Sunteți pe pagina 1din 3

Lect. dr.

Simona Adam Managementul clasei de elevi

Rolurile manageriale ale cadrului didactic

Stilul managerial al cadrului didactic

Una dintre primele tipologii a fost realizată în 1938 de către Lewin, Lippit şi White, care
au impus trei stiluri manageriale devenite clasice:
- stilul autoritar – caracterizat printr-un control absolut al cadrului didactic asupra
elevilor, pe impunerea unor decizii fără consultarea colectivului de elevi; acest stil
managerial are avantajul adoptării rapide a deciziilor;
- stilul democratic – caracterizat prin participarea întregului colectiv de elevi în
adoptarea deciziilor sau desfăşurarea activităţilor comune;
- stilul laissez-faire – caracterizat prin lipsa totală a controlului din partea cadrului
didactic şi printr-o atmosferă de lucru extrem de permisivă.

„Modelul managerial situaţional”, dezvoltat de Hersey şi Blanchard (1977), propune


patru niveluri manageriale:
- managerul delegator – realizarea sarcinilor şi luarea deciziilor sunt, în mare
măsură, delegate către clasa de elevi; acest stil este aplicabil unor clase în care
elevii au performanţe la învăţătură şi sunt motivaţi, iar relaţiile profesor-elevi sunt
foarte bune;
- managerul participativ – urmărirea scopurilor şi luarea deciziilor se realizează
prin co-participarea profesorului şi a clasei; e un stil aplicabil colectivelor a căror
capacitate şi motivaţie pentru învăţare este la nivel mediu;
- managerul persuasiv – profesorul încearcă să-şi convingă elevii prin sugestii şi
idei; este un stil aplicabil claselor care nu au capacităţi de învăţare ridicate, dar
care au motivaţie;
- managerul directiv (autoritar) – profesorul îndrumă şi direcţionează îndeaproape
activităţile şi controlează fiecare activitate a elevilor; e un stil managerial aplicabil
colectivelor de elevi care nu au nici capacitate, nici motivaţie pentru învăţare;

Reddin a realizat o grilă de analiză a comportamentului managerului, ce cuprinde


următoarele dimensiuni: orientarea pe relaţie, orientarea pe sarcină, orientarea pe
eficienţă.
Eficienţa conducerii colectivului de elevi depinde pe de-o parte de personalitatea
profesorului, iar pe de altă parte de variabilele situaţionale.

1
Lect. dr. Simona Adam Managementul clasei de elevi

Roluri manageriale de bază ale cadrului didactic

1. Planificarea – un sistem de decizii privitoare la o serie de obiective şi la


viitoarele mijloace, acţiuni, resurse şi etape pentru realizarea acestora.
Cuprinde următoarele subetape:
a) analiza ciclului managerial anterior – prin diverse modalităţi de evaluare;
b) diagnoza stării iniţiale – indispensabilă oricărei proiectări eficiente şi vizează
concentrarea acţiunilor viitoare pe elementele deficitare;
c) prognoza – sesizarea direcţiei de evoluţie a fenomenelor socio-educaţionale, in
scopul reorganizării informaţiilor prezente;
d) alcătuirea planului – care cuprinde descrierea modului de utilizare în timp a
resurselor pentru atingerea obiectivelor stabilite.

Elementele esenţiale ale planificării sunt:


- stabilirea obiectivelor;
- analiza detaliată a resurselor educaţionale şi manageriale;
- precizarea activităţilor ce se vor organiza pentru realizarea obiectivelor;
- stabilirea şi eşalonarea in timp a responsabilităţilor pentru cadrul didactic şi
pentru elevi;

2. Organizarea – cuprinde un ansamblu de acţiuni menite să valorifice optim


mijloacele umane şi materiale ale clasei de elevi şi ale procesului de
învăţământ;
Cele mai importante principii ale organizării sunt:
- coordonarea;
- echilibrul autoritate – putere – responsabilitate;
- unitatea de comandă;
- delegarea;

Un exemplu de document care organizează activitatea didactică este Regulamentul de


ordine interioară, care prevede obligaţiile instituţionale sau personale ale cadrelor
didactice şi elevilor, disciplina, recompensele şi sancţiunile, precum şi detalierea
responsabilităţilor, a formelor de activitate, a timpului.

3. Controlul şi îndrumarea
Prin intermediul controlului se urmăreşte modul de aplicare a prevederilor
regulamentare. La nivelul clasei de elevi, controlul este şi un suport pentru activităţile de
îndrumare, de stimulare a iniţiativelor, de generalizare a unor experienţe favorabile.

4. Evaluarea – din perspectivă managerială, evaluarea reprezintă verificarea


măsurii în care scopurile şi obiectivele dintr-o etapă managerială au fost atinse.

2
Lect. dr. Simona Adam Managementul clasei de elevi

Etapele evaluării:
a) Obţinerea informaţiilor – date statistice, informări periodice, analiza unor
documente scrise ale elevilor;
b) Prelucrarea statistică a datelor;
c) Elaborarea aprecierilor – emiterea şi fundamentarea ştiintifică a unor judecăţi de
valoare asupra datelor prelucrate din punct de vedere statistic.

5. Consilierea – din perspectiva managementului clasei de elevi, cadrul didactic


este obligat să desfăşoare şi o activitate de consiliere. In acest scop, profesorul trebuie să
aibă mai multe calităţi: să fie accesibil, înţelegător, pregătit din punct de vedere
psihologic, interesat de cauza elevului.
Un aport deosebit îl are profesorul în orientarea şcolară şi profesională, dar şi în
cazurile de patologie şcolară;

6. Motivarea – activităţii elevilor prin întăriri pozitive sau negative; se utilizează


aprecierile verbale şi reacţiile nonverbale în sprijinul consolidării comportamentelor
pozitive.

7. Coordonarea – urmăreşte realizarea unei sincronizări între obiectivele individuale


ale elevilor cu cele comune ale clasei, evitând suprapunerile şi contribuind la întărirea
solidarităţii grupului.

S-ar putea să vă placă și