LICEUL TEHNOLOGIC „CLISURA DUNĂRII “MOLDOVA

NOUĂ,
Jud. CARAŞ-SEVERIN

Nr... /...

TEMA PROIECTULUI:

TIPURI DE PRODUCŢIE

EXAMEN
DE CERTIFICARE A CALIFICĂRII
PROFESIONALE PENTRU OBŢINEREA
CERTIFICATULUI DE CALIFICARE
PROFESIONALĂ NIVEL III
Îndrumător proiect
Clasa
Candidat Iliuţă Gruescu
Învăţământ zi
Profilul
Calificarea profesională
Anul absolvirii 2020

1
 CUPRINS

ARGUMENT 3
CAPITOLUL I TIPUL DE PRODUCŢIE 4
DEFINIŢIE, CLASIFICARE, IMPORTANŢĂ 4
STABILIREA TIPULUI DE PRODUCŢIE 4
CAPITOLUL II PRODUCŢIA DE MASĂ 6
2.1 CLASIFICARE ŞI CARACTERISTICI 6
CAPITOLUL III PRODUCŢIA DE SERIE 9
3.1 CLASIFICARE ŞI CARACTERISTICI 9
CAPITOLUL IV PRODUCŢIA INDIVIDUALĂ 11
4.1 CLASIFICARE ŞI CARACTERISTICI 11
CAPITOLUL V NORME DE SĂNĂTATE ŞI SECURITATE A MUNCII 12
BIBLIOGRAFIE 15

ARGUMENT

2
 Orice unitate de producţie are ca obiectiv principal producerea de bunuri materiale şi servicii
care se realizează prin desfăşurarea unor procese de producţie.

Conţinutul activităţii de producţie are un caracter complex şi cuprinde atât activităţi de

fabricaţie propriu-zise cât şi activităţi de laborator, de cercetare şi asimilare în fabricaţie a noilor
produse etc.

Conceptul de proces de producţie poate fi definit prin totalitatea acţiunilor conştiente ale
angajaţilor unei întreprinderi, îndreptate cu ajutorul diferitelor maşini, utilaje sau instalaţii asupra
materiilor prime, materialelor sau a altor componente în scopul transformării lor în produse, lucrări sau
servicii cu o anumită valoare de piaţă.

Procesul de producţie este format din: procesul tehnologic , procesul de muncă.

Procesul tehnologic este format din ansamblul operaţiilor tehnologice prin care se realizează un
produs sau repere componente ale acestuia. Procesul tehnologic modifică atât forma şi structura cât şi
compoziţia chimică a diverselor materii prime pe care le prelucrează.

Procesele de muncă sunt acele procese prin care factorul uman acţionează asupra obiectelor
muncii cu ajutorul unor mijloace de muncă. Pe lângă procesele de muncă în unele ramuri industriale
există şi procese naturale în cadrul cărora obiectele muncii suferă transformări fizice şi chimice sub
acţiunea unor factori naturali (industria alimentară – procese de fermentaţie, industria mobilei -
procese de uscare a lemnului etc.).

Ţinând seama de aceste componente, conceptul de proces de producţie mai poate fi definit prin
totalitatea proceselor de muncă, proceselor tehnologice şi a proceselor naturale ce concură la obţinerea
produselor sau la execuţia diferitelor lucrări sau servicii.

Proiectul meu intitulat „Tipuri de producţie” este structurat pe cinci capitole după cum
urmează:
În capitolul I am definit ce este producţia, am arătat de ce este importantă în viaţa noastră şi am
clasificat cele trei tipuri de producţie

Capitolul ÎI aduce în atenţia cititorului producţia de masă. Am demonstrat prin formule logice
unde şi când se poate aplica această producţie.

În capitolul III am făcut o analiză clară şi succintă a producţiei de serie, definind-o şi arătând
care sunt caracteristicile acesteia.

Capitolul IV ne aduce în atenţie producţia individuală, sau unicat. Deşii acest tip de producţie
este mai mic ca şi număr de angajaţi şi logistică, el este un pilon de bază al ţării aşa cum se arată în
acest capitol.

Ultimul capitol prezintă normele de sănătate şi securitate a muncii în cadrul producţiei de masă,
în serie şi individuală. Proiectul meu se încheie cu bibliografia de unde m-am inspirat pentru această
lucrare.

CAPITOLUL I TIPUL DE PRODUCŢIE

3
 1.1 DEFINIŢIE, CLASIFICARE, IMPORTANŢĂ

Organizarea concretă a proceselor de producţie în diverse forme este în dependenţă directă cu

numărul denumirilor de produse ce se fabrică în verigă respectivă, cu volumul producţiei care se
fabrică din fiecare fel de produs, cu stabilirea nomenclaturii de fabricaţie. Toţi aceşti parametri sunt
legaţi, deci, de tipologia producţiei industriale.

Tipul de producţie se poate defini ca fiind totalitatea factorilor tehnico-organizatorice ce

caracterizează stabilitatea nomenclaturii producţiei fabricate, volumul producţiei, gradul de
specializare a locurilor de muncă, a secţiilor sau firmelor şi modul de mişcare a factorilor de producţie
de natură materială pe locurile de muncă. Importanţă practică a structurării pe tipuri de producţie
industrială constă în aceea că tipul de producţie din care face parte o verigă organizatorică a firmei
determina metodele de management folosite, de pregătire tehnică a fabricaţiei, de evidentă şi control
etc.

Se deosebesc teoretic trei tipuri de producţie şi anume:

 producţie în masă,
 în serie
 individuală,
cu toate că practic în producţie nici una din acestea nu există în formă pură. De aceea, încadrarea unei
verigi organizatorice a firmei în unul sau altul din cele trei tipuri de producţie trebuie să aibă în vedere
nu un singur criteriu, ci ansamblul de criterii care caracterizează separat fiecare din cele trei tipuri de
producţie în parte.

1.2 STABILIREA TIPULUI DE PRODUCŢIE

Deosebirile existente între diferitele tipuri de producţie influenţează gradul de încărcare a

locurilor de muncă, nivelul plein flux sur l’entreprise şi deci gradul de specializare al fiecărui loc de
muncă. Sub acest aspect deosebim următoarele locuri de muncă: locuri de muncă în care se execută
permanent o anumită operaţie la unul şi acelaşi reper (caracteristic pentru producţia în masă); locuri de
muncă la care se execută permanent câteva feluri de operaţii la mai multe repere şi care se repetă după
anumite perioade de timp (caracteristic pentru producţia în serie); locuri de muncă la care se execută
operaţii diferite la o varietate de repere, care se repetă la perioade de timp nedeterminate sau care nu se
repeta niciodată, desfăşurându-se fără a avea o anumită succesiune (caracteristic pentru producţia
individuală).

Tipul de producţie influenţează nu numai gradul de concentrare al fabricării unuia sau altuia
dintre repere, dar şi mărimea coeficientului de încărcare al locurilor de muncă, care poate lua
următoarele valori: sub 0,1 pentru producţia individuală; între 0,11 şi 0,8 pentru producţia în serie;
între 0,8 şi 1 pentru producţia în masă. Tipul de producţie exercita o influenţă importanta asupra
costurilor de producţie, în sensul că dacă organizarea producţiei este mai apropiată de tipul în masă,
costul este mai scăzut urmare a reducerii ponderii salariilor că o consecinţă a creşterii specializării şi
productivităţii muncii. În caz contrar, cu cât organizarea producţiei se apropie mai mult de producţia
individuală, costurile sunt mai mari.

Criteriile principale care trebuie luate în considerare la alegerea dintre alternativele de tipuri de
producție sunt tipurile de produse, volumul de comenzi și criteriile de câștigare a comenzilor în piețele
4
pe care concurează firma. Esența alegerii tipului de producție constă în stabilirea modului adecvat de a
realiza fabricarea produselor, fiind date piața-țintă și volumele de producție ce urmează a fi realizate
pentru acea piață.

Se poate aplica următoarea procedură de alegere a tipurilor de producție :

 se decide asupra cantității de componente ce se vor achiziționa din exteriorul firmei;

 se identifică alternativele posibile de tehnologii de fabricație pentru a realiza sarcinile de
fabricație implicate de fiecare tip de produs;
 se face alegerea între abordările alternative ale tipurilor de producție.

Variantele posibile de tipuri de producție în activitatea industrială sunt următoarele:

 producția pe bază de proiect;

 producția de unicate (job shop -l.engleză);
 producția în serie;
 producția de masă;
 producția de proces.

Factorul fundamental de care se ține seama la alegerea celui mai adecvat tip de producție este
volumul de muncă total (ore), exprimat prin cantitatea de comenzi, multiplicată prin volumul de muncă
(ore) pe comandă. Legătura dintre comenzile clienților pentru un produs și investiția în mijloace de
producție este fundamentală pentru această decizie.

CAPITOLUL II PRODUCŢIA DE MASĂ

5
 2.1 CLASIFICARE ŞI CARACTERISTICI

Organizarea acestui tip de producţie are loc numai când se asigura încărcarea permanentă a
fiecărui loc de muncă cu executarea aceluiaşi reper, adică atunci când volumul producţiei şi cheltuielile
de muncă necesare executării producţiei, satisfac pentru fiecare operaţie a procesului tehnologic sau
pentru totalul operaţiilor executate de un executant, în mod succesiv asupra fiecărei unităţi de produs,
relaţia:

Unde:
 Q reprezintă volumul de producţie din reperul respectiv în perioada luată în Calcul;

 T - timpul necesar executării operaţiei respective sau totalului de operaţii asupra unei unităţi de
produs;

 Ft - fondul de timp al locului de muncă la care se execută operaţia respectivă pentru perioada
luată în calcul.

Din analiza acestei formule rezultă că volumul de lucrări pe fiecare operaţie tehnologică sau pe total
operaţii trebuie să asigure ocuparea completă a locului de muncă în perioada luată în calcul, adică:

Dacă notam cadenţa

adică perioada de timp cuprinsă între obţinerea pe linia de flux a două produse consecutive de acelaşi
fel, rezultă:

Deci, principală condiţie a organizării producţiei în masă este că raportul între timpul cheltuit
pe unitatea de reper la o anumită operaţie şi cadenţa liniei să fie supraunitar. Raportul între t şi C
serveşte ca indicator pentru determinarea gradului în care o anumită producţie are un caracter în masă
sau nu. Cu ajutorul acestui indicator se calculează numărul locurilor de muncă, care trebuie organizate
pentru executarea continuă a unei anumite operaţii, adică se asigura o producţie ritmică în anumite
condiţii date.

 Caracteristicile acestui tip de producţie sunt:

6
 Fiecare executant sau loc de muncă este specializat în executarea unei anumite operaţii
tehnologice în perioada de timp luată în calcul, fapt ce conduce la crearea premiselor necesare creşterii
productivităţii muncii;

Urmare a deplinei specializări a locurilor de muncă este posibilă repartizarea unui complex de
utilaje în vederea executării de produse cu aceeaşi tipodimensiune şi crearea, astfel, a unor sectoare sau
linii tehnologice specializate pe repere sau piese. Acest lucru este posibil prin amplasarea utilajelor,
instalaţiilor şi maşinilor în succesiunea operaţiilor prevăzute în fluxul tehnologic de fabricaţie al
respectivului produs sau reper.

Piesele şi subansamblele se deplasează rectiliniu, fapt ce creează premisele necesare unei

ordonanţări corespunzătoare în timp a producţiei. Se simplifică mult sarcinile managementului
operativ al producţiei respective;

Forma de mişcare a pieselor şi subansamblelor asigura desfăşurarea rapidă a procesului

tehnologic, transformarea factorilor de producţie de natură materială în produs finit, în cel mai scurt
timp posibil. Executarea continuă a aceluiaşi reper sau produs evita formarea loturilor de produse,
deoarece fiecare produs în parte, după terminarea unei anumite operaţii, trece imediat la locul de
muncă unde se realizează operaţia următoare;

Ciclul de producţie are durata minimă drept consecinţă a deplasării rectilinii şi individuale a
fiecărui produs în parte:

Unde:
 Dcip reprezintă durata ciclului de producţie la reperul sau produsul i;

 Ti - timpul unitar al operaţiei procesului tehnologic la reperul sau produsul i.

Pentru producerea unuia şi aceluiaşi produs sau reper în cantităţi mari se admit în mod
corespunzător cheltuieli mari pentru maşini, utilaje şi instalaţii de lucru. Adică greutatea specifică a
utilajului specializat cu un grad ridicat de înzestrare tehnică este mare, iar S.D.V.-urile pot fi
specializate la maximum, fapt ce permite executarea optimă a fiecărei operaţii;

Normativele referitoare la durata operaţiilor, datorită repetărilor neîntrerupte ale acestora pe

aceleaşi locuri de muncă, pot fi studiate şi stabilite cu o atenţie deosebită, ele fiind mult apropiate de
durată efectivă a executării acestora, deci calculele de fundamentare a acestora sunt mai precise;

Zilnic fiecare loc de muncă consuma unul şi acelaşi tip şi una şi aceeaşi dimensiune de materie
primă, materiale şi semifabricate, fapt ce face că organizarea activităţii auxiliare să nu fie dependenta
de necesităţile de producţie aşa cum este cazul producţiei în serie şi al producţiei individuale.

Condiţia de bază pentru realizarea producţiei de masă poate fi satisfăcută pentru diferite
produse în măsură diferită. La un anumit volum al cheltuielilor de muncă al operaţiilor, volumul de
producţie din produsul respectiv poate fi atât de mare încât la fiecare operaţie să se asigure Indicatorul
caracterului de masă al producţiei Im este egal cu unu.

În funcţie de măsură în care volumul producţiei şi volumul cheltuielilor de muncă al operaţiilor

în totalitatea lor satisfac relaţia Îm, deosebim următoarele variante:
7
 Producţie de masă în flux automatizat (linii automate în flux), caracterizată printr-o
automatizare complexă a procesului de producţie în sensul că toate operaţiile
tehnologice se efectuează cu maşini şi utilaje unite într-o linie automată, cu efort uman
minim;
 Producţie de masă în flux ne automatizat, care se caracterizează prin continuitatea
mişcării factorilor de producţie de natură materială în procesul de producţie, adică
fiecare reper după ce a fost prelucrat la o operaţie este transmis la operaţia următoare,
transportul fiind continuu. Această variantă presupune că indicatorul Im la toate
operaţiile să fie exprimat în numere întregi, adică durata operaţiilor trebuie să fie
multiplă sau egală cu cadenţa liniei, conform relaţiei:

unde: N1m reprezintă numărul locurilor de muncă sau al utilajelor de la o anumită

operaţie, exprimat în numere întregi.

 Producţie de masă în flux intermitent, caracterizată prin aceea că o parte a operaţiilor sau
toate operaţiile au o durată care nu este nici egală şi nici multiplă cadenţei liniei. Ea este
întâlnită frecvent în secţiile de prelucrări mecanice, iar inegalitatea raportului este
cauzată fie de cantităţile reduse de produse ce se execută din fiecare fel de produs, fie de
imposibilitatea divizării şi regrupării operaţiilor conexe, fie de instabilitatea constructivă
şi tehnologică a produselor de executat, care limitează folosirea unui echipament
tehnologic specializat. Pentru a reduce la minim posibilitatea pierderilor de timp în
condiţiile acestei variante este necesar să se folosească o formă deosebită de organizare a
muncii.

CAPITOLUL III PRODUCŢIA DE SERIE

8
 3.1 CLASIFICARE ŞI CARACTERISTICI

Are drept caracteristică principală repetarea executării aceleiaşi producţii ca şi la tipul în masă,
deosebirea esenţială între cele două tipuri de producţie este dată de faptul că volumul cheltuielilor de
muncă unitare corelat cu cantitatea de producţie ce trebuie executată într-o perioadă dată în cazul
producţiei în serie, este insuficient pentru a asigura încărcarea fiecărui loc de muncă numai cu
executarea unei anumite lucrări şi deci nu permite permanentizarea fabricării unuia şi aceluiaşi produs
o perioadă mai mare de timp.

Restricţiile matematice de îndeplinit de producţia în serie sunt:

si O > Nu

Unde:

 O reprezintă numărul de operaţii prin care trec diferitele piese ce trebuie executate în perioadă
dată;
 Nu - numărul de utilaje sau maşini (locuri de muncă) necesare în perioadă dată pentru
îndeplinirea sarcinii de producţie Q.

Folosirea integrală a fondului de timp al unui executant se realizează prin îmbunătăţirea

diferitelor operaţii ale procesului tehnologic aferent diferitelor repere sau produse. Cu cât sunt mai
diferiţi termenii inegalităţii cu atât creşte numărul de operaţii diferite ce trebuie să se execute pe un
anumit loc de muncă pentru a asigura folosirea integrală a fondului de timp al locului de muncă
respectiv.

Folosirea integrală a fondului de timp de muncă în cadrul acestui tip de producţie se realizează
atunci când:

Unde:

 Ft reprezintă fondul total de timp de muncă;

Q, t - Cantitatea de produse, respectiv timpul necesar executării tuturor operaţiilor la locul de

muncă considerat

Acest tip de producţie are următoarele caracteristici:

 Datorită lipsei unei specializări depline a locurilor de muncă, nu este posibilă separarea unui
anumit utilaj sau sector de producţie la care să se execute numai produse de o anumită
tipodimensiune. Deoarece fiecare poziţie din programul de producţie ocupă numai o parte din
fondul de timp al locului de muncă, al utilajului şi al executantului, după îndeplinirea sarcinilor
care se referă la această poziţie, executantul va realiza sarcini referitoare la altă poziţie din
programul de producţie, iar utilajul va fi oprit şi supus unei noi reglări. În caz contrar, atât

9
 executantul, cât şi utilajul vor intra în aşteptare o perioadă mare de timp, până când vor primi
din nou sarcini referitoare la aceeaşi poziţie;

 Fluxul tehnologic al diferitelor produse este de cele mai multe ori diferit, fapt pentru care nici
componenta lucrărilor care se execută pe diferite locuri de muncă nu este aceeaşi la toate
locurile de lucru. Din aceste considerente, în secţiile cu producţie în serie amplasarea utilajelor
se face, de regulă, nu în funcţie de fluxul tehnologic, ci după caracteristicile omogenităţii
constructive şi tehnologice a acestora;

 Trecerea reperelor şi produselor de la o operaţie la alta, de la un loc de muncă la altul se face în

loturi de repere sau de produse. Aceasta, deoarece nu este posibilă executarea producţiei bucată
cu bucată, executarea fiecărui exemplar de produs în mod individual, fapt ce ar necesita mari
cheltuieli de timp pentru pregătire şi încheiere. Pentru a reduce ponderea acestui fel de
cheltuieli de timp în total timp pe bucată, produsele sau reperele de o anumită tipodimensiune
se grupează pe loturi de n produse şi trec în astfel de loturi prin toate operaţiile tehnologice;

Creşterea substanţială a duratei ciclului de fabricaţie urmare a executării reperelor sau

produselor pe loturi:

Unde: n reprezintă mărimea lotului de repere sau produse.

Această creştere este determinată de faptul că la executarea fiecărei operaţii pe un anumit loc
de muncă, există concomitent nu un singur produs, ci un lot de n produse;

Mărimea lotului este un factor important de creştere a productivităţii muncii şi de îmbunătăţire

a folosirii utilajului. Cu cât este mai scăzută ponderea timpului de pregătire-încheiere în timpul total pe
bucată, cu atât se folosesc mai bine atât timpul de lucru al executantului, cât şi fondul de timp al
utilajului. Mărimea lotului este la rândul său influenţată de volumul cheltuielilor unitare de muncă vie
şi materializata de complexitatea procesului tehnologic etc. Utilizarea corespunzătoare presupune două
condiţii: pentru fiecare parte a produsului care se execută este necesar să fie stabilite şi determinate
mărimile necesare ale loturilor; diferite părţi ale produsului finit se repetă în producţia de serie cu
frecvenţe diferite, în sensul că părţile care se produc în loturi mai mari se repetă mai rar, iar cele în
loturi mai mici, mai des;

Incompletă specializare a locurilor de muncă slăbeşte baza tehnico-organizatorice a firmei cu

producţie în serie, fapt concretizat în caracterul variabil al încărcării locurilor de muncă şi, legat de
aceasta, necesitatea modificării sistematice a reglajului maşinilor - în cazul trecerii la executarea altei
lucrări - îngreunează în producţia de serie folosirea largă a utilajului specializat, automatizat şi semi
automatizat. Posibilităţile de normare tehnică a muncii şi de stabilire fundamentată a duratei proceselor
tehnologice sunt cu atât mai reduse cu cât sunt mai mici cantităţile de produse care se execută din
fiecare fel de produs şi cu cât se schimba mai des programul de producţie. Modificarea sistematică a
sarcinilor de producţie şi a condiţiilor de producţie pe locuri de muncă fac ca activităţile auxiliare şi de
servire, controlul tehnic de calitate, organizarea evidentei etc. Să fie mult mai complicate decât în
cazul producţiei de masă.

În funcţie de gradul de îndeplinire a caracteristicilor precizate anterior, deosebim trei forme de

producţie în serie şi anume: producţie de serie în flux (producţie de serie mare); producţie de serie
(serie mijlocie); producţie de serie cu o nomenclatură de produse care nu se repetă sistematic (serie
mică)

10
 CAPITOLUL IV PRODUCŢIA INDIVIDUALĂ

4.1 CLASIFICARE ŞI CARACTERISTICI

Producţia individuală (unicate) se caracterizează prin fabricarea unei nomenclaturi foarte largi
de produse în cantităţi reduse, uneori chiar unicate.
Repetarea fabricării unor produse are loc la intervale de timp nedeterminate sau uneori există
posibilitatea să nu se mai repete niciodată.
Utilajele din dotare au specializare universală, iar personalul care le utilizează are o calificare
înaltă. Deplasarea produselor între locurile de muncă se face bucată cu bucată sau în loturi mici de
fabricaţie, cu ajutorul unor mijloace de transport cu deplasare discontinuă.
Amplasarea locurilor de muncă în secţiile de producţie se face conform principiului grupelor omogene
de maşini.
Exemple ramuri de producţie care de regulă prezintă majoritar producţie de unicate:
 Tipografii
 Geamuri termopan
 Mobilier la comandă
Acest tip are deosebiri evidente faţă de tipurile precedente şi se caracterizează prin următoarele
trăsături:

 Instabilitatea nomenclaturii şi varietate mare a producţiei ce se fabrică în cantităţi mici. Deşi

fabricarea fiecărui produs sau reper în acest caz necesită mari cheltuieli, totuşi limitarea
producţiei la aceste produse într-o anumită perioadă de timp nu ar asigura încărcarea deplină a
utilajelor şi a maşinilor existente în firmă. Din aceste considerente, în astfel de firme se
produce în paralel o varietate mare de produse, dar în cantităţi mici, uneori unicate;

 Este imposibilă specializarea tehnologică a locurilor de muncă sau permanentizarea unor piese
şi detalii pe anumite locuri de muncă. Aceasta deoarece se fabrică o varietate mare de produse,
dar în cantităţi mici;

 Se folosesc utilaje şi S.D.V.-uri universale, datorită varietăţii produselor fabricate şi lipsei de

repetare a acestor produse;

Ciclul de producţie are o durată relativ mare. Varietatea mare a nomenclaturii produselor
fabricate, frecvenţă mare a modificărilor din nomenclatorul de fabricaţie, folosirea unor maşini şi
SDV-uri universale determina o durată relativ mare a ciclului de producţie şi formă de îmbinare
succesivă a operaţiilor;

Apropierea managementului operativ de locurile de muncă, deoarece pe diferitele locuri de

muncă se găsesc în acelaşi timp o mare cantitate de piese deosebite constructiv şi tehnologic, fapt ce
îngreunează funcţionarea unui management centralizat.

Situaţia industriei româneşti în perioada de tranziţie se caracterizează prin restructurare şi

reconversie, prin trecerea la acea formă de management industrial cea mai eficientă. Această trecere
trebuie să fie o linie continuă a dezvoltării principalelor ramuri industriale, de aceea clasificarea
producţiei pe tipuri nu are numai un caracter teoretic ci şi unul practic, chiar prospectiv, care să
conducă, pe baza caracteristicilor fiecărui tip de producţie, la alegerea acelui tip de producţie care va
permite creşterea producţiei, îmbunătăţirea parametrilor calitativi ai acesteia, sporirea aportului
producţiei industriale în creşterea indicatorilor macroeconomici.

11
 CAPITOLUL V NORME DE SĂNĂTATE ŞI SECURITATE A
MUNCII

Angajaţii vor desfăşura activitatea în aşa fel încât să nu expună la pericole de accidentare sau
îmbolnăvire profesională persoană proprie sau alţi angajaţi, în conformitate cu pregătirea şi instruirea
în domeniul protecţiei muncii primită de la angajatorul său.

În acest scop angajaţii au următoarele obligaţii:

 să-şi însuşească şi să respecte normele şi instrucţiunile de protecţie a muncii şi măsurile de

aplicare a acestora;
 să utilizeze corecte echipamentele tehnice, substanţele periculoase şi celelalte mijloace de
producţie;
 să nu procedeze la deconectarea, schimbarea sau mutarea arbitrară a dispozitivelor de
securitate ale echipamentelor tehnice şi ale clădirilor, precum şi să utilizeze corect aceste
dispozitive;
 să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă orice defecţiune tehnică sau altă situaţie
care constituie un pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională;
 să aducă la cunoştinţă conducătorului locului de muncă în cel mai scurt timp posibil accidentele
de muncă suferite de persoană proprie sau de alţi angajaţi;
 să oprească lucrul la apariţia unui pericol iminent de producere a unui accident şi să informeze
de îndată conducătorul locului de muncă;
 să refuze întemeiat executarea unei sarcini de muncă dacă aceasta ar pune în pericol de
accidentare sau îmbolnăvire profesională persoană şa sau a celorlalţi participanţi la procesul de
producţie;
 să utilizeze echipamentul individual de protecţie din dotare, corespunzător scopului pentru care
a fost acordat;
 să coopereze cu angajatorul şi/sau cu angajaţii cu atribuţii specifice în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă, atâta timp cât este necesar, pentru a da angajatorului posibilitatea să se
asigure că toate condiţiile de muncă sunt corespunzătoare şi nu prezintă riscuri pentru
securitate şi sănătate la locul său de muncă;
 să coopereze cu angajatorul şi/sau cu angajaţii cu atribuţii specifice în domeniul securităţii şi
sănătăţii în muncă, atâta timp cât este necesar, pentru realizarea oricărei sarcini sau cerinţe
impuse de autoritatea competenta pentru prevenirea accidentelor şi bolilor profesionale;
 să dea relaţii din proprie iniţiativă sau la solicitarea organelor de control şi de cercetare în
domeniul protecţiei muncii.

Angajaţii nu pot fi implicaţi în nici o situaţie în costurile financiare ale măsurilor de prevenire
referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă.

Angajaţii şi reprezentanţii lor în domeniu au dreptul să ceară angajatorului să ia măsurile cele

mai potrivite şi au dreptul să prezinte acestuia propunerile lor de măsuri pentru eliminarea sau
reducerea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională.

12
 Angajaţii şi reprezentanţii acestora cu atribuţii privind securitatea şi sănătatea în munca nu pot
fi supuşi unor prejudicii din cauza activităţii desfăşurate în scopul prevenirii accidentelor şi
îmbolnăvirilor profesionale.

Angajatul care, în caz de pericol iminent, părăseşte locul de muncă, nu trebuie să fie supus la
nici un prejudiciu din partea angajatorului şi trebuie să fie protejat împotriva oricăror consecinţe
defavorabile şi injuste. Fac excepţie cazurile unor acţiuni nejustificate sau ale unor neglijente grave ale
angajatului.

În caz de pericol iminent, angajatul poate lua, în lipsa şefului ierarhic superior, măsurile care se
impun pentru protejarea propriei persoane sau a altor angajaţi.

Angajatorul se va asigura din timp ca angajaţii sunt apţi, în situaţia precizată la alineatul
precedent, să aplice măsurile corespunzătoare, în conformitate cu cunoştinţele lor şi mijloacele tehnice
de care dispun.

Reprezentanţii angajaţilor cu atribuţii privind securitatea şi sănătatea în muncă vor beneficia de

timpul necesar exercitării atribuţiilor specifice. Timpul alocat acestei activităţi va fi considerat timp de
muncă.

Reprezentanţii angajaţilor cu atribuţii privind securitatea şi sănătatea în munca au dreptul la o

instruire corespunzătoare; instruirea, formarea şi perfecţionarea lor se realizează în timpul programului
de lucru şi pe cheltuiala unităţii, fie în cadrul acesteia, fie în unităţi exterioare.

Angajatorul va lua măsurile necesare pentru că angajaţii cu atribuţii specifice privind protecţia
muncii, ca şi reprezentanţii angajaţilor pe probleme de securitate şi sănătate în munca:

 să fie informaţi referitor la riscurile de accidentare şi îmbolnăvire profesională, la

măsurile de prevenire şi de protecţie corespunzătoare, inclusiv la cele privind primul
ajutor, prevenirea şi stingerea incendiilor şi evacuarea personalului;
 să aibă acces la evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională şi la
măsurile de protecţie stabilite, la evidenţele privind accidentele de muncă şi bolile
profesionale, la dosarele de cercetare a accidentelor;
 să fie informaţi cu privire la existenţa instituţiilor şi organizaţiilor de profil la nivel
naţional şi local.

Angajaţii şi/sau reprezentanţii lor cu atribuţii privind securitatea şi sănătatea în muncă pot să
apeleze la autorităţile competenţe şi să semnaleze observaţiile lor în timpul inspecţiilor pe probleme de
securitate şi sănătate în muncă, în cazul în care consideră că măsurile luate şi mijloacele asigurate de
angajator sunt neadecvate scopului prevenirii accidentelor şi îmbolnăvirilor profesionale. În timpul
controlului efectuat de către inspectorii de muncă, reprezentanţilor angajaţilor trebuie să li se acorde
posibilitatea de a supune atenţiei acestora observaţiile lor.

13
 4.1 PRINCIPII ŞI CRITERII DE ORGANIZARE

La nivelul angajatorului se vor respecta următoarele principii de organizare a activităţii de

protecţie a muncii:

 obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea angajaţilor, în toate aspectele referitoare

la muncă, revine angajatorului;
 obligaţiile angajaţilor în domeniul securităţii şi sănătăţii în munca nu vor afecta
principiul responsabilităţii angajatorului;
 în contextul responsabilităţii sale, angajatorul va lua măsurile necesare pentru
asigurarea securităţii şi sănătăţii angajaţilor, respectiv prevenirea riscurilor de
accidentare, informarea şi instruirea, precum şi realizarea cadrului organizatoric.
Aceste măsuri vor fi periodic adaptate ţinând seama de schimbarea condiţiilor de
muncă, în scopul de a îmbunătăţi situaţia existentă.

Angajatorul va implementa măsurile de asigurare a securităţii şi sănătăţii angajaţilor ţinând

seama de următoarele principii generale de prevenire:

 evitarea riscurilor;
 evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
 combaterea riscurilor la sursă;
 adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea locurilor de muncă, alegerea
echipamentului tehnic şi a metodelor de muncă, pentru a evita activităţile monotone şi cele
desfăşurate într-o cadenţă predeterminată şi a reduce efectele lor asupra sănătăţii;
 adaptarea la progresul tehnic;
 înlocuirea pericolelor prin non pericole sau pericole mai mici;
 dezvoltarea unei politici de prevenire cuprinzătoare şi coerente, care să cuprindă tehnologiile,
organizarea muncii şi a condiţiilor de muncă, relaţiile sociale şi influenţa factorilor de mediu;
 prioritatea măsurilor de protecţie colectivă faţă de măsurile de protecţie individuală;
 prevederea de instrucţiuni corespunzătoare pentru angajaţi;
 protejarea grupurilor expuse la riscuri de accidentare şi îmbolnăvire profesională.

14
 BIBLIOGRAFIE

1. Managementul productiei industriale : vol. 1 : Organizarea si conducerea activitatii unitatilor structurii de

productie si conceptie ale intreprinderii / Constantin Barbulescu,
Bucuresti : Sylvi , 1997.
2. Managementul productiei / G.E. Daescu, V. Constantinescu / Cluj : Aramis 1998
3. www.Wikipedia.com
4. www.scribd.com
5. www.carti-online.com

15