Teza de Abilitare-Dumitrel PDF

Teză de abilitare
Modelare și simulare în domeniul calității produselor

alimentare și al energiilor regenerabile
Conf. dr. ing. Gabriela-Alina DUMITREL
Timișoara
2017
Gabriela-Alina DUMITREL Teză de abilitare
Rezumat
Teza de abilitare este alcătuită din patru părți principale: I. Prezentare generală a
activităților desfășurate și a rezultatelor obținute, II. Rezultatele activității de cercetare, III.
Plan de evoluție și dezvoltare a carierei profesionale, științifice și academice și IV.
Bibliografie.
Partea I prezintă pe scurt activitățile profesionale și academice realizate după susținerea

tezei de doctorat, în 6 decembrie 2004, la INSA de Lyon – Franța și confirmată prin diploma de
doctor emisă în data de 8 aprilie 2005 (diplomă recunoscută la nivel național prin atestatul emis
de Ministerul Educației și Cercetării la data de 29.03.2007). Direcțiile de cercetare abordate în
timp au fost: modelarea, simularea și conducerea proceselor industriale; modelarea și simularea
proceselor de control și remediere a componentelor de mediu; modelarea, simularea și optimizarea
proceselor de obținere și conversie a energiilor regenerabile; aplicații de inginerie chimică cu
diverse limbaje de programare. Acestea se încadrează în domeniile inginerie chimică și ingineria
mediului.
Rezultatele cercetărilor au fost valorificate prin publicarea unui număr de 86 de lucrări în

reviste de specialitate sau în volumele conferințelor și simpozioanelor naționale și internaționale
(din care: 33 în reviste de specialitate cotate ISI, 34 în reviste indexate în baze de date
internaționale (BDI) și 19 în volumele unor manifestări științifice internaționale), a 2 cărți în edituri
recunoscute CNCSIS și a unui îndrumător de laborator. De asemenea am participat, în calitate de
membru cercetător la realizarea a 8 proiecte naționale, 1 proiect internațional FP7 și 2 proiecte
POSDRU.
Partea a II-a reprezintă nucleul tezei, fiind divizată în 3 secțiuni, în care sunt descrise cele
mai importante rezultate științifice: 1. Lucrări reprezentative care susțin teza, 2. Modelarea și
simularea procesului de degradare a reziduurilor de antibiotic din miere; activitatea
antibacteriană a mierii și 3. Modelarea și simularea proceselor de obținere a energiilor
regenerabile.
Activitatea de cercetare în domeniul calității mierii a fost axată pe modelarea matematică

a fenomenului de degradare termică a reziduurilor de streptomicină și tetraciclină din miere,
precum și pe activitatea antibacteriană a mierii. Pe această temă au fost publicate 3 articole în

reviste cotate ISI.
Subiectul antibioticelor în miere a fost abordat din cauza prezenței a două aspecte
antagonice: utilizarea frecventă a antibioticelor în tratarea bolilor bacteriene la albine ca urmare a
eficienței lor și standardele de calitate a mierii impuse de Uniunea Europeană care interzic prezența
antibioticelor în miere. S-a demonstrat că reziduurile de antibiotice din miere suferă un proces de
degradare în timp, fenomen accentuat de creșterea temperaturii. Compoziția mierii (tipul de miere)
determină modul de evoluție în timp a concentrației de antibiotic. Problematica activității
antibacteriene s-a abordat în ideea de a utiliza mierea ca medicament capabil să combată infecțiile
rezistente la antibiotice. Rezultatele au demonstrat, că tipurile de miere autohtone studiate prezintă
activitate antibacteriană asupra unor tulpini bacteriene.
Studiile întreprinse în domeniul energiilor regenerabile au vizat utilizarea biomasei pentru

obținerea de energie electrică și termică în centralele de cogenerare, respectiv pentru obținerea
biogazului în instalații de digestie anaerobă. Subiectul a avut ca punct de plecare vulnerabilitatea
energetică la care este expusă omenirea ca urmare a epuizării rezervelor de combustibili fosili și
efectele negative asupra mediului, pe care le creează procesele de exploatare, procesare și
distribuție a combustibililor fosili. Pe această temă au fost publicate 9 lucrări științifice relevante
( 7 în reviste cotate ISI, 1 în volum ISI Proceedings, 1 în volum indexat SCOPUS).
Cercetările privind obținerea din biomasă, în centrale de cogenerare, a energiei electrice și

termice s-au realizat în cadrul unui proiect european FP7 (acronim UNIQUE). Rezultatele au
condus la dezvoltarea unui model matematic pentru evaluarea tehnico-economică și simularea
numerică a unei tehnologii de gazeificare a biomasei, cu producere de gaz de sinteză de înaltă
puritate.
Biomasele agricole degradate testate s-au dovedit a fi o materie primă potrivită pentru
valorificare prin digestie anaerobă. Utilizarea unor substraturi obținute prin amestecul mai multor
tipuri de biomasă conduce la o eficiență superioară a procesului de digestie anaerobă, atât din punct
de vedere a cantității de biogaz produs cât și a conținutului acestuia în metan. Cantitatea de biogaz
obținută prin digestie anaerobă și compoziția în metan a acestuia crește considerabil dacă pentru
realizarea substratului de digestie se folosește un amestec de biomasă agricolă degradată și apă
reziduală provenită de la o uzină de epurare. Producția cumulată de metan, pentru toate
substraturile investigate, a putut fi descrisă printr-un model cinetic de tip Gompertz modificat.
Partea a III-a prezintă planul de evoluție și dezvoltare a carierei profesionale, științifice

și academice. Aici sunt prezentate subiectele de cercetare care vor fi continuate, precum și temele
noi care se doresc a fi abordate în viitor. Realizarea acestora vizează includerea în echipa de
cercetare a tinerilor studenți doctoranzi. De asemenea sunt prezentate modalitățile prin care se va
realiza dezvoltarea carierei profesionale și academice.
Teza de abilitare se încheie cu Partea a IV-a care grupează referințele bibliografice

asociate conținutului primelor părți și Anexa 1 care conține lista figurilor și tabelelor.
Summary
The habilitation thesis consists of four main parts: I. Overview of the activities carried
out and the results obtained, II. Results of the research activity, III. Evolution and
development plan regarding the professional, scientific and academic career and IV.
References.
Part I summarizes the professional and academic activities carried out after the defense of
PhD thesis on December 6, 2004 at INSA of Lyon - France and confirmed by the doctoral degree
diploma issued on April 8, 2005 (diploma recognized at national level through the certificate issued
by Ministry of Education and Research on March 29, 2007). The research areas pursued were:
modeling, simulation and control of industrial processes; modeling and simulation of control and
remediation processes of environmental components; modeling, simulation and optimization of
renewable energies production and conversion; Chemical engineering applications using various
programming languages. All the above can fit into the fields of chemical engineering and
environmental engineering.
The research results were capitalized by publishing 86 articles in specialized journals or in

the volumes of at national and international conferences (of which: 33 in ISI-ranked journals, 34
in BDI-ranked journals and 19 in the volumes of international scientific conferences), 2 books in
recognized publishing houses (CNCSIS) and one practical work textbook. Also, I participated as
a researcher member in the team of 8 national projects, 1 FP7 international project and 2 POSDRU
projects.
Part II is the core of the thesis, in which the most important scientific results are described.
It is divided into three sections: 1. Representative articles supporting the thesis, 2. Modeling
and simulation of antibiotic residues in honey; antibacterial activity of honey and 3. Modeling
and simulation of renewable energies production processes.
The research in the field of honey quality was focused on mathematical modeling of
thermal degradation phenomenon of streptomycin and tetracycline residues in honey, as well as
on antibacterial activity of honey. On this topic, I have published 3 articles in ISI-ranked journals.
The subject of antibiotics in honey was approached because of the presence of two
antagonistic aspects: the frequent use of antibiotics in the treatment of bacterial diseases in bees
due to their effectiveness and the EU honey quality standards prohibiting the presence of
antibiotics in honey. It has been shown that antibiotic residues in honey undergo a process of
degradation over time, a phenomenon accentuated by temperature increase. The composition of
honey (the type of honey) defines how the antibiotic concentration changes over time. The issue
of antibacterial activity has been addressed in the idea of using honey as a drug capable of fighting
with antibiotic-resistant infections. The results have proved that the native types of honey studied
show antibacterial activity on some bacterial strains.
The studies in the field of renewable energies focused on the use of biomass for generation
of electric and thermal energy in cogeneration plants, respectively for the production of biogas in
anaerobic digestion plants. The subject had as starting point the energy vulnerability to which
humanity is exposed by the depletion of fossil fuels reserves and the negative environmental
impacts created by the processes of exploitation, processing and distribution of fossil fuels. On
this topic, I have published 9 relevant articles (7 in ISI-ranked journals, one in ISI Proceedings
volume and one in SCOPUS indexed volume).
The subject of biomass conversion into electricity and heat in a cogeneration plant was
carried out within an European FP7 project (acronym UNIQUE). The results have led to the
development of a mathematical model for the technical-economic assessment and numerical
simulation of a biomass gasification technology, with the production of high purity syngas.
The degraded agricultural biomass tested proved to be a suitable raw material for biogas
production through anaerobic digestion. The use of substrates obtained by mixing several types of
biomass leads to a superior efficiency of the anaerobic digestion process, both in terms of the
amount of biogas produced and its methane content. The amount of biogas obtained through
anaerobic digestion and its methane composition is considerably increased if a mixture of degraded
agricultural biomass and waste water from a treatment plant is used to achieve the digestion
substrate. The total methane production for all investigated substrates could be described by a
modified Gompertz model.
Part III shows the evolution and development plan regarding the professional, scientific
and academic career. Here are presented the research topics that will be continued, as well as the
new themes that are to be addressed in the future. In this regard, it is envisaged that young PhD
students will be included in the research team. Also, herein are presented the ways in which the
professional and academic career development will be achieved.
The habilitation thesis ends with Part IV which groups the bibliographic references
associated with the content of the thesis and Annex 1 which contains the list of figures and tables.
Cuprins
I. Prezentare generală a activităților desfășurate și a rezultatelor obținute... 1

1. Activitatea didactică ............................................................................................................ 1
2. Activitatea științifică ............................................................................................................ 4
3. Activitatea în comunitatea academică ............................................................................. 11
II. Rezultatele activității de cercetare................................................................. 13

1. Lucrări reprezentative care susțin teza ........................................................................... 13
2. Modelarea și simularea procesului de degradare a reziduurilor de antibiotic din
miere; activitatea antibacteriană a mierii ....................................................................... 15
2.1. Introducere ...................................................................................................................... 15
2.2. Validarea metodei ELISA pentru determinarea cantitativă a antibioticelor din miere ... 18
2.3. Modelarea matematică a fenomenului de degradare termică a reziduurilor de
streptomicină din miere ................................................................................................... 24
2.4. Modelarea matematică a fenomenului de degradare termică a reziduurilor de tetraciclină
din miere ......................................................................................................................... 32
2.5. Activitatea antibacteriană a mierii .................................................................................. 44
2.6. Contribuțiile științifice ale autoarei ................................................................................. 51
3. Modelarea și simularea proceselor de obținere a energiilor regenerabile .................... 53
3.1. Introducere ...................................................................................................................... 53
3.2. Model matematic pentru evaluarea tehnico-economică și simularea numerică a unei
tehnologii de producere a gazului de sinteză de înaltă puritate ...................................... 56
3.3. Modelarea și simularea producției de biogaz prin digestia anaerobă a diverselor surse de
biomasă ........................................................................................................................... 67
3.4. Contribuțiile științifice ale autoarei............................................................................... 100
III. Plan de evoluție și dezvoltare a carierei profesionale, științifice și

academice ..................................................................................................... 103
IV. Bibliografie ................................................................................................... 113
Anexa 1. Lista figurilor și a tabelelor ................................................................ 131

I. Prezentare generală a activităților desfășurate și a

rezultatelor obținute
1. Activitatea didactică
În condițiile în care misiunea unei instituții de învățământ superior este formarea
profesională a viitorilor specialiști, una dintre preocupările mele constante a vizat perfecționarea
continuă a activităților didactice desfășurate cu studenții Facultății de Chimie Industrială și
Ingineria Mediului.
Preocuparea mea pentru activitatea educativă a existat încă din facultate, perioadă în care
am urmat și absolvit cursurile modulului pedagogic, iar la terminarea facultății, în anul 2000, am
fost angajată pe postul de doctorand cu frecvență la Universitatea Politehnica Timișoara,
Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului, catedra de Inginerie Chimică (în prezent
Departamentul CAICON), colectivul de Automatizări în Industria Chimică. La început, pentru a
aprofunda cunoștințele teoretice în acest domeniu am participat la cursurile predate studenților,
am realizat studiu individual și am urmat în paralel cursurile specializării de Studii Aprofundate:
Intensificarea Proceselor Unitare, Proiectare și Conducere Optimală, din cadrul Facultății de
Chimie Industrială și Ingineria Mediului (an universitar 2001/2002).
Activitatea didactică am început-o în anul universitar 2001/2002 prin efectuarea de ore

de laborator la disciplinele:
- Automatizarea proceselor chimice I (disciplină prevăzută în planul de învățământ al

anului III, semestrul II, domeniul Inginerie Chimică);
- Automatizarea proceselor chimice II (disciplină prevăzută în planul de învățământ al

anului IV, semestrul I, domeniul Inginerie Chimică);
- Optimizarea proceselor chimice (disciplină prevăzută în planul de învățământ al anului

IV, semestrul II, domeniul Inginerie Chimică).
În perioada menționată am participat la coordonarea practicii tehnologice a studenților din

anul II ai Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului, practică efectuată la diverse unități
Pagina | 1
din județul Timiș.
De asemenea, am participat la realizarea granturilor CNCSIS de tip A nr. 34977, tema

nr.31, cod CNCSIS 850, cu titlul „Îmbunătățirea performanțelor sistemelor de măsurare a debitelor
de lichide prin utilizarea procedeului cu strat limită termic și a tehnicilor analog numerice” (2001)
și nr. 40535, tema nr.11/2003, cod CNCSIS 534, cu titlul “Posibilități de utilizare a interfețelor
analog numerice în cadrul sistemelor de măsurare și de reglare automată a pH-ului” (2003). Cele
două proiecte mi-au oferit oportunitatea consolidării cunoștințelor în domeniul automatizării
proceselor chimice și în același timp au contribuit la realizarea de noi lucrări de laborator.
În octombrie 2004 am ocupat prin concurs postul de asistent universitar (decizia nr.
699/112/C din 23.09.2004) la catedra de Inginerie Chimică, din cadrul Facultății de Chimie
Industrială și Ingineria Mediului, iar în decembrie 2004, am susținut la Lyon – Franța teza de
doctorat: ”Dépollution des sols par venting et extraction sous pression réduite: étude
expérimentale, modélisation et simulation numérique”. Activitatea desfășurată în cadrul tezei de
doctorat a completat pregătirea didactică prin aprofundarea cunoștințelor de măsurare, modelare
și simulare numerică.
În anul 2005, în calitate de coautor, am participat la conceperea și publicarea unui

îndrumător de lucrări practice pentru disciplina Automatizarea proceselor chimice, cu titlul:
”Automatizarea proceselor chimice. Aplicații I”, editura Politehnica, ISBN 793-625-222-1, autori:
D. Perju, C. Rusnac, M. Șuta, G.A. Brusturean (căsătorită Dumitrel).
În intervalul 2005 – 2007 am făcut parte din echipa de realizare a contractului de cercetare
tip A, nr. 27688/ 14.03.2005, tema nr. 24 cod CNCSIS 625, cu titlul: ”Simularea și operarea
optimală cu sisteme de conducere evoluate a instalațiilor de cercetare și laborator din industria
chimică”. Rezultatele activităților de cercetare derulate în cadrul acestui proiect, precum și
echipamentele achiziționate au permis proiectarea și elaborarea de noi lucrări de laborator pentru
activitatea didactică.
Începând cu anul universitar 2007/2008 am preluat disciplina de Automatizarea

proceselor chimice (2 ore curs + 1,5 ore laborator), prevăzută în programa analitică a studenților
din anul III, domeniul Inginerie Chimică.
În februarie 2009 am ocupat prin concurs postul de șef de lucrări (decizia nr.103/112/C
din 18.02.2009) la departamentul CAICON, din cadrul Facultății de Chimie Industrială și Ingineria
Pagina | 2
Mediului, unde am predat cursuri și am condus activități practice la următoarele discipline:
- Utilizarea și programarea calculatoarelor (disciplină prevăzută în planul de învățământ

al anului I, semestrul I, domeniile Inginerie Chimică, Ingineria Mediului și Ingineria
Produselor Alimentare).
- Automatizarea proceselor chimice (disciplină prevăzută în planul de învățământ al anului

III, semestrul II, domeniul Inginerie Chimică);
- Optimizarea proceselor chimice (disciplină prevăzută în planul de învățământ al anului

IV, semestrul I, domeniul Inginerie Chimică);
- Reactoare (disciplină prevăzută în planul de învățământ al anului IV, semestrul I,

domeniul Inginerie Chimică);
- Proiectare asistată de calculator (disciplină prevăzută în planul de învățământ al anului

IV, semestrul II, domeniul Inginerie Chimică, specializarea Chimia și Ingineria
Substanțelor Organice, Petrochimie și Carbochimie);
- Design-ul proceselor industriale (disciplină prevăzută în planul de învățământ al anului I

Master, semestrul I, domeniul Ingineria Mediului, specializarea: Ingineria și
Managementul Mediului în Industrie);
- Algoritmi si software pentru simularea proceselor (disciplină prevăzută în planul de

învățământ al anului I Master, semestrul II, domeniul Ingineria Mediului, specializarea:
Ingineria și Managementul Mediului în Industrie).
Am conceput programele analitice atât pentru curs cât și pentru activitățile practice la
disciplinele: Utilizarea și programarea calculatoarelor, Automatizarea proceselor chimice,
Automatizări și optimizări în industria alimentară.
Lucrările de laborator aferente disciplinelor: Automatizarea proceselor chimice (anul III

Inginerie Chimică), Automatizări și optimizări în industria alimentară (anul III Inginerie
Produselor Alimentare) și Automatizări în industria chimică (anul IV Inginerie și Management)
se realizează în prezent în cadrul laboratorului de automatizări situat în clădirea facultății din
bulevardul V. Pârvan, nr. 6. Acest laborator a fost proiectat și realizat în anul 2012 de subsemnata,
ca urmare a desființării laboratorului vechi din piața Victoriei nr. 2. Cu acel prilej, pe lângă vechile
lucrări de laborator, au fost introduse altele noi, în acord cu specificul specializărilor în a căror
plan de învățământ au fost incluse.
Pagina | 3
De asemenea, în anul 2012, am amenajat laboratorul de aplicații software, în care se

desfășoară activitățile practice aferente disciplinelor Utilizarea și programarea calculatoarelor,
Optimizarea proceselor chimice, Reactoare și Algoritmi si software pentru simularea proceselor.
În perioada martie – noiembrie 2012 am făcut parte din grupul țintă al proiectului
POSDRU/87/1.3/S/60891: „Școala universitară de formare inițială și continuă a personalului
didactic și a trainerilor din domeniul specializărilor tehnice și inginerești (DidaTec)”, al cărui scop
științific a fost instruirea cadrelor didactice în blended-learning, tehnologii educaționale moderne
și utilizarea TIC (Tehnologia Informației și a Comunicațiilor) în procesul didactic. Cursurile de
formare desfășurate în această perioadă m-au ajutat să mă familiarizez cu mediul educațional on-
line al UPT (Campusul Virtual). Folosirea acestor tehnici mi-au permis transformarea materialelor
didactice aferente disciplinei de master: ”Algoritmi și software pentru simularea proceselor” din
format fizic în format electronic, pe Campusul Virtual, cu posibilități extinse de utilizare și
evaluare interactivă.
O altă parte importantă a activității didactice derulate în facultate o reprezintă coordonarea

studenților în elaborarea proiectelor de diplomă și lucrărilor de disertație.
Activitatea didactică este completată de coordonarea unor mobilități ERASMUS+ de

practică sau studiu la Universitatea din Szeged și Gemanalysis Laboratories Ltd., Nicosia, Cipru.
În februarie 2016 am ocupat prin concurs postul de conferențiar universitar (decizia

nr.292/112/C din 22.02.2016) la departamentul CAICON, din cadrul Facultății de Chimie
Industrială și Ingineria Mediului, funcție pe care o dețin și în prezent.
2. Activitatea științifică
Domeniile de cercetare științifică abordate în timp se suprapun în mare măsură cu
activitatea didactică desfășurată și se situează în sfera ingineriei chimice și a ingineriei mediului.
Direcțiile de cercetare abordate sunt:
 modelarea, simularea și conducerea proceselor industriale;

 modelarea și simularea proceselor de control și remediere a componentelor de mediu;
 modelarea, simularea și optimizarea proceselor de obținere și conversie a energiilor
regenerabile;
 aplicații de inginerie chimică cu diverse limbaje de programare.
Pagina | 4
Activitatea de cercetare științifică a reprezentat o preocupare încă din timpul facultății, ceea
ce m-a determinat să mă înscriu, după terminarea ciclului de licență, la concursul de admitere la
studii universitare de doctorat. În noiembrie 2000 am fost admisă la doctorat cu frecvență în
domeniul fundamental Științe Inginerești sub conducerea doamnei prof. dr. ing. Delia PERJU. În
anul 2001, ca urmare a absolvirii cursului „Gestion des déchets. Filières de traitement”, susținut
de prof. dr. ing. Radu BARNA, de la Institut National des Sciences Appliquées din Lyon, Franţa,
am obținut un stagiu de documentare de 2 luni la INSA de Lyon, în cadrul Laboratoire
d’Analyse Environnementale des Procédés et Systèmes Industriels (01 octombrie 2001 – 30
noiembrie 2001). Subiectul stagiului a fost „Depoluarea solurilor poluate cu produse organice
de origine petrolieră prin extracția sub presiune redusă” și a reprezentat debutul meu în
abordarea direcției de cercetare: modelarea și simularea proceselor de control și remediere a
componentelor de mediu.
În anul universitar 2002/2003 am fost acceptată la doctorat în cotutelă Universitatea

Politehnica Timișoara – INSA Lyon Franța, respectiv departamentul de Inginerie Chimică a
Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului din Timișoara și „Laboratoire d’Application
de la Chimie à l’Environnement” din cadrul Université Claude Bernard-Lyon 1. Sub conducerea
științifică a prof. dr. ing. Delia PERJU (Universitatea Politehnica Timișoara), conf. dr. ing. Jean
CARRE (Institut National des Sciences Appliquées de Lyon) și prof. dr. ing. Jacques BOURGOIS
(École Nationale Supérieure des Mines de Saint-Étienne) s-a stabilit ca subiectul tezei de doctorat
să fie: „Dépollution des sols par venting et extraction sous pression réduite: étude
expérimentale, modélisation et simulation numérique”.
Conform contractului de cotutelă semnat între cele două universități, în perioada 2003 –
2004, am efectuat trei stagii de cercetare (01.04.2003- 30.06.2003, 01.10.2003 – 30.12.2003;
15.02.2004 – 15.08.2004), în cadrul Laboratoire d’Application de la Chimie à l’Environnement –
LACE, Université Lyon 1.
În 6 decembrie 2004, în urma susținerii publice a tezei, în cadrul INSA Lyon, Franța, am
obținut titlul științific de doctor în specialitatea „Sciences et Techniques du Déchet”. În acord
cu contractul de cotutelă, Ministerul Educației și Cercetării din România a echivalat această
diplomă cu Diploma de doctor în domeniul Inginerie Chimică.
În cadrul tezei am realizat studii, la nivel de pilot de laborator, asupra procesului de

depoluare a solurilor contaminate cu compuși organici volatili prin metodele venting și extracție
Pagina | 5
la presiune redusă. Poluarea solului a fost realizată atât cu un amestec artificial de hidrocarburi
(care descriu compoziția chimică a benzinelor utilizate în comerț) cât și cu un carburant real.
Contribuțiile aduse în acest domeniu au fost:
 ameliorarea montajelor experimentale și diversificarea experiențelor;

 caracterizarea proceselor și interacțiunilor care au loc în timpul procesului de depoluare
cât și analiza lor calitativă și cantitativă prin elaborarea unui model matematic analitic
plecând de la ecuațiile de bază ale termodinamicii;
 studiul influenței principalilor parametrii asupra procesului de depoluare (timpul scurs de
la pătrunderea poluantului în sol până la realizarea depoluării; temperatura la care se
realizează depoluarea; debitul gazului de extracție; valoarea vidului aplicat în decursul
procesului de extracție sub presiune redusă) și interpretarea matematică a rezultatelor
experimentale;
 verificarea concordanței modelului matematic analitic cu rezultatele experimentale;
 modelarea statistică care permite estimarea duratei de depoluare plecând de la cunoașterea
vârstei poluării și a limitei admise de poluant în sol, în funcție de utilizarea viitoare a
sitului tratat.
În perioada, 15 ianuarie 2006 – 15 decembrie 2006, am fost admisă la un stagiu

postdoctoral la Université Claude Bernard Lyon 1, Laboratoire d’Application de la Chimie
à l’Environnement. Acest stagiu a fost realizat în cadrul unui proiect finanțat de Regiunea Rhône-
Alpes (proiect nr. 03 014642 01) sub conducerea directorului de cercetare CNRS, Patrick GELIN.
Subiectul stagiului postdoctoral a fost: “Utilisation des bio-combustibles dans les piles à
combustibles de type SOFC”. Activitatea de cercetare a constat în studiul proprietăților catalitice
a unui anod de tip nichel cermet, utilizat în procesul de reformare a metanului într-o celulă de
combustie pe bază de oxizi solizi (SOFC) alimentată direct cu un biogaz conținând metan, dioxid
de carbon și apă. O atenție deosebită a fost acordată procesului de formare a depunerilor de carbon
și naturii acestor depuneri prin efectuarea de oxidări la temperatură controlată folosind
spectrometria de masă și analiza termogravimetrică.
În perioada, 13 iunie 2011 – 08 iulie 2011, am beneficiat de un stagiu de cercetare la

Université Claude Bernard Lyon 1, Laboratoire d’Application de la Chimie à l’Environnement. În
această perioadă am pus în funcțiune un cuplaj termogravimetrie – spectrometrie de masă (TG-
MS), am realizat determinări experimentale cu ajutorul montajului efectuat și am procesat
Pagina | 6
rezultatele obținute.
Activitatea de cercetare s-a concretizat în participarea la realizarea unui număr de 11

proiecte de cercetare, obținute prin competiții la nivel național (CNCSIS, CEEX, POSDRU) și
internațional (FP7). Deasemenea, menționez că am participat la coordonarea activităților în cadrul
a 9 teze de doctorat realizate în colectivul din care fac parte.
Rezultatele cercetărilor realizate au fost valorificate într-un număr de 86 de lucrări

publicate în reviste de specialitate sau comunicate la conferințe și simpozioane naționale și
internaționale, din care: 33 în reviste de specialitate cotate ISI, 34 în reviste indexate în baze de
date internaționale (BDI) și 19 în volumele unor manifestări științifice internaționale. Valoarea
publicațiilor științifice proprii a făcut ca acestea să fie citate de 73 de ori în jurnale de specialitate
din lume (conform SCOPUS – fără autocitări).
În anul 2007, cartea ”Automatizarea proceselor chimice. Aplicații I”, autori: D. Perju, C.
Rusnac, M. Șuta, G.A. Brusturean (căsătorită Dumitrel) a obținut premiul special din partea
Asociației Generale a Inginerilor din România (Filiala Timiș).
Din anul 2000 sunt membră a Societății de Chimie din România, din anul 2001 a Societății
de Inginerie Chimică din România și din 2015 a Balkan Environmental Association- BENA.
Pe parcursul anilor am făcut parte din comitetele de organizare ale următoarelor

manifestării științifice: ”Zilele Academice Timișene” , 2005 – 2011; "1st International Conference
on Chemistry and Chemical Engineering", 2008; ”Environmental Protection and Ecological
Education”, 2013-2015.
În anul 2010 am organizat Workshop-ul „Fluidized Bed Biomass Gasification

Technologies for Syn Gas and Power Generation” în cadrul proiectului FP7 211517 – UNIQUE,
iar din anul 2015 sunt membră a comitetului științific al Conferinței Internaționale ”5th BENA
International Conference on Environmental Engineering and Sustainable Development”.
Deasemenea, am desfășurat activități de referent științific pentru următoarele jurnale:

Chemosphere (Elsevier) (ISI 3.34); Journal of Environmental Science and Health, Part A:
Toxic/Hazardous Substance & Environmental Engineering (Taylor&Francis) (ISI 1.164); World
Scientific and Engineering Academy and Society (WSEAS) Conference Proceedings and Journals;
Chemical Bulletin of the Polytechnic University of Timişoara (Polytechnic Press - Timișoara).
Din anul 2008 sunt membră a comitetului editorial pentru buletinul științific al Universității
Pagina | 7
POLITEHNICA din Timișoara, Seria Chimie (Chemical Bulletin of POLITEHNICA University

of Timişoara).
Direcțiile de cercetare au fost abordate atât în cadrul unor studii autofinanțate realizate în
colaborare cu echipe de cercetare din țară sau străinătate, cât și în cadrul unor proiecte de cercetare
cu parteneri naționali sau internaționali.
Rezultatele în direcția de cercetare: modelarea, simularea și conducerea proceselor

industriale au fost obținute în principal ca urmare a activităților derulate în cadrul unor proiecte
de cercetare (Proiect nr. 34977/2001, tema nr.31, cod CNCSIS 850 – ”Îmbunătățirea
performanțelor sistemelor de măsurare a debitelor de lichide prin utilizarea procedeului cu strat
limită termic și a tehnicilor analog numerice”, 2001; Proiect nr. 40535, tema nr.11/2003, cod
CNCSIS 534 – ”Posibilități de utilizare a interfețelor analog numerice în cadrul sistemelor de
măsurare și de reglare automată a pH-ului”, 2003; Proiect nr. 27688/ 14.03.2005, tema nr. 24, cod
CNCSIS 625: ”Simularea și operarea optimală cu sisteme de conducere evoluate a instalațiilor de
cercetare și laborator din industria chimică”, 2005 – 2007; Proiect CEEX 103/10.05.2005 -
”Tehnologie modernă pentru sinteza eterilor utilizabili ca aditivi ecologici de benzine auto”
(TEMOSIE), 2005-2008).
Astfel, în cadrul proiectului de cercetare: ”Simularea și operarea optimală cu sisteme de

conducere evoluate a instalațiilor de cercetare și laborator din industria chimică” s-au tratat
următoarele aspecte:
 abordarea prin prisma teoriei sistemelor a unor probleme legate de automatizarea și

optimizarea instalațiilor de cercetare și laborator utilizând tehnici avansate de conducere
(conducere bazată pe model, sisteme de conducere inteligente) în vederea obținerii unor
performanțe ridicate în procesul de cercetare propriu-zis. În această direcție s-au realizat
următoarele: elaborarea, proiectarea și realizarea sub formă de modele de referință a unui sistem
de măsurare și reglare cu predicție a debitelor mici și foarte mici de fluide specifice; realizarea
echipamentelor de interfață pentru conectarea sistemelor elaborate la calculatoare de proces;
elaborarea, proiectare și realizarea practică a standurilor de testare pentru sistemele menționate
mai sus; studiul funcționării sistemelor elaborate prin obținerea unei baze de date experimentale
care a fost prelucrată adecvat. Rezultatele obținute au demonstrat că sistemele elaborate prezintă
performanțe bune de funcționare.
 implementarea procedeelor de simulare, conducere și operare optimală în instalații de
Pagina | 8
cercetare și laborator. În acest scop s-au realizat: elaborarea programelor pentru simularea și
conducerea optimală a unor instalații de laborator și cercetare; transpunerea sistemelor de
conducere optimală la instalații de cercetare ce vizează studiul schimbătoarelor de căldură,
reactoarelor cu manta și a vaselor de amestecare; utilizarea unor strategii de simulare și conducere
optimală pentru studiul proceselor de transfer termic în schimbătoare de căldură sau în reactoare
cu manta.
În cadrul proiectului de cercetare: ”Tehnologie modernă pentru sinteza eterilor utilizabili

ca aditivi ecologici de benzine auto” (TEMOSIE), al cărui obiectiv a fost dezvoltarea unui nou
proces tehnologic de eterificare a alchenelor terțiare C4-C6 din benzinele de cracare cu alcooli
inferiori, în vederea obținerii de aditivi ecologici și îmbunătățirea cifrei octanice a acestora, grupul
de cercetare din care am făcut parte a realizat modelarea matematică și simularea operării
instalației experimentale pentru sinteza eterilor.
O altă direcție de cercetare abordată a vizat modelarea, simularea și optimizarea

proceselor de obținere și conversie a energiilor regenerabile.
Energia regenerabilă reprezintă o opțiune strategică în securitatea aprovizionării cu

energie. Prin folosirea surselor de energie regenerabile, se diminuează poluarea aerului și emisiile
de gaze cu efect de seră. Biomasa reprezintă resursa energetică cea mai abundentă de pe planetă
permițând obținerea de energie electrică și termică.
Gazeificarea constituie una dintre metodele folosite pentru obținerea energiei electrice și
termice din biomasă. Dezvoltarea unui gazeificator compact, care să integreze într-un singur
reactor sistemul de gazeificare cu abur în pat fluidizat a biomasei și cel de purificare și condiționare
a gazului de sinteză a constituit obiectivul proiectului internațional FP7-ENERGY-2007-1-RTD,
numărul 211517: UNIQUE - ”Integration of particulate abatement, removal of trace elements and
tar reforming in one biomass steam gasification reactor yielding high purity syngas for efficient
CHP and power plants” derulat în perioada 2008-2010. Acest lucru s-a realizat prin amplasarea
unei serii de candele catalitice ceramice la partea superioară a gazeificatorului. În acest mod, gazul
de sinteză rezultat la ieșirea din gazeificator are o compoziție ce permite utilizare sa directă în
celule de combustie cu oxizi solizi (SOFC). Echipa UPT a avut rolul de a dezvolta și testa un
model matematic care să permită evaluarea economică a potențialului unei astfel de tehnologii
(http://www.uniqueproject.eu/computational_tool.asp). Principalele componente considerate în
cadrul modelului au fost: costurile totale ale investiției, costurile de operare și previziunea fluxului
Pagina | 9
de numerar (annual cash flows estimation). Modelul economic a fost dezvoltat în PSExcel, o
componentă a IPSEpro, datorită posibilităților de transmitere bidirecțională a datelor: de la
evaluatorul economic către schema fluxului tehnologic și invers (date privind tipul de biomasă,
debitul și conținutul de apă al acesteia sunt trimise din evaluatorul economic către fluxul
tehnologic. Acesta returnează informații cu privire la compoziția și debitul gazului de sinteză
produs, cantitatea de energie electrică și căldura ce poate fi valorificată).
O altă modalitate de obținere a energiei regenerabile este reprezentată de digestia anaerobă

a reziduurilor organice biodegradabile (produse, deșeuri și reziduuri din agricultură, silvicultură și
industriile conexe, precum și deșeuri industriale și urbane). În această direcție, echipa de cercetare
din care fac parte a dezvoltat și investigat o serie de modele matematice cu scopul de a descrie
procesul de digestie anaerobă și, în același timp, de a înțelege fenomenele ce apar pe parcurs și
parametrii ce influențează desfășurarea etapelor de digestie (tip de biomasă, temperatură, pH, etc.).
O parte din aceste studii au fost finanțate prin intermediul proiectului PN-II-RU-TE-2014-4-1043:
”Valorificarea potențialului energetic al reziduurilor agro-industriale prin procese de biodegradare
și arderea catalitică a biogazului rezultat”, cu perioada de derulare: 2015-2017.
În realizarea activităților de modelare, simulare, flowsheeting s-au utilizat următoarele

pachete software din domeniul ingineriei: MATLAB, ASPEN Plus, Aspen Custom Modeler,
Aspen HYSYS, IPSEpro.
De asemenea, menționez că direcțiile de cercetare abordate sunt în strânsă conexiune cu

preocupările majore ale Institutului de Cercetări pentru Energii Regenerabile ICER – TM
(protejarea și îmbunătățirea calității mediului; obținerea energiei electrice și termice din biomasă;
obținerea și utilizarea biogazului), înființat de Universitatea Politehnica Timișoara în baza unui
proiect susținut financiar din fonduri europene. Astfel, rezultatele experimentale necesare
activităților de modelare, simulare și optimizare vor putea fi obținute pe viitor prin colaborare cu
colectivul de cercetare multidisciplinar al institutului care dispune de echipamente de cercetare
moderne și performante (cromatograf de gaz cuplat cu spectrometru de masă cu trapă ionică,
cromatograf de gaz cuplat cu spectrometru de infraroșu, spectrometre de rezonanță magnetică
nucleară RMN, aparat de analiză termică combinată TG-DTA/DSC, aparat pentru microscopie
electronică, microscop electronic de transmisie TEM, microscop electronic de baleiaj SEM,
spectrometru de emisie ICP-MS).
Pagina | 10
3. Activitatea în comunitatea academică

Implicarea în comunitatea academică a fost vizibilă încă de la începutul carierei în UPT,
pe parcursul anilor participând la realizarea de activități, în calitate de:
 membră în Consiliul Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului - 1996-2004;
2008-prezent;
 membră în echipa de implementare la nivelul facultății a aplicației software GISC care
permite gestionarea electronică a rezultatelor profesionale obținute de către studenți și
a școlarității în ansamblul ei, 2000-2001;
 membră în comisia de admitere din cadrul Facultății de Chimie Industrială și Ingineria
Mediului, ocupând pe rând următoarele poziții: membră în comisia de verificare dosare,
2001 – 2005; membră în comisia de informatizare, 2006 – 2009; secretar comisie de
admitere, 2010; vicepreședinte comisie de admitere, 2012 – prezent;
 membră în Board-ul Domeniului de Inginerie Chimică din cadrul Facultății de Chimie
Industrială și Ingineria Mediului, 2009 – prezent;
 președinte al echipei de promovare a Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului,
2012 – prezent. Anual, în acest interval de timp, am realizat promovarea ofertei
educaționale a facultății în licee din zece județe ale țării;
 membră în comisia de susținere a lucrărilor de disertație de la specializarea master:
Ingineria și Managementul Mediului în Industrie, 2013 - prezent;
 membră în comisiile de îndrumare a doctoranzilor din cadrul colectivului;
 președinte comisia de marketing educațional din cadrul consiliului profesoral al Facultății
de Chimie Industrială și Ingineria Mediului, 2013 - 2016;
 organizarea de întâlniri cu reprezentanți ai mediului economic (AZUR S.A., Dalli
Production Romania S.R.L. Timișoara, S.C. Mondial S.A. Lugoj, Smithfield România,
Ursus Breweries – fabrica din Timișoara, Stada Hemofarm S.R.L., Prospero, etc.) cu
scopul de a realiza stagii de practică și traininguri pentru studenți;
 responsabil cu menținerea și actualizarea paginilor web și facebook ale facultății, 2012 -
prezent;
 coordonator regiunea de vest (județele: Arad, Caraş Severin, Hunedoara, Mehedinți, Timiș)
și nord-vest (județele: Bihor, Bistrița Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj) și expert
pe termen lung în cadru proiectului POSDRU/87/1.3/S/ID 61839: ”Privim către viitor -
Formarea profesională a cadrelor didactice pentru utilizarea resurselor informatice
Pagina | 11
moderne în predarea eficientă a chimiei” (e-chimie), 2010 – 2012. Pe lângă activitățile de

management a grupelor de cursanți (personal didactic de chimie din învățământul
gimnazial și liceal) am susținut și cursuri de formare de specialitate (chimie) pentru
asimilarea de noi cunoștințe de chimie și de utilizare a instrumentelor moderne TIC pentru
predarea acesteia. Implicarea în acest proiect m-a ajutat să dezvolt relații de bună
colaborare cu Inspectoratele Școlare Județene și cu cadrele didactice din specialitatea
chimie, din județele coordonate și mi-a permis să realizez o serioasă promovare a
programelor de studii ale facultății în rândul elevilor de liceu.
 expert dezvoltare concept, organizare și promovare evenimente în cadru proiectului
POSDRU/156/1.2/G/136302: ”Orientarea programelor de studii pe realitatea economică
regională, validarea acestora de către actorii economici și dinamizarea relației în tripleta
universitate-student-companii, pentru un învățământ superior tehnic performant”
(OVDIP), 2014 – 2015. În cadrul acestui proiect am organizat trei evenimente adresate
studenților, având ca invitați foști absolvenți ai universității cu cariere profesionale și
personale remarcabile, în scopul de a promova modele de succes și de a crește atractivitatea
acestor cariere profesionale. Deasemenea am coordonat echipele de promovare a ofertei
educaționale a UPT (pentru anul universitar 2015/2016) în zece județe ale țării și am
participat la activitățile de promovare.
 membră în comisia de organizare a manifestării ”Politehnica Timișoara – un pas spre
viitorul tău!” (ediția I: 28 – 30 martie 2014; ediția a II-a: 27 – 29 martie 2015; ediția a III-
a: 13 – 15 mai 2016), adresată elevilor din clasele a XI-a și a XII-a, având scopul de a
informa elevii despre oferta educațională a UPT și a-i familiariza cu mediul universitar.
 președinta comitetului de organizare al Concursului Național de Chimie "Coriolan
Dragulescu" - edițiile IV - VIII (2013 - 2017), concurs științific de chimie dedicat elevilor
de liceu;
 prodecan al Facultății de Chimie Industrială și Ingineria Mediului, 2012 – prezent.
Pagina | 12
II. Rezultatele activității de cercetare
1. Lucrări reprezentative care susțin teza

1. Cara M.C., Dumitrel G.A.*, Glevitzky M., Perju D., Stability of tetracycline residues in
honey, Journal of the Serbian Chemical Society, 2012, 77(7): 879-886, (2015 Impact
Factor: 0.970).
2. Cara M.C., Dumitrel G.A.*, Glevitzky M., Mischie C., Silaghi-Perju D., Thermal
Degradation of Streptomycin Residues in Honey During Storage, Food Technology and
Biotechnology, 2013, 51: 429-433, (2015 Impact Factor: 1,179).
3. Vica M.L., Glevitzky M., Dumitrel G.A.*, Junie L.M., Popa M., Antibacterial activity of
different natural honeys from Transylvania, Romania, Journal of Environmental Science
and Health Part B-Pesticides Food Contaminants and Agricultural Wastes, 2014, 49: 176-
178, (2015 Impact Factor: 1,247).
4. Dumitrel G.A., Teodor T., Holotescu C., Militaru C.M., Computational Tool for Techno-
Economical Evaluation of Steam/Oxygen Fluidized Bed Biomass Gasification
Technologies, SCOPUS, Proceedings of World Academy of Science, Engineering and
Technology, Venice, Italy, 2011, 76, 250-255, ISSN 2010-3778 (SCOPUS).
5. Cioabla A.E., Ionel I., Dumitrel G.A., Popescu F., Comparative study on factors affecting
anaerobic digestion of agricultural vegetal residues, Biotechnology for biofuels 2012,
5(39): 1-9, (2015 Impact Factor: 6,444).
6. Cioabla A.E., Ionel I., Dumitrel G.A., Negrea P., Pode V., Biogas Production through
Anaerobic Digestion of some Agro-Industrial Residues, Revista de Chimie 2012, 63(6),
629-632, (2015 Impact Factor: 0,956).
Pagina | 13
7. Cioabla A.E., Dumitrel G.A., Ionel I., Biogas Production by Anaerobic Digestion of
Agricultural Biomass: Factorial Design Analysis, Interdisciplinary Research in
Engineering: Steps Towards Breakthrough Innovation for Sustainable Development,
Book Series: Advanced Engineering Forum, 2013, 8-9: 85-92, (ISI Proceedings).
8. Cioabla A.E., Ionel I., Tenchea A., Dumitrel G.A., Pode V., Solid Biofuel Database -
Potential of using Vegetal Biomass in Biogas Production, Revista de Chimie, 2013, 64(2):
186-190, (2015 Impact Factor: 0,956).
9. Dumitrel G.A., Cioabla A.E., Ionel I., Varga L.A., Experiments and Modeling of biogas
Production by Anaerobic Digestion of Agricultural Resources, Revista de Chimie, 2017,
68(6), acceptată spre publicare, (2015 Impact Factor: 0,956).
10. Cioabla A.E., Dumitrel G.A.*, Ionel I., Evaluation of anaerobe Digestion Performances
of some substrates and co-substrates with simple models, Revista de Chimie, 2017, 68(12),
acceptată spre publicare, (2015 Impact Factor: 0,956).
Pagina | 14
2. Modelarea și simularea procesului de degradare a

reziduurilor de antibiotic din miere; activitatea
antibacteriană a mierii
2.1. Introducere
Mierea a fost prima substanță dulce utilizată de om, fiind considerată precursorul zahărului
obținut din trestie sau sfeclă de zahăr. Din vechime, mierea a fost folosită ca aliment și
medicament. În literatura de specialitate se menționează faptul că mierea conține aproximativ 200
de substanțe: zaharuri simple (fructoză, glucoză), enzime (invertază, glucozoxidază, catalază,
fosfatază), aminoacizi (prolină), acizi organici (acidul gluconic, acidul acetic), vitamine (acid
ascorbic, niacină, riboflavină), uleiuri volatile, acizi fenolici și flavonoide, minerale și derivați
carotenoidici. Între aceste componente, carbohidrații formează aproximativ 95% din substanța
uscată, iar glucoza și fructoza reprezintă aproximativ 65-85% din totalul solidelor solubile
(Grigoryan, 2016). Compoziția mierii variază de la o țară la alta, fiind determinată de factori ca:
sursa de flori, clima și condițiile de procesare și stocare.
Conform Centrului pentru Promovare a Importurilor pentru țările în curs de dezvoltare
(CBI), Europa se află pe al doilea loc la producția mondială de miere. Cu toate acestea, producția
de miere nu acoperă consumul, motiv pentru care piața din Europa apelează și la importuri (aprox.
40 % din consum). Cel mai mare furnizor al pieței Europene este China, urmată de Mexic,
Argentina și Brazilia (CBI, 2016). Din raportul pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală al
Comisiei Europene cu privire la situația pieței apicole în 2015 (ARD-EC, 2017), Romȃnia este
producătorul numărul 1 al Europei (cu o producție de 35 000 tone de miere în 2015).
În ultimii ani, industria mierii se confruntă cu noi standarde de calitate deoarece este supusă
contaminării din diferite surse: poluanții din mediu (metale grele, poluanți organici, pesticide,
materiale radioactive, bacterii), aplicării greșite a procedurilor de tratament și îngrijire a stupilor
(acaricide și antibiotice), culegerea și ambalarea improprie sau adăugarea de arome, aditivi,
melasă, siropuri sau dextroză (Al-Waili et al., 2012).
Controlul calității mierii este reglementat la nivel internațional de Comisia ”Codex
Alimentarius” (Organizația Mondială pentru Agricultură și Alimentație – FAO / Organizația
Mondială pentru Sănătate - WHO). În cadrul Uniunii Europene (EU) sunt aplicate reglementările
Pagina | 15
Comisiei Europene pentru Alimentație și Directivele EC. În România, organizațiile care

supervizează calitatea mierii sunt Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul
Sănătății, Asociația Romȃnă a Crescătorilor de Albine, Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru
Apicultură (I.C.D.A.).
Antibioticele sunt folosite pentru a trata boli ale albinelor ca loca Americană (Paenibacillus
larvae), loca Europeană (Melissococcus plutonius) și nosemoza. Principalele antibiotice utilizate
sunt: tetraciclinele, streptomicina, sulfamidele, eritromicina, lincomicina, nitrofuranii,
nitroimidazolii, fluorochinolonele, fumagilina, tilozina și cloramfenicolul (Bogdanov, 2006;
Reybroeck et al., 2012).
Prezența reziduuri de antibiotice în miere poate produce consumatorilor săi o serie de
probleme de sănătate ca: reacții alergice, probleme hepatice, îngălbenirea dinților, intoleranțe
gastro-intestinale, anemie aplastică și dezvoltarea rezistenței la bacterii (Wassenaa, 2005;
Pancorbo et al., 2008; Barganska et al., 2011; Thanasarakhan et al., 2011; Yang et al., 2014).
În Uniunea Europeană (EU), conform Regulamentului Nr. 470/2009 a Consiliului
European mierea ar trebui să fie lipsită de antibiotice (EC, 2009). Acest lucru înseamnă că limita
maximă de reziduuri de antibiotice (MRLs) în miere nu a fost stabilită de EU. În schimb,
Laboratoarele de Referință ale Comunității (CRL, 2007) au publicat un ghid tehnic menit să
îmbunătățească și să armonizeze performanța metodelor analitice pentru substanțele fără limită
maximă de reziduuri. Conform acestui ghid, concentrațiile recomandate (RCs) de antibiotice în
miere sunt cele prezentate în tabelul 2.1 :
Tabelul 2.1. Concentrațiile recomandate de către CRL pentru reziduurile de antibiotice în

miere
Substanța Concentrația recomandată, g/kg
Cloramfenicol 0.3*
Nitrofuran 1*
Tetracicline 20
Sulfamide 50
Streptomicină 40
Macrolide: 20
Eritromicină
Tilozină
* Limitele minime obligatorii de performanță (MRPLs) stabilite de EU
Pagina | 16
Romȃnia a adoptat concentrațiile recomandate de Laboratoarele de Referință ale

Comunității (CRLs) ca limită acceptabilă pentru detectarea reziduurilor de antibiotice în miere.
Studiile realizate pe această temă reprezintă o parte a tezei de doctorat a doamnei Monica
Cristina CARA înmatriculată la școala Doctorală a Universității Politehnica Timișoara, în
domeniul Inginerie Chimică, sub îndrumarea doamnei prof. dr. ing. Delia PERJU. Ca membru al
comisie de îndrumare am fost direct implicată în activitățile de realizarea a studiilor experimentale
și de procesare a datelor experimentale, în diseminarea rezultatelor și finalizarea tezei.
Determinările experimentale au fost realizate cu sprijinul Direcției Sanitare Veterinare și pentru
Siguranța Alimentelor Timiș, Biroul Zonal de Control al Reziduurilor. Pentru procesarea datelor
experimentale s-au utilizat facilitățile colectivului de Inginerie Chimică de la Facultatea de Chimie
Industrială și Ingineria Mediului.
Teza de doctorat cu titlul “Contribuții la îmbunătățirea indicatorilor de calitate ai mierii
de albine utilizând tehnici de modelare matematică” a fost susținută cu succes în 27 noiembrie
2012.
Principalele rezultate ale cercetării au fost publicate ca articole științifice în două reviste
cu factor de impact:
Cara M.C., Dumitrel G.A.*, Glevitzky M., Perju D., Stability of tetracycline residues in
honey, Journal of the Serbian Chemical Society, 2012, 77(7): 879-886,
http://www.doiserbia.nb.rs/img/doi/0352-5139/2012/0352-51391100214C.pdf, ISSN 0352-5139,
WOS: 000308382800004, (2015 Impact Factor: 0.970).
Cara M.C., Dumitrel G.A.*, Glevitzky M., Mischie C., Silaghi-Perju D., Thermal
degradation of streptomycin residues in honey during storage, Food Technology and
Biotechnology, 2013, 51(3): 429-433, http://www.ftb.com.hr/images/pdfarticles/2013/July-
September/ftb_51-3_429-433.pdf, ISSN 1330-9862, WOS: 000325043200015, (2015 Impact
Factor: 1.179).
Studiile în acest domeniu au continuat în colaborare cu Facultatea de Științe de la

Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia și Facultatea de Medicină de la Universitatea de
Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca. Mulțumită experienței lor, s-a studiat
activitatea antibacteriană a mierii. Rezultatele au fost publicate în următoarea revistă:
Pagina | 17
Vica M.L., Glevitzky M., Dumitrel G.A.*, Junie L.M., Popa M., Antibacterial activity of
different natural honeys from Transylvania, Romania, Journal of Environmental Science and
Health Part B-Pesticides Food Contaminants and Agricultural Wastes, 2014, 49(3): 176-181,
http://www.tandfonline.com/doi/pdf/10.1080/03601234.2014.858008, ISSN 0360-1234,
WOS:000329138900005, (2015 Impact Factor: 1.247).
2.2. Validarea metodei ELISA pentru determinarea cantitativă

a antibioticelor din miere
In literatură se cunosc două tipuri de metode pentru determinarea cantității de antibiotice

din miere: teste de screening și metode confirmatorii.
Printre testele de screening se găsesc: biosenzor bazat pe rezonanță plasmonică de suprafață
(SPR), ELISA, Charm II, Tetrasenzor, Sulfasenzor, metoda ELISA cu complex biotină–avidină
(Jeon and Rhee Paeng, 2008), etc. Principalele avantaje ale acestor metode sunt: produc rezultate
calitative, semi-cantitative și cantitative (Barganska et al., 2011); oferă un procent mic (<5 %) de
probe fals negative; sunt ușor de folosit; prezintă un timp scurt de analiză; au o selectivitate bună
și un preț scăzut (Moeller et al., 2007). Aspectele negative ale acestor metode sunt: permit
identificarea unui singur analit, necesită confirmarea rezultatelor pentru probele care nu
corespund.
Metodele confirmatorii utilizate pe scară largă pentru determinarea agenților antibiotici din
miere sunt: cromatografia de lichide de înaltă performanță (HPLC) cu detector în ultra-violet (UV)
(Tylová et al., 2010), detecția prin fluorescență (Freitas et al., 2010) sau chemiluminescență (Wan
et al., 2005), cromatografia de lichide cuplată cu spectrometria de masă (LC-MS), cromatografia
gazoasă cuplată cu spectrometria de masă (GC-MS) (Edder et al., 1999; Reybroeck, 2003; van
Bruijnsvoort et al., 2004; Quintana-Rizzo et al., 2005; Horie et al., 2005; Solomon et al., 2006;
Granja et al., 2009; Bohm et al., 2012, Chebira et al., 2015), cromatografia de lichide
ultraperformantă cuplată cu spectrometria de masă (UPLC–MS/MS) sau cromatografia de lichide
ultraperformantă cuplată cu spectrometria de masă cu ionizare prin tehnica electro-spary (UPLC-
ESI-MS/MS) (Kivrak et al., 2016). Aceste metode sunt foarte potrivite pentru confirmare, dar nu
sunt indicate pentru testarea unui mare număr de probe, datorită faptului că sunt scumpe,
laborioase, consumatoare de timp și toxice, datorită utilizării solvenților organici.
Pagina | 18
Datorită acestor inconveniente, în laborator, probele sunt mai întâi analizate prin metode
de screening și doar probele neconforme sunt investigate prin metode de confirmare (figura 2.1)
(Barganska et al., 2011).
Figura 2.1. Diagrama determinării antibioticelor din miere
Conform diagramei din figura 2.1, în studiile prezentate în acest material, pentru
determinarea reziduurilor de antibiotice din miere s-au utilizat testele imonoenzimatice ELISA
(Ridascreen® Tetracyclin și MaxSignal® Streptomycin) produse de Bioo Scientific Corporation,
Austin, TX, USA.
În acord cu Decizia Comisiei Europene 2002/657/EC, proprietățile care caracterizează
metoda ELISA sunt: repetabilitatea, reproductibilitatea, recuperabilitatea, specificitatea și
precizia.
Valorile acestor parametrii pentru testele MaxSignal® Streptomycin ELISA și
Ridascreen® Tetracyclin ELISA sunt prezentate în tabelul 2.2 (Cara et al., 2013) și tabelul 2.3
(Cara et al., 2012).
Pagina | 19
Tabelul 2.2. Parametrii pentru gradul de încredere al testului MaxSignal® Streptomycin

ELISA
Streptomicină adăugată în probă, Neomicină adăugată
Parametrii (μg/kg) în probă, (μg/kg)
20 40 60 40
Repetabilitate* Medie ±SD, 18,12±0,30 39,25±0,71 57,87±1,64 -
(μg/kg)
CV/ % 1,66 1,81 2,83
Recuperabilitate* % 90,6 98,12 96,45 -
Reproductibilitate* Analist 1 -
Medie ±SD, 18,12±0,30 39,25±0,71 57,87±1,64
(μg/kg)
CV/ % 1,66 1,81 2,83
Analist 2 -
Medie ±SD, 18,83±0,25 38,90±0,66 56,95±1,95
(μg/kg)
CV/ % 1,33 1,70 3,42
Precizie** Medie ±SD, 19,94±0,34 - - -
(μg/kg)
CV/ % 1,71 - - -
Specificitate* Medie ±SD, - 39,51±0,30 - ND***
(μg/kg)
*număr de probe replicate (n=6); ** număr de probe replicate (n=15); ***ne-detectabil
SD – deviația standard; CV – coeficient de variație
Coeficienții de variație (CV) calculați pentru streptomicină au fost: 1,66%, 1,81% și

respectiv 2,83%, indicând o bună repetabilitate a metodei.
În ceea ce privește reproductibilitatea, valorile coeficienților de variație se găsesc între
1,33% și 3,42%. Conform recomandărilor Comisiei Codex Alimentarius, valoarea maximă
acceptabilă a coeficientului de variație pentru inter-teste este 35%. Prin decizia Uniunii Europene
2002/657/EC coeficientul de variație acceptat pentru validarea metodelor analitice este 20%.
Valorile acestui studiu sunt semnificativ mai reduse decât cele recomandate, deci această metodă
poate fi considerată de încredere.
Pentru că manualul de utilizare MaxSignal® menționează că Neomicina (N) ar putea da
Pagina | 20
reacții secundare cu streptomicina (STR), s-a realizat un test de specificitate pentru acești doi
compuși și s-a dovedit că această metodă are capacitatea de a distinge între STR și N.
Tabelul 2.3. Parametrii pentru gradul de încredere al testului Ridascreen® Tetracyclin

ELISA
Parametrii Tetraciclină adăugată în probă, Clortetraciclină
(μg/kg) adăugată în probă,
(μg/kg)
20 30 40 30
Repetabilitate* Medie ±SD, 20,3±0,67 30,5±0,54 39,8±0,28 -
(μg/kg)
CV, % 3,30 1,77 0,70
Recuperabilitate* % 101,5 101,6 99,5 -
Reproductibilitate* Analyst 1 -
Medie ±SD, 20,3±0,67 30,5±0,54 39,8±0,28
(μg/kg)
CV, % 3,30 1,77 0,70
Analyst 2 -
Medie ±SD, 19,66±0,33 28,44±0,91 39,85±0,20
(μg/kg)
CV, % 1,68 3,20 0,50
Precizie** Medie ±SD, 20,23±0,5 - - -
(μg/kg)
CV, % 2,47 - - -
Specificitate* Medie ±SD, - 29,65±0,18 - ND***
(μg/kg)
*număr de probe replicate (n=6); ** număr de probe replicate (n=15); ***ne-detectabil
SD – deviația standard; CV –coeficient de variație
Valorile coeficienților de variație (CV) din tabelul 2.3 arată că metoda poate fi considerată
de încredere.
Datorită faptului că manualul de utilizare al Ridascreen® menționează că clortetraciclina
(CTC) ar putea da reacții secundare cu tetraciclina (TC), s-a realizat un test de specificitate pentru
acești doi compuși și s-a dovedit că această metodă are abilitatea de a distinge între TC și CTC.
Pagina | 21
În vederea validării testului de screening ELISA ca metodă de detecție, rezultatele

experimental obținute folosind ELISA au fost comparate cu cele obținute prin metoda
cromatografiei de lichide de înaltă performanță (HPLC) (Cara et al., 2013). În acest scop, 16 probe
replicate de miere fortificate cu streptomicină la valoarea de 20 μg/kg au fost analizate atât cu
ELISA cât și prin HPLC. Rezultatele sunt prezentate comparativ în figura 2.2.
Figura 2.2. Fracția masică de streptomicină detectată prin metodele ELISA și HPLC, în
16 probe de miere fortificate cu 20 μg/kg streptomicină (STR)
Diferențele între cantitatea de streptomicină detectată prin metodele ELISA și HPLC sunt
relativ reduse, între 0,15 % și 11,565%. Toate probele analizate cu testul imunologic ELISA au
fost confirmate prin metoda cromatografică de înaltă performanță.
Valorile prezentate în figura 2.2 au fost folosite pentru compararea performanței și a
preciziei acestor două metode. Aplicând testul distribuției statistice F (EST, 2017), dispersiile celor
două serii de experimente au fost analizate comparativ. Valorile găsite au fost:
s12=2,3818 pentru metoda de screening ELISA;
s22=1,8973 pentru metoda HPLC.
Prin alegerea unui prag de semnificație egal cu 0,1, s-a obținut o valoare /2=0,05 și un
grad de libertate n1=n2=15.
Deoarece 2,3818>1,8973, valoarea lui F devine:
s12 2,3818
F   1,2553 (2.1)
s22 1,8973
Pagina | 22
Conform valorilor critice ale distribuției F (EST, 2017): F0.05(15,15)=2,4034.

Devreme ce, F0.05(15,15) > F se poate concluziona că ambele seturi de analize sunt
reproductibile în aceeași măsură, indiferent de metoda utilizată.
În tabelul 2.4. sunt prezentate comparativ rezultatele din acest studiu privind determinarea
TC din miere prin metoda Ridascreen® Tetracyclin ELISA și rezultatele obținute în alte studii.
Tabelul 2.4. Rezultatele comparative de detecție a tetraciclinei, folosind diferite metode

Metoda de detecție % Limita de Referința bibliografică
Recuperabilitate detecție, LOD
HPLC-FL 86 – 95 Pena et al., 2005
LC-UV 92,1 – 96,1 15 – 30 ng/g Vinas et al., 2004
ELISA cu biotină-avidină 94 – 109 0,19 g/L Jeon and Rhee Paeng, 2008
ELISA 79 – 108 0,4 g/L Pastor-Navarro et al., 2007
ELISA – acest studiu 99,5 – 101,6 3,7 μg/kg Cara et al., 2012
Valorile din tabelul 2.4 pun în evidență faptul că datele din acest studiu sunt similare celor
din literatură în ceea ce privește limita de detecție și gradul de recuperabilitate.
Concluzii
Metoda imunoenzimatică ELISA (Enzyme Linked Immuno Sorbent Assay) s-a dovedit a
fi o modalitate simplă, specifică și senzitivă, utilizată cu succes pentru determinarea selectivă a
urmelor de streptomicină și tetraciclină din probe de miere.
Studiile realizate privind repetabilitatea, reproductibilitatea, recuperabilitatea,
specificitatea și precizia metodei au arătat că testul ELISA este de încredere.
Pentru substanțele studiate (streptomicina și tetraciclina) nu s-a observat nicio reacție
secundară cu compuși similari din punct de vedere structural.
Performanța metodei ELISA, în ceea ce privește cuantificarea prezenței resturilor de
streptomicină și tetraciclină din miere s-a dovedit a fi foarte bună, rezultatele fiind comparabile
cu cele ale metodei confirmatorii: cromatografia de lichide de înaltă performanță (HPLC).
Pagina | 23
2.3. Modelarea matematică a fenomenului de degradare

termică a reziduurilor de streptomicină din miere
Streptomicina este un antibiotic aminoglicozidic folosit frecvent de crescătorii de albine

pentru a preveni sau trata diferite infecții (loca Europeană sau loca Americană produse de două
specii diferite de bacterii, Melissococcus plutonius și Paenibacillus larvae) (Wang et al., 2006;
Baggio et al., 2009; Al-Waili et al., 2012). Prezența reziduurilor de streptomicină în miere poate
afecta în mod negativ consumatorii, prin apariția de alergii, distrugerea florei intestinale sau
dezvoltarea unei rezistențe la unele microorganisme (Džidić et al., 2008).
În România, limitele maxime de streptomicină acceptate în miere sunt cele recomandate
de CRL, și anume 40 g/kg.
Pentru a studia degradarea streptomicinei la temperaturi diferite, s-au luat în considerare
trei tipuri comerciale de miere românească (două monoflore – salcâm și tei, respectiv una polifloră)
fără conținut de antibiotic. Probele au provenit din același lot și au fost stocate în aceleași condiții
de păstrare ((21±1) ºC, la întuneric). O probă prelevată din fiecare tip de miere a fost divizată în 4
probe mai mici, care au fost fortificate cu streptomicină la un nivel de 200 μg/kg și păstrate în fiole
de sticlă cu dopuri metalice, la cinci temperaturi diferite: 4 ºC, 22 ºC, 30 ºC, 40 ºC și 70 ºC, în
întuneric, timp de 20 de săptămâni. La fiecare 7 zile, probele au fost analizate prin metoda ELISA.
Toate determinările s-au făcut în duplicat.
Variația în timp a concentrației de streptomicină în cele trei tipuri de miere, păstrate la patru
temperaturi diferite este prezentată în tabelul 2.5. În cazul probelor de miere păstrate la 70 ºC s-a
observat că întreaga cantitate de streptomicină a fost degradată.
Valorile prezentate în tabelul 2.5 indică o descreștere a conținutului total de streptomicină
pentru toate tipurile de miere, indiferent de temperatura de păstrare.
Pagina | 24
Tabelul 2.5. Evoluția concentrației de STR în probele de miere în timpul păstrării la

temperaturi diferite.
Miere poliflorală Miere de tei Miere de salcâm

Timp/
4 °C 22 °C 30 °C 40 °C 4 °C 22 °C 30 °C 40 °C 4 °C 22 °C 30 °C 40 °C
săptămâni
Concentrația STR/ (μg/kg) Concentrația STR/ (μg/kg) Concentrația STR/ (μg/kg)
0 200,0 200,0 200,0 200 200,0 200,0 200,0 200 200,0 200,0 200,0 200
1 199,0 197,9 195,8 194,9 199,0 196,8 194,7 194,1 197,9 196,8 195,8 193,8
2 198,8 196,6 195,6 194,3 197,7 195,6 193,5 192,4 197,7 196,6 194,5 191,5
3 198,2 196,1 195,1 193,9 197,2 195,1 193,1 192,0 197,2 196,1 194,1 193,4
4 197,9 195,8 194,8 193,5 196,8 194,8 192,9 191,3 195,8 194,8 193,8 192,5
5 197,1 194,2 193,2 192,7 195,2 193,2 191,3 190,4 194,2 192,2 191,3 190,6
6 194,9 192,9 191,9 192,3 193,9 190,9 189,0 188,5 192,9 190,0 188,0 186,9
7 192,5 191,5 190,4 190,1 191,5 188,3 187,3 186,9 190,4 189,4 185,3 183,8
8 191,4 190,3 189,3 188,7 190,3 187,2 186,1 184,8 188,2 186,1 184,1 182,7
9 190,4 188,0 186,9 185,4 189,2 185,7 183,4 182,2 186,9 184,5 181,2 180,7
10 188,4 186,3 184,2 183,4 188,4 183,2 180,1 179,3 182,1 181,1 180,1 178,8
11 186,0 184,8 180,6 179,7 184,8 182,7 179,5 177,9 180,6 178,5 177,5 173,9
12 184,0 181,4 177,6 177,3 182,7 180,1 175,2 174,7 176,4 175,2 172,9 170,6
13 183,0 178,1 175,8 174,5 179,3 175,8 171,3 170,4 174,7 171,3 169,2 167,8
14 181,1 173,3 172,5 170,1 175,9 174,2 169,3 167,9 173,3 167,7 164,7 164,1
15 179,0 169,9 167,0 165,3 174,3 173,6 164,2 162,8 172,1 163,5 162,9 161,8
16 174,9 164,4 163,1 162,9 172,2 170,8 162,5 160,3 168,9 160,7 159,5 159,3
17 170,0 162,4 159,5 159,0 168,4 164,6 160,9 159,8 163,1 158,1 154,1 153,7
18 168,7 160,8 156,7 155,5 164,3 163,6 156,1 155,7 158,7 156,1 152,2 150,1
19 161,9 159,4 155,3 154,8 160,2 158,6 153,0 151,9 156,9 155,3 150,7 148,3
20 159,4 154,1 151,2 150,3 154,1 151,9 150,5 148,9 152,6 150,5 149,1 146,2
Degradarea streptomicinei în timp, în funcție de temperatura de stocare, pentru fiecare tip

de miere este prezentată în figura 2.3.
Pagina | 25
a. b.
c.
Figura 2.3. Degradarea streptomicinei din miere în funcție de temperatura de păstrare
(a. polifloră; b. tei; c. salcâm)
Ca regulă generală, s-a observat că păstrarea îndelungată a mierii duce la dispariția

streptomicinei din compoziția sa. În primele 5 săptămâni, s-a observat o degradare lentă a
streptomicinei în toate tipurile de miere și la toate temperaturile investigate. După această perioadă,
s-a înregistrat o accentuare a procesului de degradare a streptomicinei. La sfârșitul perioadei de
studiu (după 20 de săptămâni), pierderile de STR înregistrate au fost între 20 % și 27%. Nivelul
pierderilor de streptomicină a fost dependent de tipul de miere, respectiv de temperatura și perioada
de păstrare.
Pentru toate tipurile de miere, s-a arătat că odată cu creșterea temperaturii procesul de
degradare a streptomicinei se accelerează.
Figura 2.4 prezintă pierderile în streptomicină pentru diferite tipuri de miere la fiecare
temperatură studiată.
Pagina | 26
a. b.
c. d.
Figura 2.4. Degradarea streptomicinei din diferite tipuri de miere la temperaturile: a.
4oC; b. 22oC; c. 30oC; d. 40oC
Conform datelor prezentate în figura 2.4, cea mai mare pierdere de streptomicină a fost
înregistrată în cazul mierii de salcâm, urmată de cea de tei și apoi de mierea polifloră. Această
tendință a fost menținută în cazul tuturor temperaturilor investigate.
Rezultatele obținute în acest studiu (miere de salcâm, tei și polifloră păstrată timp de 20 de
săptămâni la temperatura de 4 și 300C) sunt similare cu cele raportate de Landerkin and Katznelson
(1957), ei studiind stabilitatea streptomicinei la temperaturi de 4 și 34 °C timp de 9 luni. La
sfârșitul acestei perioade, s-a degradat 56 % și respectiv 87,5 % din cantitatea inițială de
streptomicină. Pang et al. (2004) au raportat că streptomicina din miere este relativ stabilă timp de
4 luni, dacă este păstrată la temperatura camerei.
Reybroeck et al. (2012) au menționat că Agenția de Cercetare pentru Alimentație și Mediu
din Regatul Unit al Marii Britanii au realizat studii asupra degradării streptomicinei din miere.
După 161 de zile de stocare la temperatura camerei nu s-a înregistrat nicio modificare în
Pagina | 27
concentrația streptomicinei din miere. În același studiu, stupul a fost tratat cu 1 g de streptomicină
și s-a urmărit evoluția acestui antibiotic în miere. La 7 zile după aplicare, concentrația
streptomicinei din miere a ajuns 124 mg/kg. Această valoare a scăzut în timp, ajungând la 8 mg/kg
în ziua 28 și 6,5 mg/kg în ziua 332.
Gačić et al. (2015) au studiat degradarea unor antibiotice în diferite tipuri de miere.
Cantitatea de streptomicină adăugată fiecărui tip de miere a fost de 500 g/kg. Probele au fost
menținute în întuneric, la 250C, timp de 6 luni. Rezultatele au arătat că timpul de degradare totală
este diferit pentru fiecare tip de miere (242 de zile pentru mierea de salcâm; 225 zile pentru mierea
de castan; 293 zile pentru mierea florală; 321 de zile pentru mierea florală și 226 pentru mierea de
mană). Ei au bănuit că aceste diferențe sunt datorate parametrilor fizico-chimici ai mierii și au
găsit că degradarea streptomicinei este influențată de conținutul de hidroximetilfurfural (HMF),
conductivitatea electrică, activitatea diastazică și aciditatea liberă.
Rezultatele testelor de screening precum pot fi corelate cu alți parametrii. Prin urmare, în
multe situații, conexiunea dintre doi sau mai mulți parametri care descriu un anumit proces este
suficient de apropiată astfel încât variația unuia dintre parametrii poate fi controlată și exprimată
pe baza variației celorlalți parametri. Astfel de legături funcționale se numesc dependențe
stohastice sau probabilistice. Studiul unor asemenea legături a dus la dezvoltarea teoriei
corelațiilor multiple (Constantin și Negrea, 2004).
Datele experimentale obținute au fost utilizate pentru determinarea unui model matematic
de regresie liniară multiplă de ordinul doi, prezentat în ecuația 2.2, care să permită estimarea
evoluției conținutului de streptomicină din miere în funcție de temperatura și de perioada de
stocare.
Y T , t   a0  a1  T  a2  t  a3  T  t  a4  T 2  a5  t 2 (2.2)
unde: Y – conținutul de streptomicină din probele de miere, μg/kg; T – temperatura de

păstrare, ºC; t – timpul de păstrare, săptămâni; a0, a1, a2, a3, a4, a5 – coeficienții de ordinul I ai
modelului de regresie liniară.
Modelele matematice au fost dezvoltate în programul MATLAB 7.9 (Math Works Inc.,
USA). Prin procesarea datelor experimentale, s-au obținut o serie de modele statistice care arată o
influență cumulativă a temperaturii și perioadei de stocare asupra conținutului de streptomicină
din probele de miere. Datele experimentale și suprafețele de regresie corespunzătoare acestor
Pagina | 28
modele sunt prezentate în figurile 2.5 – 2.7.
Figura 2.5. Variația conținutului de streptomicină din mierea polifloră, în funcție de

timpul și temperatura de păstrare
Figura 2.6. Variația conținutului de streptomicină din mierea de tei, în funcție de timpul
și temperatura de păstrare
Pagina | 29
Figura 2.7. Variația conținutului de streptomicină din mierea de salcâm, în funcție de

Ecuațiile modelelor de regresie lineară multiplă de ordinul al doilea sunt prezentate în

tabelul 2.6. și sunt valide pe întreg domeniul de valori studiate. Datorită faptului că streptomicina
este degradată în totalitate atunci când temperatura de păstrare atinge 70 °C, dezvoltarea de modele
de regresie pentru temperaturi mai mari de 70 °C nu a fost considerată necesară.
Tabelul 2.6. Ecuațiile modelelor de regresie liniară multiplă de ordinul al doilea ce descriu
variația conținutului de streptomicină din miere, în funcție de timpul și
temperatura de păstrare
Tip de miere Ecuațiile modelelor statistice
Miere polifloră Y  200,1822  0,1331  T  0,0751  t  0,0148  T  t 
 0,0021  T 2  0,0933  t 2
Miere de tei Y  200,2249  0,0548  T  0,5487  t  0,0093  T  t 
 0,0012  T 2  0,0762  t 2
Miere de salcâm Y  201,1308  0,0576  T  1,0948  t  0,0094  T  t 
 0,00005  T 2  0,0625  t 2
Y – concentrația de streptomicină, g/kg; T- temperatura de păstrare a mierii, oC; t – timpul

de păstrare a mierii, săptămâni.
Pagina | 30
Analiza de corelație a arătat că temperatura mierii are o mare influență asupra evoluției
concentrației de streptomicină în timpul perioadei de păstrare. Studiul ecuațiilor modelelor și a
suprafețelor de variație teoretică a conținutului de streptomicină din miere demonstrează că
evoluția concentrației de streptomicină din miere, în raport cu timpul și temperatura de stocare,
este similară în cazul tuturor celor trei tipuri de miere studiate.
Pentru a cuantifica cât de bine descriu modelele matematice (tabelul 2.6.) evoluția
concentrației de streptomicină din miere s-au calculat următorii indicatori statistici: deviația
standard, coeficientul de determinare, coeficientul de corelație (tabelul 2.7.).
Tabelul 2.7. Indicatori statistici

Tipul de miere Deviația Coeficientul de Coeficientul
standard, σ determinare, R 2
de corelație, R
Miere polifloră 1,3540 0,9915 0,9957
Miere de tei 1,4604 0,9899 0,9949
Miere de salcâm 1,3940 0,9925 0,9962
Valorile indicatorilor statistici confirmă faptul că ecuațiile modelelor de regresie lineară

multiplă de ordinul al doilea descriu cu suficientă precizie evoluția concentrației de streptomicină
în timp, în funcție de temperatura de păstrare.
Ecuațiile modelelor matematice s-au utilizat pentru a calcula timpul necesar pentru
degradarea completă și timpul de înjumătățire a streptomicinei în diferite tipuri de miere păstrate
la temperaturi diferite. Valorile sunt prezentate în tabelul 2.8.
Tabelul 2.8. Timpul estimat pentru degradarea completă și timpul de înjumătățire a

streptomicinei în diferite tipuri de miere, păstrate la diferite temperaturi.
Miere Miere de tei Miere de salcâm
polifloră
Temperatura, oC tf, zile t1/2, zile tf, zile t1/2, zile tf, zile t1/2, zile
4 318 224 332 227 338 225
22 308 210 324 218 329 216
30 301 208 319 214 324 210
40 295 203 315 209 320 206
tf – timpul de degradare completă a STR, zile; t1/2 – timpul de înjumătățire a STR, zile
Pagina | 31
Aceste valori sunt similare cu cele raportate de Gačić et al. (2015) pentru miere polifloră
și cea de salcâm.
Concluzii
Studiul fenomenului de degradare în timp a reziduurilor de streptomicină din miere a
evidențiat o evoluție diferită a concentrației de streptomicină în funcție de tipul de miere. Cea mai
mare pierdere de streptomicină a fost înregistrată în cazul mierii de salcâm, urmată de cea de tei și
apoi de mierea polifloră. Această tendință a fost menținută în cazul tuturor temperaturilor
investigate.
Pentru toate tipurile de miere, s-a arătat că odată cu creșterea temperaturii, procesul de
degradare a streptomicinei se accelerează.
Analizând datele experimentale s-a remarcat că degradarea reziduurilor de streptomicină
din miere în raport cu timpul și temperatura de păstrare prezintă o evoluție ce poate fi descrisă prin
intermediul unor modele matematice de regresie liniară multiplă de ordinul doi.
Modelele matematice determinate au fost validate pe baza indicatorilor statistici. Pe baza
lor, s-a calculat timpul de degradarea completă și timpul de înjumătățire a streptomicinei în diferite
tipuri de miere păstrate la temperaturi diferite. Acestea constituie un control și o predicție în ceea
ce privește calitatea produsului în timp.
2.4. Modelarea matematică a fenomenului de degradare

termică a reziduurilor de tetraciclină din miere
Tetraciclina este un alt antibiotic frecvent utilizat în apicultură pentru prevenirea și
controlul bolilor infecțioase la albine. Folosirea inadecvată a acestui antibiotic sau ignorarea
timpului de așteptare după tratament poate duce la prezența resturilor de tetraciclină în miere.
Pentru consumator acest lucru poate duce la reacții alergice până la toxice sau poate produce
rezistența bacteriilor la antibiotice.
Conform Regulamentului nr. 470/2009 (EC, 2009) și nr. 37/2010 (EC, 2010), în Uniunea
Europeană nu este stabilit un nivel maxim al reziduurilor (MRL) de tetraciclină din miere. Acest
lucru înseamnă că prezența tetraciclinei în miere nu este permisă.
În ciuda acestei decizii, unele țări au stabilit limite de acțiune sau nivele de toleranță pentru
tetraciclina din miere. De exemplu, în Belgia limita de acțiune pentru grupul tetraciclinelor a fost
Pagina | 32
stabilită la 20 µg/kg. Franța aplică o limită de neconformitate pentru tetraciclina din miere de 15
µg/ kg; limita raportată în Marea Britanie este de 50 µg/kg, iar nivelul de toleranță din Elveția
este 20 µg/kg (Li et al., 2008).
În China, Ministerul Sănătății Publice a stabilit valoarea MRL pentru antibioticele de tip
tetracicline în miere la 50 µg/kg. Limita maximă a reziduurilor de tetraciclină în Brazilia a fost
stabilită la 200 µg/kg (Yang et al., 2014).
Totuși, conform Martel et al. (2006) reziduurile de tetraciclină au fost detectate în mierea
produsă în Franța. Sursa acestei infestări a fost un tratament de stup care a generat o difuziune a
antibioticului în stupină.
Laboratoarele Comunitare de Referință au propus valoarea de 20 µg/kg drept concentrație
recomandată pentru screening-ul tetraciclinelor din miere (CRL, 2007). România a adoptat această
valoare ca limită acceptabilă pentru prezența reziduurilor de tetraciclină în miere.
Primul studiu asupra degradării reziduurilor de tetraciclină din miere în timpul depozitării
a fost publicat de Landerkin și Katznelson (1957). Conform acestora, concentrația reziduurilor de
tetracicline din miere a scăzut după nouă luni de păstrare la 34 °C, de la nivelul de 100 mg/kg la
2 mg/kg.
În studiul realizat de Martel et al. (2006), tetraciclina s-a dovedit foarte stabilă în miere.
Timpul de înjumătățire a clorhidratului de tetraciclină din mierea păstrată în întuneric, la 4, 20 și
35 °C a fost de 520, 242 și respectiv 121 zile. Čuláková et al. (2008) au păstrat mierea încărcată
cu 209,4 mg/kg de tetracicline la întuneric, semi-întuneric și lumină solară la o temperatură de 25
°C. Timpul de înjumătățire a tetraciclinei la întuneric a fost de 210 zile și datorită faptului că este
sensibilă la lumină, timpul de înjumătățire a scăzut la 147 zile la semi-întuneric și la 19 zile în
lumina zilei.
Mai recent, Tayar et al. (2010) au raportat că nivelul rezidual al tetraciclinei din miere a
fost redus cu 76 % după o depozitare de 60 de zile, iar după Molino et al. (2011) nivelul
tetraciclinei a scăzut la 50% în timpul depozitării timp de 90 de zile la 20 °C în condiții de întuneric.
Peres et al. (2010) au studiat stabilitatea tetraciclinei din mierea depozitată la temperatură
ambiantă (20 – 300C) și expusă simultan la lumină solară indirectă și la lumină artificială
fluorescentă. După 60 de zile de păstrare ei au regăsit doar 24% din cantitatea inițială de
tetraciclină (500 g/kg). Timpul de înjumătățire a fost de 50 de zile. Deși, unii autori au raportat
compuși de degradare, Peres nu a găsit astfel de componenți în timpul studiului său.
Rezultatele comunicate de Yang et al., (2014) au arătat că după 9 săptămâni de păstrare la
Pagina | 33
temperatură ambiantă, sub lumină indirectă, s-au regăsit 66,3 % din reziduurile de tetraciclină
(TC) în miere.
Pentru a studia degradarea tetraciclinei la diferite temperaturi s-au considerat trei tipuri de
miere comercială românească (două monoflore – de salcâm și tei și una polifloră) fără conținut de
antibiotice. Probele au provenit din același stoc și au fost menținute în aceleași condiții de păstrare:
21±1 ºC, la întuneric. O probă prelevată din fiecare tip de miere a fost divizată în 4 probe mai mici,
care au fost fortificate cu streptomicină la un nivel de 200 μg/kg și păstrate în fiole de sticlă cu
dopuri metalice, la patru temperaturi diferite: 4 ºC, 22 ºC, 30 ºC și 70 ºC, la întuneric, timp de 20
de săptămâni. La fiecare 7 zile, probele au fost analizate prin metoda ELISA. Toate determinările
s-au făcut în duplicat.
Variația în timp a concentrației de tetraciclină în cele trei tipuri de miere, la patru
temperaturi diferite este prezentată în tabelul 2.9.
Tabelul 2.9. Variația concentrației de TC în probele de miere în timpul păstrării la diferite

temperaturi.
Miere polifloră Miere de tei Miere de salcâm

Timp/
4 °C 22 °C 30 °C 70 °C 4 °C 22 °C 30 °C 70 °C 4 °C 22 °C 30 °C 70 °C
săptămâni
Concentrația TC / (μg/kg) Concentrația TC / (μg/kg) Concentrația TC / (μg/kg)
0 200,00 200,00 200,00 200,00 200,00 200,00 200,00 200,00 200,00 200,00 200,00 200,00
1 198,52 195,36 195,36 185,94 198,52 195,36 192,21 182,82 195,36 192,21 179,73 176,65
2 195,01 192,74 190,48 183,80 195,01 192,74 190,48 181,61 195,01 190,48 177,28 175,14
3 191,57 189,52 185,48 181,50 193,62 191,57 189,52 179,54 189,52 187,50 175,65 171,84
4 187,69 184,93 179,45 168,80 190,48 187,69 184,93 166,20 184,93 184,93 174,07 168,80
5 184,86 180,66 166,40 162,46 189,11 184,86 170,40 156,68 182,75 180,66 168,39 142,03
6 180,84 174,06 161,03 146,84 185,44 180,84 167,46 146,84 180,82 178,56 163,15 139,29
7 175,79 169,15 156,59 131,60 182,64 178,05 164,85 136,42 178,05 175,79 160,66 127,06
8 171,19 162,42 151,21 124,25 180,19 174,17 159,56 122,12 174,17 171,19 156,73 112,29
9 168,43 160,12 146,41 118,00 174,86 170,55 152,15 115,13 170,55 168,43 150,21 109,67
10 159,02 154,19 142,78 107,84 171,71 166,54 149,50 113,53 169,11 166,54 147,22 105,20
11 152,77 150,66 138,85 103,90 168,57 161,59 144,57 108,20 168,57 163,88 144,57 103,90
12 147,10 145,44 131,71 97,95 165,27 157,67 140,62 98,73 163,33 159,53 136,04 100,34
13 140,52 138,68 128,45 90,75 161,19 152,43 135,11 91,51 161,19 154,56 131,70 92,29
14 135,48 132,08 122,68 78,14 154,53 146,50 130,44 81,23 156,63 150,45 125,68 87,50
Pagina | 34
15 129,96 127,86 116,90 70,41 149,26 142,15 124,77 71,49 151,70 144,48 120,77 81,53
16 125,21 121,12 109,17 62,94 145,41 135,77 119,54 65,81 149,49 141,46 114,94 71,43
17 120,13 116,51 100,41 52,28 142,35 130,25 111,00 54,52 145,11 139,64 107,74 56,68
18 114,39 100,55 92,92 41,41 136,71 125,89 95,59 43,01 141,36 135,57 104,34 46,01
19 110,56 99,22 86,81 36,63 131,60 120,43 91,90 37,75 138,40 129,00 102,79 39,96
20 104,09 97,06 81,11 30,45 123,68 115,37 84,13 32,98 131,58 125,23 98,73 37,69
Procesul de degradare a tetraciclinei în timp, în funcție de temperatura de depozitare pentru

fiecare tip de miere este prezentat în figura 2.8.
a. b.
c.
Figura 2.8. Degradarea în timp a tetraciclinei din miere în funcție de temperatura de
depozitare (a. polifloră; b. tei; c. salcâm)
Din figura 2.8. se poate observa că păstrarea îndelungată a mierii determină scăderea
concentrației de tetraciclină din compoziția sa. Pentru toate cele trei tipuri de miere studiate,
procesul de degradare a tetraciclinei în timp prezintă o evoluție liniară descrescătoare. La sfârșitul
Pagina | 35
perioadei de studiu (după 20 de săptămâni), pierderile de TC înregistrate au fost între 34 % și 85

%.
Pentru toate tipurile de miere, s-a arătat că odată cu creșterea temperaturii procesul de
degradare a tetraciclinei se accelerează.
Figura 2.9 prezintă pierderile de tetraciclină din tipuri diferite de miere pentru fiecare
temperatură investigată.
a. b.
c. d.
Figura 2.9. Degradarea tetraciclinei din diferite tipuri de miere păstrată la temperatura
de: a. 4oC; b. 22oC; c. 30oC; d. 70oC
Conform datelor prezentate în figura 2.9, cea mai mare pierdere de tetraciclină a fost
înregistrată în cazul mierii polifloră, urmată de cea de tei și apoi de mierea de salcâm. Această
tendință a fost menținută în cazul tuturor temperaturilor investigate, dar pentru temperatura de
70oC diferențele de comportare sunt mult mai mici.
Datele experimentale au fost utilizate pentru a genera un model de regresie liniară
bifactorială pentru predicția evoluției conținutului de tetraciclină din probele de miere funcție de
Pagina | 36
temperatura și perioada de stocare (ecuația 2.3).
Y T , t   a0  a1  T  a2  t (2.3)
unde: Y – conținutul de tetraciclină din probele de miere, μg/kg; T – temperatura de

păstrare, ºC; t – timpul de păstrare, săptămâni; a0, a1, a2 – coeficienții modelului de regresie liniară.
Datele experimentale și suprafețele corespunzătoare modelelor obținute sunt prezentate în

figurile 2.10 – 2.12.
Figura 2.10. Variația conținutului de tetraciclină din mierea polifloră, în funcție de

Pagina | 37
Figura 2.11. Variația conținutului de tetraciclină din mierea de tei, în funcție de timpul și
temperatura de păstrare
Figura 2.12. Variația conținutului de tetraciclină din mierea de salcâm, în funcție de

Ecuațiile modelelor de regresie liniară sunt prezentate în tabelul 2.10. Aceste ecuații sunt
Pagina | 38
valide pe intervalul de valori studiat.
Tabelul 2.10. Ecuațiile modelelor de regresie liniară

Tip de miere Ecuațiile modelelor statistice
Miere polifloră Y  226,6923  0,7270  T  6,2593  t
Miere de tei Y  232,1330  0,9124  T  5,5190  t
Miere de salcâm Y  223,6585  0,9429  T  4,7181  t
Pentru a cuantifica cât de bine modelele matematice (tabelul 2.10.) descriu evoluția
concentrației de tetraciclină din miere s-au calculat următorii indicatori statistici: deviația standard,
coeficientul de determinare, coeficientul de corelație (tabelul 2.11.).
Tabelul 2.11. Indicatori statistici

Tipul de miere Deviația Coeficientul de Coeficientul
standard, σ determinare, R2 de corelație, R
Miere polifloră 9,1275 0,9514 0,9754
Miere de tei 11,3675 0,9215 0,9599
Miere de salcâm 11,7147 0,9028 0,9501
Valorile indicatorilor statistici confirmă faptul că ecuațiile modelelor de regresie liniară

multiplă descriu cu suficientă precizie variația în timp a concentrației de tetraciclină, ca funcție de
temperatura de depozitare.
Obiectivul următorului studiu a fost caracterizarea din punct de vedere cinetic a procesului
de degradare a tetraciclinei în diferite tipuri de miere, în timpul depozitării.
Trei tipuri de miere (două monoflore – salcâm și tei și una polifloră) au fost colectate de la
patru crescători de albine din regiunea de Vest a României. În toate cazurile, s-au analizat trei
probe replicate pentru a identifica prezența reziduurilor de tetraciclină (TC).
Probele de miere au fost depozitate în flacoane de sticlă cu capac metalic și păstrate la
temperatura camerei (21±1) ºC, la întuneric, timp de 30 de zile. Subprobe din fiecare tip de miere
au fost analizate de trei ori, la fiecare 3 zile folosind metoda ELISA.
Rezultatele prezenței reziduurilor de tetraciclină în probele de miere colectate de la patru
apicultori din zona de Vest a României sunt prezentate în tabelul 2.12 ca valoare medie a celor trei
replici per probă și deviația standard (SD).
Pagina | 39
Tabelul 2.12. Concentrațiile de tetraciclină în probele de miere testate și limita maximă de

tetraciclină din miere acceptată în România.
Apicultorul 1 Apicultorul 2 Apicultorul 3 Apicultorul 4 MRL,
Tip de miere Conc. medie ± Conc. medie ± Conc. medie ± Conc. medie ± (g/kg)
SD, (g/kg) SD, (g/kg) SD, (g/kg) SD, (g/kg)
Miere de salcâm 38,32±0,18 19,14±0,18 27,03±0,16 16,18±0,21 20
Miere de tei 15,47±0,45 21,27±0,11 18,04±0,26 60,67±0,47 20
Miere polifloră 16,63±0,46 30,72±0,42 15,47±0,45 22,89±0,43 20
Dintre toate probele de miere testate 50% au fost pozitive. Cel mai mare nivel de
contaminare detectat a fost de 60,67 µg/kg pentru proba de miere de tei. Pentru celelalte tipuri de
miere, conținutul maxim de tetraciclină găsit a fost de 38,32 µg/kg în mierea de salcâm și 30,72
µg/kg în mierea polifloră. Valoarea pH-ului (valoarea medie) în probele inițiale a fost: 4,2 pentru
mierea de salcâm, 4,1 pentru mierea de tei și 3,8 pentru mierea polifloră.
Pentru a studia degradarea reziduurilor de tetraciclină în timp, probele cu cea mai ridicată
concentrație de tetraciclină din fiecare tip de miere au fost introduse în flacoane Erlenmeyer și
păstrate la temperatura din laborator (21±1) ºC, la întuneric.
Rezultatele influenței timpului de depozitare asupra conținutului de tetraciclină (exprimat
ca procent din concentrația inițială în probă) sunt prezentate în figura 2.13.
Figura 2.13. Variația concentrației de tetraciclină din diferite tipuri de miere în timpul
păstrării la temperatura camerei și în întuneric
Pagina | 40
Din figura 2.13., se observă o scădere a concentrației de tetraciclină pentru toate probele
de miere analizate.
După trei zile de depozitare, nivelul de tetraciclină a fost redus cu 2,5 % pentru toate cele
trei probe de miere. Această tendință descendentă a continuat, dar a fost mult mai pronunțată în
cazul mierii poliflore. În a 30-a zi de depozitare s-a observat o scădere de 10 % a nivelului de
tetraciclină din mierea monofloră (salcâm și tei) și respectiv 15 % pentru mierea polifloră.
Molino et al. (2011) au raportat o diminuare cu 21 % a conținutului de tetracicline după 30
de zile de depozitare la 20 ºC, dar tipul de miere nu a fost specificat. Rezultate similare au fost
obținute și de Culacova et al. (2008) și Martel et al. (2006).
Pentru a descrie degradarea tetraciclinei în diferite tipuri de miere, s-a propus un model
cinetic de ordinul întâi (ecuația 2.4):
c  c0  e k t (2.4)
unde: c – concentrația de tetraciclină din miere la momentul t; c0 –concentrația inițială de
tetraciclină din miere; k – constanta de viteză de ordinul I.
Pentru determinarea valorilor constantei de viteză k s-au folosit rezultatele experimentele
care redau evoluția concentrației de tetraciclină în diferite tipuri de miere în timpul stocării la
temperatura camerei și în întuneric. Pe baza acestor valori s-a reprezentat grafic - ln(c/c0) în raport
cu timpul de stocare t (figura 1.14). Panta dreptei de regresie liniară trasată printre punctele
experimentale reprezintă constanta de viteza de ordinul I, k.
Figura 2.14. Determinarea valorilor constantei de viteză pentru procesul de degradare a

tetraciclinei în timp în diferite tipuri de miere
Pagina | 41
Timpul de înjumătățire al conținutului de TC din probele de miere este independent de

concentrația inițială și este dat de relația 2.5:
t1 2  ln 2 k (2.5)
Constantele de viteză de ordinul I (k) și timpii de înjumătățire (t1/2) ai modelului sunt

indicați în tabelul 2.13.
Tabelul 2.13. Efectul tipului de miere asupra valorilor k și t1/2 pentru procesul de degradare
a tetraciclinei în miere stocată la temperatura camerei, la întuneric.
Tip de miere k· 103, (1/zi) t1/2, (zile) R2
Miere de salcâm 1,2 251 0,9620
Miere de tei 1,3 232 0,9522
Miere polifloră 2,0 151 0,9711
În toate situațiile studiate valorile R2 au fost mai mari de 0,95, indicând faptul că modelul
cinetic de ordinul întâi descrie cu acuratețe fenomenul de degradare a tetraciclinei în timp. Valorile
constantei de viteză, k sunt apropiate pentru cele două tipuri de miere monofloră: salcâm și tei.
Comparând constantele de viteză ale degradării tetraciclinei în mierea monofloră și în cea
polifloră, se poate observa că degradarea în mierea polifloră s-a realizat de aproximativ 1,6 ori mai
repede decât în cea monofloră. Acest fapt poate fi datorat compoziției cantitative și calitative
diferite a tipurilor de miere, cât și pH-ului acestora. Degradarea tetraciclinei în mierea polifloră
poate fi de asemenea intensificată de prezența enzimelor.
Valorile timpilor de înjumătățire ai tetraciclinei arată că acest compus este foarte stabil în
miere. În studiul realizat de Culacova et al. (2008), timpul de înjumătățire al tetraciclinei depozitată
la o temperatură de 25ºC, în întuneric, a fost de 210 zile. Martel et al. (2006) au raportat timpi de
înjumătățire la 20 și 35ºC de 242 și respectiv 121 zile. Aceste valori sunt similare cu cele obținute
în acest studiul de degradare a tetraciclinei.
Analizând valorile inițiale de pH ale probelor și valorile timpilor de înjumătățire ale
tetraciclinei în diferite tipuri de miere, s-a observat că, odată cu creșterea pH-ului, timpul de
înjumătățire a TC a crescut și el. Relația de dependență dintre cele două mărimi s-a determinat a
fi una liniară, fiind prezentată în figura 2.15.
Pagina | 42
Figura 2.15. Variația timpului de înjumătățire al TC în probele de miere cu pH-ul
Conform valorii lui R2 (0,9961) s-a constatat că între timpul de înjumătățire al tetraciclinei
din miere și pH-ul acesteia există o dependență liniară directă. Valorile pH-ului au fost măsurate
de asemenea la sfârșitul perioadei de depozitare și s-a demonstrat că pH-ul probelor a rămas
constant timp de 30 de zile. Aceste determinări sunt în acord cu studiile lui Jimenez et al. (1994)
și Cavia et al. (2007).
Concluzii
Rezultatele prezentate demonstrează că fenomenul de degradare a reziduurilor de

tetraciclină din miere are loc în mod diferit în funcție de tipul de miere. Scăderea cea mai
accentuată a concentrației de tetraciclină a fost înregistrată pentru mierea polifloră, urmată de cea
de tei și apoi de mierea de salcâm. De asemenea s-a constatat că odată cu creșterea temperaturii
probelor, procesul de degradare a tetraciclinei se accelerează, iar variațiile concentrației de
tetraciclină cu tipul de miere se diminuează.
Pe baza rezultatelor experimentale, s-a determinat că reacția de degradare a tetraciclinei
este descrisă precis de o cinetică de ordinul I, pentru toate tipurile de miere analizate. Valorile
diferite ale timpilor de înjumătățire pentru aceste trei tipuri diferite de miere s-au dovedit a fi
datorate pH-ului probelor.
Pagina | 43
2.5. Activitatea antibacteriană a mierii

Datorită calității sale nutritive, terapeutice și dietetice, mierea este utilizata în industria
alimentară, în medicină și multe alte domenii (Mărghitaș, 2008). Încă din antichitate s-a descoperit
că mierea este ” un medicament”, având un efect benefic asupra sănătății umane, mai ales asupra
sistemului digestiv (stomac, intestin), ficatului, tractului biliar, sistemului cardiovascular,
respirator și nervos, aparatului urinar, precum și în tratarea și prevenirea infecțiilor rănilor (Majno,
1991; Grigore, 2008).
Multe publicații evidențiază eficiența mierii în tratarea rănilor, situații pentru care
produsele farmaceutice convenționale s-au dovedit ineficiente (Molan et Betts, 2004). Pe lângă
activitatea antibacteriană, mierea are proprietăți antioxidante, care pot influența producerea de
radicali liberi (Cara et al., 2012).
Mecanismul antimicrobian al mierii nu este încă complet studiat. Efectul mierii împotriva
bacteriilor a fost perceput ca fiind datorat proprietăților sale de a stimula vindecarea rapidă a rănilor
și de a inhiba dezvoltării agenților patogeni (Cooper et al., 1999). În funcție de sursă, origine și
modul de procesare, activitatea antimicrobiană poate fi atribuită unor numeroși factori: efectul
osmotic al mierii sau zahărului (Chirife et al., 1983; Molan, 1992a), aciditatea, pH-ul scăzut,
vȃscozitatea ridicată, activitatea redusă a apei, conținutul scăzut de proteine (Molan, 1992b;
Cooper et al., 2002), producerea enzimatică a apei oxigenate (Bunting, 2001; Bang et al., 2003),
prezența componenților fitochimici (Molan, 1992b; Molan et Russell, 1988; Yao et al., 2004;
Mavric et al., 2008), prezența proteinei defensin-1 (Kwakman et al., 2010), prezența compușilor
fenolici și acizilor aromatici (Hamouda et Abouwarda, 2011).
Analiza microbiologică a mierii arată prezența mucegaiurilor și a drojdiilor, precum și a
bacteriilor formatoare de spori. Principalele tipuri de mucegaiuri identificate au fost: Penicillium
spp., Aspergillus spp., Absidia spp., Rhizpus spp., Fusarium spp. (Vica et al., 2009). În studiile
realizate, celulele vegetative ale bacteriilor patogene nu au fost detectate (Snowdon et Cliver,
1996). Rezultatele cercetătorilor au arătat că mierea pură prezintă activitate antibacteriană asupra
multor organisme patogene, inclusiv a bacteriilor Gram-negative și Gram-pozitive. Datorită
sensibilității sale ridicate, Staphylococcus aureus a fost utilizat în multe experimente de testare a
proprietăților antibacteriene ale mierii, dovedindu-se că mierea produce zone de inhibiție care sunt
mult mai mari decât cele produse de derivații sulfamidici (Cooper et al., 1999; Tajik et Shokouhi,
2009).
În studiul lor, Tumin et al. (2005a) au arătat că aproape toate tipurile de miere studiate
Pagina | 44
prezintă proprietăți inhibitorii asupra următoarelor specii: Escherichia coli, S. aureus, S. sonnei și
S. typhi. Dintre aceste bacterii, S. sonnei a fost identificată ca fiind cel mai vulnerabil organism la
tipurile de miere studiate. Rezultatele diferite generate de tipurile de miere studiate s-a presupus
că se datorează surselor florale diferite utilizate de albine și factorilor geografici cum ar fi
umiditatea și temperatura (Tumin et al., 2005a). De asemenea aceștia au observat că pH-ul redus
sau aciditatea au o contribuție importantă asupra activității antibacteriene.
Studiile realizate de Bogdanov (1997) pe diferite tipuri de miere au arătat o corelație
importantă între activitatea antibacteriană și aciditate, dar nu și între activitatea antibacteriană și
pH. S-a concluzionat că există diferențe mici între activitatea diferitelor tipuri de miere monofloră
(miere de rododendron, eucalipt și portocal) în ceea ce privește inhibarea dezvoltării bacteriilor
(speciile S. aureus și Micrococcus luteus), o parte a activității antibacteriene fiind datorată originii
plantelor.
Studiile experimentale prezentate în continuare s-au realizat pe 10 probe de miere
nepasteurizată de origine cunoscută, colectate de la apicultori din Transilvania (România), în anul
2011, conform tabelului 2.14. Fiecare probă a fost colectată într-un recipient steril și păstrată până
la testare la întuneric, la o temperatură între 2 - 8oC.
Tabelul 2.14. Tipurile de miere studiate în vederea determinării activității antibacteriene

Proba Tip de miere Originea de proveniență
1 Miere polifloră Blaj, județul Alba
2 Miere de tei Târgu Mureș, județul Mureș
3 Miere de salcâm Săliște, județul Sibiu
4 Miere de mană Alba Iulia, județul Alba
5 Miere de floarea soarelui Alba Iulia, județul Alba
6 Miere polifloră Dej, județul Cluj
7 Miere polifloră Alba Iulia, județul Alba
8 Miere polifloră Teiuș, județul Alba
9 Miere de tei Simeria, județul Hunedoara
10 Miere de salcâm Hațeg, județul Hunedoara
Probele colectate au fost examinate microbiologic prin numărarea coloniilor de bacterii

mezofile aerobe și prin determinarea numărului total de drojdii și mucegaiuri. Fluidul de diluție
utilizat a fost soluția salină de peptonă: 10 g de probă a fost omogenizată cu 90 mL soluție (diluție
Pagina | 45
10-1).
Pentru a testa proprietățile antibacteriene ale tipurilor de miere s-au utilizat următoarele
specii bacteriene, unele fiind cunoscute ca patogene pentru oameni: Escherichia coli (ATCC
25922), Staphylococcus aureus (ATCC 25923), Staphylococcus epidermidis (ATCC 14990),
Salmonella enteritidis (ATCC 13076), Salmonella anatum (ATCC 9270), Salmonella choleraesuis
(ATCC 7001), Bacillus cereus (ATCC 11788), Bacillus subtilis subsp. spizizenii (ATCC 6633) și
Listeria monocytogenes (ATCC 19115) de la MicroBioLogics Inc.
Tabelul 2.15 arată parametrii microbiologici ai probelor de miere colectate de la apicultori
din Transilvania (România).
Tabelul 2.15. Conținutul microbiologic inițial al probelor de miere utilizate

NTG DM/g
Proba
(UFC/g)
1 30 30 (Penicillium spp.)
2 15 15 (Absidia spp.)
3 20 <10
4 40 40 (Penicillium spp., Aspergillus spp.)
5 35 <10
6 30 <10
7 <10 <10
8 45 10 (Penicillium spp.)
9 20 <10
10 <10 <10
NTG – număr total de germeni; DM – drojdii și mucegaiuri
Natura antimicrobiană a mierii a fost confirmată de conținutul său în bacterii mezofile
aerobe, care în toate probele a fost mai mic de 100 UFC/g, ceea ce indică o contaminare
nesemnificativă.
În ceea ce privește contaminarea cu drojdii și mucegaiuri se poate observa că drojdiile
lipsesc din toate cele 10 probe analizate. În același timp, numărul de mucegaiuri nu depășește 40 /
g în nicio probă analizată. Speciile de Penicillium s-au găsit în trei probe, dar s-au detectat de
asemenea și fungi de Aspergillus și Absidia (Mycocladus).
Valorile parametrilor fizico-chimici ai probelor analizate (umiditate, pH, aciditate) sunt
prezentate în tabelul 2.16.
Pagina | 46
Tabelul 2.16. Parametrii fizico-chimici ai probelor de miere

Umiditate Aciditate
Proba Tip de miere pH
(%) (meq/kg)
1 Miere polifloră 15,6 3,72 41
2 Miere de tei 17 4,86 11
3 Miere de salcâm 18 3,75 12
4 Miere de mană 16,2 3,66 28,9
5 Miere de floarea 16,4 3,67 22,6
soarelui
6 Miere polifloră 16,4 3,6 37,3
9 Miere de tei 16,4 4,36 20,0
10 Miere de salcâm 16,4 3,9 14,3
Parametrii fizico-chimici se încadrează în standardele în vigoare, cu excepția probei 7, a

cărei valoare de aciditate depășește valoarea admisă. Intervalul de pH al mierii este 3,6-4,9. Acest
nivel ridicat al acidității împiedică dezvoltarea multor specii bacteriene (Stinson et al., 1960; White
et al., 1963; Hamid et Saeed, 1991; Sheikh et al., 1995).
După caracterizarea bacteriană inițială a probelor de miere, acestea au fost introduse la
autoclavă la temperatura de 121oC timp de 15 minute și puritatea microbiană a fost reverificată. În
tabelul 2.17, sunt prezentate rezultatele cu privire la proprietățile antibacteriene ale probelor de
miere analizate.
Tabelul 2.17. Evoluția diametrului zonei de inhibiție

Tulpina Diametrele zonelor de inhibiție pentru probe (mm) Media
Total Σxj
bacteriană 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 xj
E. coli 7 7 0 7 8 7 7 7 0 0 50 5
S. aureus 18 10 4 10 12 7 9 9 8 9 96 9,6
S. epidermidis 12 12 5 12,5 12 11 13 10,5 9,5 11 108,5 10,85
S. enteritidis 8 8 0 8 7,5 0 7,5 7 0 0 46 4,6
S. anatum 8,5 7 0 7 7,5 7 8 7,5 0 0 52,5 5,25
S. choleraesuis 9 8,5 2 10 9 8 9 0 7,5 7,5 70,5 7,05
B. cereus 9,5 0 0 8 8,5 7,5 7,5 0 0 0 41 4,1
Pagina | 47
B. subtilis 11,5 11 3 13,5 12,5 9 10 9 10 9 98,5 9,85

L monocytogenes 10 0 2,5 10,5 10 8 9 8,5 0 0 58,5 5,85
Total Σxi 93,5 63,5 16,5 86,5 87 64,5 80 58,5 35 36,5 Σxij = 621,5
Media xi 10,39 7,06 1,83 9,61 9,67 7,17 8,89 6,5 3,89 4,06
0 = rezistent
Tulpina E. coli prezintă rezistență la 3 probe de miere: cele două probe de salcâm (proba 3
și 10) și una de tei (proba 9). Celelalte probe de miere prezintă o activitate antibacteriana egală,
relativ scăzută asupra E. coli, diametrele zonelor de inhibiție fiind de 7-8 mm. Efectul antibacterian
al mierii asupra E. coli a fost studiat și de alți autori, care au demonstrat activitatea sa antibacteriană
asupra bacililor Gram negativi și potențialul său în domeniul terapeutic, ca agent antibacterian
(Voidarou et al., 2011).
Proba 1 prezintă cea mai mare activitate antibacteriană asupra S. aureus, diametrul zonei
de inhibiție reprezentând cea mai mare valoare dintre toate situațiile studiate (18 mm). Cele două
specii de Staphylococcus (S. aureus și S. epidermidis) prezintă o sensibilitate ridicată la miere, mai
ales S. epidermidis. Excepție face proba 1 pentru care diametrul zonei de inhibiție este mai mare
pentru S. aureus. Rezultatele sunt foarte importante din punct de vedere clinic, aceste tulpini
bacteriene fiind responsabile, în cea mai mare măsură, de contaminare rănilor și de infecțiile
clinice. Mai mult, s-a dovedit că unele antibiotice standard nu sunt eficiente împotriva acestor
tulpini (Moreno et al., 2005). Capacitatea mierii de a inhiba creșterea S. aureus a fost dovedită de
Basualdo et al. (2007) și Moussa et al. (2012).
În ceea ce privește activitatea mierii asupra speciilor de Salmonella, cele trei (S. enteritidis,
S. anatum și S. choleraesuis) sunt rezistente la unele probe de miere. S. choleraesius este rezistentă
la proba numărul 8 – miere polifloră. S. anatum este rezistentă la probele 3 și 10 - miere de salcâm,
în timp ce S. enteritidis este rezistentă la patru probe de miere (probele 3 și 10 – miere de salcâm,
proba 6 – miere polifloră și proba 9 – miere de tei). Diametrele zonelor de inhibiție sunt mai mult
sau mai puțin egale pentru cele trei tulpini, majoritatea variind între 7 și 9 mm. Dintre speciile de
Salmonella, cea mai sensibilă la activitatea antibacteriană a mierii a fost S. choleraesuis. Speciile
de Salmonella sunt responsabile de bolile enterice. Deoarece creșterea acestor bacterii este inhibată
de miere, administrarea orală a acestui aliment poate contribui la accelerarea procesului de
recuperare după astfel de infecții gastro-intestinale (Tumin et al., 2005b).
În concluzie, speciile de Salmonella sunt mai sensibile la miere decât tulpina de E. coli, dar
mai puțin decât serotipurile de Staphylococcus.
Pagina | 48
Tulpinile de B. cereus sunt rezistente la cinci din cele 10 probe: pentru ambele tipuri de
miere de tei (probele 2 și 9), pentru ambele tipuri de miere de salcâm (probele 3 și 10) și una din
probele de miere polifloră (proba 8). În ceea ce privește sensibilitatea la celelalte cinci eșantioane
de miere, diametrele zonelor de inhibiție sunt destul de mici (7,5 – 8,5 mm). Referitor la tulpina
de B. subtilis diametrele zonelor de inhibiție sunt mai mari, luând valori între 9 și 13,5 mm.
Excepție face proba numărul 3 pentru care diametrul zonei de inhibiție este de 3 mm. Aceste valori
sunt comparabile cu cele obținute în cazul serotipurilor de Staphylococcus.
L. monocytogenes prezintă rezistență la mierea de tei și salcâm (probele 2, 9 și 10).
Celelalte probe (miere polifloră, mană și floarea-soarelui) manifestă un efect inhibitor relativ
ridicat asupra L. monocytogenes, diametrele zonelor de inhibiție fiind între 8 și 10,5 mm.
În ceea ce privește numărul de tulpini sensibile la acțiunea mierii, a fost observată o
corelație între originea mierii și activitatea antibacteriană. Mierea de mana (proba 4) și cea de
floarea soarelui (proba 5) au prezentat o activitate antibacteriană importantă asupra tuturor
tulpinilor de bacterii. Mierea polifloră (probele 1, 6, 7 și 8) a prezentat, de asemenea, o activitate
antibacteriană ridicată, dar s-a constatat că unele tulpini sunt rezistente la unele probe. Mierea de
salcâm și tei (probele 2, 3, 9 și 10) au prezentat cea mai scăzută activitate antibacteriană asupra
tulpinilor studiate. Constatările confirmă capacitatea diferitelor tipuri de miere de a inhiba tulpini
de bacterii patogene susceptibile sau rezistente la antibiotice standard. Activitatea antibacteriană a
mierii a fost diferită în funcție de tipul de floare și de zona de origine. Pentru a maximiza efectele
terapeutice ale mierii, trebuie să se facă o selecție atentă a celor cu un nivel ridicat al activității
antibacteriane. Acest lucru este posibil prin identificarea factorilor care cresc efectul antibacterian.
În același timp, izolarea constituenților activi ai mierii poate conduce la sinteza de noi
medicamente cu efect antibacterian.
Analiza statistică
Scopul analizei dispersionale bifactoriale (two-way ANOVA) a fost de a testa influența
simultană a două variabile independente (Box et al., 2005) (tulpinile bacteriene și tipul de miere)
asupra diametrului zonelor de inhibiție.
Din tabelul 2.17, se poate observa că valorile medii ale coloanelor sunt influențate de tipul
de miere utilizată, în timp ce valorile medii ale rândurilor sunt datorate tulpinilor bacteriene.
Pentru a calcula abaterea valorilor individuale de la medie, au fost utilizați următorii
termeni: S1 = 5884,25 – suma pătratelor tuturor valorilor experimentale, S2 = 4959,75 – suma
Pagina | 49
pătratelor sumelor pe coloane divizată la numărul de tulpini testate, S3 = 4813,62 – suma pătratelor
sumelor pe linii divizată la numărul de probe de miere, S4 = 4291,80 – suma pătratelor tuturor
valorilor experimentale împărțită la numărul total de determinări experimentale și Sr = S1 + S4 –
S2 – S3 = 402,68 – suma reziduală a pătratelor.
Rezultatele analizei dispersionale bifactoriale efectuată cu valorile de mai sus sunt
prezentate în tabelul 2.18.
Tabelul 2.18. Analiza dispersională bifactorială

Suma dispersiilor Suma Gradele de Media F calculat F0.05
pătratică libertate pătratică
(Varianța)
Între diametrele zonelor de
inhibiție datorate tipurilor de S2–S4=667,95 m-1=9 s12=74,22 13,28 2,01
miere (coloană)
Între tulpini (linie) S3–S4=521,82 n-1=8 s22=65,23 11,67 2,07
Interacțiunea Sr = 402,68 (m-1)(n-1)=72 sr2=5,59 - -
TOTAL 1592,45 89 - - -
Deoarece Fcoloană = 13,28 > F0.05 = 2,01 pentru un număr de grade de libertate ν1 = 9 și ν2 =
72, rezultă că ipoteza conform căreia valorile medii ale coloanelor sunt egale a fost respinsă și s-a
ajuns la concluzia că tipurile de miere utilizate influențează diametrul zonei de inhibare.
Deoarece Flinie = 11,67 > F0.05 = 2,07 ipoteza că valorile medii ale rândurilor sunt egale a
fost respinsă și s-a concluzionat că tipul de tulpină studiată influențează diametrul de inhibare,
pentru un nivel de semnificație α = 0,05.
Concluzii
Rezistența tulpinilor bacteriene la antibiotice este importantă datorită utilizării frecvente a
acestor medicamente și impune necesitatea de a găsi și de a introduce terapii alternative bazate pe
produse naturale.
Toate probele de miere studiate au prezentat inhibare bacteriană asupra tulpinilor luate în
considerare. Cele două tulpini de Staphylococus (S. aureus și S. epidermidis) și tulpina de B.
subtilis s-au dovedit a fi cele mai sensibile la acțiunea antibacteriană a probelor de miere. Tulpinile
de B. cereus, E. coli, L. monocytogenes și speciile de Salmonella au prezentat rezistență doar la
Pagina | 50
unele dintre tipurile de miere. Mierea de mană, de floarea-soarelui și cea polifloră au manifestat o
activitate antibacteriană ridicată, în timp ce pentru mierea de salcâm și cea de tei activitatea a fost
mai scăzută, numărul de tulpini sensibile fiind mai redus.
Analiza statistică a demonstrat o legătură între originea mierii, tulpina bacteriană și
activitatea antibacteriană. Analiza dispersională bifactorială a arată că tipul de tulpină și tipul de
miere determină diametrul zonei de inhibare.
2.6. Contribuțiile științifice ale autoarei
Prezența antibioticelor în miere se datorează utilizării lor în apicultură pentru tratamentul

bolilor bacteriene. Tetraciclina și streptomicina reprezintă două antibiotice frecvent utilizate de
apicultori pentru tratarea bolilor contagioase bacteriene (loca europeană, loca americană,
septicemia, paratifoza). Cu toate acestea, standardele de calitate a mierii cerute de Uniunea
Europeană interzic prezența antibioticelor în miere.
În acest context, studiile întreprinse de autoare în acest domeniu au condus la următoarele
rezultate:
 Reziduurile de antibiotice din miere (tetraciclină și de streptomicină) suferă un
proces de degradare în timp. În toate situațiile studiate, degradarea tetraciclinei a
fost mai accentuată decât cea a streptomicinei.
 Tipul de miere determină modul de evoluție în timp a concentrației de antibiotic.
Degradarea streptomicinei a fost mai rapidă în mierea monofloră (de salcâm și de
tei) decât în cea polifloră. Situația se inversează în cazul tetraciclinei, degradarea
fiind mai accelerată în cazul mierii poliflore.
 Indiferent de tipul de miere, creșterea temperaturii conduce la o degradare mai
puternică în timp a reziduurilor de antibiotic din miere. La sfârșitul celor 20 de
săptămâni de studiu, pierderile de streptomicină au fost în domeniul: (20  24)%
pentru o temperatură de 40C; (23  25)% pentru o temperatură de 220C; (24  26)%
pentru o temperatură de 300C și (25  27)% pentru o temperatură de 400C. Pentru
tetraciclină s-au înregistrat pierderi mai importante: în domeniul: (34  47)% pentru
o temperatură de 40C; în domeniul: (37  52)% pentru o temperatură de 220C; în
domeniul: (50  60)% pentru o temperatură de 300C și în domeniul: (81  85)%
pentru o temperatură de 700C.
Pagina | 51
 Evoluția concentrației de antibiotic din miere în raport cu timpul și temperatura de

păstrare poate fi descrisă prin intermediul unor modele matematice de regresie
liniară multiplă. Pentru streptomicină s-au determinat modele matematice de
regresie liniară bifactorială de ordinul doi, iar pentru tetraciclină modele de regresie
liniară bifactorială de ordinul întâi.
 Degradarea în timp a reziduurilor de tetraciclină din diferite tipuri de miere, păstrate
în întuneric la temperatura camerei (21±1 ºC) urmează o cinetică de ordinul întâi.
 Timpii de înjumătățire ai tetraciclinei în miere au fost determinați a fi: 151 zile în
mierea polifloră; 232 zile în mierea de tei și 251 zile în mierea de salcâm.
 Există o relație de proporționalitate directă între timpul de înjumătățire al
tetraciclinei în miere și pH-ul acesteia.
 Tipurile de miere autohtone studiate prezintă activitate antibacteriană asupra unor
tulpini bacteriene.
 Serotipurile de Salmonella (S. enteritidis, S. anatum și S. choleraesuis) au fost mai
sensibile la miere decât tulpina de E. coli, dar mai puțin decât tulpinile de
Staphylococcus (S. aureus și S. epidermidis). Tulpina de B. subtilis a prezentat
rezultate comparabile cu a tulpinilor de Staphylococcus. Tulpina de B. cereus a fost
rezistentă la 50 % din probele de miere. Mierea polifloră, de mană și de floarea-
soarelui a manifestat un efect inhibitor relativ ridicat asupra L. monocytogenes.
 Analiza dispersională bifactorială a demonstrat că atât tipul de miere cât și tipul de
tulpină bacteriană determină diametrul zonei de inhibare.
Toate cele de mai sus, subliniază nevoia de îmbunătățire a educației apicultorilor pentru a
evita orice utilizare greșită a medicamentelor antibacteriene pentru a preveni contaminarea mierii.
Pagina | 52
3. Modelarea și simularea proceselor de obținere a

energiilor regenerabile
3.1. Introducere
Potrivit Institutului Național de Statistică, suprafața totală a României este de 238391 km2
(23,8 milioane ha). Terenurile agricole acoperă 61,3 % din teritoriul României (suprafață arabilă
– 64 %, livezi și podgorii – 3 %, pășuni și pajiști – 33 %) (Balan, 2015). Pădurile reprezintă 28,3
%, iar terenurile acoperite cu apă, aproximativ 3,5 %. Așezările umane (construcții, drumuri, căi
ferate) reprezintă aproximativ 4,8 %. O pondere mică de 2,1% este reprezentată de alte zone (de
exemplu, dune de nisip).
În ceea ce privește producția agricolă, în comparație cu alte state din Uniunea Europeană,
România ocupă prima poziție în producția de floarea-soarelui, a doua în producția de porumb, a 4-
a în volumul de grâu exportat, a 4-a la numărul total de ovine, a 6-a la producția de cartofi, a 4-a
la numărul total de capre și a 10-a la numărul total de bovine și la producția de lapte.
Datorită acestor activități, biomasa agricolă (deșeuri animale și vegetale) se găsește într-o
cantitate semnificativă. Potrivit Asociației Române de Biomasă și Biogaz (ARBIO), România
produce 200 de milioane de tone de deșeuri pe an. Cu toate acestea, biomasa și biogazul au o
pondere de doar 0,62 % din energia totală produsă în țara noastră (FRD, 2015).
În ultimii ani, România a fost sprijinită de Uniunea Europeană pentru construirea stațiilor
de epurare a apelor uzate. Din acest proces rezultă nămol, deșeu care reprezintă o materie primă
prețioasă pentru digestia anaerobă. În România, doar 2 % din cantitatea de nămol provenită din
stațiile de tratare a apelor reziduale (estimată la un total de aproximativ 171 086 tone/an) este
utilizată în agricultură. Restul de nămol este stocat în depozitele de deșeuri (MDRAP, 2013).
Aceste opțiuni nu sunt adecvate pentru o dezvoltare durabilă pe o perioadă lungă de timp. Digestia
anaerobă a nămolului poate contribui în mod eficient la scăderea depozitelor de deșeuri organice
și la producerea biogazului.
Cadrul legal necesar pentru stimularea utilizării surselor de energie regenerabilă este
reprezentat de legea nr. 220/2008. Aceasta stabilește sistemul care susține producerea de energie
din astfel de surse. Legea a fost modificată și completată de-a lungul anilor prin legea 139/2010,
Pagina | 53
legea 134/2012, legea 23/2014 și legea 122/2015.

Mecanismul românesc de promovare a producției de energie electrică din surse
regenerabile constă în certificate verzi (GC) și sistemul de cote obligatorii.
Implementarea politicilor energetice în România este controlată de Ministerul Energiei,
ANRE - Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și OPCOM - operatorul
pieței de energie electrică și gaze naturale din România. În acest proces este implicată
Transelectrica - Operatorul de Transport și de Sistem din România, care emite certificate verzi.
Numai producătorii acreditați de energie electrică din surse regenerabile de energie primesc
certificate verzi. În ceea ce privește biomasa și biogazul, legislația prevede între 1 și 3 GC pe MWh
de energie produsă și livrată în rețeaua electrică, pentru o perioadă de 15 ani. Prețul unui GC este
aproximativ 30 €.
Furnizorii de energie sunt obligați să cumpere în fiecare an un număr de certificate verzi
care se calculează prin înmulțirea cotei obligatorii de achiziție, stabilite de ANRE, cu volumul de
putere (în MWh) livrat consumatorilor finali. Pentru anul 2017, cota obligatorie a fost fixată la 8,3
% din consumul național brut de energie electrică.
La finele anului 2015, ANRE a acreditat 25 de companii care produc energie electrică din
biomasă și biogaz, cu o capacitate instalată totală de 106,5 MW. În acel moment, puterea totală
instalată a centralelor producătoare de energie din surse regenerabile era de 4662 MW.
În acest context, România are o rezervă considerabilă de biomasă - formată în principal din
deșeuri de lemn, deșeuri agricole, deșeuri menajere și culturi energetice - care pot reprezenta o
resursă valoroasă de energie regenerabilă.
Cu toate acestea, producătorii de energie din surse regenerabile se confruntă cu o serie de
probleme juridice începând de la etapa de dezvoltare până la conectarea la rețea. O altă problemă
serioasă este legată de cota obligatorie de 8,3 % care va determina vânzarea a mai puțin de 40 %
din certificatele verzi emise pe piață în 2017. Această imposibilitate de a valorifica certificatele
verzi va genera probleme financiare grave pentru producătorii de energie regenerabilă.
Rezolvând aceste probleme, prin schimbarea legislației și modernizarea rețelei, potențialul
de biomasă poate fi folosit pentru a stimula producția de energie regenerabilă și, în special, pentru
a crea oportunități de dezvoltarea economică și socială.
Principalele rezultate obținute în acest domeniu au fost publicate ca articole științifice în
următoarele reviste:
Pagina | 54
Dumitrel G.A., Teodor T., Holotescu C., Militaru C.M., Computational Tool for Techno-
Economical Evaluation of Steam/Oxygen Fluidized Bed Biomass Gasification Technologies,
SCOPUS, Venice, Italy, ISSN 2010-3778, 2011 250-255, Proceedings of World Academy of
Science, Engineering and Technology, Volume 76, Venice, Italy, World Academy of Science,
Engineering and Technology, Venice, Italy (SCOPUS).
Cioabla A.E., Ionel I., Dumitrel G.A., Popescu F., Comparative study on factors affecting
anaerobic digestion of agricultural vegetal residues, Biotechnology for biofuels, 2012: 5:39, 1-9,
(2015 Impact Factor: 6,444).
Cioabla A.E., Ionel I., Dumitrel G.A., Negrea P., Pode V., Biogas Production through
Anaerobic Digestion of some Agro-Industrial Residues, Revista de Chimie, 2012, 63(6): 629-632,
(2015 Impact Factor: 0,956).
Cioabla A.E., Dumitrel G.A., Ionel I., Biogas Production by Anaerobic Digestion of
Agricultural Biomass: Factorial Design Analysis, Interdisciplinary Research in Engineering:
Steps Towards Breakthrough Innovation for Sustainable Development, Book Series: Advanced
Engineering Forum, 2013, 8-9: 85-92 (ISI Proceedings).
Cioabla A.E., Ionel I., Tenchea A., Dumitrel G.A., Pode V., Solid Biofuel Database -
Potential of using Vegetal Biomass in Biogas Production, Revista de Chimie 2013, 64(2): 186-
190, (2015 Impact Factor: 0,956).
Cioabla A.E., Ionel I., Bisorca D, Neamt I., Dumitrel G.A., Small-Scale Biogas
Production using Residual Sludge as Substrate, Journal of Environmental Protection and Ecology,
2013, 14(4): 1777 – 1784, (2015 Impact Factor: 0,734).
Cioabla A.E., Djuric A., Dumitrel G.A., Chirilă D., Pode V., Biogas Production Using
Waste Waters – Influence of Process Parameters for Test RIG at Laboratory Scale, Studia UBB
Chemia, 2017, LXII(1), 51 – 60, (2015 Impact Factor: 0,148).
Dumitrel G.A., Cioabla A.E., Ionel I., Varga L.A., Experiments and Modeling of biogas
Production by Anaerobic Digestion of Agricultural Resources, Revista de Chimie, 2017, 68(6),
acceptată spre publicare, (2015 Impact Factor: 0,956).
Cioabla A.E., Dumitrel G.A., Ionel I., Evaluation of anaerobe Digestion Performances of
some substrates and co-substrates with simple models, Revista de Chimie ,2017, 68(12), acceptată
spre publicare, (2015 Impact Factor: 0,956).
Pagina | 55
3.2. Model matematic pentru evaluarea tehnico-economică și

simularea numerică a unei tehnologii de producere a
gazului de sinteză de înaltă puritate
Biomasa reprezintă o resursă regenerabilă valoroasă pentru domeniul energetic, putând fi
utilizată atât pentru generarea de electricitate, cât și pentru producerea de căldură pentru clădiri
industriale și caselor de locuit (Arena et al., 2010). Principala metodă termochimică de conversie
a biomasei este gazeificarea (Wang et al., 2008; Arena et al., 2010). De-a lungul timpului au fost
dezvoltate o mulțime de tehnologii de gazeificare, diferența constând în tipul de reactor utilizat:
cu strat fix, cu strat fluidizat, cu strat mobil și reactoare cu design special (gazeificatoare în două
etape, reactoare de tip ciclon, reactoare de tip vortex, etc.) (Bolhar-Nordenkampf, 2004a-b). În
ceea ce privește performanțele tehnologice, gazeificatoarele cu strat fix și mobil produc gaz de
sinteză ce conține cantități mari de reziduuri (gudron, etc.), în timp ce, gazul de sinteză produs prin
gazeificare în strat fluidizat are o compoziție mult îmbunătățită, atât din punct de vedere chimic
cât și al impactului asupra mediului.
În ceea ce privește aplicabilitatea industrială, centralele de cogenerare (combined heat and
power - CHP) bazate pe gazeificare în pat dublu fluidizat (dual fluidized bed - DFB) sunt foarte
fiabile, funcționând încă din anul 2000 (Gussing, Austria – 2002, Oberwart - 2009) (Hofbauer et
al., 2002; Bolhàr-Nordenkampf and Hofbauer, 2004; Hofbauer and Knoef, 2005). În cazul
procesului DFB (cunoscut de asemenea ca proces în strat fluidizat cu circulație internă rapidă –
FICFB - fast internally circulating fluidized bed), aburul este utilizat ca agent de fluidizare în
reactorul de gazeificare, iar căldura necesară reacției endoterme este transferată prin intermediul
unui pat de material fierbinte în mișcare, care vine dintr-un al doilea reactor cu strat fluidizat, în
care materialul este încălzit prin combustia gudronului rezidual. Ca alternativă pentru procesul
FICFB de producere a gazului de sinteză este procesul în strat fluidizat cu barbotare de abur/oxigen
(steam/oxygen bubbling fluidized bed process - BFB). În acest caz, atât oxigenul, cât și aburul
sunt utilizate ca agenți de gazeificare, căldura necesară reacțiilor endoterme fiind obținută prin
combustia parțială a biomasei.
Un punct de mare interes în îmbunătățirea tehnologiilor în strat fluidizat este legat de
sistemele de purificare a gazelor, utilizate pentru reducere gudronului și a particulelor din gazul
rezultat. O idee inovatoare în acest domeniu a fost implementată cu ajutorul celui de-al Șaptelea
Program European Cadru pentru cercetare și dezvoltare tehnologică (FP7). Aceasta a constat în
Pagina | 56
inserarea de ”lumânări” ceramice catalitice în partea superioară a gazeificatorului cu strat fluidizat,

cu rol atât în îndepărtarea particulelor, cât și în reducerea conținutului de hidrocarburi din gazul
obținut (Foscolo and Gallucci, 2008). Proiectul FP7 UNIQUE (“Integrarea unui sistem de
reducere a conținutului de particule și de îndepărtare a elementelor în urme și a gudronului de
reformare, într-un reactor de gazeificare cu abur a biomasei ce produce gaz de sinteză de înaltă
puritate pentru instalații de cogenerare și centrale electrice”, www.uniqueproject.eu) a avut ca scop
dezvoltarea unei versiuni compacte a gazeificatorului prin integrarea sistemului de gazeificare a
biomasei - cu abur, în strat fluidizat și a sistemului de purificare a gazelor fierbinți, într-un singur
reactor. Una dintre livrabilele acestui proiect a constat în punerea la punct a unui sistem
computațional capabil să ajute potențialii utilizatori în a evalua avantajele tehnice și economice
ale tehnologiei UNIQUE. În acest scop, pentru a descrie procesul de gazeificare, a fost creat un
instrument complet de simulare bazat pe calculul bilanțului de materiale al procesului tehnologic.
Acest instrument este disponibil on-line (accesând link-ul paginii de start a proiectului UNIQUE)
cu acces liber pentru potențialii utilizatori. Au fost dezvoltate două situații de flux tehnologic: cu
gazeificare în pat dublu fluidizat (DFB) și cu strat fluidizat cu barbotare (BFB). Atât fluxul
tehnologic cât și calculatorul economic au fost dezvoltate utilizând pachetul software de simulare
IPSEpro (SIMTECH, Simulation Technology – Graz, Austria).
Pentru implementarea sistemului de condiționare și purificare a gazelor, dezvoltat sub
egida proiectului UNIQUE, s-a folosit un gazeificator în strat fluidizat cu circulație internă (bazat
pe gazeificarea cu abur/oxigen, cu putere de 1 MWh) aflat la centrul de cercetare Trisaia al ENEA
(Italian National Agency for New Technologies, Energy and Sustainable Economic Development).
S-a obținut astfel, un reactor compact care conține atât sistemul de gazeificare a biomasei în strat
fluidizat cu abur cât și sistemul UNIQUE de curățarea și condiționare a gazelor (figura 3.1.)
(Dumitrel et al., 2011).
Acest lucru a fost posibil prin:
- plasarea, în partea superioară a gazeificatorului, a unor ”lumânări” ceramice catalitice ce
pot funcționa la temperatura de gazeificare (800-850°C);
- utilizarea unei substanțe minerale, active din punct de vedere catalitic, pentru reformarea
primară a gudronului;
- optimizarea adaosului de absorbanți în stratul fluidizat pentru îndepărtarea elementelor în
urme.
Pagina | 57
Figura 3.1. Gazeificatorul UNIQUE
Pentru modelarea prototipului de gazeificator și dezvoltarea bilanțurilor pentru fluxul

tehnologic de cogenerare, s-a utilizat biblioteca de date PGP_Lib (Pyrolysis and Gasification
Process Library) a soft-ului IPSEpro (Proll and Hofbauer, 2008). Aceasta conține modele pentru
unității de bază implicate în procesul de conversie a biomasei în gaz de sinteză/energie. Modelele
implicite existente în IPSEpro pot fi editate/modificate de utilizator, noile modele putând fi incluse
în baza de date a programului prin intermediul unei aplicații independente pentru editarea și
crearea de modele (Model Development Kit). Crearea schemelor fluxurilor tehnologice și
introducerea informațiilor numerice se realizează cu ajutorul interfeței grafice: Process Simulation
Environment (PSE). Ecuațiile modelelor și informația structurală din fluxul tehnologic sunt
integrate ȋntr-un sistem de ecuații care se rezolvă utilizând un algoritm multi-dimensional Newton-
Raphson, cu determinarea analitică a matricei Jacobiene (IPSEpro, 2008).
Schema tehnologică a prototipului UNIQUE, dezvoltată în cadrul pachetului software
IPSEpro este prezentată în figura 3.2. (Dumitrel et al., 2011). Sistemul de purificare și condiționare
este descris prin intermediul unui separator și a unui reformer, care a fost adăugat în librăria
PGP_lib pentru a simula conversiile ce au loc atunci când gazul brut trece prin sistemul de
”lumânări”. Datorită reacțiilor endoterme ce au loc în reformer (la nivelul lumânărilor catalitice),
temperatura în zona superioară este diferită de cea a stratului fluidizat. Pe de altă parte, între zonele
gazeificatorului au loc schimburi de căldură. Din acest motiv în schema tehnologică s-a
implementat o conexiune între cele două unități majore ale gazeificatorului pentru a permite
Pagina | 58
adaptarea rezultatelor simulării și inserarea lor în datele de proces.
Figura 3.2. Schema bloc a prototipului UNIQUE, dezvoltată în cadrul pachetului

software IPSEpro
Fluxurile de ieșire ale gazificatorului (gazul brut obținut, cenușă, praf, gudron), debitele
masice și compozițiile sunt calculate pe baza bilanțurilor de masă și a corelațiilor cu datele
experimentale. În cazul reformerului, pentru a obține compoziția gazului de ieșire, reacția de
reformare cu abur a fost descrisă la cvasi-echilibru. Temperatura de reacție (diferită cea reală a
reformerului) a fost ajustată pentru a fi în acord cu datele experimentale.
Este important de menționat faptul că rezultatele prezentate în acest studiu sunt bazate pe
datele experimentale obținute la scală pilot (prototipul UNIQUE nu era operațional la acel
moment).
Pentru capacități mici și medii (sub 10 MW), conversia în energie a gazului obținut prin
procesul de gazeificare poate fi realizată folosind echipamente diferite. De exemplu, o schemă
tehnologică ce include un gazeificator bazat pe abur/oxigen, un sistem UNIQUE de curățire a
gazelor şi un motor pe gaz este prezentată în figura 3.3. (Dumitrel et al., 2011).
Datorită conținutului redus de apă a biomasei (coji de migdale), operația de uscare a fost
eliminată. Schema fluxului tehnologic este disponibilă pe pagina de web a proiectului UNIQUE:
- Gasifier – UCS – Gas engine (biomass – almond shells):
http://www.processweb.net/demos/UNIQUE/PSWeb_UNIQUE_GE.php
La aceeași pagină, poate fi accesată și rulată o schemă tehnologică ce conține un ciclu
Pagina | 59
Rankine Organic (Organic Rankine Cycle - ORC):

- Gasifier – UCS – Gas Engine – Organic Rankine Cycle (biomass: almond shells):
http://www.processweb.net/demos/UNIQUE/PSWeb_UNIQUE_GE_ORC.php
Pentru comercializarea noii tehnologii, este esențial de știut dacă aceasta este viabilă din
punct de vedere economic. De aceea, în acest studiu s-a realizat un model economic capabil să
facă o analiză economică e tehnologiei UNIQUE.
Modelul economic este bazat pe estimarea următoarelor standarde de contabilitate:
costurile totale ale investiției, costurile de operare și fluxurile de numerar anuale.
Figura 3.3. Schema fluxului tehnologic ce conține un gazeificator cu abur/oxigen, un

sistem UNIQUE de curățare a gazelor și un motor pe gaz
Costurile totale ale investiției se calculează ca suma tuturor cheltuielilor directe și indirecte.
Costurile totale directe includ costurile totale de cumpărare a echipamentelor, costurile cu
infrastructura, costurile cu instrumentele și echipamentele de control și costurile de punere în
funcțiune a instalației. Costurile totale indirecte se referă la costurile de proiectare și dezvoltare,
precum și costurile administrative din timpul construirii instalației.
Ȋn literatură, există două moduri de evaluare a costurilor totale ale investiției: pe baza
cheltuielilor directe și indirecte (Furnsinn et al., 2007; Nagel et al., 2007; Arena et al., 2010) sau
Pagina | 60
pe baza factorului de cost (Caputo et al., 2005; Rutherford, 2006; Penniall, 2008). În ambele
variante, costurile publicate variază mult de la o situație la alta, chiar și pentru instalații de aceeași
capacitate.
Datorită acestor neconcordanțe din literatură, în studiul realizat în cadrul proiectului
UNIQUE, costurile totale ale investiției s-au calculat ca sumă a costurilor directe și indirecte.
Prețul de achiziție s-a calculat ca sumă a prețurilor tuturor echipamentelor care alcătuiesc
principalele secțiuni ale instalației (depozitul de biomasă și sistemul de manipulare, gazeificatorul,
sistemul de curățire UNIQUE, motorul cu gaz). Costul sistemului UNIQUE a fost evaluat pe baza
informațiilor date de partenerii consorțiului UNIQUE, iar pentru celelalte echipamente s-au utilizat
date din literatură. Costurile de infrastructură, costurile cu instrumentele de măsură și control,
costurile de punere în funcțiune și toate celelalte cheltuielile indirecte din instalație au fost
calculate ca procent din prețul total al echipamentelor. Valorile numerice pentru aceste procente
sunt obținute pe baza datelor de literatură.
Pentru face o transpunere a costurilor de investiție la o altă capacitate a instalației, s-au
utilizat datele de literatură cu privire la costurile totale de instalare a tehnologiilor CHP pentru
diferite tipuri de biomasă, din diferite țări, în decursul a mai mulți ani (Bruton et Tottenham, 2008).
Procesând aceste date, costul de scală este calculat pe baza puterii calorice a biomasei conform
ecuației 3.1:
TPICP  TPI RP  ( PfuelCP / PfuelRP )0.74 (3.1)
unde: TPICP este costul total al investiției calculat pentru instalația studiată (€); TPIRP este
costul total de investiție al instalației de referință, (€); PfuelCP este puterea calorică a biomasei
pentru instalația studiată (kW); PfuelRP este puterea calorică a biomasei pentru instalația de
referință (kW) şi 0.74 este factorul de scală.
Pentru a ține cont de condițiile locale de investiție, costul total de investiție a fost ajustat
cu un factor a cărui valoare variază între 0.7 şi 1. Valoarea “1” ar trebuie aleasă pentru țările unde
cheltuielile locale (forța de muncă, terenul, etc.) sunt semnificative.
Pe de altă parte, costul total al investiției utilizat în evaluarea economică a fost calculat ca
pentru a cincea fabrică construită, cu 15% mai redus decât costul prototipului (Bolhar-
Nordenkampf et al., 2004c)).
Ecuația matematică ce ține cont de aceste considerații este redată în expresia 3.2. (f –
Pagina | 61
factorul de ajustare pentru condițiile locale):
TPI CP  f 1 / 1.164 TPI RP  ( PfuelCP / PfuelRP ) 0.74 (3.2)
Costurile de operare reprezintă o ieșire anuală de numerar rezultată din exploatarea

instalației (întreținere, consumabile și utilități, eliminarea fluxurilor de deșeuri, forța de muncă și
costurile biomasei).
Costurile de operare sunt evaluate pe baza orelor de operare anuală (electricitate și căldură),
costului biomasei, costurilor cu personalul și alte cheltuieli auxiliare. Ecuațiile considerate au fost:
AN elect  E grid  helect (3.3)
AN heat  H district  hheat (3.4)

CME  0.04  TPICP (3.5)
Clab  N emp  Cemp (3.6)
C fuel  Cbiomass  helect  BMflow / 1000 (3.7)
C NF  C ME  Clab  0.03  TPI CP (3.8)
unde: ANelect este cantitatea de energie electrică netă generată anual (kW/an); Egrid este
puterea electrică trimisă către rețeaua de distribuție, (kW); helect este numărul anual de ore de
operare pentru electricitate, (h); ANheat cantitatea de energie termică netă generată anual (kW/an);
Hdistrict este puterea calorică trimisă către rețeaua de distribuție, (kW); hheat este numărul anual de
ore de operare pentru generarea căldurii (h); CME reprezintă costurile de mentenanță, (€); Clab
reprezintă costurile cu angajații, (€/an); Nemp este numărul de angajați, (ang); Cemp este salariul
unui angajat pe an, (euro/an/ang.); Cfuel este costul combustibilului, (€); Cbiomass este costul
biomasei (fără apă), (€/t_fără_apă); BMflow este debitul biomasei, (kg_total/h); CNF reprezintă
cheltuielile totale exceptând combustibilul, (€).
Fluxurile anuale de numerar constau în identificare și estimarea fluxurilor de numerar
asociate proiectului (fluxurile de ieșire– cheltuieli și fluxurile de intrare – venituri).
Cheltuielile uzuale ale unei centrale electrice sunt costurile cu combustibilul, cheltuielile
totale cu alte categorii, exceptând combustibilul și plata anuală a datoriilor pentru cazul unui
capital împrumutat.
Pagina | 62
Principala sursa de venituri a unei centrale electrice este vânzarea de electricitate în

sistemul național de distribuție, livrarea de căldură clienților prin rețelele deja implementate și
instrumentele de sprijin financiar (tarife reglementate - feed-in tariffs, prime, certificate verzi,
subvenții pentru investiții, credite fiscale etc.).
În acest studiu, estimarea fluxurilor anuale de numerar se bazează pe următoarele
informații: veniturile din vânzarea electricității, veniturile din certificate verzi, veniturile din
vânzarea căldurii, planul financiar (durata de amortizare, termenele și condițiile de finanțare ale
investiției: împrumuturi, fonduri de capital sau alte surse – ajutoare ale Uniunii Europene, ajutoare
locale sau naționale); rata dobânzilor, creșterea prețurilor și a inflației.
Profitabilitatea tehnologiei UNIQUE a fost evaluată pe baza profitului obținut, calculat ca
diferența între veniturile și cheltuielile efectuate de-a lungul întregii durate de exploatare a
instalației.
Ecuațiile folosite pentru calculul fluxului anual de numerar sunt:
I elect  Celect  AN elect (3.9)
I GC  CGC  AN elect / 1000 (3.10)
I heat  Cheat  AN heat (3.11)
CTD  TPI CP  (1  ROS / 100) (3.12)
C AD  CTD  IR / 100  ((1  IR / 100) EL /((1  IR / 100) EL  1)) (3.13)

E T  EL  C AD  (C fuel  C NF )  (1  (1  W / 100) 
(3.14)
 (1  W / 100) 2  ...  (1  W / 100) EL1 )
I T  EL  I GC  ( I heat  I elect )  (1  (1  W / 100) 

(3.15)
 (1  W / 100) 2  ...  (1  W / 100) EL1 )
PT  I T  ET (3.16)
unde: Ielect sunt veniturile din vânzarea de electricitate, (€); Celec este prețul de vânzare în
rețea a electricității, (€/kWh); IGC sunt veniturile totale din certificate verzi, (€); CGC reprezintă
prețul certificatelor verzi, (€/MWh); Iheat sunt veniturile din vânzarea de căldură, (€); Cheat este
prețul de vânzare a căldurii în rețea (€/kWh); CTD este costul total al datoriei, (€); ROS este
procentul din investiția totală acoperit din alte surse (UE, guvern, etc.), (%); CAD este plata anuală
a datoriei, (€); IR rata dobânzii, (%); EL perioada de exploatare a instalației (ani); ET reprezintă
cheltuielile totale efectuate pe perioada de exploatare a instalației, (€); W rata inflației (%); IT
reprezintă veniturile totale obținute pe perioada de exploatare a instalației, (€); PT reprezintă
Pagina | 63
profitul total obținute pe perioada de exploatare a instalației, (€).

Modelul descris mai sus a fost aplicat pentru un studiu de caz ce se referă la analiza cost –
beneficiu a unui proiect de realizare a unei instalații UNIQUE în România. Principalele date
utilizate în acest studiu de caz sunt prezentate în tabelul 3.1 (Dumitrel et al., 2011).
Tabelul 3.1. Parametrii utilizați pentru evaluarea economică

Unitate de
Parametru Valoare
măsură
Tip de biomasă - Coji de
migdale
Debitul de biomasă kg_total/h 1176
Conținutul de apă al biomasei kg/kg_total 0,12
Conținutul de cenușă al biomasei, fără apă wt% 1,65
Prețul biomasei (fără apă) euro/ton 70
Numărul total de ore de operare anuală – pentru căldură h 6000
Numărul total de ore de operare anuală – pentru electricitate h 7500
Durata de viață a instalației ani 10
Factorul de ajustare a costurilor investiției - 0,8
Procentul din costurile totale ale investiției acoperite din alte % 50
surse
Dobânda % 5
Rata inflației % 3
Număr de angajați Ang. 10
Salariu/angajat/an euro/an/ang. 20000
Prețul de vânzare a căldurii în rețea euro/kWh 0,02
Prețul de vânzare a electricității în rețea euro/kWh 0,04
Venituri din certificate verzi euro/MWh 80
În funcție de scopul evaluării, modelul economic poate da informații atât despre primul an
de exploatare, cât și despre întreaga perioadă de exploatare a instalației. Rezultatele modelării
economice pentru întreaga perioadă de exploatare a instalației sunt prezentate în tabelul 3.2
(Dumitrel et al., 2011).
Tabelul 3.2. Date economice pentru instalația pilot UNIQUE

Unitate de
Parametru Valoare
măsură
Putere combustibil kW 5000
Electricitate transmisă în rețea kW 1264
Căldură transmisă în rețea kW 2917
Costul total al investiției € 4049762,59
Costul total al datoriei € 2024881,30
Fluxul de numerar - cheltuieli pe întreaga durată de viață a instalației € 14393372,25
Fluxul de numerar - venituri pe întreaga durată de viață a instalației € 15102693,63
Fluxul de numerar - profit pe întreaga durată de viață a instalației € 709321,39
Pagina | 64
Rezultatele din tabelul 3.2 arată că o instalație UNIQUE de putere 5MW ar putea deveni
atractivă din punct de vedere financiar pe piața românească dacă există un suport financiar (50%
din costul total al investiției). Profitabilitatea tehnologiei UNIQUE a fost de asemenea investigată
pentru capacități variind între 2 și 8 MW. Analiza a fost realizată pe baza parametrilor economici
prezentați în tabelul 3.1 și considerând că 50% din costul total al investiției a reprezentat un
împrumut bancar. Rezultatele sunt prezentate grafic în figura 3.4 (Dumitrel et al., 2011).
4000
3000
Total profit at the end of EL (k€)
2000
1000
0
2 3 4 5 6 7 8
-1000
-2000
Power input (MW)
Figura 3.4. Profitul obținut pe perioada întregii durate de exploatare a instalației pentru
diferite capacități ale acesteia
Creșterea profitului total este direct proporțională cu dimensiunea instalației: nu se observă

profit pentru o capacitate cuprinsă între 2-4 MW, dar se înregistrează profit pentru instalații cu
puteri între 5 – 8 MW.
De asemenea, s-a studiat influența unui împrumut bancar asupra profitabilității unei
instalații UNIQUE cu capacitate cuprinsă între 2 și 8 MW. Evaluările au fost efectuate în ipoteza
că valoarea împrumutului de capital a fost de 25%, 50%, 75% și 100% din costul total al investiției
(figura 3.5) (Dumitrel et al., 2011).
Pagina | 65
6000
Total profit at the end of EL (k€) 5000
4000
3000
2000
1000
0
-1000
-2000 100 75 50 25
-3000
-4000
Loan capital (%)
2 MW 3 MW 4 MW 5 MW 6 MW 7 MW 8 MW
Figura 3.5. Evoluția profitului total în raport cu valoarea împrumutului bancar realizat
Din figura 3.5 rezultă că, în condițiile de piața considerate, tehnologia UNIQUE poate fi
fezabilă din punct de vedere economic doar dacă sunt disponibile subvenții de investiție. Doar
suportul financiar prin certificate verzi (sau alte forme de suport) nu garantează viabilitatea
economică a instalației, pentru o durată de exploatare acceptabilă de aproximativ 10 ani.
Accesând site-ul web al proiectului UNIQUE se pot face studii economice suplimentare cu
privire la viabilitatea unei instalații de gazeificare a biomasei în strat fluidizat cu abur/oxigen, în
diferite condiții ale pieței și pentru capacități diferite ale instalației.
Concluzii
Sub egida Programului European Cadru FP7 s-a dezvoltat un proiect inovativ (“Integrarea
unui sistem de reducere a conținutului de particule și de îndepărtare a elementelor în urme și a
gudronului de reformare, într-un reactor de gazeificare cu abur a biomasei ce produce gaz de
sinteză de înaltă puritate pentru instalații de cogenerare și centrale electrice” – acronim UNIQUE,
www.uniqueproject.eu). Principalul obiectiv al proiectului a constat în dezvoltarea unei versiuni
compacte a unui gazeificator prin integrarea sistemului de gazeificare a biomasei - cu abur, în strat
fluidizat și a sistemului de purificare a gazelor fierbinți, într-un singur reactor. Sistemul de curățare
și condiționare a gazelor din cadrul tehnologiei UNIQUE are rolul de a oferi o puritate ridicată
gazului de sinteză, permițând utilizarea sa cu rezultate superioare în instalațiile de cogenerare
Pagina | 66
(CHP) de dimensiuni mici și medii și în instalațiile electrice. De asemenea se înscrie în politica

energetică a Uniunii Europene și conduce la creștea veniturilor economice globale.
Algoritmul computațional dezvoltat în cadrul proiectului este potrivit pentru evaluarea
tehnică și economică a tehnologiei de gazeificare a biomasei în strat fluidizat cu ajutorul
aburului/oxigenului. Modelul economic oferă informații care pot ajuta potențialii utilizatori, mai
ales firme mici și mijlocii din domeniul energiei regenerabile, să decidă dimensiunea optimă a
instalației ce doresc să o dezvolte și să înțeleagă mai bine potențialul și limitările acestei tehnologii.
Dimensiunea instalației de cogenerare de energie electrică și termică (CHP) are o mare
influență asupra viabilității sale economice. Tendința generală este de creștere a profitului odată
cu mărirea dimensiunii instalației, dar trebuie luate în considerare și limitări datorate problemelor
de logistică în furnizarea de biomasă și distribuția căldurii.
3.3. Modelarea și simularea producției de biogaz prin digestia

anaerobă a diverselor surse de biomasă
Digestia anaerobă (DA) sau procesul de fermentație anaerobă, reprezintă procesul natural
prin care materiale organice complexe sunt descompuse în compuși mai simpli, în absența
oxigenului, prin acțiunea mai multor tipuri de microorganisme (Pain and Hepherd, 1985).
Este un proces regăsit în majoritatea mediilor anoxice naturale, cum ar fi: cursuri de apă,
sedimente, soluri mlăștinoase, rumenul mamiferelor. Procesul poate fi aplicat la o gamă largă de
materii prime, inclusiv ape uzate municipale sau industriale, resurse agricole, deșeuri municipale
biodegradabile, deșeuri din industria alimentară. Producerea de biogaz prin digestie anaerobă oferă
avantaje semnificative față de alte forme de tratare a deșeurilor, astfel:
- cantitatea de resturi de biomasă produsă este mai mică decât în cazul tehnologiilor de
tratare aerobe;
- tratarea deșeurilor umede cu mai puțin de 40% materie uscată se realizează foarte bine
(Mata-Alvarez, 2002);
- are loc eliminarea eficientă a agenților patogeni (Sahlstrom, 2003);
- emisii olfactive sunt minime, deoarece circa 99% din compușii volatili sunt descompuși
prin oxidare în cadrul proceselor de ardere, de ex. H2S formează SO2 (Smet et al.,
1999);
- prezintă un grad ridicat de conformitate cu multe din strategiile naționale de gestionare
Pagina | 67
a deșeurilor, elaborate pentru a reduce cantitatea de deșeuri biodegradabile ce sunt

acumulate în gropile de gunoi;
- suspensia produsă (digestatul) reprezintă un fertilizator de bună calitate în ceea ce
privește disponibilitatea sa pentru plante (Tafdrup, 1995);
- producerea biogazului se realizează dintr-un ”combustibil cu carbon neutru” (emisia de
gaze în atmosferă este redusă foarte mult).
Biogazul produs prin digestie anaerobă reprezintă un amestec constând în principal din
metan (CH4  40 – 75 % volumic), dioxid de carbon (CO2  25 – 55 % volumic) și urme de
hidrogen sulfurat (H2S), hidrogen (H2), azot (N2), monoxid de carbon (CO), oxigen (O2), vapori
de apă (H2O) și alte gaze respectiv vapori ai altor compuși organici (Rasi et al., 2007; Kadam and
Panwar, 2017).
În tabelul 3.3 poate fi comparată compoziția tipică a biogazului cu cea a gazului natural
(Kadam and Panwar, 2017).
Tabelul 3.3. Compoziția biogazului și a gazului natural

Component Biogaz Gaz natural
CH4 (%) 40 – 75 87 – 97
CO2 (%) 25 – 55 0.1 – 1
H2S (ppm) 50 – 5000 NA
NH3 (%) 0–1 NA
H2O (%) 0 – 10 NA
N2 (%) 0–5 0,2 – 5,5
O2 (%) 0–2 0,01 – 0,1
H2 (%) 0–1  0,02
Principalele trei regimuri de temperatură folosite în timpul producției de biogaz sunt:

criofilic, mezofilic și termofilic, fiecare regim având un domeniu corespunzător de temperatură.
Cele mai multe procese de fermentație au loc în domeniul de temperatură mezofilic (25–
37°C), dar se pare că procesele termofile (45–55°C) sunt mai productive, fiind cercetate și
dezvoltate într-un ritm accelerat. Un dezavantaj al acestor procese este reprezentat de sensibilitatea
ridicată a microorganismelor la toxicitatea produselor pe bază de solvenți, la temperaturi mari. O
sensibilitate deosebită apare și la parametrii de mediu cum ar fi pH-ul sau compoziția substraturilor
pentru fermentație (Antoni et al., 2007).
Pagina | 68
De asemenea este cunoscut faptul că, prin comparație cu regimul mezofil de digestie,
digestia anaerobă termofilă prezintă beneficii suplimentare: un grad ridicat de stabilizare a
deșeurilor, un grad de distrugere mai avansat a agenților patogenilor virali și bacterieni și o
deshidratare îmbunătățită a nămolului post tratament (Rasi et al., 2007). În ciuda acestor beneficii,
stabilitatea operațională redusă face ca digestia anaerobă termofilă să nu fie comercializată la scară
extinsă (Dupla et al., 2004).
Formarea biogazului din materia organică este în general un proces în patru etape ce
implică acțiunea a diferitor microorganisme anaerobe pentru fiecare etapă (Demirel and Scherer,
2008a):
1. Hidroliza polizaharidelor (amidon, celuloză, hemiceluloză, etc.), proteine și grăsimi
în oligozaharide și zaharuri, acizi grași și glicerină, sub acțiunea bacteriilor
hidrolitice.
2. Acidogeneza: fermentarea acestor produse în acid acetic, propionic și butiric, dioxid
de carbon și hidrogen, alcooli și alte componente în urme, sub acțiunea bacteriilor
acidogene.
3. Acetogeneza: producerea de acid acetic și dioxid de carbon. Datorită timpului
îndelungat de generare a acestor bacterii, aceasta pare să fie etapa limitatoare de
viteză.
4. Metanogeneza: conversia în CH4, CO2 și produse intermediare: NH3 și H2S, sub
acțiunea microorganismelor de tip archaea cu creștere lentă. Acestea sunt sensibile
la aciditate, acumulare de amoniac, cantități reduse de oxigen și alți factori
(Lyberatos and Skiadas, 1999; Decker and Menrad, 2007; Antoni et al., 2007; Samir
et al., 2010; Kumar et al., 2010b).
Comunitățile bacteriene implicate în aceste etape pot fi similare cu cele aflate în rumenul
bovinelor (Einspanier et al., 2004) sau în unitățile de tratare a apelor uzate (Ariesyady et al., 2007).
În orice caz, compoziția acestora variază în funcție de substrat, tipul fermentatorului și procesul
derulat (ex. mezofil sau termofil) (O’Sullivan et al., 2005; Syutsubo et al., 2005).
Unele dintre bacteriile active au fost izolate și caracterizate, dar studii detaliate asupra
sistemelor biologice pentru procese ce constau în fermentarea plantelor de aceeași natură lipsesc
în cea mai mare parte, mai ales pentru regimurile hidrolitice și termofile (Antoni et al., 2007).
Cel mai important efect pozitiv pe care digestia anaerobă îl manifestă asupra mediului este
datorat producției de biogaz, o sursă de energie regenerabilă ce poate fi utilizată pe post de
Pagina | 69
combustibil pentru motoarele cu ardere internă, pentru încălzire directă și, în vederea creșterii
eficienței, în procese de cogenerare pentru producere de energie electrică și termică (Demirel and
Scherer, 2008b). Producerea de biogaz din biomasă conduce la reducerea cantității de combustibili
fosili utilizată și la diminuarea emisiilor de CO2 având ca origine carbonul fosil. Toate acestea sunt
în concordanță cu directivele UE în ceea ce privește schimbările climatice și susținerea reducerii
emisiilor de gaze cu efect de seră. De asemenea digestia anaerobă a biomasei permite valorificarea
unor resurse energetice locale. În afară de producția de biogaz, digestia anaerobă generează
produse secundare solide și lichide ce pot fi valorificate ca fertilizatori pentru soluri.
Datorită complexității proceselor de bioconversie, în literatura de specialitate au fost
studiați și identificați parametrii ce influențează performanțele reactoarelor de digestie anaerobă
(Ward et al., 2008; Surroop and Mohee, 2011). Aceștia pot fi împărțiți în trei clase principale:
(i) parametrii caracteristici substratului;
(ii) parametrii constructivi ai reactorului;
(iii) condițiile de operare.
3.3.1. Standurile experimentale

Pentru studierea procesului de digestie anaerobă a diferitor tipuri de biomasă au fost
realizare și utilizate: o instalație de laborator și o instalație pilot de digestie anaerobă (figurile 3.6
și 3.7). Acestea se găsesc în cadrul Laboratorului Multifuncțional din cadrul Facultății de
Mecanică a Universității Politehnica Timișoara.
Figura 3.6. Instalația de laborator pentru digestie anaerobă
Pagina | 70
Instalația de laborator este compusă din două reactoare de sticlă (1), fiecare cu o capacitate
de 6 litri. Un sistem de încălzire (11) are rolul de a aduce temperatura materiei prime din interiorul
reactoarelor la valoarea dorită. Sistemul mai conține un agitator magnetic (2 – bară magnetică de
agitare) ce realizează omogenizarea amestecului. Temperatura din interiorul reactoarelor este
măsurată și reglată cu un sistem de reglare automată a temperaturii ce conține un termocuplu (4)
și un regulator de temperatură (8). În vederea monitorizării pH-ului amestecurilor este folosit un
senzor de pH (5), un regulator de pH (7), respectiv un sistem de introducere a agentului de corecție
(6). Biogazul produs de fiecare reactor trece printr-un vas intermediar cu apă cu un volum de 500
mL (3) și apoi este colectat în pungi dedicate de gaz (9). Timpul de rezidență în reactoare a fost în
medie de aproximativ 40 de zile.
Figura 3.7. Instalația pilot de digestie anaerobă
În ceea ce privește instalația pilot, biomasa investigată a fost mai întâi mărunțită mecanic
cu ajutorul unei mori, după care a fost introdusă în vasul de preparare (1) s-a realizat suspensia
care, apoi, a fost introdusă cu ajutorul unei pompe submersibile (2) în reactoarele de fermentație
anaerobă (3). pH-ul suspensiei a fost asigurat cu ajutorul agentului de corecție aflat în rezervorul
(4). În timpul procesului de fermentație anaerobă a avut loc producerea de biogaz. Acesta este
Biogazul produs a fost trecut prin filtrul (5) pentru îndepărtarea unei părți din H2S și prin sistemul
de retenție (6) pentru îndepărtarea unei părți din CO2. Gazul parțial purificat a fost trimis prin
Pagina | 71
traseul (8) la consumator, după caz. Digestatul a fost descărcat pe la baza reactoarelor (9). Partea
solidă a fost uscată pe cale naturală, produsul rezultat putând fi utilizat ca fertilizator. În funcție de
necesități, partea lichidă a fost introdusă în sistemul (10) pentru neutralizare și apoi evacuată în
rețeaua de canalizare. Temperatura din interiorul reactoarelor a fost controlată cu ajutorul
sistemului (11). Pentru a menține o suspensie omogenă instalația are încorporat un sistem de
barbotare (12) realizat din polipropilenă. La partea superioară a instalației se află poziționat un vas
de mici dimensiuni pentru colectarea biogazului produs.
Reactoarele funcționează în regim mezofil de temperatură. Șarjele monitorizate în vederea
evaluării eficienței procesului de fermentație anaerobă au fost realizate din aproximativ 75 kg de
material solid introdus într-o suspensie de 2000 L apă (potabilă sau uzată după caz). Cantitatea de
biogaz produsă în fiecare reactor a fost măsurată zilnic. Concentrația de CH4 și CO2 din biogazul
produs (% volum) a fost măsurată cu ajutorul unui analizor de gaze DELTA 1600 IV. Temperatura,
pH-ul și presiunea din reactor au fost de asemenea monitorizate în timpul procesului de fermentație
anaerobă. Astfel, pentru temperatură s-au folosit termocupluri de tip J conectate la regulatoare de
temperatură de tip AD-025V2DS-C, pentru pH s-au folosit senzori de pH model HI 1210 conectați
la regulatoare de pH model BL 981411, iar pentru presiune s-au folosit senzori de presiune model
TRAFAG 48170 conectați la regulatoare de presiune model ATR 121. Pentru evacuarea
suprapresiunii de gaz s-au folosit electrovalve de tip PARKER. Pentru corecția pH-ului s-a utilizat
o suspensie cu apă de var, respectiv sodă caustică, iar pentru coborârea pH-ului de la valori ridicate
s-a folosit acid acetic glacial 99%. Timpul de rezidență a materialului în cadrul reactoarelor a fost
de aproximativ 65 de zile / șarjă.
3.3.2. Sorturi de biomasă testate

Următoarele tipuri de biomasă au fost testate în vederea determinării potențialului lor ca și
substrat sau co-substrat în procese de digestie anaerobă (Cioabla et al., 2012a; Cioabla et al.,
2012b; Cioabla et al., 2013a; Cioabla et al., 2013b; Cioabla et al., 2013c; Cioabla et al., 2017a;
Dumitrel et al., 2017b; Cioabla et al., 2017c;):
- Grâu degradat (W);
- Tărâțe de grâu degradate (WB);
- Boabe de porumb degradate ( C);
- Orzoaică degradată (TB);
- Amestec 75% boabe porumb degradat + 25% cocean porumb (Mix 1);
Pagina | 72
- 50% grâu degradat + 50% boabe porumb degradat (Mix 2);

- 40% boabe porumb degradat, 40% boabe grâu degradat și 20% coji semințe floarea
soarelui (Mix 3);
- Boabe porumb degradat + apă uzată de la o uzină de tratare a apei municipale
(CWTP)
- Boabe grâu degradat + apă uzată de la o uzină de tratare a apei municipale (WWTP)
Substraturile investigate au fost analizate din punct de vederea al proprietăților fizice și

chimice. Determinările de laborator au fost realizate în conformitate cu următoarele standarde:
- EN 14774 – biocombustibili solizi – determinarea conținutului de umiditate – metoda
uscării în cuptor (părțile 2 și 3);
- EN 14775 – biocombustibili solizi - Determinarea conținutului de cenușă;
- EN 14918 – biocombustibili solizi – Determinarea puterii calorice;
- EN 15290 – biocombustibili solizi – Determinarea elementelor majore;
- EN 15297 – biocombustibili solizi – Determinarea elementelor minore;
- EN 15104 – biocombustibili solizi – Determinarea conținutului total de carbon,
hidrogen și azot – metode instrumentale;
- EN 15148 – biocombustibili solizi – Determinarea conținutului de materii volatile
Valorile obținute sunt prezentate în tabelele 3.4 și 3.5.
Tabelul 3.4. Proprietățile surselor vegetale testate pentru producerea de biogaz -1

Substrat Umiditate, Conținut de Putere calorică Putere calorică
(ba) (%) cenușă,(ba) superioară, (ba) inferioară, (ba)
(%) (MJ/kg) (MJ/kg)
W 9,92 1,63 18,125 16,566
WB 9,72 5,54 19,034 17,520
C 10,2 1,58 18,460 16,887
TB 10,7 2,22 18,354 16,763
Mix 1 9,67 1,35 18,470 16,904
Mix 2 10,98 1,64 16,591 15,245
Mix 3 10,7 1,53 18,464 16,820
ba – bază anhidră
Pagina | 73
Tabelul 3.5. Proprietățile surselor vegetale testate pentru producerea de biogaz - 2

Substrat Conținut de Conținut de Conținut de Conținut de materii
carbon, (%) hidrogen, (%) azot, (%) volatile, (ba) (%)
W 40,10 6,4 1,35 84,1
WB 41,30 6,2 2,06 78,4
C 40,35 6,5 1,29 85,5
TB 40,10 6,5 1,38 82,4
Mix 1 41,30 6,4 1,29 84,9
Mix 2 41,10 6,5 1,19 84,6
Mix 3 40,70 6,7 1,16 84,9
3.3.3. Influența condițiilor de operare asupra eficienței procesului de digestie

anaerobă
Temperatura și pH-ul reprezintă doi factori cu un efect puternic asupra procesului de
digestie anaerobă. Din acest motiv primele cercetări efectuate au fost axate pe studiul influenței
acestor parametrii asupra cantității de biogaz produsă.
Reactoarele de digestie anaerobă pot opera în condiții de temperatură criofile, mezofile sau
termofile. Temperatura din timpul procesului are un rol important asupra producției de gaz și a
conținutului de metan datorită comunităților microbiene active, ce sunt diferite de la un domeniu
de temperatură la altul.
Studiul eficienței procesului de digestie anaerobă la diferite temperaturi de operare a oferit
rezultate conflictuale (Chae et al., 2008; Ward et al., 2008; Choorit and Wisarnwan, 2007).
Temperatura optimă pentru reactoarele de digestie mezofilă este 35°C. În domeniul mezofil
activitatea și viteza de creștere a bacteriilor scade cu 50% pentru o scădere a temperaturii cu 10°C.
Scăderea cantității de biogaz produs apare atunci când temperatura ajunge la 20°C și se oprește la
circa 10°C (Samir et al., 2010). Creșterea temperaturii la valori de 37°C duce la reducerea timpului
necesar pentru procesul de digestie. Creșterea în continuare a temperaturii duce la scăderea vitezei
de producere a biogazului.
Variația temperaturii în timpul procesului de digestie anaerobă a substraturilor constituite
din tărâțe de grâu degradate (WB) și boabe de porumb degradate (C) este prezentată în figura 3.8
(Cioabla et al., 2012a).
Pagina | 74
Figura 3.8. Variația temperaturii în timpul procesului de digestie anaerobă a tărâțelor

de grâu degradate (WB) și a boabelor de porumb degradate (C)
Evoluția temperaturilor prezentată în figura 3.8 indică un regim compus din două părți
(mezofil și criofil) pentru ambele substraturi. Aceste variații au fost alese pentru a observa mai
bine comportamentul general al substraturilor în ceea ce privește producția de biogaz în timp, în
raport cu domeniul de temperatură utilizat.
De asemenea se poate observa că aportul termic variază relativ periodic cu valori cuprinse
între 25 – 26 °C și 35 – 37°C, având o valoare medie de 30 - 31°C, valoare situată în zona regimului
mezofil de temperatură.
În ceea ce privește influența pH-ului asupra procesului de digestie anaerobă, (Romano and
Zhang, 2011; Wu et al., 2009; Kumar, 2010a), domeniul ideal este 6.8 – 7.4. Deșeul proaspăt
introdus trebuie să treacă prin fazele de acidogeneză și acetogeneză înainte ca procesul de formare
a metanului să poată să începe. Acest lucru duce la apariția unor valori scăzute de pH la începutul
procesului de digestie, fenomen ce poate fi relativ ușor corectat prin introducerea unor materiale
alcaline pentru a asigura rezerva de pH a sistemului. pH-ul optim pentru hidroliză și acidogeneză
este între 5.5 și 6.5, în timp ce valoarea optimă de pH pentru metanogeneză este în jur de 7.0 (Ward
et al., 2008).
Variația pH-ului în timpul procesului de digestie anaerobă a substraturilor constituite din
tărâțe de grâu degradate (WB) și boabe de porumb degradate (C) este prezentată în figura 3.9
(Cioabla et al., 2012a).
Pagina | 75
Figura 3.9. Variația pH-ului în timpul procesului de digestie anaerobă a tărâțelor de

grâu degradate (WB) și a boabelor de porumb degradate (C)
Variația pH-ului prezentată în figura 3.9 indică o evoluție în timp de la valori acide în prima
parte a procesului, caracteristice fazei de hidroliză, spre valori neutre cu maxime aparținând
domeniului alcalin, asociate cu corecțiile de pH realizate pentru șarja cu boabe de porumb
degradat. De asemenea se mai poate observa că, pentru șarja cu tărâțe de grâu, pH-ul este aropae
constant în timp, indicând un comportament corespunzător unei producții satisfăcătoare de biogaz.
Partea a doua a procesului este caracterizată de valori neutre de pH, un bun indicator că s-
a instalat procesul de metanogeneză, cu producere de metan în compoziția biogazului.
Producția cumulată de biogaz pe parcursul procesului de digestie anaerobă a celor două
materiale reziduale agro-industriale este evidențiată în figura 3.10 (Cioabla et al., 2012a).
Din figura 3.10 se poate observa că producția de biogaz din tărâțe de grâu degradate a
crescut progresiv din ziua 3 până în ziua 65 de proces, în timp ce pentru șarja ce conține boabe de
porumb degradat producția de biogaz a început după ziua 30. Din acea zi și până la finele
procesului, viteza de producere a biogazului a fost mai ridicată decât pentru șarja cu tărâțe de grâu
degradate. La finele procesului de digestie a fost evidențiat faptul că boabele de porumb degradat
prin digestie anaerobă produc o cantitate totală de biogaz mai mare decât tărâțele de grâu
degradate.
Pagina | 76
Figura 3.10. Producția cumulată de biogaz de-a lungul procesului de digestie anaerobă
a tărâțelor de grâu degradate (WB) și a boabelor de porumb degradate (C)
Producția totală de biogaz, la finele celor 65 de zile de proces, a fost de circa 21,878 m3
pentru șarja cu boabe de porumb degradat și circa 17,773 m3 pentru tărâțele de grâu degradate.
Prin urmare cantitatea de biogaz produsă din șarja cu boabe de porumb degradat a fost cu 23% mai
mare decât cea produsă prin digestia anaerobă a șarjei cu tărâțe de grâu. Valorile observate pentru
concentrația de metan din biogaz au arătat un procent de metan mai redus pentru șarja cu boabe
de porumb degradat față de șarja cu tărâțe de grâu. Așadar, biogazul produs din boabe de porumb
degradat are o calitate mai slabă decât cel produs din tărâțe de grâu degradate, având un conținut
în metan mai redus. Acest biogaz nu este indicat a fi utilizat în procese de ardere.
Aceste descoperiri au sugerat că o combinație a substraturilor studiate ar putea duce la o
producție mai mare de biogaz, atât din punct de vedere calitativ cât și cantitativ.
Variația temperaturii și pH-ului în timpul procesului de digestie anaerobă a tărâțelor de
grâu degradate (WB) și a unui amestec format din 50% grâu degradat și 50% boabe porumb
degradat (Mix 2) sunt prezentate în figura 3.11 (Cioabla et al., 2012b).
Pagina | 77
a.
b.
Figura 3.11. Variația temperaturii și a pH-ului pe o perioadă de 65 de zile de digestive
anaerobă a WB și Mix 2
Figura 3.11 arată că valoarea medie de temperatură este de circa 31 – 32 °C, cu maxime la
36 – 37 °C. Comportamentul general este legat de regimul combinat de temperatură: regim mezofil
pentru primele 40 de zile pentru șarja cu tărâțe de grâu degradat, respective 50 de zile pentru șarja
cu Mix 2, urmat apoi de un regim criofil pentru ultima parte a experimentului. pH-ul la începutul
procesului este mai mic pentru WB decât pentru Mix 2. Acesta crește continuu până la o valoare
de 7 după 40 de zile de digestie anaerobă. În antiteză, evoluția pH-ului în timpul digestiei anaerobe
Pagina | 78
a Mix 2 prezintă o tendință liniară, începând de la valoarea de 6 și stabilizându-se în jurul

domeniului 6,8 – 7,1. Acest lucru evidențiază că șarja cu Mix 2 poate fi controlată mult mai ușor
și este mai stabilă decât prima șarjă de material.
Aceste elemente sunt confirmate în figura 3.12 (Cioabla et al., 2012b) care arată că șarja
Mix 2 este capabilă să producă cantități mari de biogaz, cu o valoare medie de 0,405 m3 / zi, în
timp ce șarja cu tărâțe de grâu prezintă o valoare medie de doar 0,323 m3 / zi. Volumele obținute
sunt măsurate la presiune normală și la temperatura existentă în reactoarele de fermentație.
Figura 3.12. Producția zilnică de biogaz pe durata celor 65 de zile de digestie anaerobă
a WB și Mix 2
Utilizând softul MATLAB, datele experimentale au fost procesate și analizate. Clusterele

valorilor de temperatură și pH pentru șarjele cu Mix 2 și WB, precum și histogramele pentru
cantitățile corespunzătoare de biogaz produse sunt prezentate în figurile 3.13 și 3.14 (Cioabla et
al., 2012b).
Pagina | 79
Figura 3.13. Clusterul cu valori de pH și temperatură pentru șarja Mix 2 și cantitățile

de biogaz produse
Figura 3.14. Clusterul cu valori de pH și temperatură pentru șarja WB și cantitățile de

biogaz produse
Informațiile obținute pot fi utilizate pentru a determina cantitățile de biogaz produse pentru
Pagina | 80
fiecare substrat în parte, în condițiile în care se cunosc temperatura de digestie și pH-ul aferent.
Din figura 3.13 poate fi remarcat că cea mai ridicată producție de biogaz pentru Mix 2 este 0,995
m3 și corespunde unei valori de pH de 7 și unei temperaturi de 33 °C.
Coeficientul de corelare dintre temperatura - T (°C) și volumul de biogaz generat în timpul
procesului de digestie anaerobă - Q (m3) este 0,4642. Această valoare este relativ mică în raport
cu 1, dar este semnificativă, în conformitate cu Ionel et al. (2007) care definește trei domenii: (−1
 −0,33); (-0,33  0,33); (0,33 1). Coeficientul de corelație dintre pH și Q este 0,2737. Acest
rezultat este nesemnificativ dar totuși reprezintă o valoare pozitivă. Cele două mărimi sunt corelate
în domeniul pozitiv, adică creșterea uneia conduce la o creștere corespunzătoare a celeilalte.
Aceste valori corespund cu maximul producției de biogaz din zona clusterului.
Corespunzător, figura 3.14 indică faptul că cea mai mari valoare pentru producția de biogaz
în timpul digestiei anaerobe a WB este de 0,963 m3 /zi, valoare ce corespunde unui pH de 6.9 și
unei temperaturi de 29 °C.
Coeficientul de corelație între T și Q (temperatură și cantitatea de biogaz) este 0,5080, și
este considerat a fi unul semnificativ. Coeficientul dintre valorile pentru pH și Q este 0,6892 și
este la rândul său unul semnificativ. Cele două mărimi sunt corelate pozitiv și corespund cu
maximul producției de biogaz din zona clusterului. Mărimile sunt pozitiv corelate indicând clar
faptul că modificarea în sens pozitiv a uneia conduce la creșterea celeilalte.
Volumul total de biogaz produs în timpul digestiei anaerobe a Mix 2 a fost de 25,1 m3, iar
în timpul digestiei anaerobe a WB de 17,8 m3. Concentrațiile maxime de metan și dioxid de carbon
(% volum) în biogazul produs au fost de 68% metan și 32% dioxid de carbon, pentru șarja Mix 2,
respectiv și 69% metan și 31% dioxid de carbon, pentru șarja WB.
Comparând performanțele procesului de digestie anaerobă a șarjele WB, C și Mix 2 s-au
obținut rezultatele din tabelul 3.6.
Tabelul 3.6. Eficacitatea digestiei anaerobe după 65 de zile

Carbon Producția % Producția
/ Azot de biogaz, maxim de CH4,
(m3) de CH4 (m3)
WB 88,3 17,773 69 9,26
C 99,1 21,878 63 11,492
Mix 2 59,1 25,112 68 13,812
Pagina | 81
Rezultatele au relevat faptul că amestecul de grâu și porumb degradat este mai potrivit
pentru producerea de biogaz, atât din punct de vedere al cantității de biogaz produse cât și a calității
sale (conținut de metan).
3.3.4. Influența caracteristicilor substratului asupra eficienței procesului de digestie

anaerobă
Pentru a studia influența caracteristicilor substratului asupra cantității totale de biogaz (Q)
produsă după 65 de zile de digestie anaerobă, s-a apelat la un model de cercetare factorial.
Parametrii evaluați au fost puterea calorică inferioară a biomasei (A) și raportul dintre conținutul
de carbon și cel de azot al biomasei - C/N (B). Efectul factorilor selectați a fost studiat cu ajutorul
unui experiment factorial de tip 22 (doi factori, fiecare cu câte două niveluri). Valorile inferioare
și superioare ale factorilor au fost selectate în urma rezultatelor unor experimente preliminarii și
sunt prezentate în tabelul 3.7.
Tabelul 3.7. Factorii și niveluri acestora, utilizate în cadrul experimentului factorial

Factori Nivel inferior (-1) Nivel superior (+1)
(A) Putere calorică inferioară (ba), (J/g) 16820 17520
(B) C/N 20 35
Matricea experimentului factorial și cantitatea totală de biogaz Q produsă de-a lungul

fiecărui experiment sunt redate în tabelul 3.8. Valorile lui Q din tabel, reprezintă valoarea medie
a două experimente paralele.
Tabelul 3.8. Matricea factorială pentru experimentul factorial de tip 22 și rezultatele

variabilei dependente
Experiment A B Q, (m3)
1 -1 -1 8,0
2 1 -1 18,0
3 -1 1 10,0
4 1 1 25,0
5 -1 -1 9,0
6 1 -1 17,0
7 -1 1 10,5
8 1 1 26,0
Pagina | 82
Rezultatele au fost studiate și interpretate cu ajutorul softului MINITAB 16. Valoarea

medie a rezultatelor experimentale pentru nivelurile inferioare și superioare a celor doi factori
Cube Plot (data means) for Q [m3]
studiați sunt prezentate în figura 3.15 (Cioabla et al., 2013a).
10.25 25.50
1
8.50 17.50
-1
-1 1
A
Figura 3.15. Valoarea medie a lui Q pentru nivelurile inferioare și superioare a celor
doi factori studiați
Influența proprietăților biomasei utilizate (puterea calorică inferioară (A) și raportul C/N
(B)) asupra producției totale de biogaz după 65 de zile de digestie anaerobă (Q) au fost evaluate
prin intermediul reprezentărilor grafice factoriale: efectele principale și de interacțiune, diagrama
Pareto, reprezentarea probabilităților normale și a suprafeței. Pentru a descrie relația de legătură
dintre factorii selectați și variabila dependentă (Q), a fost dezvoltat un model de regresie
polinomială de ordinul întâi. Efectul acestor factori asupra răspunsului (Q) a fost realizat cu
ajutorul analizei varianței (ANOVA).
Forma generală a modelului matematic utilizat este dată în ecuația 3.17:
Q= α0 + α1*A + α2*B + α3*A*B (3.17)
unde: Q reprezintă variabila dependentă (răspunsul), A și B reprezintă variabilele

independente, α0 reprezintă coeficientul liber al modelului, α1 și α2 reprezintă coeficienții liniari ai
modelului de regresie, iar α3 reprezintă coeficientul de interacțiune dintre factori.
Valorile efectelor, a coeficienților de regresie, a erorilor standard, a t și P sunt prezentate
în tabelul 3.9. Semnificația coeficienților de regresie a fost determinată prin utilizarea test student
Pagina | 83
t. Valorile lui P au fost utilizate ca o unealtă pentru a verifica gradul de importanță a fiecărei
interacțiuni între variabile. Termenul este cu atât mai important cu cât valorile lui t sunt mai mari,
iar valorile lui P sunt mai mici (Krishna Prasad et Srivastava, 2009). Conform cu această regulă,
toate efectele sunt semnificative cu un nivel de încredere de 95%.
Tabelul 3.9. Efectele estimate și coeficienții variabilei dependente Q, (m3)

Termen Efect Coef SE Coef t P
Constantă 15,438 0,2253 68,51 0,000
A 12,125 6,062 0,2253 26,90 0,000
B 4,875 2,437 0,2253 10,82 0,000
A*B 3,125 1,563 0,2253 6,93 0,002
S = 0,6374 R2 = 99.55% R2(adj) = 99,22%
Efectele principale reprezintă devieri ale mediei între valorile nivelurilor superioare și
inferioare ale fiecărui factor și sunt prezentate în figura 3.16 (Ponnusami et al., 2007; Bingol et
Main Effects Plot for Q [m3]
al., 2010, (Cioabla et al., 2013a)). Data Means
A B
22
20
18
Mean
16
14
12
10
-1 1 -1 1
Figura 3.16. Reprezentarea efectelor principale pentru Q
Înlocuind coeficienții de regresie din tabelul 3.9 în ecuația 3.17, s-a obținut următoarea
ecuație a modelului matematic:
Pagina | 84
Q= 15,438+6,062*A+2,437*B+1,563*A*B (3.18)
Puterea calorică inferioară (A) a avut cel mai mare efect asupra lui Q, urmată de raportul
C/N (B) și interacțiunea dintre puterea calorică inferioară și raportul C/N (AB). Valorile pozitive
ale efectului evidențiază faptul că o creștere a parametrilor duce la creșterea răspunsului Q. În mod
contrar, valori negative relevă faptul că o creștere a valorilor parametrilor duce la o descreștere a
valorii răspunsului Q. Conform ecuației 3.18, puterea calorică inferioară (A), raportul C/N (B) și
interacțiunea dintre ele (AB) au avut un efect pozitiv asupra lui Q.
Valoarea coeficientului de determinare ajustat R2(adj) egală cu 99,22% certifică faptul că
modelul din ecuația 3.18 descrie evoluția datelor experimentale în mod corect.
Reprezentarea producției totale de biogaz după 65 de zile de digestie anaerobă (Q) în
Surface
funcție de puterea calorică inferioară (A) și Plot of C/N
raportul Q [m3] vs A, Bla suprafața din figura
(B) conduce
3.17(Cioabla et al., 2013a).
25
20
Q [m3]
15
1
10
0 A
-1
0 -1
B 1
Figura 3.17. Suprafața de variație a producției totale de biogaz – Q, (m3)
Rezultatele analizei ANOVA, prezentate în tabelul 3.10 au arătat că puterea calorică

inferioară și raportul C/N influențează producția de biogaz. Mai mult, interacțiunile celor doi
factori prezintă un efect semnificativ asupra răspunsului Q. Acest lucru indică faptul că cei doi
factori nu lucrează independent, efectul fiecăruia fiind afectat de nivelul celuilalt factor considerat.
Pagina | 85
Tabelul 3.10. Analiza varianței pentru Q, (m3)

Sursă Grade de SS Suma pătratelor Media pătratică F P
libertate ajustate (SS) ajustată (MS)
A 1 294,03 294,03 294,03 723,77 0,000
B 1 47,53 47,53 47,53 117,00 0,000
A*B 1 19,53 19,53 19,53 48,08 0,002
Eroare 4 1,63 1,63 1,63
Total 7 362,72
Reprezentarea interacțiunii efectelor este prezentată în figura 3.18 (Cioabla et al., 2013a).
O interacțiune este eficace atunci când modificarea răspunsului ca urmare a variației unui factor
de la un nivel inferioare către cel superior depinde de nivelul celui de-al doilea factor. În cadrul
graficului de interacțiune cele două linii ce reprezintă variația factorilor nu sunt paralele (Bingol
Interaction Plot for Q [m3]
et al., 2010). Data Means
-1 1
25 A
-1
1
20
A
15
10
25 B
-1
1
20
B
15
10
-1 1
Figura 3.18. Reprezentarea efectelor interacțiunilor pentru Q
Importanța relativă a efectelor principale și interacțiunilor dintre acestea a fost observată și

pe diagrama Pareto, prezentată în figura 3.19 (Cioabla et al., 2013a). Pentru un grad de încredere
de 95% și patru grade de libertate valoarea lui t este 2,78 (marcată în figură printr-o linie verticală).
Conform figurii 3.16, toți factorii și interacțiunile dintre ei au fost au avut o importanță
semnificativă pentru un nivel de încredere de 95%. Puterea calorică inferioară (A) a manifestat cel
Pagina | 86
Pareto Chart of the Standardized Effects

mai important efect asupra lui Q. (response is Q [m3], Alpha = 0.05)
2.78
Factor Name
A A
B B
A
Term
AB
0 5 10 15 20 25 30
Standardized Effect
Figura 3.19. Diagrama Pareto
Pentru a determina importanța rezultatelor efectelor, a fost reprezentată probabilitatea

normală pentru efectele standardizate (figura 3.20) (Cioabla et al., 2013a). Dacă efectele nu sunt
semnificative, variațiile se datorează unei erori aleatorii, iar acest lucru poate fi verificat cu ajutorul
reprezentărilor grafice. Conform acestei teorii, punctele care sunt apropiate de o linie, ce descrie
grupul de mijloc al punctelor, reprezintă acei factori estimați care nu manifestă nici un efect
Normal Plot of the Standardized Effects
semnificativ asupra variabilei de răspuns
(response(Bingol et Alpha
is Q [m3], al., 2010; Palanikumar and Dawim, 2009).
= 0.05)
99
Effect Type
Not Significant
95 Significant
90
80 A
70
Percent
60
50 B
40
30
20 AB
10
5 Factor Name
A A
B B
1
0 5 10 15 20 25
Standardized Effect
Figura 3.20. Reprezentarea probabilităților normale a efectelor standardizate
Pagina | 87
Factorii (A și B) și interacțiunea dintre aceștia sunt departe de linia dreaptă, fapt care arată
că efectele acestora sunt semnificative asupra răspunsului Q. Deoarece A, B și AB sunt situați în
dreapta liniei, contribuția lor a avut un efect pozitiv. Efectele au fost descrescătoare în următoarea
ordine: A >B> AB. Aceste rezultate confirmă diagrama Pareto prezentată anterior și valorile din
tabelul 3.12.
3.3.5. Modelarea matematică

Pentru a înțelege și controla procesele biochimice complexe ce au loc în timpul digestiei
anaerobe a diferitelor tipuri de biomasă, de-a lungul timpului au fost dezvoltate mai multe modele
matematice Oppong et al., 2013; Kythreotou et al., 2014; Rajendran et al., 2014; García-Gen et
al., 2015; Adl et al., 2015; Krishna Kafle and Chen, 2016). Pionierii în acest domeniu au fost
Andrews (1969) și Graef (1974) la finele anilor 1960. De atunci au fost realizate mai multe modele
cinetice pentru simularea procesului de biodegradare anaerobă. În anul 2002, Asociația
Internațională a Apei (IWA) a dezvoltat modelul ADM 1 (Modelul de digestive anaerobă nr. 1)
(Batstone et al., 2002). Principalul avantaj al acestui model este capacitatea sa de a simula digestia
anaerobă a diferitelor tipuri de biomasă. Dezavantajul este reprezentat de complexitatea sa, care
implică utilizarea unui număr mare de parametrii. Acest aspect este consumator de timp și
costisitor din punct de vedere experimental.
Pentru a elimina aceste inconveniente, au fost dezvoltate modele de regresie statistică
liniare și neliniare (modelul modificat Gompertz, funcția Logistică, funcția Transference – model
de tip curbă de reacție, etc.) pentru a descrie și simula performanțele procesului de digestie
anaerobă (Donoso-Bravo et al., 2010; Lo et al., 2010; Li et al., 2011; Wu et al., 2013; Kafle and
Kim, 2013).
Studiile anterioare au raportat existența a trei zone caracteristice în timpul procesului de
producere cumulativă de metan, corespunzătoare diferitelor stagii de digestie anaerobă, conform
figurii 3.21 (Pozdniakova et al., 2012).
Pagina | 88
18
16
Cumulative equivalent methane yield (m3)

14
12
10
8
1 2 3
6
0
0 5 10 15 20 25 30 35 40 45
Time, (days)
Figura 3.21. Zonele principale în cadrul procesului de acumulare de metan
- zona de întârziere (1) – poate fi observată la începutul procesului de digestie și

corespunde perioadei de dinainte de începutul producerii de gaz.
- zona exponențială (2) – faza de producere rapidă a metanului.
- zona staționară (3) – apare la sfârșitul procesului și este caracterizată de o reducere
drastică a producției de metan.
Aceste zonele sus au fost bine evidențiate în studiile descrise în continuare.

Modelele matematice utilizate pentru a calcula și compara producția de metan în timpul
digestiei anaerobe a diferitor substraturi au fost (Latinwo and Agarry, 2015):
a) Modelul de creștere logistică
𝑀 = 𝑀𝑝 /(1 + 𝑏 ∗ exp⁡(−𝑘 ∗ 𝑡)) (3.19)
unde: M reprezintă producția cumulată de metan echivalent la momentul t, în m3, MP este

potențialul de producție de metan, în m3, b reprezintă o constantă adimensională, k este constanta
de viteză de reacție, 1/zi, t reprezintă timpul exprimat în zile de proces, iar exp(1) are valoarea
2.7183.
Pagina | 89
b) Modelul modificat Gompertz :
𝑀 = 𝑀𝑝 ∗ exp⁡(− exp(𝑅𝑚 ∗ exp⁡(1)⁄𝑀𝑝 ∗ ( − 𝑡) + 1)) (3.20)
unde: M reprezintă producția cumulată de metan echivalent la momentul t, în m3, MP este

potențialul de producție de metan, în m3, Rm reprezintă viteza maximă de producere a metanului,
în m3/zi, λ este perioada fazei de întârziere, exprimată în zile, t reprezintă timpul exprimat în zile
de proces, iar exp(1) are valoarea 2.7183.
Parametrii modelului au fost calculați prin metoda de optimizare, neliniară, fără restricții,
cu ajutorul algoritmului Nelder-Mead care minimizează o funcție neliniară de n variabile reale
utilizând doar valorile funcției (Lagarias et al., 1998).
Limbajul de programare utilizat pentru determinarea modelelor matematice descrise mai
sus a fost Matlab R2008b (versiunea 7.7.0.741). Calitatea și concordanța modelelor au fost
evaluate, inițial, pe cale grafică și, apoi, s-au calculat coeficientul de corelare Pearson (r) și
deviația medie pătratică (RMSD).
În prima parte a studiului, pentru procesul de modelare matematică au fost utilizate
rezultatele digestiei anaerobe a patru substraturi diferite: tărâțe de grâu (WB), orz (B), amestec
75% boabe porumb și 25% cocean porumb (Mix 1), respectiv un amestec ce conține 40% boabe
grâu, 40% boabe porumb și 20% coji semințe floarea soarelui (Mix 3). Trebuie menționat că
materialele au fost degradate încă din faza de început a procesului.
Producția cumulată de biogaz în timpul digestiei anaerobe a celor patru susbstraturi
investigate este prezentată în figura 3.22 (Dumitrel et al., 2017b).
În cazul șarjei cu orz (B) și amestec de cereale (Mix 3), producția de biogaz a început după
cinci zile de proces, în timp ce pentru tărâțe de grâu (WB) și Mix 1 a început să se producă biogaz
din a doua zi de exploatare a digestoarelor.
Pentru șarja Mix 3 procesul de digestie a fost însoțit de o cantitate de biogaz redusă ca și
producție până în ziua 32 de proces când a atins o valoare de 2 m3. Această cantitate a fost generată
după 17 zile pentru șarja cu tărâțe de grâu și orz și după doar 6 zile pentru șarja Mix 1. După ziua
32 de proces producția de biogaz pentru șarja Mix 3 a început să crească încet, ajungând la o
valoare de 11,9 m3 de biogaz în ziua 80. Chiar dacă șarjele ce conțin tărâțe de grâu și orz au avut
un comportament similar în partea de început a procesului, după 17 zile au manifestat o tendință
diferită în ceea ce privește producția de biogaz. Cantitatea de biogaz produsă pentru șarja cu orz a
fost semnificativ mai ridicată. La finele perioadei de digestie anaerobă cantitatea de biogaz produsă
Pagina | 90
a fost 21,2 m3 pentru tărâțele grâu și 32,6 m3 pentru orz. Mix 1 a produs circa 27 m3 la finele
perioadei de digestie anaerobă. Ordinea substraturilor investigate în ceea ce privește cantitatea de
biogaz generată în timpul procesului de digestie anaerobă a fost: B > Mix 1 > WB > Mix 3.
Figura 3.22. Producția cumulată de biogaz în timpul procesului de digestie anaerobă a

WB, B, Mix 1 și Mix 3
WB, B, Mix 1, Mix 3
Conținutul de metan din biogazul produs pentru substraturile investigate este prezentat
grafic în figura 3.23 (Dumitrel et al., 2017b).
Pagina | 91
Figura 3.23. Conținutul de metan din biogazul produs în timpul digestiei anaerobe a
WB, B, Mix 1 și Mix 3
WB, B, Mix 1, Mix 3
Conținutul de metan din biogazul format în timpul procesului de digestie anaerobă a

evidențiat aceeași evoluție pentru șarjele ce conțin orz (B) și respectiv amestecurile de cereale
(Mix 3). Valorile pentru concentrația de metan din biogaz au crescut rapid până în ziua 30,
atingând o valoare de 75 % volum, după care au scăzut ușor până la o valoare constantă de circa
70 % volum.
În legătură cu celelalte două substraturi (WB și Mix 1), conținutul de metan din biogaz a
manifestat un comportament diferit. Biogazul din șarja Mix 1 a început să prezinte conținut de
metan abia din ziua 22 de proces, după care concentrația a crescut până la o valoare de circa 69 %
volum în ziua 60 și a rămas constantă pentru restul perioadei de digestie. Conținutul de metan din
biogazul generat de șarja WB a prezentat aceeași evoluție. Diferența a constat în partea de început,
biogazul format din WB având un conținut de metan de 0,15% după 5 zile de digestie anaerobă.
Datele experimentale, privind producția de biogaz și conținutul în metan al acestuia, au fost
utilizate pentru a calcula producția echivalentă cumulată de metan pentru fiecare din cele patru
șarje considerate.
Ecuația modificată Gompertz a constituit baza modelului matematic utilizat pentru
Pagina | 92
estimarea performanțelor procesului de digestie anaerobă. Figura 3.24 ilustrează datele

experimentale (marker) și rezultatele modelului matematic (linii continue) (Dumitrel et al.,
2017b).
Figura 3.24. Evoluția cantității cumulate de metan în timpul procesului de digestie

anaerobă pentru substraturile investigate: datele experimentale și rezultatele modelelor
matematice
WB, B, Mix 1, Mix 3

Valorile parametrilor modelului matematic sunt prezentate în tabelul 3.11.
Tabelul 3.11. Parametrii modelelor matematice determinate

Parametrii modelului
Biomasa utilizată ra RMSDb
MP (m ) Rm (m /zi) λ (zile)
3 3
Tărâțe grâu, WB 13,1297 0,3767 39,4911 0,9984 0,0652

Orz, B 28,3019 0,4941 29,1578 0,9997 0,0363
75% boabe porumb+25% cocean porumb, Mix 1 17,1661 0,3518 35,9153 0,9986 0,0632
Amestec cerealier, Mix 3 10,1124 0,1820 32,2488 0,9994 0,0094
a
Coeficientul de corelare Pearson; b deviația medie pătratică
Pagina | 93
Din figura 3.24 și tabelul 3.11 rezultă că cel mai ridicat potențial de producere a metanului
este manifestat de substratul pe bază de orz (B). Efectul este evidențiat apoi șarja Mix 1, WB și
Mix 3, în această ordine. Viteza maximă de producere a metanului (Rm) este evidențiată pentru
digestia anaerobă a șarjei B în timp ce la capătul opus, valoarea minimă apare în cazul șarjei cu
amestec de cereale (Mix 3). Cea mai mare fază de întârziere (λ) a fost observată pentru șarja cu
tărâțe de grâu (WB), fapt ce sugerează că compoziția microbiologică inițială a materialului analizat
nu este potrivită pentru procese de digestie anaerobă. Cea mai scurtă fază de întârziere este
observată pentru substratul pe bază de orz (B).
Valorile pozitive ale coeficientului de corelare Pearson și ale deviației medii pătratice
indică faptul că modelul cinetic Gompertz modificat descrie foarte bine fenomenele care au loc în
timpul digestiei anaerobe a substraturilor investigate. Rezultatele modelării matematice indică că,
dintre substraturile analizate, orzul (B) este cel mai potrivit material pentru a fi utilizat în procese
de digestie anaerobă, urmat de Mix 1, WB și Mix 3.
În partea a doua a studiului, pentru digestia anaerobă au fost considerate două tipuri de
biomasă agricole (boabe porumb degradate – C și boabe grâu degradat – W), utilizate individual,
ca substraturi sau în calitate de co-substraturi, în combinație cu ape uzate de la o uzină de epurare
(WTP) – rezultând șarjele abreviate ca WWTP și CWTP.
Monitorizarea procesului de digestie anaerobă s-a realizat, în acest caz, pe o durată de 45
de zile.
Cantitatea de biogaz produsă în perioada aferentă testelor variază în funcție de substratul
folosit în următoarea ordine – de la valori ridicate la valori reduse – WWTP, CWTP, W, C.
Pentru a calcula și compara producția de metan de-a lungul procesului de digestie anaerobă
a substraturilor considerate, s-au utilizat două modele matematice: modelul de creștere logistică și
modelul modificat Gompertz (Latinwo and Agarry, 2015; Krishna Kafle and Chen, 2016).
Rezultatele modelului de creștere logistică împreună cu rezultatele experimentale sunt
prezentate în figura 3.25 (Cioabla et al., 2017c). Parametrii modelului și valorile performanțelor
sale sunt prezentate în tabelul 3.12.
Pagina | 94
14
C-simulation
C-experimental
W-simulation
12
W-experimental
CWTP-simulation
CWTP-experimental
10
WWTP-simulation
WWTP-experimental
0
0 5 10 15 20 25 30 35 40 45
Time, (days)
Figura 3.25. Datele experimentale (markere) și modelele de creștere logistică (linii

continue) pentru producerea de metan în timpul digestiei anaerobe a W, C, WWTP,
CWTP
Tabelul 3.12. Parametrii pentru modelul de creștere logistică și valorile obținute pentru
performanțele acestuia
Substrat utilizat MP (m3) b k ra RMSDb
(1/zi)
Boabe de porumb degradat (C) 24834 1,8216*107 0,1696 0,9806 0,0285
Boabe grâu degradat (W) 4,1262 657,5424 0,1776 0,9987 0,0034
Boabe porumb degradat + apă uzată uzina 7,7000 3184,3000 0,5000 0,9898 0,2874
epurare (CWTP)
Boabe grâu degradat + apă uzată uzina epurare 11,8170 506,0154 0,3031 0,9993 0,0342
(WWTP)
a
Pagina | 95
Analizând figura 3.25 și tabelul 3.12 se poate observa că modelul de creștere logistică
descrie foarte bine producerea de metan în timpul procesului de digestie anaerobă pentru grâu
degradat (W) și amestecul acestuia cu apa uzată de la uzina de epurare (WWTP). Potențialul de
producere a metanului pentru aceste două substraturi (W și WWTP) este apropiat de conținutul
determinat pe cale experimentală. Constanta cinetică a vitezei reacției de hidroliză este mai mare
în cazul șarjei WWTP decât pentru șarja W.
În ceea ce privește celelalte două substraturi (C și CWTP), rezultatele modelului matematic
au evidențiat o corelare redusă cu datele experimentale.
Rezultatele modelului modificat Gompertz, precum și cele experimentale, sunt prezentate
în figura 3.26, în timp de parametrii modelului și valorile aferente performanței acestuia sunt
prezentate în tabelul 3.13 (Cioabla et al., 2017c).
14
C-simulation
C-experimental
12 W-simulation
W-experimental
CWTP-simulation
10 CWTP-experimental
WWTP-simulation
WWTP-experimental
8
0
0 5 10 15 20 25 30 35 40 45
Time, (days)
Figura 3.26. Datele experimentale (markere) și modelele Gompertz modificate (linii

continue) pentru producerea de metan în timpul digestiei anaerobe a W, C, WWTP,
CWTP
Pagina | 96
Tabelul 3.13. Parametrii pentru modelul Gompertz modificat și valorile obținute pentru
performanțele acestuia
Substrat utilizat ra RMSDb
MP (m3) Rm (m3/zi) λ (zile)
Boabe de porumb degradat (C) 3,0891 0,4343 37,9495 0,9980 0,0024
Boabe grâu degradat (W) 4,4748 0,1699 24,4987 0,9996 0,0008
Boabe porumb degradat + apă uzată uzina 7,8577 0,8405 12,6843 0,9967 0,0765
epurare (CWTP)
Boabe grâu degradat + apă uzată uzina epurare 12,1759 0,8683 13,3293 0,9983 0,0858
(WWTP)
a
Figura 3.26 și tabelul 3.13 evidențiază faptul că cel mai ridicat potențial de producere a
metanului este observat pentru șarja WWTP. Pentru celelalte substraturi, potențialul de producere
a metanului scade în ordinea: CWTP, W, C. Viteza maximă de producere a metanului (Rm) este
înregistrată pentru digestia anaerobă a șarjei WWTP. Cea mai mare fază de întârziere (λ) a fost
observată pentru șarja cu boabe de porumb degradat (C). Acest lucru sugerează că materialele
solubile biodegradabile nu sunt disponibile și compoziția microbiologică inițială a acestui substrat
nu este potrivită pentru procese de digestie anaerobă.
Utilizarea apelor uzate provenind de la o uzină de epurare influențează pozitiv această
situație și, astfel, cea mai redusă fază de întârziere este observată pentru șarja CWTP. Conform
indicatorilor de performanță, rezultatele modelelor matematice sunt în acord cu datele
experimentale (r = 0,9967 – 0,9996, RMSD = 0,0008 – 0,0858).
Pe baza rezultatelor cinetice și a valorilor indicatorilor statistici, se poate afirma că modelul
modificat Gompertz este cel mai potrivit model pentru a caracteriza producția de metan din toate
substraturile analizate.
Eficacitatea digestiei anaerobe pentru substraturile investigate la finele perioadei de

digestie este prezentată în tabelul 3.14.
Pagina | 97
Tabelul 3.14. Eficacitatea digestiei anaerobe

Carbon Perioada Producția % Producția
/ Azot de digestie, de biogaz, maxim de CH4,
(zile) (m3) de CH4 (m3)
W 29,70 45 11,045 69 3,501
W 29,70 65 16,675 71 6,602
WB 20,05 65 17,773 69 9,260
C 31,28 45 6,903 56,5 2,967
C 31,28 65 21,878 63,36 11,492
TB 29,06 65 26,198 75 17,330
Mix 1 32,02 65 22,835 69,3 10,560
Mix 2 34,54 65 25,112 68 13,812
Mix 3 35,09 65 9,450 74 5,865
CWTP - 45 14,160 79 8,282
WWTP - 45 18,500 79 12,045
Din tabel se observă că, după 65 de zile de digestie anaerobă, cea mai mare producție de
biogaz s-a înregistrat pentru substratul alcătuit din orzoaică degradate (TB). Cel mai mare conținut
de metan s-a înregistrat tot pentru acest substrat. Urmează apoi, în ordinea descrescătoare a
producției de biogaz și a conținutului de metan, substraturile compuse din cele două amestecuri:
Mix 1 și Mix 2. Cele mai mici valori de biogaz și de metan au fost înregistrate pentru digestia
anaerobă a amestecului Mix3.
Amestecul format din biomasă și apă reziduală provenită de la o uzină de epurare conduce
la o eficiență net superioară a procesului de digestie anaerobă. Cantitatea de biogaz și compoziția
în metan a acestuia au fost mult mai mari în raport cu valorile obținute pentru digestia anaerobă a
biomasei individuale.
Proprietățile digestatului rezultat după 65 de zile de proces sunt prezentate în tabelele 3.15
și 3.16.
Pagina | 98
Tabelul 3.15. Proprietățile digestatului format după 65 de zile de proces – 1

Digestat din Umiditate, Conținut de Putere calorică Putere calorică
(ba) (%) cenușă,(ba) superioară, inferioară, (ba)
(%) (ba) (MJ/kg) (MJ/kg)
W 1,65 22,3 8,7 7,5
WB 3,20 54,3 9,241 8,506
C 3,04 47,3 15,2 14,3
TB 0,75 56,9 9,003 8,338
Mix 1 3,33 56,5 8,637 7,973
Mix 3 0,93 49,8 11,502 10,676
Tabelul 3.16. Proprietățile digestatului format după 65 de zile de proces – 2
Digestat Conținut Conținut Conținut Conținut Conținut Conținut Conținut

din de C, (%) de H, (%) de N, (%) de materii de Ca de K de P
volatile, (mg/kg) (mg/kg) (mg/kg)
(ba) (%)
W 40,3 5,2 1,00 47,3 900 350 9100
WB 27,6 3,2 1,67 58,4 253300 1530 14580
C 32,3 4,2 1,69 40,6 900 200 9000
TB 27,4 3,0 1,09 59,1 284500 430 6980
Mix 1 26,5 2,9 0,99 58,7 302100 320 5740
Mix 3 31,5 3,7 1,22 61,2 238400 810 8970
Rezultatele prezentate în tabelele 3.15 și 3.16 demonstrează că materialul rezidual obținut

în urma procesului de digestie anaerobă (numită digestat), poate fi valorificat în agricultură, sub
formă de fertilizator pentru culturi.
Pagina | 99
3.4. Contribuțiile științifice ale autoarei

Datorită dezvoltării continue a societății umane, sursele de energie convenționale au
început să se diminueze din ce în ce mai mult, apropiindu-se de epuizare. În plus, utilizarea
combustibililor fosili a afectat în mod negativ calitatea mediului înconjurător și, implicit sănătatea
umană. Acesta a reprezentat momentul în care omenirea a început să caute surse alternative de
energie care să îndeplinească următoarele criterii:
- să fie ieftine;
- să fie inepuizabile;
- să nu aibă un impact negativ asupra mediului.
Biomasa este prima formă de energie utilizată de om, reprezentând resursa regenerabilă
cea mai abundentă de pe planetă.
În acest context, studiile întreprinse de autoare în acest domeniu s-au axat pe utilizarea
biomasei pentru:
a) obținerea de energie electrică și termică în centralele de cogenerare;
b) obținerea biogazului în instalații de digestie anaerobă.
a) Studiile asupra utilizării biomasei pentru obținerea de energie electrică și termică în
centralele de cogenerare s-au realizat în cadrul unui proiect european FP7, acronim UNIQUE:
“Integrarea unui sistem de reducere a conținutului de particule și de îndepărtare a elementelor în
urme și a gudronului de reformare, într-un reactor de gazeificare cu abur a biomasei ce produce
gaz de sinteză de înaltă puritate pentru instalații de cogenerare și centrale electrice”.
Rezultatele cercetărilor au condus la dezvoltarea unui model matematic pentru evaluarea
tehnico-economică și simularea numerică a unei tehnologii de gazeificare a biomasei, cu producere
de gaz de sinteză de înaltă puritate. Modelul economic se adresează potențialilor investitori,
facilitându-le înțelegerea tehnologiei și ajutându-i să identifice dimensiunea optimă a instalației ce
urmează să o construiască, în funcție de caracteristicile zonei în care aceasta va fi amplasată (prețul
biomasei, număr angajați, salariul acestora, prețul de vânzare a energiei electrice și termice,
subvenții, condițiile de împrumut bancar).
În general profitul crește odată cu creșterea dimensiunilor instalației, dar condițiile în care
materia primă (biomasa) este disponibilă și condițiile de valorificare a energiei electrice și termice
constituie restricții importante în alegerea dimensiunilor instalației.
b) Studiile realizate în vederea utilizării biomasei pentru obținerea biogazului în instalații
Pagina | 100
de digestie anaerobă au generat următoarele concluzii:

 Biomasa agricolă degradată reprezintă o materie primă potrivită pentru valorificare
prin digestie anaerobă.
 Condițiile de operare ale reactorului de digestie (temperatura și pH-ul) au un efect
puternic asupra procesului de formare a biogazului. Temperatura de operare din
domeniul mezofil s-a dovedit a fi optimă pentru desfășurarea reacțiilor biochimice
și a celor fizico-chimice ce au loc în cadrul digestiei anaerobe. În ceea ce privește
pH-ul, valoarea sa optimă variază în funcție de etapa în care se găsește substratul
supus digestiei. Astfel, pentru etapele de hidroliză și acidogeneză trebui obținut un
pH în domeniul 5,5 – 6,5, iar pentru etapa de metanogeneză pH-ul trebuie să ajungă
la o valoare neutră (6,5 – 7,5).
 Cu ajutorul limbajului de programare Matlab s-a dezvoltat o metodă de evaluare a
producției de biogaz, în raport cu temperatura și pH-ul mediului de reacție. S-a
constatat că, pe domeniul studiat, creșterea acestor mărimi conduce la creșterea
cantității de biogaz produs.
 Studiul efectului puterii calorice inferioare a biomasei, respectiv a conținutului
acesteia în carbon și azot (C/N) asupra producției de biogaz, a demonstrat că cele
două mărimi au o influență semnificativă asupra cantității de biogaz produsă prin
digestie anaerobă.
 Pentru a descrie relația dintre producția de biogaz și caracteristicile biomasei
(putere calorică inferioară, raport C/N), s-a elaborat un model polinomial de ordinul
întâi.
 Analiza statistică a demonstrat că cei doi factori au o influență pozitivă asupra
cantității de biogaz produsă, în intervalul experimental studiat. Puterea calorică
inferioară a biomasei are un efect mai important asupra producției de biogaz decât
raportul C/N.
 Utilizarea unor substraturi obținute prin amestecul mai multor tipuri de biomasă
conduce la o eficiență superioară a procesului de digestie anaerobă, atât din punct
de vedere a cantității de biogaz produs cât și a conținutului acestuia în metan.
 Pentru a descrie producția cumulată de metan în timpul procesului de digestie
anaerobă s-au utilizat două modele cinetice: modelul de creștere logistică și modelul
Gompertz modificat. Modelul Gompertz modificat s-a dovedit a fi cel mai potrivit
Pagina | 101
pentru estimarea potențialului de producere a metanului prin digestia anaerobă a

substraturilor investigate.
 Utilizarea unui substrat de digestie format din amestecul biomasei cu apă reziduală
provenită de la o uzină de epurare crește considerabil cantitatea de biogaz obținut
prin digestie anaerobă, dar și compoziția în metan a acestuia.
 Conform compoziției sale, digestatul obținut prezintă potențial pentru a fi utilizat
ca fertilizator în agricultură.
Pagina | 102
III. Plan de evoluție și dezvoltare a carierei

profesionale, științifice și academice
Din activitățile derulate până în prezent se desprind în mod firesc obiectivele proprii de
dezvoltare a carierei universitare pe plan profesional:
 perfecționarea continuă prin participarea la stagii de formare pe domenii academice, în
universități din străinătate;
 dezvoltarea în mod continuu a conținutului cursurilor și activităților practice aferente
disciplinelor coordonate, astfel încât competențele profesionale dobândite de studenți să
fie în permanență corelate cu cerințele pieței muncii;
 publicarea de materiale suport (cărți de curs, îndrumătoare de laborator, etc.) pentru toate
disciplinele coordonate;
 modernizarea procesului educațional prin utilizarea soluțiilor IT și a prezentărilor
multimedia (utilizarea Campusului Virtual al UPT ca interfață de comunicare și
interacțiune cu studenții);
 propunerea și dezvoltarea de discipline noi la nivelul ciclurilor de licență și master astfel
încât pregătirea absolvenților să fie orientată spre meseria de inginer de proces;
 activarea specializării de master ”Modelare și simulare în chimie și inginerie chimică” din
cadrul domeniului Inginerie chimică;
 atragerea de fonduri publice și private în vederea dezvoltării de noi lucrări de laborator și
laboratoare didactice;
 dezvoltarea capacității studenților de a lucra în echipă, ca fundament al capacității lor de
integrare eficientă în viitoarele colectivități de muncă;
 consolidarea și stabilirea de noi relații de colaborare cu agenții economici din domeniu, în
vederea realizării în cotutelă a stagiilor de practică și a proiectelor de diplomă și de
disertație;
 promovarea relațiilor interuniversitare de schimburi de studenți în cadrul programelor
europene de tip Erasmus;
 corelarea directă a activităților didactice cu cele de cercetare științifică;
Pagina | 103
 implicarea studenților în activitățile de cercetare desfășurate în cadrul facultății.
Luând în considerare experiența acumulată pe parcursul celor șaisprezece ani de activitate

științifică, în viitor îmi propun realizarea următoarelor obiective de dezvoltare a carierei
universitare pe plan științific:
 continuarea direcțiilor de cercetare abordate și dezvoltarea de noi direcții de cercetare;

 efectuarea de stagii de cercetare în țară și în străinătate;
 crearea unei echipe de cercetare competitive care să dezvolte o vizibilitate internațională;
 diseminarea rezultatelor prin publicarea de lucrări științifice în reviste de specialitate cotate
ISI și participarea la conferințe naționale și internaționale din domeniu;
 creșterea gradului de implicare a studenților masteranzi și a doctoranzilor în activitățile de
cercetare;
 obținerea calității de conducător de doctorat;
 identificarea de soluții de finanțare și atragerea de fonduri naționale și europene prin
realizarea și depunerea de propuneri de cercetare în cadrul programelor în derulare din
domeniu (finanțarea propunerilor de cercetare ar permite dezvoltarea bazei materiale din
laboratoarele de cercetare);
 dezvoltarea și consolidarea de colaborări cu universități și centre de cercetare naționale și
din străinătate cu preocupări similare;
 dezvoltarea și consolidarea de colaborări cu agenții economici în scopul transferului de
tehnologie și a identificării de noi teme de cercetare.
Direcțiile de cercetare pe care doresc să le abordez în viitor reprezintă o continuare firească

a preocupărilor de până acum, permițând valorificarea competențelor acumulate și dobândirea de
cunoștințe noi.
 Valorificarea potențialului materialelor reziduale provenite din digestia
anaerobă a biomasei în bioremedierea solurilor contaminate cu produse
petroliere: studii experimentale, modelare și simulare numerică
Solul constituie o resursă de interes global, a cărui degradare are un impact puternic asupra
sănătății populației, schimbărilor climatice, protecției naturii și a biodiversității, asupra securității
alimentare. Principalele procese de degradare ale solului sunt: eroziunea, declinul materiei
organice, contaminarea, salinizarea, compactarea, pierderea biodiversității solului, alunecările de
Pagina | 104
teren și inundațiile.
Contaminarea solului constituie o problemă majoră atât la nivel european cât și mondial,
datorită dezvoltării acerbe a industriei, ce a condus la crearea și proliferarea unui număr vast și
variat de compuși chimici periculoși pentru mediu (CEC, 2006). Conform raportului pe 2014, emis
de European Commission's Joint Research Centre (Liedekerke et al., 2014), sectorul industrial
reprezintă cea mai mare sursă de poluare a solurilor (60%). Acesta este urmat de sectorul
serviciilor (32%), dintre care stațiile de alimentare cu combustibil constituie cea mai frecventă
sursă de poluare (15%).
Produsele petroliere constituie o problemă importantă de poluare a solului și a apelor
subterane. Sursele de poluare sunt multiple incluzând zone de extracţie, prelucrare, conducte de
transport, depozite, batale de deşeuri petroliere, staţii PECO, etc. Conform raportului anual privind
starea mediului în România pe anul 2013 (ANPM, 2014), în urma inventarierii a 5 judeţe (Bacău,
Covasna, Gorj, Prahova şi Timiş) poluarea cu produse petroliere de la extracţie, prelucrare şi
transport afectează 751 ha, din care puternic afectate sunt 278 ha. Produsele petroliere sunt
constituite dintr-un amestec complex de hidrocarburi (conținând: benzen, toluen, etilbenzen,
izomeri ai xilenului - BTEX; hidrocarburi aromatice policiclice – PAH, etc.) care reprezintă
substanțe periculoase, cu potențial de contaminare ridicat pentru mediu (Okoh, 2006; Akpor et al.;
Kao et al., 2010).
Inventarierea solurilor contaminate din Europa (Liedekerke et al., 2014) a relevat prezența
următoarelor categorii de contaminați în sol: hidrocarburi clorurate (8%), uleiuri minerale (24%),
hidrocarburi aromatice policiclice - PAH (11%), metale grele (35%), compuși fenolici (1%),
cianuri (1%), hidrocarburi aromatice - BTEX (10%) și alte tipuri de compuși (10%).
După pătrunderea lor în sol, poluanţii suferă fenomene de transport, transformare, transfer,
acumulare și fixare. Aceste fenomene contribuie la răspândirea şi distribuţia lor atât în zona
nesaturată cât și în cea saturată a solului. Principalii constituenţi ai produselor petroliere sunt
biodegradabili și volatili cu solubilitate moderată pană la scăzută. În zona nesaturată a solului ei
se găsesc distribuiţi între patru faze: (1) adsorbiţi în particulele de sol, (2) ca fază lichidă neapoasă
– NAPL, (3) dizolvaţi în faza apoasă din sol şi (4) sub formă de vapori – fază gazoasă (Brusseau
et al., 1991; Pepper et al., 1996; Harper et al., 2003; Werner et al., 2009).
Metodele de depoluare a solurilor sunt numeroase ele putând fi clasificate în: metode fizice,
chimice și biologice (Reis, 1996; Nadim et al., 2000; Qin et al., 2009; Gomes et al., 2013;
Kutcherov et Kolesnikov, 2013). Alegerea unei tehnologii eficiente de depoluare a unui sol
Pagina | 105
contaminat cu produse petroliere lichide reprezintă o decizie foarte importantă şi dificilă datorită
numărului foarte mare de variabile şi interacţiuni de care depind rezultatele finale. Din punct de
vedere economic, metodele biologice (de bioremediere) sunt cele mai puțin costisitoare, pot
conduce la mineralizarea completă a poluantului în componenți anorganici, H2O, CO2 sau CH4,
iar pentru mediul înconjurător constituie opțiunea cea mai favorabilă, producând cele mai mici
perturbări ale structurii solului. De asemenea, bioremedierea reprezintă o metodă eficientă de
tratare a solurilor cu un grad de contaminare scăzut (Haritash et Kaushik, 2009; Perelo, 2010).
Metodele de bioremediere cuprind: atenuarea naturală, biostimularea, biocreșterea,
bioventilarea, landfarming și fitoremedierea (Skipper, 1999; Bento et al., 2005; Megharaj et al.,
2011; Cerqueira et al., 2014). Spre deosebire de metoda de biocreștere care implică introducerea
de culturi microbiene exogene în solul poluat, în cadrul procesului de biostimulare se folosește
populația microbiană indigenă și se stimulează activitatea sa prin aducerea unui aport suplimentar
de substanțe nutritive (în principal N și P) în sol. În general, utilizarea primei metode nu este
preferată deoarece culturile exogene riscă să fie inhibate în momentul introducerii în sol
(Mohammed et al., 2007; Karamalidis et al., 2010). A doua metodă (biostimularea) utilizează
microorganisme aclimatizate, fără pericol de inhibare, dar adaosul în exces de substanțe nutritive
anorganice poate provoca scăderea conținutului de materii organice din sol și chiar alterarea
coloniilor microbiene (Kibblewhite et al., 2008). Acest neajuns s-a încercat să fie înlocuit prin
utilizarea reziduurilor organice naturale drept agenți de stimulare ai procesului de biodegradare
(rumeguș, compost, nămolurile de epurare, gunoi de grajd, etc.), iar rezultatele au fost promițătoare
(Agamuthu et al., 2013; Qin et al., 2013).
În general, majoritatea constituenților din produsele petroliere sunt degradabili în sol, dar
viteza de producere a acestui fenomen este limitată de o serie de factori: conținutul de apă,
permeabilitatea, porozitatea, textura și pH-ul solului, cantitatea de substanțe nutritive din sol,
cantitatea de oxigen, temperatura, natura și concentrația poluantului, densitatea de microorganisme
indigene capabile să realizeze procesul de degradare (Ghazali et al., 2004; Pala et al., 2006; Roy
et al., 2014). Pentru a înțelege și caracteriza procesul de degradare microbiologică a compușilor
organici este nevoie de informații concrete despre elementele implicate. Înțelegerea
interdependențelor dintre parametrii care influențează procesul de biodegradare a poluanților din
sol necesită dezvoltarea de modele matematice (Pala et al., 2006). De asemenea, modelele cinetice
sunt extrem de utile pentru a estima durata și efectele remedierii. Cinetica unui proces de
biodegradare depinde atât de tipul de microorganisme cât și de concentrația și natura poluantului
Pagina | 106
(Maya et al., 2012). În literatura de specialitate există o varietate de modele cinetice (de ordinul
zero, de ordinul întâi, Monod, Michaelis-Menten, Haldane, etc.), dar cel mai utilizat model cinetic
de degradare este modelul lui Michaelis–Menten (Mohammed et Allayla, 1997; Frascari et al.,
2010; Kutcherov et Kolesnikov, 2013; Su et al., 2014).
Deși deficitară în ceea ce privește tehnologiile și strategiile de implementare, agricultura
în România reprezintă o activitate importantă cu potențial uriaș de dezvoltare. Activitățile
desfășurate în acest domeniu generează o cantitate mare de deșeuri agricole cu potențial energetic.
Procesul de digestie anaerobă a acestor materiale a permis valorificarea lor, prin obținerea de
combustibil ecologic (biogaz), dar această tehnologie generează și produse secundare solide și
lichide (deșeuri - digestat), care se încearcă a fi valorificate drept fertilizatori pentru sol.
În acest context, se dorește dezvoltarea unei metode de depoluare a solurilor poluate cu
produse petroliere prin biodegradare, cu stimularea populației microbiene prin adaos de materiale
reziduale provenite din procesul de fermentație anaerobă a biomasei. Astfel, se vor putea reda
utilizării solurile poluate cu produse petroliere, și, în același timp, se vor putea valorifica
materialele reziduale amintite mai sus.
Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, împreună cu colegii din colectivul de cercetare, se vor
derula următoarele activități:
- determinarea proprietăților diferitor tipuri de materiale reziduale provenite din procesul
de digestie anaerobă a biomasei agricole;
- caracterizarea fizico-chimică a solurilor studiate;
- testarea influenței diferitor parametrii (textură sol, pH, temperatură, compoziție poluant)
asupra potențialului materialelor reziduale de a stimula procesul de decontaminare biologică a
solurilor poluate cu produse petroliere;
- dezvoltarea unor modele matematice statistice și cinetice;
- validarea eficienței materialelor reziduale în procesul de remediere a solurilor cu poluare
reală.
 Modelarea și simularea procesului de digestie anaerobă a biomasei cu ajutorul
modelului ADM1
Modelul ADM1 (Anaerobic Digestion Model No. 1) a fost dezvoltat de către Colectivul de
modelare matematică a proceselor de digestie anaerobă din cadrul Asociației Internaționale a Apei
(IWA), fiind publicat în anul 2002 (Batstone et al., 2002). Acesta descrie reacțiile biochimice și
cele fizico-chimice ce apar în procesul de digestie anaerobă, considerând o amestecare perfectă.
Pagina | 107
Calea de reacție biochimică inclusă în model este prezentată în figura III.1 și constă în
următoarele etape (Batstone et al., 2002; Dewil et al., 2011):
c) dezintegrarea extracelulară prin care materia primă organică cu structură complexă este
transformată în carbohidrați, lipide, proteine și particule inerte;
d) hidroliza enzimatică extracelulară prin care se realizează convertirea produșilor de
degradare în monozaharide, aminoacizi și acizi grași cu catenă lungă;
e) acidogeneza sau fermentarea care conduce la formarea acizi grași volatili (acid
propionic, acid butiric, acid valerianic), hidrogen și acetat;
f) acetogeneza acizi grași volatili cu formare de acetați;
g) metanogeneza cu formare de metan și dioxid de carbon.
În cadrul modelului se consideră că toate etapele biochimice extracelulare se desfășoară

după o cinetică de ordinul întâi, iar reacțiile biochimice intracelulare prezintă o comportare ce
poate fi descrisă printr-o cinetică de tip Monod. De asemenea modelul ia în considerare inhibarea
activității biologice de către pH, hidrogen si amoniacul liber.
Figura III.1. Reacțiile biochimice descrise în modelul ADM1 (Batstone et al., 2002)
Pagina | 108
ADM1 este format din 32 de ecuații diferențiale ordinare, dintre care 12 ecuații descriu
comportarea dinamică a particulelor și a biomasei, 10 ecuații descriu componentele solubile, 2
ecuații descriu azotul anorganic și carbon, 2 ecuații descriu echilibrul cation / anion în faza lichidă
și 6 ecuații descriu reacțiile acido-bazice pentru a determina pH-ul și concentrația formelor ionizate
ale acizilor grași volatili (propionat, butirat, valerat), NH3 și CO2.
De-a lungul timpului modelul a fost îmbunătățit prin completarea informațiilor despre
procesele biochimice și cele fizico-chimice ce au loc în timpul digestiei anaerobe (Koch et al.,
2010; Astals et al., 2011, Biernacki et al., 2013; Xu et al., 2015; Zhang et al., 2015; ).
- implementarea și adaptarea modelului de digestie anaerobă ADM1 la parametrii de
proiectare ai instalației pilot studiate;
- identificarea și optimizarea parametrilor procesului de digestie anaerobă în vederea
creșterii producției de biogaz și a minimizării costurilor;
- testarea modelului pe diferite substraturi.
 designul experimentelor în coroziune
Coroziunea este un proces de degradare lentă și progresivă a materialelor metalice feroase

sau neferoase, de la suprafață spre interior, sub acțiunea diverselor medii active. În timpul
coroziunii, la interfața metal – mediu coroziv nemetalic are loc un schimb interfazic de ioni și
electroni (Vermesan, 2008).
După mecanismul de desfășurare se pot distinge două tipuri de coroziune (Rădoi, 1982;
Cojocaru and Maior, 2010):
- coroziunea chimică care se referă la procesele de distrugere a metalelor și aliajelor care
se produc în gaze uscate, precum şi în lichide fără conductibilitate electrică şi în
majoritatea substanțelor organice;
- coroziunea electrochimică se referă la procesele de degradare a metalelor şi aliajelor în
soluții de electroliți, în prezența umidității, fiind însoțite de trecerea curentului electric
prin metal.
Factorii care influențează procesul de coroziune a metalelor sunt (Grunwald et al., 2005;
Cojocaru and Maior, 2010; Nathan, 1973; Rădoi, 1982; Winston Revie and Uhlig, 2008; Davis,
Pagina | 109
2000):
- temperatura;
- pH;
- tipul mediului coroziv: acid, bazic, soluție neutră, soluție NaCl;
- natura componenților din soluția de electrolit;
- concentrația componenților din soluția de electrolit;
- natura solventului;
- natura metalului de bază;
- natura elementelor de aliere;
- concentrația elementelor de aliere.
Pagubele provocate de coroziune sunt importante și conduc la costuri ridicate de întreținere

a instalațiilor. Pierderile cauzate de coroziune sunt nu numai pierderi de metal, dar și energie, apă
și efort uman folosit pentru producerea și fabricarea structurilor metalice.
Metodele de prevenire a coroziunii constau în principal în:
- alegerea corespunzătoare a tipului de material (metal sau aliaj) ce urmează a fi
folosit, în condițiile în care mediul agresiv de coroziune a fost caracterizat;
- modificarea agresivității mediului coroziv: comportarea la coroziune a
metalelor este diferită funcție de compoziția și pH-ul mediului, conținutul în
oxigen, CO2 și/sau SO2 dizolvat și prezența unor acceleratori/inhibitori în el.
Experimentul factorial este extrem de util deoarece permite realizarea corectă cu resurse
minime a determinărilor experimentale, identificarea variabilelor care au efectul cel mai pregnant
asupra variabilelor dependente și intervalul de variație optim al acestora (Oliveira et al., 2015;
Rios et al., 2015).
- determinarea efectelor variabilelor investigate asupra variabilei dependente;
- cuantificarea efectelor încrucișate între variabile;
- identificarea condițiilor optime;
- optimizarea procesului prin utilizarea metodelor matematice si statistice.
Pagina | 110
 Utilizarea instalației pilot de absorbție – desorbție în vederea tratării și

purificării gazului de sinteză (eliminare CO2).
Gazul de sinteză se produce prin gazeificarea biomasei și conține: CO, H2, CO2, H2O, CH4,
hidrocarburi alifatice, benzen, toluen, gudron și impurități anorganice (H2S, NH3, HCl). În vederea
valorificării sale, acesta trebuie să prezinte o compoziție bine determinată, diferită de la un
domeniu de utilizare la altul. Una dintre problemele principale este cea de îndepărtare a CO2.
Dioxidul de bioxid de carbon poate fi îndepărtat din gazul de sinteză prin absorbție chimică
sau fizică cu un lichid de spălare sau prin adsorbție pe fază solidă. Alegerea metodei depinde de
presiunea parțială în gaz. În procesele comerciale, pentru absorbția chimică se utilizează amine
substituite, în timp ce pentru absorbția fizică se utilizează solvenți precum metanolul sau polietilen
glicolul. Astfel, concentrația de CO2 poate fi redusă la valori mai mici de 0,1% vol.
În cazul în care gazul de sinteză conține concentrații semnificative de alte gaze (în afară
de H2 și CO2), se preferă absorbția pe medii de absorbție solidă (silicagel, carbon activ, zeoliți, site
moleculare, etc.).
Colectivul de cercetare din care fac parte dispune de o instalație pilot de absorbţie –
desorbţie (figura III.2).
Principalele componente ale acesteia sunt: coloană de absorbție cu umplutură (cu
caracteristicile din tabelul III.1.), coloană de desorbție cu umplutură (cu caracteristicile din tabelul
III.2.), schimbătoare de căldură, ansamblu încălzitor electric cu pompă tip EP9000 și echipamente
aferente de măsură și conducere.
Tabelul. III.1. Caracteristicile coloanei de absorbție

Înălțime coloană, m 2,29
Diametru interior, m 0,08
Înălțime umplutură, m 1,30
Înălțime bază coloană, m 0,54
Diametru interior bază, m 0,16
Umplutură Sfere ceramice cu d=11 mm
Tabelul. III.2. Caracteristicile coloanei de desorbție

Înălțime coloană, m 2,00
Diametru interior, m 0,16
Înălțime umplutură, m 1,00
Înălțime bază coloană, m 0,55
Diametru interior bază, m 0,16
Umplutură Inele Raschig
Pagina | 111
Figura III.2. Instalația pilot de absorbţie-desorbţie
În acest context, împreună cu colegii din colectivul de cercetare dorim să adaptăm instalația
pilot de absorbție – desorbție în vederea tratării și purificării gazului de sinteză prin eliminare de
CO2.
În plan academic îmi propun să obțin titlul de profesor universitar în domeniul inginerie
chimică, să rămân activă în viața comunității academice, să contribui la dezvoltarea relațiilor de
colaborare cu mediul preuniversitar, cu mediul universitar și cu agenții economici, precum și să
promovez imaginea facultății și a universității, atât în țară cât și în străinătate.
Pagina | 112
IV. Bibliografie
Adl M., Sheng K., Gharibi A. (2015). Examining a pretty simple and low cost method for
modeling of biogas production from biodegradable solids, Energy Procedia, 75: 748-
753.
Agamuthu P., Tan Y.S., Fauziah S.H. (2013). Bioremediation of Hydrocarbon Contaminated
Soil Using Selected Organic Wastes, Procedia Environmental Sciences, 18: 694-702.
Akpor O.B., Igbinosa O.E., Igbinosa O.O. (2007). Studies on the effect of petroleum
hydrocarbon on the microbial and physico-chemicals characteristics of soil, African
Journal of Biotechnology, 6: 1939–1943.
Al-Waili N., Salom K., Al-Ghamdi A., Ansari M.J. (2012). Antibiotic, Pesticide, and Microbial
Contaminants of Honey: Human Health Hazards, The Scientific World Journal, 1-9.
Andrews J.F. (1969). A mathematical model for the continuous culture of microorganisms
utilizing inhibitory substrates, Biotechnology and Bioengineering, 10: 707–723.
ANPM - Agenția Națională pentru Protecția Mediului (2014). Raport național privind starea
mediului anul 2013, București.
Antoni D., Zverlov V.V., Schwarz W.H. (2007). Biofuels from microbes, Applied Microbiology
and Biotechnology, 77: 23 – 35.
ARD-EC: Agriculture and Rural Development European Commission (2017). EU honey
market situation in 2015, accesată în data de 31 ianuarie 2017, de la:
https://ec.europa.eu/agriculture/honey_en .
Arena U., Di Gregorio F., Santonastasi M. (2010). A techno-economic comparison between
two design configurations for a small scale, biomass-to-energy gasification based
system, Chemical Engineering Journal, 162: 580–590.
Ariesyady H.D., Ito T., Okabe S. (2007). Functional bacterial and archaeal community
structures of major trophic groups in a full scale anaerobic sludge digester, Water
Research, 41:1554–1568.
Astals S., Ariso M., Galí A., Mata-Alvarez J. (2011). Co-digestion of pig manure and glycerine:
Experimental and modelling study, Journal of Environmental Management, 92: 1091-
1096.
Pagina | 113
Baggio A., Gallina A., Benetti C., Mutinelli F. (2009). Residues of antibacterial drugs in honey
from the Italian market, Food Additives & Contaminants: Part B, 2: 52–58.
Balan E. (2015). Regional Agriculture in Romania: A Quantitative Assessment, Global
Economic Observer,3(1): 118-126.
Bang L.M., Buntting C., Molan P. (2003). The effect of dilution on the rate of hydrogen
peroxide production in honey and its implications for wound healing, The Journal of
Alternative and Complementary Medicine, 9(2): 267–273.
Barganska Z., Namiesnik J., Slebioda M. (2011). Determination of antibiotic residues in honey,
Trends in Analytical Chemistry, 30: 1035–1041.
Basualdo C., Sgroy V., Finola M.S., Marioli J.M. (2007). Comparison of the antibacterial
activity of honey from different provenance against bacteria usually isolated from skin
wounds, Veterinary Microbiology, 124: 375–381.
Batstone D.J., Keller J., Angelidaki I., Kalyuzhnyi S.V., Pavlostathis S.G. et al. (2002). The
IWA Anaerobic Digestion Model No 1 (ADM1), Water Science and Technology, 45:
65-73.
Bento F.M., Camargo F.A.O., Okeke B.C., Frankenberger W.T. (2005). Comparative
bioremediation of soils contaminated with diesel oil by natural attenuation,
biostimulation and bioaugmentation, Bioresource Technology, 96( 9): 1049-1055.
Biernacki P., Steinigeweg S., Borchert A., Uhlenhut F. (2013). Application of Anaerobic
Digestion Model No. 1 for describing anaerobic digestion of grass, maize, green weed
silage, and industrial glycerine, Bioresource Technology, 127: 188–194.
Bingol D., Tekina N., Alkan M. (2010). Brilliant Yellow dye adsorption onto sepiolite using a
full factorial design, Applied Clay Science, 50: 315-321.
Bogdanov S. (1997). Nature and origin of the antibacterial substances in honey. Lebensmittel-
Wissenschaft & Technologie, 30: 748–753.
Bogdanov S. (2006). Contaminants of bee products. Apidologie (Celle), 37: 1–18.
Bohm D.A., Stachel C.S., Gowik P. (2012). Confirmatory method for the determination of
streptomycin and dihydrostreptomycin in honey by LC–MS/MS, Food Additives &
Contaminants: Part A, 29: 189–196.
Bolhar-Nordenkampf M. (2004a). Techno-Economic Assessment on the Gasification of
Biomass on the Large Scale for Heat and Power Production, Vienna University of
Technology, chapter 2.
Pagina | 114
Bolhàr-Nordenkampf M., Hofbauer H. (2004b). Gasification Demonstration Plants In Austria,

IV. International Slovak Biomass Forum, Bratislava February 9th – 10th: 227 – 230.
Bolhar-Nordenkampf M., Pröll T., Aichernig C., Hofbauer H. (2004c). Techno Economical
Assessment of Combined Heat and Power Production from Biomass, in: Proceedings
of the 2nd World Conference and Exhibition on Biomass, 2105 – 2108.
Box G.E.P., Hunter J.S., Hunter W.G. (2005). Statistics for Experimenters: design, Innovation,
and Discovery, John Wiley&Sons: Hoboken, NJ, 639 pp.
Brusseau M.L., Jessup R.A., Rao P.S.C. (1991). Nonequilibrium sorption of organic chemicals:
elucidation of rate-limiting processes, Environmental Science & Technology, 25(1):
134-142.
Bruton T., Tottenham F. (2008). Biomass CHP market potential in the Western Region: An
assessment, Western Development Commission – WDC, Ireland.
Bunting C.M. (2001), The production of hydrogen peroxide by honey and its relevance to
wound healing, MSc thesis, University of Waikato: Hillcrest, New Zealand, 328pp.
Caputo A.C., Palumbo M., Pelagagge P.M., Scacchia F. (2005). Economics of biomass energy
utilization in combustion and gasification plants: effects of logistic variables, Biomass
Bioenergy, 28: 35-51.
Cara M.C., Dumitrel G.A., Glevitzky M., Mischie C., Silaghi-Perju D. (2013). Thermal
degradation of streptomycin residues in honey during storage, Food Technology and
Biotechnology, 51(3): 429-433.
Cara M.C., Dumitrel G.A., Glevitzky M., Perju D. (2012). Stability of tetracycline residues in
honey, Journal of the Serbian Chemical Society, 77(7): 879-886.
Cavia M. M., Fernandez-Muino M. A., Alonso-Torre S. R., Huidobro J. F., Sancho M. T.
(2007). Evolution of acidity of honeys from continental climates: Influence of induced
granulation, Food Chemistry, 100: 1728-1733.
CBI - Centre for the Promotion of Imports (2016). What is the demand for honey in Europe?,
accesată în data de 31 ianuarie 2017, de la: https://www.cbi.eu/market-
information/honey-sweeteners/trade-statistics/ .
CEC - Commission of The European Communities (2006). Thematic Strategy for Soil
Protection, Bruxelle, SEC: 1165.
Cerqueira V.S., Peralba M.C.R., Camargo F.A.O., Bento F.M. (2014). Comparison of
bioremediation strategies for soil impacted with petrochemical oily sludge,
Pagina | 115
International Biodeterioration & Biodegradation, 95: 338-345.

Chae K.J., Jang A., Yim S.K., Kim I.S. (2008). The effects of digestion temperature and
temperature shock on the biogas yields from the mesophilic anaerobic digestion of
swine manure, Bioresource Technology, 99: 1–6.
Chebira B., Boultif L., Agabou A., Mekroud A. (2015). Validation of a high performance liquid
chromatography (HPLC) method to detect and quantify some antibiotics residues in
honey, Advances in Animal and Veterinary Sciences, 3(5): 295-301.
Chirife J., Herszage L., Joseph A., Kohn E.S. (1983). In vitro study of bacterial growth
inhibition in concentrated sugar solutions: micro-biological basis for the use of sugar in
treating infected wounds. Antimicrobial Agents and Chemotherapy, 23(5): 766–773.
Choorit W., Wisarnwan P. (2007). Effect of temperature on the anaerobic digestion of palm oil
mill effluent, Electronic Journal of Biotechnology, 10(3): 376-385.
Cioabla A.E., Djuric A., Dumitrel G.A., Chirilă D., Pode V. (2017a). Biogas Production Using
Waste Waters – Influence of Process Parameters for Test RIG at Laboratory Scale,
Studia UBB Chemia, LXII(1): 51 – 60.
Cioabla A.E., Dumitrel G.A., Ionel I. (2013a). Biogas Production by Anaerobic Digestion of
Agricultural Biomass: Factorial Design Analysis, Interdisciplinary Research in
Engineering: Steps Towards Breakthrough Innovation for Sustainable Development,
Book Series: Advanced Engineering Forum, 8-9: 85-92.
Cioabla A.E., Dumitrel G.A., Ionel I. (2017c). Evaluation of anaerobe Digestion Performances
of some substrates and co-substrates with simple models, Revista de Chimie. 68(12),
acceptată spre publicare.
Cioabla A.E., Ionel I., Bisorca D., Neamt I., Dumitrel G.A. (2013c). Small-Scale Biogas
Production using Residual Sludge as Substrate, Journal of Environmental Protection
and Ecology,14(4): 1777 – 1784.
Cioabla A.E., Ionel I., Dumitrel G.A., Negrea P., Pode V. (2012a). Biogas Production through
Anaerobic Digestion of some Agro-Industrial Residues, Revista de Chimie (Bucharest),
63(6): 629 – 632.
Cioabla A.E., Ionel I., Dumitrel G.A., Popescu F. (2012b). Comparative study on factors
affecting anaerobic digestion of agricultural vegetal residues, Biotechnology for
Biofuels, 5(39): 1-9.
Cioabla A.E., Ionel I., Tenchea A., Dumitrel G.A., Pode V. (2013b). Solid Biofuel Database -
Pagina | 116
Potential of using Vegetal Biomass in Biogas Production, Revista de Chimie, 64(2):

186-190.
Cojocaru A., Maior I. (2010). Studii și aplicații de coroziune și dizolvare anodică a metalelor,
Editura Electra.
Constantin G., Negrea R. (2004). Lecții de statistică descriptivă, Universitatea de Vest,
Timisoara, Romania.
Cooper R.A., Molan P.C., Harding K.G. (1999). Antibacterial activity of honey against strains
of Staphylococcus aureusfrom infected wounds, Journal of the Royal Society of
Medicine, 92(6): 283–285.
Cooper R.A., Molan P.C., Harding K.G. (2002). The sensitivity to honey of Gram-positive
cocci of clinical significance isolated from wounds, Journal of Applied Microbiology,
93(5): 857–863.
CRL Guidance Paper of 7 December 2007 (2007). CRLs view on state of the art analytical
methods for national residue control plans, Community Reference Laboratories (CRLs)
for residues according to Council Directive 96/23/EC: 1–8.
Čuláková V., Kiss E., Kubincová J., Šilhár S. (2008), Kinetics of degradation of oxytetracycline
and tetracycline in honey and in a glucose-fructose model mixture in various storage
conditions, Journal of Food and Nutrition Research, 47(3), 139-144.
Davis J. R. (2000). Corrosion-Understanding the basics, Editura ASM International.
Decker T., Menrad K. (2007). Regulation and innovation in biogas technology in selected
European countries, International Journal of Public Policy, 2(1-2): 89-108.
Demirel B., Scherer P. (2008a). The roles of acetotrophic and hydrogenotrophic methanogens
during anaerobic conversion of biomass to methane: a review, Reviews in
Environmental Science and Bio/Technology, 7: 173–190.
Demirel B., Scherer P. (2008b). Production of methane from sugar beet silage without manure
addition by a single-stage anaerobic digestion process, Biomass Bioenergy, 32(3): 203–
209.
Dewil R., Lauwers J., Appels L., Gins G., Degrève J., Van Impe J. (2011). Anaerobic digestion
of biomass and waste: current trends in mathematical modeling, Proceedings of the 18th
World Congress The International Federation of Automatic Control, Milano (Italy)
August 28 - September 2.
Donoso-Bravo A., Pérez-Elvira S.I., Fdz-Polanco F. (2010). Application of simplified models
Pagina | 117
for anaerobic biodegradability tests. Evaluation of pretreatment processes, Chemical

Engineering Journal, 160: 607-614.
Dumitrel G.A., Cioabla A.E., Ionel I., Varga L.A. (2017b). Experiments and Modeling of
biogas Production by Anaerobic Digestion of Agricultural Resources, Revista de
Chimie. 68(6), acceptată spre publicare.
Dumitrel G.A., Teodor T., Holotescu C., Militaru C.M. (2011). Computational Tool for
Techno-Economical Evaluation of Steam/Oxygen Fluidized Bed Biomass Gasification
Technologies, Proceedings of World Academy of Science, Engineering and Technology,
Venice, Italy, 76: 250-255.
Dupla M., Conte T., Bouview J.C., Bernet N., Steyer J.P. (2004). Dynamic evaluation of a fixed
bed anaerobic-digestion process in response to organic overloads and toxicant shock
loads, Water Science and Technology, 49(1): 61–68.
Džidić S., Šušković J., Kos B. (2008). Antibiotic resistance mechanisms in bacteria:
biochemical and genetic aspects. Food Technology and Biotechnology, 46:11–21.
EC - European Council Regulation No 470/2009 of 6 May 2009 laying down Community
procedures for the establishment of residue limits of pharmacologically active sub-
stances in foodstuffs of animal origin (2009). Official Journal of the European Union,
L152: 11–22.
EC - European Union Regulation No. 37/2010 (2010) on pharmacologically active substances
and their classification regarding maximum residue limits in foodstuffs of animal origin,
Official Journal of the European Union L15:1-72.
Edder P., Cominoli A., Corvi C. (1999). Determination of streptomycin residues in food by
solid-phase extraction and liquid chromatography with post-column derivatization and
fluorometric detection, Journal of Chromatography A, 830: 345–351.
Einspanier R., Lutz B., Rief S., Berezina O., Zverlov V., Schwarz W.H., Mayer J. (2004).
Tracing residual recombinant feed molecules during digestion and rumen bacterial
diversity in cattle fed transgene maize, European Food Research and Technology, 218:
269–273.
EST - Electronic Statistics Textbook (2017). F Distribution Tables, StatSoft, Inc., Tulsa, OK,
USA, accesată în data de 2 februarie 2017, de la
(http://www.statsoft.com/textbook/distribution-tables/).
European Standard DIN EN 14774-2:2010: Solid Biofuels. Determination of Moisture Content.
Pagina | 118
Oven Dry Method.

European Standard DIN EN 14775:2010: Solid Biofuels. Determination of Ash Content.
European Standard DIN EN 14918:2010: Solid Biofuels. Determination of Calorific Value.
European Standard DIN EN 15104: 2011: Solid Biofuels. Determination of Total Content of
Carbon, Hydrogen and Nitrogen. Instrumental Methods.
European Standard DIN EN 15148: 2010: Solid Biofuels. Determination of the Content of
Volatile Matter.
European Standard DIN EN 15290:2011: Solid Biofuels. Determination of Major Elements.
European Standard DIN EN 15297: 2011: Solid Biofuels. Determination of minor elements As,
Cd, Co, Cr, Cu, Hg, Mn, Mo, Ni, Pb, Sb, V and Zn.
Foscolo P. U., Gallucci K. (2008). Integration of particulate abatement, removal of trace
elements and tar reforming in one biomass steam gasification reactor yielding high
purity syngas for efficient CHP and power plants, in 16th European Biomass
Conference and Exhibition, Valencia.
Frascari D., Cappelletti M., Fedi S., Zannoni D., Nocentini M., Pinelli D. (2010). 1,1,2,2-
Tetrachloroethane aerobic cometabolic biodegradation in slurry and soil-free
bioreactors: A kinetic study, Biochemical Engineering Journal, 52: 55–64.
FRD Center (Factor Regional Development) (2015). Biofuels (Biogas, Biomass, Biodiesel)
Sector In Romania, 1-8.
Freitas D. F., Porto C. E. D., Vieira E. P., Siqueira M. E. P. B. (2010). Three-phase, liquid-
phase microextraction combined with high performance liquid chromatography-
fluorescence detection for the simultaneous determination of fluoxetine and
norfluoxetine in human plasma. Journal of Pharmaceutical and Biomedical Analysis,
51(1): 170-177.
Furnsinn S., Gunther M., Stummer C. (2007). Adopting energy flow charts for the economic
analysis of process innovations, Technovation, 27: 693-703.
Gačić M., Bilandžić N., Šipušić Đ. I., Petrović M., Kos B., Vahčić N., Šušković J. (2015).
Degradation of Oxytetracycline, Streptomycin, Sulphathiazole and Chloramphenicol
Residues in Different Types of Honey, Food Technolology and Biotechnology, 53(2):
154–162.
García-Gen S., Sousbie P., Rangaraj G., Lema J. M., Rodríguez J., Steyer J.-P., Torrijos M.
(2015). Kinetic modelling of anaerobic hydrolysis of solid wastes, including
Pagina | 119
disintegration processes, Waste Management, 35: 96-104.

Ghazali F.M., Rahman R.N.Z.A., Salleh A.B., Basri M. (2004). Biodegradation of
hydrocarbons in soil by microbial consortium. International Biodeterioration &
Biodegradation, 54: 61–67.
Gomes H. I., Dias-Ferreira C., Ribeiro A. B. (2013). Overview of in situ and ex situ remediation
technologies for PCB-contaminated soils and sediments and obstacles for full-scale
application, Science of the Total Environment, 445–446: 237-260.
Graef S.P., Andrews J. F. (1974). Mathematical modeling and control of anaerobic digestion,
Journal of the American Institute of Chemical Engineers, 136: 101–131.
Granja R.H.M.M., Montes Niño A.M., Zucchetti R.A.M., Montes Niño R.E., Patel R., Salerno
A.G. (2009). Determination of streptomycin residues in honey by liquid
chromatography-tandem mass spectrometry, Analytica Chimica Acta, 637: 64–67.
Grigore G., (2008). Fitoterapia și apiterapia. Boli tratate cu plante medicinale și produse
apicole, Bucureşti, Ed. Ştefan, p. 98-115.
Grigoryan K., (2015), Chapter 12 - Safety of Honey, p. 217-246, in: Regulating Safety of
Traditional and Ethnic Foods, edited by: V. Prakash, Olga Martin-Belloso, Larry
Keener, Sian Bethan Astley, Susanne Braun, Helena McMahon and Huub Lelieveld,
Academic Press, 535 pag., ISBN: 978-0-12-800605-4.
Grunwald E., Mureşan L., Vermeşan H., Vermeşan G., Culic A. (2005). Tratat de
Galvanotehnică, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă.
Hamid S., Saeed M.A. (1991). Bee keeping. Hamdard Medicus, 34(3): 94–95.
Hamouda H.M., Abouwarda A. (2011). Antimicrobial activity of bacterial isolates from honey,
International Journal of Microbiology Research, 2: 82–85.
Haritash A.K., Kaushik C.P. (2009). Biodegradation aspects of polycyclic aromatic
hydrocarbons (PAHs): review, Journal of Hazardous Materials, 169: 1-15.
Harper B.M., Stiver W.H., Zytner R.G. (2003). Nonequilibrium nonaqueous phase liquid mass
transfer model for soil vapour extraction systems, Journal of Environmental
Engineering, 129(8): 745-754.
Hofbauer H., Knoef H. (2005). Success Stories on Biomass Gasification, in Handbook biomass
gasification, BTG: 115-161.
Hofbauer H., Rauch R., Bosch K., Koch R., Aichernig C. (2002). Biomass CHP Plant Güssing
– A Success Story, Expert Meeting on Pyrolysis and Gasification of Biomass and Waste;
Pagina | 120
October 2002, Strasbourg, France, accesată în data de 17 aprilie 2017, de la:

http://members.aon.at/biomasse/strassbourg.pdf.
Horie M., Saito H., Natori T., Nagata J., Nakazawa H. (2005). Determination of streptomycin
and dihydrostreptomycin in honey by liquid chromatography–electrospray mass
spectrometry, Journal of Liquid Chromatography & Related Technologies, 27: 863–
874.
Ionel I., Ionel S., Nicole D. (2007). Correlative comparison of two optoelectronic carbon
monoxide measuring instruments, Optoelectronics and Advanced Materials Journal,
9(11): 3541–3545.
IPSEpro Process Simulator (2008). System Version 4.0, SimTech Simulation Technology.
Jeon M., Rhee Paeng I. (2008). Quantitative detection of tetracycline residues in honey by a
simple sensitive immunoassay. Analytica Chimica Acta, 626(2): 180-185.
Jimenez M., Mateo J. J., Huerta T., Mateo M. (1994). Influences of the storage conditions on
some physicochemical and mycological parameters of honey, Journal of the Science of
Food and Agriculture, 64: 67–74.
Kadam R., Panwar N.L. (2017). Recent advancement in biogas enrichment and its applications,
Renewable and Sustainable Energy Reviews, 73: 892–903.
Kafle G.K., Kim S. H. (2013). Anaerobic treatment of apple waste with swine manure for
biogas production: Batch and continuous operation, Applied Energy, 103: 61-72.
Kao C., Chien H., Surampalli R., Chien C., Chen C. (2010). Assessing of Natural Attenuation
and Intrinsic Bioremediation Rates at a Petroleum-Hydrocarbon Spill Site: Laboratory
and Field Studies, Journal of Environmental Engineering, 136(1): 54–67.
Karamalidis A.K., Evangelou A.C., Karabika E., Koukkou A.I., Drainas C., Voudrias E.A.
(2010). Laboratory scale bioremediation of petroleum-contaminated soil by indigenous
microorganisms and added Pseudomonas aeruginosa strain Spet, Bioresource
Technology, 101(16): 6545-6552.
Kibblewhite M.G., Ritz K., Swift M.J. (2008). Soil health in agricultural systems, Philosophical
Transactions of the Royal Society B, 363: 685–701.
Kivrak İ., Kivrak Ş., Harmandar M. (2016). Development of a rapid method for the
determination of antibiotic residues in honey using UPLC-ESI-MS/MS, Food Science
and Technology, 36(1): 90-96.
Koch K., Lübken M., Gehring T., Wichern M., Horn H. (2010). Biogas from grass silage –
Pagina | 121
Measurements and modeling with ADM1, Bioresource Technology, 101: 8158–8165.

Krishna Kafle G., Chen L. (2016). Comparison on batch anaerobic digestion of five different
livestock manures and prediction of biochemical methane potential (BMP) using
different statistical models, Waste Management, 48: 492-502.
Krishna Prasad R., Srivastava S.N. (2009). Electrochemical degradation of distillery spent wash
using catalytic anode: Factorial design of experiments, Chemical Engineering Journal,
146: 22-29.
Kumar S. (2010a). Performance study for anaerobic digestion of municipal solid waste in a
single phase reactor, International Journal of Environment and Pollution, 43(1-3): 16-
31.
Kumar S., Mukherjee S., Devotta S. (2010b). Anaerobic digestion of vegetable market waste
in India, World Review of Science, Technology and Sustainable Development, 7(3): 217-
224.
Kutcherov V., Kolesnikov A. (2013). Hydrocarbon, Publisher: InTech, ISBN 978-953-51-
0927-3, 216 pagini.
Kwakman P.H., Te Velde A.A., De Boer L., Speijer D.V., Enbroucke-Grauls C.M., Zaat S.A.
(2010). How honey kills bacteria. Official Journal of the Federation of American
Societies for Experimental Biology, 24: 2576–2582.
Kythreotou N., Florides G., Tassou S. A. (2014). A review of simple to scientific models for
anaerobic digestion, Renewable Energy, 71: 701-714.
Lagarias J. C., Reeds J. A., Wright M. H., Wright P. E. (1998). Convergence Properties of the
Nelder--Mead Simplex Method in Low Dimensions, SIAM Journal on Optimization,
9(1): 112-147.
Landerkin G.B., Katznelson H. (1957). Stability of antibiotics in honey and sugar syrup as
affected by temperature, Applied Microbiology, 5: 152–154.
Latinwo G. K., Agarry S. E. (2015). Modelling the Kinetics of Biogas Production from
Mesophilic Anaerobic Co-Digestion of Cow Dung with Plantain Peels, International
Journal of Renewable Energy Development (IJRED), 4(1): 55-63.
Li C., Champagne P., Anderson B. C. (2011). Evaluating and modeling biogas production from
municipal fat, oil, and grease and synthetic kitchen waste in anaerobic co-digestions,
Bioresource Technology, 102: 9471-9480.
Li J., Chen L., Wang X., Jin H., Ding L., Zhang K., Zhang H. (2008). Determination of
Pagina | 122
tetracyclines residues in honey by on-line solid-phase extraction high-performance

liquid chromatography, Talanta, 75(5): 1245-1252.
Liedekerke M., Prokop G., Rabl-Berger S., Kibblewhite M., Louwagie G. (2014). Progress in
the management of Contaminated Sites in Europe, European Commission's Joint
Research Centre, Luxembourg: Publications Office of the European Union, Report EUR
26376 EN.
Lo H.M., Kurniawan T.A., Sillanpää M.E.T., Pai T.Y., Chiang C.F., Chao K.P., Liu M.H.,
Chuang S.H., Banks C.J., Wang S.C., Lin K.C., Lin C.Y., Liu W.F., Cheng P.H., Chen
C.K., Chiu H.Y., Wu H.Y. (2010). Modeling biogas production from organic fraction
of MSW co-digested with MSWI ashes in anaerobic bioreactors, Bioresource
Technology, 101: 6329-6335.
Lyberatos G., Skiadas I.V. (1999). Modelling of anaerobic digestion - a review, Global Nest:
The International Journal, 1(2): 63–76.
Majno G. (1991). The Healing Hand: Man and Wound in the Ancient World, Harvard
University Press: Cambridge, MA, 600 pp.
Marghitas L. A. (2008). Albinele si produsele lor , Editura Ceres: Bucuresti, Romania, 390pp.
Martel A.C., Zeggane S., Drajnudel P., Faucon J.P., Aubert M. (2006). Tetracycline residues in
honey after hive treatment, Food Additives and Contaminants, 23(3): 265–273.
Mata-Alvarez J. (2002). Biomethanization of the Organic Fraction of Municipal Solid Wastes,
IWA Publishing, London, Advanced Engineering Forum, 8-9: 91.
Mavric E., Wittmann S., Barth G., Henle T. (2008). Identification and quantification of
methylglyoxal as the dominant antibacterial constituent of Manuka (Leptospermum
scoparium) honeys from New Zealand. Molecular Nutrition & Food Research,52(4):
483–489.
Maya K., Upadhyay S.N., Singh R.S., Dubey S. K. (2012). Degradation kinetics of chlorpyrifos
and 3,5,6-trichloro-2-pyridinol (TCP) by fungal communities, Bioresource Technology,
126: 216–223.
MDRAP, Ministry of Regional Development and Public Administration (2013). Regional
Operational Programme.
Megharaj M., Ramakrishnan B., Venkateswarlu K., Sethunathan N., Naidu R. (2011).
Bioremediation approaches for organic pollutants: A critical perspective, Environment
International, 37(8): 1362-1375.
Pagina | 123
Moeller N., Mueller-Seitz E., Scholz O., Hillen W., Berg-werff A., Petz M. (2007). A new
strategy for the analysis of tetracycline residues in foodstuffs by a surface plasmon
resonance biosensor, European Food Research and Technology, 224: 285–292.
Mohammed D., Ramsubhag A., Beckles D.M. (2007). An Assessment of the Biodegradation
of Petroleum Hydrocarbons in Contaminated Soil Using Non-indigenous, Commercial
Microbes, Water, Air, & Soil Pollution, 182(1-4): 349-356.
Mohammed N., Allayla R. I. (1997). Modeling transport and biodegradation of BTX
compounds in saturated sandy soil, Journal of Hazardous Materials, 54(3): 155-174.
Molan P.C. (1992a). The antibacterial activity of honey: 1. The nature of the antibacterial
activity, Bee World, 73(1): 5–28.
Molan P.C. (1992b). The antibacterial activity of honey 2. Variation in the potency of the
antibacterial activity, Bee World, 73(2): 59–76.
Molan P.C., Betts J.A. (2004). Clinical usage of honey as a wound dressing: An update. Journal
of Wound Care, 13(9): 353–356.
Molan P.C., Russell K.M. (1988). Non-peroxide antibacterial activity in some New Zealand
honeys, Journal of Apicultural Research, 27: 62–67.
Molino F., Lázaro R., Pérez C., Bayarri S., Corredera L., Herrera A. (2011). Effect of
pasteurization and storage on tetracycline levels in honey, Apidologie, 42(3): 391-400.
Moreno J., Cruz C., Renzoni A. (2005). Tracking methicillin resistant Staphylococcus
aureusclones Colombian hospitals over 7 years (1996–2003): emergence of a new
dominant clone, International Journal of Antimicrobial Agents, 25: 457–462.
Moussa A., Noureddine D., Si Mohamed H., Abdelmelek M., Saad A. (2012). Antibacterial
activity of various types of Algeria against Staphylococcus aureus and Streptococcus
pyogenes. Asian Pacific Journal of Tropical Medicine, 5(10): 773–776.
Nadim F., Hoag G. E., Liu S., Carley R.J., Zack P. (2000). Detection and remediation of soil
and aquifer systems contaminated with petroleum products: an overview, Journal of
Petroleum Science and Engineering, 26(1–4):169-178.
Nagel F., Schildhauer T., McCaughey N., Biollaz S. (2009). Biomass integrated gasification
fuel cell systems – Part 2: Economic analysis, International Journal of Hydrogen
Energy, 34: 6826-6844.
Nathan C. C. (1973). Corrosion Inhibitors, Editura Betz Laboratories Inc..
O’Sullivan C.A., Burrell P.C., Clarke W.P., Blackall L.L. (2005). Structure of a cellulose
Pagina | 124
degrading bacterial community during anaerobic digestion, Biotechnology and

Bioengineering, 92: 871–878.
Okoh A.I. (2006). Biodegradation alternative in the cleanup of petroleum hydrocarbon
pollutants, Biotechnology and Molecular Biology Reviews, 1: 38–50.
Oliveira A.L.M., Costa J. D., Sousa M. B., Alves J., Jailson N., Campos A. R. N., Santana R.
A. C., Prasad S. (2015). Studies on electrodeposition and characterization of the Ni–W–
Fe alloys coatings, Journal of Alloys and Compounds, 619: 697–703.
Oppong G., Montague G. A., Elaine B., Obe Freng M. (2013). Towards Model Predictive
Control on Anaerobic Digestion Process, IFAC Proceedings Volumes, 46(32): 684-
689.
Pain B.F., Hepherd R.Q. (1985). Anaerobic digestion of livestock wastes, in: B.F. Pain, R.Q.
Hepherd (Eds.), Anaerobic Digestion of Farm Waste, NIRD Technical Bulletins
Reading, pp. 9–14.
Pala D. M., de Carvalho D. D., Pinto J. C., Sant’Anna Jr. G. L. (2006). A suitable model to
describe bioremediation of a petroleum-contaminated soil, International
Biodeterioration & Biodegradation, 58(3–4): 254-260.
Palanikumar K., Dawim J.P. (2009). Assessment of some factors influencing tool wear on the
machining of glass fibre-reinforced plastics by coated cemented carbide tools, Journal
of Materials Processing Technology, 209: 511–519.
Pancorbo A.C., Terrones S.C., Carretero A.S., Gutierrez A.F. (2008). Reversed-phase high-
performance liquid chromatography coupled to ultraviolet and electrospray time-of-
flight mass spectrometry on-line detection for the separation of eight tetracyclines in
honey samples, Journal of Chromatography A, 1195: 107–116.
Pang G.F., Zhang J.J., Cao Y.Z., Fan C.L., Lin X.M., Li Z.Y., Jia G.Q. (2004). Evaluation of
analyte stability and method ruggedness in the determination of streptomycin residues
in honey by liquid chromatography with post-column derivatization, Journal of AOAC
International, 87: 39–44.
Pastor-Navarro N., Morais S., Maquieira Á., Puchades R. (2007). Synthesis of haptens and
development of a sensitive immunoassay for tetracycline residues. Application to honey
samples, Analytica Chimica Acta, 594(2): 211-218.
Pena A. , Pelantova N., Lino C.M., Silveira M.I.N., Solich P. (2005). Validation of an
Analytical Methodology for Determination of Oxytetracycline and Tetracycline
Pagina | 125
Residues in Honey by HPLC with Fluorescence Detection, Journal of Agricultural and

Food Chemistry, 53: 3784-3788.
Penniall C. (2008). Feasibility Study into the Potential for Gasification Plant in the New
Zealand Wood Processing Industry, MS Thesis, Univ. Canterbury.
Pepper I.L., Gerba C.P., Brusseau M.L. (1996). Pollution science, San Diego: Academic Press,
376 pagini.
Perelo L.W. (2010). In situ and bioremediation of organic pollutants in aquatic sediments:
review, Journal of Hazardous Materials, 169: 81-89.
Ponnusami V., Krithika V., Madhuram R., Srivastava S.N. (2007). Biosorption of reactive due
using acid-treated rice husk: Factorial design analysis, Journal of Hazardous Materials,
142: 397-403.
Pozdniakova T. A., Costa J. C., Santos R. J., Alves M. M., Boaventura R. A. R. (2012).
Anaerobic biodegradability of Category 2 animal by-products: Methane potential and
inoculum source, Bioresource Technology, 124: 276-282.
Proll T., Hofbauer H. (2008). Development and Application of a Comprehensive Simulation
Tool for Biomass Gasification Based Processes, International Journal of Chemical
Reactor Engineering, 6: A89.
Qin G., Gong D., Fan M.-Y. (2013). Bioremediation of petroleum-contaminated soil by
biostimulation amended with biochar, International Biodeterioration &
Biodegradation, 85: 150-155.
Qin X.S., Huang G.H., He L. (2009). Simulation and optimization technologies for petroleum
waste management and remediation process control, Journal of Environmental
Management, 90(1): 54-76.
Quintana-Rizzo J., Salter S.R., Saul J.S. (2005). Solid phase extraction procedures for
validation of CHARM II sulfonamide, streptomycin and chloramphenicol positives and
detection of tylosin in honey, Apiacta, 40: 55–62.
Rajendran K., Kankanala H.R., Lundin M., Taherzadeh M.J. (2014). A Novel Process
Simulation Model (PSM) for Anaerobic Digestion Using Aspen Plus, Bioresource
Technology, 168: 7-13.
Rasi S., Veijanen A., Rintala J. (2007). Trace compounds of biogas from different biogas
production plants, Energy, 32: 1375–1380.
Rădoi I (1982). Introducere în coroziunea și protecția metalelor și aliajelor, Editura Facla.
Pagina | 126
Reis J. C. (1996). Chapter 8 - Remediation of Contaminated Sites, in Environmental Control in

Petroleum Engineering, 216-229.
Reybroeck W. (2003). Residues of antibiotics and sulphonamides in honey on the Belgian
market, Apiacta, 38: 23–30.
Reybroeck W., Daeseleire E., De Brabander H.F., Herman L. (2012). Review: Antimicrobials
in beekeeping. Veterinary Microbiology, 158(1-2): 1-11.
Rios E.C., Zimer A.M., Mendes P.C.D., Freitas M.B.J., de Castro E.V.R., Mascaro L.H., Pereir
E.C. (2015). Corrosion of AISI 1020 steel in crude oil studied by the electrochemical
noise measurements, Fuel, 150: 325–333.
Romano R.T., Zhang R. (2011). Anaerobic digestion of onion residuals using a mesophilic
Anaerobic Phased Solids Digester, Biomass Bioenergy, 35(10): 4174–4179.
Roy A. S., Baruah R., Borah M., Singh A. K., Deka Boruah H. P., Saikia N., Deka M., Dutta
N., Bora T. C. (2014). Bioremediation potential of native hydrocarbon degrading
bacterial strains in crude oil contaminated soil under microcosm study, International
Biodeterioration & Biodegradation, 94: 79-89.
Rutherford J. (2006). Heat and Power Applications of Advanced Biomass Gasifiers in New
Zealand’s Wood Industry, MS Thesis, Univ. Canterbury.
Sahlstrom L. (2003). A review of survival of pathogenic bacteria in organic waste used in
biogas plants, Bioresource Technology, 87: 161–166.
Samir K.K., Rao Y.S., Tian C.Z., Buddhi P.L., Tyagi R.D., Kao C.M. (2010). Bioenergy and
biofuel from biowastes and biomass, Reston: American Society of Civil Engineers, 44.
Sheikh D., Uz-Zaman S., Baqir Naqvi S., Rafi Sheikh M., Ghulam A. (1995). Studies on the
antimicrobial activity of honey, Pakistan Journal of Pharmaceutical Sciences, 8(1): 51–
62.
Skipper H.D. (1999). Bioremediation of contaminated soils. In: Sylvia, D.M. (Ed.), Principles
and Applications of Soil Microbiology. Prentice Hall, Upper Saddle River, NJ, 469–
481.
Smet E., Van Langenhove H., De Bo I. (1999). The emission of volatile compounds during the
aerobic and the combined anaerobic/aerobic composting of biowaste, Atmospheric
Environment, 33: 1295–1303.
Snowdon J.A., Cliver D.O. (1996). Microorganisms in honey, International Journal of Food
Microbiology, 31(1–3): 1–26.
Pagina | 127
Solomon R.D.J., Santhi V.S., Jayaraj V. (2006). Prevalence of antibiotics in nectar and honey
in South Tamilnadu, India, Integrative Biosciences, 10: 163–167.
Stinson E.E., Subers M.H., Petty J., White J.W. (1960). The composition of honey, v. separation
and identification of the organic acids, Archives of Biochemistry and Biophysics, 89: 6–
12.
Su Y., Zhang X., Wei X.-M., Kong J.-Y., Xia F.-F., Li W., He R. (2014). Evaluation of
simultaneous biodegradation of methane and toluene in landfill covers, Journal of
Hazardous Materials, 274: 367-375.
Surroop D., Mohee R. (2011). Comparative assessment of anaerobic digestion of municipal
solid waste at mesophilic and thermophilic temperatures, International Journal of
Environmental Technology and Management, 14(1-4): 238-251.
Syutsubo K., Nagaya Y., Sakai S., Miya A. (2005). Behavior of cellulose degrading bacteria in
thermophilic anaerobic digestion process, Water Science and Technology, 52: 79–84.
Tafdrup S. (1995). Viable energy production and waste recycling from anaerobic digestion of
manure and other biomass materials, Biomass Bioenergy, 9: 303 – 314.
Tajik H., Shokouhi F. (2009). In vitroevaluation of antimicrobial efficacy of natural honey in
comparison with sulfonamide derivatives, Journal of Animal and Veterinary Advances,
8: 23–25.
Tayar Peres G., Rath S., Reyes F. G. (2010). A HPLC with fluorescence detection method for
the determination of tetracyclines residues and evaluation of their stability in honey,
Food Control, 21(5): 620–625.
Thanasarakhan W., Kruanetr S., Deming R. L., Liawruangrath B., Wangkarn S., Liawruangrath
S. (2011). Sequential injection spectrophotometric determination of tetracycline
antibiotics in pharmaceutical preparations and their residues in honey and milk samples
using yttrium (III) and cationic surfactant, Talanta, 84(5): 1401-1409.
Tumin N., Arsyiah N., Halim A., Shahjahan M., Izani N., Sattar M. (2005a) Antibacterial
activity of local Malaysian honey, Malaysian Journal of Pharmaceutical Sciences, 3:
1–10.
Tumin N., Halim N.A., Shahjahan M., Noor Izani N.J., Sattar M.A., Khan A.H. (2005b)
Antibacterial activity of local Malaysian honey, Malaysian Journal of Pharmaceutical
Sciences, 3(2): 1–10.
Tylová T., Dlšovsk J., Novák P., Flieger M. (2010). High-throughput analysis of tetracycline
Pagina | 128
antibiotics and their epimers in liquid hog manure using Ultra Performance Liquid
Chromatography with UV detection. Chemosphere, 78(4): 78353-78359.
Van Bruijnsvoort M., Ottink S.J.M., Jonker K.M., de Boer E. (2004). Determination of
streptomycin and dihydrostreptomycin in milk and honey by liquid chromatography
with tandem mass spectrometry, Journal of Chromatography A, 1058: 137–142.
Vermesan H. (2008). Coroziune şi Protecţie Anticorozivă, Editura Risoprint.
Vica M., Glevitzky, M., Dumitrel G.A., Popa M., Varvara S. (2009). Microbiological role in
hazards analysis of natural honey processing. Journal of Agroalimentary Processes and
Technologies, 15(3): 353–360.
Vica M.L.; Glevitzky M.; Dumitrel G.A.; Junie L.M.; Popa M. (2014). Antibacterial activity
of different natural honeys from Transylvania, Romania, Journal of Environmental
Science and Health Part B-Pesticides Food Contaminants and Agricultural Wastes,
49(3): 176-181.
Vinas P., Balsalobre N., López-Erroz C., Hernández-Córdoba M. (2004). Liquid
chromatography with ultraviolet absorbance detection for the analysis of tetracycline
residues in honey, Journal of Chromatography A, 1022(1-2): 125-129.
Voidarou C., Alexopoulos A., Plessas S., Karapanou A., Mantzourani I., Stavropoulou E.,
Fotou K., Tzora A., Skoufos I., Bezirtzoglou E. (2011). Antibacterial activity of
different honeys against pathogenic bacteria, Anaerobe, 17: 375–379.
Wan G. H., Cui H., Zheng H. S., Zhou J., Liu L. J., Yu X. F. (2005). Determination of
tetracyclines residues in honey using high-performance liquid chromatography with
potassium permanganate–sodium sulfite–β-cyclodextrin chemiluminescence detection.
Journal of Chromatography. B - Analytical Technologies in the Biomedical and Life
Sciences, 824(1-2): 57-64.
Wang L., Weller C. L., Jones D. D., Hanna M. A. (2008). Contemporary issues in thermal
gasification of biomass and its application to electricity and fuel production, Biomass
Bioenergy, 32: 573-581.
Wang S., Zhang H.Y., Wang L., Duan Z.J., Kennedy I. (2006). Analysis of sulphonamide
residues in edible animal products: a review. Food Additives and Contaminants,
23:362–84.
Ward A.J., Hobbs P.J., Holliman P.J., Jones D.L. (2008). Optimisation of the anaerobic
digestion of agricultural resources, Bioresource Technology, 99: 7928–7940.
Pagina | 129
Wassenaa I. T. M. (2005). The use of antimicrobial agents in veterinary medicine and

implications for human health. Critical Reviews in Microbiology, 31: 155–169.
Werner D., Karapanagioti H. K., Höhener P. (2009). Diffusive partitioning tracer test for the
quantification of nonaqueous phase liquid (NAPL) in the vadose zone: Performance
evaluation for heterogeneous NAPL distribution, Journal of Contaminant Hydrology,
108(1–2): 54-63.
White J.W. Jr., Suers M.H., Schepartz A.I. (1963). The identification of inhibine, an
antibacterial factor in honey, as hydrogen peroxide and its origin in a honey glucose
oxidase system, Biochimica et Biophysica Acta, 73: 57–70.
Winston Revie R., Uhlig H. (2008). Corrosion and Corrosion Control, Wiley Interscience,
ISBN 0471732796.
Wu L., Hao Y., Sun C., Liu R. (2009). Effect of different solid concentration on biogas yield
and composition during anaerobic fermentation process, International Journal Global
Energy, 31(3-4): 240-250.
Wu X., Zhu J., Miller C. (2013). Kinetics study of fermentative hydrogen production from
liquid swine manure supplemented with glucose under controlled pH, Journal of
Environmental Science and Health, Part B, 48(6): 477-458.
Xu F., Li Y., Wang Z.-W. (2015). Mathematical modeling of solid-state anaerobic digestion,
Progress in Energy and Combustion Science, 51: 49–66.
Yang X., Zhang S., Yu W., Liu Z., Lei L., Li N., Zhang H. (2014). Ionic liquid-anionic
surfactant based aqueous two-phase extraction for determination of antibiotics in honey
by high-performance liquid chromatography, Talanta, 124:1 – 6.
Yao L., Jiang Y., Singanusong R., Datta N., Raymont K. (2004). Phenolic acids and abscisic
acid in Australian Eucalyptus honeys and their potential for floral authentication, Food
Chemistry, 86: 169–177.
Zhang Y., Piccard S., Zhou W. (2015). Improved ADM1 model for anaerobic digestion process
considering physico-chemical reactions, Bioresource Technology, 196: 279–289.
Pagina | 130
Anexa 1. Lista figurilor și a tabelelor
List of figures
Figura 2.1. Diagrama determinării antibioticelor din miere ....................................................... 19

Figura 2.2. Fracția masică de streptomicină detectată prin metodele ELISA și HPLC, în 16
probe de miere fortificate cu 20 μg/kg streptomicină (STR) ................................... 22
Figura 2.3. Degradarea streptomicinei din miere în funcție de temperatura de păstrare (a.
polifloră; b. tei; c. salcâm) ....................................................................................... 26
Figura 2.4. Degradarea streptomicinei din diferite tipuri de miere la temperaturile: a. 4oC; b.
22oC; c. 30oC; d. 40oC.............................................................................................. 27
Figura 2.5. Variația conținutului de streptomicină din mierea polifloră, în funcție de timpul și
temperatura de păstrare ............................................................................................ 29
Figura 2.6. Variația conținutului de streptomicină din mierea de tei, în funcție de timpul și
Figura 2.7. Variația conținutului de streptomicină din mierea de salcâm, în funcție de timpul și
Figura 2.8. Degradarea în timp a tetraciclinei din miere în funcție de temperatura de depozitare
(a. polifloră; b. tei; c. salcâm) .................................................................................. 35
Figura 2.9. Degradarea tetraciclinei din diferite tipuri de miere păstrată la temperatura de: a.
4oC; b. 22oC; c. 30oC; d. 70oC ................................................................................. 36
Figura 2.10. Variația conținutului de tetraciclină din mierea polifloră, în funcție de timpul și
Figura 2.11. Variația conținutului de tetraciclină din mierea de tei, în funcție de timpul și
Figura 2.12. Variația conținutului de tetraciclină din mierea de salcâm, în funcție de timpul și
Figura 2.13. Variația concentrației de tetraciclină din diferite tipuri de miere în timpul păstrării
la temperatura camerei și în întuneric ...................................................................... 40
Pagina | 131
Figura 2.14. Determinarea valorilor constantei de viteză pentru procesul de degradare a

tetraciclinei în timp în diferite tipuri de miere ......................................................... 41
Figura 2.15. Variația timpului de înjumătățire al TC în probele de miere cu pH-ul .................... 43
Figura 3.1. Gazeificatorul UNIQUE ............................................................................................ 58
Figura 3.2. Schema bloc a prototipului UNIQUE, dezvoltată în cadrul pachetului software
IPSEpro .................................................................................................................... 59
Figura 3.3. Schema fluxului tehnologic ce conține un gazeificator cu abur/oxigen, un sistem
UNIQUE de curățare a gazelor și un motor pe gaz.................................................. 60
Figura 3.4. Profitul obținut pe perioada întregii durate de exploatare a instalației pentru diferite
capacități ale acesteia ............................................................................................... 65
Figura 3.5. Evoluția profitului total în raport cu valoarea împrumutului bancar realizat ............ 66
Figura 3.6. Instalația de laborator pentru digestie anaerobă ........................................................ 70
Figura 3.7. Instalația pilot de digestie anaerobă ........................................................................... 71
Figura 3.8. Variația temperaturii în timpul procesului de digestie anaerobă a tărâțelor de grâu
degradate (WB) și a boabelor de porumb degradate (C) ......................................... 75
Figura 3.9. Variația pH-ului în timpul procesului de digestie anaerobă a tărâțelor de grâu
degradate (WB) și a boabelor de porumb degradate (C) ......................................... 76
Figura 3.10. Producția cumulată de biogaz de-a lungul procesului de digestie anaerobă a
tărâțelor de grâu degradate (WB) și a boabelor de porumb degradate (C) .............. 77
Figura 3.11. Variația temperaturii și a pH-ului pe o perioadă de 65 de zile de digestive anaerobă
a WB și Mix 2 .......................................................................................................... 78
Figura 3.12. Producția zilnică de biogaz pe durata celor 65 de zile de digestie anaerobă a WB și
Mix 2 ........................................................................................................................ 79
Figura 3.13. Clusterul cu valori de pH și temperatură pentru șarja Mix 2 și cantitățile de biogaz
produse ..................................................................................................................... 80
Figura 3.14. Clusterul cu valori de pH și temperatură pentru șarja WB și cantitățile de biogaz
produse ..................................................................................................................... 80
Figura 3.15. Valoarea medie a lui Q pentru nivelurile inferioare și superioare a celor doi factori
studiați ...................................................................................................................... 83
Figura 3.16. Reprezentarea efectelor principale pentru Q ........................................................... 84
Figura 3.17. Suprafața de variație a producției totale de biogaz – Q, (m3) .................................. 85
Figura 3.18. Reprezentarea efectelor interacțiunilor pentru Q ..................................................... 86
Pagina | 132
Figura 3.19. Diagrama Pareto ...................................................................................................... 87

Figura 3.20. Reprezentarea probabilităților normale a efectelor standardizate ........................... 87
Figura 3.21. Zonele principale în cadrul procesului de acumulare de metan .............................. 89
Figura 3.22. Producția cumulată de biogaz în timpul procesului de digestie anaerobă a WB, B,
Mix 1 și Mix 3.......................................................................................................... 91
Figura 3.23. Conținutul de metan din biogazul produs în timpul digestiei anaerobe a WB, B,
Mix 1 și Mix 3.......................................................................................................... 92
Figura 3.24. Evoluția cantității cumulate de metan în timpul procesului de digestie anaerobă
pentru substraturile investigate: datele experimentale și rezultatele modelelor
matematice ............................................................................................................... 93
Figura 3.25. Datele experimentale (markere) și modelele de creștere logistică (linii continue)
pentru producerea de metan în timpul digestiei anaerobe a W, C, WWTP, CWTP95
Figura 3.26. Datele experimentale (markere) și modelele Gompertz modificate (linii continue)
pentru producerea de metan în timpul digestiei anaerobe a W, C, WWTP, CWTP96
Figura III.1. Reacțiile biochimice descrise în modelul ADM1 (Batstone et al., 2002) ............. 108
Figura III.2. Instalația pilot de absorbţie-desorbţie ................................................................... 112
List of tables
Tabelul 2.1. Concentrațiile recomandate de către CRL pentru reziduurile de antibiotice în

miere ...................................................................................................................... 16
Tabelul 2.2. Parametrii pentru gradul de încredere al testului MaxSignal® Streptomycin
ELISA .................................................................................................................... 20
Tabelul 2.3. Parametrii pentru gradul de încredere al testului Ridascreen® Tetracyclin ELISA
............................................................................................................................... 21
Tabelul 2.4. Rezultatele comparative de detecție a tetraciclinei, folosind diferite metode ....... 23
Tabelul 2.5. Evoluția concentrației de STR în probele de miere în timpul păstrării la
temperaturi diferite. ............................................................................................... 25
Tabelul 2.6. Ecuațiile modelelor de regresie liniară multiplă de ordinul al doilea ce descriu
variația conținutului de streptomicină din miere, în funcție de timpul și
temperatura de păstrare .......................................................................................... 30
Tabelul 2.7. Indicatori statistici ................................................................................................. 31
Pagina | 133
Tabelul 2.8. Timpul estimat pentru degradarea completă și timpul de înjumătățire a

streptomicinei în diferite tipuri de miere, păstrate la diferite temperaturi. ............ 31
Tabelul 2.9. Variația concentrației de TC în probele de miere în timpul păstrării la diferite
temperaturi. ............................................................................................................ 34
Tabelul 2.10. Ecuațiile modelelor de regresie liniară .................................................................. 39
Tabelul 2.11. Indicatori statistici ................................................................................................. 39
Tabelul 2.12. Concentrațiile de tetraciclină în probele de miere testate și limita maximă de
tetraciclină din miere acceptată în România. ......................................................... 40
Tabelul 2.13. Efectul tipului de miere asupra valorilor k și t1/2 pentru procesul de degradare a
tetraciclinei în miere stocată la temperatura camerei, la întuneric. ....................... 42
Tabelul 2.14. Tipurile de miere studiate în vederea determinării activității antibacteriene ........ 45
Tabelul 2.15. Conținutul microbiologic inițial al probelor de miere utilizate ............................. 46
Tabelul 2.16. Parametrii fizico-chimici ai probelor de miere ...................................................... 47
Tabelul 2.17. Evoluția diametrului zonei de inhibiție ................................................................. 47
Tabelul 2.18. Analiza dispersională bifactorială ......................................................................... 50
Tabelul 3.1. Parametrii utilizați pentru evaluarea economică ...................................................... 64
Tabelul 3.2. Date economice pentru instalația pilot UNIQUE ..................................................... 64
Tabelul 3.3. Compoziția biogazului și a gazului natural .............................................................. 68
Tabelul 3.4. Proprietățile surselor vegetale testate pentru producerea de biogaz -1 .................... 73
Tabelul 3.5. Proprietățile surselor vegetale testate pentru producerea de biogaz - 2 ................... 74
Tabelul 3.6. Eficacitatea digestiei anaerobe după 65 de zile........................................................ 81
Tabelul 3.7. Factorii și niveluri acestora, utilizate în cadrul experimentului factorial ................. 82
Tabelul 3.8. Matricea factorială pentru experimentul factorial de tip 22 și rezultatele variabilei
dependente ............................................................................................................. 82
Tabelul 3.9. Efectele estimate și coeficienții variabilei dependente Q, (m3) ............................... 84
Tabelul 3.10. Analiza varianței pentru Q, (m3) ............................................................................ 86
Tabelul 3.11. Parametrii modelelor matematice determinate....................................................... 93
Tabelul 3.12. Parametrii pentru modelul de creștere logistică și valorile obținute pentru
performanțele acestuia ........................................................................................... 95
Tabelul 3.13. Parametrii pentru modelul Gompertz modificat și valorile obținute pentru
performanțele acestuia ........................................................................................... 97
Tabelul 3.14. Eficacitatea digestiei anaerobe ............................................................................... 98
Pagina | 134
Tabelul 3.15. Proprietățile digestatului format după 65 de zile de proces – 1 ............................. 99

Tabelul 3.16. Proprietățile digestatului format după 65 de zile de proces – 2 ............................. 99
Tabelul. III.1. Caracteristicile coloanei de absorbție ................................................................. 111
Tabelul. III.2. Caracteristicile coloanei de desorbție ................................................................. 111
Pagina | 135

Teza de Abilitare-Dumitrel PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Teza de Abilitare-Dumitrel PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Teză de abilitare

Modelare și simulare în domeniul calității produselor

Conf. dr. ing. Gabriela-Alina DUMITREL

Partea I prezintă pe scurt activitățile profesionale și academice realizate după susținerea

Rezultatele cercetărilor au fost valorificate prin publicarea unui număr de 86 de lucrări în

Activitatea de cercetare în domeniul calității mierii a fost axată pe modelarea matematică

precum și pe activitatea antibacteriană a mierii. Pe această temă au fost publicate 3 articole în

Studiile întreprinse în domeniul energiilor regenerabile au vizat utilizarea biomasei pentru

Cercetările privind obținerea din biomasă, în centrale de cogenerare, a energiei electrice și

Partea a III-a prezintă planul de evoluție și dezvoltare a carierei profesionale, științifice

Teza de abilitare se încheie cu Partea a IV-a care grupează referințele bibliografice

The research results were capitalized by publishing 86 articles in specialized journals or in

I. Prezentare generală a activităților desfășurate și a rezultatelor obținute... 1

II. Rezultatele activității de cercetare................................................................. 13

III. Plan de evoluție și dezvoltare a carierei profesionale, științifice și

IV. Bibliografie ................................................................................................... 113

Anexa 1. Lista figurilor și a tabelelor ................................................................ 131

I. Prezentare generală a activităților desfășurate și a

Activitatea didactică am început-o în anul universitar 2001/2002 prin efectuarea de ore

- Automatizarea proceselor chimice I (disciplină prevăzută în planul de învățământ al

- Automatizarea proceselor chimice II (disciplină prevăzută în planul de învățământ al

- Optimizarea proceselor chimice (disciplină prevăzută în planul de învățământ al anului

În perioada menționată am participat la coordonarea practicii tehnologice a studenților din

din județul Timiș.

De asemenea, am participat la realizarea granturilor CNCSIS de tip A nr. 34977, tema

În anul 2005, în calitate de coautor, am participat la conceperea și publicarea unui

Începând cu anul universitar 2007/2008 am preluat disciplina de Automatizarea

Mediului, unde am predat cursuri și am condus activități practice la următoarele discipline:

- Utilizarea și programarea calculatoarelor (disciplină prevăzută în planul de învățământ

- Automatizarea proceselor chimice (disciplină prevăzută în planul de învățământ al anului

- Optimizarea proceselor chimice (disciplină prevăzută în planul de învățământ al anului

- Reactoare (disciplină prevăzută în planul de învățământ al anului IV, semestrul I,

- Proiectare asistată de calculator (disciplină prevăzută în planul de învățământ al anului

- Design-ul proceselor industriale (disciplină prevăzută în planul de învățământ al anului I

- Algoritmi si software pentru simularea proceselor (disciplină prevăzută în planul de

Lucrările de laborator aferente disciplinelor: Automatizarea proceselor chimice (anul III

De asemenea, în anul 2012, am amenajat laboratorul de aplicații software, în care se

O altă parte importantă a activității didactice derulate în facultate o reprezintă coordonarea

Activitatea didactică este completată de coordonarea unor mobilități ERASMUS+ de

În februarie 2016 am ocupat prin concurs postul de conferențiar universitar (decizia

Direcțiile de cercetare abordate sunt:

 modelarea, simularea și conducerea proceselor industriale;

În anul universitar 2002/2003 am fost acceptată la doctorat în cotutelă Universitatea

În cadrul tezei am realizat studii, la nivel de pilot de laborator, asupra procesului de

 ameliorarea montajelor experimentale și diversificarea experiențelor;

În perioada, 15 ianuarie 2006 – 15 decembrie 2006, am fost admisă la un stagiu

În perioada, 13 iunie 2011 – 08 iulie 2011, am beneficiat de un stagiu de cercetare la

Activitatea de cercetare s-a concretizat în participarea la realizarea unui număr de 11

Rezultatele cercetărilor realizate au fost valorificate într-un număr de 86 de lucrări

Pe parcursul anilor am făcut parte din comitetele de organizare ale următoarelor

În anul 2010 am organizat Workshop-ul „Fluidized Bed Biomass Gasification

Deasemenea, am desfășurat activități de referent științific pentru următoarele jurnale:

POLITEHNICA din Timișoara, Seria Chimie (Chemical Bulletin of POLITEHNICA University

Rezultatele în direcția de cercetare: modelarea, simularea și conducerea proceselor

Astfel, în cadrul proiectului de cercetare: ”Simularea și operarea optimală cu sisteme de

 abordarea prin prisma teoriei sistemelor a unor probleme legate de automatizarea și

În cadrul proiectului de cercetare: ”Tehnologie modernă pentru sinteza eterilor utilizabili

O altă direcție de cercetare abordată a vizat modelarea, simularea și optimizarea

Energia regenerabilă reprezintă o opțiune strategică în securitatea aprovizionării cu

O altă modalitate de obținere a energiei regenerabile este reprezentată de digestia anaerobă

În realizarea activităților de modelare, simulare, flowsheeting s-au utilizat următoarele

De asemenea, menționez că direcțiile de cercetare abordate sunt în strânsă conexiune cu

3. Activitatea în comunitatea academică