Membrana celulară

I. Compoziţia chimică a membranelor

A. Lipidele (colesterol, fosfolipide, sfingolipide)

1. Structura chimică

2. Distribuţia lipidelor în membranele biologice

9 Diferenţe mari în compoziţia lipidică între diferite tipuri de membrane (raportul
fosfolipide – colesterol)
9 Diferenţe mari de structură în cadrul aceleiaşi clase de lipide
9 Diferenţe mari între grupările acil ale lipidelor din diferite membrane
 B. Proteinele membranare

1. Clasificarea operaţională (bazată pe modalitatea de răspuns la

tratamente specifice)
9 Proteine extrinseci: pot fi îndepărtate din structura membranei sau solubilizate prin
tratamente „uşoare” (ex. agitarea într-o soluţie salină diluată).
9 Proteine intrinseci: pot fi îndepărtate numai prin tratamente care distrug structura
membranei (ex. dizolvarea cu detergent)

2. Rolul proteinelor membranare:

9 Catalitic: enzimele
9 Receptori pentru diferite semnale (ex. hormoni)
9 Transport
9 Structural: determină proprietăţile mecanice ale membranei ⇒ forma celulei (ex.
eritrocitul)

C. Glucidele membranare (carbohidraţi) ⇒ glicoproteine, glicolipide

1. Structura chimică: glucoză, galactoză, manoză, fucoza, N-acetilate

(N-acetilglucozamină, N-acetilgalactozamină, acid N-acetilneuraminic)

II. Structura membranei

a) Proprietăţile amfopatice ale fosfolipidelor şi sfingolipidelor sunt datorate

structurii chimice:

1. Gruparea hidrofilă („capul”), purtătoare de sarcini electrice

9 Sarcinile electrice sunt responsabile de hidrofilia grupării
9 Toate lipidele sunt purtătoare de sarcini negative sau sunt neutre
 2. Lanţurile sunt hidrofobe

3. Fosfolipidele suspendate într-un mediu apos formează spontan

structuri ordonate:
9 Micele
9 Bistraturi
9 Lipozomi

4. Proprietăţile fosfolipidelor în soluţii apoase determină anumite

tipuri de mişcare în interiorul bistratului lipidic.
9 Rotaţie
9 Difuzie laterală
9 Flexia grupărilor acil
9 Mişcări transversale (flip-flop) între cele două feţe ale bistratului

B. Modele membranare: modelul mozaicului fluid.

1. Bistrat lipidic compus din fosfolipide şi colesterol

2. Proteine: extrinseci, intrinseci

3. Asimetria membranară (intern-extern)

9 Diferenţe în compoziţia lipidică între cele două feţe ale membranei
9 Diferenţe în compoziţia proteică
9 Glucidele se găsesc în special pe faţa externă (glicoproteine ⇒ glicocalix)

4. Proprietatea principală : fluiditatea

III. Fenomene de transport prin membrană

b) Transportul pasiv (difuzia simplă)

1. tipuri de molecule care pot traversa membrana prin difuzie simplă

9 Apa, compuşi organici lipofili cu greutate moleculară mică
9 Moleculele mari (ex. proteinele) şi cele purtătoare de sarcini electrice nu pot traversa
membrana prin bistratul lipidic.

2. direcţia transportului prin difuzie simplă

9 În orice direcţie (intern ⇒ extern sau extern ⇒ intern), conform gradientului de
concentraţie (de la concentraţie mare la concentraţie mică)

B. Transportori : caracteristici

1. Terminologie
9 „carriers”, „pomps”, „porters”, „translocases”, „transport systems”;

2. Proprietăţile transportorilor
9 Recunoaşterea : leagă specific substanţele transportate
9 Translocarea: transportul substanţei de pe o parte pe alta a membranei
9 Eliberarea substanţei pe partea opusă a membranei
9 Revenirea la starea iniţială din care este capabil să înceapă un nou ciclu de transport

3. Proprietăţile enzimatice (nu sunt enzime şi nu catalizează reacţii

chimice)
9 Specificitate
9 Constantă de disociere pentru substanţele transportate (analogie cu Km –enzime)
9 Inhibare cu inhibitori specifici
9 Saturare (analogie cu enzimele)

4. Mecanismul de transport
9 Modificarea conformaţiei proteice în timpul procesului de transport

5. Numărul de substanţe transportate

9 Uniport: o singura specie moleculară transportată într-o singură direcţie
9 Simport: două specii moleculare transportate simultan în aceeaşi direcţie
9 Antiport: două specii moleculare transportate simultan în direcţii opuse
 C. Difuzia facilitată

1. Caracteristicile transportorilor (carriers)

9 Transport mai rapid decât prin difuzie simplă
9 Transport numai în sensul gradientului de concentraţie
9 Nu consumă energie metabolică (energia este furnizată de gradientul de concentraţie)
9 Specificitate pentru substanţa transportată, saturare, inhibare specifică
9 Ex. : transportul glucozei

D. Transportul activ

1. Caracteristicile transportorilor
9 Transportă substanţe împotriva gradientului de concentraţie
9 Consumă energie metabolică
9 Transport unidirecţional
9 Specificitate pentru substanţa transportată, saturare, inhibare specifică

2. Sursele de energie
9 Hidroliza ATP ⇒ utilizare directă
9 Hidroliza ATP (sursa primară) ⇒ utilizare indirectă: energia gradientului de concentraţie
a Na+ menţinut cu consum de energie (mecanismele simport)

3. Exemplu de sistem uniport: pompa de Ca++

9 În reticulul sarcoplasmatic ⇒ contracţia musculară (striat, miocardic, neted)
9 Membrana plasmatică ⇒ expulzia Ca++ în relaxarea miocardică

4. Exemplu de sistem antiport: pompa de Na+ - K+

9 Ubiquitară: rol de menţinere a gradientelor de Na şi K
9 Electrogenă: raportul de sarcini : 3 Na+ / 2 K+
9 Specificitate: absolută pentru Na, relativă pentru K
9 Structura: tetramerică α2 β2
9 Inhibare specifică: ouabaina

5. Exemplu de sistem simport: Na+ - glucoză

 Potenţialul de repaus
I. Potenţialul de echilibru (E)
A. Exemplu – potenţialul de echilibru pentru K (EK)
9 Gradientul de concentraţie: Ki >> Ko
9 Membrana este permeabilă numai la un ion, în acest caz K
9 difuzia K prin canalele de K generează o încărcare (+) în exteriorul membranei lipidice
şi (-) în interior, deoarece anionii (ex. Cl-) sînt atraşi către (+) dar nu pot difuza prin
canalele de K sau prin bistratul lipidic membranar
9 difuzia continuă pînă cînd acumularea de sarcini (+) în exterior se opune unei difuzii nete
a K conform gradientului său de concentraţie
9 separarea sarcinilor de către membrana lipidică generează astfel o diferenţă de potenţial
(EK)

B. Condiţiile la echilibru
9 membrana este permeabilă numai la un tip de ion
9 asupra ionului nu acţioneaza nici o forţă netă (Fe = -Fc), unde Fe = forţa electrostatică şi
Fc = “forţa chimică” ce acţionează asupra ionului datorată gradientului de concentraţie
9 în acest caz influxul = efluxul, neexistînd un flux net ionic

C. Calcularea potenţialului de echilibru (măsurat intracelular; potenţialul

extracelular = 0)
9 aproximare: E ∝ Co / Ci cînd Co > Ci ; E ∝ Ci / Co cînd Ci > Co; ( Ci şi Co
concentraţiile in interior şi exterior) E este pozitiv sau negativ , funcţie de tipu de sarcini
(positive sau negative) care se opun difuziei ionului conform gradientului său de
concentraţie (ex. ECl < 0, deoarece încărcarea negativă intracelulară se opune influxului
de Cl-)
 9 ecuaţia Nernst (37oC): E = (60 mV/z) log Co/Ci, unde z = valenţa ionului
o EK = -60 mV log (Ki / Ko); ex. EK = -92 mV (în muşchiul mamiferelor)
o ENa = 60 mV log (Nao / Nai); ex. ENa = +63 mV (în muşchiul mamiferelor)
9 Potenţialul de echilibru pentru Cl- este ECl = potenţialul de repaus dacă Cl- transportat
activ.

II. Potenţialul de repaus (PR)

A. Definiţie
9 condiţiile bazale în care curentul net (I) prin membrana celulara este zero (IK + INa= 0)
9 "potenţialul de difuzie" este generat de difuzia constantă a K and Na conform gradientului
lor de concentraţie (de asemeni Cl dacă acest ion este transportat activ extracelular)

B. Depinde de următorii factori:

9 potenţialele de echilibru (şi deci gradientele de concentraţie) a ionilor: EK and ENa (de
asemeni ECl dacă Cl- este dacă acest ion este transportat activ extracelular)
9 conductanţele membranare relative (g) ale ionilor: gNa/gK, care este dependenta de
numărul relativ de canale ionice de K şi Na din membrana celulară

C. Calcularea potenţialului de repaus (presupunînd că Cl- nu este

transportat activ)
9 ecuaţia circuitului electric echivalent: PR = [gK/(gK + gNa)]EK + [gNa/(gK + gNa)]ENa
9 ecuaţia Goldman-Hodgkin-Katz (GHK): RP = -60 log {[Ki + aNai]/[Ko + aNao]}, unde
α = PNa/PK
 D. PR (ex. -70 mV) este mai apropiat de EK decît de ENa deoarece gK >>
gNa

E. Forţa electrochimică (V - E), unde V este potenţialul şi E este potenţialul

de echilibru, arată cît de departe este un ion de potenţialul de echilibru
9 la potenţialul de repaus, forţa electrochimică pentru K: PR - EK = +22 mV
9 la potenţialul de repaus, forţa electrochimică pentru Na: PR - ENa = -133 mV
9 la potenţialul de repaus, V - ENa >> V - EK

III. Pompa de Na-K

A. Proprietăţile Na şi K la PR
9 nici Na şi nici K nu sînt la echilibru, deoarece există un efflux net de K şi un influx net de
Na la PR
9 Fc ≠ Fe: Fc > Fe for K; Fc şi Fe au ambele aceeaşi direcţie (către interior) pentru Na

B. Pompa se opune gradientelor de concentraţie ale Na and K

(INa, pump = -INa, diffusion; IK, pump =-IK, diffusion)

C. Este electrogenă (generatoare de potenţial):

9 scoate 3 ioni de Na+ pentru fiecare 2 ioni de K+ pe care îi transportă intracelular; astfel,
efluxul net de sarcini (+) face ca PR să fie cu -2 pînă la -4 mV mai negativ (ex. -73 mV
faţă de -70 mV)
 D. Pompa menţine dar nu generează PR

E. Este stimulată de creşterea concentraţiei intracelulare de Na

F. Este inhibată de scăderea ATP (hipoxie sau ischemie) şi de glicozidele

cardiace (ex. digitala)

Potenţialul de acţiune
I. Bazele ionice ale potenţialelor de acţiune
A. Forţele în timpul potenţialului de repausl (PR) = PR - E, unde E =
potenţialul de echilibru
9 forţa K = PR - EK
9 forţa Na = PR - ENa
9 la potenţialul de repaus, forţa Na >> forţa K

B. Curenţii de Na şi K (INa şi IK)

9 INa = gNa(Vm - ENa ), unde Vm este potenţialul transmembranar iar gNa = conductanţa
pentru Na
9 IK = gK(Vm - EK ), unde Vm este potenţialul transmembranar iar gK = conductanţa pentru K

C. Potenţialul membranar poate fi:

9 potenţial de repaus, nu există un curent net (IK = INa)
9 hiperpolarizare, curentul net de ieşire (IK > INa) (potenţialul membranar este mai negativ
decît PR)
9 depolarizare, curentul net de ieşire (IK < INa) (potenţialul membranar este mai puţin
negativ decît PR)
9 repolarizare (revenirea PR dupa o depolarizare)

D. Deplasarea ionilor prin canalele ionice conform gradientului lor de

concentraţie
9 influxul de Na determină apropierea Vm de ENa (depolarizare)
9 efluxul de K determină apropierea Vm de EK (hiperpolarizare sau repolarizare)

E. Caracteristicile canalelor ionice voltaj dependente

9 depolarizarea deschide canalele ionice("activare")
9 repolarizarea inchide canalele ionice ("dezactivare")
9 depolarizarea determină de asemeni anumite canale ionice să tracă in starea
inactivă/închisă ("inactivare")
9 repolarizarea pînă la nivelul potenţialului de repaus stopează această inactivare
 F. Proprietăţile canalelor de Na şi K voltaj dependente
9 la începutul depolarizării se deschid canalele de Na şi K voltaj dependente (. gNa and . gK)
9 la sfîrşitul depolarizării se inactivează canalele de Na voltaj dependente (↓ gNa) dar nu şi
canalele de K voltaj dependente "delayed rectifier"

G. Fazele potenţialului de acţiune

9 1. potenţial de prag: potenţial instabil la care curentul net este încă zero (INa = IK)
9 2. depolarizarea rapidă
o duce la un influx masiv de Na (INa > IK)
o mecanism: depolarizare → deschiderea canalelelor de Na voltaj dependente →
influx de Na (. INa) → continuarea depolarizarii → deschiderea mai multor canale
de Na voltaj dependente → creşterea influxului de Na (. INa); acest process este
regenerativ (process feed-back pozitiv)
9 3. vîrf: potenţial instabil la care curentul net este pentru moment zero (INa = IK)
o potenţialul membranar incepe să scadă datorită efluxului de K (INa < IK)
o mecanism: la sfîrşitul depolarizării se inactivează canalele de Na voltaj
dependente ce se aflau în stare deschisă (↓ gNa) dar, cu o anumită întîrziere,
depolarizarea deschide, de asemeni, canalele de K voltaj dependente "delayed
rectifier" (. IK);
9 e. hiperpolarizarea postpotenţial
o hiperpolarizare tranzitorie datorată curentului net (INa > IK)
o mecanism: canalele de K voltaj dependente "delayed rectifier" încă deschise,
închizîndu-se la sfîrşitul repolarizării
9 f. rolul pompei de Na-K în generarea potenţialului de acţiune : nu are rol direct, dar
reface gradientele de concentraţie după potenţialul de acţiune
II. Caracteristicile potenţialului de acţiune

A. Pragul – în mod obişnuit 10 - 15 mV deasupra PR

9 curenţi hiperpolarizanţi → răspunsuri "pasive" (canalele voltaj dependente nu sînt
deschise)
9 curenţi depolarizanţi → răspunsuri pasive sau active (canalele voltaj dependente sînt
deschise), depind de cit de apropiat este Vm faţă de prag
9 răspunsuri sub prag: cînd IK > INa
9 răspunsuri supraliminale (potenţiale de acţiune): cînd INa > IK
9 stimuli depolarizanţi fiziologici:
o sumarea potenţialelor excitatorii postsinaptice în neuroni
o potenţialele de placă motorie la fibrele musculare
o potenţialele de receptor la receptorii senzoriali

B. Legea "totul sau nimic"

9 totul: amplitudinea, forma şi durata potenţialului de acţiune nu se modifică indiferent de
intensitatea stimulului, deoarece odata atins pragul, potenţialui de acţiune se
autogenerează (vezi mecanismul mai sus)
9 nimic: dacă stimulul nu aduce potenţialul membranar deasupra pragului, nu va fi generat
potenţialul de acţiune deoarece (INa < IK)

C. Perioadele refractare
9 absolută: perioadă în care, indiferent de intensitatea stimulului, nu va putea fi generat un
alt potenţial de acţiune
9 relativă: perioadă în care poate fi generat un alt potenţial de acţiune, dar deoarece pragul
este lai mare, intensitatea stimulului trebuie să fie mai mare