Universitate Ecologica Bucuresti

Facultatea de Educatie Fizica si Sport

Specialitatea: Kinetoterapie si Motricitate Speciala

Student: Boranescu Florin Adrian

Anul: II

Referat Gimnastica recuperatorie, in deficiente respiratorie

Gimnastica respiratorie consta din coordonarea si amplificarea

cu vointa a miscarilor libere de respiratie, precum si din stimularea si

antrenarea functiei respiratorii prin miscari pasive, active si cu

rezistenta,exercitii executate cu ajutorul unor aparate speciale sau prin

epnee voluntara: spirometrul, aparate musicale de suflat, cantece si

declamatii.

Rolul exercitiilor de respiratie este de a umple mai mult si

mai bine cu aer plaminii,de a antrena muschii respiratori, de a

amplifica miscarile toracelui si ale diafragmului, de a exercita si

mentine elasticitatea plamanilor, de a marii ventilatia pulmonara si de

a activa schimburile de gaze in plamini si in tesuturi. Ele stimuleaza

marea si mica circulatie a sangelui si influenteaza favorabil functiile

organelor din torace si abdomen.

Mişcările pasive de respiraţie sunt necesare pentru tratamentul unor bolnavi

slăbiţi, care nu pot executa mişcări active ample şi simt o adevărată sete de
aer.Scopul mişcărilor pasive este de a amplifica mişcările toracelui şi de amări
ventilaţia în plămâni, fără a cere vreun efort din partea bolnavilor.Cele mai tipice
exerciţii pasive de respiraţie ale toracelui sunt ridicarea toracelui şi
presiunile pe torace în expiraţie.

Mişcările active care însoţesc fazele respiraţiei amplifică mai mult

mobilitatea toracică,angrenează mai activ muşchii respiratori şi
coordonează mai bine actulrespirator.

Exerciţiile de respiraţie pot fi însoţite de mişcări simple ale membrelor

superioare, ale trunchiului şi ale membrelor inferioare, precum şi de mişcări
complexe care pot favoriza inspiraţia, expiraţia sau ambele faze ale respiraţiei.

Exerciţii de respiraţie însoţite de mişcări libere ale trunchiului au o eficacitate mai

mare decât cele însoţite de mişcări ale membrelor superioare.Exerciţii de
respiraţie însoţite de mişcări libere ale membrelor inferioare, în special
mersul şi alergarea sunt ajutătoare pentru respiraţie.

Din decubit dorsal:

- Cu un baston sau cu un cordon elastic; pacientul execută mişcări ale membrelor

superioare.

- Cu sprijin pe coate; pacientul îşi transferă greutatea de pe un cot pe celălalt.

- Cu sprijin pe coate; pacientul îşi ridică fesele de pe pat şi menţine câteva

secunde, relaxează, apoi reia exerciţiul.

- Genunchii flectaţi (susţinuţi de către kinetoterapeut), mâinile pe coapse;

pacientul ridică capul şi omoplaţii de pe pat alunecând cu mâinile pe coapse.

Din decubit ventral:

- Cu sprijin pe coate; pacientul îşi trece greutatea de pe un antebraţ pe celălalt; la
început antebraţul liber rămâne pe pat, apoi îl ridică.

- Cu sprijin pe mâini; pacientul îşi trece greutatea de pe o mână pe cealaltă.

- Cu sprijini pe mâini; pacientul face flotări.

Din aşezat:

- Cu genunchii extinşi, mâinile se sprijină pe 2 cărţi; pacientul îşi ridică bazinul şi

face mişcări antero-posterioare ale pelvisului, de lateralitate şi de rotaţie.

- Pe un scaun cu faţa la spalier; pacientul execută ridicări şi aşezări pe scaun cu

ajutorul mâinilor care prind o şipcă.

- Pe un scaun între bare paralele; pacientul se ridică şi se aşează pe scaun cu

sprijin de barele paralele.

Indicaţii: dezvoltă rezistenţa centrilor respiratori prin scăderea oxigenului

şi creşterea CO2 în sânge.

Contraindicatii: în cazuri de tulburări respiratorii grave, dar mai ales în

tulburările cardio-vasculare şi nervoase.

Bibliografie: Tudor Sbenghe “ Kinetologie profilactică terapeutică şi de

recuperare”Ed.Medicală, Bucureşti 1987.

Lect.univ.drd. CHERAN COSMINA,Curs de sinteză la Kinetologie, uz intern.