Industria ospitalităţii

„... Fiţi primitori de oaspeţi ...”

Ospitalitatea – între bunele maniere şi industrie

Indiferent de cultura la care apelăm pentru a desluşi sensul cuvântului „ospitalitate”
această noţiune trezeşte în fiecare din noi gânduri şi sentimente diferite, în funcţie de poziţia pe
care o ocupăm faţă de această sferă de activităţi, de rolul pe care ni-l asumăm,de receptor sau de
furnizor de asemenea servicii.
Dicţionarul Explicativ al Limbii Române defineşte ospitalitatea ca fiind „primirea,
găzduirea bună oferită cuiva”. În Le Petit Larousse găsim definită ospitalitatea ca reprezentând
„acţiunea de primire şi găzduire în spaţii proprii,cu bunăvoinţă şi cordialitate, a unor persoane”,
iar Oxford Dictionary of Current English califică ospitalitatea ca fiind „primirea şi găzduirea
clienţilor, vizitatorilor şi străinilor,cu cordialitate şi bună reputaţie”.
Receptorii ospitalităţii percep această sferă de servicii sub forma primirilor prietenoase
însoţite de mâncare şi băutură bună şi de o atmosferă familială. Pe de altă parte, cei care oferă
aceste servicii au uneori impresia că, în ciuda eforturilor lor,clienţii pot fi uneori mofturoşi şi
nerecunoscători. Indiferent de poziţia pe care o ocupă, de receptori sau furnizori de ospitalitate,
este cert că această sferă de activităţi a influenţat vieţile tuturor oamenilor, dezvoltându-se de-a
lungul timpului de la o activitate domestică la una comercială.Pe plan mondial se constată o
dezvoltare constantă şi continuă a industriilor turistice şi a ospitalităţii. Pentru a-i primi pe cei
care călătoresc prin lume, la propriu şi la figurat,industria hotelieră se extide şi ea, ţinând pasul
cu cerinţele acestora.
Pentru mulţi oameni,faţada, aspectul sau chiar localizarea determină prima impresie, care
rămâne şi care este cea mai importantă. Industria hotelieră, mai mult decât oricare alta, este
orientată puternic către oameni. Ceea ce crează acea impresie durabilă clienţilor este eficacitatea,
eficienţa şi ospitalitatea oamenilor care, prin atitudinea şi amabilitatea lor, îi determină
subconsţient să revină.Industria ospitalităţii, pentru majoritatea oamenilor, este formată numai
din hoteluri şi restaurante.
Pornind însă de la sensul original al noţiunii de ospitalitate,industria ospitalităţii
poate fi definită, în sens larg, ca o serie de activităţi comerciale care asigură cazarea şi/sau
servicii de alimentaţie persoanelor care sunt departe de casă, indiferen tdacă pentru perioade mai
lungi sau mai scurte de timp. Altfel spus, din industria ospitalităţii fac parte nu numai mari
hoteluri şi restaurante, ci şi o gamă largă de activităţi comerciale cum ar fi: casele de oaspeţi,
snack-barurile şi unităţile fast-food. Esenţa ospitalităţii o reprezintă asigurarea alimentaţiei,
agrementului şi găzduirii pentru aceia care sunt departe de casă.
Bazele acestei activităţi au fost puse în Europa, în Evul Mediu, de către mănăstirile care
funcţionau ca şi „case de oaspeţi” pentru pelerinii creştini. Ulterior, activitatea s-a extins prin
înfiinţarea hanurilor pentru călători, localizate de-a lungul principalelor artere de circulaţie.
Dezvoltarea hanurilor şi hotelurilor apare astfel strict legată de dezvoltarea călătoriilor şi
vacanţelor. Evoluţia tehnologiilor în domeniul transportului a permis accesul unei mase largi de
consumatori de călătorii de plăcere sau de afaceri, generând o nevoie acută de capacităţi de
cazare şi de servire a mesei pentru persoanele aflate în călătorie.Este general acceptat faptul că
ospitalitatea, ca atribut al bunelor maniere, reprezintăun obiectiv primordial al turismului.
Considerată pe drept o adevărată artă,arta ospitalităţii este menită să structureze relaţii cu clienţii
în favoarea unităţii prestatoare de servicii, într-o asemenea manieră, încât consumatorul
produselor şi serviciilor să simtă într-adevăr că este tratat ca un oaspete dorit. În plus, mai mult
decât a o practica ocazional, ospitaliatea adevenit o adevărată profesie.
Ospitalitatea profesională poate fi definită, aşadar, ca fiind„procesul de asigurare a
confortului şi securităţii psihologice şi fiziologice a clientului, în timpul de consumare a
produselor solicitate, în incinta unităţii prestatoare. ”În acest context, se poate accepta
dezvoltarea acestui atribut la scară industrială? Privită din punct de vedere al amplorii şi
caracteristicilor investiţiilor (mărime şi mod derecuperare), precum şi a faptului că acest sector al
vieţii economice este unul intensiv în muncă, industria ospitalităţii este similară industriilor
consacrate. În ciuda acestui fapt, în literatura de specialitate mai persistă rezerve cu privire la
utilizarea acestei terminologii, dar mai ales în legătură cu aria de cuprindere a industriei
ospitalităţii. Astfel, o serie de autori consideră ca făcând parte din acest domeniu de activitate
doar serviciile de cazare şi alimentaţie, poate şi datorită faptului că aceste două prestaţii sunt
oferite în aceleaşi incinte care funcţionează asemănător unor unităţi industriale; alţi autori însă
consideră potrivită o abordare mai largă, incluzând şi serviciile de agrement şi chiar şi cele de
comercializare a produselor. Se poate aprecia că acest al doilea punct de vedere se apropie de
accepţiunea modernă a turismului, în spiritul căreia ocuparea plăcută, agreabilă a timpului liber
al vacanţei este cel puţin tot atât de importantă ca şi asigurarea condiţiilor de deplasare, găzduire
şi hrană.
Din punct de vedere al poziţionării sale în sfera activităţilor economice, industria
ospitalităţii face parte dintr-un grup mai larg de activităţi economice, numit turism. Turismul se
referă la un grup de industrii ce asigură serviciile esenţiale necesare publicului călător.
Printre aceste servicii pot fi enumerate:
•transport (închirieri de maşini, agenţii de voiaj etc.)
•magazine specializate (magazine de cadouri, magazine de suveniruri, magazine ce vând
produse cu caracter local etc.)
•alimentaţie (restaurante, baruri, unităţi fast-food etc.)
•cazare (hoteluri, case de oaspeţi, găzduirea conferinţelor şi expoziţiilor etc.)
•activităţi de timp liber (evenimente sportive şi festivaluri).
Având un impact major asupra dezvoltării economice, turismul este privit ca oprioritate
de către guvernele celor mai multe ţări. Parte componentă a turismului, industria ospitalităţii se
dezvoltă rapid, în deosebi în acele zone unde turismul s-a dezvoltat recent.
Creşterea rapidă a acestei industrii poate fi atribuită următorilor factori:
•extinderea internaţionalizării afacerilor, fapt ce a condus la sporirea călătoriilor şi la
creşterea spectaculoasă a călătoriilor de afaceri;
•creşterea prosperităţii economice, care înseamnă venituri suplimentare şi, în consecinţă,
posibilitatea de a cheltui mai mult pe călătorii;
•îmbunătăţirea serviciilor de transport, îndeosebi în ceea ce priveşte călătoria cu avionul.
Analizând sfera activităţilor cuprinse în industria ospitalităţii se poate observa că nu toate
afacerile din această industrie sunt orientate spre profit. Există o serie de afaceri care urmăresc cu
preponderenţă obţinerea unui profit (restaurantele şi hotelurile comerciale),însă în acelaşi timp
sunt promovate şi afaceri non-profit în scopul promovării beneficiilor şi bunăstării pentru
membrii lor (cluburi private, catering industrial pentru birouri şi fabrici,cazarea şi asigurarea
alimentaţiei în spitale, universităţi şi alte instituţii). Orice venit suplimentar realizat pe baza
acestor activităţi este de obicei reinvestit în afacere.

Conţinutul industriei ospitalităţii

Cazarea turistică
Cazarea turistică alături de serviciile de alimentaţie sunt elementele componente ale
industriei hoteliere, industrie care are ca domeniu de referinţă totalitatea proceselor desfăşurate
în unităţile de cazare, generate de primirea, sejurul şi plecarea călătorului.Serviciul de cazare
vizează, prin conţinutul său, crearea condiţiilor şi confortului pentru adăpostirea şi odihna
călătorului.Ca rezultat al industriei hoteliere, serviciul de cazare se prezintă ca o activitate
complexă, decurgând din exploatarea capacităţilor de cazare, fiind alcătuit dintr-un grupaj de
prestaţii oferite turistului pe timpul sejurului în unităţile de cazare. În general, prin capacităţi de
cazare se înţeleg acele „dotări de bază materială care asigură înnoptarea şi odihna turiştilor pe o
anumită durată de timp, în baza unor tarife determinate, diferenţiate în funcţie de gradul de
confort oferit pe perioada din an (sezonalitatea) în care sunt solicitate.”
Capacităţile de cazare cuprind totalitatea formelor de cazare (hoteluri, moteluri,hanuri,
cabane, popasuri turistice etc.) care, în vederea asigurării unui sejur cât mai atractiv, oferă
turiştilor condiţii optime de adăpostire (înnoptare).Dezvoltarea şi calitatea serviciului de cazare
sunt dependente de existenţa unei baze tehnico-materiale de cazare (hoteluri, moteluri, hanuri,
case de odihnă, cabane,popasuri turistice etc.) adecvate, cu dotări corespunzătoare, care să ofere
turisţilor condiţii optime şi să îndeplinească, după caz, şi alte funcţii. Totodată, serviciul de
cazare este influenţat de dotarea cu personal a capacităţilor de cazare, de nivelul de calificare a
lucrătorilor, modul de organizare a muncii în unităţile hoteliere
.Industria hotelieră, considerată în cele mai multe ţări ca o activitate distinctă a
economiei, are ca domeniu de referinţă totalitatea proceselor desfăşurate în unităţile decazare în
legătură cu primirea, sejurul şi plecarea călătorului. Conţinutul industriei hoteliere a evoluat
paralel cu dezvoltarea capacităţilor de cazare şi implicarea lor în activitatea turistică,
îmbogăţindu-se cu noi funcţii şi forme de prestaţii. La început, existenţa hotelului,unitate
reprezentativă pentru capacităţile de cazare şi suport material al industriei hoteliere,a fost legată
de efectuarea unor deplasări în alte scopuri decât cele turistice, cele mai multe dintre dotările de
această natură fiind amplasate de-a lungul drumurilor sau în centrele urbane, dotările erau mai
modeste, iar funcţiile relativ simple. Pe măsura intensificării circulaţiei turistice, a consacrării
turismului şi transformării lui într-un fenomen de masă, a crescut numărul unităţilor destinate
găzduirii oaspeţilor temporari, fiind preferate pentru amplasare zonele din afara oraşelor, zone
turistice.
Experienţa mondială ne arată că nu atât bogăţia atracţiilor turistice din anumite zone le
transformă pe acestea în zone de interes turistic, cât existenţa unor condiţii şi echipări minimale
care să confere turiştilor confortul de care aceştia au nevoie. Industria hotelieră contribuie, prin
prezenţa sau absenţa sa în anumite zone, la valorificarea potenţialului turistic, putându-se
constitui ca un stimulent pentru dezvoltarea turismului, dar în acelaşi timp putând reprezenta şi o
importantă piedică în calea promovării acestuia. Acest fapt prezintă o importanţă deosebită
pentru orientarea investiţiilor şi direcţionarea dezvoltării sectorului hotelier.Având o legătură de
la parte la întreg, industria hotelieră şi activitatea turistică au dezvoltat de-a lungul timpului
relaţii complexe, de intercondiţionare reciprocă.
Astfel, dacă dezvoltarea industriei hoteliere este strict legată de circulaţia turistică, şi
dezvoltarea turismului este condiţionată de existenţa unor spaţii de cazare, de nivelul de
echipare, de calitatea si varietatea prestaţiilor oferite. Oricât de atractiv ar fi un obiectiv turistic,
în absenţa unor amenajări destinate odihnei şi agrementului, prezenţa turiştilor în zona respectivă
rămâne la stadiul de deziderat.
Industria hotelieră, responsabilă pentru realizarea acestor condiţii prin crearea de noi
capacităţi de cazare şi modernizarea celor existente, apare, astfel, ca principală promotoare a
dezvoltării turismului, a stimulării circulaţiei turistice şi, în special, a sporirii duratei
sejurului.Nivelul de dezvoltare a industriei hoteliere reprezintă, de asemenea, măsura satisfacerii
nevoii pentru turism a populaţiei. Sporirea veniturilor băneşti, urbanizarea,creşterea timpul liber
etc. au provocat mutaţii în comportamentul consumatorilor, în sensul intensificării cererii
turistice a acestora, a manifestării unor exigenţe mai mari în privinţa calităţii serviciilor.
Serviciile hoteliere insuficiente în raport cu nevoile populaţiei sau calitativ necorespunzătoare, pe
lângă efectele negative asupra odihnei şi recreerii oamenilor, vor determina schimbări în
destinaţia veniturilor şi disponibilităţile de timp şi, indirect, scăderi în circulaţia turistică.
Alături de serviciile de transport, alimentaţie şi agrement, serviciul de cazare hotelieră
reprezintă, una dintre prestaţiile de bază solicitate de turist pe durata călătoriei sale. În condiţiile
diversificării şi integrării obiectivelor de cazare, serviciul hotelier nu se mai limitează la cazarea
propriu-zisă, ci este completat de o serie de prestaţii suplimentare fiind, în fapt, rezultatul unei
varietăţi de activităţi. Varietatea lor este dependentă de condiţiile pe care le oferă baza tehnico-
materială sub aspectul tipului de construcţie,categorie de confort, gradul de dotare etc.
Printre principalele activităţi ce dau conţinut serviciului hotelier, conceput în ideea
satisfacerii complexe a cererii turiştilor şi călătorilor, se numără:
•cazarea propriu-zisă şi serviciile complementare ei – presupune existenţa unor spaţii
adecvate şi a dotărilor necesare asigurării odihnei şi igienei turistului; primirea şi distribuirea
corespondenţei/mesajelor, păstrarea obiectelor de valoare, spălatul şi călcatul lenjeriei, curăţirea
hainelor şi a încălţămintei, manipularea bagajelor,asigurarea parcării autoturismelor etc. sunt
servicii pe care unităţile de cazare le pot oferi suplimentar cazării;
•alimentaţia şi serviciile specifice asociate ei – nefiind obligatoriu prezentă în toate
unităţile, acolo unde funcţionează trebuie să nu afecteze odihna turisţilor si desfăşurarea
celorlalte activităţi; ca servicii complementare pot fi menţionate rezervările, room-service-ul,
organizarea unor mese festive;
•activităţi cultural artistice şi de agrement – prezente în special în unităţile destinate
turismului de sejur mediu şi lung, de odihnă şi a celor de categorie superioară,implică existenţa
unor dotări adecvate petrecerii timpului liber şi divertismentului:terenuri de sport, piscine, saune,
săli de gimnastică, jocuri mecanice etc., toate însoţite de personal specializat pentru asistarea
turiştilor;
•serviciile de informare şi intermediere– au ca scop satisfacerea cât mai deplină a
cerinţelor turiştilor, unităţile de cazare mijlocind între turiştii proprii şi prestatorii de servicii
specializate: repararea sau întreţinerea unor obiecte aflate în dotarea turiştilor, diverse comisione,
rezervări de locuri în mijloacele de transport etc.;
•activităţi comerciale– de vânzare a unor produse necesare turistului pe durata sejurului:
ilustrate şi efecte poştale, ziare, reviste, cărţi, cosmetice etc.;
•activităţi cu caracter special – oferite la cererea individuală a turiştilor.

Unii autori prezintă aceste servicii din prisma funcţiilor pe care le îndeplinesc,respectiv:
funcţia de odihnă şi igienă- are menirea să ofere un adăpost confortabil clienţilor,constituind
de fapt raţiunea pentru care au fost create structurile respective de primire;
funcţia de alimentaţie;
funcţii complementare– constituie o completare firească a funcţiilor de cazare şi alimentaţie şi
includ prestaţiile destinate petrecerii agreabile a timpului pasagerului pe timpul sejurului său într-
un complex hotelier;
funcţii productive;
funcţii comerciale;
funcţii intermediare.
Între aceste servicii sau funcţii, se stabilesc relaţii de interdependenţă, iar în funcţie de
specificul fiecărei unităţi hoteliere unele pot apărea într-o proporţie mai mare, altele pot apărea
foarte puţin sau deloc, dar în acelaşi timp nu este exclus să apară şi servicii suplimentare celor
menţionate.
Alimentaţia publică
Alimentaţia publică reprezintă una dintre laturile importante ale servirii turistice,
încadrându-se în categoria serviciilor de bază. Deşi ca activitate economică, alimentaţia publică
nu este destinată să satisfacă în exclusivitate nevoia consumatorului – turist, ea se asociază tot
mai frecvent activităţilor de turism, iar dinamica ei este din ce în ce mai mult influenţată de
evoluţia circulaţiei turistice.Privită prin prisma calităţii sale de componentă a produsului turistic,
respectiv a serviciilor de bază, alimentaţia publică determină calitatea prestaţiei turistice în
ansamblul ei, influenţează conţinutul şi atractivitatea ofertei turistice cu multiple implicaţii
asupra dimensiunilor şi orientării fluxurilor turistice.Considerată, din punct de vedere economic
şi social, drept un stadiu avansat de pregătire a hranei pentru populaţie, alimentaţia publică, este
influenţată, în evoluţia sa, de nivelul de dezvoltare economică, de condiţiile de viaţă şi muncă ale
oamenilor de structura demografică, profilul ocupaţional şi mentalitatea locuitorilor. De
asemenea, o contribuţie importantă la dinamica sa revine fenomenului turistic, respectiv
amplorii, ritmurilor şi orientării acestuia.
Din punct de vedere al conţinutului, alimentaţia reuneşte într-un tot unitar
următoarele activităţi de profil
•activităţi de depozitare şi păstrare– cu organizare şi desfăşurare proprie, adaptată
tipologiei unităţilor şi condiţiilor materiale ale acestora, activităţi care necesită dotări specifice:
camere frigorifice, magazii etc.;
 •activităţi de producţie– care asigură realizarea preparatelor culinare şi de cofetărie prin
transformarea unor materii prime de origine vegetală şi animală, în spaţii special amenajate:
bucătăria centrală, secţiile de preparate şi semipreparate, carmangerie,laborator de patiserie-
cofetărie etc.;
•activităţi pentru servirea consumatorilor – în saloanele propriu-zise ale restaurantelor şi
în alte spaţii cu destinaţie comercială; în această sferă de activităţi intră, pe de o parte, activităţi
comerciale prin care se asigură vânzarea, desfacerea către consumatori a preparatelor
obţinute în compartimentele de producţie şi a altor produse, preparate sau nepreparate, activităţi
similare activităţilor de vânzare a mărfurilor cu amănuntul, iar pe de altă parte, activităţi de
prestări de servicii care au ca obiectiv crearea condiţiilor şi facilităţilor pentru consumul imediat
şi pe loc al preparatelor culinare, de cofetărie sau a băuturilor.
Parte integrantă a prestaţiei turistice, alimentaţia manifestă, în acest context, o serie de
particularităţi care trebuie avute în vedere în proiectarea şi organizarea activităţii:
să fie prezentă în toate momentele importante ale consumului turistic -staţii de
îmbarcare, mijloacele de transport, la locurile de destinaţie şi sejur, în punctele de agrement.
Numai astfel, serviciul de alimentaţie publică va răspunde sarcinii de a asigura ansamblul
condiţiilor pentru ca turistul, aflat temporar în afara reşedinţei permanente, să-şi poată procura
hrana necesară, cu atât mai mult cu cât alimentaţia este principala cale de satisfacere a nevoilor
fiziologice de hrană ale turiştilor, indiferent de locul de petrecere al vacanţei, forma de
turism sau modalitatea de angajare a prestaţiei;
să asigure o diversitate structurală a produselor şi serviciilor - impunându-se existenţa
unei tipologii largi a unităţilor (din punct de vedere al categoriei de confort, profilului, mărimii,
formei de servire), şi adaptarea activităţii (varietate sortimentală, program, structura serviciilor
etc.) faţă de locul şi momentul în care sunt oferite prestaţiile. Tot pentru îndeplinirea acestei
cerinţe, de diversitate şi adaptabilitate, este necesară şi corelarea serviciilor de alimentaţie cu
particularul formei de turism (cu importanţă deosebită în cazul turismului balneo-medical), atât
din punct de vedere al varietăţii sortimentale oferite, cât şi al orarului de funcţionare.Totodată,
serviciile de alimentaţie trebuie să răspundă în egală măsură cerinţelor turiştilor autohtoni şi
străini;
să reprezinte un element de selecţie a destinaţiilor de vacanţă sau chiar motivaţia
principală a călătoriei
 Legătura dintre serviciile de alimentaţie publică şi oferta turistică este profundă, de
intercondiţionare reciprocă, de dezvoltare sincronă. Ea dobândeşte noi valenţe în condiţiile în
care gastronomia devine un element de selecţie a destinaţiilor turistice, când celelalte
componente ale ofertei turistice sunt sensibil apropiate sau comparabile. In ultimii ani s-a impus
din ce in ce mai evident un nou produs turistic, având drept principală motivaţie gastronomia,
lansându-se astfel o nouă formă de vacanţă, „vacanţa gastronomică” (pescărească,vânătorească
etc.). Diversitatea şi originalitatea gastronomică se constituie, prin urmare, ca element de atracţie
principală sau complementară, fapt ce explică şi justifică atenţia acordată acestui domeniu de
servire turistică.
Analizând sectorul alimentaţiei publice în ansamblul lui, adică din punctul de vedere al
satisfacerii atât a nevoilor populaţiei rezidente cât şi ale turiştilor, se poate observa cursul
ascendent pe care l-a înregistrat acest sector al serviciilor. Această evoluţie ascendentă,rezultat al
acţiunii unui complex de factori (creşterea gradului de urbanizare, modificări în structura
obiceiurilor de consum, accentuarea mobilităţii populaţiei, tendinţa de sporire a timpului liber,
intensificarea călătoriilor turistice), atestă rolul tot mai important pe care alimentaţia publică îl
îndeplineşte în viaţa economică şi socială, multiplicarea funcţiilor sale.
Agrementul turistic
În societatea contemporană, conceptelor de odihnă, recreere şi distracţie, li se asociază
noi valenţe o dată cu atribuirea unui caracter activ acestor procese. Astfel, se pune un accent din
ce în ce mai mare pe crearea şi dezvoltarea unor activităţi (servicii) care să contribuie la
satisfacerea nevoilor fizice şi psihice ale turisţilor, într-un cadru care să permită deconectarea din
cotidian şi, totodată, petrecerea plăcută şi instructivă a timpului liber.Din punct de vedere
conceptual, agrementul turistic reprezintă „ansamblul mijloacelor, echipamentelor,
evenimentelor şi formelor oferite de unităţi, staţiuni sau zone turistice, capabile să asigure
individului sau unei grupări sociale o stare de bună dispoziţie,de plăcere, să dea senzaţia unei
satisfacţii, unei împliniri, să lase o impresie şi o amintire favorabile”.
Agrementul turistic apare, aşadar, ca fiind un element fundamental pentru dezvoltarea
nevoilor turiştilor, format dintr-o varietate de activităţi de agrement şi acţionând pe multiple
planuri, aspecte care îi conferă caracterul de componentă de bază a prestaţiei turistice. Printre
principalele obiective ale agrementului se numără: destinderea şi reconfortarea fizică a
turiştilor, divertismentul şi dezvoltarea capacităţilor acestora,satisfacţia psihică prin activităţi
cultural-distractive şi instructiv-educative, amuzamentul,comunicarea şi sporirea volumului de
cunoştinţe etc.
Organizaţia Mondială a Turismului acordă o atenţie deosebită civilizaţiei timpului liber,
apreciind că, în perspectiva anilor viitori, timpul liber nu va mai fi considerat doar un timp
rezidual în raport cu timpul de muncă, ci tinde tot mai mult să se transforme într-o nouă calitate,
în sensul lărgirii orizontului de cunoaştere şi de odihnă activă pentru reconfortare. Se apreciază,
astfel, că strategia de dezvoltare a agrementului ar trebui să ţină cont de profilul, structura şi
specificul staţiunilor; motivaţiile, aspiraţiile şi aşteptările turiştilor şi să asigure o implicare
efectivă a turistului în desfăşurarea programelor de divertisment, nu numai ca spectator, ci şi ca
participant activ.
Din punct de vedere a cererii turistice asistăm la două grupe distincte de solicitări pentru
formule de vacanţă: cererea „clasică”, din partea turiştilor care optează pentru vacanţe
tradiţionale (consumatori care au devenit turişti în perioadele trecute şi care rămân fideli
formulelor de vacanţă cu care s-au obişnuit sau categorii de clientelă care din cauza lipsei de
experienţă turistică se lasă influenţate de anturajul lor şi manifestă o cerere conformă cu
aspiraţiile acestora), şi forme noi de cerere pentru variantele de vacanţe active, inedite, cu
elemente de surpriză, care, în contrast cu vacanţele tradiţionale, devin cunoscute sub denumirea
de „vacanţe autentice” (accesate în principal de categorii de clientelă dispuse să îşi reconsidere
conceptul de petrecere a timpului liber, în special tineri).
În acest context, apare evident faptul că, serviciilor turistice tradiţionale (cazare,masă şi
într-o anumită măsură transport şi programe de vizitare), care prin natura lor vor continua să
constituie componente majore ale aranjamentelor turistice globale, li se alătură o nouă
componentă – serviciile de agrement. Creşterea rolului agrementului în satisfacerea nevoilor
turiştilor nu ne mai permite să considerăm aceste servicii ca fiind prestaţii marginale, solicitate
ocazional, ci ele au devenit motivaţii decizionale pentru acceptarea ofertelor de „vacanţe active”,
transformându-se chiar în motivaţie turistică propriu-zisă şi generând noi tipuri de vacanţe: schi,
alpinism, echitaţie, tenis, vânătoare şi pescuit, turism cultural etc.
Privit în calitate de componentă de bază a serviciului turistic, agrementul
îndeplineşte şi o serie de funcţii , diferenţiate în raport cu nevoile turiştilor sau ale organizatorilor
de vacanţe.
 Astfel, în concordanţă cu cerinţele turistului , agrementul vizează, în primul
rând,satisfacerea nevoilor sale fizice de odihnă, destindere şi mişcare prin stimularea activităţilor
sportive şi punerea la dispoziţie a unor dotări specifice: terenuri de sport, trasee pentru drumeţie
sau alpinism, pârtii de schi, bazine de înot etc. În al doilea rând, prin serviciile de agrement se
urmăreşte reconfortarea psihică a turistului, prin activităţi cultural-distractive şi instructiv-
educative, care au ca obiectiv crearea unei atmosfere de destindere, amuzament şi comunicare,
contribuind la îmbogăţirea bagajului de cunoştinţe ale turistului.
Din punctul de vedere al organizatorilor de turism, agrementul apare, în special, ca un
factor de competitivitate a staţiunilor sau unităţilor, de creştere a atractivităţii acestora. În acelaşi
timp reprezintă şi un mijloc de individualizare a produselor şi de personalizare a destinaţiilor, cu
efecte stimulative asupra circulaţiei turistice.
Nu în ultimul rând trebuie menţionat aportul pe care agrementul îl poate aduce la
prelungirea sezonului turistic, mai exact la atenuarea sezonalităţii activităţii, dotările specifice
serviciilor de agrement reducând sensibil dependenţa ofertei de cadrul natural.Altfel spus,
agrementul menţine produsul turistic pe o coordonată optimă, armonizează relaţiile dintre cererea
şi oferta turistică, satisfăcând o multitudine de motivaţii turistice.
Cel mai frecvent, organizarea agrementului se particularizează pe formele de turism
cunoscute, clasificate în funcţie de destinaţiile de călătorie sau forma de turism: de litoral,montan
– de iarnă şi de vară, balnear, în oraşe (pe trasee turistice), de week-end.
În funcţie de criteriile care stau la baza clasificării lui, agrementul poate fi:
după spaţiul de desfăşurare:- închis (club, hotel, teatru, cinema, discotecă etc.)- în aer
liber (grădini publice, parcuri de distracţii, stadioane, complexuri sportive,etc.)
în funcţie de sezonul turistic:- de iarnă (sporturi de iarnă)- de vară (sporturi de vară)-
permanent
după numărul de participanţi
în funcţie de modalitatea de participare a vizitatorilor:- activ- pasiv
în funcţie de scop:- competitiv- ca scop în sine
după vârsta participanţilor:- pentru copii- pentru tineri- pentru adulţi- pentru vârsta a
treia
în funcţie de preţ:- gratuit- preţ unic- de lux.
 Una dintre cele mai complexe modalităţi de clasificare a prestaţiilor de agrement are însă
în vedere conţinutul acestora, respectiv:
•animaţia de pură deconectare– de ruptură în raport cu activităţile cotidiene (băi de soare
şi mare, plimbări, drumeţii, vizitarea unor obiective, întâlniri cu rudele şi prietenii etc.);
•animaţia recreativă– reprezentată, în principal, de parcurile de loisir: generale (cu
instalaţii de distracţie şi/sau populate cu personaje din basme sau benzi desenate),
tematice(nautice, planetariu, zoologie), rezervaţii şi cazinouri;
•animaţia comercială– reprezentată de efectuarea unor cumpărături uzuale sau
specifice(cadouri, amintiri, articole de artizanat);
•animaţia orientată spre realizarea unei depline forme (condiţii) fizice– reprezentată de
tipologia largă a curelor – de la cea balneară, ca produs medical, la cele de slăbire,înfrumuseţare,
fitness – şi de practicarea unor diverse sporturi ca modalitate de întreţinere a sănătăţii;
•animaţia culturală– are ca obiectiv cunoaşterea, formare şi educare a turistului, cu
accente pe latura morală a personalităţii sale, fiind reprezentată de activităţi cum sunt: vizite la
muzee şi case memoriale, participarea la evenimente culturale, burse de studii, sejururi de
învăţare a unor limbi străine etc.;
•animaţia spectacol – reprezentată de vizite în natură pentru a admira diversitatea
peisagistică, bogăţia florei şi faunei, evenimente teatrale, cinematografice, muzicale,competiţii
sportive etc.;
•animaţia gastronomică– exprimată prin prezenţa la expoziţii sau concursuri de artă
culinară şi circuite cu temă specifică (cunoaşterea bucătăriei tradiţionale a unor zone, degustări
de vinuri);
•animaţia profesională– se adresează de regulă unui public specializat: târguri şi
expoziţii,congrese, circuite având un conţinut industrial, agricol etc.
Principalele tendinţe ce se înregistrează la scară mondială în ceea ce priveşte oferta
pentru servicii de agrement le reprezintă dezvoltarea continuă,cantitativă şi calitativă, şi
diversificarea formelor şi mijloacelor de agrement puse la dispoziţia turiştilor pentru a se asigura
petrecerea cât mai agreabilă a timpului liber.
Paradigmele ospitalităţii
Pe măsură ce practica ospitalităţii a început să se extindă şi să devină mai profesionistă
după cel de-al doilea război mondial, literatura de specialitate a urmărit să dezvolte instrumente
specifice care să ajute la îmbunătăţirea operaţiunilor şi la perfecţionarea managerilor din
domeniul industriei ospitalităţii. Astfel, managemntul ospitalităţii s-a impus ca o disciplină de
sine stătătoare.
Deşi la început au existat controverse legate de faptul dacă activităţile din industria
ospitalităţii pot fi diferenţiate de alte servicii, definirea unei discipline, a unei paradigme unice
pentru ospitalitate se poate face ţinând cont de următoarele elemente cheie:
•management general şi strategiile de afaceri;
•management operaţional;
•marketing;
•servicii şi cuantificarea performanţelor;
•resursele umane;
•cercetarea.
Management general şi strategiile de afaceri
Literatura de specialitate în domeniul managementului general s-a dezvoltat în ultimii 30
de ani. Pe măsură ce mediul de afaceri a devenit din ce în ce mai complex, mai dynamic şi mai
competitiv s-a intensificat nevoia existenţei unor tehnici analitice care să asiste şi să ajute la
adoptarea deciziilor într-un asemenea climat. Strategiile de afaceri existente păreau să prescrie
cadrul şi instrumentele necesare pentru ca această complexitate să fie mai bine înţeleasă,
sistematic planificată, pe baza cărora să se găsească soluţii generice.
Deşi au fost considerate de către unii autori prea prescriptive, considerându-se oportună
punerea unui accent mai puţin pronunţat pe planificarea strategică (Mintzberg, 1994), multe
strategii de afaceri implementate cu succes în alte domenii au fost preluate de autori din
domeniul managementului ospitalităţii
Managementul operaţional
Unul dintre elementele caracteristice ospitalităţii sunt operaţiunile care constituie
principala activitate a acestei industrii, fapt care face ca managerii să fie în primul rând interesaţi
de obţinerea performanţelor în acest domeniu. Operaţiunile privesc modul în care organizaţiile
reuşesc să ofere clienţilor produsele sau serviciile lor. Foarte multe firme din industria
ospitalităţii derulează operaţiuni din ce în ce mai complexe în încercarea de a satisface cât mai
mulţi clienţi, însă adesea standardele de calitate ale firmelor au de suferitde pe urma unei
asemenea abordări. Operaţiunile eficiente sunt cele care pun accent deopotrivă pe planificare,
tehnologie şi resurse umane.
Managementul ospitalităţii dă astfel o valoare deosebită informaţiilor de management
operaţional al serviciilor definit ca fiind„managementul unui sistem care furnizează servicii
pentru clienţi şi care presupune proiectarea, planificarea şi controlul sistemului.
Industria ospitalitătăţii şi economiile în tranziţie.
Un aspect important care trebuie luat în calcul îl reprezintă găsirea unei căi mediane între
standardizarea şi adaptarea produselor şi serviciilor oferite, fiecare metodă având susţinere în
literatura de specialitate. Astfel, există pe de-o parte autori care susţin că numai produse şi
servicii cu specificaţii clare pot oferi clienţilor calitate constantă, mai ales în condiţiile în care
personalul pregătit în domeniul respectiv este în număr restrâns (cum este bucătarul şef al unui
restaurant). Pe de altă parte, unii autori consideră că standardizarea şi o varietate scăzută a
serviciilor şi produselor nu pot oferi clienţilor ceea ce aceştia merită şi îşi doresc.
Marketing
Se consideră că după operaţiuni, cel mai important element asupra căruia trebuie să se
concentreze managementul unei firme din industria ospitalităţii este marketingul.Aspectul ciclic,
dar imprevizibil, al afacerilor din această industrie necesită atât abilitatea de a face faţă cererii în
perioadele de vârf de sezon, cât şi abilitatea de a atrage clienţi în afara sezonului.
Având o locaţie fixă şi oferind o gamă limitată de produse, firmele trebuie să aibă
capacitatea să atragă în permanenţă noi clienţi şi să identifice toate oportunităţile din mediul de
afaceri. Problema cu care se confruntă însă firmele din industria ospitalităţii este faptul că
persoanele implicate în conducere nu dispun de o foarte bună pregătire în domeniul
marketingului şi sunt în general concentrate asupra mediului intern al organizaţiei.Datorită
acestui fapt firmele de mici dimensiuni au resimţit din ce în ce mai acut nevoia creării unor
consorţii care să le permită se beneficieze de un număr mai mare de clienţi şide avantajele unei
mărci comune. S-a observat că cei mai mulţi clienţi au tendinţa de a opta pentru produse
standardizate şi comercializate sub o marcă cunoscută, poate şi datorită inconsecvenţei furnizării,
în trecut, a unei calităţi constante pentru produse şi servicii.
Serviciile şi evaluarea performanţelor
Ca urmare a faptului că ultimele generaţii de clienţi pun un accent mai mare pe calitate şi
valoare, furnizorii de servicii încearcă în permanenţă să îmbunătăţească procesele prin care sunt
obţinute serviciile respective şi să le ofere cu o calitate constantă clienţilor. Şi pe piaţa serviciilor
au început să se impună din ce în ce mai mult standarde de calitate (atât în domeniul alimentaţiei,
cât şi al cazării) şi norme de conduită care asistă managementul în încercarea acestuia de a
îmbunătăţi permanent calitatea. Manualele cu norme de conduită ajută deopotrivă la formarea,
pregătirea, pe baze uniforme a angajaţilor,oferind în acelaşi timp criterii de evaluare a
performanţelor acestora. Industria ospitalităţii este considerată ca fiind o industrie centrată pe
persoane întrucât calitatea, obţinerea satisfacţiei şi performanţei depind de oameni. În ciuda
abordărilor moderne din domeniul managementului resurselor umane, cele mai multe firme din
industria ospitalităţii sunt recunoscute ca având un comportament tradiţional şi uneori
exploatativ vis-a-vis de salariaţi. Cu toate că foarte mulţi autori subliniază legătura importantă
care există între atitudine şi performanţă, accentul pus pe pregătire este încă slab, poate datorită
fluctuaţiei mari a personalului din această industrie. Cert este însă că, pentru o firmă din industria
ospitalităţii, resursele umane reprezintă resursa cea mai importantă pentru obţinere de avantaje
competitive, fiind în acelaşi timp şi domeniul care necesită cel mai mult o schimbare a modului
de abordare.
Cercetarea
În dorinţa obţinerii credibilităţii profesionale şi a unei baze de cercetare proprii,instituţiile
de învăţământ pentru industria ospitalităţii au preferat să-şi dezvolte propriile programe de
cercetare mai degrabă decât a apela la programele de cercetare a unor discipline similare. Ca
urmare a acestui fapt şi a lipsei de experienţă în domeniul cercetării,adesea, nu a putut fi
surprinsă complexitatea şi bogăţia de situaţii din domeniul ospitalităţii.Metodele cantitative care
satisfac nevoia de rigoare sunt încă preferate în faţa metodelor calitative care ajută la o înţelegere
mai bună a fenomenelor, fapt datorat pe de-o parte tradiţiei, dar şi ignoranţei. Se apreciază că
este necesară o metodă de cercetare relevantă,proprie industriei ospitalităţii, însă se consideră că
va mai trece timp până aceasta va fi găsită.
Concluziile la care s-a ajuns până în prezent susţin că industria ospitalităţii este:
•industrie importantă, dar insuficient analizată (cercetată);
•fragmentată, dar cu tendinţă de dominare din partea companiilor de mari dimensiuni;
•centrată pe operaţiuni, dar necesitând o accentuare mai puternică a strategiilor;
•incapabilă să-şi definească corespunzător oferta de produse şi servicii;
•condusă tradiţionalist de manageri cu aptitudini specifice;
 •recunoscută pentru productivitatea scăzută, dar necesitând performanţe mai ridicate;
•refractară faţă de pregătirea personalului;
•incapabilă să folosească potenţialul angajaţilor la maxim.
Ospitalitatea tranziţiei sau tranziţia ospitalităţii
„În viaţă, e ca şi cum ai cânta solo la vioară în public, învăţând să cânţi pe măsură ce
interpretezi” Samuel Butler, poet englez
Perioada de tranziţie este o perioadă a căutărilor, a identificării modelelor potrivite a fi
adoptate, a implementării acestora conform specificului fiecărei ţări.Tranziţia presupune
parcurgerea unor etape, plăcute sau mai puţin plăcute, cu atitudinea optimistă a celor care văd, la
capătul tunelului, mai mult decât o „luminiţă”.Sistemul socialist, în ciuda faptului că a avut ca
trăsătură de bază „cooperatismul” sau„caracterul comun” al proprietăţii, a fost un sistem al
individualismului, al „fricii” de interacţiune între oameni.
Capitalismul aduce cu el munca în echipă şi relaţii sociale dezvoltate şi libere. Între
acestea există însă tranziţia, trecerea de la un comportament la altul, de la o atitudine la
alta.Ospitalitatea tranziţiei presupune parcurgerea acestei perioade cu eleganţă, ţinând cont de
modul în care comportamentul fiecărei persoane afectează pe cei din jurul ei, şi prin extindere,
societatea însăşi.Acest fapt prezintă importanţă cu atât mai mult cu cât este unanim recunoscut
faptul că asistăm, pe plan mondial, la trecerea la un nou tip de economie, chiar la un nou tip de
societate, denumită de unul din părinţii ei, sociologul de la Harvard - Daniel Bell -„societatea
postindustrială”. Această nouă societate se va baza, după opinia majorităţii cercetătorilor,pe
servicii, fiind caracterizată prin preponderenţa sectorului terţiar asupra celorlalte sectoare ale
economiei. Între servicii printre cele care înregistrază o dinamică ascendentă pronunţată sunt cele
din industria ospitalităţii.
Astfel, dacă în societatea industrială se punea accent pe investiţiile „materiale”, în noua
societate a investiţiilor„spirituale” (în oameni şi nevoile acestora) vor fi primordiale.Aşadar,
economiile denumite „industriale” vor fi de acum înainte „economii deservicii”. Acestea
reprezintă deja în ţările dezvoltate, cu economie de piaţă, aproximativ două treimi din valoarea
adăugată şi din populaţia angajată în economie.
Se poate spune că serviciile au încetat să mai fie „invizibile” la începutul anilor ’80,
proeminenţa dobândită de problemele serviciilor, ca o dimensiune majoră a activităţii economice
fiind demonstrate de includerea pentru prima dată, în 1984, a serviciilor în negocierile
comerciale sub auspiciile GATT, în cadrul rundei Uruguay.
Un rol important îl joacă şi procesul de liberalizare a economiilor în tranziţie şi în mod
particular al sectorului terţiar. Tendinţele de liberalizare, de diminuare a intervenţiei statului în
sectorul serviciilor se referă, pe de o parte, la transferul spre sectorul privat a unei importante
părţi din sectorul public , iar pe de altă parte, la dereglementarea acestui sector. În această
privinţă, trebuie menţionat că o bună perioadă de timp, până în anii 1970,chiar în ţările
dezvoltate cu economie de piaţă, sectorul serviciilor a fost unul din domeniile cel mai mult atinse
de intervenţia statului.Referitor la efectele liberalizării în sectorul serviciilor, aşa cum au fost
demonstrate din experienţa ţărilor dezvoltate, ele se referă în principal, la instaurarea şi creşterea
concurenţei care conduce la reducerea tarifelor, ceea ce antrenează creşterea cererii, cu efecte
benefice asupra producţiei şi creării de noi locuri de muncă în serviciile respective.
Un alt efect important al liberalizării şi al creşterii concurenţei între firmele de servicii
este diversificarea ofertei de servicii şi creşterea nivelului calitativ al serviciilor oferite
consumatorilor.În ceea ce priveşte problema reglementărilor în sectorul serviciilor, acestea au
reprezentat principala formă de intervenţie a statului în acest sector.
Reglementările specifice serviciilor cuprind o varietate de forme cum ar fi:reglementări
tehnice(prevăzând exercitarea unei activităţi cu respectarea anumitor norme),reglementări
economice(având ca obiect limitarea accesului într-un sector de activitate),controlul
administrativ al preţurilor(tarifelor).Cheia de boltă a tranziţiei o constituie rezolvarea
problemelor proprietăţii, respectiv a modului de realizare a celor patru atribute ale acesteia:
posesiunea, dispoziţia, utilizarea şi uzufructul cu toate efectele ce decurg din manifestarea reală a
lor, ca bază a înfăptuirii coordonatelor fundamentale ale tranziţiei la economia liberă:
restructurarea în corelaţie cu liberalizarea preţurilor şi privatizarea.
Amploarea programelor de privatizare preconizate în ţările Europei Centrale şi deEst,
„eclipsează” fără precedent cele mai ambiţioase programe de privatizare ale ţărilor membre ale
OCDE. În primul rând, în aceste ţări, eforturile s-au concentrat în crearea noilor cadre juridice şi
instituţionale necesare realizării programelor de privatizare. În consecinţă,au fost înfiinţate
agenţii specializate de privatizare, cu rolul de a planifica şi pune în practică măsurile de
privatizare.
 În unele ţări, aceste agenţii sunt organisme independente în cadrul Guvernului,
beneficiind de o anumită autonomie pentru acţiunile lor (România, Ungaria), iar în altele sunt
ministere (Polonia, Cehia, Slovacia). De subliniat este faptul că în aceste ţări privatizarea vizează
atât mica precum şi marea privatizare.Mica privatizare priveşte întreprinderile mici din domenii
cum ar fi: comerţul cu amănuntul, artizanatul şi anumite sectoare ale transporturilor, iar marea
privatizare vizează marile întreprinderi prin metode ca privatizarea de masă, vânzări prin licitaţii,
oferte publice de vânzare, restituiri MEBO, etc.
Sectorul serviciilor, cuprinzând în general întreprinderi mici şi mijlocii reprezintă unul
dintre domeniile cu cele mai rapide posibilităţi de privatizare şi de progres pentru ţările Europei
Centrale şi de Est.
Este unanim recunoscut faptul că privatizarea în turism şi servicii ar ajuta la realizarea
următoarelor obiective:
•absorbirea forţei de muncă disponibilizate, prin conversia acesteia către activităţile din
domeniul serviciilor şi turismului, în special;
•obţinerea de valoare adăugată brută în sfera acestor servicii şi a turismului, care să
contribuie la formarea PIB;
•dezvoltarea obiectivelor, din punct de vedere material, ale industriei turismului şi
prestărilor de servicii către populaţie, ale modernizării acestora şi creării condiţiilor unei bune
calităţi superioare în domeniul amintit;
•îmbunătăţirea condiţiilor de conducere a acestor agenţi economici specializaţi în
domeniul serviciilor;
•oferirea acelor servicii, într-o gamă sortimentală diferenţiată,care să satisfacă cerinţele,
de la nivelul cel mai de jos, până la un nivel ridicat de pretenţii etc.Turismul, pe plan mondial, a
avut un trecut de succes şi i se întrevede un viitor luminos. Evoluţiile acestui domeniu indică
faptul că, în perioada următoare, operaţiunile din această industrie vor pune accent pe integrare
sistemică şi consolidarea relaţiilor cu clienţii.O provocare majoră o va reprezenta dinamizarea
sectorului IMM-urilor, sector care, angajând un mare număr de firme şi salariaţi, reprezintă
„coloana vertebrală” a oricărei industrii.În acelaşi timp, în perioada de tranziţie, trebuie să se
pună accent şi pe responsabilitatea socială şi protecţia mediului înconjurător, firmele care
acţionează în domeniul industriei ospitalităţii trebuind să conştientizeze aceste aspecte în
procesele de adoptare a deciziilor şi să adopte strategii de afaceri adecvate.Schimbările sociale şi
demografice provoacă firmele care activează în industria ospitalităţii la optimizarea continuă a
rezultatelor obţinute de forţa de muncă angajată îndomeniu.
Industria ospitalităţii a fost întotdeauna o industrie intensivă în „oameni”. Astfel,percepţia
turiştilor referitor la calitatea serviciilor prestate depinde de calitatea angajaţilor.Un aspect
îngrijorător pentru ţările aflate în tranziţie îl reprezintă scăderea ratei natalităţii, ceea ce conduce
la reducerea numărului persoanelor tinere, persoane care,tradiţional, reprezintă cea mai
importantă resursă de muncă pentru industria ospitalităţii. Pede altă parte, competiţia în creştere
din partea celorlalte industrii face ca numărul persoanelor tinere ce doresc să se implice în
industria ospialităţii să se diminueze continuu.
O altă cauză a acestei evoluţii o reprezintă nivelul scăzut al salariilor din acest sector de
activitate.În condiţiile în care complexitatea categoriilor de turişti şi nevoile acestora sunt în
continuă creştere, firmele din industria ospitalităţii vor trebui să găsească soluţii pentru a asigura
forţa de muncă necesară la toate nivelele.O altă provocare căreia trebuie să îi facă faţă industria
ospitalităţii în ţările în tranziţie, o reprezintă tehnologia şi potenţialele bariere financiare care ar
putea sta în calea accesului la aceasta.
Tehnologia şi îmbunătăţirea proceselor tehnologice se referă, în domeniul ospitalităţii, în
principal, la sistemele de operare, la comunicaţiile directe cu clienţii, sistemele de rezervare
(baze de date ale clienţilor), telecomunicaţii etc. Adaptarea şi adoptarea corespnzătoare şi
eficientă a acestor tehnologii presupune acces la informaţii suficiente, la asistenţă şi la fonduri
pentru investiţii. În prezent, singurii beneficiari ai tehnologiilor moderne sunt organizaţiile mari
care dispun de suficiente resurse pentru a investi în modernizări tehnologice.
.Operatorii de mici dimensiuni pot beneficia însă de pe urma dezvoltării la scară largă a
Internetului, şi a metodelor proprii acestuia (sistem de rezervări/sistem de distribuţie globală).
În acelaşi timp, Internetul încurajează turiştii să-şi cumpere ei înşişi, direct,produsul sau
serviciul dorit. Deşi teoretic, Internetul oferă şanse egale firmelor mici de a concura cu cele mari,
putând oferi turiştilor servicii personalizate la preţuri mai mici, în practică s-a constatat o
reticenţă a clienţilor de a-şi cumpăra ei înşişi, direct, produsul sau serviciul.Dincolo de aceste
repere de care ar trebui să ţină cont, tranziţia ospitalităţii trebuie să facă faţă, aşa cum s-a arătat,
nu numai provocărilor de ordin economic, ci şi celor de natură socială.
 Deşi procesul de tranziţie „vizibil”, din ţările Europei Centrale şi de Est, se va considera
la un moment dat încheiat, el va continua să existe, într-un mod „ascuns”, atât timp cât va exista
societatea umană şi nevoile oamenilor se vor afla în permanentă evoluţie.