Rolul relaţiilor publice în instituţiile culturale

Rolul relaţiilor publice în cadrul organizaţiilor culturale este unul primordial. Acestea
trăiesc prin intermediului publicului ţintă şi este esenţial să fie cunoscute şi promovate în
cadrul comunităţii.
În esenţă, apreciază Cristina Coman1, relaţiile publice apar ca o modalitate de
comunicare între o organizaţie şi publicurile sale; ele îi ajută pe manageri să cunoască
atitudinile publicului şi să poată lua decizii corecte; totodată, ele ajută publicul să
înţeleagă specificul organizaţiei să să aibă încredere în aceasta.
Neîndoielnic, în lumea modernă relaţiile publice s-au articulat drept comunicare
liberă, lipsită de “versalităţi”, de interese potrivnice oamenilor şi comunităţilor umane. În
acelaşi timp, relaţiile publice sunt comunicare “cu folos”, cu folos pentru “binele casei”,
al organizaţiilor în care sunt condensate cele mai multe dintre activităţile sociale curente,
obişnuite.
Strategia unei organizaţii culturale2 (care determină direcţia şi scopul pe termen lung) este
stabilită după multe analize şi decizii. Multe persoane, atât din interiorul, cât şi din afara
organizaţiei, vor contribui la acest proces. După ce a fost creată o strategie, aceasta va trebui
comunicată astfel încât să fie susţinută şi implementată. Relaţiile publice au un rol esenţial în
acest proces, ajutând la dezvoltarea strategiei în sine, dar şi la comunicarea acesteia.
Rolul specialiştilor în relaţii publice este de a comunica şi de a crea relaţii cu toate tipurile
de public ale companiei. Publicurile relaţionate cu organizaţiile culturale sunt: publicul
participativ, publicul asistenţă, publicul din instituţiile similare şi publicul ocazional.
Specialiştii trebuie să fie conştienţi de mediul în care operează organizaţia. Acest lucru este
vital deoarece tipurile de public există în acest mediu şi nu este posibil să înţelegem oamenii
pe deplin decât în urma unei analize3 clare a problemelor şi factorilor sociali, economici,
politici şi culturali care îi influenţează şi le conduc viaţa. Specialiştii în relaţii publice,
împreună cu colegii lor, pot aduce acea inteligenţă în folosul planificatorilor de strategie.
Astfel, se poate considera că aceştia au un rol de “extindere a graniţelor.“ Ei operează la
marginea companiei, fiind o punte între companie şi publicul extern. Fiind capabili să
reprezinte punctele de vedere ale tipurilor de public şi posibilele reacţii ale acestuia la
1
Cristina Coman, Relaţiile publice. Principii şi strategii, Polirom, Iaşi, 2001, p. 22
2
Mihaela Vlăsceanu, Psihologia organizaţiilor şi conducerii, Editura Paideia, Bucureşti,
1993, p.19
3
Cristina Coman, Relaţiile publice. Principii şi strategii, Polirom, Iaşi, 2001, p. 13-59
anumite decizii, specialiştii în relaţii publice pot aduce o perspectivă vitală în planificarea
strategiei. Pot pune la dispoziţie cunoştinţe detaliate despre tipurile de public şi se pot asigura
că părerile acestor părţi interesate care ţin în mâinile lor binele organizaţiei sunt luate în
considerare.

Bibliografie
1. Cristina Coman, Relaţiile publice. Principii şi strategii, Polirom, Iaşi, 2001
2. Mihaela Vlăsceanu, Psihologia organizaţiilor şi conducerii, Editura Paideia,
Bucureşti, 1993

Bochiș Răzvan-Vasile
CRP ID, Anul II, Grupa I