CURS 2

NUTRITIE
Vitaminele

Vitaminele sunt un grup compuşi organici strict necesari organismului uman

Nu prezintă materiale structurale precum proteinele, glucidele sau lipidele şi nu au valoare energetică,
îndeplinesc importante funcţii biochimice.
Clasificare din punct de vedere al solubilitatii:
– vitamine hidrosolubile (cu molecule polare, solubile în apă)
– vitamine liposolubile (cu molecule apolare, solubile în grăsimi)
Caracterele generale ale vitaminelor hidrosolubile
1. sunt solubile in apa;
2. se pierd usor in timpul operatiilor culinare (spalare, fierbere, pastrare indelungata);
3. se absorb relative usor, dar pentru majoritatea dintre ele este necesara prezenta HCl;
4. excesul de vitamine hidrosolubile se elimina prin urina;
5. aportul insuficient duce la carente (C, B complex).
Caracterele generale ale vitaminelor liposolubile
1. sunt solubile in grasimi si in solventi ai acestora si insolubile in apa;
2. se gasesc numai in alimentele grase;
3. coeficientul de utilizare digestivă este dependent de digestia si absorbtia grasimilor;
4. daca sunt ingerate in continut mai mare decat necesarul zilnic, excesul se depoziteaza in lipidele tisulare
si mai ales in cele hepatice; acest lucru explica aparitia fenomenelor patologice de hipervitaminoza;
5. participa la procesele anabolice actionand asemanator cu hormonii.
Vitaminele hidrosolubile
vitaminele complexului B (Bl, B2, B6, PP, B12, acidul folic, biotina, acidul pantotenic) şi vitamina C.
După ingerarea şi trecerea în tractul gastrointestinal a alimentelor ce conţin vitamine hidrosolubile,
aceste din urmă sunt absorbite direct în vena portă, iar surplusul este excretat prin urină.
depozitele de vitamine hidrosolubile sunt f. mici şi este necesar un aport alimentar continuu.
riscul de toxicitate al acestor vitamine este mai scăzut,
aportul lor excesiv este de obicei bine tolerat (cu excepţia unor cantitati foarte mari de niacină sub
formă de acid nicotinic, acid ascorbic sau piridoxina).
la nivel hepatic se stochează mici cantitati de acid folic, foarte puţin acid ascorbic şi ceva mai mult
vitamina B12.
Vitaminele hidrosolubile
vitamina C - vitamina antiscorbutica;
o se găseşte în legume şi fructe (spanac, tomate, patrunjel, gogosar, brocoli, cartofi,
căpşuni, citrice)
o rol – participa la reactia de oxidoreducere celulara;
o este un puternic agent reducator biologic;
o protejeaza de oxidare vitamina A si E;
o ajuta la trecerea fierului trivalent in fier bivalent care se absoarbe;
o activeaza acidul folic;

1
 o protejeaza si vitaminele din grupul B;
o catalizeaza formarea si mentinerea colagenului
o creşte rezistenţa la infectii şi grăbeşte vindecarea tisulară.
o esenţială în creşterea cartilajului, oaselor şi dinţilor ;
o are rol in rezistenta organismului fata de efectul toxic al unor medicamente sau
substante chimice;
o ratia – 20 mg la mia de calorii pe zi;
o Carenţa vit.C duce la gingivoragii, scorbut.
o insuficienta de vitamina C duce la scaderea rezistentei capilare (apar hemoragii
intramusculare, gingivale, nazale, tegumentare); prin diminuarea absorbtiei de fier
apare anemia;
o se atrofiaza ligamentele alveolo-dentare si se retrag gingiile;
o mineralizarea scheletului nu decurge normal;
o plagile se cicatrizeaza greu;
o cei cu carenta de vitamina C sunt astenici cu capacitate de aparare scazuta;
vitamina B1
o se găseşte în carne de porc, ficat, drojdie de bere, legume, embrionii semintelor de
cereale si leguminoase, nuci.
o rol: coenzimă în reacţiile metabolismului glucidic, contribuie la buna funcţionare a
sistemului nervos.
o rol in metabolismul glucidelor si al cetoacizilor;
o insuficienta duce la acumularea in sange de acid lactic si piruvic;
o tulburarea metabolismului glucidic si starea de acidoza → afectarea sistemului nervos cu
apariția de simptome psihoneurologice:
 astenie, irascibilitate, insomnie, scaderea atentiei si memoriei, parestezii,
paralizii, atrofierea maselor musculare ( Beri Beri – forma uscata), incetinirea
cresterii si apar si simptome cardiovasculare ca: palpitatii, tahicardii, insuficienta
acuta cardiaca cu edeme (forma umeda de Beri Beri);
o ratia – 0,4 mg la mia de calorii;

vitamina B2
– este prezentă în ficat, carne, oua, leguminoase uscate, produse lactate.
– este indispensabila oricarei celule;
– în organism se combină cu acidul fosforic şi formează două coenzime (flavin mononucleotid şi
flavin-adenin dinucleotid) care acţionează ca transportori de oxigen în câteva sisteme oxidative
importante din organism.
– Rol în funcţionalitatea SNC, a ap. vizual, tegumentelor.
– în carenţa de vit.B2 - leziuni corneene, cheiloză (inflamaţia şi crăparea comisurilor bucale – cel
mai frecvent simptom), incetinirea cresterii, leziuni tegumentare, caderea parului, malformatii la
nou nascuti;
– ratia de B2 – 0,25 mg la mia de calorii;

2
 biotina şi acidul pantotenic sunt prezente în ficat, rinichi, gălbenuş de ou, legume.
vitamina B6
– surse alimentare sunt carne, peşte, legume, cereale
– carenţa vitaminică: iritabilitate, dermatită în jurul ochilor, vărsături, spasme, convulsii, litiază
renală, incetinirea cresterii, scaderea rezistentei la infectii;
– ratia – 1,5 – 2 mg/zi;
vitamina B12
– este în carne, peşte, ouă, lapte.
– regimul vegetarian afecteaza;
– insuficienta afecteaza tesuturile in care se produc multiplicari celulare rapide (maduva
hematoformatoare, mucoasa sist. digestiv si SNC);
– sindromul major este anemia megaloblastica insotita de leucopenie si de trombopenie;
– modificarea mucoasei tb. digestiv: cavitatea bucala → rect;
– apar tulburari neurologice;
– ratia – 2 micrograme/zi;
acidul folic
– prezent în ficat, legume
– important în creştere, maturarea eritrocitară.
acidul folic in corelare cu vitamina B 12 – lipsa lui dă anemia megaloblastica insotita de
leucopenie si de trombopenie.
VITAMINA PP
– vitamina B3 – acid nicotinic si niacidamina;
– surse- ficat, carne, peste;
– porumbul este pelagrogen.
– rol – formeaza enzime care participa la reactii de oxidoreducere;
– joaca un rol esential in eliberarea energiei din molecule de glucide, proteine si alcool etilic;
– insuficienta - aparitia pelagrei cu stare de astenie, scadere in greutate si tulburari digestive,
pielea este iritata primavara si apoi se descuameaza si ramane ingrosata (piele de crocodil),
limba are papilele hipertrofiate cu zone de crapaturi (limba harta geografica);
– este afectata si mucoasa gastrica si intestinala si apare gastrita cu hiposecretie de HCl si colita cu
diaree, iar in formele grave apar tulburari psihice (boala celor 3 D – dermita, diaree, dementa);
Vitaminele liposolubile
vitaminele A, D, E şi K.
se găsesc în alimente de origine animală şi vegetală, sunt digerate odată cu lipidele şi absorbite la nivel
intestinal.
Apoi sunt încorporate în chilomicroni şi transportate la nivel hepatic (cel mai important depozit al
vitaminelor A, D şi K).
Pentru vitamina E, cel mai important depozit - ţesutul adipos.
Vitaminele liposolubile sunt excretate prin urină.
Aportul excesiv duce la acumularea lor în organism, putând atinge nivele toxice, de ex. supradozele de
vitamină A, D, E.

3
cu excepţia indicaţii terapeutice exprese, adm. supradozelor din aceste vitamine este periculoasă şi
trebuie evitată.
vitamina A
– retinolul se gaseste in alimente de origine animala: ficat, unt, lapte integral, brânză, gălbenuş
– provitamina A: morcovi, legume, frunzele verzi, roșii, ardei gras, dovleac, cartofi, caise.
– rol – intra in structura pigmentilor retinieni;
in mentinerea integritatii celulelor, tegumentelor si mucoaselor( se reduce si secretia de
lacrimi
si a sebumului – apar tulburari la nivelul tubului digestive, respirator, a cailor urinare si
genitale);
– insuficienta de vitamina A afecteaza proteinogeneza, osteogeneza si spermatogeneza;
ratia la adulti – 2500 u.I./zi;
– simptomele carenţei vitaminice:
hemeralopie, descuamare tegumentară, acnee, diaree, xeroftalmie.
– simptome datorate aportului excesiv de vitamină: greata, iritabilitate, vedere înceţoşată şi în
cazuri severe hepato- şi splenomegalie, alopecie, creşterea presiunii intracraniene, modificări
tegumentare.
vitamina D
– se găseşte în untură de peşte, gălbenuş de ou, ficat, produse lactate grase.
– Sintetizată la nivelul tegumentului sub acţiunea luminii solare.
– rol in facilitarea absorbtiei de calciu din intestinul subtire si depunerea lui in oase (insuficienta
duce la demineralizarea scheletului);
– in insuficienta
hipotonie musculara transpiratii, spasmofilie, tulburari digestive;
scade calcemia din sange;
copiii devin rahitici;
adultii fac osteomalacie;
– ratia 100 u.I./zi;
– Intoxicatia cu vitamina D se manifesta prin: greata, anorexie, hipercalcemie cu depunere de
calciu in tendoane, plamani, rinichi;
vitamina E
– prezentă în grasimile din embrionul semintelor, painea neagra, fasole, mazare, ulei vegetal,
margarină, legume, spanac, salată, boabe de cereale, gălbenuşi, unt, ficat,
– rol – vitamina antisterilitatii;
asigura troficitatea sistemului muscular (vitamina antidistrofica),
are rol in rezistenta hematiilor la hemoliza,
hepatoprotector;
– ratia – 5-10 mg/zi;
vitamina K
– sursă importantă: legume verzi, ficat, galbenus de ou, spanac, varză, brocoli, margarină, uleiuri
vegetale.
– rol intervine în procesul de coagulare a sângelui.

4
 – Sinteza factorilor II, VII, IX, X la nivel hepatic este dependentă de vit. K.
– carenta de vitamina K poate sa apara fie prin aport alimentar scazut, fie prin dimunuarea florei
microbiene intestinale, sau prin tulburari de absorbtie;
– ratia – 2 mg./zi;
Mineralele
substanţele minerale din organism reprezintă numai 4 -5% din greutatea corporală,
sunt indispensabile pentru menţinerea stării de sănătate.
îndeplinesc importante funcţii biochimice şi fiziologice
1. Sunt implicate în menţinerea echilibrului acido-bazic, a presiunii osmotice şi a nivelului normal
de hemoglobină;
2. intră în compoziţia enzimelor şi hormonilor;
3. au rol în contracţia musculară, în funcţionalitatea sistemului nervos, în dezvoltarea şi
menţinerea scheletului osos.
Clasificare după cantitatea în care se găsesc în organism
1. macromineralele - prezente în cantitati mari în organism şi necesită un aport zilnic mai mare de
100 mg.
calciu, clorul fosforul, magneziu, potasiu şi sodiul;
2. microminerale - prezente în organism în concentratii mult mai mici.
crom, cobalt, cupru, iod, fier, mangan, molibden, seleniu, zinc şi fluor.

APA
Mediul lichid asigură schimburile permanente între: organism și mediul extern, pe de o parte, celule,
țesuturi și organe, pe de altă parte.
Mediul lichid este reglat foarte precis în ceea ce privește: volumul, compoziția și concentrația acestuia.
– Unele substanțe din mediul apos – electroliții - disociază sub formă de ioni, când sunt dizolvați
în apă (iodul, potasiul, clorul)
– Alte substanțe – neelectrolitice - sunt menținute în soluție în mediul apos
Toate aceste substanțe în mediul apos
– mențin presiunea osmotică normală
– reglează echilibrul acido-bazic în organism
– asigură aportul substanțelor nutritive către celulă și îndepărtarea deșeurilor din celulă
– facilitează toate reacțiile fiziologice din organism
APA ÎN ORGANISM
Nevoia de apă a organismului urmează după nevoia de oxigen.
Omul poate trăi fără hrană câteva săptămâni, dar fără apă doar câteva zile.
La adultul normal conținutul de apă al organismului constituie 50 - 70% din greutatea corporală (2/3 din
greutatea corpului).
Variațiile greutății corporale sunt în funcție de cantitatea de țesut adipos.
Numai în anumite condiții patologice greutatea corporală este influențată de volumul apei din organism
– greutatea crește în cazul edemelor (acumularea de apă în interstiții) sau
– greutatea poate să scadă prin pierderi mari de apă (in boli cu vărsături incoercibile, diaree
severă).

5
 Proporția de apă în organism scade cu vârsta:
– la nou-născut -75 - 80%,
– la vârsta de 1 an scade la 65%.
REPARTIZAREA APEI ÎN ORGANISM
apa intracelulară
– reprezintă 2/3 din apa totală și 45% din Gc
– Conține ca principali electroliți: 
cationi – K, Mg
anioni – fosfați și proteine
apa extracelulară
– constituie 1/3 din apa totală și aprox. 20% din Gc
– cuprinde 2 sectoare:
apa intravasculară (plasma) - 5% din Gc
– Plasma conține și proteine, care în lichidul interstițial sunt în cantitate mult mai
mică, → determină și influențează gradientul de presiune oncotică între plasmă
și lichidul interstițial.
apa interstițială - 15% din Gc
– Conține ca principali electroliți: Na, Cl și bicarbonatul
SURSELE DE APĂ ÎN ORGANISM
Apa asigură în organism desfasurarea normală a metabolismului tuturor celorlalte principii nutritive.
1. apa exogenă - în mod normal un individ consumă 2000 - 2500 ml/zi apă:
– ingerata ca atare sau sub forma de diverse băuturi (aproximativ 75% aprox. 2/3 (1500 ml) )
– provenită din alimentele solide (aproximativ 25%, aprox 700 ml)
– Toate alimentele (cu excepția zaharului și a grăsimilor) conțin un procent de apă.
aliment procent apă
lapte 87%
ou 75%
legume și fructe proaspete 70 - 95%
cereale fierte 80 - 85%
carne 50 -75%
pâine 35%
brânzeturi 30-35%
apa endogenă - provenită din procesele metabolice (apa metabolică) de aproximativ 200 ml (între 150 şi
300 ml/zi), a cărei cantitate variază în funcție de principiul alimentar oxidat:
– 100 g grăsimi → 107ml apă
– 100 g amidon → 55ml apă
– 100 g proteine → 41ml apă
Apa consumată ca atare este singura fracțiune reglată prin senzația de sete, care este indicatorul fidel
al nevoilor de apă ale organismului.
Nevoile hidrice zilnice
– 1,5 ml pentru fiecare calorie consumată la copil
– 1 ml pentru o calorie la adult (aproximativ 35 - 40 ml de apă pe kg corp)

6
 Ingestia de apă trebuie să fie egală cu suma pierderilor pentru a evita deshidratarea.
Setea este influențată prin variația a 2 factori:
– osmolaritatea plasmatică (care răspunde de hidratarea intracelulară)
– volumul extracelular.
– Stimulul predominant al setei este hiperosmolaritatea plasmatică și deshidratarea extracelulară,
care acționează prin intermediul sistemului renină - angiotensină de la nivelul rinichiului.
La o temperatură a aerului de aprox. 20°C, un adult pierde zilnic circa 2300 ml de apă
– urină (800 - 1500ml/24 ore)
– fecale (250ml/24 ore)
– pierderile insensibile, care includ apa evaporată prin:
tegumente (75%)
respirație (25%)
Eliminarea urinară a apei
Excreție urinară
– rinichiul are capacitatea de adaptare la restricțiie și la supraîncărcările hidrice prin modificarea
osmolarității și a volumului urinar.
– osmolaritatea plasmei variază în limite foarte strânse (275±7mosm/l),
– osmolaritatea urinei variază în limite foarte largi (50 - 1300mosm/l).
– Ajustarea presiunii osmotice urinare este rezultatul acțiunii a 2 factori:
Reabsorbția sodiului în exces la nivelul ansei ascendente a ansei
Henle din parenchimul renal
Acțiunea hormonului antidiuretic, care modulează difuziunea
osmotică a apei în canalele colectoare
Eliminările extrarenale de apă
Se realizează prin:
pierderi intestinale
pierderi cutanate prin:
– perspiratio insensibile (evaporare)
– - perspiratio visibile (transpirație)
pierderi respiratorii (0,02ml apă la fiecare litru de
aer respirat).
– Cresc în cazul creșterii ventilației pulmonare (în stări febrile, hipoxie, emoții, respirația
Kussmaul);
în condiții de repaus la pat eliminarea apei prin piele și respirație este de 700 - 1000ml/24 ore;
Crește în condiții de febră și transpirație moderată la 1500 ml/24 ore → 2000 ml/24 ore în condiții de
febră și transpirații profuze.
ELECTROLIȚII
= substanțe care, dizolvate în apă, disociază în elementele ionice componente:
cationii
– au sarcini electrice pozitive
– Sunt donatori de electroni
anionii

7
 – au sarcini electrice negative
– sunt acceptori de electroni
În orice soluție totalul cationilor = cu totalul anionilor.
Concentrațiile soluțiilor fiziologice se exprimă în miliechivalenți/litru (mEq/l).
SODIUL (NATRIUL)
principalul electrolit al lichidului extracelular;
simbolul: Na
Concentrația plasmatică normală =138-142mEq/l
Cea mai mare parte a Na din alimenta|ie - sub forma de clorura de sodiu (sarea de bucătărie).
1 g NaCl conține 393mg Na
Aportul alimentar de sodiu - foarte variabil
– în funcție de obiceiurile alimentare, zona geografică, diversificarea zilnică a alimentației.
În România media zilnică a consumului de sare = 10 - 15g (2-3 lingurițe) → reprezintă dublul nevoilor
zilnice pentru menținerea în echilibru a balanței Na.
Conținutul în Na al alimentelor - foarte variabil.
3 mari categorii de alimente:
alimente sărace în Na: 0-10 mg Na/100g aliment (unt, fructe, legume)
alimente cu conținut mediu în Na: 10-100 mg Na/100g aliment (lapte, cărnuri, pește)
alimente bogate în Na: 100-1000mg Na/100g aliment (mezeluri, crustacee, condimente sărate,
pâine)
Aportul alimentar de Na trebuie să fie redus în caz de apariție a edemelor (situații in care există
o retenție anomală a sodiului).
Absorbția sodiului
Mai importantă la nivelul intestinului subțire și în proporție mai redusă la nivelul colonului
Mecanism:
– transport activ (cu necesar energetic) la nivelul marginii “în perie" a epiteliului din jejun si ileon;
Na este trasportat împreună cu glucoza printr-un transporter comun Na/glucoză,
– în colon absorbția Na este independentă de glucoză
se face prin schimbarea Na cu un ion de H+.
Factorii care influențează absorbția sodiului:
– depleția sodiului
– creșterea catecolaminelor circulante
– ambii factori stimulează absorbția Na la nivel intestinal.
Pierderile de sodiu
Renale
– rinichiul adaptează eliminările de Na la aportul acestuia.
– Eliminările renale de Na sunt dependente de sistemul renină-angiotensină-aldosteron.
Extrarenale:
– prin transpirație (calea cea mai importantă de eliminare a Na);
– debitul sudoral depinde de
temperatura ambianta,
temperatura centrală,

8
 exercițiul muscular,
activitatea hepatică.
prin fecale - pierderi crescute în enterocolite cu scaune diareice abundente și frecvente.
Rolul sodiului în organism
1. contribuie la menținerea balanței hidrice și a presiunii osmotice
2. contribuie la menținerea echilibrului acido-bazic
3. intervine în absorbția glucozei
4. intervine în reglarea permeabilității membranelor celulare
5. contribuie la alcalinizarea secrețiilor gastro-intestinale
contribuie la menținerea sensibilității neuronale normale în timpul contracției musculare
Simptomele excesului de sodiu

oligurie
agitate, convulsii
mucoase uscate
turgor tisular elastic dur
risc crescut de hipertensiune arterială.
Simptomele deficitului de sodiu
crampe abdominale
anorexie
greață
cefalee
oboseală, slăbiciune musculară
confuzie mintală, convulsii, letargie, comă
Administrarea suplimentară de Na - necesară după: sângerări importante, transpirații profuze, vărsături
repetate, diaree prelungită, arsuri, insuficiență cortico-suprarenală, boli cronice renale, consum
prelungit de diuretice.
Regimurile hiposodate
regimul hiposodat "standard“
– Prin suprimarea pâinii sărate, conservelor și adaosului de sare la prepararea mâncării.
– regimul conține 2,5-3,5g sare → 1000-1400mg Na
regimul strict desodat
– Excluderea în plus a alimentelor bogate în sodiu: brânzeturi, lapte, margarină, ouă, paste
făinoase, biscuiți, prăjituri, ciocolată;
– regimul conține aprox. 200-300mg Na.
– recomandat numai pe durată scurtă și sub supraveghere medicală.
dietele sub 1000 mg Na - monotone, lipsite de substanțe nutritive și lipsite de gust;
dietele cu 200-300 mg Na - lipsite și de proteine, încât prelungirea lor ar duce la edeme nutriționale

9
POTASIUL (KALIU)

principalul electrolit al lichidului intracelular (97% din potasiul întregului organism se găseste în celule);
simbolul: K
Concentrația plasmatică normală = 3,5-5,5 mEq/l
Nevoia zilnică se apreciază la aprox. 1-3 mEq/kgc.
Surse alimentare:
– cereale integrale
– carnea
– laptele
– unele fructe (îndeosebi uscate) și vegetale (roșii, mere)
Carența de aport nu se observă decât în alimentația parenterală (perfuzabilă) cu soluții glucozate fără a
se face corecție cu potasiu.
Potasiul din alimente se absoarbe la nivelul tractului digestiv.
În condiții de anabolism (sinteză proteică, glicogenogeneză, hidratare intracelulară) K trece din circulație
în interiorul celulei prin schimb cu ionul de Na.
În timpul proceselor de catabolism proteic, glicogenolizei, deshidratării K iese din celulă;
Carența de aport nu se observă decât în alimentația parenterală (perfuzabilă) cu soluții glucozate fără a
se face corecție cu potasiu.
Potasiul din alimente se absoarbe la nivelul tractului digestiv.
În condiții de anabolism (sinteză proteică, glicogenogeneză, hidratare intracelulară) K trece din circulație
în interiorul celulei prin schimb cu ionul de Na.
În timpul proceselor de catabolism proteic, glicogenolizei, deshidratării K iese din celulă;
ROLUL K ÎN ORGANISM
component principal și obligatoriu al celulelor;
principalul cation intracelular, care menține presiunea osmotică și balanța electrolitică (Na = principalul
cation extracelular)
contribuie la menținerea echilibrului acido-bazic
acționează asupra enzimelor participante la metabolismul proteic și glucidic
participă la transmisia impulsului nervos și contracția fibrelor musculare:
rol important în miocard → mici variații ale K pot induce modificări electrice (modificări ale EKG
Deficitul de potasiu (kipokaliemia)
Cauze:
1. aport insuficient:
malnutriție severă
alcoolism
alimentație parenterală cu glucoză fără corecție cu KCl
anorexie nervoasă
2. hipokaliemii de origine digestivă (prin reducerea absorbției digestive):
vărsături repetate:
sarcina
afecțiuni digestive

10
 boli psihice
aspirație gastro-intestinală
Diaree
fistule digestive
abuz de laxative

3.hipokaliemii de origine renală

– hipercorticism
– hiperaldosteronism: primar, secundar
– nefrite interstițiale cronice
– tratamente cortizonice prelungite
– abuz de diuretice cu depleție de potasiu
– alcaloză metabolică sau respiratorie antrenează eliminare urinară de K
4. hipokaliemii prin trecerea K în celule:
– în timpul tratamentului cu insulină și/sau glucoză în coma diabetică

5. hipokaliemii prin pierderi care depășesc aportul:

– arsuri întinse
– stări febrile prelungite
– intervenții chirurgicale laborioase
Simptomele hipopotasemiei
apatie
slăbiciune musculară, care poate duce în cazuri grave la paralizii (pseudoparalizii):
– pierderea tonusului gastro-intestinal:
Meteorism, ileus paralitic, constipație, grețuri, vărsături
– scăderea tonusului musculaturii respiratorii cu tulburări de ventilație
– anomalii cardiace:
Tahicardie, hipotensiune ortostatică, aritmii
oprirea inimii în diastolă,
modificari ecg:- subdenivelare ST, aplatizarea undei T, amplitudmea undei U
Excesul de K (hiperkaliemia)
Apare în:
– Insuficiența renală cu oligoanurie
– Insuficiența suprarenală
– deshidratări severe
– acidoză metabolică și respiratorie
Simptome: (neuromusculare periferice)
– parestezii
– hipotonii musculare
– abolirea ROT
– Modificări Ecg:

11
 unde T ample, ascuțite și simetrice
complexe QRS lărgite
se corecteaza prin dietă săracă în proteine, bogată în glucide.
CLORUL
principalul anion extracelular
Concentrația plasmatică : 103 mEq/l
necesarul - asigurat prin:
– aportul de sare din alimente
– alte surse alimentare: carnea, laptele, ouăle
se absoarbe la nivelul tractului digestiv
se efimină odată cu Na la nivel renal;
reabsorbtia este pasivă
pierderile extrarenale sunt mai mici (în transpirație)
pierderile digestive cresc în vărsături, diaree, fistule, aspirație gastro-duodenală
Principalele funcții
1. menținerea echilibrului acido-bazic
2. reglarea presiunii osmotice și a balanței hidrice
3. este principalul anion al sucului gastric
4. împreună cu H+ asigură funcționalitatea enzimelor digestive
5. activeaza amilaza salivară

Hipercloremia (>110 mEq/l):

– acidoza metabolică
– în hipernatremie
– Hipocloremia (<90 mEq/l):
– vărsături
– diaree
– fistule digestive
– aspirație gastro-intestinală
– Se asociază cu alcaloză metabolică (prin încarcare cu bicarbonat)
– Se întâlnește în:
insuficiența renală cronică
acidoza respiratorie
COMPORTAMENTUL ALIMENTAR & TULBURĂRILE SALE
Definiţie
Comportamentul alimentar = ansamblul conduitelor unui individ în ceea ce priveşte consumul alimentelor.
Principala funcţie a comportamentului alimentar este asigurarea aportului de substraturi energetice şi compuşi
biochimici necesari metabolismului celular
Comportamentul alimentar este o succesiune de 3 faze:
1. Faza pre-ingestivă
2. Faza ingestivă
3. Faza post-ingestivă

12
1.Faza pre-ingestivă presupune ca individul să se afle în stare de veghe şi cuprinde mai multe comportamente:
de căutare a hranei, de stocaj şi de preparare a alimentelor. Senzaţiile care guvernează această etapă sunt:
 Foamea = nevoia de a mânca
 Apetitul = dorinţa de a mânca
2. Faza ingestivă cuprinde drept comportamente debutul ingestiei de alimente, alegerea alimentelor şi încetarea
ingestiei.
• Senzaţiile caracteristice sunt cele de plăcere, de estimare a cantităţilor şi cea de saţietate.
3. Faza post-ingestivă se caracterizează prin starea de bine, cu senzaţii precum saţietatea, plenitudinea,
satisfacţia şi somnolenţa.
Tulburările comportamentului alimentar
1. Tulburări cantitative
2. Tulburări calitative
1.Tulburări cantitative
1.1. Hipofagia (gr, hipo = puţin, phagein =a înghiţi) (inapetenţa, anorexia, din gr, an = fără, orexe = apetit)
1.2. Hiperfagia (polifagia, hiperorexia, bulimia)
1.1. Anorexia
Etiologie: pierderea apetitului poate fi:
1.1.1. Involuntară, datorată
 Unei boli organice
 Unei boli psihice
1.1.2. Voluntară (în anorexia mintală).
1.1.1. Anorexia involuntară
 Cauze organice:
– Cancerul, indiferent de localizare
– Boli digestive (bolile inflamatorii ale colonului)
– Insuficienţa cardiacă congestivă
– Insuficienţa renală cronică
– Boli endocrine (hipotiroidia, hiperparatiroidismul, boala Addison)
– Boala acută de iradiere
– Tratamente cu psihostimulante (amfetamine, fenetilamine, PEA)
– Addicţia de narcotice (cocaină, heroină).
Anorexia involuntară de cauză organică poate fi
 Neselectivă, pentru toate alimentele
 Selectivă: ex: în gastrita atrofică şi cancerul gastric, aclorhidria determină anorexie selectivă pentru
carne, faţă de care pacientul capătă un adevărat dezgust.
 Cauze psihice:
Depresia
Demenţa.
1.1.2. Anorexia voluntară
Anorexia nervoasă = sindrom psihic caracterizat prin refuzul de a se alimenta suficient pentru a-şi menţine o
greutate corporală minimă, datorită fricii de a nu se îngrăşa şi perturbării percepţiei dimensiunilor propriului

13
corp, la care, la femeile în post-menarhă, se adaugă obligatoriu amenoreea (absenţa ≥ 3 cicluri menstruale
consecutive).
Anorexia nervoasă este o falsă anorexie (nu există o pierdere propriu-zisă a apetitului, ci un refuz al
alimentaţiei)!
Atenţie! Anorecticele nu au conştiinţa bolii (îşi neagă boala). De aceea informaţiile anamnestice trebuie privite
cu suspiciune şi completate cu date furnizate de anturaj.
 Examenul fizic:
 BMI < 17,5 kg/m²
 Semne cutaneo-faneriene
 Semne cardio-vasculare
 Semne digestive
 Amenoree (criteriu diagnostic!)
 Semne cutaneo-faneriene:
Piele uscată, adesea cu turgor întârziat (deshidratare) şi descuamare furfuracee, colorată în galben
(carotinemie)
Acrocianoză
Lanugo la nivelul feţei şi antebraţelor
Părul scalpului uscat, friabil, rar
Edeme hipoproteice
Unghii friabile.
 Semne cardio-vasculare:
Bradicardie (în contrast cu starea de deshidratare) cu hipotensiune arterială
Sindrom de prolaps a valvei mitrale.
 Semne digestive:
Dureri epigastrice
Senzaţie de balonare şi plenitudine după cantităţi mici de mâncare
Constipaţie.
Examene de laborator:
• anemie şi leucopenie;
• hipoalbuminemie;
• hipokaliemie;
• creşterea beta-carotenului şi a azotului ureic;
• scăderea capacităţii de concentrare renală;
• alterarea testului de toleranţă orală la glucoza prin scăderea răspunsului muscular;
• scăderea zincului şi cuprului în plasmă;
• creşterea amilazemiei;
• scăderea hormonilor sexuali (estradiol, luteinizant-LH, foliculo-stimulant-FSH).
1.2. Hiperfagia
Hiperfagia (polifagia, hiperorexia) = ingestia unei mari cantităţi de alimente ca răspuns la senzaţia exagerată de
foame sau la dispariţia celei de saţietate.
Etiologie
1. Afecţiuni organice:

14
  Diabetul zaharat
 Hipertiroidia
2. Afecţiuni psihice:
 Bulimia nervoasă
 Tulburarea de ingestie alimentară crescută
 Demenţele.
Bulimia nervoasă
Bulimia nervoasă (gr, bous=taur, limos=foame)= sindrom psihic caracterizat prin paroxisme de ingestie
alimentară exagerată, necontrolată (binge eating), repetate ≥ 3 / săpt, 3 luni consecutiv şi urmate de
sentimente de ruşine şi vinovăţie care dau naştere unor comportamente compensatorii menite să prevină
creşterea în greutate.
Comportamentele compensatorii pot fi de tipul:
 Exerciţiu fizic exagerat
 Perioade de post sau dietă strictă
 Vărsături auto-provocate
 Abuz de laxative sau diuretice
 Utilizarea de medicamente anorexigene şi/sau care să inducă o stare hipermetabolică (ex: hormoni
tiroidieni)
 Ca şi anorecticele, bulimicele sunt nemulţumite de aspectul lor, de greutatea lor corporală sau de
ambele!
 Atunci când episoadele de bulimie nu sunt urmate de conduite compensatorii, diagnosticul este cel de
tulburare cu ingestie alimentară crescută (binge eating disorder).
 Anorexia nervoasă, bulimia nervoasă şi tulburarea alimentară cu ingestie alimentară crescută alcătuiesc
un grup distinct de boli psihice numite tulburări alimentare.
Episodul bulimic are adeseori caracter ritualic:
 se desfăşoară in stricta intimitate, pe ascuns
 are o durata de aproximativ 2 ore
 este însoţit de senzaţia de lipsă a controlului (nu se poate opri, nu poate controla ce şi cât mănâncă) şi
de o anumita îngustare a câmpului de conştiinţă de tip disociativ (percepţie redusă a ceea ce se întâmpla
in jur)
 este urmat de sentimentu de ruşine, care declanşează comportamentul compensator.
Examenul fizic:
 Pacienţii sunt rareori obezi, iar obezitatea morbidă este rară
 Aspectul general este îngrijit, îmbrăcămintea curată şi de bună calitate sugerând preocuparea pentru
propria înfăţişare
 Semne cutaneo-faneriene
 Semne pulmonare
 Semne digestive
 Amenoree la aprox 50% din paciente (ciclu menstrual neregulat la un procent mai mare)
 Semne cutaneo-faneriene:
Piele uscată (xerosis)

15
 Semnul Russel: escoriaţii şi/sau calozităţi la nivelul articulaţiei metacarpo-falangiene a indexului în urma
tentativelor repetate de a-şi provoca vărsături
Unghii distrofice
Păr friabil, rar
Acnee.
 Semne pulmonare, consecinţă a vărsăturilor provocate:
Pneumomediastin (prin ruptura esofagului)
Pneumonie de aspiraţie (sindrom Mendelson).
 Semne digestive:
Eroziuni ale feţei linguale a dinţilor, carii frecvente şi leziuni gingivale datorită vărsăturilor acide repetate
Hipertrofie parotidiană bilaterală prin stimulare non-inflamatorie
HDS prin rupturi ale mucoasei esofagiene (sindrom Mallory-Weiss)
2.Tulburări calitative
Tulburările calitative ale comportamentului alimentar (parorexii) sunt de fapt tulburări gustative (disgeuzii),
dintre care cele mai cunoscute sunt:
 Pica = apetitul pentru materiale necomestibile (var, nisip, pământ, cărbuni etc)
 Malacia = apetitul exagerat pentru condimente şi excitante (ex. boala Addison)
 Pagofagia = apetitul pentru gheaţă.
Sitofobia – anorexie conditionata pentru alimentele solide, din teama de a nu produce durere (bucala,
esofagiana, gastrica) → cauze:
Ø stomatita aftoasa/ulceroasa Ø diverticuli esofagieni inflamati
Ø cancer esofagian Ø cancer gastric
Fagofobia – anorexie impusa, in absenta unei patologii digestive
• la bolnavii care vor sa slabeasca cu orice pret
• insoteste teama de otravire – in ATS, deliruri alcoolice, delir de persecutie
• volitionala - greva foamei
Acoria – bolnavul mananca incontinuu
Ø ATS cerebrala Ø dementa senila
Ø lues cerebral Ø tumori cerebrale

16