MODURI DE EXPUNERE ÎN TEXTUL EPIC

Modurile de expunere sunt modalități folosite de scriitori, în operele literare, pentru a

face cunoscut cititorilor fapte, întâmplări, situații, fenomene, personaje.

o NARAȚIUNEA: este modul de expunere prin care se povestesc fapte și

întâmplări într-o succesiune logică de momente.
Narațiunea se poate realiza :
- la pers. I( narator =personaj): autorul este participant la acțiune și povestește ce
vede, ce aude sau ce simte.
- La pers . III( narator omniscient) autorul se află deasupra tuturor acțiunilor, știe
totul și împărtășește cititorului cunoștințele sale.
- Narațiune impersonală: naratorul se ascunde în spatele personajelor și le lasă să
acționeze singure.

Funcțiile naratorului:
a) Pune în relație o stare inițială de echilibru cu o stare finală, aflată într-un echilibru
modificat,
b) Caracterizează indirect personajele, prin acțiunile la care participă,
c) Pune în relație personajele, le aduce față în față să se confrunte,
d) Pune în relație diversele spații și momente în care se desfășoară acțiunile,
e) Acțiunea este dezvoltată treptat, prin acumulare de elemente și prin gradarea lor.

Caracteristicile narațiunii:
a) Prezența unui narator și a unor personaje care participă la acțiune,
b) Întâmplările se desfășoară într-o anumită ordine, gradată ascendent până la
deznodământ,
c) Accentul cade pe succesiunea și dinamismul întâmplărilor,
d) Predomină verbele de mișcare ce exprimă acțiuni.

PROCEDEE NARATIVE:

 INSERȚIA
 ÎNLĂNȚUIREA
 ALTERNANȚA

INSERȚIA: este un procedeu narativ ce constă în introducerea unei povești în interiorul

alteia, numită și povestire în ramă.
Inserția poate fi anunțată prin formulări ca: ,, asta-i o poveste pe care aș putea să v-o spun
dacă mă ascultați” sau ,,dacă tot veni vorba, să vă povestesc eu ceva și mai și..”

1
ÎNLĂNȚUIREA: este un procedeu de legare a secvențelor, într-o operă epică, constând în
prezentarea evenimentelor în ordine cronologică.
Secvențele pot fi legate prin: -juxtapunere( simpla alăturare)
-prin folosirea unor cuvinte care asigură continuitatea,
expresii sau formule specifice;: ,,la început”, ,,la un moment dat”, ,,apoi”, ,,după aceea”,
,,imediat după”, ,,în final”.

ALTERNANȚA: este procedeul prin care sunt prezentate alternativ două povestiri sau
două planuri narative într-un text epic amplu( roman).
Procedeul poate fi evidențiat prin enunțuri de tipul: ,, în acest timp”, ,,în același timp”, ,,
pe când se întâmplau aici acestea, dincolo...”,,să-l lăsăm o vreme pe ... și să ne
întoarcem la vechile noastre cunoștințe..”

PERSPECTIVA NARATIVĂ: ( punct de vedere) este modul în care autorul construieşte

un text narativ şi propune un punct de vedere asupra a ceea ce se povesteşte.
Din perspectiva naratorului, naraţiunea ( povestirea) poate fi făcută:
 la pers.I ( perspectiva subiectivă)
 sau a III-a, ( perspectiva obiectivă)
în funcţie de tipul de narator.

Tipuri de narator:
 narator omniscient(de regulă identificat cu autorul) , naraţiunea realizându-se la
pers.a III-a, naratorul ştie mai mult decât personajul.
 narator personaj( este o ,,voce” a autorului , protagonistul implicat direct în
evenimente, naraţiunea realizându-se la pers.I, naratorul ştie tot atât cât personajul
care este martor pasiv al întâmplării pe care o relatează, iar relatarea se face la pers I
sau a II-a( ex. Nică din Amintiri din copilărie de I Creangă)
 narator ,,martor” sau reflector(,,voce a autorului” asistând în totalitate sau parţial
la întâmplări ) când naratorul ştie mai puţin decât personajul care este martor pasiv
al întâmplării pe care o relatează- naraţiune la pers.I.

o DESCRIEREA: este modul de expunere prin care sunt prezentate trăsăturile

caracteristice ale unor obiecte, peisaje, fenomene din natură, chipuri umane, stări
sufletești.

Funcțiile descrierii:
- conturează cadrul acțiunii, oferind elemente legate de timpul și locul acțiunii,
- caracterizează direct personajele( de către autor sau de alte personaje),
- creează o pauză în succesiunea întâmplărilor, uneori de așteptare încordată,
- indică schimbarea mediului în care se desfășoară acțiunea,
- are rol în crearea atmosferei.

2
Caracteristicile descrierii:

- prezintă locuri( imagini, culori, forme, cadrul spațial și temporal al acțiunii),

sugerând vizual sau auditiv atmosfera descrisă
- prezintă personaje( trăsături, însușiri- descriere portret)
- accentul cade pe imagini, stări, impresii,
- predomină imaginile vizuale și auditive,
- imaginea obiectelor descrise depinde de unghiul din care sunt privite,
- predomină substantivele, adjectivele și adverbele prin care se prezintă obiectele
și particularitățile lor,
- sunt prezente și verbe statice.

MĂRCI LINGVISTICE ALE DESCRIERII:

 fixarea reperelor spațiale și temporale,
 utilizarea unor clase morfologice specifice: substantive și adjective
 verbele utilizate sunt statice
 timpurile verbale folosite sunt prezentul și imperfectul
 lexicul specific e grupat în câmpuri lexicale

TIPURI DE DESCRIERE:

1) După raportarea la literatură: -descriere literară

-descriere nonliterară

2) După gradul de obiectivitate:- descriere obiectivă

-descriere subiectivă

3) După formă: -descriere în versuri

-descriere în proză

A. DESCRIEREA LITERARĂ :
 Reflectă impresiile și sentimentele celui care privește și descrie,
 Are rol de a crea cadrul temporal și spațial al unei acțiuni( decor interior,
peisaj)
 Conturează atmosfera generală( liniște, fremăt, veselie)
 Înfățișează uneori personaje( portret)
 Verbele sunt folosite, în general, la mod indicativ, prezent sau imperfect.

B. DESCRIEREA ȘTIINȚIFICĂ( nonliterară) :

 Oferă informații precise cititorului,
 Se referă, la situarea geografică, la dimensiune sau la componenta unor
elemente,
 Verbele sunt folosite la indicativ prezent,
3
  Se folosesc termeni specifici domeniului descris,
 Se realizează numai în proză.

 Realizarea unei descrieri cuprinde:

 Introducere: precizarea aspectelor descrise( toamna, primăvara, muntele, fluviul,

câmpia, vegetația, satul, ploaia, crivățul, etc)
 Cuprins: - precizarea locului și a timpului în care se află elementele descrise
-alegerea perspectivei din care se realizează descrierea(aspecte din
depărtare și din apropiere( plan central, plan secund)
-fixarea tehnicii: imagine de ansamblu( panoramică), detalii
-crearea de imagini diferite, nu doar vizuale
- prezența omului în cadru,
-exprimarea ideilor și a sentimentelor celui aflat în mijlocul naturii,
într-un limbaj plastic/ expresiv
- posibile legături cu alte aspecte cunoscute în împrejurări diferite
 Încheiere: impresii produse de realitate în sufletul autorului, fixarea unei imagini ce
va rămâne întipărită în mintea celui care realizează descrierea.

FORME ALE DESCRIERII LITERARE:

 PORTRETUL LITERAR- este un tip de descriere literară în care sunt prezentate

trăsături fizice și morale ale unui personaj, în scopul individualizării lui.
(Portetul fizic se referă la înfățișare, îmbrăcăminte, iar cel moral se referă la
manifestările sufletești ale personajului, la construcția lui morală)

Portretul literar presupune prezentarea:

 Aspectului fizic,
 Însușiri pozitive sau defecte,
 Vestimentației,
 Gesturilor și comportamentului,
 Modul de a vorbi,
 Atitudinea față de alte personaje

Însușirile fizice sau morale pot fi prezentate :

direct: de către autor,

de personajul însuși (autocaracterizare)
sau de alte personaje, sau
indirect : din fapte, acțiuni, atitudini.

4
Structura portretului:
a) Desemnare: - nume / sau apelativ
b) Calificarea:
-descrierea fizică( statură, fizionomie, talie, mers, etc)
-descrierea morală marcată prin atitudini, gânduri, gesturi, surâs, privire,
- poziția socială marcată prin vestimentație, locuință, mediu de viață, limbaj
c) Prezentarea:
-directă: din cuvintele naratorului/ ale altor personaje
-indirectă: fapte, gesturi, limbaj, relația cu alte personaje

 TABLOUL: este o formă de descriere în care se înfățișează un peisaj, un colț din

natură, un interior sau scene din viața de zi cu zi, într-o viziune de ansamblu, reușind
să-i sugereze cititorului, prin cuvinte și expresii, caracteristicile vizuale ale elementelor
descrise.
Tabloul poate apărea ca text de sine stătător sau poate fi componenta unui text literar mai
amplu ( poezie sau proză) ex: ;,În Pădurea Petrișorului” de M Sadoveanu

o DIALOGUL este modul de expunere ce reproduce, în mod direct,

convorbirea dintre două sau mai multe persoane/ personaje, cu scopul expunerii și
dezvoltării unor idei. Dialogul constă în alternarea replicilor personajelor fiind
redactat sub forma unei convorbiri.

Caracteristicile dialogului:
1. este alcătuit dintr-o înlănțuire de replici ( replica reprezintă intervenția unei
persoane în dialog)
2. personajele se prezintă singure prin modul lor de a vorbi( mijloc de
caracterizare indirectă)
3. dinamizează acțiunea prin verbe: a spune, a întreba, a răspunde
4. semnele de punctuație marchează diverse valori expresive:
,,...„ ezitare, întrerupere, pauze în vorbire
,,!” emoție, uimire, furie,
,,?” nedumerire, îndoială.

Funcțiile dialogului:
 Caracterizează direct personajele( prin felul lor de a comunica)
 Realizează legătura dintre planul naratorului și planul personajelor
 Oferă perspectiva personajelor asupra acțiunii
 Rezumă anumite secvențe ale acțiunii

5
  Dinamizează acțiunea.

MĂRCI LINGVISTICE ALE DIALOGULUI:

 Prezența verbelor și a pronumelor la persoana a II-a, în adresări directe
 Existența substantivelor în Vocativ sau a vb. la imperativ
 Replicile personajelor constau în enunțuri interogative, afirmative sau exclamative
 Prezența liniilor de dialog care marchează grafic schimbul de replici.

o MONOLOGUL INTERIOR: este modul de expunere care constă în

vorbirea cu sine însuși a unui personaj, prezentând propriile gânduri și sentimente
ale acesteia sau informând cititorul asupra unor evenimente petrecute în alte
împrejurări.
Se caracterizează prin: -tendința folosirii timpului prezent și a pers. I
-prezența unor verbe de gândire( a gândi, a judeca, a cugeta, a
chibzui, a reflecta, a medita)
-prezența unor vb.dicendi( a zice, a spune, a grăi, a vorbi, a se adresa)
-prezența adv. De întărire( însumi)
-prezența exclamațiilor și a interogațiilor retorice

Caracteristici ale monologului:

 Este specific operelor dramatice, dar apare și în operele lirice sau epice( ex.
monologul lui Toma Alimoș)
 Scriitorul determină personajul să-și observe propriile sentimente fără a le transmite
altor personaje.

Observație: Fiecare mod de expunere este specific unui gen literar:

Narațiunea este specifică genului epic,
Descrierea- genului liric( ex. pastelurile)
Dialogul e specific genului dramatic.
Însă, în nici o operă literară nu întâlnim un singur mod de expunere, ele îmbinându-se
diferit, în funcție de specificul fiecărui creator, sporind valoarea artistică a operei.