Curs 6.

Procedee pentru stimularea aparatului respirator şi a funcţiei respiratorii

"Gimnastica respiratorie constă din coordonarea şi amplificarea cu

voinţă a miscărilor libere de respiraţie, precum şi din stimularea si antrenarea
funcţiei respiratorii prin mişcări pasive, active şi cu rezistenţă" (Ionescu, A.,
1994).
La acestea se pot adauga şi exerciţii executate cu ajutorul unor aparate
speciale sau prin alte procedee cum ar fi : apneea voluntară, spirometria, aparatele
muzicale de suflat, cântecele si declamaţiile.
Exerciţiile de respiraţie sunt simplu şi uşor de executat, dar puţin folosite în
practică. Rolul lor nu este întotdeauna corect înţeles şi apreciat, iar uneori este chiar
contestat.
Gimnastica respiratorie are ca scop:
• facilitarea umplerii mai mult şi mai bine a plămânilor cu aer;
• antrenarea muşchilor respiratori;
• amplificarea mişcărilor toracelui şi ale diafragmului;
• exercitarea şi menţinerea elasticităţii plămânilor;
• cresterea ventilaţiei pulmonare;
• activarea schimburilor gazoase în plămâni şi în ţesuturi
• stimularea marii şi micii circulaţii a sângelui

Importanţa poziţiilor corpului în gimnastica respiratorie

Exerciţiile de respiraţie necesită o largă bază de susţinere a corpului, o
poziţie stabile şi simetrică. În cazurile când se urmăresc scopuri corective şi o
dezvoltare inegală a celor două jumătăţi ale toracelui, se pot folosi poziţii asimetrice.
Poziţia stând (ortostatică) este o poziţie favorabilă pentru respiraţie, dacă
este corectă; se menţine fără încordare şi permite contracţia şi relaxarea liberă a
muşchilor respiratori.
În inspiraţiile ample şi profunde :
• se contractă muşchii extensori ai spatelui şi cefei,
• se corectează poziţia coloanei vertebrale;
• se apropie şi se fixează omoplaţii;
• capul se redresează,
• muşchii abdominali participă static la miscare.

1
 În expiraţiile forţate:
• coloana vertebrală revine la poziţia iniţiala,
• trunchiul se înclină uşor,
• capul şi toracele coboară puţin,
• omoplaţii se depărtează
• muşchii inspiratori se relaxează.

Respiraţia:
• este favorizată dacă mărim baza de sprijin prin depărtarea picioarelor;
• poziţia cu trunchiul uşor extins favorizează inspiraţia;
• în poziţia cu trunchiul uşor flectat inspiraţia este stânjenită, dar, expiraţia
este facilitată;
• în poziţia cu trunchiul îndoit sau răsucit într-o parte, respiraţia este
asimetrică, fiind favorizată cea de pe partea opusă îndoirii sau răsucirii;
• în poziţia cu trunchiul uşor înclinat şi cu palmele sprijinite înainte, respiraţia
este maximă.

Poziţia asezat este favorabilă respiraţiei dacă se ţine trunchiul drept, capul
ridicat şi pieptul liber; trunchiul înclinat sau flectat înainte stânjeneşte inspiraţia, ca
şi menţinerea poziţiei aşezat cu membrele inferioare întinse (din cauza scurtării
muşchilor abdominali şi a cifozării spatelui).
Poziţia aşezat rezemat permite o respiraţie liniştită, relaxatoare, cu
prelungirea pauzei respiratorii.
Poziţia culcat dorsal (decubit dorsal) este favorabilă pentru respiraţie,
deoarece muşchii capului sunt relaxaţi. Extensia coloanei vertebrale şi contactul
toracelui cu planul posterior de sprijin pot reduce mişcarea coastelor. Poziţia este
bună pentru respiraţia de repaus, dar nu este potrivită pentru o respiraţie intensă.
Poziţia culcat facial (decubit ventral) stânjeneşte respiraţia şi nu permite o
respiraţie amplă. În condiţiile în care capul şi pieptul sunt ridicate, spatele este arcuit
şi se realizează sprijin pe coate sau pe palme, respiraţia se face mai bine.
Poziţia culcat lateral (decubit lateral) este favorabilă respiraţiei de partea
hemitoracelui nesprijinit, coastele fiind în parte imobilizate; în schimb, diafragmul
de partea sprijinului este împins mai mult spre torace de către viscerele abdominale.
Poziţia pe genunchi oferă aceleaşi condiţii pentru respiraţie ca şi poziţia
stand (ortostatică), dar poziţia pe genunchi cu sprijin pe palme (în patrupedie) este
considerată a fi o poziţie favorabilă respiraţiei ample, pentru că sprijinul pe palme

2
înlesneşte contracţia maiputernică a muşchilor centuriiscapulare, care ajută
respiraţia; dimensiunile toracelui se măresc
înainte şi pe părţile laterale.

Poziţia atârnat, cu corpul suspendat în membrele superioare, este cunoscută

ca o poziţie improprie exerciţiilor de respiraţie. Respiraţia devine mai grea,
îndeosebi pentru cei care nu au destulă forţă în membrele superioare pentru a se
menţine suspendaţi; însă pentru cei mai puternici sau antrenaţi această poziţie nu
constituie o piedică pentru respiraţie.

Exerciţii libere de respiraţie

Exerciţiile libere de respiraţie sunt acele mişcări simple, fiziologice ale
toracelui, controlate şi intensificate cu voinţa. Respiraţiile voite constituie procedeul
de bază al gimnasticii respiratorii.
Aceste exerciţii ne învaţă:
• să stăpânim,
• să conducem şi să controlăm funcţia respiratorie,
• să mărim cât mai mult diametrul cavităţii toracice
• să facem să circule cât mai mult aer prin plămâni.

Exerciţiile libere de respiraţie pot fi executate din orice poziţie a

corpului. Pentru copii sunt recomandate poziţiile fixatoare: aşezat, culcat (decubit)
sau pe genunchi cu sprijin pe palme (poziţie patrupedă); aceste poziţii se opun
instabilităţii motoare caracteristice vârstei.
Fiziologic,durata inspiraţiei este mai scurtă pentru că este mai activă. Durata
expiraţiei este de regulă de două ori mai mare, pentru că se face mai mult pasiv, pe
baza elasticităţii pulmonare si toracice. În gimnastica respiratorie trebuie să se ţină
cont şi de acest lucru.
Ritmul respirator poate fi reglat voluntar, în doi sau trei timpi:
• Exerciţiile în doi timpi constau din inspiraţii şi expiraţii egale.
• Exerciţiile în trei timpi constau dintr-o inspiraţie profundă, urmata de o
expiraţie normală; inspiraţia următoare este normală, dar expiraţia este
forţată.
Durata timpilor respiratori si a pauzelor respective poate fi reglată

3
de executantul însuşi sau de cel ce conduce exerciţiile. Pentru copiii mici si bolnavi
se foloseşte procedeul cu mâinile aplicate pe torace; cu ajutorul mâinilor se reglează
ritmul respirator şi amplitudinea mişcărilor.

Exerciţiile libere de respiraţie au ca scop:

• lărgirea cavităţii toracice în întregul ei sau lărgirea diametrelor antero-
posterior, transversal sau vertical;
• dezvoltarea simetrică a toracelui sau a unei singure jumătăţi;
• dezvoltarea bazelor sau a vârfurilor toracelui.

Exerciţii de respiraţie pot fi însoţite de:

• mişcări pasive
• mişcări active ale membrelor superioare
• miscări libere ale trunchiului
• miscări libere ale membrelor inferioare

Exerciţii de respiraţie cu rezistenţă

Pentru a creşte capacitatea funcţionala a aparatului respirator se recomandă
executarea unor procedee de gimnastică cu rezistenţă. Astfel se folosesc :
• fie presiunile pe piept, pe spate şi abdomen,
• fie miscări cu rezistenţă ale membrelor superioare şi ale trunchiului.
Presiunile pot fi manuale sau cu diverse obiecte: săculeţi cu nisip, cărţi etc.
Cea mai eficientă este presiunea cu mâinile proprii.
Ca exerciţii uşoare şi cu caracter de joc pentru copii sunt utilizate procedee
simple de rezistenţă periferică opusă expiraţiei cum ar fi:
• suflarea printr-un tub de cauciuc al cărui capăt liber este scufundat în apă;
• umplerea cu aer a unor camere de cauciuc pentru mingi,
• umplerea cu aer a baloanelor,
• stingerea lumânărilor puse la oarecare distanţă,
• împrăstierea fulgilor etc.
Exerciţiile de respiraţie cu rezistenţă sunt contraindicate:
• bolnavilor de plămâni în stadiul acut şi predispusi la hemoptizii,
• bolnavilor febrili
• celor cu insuficienţă cardiacă decompensată.

4
 Efortul fizic intens este posibil numai dacă se bazează pe o
funcţie respiratorie bună; de aici rezultă nevoia de a dezvolta aparatul
respirator în aceeaşi măsură cu aparatul locomotor.
În raport cu desfăşurarea efortului fizic în general, exerciţiile de respiraţie se
împart în trei grupe:
➢ Exerciţii de antrenare a aparatului respirator pentru mărirea capacităţii
sale funcţionale.
➢ Exerciţii de respiraţie pregătitoare pentru desfăşurarea unui efort
➢ Exerciţii de respiraţie compensatoare şi linistitoare, după terminarea
efortului.

Indicaţii metodice
• Se recomandă ca respiraţia să se realizeze totdeauna pe nas
• Se va lucra totdeauna în aer curat, proaspăt şi la o temperatură potrivită
• Exerciţiile vor fi alese şi adaptate atent
• Exersarea durează câteva minute şi se pot repeta de câteva ori pe zi
• Se vor doza foarte atent gradul de complexitate şi dificultate, în funcţie de
necesităţi şi de particularităţile individuale.