Gabriel Tarde a fost un sociolog, Criminolog si psiholog social de cetatenie

franceza, nascut la data de 13 mai 1904 in capitala Franței, Paris.

Încercând să elimine influenţele organiciste din sociologie, Gabriel Tarde pune
accentul pe ideea unei psihologii sociale. Cunoscut ca teoretician al fenomenului
imitaţionist, Tarde are drept axiomă fundamentală:
- sufletul omului constituie substanţa primă a fenomenului social;
- psihologia e determinanta sociologiei.
Aflat în opoziţie cu concepţia lui Durkheim în privinţa faptului social, Tarde (1843-
1903) consideră că:
- nici societatea în sine şi nici instituţiile ei juridice, politice sau religioase nu
constituie substratul ontologic al manifestărilor noastre personale;
- ci individul particular este sursă absolută a creării socialului şi tot lui i se
datorează producerea şi reproducerea relaţiilor interumane.
Astfel geneza (primară) oricărui act social se află în substanţa celui particular, iar
rostul şi esenţa exteriorului se revendică din interior. „Fără studenţi şi fără
profesori o universitate nu înseamnă nimic", iar „o biserică fără credincioşi este o
pură abstracţiune". Pentru el, domeniul la care se raportează este cel personal, iar
mijlocul de unificare în grup o reprezintă imitaţia interumană.
Concepţia sa asupra societăţii şi a vieţii sociale este prezentă nu numai în lucrarea
menţionată, ci şi în altelucrări cu caracter sociologic: Logica socială, Legile sociale.
Încercând să demonstreze locul şi rolul imitaţiei în viaţasocială în general, Tarde
porneşte de la următoarele premise generale:
- în univers avem de-a face cu aceleaşi fenomene, care pot fi privite din trei
perspective;
- de aceea se pot constitui trei categorii de cunoştinţe ştiinţifice: mecanice,
organice şi sociale;
- ceea ce este comun acestor ştiinţe sunt: repetiţia, opoziţia şi adaptarea.
Repetiţia, în lumea fizică, se concretizează în fenomene de oscilaţie, datorate
gravitaţiei; în lumea organică estereprezentată de ereditate, iar în viaţa socială, de
imitaţie. Aceste serii de fenomene se ciocnesc între ele şi dau naştereopoziţiei
universale, care în viaţa socială se concretizează în luptele sociale, şi se finalizează
în adaptări sociale şi politice.Pentru a înţelege şi explica aceste procese este
necesar să răspundem, mai întâi, la o întrebare esenţială: care estenatura vieţii
sociale, prin ce se deosebeşte ea de lumea organică şi anorganică? Răspunsul pe
care îl dă Tarde esterelevant pentru a-i înţelege punctul de vedere: ceea ce
caracterizează viaţa socială sunt asemănările dintre indivizi.
Factorii care determină această situaţie sunt de doua categorii:
a) factorii de iniţiativă, de impulsie, de invenţie;
b) factorii de imitare.
Nu există viaţă socială fără aceşti doi factori. Dintre aceşti doi factori, cel
primordial este factorul novator. Eleste însă un fenomen personal, care nu are
valoare propriu-zisă decât dacă se propagă în societate, deci dacă
dobândeştecaracter social. Factorul prin intermediul căruia se realizează
acest lucru este imitaţia, proces care determinăproducerea unor asemănări
dintre indivizi, o anume nivelare a spiritelor. Astfel, indivizii care trăiesc împreună
începsă gândească în acelaşi fel şi să săvârşească aceleaşi fapte, socializându-se.