Sunteți pe pagina 1din 5

ROLURI

INTERPERSONALE
STUDENT: SOROCHIN ANASTASIA
ROLURILE INTERPERSONALE

REPREZENTANT LEADER PERSOANĂ DE LEGĂTURĂ


Rolul de reprezentare presupune Rolul de conducator presupune Rolul de legatura presupune relaţii cu
contactul cu subordonaţii proprii direcţionarea şi coordonarea alţii in interiorul şi in afara organizaţiei.
sau ai altor firme, cu managerii activitaţii subordonaţilor De exemplu, managerul de producţie
situaţi pe acelaşi nivel sau pe (angajare, promovare, trebuie sa aiba relaţii bune cu
altele, in cadrul unor reuniuni concediere). managerul marketingului şi cu alţii,
oficiale, cand managerul, in pentru ca impreuna sa contribuie la
numele firmei, executa o acţiune atingerea obiectivelor organizaţiei. De
(de exemplu, inmanarea unor multe ori, indeplinirea acestui rol
premii anuale, a unor distincţii consuma mult din timpul unui
etc.). manager.
2
ROLURI INTERPERSONALE:
1. Reprezentant, Manager, conducător
principal, şef nominal

Descrierea rolului:
Conducător simbolic obligaţiile căruia poartă un
caracter juridic sau social

Tipul (caracterul) activităţii:


Participarea la ceremonii, activităţi care sunt
obligatorii conform postului, primirea, semnarea
unor documente

3
ROLURI INTERPERSONALE:
2. Leader

Descrierea rolului:
Responsabil de motivarea şi activitatea
subalternilor, răspunzător de angajarea,
pregătirea lucrătorilor, obligaţii cu privire la
perfecţionarea sistemului de apreciere şi
remunerare a lucrătorilor
Tipul (caracterul) activităţii:
Practic toate funcţiile de dirijare. Planificarea,
organizarea, controlul, coordonarea, comanda

4
ROLURI INTERPERSONALE:
3. Persoană de legătură

Descrierea rolului:
Asigurarea lucrului de corespondenţă
economică şi relaţiilor de afaceri
Tipul (caracterul) activităţii:
Prelucrarea corespondenţei, participarea la
consfătuiri, şedinţe, consilii, etc. Relaţiile
externe ale firmei

S-ar putea să vă placă și