu miros pronunţat de clor şi gust arzător. Este solubilă în apă, dar soluţia este tulbure,
din cauza prezenţei combinaţiilor insolubile ale calciului: hidroxid de calciu şi carbonat
de calciu.

Acizii şi bioxidul de carbon, în prezenţa umidităţii, descompun varul cloros eliberând

clor gazos.
CaOCl2 + 2HCl = CaCl2 + H2O + Cl2
CaOCl2 + CO2 = CaCO3 + Cl2
Valoarea varului cloros este dat de cantitatea de clor activ eliberat sub influenţa
acizilor.
Se conservă în vase bine închise, ferit de lumină şi la loc răcoros.
Determinare cantitativă
Determinarea cantitativă, se realizează prin titrare iodometrică.
Întrebuinţări
Se întrebuinţează ca antiseptic şi decolorant.

2.2.5. ACID CLORHIDRIC, ACIDUM CLORHYDRICUM

HCl; Mr=36,46;
Este întâlnit în natură în emanaţiile vulcanice şi în izvoarele din aceste regiuni.
În sucul gastric se găseşte în procent de 0,3%.
Obţinere
Sub formă pură se obţine, în instalaţii speciale, în urma reacţiei dintre clorul şi
hidrogenul obţinute la electroliza clorurii de sodiu.
 Cl2 + H2 = 2HCl
Aciduul clorhidric tehnic se obţine, ca produs secundar la prepararea carbonatului de
sodiu, prin acţiunea acidului sulfuric asupra clorurii de sodiu.
Această reacţie se desfăşoară în două etape:
- NaCl + H2SO4 = NaHSO4 + HCl, la temperatură obişnuită;
- şi NaCl + NaHSO4 = Na2SO4 + HCl, la temperaturi peste 70oC.
Proprietăţi
Se prezintă sub formă de gaz incolor, cu miros înţepător, iritant, foarte uşor solubil în
apă (un volum de apă dizolvă 450 volume de HCl gazos), care prin răcire se lichefiază
uşor. Concentraţia maximă a acidului clorhidric în soluţie apoasă este de 42%, dar peste
concentraţia de 25%, fumegă la aer, deoarece degajă acid clorhidric gazos. Soluţia care
fumegă la aer este numită Acidum chlorhidricum fumans. Soluţia apoasă a acidului
clorhidric dizolvă metalele mai active, ca de exemplu: Zn, Al, Fe, cu degajare de
hidrogen.
Densitatea soluţiilor apoase de acid clorhidric este dependentă de concentraţie, iar
concentraţia se poate afla, după determinarea densităţii utilizând următoarea relaţie,
HCl%=(d-1) x 200, ca de exemplu:
- d=1,05; HCl%=10,17;
- d=1.10; HCl%=20,01.
În FRX sunt oficinale:
- Acidum hydrochloricum (Acid clorhidric concentrat);
- şi Acidum hydrochloricum dilutum (Acid clorhidric diluat).

2.2.6. ACIDUM HYDROCHLORICUM FRX

ACID CLORHIDRIC CONCENTRAT
Este soluţia apoasă a acidului clorhidric de concentraţii cuprinse între 35-39%.
Proprietăţi
Se prezintă sub formă de lichid limpede, incolor, cu miros înţepător caracteristic,
densitatea 1,174-1,189, miscibil în orice proporţie cu apa şi alcoolul, soluţia apoasă cu
gust acru, chiar şi în diluţii foarte mari, fumegă la aer, motiv pentru care trebuie ambalat
în recipiente bine închise.
Identificare
Prin apropierea de gura flaconului cu acid clorhidric concentrat a unei baghete de sticlă
umectată cu amoniac concentrat, se formează un fum dens de clorură de amoniu.
Cu cloratul de potasiu reacţionează şi formează clor, care colorează în albastru hârtia
de filtru umectată cu iodură de potasiu şi amidon.
Soluţia apoasă reacţionează cu azotatul de argint, rezultând un precipitat alb, cazeos,
insolubil în acid azotic, dar solubil în amoniac concentrat.
Condiţii de puritate
Se verifică următoarele impurităţi: acid sulfuros, clor, substanţe oxidante.
Determinare cantitativă
 Se determină titrimetric, in soluţie diluată, cu NaOH 1M, utilizând ca îndicator
metiloranjul.
Întrebuinţări
Se întrebuinţează ca: reactiv şi pentru prepararea acidului clorhidric diluat.
Conservare
Se depozitează în recipiente bine închise, în dulapuri încuiate, respectând cadrul
legislativ pentru manipularea acestei substanţe.

2.2.7. ACIDUM HYDROCHLORICUM DILUTUM FRX

ACID CLORHIDRIC DILUAT
Este soluţia apoasă a acidului clorhidric de concentraţii cuprinse între 9,5-10,5%.
Proprietăţi
Se prezintă sub formă de lichid limpede, incolor, fără miros, miscibil în orice
proporţie cu apa şi alcoolul, cu gust acru, reacţie foarte acidă, densitatea relativă de
1,047-1,052 şi trebuie să îndeplinească condiţiile de puritate similare acidului clorhidric
concentrat.
Determinare cantitativă
Se determină titrimetric, cu NaOH 1M, utilizând ca îndicator metiloranjul.
Întrebuinţări
Se întrebuinţează ca: acidifiant gastric în hipo- şi anaclorhidrie în anumite preparate
farmaceutice.

2.2.8. NATRII CHLORIDUM, CLORURĂ DE SODIU FRX

Na Cl; Mr=58,44
Se găseşte în natură în cantităţi mari în zăcăminte saline sau în apa mărilor şi
oceanelor.
România este ţara unde se găsesc cele mai mari zăcăminte, iar dintre localităţile unde
se exploatează sarea menţionăm: Ocna-Mureş, Slănic, Uioara, Tg.Ocna, Ocnele-Mari,
Praid etc.
Preparare
Clorura de sodiu uz farmaceutic se obţine prin purificarea sării naturale, prin
următoarea modalitate: soluţia sarii naturale se tratează cu carbonat de sodiu, pentru
precipitarea sărurilor de calciu şi magneziu, se filtrează, excesul de carbonat de sodiu se
nutralizează cu acid clorhidric, iar clorura de sodiu se cristalizează după evaporarea apei.
Proprietăţi
Se prezintă sub formă de pulbere albă cristalină, sau cristale cubice, cu gust sărat,
solubilă în 3 părţi apă rece, 2,5 părţi apă fierbinte, 12 părţi glicerol, puţin solubilă în
alcool, soluţa apoasă are reacţie neutră.
Identificare
Sodiul se identifică prin introducerea substanţei în flacără unui bec de gaz Bunsen, iar
flacăra este colorată în galben.
 Prin tratarea soluţiei apoase de NaCl , cu azotat de argint, rezultă un precipitat alb
cazeos, insolubil în acid azotic diluat, dar solubil în amoniac concentrat.
Controlul purităţii
Se controlează: aciditatea-alcalinitatea (indicator fenolftaleină), amoniu, bariu, calciu,
magneziu, bromuri, ioduri, potasiu, substanţe uşor carbonizabile, nitraţi, fier şi sulfaţi,
conform FRX.
Determinare cantitativă
Determinarea cantitativă, se realizează titrimetric, în mediu apos, AgNO3 0,1M
(metoda Mohr) utilizând ca indicator cromat de potasiu.
Trebuie să conţină între 99,5-100,5% NaCl.
Întrebuinţări
Se întrebuinţează :
- în soluţie apoasă 0,9% sub formă de ser fiziologic;
- la izotonizarea soluţiilor parenterale (injecţii, perfuzii), colirelor, picăturilor pentru
nas.
- în concentarţie de 10-20% are acţiune coagulantă.
Se utilizează sub următoarele preparate oficinale:

Iniectabile Natrii Chloridi, Soluţie injectabilă de clorură de sodiu

Soluţia injectabilă de clorură de sodiu (100 mg sau 200 mg/ml) este o soluţie sterilă şi
apirogenă de clorură de sodiu în apă pentru preparate injectabile.

Acţiune farmacologică şi întrebuinţări: aport de clorură de sodiu.

Infundibili kalii et natrii chloridi – soluţie perfuzabilă de clorură de potasiu şi clorură

de sodiu care conţine 36 mmoli K+, 103mmoli Na+ ŞI 138 mmoli Cl-.

Infundibile natrii chloridi – soluţie perfuzabilă de clorură de sodiu conţine 9 g/l clorură
de sodiu sau 154 mmoli de Na+ şi 154 mmoli Cl-.

Infundibili natrii chloridi composita - (Infundibili Ringeri) soluţie perfuzabilă de

clorură de sodiu compusă conţine 8,6 g/l clorură de sodiu, 0,5 g/l clorură de calciu, 0,3
g/l clorură de potasiu care corespunde la: 147 mmoli Na+, 4 mmoli K+, 2,28 mmoli Ca2+,
156 mmoli Cl-.

Infundibili natrii chloridi composita cum natrio lactato (Soluţie Hartmann) – Soluţie
perfuzabilă de clorură de sodiu compusă cu lactat de sodiu - conţine clorură de sodiu 6
g/l, clorură de calciu 0,5 g/l, clorură de potasiu 0,3 g/l, acid lactic 4,02 g/l, hidroxid de
sodiu 1,79 g/l care corespunde la 147 mmoli Na+, 4 mmoli K+, 0,77 mmoli Ca2+, 624
mmoli Cl-.
2.2.9. KALII CHLORIDUM, CLORURĂ DE POTASIU FRX
KCl; Mr=74,56
Preparare
Se obţine prin:
- recristalizare din produsul brut obţinut din zăcămintele naturale, în care se găseşte în
concentraţii ridicate, ca de exemplu: silvinbă (KCl), carnalita (KCl.MgCl 2.H2O) şi cainita
(KCl.MgSO4.3H2O);
- prin neutralizarea carbonatului de potasiu cu acid clorhidric:
K2CO3 + 2 HCl = 2 KCl + H2O + CO2
Proprietăţi
Se prezintă sub formă de pulbere albă cristalină sau cristale incolore, cu gust slab
sărat,fără miros, solubilă în 3 părţi apă şi practic insolubilă în alcool şi eter.
Identificare
Potasiul se identifică prin introducerea substanţei în flacăra unui bec de gaz Bunsen,
iar flacăra se colorează în violet.
Prin tratarea soluţiei apoase de NaCl , cu azotat de argint, rezultă un precipitat alb
cazeos, insolubil în acid azotic diluat, dar solubil în amoniac concentrat.
Cu amestecul de acetat de sodiu şi acid tartric formează un precipitat cristalin
potasiu).
Controlul purităţii
Se controlează: aciditatea-alcalinitatea (indicator fenolftaleină), amoniu, bariu, calciu,
magneziu, bromuri, ioduri, sodiu, substanţe uşor carbonizabile, nitraţi, fier şi sulfaţi,
conform FRX.
Determinare cantitativă
Determinarea cantitativă, se realizează titrimetric, în mediu apos, AgNO3 0,1M
(metoda Mohr) utilizând ca indicator cromat de potasiu.
Trebuie să conţină între 99-100,5% KCl.
Întrebuinţări
Potasiul are următoarele funcţii fiziologice:
- este principalul cation intracelular;
- contribuie la contracţia muşchilor: striaţi, miocardic şi neted;
- are rol importaqnt în transmisia sinaptică;
- şi diuretic.
Se utilizează sub următoarul preparat oficinal:
Infundibili kalii et natrii chloridi – soluţie perfuzabilă de clorură de potasiu şi
clorură de sodiu care conţine 36 mmoli K+, 103mmoli Na+ ŞI 138 mmoli Cl-.

2.2.10. AMMONII CHLORIDUM, CLORURĂ DE AMONIU FRX

NH4Cl; Mr=53,49
Sinonime: Ţipirig
Preparare
Se obţine prin:
- reacţia dintre sulfatul de amoniu şi clorura de sodiu în soluţie saturată fierbinte:
(NH4)2SO4 + 2NaCl = Na2SO4 + 2NH4Cl
Sulfatul se sodiu precipită la cald, iar după răcire se cristalizează clorura de amoniu.
- prin neutralizarea amoniacului cu acid clorhidric.
Proprietăţi
Se prezintă sub formă de pulbere albă cristalină, cu gust răcoritor, arzător, sărat,
solubilă în 3 părţi apă, 10 părţi glicerol, 100 părţi alcool, soluţia apoasă are reacţie slab
acidă, iar prin încălzire se volatilizează şi se descompune în amoniac şi acid clorhidric.
Identificare
Prin încălzire cu hidroxid de sodiu în soluţie apoasă, degajă vapori de amoniac, care
albăstresc hârtia roşie de turnesol.
NH4Cl + NaOH = NH3 + NaCl + H2O
Prin tratarea soluţiei apoase, cu azotat de argint, rezultă un precipitat alb cazeos,
insolubil în acid azotic diluat, dar solubil în amoniac concentrat.
Controlul purităţii
Se controlează următoarele impurităţi: aciditatea-alcalinitatea (indicator roşu de
metil), tiocianaţi, bariu, bromuri, ioduri, conform FRX.
Determinare cantitativă
Determinarea cantitativă, se realizează titrimetric, în mediu apos, prin adăugarea unui
exces de AgNO3 0,1M (metoda Volhard) şi retitrare cu tiocianat de amoniu 0,1M,
utilizând ca indicator sulfat de fier III şi de amoniu.
Trebuie să conţină între 99-100,5% NH4Cl.
Întrebuinţări
Se întrebuinţează :
- uz intern, ca expectorant şi diuretic în doze de 0,2-0,5 g;
- parenteral, în tratamentul alcalozei metabolice.

2.3. BROMUL ŞI SUBSTANTELE MEDICAMENTOASE CARE CONŢIN

ACEST ELEMENT CHIMIC

2.3.1. BROMURI
În terapie sec utilizează bromuri ale metalelor alcaline şi alcalino-pământoase. Sunt
substanţe albe cristaline uşor solubile în apă, bromura de sodiu fiind higroscopică, iar
bromurile de calciu şi sronţiu fiind delicvescente.Sunt sensibile la lumină şi oxigen,
decompunându-se şi eliberând brom. Stabilitatea cea mai mare o are bromura de potasiu.
Se utilizează în terapie ca sedative SNC.

2.3.1.1. NATRII BROMIDUM, BROMURA DE SODIU FRX

Na Br; Mr=102,9
Preparare
6NaOH + 3Br2 = 5NaBr + NaBrO3+3H2O
La soluţia obţinuta se adaugă cărbune vegetal, se calcinează uşor obţinându-se din
bromat de sodiu bromură de sodiu.
NaBrO3+3C= NaBr+3CO.
Proprietăţi
Se prezintă sub formă de pulbere albă cristalină, fără miros cu gust sărat, solubilă în
1,2părţi apă şi în 16 p alcool. Soluţa apoasă are reacţie neutră sau slab alcalină.
Identificare
Sodiul se identifică prin introducerea substanţei în flacără unui bec de gaz Bunsen, iar
flacăra este colorată în galben.
Prin tratarea soluţiei apoase de NaBr , cu azotat de argint, rezultă un precipitat alb
gălbui, insolubil în acid azotic diluat, dar greu solubil în amoniac concentrat.
Controlul purităţii
Se controlează: aciditatea-alcalinitatea (indicator fenolftaleină), bariu, calciu, bromuri,
ioduri, potasiu, conform FRX.
Determinare cantitativă
Determinarea cantitativă, se realizează titrimetric, în mediu apos, AgNO3 0,1M
(metoda Mohr) utilizând ca indicator cromat de potasiu.
Trebuie să conţină între 99,0-100,5% NaCl.
Întrebuinţări
Se întrebuinţează ca sedativ SNC.

2.3.1.2. KALII BROMIDUM, BROMURA DE POTASIU FRX

K Br; Mr=119,0
Preparare
6KOH (soluţie fierbinte) + 3Br2 = 5KBr + KBrO3+3H2O
La soluţia obţinuta se adaugă cărbune vegetal, se calcinează uşor obţinându-se din
bromat de sodiu bromură de sodiu.
KBrO3+3C= KBr+3CO.
Proprietăţi
Se prezintă sub formă de pulbere albă cristalină sau cristale incolore, fără miros cu
gust sărat, solubilă în 1,7părţi apă, 4p glicerol şi în 200 p alcool. Soluţa apoasă are reacţie
neutră sau slab alcalină.
Identificare
Potasiul se identifică prin introducerea substanţei în flacără unui bec de gaz Bunsen,
iar flacăra este colorată în violet.
Prin tratarea soluţiei apoase de KBr , cu azotat de argint, rezultă un precipitat alb
gălbui, insolubil în acid azotic diluat, dar greu solubil în amoniac concentrat.
Controlul purităţii
 Se controlează: aciditatea-alcalinitatea (indicator fenolftaleină), bariu, calciu, bromuri,
ioduri, potasiu, conform FRX.
Determinare cantitativă
Determinarea cantitativă, se realizează titrimetric, în mediu apos, AgNO3 0,1M
(metoda Mohr) utilizând ca indicator cromat de potasiu.
Trebuie să conţină între 98,0-100,5% KCl.
Întrebuinţări
Se întrebuinţează ca sedativ SNC si anticonvulsivant.

2.3.1.3. AMMONII BROMIDUM, BROMURA DE AMONIU FRX

NH4Br; Mr=97,94
Preparare
Soluţia de amoniac se trateaază la rece cu soluţie de brom (picătură cu picătură), iar
acidul brombidric în exces este neutralizat de excesul de amoniac.
Proprietăţi
Se prezintă sub formă de pulbere albă cristalină, fără miros, higroscopică, cu gust
sărat, solubilă în 1,7părţi apă şi p alcool. Soluţa apoasă are reacţie slab acidă.
Identificare
Amoniul se identifică prin fierberea soluţiei cu hidroxid de sodiu, într-o eprubetă, la
gura căreia fiind pusă hartie rosie de turnesol, care se albăstreşte în urma degajării
vaporilor de amoniac.
Prin tratarea soluţiei apoase de KBr , cu azotat de argint, rezultă un precipitat alb
gălbui, insolubil în acid azotic diluat, dar greu solubil în amoniac concentrat.
Controlul purităţii
Conform FRX.
Determinare cantitativă
Determinarea cantitativă, se realizează titrimetric, în mediu apos, AgNO3 0,1M
(metoda Mohr) utilizând ca indicator cromat de potasiu.
Trebuie să conţină între 99,0-100,5% bromura de amoniu.
Întrebuinţări
Se întrebuinţează ca sedativ SNC si în tusea convulsiva la copii.

2.3.1.4. CALCII BROMIDUM, BROMURA DE CALCIU FRX

CaBr2x2H2O; Mr=235,9
Preparare
2HBr + CaCO3 = CaBr2 + CO2 + H2O
Acidul bromhidric în soluţie apoasă se neutralizează cu carbonat de calciu, se filtrează
şi se evaporă la sec.
Proprietăţi
 Se prezintă sub formă de pulbere incoloră cristalină,sau masă granulară albă, fără
miros, higroscopică, cu gustarză tor, la început, apoi sărat-amărui, foarte uşor solubilă în
apă şi alcool, insolubilă în eter şi cloroform.
Identificare
Calciul se identifică prin introducerea substanţei în flacără unui bec de gaz Bunsen, iar
flacăra este colorată în galben-cărămiziu. Cu oxalatul de amoniu dă un precipitat alb
insolubil în amoniac şi în acid acetic, datr solubil în acizi minerali.
Prin tratarea soluţiei apoase de KBr , cu azotat de argint, rezultă un precipitat alb
gălbui, insolubil în acid azotic diluat, dar greu solubil în amoniac concentrat.
Controlul purităţii
Conform FRX.
Determinare cantitativă
Determinarea cantitativă, se realizează titrimetric, în mediu apos, AgNO3 0,1M
(metoda Mohr) utilizând ca indicator cromat de potasiu.
Trebuie să conţină între 95,0-99% bromura de calciu.
Întrebuinţări
Se întrebuinţează ca sedativ SNC, laringospasm. Datorită delicvescenţei se utilizează
exclusiv sub forma de soluţii apoase.

2.3.1.5. SRONŢII BROMIDUM, BROMURA DE SRONŢIU FRX

CaBr2x2H2O; Mr=235,9
Preparare
2HBr + SrCO3 = SrBr2 + CO2 + H2O
Acidul bromhidric în soluţie apoasă se neutralizează cu carbonat de calciu, se filtrează
şi se evaporă la sec.
Proprietăţi
Se prezintă sub formă de cristale incolore, fără miros, higroscopice, cu gust sărat,
solubile în 0,4p apă, 1,6 p alcool şi practic insolubile în eter. Prin încălzire se dizolvă în
apa de cristalizare.
Identificare
Stronţiul se identifică prin introducerea substanţei în flacără unui bec de gaz Bunsen,
iar flacăra este colorată în roşu-carmin.
Prin tratarea soluţiei apoase, cu azotat de argint, rezultă un precipitat alb gălbui,
insolubil în acid azotic diluat, dar greu solubil în amoniac concentrat.
Controlul purităţii
Conform FRX.
Determinare cantitativă
Determinarea cantitativă, se realizează titrimetric, în mediu apos, AgNO3 0,1M
(metoda Mohr) utilizând ca indicator cromat de potasiu.
Trebuie să conţină între 98,8-101% bromura de calciu.
Întrebuinţări
 Se întrebuinţează ca sedativ SNC, hipnotic şi fluidificant al secreţiei bronşice.
2.4. IODUL ŞI SUBSTANTELE MEDICAMENTOASE CARE CONŢIN ACEST
ELEMENT CHIMIC
2.4.1. Aspecte generale
Iodul se găseşte în natură în:
- apa mărilor şi oceanelor;
- în sedimentele petroliere;
- în compoziţia unor ape minerale;
- în algele marine dibn genurile: Laminaria şi Fucus vel Ascophyllum, la care
produsul vegetal uscat conţine 0,03-0,2% Iod;
- în salpetrul de Chile, care conţine iod sub formă de iodat de potasiu (NaIO2).
În ţara noastră se găseşte în apele minerale de la: Herculane, Govora şi în apa
sondelor. Apa de sondă de la Boldeşti şi apa minerală de Govora conţine aproximativ 8-
10 g Iod/tonă.
Pentru obţinerea industrială a iodului se folosesc:
- apa sondelor;
- cenuşa algelor marine;
- şi apele reziduale rezultate după cristalizarea salpetrului de Chile ( nitrat de sodiu).
În organismul uman se găseşte în tiroidă, este element de importanţa vitală, iaer
carenţa iodului din organism poate produce tulburări metabolice.

2.4.2. Iod, Iodum [FRX]

2.4.2.1. Obţinere
Obţinere din cenuşa algelor marine
Cenuşa algelor marine conţine predominant carbonat de sodiu, dar şi iod în
concentraţii de aproximativ 0,1-0,5%.
Procedeul de extracţie constă în tratarea suspensiei apoase de cenuşă cu acid sulfuric,
după care rezultă sulfaţi ai elementelor metalice, care se cristalizează. În continuare
soluţia concentrată rezultată, în urma cristalizării sulfaţilor, este tratată cu acid sulfuric şi
bioxid de mangan la fierbere, iar în urma acestei reacţii rezultă iod elementar.
2NaJ + 2H2SO4 + MnO2 = J2 + Na2SO4 + MnSO4 + 2H2O
Obţinere din apa sondelor
Apa sondelor conţine aproximativ 25-30g Iod/m3, sub formă de iodură, din care iodul
elementar se obţine prin oxidare, precipitare sau electrochimic.
Obţinerea prin oxidare poate fi realizată prin acidularea apei de sondă şi tratarea
acesteia cu acid azotos.
2HJ + 2HNO2 = J2 + 2NO + 2H2O
Iodul pus în libertate se poate separa din soluţia apaosă prin adsorbţie pe cărbune, de
pe care este eluat cu soluţie de tiosulfat de sodiu sau hidroxid de sodiu, obţinându-se,
astfel, o soluţie care conţine 3-4% iod.
J2 + 2Na2S2O3 = 2NaJ + Na2S4O6
Din iodura de sodiu iodul este pus în libertate cu un oxidant.
 J2 + 2NaOH = NaJ + NaOJ + H2O
Din aceste săruri iodul se eliberează prin acidularea soluţiei.
Obţinerea prin precipitare se realizează prin precipitare, din apa de sondă, cu soluţie
de azotat de argint sau prin trecerea apei de sondă printr-un strat de clorură de argint.
NaJ + AgNO3 = AgJ + NaNO3
NaJ + AgCl = AgJ + NaCl
Di iodura de argint, iodul elementar se obţine prin tratarea soluţiei cu pilitură de
aluminiu, rezultând argint metallic şi iodură de aluminiu, din care iodul elementar se
obţine prin tratare cu clor gazos, iar argintul metallic se dizolvă în acid azotic, după care
este din nou întrebuinţat.
3AgJ + Al = AlJ3 + 3Ag
2 AlJ3 + Cl2 = 2AlCl3 + 3J2
Obţinerea electrochimică, presupune electroliza apei, care conţine iodură, folosind
anod de cupru, când rezultă iodură de cupru, din care iodul se eliberează prin oxidare.
2CuJ + MnO2 + H2SO4 = J2 + 2CuSO4 + 2MnSO4 + 4H2O

Obţinerea din apele reziduale rezultate după cristalizarea salpetrului de Chile

Apa rezultată după cristalizarea salpetrului de Chile conţine aproximativ 10% NaJO 3,
din care iodul elementar se obţine, prin tratarea acestei soluţii cu dioxid de sulf sau sulfit
acid de sodiu.

2NaJO3 + 5SO2 + 4H2O = J2 + 3H2SO4 + 2NaHSO4

2NaJO3 + 5NaHSO3 = J2 + 2Na2SO4 + 3NaHSO4 + H2O
Iodul brut astfel obţinut se purifică prin sublimare. Chiar în această situaţie iodul mai
conţine impurităţi de Br, Cl sub formă de combinaţii interhalogenice solide: ClJ, Cl 3J,
BrJ etc.
Pentru eliminarea acestor impurităţi se procedează la o resublimaredupă amestecare
cu iodura de potasiu. În urma acestui process impurităţile halogenice rămân în reziduu
sub formă de săruri.

ClJ + KJ = KCl + J2
BrJ + KJ = KBr + J2
Cl3J + 3KJ = 3KCl + 2J2
2.4.2.2.Proprietăţi
Iodul se prezintă sub formă de: lame friabile cu luciu metalic sau fragmente de culoare
cenuşie–violacee, cu miros pătrunzător caracteristic, foarte greu solubile în apă, solubile
în: 10 părţi alcool, 20 părţi eter, 45 părţi cloroform, uşor solubile în benzen, disulfură de
carbon şi puţin solubile în glicerol. În prezenţa iodurilor solubilitatea iodului în apă
creşte, formându-se poliioduri, în care iodul este legat labil, păstrând proprietăţile de iod
elementar.
KJ + J2 = 2KJ3
La aer şi încălzire se volatilizează, rezultând vapori de culoare violetă.
 Soluţiile iodului în:
- alcool şi eter au culoare brună;
- disulfură de carbon au culoare violet;
- benzen şi cloroform au culoare violet-roşcată.
În general iodul dă coloraţii brune în solvenţii care au oxigen în moleculă şi culoare
violet în solvenţii fară oxigen în moleculă.
Reactivitatea iodul este asemănătoare bromului şi clorului, dar mai diminuată, din
cauza diferenţei de electronegetivitate.
Iodul are capacitatea de a reacţiona direct cu metalele, motiv pentru care la cântărire
trbuie evitat contactul cu ustensile sau aparatură metalică.
2.4.2.3. Identificare
Pentru identificarea iodului se pot utilize următoarele modalităţi:
- încălzire sub nişă, rezultând vapori violeti;
- reacţia cu soluţia de amidon la rece, rezultând o culoare albastră, care dispare la cald,
produsul colorant fiind un complex de incluziune de tip clatrat.
2.4.2.4. Controlul purităţii
Se realizează conform FRX.
2.4.2.5. Dozare
Se realizează conform FRX, după dizolvarea în apă prin intermediului iodurii de
potasiu şi titrare cu tiosulfat de sodiu în prezenţa amidonului ca indicator.
Trebuie să conţină: 99,5-100,5% iod.
2.4.2.6. Întrebuinţări
Iodul este singurul dintre halogeni, care se întrebuinţează în terapie sub formă
elementară.
Extern are acţiune: dezinfectantă, antiseptică, antimicotică, fiind utilizat sub formă de
soluţii alcolice sau glicerol.
În FRX este oficinală Soluţia alcolică de iod-iodurat.
Intern se utilizează, sub forma soluţiei Lugol. în hipotiroidie.

2.4.3. Natrii iodidum, Iodură de sodiu [FRX]

NaJ Mr=149,9
Obţinere
Iodura de sodium se obţine prin tratarea:
-iodului cu soluţie apoasă fierbinte de hiroxid de sodium şi prin transformarea
iodatului în iodură.
J2 + 2NaOH = NaJ + NaOJ + H2O
Din aceste săruri iodul se eliberează prin acidularea soluţiei.
-unei soluţii fierbinţi de iodură fero-feroasă cu carbonat de sodiu.
Fe3J8 = 4Na2CO3 = Fe3O4 + 8NaJ + 4CO2
Proprietăţi
 Se prezintă sub formă de pulbere cristalină albă, cu gust sărat, slab amar, fără miros, la
aer şi lumină se colorează în galben-brun, este higroscopică şi se lichefiază la aer. Se
dizolvă în: 0,6 părţi apă, 2 părţi glicerol şi 3 părţi alcool. Se conservă în recipient bine
închise, ferite de lumină şi la loc uscat.
Identificare
Sodiul colorează flacăra becului de gaz în galben.
Soluţia apoasă:
- formează cu azotatul de argint un precipitat galben insolubil în amoniac concentrat;
- acidulată cu acid clorhidric, plus soluţie de clorură de bariu şi cloroform, se agită,
după care stratul cloroformic se colorează în violet (iod).
Controlul purităţii
Se realizează conform FRX.
Dozare
Se realizează conform FRX, iodatometric. Soluţia apoasă acidulată cu acid clorhidric
se titrează în prezenţa cloroformului cu soluţie apoasă de iodat de sodium 0,05 M, până la
decolorarea cloroformului.
Trebuie să conţină: 99,00-101,00% NaI.
Întrebuinţări
Se întrebuinţează în:
-ateroscleroză;
- expectorant mucolitic;
- stimulează circulaţia periferică şi viscerală.
- şi în afecţiuni tiroidiene.
Extern are acţiune antimicotică.

2.4.4. Kalii iodidum, Iodură de potasiu [FRX]

KJ Mr=166,00
Obţinere
Iodura de sodium se obţine prin tratarea:
-iodului cu soluţie apoasă fierbinte de hiroxid de sodium şi prin transformarea
iodatului în iodură.
J2 + 2KOH = KJ + KOJ + H2O
Proprietăţi
Se prezintă sub formă de pulbere cristalină albă sau cristale cubice incolore, cu gust
sărat, apoi slab amar, fără miros, la aer şi lumină se colorează în galben-brun, nu este
higroscopică şi se lichefiază la aer. Se dizolvă în: 0,7 părţi apă, 2,5 părţi glycerol, 5 părţi
alcool metilic, 75 părţi acetonă şi 18 părţi alcool. Se conservă în recipient bine închise,
ferite de lumină şi la loc uscat.
Identificare
Sodiul colorează flacăra becului de gaz în violet.
Soluţia apoasă:
- formează cu azotatul de argint un precipitat galben insolubil în amoniac concentrat;
 - formează cu acidul tartric în prezenţa acetatului de sodiu un precipitat alb cristalin de
tartrat de potasiu.
Controlul purităţii
Se realizează conform FRX.
Dozare
Se realizează conform FRX, iodatometric. Soluţia apoasă acidulată cu acid clorhidric
se titrează în prezenţa cloroformului cu soluţie apoasă de iodat de sodium 0,05 M, până la
decolorarea cloroformului.
Trebuie să conţină: 99,00-100,50% KI.
Întrebuinţări
Se întrebuinţează în:
- ateroscleroză;
- expectorant mucolitic;
- stimulează circulaţia periferică şi viscerală.
- şi în afecţiuni tiroidiene.
Se utilizează şi sub formă de comprimate deoarece iodură de potasiu nu este
higroscopică.
Extern are acţiune antimicotică.

2.4.5.Povidon-Iod
Este complex de iod cu povidonă, care conţine 9,00-12,00% iod.
Se prezintă sub formă de pulbere amorfă, galben brună sau roşie grună, solubilă în apă
şi în alcool concentrat.
Are efect antiseptic şi dezinfectant.
Se întrebuinţează în: pregătirea preoperatorie, în dezinfectarea rănilor, în infecţii
cutanate, în ginecologie sub formă de: soluţie, ovule sau unguent, prezentând avantajul că
nu este iritant.

2.4.6. Radioiodul 131I

Dintre izotopii radioactivi se utilizează 131I, care emite radiaţii beta şi gama, cu T1/2 =
8 zile.
Se utilizează pentru:
- investgaţii tiroidiene;
- tireotoxicoză;
- şi pentru terapia cancerului tiroidian.
În FRX sunt osicinale:
- Soluţio natrii iodidi;
- Injectabile natrii iodidi;
- şi Capsulae natrii iodidi.
CHIMIE FARMACEUTICĂ –LABORATOR TEHNOLOGIC
II. CONDITII DE PURITATE
2.1. Modul de control al limitei admise pentru ionul de Clor, conform F.R.X.

Ionul de clor formează cu azotatul de argint, în funcţie de concentraţie, o opalescenţă, o tulbureală sau
un precipitat alb cazeos de clorură de argint solubil în acid azotic si solubil în ammoniac concentart.

Sensibilitaea reacţiei este de 0,0005 mg/ml.

Pentru acestă operaţie este nevoie de următoarele soluţii:

Soluţia de bază

Se obţine, prin dizolvarea a 0,1649 g de clorură de sodiu în prealabil calcinată în 100 ml de apă, într-n
balon cotat de 1000 ml şi se completează la semn.

Soluţia etalon de ion de clor

Se obţine prin diluarea de 10 ori a soluţiei baza, se prepară la nevoie şi conţine 0,01 mg Cl/ml.

Tehnica de lucru

Se iau câte 10 ml din soluţia de analizat şi din soluţia etalon, la care se adaugă 0,5 ml acid azotic 25 % şi
0,5 ml azotat de argint 2 %, după care se agită şi se lasă 5 minute. După 5 minute se compară, iar soluţia
de analizat nu trebuie să prezinte o opalecscenţa mai intensă decât soluţia etalon.

2.2. Modul de control al limitei de sulfaţi, conform F.R.X.

Ionul de sulfat formează cu sărurile de bariu, în funcţie de concentraţie, o tulbureală sau un precipitat alb
de sulfat de bariu practic insolubil în acid clorhidric.

Sensibilitaea reacţiei este de 0,003 mg/ml.

Pentru acestă operaţie este nevoie de următoarele soluţii:

Soluţia de bază

Se obţine, prin dizolvarea a 0,1814 g de sulfat de potasiu, uscat la 105 oC pnă la greutate constantă se
dizolvă în 100 ml de apă, într-un balon cotat de 1000 ml şi se completează la semn.

Soluţia etalon de ion de sulfat

Se obţine prin diluarea de 10 ori a soluţiei baza, se prepară la nevoie şi conţine 0,01 mg ion sulfat/ml.

Tehnica de lucru

Se iau câte 10 ml din soluţia de analizat şi din soluţia etalon, la care se adaugă 0,5 ml acid clorhidric 10
% şi 1 ml clorură de bariu ®, după care se agită şi se lasă 10 minute. După 10 minute se compară, iar
soluţia de analizat nu trebuie să prezinte o tulbureală mai intensă decât soluţia etalon.

2.3. Modul de control al limitei de carbonati, conform F.R.X.

Ionul de carbonat formează cu hidroxidul de bariu, în funcţie de concentraţie, o tulbureală sau un

precipitat alb de carbonat de bariu practic solubil în acid azotic si în acid clorhidric.

Pentru acestă operaţie este nevoie de următoarele soluţii:

Soluţia de bază

Se obţine, prin dizolvarea a 1,7662 g de carbonat de sodium anhidru (R), se dizolvă în 100 ml de apă,
într-un balon cotat de 1000 ml şi se completează la semn.

Soluţia etalon de ion de carbonat

Se obţine prin diluarea de 10 ori a soluţiei baza, se prepară la nevoie şi conţine 0,1 mg ion carbonat/ml.

Tehnica de lucru

Se iau câte 10 ml din soluţia de analizat şi din soluţia etalon, la care se adaugă 5 ml hidroxid de bariu
(R), după care se agită şi se lasă 10 minute. După 10 minute se compară, iar soluţia de analizat nu
trebuie să prezinte o tulbureală mai intensă decât soluţia etalon.

Probele se execută în eprubete cu dop rodat.

2.4. Modul de control al limitei de calciu, conform F.R.X.

Ionul de calciu formează cu oxalat de amoniu, în funcţie de concentraţie, o tulbureală sau un precipitat
alb microcristalin, de oxalat de calciu practic insolubil în acid acetic si amoniac, dar solubil în acid
clorhidric.
Sensibilitatea limita a reactiei este de 0,0035 mg/ml.

Pentru acestă operaţie este nevoie de următoarele soluţii:

Soluţia de bază

Se obţine, prin dizolvarea a 2,500 g de carbonat de calciu (R) uscat 105 C pana la masa constanta, se
dizolvă în 25 ml de acid acetic 30 % si se dilueaza cu apa la 1000 ml intr-un balon cotat.

Soluţia etalon de ion de calciu

Se obţine prin diluarea de 10 ori a soluţiei baza la 100 ml. Se prepară la nevoie şi conţine 0,1 mg ion
Ca/ml.

Tehnica de lucru

Se iau câte 10 ml din soluţia de analizat şi din soluţia etalon, SE NEUTRALIZEAZA, la care se adaugă
1 ml clorura de amoniu 10%, 1 ml amoniac 10%, 1 ml oxalat de amoniu 4 % , se agită şi se se incalzeste
pe baia de apa 10 minute apoi se raceste. După 5 minute se compară, iar soluţia de analizat nu trebuie să
prezinte o tulbureală mai intensă decât soluţia etalon.

Probele se execută în eprubete cu dop rodat.

2.5. Modul de control al limitei de amoniu, conform F.R.X.

Ionul de amoniu formează cu tetraiodomercuratul [II] de potasiu în soluţie alcalina un complex. În

funcţie de concentraţie, apare o coloratie galbena sau se formeaza un precipitat galben-brun.

Sensibilitatea limita a reactiei este de 0,0003 mg/ml.

Pentru acestă operaţie este nevoie de următoarele soluţii:

Soluţia de bază

Se obţine, prin dizolvarea a 0,2965 g de clorura de amoniu (R) uscata in exsicator pe acid sulfuric (R),
se dizolvă în 50 ml apa si se dilueaza cu apa la 1000 ml intr-un balon cotat.

Soluţia etalon de ion de amoniu

Se obţine prin diluarea de 10 ori a soluţiei baza la 100 ml. Se prepară la nevoie şi conţine 0,1 mg ion
NH4/ml.

Tehnica de lucru

Se iau câte 10 ml din soluţia de analizat şi din soluţia etalon, SE NEUTRALIZEAZA cu NaOH diluat
daca este nevoie + proba etalon conform indicatiilor monografiei respective, la care se adaugă 0,15 ml
tetraiodomercuratul de potasiu, se agită şi se compara după 5 minute se compară, iar soluţia de analizat
nu trebuie să prezinte o tulbureală mai intensă decât soluţia etalon.
La sarurile metalelor alcaline si alcalino pamantoase conform FRX.

2.5. Modul de control al limitei de Fer, conform F.R.X.

Ionul Fe3+ formează cu hexacianoferatul [II] de potasiu în un complex. În funcţie de concentraţie, apare
o coloratie albastra sau se formeaza un precipitat albastru.

Sensibilitatea limita a reactiei este de 0,0005 mg/ml.

Pentru acestă operaţie este nevoie de următoarele soluţii:

Soluţia de bază

Se obţine, prin dizolvarea a 0,8635 g sulfat de amoniu - fer (III), in 10 ml acid sulfuric 10 %(R), se
dizolvă si se dilueaza cu apa la 1000 ml intr-un balon cotat.

Soluţia etalon de ion de fer

Se obţine prin diluarea de 10 ori a soluţiei baza la 100 ml. Se prepară la nevoie şi conţine 0,01 mg Fe 3+
/ml.

Tehnica de lucru

Se iau câte 10 ml din soluţia de analizat şi din soluţia etalon, conf. indic. monografiei respective. Se
neutralizeaza cu HCl diluat sau amoniac dilut, daca este nevoie, la care se adaugă 0,1 ml acid azotic
(R), dupa care se fierbe 5 minute dupa care se neutqralizeaza cu NaOH 1 mol si se completeaza la 10
ml.

In ambele eprubete se adauga 0,2 ml HCl 10 % + 0,2 ml hexacianoferatul [II] de potasiu 5 % se

agită şi se compara după 5 minute. Soluţia de analizat nu trebuie să se coloreze mai intens decat soluţia
etalon.

La controlul limitelor de fer in substantele organice conform FRX.

2.6. Modul de control al limitei de fosfati, conform F.R.X.

Ionul fosfat formează cu molibdatul de amoniu in mediu acid în funcţie de concentraţie, o opalescenta,
tulbureala sau un precipitat galben de fosfomolibdat de amoniu, solubil in amoniac si practic insolubil in
acid azotic..

Sensibilitatea limita a reactiei este de 0,001 mg/ml.

Pentru acestă operaţie este nevoie de următoarele soluţii:

Soluţia etalon de ion fosfat

Se obţine, prin dizolvarea a 0,1433 g dihidrogenfosfat de potasiu in 100 ml apa si se dilueaza cu apa la
1000 ml intr-un balon cotat. Se prepară la nevoie şi conţine 0,1 mg ion fosfat /ml.
Tehnica de lucru

Soluţia de analizat prelevata in volumul indicat in monografia respectiva, se neutralizeaza, daca este
necesar cu acid azotic diluat sau amoniac dilut.

In paralel se pregateste proba etalon conform indicatiilor monografiei respective.

In ambele probe se adaugă 1 ml acid azotic (R) + 5 ml molibdat de potasiu in acid azotic (R), se
completeaza la 10 ml, se agita si se compara.

Soluţia de analizat nu trebuie să prezinte o opalescenta mai intensa decat soluţia etalon.

2.7. Modul de control al limitei de metale grele, conform F.R.X.

Prin aceasta metoda se deceleaza numai ionii care precipita sub forma de sulfuri in mediu acid.

Ionul de plumb formează cu sulfura de sodiu o coloratie bruna sau se formeaza un precipitat negru.

Sensibilitatea limita a reactiei este de 0,0005 mg/ml.

Pentru acestă operaţie este nevoie de următoarele soluţii:

Soluţia de bază

Se obţine, prin dizolvarea a 0,1599 g azotat de plumb (II) in 100 ml apa, se adauga 1 ml acid acetic 30
% se dilueaza cu apa la 1000 ml intr-un balon cotat (Solutia A).

10 ml se dilueaza cu apa la 100 ml (Solutia B).

Soluţia etalon de ion de plumb

Se obţine prin diluarea de 10 ori a soluţiei B. Se prepară la nevoie şi conţine 0,001 mg Pb 2+ /ml.

Tehnica de lucru

Se iau câte 10 ml din soluţia de analizat, conf. indic. monografiei respective. Se neutralizeaza cu acid
acetic 30 % sau NaOH dilut, daca este nevoie’

In paralel se pregateste proba etalon conform indicatiilor din monografia respectiva.

In ambele eprubete se adauga 1 ml acid acetic 30 % + 0,05 ml formaldehida+ 0,1 ml sulfura de sodiu
solutie se agită şi se compara după 1 minut privind lichidul de sus in jos. Soluţia de analizat nu trebuie
să se coloreze mai intens decat soluţia etalon.

La controlul limitelor de metale grele in substantele organice conform FRX.

III. METODE DE DETERMINARE CALITATIVA ŞI CANTITATIVA (DOZARE)

3.1. TITRIMETRICE (DOZARE)

3.2. INTRUMENTALE (CALITATIV SI CANTITATIV)

3.2.1. CROMATOGRAFICE:

- PE HARTIE;

- PE STRAT SUBTIRE;

- CROMATOGRAFIA DE LICHIDE SUB PRESIUNE;

- CROMATOGRAFIA DE GAZE.

3.2.2. SPECTROFOTOMETRIE:

- IR;

- UV-VIS;

- Spectrofotometrie de adsorbţie atomică.

3.2.2. CALORIMETRICE:

- TERMOMICROSCOPIA;

- ANALIZA TERMOGRAVIMETRICA;

- ANALIZA TERMODIFERENTIALA;

- ANALIZA CALORIMETRICA DIFERENTIALA (DSC).

3.2.3. ELECTROFOREZA;

3.3. GRAVIMETRIA;

3.4. CONTROL ORGANOLEPTIC;

3.5. DETERMINARI FARMACOTEHNICE;

3.6. DETERMINARI BIOLOGICE SI BIOCHIMICE;

3.7. DATERMINARI FARMACOGNOSTICE;

3.8. CONTROLUL PREPARATELOR RADIOTERAPICE.