Obiceiul este o regulă de conduită ce se formează spontan ca urmare a aplicării ei repetate într-o

perioadă de timp relativ îndelungată, într-o colectivitate umană. Obiceiul poate lua forma
unor datini, tradiții ori practici cu caracter moral sau religios. În decursul timpului obiceiul a
reprezentat modalitatea principală de ordonare a relațiilor sociale și de influențare a acțiunii umane
de la începuturile organizării sociale (comuna primitivă) și până în timpurile moderne când au apărut
și alte izvoare de drept.
Obiceiul Juridic este considerat ca fiind cel mai vechi izvor de drept. Obiceiul Juridic este definit ca
fiind o normă generală de conduită, exprimată în formă orală, fundamentată pe observarea
uniformităților cazurilor petrecute în societate vreme îndelungată. Este propriu societăților cu ritm
lent de dezvoltare și transformare, specific societăților vechi. Normele sale se impun încet, ca
urmare a aplicării lor îndelungate, până se ajunge să fie generalizate și acceptate de acea
comunitate.