Fenomenul dreptului reprezintă ansamblul regulilor obligatorii de conduită, reguli care conscră

drepturi, libertăți și obligații determinate, decurgând din relațiile interumane și a căror respectare
este garantată, la nevoie, de către forța publică. Dreptul se deschide spre valorile sociale,
promovarea și apărarea lor este vitală pentru societatea civilă și statul de drept.
Pentru a putea defini pandectismul, Valentin Al. Georgescu afirmă că dreptul pozitiv poate fi
studiat cu ajutorul a trei metode diferite, și anume: metoda exegetică, metoda deductivă și
metoda istorică. Fiecare dintre aceste trei metode are un obiect de studiu diferit: metoda
exegetică pune accentul pe analiza amănunțită a textului cu scopul desprinderii speței și
interpretării deciziei concrete. Metoda deductivă urmărește toate consecințele posibile a unui caz
prin stabilirea unor principii juridice generale, în timp ce metoda istorică studiază întreaga istorie
a transformărilor, precum și izvoarele în care acestea sunt menționate.
Numele de pandectism derivă de la cărtile de Pandecte, ce cuprind sistemele juridice germane
scrise cu ajutorul materialelor romane, intitulându-se “System des heutigen rӧmischen Rechts”.
Doctrina acestor sisteme era una atât genrală cât și comună, corespunzând atât filosofiei
dreptului cât și dreptului civil.
Pornind de la aforismul gramaticului latin Terentianus Marcus ,,hubent sua fata libelli”- ,,cărțile
își au soarta lor”, Vladimir Hanga afirmă că dreptul roman nu a dispărut ci continuă să fie aplicat
într-o manieră nouă comparativ cu cea de la apariția lui. Pe baza izvoarelor istorice, în care este
prezentată apariția și dezvoltarea dreptului roman, juristul român atribuie dreptului roman rolul
de o adevărată propedeutică în studiul și înțelegerea deplină a fenomenului juridic socialist. Pe
baza materialismului dialectic și istoric, dreptul roman are o importanță științifică deosebită,
fiind un cadru de înțelegere a fenomenului juridic în dezvoltarea istorică. Din punct de vedere
didactic el reprezintă un mijloc de formare a studenților care se dedică disciplinelor juridice.
Vladimir Hanga caracterizează dreptul roman ca fiind un miracol și având o vitalitate
extraordinară ce i-a putut permite să se dezvolte și să se aplice în diverse forme, locuri și situații.
Explicația acestor trăsături s-a limitat la fenomenul ,,receptării” acestuia în Evul Mediu,
divizându-se în trei categorii. Prima a fost explicația de natură politică folosită de monarhii
marilor imperii cu scopul de a avea o putere politică centralizată. A doua explicație a fost de
natură social-economică în care era menționată superioritatea dreptului roman față de regulile
particulare ale dreptului feudal. În acest sens dreptul roman corespundea mai bine nevoilor unei
societăți în care izolarea trebuia să cedeze unor tendințe puternice de unificare. Explicația a treia
de natură științifică descrie valoare incontestabilă a dreptului roman în procesul de formare
profesională a tinerilor care studiază această disciplină.
Vitalitatea dreptului, atât general cât și roman, este legată de apariția claselor sociale, a
proprietăților private și a producției de mărfuri. Pentru producția de mărfuri este nevoie de
producători independenți autonomi și de asemenea de procesul vânzare-cumpărare. Lenin afirmă
despre schimbul de mărfuri că reprezintă ,,cele mai simple, mai obișnuite, mai fundamentale, mai
curente, mai frecvente raporturi, de miliare de ori întâlnite în societatea burgheză”.