UNIVERSITATEA ,,ȘTEFAN CEL MARE”, SUCEAVA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE SI ADMINISTRATIE

PUBLICA

Politica fiscala si sistemul fiscal romanesc.

Cota unica vs. impozitare progresiva

Student: APETREI GICU-SIMION

ECTS I ; Sem II

Economie ( macroeconomie)

Conf. Univ. Dr. Carmen Nastase

Lector univ. Dr. Mihai Popescu

 Cuprins

Cap. I Politica fiscala - cheia echilibrului macroeconomic

1.1 Politica fiscala- definitii si obiective

1.2. Politica fiscalã a României în perspectiva aderãrii la Uniunea Europeanã

Cap II. Conceptul de sistem fiscal

2.1 Sistemul fiscal din Romania

Cap III. Cota unica vs impozitare progresiva. Sistemul de impozitare progresiva vs. cota unica
de impozitare

3.1 Argumente şi evaluarea impactului cotei unice şi a impozitării progresive

3.2 Ţintele politicii fiscale ale unui stat

 Cap. I Politica fiscala - cheia echilibrului macroeconomic

In ansamblul politicilor macroeconomice ale statului, de functionare si dezvoltare de

ansamblu a economiei, un loc deosebit de important ocupa politica fiscala.

1.1 Politica fiscala- definitii, obiective, principii

Politica fiscala a statului reprezinta o anumita conceptie a acestuia, precum si un

ansamblu de masuri si actiuni privind rolul impozitelor in sistemul veniturilor bugetare, tipurile
de impozite, perceperea si modul de folosire a lor ca instrument de stimulare a cresterii
economice, felul in care este gandita eficacitatea fiscala in tara respectiva. Ea consta intr-un set
de decizii guvernamentale prin care se urmareste influentarea activitatii economico-sociale cu
ajutorul mobilitatii veniturilor si cheltuielilor bugetului public. 
Politica fiscală este o componentă de bază a politicii economice, care, prin intermediul
sistemului taxării şi impunerii, urmăreşte să influenţeze (să stimuleze) activitatea economică la
nivel agregat. Ea cuprinde totalitatea măsurilor referitoare la cuantumul şi modul de percepere /
utilizare a impozitelor şi taxelor într-o economie.
Politica fiscala se defineste prin : “totalitatea metodelor, mijloacelor, formelor,
instrumentelor si institutiilor folosite de stat si celelalte autoritati publice pentru procurarea
resurselor financiare fiscale, inclusiv pentru influentarea vietii economico-sociale”.
Politica fiscala isi poate pune amprenta, influentand asupra derularii proceselor
economico-financiare si implicit asupra evolutiei intregii societati. Dar, la randul sau, ea este
conditionata de mediul economic, printr-o serie de factori, dintre care se remarca : starea
economiei, raporturile dintre sectorul public si cel privat, nivelul veniturilor cetatenilor etc.

Politica fiscala se afla in raporturi de interdependenta cu politica bugetara, politica

monetara, cu politica valutara, cu politica preturilor, cu politica ocuparii fortei de munca si cu
politica financiara a intreprinderii. Pe de alta parte, politica fiscala are obiective si instrumente
proprii de manifestare.

Prin politica fiscală, statul poate influenţa o serie de coordonate economice (cererea de
bunuri, veniturile ş.a.). Operaţiunile de această natură sunt mijlocite de nivelul cheltuielilor
publice şi al investiţiilor, având menirea de a determina relansarea creşterii economice.
Principalele obiective ale politicii fiscale constau în dezvoltarea economicã si
consolidarea clasei de mijloc. Viziunea fiscalã trebuie sã fie calitativã si activã, prin stimularea
initiativei si prin respectul fatã de asumarea riscului.
Transpunerea in practica a legilor fiscale, asigurarea functionarii corecte a mecanismului
fiscal si realizarea creantelor fiscale se realizeaza cu organisme specializate ale statului si prin
activitatea unor profesionisti in domeniul fiscal, instruiti in acord cu exigentele fiscalitatii pe plan
nationl si international.
În fazele de recesiune economică, statul trebuie să acţioneze cu precădere în direcţia
reducerii gradului de impozitare / taxare, în scopul încurajării atât a consumului, cât şi a
investiţiilor. În schimb, în etapele de boom, fiscalitatea se majorează, pentru a încetini ritmul
cererii de consum şi al investiţiilor private (creând teren pentru încasări suplimentare la bugetul
statului – utilizabile în vederea acoperirii deficitelor înregistrate în perioadele de recesiune).
Fiscalitatea inteleasa ca sistem de percepere a impozitelor si a altor obligatii
fiscale, ca ansamblul legilor, regulilor si practicilor referitoare la fundamentarea, calcularea si
perceperea impozitelor, ocupa locul cel mai important in prelevarile obligatorii la bugetul public.
La fundamentarea fiscalitatii se tine seama de mai multe principii, cum ar fi:
-Pricipiul obligativitatii impozitului;
-Principiul argumentarii generale a impozitului;
-Principiul unicitatii impunerii;
-Principiul eficacitatii impunerii;
-Principiul progresivitatii impunerii;
-Principiul veridicitatii impunerii;
-Principiul simplitatii si accesibilitatii modului de calcul.

Prin respectarea unor astfel de principii, fiscalitatea isi indeplineste functiile sale in
societate in sensul ca asigua resursele monetare necesare pentru satisfacerea nevoilor comune,
asigura o redistribuire a veniturilor printr-un sistem de alocatii etc.
Evidentierea continutului politicii fiscale presupune luarea in considerare a o serie de
elemente teoretice si practice de o mare importanta.
In primul rand, elaborarea politicii fiscale este un act de decizie deosebit de complex,
ghidat de criteriul de eficienta. Aceasta in sensul ca, prin masurile si actiunile promovate, se
urmreste reducerea fluctuatiilor , a instabilitatii economice, protejarea veniturilor consumatorilor
si stimularea dezvoltarii. Impozitele, ca si alte forme de prelevari, modifica distribuirea initiala a
veniturilor, influentand activitatea economica, investitiile si consumul.
In al doilea rand , exista o stransa legatura intre sistemul de impunere fiscala , impozite si
venit.Impozitul constituie o functie crescatoare a venitului; La un sistem fiscal dat impozitul se
mareste o data cu veniturile, insa cresterea impozitului trebuie sa fie inferioara cresterii
veniturilor (sa fie subunitara); se maresc totodata incasarile fiscale, si deci, posibilitatile de
incasare a cheltuielilor guvernamentale. Daca notam cu “r” rata de impunere fiscala, cu “I”
impozitul si cu “v” venitul atunci se poate exprim relatia: i=f(r,v) si deci i=r.v.
Raportul dintre cresterea impozitelor si cresterea veniturilor reprezinta rata marginala de

impunere fiscala (Img). Astfel , Img= ; Ea arata cu cat creste impozitul pe unitatea

suplimentara de venit.
Rata presiunii fiscale trebuie apreciata in sens dublu: in sens restrans, ea este egala cu
raportul intre dimensiunile impozitelor incasate de stat si PIB; in sens larg, ea este egala cu
raportul intre totalitatea impozitelor si contributiilor sociale, pe de o parte, si PIB pe de alta parte.
In acet fel, rata presiunii fiscal permite efectuarea unor comparatii international relevante,
deoarece asigura obtinerea de informatii privind ponderea impozitelor si contributiilor sociale
respective la finantarea protectiei sociale realizate de autoritatea publica.

In conditiile cu piata concurential-functionala, impozitele indeplinesc un important rol

financiar-monetar si economic-social. Prin diversitatea lor se pot incurja sau descuraja anumite
activitati economice. In acest sens, un rol important in tara noastra il are impozitul pe venitul
global.
Pentru intelegerea si utilizarea presiunii fiscale prezinta interes si analiza curbei
fundamentata de catre Arthur Laffer. Aceasta reflecta legatura intre incasarile fiscale totale ale
statului si rata impunerii. Laffer considera ca, pornind de la 0 spre 100% (vezi fig 1), o marire a
ratei de impunere poate duce la sporirea incasarilor fiscale. Dar exista o rata de impunere optima,
dincolo de care incasarile fiscale totale se vor micsora daca rata de impunere va continua sa
sporeasca. Din punctual M al figurii, efectele descurajatoare ale fiscalitatii provoaca o diminuare
a productiei, adica ca marirea presiunii fiscale duce la scaderea productiei, nu la cresterea
neconditionata si substantiala a incasarilor fiscale.

Fig. nr. 1 Curba fundamentata de catre Arthur Laffer

Rezulta existenta a doua zone, delimitate prin punctele OMP, astfel:

 Zona admisibila normala OMP0, in care agentii economici accepta marirea presiunii
fiscale, deoarece vor o cantitate mai mare de utilitati publice.Incasarle fiscale sporesc, cu
toate ca are loc o diminuare treptata a activitatii economice si a bazei de impunere;
anumiti agenti economici opteaza pentru cresterea timpului liber in defavoarea timpului
pentru munca, iar alti agenti economici procedeaza invers.Astfel, ritmul de crestere a
incasarilor fiscale tinde sa se reduca odata ce sporeste presiunea fiscala;
 Zona inadmisibila sau prohibitive P0MP hasurata, este aceea in care un segment tot mai
mare din venitul factorilor factorilor de productie este preluat de stat.De aceea, agentii
economici isi diminueaza activitatile impozabile, iar baza de impunere scade.Agentii
economici reudiaza noi utilitati publice, agreandu-le pe cele private; in timp ce presiunea
 fiscala se accentueaza are loc reducerea productiei si amplificarea activitatilor subterane,
si se micsoreaza incasarile fiscale.
Pentru Arthur Laffer, o fiscalitate dura si inegala genereaza dificultati mari in evolutia
productiei, astfel ca in economia actual se impugn o diminuare a ratei de impozare si o reducere
progresiva a impozitului pe venit, in vederea favorizarii relansarii activitatii economice.Fata de o
asemenea situatie sunt necesare eforturi teoretico-ractice
pentru determinarea nivelului maxim al presiunii fiscale admisibile si a zonei in care se gaseste
economia nationala.Dar, un astfel de demers este diferit, ingreunand anticiparea urmarilor pe
care le are o politica de diminuare a fiscalitatii.

In al treilea rand , este importanta luarea in calcul a efectelor probabile atat ale reducerii, cat
si ale majorarii impunerii fiscale , atat pe termen scurt cat si pe termen lung.In cazul in care se
recurge la finantarea cresterii cheltuielilor publice prin marirea impozitelor , se diminueaza
veniturile agentilor economici dar se atenueaza si inflatia,etc. Atunci cand se actioneaza in sensul
reducerii impozitelor si deci al micsorarii presiunii fiscal se poate ajunge la deficit bugetar sau la
accentuarea acestuia,care, se finanteaza prin imprumuturi care inseamna datorie publica si alte
consecinte. Luarea in considerare a efectelor pe termen lung conduce la concluzia ca , desi
nivelul mai ridicat al impozitelor mareste veniturile totale din impozite , totusi, reducerea
impozitelor are ca efecte marirea veniturilor bugetare , deoarece, in masura in care stimuleaza
investitiile , ea duce la largirea bazei asupra careia se aplica rata de impunere respcetiva.Daca,
spre exemplu , o reducere a impozitelor de 8% stimuleaza marirea cu 2% a venitului impozabil,
reducerea impozitului “se plateste singura” in decurs de 4 ani.Efectele probabile ale reducerii sau
majorarii impozitelor trebuie comparate cu efectele totale ale deficitelor bugetare.

In al patrulea rand, perceperea impozitelor se realizeaza sub doua forme:

 Impozite directe : se suporta nemijlocit de catre cei care le platesc , ca ,de exemplu ,
impozitul pe profit, impozitul pe salarii , impozitul pe sumele din vanzarea activelor
societatilor comerciale cu capital de stat , impozitele pe dividende la societatile
comerciale, etc.
 Impozite indirecte : acelea care sunt cuprinse in preturile marfurilor incasate odata cu
vanzarea acestora , insa suportate de consumatorii finali , la cumpararea marfurilor ca de
exemplu tax ape valoarea adaugata , accize si impozit pe circulatie, taxe vamale etc.
 Anul 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006

Impozite 56.5 56.1 55.5 53.1 53.8 51.1 50.1

directe

Impozite 36.1 36.7 37.9 40.8 40.3 42.7 43.2

indirecte

Tabel nr. 1 Analiza legaturii dintre impozitele directe si impozitele indirecte ca pondere in
veniturile fiscala (%)

Teoretic, impozitul pe venitul global descurajeaza economisirea si stimuleaza consumul

prezent, in timp ce impozitul pe cheltuieli este stimulativ pentru cei care economisesc.
Modificarile ulterioare ale sistemului fiscal din tara noastra trebuie sa ia in considerare atat
aspecte pozitive ale impozitului pe venitul global, dar si pe cele negative. In prezent, actualul
sistemul de impunere a veniturilor obtinute de persoanele fizice se apropie foarte mult de asa-
numitul impozit ,,cash-flow”, prin faptul ca o serie de venituri de capital (dobanzi, dividende,
etc.) nu sunt globalizate, ci impozitate final prin retinere la sursa. In Romania, ca si in multe alte
tari, consumul este deja impozitat indirect, prin taxa pe valoarea adaugata sau alte impozite
indirecte.

Spre exemplu , in bugetul de stat al Romaniei in anul 1994, din totalul veniturilor de
9870,1 miliarde lei , impozitele directe reprezinta 4606,1 miliarde lei, adica 46,6%; in cadrul
impozitelor directe , impozitul pe profit ete de 2072,0 miliarde lei, adica 44,9%, iar impozitul pe
salarii este 2476.0 miliarde lei, adica 53,7%; impozitele indirect sunt in suma de 5044,3 miliarde
lei , adica 51,1% din totalul veniturilor bugetare.
 In al cincilea rand , politica fiscala se caracterizeaza prin progresivitatea
impozitelor.Aceasta vizeaza impozitele directe si presupune ca rata de impunere sa se mareasca
pe masura ce venitul impozabil creste.Progresivitatea impozitelor constituie un instrument de
redistribuire si de justitie fiscal si, in acelasi timp , elemnt cheie al sustineii cererii facand sa
beneficieze de venituri suplimentare paturile sociale mai sarace , finantate prin prelevarile asupra
veniturilor celor bogati.Rata de impunere nu poate fi insa marita oricat de mult cu efecte
poziive.exista un prag de presiune fiscala sau o rata optima de presiune fiscala dincolo de care
orice impunere este vatamatoare economiei.Aceasta deoarece marirea ratei de impunere , de la
un anumit punct , limiteaza stimularea agentilor economici ,descurajeaza realizarea de investitii,
ingusteaza bazele de impozitare ; totodata printr-o rata de impozitare ridicata peste o anumita
limita , se pot antrena si actiuni de avaziune fiscal ca si orientarea spre activitati ce beneficiaza
de avantaje fiscale ,fraude fiscal, diminuarea P.N.B. , si desigur, scaderea incasarilor fiscal.Este
posibil ca volumul incasarilor sa creasca , chiar prin reducerea ratei de impunere, insa aplicata la
o masa mai mare a venitului impozabil.In acest sens , reforma fiscala Americana propusa in
septembrie 1986, a prevazut ca, incepand din ianuarie 1988, sa se remanieza rata maxima de
impunere , de la 50% la 33%-pentru particulari , si de la 45% la 39% , -pentru intreprinderi, fara
a se schimba , insa, volumul incasarilor statului, prin suprimarea a o serie de derogari, de scutiri
si exonerari

1.2. Politica fiscalã a României în Uniunea Europeanã

Politica fiscalã actualã a României se integreazã în interiorul bandei trasate de politica

fiscalã a tarilor memebre UE atât pentru impozite indirecte, cât si pentru contributiile sociale
(privite ca pondere în PIB). Însã ponderea veniturilor obtinute din impozitele directe este
inferioarã minimului înregistrat în uniune. Tinând cont si de cota unicã relativ redusa a
impozitelor pe venit si profit, România apare ca un paradis fiscal în comparatie cu tarile membre
UE, iar aceasta, contravine obiectivelor de politicã fiscalã la nivel european si în special cel
vizând concurenta fiscalã. Aceastã deviatie era evidentã la nivelul anului 2004, fiind accentuatã
în 2005 ca efect al aplicãrii cotei unice pentru impozitarea veniturilor si profiturilor.

Criteriul de convergentã - Maastricht

 Din acest unghi de vedere România a respectat aproape în fiecare an acest criteriu, cu
exceptia anului 2001. Totusi aceastã politicã subordonatã unui criteriu care nu se aplicã
României a avut drept cost de oportunitate nefinantarea unor investitii profitabile din punct de
vedere economic si/sau social. În cazul anului 2005, pe fondul frânãrii cresterii economice (a
unei cresteri economice inertiale) si al reducerii veniturilor fiscale s-a înregistrat o reducere a
deficitului, care însã se datoreazã amânãrii unor investitii în infrastructurã care ar fi fost benefice
pentru cresterea economicã.

La 12 februarie 2008 Consiliul a examinat programul actualizat de convergentă al

României pentru perioada 2007-2010. România a înregistrat o crestere economică puternică, de
ordinul a 6,5 % în medie anual, între 2003 si 2006. Cu toate acestea, economia sa foarte
performantă dă semne clare de supraîncălzire, prezentând un deficit extern ridicat si în crestere
(estimat la aproape 13 % din PIB în 2007) si o reducere a finantărilor provenite din ISD
(investitii străine directe), în pofida nivelului ridicat al investitiilor altele decât cele legate de
privatizări, dar totusi atenuate datorită unei proportii mai mari a aporturilor de capital pe termen
mediu si lung, potrivit informatiilor disponibile în prezent pentru anul 2007. Deficitul tot mai
ridicat de fortă de muncă, cresterea puternică a salariilor care împiedică concurenta si
dezvoltarea rapidă a împrumuturilor contractate de gospodării reprezintă alte semne ale
supraîncălzirii. Cresterea bruscă a inflatiei, după o lungă perioadă de dezinflatie reusită, a fost
declansată în principal de socuri asupra factorilor de ofertă, cauzate de performantele slabe ale
sectorului agricol în 2007, în urma intemperiilor. Aceasta a fost agravată de efectele asupra
cererii globale ale cresterii veniturilor si creditelor, ale politicilor nerestrictive în materie fiscală
si de salarizare a sectorului public si ale deprecierii leului începând cu luna august 2007 (după
aprecierea din ultimii ani). Pentru a continua să se apropie rapid de PIB-ul mediu pe cap de
locuitor al UE-27, este imperativ ca România să remedieze dezechilibrele externe crescânde. În
acest context, politica fiscală are un rol cheie prin moderarea cererii interne, îmbunătătind
totodată calitatea finantelor publice, în special printr-o reorientare spre investitii de accelerare a
cresterii economice. Scenariul macroeconomic care stă la baza programului prevede o accelerare
a cresterii PIB-ului, acesta urmând a se fixa la 5,8 % în 2010. Pe baza informatiilor disponibile în
prezent cresterea prevăzută în 2009 este oarecum optimistă. În special, este neclară modalitatea
potrivit căreia se va putea realiza reducerea contributiei negative a exporturilor nete la crestere
într-un context caracterizat de cresterea costurilor unitare ale fortei de muncă si de puternice
presiuni ale cererii, accentuate datorită unei politici fiscale nerestrictive. Amploarea si agravarea
rapidă a dezechilibrelor externe sunt îngrijorătoare, după cum o dovedeste tendinta de depreciere
a leului începând cu mijlocul anului 2007, în contextul unei reevaluări generale a riscurilor de pe
pietele financiare internationale. Previziunile programului în ceea ce priveste inflatia par a fi, de
asemenea, foarte pesimiste. Presiunile inflationiste puternice datorate evolutiei salariilor
(inclusiv salariile functiilor publice), cresterii rapide a preturilor internationale ale produselor
alimentare si bunurilor de larg consum, precum si cursului de schimb mai scăzut (după o lungă
perioadă de apreciere) sugerează existenta unei încetiniri mai pronuntate a procesului de
dezinflatie. Astfel, se estimează că diferentialul de inflatie (IAPC) fată de UE-27 se va stabiliza
sau nu se va reduce decât usor pe parcursul perioadei analizate. În ansamblu, există posibilitatea
ca combinatia de politici expuse în program să nu determine progresul pe calea convergentei
nominale.

Fig. nr. 2

In tara noastra tranzitia la economia de piata este organic legata de procesele financiare,
de politica statului privind veniturile si cheltuielile bugetare. In programul de reforma se arata ca,
in acest proces, se are in vedere angajarea directa a instrumentelor financiare, de credit si
monetare in conducerea activitatii economice. Prin cote de impunere diferentiate , se urmareste
incurajarea dezvoltarii unor anumite activitati economice, infiintarea de intreprinderi mici si
mijlocii, extinderea intreprinderilor private si mixte, incurajarea penetrarii de capital strain in
economie, prin cote diferentiate pe ramuri, pentru a orienta investitiile spre sfera productive si
servicii utile. Se urmareste deasemenea, simplificarea relatiilor dintre bugetul de stat si
intreprinderile de stat, care va stimuli autonomia, initiative, raspunderea si eficienta.

Alocarea optimă a resurselor, distribuirea veniturilor şi averilor între membrii societăţii,

precum şi stabilizarea macroeconomică reclamă din partea statului eforturi financiare deosebite.
Astfel, funcţia fiscală a finanţelor publice trebuie să permită acoperirea cheltuielilor publice
efectuate de către autorităţile statului, prin colectarea de resurse financiare. Deci, prin politica
fiscală adoptată randamentul fiscal trebuie să fie ridicat.

În literatura de specialitate, randamentul fiscal reprezintă un indicator de stare care

ilustrează raportul dintre efectul (veniturile fiscale mobilizate) şi efortul depus (cheltuielile
înregistrate cu mobilizarea veniturilor fiscale) pentru obţinerea unui anumit cuantum al
fiscalităţii.

,0< <1 (1)

unde: - randamentul fiscal;

O altă modalitate de determinare a randamentului fiscal este reprezentată ca raport dintre

fiscalitatea efectivă şi cea potenţială, inclusiv cheltuielile ocazionate de administrarea şi
gestionarea impozitelor şi taxelor.

(2)

unde: - fiscalitatea efectivă, reprezentând impozitele, taxele şi contribuţiile efectiv

încasate;

- fiscalitatea potenţială, reprezentând impozitele, taxele şi contribuţiile potenţiale a fi

încasate;
 Analiza randamentului fiscal poate fi realizată cu ajutorul următorilor indicatori fiscali:
venituri fiscale încasate la bugetul de stat, venituri fiscale previzionate ale bugetului de stat,
cheltuieli ale autorităţilor publice, randament fiscal, rata de noneficienţă a randamentului şi
dinamica randamentului fiscal (vezi Tabel 2).

Ani

Explicaţie u.m 2000 2001 2002 2003 2004

Venituri fiscale
încasate ale
bugetului de stat
(preţuri curente) mld. lei 114.394,5 137.271,0 167.752,4 236.022,7 302.526,7

Venituri fiscale
previzionate ale
bugetului de stat mld. lei 108.696,0 139.711,2 167.071,3 228.601,2 287.261,0

Gradul de
colectare al
veniturilor fiscale % 105,243 98,253 100,408 103,246 105,314

Cheltuieli ale
autorităţilor
publice mld. lei 7703,3 11070,6 14154 21694,2 24092,3

Randamentul
fiscal* % 0,983 0,910 0,926 0,943 0,972

Rata de
noneficienţă a
randamentului** % 0,017 0,090 0,074 0,057 0,028

Dinamica
randamentului
fiscal % - 7,37 1,68 1,87 3,04
Tabel nr. 2 Randamentul fiscal aferent bugetului de stat în România 
Obs: * Randamentul fiscal = [Venituri fiscale încasate/(venituri fiscale previzionate + cheltuieli
ale autorităţilor publice)] * 100
** Rata de noneficienţă a randamentului = 100% - Randamentul fiscal (%)

Sursa: date prelucrate din Anuarul Statistic al României pe anii 2000-2005

Din analiza acestor date se observă că dinamica randamentului fiscal este oscilantă,
înregistrând un trend descendent în primii doi ani ai perioadei (2000-2001) şi un trend ascendent
în ultimii trei ani ai perioadei analizate (2002-2004). O explicaţie pentru această evoluţie rezidă
în creşterea cheltuielilor autorităţilor publice care nu s-a regăsit şi în ritmul de creştere a
veniturilor fiscale încasate la bugetul de stat.

Reducerea randamentului fiscal a fost însoţită de creşterea ratei de noneficienţă a

randamentului care atinge un nivel maxim în anul 2001. Acest fapt demonstrează că organele cu
atribuţii în colectarea veniturilor bugetare nu au putut identifica măsuri adecvate de prevenirea şi
combaterea fenomenului de evaziune fiscală.

În ceea ce priveşte gradul de colectare al veniturilor fiscale, opinia Ministerului

Finanţelor Publice este că acest indicator se poate calcula, în două moduri şi anume, ca raport
procentual între:

- Veniturile încasate şi datorate - în acest caz fiind un indicator care arată mai curând
nivelul blocajului financiar, lipsa de lichidităţi sau indisciplina financiară;

- Veniturile realizate efectiv şi veniturile programate (prin legea bugetului de stat).

La acest mod de calcul al gradului de colectare se pot face o serie de observaţii, între
care:

a. metoda de la punctul 1, care este în realitate modul corect de calcul, nu se aplică deoarece se
consideră ca nefiind posibilă calcularea sumelor
datorate (sau nu se doreşte acest lucru);

b. metoda de calcul de la punctul 2 este incompletă, destul de incorectă, depinzând foarte mult de
caracterul prudent al evaluărilor ce determină
suma programată. Acesta este şi motivul pentru care, deşi se ştie că se
propune în permanenţă mai buna colectare, prin acest mod de calcul, în
fiecare an se înregistrează depăşiri.

Mai buna colectare a datoriilor restante la bugetul statului presupune atragerea la buget a
acelor venituri nedeclarate de agenţii economici prin practicarea fraudei şi evaziunii fiscale sau
prin întârzierea plăţii precum şi a sancţiunilor stabilite în urma identificării evaziunii fiscale. Din
păcate, structura actuală de raportare a datelor primare privind identificarea şi combaterea
evaziunii fiscale este încă deficitară ceea ce nu permite o analiză de fineţe şi împiedică
predictibilitatea fenomenului în cauză.

Lipsa datelor ne-a determinat să utilizăm în cadrul acestui demers ştiinţific a doua metodă
de calcul, observând că în anul 2001 s-a înregistrat cel mai scăzut grad de colectare de 98,253%.

Fig. Nr. 3 Randamentul fiscal şi rata de noneficienţă fiscală

Sursa: date prelucrate din Anuarul Statistic al României pe anii 2000-2005

  Analiza dinamicii randamentului fiscal arată că în anul 2001, acesta scade cu 7,37% faţă
de anul 2000, dar trendul se va modifica în perioada 2002-2004, înregistrând o creştere faţă de
anul anterior cu 1,68%, respectiv cu 3,04% în anul 2004 faţă de anul 2003 (a se vedea Graficul
2).
Fig. Nr. 4 Dinamica randamentului fiscal al bugetului de stat în România

Sursa: date prelucrate din Anuarul Statistic al României pe anii 2000-2005

Dacă realizăm o analiză a costului colectării veniturilor fiscale în perioada 2005-2006 (a

se vedea tabelul 3) se observă că în această perioadă s-a înregistrat o creştere a costului total al
colectării veniturilor fiscale de la 2,27% la 2,51% . Totuşi creşterea de 0,107% a costului
colectării veniturilor fiscale la bugetul de stat a determinat o creştere de 16,19% a nivelului
veniturilor, ceea ce ne determină să afirmăm că în perioada analizată s-a înregistrat o
îmbunătăţire a activităţii de colectare a veniturilor fiscale.
    

Ani  

Explicaţie u.m 2005 2006  

Venituri fiscale încasate
 
ale bugetului de stat
(preţuri curente) lei RON 1.112.496.607 1.292.638.763  

Cheltuieli totale cu  
colectarea veniturilor
 
fiscale încasate ale
bugetului de stat  
(preţuri curente), din
 
care: lei RON 25.255.169 32.473.226

a) Cheltuieli totale ale  

Ministerului Finantelor
 
Publice lei RON 1.243.451 1.289.621
  
b) Cheltuieli totale ale
Curtii de Conturi lei RON 24.011.718 31.183.605

Costul total al colectării

veniturilor % 2,270 2,512

Tabel nr. 3 Costul colectării veniturilor fiscale

Sursa: date prelucrate din Buletinele Ministerului Finanţelor Publice, anul 2005-2006

În România, datorită parcurgerii perioadei de tranziţie, politica fiscală a vizat creşterea

ponderii impozitelor indirecte în totalul veniturilor fiscale datorită randamentului lor fiscal mai
ridicat decât cel al impozitelor directe. Acest fapt a determinat ca sarcina fiscală să apese cu
precădere pe umerii persoanelor fizice, atât prin nivelul ridicat al impozitării muncii, cât şi prin
impozitarea indirectă, ceea ce a generat o scădere importantă a gradului de conformare fiscală a
acestei categorii de contribuabili.

Eficientizarea politicii fiscale în condiţiile unor economii în tranziţie, cu o dinamică

fluctuantă, cum ar fi şi cea a României contemporane, ar trebui să aibă în vedere şi o cât mai
bună “armonizare” a factorului politic - statul, instituţiile sale cu atribuţii în materie fiscală - cu
factorul social – societatea cu toate trăsăturile sale specifice la un moment dat - în sensul
completării “conştiinţei fiscale” a contribuabililor, respectiv a disponibilităţii acestora de a ceda
o parte din veniturile proprii statului, cu un sistem de control fiscal operaţional, riguros, bazat pe
corectitudine şi cu un nivel al sancţiunilor, prevăzute pentru abateri de la legislaţia fiscală,
„descurajator”; toate acestea în conformitate cu principiul „complementarităţii şi invers-
proporţionalităţii încredere – control”.

Pentru autorităţile publice centrale sau locale, creşterea şi maximizarea randamentului

fiscal trebuie să fie o prioritate care se poate realiza prin: includerea la impozitare a întregii
materii impozabile; reducerea fenomenului de evaziune şi fraudă fiscală; reducerea cheltuielilor
de percepere, colectare, urmărire şi gestionare a impozitelor şi stabilirea riguroasă a prelevărilor
şi vărsămintelor.
 Cap II. Conceptul de sistem fiscal

Sistemul fiscal este un produs al gandirii, deciziei, actiunii factorului uman, ca urmare a
evolutiei societatii umane, creat initial pentru a raspunde unor obiective financiare, la care,
ulterior, s-au adaugat si obiective de natura economico-sociale.

Sistemul fiscal este componenta esentiala a acestei politici, incluzand toate impozitele si
alte venituri pe care statul le incaseaza prin organele sale specializate, potrivit unor reglementari
legislative corespunzatoare.Impozitele si taxele constituie dreptul de creanta fiscala al statului
asupra contribuabililor, dimensionandu-se si incasandu-se cu ajutorul unui mecanism fiscal
specific.

Un sistem fiscal inseamna, totodata, un compromis intre necesitatea de randament a

politicii fiscale (adica aceea de a face sa intre cat mai multi bani in casieriile publice ) pe de o
parte, si grija de a asigura echitate, de a proportiona contributia fiecaruia in raport cu capacitatea
pe care o are, pe de alta parte.Sistemul fiscal determina, in mare masura, veniturile statului,
capacitatea acestuia de a finanta cheltuieli si de a-i proteja pe cei slabi.

Unii economisti considera sistemul fiscal ca “ totalitatea impozitelor si taxelor provenite

de la persoane fizice si persoane juridice care alimenteaza bugetele publice”, sau “totalitatea
impozitelor instituite intr-un stat, care-i procura acestuia o parte covarsitoare din veniturile
bugetare, fiecare impozit avand o contributie specifica si un rol regulator in economie”.

O alta abordare a sistemului fiscal pune accentul pe elementele definitorii ale sistemului
in general si interpreteaza sistemul fiscal prin prisma relatiilor dintre elementele care formeaza
acest sistem, astfel : “sistemul fiscal cuprinde un ansamblu de concepte, principii, metode,
procese, cu privire la o multime de elemente (materie impozabila, cote, subiecti fiscali etc) intre
care se manifesta relatii care apar ca urmare a proiectarii, legiferarii, asezarii si perceperii
impozitelor si care sunt gestionate conform legislatiei fiscale, in scopul realizarii obiectivelor
sistemului” .

Aceasta ultima abordare este mai riguroasa, deoarece abordarea sistematica are un rol
ordonator, contribuind la : explicarea unor concepte; sistematizarea cunostintelor; intelegerea
interconexiunilor dintre economia de schimb; prelevarile fiscale si economia
publica;identificarea si eliminarea distorsiunilor prin reglarea complexa in domeniul fiscal.

Sistemul fiscal este, asadar, un sistem complex, alcatuit dintr-un ansamblu de

elemente si anume :

-materia impozabila;

-subiectii sau actorii sistemului fiscal;

-elementele modificabile.

2.1 Sistemul fiscal din Romania

Sistemul fiscal, ca ansamblu de principii, reguli si mod de organizare se materializeaza in

legi sau acte normative cu putere de lege. In Romania sarcina creerii unui sistem fiscal si a unei
strategii fiscale revine legislativului (Parlamentului) si executivului (Guvernului). Sistemul fiscal
este conceput pentru a corespunde cerintelor impuse de reforma sociala si economica aflata in
plina desfasurare. De asemenea, sistemul fiscal din Romania trebuie sa aiba criterii precise si sa
existe o manifestare de vointa din ambele parti, inclusiv vointa politica.

Prin reforma fiscala ce se infaptuieste in Romania se tinde la imbunatatirea structurii

impozitelor : prin cresterea rolului (ponderii) impozitelor indirecte, in principal, prin cresterea
rolului accizelor, taxei pe valoarea adaugata si taxelor vamale. In acelasi timp, urmeaza ca
ponderea impozitelor directe sa scada (impozitul pe profit, impozitul pe venit, impozitul pe
dividende etc) in raport cu cea a impozitelor indirecte. Reforma fiscala urmareste, pentru
realizarea unei cat mai bune structuri a impozitelor, aplicarea principiilor declarative, in
detrimentul principiilor impunerii. In acest sens, in cadrul reformei fiscale se tinde ca noul sistem
fiscal sa permita o administrare eficienta si nearbitrara, si sa fie pe intelesul contribuabililor.

La elaborarea politicii fiscale trebuie sa se urmareasca :

- criterii de eficienta;

- costul de oportunitate al fiscalitatii;

 - veniturile contribuabililor si protejarea acestora;

- dezvoltarea impozitelor sau a altor forme de prelevari si stimularea acestora;

- distribuirea initiala a veniturilor, care trebuie sa influenteze activitatea economica,

investitiile si consumul.

Fata de sistemul fiscal si strategia acestuia, este necesara o cat mai buna admninistratia
fiscala pe care, de regula, trebuie sa o faca Ministerul Finantelor Publice (pentru sursele
bugetului de stat) si respectiv organele administrativ-teritoriale (pentru sursele bugetelor locale).

In cadrul administratiei fiscale, la Ministerul Finantelor Publice sunt in curs de elaborare :

- Codul Fiscal;

- Codul de Proceduri Fiscale.

 Cap III. Cota unica vs impozitare progresiva. Sistemul de impozitare progresiva
vs. cota unica de impozitare

Istoria postrevolutionara a impozitarii persoanelor fizice romane sau straine care

realizeaza pe teritoriul Romaniei venituri sub forma de salarii si alte drepturi salariale incepe cu
H.G. nr.52 din 18.01.1991. Hotararea de guvern a anulat Legea nr.1/1997 privind impozitul pe
fondul total de retribuire al unitatilor de stat, a reintrodus in Romania acordarea drepturilor
salariale in sume brute si impozitul individual pe salariu.

Conform acestei hotarari, venitul lunar impozabil cuprindea orice fel de : salarii, sporuri,
indemnizatii, indexari, compensari, stimulente, recompense, premii, precum si orice alte castiguri
in bani sau in natura primite de catre salariati ca plata a muncii efectuate. La vremea respectiva
aproape toate veniturile obtinute de catre persoanele fizice erau asimilate, in vederea impozitarii,
cu salariile.

Nu erau considerate salarii si ca atare nu au facut obiectul impozitarii prin hotararea de

guvern, pensiile de orice fel, ca si bursele elevilor, studentilor si doctoranzilor. Faptul ca cineva
se putea gandi totusi ca pensiile sau bursele studentesti pot fi considerate salarii si ar putea fi prin
exces de zel impozitate denota conventionalitatea reglementarilor fiscale.

“ Impozitul pe salarii se calculeaza lunar, pe fiecare loc de munca, asupra totalitatii

venitului realizat in luna expirata de fiecare salariat” , pe baza a 13 trepte de impozitare prin
aplicarea unor cote procentuale de la 6% pâna la 45%, direct asupra venitului brut. Impozitul pe
salarii se reducea cu 20% in cazul persoanelor cu unul sau mai multi copii sau al salariatilor fara
copii dar cu varsta pana la 25 de ani, precum si pentru unele categorii defavorizate de salariati.

Odata cu adoptarea constitutiei si a primei legi a finantelor publice taxele si impozitele au

trebuit sa fie stabilite prin lege. In acest sens, parlamentul a adoptat legea nr. 32 din 29.03.1991
privind impozitul pe salarii. Legea a reluat in linii mari prevederile hotararii de guvern
anterioare, profesionalismul comisiilor juridice spunandu-si insa cuvantul.

Cu cateva modificari si republicari, legea a functionat pe durata aproape a unui deceniu ,

numarul de trepte crescand de la 13 la 14, la care se adauga o treapta impozitata cu 60 % pentru
partea din salarii care depasea o anumita limita.
 Un progres privind impozitarea veniturilor in general, a salariilor in particular, il
realizeaza Ordonanta Guvernului nr. 73/1999 care introduce in Romania conceptual de
globalizare a veniturilor. Impozitul pe salariu s-a calculate progresiv corespunzator unui numar
de 5 trepte de impozitare, cu cote cuprinse intre 18 si 40 % stabilite prin Hotarare de Guvern.

Globalizarea si regularizarea au fost adoptate pentru impozitarea anuala cumulata a mai

multor venituri din locuri diferite cu un nivel de impozitare mai redus la sursa. Impozitarea
presupunea o cota procentuala mai ridicata, corespunzator venitului anual global dar tine cont si
de indicele de inflatie. Odata cu generalizarea cotei unice si considerarea veniturilor salariale cu
impunere finala, sensul natural al cuvantului, ca de altfel asa cum se petrec de obicei lucrurile din
punct de vedere fiscal se pierde, ajungand sa se “ regularizeze” chiar si o singura categorie de
venit care poate fi foarte bine declarat final.

Codul fiscal intrat in vigoare la 01.01.2004 a adoptat impozitarea salariilor pe 5 trepte de

impozitare ( intre 18-42 %). Prin Ordonanta Guvernului nr. 83 din 19.08.2004 pentru
modificarea si completarea legii nr. 571|2003 privind codul fiscal s-a stabilit ca incepand cu
01.01.2005, impozitarea veniturilor din salarii ( si pensii ) sa fie realizata pe 3 trepte progresive
astfel :

Venit lunar impozabil (lei) Impozit lunar (lei)

Pana la 2.700.000 14%

2.700.001-14.500.000 378.000+26%

Peste 14.500.000 3.446.000+38%

Tabel nr. 4

Acest mod de impozitare prezinta doar importanta teoretica deoarece impozitarea pe 3

trepte nu a mai fost pusa in practica fiind inlocuita cu impozitarea cu cota unica (16%).

Codul fiscal a instituit, la vremea respectiva , prin articolul 45 un sistem complex de

deduceri la calculul impozitului la functia de baza, sub forma de deducere personala de baza si
deduceri personale suplimentare, acordate pentru fiecare luna a perioadei impozabile.
 Deducerea personala de baza, incepand cu luna ianuarie 2005, a fost fixata la suma de
2.000.000 lei pe luna. Deducerea personala suplimentara pentru sotul/sotia, copii sau alti
membrii de familie, aflati in intretinere a fost de 0.5 * cu deducerea personala de baza.
Contribuabilii au mai beneficiat de deduceri personale suplimentare diferentiate pentru invalizii
de gradul I ( 1* deducerea de baza ) si pentru invalizii de gradul II si persoanele cu handicap
accentuat ( 0.5* deducerea personala de baza ).

Deducerile personale acordate se insumau. Suma deducerilor personale admisa pentru

calculul impozitului nu putea depasii de 3 ori deducerea personala de bazasi s-a acordat in limita
venitului realizat la functia de baza.

Odata cu deducerea personala de baza aferenta fiecarei luni, s-a acordat cu titlu de
cheltuieli profesioanale si o cota de 15 % din deducerea personala de baza, la locul de munca
unde se afla functia de baza.

La vremea respectiva, in Romania moneda nationala a fost leul vechi. Pentru analiza si
comparabilitatea sumelor, leii vechi au fost transformati in RON , cu mentiunea ca daca acest
sistem ar fi fost mentinut in prezent, cu siguranta ca deducerea, limitele domeniilor de impozitare
si salariul mediu brut la nivel national ar fi fost actualizate, asa cum de fapt prevedea si codul
fiscal.

Fig. Nr.5
Venitul brut lunar Contributii ale angajatorului

S.Net Impozit Contr. Soc.Individ Contr.soc.unitate CAMBP ITM1 ITM2

CAS CASS CASJ

CASJ CASS CAS

Rest 16% 1% 6.5% 9.5% 22% 7% 3% 0.5-4% 0.75% 0.25%

VBCde aplicare a cotelor procentuale, cu unele exceptii, a reprezentat-o salariul brut,

Baza
iar :
 - CASJ – contributia de asigurari sociale impotriva riscului de somaj ;
- CASS – contributia pentru asigurari sociale de sanatate ;
- CAS – contributia pentru asigurari sociale ;
- CAMBP – contributia de asigurare in caz de accidente de munca si boli profesionale ;
- ITM 1, ITM2 – comisioane datorate Inspectoratelor Teritoriale ale Muncii.
Actele normative care au reglementat, la timpul respectiv, contributiile sociale, mai ales ca,
in linii mari, acestea s-au aplica si in 2006.

Pentru anul 2005, in baza art. 29 din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile
ulterioare, au fost stabilite urmatoarele cote ale contributiilor:

a) contributia individuala de asigurare pentru somaj, datorata de catre personalul angajat,

conform art. 27 din lege, a fost de 1% ;

b) contributia pentru somaj, datorata de angajatori, conform art. 26, a fost de 3%;
c) contributia datorata, conform art. 28 din lege de catre persoanele asigurate in baza
contractului de asigurare pentru somaj, a fost de 4%.
Cota contributiei individuale de asigurari sociale, datorata art. 21 alin.(2) din Legea nr.
19/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, a fost de 9,5%, indiferent de conditiile de
munca. In baza art. 18 alin. (1)si (2) din Legea nr. 19/2000, cu modificarile si completarile
ulterioare, pentru anul 2005 cotele de contributie de asigurari sociale s-au stabilit, dupa cum
urmeaza :

a) pentru conditii normale de munca 31,5% (31,5% - 9,5% = 22%);

b) pentru conditii deosebite de munca 36,5% (36,5% - 9,5% = 27%);
c) pentru conditii speciale de munca 41,5% (41,5% - 9,5% = 32%).
Salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor de stat pe anul pe anul

2005 a fost de 9.211.000 (921,1 RON).

« Contributia pentru asigurari sociale de sanatate retinuta de la sigurati de catre angajator,

a persoanei asigurate se stabileste sub forma unei cote procentuale de 6,5% », in timp ce
« persoanele juridice sau fizice la care isi desfasoara activitatea asiguratii au obligatia sa
calculeze si sa vireze casei de asigurari o contributie procentuala de 7%».
 « Pentru anul 2005 cota contributiei pentru asigurare in caz de accidente de munca si boli
profesionale, datorata de angajatori si de persoanele fizice care incheie contracte individuale de
asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale, se stabileste in functie de riscuri, pe
sectoare economice, intre limitele de 0,5 si 4%, nivelul fiind regelementat prin Hotarare a
Guvernului, conform prevederilor Legii nr. 346/2002, cu modificarile si completarile
ulterioare ».

Discuţiile privind reforma fiscală iau în calcul, de obicei, trei variante: cota unica, sistemul
progresiv şi sistemul dual, o combinaţie între primele două.

Dacă cota unică era o regulă în toate statele industrializate în prima jumătate a secolului al XIX-
lea, primele cereri pronunţate răspicat pentru un sistem „puternic progresiv sau gradual de taxe"
au apărut în manifestul comunist al lui Karl Marx din 1848. Ulterior, statele capitaliste au fost
cele care au adoptat un astfel de sistem. Cu toate că, la nivelul întregii lumi, contribuabilii pierd
circa 8 miliarde de ore anual pentru a-şi completa declaraţiile de venit, până astăzi, nici o
economie occidentală „majoră" nu a trecut înapoi la cota unică.
Ultimele tendinţe din ţările est europene se manifestă prin introducerea cotei unice de impozitare,
iniţiate de către Estonia în 1991, urmată de Letonia (1994), Lituania (1994), Rusia (2001), Serbia
(2003), Ucraina (2003), Slovacia (2003), Georgia (2004), România (2005) şi Bulgaria (2007).
Cota unică este prevăzută şi în programul de guvernare al autorităţilor din Cehia.
Eficienţa unui sau altui sistem de impozitare a fost mărul discordiei între diferiţi cercetători. În
context, Comisia Europeană este de părere că nu este nevoie de o armonizare transfrontalieră a
taxelor statelor membre. Cu condiţia să respecte regulile comunitare, statele membre sunt libere
să îşi aleagă sistemele de taxe pe care le consideră cele mai potrivite şi conforme cu preferinţele
lor.
Totodată, economiştii FMI afirmau recent că lipsesc dovezile care ar indica care sistem de
impozitare este cel mai oportun.
Deci, este evident că economiştii pot dezbate acest subiect la nesfârşit şi că veniturile
guvernamentale cresc atunci când impozitele scad şi viceversa.

3.1 Argumente şi evaluarea impactului cotei unice şi a impozitării progresive

 Cota unică, introdusă în mai multe ţări din regiune în ultimii câţiva ani îşi demonstrează
viabilitatea.

Analiştii citaţi de Forbes consideră că sistemul prin care toată lumea plăteşte acelaşi nivel
al impozitului elimină atât de complicata birocraţie şi stimulează oamenii să muncească mai mult
şi să-şi economisească veniturile. Acelaşi studiu realizat de Forbes relevă că principalul motiv
pentru care România a trecut la acest sistem de taxare l-a constituit scoaterea la suprafaţă a
muncii la negru şi a economiei subterane. Dublată de intensificarea controalelor poliţiei
economice şi majorarea pedepselor pentru infracţiunea de evaziune fiscală, rezultatele
înregistrate au fost pozitive, mai puţin Ungaria, unde se analizează în prezent o majorare a
impozitelor. Totodată, statele unde cota unică este scăzută, compensează prin taxe de consum
mai mari.
Considerăm că măsurarea impactului introducerii cotei unice poate fi realizată în baza
mai multor indicatori.

Pentru stimularea diminuării muncii la negru aceştia sunt:

-          Evoluţia numărului de contracte de muncă înregistrate la Inspectoratul Teritorial de
Muncă după introducerea cotei unice;
-          Tendinţele înregistrate în evoluţia fenomenului muncii la negru constatate în urma
controalelor Inspecţiei Muncii.

Pentru evaluarea eficienţei colectării impozitelor (proceduri simplificate de colectare,

urmărire şi încasare a impozitelor, reducerea evaziunii fiscale şi a economiei subterane):
-          Creşterea, stagnarea sau descreşterea veniturilor declarate (bazei de impozitare) la
administraţiile financiare pentru veniturile estimate pe anul respectiv;
-          Creşterea, stagnarea sau descreşterea numărului de contribuabili înregistraţi (declaraţii de
venit);
-          Creşterea sau descreşterea randamentului fiscal (gradului de colectare voluntară şi prin
controale a impozitelor şi taxelor datorate);
-          Opinia angajaţilor administraţiilor financiare privind noul sistem de colectare, urmărire şi
încasare a impozitelor comparativ cu vechiul sistem.
 O problemă importantă ţine de modul în care cota unică favorizează investiţiile. Teoretic,
impozite mai mici pentru cei cu venituri mari ar duce la formarea unor capitaluri favorabile
investiţiilor. În practică surplusul de venituri s-ar putea redirecţiona către consumul de lux, în
special, către importuri de lux, întorcându-se împotriva economiei, diminuând investiţiile
productive. Consumul plus valorii din economie este de dorit să fie unul cât mai echitabil pentru
membrii ei, însă important este şi felul în care aceste venituri se întorc în economie sub formă de
investiţii, generând dezvoltare economică. Intrăm astfel într-o zonă în care este poate nevoie de o
reglementare suplimentară -impozitarea bunurilor de lux -  imobilelor şi automobilelor scumpe
etc.

Cât priveşte impozitarea progresivă, amintim eforturile economiştilor americani Robert

Hall şi Alvin Rabuska care au cerut o singură taxă de impozitare, fără excepţii. Însă aceasta nu a
fost introdusă în SUA niciodată. În prezent, impozitul pe venitul final se departajează atât pe
tranşe de venit, cât şi, mai ales, pe categorii de contribuabili: necăsătoriţi, văduve şi contribuabili
care au optat pentru impozitarea pe familie, contribuabili căsătoriţi, dar ale căror venituri se
percep separat, contribuabili căsătoriţi care sunt singurii susţinători financiari ai familiei. 
Deci, principalul atu al impozitării progresive este că ea nu pune în pericol echilibrul bugetar şi
nu presupune majorări ale altor impozite şi taxe, introducerea unor taxe noi, creşteri ale preţurilor
utilităţilor şi reduceri ale cheltuielilor bugetare.

Indiferent în câte tranşe s-ar socoti, actualul sistem ce constă în aplicarea de cote
progresive este nestimulativ şi conduce, în special în zona veniturilor mari, la implementarea de
scheme de evitare sau chiar de evaziune fiscală.

Toate statele care au introdus cota unică cunosc un succes bun, în special, prin creşterea
bazei de calcul a impozitului (declararea reală a veniturilor), cât şi prin creşterea numărului de
contribuabili (reducerea muncii la negru).

În context, scopul sistemului progresiv de impozitare a veniturilor persoanelor fizice nu

este unul economic, ci mai degrabă social. Totodată, sub aspect economic, acest sistem
contribuie la apariţia şi dezvoltarea evaziunii fiscale şi a muncii la negru.
 Cât priveşte acuzaţia cum că prin introducerea unei cote unice vor beneficia numai cei
bogaţi, argumentul este uşor de combătut pornind chiar de la formularea lui. Oamenii bogaţi nu
vor avea un avantaj din cota unică, fiindcă aceştia nu plătesc impozit pe salariu. Salariile, dacă
există, sunt mici, iar „bogăţia” le vine din profituri (dividende). În consecinţă, măsura va fi
benefică în special clasei mijlocii, despre care se vorbeşte că trebuie creată şi stimulată să devină
o forţă motrice în economie.

Alte state, precum Costa Rica, Cehia, Mauritius, Mongolia, Polonia sau Slovenia iau în
calcul introducerea cotei unice de impozitare. Popularitatea acesteia a fost, însă, influenţată de
adoptarea cotei unice, în 2001, în Rusia, când sumele obţinute din impozitul pe venit au crescut,
în termeni reali, cu peste 25%.

Foarte rar într-o economie se poate gasi acel optim fiscal, adica pe de o parte pe placul
contribuabilului cel care plateste impozite, de cealalta parte a statului, cel care le colecteaza. Cu
alte cuvinte, ce sistem fiscal este mai bun, cel bazat pe impozitarea progresiva care exista la noi
sau cel al cotei unice de impozitare care este aplicat în mai multe state europene ramîne de vazut.
Bugetul statului are o pondere de putin peste 30% din PIB. În restul Europei, acest procent trece
de 60%. Cel putin deocamdata, politica fiscala nu a reusit sa creasca ceea ce se cheama baza de
impozitare. În pofida unor declaratii de acum doi ani si ceva precum ca Guvernul examineaza
perspectiva de a introduce cota unica de impozitare pe venitul persoanelor fizice, recent oficialii
Ministrului Finantelor au declarat ca pledeaza pentru mentinerea actualului sistem de impozitare
progresiva a veniturilor persoanelor fizice. Mai mult, sistemul de impozitare progresiva va fi
mentinut si pentru anii 2009–2011.

În unele tari, inclusiv România, Estonia etc., aplicarea cotei unice de impozitare a aratat
ca veniturile au reusit sa acopere în mare parte cheltuielile bugetului general consolidat.
Necesitatea implementarii în Moldova a unui astfel de sistem fiscal ar rezulta nu din gradul înalt
al fiscalitatii, el fiind unul mediu fata de tarile din UE, ci mai degraba din varietatea impozitelor
existente, facînd grea urmarirea si prelevarea lor la diferitele bugete si întretinând un aparat
administrativ destul de numeros. Aplicarea cotei unice este atractiva prin faptul ca este simpla si
convenabila datorita costurilor sale reduse. Pe de alta parte, implementarea acesteia ar putea duce
la cresterea polarizarii sociale, deoarece cei cu salarii si venituri mici ar avea de suferit, pe când
cei cu salarii mari ar avea de profitat.

Slaba disciplina a colectarii impozitelor la inceputul actualului deceniu facea ca sistemul

fiscal din Romania sa incaseze venituri mai mici cu aproximativ 7-10 puncte procentuale din PIB
decat in alte tari central-europene, la cote ale impozitarii similare. La finele anului 2000, datoriile
neachitate ale agentilor economici din Romania catre Bugetul de stat se ridicau la cca 95.000 de
miliarde lei, reprezentand 43,3% din totalul obligatiilor de plata ale agentilor economici, se arata
in Raportul pe anul 2000 al Curtii de Conturi a Romaniei. Potrivit documentului, un numar de
numai 100 de companii au cumulat datorii la Bugetul de stat cifrate la peste 43.780 de miliarde
lei. La aceste datorii se adaugau si cele catre bugetele locale, asigurari sociale si catre fondurile
speciale, in acest caz cuantumul datoriilor depasind 80.000 de miliarde lei. In fruntea listei se
afla Combinatul Sidex Galati, cu datorii totale la aceste bugete cifrate la 20.182,6 miliarde lei,
urmat de Compania Nationala a Huilei Hunedoara, cu 11.081 miliarde, Compania Nationala a
Lignitului Gorj, cu 6.458 miliarde, SC Electrica Bucuresti, cu 4.873 miliarde lei, SNCFR, cu
2.571 miliarde lei si RAFO Bacau, cu 2.389 miliarde lei. Statul roman pierdea astfel, din
veniturile bugetare, peste 10% din PIB. Existau foarte multe firme si persoane fizice care nu isi
plateau impozitele, fie pentru ca beneficiau de reglementari legale mai putin drastice, fie pentru
ca practicau evaziunea fiscala. Reforma fiscala din Romania a adus multe schimbari care ne
apropie de legislatia din statele membre ale Uniunii Europene. In ceea ce priveste impozitul pe
profit, dupa reforma fiscala de la inceputul anului 2000, cand rata s-a redus de la 38% la 25%,
Romania se situa atunci aproape de media celorlalte state (cea mai mica rata era atunci 18%, in
Ungaria si cea mai mare - 31%, in Cehia). Totodata, nivelul ratelor de impozitare a venitului
global era de 18% minim si 40% maxim; in Slovacia, cota maxima era de 42%, iar in Slovenia -
intre 17% si 50%. Pentru stimularea resurselor umane si evitarea muncii la negru era nevoie ca
ratele maxime de impozitare a venitului sa fie mai mici. La depozitele bancare se percepeau
venituri din dobanzi de 1%, la dividende - un impozit de 5%, iar veniturile din titluri de stat erau
scutite de impozitare. Comparativ cu celelalte state candidate la integrarea in UE, autoritatile
romane trebuiau sa ridice impozitele aplicate pana la un nivel de 15%-20%. Per ansamblu,
Romania avea un regim mai restrictiv de impozitare decat in alte state candidate la aderare. In
ceea ce priveste impozitarea indirecta, TVA aplicata in Romania era de 19%, in timp ce in
Ungaria sistemul aplicabil includea TVA redusa de 12% si TVA standard de 25%. Eliminarea la
noi a ratei reduse de TVA la inceputul anului 2000 a afectat un numar relativ mic de produse -
circa a noua parte din totalul valorii adaugate la nivelul economiei. In paralel, statul roman
pierdea alte doua-trei procente din PIB ca venituri neincasate in sfera contributiilor de asigurari
sociale, pentru ca aveam cea mai inalta rata de impozitare - contributii pentru asigurari sociale
(CAS) de 60,7% din salariu, nivel care „stimula” masiv evaziunea fiscala si munca la negru. Desi
se redusese cu 5% de la inceputul anului 2003, impozitarea salariilor se mentinea printre cele mai
ridicate din Europa, sistemul fiind caracterizat de o impunere la cote mari chiar si pentru
veniturile mici sau medii.

De la 1 ianuarie 2005 si in tara noastra, toate impozitele au devenit 16% - impozitele pe

venitul global, dobanzile bancare, castigurile la bursa si castigurile din tranzactiile imobiliare ale
firmelor si particularilor. Romania s-a inscris astfel printre primele tari membre UE care au
marsat la cota unica de impozitare europeana.

Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OECD) a scos in evidenta

principalele diferente intre standardele romanesti de contabilitate (SRC) si cele internationale
(IAS): inflatia nu era luata in calcul in sistemul romanesc; IAS 29 solicita ca situatiile financiare
ale oricarei societati care facea raportarea in moneda unei economii care a cunoscut inflatia sa fie
ajustate astfel incat sa ia in considerare efectele inflatiei; reevaluarile de patrimoniu pe baza unor
hotarari ale Guvernului roman nu au condus la evaluarea activelor la pretul corect al pietei si,
deci, erau privite cu circumspectie; castigurile sau pierderile in valuta trebuiau raportate ca parte
a profiturilor sau pierderilor din anul respectiv; castigurile sau pierderile legate de reevaluarea
elementelor monetare ce fac parte sau sunt folosite pentru a proteja investitia neta a societatii in
actiuni trebuiau individualizate in capitalul social, ceea ce nu era cerut in SRC; potrivit IAS,
trebuie specificata metoda de amortizare folosita si apoi aplicata consecvent in gestiune, in timp
ce in SRC se stabilesc, in general, durate mai lungi de amortizare a activelor decat cele acceptate
la nivel international.

3.2 Ţintele politicii fiscale ale unui stat

a.) în domeniul cheltuielilor: mărimea (volumul): norme de cheltuieli ;
destinaţia: ramura, proiectul ;
structura: optimă (alegerea priorităţilor) instrumente, pârghii
folosite;
obiectiv: minimizarea cheltuielilor; eficienta lor
b.) în domeniul veniturilor: mărimea (volumul)
provenienţa: cine sunt plătitorii;
metoda de prelevare;
obiectivele: echilibrare, o stabilitate macroeconomică.

Bibliografie
1. CORDUNEANU C. - , „Sistemul fiscal în ştiinţa finanţelor”
2. TULAI C. – „Finanţe publice şi fiscalitate”,

3. POPESCU CTIN. , “Teorie economica generala”

4. ***Articol: Varujan Vosganian, doctor  în economie

5. *** Anuarul statistic al României, anul 2000 – 2005;

6. ***Buletinele Ministerului Finanţelor Publice, anii 2005 şi 2006.

7. *** http://www.eco.md/article/5070/

8. *** http://www.curierulnational.ro/Finante Banci/2009-02-

06/Sistemul+fiscal+romanesc,+teren+minat+pentru+fondurile+de+investitii

9. ***http://www.uvvg.ro/studia/economice/index.php?
categoryid=14&p2_articleid=193

10. ***http://www.uvvg.ro/studia/economice/plugins/p2_news/printarticle.php?
p2_articleid=193
 ANEXA nr. 1

Deosebirile şi asemănările dintre diferitele tipuri de “state”

Caracteristica STATUL

LIBERAL COMUNIST CORPORATIST FAMILIAL

Baza statului Indivizii, egali în Suma indivizilor Grupurile omogene Familia trinitară
faţa legii, fiecare (poporul) supuşi de indivizi urmărind bazată pe
cu scopul lui violenţei elitei acelaşi scop legături de sânge
politice

Principiul de Profitul individual Bunurile publice Datoria faţă de neam Datoria faţă de
funcţionare a maxim dobândit şi inspirate din şi naţiune familie
statului cheltuit liber morala creştină

Puterea de stat Deciziile Deciziile elitei Deciziile Deciziile

majorităţii, politice, oligarhia corporaţiilor, familiilor,
democraţia plutocraţia meritocraţia

Criteriul de Economic Etic Social Sângele

organizare

Gradul de Nimic Maxim Mediu Mediu

organizare

Rolul Maxim Zero Limitat Maxim

proprietăţii
private

Natura statului Internaţionalist Colectivist Naţionalist Naţionalist

Controlul Grupurile de Dictatorul Corporaţiile Familiile

puterii de stat presiune

Criteriul de Anarhia Comanda unică Compromisul Comanda unică

validare a postvalidată antevalidată postvalidat postvalidată
deciziilor

Motorul Iniţiativa Iniţiativa Idealul naţionalist Iniţiativa

funcţionării indivizilor dictatorului familiilor
societăţii

Substanţa Indivizii Elita societăţii Corporaţiile Familiile

statului simultane

Rolul statului Paznicul Paznicul elitei Paznicul naţiunii Paznicul

indivizilor familiilor

Poziţia Scopul nemijlocit Mijlocul Prilejul nemijlocit Indiferenţă

persoanei nemijlocit nemijlocită
civile

Baza relaţiilor Contractul şi “Dosarul” Statusul social Statusul

sociale onoarea economic

Rolul statului Minim Maxim Minim Mediu

în societate

Legimitatea Unică, egalitatea Dublă, a Multiplă, a reţelei de Multiplă, a

(sursa) puterii în faţa legii persoanelor corporaţii familiilor
publice particulare, alta, a simultane
elitei

Poziţia Cultul majorităţii Cultul dictatorului Cultul naţiunii Cultul familiei

individului în
societate