Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
FARMACEUTICI
CAPITOLUL I
Introducere în Chimia farmaceutică
1.1.Tabelul periodic al elementelor
Tabelul periodic al elementelor, numit și „tabelul periodic al lui Mendeleev”, cuprinde într-o
formă tabelară toate elementele chimice, aranjate în funcție de proprietățile lor fizice și chimice.
2 3 4 6 7 8 9 10 12 13 14 16 17 18
1 5 11 15
Grupă → II III IV VI VII VIII VIII VIII II III IV VI VII VIII
IA VB IB VA
A B B B B B B B B A A A A A
Perioadă
1 2
1 H He
3 4 5 6 7 8 9 10
2 Li Be B C N O F Ne
11 12 13 14 15 16 17 18
3 Na Mg Al Si P S Cl Ar
19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36
4 K Ca Sc Ti V Cr Mn Fe Co Ni Cu Zn Ga Ge As Se Br Kr
37 38 39 40 41 42 43 44 45 46 47 48 49 50 51 52 53 54
5 Rb Sr Y Zr Nb Mo Tc Ru Rh Pd Ag Cd In Sn Sb Te I Xe
55 56 * 72 73 74 75 76 77 78 79 80 81 82 83 84 85 86
6 Cs Ba Hf Ta W Re Os Ir Pt Au Hg Tl Pb Bi Po At Rn
87 88 ** 104 105 106 107 108 109 110 111 112 113 114 115 116 117 118
7 Fr Ra Rf Db Sg Bh Hs Mt Ds Rg Cn Uut Uuq Uup Uuh Uus Uuo
57 58 59 60 61 62 63 64 65 66 67 68 69 70 71
* Lantanide
La Ce Pr Nd Pm Sm Eu Gd Tb Dy Ho Er Tm Yb Lu
89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 100 101 102 103
** Actinide
Ac Th Pa U Np Pu Am Cm Bk Cf Es Fm Md No Lr
Metale de post-
Metaloizi Nemetale Halogeni3 Gaze nobile3
tranziție
1
Actinidele și lantanidele se numesc împreună "pamânturi rare."
2
Metalele alcaline, metalele alcalino-pământoase, metalele de tranziție și de post-tranziție,
actinidele și lantanidele se numesc împreună "metale."
3
Halogenii și gazele nobile sunt nemetale.
Elemente chimice
Litiu (3) • Sodiu (11) • Potasiu (19) • Rubidiu (37) • Cesiu (55) •
Metale alcaline
Franciu (87) • Ununennium (119)
Metale
Beriliu (4) • Magneziu (12) • Calciu (20) • Stronțiu (38) • Bariu
alcalino-
(56) • Radiu (88) • Unbinilium (120)
pământoase
Metale post- Aluminiu (13) • Galiu (31) • Indiu (49) • Staniu (50) • Taliu (81) •
tranziționale Plumb (82) • Bismut (83) • Poloniu (84)
Bor (5) • Siliciu (14) • Germaniu (32) • Arsen (33) • Stibiu (51) •
Metaloizi
Telur (52)
Hidrogen (1) • Carbon (6) • Azot (7) • Oxigen (8) • Fosfor (15) •
Nemetale
Sulf (16) • Seleniu (34)
Fluor (9) • Clor (17) • Brom (35) • Iod (53) • Astatin (85) •
Halogeni
Ununseptiu (117)
Gaze nobile Heliu (2) • Neon (10) • Argon (18) • Kripton (36) • Xenon (54) •
Radon (86) • Ununoctiu (118)
Lutețiu (71)
Grupele și perioadele
Grupele
Grupa este coloana verticală din tabelul periodic. Grupele sunt considerate cea mai comună cale
de a clasifica elementele. În unele grupe, elementele au unele proprietăți similare sau chiar
identice - acestor grupe le sunt date nume care se folosesc destul de des, ex. metale alcaline,
metale alcalino-pământoase, metale tranziționale etc.
Perioadele
O perioadă este un rând orizontal din tabelul periodic. Deși grupele sunt cel mai comun mod de a
grupa elementele, există regiuni ale sistemului periodic unde similaritățile orizontale sunt mai
semnificante decât cele verticale. De ex. metalele tranziționale, și în special lantanidele și
actinidele. Numărul perioadei arată și numărul straturilor ocupate cu electroni.
Halogenii
În grupa a 17-a, cunoscută drept grupa de halogeni, elementelor nu le lipsește decât un electron
pentru a avea toate straturile ocupate. Din acestă cauză, în reacțiile chimice ele tind să
împrumute un electron (tendința de a împrumuta electroni se numește eletronegativitate).
Această proprietate este cea mai evidentă la Fluor (cel mai electronegativ element din tot
tabelul). Ca rezultat, halogenii formeaza acizi cu hidrogenul, de ex. acidul florhidric, acidul
clorhidric, acidul bromhidric, acidul iodhidric, toate în forma HX. Aciditatea lor crește cu
numărul perioadei.
Știind grupa și perioada unui element, îi putem stabili configurația electronică și numărul atomic.
De exemplu să luăm elemetul situat în perioada a 3-a, grupa VII A (a 17-a). Știm că elementul
are 3 straturi ocupate cu electroni și că pe ultimul strat are 7 electroni, deci configuratia va fi:
K:2e- L:8e- M:7e-. Având configurația electronică , putem afla numărul atomic adunând toți
electronii, deci numărul atomic va fi 17. Având numărul atomic putem afla numele elementului,
în acest exemplu: Clor. Din configurația electronică putem afla ce ioni formează elementul.
Acceptând un electron, elementul formeaza 1 ion negativ, deci este un halogen. Pe baza ionului
format îi putem stabili valența (1) și electrovalența(-1).
Elementele din grupa VIII A, cea de-a 18-a, mai sunt numite și "gaze inerte".
a.Atom.
Atomul este cea mai mică particulă ce caracterizează un element chimic, respectiv este cea mai mică
particulă dintr-o substanță care prin procedee chimice obișnuite nu poate fi fragmentată în alte particule
mai simple. Acesta constă într-un nor de electroni care înconjoară un nucleu atomic dens. Nucleul
conține sarcini electrice încărcate pozitiv (protoni) și sarcini electrice neutre (neutroni), fiind înconjurat
de norul electronic încărcat negativ. Când numărul electronilor și al protonilor este egal, atunci atomul
este neutru din punct de vedere electric; dacă acest lucru nu se întâmplă, atunci atomul devine un ion,
care poate avea sarcină pozitivă sau negativă. Atomul este clasificat după numărul de protoni și
neutroni: numărul protonilor determină numărul atomic (Z) și neutronii izotopii acelui element.
Particula care nu poate fi descompusa in urma reactiilor chmice .Atomii sunt formatii din
nucleu atomic si invelis electronic.In atomul neutru din punct de vedere electric numarul
electronilor ( cu sarcina electrica negativa ) din invelisul electronic este egal cu numarul
protonilor ( cu sarcina electrica ) din nucleul atomic.Atomi sunt reprezentati prin modele
atomice.
Modele Atomice:
1.Modelul atomic al lui Dalton ( 1805):atomul unui element este reprezentat sub forma unei
particule sferice omogene ; ipoteza fara baze experimnetale .
2.Modelul atomic al lui Thomson( 1904):atomul este reprezentat sub forma unei particule
sferice cu sarcina electrica pozitiva , pe care sunt egal distribuiti electroni ; are baze
experimentale : sarcina electrica a particulelor ( radiatiile de electroni , radiatiile canal )
3.Modelul atomic al lui Rutherford(1911):atomul este format dintr-un nucleu cu sarcina
electrica pozitiva si din electroni cu sarcina electrica negativa , care se afla in invelisul
electronic si graviteaza in jurul nucleului; are baze experimentale de imprastiere a radiatiilor
ALFA pe o foita de aur .
4.Modelul atomic Bohr-Sommerfeld(1916):perfectionarea modelului atomic al lui Bohr ;
pentru miscarea electronilor nu mai presupune orbite , ci elipse ; are baze experimentale :
structura fina a spectrelor atomice .
Particule elementare
Cele mai mici caramizi ale materiei ; au atat proprietati de corpuscul , cat si de unda .In
anumite conditii propii, dintr-o particula sau de mai multe particule pot aparea altele.La cele
mai multe particule elementare transformarile au loc spontan
d.Radioactivitatea
Transformarea nucleara spontana a radionuclizilor cu emisie de diferite radiatii.
Radionuclid: specie atomica radioactiva .
3. Invelisul electronic
a.Invelisul electronic
Spatiul din jurul nucleului atomic , in care se gasesc electroni atomului respectiv.
b.Strat electronic ( nivel energetic)
Electroni din invelisul electronic cu aproximativ aceeasi energie sunt ordonati pe un anumit
nivel energetic .Acesta stare energetica a electronilor se numeste si strat electronic.
Sraturile eletronice ( nivelurile energetice ) sunt numerotate in ordinea crescatoare a energiei
, numarului stratului fiind egal cu numarul cuantic principal, n .Straturile electronice pot fi
notate , d asemenea , cu literele K,L,M,N,O,P,Q;.Fiecarui nivel energetic ii poate fi atribuit
numai un anumit numar maxim de electroni : Z=2�(n�n).
Nivelurile energetice ( straturile electronice ) se subimpart pe baza diferentierii fine a
energiei electronilor in subniveluri ( substraturi ).Unui nivel energetic cu numarul cuantic
princupal n ii apartin n niveluri.Fiecare subnivel corespunde unui numar cuantic secundar
l .Subnivelurile se noteaza cu literele s(l=o), p(l=1), d(l=2), f(l=3).(eng:Sharp; Principal;
Diffus ; Fundamental)Fiecarui subnivel ii poate fi atribuit numai un anumit numar maxim de
electroni Z: Z = 4l + 2.
Nivelurile energetice pot fi reprezentate sub forma schemei nivelurilor energetice .Schema
nivelurilor energetice este valabila pentru invelisurile electronice ale atomilor in stare
fundamentala .
Ex:Subnivelul 3d este mai inalt energetic decat subnivelul 4s.
In anii 60, precum am mai spus, fizicienii au demonstrat că atât protonul cât şi
neutronul sunt formaţi din particule mai mici: quarcii. Protonii şi neutronii sunt
formaţi din două tipuri de quarci numiţi up şi down. Protonul este compus din trei
quarci, mai exact din doi quarci up şi un quarc down. Fiecare quarc up transportă o
cantitate de sarcină electrică pozitivă egală cu două treimi din sarcina electrică a
electronului (dar de semn opus), iar fiecare quarc down transportă o cantitate de
sarcină electrică negativă egală cu o treime din sarcina electrică a electronului.
Aşadar, sarcina electrică a protonului fiind unitară şi pozitivă, avem: 2/3+2/3-
1/3=1. Neutronul este şi el format din trei quarci, mai exact doi quarci down şi un
quarc up, astfel încât sarcina neutronului fiind neutră avem: 2/3-1/3-1/3=0.
Constituenţii fundamentali, acele cărămizi ipotetice despre care grecii spuneau că
formează toată lumea ce ne inconjoară, au fost în sfârşit identificati ??.. poate!!..
dar cu siguranţă nu sunt numai electroni şi quarci up si down!!
CAPITOLUL II
2.2.1. CLOR
Clorul se găseşte în natură:
- sub formă liberă, în emanaţii vulcanice;
- şi în combinaţii: NaCl (sare de bucătărie, în minele de sare), KCl (silvină),
KCl.MgCl2x6H2O (carnalită), KCl.MgSO4x3H2O (cainită), în apele mărilor şi
oceanelor etc.
Obţinere
Îndustrial se obţine, ca produs secundar , la prepararea hidroxidului de sodiu
prin hidroliza clorurii de sodiu.
Proprietăţi
Se prezintă sub formă de gaz de culoare galben-verzui, cu miros înţepător,
sufocant, solubil în apă în raport 2/1 v/v, care se lichefiază (obţinându-se un lichid
galben-verzui) la temperatura camerei şi la o presiune de 6,6 atmosfere.
Soluţia saturată conţine 0,68 % clor.
Clorul reacţionează cu apa conform următoarei reacţii:
Cl2 + H2O = HCl + HOCl
Acidul hipocloros prezintă instabilitate şi se descompune î acid clorhidric şi
oxigen.
HOCl=HCl = 1/2O2
Datorită eliberării oxigenului atomic rezultă efectele antiseptic şi decolorant.
Clorul este mai elerctonegativ dect bromul şi iodul pe care le eliberează din
săruri.
2KJ + Cl2 = 2KCl + J2
Întrebuinţări
Soluţia apoasă de clor conţine 0,4-0,5% Cl şi se utilizează, ca reactiv. De
asemenea, sub formă de combinaţii, ca: hipocloriţi, clorat de potasiu, acid
clorhidric şi săruri se utilizează în farmacie.
Soluţia injectabilă de clorură de sodiu (100 mg sau 200 mg/ml) este o soluţie
sterilă şi apirogenă de clorură de sodiu în apă pentru preparate injectabile.
2.3.1. BROMURI
În terapie sec utilizează bromuri ale metalelor alcaline şi alcalino-pământoase.
Sunt substanţe albe cristaline uşor solubile în apă, bromura de sodiu fiind
higroscopică, iar bromurile de calciu şi sronţiu fiind delicvescente.Sunt sensibile la
lumină şi oxigen, decompunându-se şi eliberând brom. Stabilitatea cea mai mare o
are bromura de potasiu.
Se utilizează în terapie ca sedative SNC.
ClJ + KJ = KCl + J2
BrJ + KJ = KBr + J2
Cl3J + 3KJ = 3KCl + 2J2
2.4.2.2.Proprietăţi
Iodul se prezintă sub formă de: lame friabile cu luciu metalic sau fragmente de
culoare cenuşie–violacee, cu miros pătrunzător caracteristic, foarte greu solubile în
apă, solubile în: 10 părţi alcool, 20 părţi eter, 45 părţi cloroform, uşor solubile în
benzen, disulfură de carbon şi puţin solubile în glicerol. În prezenţa iodurilor
solubilitatea iodului în apă creşte, formându-se poliioduri, în care iodul este legat
labil, păstrând proprietăţile de iod elementar.
KJ + J2 = 2KJ3
La aer şi încălzire se volatilizează, rezultând vapori de culoare violetă.
Soluţiile iodului în:
- alcool şi eter au culoare brună;
- disulfură de carbon au culoare violet;
- benzen şi cloroform au culoare violet-roşcată.
În general iodul dă coloraţii brune în solvenţii care au oxigen în moleculă şi
culoare violet în solvenţii fară oxigen în moleculă.
Reactivitatea iodul este asemănătoare bromului şi clorului, dar mai diminuată,
din cauza diferenţei de electronegetivitate.
Iodul are capacitatea de a reacţiona direct cu metalele, motiv pentru care la
cântărire trbuie evitat contactul cu ustensile sau aparatură metalică.
2.4.2.3. Identificare
Pentru identificarea iodului se pot utilize următoarele modalităţi:
- încălzire sub nişă, rezultând vapori violeti;
- reacţia cu soluţia de amidon la rece, rezultând o culoare albastră, care dispare
la cald, produsul colorant fiind un complex de incluziune de tip clatrat.
2.4.2.4. Controlul purităţii
Se realizează conform FRX.
2.4.2.5. Dozare
Se realizează conform FRX, după dizolvarea în apă prin intermediului iodurii
de potasiu şi titrare cu tiosulfat de sodiu în prezenţa amidonului ca indicator.
Trebuie să conţină: 99,5-100,5% iod.
2.4.2.6. Întrebuinţări
Iodul este singurul dintre halogeni, care se întrebuinţează în terapie sub formă
elementară.
Extern are acţiune: dezinfectantă, antiseptică, antimicotică, fiind utilizat sub
formă de soluţii alcolice sau glicerol.
În FRX este oficinală Soluţia alcolică de iod-iodurat.
Intern se utilizează, sub forma soluţiei Lugol. în hipotiroidie.
2.4.5.Povidon-Iod
Este complex de iod cu povidonă, care conţine 9,00-12,00% iod.
Se prezintă sub formă de pulbere amorfă, galben brună sau roşie grună, solubilă
în apă şi în alcool concentrat.
Are efect antiseptic şi dezinfectant.
Se întrebuinţează în: pregătirea preoperatorie, în dezinfectarea rănilor, în
infecţii cutanate, în ginecologie sub formă de: soluţie, ovule sau unguent,
prezentând avantajul că nu este iritant.
Soluţia de bază
Se obţine, prin dizolvarea a 0,1649 g de clorură de sodiu în prealabil calcinată în 100 ml de apă,
într-n balon cotat de 1000 ml şi se completează la semn.
Se obţine prin diluarea de 10 ori a soluţiei baza, se prepară la nevoie şi conţine 0,01 mg Cl/ml.
Tehnica de lucru
Se iau câte 10 ml din soluţia de analizat şi din soluţia etalon, la care se adaugă 0,5 ml acid azotic
25 % şi 0,5 ml azotat de argint 2 %, după care se agită şi se lasă 5 minute. După 5 minute se
compară, iar soluţia de analizat nu trebuie să prezinte o opalecscenţa mai intensă decât soluţia
etalon.
Soluţia de bază
Se obţine, prin dizolvarea a 0,1814 g de sulfat de potasiu, uscat la 105 oC pnă la greutate
constantă se dizolvă în 100 ml de apă, într-un balon cotat de 1000 ml şi se completează la semn.
Se obţine prin diluarea de 10 ori a soluţiei baza, se prepară la nevoie şi conţine 0,01 mg ion
sulfat/ml.
Tehnica de lucru
Se iau câte 10 ml din soluţia de analizat şi din soluţia etalon, la care se adaugă 0,5 ml acid
clorhidric 10 % şi 1 ml clorură de bariu ®, după care se agită şi se lasă 10 minute. După 10
minute se compară, iar soluţia de analizat nu trebuie să prezinte o tulbureală mai intensă decât
soluţia etalon.
Soluţia de bază
Se obţine, prin dizolvarea a 1,7662 g de carbonat de sodium anhidru (R), se dizolvă în 100 ml de
apă, într-un balon cotat de 1000 ml şi se completează la semn.
Se obţine prin diluarea de 10 ori a soluţiei baza, se prepară la nevoie şi conţine 0,1 mg ion
carbonat/ml.
Tehnica de lucru
Se iau câte 10 ml din soluţia de analizat şi din soluţia etalon, la care se adaugă 5 ml hidroxid de
bariu (R), după care se agită şi se lasă 10 minute. După 10 minute se compară, iar soluţia de
analizat nu trebuie să prezinte o tulbureală mai intensă decât soluţia etalon.
Soluţia de bază
Se obţine, prin dizolvarea a 2,500 g de carbonat de calciu (R) uscat 105 C pana la masa
constanta, se dizolvă în 25 ml de acid acetic 30 % si se dilueaza cu apa la 1000 ml intr-un balon
cotat.
Se obţine prin diluarea de 10 ori a soluţiei baza la 100 ml. Se prepară la nevoie şi conţine 0,1 mg
ion Ca/ml.
Tehnica de lucru
Se iau câte 10 ml din soluţia de analizat şi din soluţia etalon, SE NEUTRALIZEAZA, la care se
adaugă 1 ml clorura de amoniu 10%, 1 ml amoniac 10%, 1 ml oxalat de amoniu 4 % , se agită şi
se se incalzeste pe baia de apa 10 minute apoi se raceste. După 5 minute se compară, iar soluţia
de analizat nu trebuie să prezinte o tulbureală mai intensă decât soluţia etalon.
Soluţia de bază
Se obţine, prin dizolvarea a 0,2965 g de clorura de amoniu (R) uscata in exsicator pe acid
sulfuric (R), se dizolvă în 50 ml apa si se dilueaza cu apa la 1000 ml intr-un balon cotat.
Se obţine prin diluarea de 10 ori a soluţiei baza la 100 ml. Se prepară la nevoie şi conţine 0,1 mg
ion NH4/ml.
Tehnica de lucru
Se iau câte 10 ml din soluţia de analizat şi din soluţia etalon, SE NEUTRALIZEAZA cu NaOH
diluat daca este nevoie + proba etalon conform indicatiilor monografiei respective, la care se
adaugă 0,15 ml tetraiodomercuratul de potasiu, se agită şi se compara după 5 minute se
compară, iar soluţia de analizat nu trebuie să prezinte o tulbureală mai intensă decât soluţia
etalon.
Soluţia de bază
Se obţine, prin dizolvarea a 0,8635 g sulfat de amoniu - fer (III), in 10 ml acid sulfuric 10 %(R),
se dizolvă si se dilueaza cu apa la 1000 ml intr-un balon cotat.
Se obţine prin diluarea de 10 ori a soluţiei baza la 100 ml. Se prepară la nevoie şi conţine 0,01
mg Fe3+ /ml.
Tehnica de lucru
Se iau câte 10 ml din soluţia de analizat şi din soluţia etalon, conf. indic. monografiei respective.
Se neutralizeaza cu HCl diluat sau amoniac dilut, daca este nevoie, la care se adaugă 0,1 ml
acid azotic (R), dupa care se fierbe 5 minute dupa care se neutqralizeaza cu NaOH 1 mol si se
completeaza la 10 ml.
Tehnica de lucru
In ambele probe se adaugă 1 ml acid azotic (R) + 5 ml molibdat de potasiu in acid azotic (R), se
completeaza la 10 ml, se agita si se compara.
Soluţia de analizat nu trebuie să prezinte o opalescenta mai intensa decat soluţia etalon.
Prin aceasta metoda se deceleaza numai ionii care precipita sub forma de sulfuri in mediu
acid.
Ionul de plumb formează cu sulfura de sodiu o coloratie bruna sau se formeaza un precipitat
negru.
Soluţia de bază
Se obţine, prin dizolvarea a 0,1599 g azotat de plumb (II) in 100 ml apa, se adauga 1 ml acid
acetic 30 % se dilueaza cu apa la 1000 ml intr-un balon cotat (Solutia A).
Se obţine prin diluarea de 10 ori a soluţiei B. Se prepară la nevoie şi conţine 0,001 mg Pb2+ /ml.
Tehnica de lucru
Se iau câte 10 ml din soluţia de analizat, conf. indic. monografiei respective. Se neutralizeaza cu
acid acetic 30 % sau NaOH dilut, daca este nevoie’
3.2.1. CROMATOGRAFICE:
- PE HARTIE;
- PE STRAT SUBTIRE;
- CROMATOGRAFIA DE GAZE.
3.2.2. SPECTROFOTOMETRIE:
- IR;
- UV-VIS;
3.2.2. CALORIMETRICE:
- TERMOMICROSCOPIA;
- ANALIZA TERMOGRAVIMETRICA;
- ANALIZA TERMODIFERENTIALA;
3.2.3. ELECTROFOREZA;
3.3. GRAVIMETRIA;