CLASIFICAREA JOCURILOR DE MISCARE

În „Terminologia educaţiei fizice” 1973, noţiunea de joc este definită ca „o activitate complexă
predominant motrică şi emoţională, desfăşurată spontan, după reguli prestabilite, în scop
recreativ şi totodată de adaptare la realitatea socială”.
După OWEN G. în „Teoria jocurilor„ „Prin joc înţelegem, în sens vag, o situaţie încare
acţionează o mulţime N de elemente raţionale (numiţi jucători) care, în mod succesiv şi
independent, într-o ordine şi în condiţii specifice, printr-un ansamblu de reguli, aleg câte o
decizie (efectuează o acţiune, mutare) dintr-o mulţime dată de alternative. Între altele, regulile
jocului precizează situaţiile în care jocul se termină. Se presupune că jucătorii sunt capabili să
analizeze acţiunile lor şi acţionează în scopul obţinerii unui câştig cât mai mare posibil”.
CLASIFICAREA JOCURILOR
Având drept criteriu de clasificare a jocurilor influenţa formativă a acestora asupra dezvoltării
individului, s-au diferenţiat:
 jocuri simbolice sau de creaţie sunt acele jocuri care în concepţia lui Piaget, realizează
echilibrul intelectual şi afectiv zduncinat de complexitatea stimulilor, a cerinţelor şi
regulilor exterioare la care copii nu pot să se acomodeze prin intermediul forţelor de care
dispun.
 jocuri cu reguli care au două caracteristici esenţiale: caracterul competitiv şi existenţa a
cel puţin unei reguli. După cum arată şi denumirea, în desfăşurarea acestor jocuri
participanţii sunt obligaţi să respecte anumite reguli impuse din exterior de persoane
care iniţiază şi supraveghează jocul.
Amintindu-le pe cele mai cunoscute putem afirma că: A. D. Novikov şi L. P. Mateev în „Teoria
şi metodica educaţiei fizice” Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1980 - stabilesc următoarele
criterii de clasificare a jocurilor:a. După efectiv:
- individuale;
- colective;
- de masă.
b. după relaţiile reciproce:
- cu împărţire pe echipe;
- cu trecere la cele pe echipă;
- fără împărţire pe echipe.
c. după caracterul relaţiilor dintre participanţi:
- jocuri fără contact direct cu
adversarul;
- jocuri cu contact direct cu adversarul
D. Branga şi N. Mujicikov în „Jocuri de mişcare pentru pionieri” Editura Tineretului, Bucureşti,
1968 - consideră că jocurile de mişcare se pot clasifica după:a. relaţiile reciproce:
- fără împărţire pe echipe;
- cu împărţire pe echipe.
b. după materialul folosit:
- cu obiecte;
- fără obiecte.
c. pregătitoare pentru jocurile sportive:
- handbal;
- volei;
- baschet;
- fotbal.
 Gh. Mitra şi Al. Mogoş în „Metodica predării educaţiei fizice şcolare „Editura Sport-
Turism, Bucureşti, 1980, menţionează printre criteriile de clasificare a jocurilor de
mişcare, conţinutul, forma de organizare, numărul participanţilor, adoptând următoarea
clasificare acceptată de majoritatea specialiştilor din domeniu:jocuri de mişcare:
dinamice, de bază, elementare;
 jocuri pregătitoare: pentru diferite ramuri de sport, pregătesc sau consolidează aplicarea
procedeelor de bază,
 jocuri sportive: organizate pe baza regulamentelor adoptate pe plan internaţional.
a. Profesorul universitar dr. Valentina Epuran în „Jocuri de mişcare” (I E FS) Bucureşti
1973, face următoarea clasificare a jocurilor:jocuri pentru formarea şi perfecţionarea
deprinderilor motrice de bază şi utilitare:
 jocuri pentru atletism;
 jocuri pentru sărituri;
 jocuri pentru aruncări;
 jocuri utilitar-aplicative.
b. jocuri pentru educarea sensibilităţii motrice:
 jocuri pentru dezvoltarea orientării în spaţiu;
 jocuri pentru dezvoltarea ritmului;
 jocuri pentru dezvoltarea tempoului;
 jocuri pentru dezvoltarea echilibrului.
c. jocuri pentru dezvoltarea calităţilor motrice de bază:
 viteză;
 îndemânare;
  forţă;
d. jocuri pentru formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice sportive:
 jocuri pentru: fotbal, volei, baschet, handbal;
 jocuri pentru gimnastică: la aparate, acrobatică, sărituri, ritmică;
 jocuri pentru atenţie;
 jocuri extraşcolare: în apă, pe zăpadă.
 Ţinând cont de părerile autorilor, putem spune că jocurile de mişcare pot fi clasificate
în general după mai multe criterii. Astfel putem clasifica jocurile după:După
conţinutul jocului şi sarcinile pe care le au de rezolvat:
 Jocuri pentru formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice şi specifice pe
ramuri de sport: jocuri pentru fotbal, volei, handbal, baschet; jocuri pentru
gimnastică - la aparate, acrobatică, ritmică, aerobică, sărituri; jocuri pentru
atletism; jocuri pentru dezvoltarea calităţilor motrice – viteză, forţă,
îndemânare, rezistenţă;
 Jocuri pentru formarea şi perfecţionarea deprinderilor motrice de bază şi
utilitar-aplicative: jocuri cu elemente de mers, alergări, sărituri, aruncări,
căţărare, târâre, echilibru, escaladare, transport de greutăţi;
 Jocuri pentru educarea sensibilităţii motrice: jocuri pentru educarea simţului
ritmului, şi a orientării în spaţiu, a tempoului, a echilibrului.
 După modul de participare la joc (efectiv):
 Individuale (specifice preşcolarilor);
 Colective.
 După relaţiile reciproce:
 Fără împărţire pe echipe;
 Cu împărţire pe echipe.
 După relaţiile dintre participanţi:
 Jocuri cu contact direct cu adversarul;
 Jocuri fără contact direct cu adversarul.
 După funcţiile exercitate:
 Jocuri distractive;
 Jocuri logice;
 Jocuri de creaţie.
 După mediul în care se practică:
 Pe uscat;
 În apă;
  Pe zăpadă;
 În pădure;
 Pe gheaţă.
 După anotimp:
 Jocuri de vară;
 Jocuri de iarnă.
 După locul de desfăşurare:
 În interior (sală, clasă, hol);
 În exterior (la munte, la mare, pe terenul de sport).
 După locul lor în regimul zilei de şcoală.
 Jocuri în lecţie;
 Jocuri în recreaţie;
 Jocuri în timpul liber.
 După influenţa şi locul lor în lecţia de educaţie fizică:
 Jocuri pentru ridicarea stării emoţionale;
 Jocuri de atenţie;
 Jocuri pentru încălzirea aparatului locomotor;
 Jocuri pentru consolidarea unor deprinderi motrice;
 Jocuri pentru dezvoltarea calităţilor motrice de bază;
 Jocuri pentru reeducarea excitabilităţii nervoase;
 Jocuri pentru revenirea organismului la starea iniţială.
 După materialele folosite:
 Jocuri cu obiecte;
 Jocuri libere.