FORME DE TERAPIE OCUPATIONALA PENTRU COPII CU

DEFICIENTA MINTALA (Terapia cognitiva, Ludoterapia, Terapia

psihomotricitatii si organizarea si formarea autonomiei personale si sociale)
TERAPIA COGNITIVA

1. TERAPIA COGNITIVA, REPERE GENERALE

Terapia cognitiva este una dintre formele Terapiei comportamentale, ce vizeaza, in cazul copiilor
cu deficienta mintala o structurare a complexului de stimuli exteriori, dupa niveluri adapatate unei
tipologii de organizare mintala.

Terapia cognitiva poate fi privita ca un proces complex de echilibrare mintala, prin organizarea
specifica a cunoasterii la deficientul mintal, structurata pe anumite niveluri:

-nivelul cunoasterii teoretice- prin invatarea conceptelor;

-nivelul cunoasterii psihosociale- ce determina modificari semnificative in personalitatea

copilului cu cerinte educationale speciale.

Terapia cognitiva este formata din ACTIUNI si PROGRAME COMPENSATORII ce au drept scop
dezvoltarea, privind intelegerea fenomenelor, lucrurilor, oamenilor, precum si a situatiilor din
dimensiunea lor instrumental-integratoare.

DOMENIILE TERAPIEI COGNITIVE:

a) Terapia cognitiva de TIP A;

b) Terapia cognitiva de TIP B.

a) ,,Terapia cognitiva de TIP A“ vizeaza:

I. CONSOLIDAREASISTEMATIZAREACOMPLETAREA 
faptelor, informatiilor, abilitatilor, competentelor, deprinderilor

II. ORGANIZAREA ACTIVITATILOR DE CUNOASTERE

b) ,,Terapia cognitiva de TIP B“ include:

I: ACTIVITATILE

  ce organizeaza procesul de cunoastere

II. PROGRAMELE

Aplicabilitatea cognitiva se realizeaza prin organizarea si reorganizarea unor MODELE DE

INVATARE.

Structura modelului de terapie cognitiva este organizata dintr-o serie de submodule, ce dau
nastere la elaborarea unor programe terapeutice. Printre acestea amintim urmatoarele:

 programul de stimulare perceptive-motrica (elaborat de catre Marianne Frostig);

 programul pentru formarea conceptelor fundamentale logico-matematice (elaborat de

Jean Piaget, sau Mary Barotta Lorton);

 programul complex de exercitii perceptive si senzorio-motorii (elaborat de Jacques

Dubosson).

SUBMODULELE TERAPIEI COGNITIVE

I. TERAPIA COGNITIVA DE TIP A“ cuprinde:

-A. Activitatile de organizare, consolidare, sistematizare, completare a faptelor,

informatiilor, abilitatilor, deprinderilor;

-B. Programele de interventie edcationala personalizata.

 II: CUNOASTEREA SENZORIALA, cu cele cinci domenii:

Sensibilitatea: -cutanata;

-vizuala;

-gustativa;

-olfactiva;

-auditiva.

III. CUNOASTEREA PERCEPTIVA, cu cele cinci arii destinate formarii urmatoarelor abilitati vizual-
perceptive:

-coordonare vizuo-motorie;

-perceptia forma-fond;

-constanta perceptiei;

-pozitia in spatiu;

-relatiile spatiale.

Acest submodul este structurat intr-o forma de exercitii si activitati pregatitoare atat pentru
actul lexic si grafic, cat si pentru alte domenii de cunoastere de o gama diversificata, ca de exemplu:

ACTIVITATI DE OBSERVARE VIZUALA ACTIVITATI PENTRU EDUCAREA

PSIHOMOTRICITATIISTRUCTURI DE DEZVOLTARE LINGVISTICA STRUCTURI DE FORME A
RATIONAMENTULUI

IV. Submodul ce cuprinde o serie de exercitii si activitati ce determina formarea si dezvoltarea

CONCEPTELOR FUNDAMENTALE DE NATURA LOGICO-MATEMATICA, inspirate din programul lui Mary
Barotta Lorton dau din conceptia piagetiana.
 V. Submodul inspirat din programul lui Jacques Dubosson, format din exercitii perceptive si
senzorio-motorii  ce determina FORMAREA SI DEZVOLTAREA PROCESELOR PSIHICE:

-atentia;

-reprezentarea;

-imaginatia;

-memoria;

-gandirea.

In aplicarea Programelor de Terapie Educationala

Complexa si Integrata se impune elaborarea unor principii, dupa cum urmeaza:

a) programarea activitatilor in functie de caracterul terapeutic al educatiei;

b) evaluarea- privita din doua perspective:

1. componenta esentiala a rezultatelor si proceselor ce au loc in derularea actului

educational-terapeutic;

2. mecanism de reglare a intregului process educational-terapeutic.

c) elaborarea de programe de interventie educational-terapeutica personalizate;

b) Terapia educationala este complexa si integrata si se realizeaza:

-prin activitatile integrative bazate pe principiul interdisciplinara, interrelational dintre cele 5

module educational-terapeutice;

-prin activitati integrative  ce decurg din valorificarea posibilitatilor si resurselor de

invatare oferite elevilor de scoala, familie si mediul comunitar.

1. CUNOASTEREA DE SINE; EXPERIENTA INTERPERSONALA SI CUNOASTERE SENZORIALA

 In cadrul procesului de terapie cognitiva se realizeaza si cunoasterea de sine dau ,,conceptual de
eu”.

Allport W. G. prezinta o serie de factori care stau la baza perceptiei sociale. Dintre acestia
amintim:

EXPERIENTA INTERPERSONALAASEMANAREAINTELIGENTA COMPLEXITATEA

COGNITIVACUNOASTEREA DE SINE/AUTOCUNOASTEREAABILITATEA DE ADAPTARE
SOCIALADETASAREAATITUDINEA ESTETICAPASIUNEA PENTRU VIATA INTERIOARA

Se impune o prezentare succinta a fiecaruia dintre factorii amintiti.

a) Experienta interpersonala:

-implica aria de cunostinte despre oameni si capacitatea subiacenta de a-i evalua obiectiv;

-experienta cunoasterii trebuie dirijata atat spre informatii si cunostinte generale, cat si spre
informatiile generate de fiinta umana in relatiile sale.

b) Asemanarea; corespondenta dintre sex; varsta cronologica; pregatirea profesionala;

gusturile; preocuparile; aspiratiile; relatiile commune:

-implica o intercunoastere mai exacta si obiectiva;

-devine o puternica motivatie pentru evaluarea de sine si a celuilalt.

c) Inteligenta

 Janet Piaget considera ca inteligenta este:

-o functie de adaptare;

-proces in care faciliteaza discriminarea intre esential si neesential, legatura dintre cause
si efecte, capacitatea de anticipatie si predictie etc.
  din cercetarile efectuate pe baza testelor de maturizare intelectuala, s-a constatat faptul
ca majoritatea deficientilor sunt disfunctionali intelectivi.

d) Complexitatea cognitiva:

 presupune stapanirea unei multitudini de comportamente de cognitie:

-empatie;

-motivatie;

-comunicare interpersonala;

-informatii, concepte clare, rationamente corecte;

-stapanire de sine.

 la deficientul mintal  cunoasterea interpersonala este directivata relativ spre

aspectele negative ale personalitatii celuilalt.

e) Cunoasterea de Sine/Autocunoasterea

-din perspectiva psihosociala, cunoasterea de sine se defineste ca: ,,o stapanire directa a
unor informatii cat mai complete si reale despre propria persoana”.

-in psihologia sociala autocunoasterea implica: ,,constientizarea propriilor statusuri,

perceptia sociala adecvata a propriei persoane, a relatiilor sale cu semenii, o cat mai reala
imagine de sine”.

f) Abilitatea de adaptare sociala

 implica o serie de aptitudini si motivatii ce permit individului o rapida adaptare sociala;

 deficientul prezinta o inabilitate generala de adaptare sociala, ce implica o perturbare la

nivelul cognitiei.
 g) Detasarea:

-implica o atitudine de ,,plasare” mai la distanta, fiind contra implicarii nereflexive;

-constituie o conditie a cunoasterii obiective;

-comportamentul deficientului este de slaba rezistenta la provocare si implicarea acestuia este

un act impulsiv, fara o reflectare prealabila.

h) Atitudinea estetica:

-implica sentimentele de frumos pe care le determina relatiile cu ceilalti precum si satisfactia

armoniei, generata de cunoastere si interrelationare;

-deficientul are o senzatie de dizarmonie, iar modalitatile relatiilor sale sunt inestetice.

i) Pasiunea pentru viata interioara (Allport-o denumeste ,,pentru subiectiv”)

 cunoasterea interumana se foloseste de:

-date provenite de la o persoana;

-date pe care le interpreteaza conform experientelor, trairilor proprii.

 comportamentul cognitiv- atat din perspectiva cunoasterii teoretice (la nivel de

concepte), cat si din cea la nivelul cunoasterii psiho-sociale-este foarte perturbat la
deficientul mintal.

CUNOASTEREA SENZORIALA

A. NIVELURI ALE CUNOASTERII SENZORIALE

Vom prezenta succint trei niveluri de interventie – corespunzatoare a trei niveluri de cunoastere
senzoriala, dupa cum urmeaza:

NIVEL I  NIVEL II  NIVEL III

NIVEL I  caracteristici:

 se adreseaza copiilor aflati intr-un stadiu de percepere global, sincretic;

 educarea simturilor se realizeaza intr-o forma apropiata de cea pe care o au,

exercitiile si jocurile pentru copiii mici;

 modul de organizare va fi conceput, astfel incat so permita realizarea unor

experiente multiple, in domenii familiare variate;

 copilul dobandeste informatii cu privire la:

-forme;

-volume;

-structura materialelor;

-echilibrul/instabilitatea lucrurilor sau fenomenelor.

 dominanta senzoriala: vizuala si tactila

NIVEL II se caracterizeaza prin:

 nivel intermediar;

 copiii sunt apti pentru educatie senzoriala, inclusiv la nivel metodic;

 activitatea perceptiva  este o sursa de:

 decentrari;

 transferari;

 comparatii;

 transpuneri;
  de analiza mai mobila ce tinde pana la reversibilitate.

NIVEL III

 cunoastere senzoriala implica activitati organizate metodic, avand un scop in sine;

 permite copiilor: observari, analize si sinteze la nivelul tuturor analizatorilor;

 scop: antrenarea copilului sa perceapa raporturi intre marimi greutati

volume distante pozitii directii

CARACTERISTICI SI OBIECTIVE

ALE ACTIVITATII DE CUNOASTERE SENZORIALA

A. CARACTERISTICI:

a) forma exercitiului senzorial:

-individuala;

- se desfasoara in grupuri mici, cu toata grupa.

b) materialul prezentat trebuie sa fie distinct fata de fundal;

c) suprafata de expunere trebuie sa fie mica;

d) materialul destinat controlului insusirii exercitiului senzorial trebuie sa fie divers, prezentat in
modalitati diferite;

e) exercitiul senzorial se va desfasura zilnic  intre 10-30 minute;

f) exercitiile senzoriale se vor realiza dupa un anumit program, ce poate include FISE
INDIVIDUALE / FISE PENTRU O GRUPA MICA DE COPII.

A. OBIECTIVE DE CUNOASTERE SENZORIALA

 Nr.crt. OBIECTIVE CARACTERISTICI
I A clasifica a tria: a) a desparti: a diferentia, a
obiectele descoperi deosebiri, a opune;

b) a apropia: a identifica, a
redescoperi asemanari, a uni;
II A completa serii a recunoaste;

a desprinde elemente
asemanatoare;

a asocia, a potrivi;
III A reconstitui a gandi obiectivul in totalitatea
ansambluri lui;

a incerca succesiv.

TEHNICILE PSIHOTERAPIEI COGNITIVE: OBIECTIVE OPERATIONALE

Tehnicile psihoterapiei cognitive

Psihoterapia cognitiva reprezinta ,,principala veriga” a intregului sistem de terapie

reeducationala, sistem ce presupune transformari fundamentale in: continutul procesului de invatamant
si in practica, in scolile de recuperare.

Ca tehnici de psihoterapie cognitiva, mentionam urmatoarele:

 A. PROGRAMELE INTEGRATE ce include stiintele despre om si societate, ce sunt centrate pe

cunoastere:

-fiinte umane;

-activitatii specifice;

-relatiilor socio-morale.
  B. includere in activitatea didactica a tehnicilor terapeutice:  la orice obiect de studiu, inclusiv
disciplinele de practica – se impun continuturi terapeutice integrate disciplinei.

Obiective operationale

Obiectivele operationale ale psihoterapiei cognitive au drept scop: transformarea

normalizatoare a unei instante psihice, cu influente puternice in relatiile individului cu realitatea si
societatea.

Se impune sa enumeram principalele obiective operationale:

-Sa conceptualizeze experienta traita (subiectului i se ofera posibilitatea de- a reconstrui

conceptele si de-a elimina cat mai mult din experienta primara)

-Sa rationalizeze conflictele (scop: antrenarea subiectului intr-un sistem normalizat de logica a
cunoasterii si evaluarii conflictelor)

-Constientizarea datelor cunoasterii pe baza conceptelor clare (la deficientii mintali s-a constatat
ca nivelul de formare si mai ales abstractizare, generalizare si stabilizare al conceptelor este diminuat si
perturbat)

-Sa normalizeze constructele (o parte din constructele cu care deficientul evalueaza lumea sunt
modificate, nu coincid cu ale subiectilor de aceeasi varsta)

-Sa poata sa se cunoasca pe sine (impune realizarea unui comportament cu abilitati de

cunoastere si o normalizare la nivelul perceperii si evaluarii de sine)


 -Sa stie sa cunoasca pe celalalt

-Sa-si schimbe sistemul de evaluare si comportamentul valorizat  fata de: - imaginea de sine;

-reprezentare a celorlalti.

Motto:,,Intelepciunea si iubirea

copilului este jocul” (L. Blaga)

I. Complexul psihoterapiei prin joc, apare conceput ca:

-acte educationale;

-terapii ce valorifica continutul si metodologia programelor scolare pentru deficientii

mintal;

-fiecare categorie de terapie include si

subcategoriile de tehnici terapeutice corespunzatoare.

II. Programele de invatare prin joc:

-au un principiu comun: indiferent de natura informatiei, se urmareste, in mod special-

formarea unei anumite operatii, logice, de la mecanismele implicate in operatiile concrete, pana la cele
implicate in operatiile formale.

III. Domeniile de aplicare se refera la:

LUDOTERAPIA
1. REPERE TEORETICE GENERALE, PRIVIND LUDOTERAPIA:

Jocul - este privit ca:

 - o modalitate de relatie intre EU (SUBIECT) si LUMEA OBIECTELOR si a RELATIILOR;

- este rezultatul coexistentei subiect-lume, fiind generat de interstimularea afectiva;

- constituie o forma de organizare a cognitiei, precum si a cunoasterii;

 Mecanismele intime ale jocului sunt mecanisme de invatare. Jocul promoveaza invatarea si
ajunge sa fie o forma de relatie obiectuala cu motivatia lucida.

TEORIILE JOCULUI DIN PERSPECTIVE PSIHOPEDAGOGICE:

 J.M. Boldwin –jocul = activitate autotelica opusa muncii;

 Herbert Spencer–jocul = activitate ce foloseste surplusul de energie al copilului;

 Stanley Holl–jocul = este privit ca o reproducere a unor actiuni inutile in prezent,

care erau considerate in istoria comunitatii drept munca;

 Eduard ClaparÀde–jocul = un mijloc de realizare de sine;

 P.P. Blanscki– propune inlocuirea termenului de ,,joc” cu cel de ,,arta a

constructiei sau dramatizarii”;

 Clasicii psihopedagogiei speciale: Itard, Ed. S¾guin, O. Decroly, Maria Montessori

acorda jocului:

- un rol central in procesul educational – terapeutic;

-un simptom discriminativ in precizarea diagnosticului dupa cum urmeaza:

Ed. Seguin precizeaza ca; ,,idiotul care se joaca nu mai este idiot”; ,,idiotul care se
joaca merita un alt nume”.

O. Decroly considera ca jocul educativocupa un loc central in ortopedia mintala.

Jocurile educative  au o forta predictiva: H. Wallon le considera ,,Veritabile teste de

dezvoltare”

 au o forta propulsatoare pe planul dezvoltarii psihice a

deficientului mintal- jocul este un instrument de masurare a procesului de maturizare si
dezvoltare mintala si afectiva.
  Psihanalistii folosesc jocul drept metoda de depistare si interpretare a complexelor si
trasaturilor de caracter, prin diferite tehnici ale terapiei prin joc (play therapy):

1. Ana Freud – elaboreaza tehnica orientata in cadrul careia profesorul- terapeut asi organizeaza
interventia terapeutica in cadrul desfasurarii jocului;

2. Tehnica neorientala- considera jocul drept un mijloc natural de autoexprimare  in care

copilul se joaca cu ce si cum doreste in camera speciala de joc, iar terapeutul nu ofera indicatii directe;

 J. Piaget  jocul reprezinta un ,,schimb simptotetic cu obiectul, persoana sau situatia, chiar
din primele luni de existenta, actiunea ludica fiind considerata ca o actiune primara”.

Jocul cu reguli

Jocul-Simbolic

Jocul-Exercitiu

Triada ludica piagetiana:

 

prezinta urmatoarele caracteristici:

-este structurata pe scara evolutiva a inteligentei;

-fiecare tip de joc este o etapa de dezvoltare;

-predomina asimilarea, care se realizeaza prin scheme diferite.

2. JOCUL- PROCES DE TERAPIE RECUPERATORIE

Z.P. Dienes ne prezinta trei categorii de jocuri-ca forma de invatare, dupa cum urmeaza:
 1) Forma de joc – invatare explorator – manipulativ:

-explorarea prin manipularea de obiecte determina relatia obiectuala, incepand de la

formele incipiente, pana la cele consacrate de cunoastere;

-organizarea stimulilor inregistreaza urmatoarele faze:

a) receptia- recunoasterea dimensiunilor stimulatorii ale obiectelor;

b) diferentierea obiectelor dupa unele insutiri;

c) identificarea dupa criterii de identitate a obiectelor si a actiunilor de manipulare a

acestora.

2) Jocul reprezentativ:

este structurat in trei etape:

a) apare imediat ce obiectele de joc ale copiilor-tin locul a ceea ce nu sunt; determinand o
realitate concreta;

b) se formeaza la copil un spatiu mintal- ce poate contine si imagini reprezentate dupa

tipul de organizationala;

c) se impune existenta unui mecanism de comutare la realitatea mintala, avand drept

rezultat INVATAREA.

La deficientul mintal, in mecanismul invatarii, se impune necesitatea unui sistem de

antrenament specific pentru formarea si dezvoltarea simbolurilor.

3) Forma de joc- invatare cu reguli

 este structurata in doua categorii de reguli:

a) primele forme ale categoriei ,,reguli”  sunt constituite de legile de:

 -asemanare;

-deosebire;

-asimilare;

-succesiune;

-situare in spatiu.

copiii cu organizare mintala normala, care se joaca cu obiectele ,,descopera) aceste

legitati interne ce corespund unor notiuni integratoare.

b) a doua categorie de reguliimplica modul de utilizare, de structurare a realitatii, care

constituie integrarea valorii conferita social actiunilor comportamentale.

Avand in vedere cele trei forme de joc-invatare, pe care le-am prezentat, se cuvine sa
concluzionam urmatoarele:

in viziunea contemporana, jocul-invatare este distinct de jocul didactic (termen utilizat in
literatura pedagogica); acesta din urma limitand actiunea ludica la:

-consolidarea,

-precizarea, cunostintelor predate

-verificarea

exista o serie de organizatii speciale, ce pun accent pe faptul ca jocul este o actiune de
organizare a cunoasterii; printre acestea amintim:

 Consiliul International pentru Jocurile copiilor (in S.U.A.), care are mai multe filiale,
ca de exemplu:

-,,Asociatia franceza pentru educatia prin joc” (1970);

 -Scoala ,,Decroly” din Saint-Mand¾, Belgiaunde, incepand cu anul 1973-1974,
jocul devine un ,,Centru de interes”.

pe planul dezvoltarii personalitatii deficientului mintal, jocul atat o functie predictiva si
propulsatoare, cat si una de joc-terapie; acest lucru implica urmatoarele aspecte:

-jocul devine atat invatare, cat si terapie recuperatorie;

-jocul este o forma de psihoterapie, ce se realizeaza prin metode si procedee

educationale, in scopul recuperatorii deficientului mintal in limita
posibilitatilor;

-schemele exercitate in joc se bazeaza pe structurile si functiile personalitatii,

in functie de gradul de organizare al acesteia, dupa cum urmeaza:

 organizarea eului actional jocuri functionale;

 organizarea categoriilor logice si structurile personalitatii;

 actiunea ludica si comportamentul psihomotor;

 actiunea ludica si organizarea mintala,

 actiunea ludica si organizarea proceselor afectiv-motivationale;

 actiunea ludica si organizarea structurilor rationale de personalitatii;

-mecanismele fundamentale neuropsihologice, afectiv- motivationale si

relationale organizate in functie de necesitatea dezvoltarii personalitatii-
determina aparitia unui comportament ludic;

-organizarea personalitatii deficientului mintal, implica stabilirea unor indicatori,

ce se considera drept factori de organizare a comportamentului ludic.

2.1. Rolul actiunilor ludice in organizarea personalitatii deficientului mintal

Jocul se formeaza ca o actiune fundamentala a persoanei asupra obiectelor/persoanelor, avand

drept scop-stabilirea relatiilor de dezvoltare a structurilor de personalitate ale copilului.

In contextul structural al persoanei, actiunea ludica apare ca o functie tripla de reglare, dupa
cum urmeaza:

a) de echilibrare: homeostazie-cognitiv-afectiva;
 b) de optimizare;

c) de dezvoltare-progres.

J. Piaget considera ca imitatia amanata, desenul, limbajul si jocul are in comun functia semiotica.

La nivelul acestor functii apar o serie de tulburari, ce confirma atat intelectul, cat si
personalitatea deficientului mintal.

Jocul este si o actiune de comunicare intra si intra si extrasistemica, constituind astfel- spirala pe
care se dezvolta personalitatea umana.

Functia semiotica, despre care am amintit mai sus, implica forma de relatie obiectuala si de
comunicare, astfel incat jocul, devine o ,,forta predictiva” in structura dezvoltarii psdihologice a
copilului.

Chateau preciza ca: ,,prin intermediul jocului copilul dobandeste mai intai acea autonomie, acea
personalitate si chiar acele scheme practice pe acea personalitate si chiar acele scheme practice
pe care le va manifesta activitatea lui de adult”.

Pe ,,schemele” exercitate in joc se bazeaza atat structurile, cat si functiile personalitatii.

Dupa prezentarea succinta a functiilor jocului (care sunt insesi functiile de reglare ale sistemului
psihic) se impune precizarea ,,functionalitatii” actiunii ludice in contextul dezvoltarii
multidimensionale ale personalitatii copilului.

Asadar, ne intereseaza, in mod special, gradul de ,,organizare” al personalitatii pe care jocul se

determina incepand cu organizarea Eu-lui Actional si terminand cu organizarea
CATEGORIILOR LOGICE SI CU STRUCTURILE PERSONALITATII.

In concluzie, precizam ca, actiunea ludica isi gaseste functionalitate in cadrul a cinci sectoare ale
organizarii personalitatii:

ACTIUNEALUDICA SI COMPORTAMENTUL PSIHO- ACTIUNEALUDICA SI

MOTOR ORGANIZAREA MINTALA

I 

II

ACTIUNEALUDICA SI ORGANIZAREA
PROCESELOR AFECTIV-MOTIVATIONALE
 

III

ACTIUNEALUDICA SI ORGANIZAREA STRUCTURILOR

RELATIONALE ALE PERSONALITATII

IV 

COMPORTAMENTULLUDIC

3. LUDOTERAPIA IN CADRUL ACTIUNII DE TERAPIE COMPLEXA RECUPERATORIE

INTEGRATA

Jocul-invatare si terapie ocupa, deja, un loc bine definit atat in cadrul metodelor de predare-
invatare- care urmaresc transformarea rolului profesorului-terapeut, acordand noi posibilitati
deficientului mintal, cat si in cadrul metodelor si tehnicilor ce dezvolta capacitatea de observare,
analiza si operare cu operatori logici.

Rolul jocului in contextul terapeutic este semnificativ si se structureaza in functie de anumite

modele.

Vom prezenta, in cele ce urmeaza, un model ce urmareste psihoterapia prin joc longitudinal-
incepand de la contextul social-moderator (scoala si terminand cu cel social-integrator). Acest model are
ca scop principal-COMPENSAREA PERSONALITATII DEFICIENTULUI MINTAL IN VEDEREA INSERTIEI
SOCIALE.

Modelul respectiv este divizat in trei compartimente, si anume:

 COMPLEXULPSIHOTERAPIEI PRIN JOC I 

ACTIUNEALUDICA SI
ORGANIZAREA MINTALA

II

DOMENIILEDE APLICARE

III

-programele scolare ale disciplinelor prevazute in planul de invatamant pentru deficienti

mintal.

In cadrul acestui model- profesorul-terapeut va folosi material educativ, in functie de tipul de

joc; spre exemplu: imaginile colorate au o importanta deosebita.

Intregul proces psihoterapeutic se va desfasura atat in sali speciale de joc- ludoteca (Gaston
Mialaret) sau jocoteca (1979, Petre Barbulescu), cat si in sali de clasa- structurate in sistem modular cu
scopuri multifunctionale.

Aceste sali de clasa sunt impartite in:

-sali de studiu;

-spatiu pentru ludoteca;

-biblioteca scolara;

-,,atelier matematic” sau alte ,,colturi specializate” pentru abilitarea manuala.

 3.1.Sistemul de operationalizare- in cadrul ludoterapiei

Avand ca punct de plecare obiectivele stabilite de taxonomia lu B.S. Bloom, precum si

obiectivele stabilite de taxonomia lui B.S. Bloom, precum si obiectivele stabilite de R. Dogbeh si S. N.
Diayel pentru jocuri, cercetatorii din cadrul UNESCO au stabilit sistemul operationalizare al psihoterapiei
prin joc, structurandu-l in sapte obiective, in functie de sase categorii de niveluri, dupa cum urmeaza:

¬ NIVELUL DE CUNOSTINTE SIMPLE: intiparireasi

retinerea informatiilor

- NIVELUL DE INTELEGERE:transpunerea unei forme de

limbaj in altul, interpretarea si exploatareadatelor

® NIVELUL DE APLICATIE:capacitatea de a aplica

principiile, regulile in situatii noi.

¯ NIVELUL DE ANALIZA: analizaunui ansamblu de elemente,

relatii dau principii

°NIVELUL DE SINTEZA: structurarea (rezumatul, planul,

schema,rationamentul) elementelor provenite din surse diferite


±NIVELUL DE INTERVENTIE, DE CREATIE. Transferul
achizitiilor inoperatiilor in operatii creatoare

Creatorii amintiti considera ca jocul solicita aceste obiective, datorita faptului ca diversele
categorii de jocuri implica:


a) ACTIVITATILE PERCEPTIVE: contactulsenzorial cu obiectul
b) ACTIVITATI SENZORIO-
MOTRICE:alergatul,
prehensiunea, aruncarea

c) ACTIVITATI VERBALE: antrenamentulvocal,

comunicare prin cuvinte/ propozitii

d) DOMENIILE AFECTIVE: alergarea,repulsia, e) DOMENIILE

identificarea, reprezentarea diferitelor roluri si INTELECTUALE:
statutefamiliale, scolare, sociale observatia,descrierea,
compararea, clasificarea etc.


f) ACTIVITATILE DE CONSTRUCTIE: caremobilizeaza
energie fizica, capacitatile intelectuale si
afective,valorificand experienta anterioara

g) ACTIVITATILE DE EXPRESIE CORPORALAsi

ESTETICA: gimnastica, dansul, teatrul, muzica, decupajul,
desenul etc.

In lucrarea ,,Terapia educationala integrata “, I. Musu si A. Taflon ne prezinta urmatorul model al

actiunii de terapie complexa recuperatorie integrata prin joc:

Modelul actiunii de terapie complexa recuperatorie integrata prin

joc:
Contextul
social-
modelator

SCOALA

ACTIUNEA DE TERAPIE EDUCATIONALA INTEGRATA

PSIHOTERAPIA PRIN PROGRAME DE INVATARE
JOC
I. PSIHOTERAPIA
COMPORTAMENTALA
A. Conditionarea  Jocuri de conditionare pozitiva
pozitiva
B.Contraconditionarea Jocuri pentru inhibarea
voluntara si a autocontrolului
asupra reactiilor motrice

C.Conditionarea Jocuri pentru conditionarea

operanta operanta
D.Modelarea sau Jocuri cu imagini pentru
invatarea prin invatarea prin observare
observare
II. TERAPIA
PSIHOMOTRICITATII
A. Terapia debilitatii Seturi de jocuri bazate pe
motrice principiile si tehnicile terapiei
debilitatii motrice.
B.Terapia instabilitatii Seturi de jocuri bazate pe
psihomotrice principiile si tehnicile debilitatii
P e r so n psihomotrice.
a l Iit a t e
C.Terapia tulburarilor Seturi de jocuri bazate pe
decom
de realizare motrica principiile si tehnicile terapiei
pensat
a tulburarilor de realizare
motrica.
III. PSIHOTERAPIA
COGNITIVA
1.Jocuri senzoro-motrice:
A. De preinvatare
a)preliminare, de invatare a
gesturilor elementare de
formare a comportamentului
motor, de imitare a gesturilor
adultilor
b)de invatare a unor notiuni
primare privind proprietatile
diverselor obiecte
c)de manipulare a materialelor
educative
 d)de formare a structurilor si
conduitelor perceptiv-motrice
de culoare, forma, orientare-
organizare-structurare spatio-
temporala
2.Jocuri de natura perceptiv-
motrica cu scop de
compensare. Programul
Marianne FrØsting
 3.Jocuri perceptiv-motrice
(Jacques Dubosson)
4.Jocuri-exercitiu (Jean Piaget)
5.Jocuri functionale (Eduard
ClaparÀde)
1. Jocuri pentru INVATAREA
B. De invatare CONCEPTELOR
FUNDAMENTALE
2.Jocuri pentru invatare
specifica organizate in sistem
(g. Guisenaire, Z.P.Dienes)
1.Jocuri didactice de
C.De postanvatare consolidare, completare a
cunostintelor
2.Jocuri de divertisment
3.Jocuri logice
4.Jocuri de societate
 1.Jocuri pentru dezvoltarea
D.De dezvoltare atentiei, memoriei etc.
C O M 2.Jocuri pentru formarea
P E N S reprezentarilor mintale:
ARE I asociatii, rationamente,
NTEG combinari.
 RATO 3.Jocuri pentru formarea
ARE operatorilor prelogici, logici la
nivelul operatiilor concrete
(comparare, asociere,
clasificare, scriere), la nivelul
operatiilor propozitionale
(operatori logici, simboluri,
succesiune logica si cronologica,
inventivitate, improvizatie,
mecanisme combinatorii).
IV. PSIHOTERAPII ALE
DEZVOLTARII
A. Kinetoterapia- 1.Jocuri de miscare pentru
terapie prin miscare dezvoltarea capacitatilor
motrice
2.Jocuri pentru formarea
conduitelor perceptiv-motrice
de schema corporala,
lateralitate, orientare-
organizare-structurare
3.Jocuri pentru abilitatea
manuala si formarea gesturilor
fundamentale (Alice
Descoeudres, Claude Kohler,
Denise Rouqu¾s)
B.Ergoterapia terapia  1.Jocuri de manipulare
prin munca
2.Jocuri de constructii
3.Jocuri de asamblare
C.Psihoterapia de 1.Jocuri grafice: preliminare, de
expresie: artterapia, divertisment.
muzicoterapia de
expresie corporala,
verbala
2.Jocuri de culoare si forme
3.Jocuri de ritm (programul
Delcroze Willems)
4.Jocuri muzicale
(ritm+melodie)
V.PSIHOTERAPIA DE
GRUP
 1.Jocuri cu roluri psihosomatice
A.Psihodrama
2.Jocuri cu roluri
psihodramatice
3.Jocuri cu roluri sociale
1.Jocuri de roluri
B.Psihodrama tematice:fonetice, lexicale,
didactica
gramaticale, semantice
2.Marionetele
3.Jocuri simbolice
4.Jocuri cu rasturnarea rolurilor
5.Jocul in oglinda
C. SOCIOTERAPIA  1.Jocuri bazate pe sociodrama
SPATIO-TEMPORALA.
Personalitate integrata
Contextul social-integrator

Pentru exemplificare, prezentam, pe scurt, modul in care se pot valorifica jocurile sub aspectul
obiectivelor operationale, in functie de cinci tipuri de joc: functionale, simbolice, cu reguli de
constructie, de expresie.

Jocuri Jocuri Jocuri cu reguli Jocuri de Jocuri de

simbolice constructie expresie
functionale
1.Perceptive: 1. Afective 1.Cognitive (pe date 1. Fara model: 1. Plastice
manipulabile):
-vizual –simple -Creatie
-scrieri
-auditiv – stabilirea
diferentelor si -incluziuni
asemanarilor
cauzalitate

structuri spatio-
temporale

-conservare
2.Senzoro-motorii: 2.Identificarea 2.Cognitive (pe date 2.Cu model: 2. Verbale
verbale):
cu un model:
-pipait -fara
-inregistrare
-familie mecanisme de
-statistice functionare;
-profesie
- deductie -cu reducerea
dinamice:kinestezice, operationala a
ritmice, precizie -implicatie mecanismelor
de functionare;

-cu
reproducere
mai mult sau
mai putin
fidela a
mecanismelor
de functionare;

-cu stimularea
neoperationala
a
mecanismelor
de functionare.
3.Verbale: 3. De 3.Sociale: 3.Muzicale
socializare
-repetitii (reprezentarea -priza de rol
unei situatii): (alternanta)
-fredonari
-familiale -comunicarea:
-verbo-motor: a informatii, dirijarea
executa comenzi -scolare altuia;
date, a descrie
actiuni -sociale -influenta asupra
altuia;
-clasificare:
-
-simpla; cooperare/competitie

-dubla;

-cu
multiple
atribute
4. Imitatie:

-vebale
-neverbale: imitarea
actiunii unui model

Sistemul operational al psihoterapiei prin joc valorifica anumite coordonate semnificative pentru
cunoastere prin conduita cognitiv-ludica.

Vom prezenta, in continuare, patru categorii ludice si de organizare a cunoasterii cu mecanismele

corespunzatoare, dupa cum urmeaza:

1. DEZVOLTAREA SENZORO-MOTORIE

 Mecanisme:

-manipulare  -jocuri fara forme a structurilor si

-imitatie conduitelor perceptiv -motrice

-constructie  -jocuri de constructie cu cuburi

- jocuri cu suite logice de imagini

-asamblare  -jocuri de asamblare

2. OPERATII CONCRETE

 Mecanisme:

-comparare

-asociere  - jocuri de triere, selectie-grupare:

-jocuri cu asociatii de idei

-jocuri lingvistice:

-cuvinte incrucisate
 -ordonare  - jocuri de triere, selectie-grupare:

-loto-uri

-jocuri de ordonare:

- lungimi

-suprafete

-volume

-clasificare -jocuri de triere, selectie-grupare:

-jocuri clasificate

dupa criterii diferite

-jocuri lingvistice:

-jocuri de clasificare cu

piesele trusei ,,Logi 2”

-scriere -jocuri de triere, selectie-grupare:

-jocuri de scriere

3. OPERATII PROPOZITIONALE

 Mecanisme:

-operatorii logice  -jocuri cu imagini

pentru operator logici

-jocuri pentru succesiunea logica si cronologica

 -simboluri  jocuri cu simboluri

-transformari  jocul deghizarilor

-sesizarea schimbarilor, inventivitate si improvizatie  -jocul de exhivalenta

-jocul de intersectie de clase

-jocuri pentru incluziunea claselor

-Mecanisme formule ale gandirii motorii 

- jocuri pentru implicatii logice

4. CUNOASTEREA SPECIALIZATA:

-Limba materna  jocuri de formare a structurilor si

conduitelor perceptiv- motrice

-Matematica  jocuri de: -identificare

-discriminare

-operare

-Istoria etc. - jocuri de transformare

-jocuri de:- preinvatare

-invatare

-dezvoltare

In cadrul jocului invatare-terapie, profesorul terapeut este atat conducator, cat si participant
activ la joc.
 Esenta jocului invatare-terapie consta in faptul ca normele sunt intelese, descoperite si aplicate
de copil, pe baza observatiei dirijate, spre deosebire de invatarea scolara unde normele sunt date de
altii,

3. TERAPIA MOTRICITATII

3.1. Psihomotricitatea- premise teoretice si metodologice

Jocul si importanta psihomotricitatii in cadrul procesului de educare si recuperare a debililor

mintal, precum si premisele teoretice si metodologice privind motricitatea/psihomotricitatea au fost
detaliate mai sus, in cadrul capitolului Terapia ocupationala aplicata (subcapitolele 7-8).

Preocuparile specialistilor in domeniul psihomotricitatii sunt structurate astfel:

I. Organizarea si conducerea motorie generala;

II. Organizarea conduitelor si structurilor perceptiv-motrice.

I. Organizarea si conducerea motorie generala implica:

1. Capacitatea de executie a 2. Capacitati fizice

gesturilor fundamentale
a) gestul rectiliniu; a) forta;

b) gestul rotire; b) apasarea;

c) gestul scripto-plastic; c) efortul;

d) gestul polimorf; d) viteza;

e) gestul de oscilatie; e) amplitudinea;

f) agilitatea;

g) precizia statica si dinamica;

h) dibacia;

i) coordonarea;
 j) capacitatea de manipulare;

k) capacitatea de comunicare
gestuala;

II. Organizarea conduitelor si structurilor perceptiv-motrice include:

a) lateralitatea;

b) schema corporala,

c) structura perceptiv-motrica de culoare;

d) structura perceptiv-motrica de forma;

e) structura perceptiv-motrica spatiala;

f) structura perceptiv-motrica temporala.

3.2. Tulburari ale psihomotricitatii. Instrumente de evaluare

1. Tulburari de lateralitate

Lateralitatea se refera la inegalitatea functionala a partii drepte sau stangi a corpului- drept
consecinta a repartitiei in emisferele cerebrale.

Tulburarile lateralitatii sunt determinate de:

-contrarierea lateralitatii;

-incercarea de a reeduca stangacia;

-lateralizarea fortata in cazul unei lateralitati nedefinite.

Din punct de vedere motric, consecinte contrarierii lateralitatii implica:

 -instabilitate motrica;

-hiperexcitabilitate la nivel manual;

-nedibacie;

-ticuri.

2. Tulburari de orientare, organizare si structurare spatio-temporala

Aceasta categorie de tulburari se manifesta prin:

-copilul ignora termeni spatiali si temporali;

-copilul percepe gresit pozitiile, duratele, succesiunile;

-copilul percepe corect spatiul si timpul dar se orienteaza gresit;

-copilul se orienteaza corect dar nu are memoria spatiului si timpului;

-copilul nu este capabil de reversibilitate.

3. Instabilitatea psihomotorie

-se printr-un dezechilibru al personalitatii datorat unor dificultati de inhibitie, determinand perturbari semnificative in adaptarea scolara si
sociala;

-in plan motric, copilul cu instabilitate prezinta:

-agitatie generala permanenta, turbulenta;

-nevoie permanenta de miscare, de schimbare a spatiului;

-miscari parazitare;

-dificultati in reproducerea si coordonarea miscarilor.

4. Tulburari de realizare motrica

a) apraxia  consta in pierderea capacitatii de a executa gesturi, miscari adaptate la un scop
fara ca aceasta sa fie consecinta unei paralizii;

b) dispraxia  lipsa de indrumare si control al miscarilor cu repercursiuni in actul grefic, lexic,

de calcul;

c) disgrafia motrica  implica absenta unor componente motrice necesare scrisului, cum sunt:
forta, coordonarea, viteza, ritmul.

Lipsa acestora determina diferite tipuri de disgrafii:

-tipul rigid, crispat;

-organizarea defectuoasa a paginii;

-dezordine;

-confuzii etc.

5. Tulburari psihomotorii de natura afectiva:

- se intalnesc la subiectii cu hiperemotivitate, sau in starile de furie excesiva;

- se caracterizeaza prin:

-gesturi necontrolate;

-frangerea degetelor;

-frecarea palmelor;

-miscarea de pe un picior pe altul etc.

Instrumente de evaluare a nivelului de evolutie a psihomotricitatii la copii

 Orice program de terapie educationala a psihomotricitatii va debuta cu o evaluare a achizitiilor
psiho-motrice de care dispune copilul in momentul respectiv.

Profesorii psihodiagnosticieni din scolile speciale au obligativitatea de a educa varsta

psihomotricitatii, pentru ca educatorii din cadrul acestor scoli sa poata utiliza testele standardizat.

Probele cupronse in cadrul acestor teste pot servi educatorilor- drept consecinte ale activitatilor
de terapie educationala a psihomotricitatii.

Dintre instrumentele de evaluare ale psihomotricitatii amintim:

I. Bateria de probe pentru dexteritate manuala (G. C. Bontica, Teste psihologice):

a) Punctare Binet-Vaschioote;

b) Tapping Ch. Walter;

c) Perla Claparede Walther;

d) Decupaj Claparede-Walther;

e) Discuri Walther;

f) Bile Walther.

II. Testul Ozeretski-Gruillmain:

 cuprinde probe ce vizeaza comportamente motorii proprii copiilor normali intre 4-11 ani;

 aceste probe pot constitui pentru educatorii din scolile speciale:

-obiective operationale cuprinse in programele educational-terapeutice;

-tipuri specifice de activitate;

 proba vizeaza comportamente esentiale ale vietii motrice sub cele patru aspecte ale ei:
 a) viteza;

b) forta;

c) indemanare;

d) rezistenta-pe coordonatele:

C.D.M. coordonare dinamica a mainilor

C.D.G. coordonare dinamica generala;

E echilibru;

R rapiditate;

Or. sp. orientare spatiala;

 datele obtinute vor preciza:

 gradul de intarziere psihomotrica;

 aspecte lacunare ale motricitatii;

 precizarea gradului deficientei si incadrarea acesteia;

 clarificarea aspectelor in care sa se intervina si mijloacele care sa se opereze.

III. Ghidul Portage pentru educatie timpurie:

- cuprinde un inventar de abilitati de care trebuie sa dispuna copiii intre 0-6 ani si
sugestii educativ-terapeutice pentru achizitionarea lor;

- e structurat pe 6 sectiuni (arii de dezvoltare):

a) stimularea sugarului;
 b) socializare;

c) limbaj;

d) autoservire;

e) cognitiv;

f) motor.

-serveste drept instrument de proiectare a unui program de invatare;

-pentru educatorii din scolile speciale ghidul constituie:

a) un instrument de evaluare a achizitiilor motrice ale elevilor la intrarea in

scoala;

b) un model de proiectare a programelor individuale de recuperare.

3.3. Obiectivele educational terapeutice

ale psihomotricitatii

In lucrarea Recuperarea medico-pedagogica a copilului handicapat mintal, C. Paunescu si I.

Musu prezinta o taxonomie a obiectivelor recuperatorii ale psihomotricitatii, structurata pe trei categorii
de obiective generale, fiecare cuprinzand anumite subniveluri, obiective operationale precum si
activitati ce duc la realizarea acestora, dupa cum urmeaza:

Obiective generale Subniveluri

I. Organizarea si a) formarea si dezvoltarea miscarilor
conducerea fundamentale: gestul rectiliniu, rotativ,
motorie generala. polimorf;
Abilitatea motrica
b) formarea si dezvoltarea capacitatilor
generala.
fizice: forta, efort, viteza, precizie,
 coordonare etc.

c) formarea si dezvoltarea miscarilor

fundamentale ale membrelor superioare
si inferioare ale diferitelor parti ale
corpului: coordonare;

d) formarea si dezvoltarea activitatilor

motrice de manipulare si a
comportamentului de comunicare
nonverbala;

e) formare si dezvoltarea comportamentului

verbal: miscarile organelor fonatorii;
coordonare sunet-gest;

f) formarea si dezvoltarea activitatii motorii

de exprimare a afectivitatii: exprimarea
de atitudini, emotii, sentimente prin
gesturi.
II. Organizarea a) organizarea schemei corporale si
conduitelor si lateralitatea;
structurilor
b) conduita si structura perceptiv-motrica
perceptiv-motrice
de culoare;

c) conduita si structura perceptiv motrica de

forma;

d) orientarea, structurarea si organizarea

spatiala;

e) orientarea, organizarea si structurarea

temporala.
 III. Organizarea a) organizarea miscarilor in actiuni eficiente;
actiunilor
b) dezvoltarea deprinderilor de lucru.

In functie de anumite obiective terapeutice ale psihomotricitatii au fost elaborate anumite

programe de terapie, printre care amintim:

1. Programul Suzanne Naville cuprinde capitolele:

 motricitatea globala;

 schema corporala,

 organizarea spatio-temporala;

 educatia prin miscare.

2. Programul Psihocinetic Boulch structurat pe 3 niveluri:

 nivelul functiilor instrumentale: perceptia corpului propriu si a lumii exterioare;

 nivelul structurii schemei corporale;

 nivelul emotional si afectiv.

3. Programa de terapie educationala complexa si integrata

 este un document oficial ce orienteaza activitatea educatorilor din scolile speciale ;

 cuprinde 5 module; modulul IV, intitulat: Activitati de terapie psihomotrica si

abilitare manuala implica:

-obiective cu caracter general ce se refera la intreaga sfera a

comportamentului psihomotric;

-formarea abilitatilor motrice generale;

 -organizarea conduitelor si structurilor perceptiv – motrice;

-activitati polivalente in cadrul cercurilor.

In concluzie, se cuvine sa precizam faptul ca activitatea educational-terapeutica ce se desfasoara

in scolile speciale este diferita de programele terapeutice din clinicile sau cabinetele specializate.

Terapia educationala din scolile speciale are aplicabilitate pe diferite grupe de copii incadrati in
clase scolare pe criteriul varstei cronologice si nivelul achizitiilor cognitive.

Activitatea- educational terapeutica se realizeaza frontal, cu toti elevii din clasa in conformitate
cu orarul stabilit.

4. FORMAREA AUTONOMIEI PERSONALE SI SOCIALE

4.1. Autonomia personala si sociala in integrarea in comunitate. Repere generale

D. Tudoran spunea ca: Formarea in vederea integrarii in societate, prin adaptarea personala e
semnificatia cea mai generala care se atribuie conceptului de educatie.

Adaptarea si integrarea sunt privite ca o problema majora a vietii sociale, facand apel atat la
autoeducatie, cat si la educatia permanenta.

Termenul de integrare este definit in mai multe feluri:

 ca proces de - adaptare;

- socializare;

- acomodare.

PROGRAMUL DE INTEGRARE este definit in dictionarul de psihologie ca o cuprindere si inchidere

intr-un tot a ceva ce devine astfel parte componenta a intregului si dobandeste –proprietati specifice
rezultate din interactiunea si interdependenta cu celelalte parti componente iar integrarea sociala
(familie, grup, societate)-prin adaptare la conditiile sociale.

Constantin Paunescu precizeaza ca: procesul integrarii constituie o actiune complexa care pe
baza anumitor functii si strategii, genereaza o fuziune esentiala intre elementele sistemului personalitatii
si elementele sistemului social, determinand o dinamica de dezvoltare si de proces simultan si reciproc.

In viziunea acestei integrari a stabilit anumite functii, care au rolul de a facilita desfasurarea in
conditii normale a acestui proces de integrare bipolara. Acestea sunt urmatoarele:

a) functia de receptare  persoana umana recepteaza informatiile din mediu, din societate si
transmite societatii manifestari, directii de activitate;

b) functia de compunere, diferentiere si de selectare  de care dispun atat personalitatea cat

si societatea;

c) functia reprezentarii  valoarea se constituie integrata atunci cand are posibilitatea sa fie
reprezentata sub forma unor idei, concepte, actiuni;

d) functia de esentializare  valoarea poate fi pusa in circulatie si intra intr-un sistem de

intercomunicare.

Practica psihopedagogica considera integrarea ca:

- o necesitate obiectiva a vietii oricarei colectivitati;

- o succesiune de activitati prin care individul isi armonizeaza conduita si interesele cu

cerintele mediului sau de viata;

- una din problemele majore ale vietii sociale, ce conditioneaza functionarea normala
a tuturor mecanismelor necesare unei vieti colective.

Din punct de vedere psihopedagogic, integrarea e privita sub triplu aspect:

 OBIECTIV PROCES REZULTAT  

a) ca obiectiv  vizeaza
realizarea unei legaturi intre cerinte si
manifestari, o subordonare a aspectelor secundare celor care servesc orientarea

b) ca proces  integrarea este complexa, constand intr-un ansamblu de mecanisme si operatii,

ce pregatesc si finalizeaza actiunea propriu-zisa

c) ca rezultat  integrarea este legata de munca educativa, de viata sociala si evolutia unor
fenomene aflate sub influenta mediului socio-economic

Procesul adaptarii-integrarii necesita analiza si proiectarea programelor educationale raportate

la specificitatea si individualitatea copilului.

Copilul cu C.E.S. beneficiaza de programe educationale care ii faciliteaza adaptarea si integrarea

sociala asigurandu-i:

-terapia,

-recuperarea,

-abilitarea,

-reabilitarea

4.2. Obiectivele Programului General de Autonomie

Personala si Sociala

Programul general de autonomie personala si sociala este structurat in functie de anumite

obiective generale si specifice, prezentate in tabelele de mai jos:

Tabel I
 FORMAREA AUTONOMIEI PERSONALE:

OBIECTIVE GENERALE
A. Autoservire: B. Autonomia personala in
mediul ambiant:
1.Obiective specifice,
1.Obiective specifice,
2. Corpul omenesc,
2.Familia,
3. Igiena personala-sanatatea,
3.Pregatirea pentru viata de
4. Imbracamintea,
familie prin activitati
gospodaresti,
5. Incaltamintea,

6. Hrana,

7. Bucataria,

8.Vesela-tacamurile,

9. Locuinta

Tabel II

AUTONOMIA SOCIALA. INTEGRAREA SOCIALA-SOCIALIZAREA

Obiective specifice Obiective generale
A. Autonomia sociala: 1. Formarea si dezvoltarea
abilitatilor sociale care sa
1. Cunoasterea mediului social;
conduca la maturitatea
psihosociala;
2. Autonomia scolara,

2. Formarea si dezvoltarea
3.Autonomia in afara clasei si a
competentelor de ordin
scolii; corporal si psihomotor, care sa
consolideze autonomia
4.Mijloace de transport; personala;

5.Autonomia in manipularea 3. Stabilirea echilibrului si a

financiara. gradului de maturitate, care sa-i
permita adaptari inter si
B. Comportamentul social:
intrapersonale;

1. Norme de comportare
4. Perceperea corecta, obiectiva
civilizata;
a propriei persoane;

2. Relatii de adaptare si
5. Acceptarea de sine si a altora;
integrare in micro/ macro
grupurile sociale; 6.Educarea sensibilitatii si a
echilibrului afectiv, pentru a
3.Relatii intre sexe; educatie
garanta siguranta de sine in
sexuala;
manifestarile anumitor

4. Viata de familie; impulsuri emotionale;

5. Activitati de socializare. 7.Formarea capacitatilor afective

care sa-i permita exprimarea
propriilor emotii si sentimente;

8.Manifestarea de receptivitate
si respect pentru alte persoane
in contexte sociale diferite;

9.Organizarea si programarea
de activitati care sa permita
autocontrolul, autoconducerea
(conduita independenta);

10. Stimularea curiozitatii si

interesului de cunoastere a
 mediului fizico-geografic si a
celui socio-uman, cu relatiile
sociale specifice.

Tabel III

FORMAREA AUTONOMIEI PERSONALE: AUTOSERVIRE

Obiective specifice: Aria de continut:
1. Cunoasterea mediului ambiant a) Corpul omenesc;
si formarea capacitatii de
autonomie; b) Igiena personala-sanatate-
autoingrijire;
2. Folosirea corecta a unor
obiecte de uz personal, obiecte c) Imbracaminte;

de toaleta etc.
d) Incaltamintea;
3. Cunoasterea actiunilor din
e) Hrana;
regimul zilnic (toaleta de
dimineata, mese principale,
f) Bucataria;
activitatea scolara si de joc etc);
g) Vesela si tacamuri;
4.Formarea si exersarea unor
deprinderi practic gospodaresti h) Locuinta.
(de ordine, curatenie etc);

5. Formarea si exersarea
deprinderilor de igiena
personala, a unor
comportamente specifice de
autoservire si pastrare a
sanatatii;

6. Formarea comportamentelor
motrice, a gusturilor social-utile
de autoingrijire,
autogospodarire;

7. Formarea comportamentelor
motrice la gospodarirea spatiului
ambiant (locuinta, curte,
gradina).

Tabel IV

AUTONOMIA PERSONALA – LA MEDIUL AMBIANT

Obiective generale
1. Cunoasterea prin observatie si
actiuni practice, a elementelor
privind familia, locuinta, strada,
cartierul, orasul etc;
Aria de continut
a) Cunoasterea si identificarea
membrilor propriei familii,
relatii de rudenie; pozitia
copilului in familie;

2. Identificarea mediului fizico- b) Relatii de familie, norme de

geografic si social de la oras si convietuire si
sat; cunoasterea diferentelor comportament: respect,
dintre mediul urban si cel rural; ajutor, dragoste etc.

3. Cunoasterea principalelor c) Pregatirea pentru viata de

institutii publice; familie prin activitati
gospodaresti in interiorul si
4. Cunoasterea si folosirea
exteriorul locuintei.
corecta a mijloacelor de
transport;

5. Respectarea regulilor rutiere,

de circulatie;

6. Formarea si exersarea
deprinderilor de a se orienta si
deplasa corect in mediul
ambiant;

7. Stabilirea unor relatii

interpersonale, de orientare in
diferite situatii si unitati sociale.

Tabel V

AUTONOMIA SOCIALA:
Obiecte specifice: Aria de continut:
1. Formarea si exersarea Adaptarea la mediul social:
capacitatilor de autonomie
personala in vederea adaptarii la
1. Cunoasterea mediului

viata cotidiana; social;

3. Cunoasterea si exersarea 2. Autonomia scolara;

principalelor activitati umane-

munca, joc, odihna etc- cu
adaptarea socio-umana in
diferite situatii;
3. Autonomie in afara clasei si
scolii;
4.Mijloace de transport;

2. Formarea deprinderilor de 5. Forme sociale de timpuriu.

asumare si indeplinirea unor
sarcini legate de autoservire,
autonomie pentru adaptare la
viasa cotidiana.

3.Formarea deprinderilor de
asumat si indeplinirea unor
sarcini legate de autoservire,
autonomie pentru adaptarea la
viata cotidiana;

4.Cunoasterea, respectarea si
aplicarea normelor, deprinderilor
de comportare civilizata, de
convietuire in grupuri de munca,
in familie, in mediul social
cotidian;

5.Formarea unor conduite de

viata civilizata prin imitarea
modelelor complementare si
implementarea unor norme
vizuale de comportare: formele
de politete, adresare etc;

6.Formarea unor trasaturi de

personalitate necesare pentru
adaptarea socio-profesionala
spiritul de responsabilitate,
stapanirea de sine etc.;

7.reglarea capacitatilor de
cooperare, colaborare,
coordonare cu cel cu statut social
similar deosebit, cu persoane
cunoscute si necunoscute.

Tabel VI
COMPORTAMENTUL SOCIAL: SOCIALIZAREA
Obiective specifice: Aria tematica:
1.Formarea deprinderilor de 1. Norme de comportare
relationare sociala; civilizata;

2.Stabilirea unor relatii 2. Reactii de adoptare si

interpersonale corecte, integrare in
diferentiate in functie de varsta, micro/macrogrupurile sociale:
statut, situatii concrete; relatii de familie; in grupul scolar;
microgrupul social; relatii
3.Formarea si exersarea
interumane;
deprinderilor de comprotare in
familie, gradinita, scoala etc.; 3.Relatii intre sexe. Educatia
sexuala;
4. Cunoasterea si respectarea
normelor de buna convietuire, a 4. Viata de familie;
codului de bune maniere;
5. Activitati de socializare.
5.Cunoasterea si exersarea
deprinderilor de comportare
civilizata in mijloacele de
transport, institutii publice;

6. Formarea si exersarea unor

comportamente adecvate in
ocazii speciale: in vizita, la
biserica etc.

Studenta:Sandu Gloria Teona

Cristiana,Gr.5,An II,BFKT