Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Asistenţa Judiciară Internaţională În Materie Penală
Asistenţa Judiciară Internaţională În Materie Penală
MINISTERUL JUSTIŢIEI
GHID
Acest ghid este destinat autorităţilor judiciare române şi conţine un
expunere succintă a celor mai importante aspecte de asistenţă judiciară
internaţională (definţii, principii, canalele de transmitere, forma, limba,
comunicarea actelor de procedură, cheltuieli). În ceea ce priveşte asistenţa
judiciară cu Statele Membre ale Uniunii Europene, informaţiile referitoare la
cerinţele specifice Statelor Membre solicitate se regăsesc în fişele de ţară
care cuprind informaţii cu privire la limba, canalele de transmitere precum şi
cu privire la alte cerinţe speciale. În acest sens, se vor avea în vedere
instrumentele informatice create la nivelul Reţelei Judiciare Europene în
materie penală: Fisches Belges, Atlas, Solon.
Cuprins
1 Introducere
1.1. Noţiunea ………………………………………………………………………………………………………………..3
1.2. Asistenţa judiciară internaţională ………………………………………………………………………….3
1.3. Asistenţa judiciară între Statele Membre ale Uniunii Europene …………………………3
1.4. Relaţia dintre cooperarea judiciară şi cooperarea poliţienească ………………………..4
2
1 Introducere
1.1. Noţiune
1
Nicolae VOLONCIU, Tratat de procedură penală. Parte specială. Vol. II, Editura Paideia, Bucureşti,
pag. 484
3
În cadrul Consiliului European de la Tampere, Finlanda, din 15 şi 16 octombrie 1999,
s-a statuat că recunoaşterea reciprocă a hotărârilor este piatra unghiulară a
cooperării judiciare între statele membre ale Uniunii Europene.
În timpul Preşedinţiei olandeze a Consiliului UE, a fost adoptat Programul Haga, care
îşi propune accelerarea măsurilor menite a da viaţă unui spaţiu judiciar comun.
Cooperarea judiciară în materie penală în cadrul Uniunii Europene se desfăşoară în
baza unor instrumente comunitare adoptate în temeiul Titlului VI din TEC, care, în
ultima perioadă, în contextul deciziilor luate la Tampere şi la Haga, au din ce în ce
mai mult la bază principiul recunoaşterii reciproce. Dacă iniţial preponderente erau
Convenţiile, în ultimii ani s-a optat pentru soluţia adoptării unor decizii-cadru şi
decizii ale Consiliului, care prezintă avantajul că nu mai este necesară ratificarea de
către statele membre (De exemplu, Convenţia UE de asistenţă judiciară în materie
penală din 29 mai 2000 a intrat în vigoare abia în august 2005, întrucât abia atunci
s-a îndeplinit condiţia celor 8 ratificări) şi facilitează armonizarea legislaţiei.
Convenţia UE de asistenţă judiciară în materie penală din 29 mai 2000 reprezintă
principalul instrument juridic în domeniu între statele membre ale Uniunii Europene.
Această convenţie a fost adoptată de Consiliul UE în vederea facilitării Convenţiei
Consiliului Europei din 20 aprilie 1959, pe care o completează. Instrumentul juridic
comunitar permite comunicarea actelor de procedură prin poştă şi reglementează
forme moderne de asistenţă: audierile prin videoconferinţă şi prin telefon, livrările
controlate, supravegherea transfrontalieră, transmiterea spontană de informaţii, etc.
Convenţia UE de asistenţă judiciară este transpusă integral în Titlul VII al Legii
302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, astfel cum a
fost modificat şi completat prin Legea nr. 224/2006 . Ceea ce este important este
că, în cele mai multe dintre situaţii, Convenţia permite contactul direct între
autorităţile judiciare solicitante şi solicitate.
Pentru a putea identifica autoritatea judiciară dintr-un stat membru UE căreia îi pot
transmite direct o cerere de asistenţă judiciară, magistraţii români pot utiliza Atlasul
judiciar european, disponibil pe site-ul Reţelei Judiciare Europene la adresa
http://www.ejn-crimjust.eu.int/atlas_advanced.aspx. De asemenea, pot apela la
punctele naţionale de contact ale Reţelei Judiciare Europene, ale căror coordonate
sunt disponibile pe site-ul Ministerului Justiţiei.
Convenţia UE de asistenţă judiciară în materie penală este completată prin Protocolul
din 2001.
În spaţiul Schengen sunt aplicabile dispoziţiile privind cooperarea judiciară ale
Convenţiei de aplicare a acordului de la Schengen din 14 iunie 1985 privind
eliminarea graduala a controalelor la frontierele comune, Schengen, 19 iunie 1990.
Dispoziţiile Convenţiei Schengen au fost introduse în Legea nr. 302/2004 privind
cooperarea judiciară internaţională în materie penală prin Legea nr. 224/2006 (click
aici pentru a vizualiza textul legii) şi vor fi aplicabile de la data la care România va
face parte din spaţiul Schengen.
1.4. Relaţia dintre cooperarea judiciară şi cooperare poliţienească
Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, legea privind cooperarea judiciară
internaţională în materie penală nu se aplică aplică modalităţilor specifice de
cooperare poliţienească internaţională, dacă, potrivit legii, acestea nu se află sub
control judiciar. Per a contrario, Legea nr. 302/2004 se aplică şi cooperării
poliţieneşti dacă aceasta se desfăşoară sub control judiciar (în sensul Codului de
procedură penală, după începerea urmăririi penale).
Diferenţa dintre cooperarea poliţienească şi cea judiciară rezidă în absenţa unei
proceduri legale de remediere pentru persoana în cauză. În unele cazuri, ambele
forme de cooperare pot fi folosite alternativ în scopul obţinerii unui anume rezultat.
4
Cooperarea prin autorităţile poliţieneşti sau judiciare nu înseamnă neapărat că un
anume caz este fie de asistenţă judiciară fie de cooperare poliţienească.
În ceea ce priveşte cooperarea poliţienească în cadrul Uniunii Europene,
Acordul Schengen din 14 iunie 1985 şi Convenţia de aplicare a Acordului Schengen
din 19 iunie 1990, reglementează cooperarea poliţienească.
5
2 Principiile asistenţei judiciare
În cazul în care autorităţile române sunt cele care solicită asistenţă este necesar ca
cererile să fie întocmite cât mai clar, şi în măsura în care nu se recurge la formulare,
să aibă în vedere atât elementele obligatorii ale oricărei cereri de asistenţă, cât şi
cele specifice, în funcţie de activitatea care se solicită să fie efectuată. De asemenea
atunci când legea română obligă la anumite formalităţi sau proceduri (ex: modul de
ascultare, explicaţii prealabile, jurământul martorului), în lipsa cărora actul îndeplinit
de către autorităţile străine nu ar putea fi folosit în cadrul procedurii penale române,
6
este recomandabil să se facă referire în cererea de asistenţă sau să se întcomească o
notă separată care să cuprindă dispoziţiile din Codul de procedură penală care obligă
la astfel de formalităţi sau proceduri. Desigur că, autorităţile solicitate vor da curs
acestor cerinţe în măsura în care acestea nu contravin propriilor principii de drept. În
general însă, asistenţa este acordată într-o manieră cât mai largă cu putinţă, fără ca
astfel de cerinţe să constituie motive de refuz.
În cazul în care autorităţile române sunt cele solicitate, acestea trebuie să verifice pe
lângă forma cererii şi conţinutul acesteia pentru a se constata dacă cererea se
încadrează în principiile de drept fundamentale şi poate fi executată. În situaţia în
care se constată existenţa unor motive de refuz, de genul asistenţa judiciară a fost
solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii unei persoane pe motive de rasă, religie,
sex, naţionalitate, limbă, opinii politice sau ideologice sau de apartenenţă la un
anumit grup social sau situaţia persoanei riscă să se agraveze din unul din motivele
enunţate; cererea se referă la o infracţiune de natură politică sau la o infracţiune
conexă unei infracţiuni politice sau la o infracţiune militară care nu constituie
infracţiune de drept comun.
2
Art. 4 paragraful 1 din Protocolul 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale din 22 noiembrie 1984 „Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către
jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost deja condamnat printr-o
hotârâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acceluiaşi stat.”
3
Nicio persoană nu poate fi urmărită sau pedepsită penal pentru o infracţiune pentru care a fost
deja achitată sau condamnată în interiorul Uniunii, printr-o hotărâre definitivă, conform legii.
4
Convenţia este ratificată de toate Statele Membre şi este în vigoare începând cu octombrie 2002.
5
Convenţia nu a fost ratificată de toate Statele Membre.
7
Uniunii Europene un „ne bis in idem” care rezultă din hotărârile de condamnare sau
de achitare care au fost pronunţate în alte State Membre.
Principiul se aplică şi în relaţia cu Norvegia şi Islanda (în baza Acordului de asociere
Schengen), precum şi în relaţia cu Marea Britanie şi Irlanda, în baza Deciziilor
Consiliului din 29 mai 2000 şi 28 februarie 2002 ale Consiliului (nici Marea Britanie şi
nici Iralanda nu sunt parte la Convenţie, însă au solicitat aplicarea art. 54 – art. 58
ale Convenţiei, cererile acestora fiind acceptate de Consiliu prin deciziile sus
menţionate). Principiul cunoaşte şi în acest caz trei excepţii, potrivit cărora, Statul
Membru interesat poate urmări penal o persoană chiar dacă ea a fost condamnată
definitiv într-un alt Stat Membru6.
Sub aspectul asistenţei judiciare, principiul ne bis in idem ridică întrebarea dacă,
în cazul în care autorităţilor române sau străine (funcţie de poziţia pe care o au) li se
solicită asistenţa într-o cauză în care acestea au pronunţat deja o hotărâre definitivă
sau efectuează cercetări. Răspunsul este diferit în funcţie de situaţiile care pot
apărarea: persoana a fost achitată, dacă a executat deja pedeapsa, dacă cercetarea
penală este în curs, dacă asistenţa este solicitată pentru cercetarea participanţilor la
săvârşirea infracţiunii ori pentru revizuirea hotărârii definitive. La fel, în cazul
infracţiunilor de trafic de droguri sau a altor infracţiuni care cunosc mai multe
modalităţi normative, asistenţa judiciară poate fi sau nu acordată.
Bulgaria, spre exemplu, potrivit declaraţiei sale la art. 2 din Convenţia europeană de
asistenţă judiciară în materie penală şi-a rezervat dreptul să refuze asistenţa dacă cu
privire la aceeaşi persoană şi pentru acceleaşi fapte există o procedură penală în curs
sau s-a pronunţat o hotărâre penală definitivă ori dacă s-a dispus încetarea urmăririi
penale sau achitarea persoanei în cauză. La fel, Cipru şi-a rezervat dreptul să refuze
asistenţa dacă persoana care este subiectul cererii de asistenţă a fost condamnată de
către autorităţile cipriote pentru o infracţiune care rezultă dintr-o activitate
infracţională, acceaşi cu cea care a condus la cercetarea persoanei în statul solicitant.
7
Sunt parte la acest protocol Albania, Armenia, Azerbaijan, Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia,
Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Georgia, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda,
Letonia, Italia, Lituania, Luxemburg, Moldova, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia,
Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Macedonia, Turcia, Marea Britanie, Ucraina, Muntenegru.
Nu sunt parte: Israel, San Marino, Monaco, Elveţia, Liechtenstein , Andora, Boznia şi Hertegovina
8
asistenţei şi la infracţiunile fiscale, înlăturând astfel posibilitatea statelor solicitate,
parte la acest protocol, să refuze asistenţa pe acest motiv, fiind suficient ca
infracţiunea să fie sancţionabilă potrivit legii statului solicitant şi să corespundă unei
infracţiuni de acceaşi naturăpotrivit legii statului solicitat.
Pentru infracţiunile fiscale, art. 1875 din Legea nr. 302/2004 prevde că în
conformitate cu dispoziţiile Convenţiei europene de asistenţă judiciară în materie
penală din 20 aprilie 1959, autorităţile române acordă asistenţă judiciară cu privire la
încălcările dispoziţiilor legale în materia accizelor, a taxei pe valoarea adăugată şi în
materie vamală. În cazul în care România este stat solicitant, informaţiile şi probele
obţinute de la statul solicitat nu vor fi transmise sau utilizate pentru alte anchete,
urmăriri ori proceduri decât cele menţionate în cerere, cu excepţia cazului în care are
consimţământul prealabil al statului solicitat.
Dispoziţiile articolui se aplică, de asemenea, atunci când asistenţa judiciară solicitată
se referă la fapte care sunt pedepsite doar cu amendă pentru încălcări ale normelor
juridice sancţionate de autorităţile administrative.
Asistenţa judiciară nu trebuie confundată cu asistenţa în materie administrativă, cu
atât mai mult cu cât nu are acelaşi înţeles în toate statele. Această formă de
asistenţă se referă la cooperarea dintre autorităţile administrative. Distincţia nu este
întotdeauna clară pentru că unele autorităţile administrative pot desfăşura şi
activităţi penale în anumite cazuri.
Dubla incriminare
În principiu, asistenţa judiciară poate fi acordată în cea mai largă manieră posibilă
chiar dacă faptele descrise în cererea de asistenţă nu sunt sanţionate în România.
Totuşi, art. 163 din Legea nr. 302/2004 prevede că în cazul cererilor având ca obiect
percheziţiile, ridicarea de obiecte şi înscrisuri şi sechestrul, acordarea asistenţei este
supusă următoarelor condiţii: a) infracţiunea care motivează comisia rogatorie
trebuie să fie susceptibilă de a da loc la extrădare în România, ca stat solicitat, prin
urmare trebuie să existe dubla incriminare şi b) îndeplinirea comisiei rogatorii trebuie
să fie compatibilă cu legea statului român. Dubla incriminare nu înseamnă că
România şi statul solicitant trebuie să aibă prevederi penale identice sau ca obiectul
infracţiunii să fie acelaşi (aceleaşi bunuri sau valori), fiind suficient ca faptele
descrise în cererea de asistenţă să intre sub incidenţa (să corespundă) uneia din
prevderile legii române. Sub aspectul aplicării legii penale în timp, are relevanţă data
la care se dispune una din măsurile solicitate.
Dispoziţiile art. 163 nu se aplică în relaţia cu statele parte la Convenţia de aplicare a
Acordului Schengen, din 19 iunie 1990. În relaţia cu aceste state pentru executarea
cererilor de comisii rogatorii având ca obiect percheziţii sau sechestre pot fi impuse,
totuşi, următoarele condiţii: a) legislaţia română şi cea a statului solicitat/solicitant
să prevadă pentru fapta care a determinat cererea de comisie rogatorie o pedeapsă
privativă de libertate sau o măsură de siguranţă cu caracter restrictiv de libertate, al
cărei maxim este de cel puţin 6 luni, sau legislaţia unuia dintre state să prevadă o
sancţiune echivalentă, iar în legislaţia celuilalt stat fapta să fie pedepsită ca fiind o
încălcare a normelor juridice, constatată de autorităţile administrative a căror decizie
poate fi atacată cu recurs în faţa unei instanţe competente, inclusiv a unei instanţe
penale; b) efectuarea comisiei rogatorii să fie compatibilă cu legea română.
9
Specialitatea asistenţei judiciare
8
Art. 18 din Tratatul privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală dintre România şi
Canada, semnat la Ottawa la 25 mai 1998.
Art. 7 din Tratatul dintre România şi Statele Unite ale Americii privind asistenţa judiciară în
materie penală, semnat la Washington la 26 mai 1999.
9
Rezerva României la art. 32 din Convenţia europeană privind spălarea, descoperirea,
sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii: informaţiile sau mijloacele de probă furnizate statului
solicitant nu vor putea fi folosite sau transmise, fără consimţământul autorităţilor române, în alte scopuri
sau pentru alte proceduri decât cele precizate în cererea de asistenţă.
10
Rezerva Elveţiei la art. 2 lit. b din Convenţia europeană privind asistenţa judiciară în materie
penală, potrivit căreia asistenţa este acordată numai cu condiţia ca actele obţinute de către autorităţile
statului solicitant să fie folosite exclusiv în scopul pentru a fost solicitată asistenţa.
România nu a formulat o astfel de rezervă, ceea ce nu înseamnă că nu poate impune statului solicitant
condiţia respectării regulii specialităţii.
10
3 Asistenţa judiciară, proceduri
În relaţia cu Statele Membre ale Uniunii Europene se vor aplica Convenţiile adoptate
la nivelul Consiliului Europei care reglementează asistenţa judiciară în materie
11
12
Consiliul Europei
a. art. 8 din Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului, adoptată la Strasburg la 27
ianuarie 1977, ratificată de România prin Legea nr. 19/1997; Protocolul de amendare a
Convenţiei europene pentru reprimarea terorismului, Strasbourg, 15.05.2003, ratificat prin Legea
nr. 366/2004 nu este încă vigoare. Va intra în vigoare după ce va fi ratificat de toate statele părţi
la Convenţie;
b. art. 8 - art. 31 din Convenţia europeană privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi
confiscarea produselor infracţiunii, încheiată la Strasbourg la 8 noiembrie 1990, ratificată prin
Legea nr. 263/2002;
c. art. 26 - art. 31 din Convenţia penală privind corupţia, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie
1999 ratificată prin Legea nr. 27/2002; Protocoulul din 15 mai 2003 la Convenţia penală privind
corupţia a fost ratificat de România prin Legea nr. 260/2004;
Organizaţia Naţiunilor Unite
a. Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, Protocolul privind
prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor şi copiilor,
adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, şi
Protocolul împotriva traficului ilegal de migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare , New York,
15 noiembrie 2000, ratificate de România prin Legea nr. 565/2002;
b. Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, New York, 31 octombrie 2003, ratificată prin
Legea nr. 365/2004;
c. Convenţiile Naţiunilor Unite în domeniul terorismului.
11
penală13 şi cele adoptate în cadrul Uniunii Europene14, precum şi Deciziile Cadru15
adoptate pentru anumite domenii.
3.1.2 Relaţia dintre Convenţiile adoptate la nivelul Consiliului Europei
cu cele adoptate în cadrul Uniunii Europene
Potrivit art. 1 din Convenţia de asistenţă judiciară în materie penală între Statele
Membre, aceasta completează Convenţia de la Strasbourg din 1959 şi protocoalele
sale adiţionale, precum şi Convenţia de aplicare a Acordului Schengen încheiat la 14
iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierelor comune, semnată
la 19 iunie 1990 şi nu aduce atingere dispoziţiilor mai favorabile stabilite la nivel
bilateral sau multilateral.
Obiectivul principal este acela de a facilita cooperarea între autorităţile judiciare ale
Statelor Membre. A se vedea în acest informarea nr. 71267 din 1 august 2006
a Ministerului Justiţiei.
Asistenţa judiciară în materie penală este reglementată Legea nr. 302/2004 privind
cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Dispoziţii cu privire la asistenţa
judiciară se regăsesc şi în alte legi care reglementează anumite categorii de
infracţiuni, însă aceste dispoziţii se raportează la legea specială.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 302/2004, aceasta se aplică în baza şi pentru executarea
normelor interesând cooperarea judiciară în materie penală, cuprinse în
instrumentele juridice internaţionale la care România este parte, pe care le
completează în situaţiile nereglementate.
Totodată, potrivit art. 5, lipsa unei convenţii internaţionale, cooperarea judiciară se
poate efectua în virtutea curtoaziei internaţionale, la cererea transmisă pe cale
diplomatică de către statul solicitant şi cu asigurarea scrisă a reciprocităţii dată de
autoritatea competentă a acelui stat. În acest caz, Legea nr. 302/2004 constituie
dreptul comun în materie pentru autorităţile judiciare române.
14
a. Convenţia de asistenţă reciprocă în materie penală între Statele Membre, ale Uniunii Europene,
adoptată la Bruxelles, la 29 mai 2000 (OJ C 197 din 12 iulie 2000);
b. Protocolul la Convenţia asistenţă reciprocă în materie penală între Statele Membre, ale Uniunii
Europene, din 16 octombrie 2001 (OJ C326 din 21 noiembrie 2001).
c. Convenţia de aplicare a Acordului Schengen încheiat la 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată
a controalelor la frontierelor comune, semnată la 19 iunie 1990.
15
a. Decizia Cadru din 22 iulie 2003 privind executarea în cadrul Uniunii Europene a mandatelor de
indisponibilizare a mijloacelor de probă şi a bunurilor ( OJ L 196 din 2 august 2003;
b. Decizia cadru din 13 iunie 2002 privind echipele comune de anchetă (OJ L 162 din 20 iunie
2002).
12
-în caz de urgenţă, dar numai dacă o astfel de transmitere este prevăzută în
tratatul aplicabil între România şi statul solicitat/solicitant (acceptată de statul
respectiv). În caz de urgenţă, cererea de asistenţă judiciară poate fi
transmisă şi prin canalele Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală.
Chiar şi în asemenea caz, o copie trebuie transmisă simultan la Ministerul
Justiţiei sau la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
- în toate cazurile (indiferent dacă cererea are sau nu caracter urgent),
dacă instrumentul juridic internaţional aplicabil în relaţia dintre statul
solicitant şi statul solicitat reglementează acest mod de transmitere.
În acest sens, art. 14 din Legea nr. 302/2004 prevede că cererile de asistenţă
judiciară în materie penală pot fi transmise direct de autorităţile judiciare solicitante
autorităţilor judiciare solicitate, în cazul în care instrumentul juridic internaţional
aplicabil în relaţia dintre statul solicitant şi statul solicitat reglementează acest mod
de transmitere. În afara acestor cazuri cererile de asistenţă judiciară în materie
penală pot fi transmise direct de autorităţile judiciare solicitante autorităţilor judiciare
solicitate în caz de urgenţă, însă o copie a acestora va fi transmisă simultan la
Ministerul Justiţiei sau la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
după caz. Aceeaşi procedură va fi urmată şi pentru transmiterea răspunsului la
cererile urgente de asistenţă judiciară în materie penală.
c. Pe cale diplomatică
16
Excepţii:
- Cererile privind transferul temporar al persoanelor deţinute ( art. 9 din Convenţia de
asistenţă UE şi art. 11 din Convenţia europeană privind asistenţa judiciară în materie
penală ) sau cererile de tranzit pentru astfel de persoane se vor transmite numai prin
autorităţile centrale ale Statelor Membre;
- Cererile privind schimbul de informaţii din cazierul judiciar (art. 22 din Convenţia
europeană privind asistenţa judiciară în materie penală).
13
Indiferent de faza procesuală, în cazul în care asistenţa este solicitată unor state cu
care România nu are încheiate tratate bilaterale ori nu sunt parte la tratate
multilaterale, cererile de asistenţă se transmit Ministerului Justiţiei, pentru a fi
remise ulterior, pe cale diplomatică, statului solicitat.
17
Potrivit art. 3 din Tratatul între România şi Statele Unite ale Americii cu privire la asistenţa judiciară în
materie penală, Washington la 26 mai 1999, cererile se formulează de către procurorul general sau de
către persoana desemnată de către aceasta.
14
4. În măsura în care este posibil, datele exacte şi complete de identificare
ale persoanei (nume, prenume, data şi locul naşterii, cetăţenia, adresa) sau
informaţii care să fie ajute la identificarea persoanei ( ex: numărul şi seria
paşaportului sau numărul permisului de conducere, profesia) – în cazul
persoanei juridice se vor indica elementele de identificare.
15
decât limba română, autoritatea centrală competentă potrivit dispoziţiilor art. 13 din
acceaşi lege sau autoritatea judiciară competentă, în cazul transmiterii directe, ia
măsuri pentru traducerea acestora în regim de urgenţă. Pe cale de consecinţă, în
cazul în care o autoritate judiciară română primeşte direct o cerere de asistenţă
traducerea se efectuează de către autoritatea română respectivă. De regulă însă, în
astfel de cazuri cererile sunt traduse în limba română. Răspunsul la cererile
adresate României va fi redactat în limba română, traducerea acestuia în limba
oficială a statului solicitant sau în una dintre limbile engleză ori franceză fiind
facultativă, cu excepţia cazului în care prin instrumentul juridic internaţional aplicabil
se dispune altfel.
3.3. Proceduri
3.3.1. Operativitate
Operativitatea nu este prevăzută expres în lege, însă ea rezultă indirect din
necesitatea respectării termenului rezonabil. Soluţionarea unei cereri de asistenţă
după aproximativ 1 an, chiar 2 nu mai prezintă utilitatea, fiind posibil chiar ca
procesul penal din statul solicitat să se finalizat. În esenţă, aceasta presupune ca
autorităţile investite cu soluţionarea cererii să reacţioneze prompt şi să
soluţioneze cererea fără întârziere.
16
Chiar şi în situaţia în care nu a fost fixat un termen limită, cererile de asistenţă
trebuie executate în cel mai scurt timp posibil.
3.4. Cheltuieli
În principiu, statele acordă asistenţa în mod gratuit, cu excepţia anumitor categorii
de cheltuieli, spre exemplu a celor privind remunerea experţilor, cheltuielile
ocazionate de transferarea persoanelor deţinute, remiterea obiectelor. În acest sens,
potrivit art. 20 din Legea nr. 302/2004 sunt în sarcina statului sau a autorităţii
judiciare solicitante: a) indemnizaţiile şi remuneraţiile martorilor şi experţilor,
precum şi cheltuielile de călătorie şi de şedere; b) cheltuielile ocazionate de
remiterea obiectelor; c) cheltuielile ocazionate de transferul persoanelor pe teritoriul
statului solicitant sau la sediul unei autorităţi judiciare; d) cheltuielile ocazionate de
tranzitul unei persoane de pe teritoriul unui stat străin sau de la sediul unei autorităţi
judiciare către un stat terţ; e) cheltuielile ocazionate de recurgerea la o
videoconferinţă pentru îndeplinirea unei cereri de asistenţă judiciară; f) alte
18
În acele cazuri în care Convenţia prevede expres că executarea cererii se face potrivit legii Statului
Membru solicitat:
17
cheltuieli considerate drept extraordinare de statul solicitat în funcţie de mijloacele
umane şi tehnologice utilizate pentru îndeplinirea cererii.
Ca urmare a unui acord între autorităţile române solicitate şi autorităţile străine
solicitante, se poate deroga, în cazuri excepţionale, de la dispoziţiile sus menţionate.
Notă:
(i) Dacă destinatarul nu înţelege limba română, actele de procedură ce
urmează să-i fie comunicate trebuie să fie traduse în limba sau în una din limbile
oficiale ale statului pe teritoriul căruia se află (dacă este cetăţean al statului respectiv
sau cunoaşte limba statului) sau în limba pe care o cunoaşte.
(ii) Actele de procedură trebuie să fie însoţite de o notă, tradusă potrivit
indicaţiilor de la pct. (i), în care să se specifice că destinatarul poate obţine de la
autoritatea judiciară de la care emană actele respective sau de la o altă autoritate
informaţii cu privire la drepturile şi obligaţiile pe care le are.
4.2. Citaţiile
18
necesitatea ca citaţia în vederea înfăţişării să fie primită cel mai târziu cu 40 de zile
înainte de ziua stabilită pentru înfăţişare.
19