Sinteze pentru examenele de Titularizare şi Definitivat Adina UDROIU

ORGANIZAREA GENOMULUI LA PROCARIOTE

Organizarea genetică de tip PK o întâlnim la bacterii, actinomicete şi cianobacterii, care

prezintă toate atributele organizării celulare, inclusiv autoreproducerea şi morfogeneza
autonomă.
Materialul genetic bacterian nu este separat de citoplasmă printr-o structură
membranară, astfel că PK nu prezintă nucleu adevărat.
Cromozomul bacterian nu este închis într-un spaţiu definit, iar raporturile sale cu
citoplasma sunt directe. El cuprinde setul complet de gene ce determină toate activităţile celulei
bacteriene precum:

 metabolism;

 creşterea şi diviziunea celulară;

 reglarea activităţilor intracelulare.

Celula bacteriană este un sinergon, deoarece toate procesele vitale se desfăşoară la

nivelul întregii celule, fără a se fi realizat compartimentarea acesteia în spaţii şi structuri care să
îndeplinească în mod specific asemenea funcţii.
Materialul genetic al celulei bacteriene este reprezentat de cromozomul bacterian şi de
elementele genetice accesorii – plasmidele.
Cromozomul celor mai multe bacterii este reprezentat de o singură moleculă de
ADN dublu – catenară, circulară şi superspiralizată.
De regulă, fiecare celulă bacteriană are un isngur cromozom, dar în cazurile când
replicarea cromozomului nu este urmată de diviziunea celulei, pot să apară între 2 – 4
cromozomi în aceeaşi celulă, ei neaducând informaţie geneticăsuplimentară, ci reprezintă copii
identice ale cromozomului iniţial.
Molecula de ADN este agregată ca o structură distinctă în interiorul celulei numită
nucleoid.
Nucleoidul are o structură complexă care conţine:

 ADN genomic;

 molecule de ARN;

 proteine.

Nucleoidul reprezintă 10 % din volumul celulei, deşi ADN – ul reprezintă 2 - 3 % din

greutatea uscată a celulei.

1
 Sinteze pentru examenele de Titularizare şi Definitivat Adina UDROIU

Nucleoidul este o structură în care ADN – ul este astfel organizat încât să ocupe un
volum foarte mic şi este o structură care oferă destulă plasticitate pentru: replicare,
segregare, repararea genomului, transpoziţie, transcrierea genelor.
Dimensiunea cromozomului bacterian este variabilă, având 1000 kpb la Mycoplasma,
4700 kpb la E. Coli, 14000 kpb la Myxococcus.
Lungimea moleculei circulare de ADN este de aproximativ 1000 de ori mai mare decât
diametrul celulei.
Cromozomul circular bacterian reprezintă cea mai mare moleculă descrisă până în
prezent într-un sistem biologic. Circularitatea cromozomului bacterian:

 îl protejează de acţiunea depolimerizatoare a unor enzime nucleazice;

 îi permite să se replice integral fără să necesite telomere sau capete

terminale redundante.

Forma circulară a cromozomului bacterian a fost dovedită indirect prin urmărirea

procesului de conjugare bacteriană. Toate bacterile prezintă cromozom circular.
Fenomenul de suprarăsucire la care este supusă enorma moleculă de ADN pentru a fi
condensată în nucleoid este de două feluri:

 suprarăsucire plectonemică;

 suprarăsucire toroidală.

Suprarăsucirea plectonemică este generată ca răspuns la tensiunea structurală pe care

o induc topoizomerazele în molecula circulară de ADN.

Topoizomeraza I:

 endonuclează ce acţionează întotdeauna pe una din cele două catene de ADN;

 nu necesită ATP;

 determină relaxarea progresivă a moleculei suprarăsucite de ADN.

Topoizomeraza II:

 este o girază;

 necesită ATP;

 taie cele două cate de ADN şi introduce suprarăsuciri în molecula relaxată de ADN.
Suprarăsucirea toroidală este generată de interacţiunea ADN-ului cu proteinele şi de
acţiunea topoizomerazelor.

2
 Sinteze pentru examenele de Titularizare şi Definitivat Adina UDROIU

Nucleoidul este echivalentul cromatinei din celulele eucariote. El diferă de cromatină

prin două caracteristici principale:

 proteinele bazice prezente în nucleoid nu formează structuri regulate şi compacte

precum histonele din nucleosomii cromatinei, ci prezintă o organizare mai puţin complexă şi
se disociază mai uşor;

 tensiunea helicoidală care compactează ADN-ul în nucleoid este atât de tip

plectonemic cât şi de tip toroidal.

ORGANIZAREA CROMOZOMULUI BACTERIAN

Cromozomul bacterian denumit şi genofor sau lineom este reprezentat de o moleculă de

ADN care la E. coli conţine 3000 – 4000 de gene din care 1500 sunt cartate. Din totalul acestor
unităţi genetice, 90 % sunt gene structurale – gene care codifică specific sinteza aminoacizilor
din structura enzimelor.
Informaţia genetică este organizată în operoni – unităţi de structură şi funcţie, în care
mai multe gene structurale participă, prin produşii lor la desfăşurarea unei căi metabolice,
sunt puse sub controlul aceleiaşi regiuni de reglare.
În cromozomul bacterian există gene reglatoare → participă la formarea
substanţelor de tipul
represorilor;

→ funcţionarea lor determină stoparea

activităţii genelor din
operator;

Regiunea operator:

 funcţionează ca receptor de semnale;

 controlează transcrierea genelor structurale, fiind pentru acestea un fel de

comutator.

Regiunea promotor:

 este adiacentă regiunii operator;

 corespunde locului în care are loc iniţierea transcrierii informaţiei genetice

(legătura ARN - polimeraze).

3
 Sinteze pentru examenele de Titularizare şi Definitivat Adina UDROIU

În structura cromozomului bacterian există o regiune care leagă cromozomul de

mezozom şi gene care corespund originii replicării şi stopării acesteia.
Pot exista determinanţi genetici neesenţiali, care reprezintă constituenţii normali ai
cromozomului bacterian. Ei sunt reprezentaţi de:
 secvenţe de inserţie – IS – care sunt secvenţe ale moleculei de ADN ce nu mai
conţine nici o genă structurală capabilă să confere celulei purtătoare un caracter fenotipic
nou;

 transpozoni – Tn – elemente genetice mobile capabile de transpoziţie; sunt secvenţe

specifice de ADN ce includ o serie de gene structurale, delimitate la extremităţi de IS.

Funcţiile nucleoidului:

Cromozomul bacterian conţine informaţia genetică esenţială pentru:

 existenţa celulelor bacteriene în mediul lor de viaţă;

 formarea structurii şi arhitecturii celulare;

 pentru activităţile metabolice şi reglarea lor;

 pentru replicare, ereditate, variabilitate şi evoluţie.

Plasmidele:

Reprezintă o informaţie genetică accesorie, extracromozomială, ce favorizează existenţa

celulei bacteriene în medii neobişnuite.
Peste 300 din numărul totalul plasmidelor cunoscute au fost identificate la E. coli.
Din punct de vedere structural, plasmidele sunt molecule mici de ADN dsublu – catenar,
circular, ciclic şi minicromozomi datorită dimensiunilor – reprezintă 1 – 2 % din mărimea
cromozomului bacterian.
Ca şi în cazul cromozomilor, circularitatea moleculei este este o necestitate pentru
reglarea replicării şi supunerea unor constrângeri topologice ce determină structuri hiperrăsucite.
Au fost identificate şi plasmide liniare, la unele bacterii, dar majoritatea plasmidelor sunt
circulare.
Structura fizică a plasmidelor corespunde unor molecule monomere sau oligomere.
Plasmidele sunt entităţi genetice cu caracter de replicon, dar replicarea lor este controlată de
cromozom.

Clasificarea plasmidelor:

1. după capacitatea de a induce conjugarea:

 plasmide conjugative, transmisibile, infecţioase, conjugoni;

4
Sinteze pentru examenele de Titularizare şi Definitivat Adina UDROIU

 plasmide neconjugative;
2. după capacitatea unor plasmide de a se integra în cromozomii celulei gazdă:

 plasmide integrative – există în două

stări alternative;

 plasmide neintegrative – există în stare

autonomă şi nu se pot integra în cromozomi;

3. după criteriul compatibilităţii – au fost descrise 3 grupe de compatibilitate;

4. în funcţie de proprietăţile majore:

 plasmidele F: → conţin operonul tra;

→ conferă celulei bacteriene capacităţi echivalente cu

caracterul de mascul şi sunt răspunzătoare de sinteza
pilului de sex;

 plasmidele R: → conţin gene ce determină rezistenţa

celulei gazdă la antibiotice, sulfamide, substanţe
chimioterapice;

→ au caracter de conjugon;

→ au capacitatea de a forma agregate plasmidiale de

rezistenţă multiplă;

→ ridică probleme foarte serioase în tratamentul cu

antibiotice al bolilor infecţioase;

 plasmide de virulenţă;

 plasmide cu gene tumorigene;

 plasmide catabolice;

 plasmide responsabile de sinteza unor constituienţi structurali ai celulei

bacteriene;

 plasmide cu informaţie genetică necesară sintezei unor substanţe

antibiotice sau de tip special.

Plasmidele sunt un bun vector pentru gene în tehnicile de inginerie genetică.

5
 Sinteze pentru examenele de Titularizare şi Definitivat Adina UDROIU

O caracteristică a genomului bacterian, neîntâlnită la genomul eucariot, este aceea că

genele corelate funcţional apar grupate în genom, reflectând organizarea lor în operoni:
 asocieri de gene care sunt transcrise
împreună;
 genele sunt strâns spaţiate, cu spaţii
între el de numai câteva zeci de nucleotide.