Descrierea calificării .

Scopul şi motivaţia calificării

Calificarea de educator specializat se înscrie în cadrul strategiilor determinate

de legislaţia română şi internaţională referitoare la protecţia şi promovarea
drepturilor copilului în vigoare.

În conformitate cu Legea 272 din 2004 si legislaţia secundară privind serviciile

de protecţie a drepturilor copilului, educatorul specializat este persoana
calificată a cărei intervenţie este regăsită în sectorul serviciilor primare şi de
protecţie a copilului.

Descrierea ocupaţiei: Educator Specializat

 Educatorul specializat este persoana calificată a cărei

intervenţie este regăsită în sectorul serviciilor primare şi de protecţie a
copilului. Servicile primare în care îşi poate desfăşura activitatea pot fi
centrele de zi pentru copii, centrele de zi pentru copilul cu handicap,
centrele de recuperare/reabilitare,etc.
 Intervenţia educatorului specializat se înscrie în cadrul
metodologiilor de lucru determinate de legislaţia română referitoare la
protecţia şi promovarea drepturilor copilului în vigoare, de proiectul
pedagogic al instituţiei în care îşi desfăşoară activitatea si metodologiile
tehnice ale organismelor de reglementare.
 Educatorul specializat intervine atât în cadrul serviciului, cât şi în
comunitate, la nivelul asigurării relaţiei cu diverse servicii specializate
educative, medicale, etc.
 Educatorul specializat este membru al unei echipe
pluridisciplinare- numită echipă de caz, care asigură servicii de susţinere
specializată pentru copilul aflat in situaţie de dificultate în cadrul
familiei sale sau aflat în situaţie de separare de familia sa şi pentru care
s-a luat o măsură de protecţie specială.

Aria de intervenţie specifică a educatorului specializat este determinată de

dezvoltarea integrată a copilului, de acces la servicii de educaţie şi îngrijire a
copilului, de dezvoltare a capacităţilor de autonomie, socializare şi integrare a
acestuia. În activitatea sa, educatorul specializat stimulează menţinerea relaţiei
părinte-copil, valorizând rolul părinţilor în creşterea şi îngrijirea copilului lor.
Educatorul specializat se subordonează coordonatorului serviciului şi dezvoltă
relaţii funcţionale şi de colaborare cu managerul de caz, psihologul, asistentul
medical/medicul, asistentul social, personalul din serviciile din comunitate

Obiectivele (conform cu standardele de pregătire profesională /standardele 

ocupaţionale, acolo unde este cazul)

Participanții vor dobândi cunoștințele, competențele și abilitățile necesare pentru:

 Cunoașterea și înțelegerea funcționalității psihicului uman, corelat

etapelor dezvoltării 
ontogenetice;
 Susținerea dezvoltării limbajului copilului;
 Crearea contextului cotidian de stabilitate emoțională a copilului
 Acordarea îngrijirilor necesare copilului;
 Realizarea educației specializate a copilului;
 Susținerea integrării copilului în viața socială;
 Asigurarea menținerii relațiilor cu familia copilului;
 Menținerea integrității și siguranței beneficiarilor;
 Planificarea activităților
 Gestionarea documentelor

Ce se evaluează?

Evaluarea finală va urmări atingerea urmatorilor itemi: 

 Conținutul cursului (informațiile cuprinse în suportul de curs, plus
cele dezbatute în plen, cu exemplificări concrete  
cursanților)
 Parcurgerea bibliografiei suplimentare
 Scrierea unui proiect – studiu de caz (3-5 pagini) și susținerea sa
orală
 Susținerea unui test grilă, de 18 întrebări, cu 3 variante de răspuns.
Evaluarea se va face către o comisie specializată.

Tematica

 Cunoașterea și înțelegerea funcționalității psihicului uman, corelat

etapelor dezvoltării 
ontogenetice;
  Susținerea dezvoltării limbajului copilului;
 Crearea contextului cotidian de stabilitate emoțională a copilului
 Acordarea îngrijirilor necesare copilului;
 Realizarea educației specializate a copilului;
 Susținerea integrării copilului în viața socială;
 Asigurarea menținerii relațiilor cu familia copilului;
 Menținerea integrității și siguranței beneficiarilor;
 Planificarea activităților

Unitatea 1 - Cunoașterea și înțelegerea funcționalității

psihicului uman, corelat etapelor dezvoltării ontogenetice

Concepte fundamentale în domeniul psihologiei dezvoltării.

Psihologia reprezintă studierea ştiinţifică a faptelor psihice, respectiv a

proceselor mentale şi a comportamentelor.
Termenul de psihologie vine din cuvintele greceşti “psyche”, care înseamnă
suflet şi “logos” care înseamnă ştiinţă, studiere.
Noţiunile de lucru în cadrul psihologiei sunt: psihic, psihic uman, procese
psihice, stări psihice, însuşiri psihice etc.
Psihic = o modalitate prin care omul există ca fiinţă în acelaşi timp biologică, şi
socială, deci ca fiinţă biosocială.
Psihic uman= personalitate umană. Omul este în acelaşi timp fiinţă natural
biologică prin genetica sa, dar este fiinţă care se dezvoltă în mediul socio-
psihologic, cultural.
Obiectul de studiu al psihologiei este psihicul uman, studiază omul care
acţionează.

Ce este personalitatea?
Termenul de persoanlitate este deseori folosit. În limba latină “persona”
înseamnă masca actorului, rolul acestuia, personajului unei drame
Persoanlitatea are două trăsături fundamentale:
-individualizarea, prin trăsături care ne diferenţiază de ceilalţi, particularizându-
ne.
-persistenţa în timp, prin faptul că acţionăm asemănător în situaţii diferite de-a
lungul timpului

Exista numeroase puncte de vedere cu privire la acest concept. Astfel, Eysenck

afirma ca personalitatea este structurarea, mai mult sau mai putin stabila a
 caracterului, intelectului si aspectelor fizice ale persoanei care determina
adaptarea unica a acestuia la mediu; Jaspers considera ca "personalitatea
reprezinta un mod particular de manifestare a tendintelor si sentimentelor unui
om".
Caracteristici:
 are caracter unitar integrator şi sintetic şi cuprinde: însuşiri
psihofizice, structuri instrumentale, deprinderi, capacităţi, aptitudini,
structuri atitudinale, caracter, structuri afectiv motivaţionale.
 are organizare dinamică – se formează în timp prin interacţiunea
dintre înnăscut şi dobândit şi funcţionează previzibil în realizarea
afectivă a omului în mediul extern şi lumea internă proprie.
 asigură o integrare unică în mediul social

Psihicul uman se caracterizează prin:

 PROCESE PSIHICE (gândire, memorie, afectivitate)
- inferioare (senzaţii, percepţii, reprezentări)
- superioare (gândire, memorie)
- procese psihice reglatorii (motivaţia, atentia,
afectivitatea)
 ÎNSUŞIRI PSIHICE (temperament, caracter, aptitudini)
 STĂRI PSIHICE (starea de bună sau proastă dispoziţie, de
conştienţă sau inconştienţă)

Procese psihice cognitive

Procese psihice inferioare
 SENZAŢIILE
Sunt procese psihice de cunoaştere a insuşirilor concrete luate separat ale
obiectelor, când acestea stimulează receptorul unui singur organ de simţ.
Orice obiect este un complex de insuşiri separate , iar senzaţiile
reflectă astfel de însuşiri separate (de ex. zăpada are următoarele
însuşiri: albă, rece, moale – ochiul ne dă doar senzaţia de alb)
Calsificarea senzaţiilor:
a- după tipul analizatorului specializat în recepţie avem senzaţii
auditive, vizuale, olfactive, gustative, cutanate)
b- după natura conţinutului informaţional
- senzaţii care furnizează informaţii despre obiecte şi fenomene
ale lumii externe (auditive, vizuale, olfactive, gustative, cutanate)
- senzaţii care furnizează informaţii despre poziţia şi mişcarea propriului
 corp (chinestezice, de echilibru)
- senzaţii care furnizează informaţii despre modificările mediului
intern (senzaţii de foame, sete, durere etc.)

 PERCEPŢIA
Este un proces psihic cognitiv senzorial care semnalizează sub forma
imaginilor primare şi unitare totalitatea însuşirilor concrete ale obiectelor
şi fenomenelor în condiţiile acţiunii lor directe asupra organelor de simţ..
Pentru producerea unei percepţii este nesesar ca un stimul să acţioneze asupra
simţurilor noastre. Cele 5 simţuri sunt: văzul, auzul, mirosul, gustul şi simţul
tactil.
Percepţii denaturate, exemple:
- halucinaţiile – sunt datorate emoţiilor puternice, intoxicaţiilor cu anumite
substanţe sau tulburări psihice
-iluziile – sunt tot percepţii denaturate – iluzii optice.

 REPREZENTAREA
Este o percepţie bazată pe senzaţii anterioare. Este un proces superior
percepţiei – se reţin elementele esenţiale din percepţie. Este un proces
cognitiv senzorial care semnalizează sub forma iamginilor unitare şi
schematice, însuşirile concrete şi caracteristice ale obiectelor şi fenomenelor
în absenţa acţiunii lor directe asupra analizatorilor.
Reprezentarea este dependentă de voinţă, reţine numai elemente esenţiale,
cuvintele au o importanţă foarte mare.