EXERCIŢII, PROCEDEE ŞI METODE DIN KINETOTERAPIE

GRUPATE PE APARATE, SISTEME ŞI FUNCTII ORGANICE

A. EXERCIŢII DE GIMNASTICĂ PENTRU APARATUL

RESPIRATOR

Gimnastica respiratorie constă din coordonarea şi amplificarea cu

voinţă a mişcărilor libere de respiraţie, precum şi din stimularea şi
antrenarea funcţiei respiratorii prin mişcări pasive, active şi cu rezistenţă.
Exerciţiile se execută cu aparate speciale sau prin alte procedee, ca: apneea
voluntară, spirometria, aparatele muzicale de suflat, cântecele şi
declamaţiile.
Scopul exerciţiilor de respiraţie este de a umple mai mult şi mai
bine plămânii cu aer, de a antrena muşchii şi menţine elasticitatea
plămânilor, de a mări ventilaţia pulmonară şi de a activa schimburile
gazoase în plămâni (hematoza) şi în ţesuturi (respiraţia tisulară).
Exerciţiile de respiraţie stimulează marea şi mica circulaţie a
sângelui şi influenţează favorabil funcţiile organelor din torace şi abdomen.

Importanţa poziţiilor corpului în gimnastica respiratorie

Respiraţia se face continuu, în orice poziţie s-ar afla corpul.
În cazurile când urmărim scopuri corective şi o dezvoltare inegală a
celor două jumătăţi ale toracelui, vom folosi poziţii asimetrice.
Poziţia stând este o poziţie favorabilă pentru respiraţie, permite
contracţia şi relaxarea liberă a muşchilor respiratori.
Respiraţia este favorizată dacă mărim baza de sprijin prin
depărtarea picioarelor, cu trunchiul uşor flexat inspiraţia este stânjenită, dar
expiraţia este uşurată, cu trunchiul îndoit sau răsucit într-o parte, respiraţia
este asimetrică, cu trunchiul uşor înclinat şi cu palmele sprijinite înainte,
respiraţia este maximă.
Poziţia şezând este favorabilă respiraţiei dacă se ţine trunchiul
drept, capul ridicat şi pieptul liber.
Poziţia culcat dorsal este bună pentru respiraţia de repaus, dar nu
este potrivită pentru o respiraţie intensă.
Poziţia culcat ventral stânjeneşte respiraţia şi nu permite o
respiraţie amplă, dar este indicată în cazul în care capul şi pieptul sunt
ridicate, spatele este arcuit şi sprijinul este pe coate. Inspiraţia făcută o dată
cu extensia şi expiraţia cu revenirea la poziţia iniţială constituie un bun
exerciţiu de respiraţie.
Poziţia culcat pe o latură este favorabilă respiraţiei de partea
hemitoracelui nesprijinit, coastele fiind în parte imobilizate.
 Poziţia pe genunchi cu sprijin pe palme se dovedeşte a fi o poziţie
favorabilă respiraţiei.
Poziţia atârnat cu corpul suspendat în braţe, este cunoscută ca o
poziţie improprie exerciţiilor de respiraţie, respiraţia devine mai grea.

Exerciţiile libere de respiraţie. Respiraţiile voite constituie

procedeul de bază al gimnasticii respiratorii.
Fazele respiraţiei – inspiraţia şi expiraţia - sunt amplificate uniform,
păstrându-se între ele raporturilor normale. Aceste raporturi pot fi
schimbate cu voinţă, vom putea prelungi inspiraţia, expiraţia sau pauzele
după inspiraţie ori după expiraţie.
După scop, exerciţiile libere de respiraţie urmăresc lărgirea
diametrelor antero-posterior, transversal sau vertical, dezvoltarea simetrică
a toracelui sau a unei singure jumătăţi şi dezvoltarea bazelor sau vârfurilor
toracelui.

Exerciţii de respiraţie însoţite de mişcări pasive. Mişcările pasive

de respiraţie sunt necesare pentru tratamentul unor bolnavi slăbiţi, care nu
pot executa mişcări active ample şi simt o adevărată sete de aer.
Scopul mişcărilor pasive este de a amplifica mişcările toracelui şi
de a mări ventilaţia în plămâni, fără a cere vreun efort din partea bolnavilor.
Cele mai tipice exerciţii pasive de respiraţie ale toracelui sunt
ridicarea toracelui şi presiunile pe torace în expiraţie.

Exerciţiile de respiraţie însoţite de mişcări active. Mişcările active

care însoţesc fazele respiraţiei amplifică mai mult mobilitatea toracică,
angrenează mai activ muşchii respiratori şi coordonează mai bine actul
respirator.
Exerciţiile de respiraţie pot fi însoţite de mişcări simple ale
membrelor superioare, ale trunchiului şi ale membrelor inferioare, precum
şi de mişcări complexe care pot favoriza inspiraţia, expiraţia sau ambele
faze ale respiraţiei.
Poziţiile şi mişcările libere de membre superioare cu respiraţie se
execută simetric sau asimetric din poziţia stând, şezând, pe genunchi sau
culcat.
Exerciţii de respiraţie însoţite de mişcări libere ale trunchiului au o
eficacitate mai mare decât cele însoţite de mişcări ale membrelor
superioare.
Exerciţii de respiraţie însoţite de mişcări libere ale membrelor
inferioare, în special mersul şi alergarea sunt ajutătoare pentru respiraţie.

Exerciţii de respiraţie cu rezistenţă. Cea mai eficace este presiunea

cu mâinile proprii, pacientul îşi aplică palmele pe părţile antero-laterale şi
inferioare ale pieptului exercitând o rezistenţă moderată în timpul
inspiraţiei şi o apăsare mai mare în timpul expiraţiei.
Aceste manevre de presiune conduc şi educă respiraţia pacientului,
mărind amplitudinea şi forţa mişcărilor, reglându-le ritmul şi făcându-l pe
pacient să simtă şi să-şi supravegheze singur mişcările de respiraţie.

Exerciţii de respiraţie însoţite de manifestări fonetice şi muzicale.

Copiii sunt puşi să expire şuierând puternic şi prelung. Ieşind prin orificiul
bucal strâmtat, aerul produce un zgomot asemănător cu fluieratul sau cu cel
al consoanei S şi F, prelungită.
Muzicanţii şi elevii care exersează la instrumente de suflat îşi
dezvoltă foarte mult toracele şi ventilaţia pulmonară, dar prin exagerări şi
excese se poate ajunge la tulburări funcţionale cu caracter profesional.

Exerciţii de respiraţie cu ajutorul spirometrului au rolul de a

măsura capacitatea vitală a pacientului.
Apneea voluntară reprezintă reţinerea sau suspendarea respiraţiei în
limitele rezistenţei organismului şi a puterii de voinţă. Această probă este
foarte simplă şi constă din executarea unei inspiraţii profunde şi apoi
suspendarea voită a respiraţiei pe un timp cât mai lung.
Probele de apnee voluntară sunt mai concludente dar şi mai
periculoase la scufundarea cu capul sub apă.
Indicaţii: dezvoltă rezistenţa centrilor respiratori prin scăderea
oxigenului şi creşterea CO2 în sânge şi este contraindicată în cazuri de
tulburări respiratorii grave, dar mai ales în tulburările cardio-vasculare şi
nervoase.

Indicaţii metodice ale exerciţiilor de respiraţie

Respiraţia nazală asigură toate avantajele unei funcţii normale.

Trecând prin căile nazale, aerul se umezeşte, se încălzeşte şi se filtrează de
praf şi de alte impurităţi. Aerul expirat pe nas redă mucoasei nazale o parte
din umiditate şi din căldura folosită pentru umezirea şi încălzirea lui în
inspiraţie.
Exerciţiile de gimnastică respiratorie durează câteva minute şi se
pot repeta de câteva ori pe zi, de preferinţă intercalate printre exerciţiile de
gimnastica igienică sau de întreţinere. Ele sunt obligatorii în toate lecţiile
de gimnastică medicală.
Exerciţiile de respiraţie vor fi indicate şi executate cu prudenţă la
persoanele slabe unde se vor executa exerciţii de respiraţie pasive, libere,
ajungându-se în final la executarea acestor exerciţii însoţite de mişcări
active.
 Gimnastica respiratorie trebuie să favorizeze o atitudine corectă a
corpului şi este indicată în atitudini deficiente ale capului şi gâtului, ale
umerilor şi omoplaţilor, ale toracelui şi spatelui, fiind dublate de o
respiraţie insuficientă.
Prin gimnastica respiratorie se dezvoltă muşchii toracelui,
abdominali şi se îmbunătăţeşte respiraţia costală şi cea diafragmatică.

B. EXERCIŢII DE GIMNASTICĂ PENTRU APARATUL

CARDIOVASCULAR

Exerciţiul fizic raţional antrenează într-adevăr aparatul

cardiovascular şi în special miocardul, pregătindu-l pentru a face faţă
necesităţilor crescute, determinate de efortul fizic.
Printre cele mai des indicate sunt mişcările pasive, contracţiile sau
relaxările locale fără deplasarea segmentelor, mişcările active analitice şi
anumite procedee de „gimnastica vasculară”. La acestea putem adăuga
procedeele de masaj cu acţiune circulatorie.

Mişcări pasive cu efecte circulatorii

Dintre mişcările pasive, circumducţiile sunt cele mai indicate în

acest scop. Ele întind şi scurtează pe rând ţesuturile şi vasele periarticulare,
mai ales la membre.
Mişcările pasive, executate cu blândeţe de un mare număr de ori,
contribuie la păstrarea elasticităţii vaselor şi a ţesuturilor moi perivasculare.

Contracţii şi relaxări musculare locale

Contracţiile musculare izometrice ale unor grupe de muşchi ai

trunchiului şi membrelor, urmate de relaxări, presează pe ţesuturi şi vase,
exercitând asupra lor o acţiune mecanică de golire şi umplere alternativă.
Efectul trofic al acestor contracţii şi relaxări este dovedit prin creşterea în
volum a muşchilor astfel exercitaţi.

Mişcări active analitice

Sunt indicate în cazul unor tulburări sau boli care contraindică
efortul fizic mărit.
Poziţiile indicate sunt culcat, rezemat, şezând.
 Pentru activarea circulaţiei periferice sunt indicate îndeosebi
mişcările de membre, iar pentru activarea circulaţiei profunde - mişcările
de trunchi.
În cazuri speciale folosim mişcările active cu efect circulator
indirect sau derivativ.
Dacă, spre exemplu, mişcările nu sunt permise într-un segment
bolnav, putem activa circulaţia la nivel executând o serie de mişcări intense
sau ample cu segmentul simetric sănătos. Reacţia vasculară de activare se
produce în sectorul bolnav, la puţin timp după începerea mişcărilor în
segmentul pereche.
Exerciţii de gimnastică igienică, de la mersul în teren variat până la
urcatul şi coborâtul scărilor.

Procedee de gimnastica vasculară

Cel mai bun mijloc pentru stimularea circulaţiei vasculare din
membrele inferioare este procedeul schimbării poziţiilor.
În timpul întâi, pacientul este culcat pe spate pe un pat, canapea sau
bancheta de gimnastică, el îşi ridică membrele inferioare şi le sprijină pe un
plan înclinat sub un unghi de 30-40°, menţinându-le astfel atât cât este
necesar pentru ca o mare cantitate de sânge să se scurgă din membrele
ridicate spre părţile declive – joase, graţie acţiunii gravitaţiei.
În mod normal, membrele sunt menţinute în această poziţie câteva
minute, timp în care extremităţile membrelor se descongestionează.
În timpul al doilea, pacientul se ridică în poziţia şezând, cu gambele
atârnate la marginea patului. Această noua poziţie se menţine nemişcată sau
agitând degetele picioarelor sau gambelor până ce sângele se adună din nou
la extremităţi.
Un alt mijloc de exercitare a vaselor este comprimarea şi
decomprimarea alternativă a ţesuturilor moi ale membrelor, prin legături
elastice circulare strânse la un singur nivel – Garrot - sau cu o faşă elastică,
aplicată pe toata lungimea membrului inferior - Banda lui Esmarch.
Legătura se aplica de 2-3 ori la rând.
În varianta a doua, faşa elastică suficient de lungă şi de lată, se
înfăşoară strâns de la extremitate spre rădăcina membrului şi se menţine
astfel câteva minute, după care se desfăşoară în sens invers.
Baia caldă alternând cu baia rece constituie un procedeu foarte
activ de vasodilataţie şi vasoconstricţie periferică, folosit pentru reeducarea
funcţiei circulatorii.
Aplicaţiile calde şi reci se fac sub forma de duşuri generale sau băi
parţiale şi se asociază cu masajul.

Masajul cu efecte circulatorii

- efleurajul;
 - fricţiunile;,
- vibraţiile.

Indicaţii şi contraindicaţii ale exerciţiilor de gimnastică pentru

aparatul cardio-vascular.
Dozarea efortului în tratamentul bolnavilor cardiovasculari trebuie
să se facă cu o deosebită grijă. Efortul nu este permis atâta vreme cât cordul
este iritabil şi circulaţia sângelui este insuficientă.
Reeducarea şi recuperarea funcţională a cordului şi vaselor sunt
recomandate în sechele după boli ale miocardului şi endocardului cu
leziuni valvulare vindecate, în tulburările funcţionale sau nevroze, în cordul
gras şi aton.
Dintre bolile vasculare, hipertonia arterială se tratează în stadiile
iniţiale cu oarecare succes, la fel unele arterite obliterate, varicele
incipiente, sechelele de flebite, edemele etc.
Acest tratament este contraindicat în stadiile acute şi mai ales în
stadiile de decompensare ale insuficienţei cardiace şi în complicaţiile
bolilor cardiovasculare.

C. EXERCIŢII DE GIMNASTICĂ PENTRU STIMULAREA

FUNCŢIONALĂ A APARATULUI DIGESTIV

Centura abdominală uneşte şi solidarizează static şi dinamic cele

trei blocuri osoase – al bazinului, al coloanei lombare şi al coastelor. Ea
menţine la locul ei masa viscerală şi la nivel normal presiunea intra-
abdominală, ajută respiraţia şi funcţiile digestive, în special pe cele
cinetice.
Centura abdominală este alcătuită din patru perechi de muşchi laţi:
drepţii abdominali, marii oblici, micii oblici şi transverşii, care asigură
contenţia şi mişcările centurii abdominale.
Exerciţiile de abdomen se împart, după segmentele şi grupele de
muşchi care participă la mişcare, în două grupe:
exerciţii de trunchi sau abdomen propriu-zis;
exerciţii de membre inferioare, la care muşchii abdominali
contribuie prin contracţii statice, de fixare a bazinului.

Exerciţii pasive de abdomen

În această grupă de exerciţii cuprindem, în primul rând, mişcările
de trunchi la care participă muşchii abdominali - flexia şi extensia, îndoirile
laterale, răsucirile şi circumducţia, în al doilea rând cuprindem mişcările
membrelor inferioare - îndoirea şi întinderea, depărtarea şi apropierea,
precum şi circumducţia coapselor.

Exerciţii active de abdomen sunt: flexii, extensii, îndoiri laterale

sau abducţii şi adducţii, răsuciri şi circumducţii.
Mişcările active se execută din poziţiile stând, şezând şi culcat.
Stând cu picioarele depărtate - îndoirea trunchiului spre stânga sau
spre dreapta şi revenire, îndoirea trunchiului dintr-o parte în alta, cu
alunecarea palmelor pe coapse, cu tensiuni finale, aceeaşi cu schimbarea
palmelor pe şold, sub axile, la umăr, la ceafă, pe creştet, sau cu braţele
întinse oblic în jos, întinse lateral, oblic în sus sau vertical.
Stând cu picioarele depărtate - ducerea trunchiului şi membrelor
superioare în cerc mare sau în opt „alternative”. Mişcarea se execută lent,
în ritm respirator.
Stând cu picioarele depărtate şi cu mâinile pe şold - ridicarea
braţelor oblic în sus, cu comprimarea activă a abdomenului şi inspiraţie
profundă, coborârea braţelor şi expiraţie liniştită - mişcare de ,,abdomen
supt”. La executarea mişcării contribuie contracţia muşchilor transversali
abdominali şi oblic interni şi externi.

Exerciţii pentru muşchiul diafragm

Exerciţiile pentru diafragm sunt în esenţă mişcări de respiraţie, dar
nu trebuie ignorat rolul acestor mişcări în stimularea funcţională a
organelor din abdomen, mai ales a ficatului şi stomacului cu care
diafragmul vine în contact direct.

Indicaţii şi contraindicaţii ale gimnasticii abdominale

Scopul principal al gimnasticii abdominale este deci întărirea
muşchilor abdominali, pentru a le permite să-şi îndeplinească funcţia lor
normală şi prevenirea sau tratarea unor deficienţe ale peretelui abdominal şi
ale organelor intraabdominale, mai ales ale aparatului digestiv.
Aplicăm gimnastica abdominală preventivă şi curativă în cazurile
de -insuficienţă musculară, dilatarea şi deformaţiile abdomenului, căderea –
ptoza - organelor abdominale, în tratamentul obezităţii localizate pe
abdomen şi bazin, în tratamentul constipaţiei, îndeosebi a celei atone,
pentru corectarea curburilor lordotice lombare şi stimularea circulaţiei
abdominale încetinite, în tratamentul tulburărilor respiratorii de origine
diafragmatică, în tratamentul unor afecţiuni ginecologice cronice şi al
deplasării patologice a organelor respective.
 D. EXERCIŢII DE GIMNASTICĂ PENTRU STIMULAREA
FUNCŢIEI DE NUTRIŢIE

Toate exerciţiile de gimnastică, indiferent de caracterul lor etnic şi

metodic, activează într-o măsură mai mică sau mai mare, circulaţia
sângelui în vase, măresc cantitatea schimburilor de substanţe energetic din
ţesuturi şi stimulează funcţiile trofice conduse de sistemul nervos.
Problema stimulării dezasimilaţiei cu ajutorul exerciţiilor fizice se
pune şi mai insistent în cazul tratamentului unor forme de obezitate sau al
unor tulburări de nutriţie prin exces de asimilaţie sau scădere a proceselor
de dezasimilaţie.
Substanţele asimilate în exces şi depuse în organism sub formă de
rezervă pot fi consumate prin practicarea îndelungată a unor exerciţii fizice
de forţă si rezistenţă şi printr-un regim alimentar restrictiv.
În tratamentul obezităţii s-a dezvoltat o metodă de gimnastică
medicală, care se aplică în trei perioade.
În prima perioadă, de topire a grăsimii, sunt practicate într-un ritm
viu exerciţii fizice foarte intense, de durată scurtă şi repetate des, prin care
urmărim să scădem rapid greutatea corpului.
În perioada următoare, de dezvoltare a musculaturii, sunt practicate
exerciţii din ce în ce mai grele şi de durată mai lungă, pentru a hipertrofia
la maximum masa musculară a corpului. Pe această cale ne asigurăm un
mare consum de rezerve grase şi o dezasimilaţie activă.
În ultima perioadă, după ce grăsimea corpului a scăzut simţitor şi
musculatura s-a hipertrofiat într-o măsură apreciabilă, este recomandată
gimnastica de întreţinere, constând din practicarea perseverentă a unor
exerciţii numeroase şi variate, cu ajutorul cărora menţinem rezultatele
obţinute şi prevenim recidivele.
În prima perioadă sunt indicate exerciţiile de gimnastică executate
în ritm viu, alergările scurte de viteză, săriturile la coardă şi exerciţiile
active de respiraţie.
În perioada a doua se practică exerciţii de gimnastică, îngreuiate
prin haltere, măciuci, extensoare şi alte aparate portative, alergările de
durată medie, exerciţiile de aparate fixe etc.
În perioada a treia, exerciţiile capătă un caracter aplicativ; se
practică gimnastica de bază, exerciţiile atletice, înotul, canotajul, ciclismul,
schiul şi patinajul.
 E. EXERCIŢII DE GIMNASTICĂ PENTRU STIMULAREA
FUNCŢIILOR DE ELIMINARE

Efortul fizic intensifică activitatea energetică din corp şi face să

crească produsele catabolice, dar în acelaşi timp stimulează şi funcţiile de
eliminare.
Respiraţia se intensifică pe măsura arderilor din muşchi şi nu se
linişteşte decât când orice exces de bioxid de carbon a fost îndepărtat.
Gimnastica respiratorie perfecţionează respiraţia, face să crească
ventilaţia pulmonară şi schimburile de gaze la nivelul alveolelor şi
muşchilor, evitând astfel crizele de respiraţie provocate de efort.
Gimnastica abdominală stimulează mişcările din intestinul gros,
reglează evacuările şi previne constipaţia.
Prin exerciţii fizice speciale, putem stimula eliminările pe cale
respiratorie, digestivă şi cutanată.