„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, de Lucian Blaga

-poezie modernista-
In sens larg, modernismul include miscarile artistice care exprima o ruptura de traditie, negand epoca sau
curentul care le-a precedat.

Teoreticianul german Hugo Friedrich include in conceptul de modernism curentele literare postromantice
si identifica trasaturile generale ale poeziei moderne: preferinta pentru poezia de cunoastere (adresata
intelectului), fragmentarismul, limbajul poetic nou, caracterizat prin metaforism, sintaxa eliptica si vers alb.

In literatura romana, miscarea modernista l-a avut drept teoretician pe Eugen Lovinescu. Acesta defineste
modernismul interbelic, formuland teoria sincronismului, conform careia cultura romana invata o cultura
superioara, ducand la „mutatia valorilor estetice”, adica la progres. In opinia criticului, in fiecare epoca din istoria
culturii se manifesta un „spirit al veacului”, ce va servi drept model pentru celelalte culturi.

„Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, poezie inclusa in primul volum al lui Lucian Blaga, „Poemele
luminii” (1919), face parte din seria artelor poetice moderne ale literaturii romane din perioada interbelica, alaturi
de „Testament”, de Tudor Arghezi, si „Joc secund”, de Ion Barbu. Poemul ilustreaza estetica modernista prin temele
abordate si prin cultivarea formelor moderne de prozodie.

Poezia este o arta poetica, deoarece autorul exprima propriile convingeri despre arta literara si despre
aspectele esentiale ale acesteia. Lucian Blaga modifica insusi conceptul de arta poetica si ofera o viziune noua
asupra cunoasterii. Din perspectiva filozofiei sale, poezia devine o cale de cunoastere si de aplificare a misterelor
universului.

Critica literara a interpretat aceasta poezie prin prisma filozofiei lui Blaga. In conceptia filozofului exista
doua tipuri de cunoastere: cunoasterea rationala („paradisiaca”), proprie stiintei, si cunoasterea prin revelatie
(„luciferica”), proprie filozofiei si poeziei. In timp ce primul tip de cunoastere este fragmentar si partial, cunoasterea
luciferica, bazata pe imaginatia creatoare, poate releva misterul existentei si chiar poate spori tainele lumii.

Tema poeziei o reprezinta atitudinea poetica in fata marilor taine ale Universului: cunoasterea lumii in
planul creatiei poetice este posibila numai prin iubire.

Titlul este o metafora revelatorie care semnifica ideea cunoasterii luciferice. Pronumele personal „eu”
exprima atitudinea protectoare a poetului-filozof fata de misterile lumii, atitudine izvorata din iubire. Verbul la
forma negativa „nu strivesc” exprima refuzul cunoasterii de tip rational si optiunea pentru cunoasterea luciferica.
Metafora revelatorie „corola de minuni a lumii”, imagine a perfectiunii, a absolutului, semnifica misterele
universale.

Din punct de vedere compozitional, poezia este formata din 3 secvente lirice. Deasemenea, in poemul „Eu
nu strivesc corola de minuni a lumii” este folosita tehnica ingambamentului, ideile fiind continuate de-a lungul mai
multor versuri (majuscula este pastrata doar la inceputul frazei).

Prima secventa reprezinta o definitie poetica antitetica a creatiei poetice. Poemul exprima concentrat, cu
ajutorul verbelor la forma negativa – „nu strivesc”, „nu ucid” – atitudinea fata de tainele lumii: refuzul cunoasterii
rationale, „paradisiace”, in favoarea cunoasterii „luciferice”.

A doua secventa a poemului contine o ampla comparatie cu luna, care intareste ideile exprimate in prima
parte, construita pe baza unor relatii de opozitie: eu-altii, „lumea mea”-„lumea altora”.

Metafora luminii, reprezentativa pentru Lucian Blaga, sugereaza, pe de o parte, cunoasterea, iar pe de alta
parte, creatia poetica. Se observa opozitia dintre „lumea altora”, ce caracterizeaza cunoasterea de tip rational, si
„lumea mea”, definitie metaforica a cunoasterii poetice, de tip intuitiv. Celor doua sintagme le sunt asociate verbe
simetric antitetice: sugruma-sporesc, nu micsoreaza-mareste, ucide-iubesc, striveste-imbogatesc.
 Antiteza este marcata si grafic, pentru ca versul liber poate reda fluxul ideatic si afectiv. Structurile „dar eu”
si „eu cu luminea mea sporesc a lumii taina” afirma optiunea poetica pentru un mod de cunoastere.

Cea de-a treia secventa, alcatuita din ultimele doua versuri, reprezinta o concluzie, si anume marturisirea
ca iubirea este o modalitate de cunoastere si totodata sentimentul care naste poezia.

Versul ultim contine metafore ale existentei miraculoase: florile sunt imaginea frumusetii fragile, a
delicatetii si gingasiei, ochii sunt simbolul cunoasterii, buzele reprezinta dragostea si simbolul rostirii poetice, in
timp ce mormintele ilustreaza moartea.

Elementele de recurenta in poezie sunt: misterul si motivul luminii. Discursul liric se organizeaza in jurul
acestor elemente.

Limbajul metaforic este imbogatit cu procedee artistice si figuri de stil. Comparatia „si-ntocmai cum cu
razele ei albe luna/ nu micsoreaza, ci tremuratoare/ sporeste si mai tare taina noptii/ asa imbogateste si cu
intunecata zare” evidentiaza emotia puternica provocata eului liric de magia tainelor universale. Epitetele in
inversiune „sfant mister”, „nepatrunsului ascuns”, „largi fiori” au rolul de a potenta incarcatura emotionala si
revelatia in fata misterelor Universului. Repetitia stucturii „in flori, in ochi, pe buze ori morminte” (constituita dintr-
o enumeratie) readuce in plan principal elementele definitorii ale cunoasterii poetice.

Poezia este alcatuita din 20 de versuri libere (cu masura inegala), al caror ritm interior reda fluxul ideilor si
frenezia sentimentelor. Forma moderna, lipsita de strofe, este o eliberare de rigorile clasice, o cale directa de
transmitere a ideii si a sentimentului poetic.

In concluzie, „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, de Lucian Blaga, este o arta poetica caracterizata
prin urmatoarele elemente moderne: tematica, problematica filozofica, forma moderna de prozodie si limbajul
poetic metaforic. In poezia lui Lucian Blaga, accentul nu cade pe cuvant, cu atat mai putin pe cuvantul scris, ci pe
participarea subiectiva la tainele universului. Poezia nu este inteleasa ca opera, act finit, ci ca descarcare spontana
de energii interioare.