SEMIOLOGIA AFECŢIUNILOR CHIRURGICALE

ALE ESOFAGULUI

Sindromul esofagian.......................1 Esofagite caustice.............................7

Rupturi esofagiene..........................3 Hernii ale hiatusului esofagian.........7
Diverticuli esofagieni.....................3 Tumori benigne esofagiene..............8
Achalazie........................................5 Cancer esofagian..............................9
Boala de reflux gastroesofagian.....5

Principalele afecţiuni chirurgicale ale esofagului sunt reprezentate de:

- rupturi esofagiene;
- diverticuli esofagieni;
- achalazie;
- boala de reflux gastroesofagian;
- esofagite caustice;
lungime medie faţă de arcada dentară (în centimetri)

- hernii ale hiatusului esofagian;

- tumori benigne esofagiene;
- cancer esofagian.

dinţi incisivi

modificat după

orofaringe
epiglotă

fosă piriformă
cartilaj tiroid

cartilaj cricoid
m. cricofaringian (din m.
constrictor faringian inferior)

trahee

arcul aortei

bronhie principală stângă

repere topografice
ale esofagului
(vedere anterioară)

diafragm

parte abdominală
a esofagului fundul stomacului

parte cardiacă 1
a stomacului
I. SINDROMUL ESOFAGIAN

Reprezintă un ansamblu de simptome şi semne a căror apariţie asociată sugerează existenţa unei a-
fecţiuni esofagiene; unele dintre acestea sunt specifice afecţiunilor esofagiene, orientând diagnosti-
cul spre suferinţa acestui organ, altele, deşi apar frecvent în afecţiuni esofagiene, nu sunt specifice,
putând apare şi în alte diverse afecţiuni (digestive, respiratorii, ORL etc.).

I. Simptome şi semne esofagiene specifice:

1. Pirozis: reprezintă senzaţia de arsură retrosternală joasă sau epigastrică înaltă, de intensitate variabilă
(de la simplă jenă până la durere), clasic descrisă a avea caracter ascendent retrosternal; apare în general
postprandial, în clinostatism sau la aplecare a corpului înainte. Prezenţa lui ca simptom dominant sugerea-
ză cu mare probabilitate prezenţa unui reflux gastroesofagian patologic; specificitatea sa este foarte mare,
dar sensibilitatea este redusă, existând un foarte mare număr de pacienţi cu reflux gastroesofagian care nu
au pirozis. Asocierea lui cu disfagia, odinofagia, scăderea ponderală şi anemia → ridică suspiciunea de
esofagită, ulcer, strictură, carcinom.

2. Regurgitaţie: reprezintă refluarea bruscă, până în gură, a unei mici cantităţi de alimente provenite din
esofag sau stomac, fără efort de vărsătură; este asociată întotdeauna unei relaxări sau insuficienţe a sfincte-
rului esofagian superior. Apare mai ales în clinostatism sau la aplecare înainte a corpului; spre deosebire
de vărsătură, nu este însoţită de greaţă, de simptome vegetative şi de contracţii musculare ale peretelui
abdominal sau toracic. Conţinutul regurgitat poate fi acid (provenit din stomac) sau fad (provenind din
esofag); regurgitaţia cu conţinut gastric apare în cadrul refluxului gastroesofagian (semn patognomonic);
regurgitaţia cu conţinut esofagian apare în achalazie, stricturi, tumori şi diverticuli esofagieni.

3. Disfagie, odinofagie şi afagie:

Disfagia este o senzaţie neplăcută, resimţită ca o jenă sau dificultate la deglutiţie, la progresia bolului ali-
mentar prin esofag sau la trecerea lui prin sfincterul esofagian inferior (adesea este descrisă ca o blocare a
alimentelor); poate apare iniţial pentru solide şi apoi pentru lichide (caracteristic stenozelor organice) sau
concomitent pentru lichide şi solide, dar mai accentuată pentru solide (în tulburări de motilitate). Are înaltă
specificitate esofagiană, apărând în tulburări motorii (achalazie, spasme esofagiene difuze) sau organice
(tumori maligne şi benigne, esofagită peptică, virală, medicamentoasă sau radică, stenoze, sindrom sidero-
penic Plummer-Vinson, corpi străini intraesofagieni); poate apare şi în alte afecţiuni: sclerodermie, mio-
patii, neuropatii, tumori mediastinale, anomalii vasculare (disfagia luxoria = produsă de prezenţa unui arc
vascular subclavicular ce comprimă esofagul).

Odinofagia este o disfagie dureroasă; sugerează o esofagită peptică sau infecţioasă.

Afagia reprezintă imposibilitatea deglutiţiei; apare în esofagita caustică.

4. Sialoree (ptialism): reprezintă o hipersecreţie salivară reactivă.

II. Simptome şi semne nespecifice:

1. Durere toracică de cauză non-cardiacă: poate apare ca manifestare atipică în refluxul gastro-esofa-
gian sau în spasmele esofagiene, dar şi în afecţiuni parietale toracice sau pleuro-pulmonare.

2. Halenă (halitoză, fetor oris): denumeşte mirosul neplăcut al expiraţiei; poate apare în afecţiuni
esofagiene ca: diverticul Zenker, reflux gastroesofagian, tumori, dar şi în afecţiuni locale (ale
cavităţii bucale, rinofaringiene, respiratorii) sau generale (cetoză diabetică, foetor hepatic etc.).

2
3. Sughiţ: reprezintă o contracţie clonică şi involuntară a muşchilor respiratori (diafragm şi muşchi inter-
costali), care determină un inspir brusc, zgomotos, subit întrerupt de închiderea glotei; puţin specific, poate
apare în caz de reflux gastroesofagian, diverticuli epifrenici, dar şi în orice altă cauză de iritare gastrică sau
frenică (intratoracică, mediastinală sau abdominală).

4. Scădere ponderală: semn nespecific, survine în toate afecţiunile care stânjenesc tranzitul esofa-
gian, ca urmare a imposibilităţii sau a evitării alimentării de către bolnav.

III. Simptome ale complicaţiilor afecţiunilor esofagiene: sunt tratate în mod separat în cadrul
fiecărei afecţiuni.

N.B.: Clasic, sindromul esofagian este reprezentat de triada [disfagie, regurgitaţie, sialoree] şi este
asociat în special cu cancerul esofagian (perioadă de stare şi finală).

II. RUPTURI ESOFAGIENE

Ruptura esofagiană poate apare în următoarele situaţii:

- traumatisme externe;
- iatrogene, prin instrumentare esofagiană sau intervenţii chirurgicale pe esofag sau structurile ve-
cine (cel mai adesea);
- ruptură esofagiană spontană (Boerhaave), prin creşterea presiunii intraesofagiene în urma efortu-
lui de vomă;
- ruptură pe esofag patologic: esofagită, ulcer esofagian, neoplasm esofagian.

Localizarea leziunilor este variabilă, în funcţie de agentul traumatizant. Perforaţia instrumentală este mai
frecventă la nivelul esofaringelui sau esofagului distal, de obicei pe partea stângă; ruptura spontană apare
supradiafragmatic, pe peretele posterior al esofagului.

Tablou clinic:

a) Circumstanţe de apariţie:

- ruptura spontană apare după ingestie alimentară şi alcoolică excesivă, când, după un efort violent
de vărsătură, bolnavul constată apariţia bruscă a unei dureri intense toracice şi a emfizemului
subcutanat (triada Mackler);
- rupturile iatrogene apar în cursul manevrelor instrumentale pe esofag sau organele vecine.

b) Simptomatologie:

- dureri retroxifoidiene sau epigastrice, accentuate de deglutiţie, rareori cu iradiere dorsală sau în
umăr;
- vărsături;
- emfizem subcutanat;
- dispnee;
- hematemeză;
- febră.

3
Perforaţia instrumentală, în cazul în care este mică, poate fi lipsită de simptomatologie imediată,
putând fi ignorată de medic, iar evoluţia să fie fără complicaţii severe.

c) Examen obiectiv:

- stare generală alterată;

- febră de tip septic;
- tahicardie
- dispnee cu tahipnee;
- cianoză;
- contractură musculară abdominală;
- hidro-pneumotorax;
- tamponadă pericardică;
- stare de şoc.

Complicaţii:

- mediastinită;
- abcese intratoracice;
- hidro- şi/sau pneumotorax;
- fistule esofagine în organele vecine: bronhii, trahee, pleură, pericard, peritoneu;
- bronhopneumonie;
- insuficienţă respiratorie;
- sepsis;
- şoc.

III. DIVERTICULI ESOFAGIENI

Reprezintă evaginări bine delimitate ale unora sau tuturor tunicilor peretelui esofagian.

Clasificare:

a) după momentul apariţiei → diverticuli congenitali sau dobândiţi (diverticulii dobândiţi sunt
mult mai frecvenţi decât cei congenitali);

b) după mecanismul de formare → diverticuli de pulsiune sau de tracţiune:

- diverticulii de pulsiune apar prin protruzia mucoasei esofagiene prin puncte de slabă rezistenţă a
peretelui, în urma hiperpresiunii create în lumenul esofagului;
- diverticulii de tracţiune se formează datorită aderenţelor congenitale, eso-traheale, sau a celor dobândite,
eso-ganglionare, care tracţionează peretele esofagian.

c) după localizarea anatomică:

- diverticul cricofaringian (hipofaringian) = diverticul Zenker;

- diverticul medioesofagian;
- diverticul epifrenic.

A. DIVERTICUL CRICOFARINGIAN (ZENKER)

4
Reprezintă circa 10% dintre diverticulii esofagieni, fiind un diverticul de pulsiune.

Simptomatologie:

- senzaţie de corp străin la nivelul faringelui;

- disfagie;
- regurgitaţii cu alimente nedigerate, alterate, amestecate cu salivă, apărute imediat după deglutiţie;
- foetor ex ore;
- scădere ponderală, datorată accentuării disfagiei, uneori până la cachexie.

Examen clinic obiectiv:

- în cazul unor diverticuli de dimensiuni mari → formaţiune palpabilă în fosa supraclaviculară

stângă, compresibilă, elastică;
- zgomote hidroaerice în cursul deglutiţiei lichidelor.

Complicaţii:

- respiratorii: infecţii bronhopulmonare recidivate (prin aspiraţie alimentară);

- compresie nervoasă → sindrom Claude Bernard - Horner (compresie simpatică cervicală), răgu-
şeală (compresie de nerv laringeu recurent).

B. DIVERTICUL MEDIOESOFAGIAN

Este, în general, un diverticul de dimensiuni reduse, fără stază a secreţiilor sau resturilor ali men-
tare; ca mecanism de producere, este considerat, în mod clasic, a fi diverticul de tracţiune.

Simptomatologie → nespecifică, manifestată prin disfagie, regurgitaţii, durere retrosternală, dată

în general de tulburările motorii esofagiene asociate.

C. DIVERTICUL EPIFRENIC

Este localizat în segmentul distal al esofagului, la 4-8 cm deasupra hiatusului diafragmatic; este un
diverticul de pulsiune şi se asociază frecvent cu hernie hiatală prin alunecare sau cu tulburări de
motilitate esofagiană (spasm difuz, achalazie).
5
Clinic: se manifestă prin disfagie, regurgitaţii alimentare, tuse nocturnă, senzaţie de sufocare şi
semne ale complicaţiilor pulmonare.

D. PSEUDO-DIVERTICULOZA ESOFAGIANĂ

Este o afecţiune rară, caracterizată prin prezenţa a numeroşi diverticuli mici, de 1-3 mm, dispuşi
pe toată lungimea esofagului, ce provin patogenic din dilatarea orificiilor glandelor submucoase
esofagiene şi pot fi asociaţi cu o stenoză a lumenului esofagian. Clinic sunt asimptomatici.

Complicaţii posibile: stenoză sau candidoză esofagiană (stenoza se manifestă prin disfagie sau
chiar impactare alimentară). În absenţa complicaţiilor, nu necesită tratament; altfel, tratamentul
este cel al complicaţiei respective.

IV. ACHALAZIA

Achalazia (cardiospasm, megaesofag) [Gr. a = fără, chalasis = relaxare] este o boală de etiologie necu-
noscută, rară, care afectează în special adulţii; este o tulburare funcţională caracterizată prin pierderea peri-
stalticii esofagiene şi lipsa relaxării sfincterului esofagian inferior, însoţită în timp de lărgirea şi alungirea
esofagului, cu creştere consecutivă a stazei alimentare.

Simptomatologie:

- disfagie: apare la toţi pacienţii, constituind frecvent primul simptom; la debut este intermitentă, influen-
ţată de factorii emoţionali; se manifestă de la început şi pentru lichide, şi pentru solide, dar într-o măsură
mai mare pentru solide; tardiv, survine la ingestia oricărui aliment, la fiecare masă;
- durere: sediu retrosternal, cu iradiere posterioară; survine în pusee cu debut brusc, nelegate de alimentaţie,
frecvent nocturne; tardiv, durerea poate deveni surdă sau să dispară;
- regurgitaţii: apar în cursul meselor sau postprandial; alimentele sunt fade, nedigerate, uneori acide, dato-
rită acidului lactic rezultat din fermentaţie; în stadii avansate, cu stază esofagiană, apare un reflux pasiv
al conţinutului esofagian, în special în decubitus, cu posibilă aspiraţie în căile respiratorii;
- scădere ponderală: apare în fazele avansate, consecinţă a alimentaţiei deficitare;
- tuse nocturnă: este consecinţa aspiraţiei în căile respiratorii.

Diagnostic clinic:

- anamneza pune în evidenţă simptomele mai sus menţionate;

- examenul fizic nu oferă informaţii.

6
Complicaţii:

- caşexie: apare în stadii avansate ale achalaziei viguroase, ca urmare a imposibilităţii alimentării;
- complicaţii respiratorii: pneumonie sau bronhopneumonie de aspiraţie, abces pulmonar, empiem;
- creştere a riscului de cancer esofagian.

V. BOALA DE REFLUX GASTROESOFAGIAN (BRE)

BRE (Gastro-Esophageal Reflux Disease) este o boală determinată de refluxul conţinutului gastric acid în
esofag. Este caracterizată printr-o serie de semne clinice evocatoare, tipice sau atipice, recidivante sau
persistente, ca şi prin modificări endoscopice sau histopatologice determinate de refluxul gastro-esofagian
(BRE provoacă leziuni endoscopice sau histopatologice de esofagită peptică în 40-60 % din cazuri).

Diagnosticul pozitiv este fundamentat pe simptomatologie (anamneză), endoscopie digestivă

superioară şi pH-metrie esofagiană; în anumite situaţii, se completează cu manometrie esofagiană
şi examen radiologic.

Simptomatologie → se descriu simptome tipice, atipice şi de alarmă:

1. Simptome tipice → valoare diagnostică pentru BRE (apar după mese abundente, bogate în lipide):

- pirozis (domină simptomatologia BRE): reprezintă senzaţia de arsură retrosternală joasă sau epigastrică
înaltă (clasic descris cu caracter ascendent, situat retrosternal); are intensitate variabilă de la simplă jenă
până la durere patentă; apare postprandial, în clinostatism (provocare prin plasare a pacientului în poziţie
Trendelenburg) sau la aplecare înainte (poziţie Brombart); are specificitatea cea mai mare pentru BRE
(cca 90%), dar sensibilitate redusă (până la 40%); neasociat cu semne de alarmă nu necesită explorare
paraclinică şi poate fi tratat simptomatic un timp limitat (4-6 săptămâni);
- regurgitaţii acide: reprezintă refluxul lichidelor acide în faringe şi până în gură; reflectă volumul crescut
al lichidului de reflux; survine în special postprandial şi în poziţia înclinat înainte; dacă survine noaptea,
poate antrena aspiraţie acidă în căile aeriene superioare, cu senzaţie de sufocare, chinte de tuse sau crize
astmatiforme.

2. Simptome de alarmă → pot apare în BRE, pentru care sunt puţin specifice, indicând aproape întot-
deauna apariţia complicaţiilor (prezenţa lor reprezintă indicaţie de EDS [endoscopie digestivă
superioară]):

- disfagie: reprezintă senzaţia neplăcută resimţită ca jenă sau dificultate la deglutiţie, la progresia bolului
alimentar prin esofag sau la trecerea lui prin sfincterul esofagian inferior, senzaţie descrisă frecvent ca
un blocaj alimentar; disfagia înaltă corespunde unui obstacol situat în regiunea faringiană sau a
sfincterului esofagian superior; în cadrul BRE, disfagia este în general urmarea unei stenoze peptice (sau
tumorale, apărute în cadrul unui esofag Barrett), fiind o disfagie de tip organic, numai pentru alimente
solide, nu şi pentru lichide; frecvent, tulburările de motilitate esofagiană (spasm), secundare refluxului şi
esofagitei, îi conferă un caracter mixt;
- odinofagie: reprezintă o durere retrosternală survenită în cursul deglutiţiei (clasic descrisă ca du-
rere provocată de înghiţirea propriei salive); la pacienţii cu BRE sugerează esofagită ulcerativă
severă; ca simptom izolat nu prezintă specificitate pentru esofagita peptică;
- semne de anemie cronică: sunt rare ca semne predominante, apărând în BRE complicată cu esofagită
peptică şi ulceraţii esofagiene care determină HDS (în marea lor majoritate, oculte); necesită excluderea
celorlalte cauze de sângerare gastrointestinală;
- scădere ponderală: poate fi urmarea unei complicaţii stenotice.

7
3. Simptome atipice:

- durere epigastrică înaltă: este un simptom frecvent, uneori unic, nespecific (dacă e unic, necesită diag-
nostic diferenţial cu ulcerul, dispepsia etc.);
- dureri toracice de tip anginos: necesită diferenţiere de durerea cardiacă;
- simptome respiratorii → reprezentate de: crize de astm, chinte de tuse nocturnă, dispnee nocturnă; bron-
hospasmul poate fi declanşat de aspiraţia pulmonară sau pe cale reflexă; tusea şi dispneea nocturnă sunt
datorate aspiraţiei regurgitaţiei acide;
- simptome O.R.L.: sunt reprezentate de iritaţie faringiană, laringită posterioară, senzaţie de corp străin,
răguşeală, disfonie; apar consecutiv refluxului;
- sindrom Sandifer: apare la copii şi se manifestă prin reflux sever, asociat cu esofagită, care determină
mişcări anormale şi opistotonus;
- alte simptome, nesistematizate: sunt reprezentate de sughiţ, sialoree, eroziuni dentare, globus isteric.

Examen obiectiv → sărac şi nespecific; poate confirma prezenţa unor simptome relatate de
bolnav (tuse, răguşeală, sialoree), poate fi observată obezitate sau scădere ponderală.

Complicaţii:

1. Esofagită:

Apare ca prima şi cea mai comună complicaţie a BRE; deoarece manifestările sale simptomatice, endo-
scopice şi histopatologice sunt strâns intricate cu cele ale BRE, se obişnuieşte o tratare unitară a majorităţii
aspectelor patologice ale BRE şi esofagitei.

2. Stenoză peptică.

3. Ulcer esofagian:

Este o complicaţie rară, ce apare de regulă la nivelul epiteliului columnar în esofagul distal (ulcer Barrett),
sau la joncţiunea epiteliului Barrett cu cel scuamos (ulcer joncţional Barrett). Are aspect caracteristic, si-
milar cu nişa gastrică; este profund, predispus la sângerare şi penetrare, rareori dând perforaţie cu medias-
tinită.

4. Sindrom Barrett:

Manifestările clinice sunt similare cu cele ale BRE; un număr semnificativ devin asimptomatici
după o lungă perioadă simptomatică (mucoasa metaplaziată are toleranţă bună la HCl).

5. Complicaţiile respiratorii cuprind:

- complicaţii pulmonare: crize de astm, pneumopatie de reflux;

- complicaţii O.R.L.: laringită.

VI. ESOFAGITE CAUSTICE

Leziunile caustice ale esofagului pot fi produse de un număr foarte mare de substanţe chimice.

Diversele produse chimice de uz industrial sau casnic conţin acizi, baze sau săruri în concentraţii mai mult
sau mai puţin crescute; ele se pot prezenta sub formă solidă (granule de sodă caustică, comprimate de
permanganat de potasiu), sau lichidă (acid clorhidric, acid sulfuric, acid acetic, acid tricloracetic, sodă
caustică, amoniac, formol etc.).

8
Ingestia acestor produse de către adulţi se face în special în scop de suicid, rar accidental, în general sub
influenţa alcoolului, sau de către pacienţi psihiatrici. Ingestia de către copii este frecvent accidentală, din
joacă sau din cauza recipientului cu aspect atrăgător în care au fost pastrate, lăsat la îndemâna copilului.

Simptomatologie → evoluează în mai multe faze:

- imediat după ingestie, apare durere acută la nivelul cavităţii bucale, faringelui şi retrosternal;
rapid apar disfagie şi odinofagie, deosebit de intense, până la afagie, cu imposibilitate de înghi-
ţire a salivei;
- pot apare vărsături (cu reexpunere a esofagului la acţiunea causticului şi risc de aspiraţie în căile
respiratorii superioare), însoţite de sânge şi fragmente de mucoasă necrozată;
- aspiraţia în căile respiratorii superioare determină edem laringian, cu dispnee, stridor, obstrucţie
a căilor aeriene şi sufocare;
- în cazul perforaţiei pot apare simptome de mediastinită sau peritonită: dureri violente în torace
sau abdomen, contractură, febră, eventual stare de şoc;
- după 3-4 zile, durerea şi disfagia se atenuează treptat;
- după 2-3 săptămâni, reapare disfagia, datorată stenozei dezvoltate.

VII. HERNIILE HIATUSULUI ESOFAGIAN

Herniile gastrice transhiatale se produc prin lărgirea anormală a hiatusului esofagian, care permite as-
censionarea în torace a unei porţiuni gastrice; studiile radiologice au arătat că este o anomalie frecventă,
care nu produce întotdeauna simptomatologie.

Clasificare fiziopatologică (actuală):

- tip I = hernie prin alunecare („sliding hernia”) → corespunde tipului III Akerlund;
- tip II = hernie prin rostogolire („rolling hernia”) → corespunde tipului II Akerlund;
- tip III = hernie mixtă (alunecare + rostogolire);
- tip IV = hernie hiatală masivă.

hernie prin alunecare hernie prin rostogolire

aspect radiologic aspect radiologic

Simptomatologie:
9
1. Hernie prin alunecare → pirozis, regurgitaţii şi disfagie: sunt datorate refluxului esofagian care le în-
soţeşte (cel mai frecvent); la cei fără reflux, sunt datorate împingerii esofagului inferior de către stomac.

2. Hernie paraesofagiană:

- disfagie şi balonarea postprandială: date de compresia esofagului inferior de către stomacul dilatat;
- pirozis şi regurgitaţii: datorate refluxului gastro-esofagian, au incidenţă mai redusă decât în hernia prin
alunecare;
- hematemeză: consecinţă a sângerărilor repetate ale mucoasei gastice;
- dispnee: datorată compresiei bronhopulmonare prin hernii voluminoase;
- afagie intermitentă: datorată obstrucţiei esofagiene, prin rotaţia intratoracică a stomacului.

Examen obiectiv: este necaracteristic.

Complicaţii:

- reflux gastroesofagian: constituie o entitate patologică cu evoluţie separată, determinând la rândul

său complicaţii proprii;
- complicaţii respiratorii (apar prin aspiraţia regurgitatului în căile respiratorii): pneumonie, bron-
hopneumonie, abces pulmonar;
- hemoragie digestivă superioară (prin sângerare gastrică): poate fi uneori foarte importantă;
- volvulus gastric: poate determina obstrucţie acută gastrică sau infarctizare;
- ischemie gastrică: poate determina ulcer gastric, complicat uneori cu perforaţie;
- strangulare.

N.B.: Ultimele patru complicaţii sunt caracteristice herniei paraesofagiene.

VIII. TUMORI BENIGNE ESOFAGIENE

Sunt rare, în general asimptomatice, uneori produc disfagie. Prezintă importanţă stabilirea diagnosticului,
pentru a exclude prezenţa unei tumori maligne. Nu trebuie omisă rara eventualitate de malignizare.

1. Leiomiom:

Deşi rar, este cea mai frecventă tumoră benignă esofagiană (circa ¾ din totalul lor); frecvent, este
tumoră mică şi asimptomatică; sediul este frecvent în treimea inferioară şi medie a esofagului, ex-
cepţional cervical sau în esofagul superior.

Simptomatologie: timp îndelungat sunt asimptomatici; tardiv pot determina disfagie, durere toracică,
senzaţie de presiune, regurgitaţii; ocazional, pot da simptome respiratorii (tuse, dispnee, astm), datorită
aspiraţiei sau compresiei traheo-bronşice.

Examenul clinic este nerelevant.

2. Polip:

Sunt tumori rare; prezintă interes din cauza riscului de regurgitare (cu obstrucţie laringeală şi as-
fixie), precum şi datorită potenţialului de malignizare.
10
Sediul de elecţie este esofagul cervical; sunt în generali solitari, cu pedicul de lungime foarte mare, putând
ajunge în esofagul inferior sau în cavitatea bucală; prin volumul lor, pot produce dilatare esofagiană.

Simptomatologie: cel mai frecvent simptom este disfagia, urmat de regurgitare a polipului în gură;
posibilă manifestare prin asfixie (obstrucţie laringiană sau compresie traheală).

3. Tumoră cu celule granulare:

Este o tumoră rară, cu origine în celulele Schwann; localizarea de elecţie este în esofagul inferior,
urmat de treimea superioară.

Simptomatologia este similară celei produse de leiomiom şi depinde de mărimea tumorii.

4. Papilom:

Sunt tumori de origine primitiv mucoasă, alcătuite dintr-un manşon epitelial scuamos cu ax conjunctiv-
vascular; sunt sesile, lobulate, de mărime variabilă (2-5 mm); descoperirea se face întâmplător în cursul
examenului endoscopic; tratamentul constă în electrorezecţie endoscopică.

5. Hemangiom:

Ca variante histologice, pot fi: hemangioame capilare, polipoide, cavernoase sau mixte. Diagnosticul se
pune prin endoscopie cu biopsie, computer tomografie (CT-scan) şi angiografie izotopică.

6. Tumori congenitale:

Sunt chisturi congenitale ce provin din celulele epiteliale ale tractului digestiv sau respirator, migrate în
ţesutul mezodermal, din care se formează în jurul grupului de celule epiteliale straturi proprii de ţesut
muscular (similare cu cele ale esofagului); migrarea se poate face în peretele esofagian, periesofagian sau
la distanţă.

Urmează leiomioamelor ca frecvenţă, fiind descoperite mai frecvent în copilărie; sunt asimptomatice o pe-
rioadă lungă, putând da semne de compresiune sau hemoptizie; pot fi asociate cu alte malformaţii conge-
nitale.

Complicaţii (sunt mai frecvente în chisturile cu mucoasă gastrică):

- ulcerare a chistului, cu fistulizare în trahee sau bronhii;

- hemoptizie (consecinţă a ulceraţiei);
- tulburări de compresie pulmonară şi mediastinală, cu insuficienţă respiratorie.

7. Coristoma:

Este o leziune rară, constând dintr-o incluziune bronhică în peretele esofagian, asociată şi cu alte
anomalii congenitale; se dezvoltă circumferenţial, producând o stenoză strânsă, pe un segment
limitat; clinic se manifestă prin disfagie, regurgitaţii, aspiraţie.

IX. CANCERUL ESOFAGIAN

11
Cancerul esofagian este unul dintre cancerele cu cea mai ridicată malignitate: reprezintă a şasea
cauză de mortalitate dintre bolile neoplazice, raportul mortalitate / incidenţă atingând un procent
de 95%.

cancer esofagian: aspect radiologic

(stânga), aspect endoscopic (dreapta)

Histologic, se disting două tipuri principale de cancere esofagiene, însumând 98-99% din totalul
acestora:

1. Carcinom epidermoid (scuamos, spinocelular): a reprezentat până recent tipul de cancer cel mai
frecvent (în ţările vestice, în prezent, adenocarcinoamele tind să le egaleze ca frecvenţă); are ca punct de
plecare epiteliul pavimentos, malpighian care acoperă faţa endolumenală a esofagului.

2. Adenocarcinom: localizarea sa este aproape exclusiv în esofagul distal şi apare întotdeauna pe

un epiteliu Barrett (metaplaziat intestinal);

Tablou clinic:

Simptomatologie:

1. Disfagie şi afagie: disfagia reprezintă principalul simptom (iniţial pentru solide, apoi şi pentru lichide,
în final totală [afagie] - inclusiv pentru salivă); apare tardiv, se agravează progresiv (în săptămâni – luni);
pot apare episoade tranzitorii de afagie prin impactare a bolului alimentar.
2. Regurgitaţie: apare tardiv, prin staza lichidelor deasupra stenozei; poate declanşa chinte de tuse noctur-
nă sau pneumonie de aspiraţie.
3. Scădere ponderală: datorată atât scăderii alimentaţiei prin disfagie cât şi impregnării tumorale.
4. Jenă şi durere retrosternală: sunt simptome frecvente, dar tardive (în special durerea).
5. Odinofagie (deglutiţie dureroasă): semnalează frecvent ulcerarea leziunii canceroase.
6. Durere toracică persistentă: constituie semn de invazie a structurilor vecine sau a nervilor.
7. Hemoragie digestivă superioară (de obicei ocultă, cu anemie secundară): pot apare episoade manifesta-
te prin hematemeză.
8. Semne respiratorii: apar în cazul fistulelor traheo- sau bronho-esofagiene; este caracteristică tusea la
deglutiţie (se manifestă şi în cadrul infecţiilor bronho-pulmonare recidivate, abceselor pulmonare sau em-
piemului); alternativ, poate apare hemoptizie.
9. Semne de compresie nervoasă: apar afonie (prin compresia nervului laringeu recurent), sindrom
Horner (prin invazie a simpaticului cervical), paralizie diafragmatică (prin invazie a nervilor frenici).

12
Examen obiectiv: dă relaţii sărace; se pot obiectiva metastaze la nivelul limfonodulilor subclavi-
culari sau abdominale.

13