Sunteți pe pagina 1din 2

UNITATEA DE INFRACTIUNE I

1.Inculpații A și B, în calitate de gestionari de fapt și-au însușit împreună o sumă de bani


și în afară de aceasta, fiecare dintre ei și-a însușit singur alte sume de bani, ambii inculpați
acționând în baza unei rezoluții unice.
Arătați cum trebuie să fie calificate faptele săvârșite de fiecare dintre inculpați sub
raportul unității sau pluralității de infracțiuni.

2. În noaptea de 15 decembrie 2017 A a pătruns în locuința vecinului său cu intenția de a


sustrage electrocasnice, știind de la acesta că și-a achiziționat recent un TV și un cuptor cu
microunde. Nereușind să transporte ambele bunuri în același timp din cauza volumului și
greutății acestora, A a luat mai întâi televizorul și l-a dus în propriul apartament, iar la câteva
minute distanță a revenit în apartamentul vecinului și a luat și cuptorul pe care l-a dus în propria
locuință.
Arătați cum trebuie să fie calificate faptele săvârșite de A sub raportul unității sau
pluralității de infracțiuni.

3.În noaptea de 4 ianuarie 2018 A a pătruns prin efracție succesiv, la intervale de circa 2
ore în trei chioșcuri cu mărfuri comerciale reușind să sustragă din ultimul chioșc bani și bunuri în
valoare de 2 000 lei. În sarcina inculpatului au fost reținute în concurs o tentativă la infracțiunea
de furt calificat în formă continuată și o infracțiune consumată de furt calificat.
Arătați dacă este corectă calificarea faptelor comise de A.

4.Inculpatul X în cursul anilor 2015 și 2016, la diferite intervale de timp a indus în eroare
6 persoane, promițându-le că le va procura la prețuri convenabile autoturisme din Germania și a
obținut astfel de la ele importante sume de bani reprezentând contravaloarea acelor bunuri, sume
de bani pe care și le-a însușit. Inculpatul a săvârșit faptele la intervale relativ mari de timp și
determinat fiind de evenimente intervenite în viața sa, survenite succesiv.
Arătați dacă faptele inculpatului constituie o infracțiune unică continuată ori un concurs
de infracțiuni.

5.B a participat la săvârșirea de furturi repetate alături de alți inculpați pe baza aceleiași
rezoluții infracționale. Unele acțiuni au fost săvârșite pe când inculpatul era minor, iar altele
după împlinirea vârstei de 18 ani.
Stabiliți dacă împlinirea vârstei de 18 ani afectează continuitatea infracțiunii și dacă
inculpatului i se va aplica o pedeapsă sau o măsură educativă.

6.Prin sentința penală nr. 10/25.01.2015 a Judecătoriei X inculpatul A a fost condamnat


în baza noului cod penal intrat în vigoare la 01 februarie 2014 la o pedeapsă de 1 an și 6 luni
închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, săvârșită în perioada
septembrie 2013-aprilie 2014. Inculpatul a formulat apel împotriva acestei hotărâri și a cerut
aplicarea dispozițiilor din codul penal anterior ca lege mai favorabilă deoarece o parte din
activitatea infracțională a fost comisă sub imperiul acestei legi.
Arătați ce va decide instanța de apel.

7.Inculpatul A prin promisiunea de căsătorie a determinat-o pe minora B în vârstă de 15


ani să trăiască cu el în concubinaj începând din luna iulie 2011 până în ianuarie 2012, iar după o
scurtă perioadă s-a căsătorit cu o altă femeie. Prin sentința penală nr. 253/2012 Judecătoria X l-a
condamnat pe inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea de seductie. Inculpatul
a contestat hotărârea de condamnare arătând că deși fapta s-a comis în luna iulie 2011 când a
avut loc promisiunea de căsătorie și s-a consumat raportul sexual, instanța nu a făcut aplicarea
Decretului de grațiere din 2011 apărut ulterior consumării infracțiunii.
Arătați ce decide instanța învestită cu soluționarea căii de atac.

8.La data de 10 octombrie 2016, profitând de aglomerația care era în magazinul unde se
afla, în scopul de a fura, inculpatul a introdus mâna de două ori la intervale scurte de timp în
buzunarul persoanei vătămate C, fără a găsi bani. După câteva minute persoana vătămată a
parasit magazinul intrând într-o unitate alimentară din apropiere, urmată de inculpat care,
profitând de aglomerația existentă a introdus din nou mâna în buzunarul acesteia, reușind să
sustragă banii pe care îi avea. Inculpatul a fost prins imediat și condus la organele de poliție,
suma fiind restituită persoanei vătămate. Inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunea de furt
calificat în formă consumată și două tentative la infracțiunea de furt.
Arătați dacă soluția instanței este corectă.

9.Inculpatul A a venit în mod special în Timișoara pentru a realiza venituri prin


sutragerea de bunuri din autoturisme parcate pe stradă. Ca urmare, în perioada 20 septembrie-13
noiembrie el a săvârșit în realizarea aceluiași scop și mobil 19 asemenea sustrageri prin
modalități identice.
Arătați dacă A a săvârșit o singură infracțiune sau un concurs de infracțiuni.

10.În noaptea de 15 septembrie 2016 inculpatul S a fost găsit conducând în stare de


ebrietate un autoturism și i s-au recoltat probe biologice din care a rezultat o alcoolemie de 1,75
la mie. În cursul aceleiași nopți inculpatul s-a urcat din nou la volan și, prin improvizarea unei
chei de contact, întrucât cheia îi fusese reținută de organele de poliție, a reușit să pornească
motorul conducând din nou, în aceeași stare, autoturismul.
Arătați dacă a fost săvârșită o infracțiune sau un concurs de infracțiuni.

S-ar putea să vă placă și