2008 Sup PDF

ANALELE ŞTIINŢIFICE
ALE
UNIVERSITĂŢII „Alexandru Ioan Cuza”
DIN IAŞI
(SERIE NOUĂ)
SECŢIUNEA II
a. BIOLOGIE VEGETALĂ
TOMUL LIV, SUPLIMENT 2008
Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
ANALELE ŞTIINŢIFICE ALE UNIVERSITĂŢII „Alexandru Ioan Cuza” DIN
IAŞI (SERIE NOUĂ), SECŢIUNEA II a. BIOLOGIE VEGETALĂ
Comitetul de redacţie:
ProfesorDr. Constantin TOMA – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

ProfesorDr. Toader CHIFU – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
ProfesorDr. Mihai MITITIUC – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
ProfesorDr. Maria Magdalena ZAMFIRACHE - Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din
Iaşi
Conferenţiar Dr. Cătălin TĂNASE – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
Conferenţiar Dr. Lăcrămioara IVĂNESCU - Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
Comisia de referenţi ştiinţifici:
Academician Nicolae BOŞCAIU – Academia Română, Filiala Cluj-Napoca

Academician Valeriu COTEA – Academia Română, Filiala Iaşi
Profesor Dr. Constantin TOMA – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, membru
corespondent al Academiei Române, Filiala Iaşi
Profesor Dr. Leontin Ştefan PÉTERFI – Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca,
membru corespondent al Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca
Profesor Dr. Jean Pierre AUQUIÈRE – Universitatea Catolică din Louvain la Neuve, Belgia
Profesor Dr. Maria COULADIS – Universitatea din Atena, Grecia
Profesor Dr. Cvetomir DENCHEV – Academia de Ştiinţe din Bulgaria
Profesor Dr. Franco PEDROTTI – Universitatea din Camerino, Italia
Profesor Dr. Andrei MARIN – Universitatea din Bucureşti
Profesor Dr. Ioan BURZO – Universitatea Agronomică şi de Medicină Veterinară din
Bucureşti
Profesor Dr. Toader CHIFU – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
Profesor Dr. Mihai MITITIUC – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
Profesor Dr. Ursula STĂNESCU– Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi
Conferenţiar Dr. Cătălin TĂNASE – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
Redactor responsabil: Profesor Dr. Constantin TOMA,

membru corespondent al Academiei Române
Secretar de redacţie: Dr. Ramona GALEŞ
Tehnoredactare computerizată: Dr. Ramona GALEŞ
2
CUPRINS
C. TOMA, ANGELA TONIUC - Dezvoltarea cercetărilor de fitomorfologie în

ultima jumătate de secol la Universitatea din Iaşi 5
C. TOMA, RODICA RUGINĂ, LĂCRĂMIOARA IVĂNESCU, RAMONA
GALEŞ -Date de ordin histo-taxonomic referitoare la specii de Asparagus L. 41
RODICA RUGINĂ, RAMONA GALEŞ, LĂCRĂMIOARA IVĂNESCU, C.
TOMA -Aspecte histo-anatomice la unele plantule de dicotiledonate, cu referire
specială la tranziţia vasculară 49
ASPAZIA ANDRONACHE, C. TOMA - Contribuţii la studiul histoanatomic al
speciei Lathraea squamaria L. 58
GENŢIANA MIHAELA IULIA PREDAN, IRINA GOSTIN -
Macrosporogeneza şi gametofitul feminin la Ephedra distachya L. 67
VIOLETA TURCUŞ, IRINA STĂNESCU, DORINA CACHIŢA - Aspecte
histo-anatomice comparative la plantele de Drosera cultivate in vitro şi din
natură 76
CODRUŢA MIHAELA DOBRESCU, LILIANA CRISTINA SOARE
Contribuţii privind cunoaşterea morfologiei şi anatomiei speciilor de
Polytrichaceae din bazinul râului Vâlsan 84
ROXANA MARIA PARASCHIVOIU, M. ANDREI - Structura organelor
vegetative de la Saxifraga cuneifolia L. 91
IRINA BERCIU, C. TOMA, I. BURZO – Aspecte histo-anatomice şi
biochimice referitoare la organele vegetative aeriene de Thymus pannonicus All.
subspeciile auctus şi pannonicus 100
ZENOVIA OLTEANU, C. TOMA, LĂCRĂMIOARA OPRICĂ, MARIA
MAGDALENA ZAMFIRACHE, RAMONA GALEŞ, ELENA TRUŢĂ,
ŞTEFANIA SURDU, MIHAELA FLORINA AXENTE- Modificări biochimice
şi morfo-anatomice induse de tratamentul cu diquat la plantule de Trigonella
foenum graecum L. 108
MONICA LUMINIŢA BADEA, IOANA MARCELA PĂDURE, I. BURZO -
Cercetări morfologice, anatomice şi fitochimice privind organele vegetative la
specia ornamentală Salvia farinacea Benth. (Lamiaceae) 117
3
LUMINIŢA HUŢANU-BASHTAWI, C. TOMA, LĂCRĂMIOARA
IVĂNESCU - Rezultate privind studiul morfologic al frunzelor de Chamomilla
recutita L. tratate cu tiofanat de metil (Topsin M) 123
LUMINIŢA HUŢANU-BASHTAWI, C. TOMA, LĂCRĂMIOARA
IVĂNESCU - Rezultate privind studiul morfologic al frunzelor de Calendula
officinalis L. tratate cu tiofanat de metil (Topsin M) 133
LILIANA CRISTINA SOARE, CODRUŢA MIHAELA DOBRESCU, MARIA
ALINA POPESCU - Influenţa fungicidului Ridomil Gold Plus asupra creşterii,
morfologiei şi anatomiei rădăcinii de mazăre – Pisum sativum L. 143
VIOLETA FLORIA - Modificări anatomice în tulpina de Salvia splendens Sello
ex Roem. et Schult. sub influenţa îngrăşământului românesc Folisof F212 151
MIHAELA AURELIA DANU, T. CHIFU - Aspecte ale influenţei antropo-
zoogene asupra vegetaţiei din bazinul superior al râului Dorna (judeţul Suceava) 160
IRINA IRIMIA - Asociaţii vegetale ale ordinului Phragmitetalia Koch 1926 din
bazinul râului Vaslui 170
C. TOMA, IRINA BERCIU- Istoricul conceptului de ecosistem 179
C. TOMA, LĂCRĂMIOARA IVĂNESCU - Profesor dr. Katherine Esau –
marea doamnă a botanicii americane: 110 ani de la naştere, 10 ani de la trecerea
în nefiinţă 184
C. TOMA, RAMONA GALEŞ - Dr. Charles Russel Metcalfe (1904-1991) –
autorul şi editorul celei mai cuprinzătoare sinteze asupra anatomiei
angiospermelor 187
C. TOMA - Profesor dr. Marin Andrei – la a 75-a aniversare 191
4
Analele ştiinţifice ale Universităţii “Al. I. Cuza” Iaşi
Tomul LIV, fasc. 1, supl., s. II a. Biologie vegetală, 2008
DEZVOLTAREA CERCETĂRILOR DE FITOMORFOLOGIE ÎN ULTIMA

JUMĂTATE DE SECOL LA UNIVERSITATEA DIN IAŞI
C. TOMA ∗, ANGELA TONIUC∗
I. SCURT ISTORIC ASUPRA INCEPUTULUI ANATOMIEI PLANTELOR

IN ROMÂNIA
La sfârşitul secolului al XIX-lea încep să apară în România, sporadic, şi cercetări

în domeniul morfologiei şi anatomiei plantelor.
Mentionăm pe Dimitrie Brândză (1846-1895) care este primul român ce publică
trei lucrări în renumita revistă franceză „Adansonia”: două de morfologie-teratologie asupra
genurilor Rosa şi Crataegus (1867) şi una de anatomie asupra genului Menyanthes (1869)
[20, 28, 33].
In 1873, A. Fătu (1816-1886), în urma unui concurs, a ocupat postul de profesor
la Catedra de botanică şi zoologie de la Universitatea din Iaşi. Pasionat de ştiinţă şi dascăl
excelent, în 1877, tipăreşte, la Iaşi, primul manual românesc de botanică pentru
Universităţi [6]. Partea I-a a manualului cuprinde Histologia, Organografia şi Fiziologia
vegetală (în total 482 pagini). Partea a II-a (Taxonomia şi Fitogeografia) a rămas sub formă
de manuscris; astăzi se găseşte în fondurile Academiei Române. Această carte inaugurează
literatura didactică românească în domeniul ştiinţelor biologice. Este prima încercare de a
crea şi populariza o terminologie românească în toate disciplinele botanice, mulţi dintre
termeni au rămas valabili până astăzi. [3, 17].
Alexandru Popovici (1866-1941). În 1893, la Universitatea din Bonn, a susţinut şi
publicat teza de doctorat “Über Struktur und Entwicklung eigenartiger Wandverdikungen in
Samen und Fruchtschalen”, elaborată sub îndrumarea profesorului E. Strasburger. Ulterior
(1900) publica lucrarea „Der Einfluss der Vegetationsbedingungen auf die Länge der
wachsenden Zone”, in revista germana Botanische Zentralblatt, vol. 81[2, 10, 17].
Marcel Brandză (1868-1934) susţine, în 1891, doctoratul la Sorbona din Paris cu
o teză asupra anatomiei şi dezvoltării tegumentului seminal la diferite familii de
Angiospermae (Geraniaceae, Lythraceae şi Oenotheraceae), teza intitulată
„Développement des téguments de la graine” . S-a ocupat de structura unor hibrizi
interspecifici de Aesculus şi a unui hibrid bigeneric între Cistus salviaefolius şi
Helianthemum halimifolium Born., precum şi de anatomia germinaţiei seminţelor [9, 28].
Maria Celan (1898-1989) studiază condriozomii, plastidele şi nucleul algelor
roşii (1938), histochimia sinapselor la algele roşii şi pune la punct metode rapide de fixare
şi colorare a condriomului.
Ion Grinţescu (1928-1934) publică, la Cluj, renumitul „Tratat de Botanică
generală” (ediţia a 2-a , mult îmbunătăţită, a apărut în 1985, sub semnătura mai multor
∗
Universitatea “Al. I. Cuza”, Facultatea de Biologie, B-dul Carol I, nr. .20A, 700506, Iaşi
5
botanişti, între care Marin Andrei, Gabriela Şerbănescu-Jitariu şi Constatin Toma) iar
Mihai Guşuleac studiază din punct de vedere morfo-anatomic specii de Anchusa şi alte
boraginacee iar, în 1938, elaborează un nou sistem de clasificare a fructelor, care se bazează
pe date de ordin morfogenetic.
Ion T. Tarnavschi (1904-1989) şi colectivul său din Bucureşti, studiază
morfologia fructelor de la Aristolochiales, apoi de la Oleaceae, citologia unor hibrizi
sexuati şi a unor soiuri de pomi fructiferi; după care, împreună cu Gabriela Serbănescu-
Jitariu, Natalia Mitroiu-Rădulescu şi Didona Rădulescu, publică 4 volume din „Monografia
polenului florei din Romania” (1981,1987, 1990, 1994). Ulterior, Marin Andrei şi
colectivul său continuă cercetările de antomie, îndeosebi asupra unor specii de plante
acvatice şi palustre.
II. ŞCOALA DE ANATOMIE VEGETALĂ DE LA IAŞI
a) Colectivul şcolii de anatomie vegetală
Prof. dr. Constantin Burduja (1906-1983) - A abordat, împreună cu discipolii

săi (C. Toma, Eliza Ghiuru, Rodica Rugină, Angela Toniuc) cercetări de morfo-anatomie
ecologică şi experimentală la peste 50 de specii de plante alimentare, furajere, medicinale şi
ornamentale sau rarităţi floristice formând în această direcţie mulţi colaboratori care îi
continuă şi dezvoltă opera. Activitatea didactică şi de cercetare a prof. C. Burduja a fost
apreciată şi consemnată în numeroase lucrări de sinteză: Excepta phytosociologica,
Webbia, Encyclopedia of Plant Anatomy, Istoria ştiinţelor din România (Biologia), Bulletin
Signalétique, Herbage Abstracts, Referativnyi Jurnal [17]. In domeniul morfologiei şi
anatomiei vegetale a publicat 30 de lucrări, fiind considerat iniţiatorul şcolii de anatomie
vegetală de la Universitatea din Iaşi [11, 26, 27]. In Grădina Botanică Iaşi, la intrarea în secţia
Taxonomică, se afla busturile a trei dintre foştii directori ai acestei instituţii; printre ele se afla
şi bustul, în bronz, al mentorului nostru, operă a sculptorului ieşean Dimitrie Căileanu [18].
Prof. dr. Constantin Toma, membru corespondent al Academiei Române [13, 34,
35], din anul 1991, continuator şi actual conducător al şcolii de anatomie vegetală de la Iaşi
(iniţiată de prof. C. Burduja), îndrumă colectivele de cercetare în acest domeniu de la
Facultatea de Biologie, de la Grădina Botanică şi de la Institutul de Cercetări Biologice Iaşi.
Conducător de doctorat în specialitatea “Botanică” (din 1988), s-a dovedit a fi un
îndrumător exigent, dar şi binevoitor, permiţând doctoranzilor să lucreze în Laboratoarele
de Anatomie, de Microscopie Electronică şi de Tehnică de Calcul, la organizarea cărora şi-a
adus o contribuţie esenţială [19].
Lucrările sale sunt cunoscute şi apreciate peste hotare, fiind fie prezentate la
manifestări ştiinţifice din Germania (1973, 1975), Grecia (1997), Italia (1998),
Cehoslovacia (1972), Slovacia (2004), Republica Moldova (1968, 1992, 1994, 1996),
Austria (2005), fie recenzate în diferite buletine de informare (Biological Abstracts,
Bulletin Signalétique, Referativnyi Jurnal) [17].
Datele biografice ale prof. C. Toma sunt incluse în 4 cărţi, 6 dicţionare, 3
enciclopedii, 6 reviste româneşti, precum şi în 5 dicţionare străine.
6
In continuare vom cita colaboratorii profesorilor C. Burduja şi C. Toma, care au
lucrat, iar unii lucreaza încă, în cadrul „Şcolii de anatomie vegetală” de la Iaşi.
Conf. dr. Glafira Starostin (1919-1993) - cadru didactic la Universitatea. „Al. I.
Cuza”- Facultatea de Biologie şi apoi la Institutul Agronomic Iaşi.
Conf. dr. Georgeta Filipescu - cadru didactic la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi -
Facultatea de Biologie, a predat citologie şi anatomie vegetală, domenii în care a scos
cursul de „Citologie vegetala” şi primele manuale de lucrări practice pentru studenţii din
Iaşi, iar împreună cu Tamara Motiu a publicat manualul de lucrări practice la „Citologie
vegetală” (toate cărţile în perioada 1976-1980) [24].
Şef lucrări dr. Eliza Ghiuru – cadru didactic la Universitatea de Medicină şi
Farmacie Iaşi, Facultatea de Farmacie.
Lector drd. Tamara Moţiu (1935-2007) cadru didactic la Institutul Pedagogic de
3 ani Iasi şi apoi la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi - Facultatea de Biologie.
Cercetător pr. II dr. Rodica Rugină - Grădina Botanică Iaşi, cadru didactic asociat
la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Biologie.
Biolog pr. I dr. Angela Toniuc - Grădina Botanică Iaşi, cadru didactic asociat la
Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi - Facultatea de Biologie.
Biolog pr. I dr. Georgeta Teodorescu - Grădina Botanică Iaşi, cadru didactic
asociat la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi - Facultatea de Biologie.
Conf. dr. Mihaela Niţă (1958-2006) - cadru didactic la Universitatea „Al. I. Cuza”
Iaşi - Facultatea de Biologie.
Conf. dr. Lăcrămioara Ivănescu - cadru didactic la Universitatea „Al. I. Cuza”
Şef lucrări dr. Naela Costică - cadru didactic la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi -
Facultatea de Biologie şi Facultatea de Fizică
Şef lucrări dr. Smaranda Vântu - cadru didactic la Universitatea „Al. I. Cuza”
Biolog pr. dr. Violeta Florea - Grădina Botanică Iaşi
Cercetător ştiintific III dr. Anca Păunescu-Aiftimie - cadru didactic la
Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi - Facultatea de Biologie în prezent la Institutul de Cercetări
Biologice Bucureşti.
Şef lucrări dr. Irina Neta Gostin - cadru didactic la Universitatea „Al. I. Cuza”
Cercetător dr. Daniela Dorin - la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi - Facultatea de
Biologie, în prezent la un Institut de cercetare din Belgia.
Biolog principal dr. Camelia Mariana Ifrim-Verdeş - Grădina Botanică Iaşi.
Biolog principal drd. Lidia Adumitresei-Căldăruş - Grădina Botanică Iaşi.
Biolog dr. Irina Elena Stănescu - Grădina Botanică Iaşi
Preparator dr. Ramona Crina Rotari-Galeş - cadru didactic la Universitatea „Al.
I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Biologie.
Prof. dr. Aspazia Andronache - Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzache”,
Rădăuţi
Prof. dr. Mihaela Tudose - Colegiul Naţional „M. Sadoveanu”, Iasi.
7
Cunoscut în Iaşi dar şi în ţară, colectivul de anatomişti de la Universitatea ieşeană
are numeroase colaborări.
b) Colaborări interdisciplinare
Morfo-anatomie vegetală – Fizilogie vegetală: prof. dr. Maria Magdalena
Zamfirache cadru didactic la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Biologie şi
prof. dr. Servilia Oancea, cadru didactic la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicina
Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, Iaşi.
Morfo-anatomie vegetală – Citogenetică: prof. dr. Ion Băra (1940-2007), cadru
didactic la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Biologie; prof. dr. Gogu
Gheorghiţă, cadru didactic la Universitatea din Bacău, Facultatea de Ştiinte şi Litere; dr.
Marilena Maniu-Tudose, cadru didactic la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Facultatea de
Biologie, în prezent la un Institut de cercetare din Germania.
Morfo-anatomie vegetală – Biochimie: prof. dr. Vlad Artenie şi prof. dr. Ovidiu
Toma, cadre didactice la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Biologie.
c) Colaborări în România
Alte Universităţi
● Universitatea de Agronomie şi Medicină Veterinară Iaşi: prof. dr. Lucia Ifteni, prof. dr.
Liana-Doina Toma, prof. dr. Valeriu Zanoschi (1934-1996), şef lucrări dr.
Paraschiv Luminiţa, conf. dr. Silvica Pădureanu
● Universitatea de Medicină Iaşi, Facultatea de Farmacie: prof. dr. Emanoil Grigorescu,
prof. dr. Ursula Stănescu, prof. dr. Maria Butnaru, şef lucrări dr. Eliza Ghiuru,
conf. dr. Ana Clara Aprotosoaie, conf. dr. Monica Hancianu
● Universitatea Tehnică Iaşi, Facultatea de Chimie: acad. Cristofor Simionescu, prof. dr.
Gheorghe Rozmarin, prof. dr. Romică Butnaru
● Universitatea din Bacău: prof. dr. Gogu Ghiorghiţă
● Universitatea din Bucureşti : asistent drd. Genţiana Mihaela Iulia Predan
● Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti: prof. dr.
Ioan Burzo, şef lucrări dr. Ioana Padure
● Universitatea „Valahia” din Târgovişte: conf. dr. Gabriela Busuioc
● Universitatea de Medicină si farmacie din Tg. Mureş: prof. dr. Silvia Oroianu
Institute de Cercetare:
● Grădina Botanică „Anastasie Fătu” Iaşi: cercet. pr. II dr. Rodica Rugină, biolog pr. I dr.
Angela Toniuc, biolog pr. I dr. Georgeta Teodorescu, biolog pr. I dr. Violeta
Floria, biolog pr. I dr. Camelia, Ifrim-Verdeş, biolog pr. I drd. Lidia
Adumitresei-Căldăruş, biolog dr. Irina Stănescu
● Centrul de Cercetări Biologice Iaşi: cercetător pr. drd. Tamara Moţiu (1935-2007)
● Institutul de Cercetări Biologice Bucureşti: cercet. pr. III dr. Anca Păunescu-Aiftimie
● Centrul de Cercetări Biologice „Stejaru” din Piatra Neamţ, cercet. pr. I dr. Elvira Gille,
cercet. pr. II dr. Florin Floria
● Staţiunea de Cercetări Agricole Podu Iloaiei: ing. dr. Dumitru Pânzaru, ing. dr. Maria
Zbanţ, ing. dr. Liviu Zbanţ
8
Muzee de Stiinţe ale Naturii din Bacău, Craiova, Galaţi, Iaşi, Piatra Neamţ,
Piteşti, Suceava şi Tulcea
„Şcoala de anatomie vegetală de la Iaşi, care azi este la moment aniversar, are
marcat începutul o dată cu primele cercetări de histo-anatomie ecologică şi experimentală
efectuate asupra unor graminee, sub conducerea ştiinţifică a conf. dr. Constantin Burduja
şi a unor leguminoase sub îndrumarea asistentului (de atunci) Constantin Toma.
Activitatea a cuprins colaborarea şi îndrumarea tinerilor cercetători ştiinţifici,
coordonarea lucrărilor de diplomă ale studenţilor care, la Magnum Practicum, sub ochiul
atent al domnului coordonator Constantin Toma, au luat briciul în mână şi au făcut
primele secţiuni şi primele lor preparate de anatomie la plante. Amintim, nu în ultimul rând,
coordonarea Cercului Ştiinţific Studenţesc de Anatomie vegetală, unde un grup de studenţi
entuziaşti s-au aplecat cu curiozitate, dar şi cu mult interes, să studieze structura internă a
plantelor.
Dintre membrii acestei „familii de anatomişti de la Iaşi” au provenit cadre
didactice universitare (la Facultatea de Biologie a Universităţii ieşene dar şi la alte
Universităţi), cercetători la Grădina Botanică din Iaşi şi la Centrul de Cercetări Biologice
din Iaşi dar şi cercetători în alte Institute (Institutul de Cercetări Biologice Bucureşti-Anca
Aiftimie-Păunescu; Centrul de Cercetări Biologice „Stejaru” din Piatra Neamţ – dr. Elvira
Bicajanu-Gille, dr. Tatiana Onisei). Chiar dacă unii au schimbat specialitatea, şi-au păstrat
stilul de muncă în cercetare deprins în Laboratorul ieşean de anatomie vegetală, şi-au
păstrat acelaşi spirit de cercetator pasionat, tenacitatea, seriozitatea şi acurateţea în a
interpreta datele ştiinţifice. Şi tot aici dorim să amintim numeroşii profesori pentru
învăţământul preuniversitar care, după ce au făcut practica şi au elaborat tezele de diplomă
sau de licenţă la Laboratorul nostru, au continuat cercetările de morfo-anatomie când au
pregatit „Lucrările de gradul I pentru învăţământul preuniversitar”.
d) Colaborări în străinătate
● Universitatea şi Grădina Botanică din Chişinău: academician Boris Matienco şi
academician Alexandru Ciubotaru
● Universitatea Sorbona din Paris (Franta): prof. dr. Anne-Marie Catesson
● Universitatea Catolica din Louvain-la-Neuve (Belgia): prof. dr. Paul Moens
III. DOMENIILE DE CERCETARE
In cei 50 de ani de activitate au fost abordate aproape 75 de familii de ferigi,

gimnosperme şi angiosperme, cu peste 700 taxoni. Familiile cu cea mai mare pondere sunt
Fabaceae şi Poaceae, acestea având şi cei mai mulţi taxoni utili. Analizând pe grupe de
plante utile, constatăm că plantele furajere şi medicinale formează cea mai mare parte a
preocupărilor ştiinţifice. In urma studiilor efectuate asupra plantelor medicinale s-a elaborat
un altas „Anatomia plantelor medicinale” (C. Toma şi Rodica Rugină, Ed. Academiei
Române, Bucureşti, 1998), lucrare distinsă cu premiul „Emanoil Teodorescu” al Academiei
Române în anul 2000.
9
Rezumat privind familiile, genurile si speciile luate in studiu
Aceraceae - Acer
Amaranthaceae - Amaranthus blitoides; A. retroflexus
Amaryllidaceae – Alstroemeria; Galanthus
Apiaceae (Umbelliferae) - Carum carvi; Eryngium maritimum; Foeniculum vulgare;
Heracleum sphondylium; Seseli hippomarathrum; Seseli ledebourii
Asteraceae (Compositae) - Achillea; Andryala levitomentosa; Centaurea arenaria;
Chrysamthemum balsamita; Ch. cinerariaefolium; Ch. indicum; Ch. morifolium;
Ch. m. ‚Romica’; Chondrilla juncea; Cichorium intybus; Cynara; Dahlia
variabilis; Homogyne alpina; Iva xanthifolia; Lactuca sativa; Matricaria; Stevia
rebaudiana
Basellaceae - Basella alba; B. rubra
Berberidaceae - Berberis
Betulaceae - Alnus; Betula
Bignoniaceae - Campsis radicans
Boraginaceae - Borago officinalis; Cerinthe; Echium rossicum
Brassicaceae (Cruciferae) - Arabis alpina; Barbarea; Brassica oleracea; Brassica napus;
Capsella bursa-pastoris; Schivereckia podolica; Cakile maritima
Cactaceae: diferite genuri si specii
Campanulaceae - Campanula abietina; C. carpatica; C. romanica
Cannabaceae - Cannabis ruderalis, C. sativa
Caprifoliaceae - Lonicera
Caryophyllaceae - Agrostemma githago, Dianthus calizonus; Lychnis; Lychnis nivalis
Chenopodiaceae - Atriplex hastata; Salsola kali
Commelinaceae - Tradescantia
Convovulaceae - Convolvulus cantabricus; C. lineatus; C. persicus; Cuscuta
Coryllaceae - Carpinus
Crassulaceae - Rhodiola rosea
Cucurbitaceae - Cucumis sativus
Cupressaceae - Cupressus, Thuja, Juniperus
Cyperaceae - Carex ligerica
Droseraceae - Drosera; Aldrovanda vesiculosa; Dionaea muscipula
Elaeagnaceae - Hippophae rhamnoides
Ephedraceae - Ephedra distachya
Ericaceae - Azalea; Vaccinium myrtillus
Euphorbiaceae - Euphorbia; Mercurialis perennis
Fabaceae - Anthyllis vulneraria; Astragalus; Cicer arietinum; Coronilla; Cytisus;
Dorycnium herbaceum; Genista; Glycine hispida; Lathyrus; Lotus corniculatus;
Lotus; Medicago sativa; Melilothus albus; Melilothus officinalis; Onobrychis
transsilvanica; Onobrychis viciifolia; Onobrychis; Ononis; Oxytropis; Phaseolus
vulgaris; Sophora prodanii; Trifolium; Trifolium pratense; Trigonella; Vicia;
Wisteria sinensis
Fagaceae - Quercus, Fagus
10
Filicatae - Ceterah officinarum (syn. Asplenium ceterah); Oreopteris limbosperma (syn.
Thelypteris limbosperma); Thelypteris palustris
Geraniaceae - Pelargonium
Halofite - Asteraceae; Chenopodiaceae
Iridaceae - Iris; Gladiolus
Juglandaceae - Juglans regia
Juncaceae - Juncus acutus; Juncus maritimus; Luzula silvatica
Lamiaceae (Labiatae) - Dracocephalum; Hyssopus officinalis; Lavandula angustifolia;
Lycopus; Melissa officinalis; Ocimum; Phlomis tuberosa; Salvia; Salvia
officinalis; Stachys sieboldii; Nepeta; Thymus pannonicus; Thynus dacicus;
Thymus glabrescens; Thymus vulgaris
Lentibulariaceae - Pinguicula alpina; P. moranensis; Utricularia vulgaris
Liliaceae - Allium; Hemerocallis; Lilium
Linaceae- Linum usitatissimum
Loranthaceae - Loranthus europaeus; Viscum album
Malvaceae - Gossypium hirsutum; Hibiscus cannabinum, H. esculentum, H. trionum
Marantaceae - Maranta
Moraceae - Ficus
Nepenthaceae - Nepenthes
Oenotheraceae - Oenothera
Oleaceae - Fraxinus; Ligustrum; Syringa
Orchidaceae - Orchis
Orobanchaceae - Orobanche
Oxalidaceae - Oxalis acetosella; O. corniculata
Papaveraceae - Eschscholtzia californica; Chelidonium majus; Glaucium corniculatum, G.
flavum; Papaver somniferum;
Pinaceae - Abies alba, Larix decidua, Picea abies, Pinus montana, P. nigra, P. strobus, P.
sylvestris
Piperaceae - Peperomia
Plantaginaceae - Plantago
Plumbaginaceae - Limonium gmelini
Poaceae – Agropyron cristatum; A. pectiniforme; Agrostis tenuis, Dactylis glomerata;
Elymus sabulosus; Festuca rubra; Lolium perenne; Phleum pratense; Poa
pratensis; Puccinelia distans; Secale silvestre; Triticum; Zea
Polygonaceae - Rumex conglomeratus; R.. obtusifolius; R. sanguineus; R. tuberosus
Primulaceae - Primula leucophylla, P. officinalis
Ranunculaceae – Aconitum; Adonis; Anemone; Aquilegia; Batrachium; Caltha; Cimicifuga
europaea; Clematis; Delphinium; Eranthis hyemalis; Ficaria; Helleborus;
Hepatica; Isopyrum; Myosurus; Paeonia; Ranunculus repens; Thalictrum;
Trichophyllum; Trollius
Rosaceae - Cerasus avium; C. vulgaris; Cotoneaster; Malus pumila var. domestica;
Potentilla; Prunus avium; Prunus cerasifera; Prunus domestica; Prunus spinosa;
Pyrus sativa; Rosa; Rosa glauca; Spiraea
Rubiaceae - Galium
11
Rutaceae - Dictamnus albus
Salicaceae - Populus; Salix
Sarraceniaceae - Sarracenia flava; Sarracenia purpurea
Saxifragaceae - Ribes
Scrophulariaceae - Linaria genistifolia; Melampyrum
Solanaceae - Lycopersicon esculentum; Solanum
Tiliaceae - Tilia tomentosa
Urticaceae - Laportea; Urtica
Violaceae - Viola hymettia; Viola odorata
Vitaceae - Ampelopsis aconitifolia; A. brevipedunculata; Cissus rhombifolia „Ellen
Danica”; Vitis vinifera
a) Histologie şi anatomie comparată
Colectivul Laboratorului nostru a studiat organele vegetative la mai mulţi taxoni

din flora României, dar şi taxoni exotici de mare interes. Astfel se aduc date noi pentru
literatura de specialitate, neconsemnate până în prezent. Incercăm să facem o enumerare (în
ordine alfabetică) a acestor taxoni (s-a menţinut denumirea ştiintifică a plantei din lucrarea
originală):
Acer - Toma Irina, Toma C. et al. (Rev. Univ. „Ştefan cel Mare” Suceava, 2004)
Achillea - Rugină Rodica , Toma C. (Rev. Roum. de Biol., 2000)
Aconitum – Filipescu Georgeta (An. Şt. Univ. Al. I. Cuza Iaşi, s. II. A (Biol), 1973)
Adonis - Filipescu Georgeta (An. Şt. Univ. Al. I. Cuza Iaşi, s. II. A (Biol), 1969)
Anemone - Filipescu Georgeta (Com. Bot., Bucureşti, 1971)
Agropyron cristatum - Toma C., Zamfirache Maria-Magdalena (Stud. şi Comunic. Muz. şt.
Nat. Bacău, 2006)
Agropyron - Toma C., Constantiniu Sofia, Niţă Mihaela (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s.
II, a. (Biol. veget.), 1990)
Agropyron pectiniforme - Toma C., Flenchea Georgeta, Toniuc Angela, Rugină Rodica
(Stud. şi Comun. Muz. şt. Nat. Bacău, 1973)
Allium - Toma C., Rugină Rodica, Baba M., Dorin Daniela (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi,
s. II, a. (Biol. veget.), 1994)
Alnus - Toma C. (Rev. Păd., 1969)
Alstroemeria - Toniuc Angela, Toma C. et al. (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a.
(Biol. veget.), 1986)
Andryala levitomentosa - Aiftimie-Păunescu Anca, Toma C. (Rev. Roum. de Biol., 2000)
Angiosperme sempervirente - Toniuc Angela, Toma C. (Bul. Grăd. Bot. Iaşi, 1997); Toniuc
Angela, Toma C., Verdeş Camelia, Dănălache B. (Bul. Grăd. Bot. Iaşi, 1998,
2000)
Anthyllis vulneraria - Toma C., Rugină Rodica, Mandru Dorica (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza”
Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.), 1985)
Aquilegia - Filipescu Georgeta (An. Şt. Univ. Al. I. Cuza Iaşi, s. II. A (Biol), 1971)
12
Arbori ornamentali - Ivănescu Lăcrămioara, Rugină Rodica, Toma C. (Bul. Grăd. Bot. Iaşi,
2000)
Astragalus L. - Toma C., Moţiu Tamara, Niţă Mihaela (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s.
Astragalus virgatus - Tudose Mihaela, Tudose C., Costică Naela, Maniu Marilena (The
First International Congress of the Romanian Society for Cell Biology, Iaşi, 2000)
Azalea - Toma C., Toma Irina, Rugină Rodica et al. (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II,
a. (Biol. veget.), 2005)
Barbarea - Ifrim Camelia (An. şt. Univ. „Al. I.Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.), 2003)
Basella alba - Busuioc Gabriela, Ifrim Camelia (Bul. Grăd. Bot. Iaşi, 2004)
Basella rubra - Busuioc Gabriela, Ifrim Camelia (Bul. Grăd. Bot. Iaşi, 2004)
Batrachium - Filipescu Georgeta (An. Şt. Univ. Al. I. Cuza Iaşi, s. II. A (Biol), 1973)
Berberis - Toma C., Rugină Rodica, Parasca V. (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a.
(Biol. veget.), 1981; Acta Bot. Horti Bucurestiensis, 1984)
Borago officinalis - Ifrim Camelia, Toniuc Angela (Lucr. Univ. Agr., sect. Horti, 2005)
Brassica oleracea - Toma C., Zanoschi V., Savitschi P., Munteanu N. (An. şt. Univ. „Al. I.
Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.), 1991)
Buruieni (Amaranthus blitoides; Atriplex hastata ) - Toma C., Niţă Mihaela, Ivănescu
Lăcrămioara (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.), 1994)
Buruieni (Chondrilla juncea; Iva xanthifolia) - Toma C., Niţă Mihaela, Ivănescu
Lăcrămioara (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.), 1993)
Cactaceae - Rugină Rodica, Dorin Daniela, Toma C. (Rev. Roum. de Biol., 1998)
Calta - Filipescu Georgeta (An. Şt. Univ. Al. I. Cuza Iaşi, s. II. A (Biol), 1968)
Campanula carpatica - Aiftimie Anca, Toma C. (An. şt. Univ. „Al. I.Cuza” Iaşi, s. II, a.
(Biol. veget., 1996)
Campanula romanica - Toniuc Angela (Culeg. de Stud. şi Artic. de Biol., Grăd. Bot. Iaşi,
1987)
Campsis radicans - Toniuc Angela, Varna Simona, Toma C. (An. şt. Univ. „Al. I.Cuza”
Cannabis ruderalis - Toma C., Toniuc Angela (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a.
Carex ligerica - Toma C., Dumitru Emilia (Stud. şi Comun. Muz . Suceava, 1973)
Carpinus - Toma C., Teodorescu Georgeta (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol.
veget.), 1988)
Caryophyllaceae - Rugină Rodica, Toma C. (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol.
veget.), 1992)
Centaurea arenaria - Tudose Mihaela, Tudose C., Costică Naela, Maniu Marinela (The
First International Congress of the Romanian Society for Cell Biology, Iaşi, 2000)
Cerasus avium ‚Pletoase-Cristimar’ - Toma C., Niţă Mihaela, Popescu L. C. (An. şt. Univ.
„Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.), 1983)
Cerasus vulgaris - Toma C., Flenchea Georgeta (Stud. şi cercet. Inst. Ped. Bacău, 1973)
Cerinthe - Toma C., Toniuc Angela, Flenchea Georgeta (An. şt. Univ. „Al. I.Cuza” Iaşi, s.
13
Ceterah officinarum (Asplenium ceterah ) - Dorin Daniela, Toma C. (An. şt. Univ. „Al.
I.Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.), 1999)
Chrysanthemum balsamita - Gostin Irina, Toma C. (Lucr. şt. Univ. Agr. Iaşi, 2000); Toma
Irina, Toma C. (An. Soc. nat. de Biol. Cel., 2002)
Chrysanthemum cineraiaefolium - Toma C., Gostin Irina (Acta Phytoterapeutica
Romanica, 2000)
Chrysanthemum indicum - Nită Mihaela, Toma C. et al . (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi,
Chrysanthemum morifolium - Toma C., Toniuc Angela et al. (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza”
Cimicifuga europaea - Filipescu Georgeta (Culeg. de Stud. şi Artic. de Biol., Grăd. Bot.
Iaşi, 1979)
Cissus rhombifolia „Ellen Danica” - Ivănescu Lăcrămioara (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza”
Clematis - Toma C., Rugină Rodica et al. (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol.
veget.), 1986)
Compositae - Rugină Rodica, Toma C. (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol.
veget.), 1989)
Convolvulus persicus, C. lineatus, C. cantabricus - Burduja C., Toma C., Rugină Rodica
(An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.), 1966)
Coronilla - Toma C. (Stud. şi cercet. de Biol., ser. Bot., 1969; Comunic. de Bot. a SSB,
1969; Stud. şi Comunic. Muz. şt. Nat. Bacău, 1971)
Coronilla varia - Toma C. (Stud. şi Comunic. Muz. şt. Nat. Bacău, 1970)
Cotoneaster - Toma C., Rugină Rodica (Anuarul Muz. şt. Nat. Suceava, 1983; Acta, 1984)
Crassulaceae (exotice) - Ivănescu Lăcrămioara, Toma Irina, Toma C. (Stud. şi Cercet.
Muz. şt. Nat. Piteşti, 2004)
Cupressaceae - Ivănescu Lăcrămioara, Toma C., Rugină Rodica (An. şt. Univ. „Al. I.
Cytisus - Toma C. et al. (An. şt. Univ. „Al. I.Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.), 1974)
Dahlia variabilis - Toma C., Niţă Mihaela et al. (Bul. Grăd. Bot. Iaşi,1997)
Delphinium - Filipescu Georgeta (An. Şt. Univ. Al. I. Cuza Iaşi, s. II. A (Biol), 1972)
Dianthus calizonus - Aiftimie-Păunescu Anca, Toma C. (Rev. Roum. de Biol., 2001)
Dictamnus albus L. – Toma C. (in colab.) (Lucr. Inst. Ped. Galati, 1970)
Dorycnium herbaceum - Toma C., Rugină Rodica (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a.
Echium rossicum - Ifrim Camelia, Toniuc Angela (Lucr. şt. Univ. Agr. Iaşi, sect. Horti,
2005)
Euphorbia - Rotari-Gales Ramona Crina, Toma C. (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a.
(Biol. veget.), 2006, 2007); Galeş Ramona, Toma C. (Lucr. şt. Univ. Agr. Iaşi,
2006; Romanian Journal Biol., 2006; Drobeta, seria şt. Nat., 2006; Stud. şi
comunic. Muz. şt. Nat. Oltenia, Craiova, 2006; Stud. şi Comunic. Muz. şt. Nat.
Bacău, 2006; Acta Bot. Horti Bucurestiensis 2006; Rev. Med. Chir. Soc. Med. şi
Natur. Iaşi, 2007, 2008)
Festuca - Toma C., Gostin Irina (Stud. şi cercet. Univ. Bacău, 2000)
14
Ficaria - Filipescu Georgeta (St. com. Muz. Şt. Nat. Bacău, 1971)
Ficus - Toma C., Costică Naela, Ivănescu Lăcrămioara (Lucr. Univ. Agr. Iaşi, 1998)
Fraxinus - Rugină Rodica, Grigorescu Em., Stănescu Ursula (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza”
Iaşi, s. II, a. (Biol.veget.), 1986)
Galanthus - Burduja, C., Rugină Rodica, Sârbu I. (Stud. şi Comunic. Muz. şt. Nat., Bacău,
1969)
Genista - Toma C., Toniuc Angela (An. şt. Univ. „Al. I.Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.),
1977)
Gladiolus - Toma C., Toma Irina, Oroian Silvia (Acta Bot. Horti Bucurestiensis, 2002
apărut 2003)
Gymnospermae (de sera) - Nita Mihaela, Toma C., Costica Naela, Teodorescu Georgeta,
Mateiciuc Irina (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.), 1997);
Teodorescu Georgeta, Toma C., Niţă Mihaela (Bul. Grăd. Bot. Iaşi,1999)
Gymnospermae: Toma C., Toma Leontina, Diaconescu C. (Culeg. de Stud. şi Artic. de
Biol., Grăd. Bot. Iaşi, 1979)
Helleborus - Filipescu Georgeta (An. Şt. Univ. Al. I. Cuza Iaşi, s. II. A (Biol), 1968)
Hepatica- Filipescu Georgeta (An. Şt. Univ. Al. I. Cuza Iaşi, s. II. A (Biol), 1968)
Heracleum sphondylium - Niţă Mihaela, Costică Naela, Stratu Anişoara (An. şt. Univ. „Al.
Hippophae rhamnoides - Toma C., Toma Irina, Ivănescu Lăcrămioara, Zamfirache Maria-
Magdalena (Lucr. şt. Univ. Agr. Iaşi, 2003)
Homogyne alpina - Motiu Tamara, Toma C., Filipescu Georgeta, Popescu Maria (An. şt.
Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.), 1983)
Hyssopus officinalis - Gostin-Toma Irina, Toma C. (Lucr. Simpoz. şt. ”90 de ani de invăţ.
Agr. la Iaşi”, 2002)
Iris - Toma C., Rugină Rodica, Seniatinschi Viorica (Lucr. Inst. Ped. Constanţa, 1972)
Isopyrum - Filipescu Georgeta (Bull. Grăd. Bot. Iaşi, 1972)
Juglans regia - Toma C. et al. (Trav. de la Station „Stejaru”, 1974-1975)
Juncus acutus, Juncus maritimus - Burduja, C., Angela Toniuc (Acta Bot. Horti
Bucurestiensis, 1983-1984)
Labiatae - Rugină Rodica, Toma C. (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.),
1995)
Labiateae (Betonica, Stachys) – Rugină Rodica, Stănescu Ursula, Miron Anca, Hanceanu
Monica, Stănescu Iris, Dănălache B. (Bul. Grăd. Bot. Iaşi,1998)
Lamiaceae (Labiatae) - Ifrim Camelia, Gostin Irina (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a.
Larix decidua – Niţă Mihaela, Toma C. (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol.
veget.), 1989)
Lathyrus - Toma C., Rugină Rodica (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.),
1971, 1972); Toma C. (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.),
1974)
Lavandula angustifolia - Toma C., Niţă Mihaela (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a.
Liane - Toniuc Angela, Toma C., Ifrim-Verdeş Camelia (Bul. Grăd. Bot. Iaşi, 2000, 2003)
15
Ligustrum - Toma C., Rugină Rodica et al. (150 ani de la infiintarea Muz. Ist. Nat. Iaşi,
1984)
Liliaceae decorative - Verdeş Camelia, Toniuc Angela (Bul. Grăd. Bot. Iaşi, 2001)
Limonium gmelini - Motiu Tamara, Toma C., Niţă Mihaela (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza”
Linaria genistifolia - Burduja C., Rugină Rodica, Şeitan-Leonte Elena (Lucr. Şt. Inst. Ped.
Galaţi, 1971)
Lonicera - Rugina Rodica, Toma C. (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.),
2007)
Loranthus europaeus - Andronache Aspazia, Toma Irina, Toma C. (An. şt. Univ. „Al. I.
Lotus corniculatus - Toma C., Toniuc Angela et al. (Peuce, 1976)
Lotus - Toma C., Motiu Tamara (Trav. Muz. Hist. Nat „Gr. Antipa” Bucureşti, 1978)
Luzula silvatica - Moţiu Tamara, Toma C., Filipescu Georgeta (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza”
Lychnis - Toma C., Rugină Rodica, Flenchea Georgeta, Toniuc Angela (Stud. şi Comunic.
Muz. Şt. nat. Bacău, 1971)
Lychnis nivalis - Toma C. (Comunic. de Bot. ale SSB, 1971)
Lycopus - Toma C., Toniuc Angela (Peuce, 1976)
Malus - Costică Naela, Toma C., Matienco B. T. (Bul. Acad. şt. Republica Moldova, 1993);
Costica Naela, Toma C. (An. şt. Univ. „Al. I.Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.)
1996, 1997)
Malus pumila var. domestica - Toma C., Toniuc Angela (Stud. şi Cercet. Inst. Ped. Bacău,
1973); Toma C., Baciu A. (Lucr. Stat. „Stejaru”, 1976-1977)
Marantaceae - Toma C., Costică Naela, Teodorescu Georgeta (Rev. Roum. Biol., 1998)
Melilothus albus - Toma C. et al. (Muz. şt. Nat. P. Neamt, 1974); Toma C. (Peuce, 1976)
Melilothus officinalis - Toma C. et al. (Muz. şt. Nat. P. Neamt, 1974); Toma C. (Peuce,
1976)
Mercurialis perennis - Toma C., Filipescu Georgeta, Motiu Tamara (An. şt. Univ. „Al.
Myosurus - Filipescu Georgeta (An. şt. Univ. „Al. I.Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol.), 1977 )
Nepenthes maxima - Toma Irina, Toma C., Stănescu Irina (Rev. Roum. Biol., 2003)
Oenothera - Toma C., Teodorescu Georgeta, Niţă Mihaela (An. şt. Univ. „Al. I.Cuza” Iaşi,
Onobrychis - Toma C. (Acta, 1968; An. şt. Univ. „Al. I.Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.),
1968; Lucr. Ses., Staţ. Marine Agigea, 1968; Comunic. de Bot. a SSB, 1969; Stud.
şi Comunic. Muz. Bacău, 1971)
Onobrychis transsilvanica - Toma C. (Stud. şi Comunic. Muz. Bacău, 1971)
Onobrychis viciifolia - Toma C. (Stud. şi Comunic. Muz. Bacău, 1970)
Ononis - Toma C., Danis E. (Lucr. Staţ. „Stejaru”, 1972-1973)
Orchidee - Rugină Rodica, Lazăr Maria, Neagu Gh. (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II,
Oreopteris limbosperma (syn.Thelypteris limbosperma) - Dorin Daniela, Toma C. (An. st.
Univ. „Al. I. Cuza” Iasi, s. II, a. (Biol. veget.), 2000)
16
Oxalis acetosella - Toma C., Filipescu Georgeta, Moţiu Tamara (An. şt. Univ. „Al. I.
Oxalis corniculata - Toma C., Gostin Irina, Ivănescu Lăcrămioara (An. şt. Univ. „Al. I.
Oxytropis - Toma C. (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.), 1970)
Paeonia - Filipescu Georgeta (An. Şt. Univ. Al. I. Cuza Iaşi, s. II. A (Biol), 1972)
Papaveraceae - Costică Naela (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.), 2004)
Papaver somniferum – Vantu Smaranda (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol.
veget.), 2003)
Pelargonium - Gostin Irina, Toma C. et al. (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol.
veget.), 2000)
Peperomia - Toma C., Toniuc Angela (Anuarul Muz. şt. Nat. Piatra Neamt, 1977); Ifrim-
Verdeş Camelia (Bul. Grăd. Bot. Iaşi, 2002, 2004)
Phleum pratense - Toma C., Niţă Mihaela (150 ani de la infiintarea Muz. Ist. Nat. Iaşi,
1984)
Pinus - Toma C., Toma Irina, Ivănescu Lăcrămioara (An. şt. Univ. „Al. I.Cuza” Iaşi, s. II,
a. (Biol. veget.), 2003); Toma C., Toma Irina (An. şt. Univ. „Al. I.Cuza” Iasi, s. II,
a. (Biol. veget.), 2004); Burzo I., Toma Irina, Toma C. et al. (An. st. Univ. „Al. I.
Plantaginaceae - Rugină Rodica, Toma C. (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol.
veget.), 1992; Acta Phytotherapeutica, 1993)
Polygonaceae - Ghiuru Eliza (Rev. Farmacia, 1979)
Pomi fructiferi - Toma C., Niţă Mihaela et al. (Stud. şi Comun. a SSB, 1982); Toma C.,
Rugină Rodica, Niţă Mihaela (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol.
veget.), 1983); Toma C., Floria Violeta (Bul. Grăd. Bot. Iaşi,1996); Costică Naela,
Toma C., Dănălache B. (Stud. şi Cercet. Muz. şt. nat. P. Neamţ, 1998); Costică
Naela, Toma C., Dănălache B. (Stud. şi Cercet. Muz. şt. Nat. P. Neamţ, 2000)
Populus - Toma C., Nită Mihaela et al. (An. şt. Univ. „Al. I.Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol.
veget., 1989)
Potentilla - Toma C., Rugină Rodica, Crăciun E. (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a.
Primula leucophylla - Aiftimie Anca, Toma C. (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a.
Prunus avium - Toma C., Niţă Mihaela et al. (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a.
(Biol. veget.), 1985); Tănăsescu Violeta, Rugină Rodica, Toma C. (Bul. Grăd. Bot.
Iaşi, 2000)
Prunus cerasifera - Floria-Tănăsescu Violeta, Toma C. (An. şt. Univ. „Al. I.Cuza” Iaşi, s.
Prunus domestica - Toma C., Flenchea Georgeta (Stud. şi Cercet. Inst. Ped. Bacău, 1973);
Toma C. (Anuarul Muz. şt. Nat. Piatra Neamţ, 1979)
Prunus L. - Floria Violeta, Derid Elena (Bul. Grăd. Bot. Iaşi, 2000)
Prunus spinosa - Toma C., Niţă Mihaela (Mem. sect. şt. Acad. Rom., 1989; An. şt. Univ.
„Al. I.Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.), 1991)
17
Pyrus sativa - Toma C., Toniuc Angela (Stud. şi cercet. Inst. Ped. Bacău, 1973); C. Toma
et al. (Culeg. de Studii şi artic. de biol., Grăd. Bot. Iaşi, 1979); Toma C. (An. şt.
Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.), 1980)
Quercus - Rozmarin Gh., Toma C., Niţă Mihaela et al. (Bul. Inst. Polit. Iaşi, 1997)
Ranunculus L. - Filipescu Georgeta (Acta Bot. Horti Buc., 1972; An. Şt. Univ. Al. I. Cuza
Iaşi, s. II. A (Biol), 1970, 1974)
Ranunculus repens - Toma C., Gostin Irina, Dănălache B. (Stud. şi Cercet. Muz. şt. Nat.
Piatra Neamţ, 1998)
Ribes - Toma C. et al. (Trav. de la Station „Stejaru”, 1974-1975)
Rhodiola rosea - Costică M., Costică Naela., Toma O. (An. şt. Univ. „Al. I.Cuza” Iaşi, s.
Rosa - Toma C., Nita Mihaela, Zamfirache Maria Magdalena, Aiftimie Anca, Caldarus
Lidia (Lucr. şt. Univ. Agr. ser. Horti, 1997); Toma Irina, Toma C. (Acta Botanica
Horti Bucurestiensis, 2005); Adumitresei, Toma C., Zamfirache M. M., Tănăsescu
Violeta, Olteanu Zenovia, Grigore M. (Lucr. şt. Univ. Agr. Iaşi, 2006)
Rosa glauca - Adumitresei Lidia, Tănăsescu Violeta (Lucr. şt. Univ. Agr. Iaşi, 2005)
Rosaceae - Rugină Rodica, Toma C. (An. şt. Univ. „Al. I.Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.),
1993)
Rubiaceae - Toma C., Gostin Irina (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.),
2000)
Rumex - Ghiuru Eliza (Ses. Şt. Univ. Iasi, 1971; Revista Farmacia 1975; Culeg. de Studii şi
artic. de biol., Grăd. Bot. Iaşi,1979)
Rumex conglomeratus - Burduja C., Ghiuru Eliza (Comunic. de Bot., 1971)
Rumex obtusifolius - Burduja C., Ghiuru Eliza (Rev. Farmacia, 1973)
Rumex sanguineus - Burduja C., Ghiuru Eliza (Comunic. de Bot., 1971)
Rumex tuberosus - Burduja C., Ghiuru Eliza (Lucr. Staţ. de Cercet. Marine "Prof.
I. Borcea" Agigea, 1969)
Salix - Toma C. et al. (Lucr. Stat. „Stejaru”, 1976-1977); Toma C., Niţă Mihaela et al. (An.
şt. Univ. „Al. I.Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.),1989)
Salvia - Toma C., Teodorescu Georgeta (GBI, 1982); Toma C., Ivănescu Lăcrămioara,
Niţă Mihaela (An. şt. Univ. „Al. I.Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.), 1995)
Schivereckia podolica - Burduja C., Moţiu Tamara, Toma C. (150 ani de la înfiinţarea
Muz. Ist. Nat. Iaşi, 1984)
Scrophulariaceae - Rugină Rodica , Toma C. (Mem. secţ. şt. Acad. Rom., 1991 apărut
1993)
Secale silvestre - Moţiu Tamara, Toma C. (150 ani de la înfiinţarea Muz. Ist. Nat. Iaşi,
1984)
Seseli hippomarathrum, Seseli ledebourii - Burduja C., Toniuc Angela (An. şt. Univ. „Al.
I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.), 1984)
Solanaceae - Rugină Rodica, Toma C. (Mem secţ. şt. Acad. Rom., 1991 apărut 1993)
Solanum - Niţă Mihaela, Toma C., Moţiu-Tudose Mihaela (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi,
Sophora prodanii - Burduja C., Ghiuru Eliza (Lucr. Ses. Şt., Staţ. Cercet. Marine "Prof. I.
Borcea" Agigea, 1968)
18
Spiraea - Toma C., Rugină Rodica (Anuarul Muz. şt. Nat. Suceava, 1983; Acta Bot. Horti
Bucurestiensis, 1984)
Stachys sieboldii - Toniuc Angela, Toma C., Aiftimie Anca (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza”
Stevia rebaudiana - Gostin Irina, Zbughin Gabriela, Ivănescu Lăcrămioara (An. şt. Univ.
Suculente exotice - Ivănescu Lăcrămioara, Toma Irina, Toma C. (Bul. şt. Univ. Piteşti,
2002 aparut 2005)
Syringa -Toma C., Rugină Rodica, Nichita L. (Culeg. de Studii şi artic. de biol., Grăd. Bot.
Iaşi, 1982; Acta Bot. Horti Bucurestiensis, 1984)
Thalietrum - Filipescu Georgeta (An. Şt. Univ. Al. I. Cuza Iaşi, s. II. A (Biol), 1969)
Thelypteris palustris - Dorin Daniela, Toma C. (Rev. Roum. de Biol., 2000)
Thymus - Berciu I., Toma C. (International Conference”Environment Natural Sciences”,
Baia Mare, 2007)
Thymus pannonicus - Berciu I., Toma C. (An. şt. Univ. „Al. I.Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol.
veget.), 2008)
Thynus dacicus - Berciu I., Toma C. (An. şt. Univ. „Al. I.Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.),
2008)
Thymus glabrescens - Berciu I., Toma C. (Bul. şt. Univ. Pitesti, 2007)
Tilia tomentosa - Toma C., Aiftimie Anca, Tudose Mihaela (Stud. şi Cercet. Muz. şt. Nat.
P. Neamţ, 1996)
Tradescantia - Ifrim Camelia (Bul. Grad. Bot. Iasi,2007)
Trifolium - Toma C. (Anale1969, 1970; Comunic. de Bot. a SSB, 1971; Lucr. Inst. Ped.
Galaţi, 1971; Acta Bot. Horti Bucurestiensis, 1972; An. şt. Univ. „Al. I. Cuza”
Trigonella - Toma C., Toniuc Angela (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol.
veget.), 1982)
Trollius- Filipescu Georgeta (An. Şt. Univ. Al. I. Cuza Iaşi, s. II. A (Biol), 1969)
Urticaceae - Toma C., Tudorache M. (Stud. şi Comunic. Muz. Bacău, 1971)
Vicia - Burduja C., Toma C., Rugină Rodica (Stud. şi Comunic. Muz. Bacău, 1970; An. şt.
Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.), 1970, 1971); Toma C., Rugină
Rodica et al. (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.), 1973)
Viola hymettia - Burduja, C., Tamara Moţiu (Culeg. de Studii şi artic. de biol., Grăd. Bot.
Iaşi, 1982)
Viscum album - Andronache Aspazia, Toma Irina, Toma C. (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza”
Wisteria sinensis - Toniuc Angela, Vârna Simona, Toma C. (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza”
Yucca - Niţă Mihaela, Costică Naela (Stud. cerc.şt. Univ. Bacău, Biol., 2002); Niţă
Mihaela, Toniuc Angela, Teodorescu Georgeta (Acta Bot. Horti Bucurestiensis,
2003)
Colaboratori:
Universitatea de Medicina Iaşi, Facultatea de Farmacie:
19
Chelidonium majus, Glaucium flavum, Eschscholtzia californica -
Butnaru Maria, Angela Pavel, Ramona Sadici (An. şt. Univ. „Al. I.Cuza”
Universitatea Agronomica Bucureşti:
Nepeta – Pădure Ioana Marcela, Gostin Irina (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza”
Universitatea Tehnica Iaşi
Lemn tropical – Toma C. et al. (Cellulose Chem. technol., 1976;
Celuloza si hârtie, 1983)
b) Anatomie experimentală şi teratologie
Acestui domeniu i s-a acordat o atenţie deosebită, analizându-se influenţa

îngrăşămintelor asupra plantelor furajere, a radiaţiilor gamma, a câmpurilor
electromegnetice, a alcaloizilor, a subsţantelor mutagen-alkilante şi a retardanţilor asupra
unor plante alimentare şi medicinale. De asemenea, s-a cercetat influenţa pesticidelor
asupra structurii plantelor cultivate şi a buruienilor, influenţa poluanţilor atmosferici asupra
plantelor ierbacee cultivate şi asupra plantelor lemnoase cultivate şi spontane.
Agrostis tenuis - Burduja C., Toma C. (An. st. Univ. „Al. I. Cuza” Iasi, s. II, a. (Biol.
veget.), 1964, 1969)
Carum carvi - Toma C. et al. (An. st. Univ. „Al. I. Cuza” Iasi, s. II, a. (Biol. veget.), 1980)
Cucumis sativus (tratament cu retardanţi) - Toma C., Zamfirache Maria Magdalena, Niţa
Mihaela, Moţiu Tamara (An. st. Univ. „Al. I. Cuza” Iasi, s. II, a. (Biol. veget.),
1987)
Deschampsia flexuosa - Burduja C., Toma C. (An. st. Univ. „Al. I. Cuza” Iasi, s. II, a.
(Biol. veget.) 1965, 1969)
Festuca arundinacea - Toma C., Barbosu D., Toma Leontina, Niţa Mihaela (Culeg. de
Studii şi artic. de biol., Grăd. Bot. Iaşi, 1982)
Festuca pratensis - Toma C., Barbosu D., Toma Leontina, Niţa Mihaela (Culeg. de Studii
şi artic. de biol., Grăd. Bot. Iaşi, 1982)
Festuca rubra - Burduja C. Toma C. (An. st. Univ. „Al. I. Cuza” Iasi, s. II, a. (Biol.
veget.), 1965, 1969)
Glaucium flavum (influenţa colchicinei) - Niţa Mihaela, Toma C., Floria Florin (An. st.
Leguminosae (actiunea radiaţiilor ionizante) - Gostin Irina, Rugina Rodica, Toma C. (An.
şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.), 1999)
Leguminosae (in condiţii experimentale ) - Zamfirache Maria Magdalena, Toma C. (Lucr.
Simpoz. şt. ”90 de ani de invăţ. Agr. la Iaşi”, 2002)
Lemn - modificări chimice - Toma C., Niţa Mihaela et al. (Rev. Roum. Chimie, 1995)
Nardus stricta - Burduja C., Toma C. (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol.
veget.), 1969)
Onobrychis viciifolia - Toma C. (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.),
1965; Lucr. Inst. Ped. Galaţi, 1971)
20
Phaseolus (plantule - influenţa extractului de Ginkgo biloba) - Rugină Rodica, Grigorescu
Em., Stănescu Ursula (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.), 1988)
Phaseolus (plantule - influenţa extractului de Hippophae rhamnoides) - Rugină Rodica,
Stănescu Ursula, Grigorescu Em. (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol.
veget.), 1990)
Phaseolus (plantule - influenţa substanţelor tensioactive) - Rugină Rodica, Stănescu Usula,
Grigorescu Em. (GBI, 1987)
Plante 2n si 4n, tratament cu raze gamma şi camp electromagnetic - Toma C., Floria F.
(Trav. de la Station „Stejaru”, 1974-1975)
Trifolium pratense - Toma C., Gacea Valentina (Lucr. Inst. Ped. Galaţi, 1971)
Triticum aestivum (tratat cu KNO3 iradiat) - Toma C., Niţa Mihaela, Băra I. (An. şt. Univ.
Influenţa pesticidelor asupra buruienilor şi a plantelor de cultură
Agrostemma githago (normale şi tratate cu erbicidul 2,4 D) - Burduja, C., Rodica Rugină
(Anuarul Muz. şt. Nat. Piatra Neamt, 1977; Analele Acad. Rom.,1977); Stud. şi
cercet. de Biol., seria Bot., 1977)
Amaranthus retroflexus - Rugina Rodica, Toma C. (150 ani de la înfiintarea Muz. Ist. Nat.
Iaşi, 1984)
Beta - Rugină Rodica, Romascanu O. (An. st. Univ. „Al. I. Cuza” Iasi, s. II, a. (Biol.
veget.), 1985)
Beta vulgaris - Rugină Rodica (Culeg. de Studii si artic. de Biol., Grad. Bot. Iasi, 1982)
Brassica nigra - Rugină Rodica (An. st. Univ. „Al. I. Cuza” Iasi, s. II, a. (Biol. veget.),
1982; Culeg. de Studii si artic. de Biol., Grad. Bot. Iasi, 1982)
Buruieni - Toma C., Rugină Rodica, Nită Mihaela (150 ani de la infiintarea Muz. Ist. Nat.
Iaşi, 1984)
Buruieni (normale şi modificate prin tratament cu erbicidul 2,4 D) - Burduja, C., Rugină
Rodica (Peuce, 1976)
Cichorium intybus (normale şi anormale) - Burduja, C., Rodica Rugină (Lucr. Ses. Şt., Staţ.
Cercet. Marine "Prof. I. Borcea" Agigea, 1968)
Cynara scolymus (tratat cu topsin) -Hutanu-Bashtawi L., Toma C. (Stud. şi Comunic. Univ.
Bacău, 2007)
Festuca - Toma C., Nită Mihaela (Culeg. de Studii si artic. de Biol., Grad. Bot. Iasi, 1982)
Glycine max - Toma C., Nită Mihaela, Motiu Tamara (An. st. Univ. „Al. I.Cuza” Iasi, s. II,
Helianthus annuus - Toma C., Rugină Rodica, Popescu Maria (Lucr. Stat. „Stejaru”, 1976-
1977)
Hibiscus trionum - Burduja C., Rugină Rodica (Anuarul Muz. şt. Nat. Piatra Neamt,
1977; An. st. Univ. „Al. I. Cuza” Iasi, s. II, a. (Biol. veget.), 1979; GBI, 1979)
Hordeum vulgare - Nită Mihaela, Rugină Rodica, Dănălache B. (Bul. Grad. Bot. Iasi, 1999)
Hordeum vulgare ssp. vulgare convar. distichon - Maniu M., Gostin Irina, Toma C. (An.
st. Univ. „Al. I. Cuza” Iasi, s. II, a. (Biol. veget.), 2001)
21
Plante medicinale si toxice (influenta erbicide asupra lor) - Nită Mihaela, Toma C. (An. st.
Plante de cultură - Rugină Rodica, Toma C., Nită Mihaela, Popescu Maria (An. st. Univ.
„Al. I. Cuza” Iasi, s. II, a. (Biol. veget.), 1983,1984, 1985)
Xanthium - Nită Mihaela, Rugină Rodica, Toma C. (GBI, 1982; Rev. Roum.Biol., 1984)
Zea mays - Toma C., Gostin Irina, Zamfirache Maria, Zbant Maria (Lucr. Univ. Agr. Iaşi,
2001)
Colaboratori:
Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi - Influenta Topsin asupra Foeniculum
vulgare - Aprotosoaie Ana Clara, Rugină Rodica, Tănăsescu Violeta,
Oana Gacea, Monica Hancianu, Anca Miron, Ursula Stănescu (An. st.
Influenţa poluantilor atmosferici:
Aceraceae - Toma C., Toniuc Angela, Nită Mihaela, Aiftimie Anca, Ivănescu Lăcrămioara
(An. st. Univ. „Al. I. Cuza” Iasi, s. II, a. (Biol. veget.), 1994); Ivănescu
Lăcrămioara, Toma C. (Bul. Grad. Bot. Iasi, 1998)
Betulaceae - Toniuc Angela, Aiftimie Anca, Toma C. (Bul. Grad. Bot. Iasi,, 1993)
Brad, molid -Toma C., Nită Mihaela, Toma O. (Stud. şi cercet de biol. şi Muzeol. P. Neamt,
1993)
Conifere - Ivănescu Lăcrămioara, Toma C. (Studia Universitatis Vasile Goldiş Arad, 2007)
Fagaceae - Toma C., Toniuc Angela, Nită Mihaela, Aiftimie Anca, Ivănescu Lăcrămioara
(Anale, 1994); Zamfirache Maria Magdalena, Ivănescu Lăcrămioara (An. st. Univ.
„Al. I. Cuza” Iasi, s. II, a. (Biol. veget.), 2006)
Gimnosperme - Ivănescu Lăcrămioara, Toma C. (Rom. J. biol., 2004/2005)
Leguminosae - Toma C., Toniuc Angela, Nită Mihaela, Aiftimie Anca, Ivănescu
Lăcrămioara (An. st. Univ. „Al. I.Cuza” Iasi, s. II, a. (Biol. veget.), 1994)
Oleaceae - Toniuc Angela, Aiftimie Anca, Toma C. (Bul. Grad. Bot. Iasi 1993); Ivănescu
Lăcrămioara, Toma C. (Culeg. de Studii si artic. de Biol., Grad. Bot. Iasi, 1998)
Pinus nigra - Ivănescu Lăcrămioara, Toma C. (An. st. Univ. „Al. I.Cuza” Iasi, s. II, a.
Pinus sylvestris - Ivănescu Lăcrămioara, Toma C. (An. st. Univ. „Al. I.Cuza” Iasi, s. II, a.
Plante de cultura (Secale cereale, Triticum aestivum, Zea mays) - Filipescu Georgeta, Motiu
Tamara, Toma C. (Culeg. de Studii si artic. de Biol., Grad. Bot. Iasi, 1987)
Plante lemnoase - Toma C., Toniuc Angela, Niţă Mihaela, Aiftimie Anca, Ivănescu
Lăcrămioara (SIENE, 1995); Ivănescu Lăcrămioara, Toma C. (Anale, 1996);
Ivănescu Lăcrămioara, Toma C. (Rom. J. biol., 2004/2005)
Plante (răspuns la poluanti) - Ivănescu Lăcrămioara, Toma C. (An. st. Univ. „Al. I.Cuza”
Iasi, s. II, a. (Biol. veget.), 1999)
22
Salicaceae - Toma C., Toniuc Angela, Aiftimie Anca (An. st. Univ. „Al. I.Cuza” Iasi, s. II,
a. (Biol. veget.), 1993); Ivănescu Lăcrămioara, Toma C. (An. st. Univ. „Al.
I.Cuza” Iasi, s. II, a. (Biol. veget.), 1998)
Spori şi polen (ca poluanti) – Topa E., Filipescu Georgeta (Stud. şi Comunic. Bacău, 1976-
1977)
Tiliaceae - Toma C., Toniuc Angela, Aiftimie Anca (An. st. Univ. „Al. I.Cuza” Iasi, s. II, a.
Vegetatie - Tomesti (poluare cu metale grele) - Costică Naela (in colab.) (An. st. Univ. „Al.
I.Cuza” Iasi, s. II, a. (Biol. veget.), 2007)
Influenţa îngrăsămintelor chimice
Dactylis glomerata - Toma C., Salari D. (Stud. şi Comunic. Muz. şt. Nat Bacău,1976-
1977)
Festuca rubra, Agrostis tenuis - Toma C., Filipescu Georgeta, Moţiu Tamara,
Popescu Magda (Stud. amelor. pajisti, 1976)
Gramineae: Festuca rubra, Agrostis tenuis, Poa pratensis - Toma C., Filipescu Georgeta,
Moţiu Tamara (Lucr. Stat. Cercet. pentru cultura pajişt. Magurele Brasov, 1980)
Grau - Toma C., Niţa Mihaela, Tanase C., Toma Liana (Cercet. Agr. în Moldova, 1983)
Leguminoase - Toma C., Moţiu Tamara, Filipescu Georgeta, Niţă Mihaela (An. st. Univ.
„Al. I.Cuza” Iasi, s. II, a. (Biol. veget.), 1986)
Phaseolus vulgaris (simbioza, tratamente cu biotrofin) - Zamfirache Maria, Toma C.,
Rugină Rodica, Căldăruş Lidia, Panzaru D., Slonovschi V., Zbanţ Maria, Zbanţ L.
(An. st. Univ. „Al. I.Cuza” Iasi, s. II, a. (Biol. veget.); Bul. Grad. Bot. Iasi , 1997)
Plante furajere (graminee si leguminoase) -Toma C., Niţă Mihaela, Gostin Irina (Mem. sect.
şt . Acad. Rom., 2001)
Poa pratensis -Toma C., Filipescu Georgeta, Moţiu Tamara (An. st. Univ. „Al. I. Cuza”
Iasi, s. II, a. (Biol. veget.), 1979)
Trifolium pratense - Toma C. (An. st. Univ. „Al. I. Cuza” Iasi, s. II, a. (Biol. veget.),1967);
Toma C., Toma Leontina, Gociu Z. (Lucr. Inst. Ped. Galati,1971)
Fitoteratologie
Brassica oleracea var. capitata - Popa Irina, Dănălache B., Ciumasu E. (Bul. Grad. Bot.
Iasi 1998)
Capsella bursa-pastoris - Toma C., Antohi I. (An. st. Univ. „Al. I. Cuza” Iasi, s. II, a. (Biol.
veget.), 1988)
Cichorim intybus - Burduja C., Rugina Rodica (An. st. Univ. „Al. I. Cuza” Iasi, s. II, a.
Leguminosae - Toma C. (An. st. Univ. „Al. I.Cuza” Iasi, s. II, a. (Biol. veget.), 1978)
Lycopersicum esculentum Mill. - Toma C. (An. st. Univ. „Al. I. Cuza” Iasi, s. II, a.
23
c) Anatomie ecologică
Cercetările au fost canalizate şi asupra plantelor terestre, acvatice şi palustre, de

şes şi câmpie, montane şi alpine, de nisipuri şi sărături, indicatoare pentru diferite
formaţiuni vegetale forestiere, heliofite şi sciafite, subliniindu-se trăsăturile cito-histologice
influentate de diferiti factori abiotici şi biotici.
Plante din diferite habitate:
Păduri de fag: Fagus - Toma C., Motiu Tamara, Nită Mihaela
Păduri (molidisuri) - Filipescu Georgeta, Toma C., Moţiu Tamara, Niţă Mihaela
(Vaccinium myrtillus si Campanula abietina (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza”
Plante arenarii (psamofite):
Convolvulus persicus, C. lineatus, C. cantabricus - Burduja C., Toma C., Rugină
Rodica (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.), 1966)
Viola hymettia - Burduja C., Moţiu Tamara (Culeg. de Studii si artic. de Biol.,
Grad. Bot. Iasi, 1982)
Elymus sabulosus - Toma C., Toma Irina, Tudose Mihaela (An. st. Univ. „Al. I.
Cuza” Iasi, s. II, a. (Biol. veget.), 2002)
Centaurea arenaria and Astragalus virgatus - Tudose M., Tudose C., Costică N.,
Maniu M. (The First International Congress of the Romanian Society for
Cell Biology, Iaşi, 2000)
Psamofite - Tudose Mihaela, Costică Naela (Lucr. Şt., ser. Hort., Univ. Agr. Iaşi ,
1999)
Plante litorale:
Cakile maritima, Eryngium maritimum - Toma C., Flenchea Georgeta (GBI, 1979)
Juncus acutus, Juncus maritimus - Burduja C., Toniuc Angela (Acta Bot. Horti
Ephedra distachya - Burduja C., Toma C., Cruceanu V. (An. st. Univ. „Al. I.
Cuza” Iasi, s. II, a. (Biol. veget.), 1966); Starostin Glafira (Stud. si
Comunic. Muz. St. Nat. Bacău, 1972)
Plante acvatice - Toma C., Niţă Mihaela, Ivănescu Lăcrămioara (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza”
Plante halofile :
Asteraceae - Grigore M. N., Toma C. (Stud. şi Comunic. Muz. şt. Nat Bacau,
2006)
Chenopodiaceae - Grigore M. N., Toma C. (Stud. şi Comunic. Muz. şt. Nat Bacau,
2006; International conference”Environment natural Sciences”, Baia
Mare, 2007)
Halofite - Grigore M. N., Toma C. (Stud. şi cercet. Univ. Bacau, 2005;
International conference ”Environment natural Sciences”, Baia Mare,
2007; Rom. J. Biol., 2008))
Lolium perenne - Toma C., Motiu Tamara, Niţa Mihaela (An. şt. Univ. „Al.
24
Puccinelia distans -Toma C., Moţiu Tamara, Niţa Mihaela (Culeg. de Studii si
artic. de Biol., Grad. Bot. Iasi, 1987)
Salsola kali - Toma C., Nita Mihaela et al. (An. şt. Univ. „Al. I.Cuza” Iaşi, s. II, a.
Plante subalpine - Toma C., Moţiu Tamara, Niţă Mihaela, Filipescu Georgeta (An. şt. Univ.
Plante carnivore:
Aldrovanda vesiculosa - Stănescu Irina, Toma C. (Bul. Grăd. Bot. Iaşi , 2007)
Dionaea muscipula - Stănescu Irina, Toma C., Gostin Irina (Rom. J. Biol., 2008)
Drosera - Stănescu Irina, Toma Irina, Toma C. (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s.
II, a. (Biol. veget.), 2005; Contrib. Bot. Cluj, 2005; Acta Bot. Horti
Bucurestiensis, 2006);
Droseraceae - Stănescu Irina, Toma C. (International conference”Environment
natural Sciences”, Baia Mare, 2007)
Nepenthes - Stănescu Irina, Toma C. (An. şt. Univ. „Al. I.Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol.
veget.), 2008)
Pinguicula alpina, P. moranensis - Stanescu Irina, Toma C. (An. şt. Univ. „Al.
Plante carnivore - Stănescu Irina, Toma C. (International conference”Environment
natural Sciences”, Baia Mare, 2007)
Sarracenia flava, Sarracenia purpurea - Stănescu Irina, Toma Irina, Toma C.
(Stud. si Comunic. Muz. şt. Nat. Bacau, 2006)
Utricularia vulgaris - Stănescu Irina, Toma C. (Bul. Grăd. Bot. Iaşi, 2007)
d) Blastogenie
Se cerceteaza morfologia plantulelor la peste 100 de specii, predominant

leguminoase dar şi din familiile Brassicaceae, Lamiaceae şi Asteraceae.
Barbarea - Verdes Camelia (Bul. Grăd. Bot. Iasi 2000)

Chrysamthemum balamita - Gostin Irina, Toma C. (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a.
(Biol. veget.), 2001); Toma Irina, Gille Elvira, Toma C. (Nat. Sympos. „Medicinal
Plants-present and perspectives”, Piatra Neamţ, 2003)
Cruciferae (Brassicaceae) - Toma C., Toniuc Angela, Varna Simona (An. şt. Univ. „Al.
Dicotiledonatae - Rugină Rodica, Ivănescu Lăcrămioara (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s.
Dracocephalum - Verdeş Camelia (Bul. Grad. Bot. Iaşi , 2000)
Euphorbia – Galeş Ramona, Toma C. (Rev. Med. Chir. Soc. Med. Nat. Iaşi, 2007, 2008)
Hippophae rhamnoides - Toma C., Galeş Ramona, (J. Rom. Biol., 2007)
Hyssopus officinalis - Gostin Irina, Toma C. (Acta Bot. Horti Bucurestiensis, 2000)
Labiatae - Toma C., Toniuc Angela, Verdeş Camelia (Bul. Grad. Bot. Iaşi 1997)
25
Leguminosae (Lathyrus L., Melilotus (L.) Adans.) - Toma C., Toniuc Angela, Flenchea
Georgeta (An. şt. Univ. „Al. I.Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.), 1971, 1975;
Anuarul Muz. şt. Nat. Piatra Neamt, 1977)
Metamorfoze caulinare - Toma C., Rugină Rodica et al. (An. şt. Univ. „Al. I.Cuza” Iaşi, s.
Salvia officinalis - Gostin Irina, Toma C. (Acta Bot. Horti Bucurestiensis, 2001)
Thymus vulgaris - Toma C., Berciu I. (J. Rom. Biol. Sci, Piatra Neamt, 2007)
Trifolium, Coronilla, Onobrychis - Toma C. (An. şt. Univ. „Al. I.Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol.
veget.), 1966)
e) Histo-anatomia (morfogeneza) organelor reproducatoare, embriologie
Acer - Gostin Irina, Minea B. (An. şt. Univ. „Al. I.Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.), 2007)
Angiospermae (dubla fecundaţie) -Toma C., Ciubotaru Alex. (Rev. Roum. Biol, 1999)
Campanula - Toniuc Angela (An. şt. Univ. „Al. I.Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.), 1992,
1993; Bul. Grăd. Bot. Iasi, 1995, 2000; Rev. Roum., Biol. Biol. Veget. 1999)
Cruciferae - Toniuc Angela, Toma C., Varna Simona (Bul. Grăd. Bot. Iaşi, 1997)
Eranthis hyemalis - Toniuc Angela et. al. (Lucr. St. Univ. Agr. Iaşi, 1996)
Heracleum sphondyllium - Toma Irina, Toma C., Ivănescu Lăcrămioara (Acta Bot. Horti
Labiatae - Toma C., Toniuc Angela, Verdeş Camelia (An. şt. Univ. „Al. I.Cuza” Iaşi, s. II,
Lycopersicum esculentum – Toma C., Savitchi P., Zanoschi V. (Bull. Acad. Sci. Agric. et
Forest., 1983)
Malus - Costica naela, toma (Rev. Roum. Biol., 1997)
Pyrus - Niţa Mihaela, Toma C. (An. şt. Univ. „Al. I.Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.), 1989)
Plante lemnoase - Toma C., Moţiu Tamara, Niţa Mihaela (An. st. Univ. „Al. I.Cuza” Iaşi,
s. II, a. (Biol. veget.), 1988, 1989, 1989)
Pomi fructiferi - Toma C., Costica Naela, Nita Mihaela (Mem. sect. şt. Acad. Rom., 1997
aparut in 2000)
Salvia officinalis -Toma Irina, Toma C., Zamfirache M. M. (Lucr. şt. Univ. Agr. Iaşi,
2003)
Trifolium pratense -Toma C. (Stud. şi Comunic. Muz. Bacău, 1969)
Vitis vinifera - Burduja C., Iftode Gh., Rugină Rodica (Acta Bot. Horti
Colaboratori:
Universitatea Agronomică Iaşi :
Vitis vinifera ’Fetesca Neagra’ - Pădureanu Silvica (An. st. Univ. „Al. I. Cuza”
Ampelopsis aconitifolia, A. brevipedunculata - Pădureanu Silvica (An. st. Univ.
„Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.), 2003, 2004)
Viola odorata - Pădureanu Silvica (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol.
veget.), 2007)
26
f) Culturi “in vitro”
Utilizarea metodei culturilor de ţesuturi in vitro ne-a permis cercetarea procesului

de citodiferenţiere şi morfogeneza, îndeosebi a traheogenezei şi embriogenezei somatice, la
diferite plante de interes medicinal.
Chrysanthemu balsamita - Toma Irina, Toma C., Ghiorghita G. (Mem. Sect. st. Acad.
Rom., 2003 aparut 2005)
Chrysanthemum morifolium - Vantu Smaranda (An. st. Univ. „Al. I.Cuza” Iasi, s. II, a.
Chrysanthemum m. ’Romica’- Vantu Smaranda (An. st. Univ. „Al. I.Cuza” Iasi, s. II, a.
Datura innoxia - Niţă Mihaela, Toma C. (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol.
veget.), 1986)
Hyssopus officinalis - Toma Irina, Toma C., Ghiorghiţă G. (Proceedings of Romanian
Academy, 2003)
Matricaria chamomilla - Toma C., Niţă Mihaela, Băra I., Onisei Tatiana (An. şt. Univ. „Al.
I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.), 1987)
Papaver somniferum, Papaver pseudoorientale - Vantu Smaranda, Costică Naela (Bul.
Grăd. Bot. Iaşi , 1998)
Stevia rebaudiana - Gostin Irina, Zbughin Gabriela (An. şt. Univ. „Al. I.Cuza” Iaşi, s. II, a.
g) Citogenetica
In colaborare cu Laboratorul de Genetică de la Facultatea noastră s-au făcut studii

de citogenetică la plante medicinale (diferite specii de Papaver), alimentare
(Hordeumvulgare) şi la unele specii arenarii.
IV. GRUPE DE PLANTE STUDIATE

Arbori şi arbuşti fructiferi: Cerasus, Juglans, Malus, Pyrus, Prunus, Ribes
Buruieni: Amaranthus, Atriplex, Chondrilla, Euphorbia, Hibiscus trionum, Iva
xanthiifolia, Xanthium
Cereale si legume: Lycopersicon esculentum, Cucumis sativus si alte plante cultivate
Plante alimentare: Basella alba, Basella rubra, Phaseolus, Soja, Stachys sieboldii,
Triticum, Zea
Plante furajere: difrite specii de Poaceae(Gramineae) si Fabaceae (Leguminosae)
Plante lemnoase: Acer, Carpinus, Gimnospermae, Fagus, Quercus, lemn exotic, plantele
lemnoase si poluarea
Plante medicinale: diferite specii de Rumex, Caryophyllaceae, Asteraceae (Compositae),
Apiaceae (Umbelliferae), Lamiaceae(Labiatae)
Interrelaţii:
Bacterii-plante: bacterioze, actinomicoze
27
Bacterioze-Leguminosae - Toma C., Zamfirache Maria Magdalena, Aiftimie Anca,
Teleuţa A. (An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.), 1999)
Cyanobacterii şi Gimnospermae - Toma C., Zamfirache, Teodorescu Georgeta,
Aiftimie, Nită (An. şt. Univ. „Al. I.Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.), 1998)
Ectomicorize la Quercus - Toma Irina, Toma C. (Oltenia, Studii şi comunic. 2004)
Plante cu nodozităţi - Toma C., Zamfirache Maria Magdalena („Simbioza in lumea
vie”, 2000. Ed. Univ. „Al.I. Cuza” Iaşi)
Simbioza în lumea vegetală - Zamfirache Maria, Toma C., Niţă Mihaela (Bul.
Grăd. Bot. Iaşi, 1997)
Simbioza în regnul vegetal - Zamfirache Maria Magdalena, Toma C. (Mem. Sect.
şt. Acad. Rom., 2002)
Simbioza Leguminosae - Zamfirache Maria Magdalena, Toma C., Rugină Rodica,
Ivănescu Lăcrămioara (An. şt. Univ. „Al. I.Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.),
1997)
Simbioza la Leguminosae de seră - Zamfirache Maria Magdalena, Toma C.,
Ivănescu Lăcrămioara, Teodorescu Georgeta (An. şt. Univ. „Al. I.Cuza” Iaşi, s.
Simbioza micoriziană - Toma C., Toma Irina (Mem. Sect. şt. Acad. Rom., 2004
apărut 2005)
Ciuperci-plante:
Capsella bursa pastoris (parazitata de Albugo candida) - Teodorescu Georgeta,
Toma C. (Bul. Grăd. Bot. Iaşi , 1999)
Exobasidium vaccinii - Teodorescu Georgeta, Toma C., Tăăase C. (Bul. Grad.
Bot. Iaşi, 1996, 2000)
Malus (fainare) -Motiu Tamara, Nita Mihaela, Toma C. (GBI, 1987)
Micocecidii - Exobasidium - Teodorescu Georgeta, Toma C., Tănase C. (Bul.
Grăd. Bot. Iaşi ,1998)
Planta-planta:
Cuscuta - Toma C., Andronache Aspazia, Toma Irina (Romanian Journal of
Biology, 2004/2005); Andronache Aspazia, Toma Irina, Toma C.
(Romanian Journal of Biology, 2006)
Hemiparazite, holoparazite - Andronache Aspazia, Toma C., Gostin Irina (Contrib.
Bot. Cluj, 2007)
Loranthus europaeus - Andronache Aspazia, Toma Irina, Toma C. (An. şt. Univ.
Melampyrum L. - Andronache Aspazia, Toma C., Toma Irina (Acta Bot. Horti
Orobanche L. (morfogeneza florala) - Toma C., Andronache Aspazia, Gostin Irina
(An. şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II, a. (Biol. veget.), 2007)
Plante parazite - Andronache Aspazia, Toma C., Toma Irina (Analele Bucovinei,
2004)
Viscum album - Andronavhe Aspazia, Toma Irina, Toma C. (An. şt. Univ.
28
Plantă animal:
Gale-zoocecidii: Teodorescu Georgeta, Toma C. (Bul. Grăd. Bot. Iasi, 1993);
Teodorescu Georgeta, Mustaţă Gh., Toma C. (Conf. nat. Entomol. Gen. si
aplicată, 1996); Teodorescu Georgeta, Toma C. (Bul. Grăd. Bot. Iasi,
1997)
Plante ornamentale: Alstroemeria (Burduja C., Toniuc Angela); Chrysanhemum (Toma

C., Toniuc Angela, Rugină Rodica, Floria Violeta, Vântu Smaranda); liane
(Toniuc Angela, Verdeş Camelia, Dănălache B.); angiosperme sempervirente
(Toniuc Angela, Verdes Camelia); plante panaşate (Toma C., Verdeş Camelia);
Syringa (Toma C., Rugină Rodica)
Plante endemice, rare, periclitate, ocrotite: Lychnis nivalis (Toma C.); Seseli
hippomarathrum, Seseli ledebourii (Burduja C., Toniuc Angela); Ranunculus carpaticus
(Filipescu Georgeta); Ranunculaceae endemice şi subendemice din Romania (Filipescu
Georgeta); Campanula romanica (Toniuc Angela); Campanula carpatica, Andryala
levitomentosa (Toma C., Aiftimie Anca); plante rare şi ocrotite (Rugină Rodica, Toniuc
Angela, Teodorescu Georgeta, Floria Violeta, Verdeş Camelia, Dănălache B.)
Plante exotice: Peperomia (Toma C., Toniuc Angela, Ifrim Camelia); Tradescantia (Ifrim
Camelia); Urticaceae (Toma C.); Conifere de seră (Nită Mihaela, Teodorescu
Georgeta, Ivănescu Lăcrămioara, Gostin Irina); Ficus (Teodorescu Georgeta,
Ivănescu Lăcrămioara); plante carnivore (Toma C., Stănescu Irina); Yucca (Nită
Mihaela, Toniuc Angela, Teodorescu Georgeta, Costică Naela) etc.
In atenţia anatomiştilor ieşeni a stat şi cinstirea înaintaşilor (comemorări) şi

omagierea biologilor în viaţă (aniversări). Profesorul C. Toma, singur sau în colaborare, a
scris despre peste 50 de naturalişti români şi despre 7 naturalişti străini (C. Linne, K. Esau,
R. Metcalfe, B. Matienco, Al. Ciubotaru, Emil Palade, Franco Pedrotti). Totodată, a
publicat peste 30 lucrări de popularizare a ştiintei, intre care menţionăm pe cele despre
orchidee, cactuşi, plante carnivore, plante mirmecocore, strategiile polenului şi fecundaţia,
relaţia plantelor cu celelalte organisme vii, inceputurile botanicii româneşti, despre
descoprirea dublei fecundaţii.
V. CARTI PUBLICATE SI LUCRARI STIINTIFICE ELABORATE
a) Carti publicate (tratate, monografii, atlase)
Andrei M…..Toma C., 1985 - Botanica , de I. Grintescu (editie prelucrata si imbunatatita).

Ed. St. si Encicl., Bucuresti, 477 p.
Băra, I. I., Toma, O., Vântu Smaranda. 1996 - La sorgintea vieţii: Aminoacizi, proteine,
acizi nucleici. Edit. Corson, Iaşi
Costica Naela, Matienco B., Toma C., 1997 - Anatomia comparată şi ultrastructura
fructelor la câteva soiuri de măr. Ed. Stiinţa, Chişinău, 178 p.
Costică Naela, 2000 - Citologie, curs pentru învăţământul deschis la distanţă, Univ.”Al. I.
Cuza” Iaşi
29
Costică Naela, 2008 - Biologie vegetală: baze teoretice şi aplicaţii. Ed. Univ. „Al. I. Cuza”
Iaşi
Costică Naela, 2008 - Educaţia pentru mediu (EM). Repere conceptuale şi metodologice.
Ed. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi
Gostin Irina, 2007 - Biomarkeri structurali la plante. Ed. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi
Ivănescu Lăcrămioara, Toma C., 2003 - Influenţa poluanţilor atmosferici asupra
structurii plantelor. Ed. Fundaţiei „Andrei Saguna”, Constanţa, 396 p.
Toma C., 2003 - Strategii evolutive în regnul vegetal. Ed. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, 181 p.
Toma C., Butnaru R., Rozmarin Gh., 1975 - Studiul chimiei lemnului si ameliorarea
proprietaţilor lui. Ed. Inst. Politehnic Iaşi, 242 p.
Toma C., Gostin Irina, 2000 - Histologie vegetala. Ed. Junimea, Iaşi, 220 p.
Toma C., Ivănescu Lăcrămioara, 2008 - Ecologie vegetală. Adaptări morfologice,
anatomice şi fiziologice. Ed. Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi
Toma C., Niţă Mihaela, 1995, 1997, 2000 - Celula vegetală. Ed. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi,
241 p.
Toma C., Rugina Rodica, 1998 - Anatomia plantelor medicinale. Atlas. Ed. Acad.
Române, Bucureşti, 320 p.
Toma C., Stănescu Irina, 2008 - Fascinanta lume a plantelor carnivore. Ed. Graphys, Iaşi,
140 p.
Toma Irina, Toma C., 2003 - Citodiferentiere si morfogeneza vegetala. Ed. Corson, Iasi,
243 p.
Vântu Smaranda, 2005 - Culturi de celule şi ţesuturi vegetale în biotehnologie. Ed. Univ.
„Al. I. Cuza”, Iaşi
Vântu Smaranda, Băra I., Toma O., 1998 - Culturi in vitro - Tehnici de laborator. Ed.
Corson, Iaşi
Zamfirache Maria-Magdalena, Toma C., 2000 - Simbioza în lumea vie. Ed. Univ. „Al. I.
Cuza” Iaşi, 294 p.
Zanoschi V., Toma C., 1985 - Morfologia şi anatomia plantelor cultivate. Ed. Ceres,
Bucureşti, 372 p.
Zbughin Gabriela, 2008 - Culturi in vivo şi in vitro la Stevia rebaudiana Bertoni: aspecte
de biochimie, morfogeneză şi histo-anatomie. Ed. Axa,. Botoşani, 191 p.
b) Lucrări stiinţifice elaborate
Lucrările ştiintifice originale elaborate de membrii colectivului nostru cuprind

numerose desene originale, fotografii la microscopul fotonic şi la cel electronic, tabele şi
grafice. Lucrările au fost publicate în reviste din tară dar şi din străinatate (Fran ţ a,
Germania, Rusia, Grecia, Belgia, Italia, Slovacia, Austria, Rep. Moldova, Bulgaria, Mexic,
Serbia, Ukraina).
Reviste româneşti: Rev. Roum. Biol., sér. Biol. Végét.; Stud. şi cerc. Biol., ser.
Biol. Veget.; Mem. Sect. şt. Acad. Rom.; Bull. Acad. sci. Agric. et forest.; An. şt. Univ.
„Al. I. Cuza” Iaşi, s. Biol. Veget.; Comun. Bot. SSB; Probleme actuale de Biologie; Bul.
Grăd. Bot. Iaşi; Contrib. Bot. Cluj; Acta Bot. Horti Bucurestiensis; Natura; Cercet. Agr. în
30
Moldova; Celuloză şi hârtie; Lucr. St. Univ. Agr. Iaşi; Rev. Păd.; Peuce; Lucr. Muz. Ist.
Nat. Iaşi; Trav. Mus. Hist. Nat. „Gr. Antipa” Bucureşti; Stud. şi Comunic. Muz. şt. Nat.
Bacău, Suceava, Piatra Neamţ, Piteşti, Galaţi, Constanţa, Craiova; Lucr. şt. Stat. Cercet.
Agigea (Constanţţ); Pangarati (Neamţt); Lucr. şt. Staţ. cercet. cult. Pajişti Magurele
(Brasov); Stud. şi cercet. Univ. Bacău; Rom. J. Biol. - Plant Biol.
Reviste şi volume străine: Feddes Repertorium (Berlin); Adansonia (Paris);
Cellulose Chem. Technol. (Iasi); Bul. St. Acad. Rep. Moldova (Chişinau); Proc. 19th
Panhellenic Meeting (Thessaloniki); Ann. des Sci. De l’Univ. de Gand (Belgia); Proc.
Internat. Conf. „Ecological Protection of the Planet Earth” (Xanthi); Mediterranean meeting
„New Perspectives in controlled release” (Athena); Acta Botanica Croatica (Zagreb),
Proceedings of the 4th WSEAS, Acapulco (Mexic)
Lucrarile noastre au fost apreciate, solicitate, citate si comentate de specialisti din
tara, unele date sunt incluse in monografii, tratate si cursuri de mare circulatie, din tara si
din strainatate.
Cele mai multe dintre lucrări au fost recenzate în Biological Abstracts (SUA), Herbage
Abstracts (Anglia), Bulletin Signaletique (Franta), Referativnji Jurnal (Rusia).
VI. PARTICIPARI LA MANIFESTARI STIINTIFICE NATIONALE
Sesiunile anuale de comunicări ştiinţifice ale Universitaţii "Al. I. Cuza" Iaşi, Facultatea de
Biologie
Congresul Naţional de Biologie "Emil Racoviţă", Iaşi, 1992
Primul Simpozion Naţional de Resurse Genetice Vegetale, Suceava, 1993
Simpozionul ştiinţific cu participare internaţională "Agricultura, şansă reală de redresare
economică" - Universitatea de Stiinte Agricole şi Medicină Veterinară "Ion
Ionescu de la Brad" Iaşi, Facultatea de Agronomie, 1996 - 2008
Simpozionul "140 de ani de la înfiinţarea la Iaşi a primei Grădini Botanice din România" -
Universitatea "Al. I. Cuza" Iaşi, Grădina Botanică şi Facultatea de Biologie - Iaşi,
1996
Simpozionul “Horticultura clujeană XX “, Cluj, 1997
Simpozionul ştiinţific anual "Probleme actuale şi de perspectivă în horticultura Moldovei" -
Universitatea. Agronomică şi de Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad"
Iaşi, Facultatea de Horticultură, 1996-2008
Sesiunile naţionale de comunicări Ştiinţifice Dimitrie Brândză. Universitatea Bucureşti,
Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” Bucureşti, 1992-2007
Sesiunea Şiinţifică Naţională a Universităţii “Valahia” Târgovişte, Facultatea de Ingineria
Mediului şi Biotehnologie – 2000
Sesiunile Ştiinţifice ale Universităţii din Bacău
Sesiunile de comunicări Ştiinţifice ale Muzeelor din Piteşti, Bacău, Piatra Neamţ
Sesiunea de comunicări Ştiinţifice a Institutului naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru
Ştiinţe Biologice Bucureşti şi a Institutului de Cercetări Biologice Cluj-Napoca,
Studia universitatis „Vasile Goldiş” Arad
Congresele Societãţii Naţionale de Biologie Celularã
31
VII. PARTICIPARI LA MANIFESTARI STIINTIFICE INTERNATIONALE
Congresul internaţional de biogeografie şi ecologie alpină în Munţii Alpi, La Thuile

(Italia, 1990); Toniuc Angela
Al X-lea Congres European de Microscopie Electronicã, Granada (Spania, 1992); Costică
Naela
Conferinţa ştiinţifică a Corpului didactic-ştiinţific Chişinău (Republica Moldova, 1993);
Ivănescu Lăcrămioara, Zamfirache Maria Magdalena
Congresul I al botaniştilor din Moldova, Chişinău (1994); Toma C., Rugină Rodica,
Toniuc Angela, Niţă Mihaela, Costică Naela
A V-a Conferinţã de Microscopie Electronicã din Republica Moldova (Chişinãu, 1994);
Costică Naela
Simpozionul “Ocrotirea, reproducerea şi utilizarea plantelor” Chişinău (Republica
Moldova, 1994); Toniuc Angela
Conferinţa Botaniştilor din Republica Moldova (Chişinãu, 1994); Costică Naela
Congresul internaţional “Botanic Gardens: Past, Present, Future” Padova (Italia, 1995);
Toniuc Angela
3éme Symposium sur l’Informatique, l’Energie et l’Environnement SIENE - Universitatea
Tehnică Iaşi (Romania, 1995); Toma C., Toniuc Angela, Niţă Mihaela, Ivănescu
Lăcrămioara, Aiftimie Anca
19th Panhellenic meeting and 1st Biological meeting of Balkan countries, Thessaloniki
(Greece, 1997); Toma C., Ivănescu Lăcrămioara, Aiftimie Anca
Simpozionul “Bazele teoretice ale înverzirii şi amenajării localităţilor urbane şi rurale“
Chişinău (Republica Moldova, 1997); Toniuc Angela, Verdeş Camelia
A VI-a Conferinţa de Microscopie Electronică (Chişinău, 1998); Costică Naela
Internationale Arbeitstagung Technischer Leiter von Botanischer Gärten, Gent (Belgia,
1998); Toniuc Angela
The 11-th EWRS (European Weed Research Society) Symposium (Basel, 1999);
Zamfirache Maria Magdalena
The International Conference on Ecological Protection of the Planet Earth and
Environmental Innovation Exhibition Xanthi (Greece, 2001); Toma C., Toma
Irina, Ivănescu Lăcrămioara, Zamfirache Maria Magdalena
New Perspectives in Controlled Release, 2nd Mediteranean Meeting of Pharmaceutical
Products, Atena (Greece, 2001); Ivănescu Lăcrămioara; Zamfirache Maria
Magdalena
The 10th Panhellenic Pharmaceutical Congress, Atena (Grecia, 2001); Toma C., Gostin
Irina, Ivănescu Lăcrămioara
Evolution and Plasticity in Plant Populations - The 14 meeting of the Working Group
“Population Biology of Plants” Viena (Austria, 2001); Costică Naela
2-nd Conference On Medicinal and Aromatic Plants of Southeast European Countries,
Chalkidiki (Greece, 2002); Toma C., Toma Irina, Ivănescu Lăcrămioara,
First International Conference on Environmental Research and Assessment Bucureşti
(România, 2004); Costică Naela
32
The 3-nd Conference on Medicinal and Aromatics Plants of Southeast European Countries,
Nitra (Slovacia, 2004); Toma C., Toma Irina, Zamfirache Maria Magdalena
The 1-st Symposium of Ecologists of Crne Gore (The Republic of Montenegro, 2004);
The 10-th International Conference on Magnetic Fluids, Guaruja - Sao Paulo (Brazil,
2004); Zamfirache Maria Magdalena
The 5-th Aniversary International Scientific Conferenece Modern Management of Mine
Producing, Geology and Environmental Protection SGEM Albena (Bulgaria,
2005); Zamfirache Maria Magdalena
The 12-th Panhelenic Pharmaceutical Congress, Atena (Grecia, 2005); Toma C., Toma
Irina, Zamfirache Maria Magdalena
The XVII-th International Botanical Congress Viena (Austria, 2005); Toma C., Zamfirache
Maria Magdalena, Ivănescu Lăcrămioara, Costică Naela, Toma Irina
International Conference on Ecotoxicology - Trends and Perspectives, Wisla (Poland,
2006); Costică Naela
The 7th International Scientific Conference (SGEM) 2007 „Modern Management of Mine
Producing Geology and Environmental Protection”, Bulgaria (2007); Toma C.,
Galeş Ramona
International Conference”Environment natural Sciences”, Baia Mare, 2007
Symposium „Biological Sciences for the 21st Century: Meeting the Challenges of
Sustainable Development In an Era of Global Change”, 2007, within the „29th
International Union of Biological Sciences General Assembly and Scientific
Symposium”, Washington DC. (USA; 2007); Costică Naela
The International Conference on Mathematical Biology and Ecology – MABE ’08’
Acapulco (Mexic, 2008); Grigore M., Toma C.
Applying Ecological Economics for Social and Environmental Sustainability, International
Society for Ecological Economics, ISEE 2008, Nairobi; Costică Naela
VIII. DOCTORATE
Şcoala ieşeană de anatomie vegetală are rezultate remarcabile în direcţia

specializării prin doctorat.
La Universitatea din Bucureşti, sub îndrumarea renumitului specialist prof. dr. I. T.
Tarnavschi, au susţinut tezele de doctorat: Lucia Ifteni (1964, Structura anatomică a
nectariilor florale şi secreţia de nectar la câteva specii din clasa Dicotyledoneae),
Constantin Toma (1969, Cercetări de morfologie şi histo-anatomie la unele leguminoase
(Onobrychis Adams., Coronilla L., Trifolium L.) şi Georgeta Filipescu (1972, Cercetări
morfo-anatomice la unele genuri, specii, varietăţi şi forme din familia Ranunculaceae şi
modificările adaptative determinate de condiţiile de mediu).
La Institutul Agronomic „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi, sub conducerea
profesorului Mihai Răvăruţ, a susţinut teza de doctorat Glafira Starostin (1966, Studiul
comparativ al dezvoltării ontogenetice a aparatului conducător şi al modului de
individualizare a fasciculelor cotiledonare la unele gimnosperme şi angiospeme).
33
La Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, între 1970-1983, sub conducerea prof. dr.
Constantin Burduja, au susţinut tezele de doctorat: Eliza Ghiuru (1973, Cercetări histo-
anatomice asupra aparatului vegetativ al speciilor din genul Rumex L. din R. S. România
sub raport ontogenetic, comparativ şi ecologic) şi Rodica Rugină (1980, Cercetări
morfologice şi anatomice la buruieni normale şi la cele modificate prin tratament cu
erbicide); sub conducerea aceluiasi profesor şi-a început elaborarea tezei de doctorat
Angela Toniuc, teză continuată şi finalizată sub îndrumarea prof. dr. Toma Constantin
(1999, Cercetări embriologice la unele Campanulaceae spontane şi cultivate în România).
La Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, din 1988, doctoranzii ce abordează teme de
morfo-anatomie vegetală au beneficiat şi beneficiază de conducerea ştiinţifică a prof. dr .
Constantin Toma, membru corespondent al Academiei Române. Până acum au fost
susţinute 22 de teze de doctorat şi 8 doctoranzi se află încă în stagiu. Cronologic, prezentăm
tezele susţinute între 1988 şi 2008:
Tatiana Onisei (1996) Studiul organogenezei şi embriogenezei somatice în culturi in vitro

la plante medicinale şi aromatice.
Mihaela Niţă (1997) Cercetări de morfologie şi anatomie experimentală privind influenţa
diferitelor pesticide asupra unor buruieni şi plante cultivate.
Georgeta Teodorescu (1998) Cercetări privind morfologia şi structura unor plante în
condiţii de parazitare.
Maria Magdalena Zamfirache (1999) Cercetări morfo-anatomice şi microbiologice
privind fenomenul de simbioză la plante superioare.
Violeta Florea (1999) Cercetări de morfo-biometrie şi histo-anatomie ontogenetică,
comparată şi experimentală la diferite specii şi soiuri de pomi fructiferi din familia
Rosaceae.
Lăcrămioara Ivănescu (1999) Cercetări privind influenta poluanţilor atmosferici asupra
aparatului foliar la specii de plante cultivate şi spontane.
Smaranda Vântu (2000) Cercetări histo-anatomice şi citogenetice în ontogenia speciilor
Papaver somniferum L. şi Papaver pseudo-orientalis (Medw.) Fedde in vivo şi in
vitro.
Anca Păunescu-Aiftimie (2000) Cercetări citologice, histo-anatomice şi fiziologice asupra
unor plante endemice din flora României.
Daniela Dorin (2000) Cercetări morfologice şi histo-anatomice referitoare la specii din
Clasa Filicatae (Pteridophytae) din flora României.
Marilena Maniu-Tudose (2001) Efecte histo-anatomice şi citogenetice induse de
tratamente cu factori chimici la linii pure genetic de Hordeum vulgare L. (2n=14).
Mihaela Ionela Tudose (2001) Cercetări morfo-anatomice şi citogenetice asupra unor
plante arenarii.
Irina Neta Gostin (2002) Cercetări de histologie, morfogeneză şi biochimie la unele specii
de plante medicinale cultivate in vivo şi in vitro.
Gabriela Zbughin (2004) Culturi in vivo şi in vitro la Stevia rebaudiana Bertoni: aspecte
de biochimie, morfogeneză şi histo-anatomie.
Camelia Mariana Verdeş-Ifrim (2005) Cercetări morfo-anatomice şi fiziologice la unele
plante decorative ierbacee.
34
Aspazia Andronache (2006) Cercetări morfologice şi histo-anatomice referitoare la unele
plante semiparazite şi parazite din flora României.
Mariana Daniela Manu (2007) Efecte ale câmpurilor electromagnetice (optice) la nivelul
celulei vii (perspectiva biofotonicii).
Ramona Crina Rotari-Galeş (2007) Cercetări citologice şi histo-anatomice referitoare la
unele specii de Euphorbia L. din flora României.
Irina Elena Stănescu (2008) Cercetări citologice şi histo-anatomice asupra unor specii de
plante carnivore.
Servilia Oancea (2008) Efectul unor compuşi toxici asupra creşterii şi dezvoltării plantelor
legumicole.
Mihaela Florina Axente (2008) Estimarea efectelor citogenetice şi biochimice ale
tratamentelor cu substante bioactive, la plante medicinale, în condiţii de laborator.
Marius-Nicusor Grigore (2008) Cercetări histo-anatomice cu implicaţii ecologice la specii
de halofite din Moldova.
La Universitatea din Chişinău:

Conducere stiintifică in cotutelă: prof. dr. Boris Matienco şi prof. dr. Constantin Toma:
Naela Costică (1996) Anatomia comparată şi ultrastructura fructului la câteva soiuri
autohtone de măr din România.
IX. GRANTURI-CONTRACTE DE CERCETARE
Toma C. - Granturi de cercetare coordonate 15 (cu finanţare internă) şi colaborator la alte

10 (cu finanţare internă); colaborator la 2 granturi internaţionale (cu finanţare
externă).
Zamfirache Maria Magdalena - 7 granturi de cercetare coordonate (cu finanţare internă)
si colaborator la alte 16 (cu finanţare internă).
Rugină Rodica – un grant de cercetare coordonat (cu finanţare internă) si colaborator la
alte 3 (cu finanţare internă).
Toniuc Angela - colaborator la 3 granturi de cercetare (cu finanţare internă).
Teodorescu Georgeta - colaborator la 2 granturi de cercetare (cu finanţare internă).
Ivănescu Lăcrămioara – 2 granturi de cercetare coordonate (cu finanţare internă) şi
colaborator la alte 4 (cu finanţare internă).
Costica Naela - colaborator la 3 granturi de cercetare (cu finanţare internă).
Floria Violeta - colaborator la 2 granturi de cercetare (cu finanţare internă).
Păunescu Anca – un grant de cercetare coordonat (finanţare interna) şi colaborator la înca
3 (cu finanţare internă).
Gostin Irina – 5 granturi de cercetare coordonate (cu finanţare internă) şi colaborator la
alte 7 (cu finanţare internă).
Ifrim Camelia - un grant de cercetare coordonat (finantare interna) si colaborator la inca 2
(cu finantare interna).
35
X. VIZITE DE DOCUMENTARE - STAGII DE SPECIALIZARE IN
STRAINATATE
Toma C. - Ungaria (1966), URSS (1968), Belgia (1971-1972, 1996); Franţa (1972, 1995),
Luxemburg (1973), Anglia (1995), Turcia (1996), Austria (2005)
Rugină Rodica - Germania, Republica Moldova (1991)
Toniuc Angela - Elvetia, Franţa, Italia (1990), Italia (1995), Belgia (1998), Republica
Moldova (1992, 1994, 1995, 1996, 1998), Suedia (2000)
Teodorescu Georgeta - Republica Moldova (1993)
Zamfirache Maria Magdalena - Germania (1978); Ungaria (1992 -1993); Republica
Moldova (1996)
Costică Naela - Republica Moldova (Stagiu de doctorat, 1991-1994); Austria (2000);
Germania (2000)
Nită Mihaela - Germania (1982), Franţa (1993), Republica Moldova (1996)
Ivănescu Lăcrămioara - Franţa (1996); Belgia (2000)
Vantu Smaranda - Germania (1991-1992)
Florea Violeta - Republica Moldova (1996)
Dorin Daniela - Belgia (1998)
Gostin Irina - Germania (1995); Franţa (1998)
XI. PREMII, DISTINCTII
Toma C. - Premiului „Emanoil Teodorescu” al Academiei Române (1978, 2000, 2002);

Profesor Emeritus al Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi (2005); Doctor Honoris
Causa al Universităţii din Bacău (2005) şi al Universitaţii de Vest „Vasile Goldiş”
din Arad (2008).
Zamfirache Maria Magdalena - Medalia de argint, în colaborare, la « Le Salon
International des Inventions Genève», 2002, pentru inventia: «Utilisation de
facteurs d’augmentation pour la modification du potentiel biosyntetique chez
Claviceps purpuraea Fr. (Tul.)»; Premiul «Emanoil Teodorescu» al Academiei
Române (2002) pentru lucrarea «Simbioza în lumea vie» în colaborare cu Prof. dr.
Constantin Toma, membru corespondent al Academiei Române.
Nită Mihaela - Premiul « Emanoil Teodorescu » al Academiei Române (1994), pentru un
set de lucrări, ultima publicată fiind « The effect of venzar herbicide on the
structure of the tuberised root and leaf of the sugar bet (Beta vulgaris L.) », An. St.
Univ. „Al. I. Cuza” Iasi, 1992.
Rugina Rodica - Premiul «Emanoil Teodorescu» al Academiei Române (2000) pentru
lucrarea «Anatomia plantelor medicinale. Atlas» Ed. Acad. Române, 1998, în
colaborare cu Prof. dr. Constantin Toma, membru corespondent al Academiei
Romane.
Toniuc Angela - Premiul «Emanoil Teodorescu » al Academiei Române (2006) pentru
lucrarea, în patru volume, «Flora lemnoasă spontană şi cultivată din România»,
realizată împreună cu dr. Ioan Sârbu şi Valeriu Zanoschi.
36
XII. ORGANIZAREA LABORATOARELOR
Laboratorul de cercetare era initial dotat mai modest (cu ce era atunci la indemana)
(microscoape Reichert, IOR si lupe, brice, microtoame de mana, xilotom, etuva, dar cu
timpul dotarile s-au imbunatatit mult.
C. Toma si colaboratorii au contribuit la amenajarea unui laborator de
microscopie fotonică, microscop Zeiss cu Projectionzeigenspiegel, laborator unde, in
1972, a fost instalat si un microscop MC1, performant la timpul acela.
Mai tarziu, dotarile s-au îmbunătăţit mult: astazi vorbim de criotom, de
microscoape olandeze (Novex), microscoape si microtoame performante, tehnica de calcul
şi altele.
Laboratorul de microscopie electronica – doua microscoape electronice cu
baleiaj, microscop electronic cu transmisie, ultramicrotom s. a.
Laboratorul de culturi „in vitro”, spaţiu dotat cu o boxă cu flux laminar, un
autoclav necesar preparării şi sterilizării mediilor de cultură şi o cameră de creştere a
culturilor.
XIII. ACTIVITATEA DIDACTICĂ
Colectivul de anatomişti de la Catedra de Biologie Vegetală a elaborat 4 manuale

de lucrări practice (de citologie şi morfologia plantelor) şi mai multe cursuri universitare.
Manuale de lucrări practice:
Filipescu Georgeta, 1976 - Morfologia şi anatomia plantelor. Ed. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi
Filipescu Georgeta, Moţiu Tamara, 1980 - Citologie vegetală. Ed. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi
Nită Mihaela, Rugină Rodica, Ivănescu Lăcrămioara, Costică Naela (coordonator Toma
C.), 1997, 1999, 2003 – Morfologia şi anatomia plantelor. Ed. Univ. „Al. I.
Costică Naela, Niţă Mihaela, Ivănescu Lăcrămioara (coordonator Toma C.), 2000 -
Citologie vegetală. Ed. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, 211 p.
Burescu P., Toma Irina, 2004 - Botanica. Ed. Univ. Oradea
Cursuri, manuale:
Costică Naela, 2000 - Citologie, curs pentru învăţământul deschis la distanţă, Univ.”Al. I.
Costică Naela., Niţă Mihaela, Ivănescu Lăcrămioara (coord. C. Toma), 2000 - Citologie
vegetală. Ed. Univ. .”Al.I. Cuza” Iaşi, 158 p.
Ivănescu Lăcrămioara, Irina Toma, 2003 - Embriologie vegetală. Ed. Junimea, Iaşi, 218 p.
Serbănescu-Jitariu Gabriela, Toma C., 1980 - Morfologia si anatomia plantelor. Ed. Did.
Pedag., Bucureşti, 465 p.
Toma C. , 1975 - Anatomia plantelor. I. Histologia. Ed. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, 254 p.
37
Toma C. , 1977 - Anatomia plantelor. II. Structura organelor vegetative si de reproducere.
Ed. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, 351 p.
Toma C., Gostin Irina, 1999 - Morfologia şi anatomia plantelor. Ed. Univ. „Al. I. Cuza”
Iaşi, 149 p.
Toma C., Ivănescu Lăcrămioara, 2008 - Ecologie vegetală (adaptări morfologice,
anatomice şi fiziologice). Ed. Junimea, Iaşi, 210 p.
Toma C., Zamfirache Maria - Magdalena, Naela Costică, Gostin Irina, 1999 - Biologie
vegetală, curs pentru învăţământul deschis la distanţă, Univ.”Al. I. Cuza” Iaşi, 212
p.
Toma C., Zamfirache Maria Magdalena, Costică Naela, Gostin Irina, 1999 - Biologie
vegetală. Ed. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, 168 p.
XIV. BREVETE
Zamfirache M. M. - Autor, în colaborare, la Brevetul nr. A-00349/27.03.2002-05-

14 intitulat « Utilisation de facteurs d’augmentation pour la modification du potentiel
biosyntetique chez Claviceps purpuraea Fr. (Tul.) »
XV. MEMBRI IN DIFERITE ORGANISME SAU/ŞI ORGANIZAŢII
Toma C.
Presedintele Subcomisiei Monumentelor Naturii – Academia Română, Filiala Iaşi
Membru corespondent al Academiei Române (din 1991)
Membru al Academiei de Ecologie din Republica Moldova (din 1999)
Membru în Societatea de Ştiinţe Biologice din România
Membru fondator al Asociaţiei Oamenilor de Ştiinţă din România
Membru în Societatea de Medici şi Naturalişti din Iaşi
Membru în Societatea de Fitoterapie din România
Membru fondator al Fundaţiei Internaţionale „Ştefan Lupaşcu” pentru ştiinţă şi cultură
Membru în Societatea de Botanică din Franţa
Membru în Asociaţia pentru plante medicinale şi aromatice din ţările sud-est europene
(CMAPSEEC)
Membru în Societatea Nationala de Biologie Celulara

Membru fondator al Fundaţiei Internaţionale „Ştefan Lupaşcu” pentru ştiinţă şi cultură
Membru în Asociaţia pentru plante medicinale şi aromatice din ţarile sud-est europene
(CMAPSEEC)
Membru în Federatia Europeana a Societăţilor de Biologia Plantelor (FESPB).
Ivănescu Lăcrămioara
38
Toniuc Angela
Membru în Verein Botanischer Garten und Arboreten (Germania)
Gostin Irina
Membru în Societatea Natională de Biologie Celulara
Membru în Societatea de Stiinţe Biologice din Romania,
Membru al Fundaţiei Internaţionale „Stefan Lupascu” pentru stiinţă si cultură,
Membru în Societatea Botanica din America
Membru în Asociaţia pentru plante medicinale şi aromatice din ţările sud-est europene
(CMAPSEEC)
XVII. ACTIVITATE EDITORIALĂ
Concomitent cu cariera sa didactică, ştiinţifică şi managerială, prof. C. Toma

desfăşoară o bogată activitate redacţională, fiind redactor responsabil al revistelor “Revue
roumaine de biologie, série Biologie végétale” in prezent Romanian Journal of Biology - Plant
Biology (Academia Română) şi “Analele ştiinţifice ale Universităţii “Al. I. Cuza” Iaşi, seria
Biologie Vegetală”; membru în comitetele de redacţie la revistele: “Natura” (Bucureşti), “V.
Adamachi” (Iaşi), “Studii şi cercetări ştiinţifice” (seria biologie) (Universitatea din Bacău),
Studii şi Comunicari Muz. şt. Nat. Craiova, Studia Universitatis “Vasile Goldiş”, seria Ştiinţele
vieţii, Ecos (Piteşti) „Revista Botanica” (Acad. st. Republica Moldova). Prof. dr. Maria
Magdalena Zamfirache este membru în comitetul de redacţie- Analele Ştiinţifice ale
Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, seria Biologie vegetală şi Romanian Journal of Biology- Plant
Biology (Academia Română). Conf. Dr. Lăcrămioara Ivănescu este membru în comitetul de
redacţie- Analele Ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, seria Biologie vegetală. Şef
lucrări dr. Naela Costică este secretar de redacţie - Analele Ştiinţifice ale Universităţii “Al. I.
Cuza” Iaşi, seria Biologie vegetală.
BIBLIOGRAFIE
1.Ardelean A., Mohan Gh., Tiţu H. 2000 - Dicţionarul biologilor români. T. 1, 2. Tipografia Mediagraf, Universitatea
de Est "Vasile Goldiş", Arad
2.Burduja C. 1979 - Profesorul Alexandru Popovici. Aspecte din viaţă şi rolul său în istoricul grădinilor botanice
ieşene. Culeg. de Studii şi Artic. de Biol., Grăd. Bot. Iaşi, 1: 37-44
3.Burduja C., Toma C. 1979 - Opera botanică a doctorului Anastasie Fătu (1816-1886). Culeg. de Studii şi Artic. de
Biol., Grăd. Bot. Iaşi, 1: 21-30
4.Cotea V. 2000 - Prof. dr. Constantin Toma, membru corespondent al Academiei Române, la a 65-a aniversare.
Cercet. Agr. în Moldova, 3-4: 173-179
5.Cotea V. 2003 - Prof. dr. Constantin Toma, membru corespondent al Academiei Române. În "Profiluri în timp".
Editura Junimea, Iaşi
6.Fătu A. 1877 - Elemente de Botanică (Histologia, organographia, phisiologia vegetală, taxonomia, phytografia şi
geographia botanică). T. 1, Tipografia Grădinei Botanice, Iassy
7.Leocov M., Toniuc Angela . 1989 - Bibliography of the Botanical Garden of the University of Jassy up to the year
1970. In "Delectus Seminum-Hortus Botanicus Iassiensis", anno MCMLXXXIX: 77-79
8.Maftei I. 1972 - Anastasie Fătu. In „Personalitati iesene”, 1: 251-253. Ed. Junimea, Iaşi
39
9.Maftei I. 1975 - Marcel Brandză. In „Personalitati iesene”, 2: 59-61. Ed. Junimea, Iaşi
10.Maftei I. 1975 - Alexandru Popovici. In „Personalitati iesene”, 2: 209-210. Ed. Junimea, Iaşi
11.Maftei I. 1985 - Constantin Burduja. In „Personalitati iesene”, 5: 63-65. Ed. Junimea, Iaşi
12.Mititelu D.,  Toma C. 1976 - Prof. dr. Constantin Burduja la a 70-a aniversare. An. şt. Univ. "Al.I. Cuza" Iaşi, s. II,
a. Biol., 22: 10-12
13.Mititelu D. 1993 - Prof. dr. Constantin Toma - membru corespondent al Academiei Române. Bul. Grăd. Bot. Iaşi,
4: 261-262
14.Mititelu D., Aniţei Liliana, Geacu S. 1980-1993 - Botaniste din România (III). Studii şi Comunic., Complexul
Muzeal de Şt. Nat., Bacău: 223-234
15.Mititelu D., Toma C. 1983 - In memoriam - Prof. dr. Constantin Burduja (1906-1983). Universitatea "Al. I. Cuza"
Iaşi, Buletin iulie-decembrie: 147-148
16.Mititiuc M., Rodica Rugină 1991 - Index bibliografic al lucrărilor elaborate de personalul ştiinţific al Grădinii
Botanice Iaşi (1963-1990). Universitatea "Al. I. Cuza" Iaşi, Grădina Botanică
17.Mititiuc M., Toniuc Angela, 2006 - Grădina Botanică Iaşi - File de istorie. Ed. Univ. "Al. I. Cuza" Iaşi, 160 p.
18.Rusu Olga, Rusu C.-L., Lăcătuşu Viorela, Lăcătuşu C. - 2003 - Iaşi - chipuri în bronz, marmură şi piatră. Editura
Vasiliana '98, Iaşi
19.Şerbănescu - Jitariu, Gabriela , Filipescu Georgeta - 2000 - Prof. dr. Constantin Toma. An. şt. Univ. "Al. I. Cuza"
Iaşi, Secţ. II a. (Şt. Naturale), 1: 161-164
20.Toma C. 1976 - Prof. dr. Ion Ciobanu (1910-1974). Acta Bot. Horti Bucurestiensis: 393-394
21.Toma C., 1986 - Anastasie Fătu (1816-1886). În "Universitatea din Iaşi (1860-1985). Dezvoltarea ştiinţei.
Biologia". Iaşi: 298-299
22.Toma C., 1986 - Profesorul Ion T. Tarnavschi - anatomist şi embriolog. Acta Bot. Horti Bucurestiensis: 39-42
23.Toma C. 1987 - Prof. dr. Anastasie Fătu - activitatea sa didactică. Culeg. de Studii şi Artic. de Biol., Grăd. Bot. Iaşi,
3: 19-26
24.Toma C. 1997 – Conferentiar dr. Georgeta Filipescu la a 70 aniversare. An. şt. Univ. Iaşi, s. II a. (Biol. Veget.), 48:
191-192
25.Toma C. 2003 – Profesor Marin Andrei la a 70-a aniversare. An. st. Univ. Iasi, s. II a. (Biol. Veget.), 49: 215-217
26.Toma C., Toniuc Angela, 1984 - In memoriam - Prof. dr. Constantin Burduja (1906-1983). An. şt. Univ. "Al. I.
Cuza" Iaşi, s. II, a. Biol., 30: 99-100
27.Toma C., Toniuc Angela 2006 - Profesorul Constantin Burduja (1906-1983). An. şt. Univ. "Al. I. Cuza" Iaşi, s. II,
a. Biol., 52: 147-150
28.Toma C., Toniuc Angela, Zanoschi V. 1993 - Scurt istoric al dezvoltării morfologiei şi anatomiei plantelor în
România. Bul. Grăd. Bot. Iaşi, 4: 245-260
29.Toniuc Angela - 1982 - Scurt istoric asupra cercetărilor de embriologie la plante (I).
Culeg. de Studii şi Artic. de Biol., Grăd. Bot. Iaşi, 2: 297-303
30.Toniuc Angela, 1984 - Prof. dr. Constantin Burduja (1906-1983). Acta Bot. Horti Bucurestiensis, Bucureşti: 347-
349
31.Toniuc Angela, 1990 - Bibliography of the Botanical Garden of Jassy between 1970-1979. În "Delectus Seminum 
Hortus Botanicus Iassiensis", anno MCMXC: 71-75
32.Toniuc Angela, 1991 - Bibliography of the Botanical Garden of Jassy between 1980-1989. În "Delectus Seminum 
Hortus Botanicus Iassiensis", anno MCMXCI: 71-81
33.Zanoschi V., Toma C. , 1995 - Dimitrie Brandză (1846-1895). Stud. şi cercet. Biol., ser. Biol.veget., 47 (2): 171-175
34.* * * 1994, 1995 - Constantin Toma. În "Personalităţile României Contemporane. Nemuritorii academicieni
români". Rompres, Bucureşti: 301-303
35.* * * 1996 - Constantin Toma. În "Membrii Academiei Române (1866-1996). Mic dicţionar". Fundaţia Academică
"Petre Andrei", Iaşi: 363
40
DATE DE ORDIN HISTO-TAXONOMIC REFERITOARE LA SPECII DE

ASPARAGUS L.
C. TOMA ∗, RODICA RUGINĂ∗, LĂCRĂMIOARA IVĂNESCU∗, RAMONA GALEŞ∗

Abstract: The vegetative anatomy of four Asparagus species from the Romanian spontaneous flora was
study to identify the structural characters with taxonomical implications. The structure of the vegetative
aerial apparatus reveals a few characters related to systematic of Asparagus genus: (1) the cross section
contour of the normal and metamorphous stem; (2) the thickness of the sclerenchymatous pericicle; (3) the
number of the vasculare bundles.
Key words: Asparagus, anatomy, taxonomy
Introducere
Genul Asparagus (cu 300 specii) este reprezentat în flora spontană a României prin 5
specii, toate perene (prin rizom) şi unisexuat-dioice, răspândite în toată ţara; doar A.
brachyphyllus Turkz. (sin. A palasii Miscz.) creşte numai în Dobrogea [12], [3].
Dintre însuşirile morfologice cu valoare diagnostică în caracterizarea şi în
clasificarea speciilor de Asparagus, literatura [11] menţionează: forma, culoarea şi mărimea
(lungimea, grosimea) cladodiilor, numărul acestora în fiecare smoc, gradul de lignificare a
bazei tulpinii, caracterul suprafeţei cladodiilor (glabre sau aspre), lungimea spinilor foliari
şi a pedicelilor florali, localizarea florilor (pe tulpina principală şi ramuri, sau numai pe
acestea din urmă) şi numărul accestora într-un buchet. Din sfera generativă se mai au în
vedere: culoarea perigonului, locul articulaţiei pedicelilor florali, forma anterelor staminale,
culoarea fructelor şi numărul de seminţe într-un fruct.
Trăsăturile anatomice ale organelor vegetative, ale cladodiilor în mod deosebit,
diferă, dar în mai mică măsură decât cele morfologice, fără mari influenţe din partea
condiţiilor ecologice [11]. În interiorul aceleiaşi specii şi chiar la acelaşi individ, caracterele
considerate drept diagnostice variază, de aceea trebuie folosite împreună cu cele
morfologice la determinarea taxonilor de Asparagus.
Datele anatomice asupra structurii cladodiilor, publicate de Vlasova (1989) permit a
grupa speciile de care ne ocupăm şi noi în 2 secţii:
• A. verticillatus – în secţia Archiasparagus;
• A. officinalis, A. litoralis, A. brachyphyllus, A. palasii, A. pseudoscaber, A.
tenuifolius – în secţia Neoasparagus
Referinţe istorice
Din literatura pe care am putut-o consulta rezultă că genul Asparagus a stat în atenţia
multor anatomişti, aşa cum reiese din renumita sinteză referitoare la structura frunzei de
angiosperme [7], din care lucrarea monografică publicată în urmă cu aproape două decenii
∗
41
de către Vlasova (1989) şi din articolele care se ocupă de structura organelor
metamorfozate, aşa cum am procedat şi noi în ultimii ani [9]. În mod deosebit menţionăm
lucrarea elaborată de Lupuşor, Gorianu, Sârghii şi Kobâltean (1979), care analizează
structura organelor vegetative de la Asparagus officinalis, plantă medicinală apreciată
pentru diferitele glicozide conţinute mai cu seamă în organele ei subterane. Amintim, de
asemenea, lucrările publicate de Zweigelt (1913), Blasberg, (1932), Ivanova (1942), Cusset
(1966), Tamanian (1975), Barykina şi Gulenkova (1985), Velenovski (1903) ş. a., toate
având în atenţie structura anatomică a cladodiilor, însuşirile lor structurale cu valoare
diagnostică.
Material şi metodă
Materialul cercetărilor este reprezentat de 4 specii spontane de Asparagus: A.

officinalis L., A. pseudoscaber Grec., A. tenuifolius Lam., A. verticillatus L., la care am
analizat toate organele vegetative (subterane şi supraterane).
Metoda de lucru (colectare, fixare, conservare, secţionare, colorare, includere în
balsam de Canada) este cea folosită în mod current în cercetările de anatomie vegetală [9];
secţiunile transversale colorate cu verde-iod şi roşu-rutheniu au fost analizate şi fotografiate
la microscopul fotonic Novex (Holland).
Rezultate şi discuţii
Structura organelor vegetative subterane

Rizomul de A. officinalis prezintă o structură asimetrică şi distorsionată, cu
numeroşi muguri la suprafaţă, unii dintre ei formând deja tulpini aeriene. Cortexul este gros
amilifer şi nu se termină cu o endodermă de tip special. Stelul cuprinde două tipuri de
fascicule conducătoare: unele colateral - închise (localizate la periferie) şi altele concentric-
leptocentrice (localizate central). La limita dintre cortex şi stel se găsesc grupe compacte de
elemente mecanice, cu pereţii puternic îngroşaţi şi intens lignificaţi. Unele celule din cortex
şi din parenchimul fundamental al stelului sunt mult mai mari şi conţin rafide de oxalat de
calciu.
Rădăcinile adventive, formate de pe rizom, prezintă o structură primară, tipică
monocotiledonatelor, cu cele trei zone anatomice bine cunoscute: rizodermă, cortex şi stel.
Numărul perilor absorbanţi pe unitatea de suprafaţă este mare. Exoderma cuprinde 3-4
straturi de celule, a căror mărime descreşte de la exterior spre interior, simultan cu creşterea
în grosime a pereţilor lor; în felul acesta celulele din straturile interne iau aspectul unor
elemente tipic sclerenchimatice. Endoderma este încă de tip casparian. Stelul începe cu un
periciclu, ale cărui celule sunt aplatizate tangenţial şi cuprinde 18 fascicule de xilem ce
alternează cu tot atâtea fascicule de floem; cele dintâi au vasele cu pereţi foarte groşi şi
intens lignificaţi. Măduva este parenchimatic-celulozică, de tip meatic.
Ramificaţiile rădăcinilor adventive sunt mai subţiri, perii absorbanţi sunt mai
scurţi, celule exodermice au pereţi relativ subţiri, dar suberificaţi, stelul este subţire,
cuprinzând doar 8-10 fascicule de xilem, şi tot atâtea de floem, iar măduvă este subţire,
celulele componente având pereţi moderat îngroşaţi şi lignificaţi.
42
Structura aparatului vegetativ suprateran
La toate speciile de Asparagus investigate, tulpina supraterană prezintă o serie de
trăsături de structură comune (epidermă, scoarţă, periciclu sclerenchimatic, fascicule
vasculare de tip colateral inchis împlântate într-un parenchim fundamental), dar şi unele
diferite, mai cu seamă de ordin cantitativ (reprezentate în tabelul I) care pot servi totuşi
drept elemente de diagnoză.
Celulele epidermice sunt izodiametrice ori papiliforme, dar numai în coaste (A.
officinalis şi A. verticillatus), având peretele extern mai îngroşat decât ceilalţi şi acoperit de
o cuticulă groasă. Stomatele sunt localizate sub nivelul extern al epidermei, rezultând o
cameră suprastomatică relativ mică. Parenchimul cortical este omogen sau heterogen, iar
endodermă este de tip terţiar, caracteristică multor monocotiledonate.
Stelul este foarte gros şi începe cu un periciclu scelerenchimatic pluristratificat,
având celule cu pereţi extrem de groşi, dar moderat lignificaţi. Fasciculele vasculare sunt de
tip colateral închis, având xilemul de forma literei V, cu vasele de metaxilem foarte largi;
între braţele de xilem se află floemul, format din tuburi ciuruite şi celule anexe; la faţa
internă a xilemului se află câte un cordon de celule mici, parenchimatic-celulozice. După
mărime şi localizare, fasciculele vasculare sunt de mai multe categorii: (1) mici (localizate
la faţa externă inelului de sclerenchim periciclic); (2) mijlocii (complet împlântate în inelul
de sclerenchim periciclic: A. officinalis, A. pseudoscaber ori localizate la faţa internă a
acestuia: A. .tenuifolius, A. verticillatus); (3) mari (împlântate într-un parenchim
fundamental în cea mai mare parte sclerificat şi lignificat).
Centrul tulpinii este ocupat de o măduvă parenchimatic-celulozică, de tip meatic.
La toate speciile de Asparagus luate de noi în studiu, tulpinile aeriene
metamorfozate (cladodiile) prezintă un parenchim asimilator în totalitate de tip palisadic,
celulele din stratul intern fiind perpendiculare pe o teacă perifasciculară uni- sau
bistratificată.
Unele caractere histo-anatomice ale cladodiilor, menţionate şi de alţi autori [6], [11]
sunt reprezentate în tabelul I şi au implicaţii în taxonomie.
Epiderma prezintă celule mari, cu toţi pereţii ori numai cei periclini mai groşi decât
ceilalţi (A. pseudoscaber). Cuticula are grosime variabilă. Stomatele prezintă cameră
suprastomatică relativ adâncă şi strâmtă. Lemnul fasciculelor vasculare centrale este separat
de o masă compactă de fibre sclerenchimatice, cu pereţi puternic îngroşaţi, dar moderat
lignificaţi.
43
TABEL I Elemente de diagnoză a speciilor de Asparagus
Organ Caracter A. A. A. A.
vegetativ histo- officinalis verticillatus tenuifolius pseudoscaber
taxonomic
conturul circular circular circular Circular
secţiunii costat: 18- foarte slab necostat costat: 8 coaste
transversale 22 coaste costat: 2-3 foarte
coaste puţin proeminente
proeminente
organizarea omogenă omogenă omogenă heterogenă
TULPINA AERIANĂ
histologică a (celule (celule (celule (celule

parenchimului rotunjite) rotunjite) rotunjite) palisadice
cortical hipodermice: 2
straturi în
coaste şi 1
strat în
valecule;
celule
rotunjite)
numărul 7 7 13 8
fasciculelor
vasculare mari
conturul romboidal triunghiular circular - aproximativ
CLADODIE
secţiunii neregulat - triunghiular

transversale costat
numărul 2 4 2 7
fasciculelor
vasculare
Concluzii
Atât rizomul, cât şi tulpina aeriană au o structură anatomică caracteristică pentru

monocotiledonate.
Rizomul: cortex amilifer gros, dar fără endodermă de tip special; grupe compacte de
elemente sclerenchimatice în poziţie periclică; fascicule vasculare de tip colateral-închis şi
de tip concentric-leptocentric; celule foarte mari de parenchim cu rafide de oxalat de calciu.
Tulpina aeriană: epidermă puternic cutinizată; cortex extern compact
parenchimatic-asimilator şi cortex intern incolor, moderat colenchimatizat; pe alocuri,
cavităţi aerifere de origine schizogenă; stel delimitat la exterior de un inel sclerenchimatic
gros; fascicule vasculare mici spre exterior (aflate chiar la faţa externă a inelului de
sclerenchim), mijlocii (în grosimea inelului de sclerenchim) şi mari (la faţa internă a
inelului de sclerenchim, împlântate în parenchimul fundamental sclerificat şi lignificat).
44
Forma secţiunii transversale variază de la tipic circular la circular-costat, numărul
coastelor variind de la 2-3 (A. verticillatus) la 18-20 (A. officinalis).
Cladodiile, a căror structură anatomică se foloseşte în sistematica genului
Asparagus, sunt de natură axială, aşa cum au dovedit Barykina şi Gulenkova (1985). În
acord cu Tamanian (1975) şi Vlasova (1989), următoarele însuşiri cito-histo-anatomice au
valoare taxonomică pentru genul Asparagus: forma secţiunii transversale, caracterul
celulelor epidermice (cu sau fără monticuli proeminenţi), numărul straturilor palisadice,
gradul de sclerificare şi lignificare a parenchimului „medular”, numărul de fascicule
vasculare.
Dar, aşa cum ne-am pronunţat şi în alte cazuri, caracterele anatomice urmează a fi
folosite împreună cu cele morfologice pentru deosebirea speciilor de Asparagus, mai cu
seamă atunci când plantele nu sunt înflorite sau fructificate.
BIBLIOGRAFIE
1. BARYKINA R. P., GULENKOVA M. A., 1985 – Ontomorfogenez, anatomia i priroda listovidnyh organov
Asparagus sprengeri (Asparageae). Bot. Jurn. SSSR, 70, 3: 322-331
2. BLASBERG CH. H., 1932 - Phases of the anatomy of Asparagus officinalis. Bot. Gaz. 94: 206–214
3. CIOCÂRLAN V., 2000 – Flora ilustrată a României. Edit. Ceres, Bucureşti
4. CUSSET G., 1966 – Remarques sur l’éperon foliare des Asparagus. Bull. Soc. Bot. France, 113, 3-4: 141-
151
5. IVANOVA N. A., 1942 – Assimiliruiuşcie organy trib Asparageae i Rusceae. Bot. Jurn. SSSR, 27, 3-4: 48-
75
6. LUPUŞOR A. V., GORIANU G. M., SÂRGHIJ P. G., KOBĂLIT A. F., 1979 – Anatomiceskoe stronie
sparji lekarstvennoj (Asparagus officinalis). V. Sistematika, ekologhia: fiziologhia rastenij izdat. “Ştiinţa”,
Kişinev: 64-68
7. NAPP-ZINN KL., 1973, 1974 – Anatomie des Balttes. II. Blattanatomie der Angiospermen. In Handbuch
der Pflazenanatomie, Bd. VIII, 2A1-2, Gebrüder Borntraeger, Berlin
8. TAMANIAN K. G., 1975 – K anatomices-komu issledovaniiu kladodiev nekotoryh predstavitelej voda
Asparagus L.. Biol. Jurn. Armeni, 28, 5: 69-73
9. TOMA C., RUGINĂ R., COROLIUC A., COROLIUC I., 2002- Histo-anatomical researches upon some
caulinar metamorphosis. An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II a (Biol. veget.), 48: 11-18
10. VELENOVSKI J., 1903, - Zur Deutung der Phyllokladien der Asparageen. Beih. Z. Bot. Ctbl., 15: 257-268
11. VLASOVA N. V., 1989 – Sparji (Asparagus) Sibiri. Sitematika, anatomia, horologhia. Izdat. „Nauka”,
Novosibirsk
12. ZAHARIADI C., 1966 – Liliaceae. În Flora R. S. România, 11: 106-404, Edit. Acad. Rom., Bucureşti
13. ZWEIGELT F., 1913 – Was sind die Phyllokladien des Asparagen? Österr. Bot. Zeitschr., 63, 8-9: 7-8
Explicaţia planşelor (microfotografii originale)

Planşa I. Secţiuni transversale prin organele vegetative subterane şi supraterane la A. officinalis. Fig. 1-
Rizom (x100); Fig. 2, 3-Rădăcină adventivă (x200); Fig. 4- Ramificaţie a rădăcinii adventive (x200); Fig. 5, 6-
Tulpină aeriană (5-x40; 6- x200).
Planşa II: Secţiuni transversale prin organele vegetative aeriene la Asparagus sp. Fig. 7 – Fascicul conducător
din tulpina aeriană de A. officinalis (x400); Fig. 8- Tulpina aeriană de A. verticillatus (x200); Fig. 9- Tulpina
aeriană de A. tenuifolius (x200); Fig. 10, 11 - Tulpina aeriană de A. pseudoscaber (10- x40; 11- x200); Fig. 12 –
Cladodie de A. tenuifolius (x100).
Planşa III. Secţiuni transversale prin cladodii la Asparagus sp. Fig. 13, 14 - A. officinalis (13- x100; 14- x400);
Fig. 15, 16- A. verticillatus (15- x100; 16- x400); Fig. 17, 18 - A. pseudoscaber (17- x100; 18-x400).
45
C. TOMA şi colab. PLANŞA I
1
2
4
3
5
6
46
C. TOMA şi colab. PLANŞA II
7 8
10
12
11
47
C. TOMA şi colab. PLANŞA III
14
13
16
15

18
17
48
ASPECTE HISTO-ANATOMICE LA UNELE PLANTULE DE

DICOTILEDONATE, CU REFERIRE SPECIALĂ LA
TRANZIŢIA VASCULARĂ
RODICA RUGINĂ∗, RAMONA GALEŞ∗, LĂCRĂMIOARA IVĂNESCU∗, C. TOMA ∗

Abstract: The authors investigate the seedling structure of four dicotiledonous species (Daucus carota L.,
Heleborus odorus Waldst. et Kit., Paeonia tenuifolia L., Ranunculus ficaria L.) in order to underline the
ontogenesis of the vascular system.
Key words: seedling, structure, vascular transition
Introducere
Transformările ce au loc în stel o dată cu trecerea de la structura alternă a rădăcinii la

cea suprapusă a tulpinii, au făcut obiectul unui mare număr de lucrări apărute la începutul
secolului al XX- lea, întreprinse de către Şcoala botanică franceză [1], [4], [5], [8].
Diferitele teorii enunţate de către diferiţi fitotaxonomişti au constituit, de fapt, ipoteze şi s-
au finalizat cu teoria desmogenezei a lui G. Chauveaud, îmbrăţişată între altele de Lenoir şi
Troncher.
Lucrarea de faţă reprezintă continuarea unui subiect de asemenea factură, abordat
recent de către cercetători ai Şcolii de Anatomie vegetală din Iaşi [2], [3], [6], [7].
Materialul cercetărilor noastre este reprezentat de plantule de la 4 specii de

dicotiledonate (Daucus carota L., Heleborus odorus Waldst. et Kit., Paeonia tenuifolia L.,
Ranunculus ficaria L.). În vederea evidenţierii structurii plantulei şi, în special, a
fenomenului de tranziţie vasculară, s-au realizat secţiuni transversale prin organele axiale la
diferite niveluri: radăcină (la vârf şi la bază), hipocotil (la bază, mijloc, vârf, precum şi la
nodul cotiledonar), şi prin organele laterale (cotiledoane): prin peţiol şi limb (la mijloc).
Preparatele obţinute în urma colorării secţiunilor cu verde iod şi roşu rutheniu au fost
analizate la microscopul fotonic Novex (Holland) şi fotografiate digital la acelaşi
microscop.
La toate speciile analizate, germinaţia seminţelor este epigee.
∗
49
Daucus carota L. (familia Apiaceae) (Planşa I)
Rădăcina este protejată încă de rizodermă (cu un număr redus de peri absorbanţi),
exoderma prezentând celule mici, cu pereţi subţiri şi nesuberificaţi. Parenchimul cortical
este foarte subţire (4-5 straturi de celulele rotunjite), iar endoderma este încă de tip
casparian.
Stelul începe cu un periciclu format din celule mari, care se divid anti şi periclin pe
direcţia axei proto- şi metaxilem. La vârful rădăcinii, stelul are structură diarhă, ţesuturile
conducătoare fiind reprezentate de două arcuri de liber şi un corp lemnos central în care se
disting vasele de proto- şi metaxilem. Spre baza rădăcinii, se formează două arcuri
cambiale, care produc numeroase vase de lemn. La acest nivel, vasele de proto- şi
metaxilem sunt în curs de obliterare.
Hipocotilul este protejat pe toată lungimea sa de epidermă alcătuită din celule mici,
alungite tangenţial, cu pereţii intern şi extern mai îngroşaţi decât ceilalţi; peretele extern
este acoperit de o cuticulă subţire. Stomatele sunt rare şi siuate la acelaşi nivel cu celulele
epidermice. Parenchimul cortical este subţire (4-5 straturi de celule), parenchimatic-
celulozic, de tip meatic.
În lungul hipocotilului, cu excepţia regiunii nodului cotiledonar, stelul este protejat
de o endodermă de tip casparian. La baza hipocotilului, organizarea ţesuturilor
conducătoare este similară cu cea de la baza rădăcinii, cu deosebirea că cele mai multe vase
de metaxilem sunt obliterate, începând parenchimatizarea axei centrale a organului. Spre
vârful hipocotilului, ţesuturile conducătoare formează două fascicule suprapuse, vasele de
lemn primar fiind complet obliterate. La acest nivel, în dreptul fostelor vase de protoxilem
iau naştere primordii radicelare.
În regiunea nodului cotiledonar, axa hipocotilului este complet parenchimatizată, iar
ţesuturile conducătoare formează numeroase fascicule suprapuse (de tip colateral deschis),
dispuse pe un cerc şi separate de raze medulare foarte înguste. În fiecare cotiledon pătrund
câte 5 fascicule.
Cotiledonul prezintă teacă, peţiol şi limb. Peţiolul prezintă contur semilunar în
secţiune transversală cu două coaste obtuze şi este vascularizat de 4 fascicule (2 centrale
foarte apropiate şi câte unul spre creste). Limbul are formă eliptică şi prezintă structură
bifacială heterofacială, cu mezofilul diferenţiat în ţesut palisadic unistratificat (ori
bistratificat la margini) la faţa adaxială şi ţesut lacunos în rest. Nervura mediană este uşor
proeminentă la faţa abaxială şi cuprinde două fascicule vasculare mici, cu lemnul dispus
oblic faţă în faţă.
Helleborus odorus Waldst. et Kit. (familia Ranunculaceae) (Planşa II)

Rădăcina prezintă pe toată lungimea sa structură primară; perii absorbanţi sunt rari,
exoderma este încă nesuberificată, parenchimul cortical este gros (9 -10 straturi),
endodermă este încă de tip casparian.
Stelul este de tip diarh. Fasciculele de xilem prezintă puţine vase, procesul de
traheogeneză fiind încă în derulare. La faţa internă a fasciculelor de floem iau naştere
primele elemente cambiale.
Hipocotilul este foarte scurt şi protejat de epidermă (celule mari, cu pereţii intern şi
extern mai groşi, cel din urmă fiind acoperit de o cuticulă subţire). Scoarţa este groasă (10-
50
11 straturi), parenchimatic-celulozică de tip meatic. Pe toată lungimea hipocotilului, cu
excepţia regiunii nodului cotiledonar, scoarţa se termină cu o endodermă de tip casparian.
La baza hipocotilului, procesul de traheogeneză s-a încheiat, centrul organului fiind
ocupat de ultimile vase de metaxilem formate în cursul ontogenezei. Spre mijlocul
hipocotilului, cambiul a produs deja numeroase vase, care formează un corp lemnos central,
liberul fiind grupat în 4 fascicule situate lateral. Spre vârful hipocotilului, vasele de proto-
şi de metaxilem se lizeză progresiv, începând procesul de parenchimatizare a axei
organului. Imediat sub nodul cotiledonar, lemnul este grupat în 4 fascicule, care se
suprapun celor de liber, rezultând astfel cele 4 fascicule libero-lemnoase de tip colateral
deschis. În fiecare cotiledon pătrunde câte un singur fascicul libero-lemnos, celelalte două
rămase vor vasculariza epicotilul.
Cotiledonul prezintă peţiol şi limb. Peţiolul are contur semilunar în secţiune
transversală şi este vascularizat de un singur fascicul conducător libero-lemnos. Limbul este
eliptic alungit şi prezintă o structură bifacială heterofacială cu mezofilul diferenţiat în ţesut
palisadic unistratificat la faţa adaxială şi ţesut lacunos foarte lax în rest. Nervura mediană
este puţin proeminentă la faţa abaxială a limbului, cuprinzând un singur fascicul libero-
lemnos. La marginile limbului, celulele epidermice sunt papiliforme.
Paeonia tenuifolia L. (familia Ranunculaceae) (Planşa III)

Rădăcina are structură primară. Rizoderma este în curs de exfoliere. Scoarţa este
groasă, parenchimul cortical fiind alcătuit din 9 -10 straturi de celule rotunjite. Exoderma
prezintă celule mici cu pereţi slab suberificaţi, iar endoderma este încă de tip casparian.
Stelul este de tip diarh şi începe cu un periciclu uni- sau bistratificat, în care unele
celule se divid periclin şi anticlin. La faţa internă a celor două fascicule de floem se
formează deja elemente de cambiu. În dreptul vaselor de proxilem se formează primodii
radicelare.
Hipocotilul este protejat pe toată lungimea sa de epidermă (celule mici, cu peretele
extern mai gros decât ceilalţi şi acoperit de o cuticulă subţire).
La bază, hipocotilul este uşor tuberizat, ca urmare a dezvoltării puternice a scoarţei
(15-16 straturi de celule mari), care se termină cu o endodermă de tip casparian. La acest
nivel, stelul are structură asemănătoare cu cel de la baza rădăcinii; deosebirea constă în
faptul că fasciculele de lemn sunt mai mari şi unite în centru prin vasele de metaxilem, iar
cambiul (de contur circular-eliptic) a produs deja câteva vase de xilem.
Spre mijlocul hipocotilului, vasele de protoxilem şi de metaxilem se obliterează
progresiv, începând astfel procesul de parenchimatizare a axei organului. Spre vârful
hipocotilului, cambiul (cu 3-4 straturi de celule) produce spre exterior grupe mici de
elemente floemice, iar spre interior, numeroase vase de xilem grupate în mai multe
fascicule. Astfel, în 4 puncte opuse laterale protoxilemului se formează câte un fascicul
suprapus, iar între acestea din urmă se găsesc alte 4 fascicule doar cu xilem tangenţial.
La nodul cotiledonar se disting 6 fascicule libero-lemnoase, dintre care cele 4 situate
lateral sunt destinate a pătrunde câte două în fiecare cotiledon, iar celelalte două, în epicotil;
în acesat din urmă se vor individualiza ulterior 4 fascicule libero-lemnoase, dintre care 3
foarte mici vor pătrunde în frunza primordială şi unul, mai mare, este situat opus faţă de
acestea.
51
Cotiledonul este alcătuit din peţiol şi limb. Peţiolul prezintă contur semilunar în
secţiune transversală, fiind vascularizat de 3 fascicule (unul mare, arcuat, situat central şi
două mai mici, laterale). Limbul are formă eliptic - alungită şi prezintă o structură bifacială
heterofacială, cu mezofilul diferenţiat în ţesut palisadic unistratificat (cu celule foarte
scurte) la faţa superioară şi ţesut lacunos (13-14 straturi) în rest.
Ranunculus ficaria L. (fam. Ranunculaceae) (Planşa IV)

Spre deosebire de celelalte specii analizate, la care morfologia plantulei este tipică
dicotiledonatelor (rădăcină principală cu rădăcini secundare, hipocotil, 2 cotiledoane,
epicotil şi un număr variabil de nomofile), plantula de R. ficaria prezintă: rădăcină
principală cu numeroase rădăcini secundare (unele lungi, altele scurte şi tuberizate),
hipocotil foarte scurt care poartă în vârf un cotiledon cu peţiol foarte lung şi o “bractee”
(posibil, considerată al 2-lea cotiledon) ce protejează o axă, probabil cu valoarea de vârf
vegetativ.
Rădăcina principală prezintă structură primară cu rizodermă lipsită de peri
absornaţi. Stelul este de tip diarh, fasciculele vasculare sunt mici, cele de xilem unindu-se la
centru prin vasele mari de metaxilem.
Rădăcina tuberizată are atât rol de depozitare (datorită dezvoltării puternice a
scoarţei: 21-22 straturi de celulele cu numeroase granule de amidon), cât şi rol absorbant
(datorită numeroşilor peri absorbanţi). Ţesuturile conducătoare formează 4 fascicule de
xilem alcătuite din puţin vase (înconjurate de celule de parenchim lemnos celulozic) şi doar
3 de floem foarte mici, formate din 2-3 tuburi ciuruite şi tot atâtea celule anexe. Centrul
organului este ocupat de o măduvă groasă, parenchimatic-celulozică.
Hipocotilul este protejat de epidermă. Scoarţa este groasă (9-10 straturi de celule) cu
numeroase cavităţi aerifere mari şi se termină cu o endodermă de tip casparian, care
urmează forma sinuoasă (asemănătoare literei V) a stelului. La baza hipocotilului, ţesuturile
conducătoare formează 2 fascicule mari de xilem care se unesc la centru prin vasele de
metaxilem şi 3 fascicule de floem, dintre care 2 situate suprapus celor de lemn şi unul
lateral; la partea internă a acestuia din urmă au apărut câteva elemente cambiale, care au
produs deja 2-3 vase de lemn tangenţial. Spre vârful hipocotilului se formează mai multe
arcuri cambiale care vor produce fascicule suprapuse (libero-lemnoase). Vasele de xilem
centrale se lizează progresiv, începând astfel procesul de parenchimatizare a axei organului.
Cotiledonul. În secţiune transversală, peţiolul prezintă contur eliptic în zona
mijlocie şi alungit pe direcţia adaxial-abaxială; spre vârf, faţa adaxială devine plană,
mărginită de 2 aripi scurte, formate numai din epiderme. Parenchimul fundamental prezintă
numeroase cavităţi aerifere mari. Ţesuturile conducătoare sunt grupate în 3 fascicule libero-
lemnoase (2 mai mici, adaxiale şi unul mare, abaxial).
Limbul are formă circulară cu marginile crenate şi prezintă o structură bifacială
heterofacială, cu mezofilul diferenţiat în ţesut palisadic unistratificat sub epiderma
superioară şi ţesut lacunos (7-8 straturi) sub cea inferioară.
“Bracteea” este sesilă şi prezintă o formă ovată, cu vârful prelung; în secţiune
transversală se observă că cea mai mare parte din lungimea ei este rulată; nu prezintă nici
stomate şi nici peri. Mezofilul este gros (9-10 straturi) cu numeroase cavităţi aerifere mari;
în zona mijlocie a limbului şi se subţiază progresiv spre margini, până când acestea din
52
urmă sunt alcătuite numai epiderme. Fasciculele conducătoare libero-lemnoase sunt
numeroase (5-7), mici şi înconjurate de câte o teacă parenchimatică unistratificată.
Concluzii
Studiul structurii aparatului conducător al rădăcinii, hipocotilului şi epicotilului

plantulelor constituie încă o provocare pentru histo-anatomişti.
Conform teoriei desmogenezei eleborată de Chauveaud, modificările aparatului
vascular survenite în decursul ontogenezei plantulelor reprezintă stadii diferite de evoluţie
ale acestuia. Astfel, trecerea de la structura alternă a rădăcinii la cea suprapusă a tulpinii
(epicotilului) se face printr-o fază intermediară, şi anume cea tangenţială. Totodată, corpul
lemnos central propriu rădăcinii, dar şi hipocotilului (la diferite niveluri), trece prin faza de
parenchimatizare a axei, o dată cu trecerea la faza suprapusă.
La materialul investigat de noi, modificările aparatului vascular apărute în lungul
axei rădăcină – hipocotil diferă în funcţie de specie dar şi pe parcursul perioadei de timp
urmărite. Astfel, la Helleborus odorus Waldst. et Kit., Paeonia tenuifolia L. şi Ranunculus
ficaria L., aceste transformări se produc în treimea mijlocie a hipocotilului, iar la Daucus
carota L., în cea superioară. O notă aparte o constituie coexistenţa fazei tangenţiale cu cea
suprapusă la Paeonia tenuifolia L.
BIBLIOGRAFIE
1. CHAUVEUAUD G., 1911- L’appareil conducteuer des plantes vasculaires et les phases principales de son
évolution. Ann. Sci. Nat., Bot., sér. 9, 13:114-438
2. GALEŞ R. C., TOMA C., 2007 – Aspecte morfologice şi histo-anatomice la plantule de Euphorbia lathyris
L. în relaţie cu tranziţia vasculară, Rev. Med. Chir. Soc. Med. Nat. Iaşi, 111, 2, supl. 2: 31-37
3. GALEŞ R. C., TOMA C., 2008- Dezvoltarea aparatului vegetativ la Euphorbia helioscopia L. în cursul
ontogenezei, Rev. Med. Chir. Soc. Med. Nat. Iaşi, 112, 2, supl. 1: 226-230
4. HAYWARD H., 1967 - The structure of economic plants. Ed. J. Cramer, New York
5. LENOIR M., 1920 - Evolution du tissus vasculaire chez quelques plantules de Dicotylédones. Ann. Sci. Nat.,
Bot., sér. 10, 2: 1-123
6. RUGINĂ R., TOMA C., IVĂNESCU L., 2006- Morphological and histo-anatomical aspects at some
dicotiledoante seedlings related to the vascular transition. An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II a (Biol.
veget.), 52: 123-131
7. TOMA, C., GALEŞ R. C., 2007 – Histo-anatomical aspects regarding the ontogeny of the Hippophae
rhamnoides L. (Elaeagnaceae) seedling, Rom. Biol. Sci., 5, 1-2: 138-139
8. TRONCHET A., 1930 – Recherches sur le types d’organisation les plus répandus de la plantule des
Dicotylédones. Leurs principales modifications, leur rapports. Extr. D’Arch. Bot., 4, 1: 1-237
Explicaţia planşelor (microfotografii originale (x40 – ansamblu; x200- detaliu) ale secţiunilor transversale prin
organele axiale şi laterale ale plantulei)
Planşa I. Ontogeneza sistemului vascular la plantula de Daucus carota L.
Planşa II. Ontogeneza sistemului vascular la plantula de Helleborus odorus Waldst. et Kit.
Planşa III. Ontogeneza sistemului vascular la plantula de Paeonia tenuifolia L.
Planşa IV. Ontogeneza sistemului vascular la plantula de Ranunculus ficaria L.
Abrevieri: Ax (B)- „axa” protejat de „bractee”; B- „bractee”; C- cotiledon; E- epicotil, H1, H2....Hx- niveluri
diferite (de la bază spre vârf) ale hipocotilului; Hnc – nod cotiledonar; Lc –limbul cotiledonului; P c – peţiolul
cotiledonului; R- rădăcină; Rt- rădăcină tuberizată.
53
RODICA RUGINĂ şi colab. PLANŞA I
Rb H1 H2
H3 H4 H5
Hnc1 Hnc2 E+C1
Pc
Lc
E+ C1+C2+ N Lc
54
RODICA RUGINĂ şi colab. PLANŞA II
Rb H1 H2
H3 Hnc Hnc’
E Lc
E+C1+C2
Lc
Lc
55
RODICA RUGINĂ şi colab. PLANŞA III
Rb1 Rb2 H1
H2 H3 H4
Hnc E+C1+C2 E+C1+C2+N
E +N Pc Lc
56
RODICA RUGINĂ şi colab. PLANŞA IV
Lc
Pc
R
Rt
B
Rt
H
R
H1 H2
Lc
Pc Pc
Ax(B)
B B
57
CONTRIBUŢII LA STUDIUL HISTOANATOMIC AL SPECIEI LATHRAEA

SQUAMARIA L.
ASPAZIA ANDRONACHE ∗, C. TOMA ∗∗
Abstract: The present paper shows the results of histo-anatomical research studies made on a parasitic
plant species from Romania: Lathraea squamaria. The authors investigate the structure of vegetative
organs (haustoria, stem, leaf). The analysis of the haustorium at holoparasitic plants has allowed the
identification of the presence, within the haustorium parenchyma, of woody tissue; on the sections there
can be observed direct contact between the woody vessels of the haustorium and the ones of the host
plant. These aspects prove the fact that holoparasites extract a large part of the water with mineral
nutrients of the host plant, this observation completing the literature data, that states the idea that
holoparasites use only the organic solutes from the host plant. he distribution pattern of the vascular
tissues, as well as the formation manner of the haustoria and their exogenous origin, prove once more that
the haustoria does not represent a root or a metamorphosed stalk, but a specialized organ, perfectly
adapted to its absorption function. The Lathraea leaves, reduced to scales, have an extremely simple
structure, their mesophyll being reduced, which is strongly correlated with the loss of their photosynthetic
capacity.
Key words: Lathraea, anatomy, vegetative organs
Introducere
Familia Scrophulariaceae face parte din Ordinul Tubiflorales, Subclasa Sympetalae,

Clasa Dicotyledonatae, Încrengătura Spermatophyta (Anthophyta) [11]. Această familie
cuprinde plante erbacee, anuale, bienale sau perene, rar subfrutescente, foarte rar arbuşti,
excepţional arbori, cu tulpina simplă sau ramificată. Unele specii sunt semiparazite, altele
parazite pe plante superioare. Florile sunt axilare, hermafrodite, de regulă cu simetrie
bilaterală (zigomorfe), cu prefloraţie imbricată, solitare sau grupate în fascicule axilare şi
alcătuind inflorescenţe racemoase simple, spiciforme, adesea paniculat-ramificate.
Familia cuprinde aproximativ 200 de genuri şi circa 3000 de specii larg răspândite pe
Glob. Pe lângă speciile libere şi semiparazite pe care le grupează, în cadrul acestei familii
se întâlneşte şi genul holoparazit Lathraea, care prezintă 3 specii răspândite în zonele
temperate [11].
Lathraea squamaria L., numită popular şi muma-pădurii, este o specie perenă,
holoparazită (lipsită de clorofilă), înaltă de 10-25 cm (foto 1).
Rizomul este puternic ramificat şi acoperit foarte des cu serii de solzi groşi, albi (foto
2), la interior lacunoşi, care dispar la bătrâneţe. Rădăcina este ramificată şi situată la capătul
inferior al rizomului, cu ramuri subţiri, înconjurând rădăcina arborelui parazitat.
Tulpina aeriană este erectă sau flexuoasă, albă, groasă, cărnoasă, cu solzi dinţaţi,
plani, palizi, ovat-rotunzi (Foto 3).
∗
Colegiul Naţional “E. Hurmuzachi” Rădăuţi, Calea Bucovinei Nr.5, 725400 Suceava;
∗∗
58
Planta se dezvoltă primăvara şi are flori pedicelate, dispuse în raceme dense,
unilaterale, la început nutante.
Lathraea trăieşte subteran şi numai după 10 ani emite o tulpină aeriană. După
înflorire seminţele se maturează şi se împrăştie repede. Părţile subterane pot ocupa
suprafeţe de până la 1 m2.
În ţara noastră este frecventă de la câmpie până în regiunea montană, iar arealul
general al speciei este reprezentat de Eurasia. În Europa lipseşte în părţile din nord şi din
sud [3].
Material şi metode
Materialul analizat de noi a fost colectat din pădurea de pe malul râului Putna
(localitatea Putna, judeţul Suceava), în luna mai 2004. În lucrarea de faţă vom prezenta
câteva date privind structura rizomului, a haustorului, a tulpinii aeriene, a solzilor şi a
bracteei.
Materialul a fost fixat în alcool etilic 70%, secţionat (transversal şi superficial) la
microtomul de mână şi la criotom, după care a fost colorat cu roşu rutheniu şi verde iod.
Secţiunile astfel obţinute au fost montate în glicerogelatină, analizate la microscopul optic
Novex (Holland) şi fotografiate cu aparatul foto Canon.
Haustorul
Haustorii se prezintă ca nişte tuberculi mici semi-globulari, albicioşi când sunt tineri
şi bruni la maturitate, fiind formaţi dintr-o parte externă şi una internă ce pătrunde până în
lemnul gazdei (fig. 1).
Din cilindrul central al rădăcinii de origine a haustorului se desprinde un cordon de
traheide care străbate parenchimul haustorului şi vine în contact cu sistemul radicular al
gazdei (fig. 2).
În vecinătatea acestor vase lemnoase nu se observă tuburi ciuruite. La exteriorul
haustorului se află un strat de celule suberificate. Aderenţa haustorului la suprafaţa rădăcinii
gazdă este asigurată de nişte celule papiliforme. Celulele terminale ale haustorului se
bifurcă uneori, având o direcţie de dezvoltare divergentă (fig. 3).
În ceea ce priveşte originea haustorilor, ei rezultă pe cale exogenă, în urma
dezvoltării ţesutului cortical al rădăcinii de origine; deci haustorii nu reprezintă rădăcini
modificate.
Haustorii se fixează pe toate organele subterane vii ale plantelor vasculare, uneori
chiar pe organe moarte sau pe corpuri inerte. Stadiul avansat de dezorganizare a rădăcinii
moarte (parenchimul cortical dezorganizat în totalitate, parenchimul cilindrului central cu
urme de degenerare) demonstrează că moartea sa nu a fost produsă de haustor (care este
relativ tânăr) ci că acesta s-a fixat pe rădăcina deja moartă (fig. 4).
Când haustorii parazitează organe subterane vii, ei absorb din acestea seva brută,
asigurându-şi astfel necesarul de apă şi săruri minerale. După ce se fixează, haustorii
continuă să exercite o acţiune digestivă asupra ţesuturilor gazdă vecine prin intermediul
enzimelor produse. Ei digeră şi absorb parţial pereţii şi conţinutul celulelor, în special
amidonul, pe care îl transformă înainte de a-l absorbi în compuşi intermediari, precum
59
eritrodextrina. Acest mod de procurare a hidraţilor de carbon poate reprezenta în primul
rând o adaptare a unei specii la un mod de viaţă subteran (unde asimilaţia carbonului este
imposibilă) şi nu o regresie datorată viaţii parazitare[2].
Tulpina
Rizomul (partea bazală, subterană a tulpinii) are deja structură secundară la nivelul
cilindrului central (foto 4).
Epiderma se exfoliază parţial. Pe suprafaţa tulpinii subterane se observă solzi care,
prin baza lor, fac corp comun cu scoarţa şi în care se observă cordoane libero-lemnoase
ramificate.
Faţă de tulpina aeriană, scoarţa este mult mai groasă şi conţine numeroase granule de
amidon, de formă şi mărime diferită (foto 7).
Pe baza activităţii cambiului se formează un inel extern, subţire, de liber (alcătuit din
tuburi ciuruite, celule anexe şi celule de parenchim liberian; elementele liberului primar au
pereţii uşor colenchimatizaţi) (foto 5) şi un inel intern de lemn secundar, cu numeroase vase
de diametru diferit, dar separate numai de celule de parenchim celulozic; aşadar, cambiul
nu formează şi fibre lemnoase (foto 6). Măduva este mult mai subţire faţă de cea din tulpina
aeriană.
Tulpina aeriană (sub inflorescenţă) prezintă o structură tipic primară (fig. 5).
Epiderma este formată din celule mici, izodiametrice sau uşor alungite tangenţial, cu
pereţii intern şi extern uşor mai îngroşaţi decât ceilalţi. Peretele extern este acoperit de o
cuticulă subţire. Pe alocuri se observă peri secretori pluricelulari, relativ scurţi, cu glanda
sferică, pluricelulară.
Scoarţa este groasă, omogenă, parenchimatic-celulozică, de tip meatic, celulele
conţinând granule de amidon foarte mari (foto 8).
Cilindrul central este foarte gros şi cupride un inel de fascicule libero-lemnoase de
tip colateral deschis şi o măduvă foarte groasă, parenchimatic-celulozică, de tip meatic,
celulele componente conţinând granule de amidon. Fasciculele conducătoare, în număr
foarte mare (35-50), au mărime diferită, fiind separate de raze medulare mai strâmte sau
mai largi. Liberul este format din tuburi ciuruite şi celule anexe, iar lemnul, din vase
dispersate neregulat şi separate de celule de parenchim lemnos celulozic. Cambiul se
continuă şi în poziţie interfasciculară, realizându-se astfel un inel de cambiu continuu, mai
gros în poziţie intrafasciculară; la acest nivel cambiul nu a produs încă elemente de lemn
secundar (nici vase, nici fibre lemnoase).
Solzii
În ceea ce priveşte aspectul exterior şi dispoziţia solzilor, aceştia sunt opuşi şi alterni
de la un verticil la altul; sunt sesili, cordiformi, uneori deformaţi în urma contactului cu un
corp străin. Consistenţa solzilor este cărnoasă, autorul considerând, din acest motiv, că ei nu
pot reprezenta frunze atrofiate. Culoarea solzilor este albicioasă, neprezentând clorofilă şi
conţinând numeroase camere interioare ce se văd prin transparenţă. Aceste camere interne
se prezintă sub forma unor raze drepte sau ondulate care pornesc de la bază, dintr-un fel de
vestibul de forma unui arc (fig. 6).
Conturul secţiunii transversale are formă de panglică lată, mai subţire spre margini,
uşor vălurată la faţa inferioară ( foto 9).
60
Suprafaţa externă a solzilor este acoperită de o epidermă care, la origine, a fost
epiderma feţei superioare; epiderma inferioară formează aici faţa internă care căptuşeşte
camerele interioare. Celulele epidermei externe prezintă pereţi uşor ondulaţi (văzute de
faţă); în secţiune transversală, celulele epidermice sunt aplatizate, cu pereţii subţiri, cel
extern fiind slab cutinizat. Prin transparenţă se văd numeroase şi mari granule de amidon.
Stomatele lipsesc.
Epiderma internă acoperă pereţii interni ai camerelor; ea nu prezintă niciodată
stomate, iar pereţii celulelor sunt subţiri, majoritatea formând peri glandulari. Într-o
secţiune transversală prin regiunea mediană, camerele interne prezintă un contur sinuos şi
neregulat (fig. 7).
Mezofilul este foarte gros, omogen, format din celule rotunjite sau eliptice, pline cu
granule de amidon, mai mici la faţa inferioară şi mult mai mari la faţa superioară (foto 10).
În grosimea mezofilului se află numeroase cavităţi interne de formă şi mărime diferită
(circulare, piriforme, lenticulare, eliptice ori alungite) care ne apar ramificate pe secţiune
transversală. Toate aceste cavităţi sunt tapisate de o epidermă internă (care corespunde
epidermei inferioare), formată din celule uşor alungite tangenţial, cu toţi pereţii subţiri (foto
11).
În epiderma internă se află numeroşi peri secretori pluricelulari: unii formaţi dintr-o
celulă bazală, un pedicel unicelular şi o glandă mare, tetracelulară, cu celulele dispuse în
cruce (glande pedicelate) şi alţii sesili, cu o celulă bazală mare, eliptică, pe care se află 4
celule alungite şi paralele (glandele sesile) (foto 12).
Mezofilul de la faţa inferioară (straturile de celule care înconjoară camerele interne)
prezintă celule mici, care lasă între ele meaturi; restul mezofilului (care corespunde feţei
superioare), este format din celule poliedrice cu numeroase granule de amidon
voluminoase, care lasă între ele numeroase lacune aerifere. Interiorul camerelor prezintă
peri secretori atât de numeroşi încât epiderma internă este căptuşită aproape în totalitate de
aceştia. Perii glandulari sunt de două tipuri: unii formaţi dintr-un pedicel unicelular şi o
glandă tetracelulară, cu celule dispuse în cruce (glande pedicelate sau stipelate), alţii
formaţi din 4 celule alungite paralel, dispuse pe o celulă epidermică mai mare, de formă
eliptică (glande sesile) (fig. 8).
Ţesuturile conducătoare sunt slab dezvoltate, formând fascicule libero-lemnoase
mici, de tip colateral, dispersate neregulat în toată grosimea mezofilului şi având orientare
diferită; puţine sunt fasciculele de tip colateral deschis, cu lemul orientat spre faţa
superioară şi liberul spre cea inferioară. Liberul este redus doar la câteva tuburi ciuruite şi
celule anexe. Fasciculele conducătoare (unele secţionate transversal şi altele oblic) prezintă
un număr mare de ramificaţii.
În ceea ce priveşte rolul acestor solzi, el a fost extrem de controversat de-a lumgul
timpului: Kerner şi Wettstein [cf. 2] le atribuie un rol de capcane carnivore iar [cf. 2]
consideră că solzii au rol în producerea unor secreţii calcaroase. Ulterior, aceste ipoteze au
fost infirmate, considerându-se, de fapt, că rolul esenţial al acestor solzi este de a elimina
excesul de apă, asigurând astfel un „ciclu al transpiraţiei ”. Ipoteza privind rolul carnivor al
acestor glande a fost sugerată de prezenţa în camerele interne a unor diatomee, parameci
sau alţi infuzori; Scherffel demonstrează însă că aceste cavităţi nu prezintă aparatul necesar
capturării unor organisme animale, iar perii secretori nu se află în contact cu sistemul
61
vascular (cum este firesc în cazul unor glande digestive). Acest lucru demonstrează, o dată
în plus, că perii secretori din cavităţile interne au rol de hidatode prin care se elimină
excesul de apă şi substanţele de excreţie ale parazitului [5].
Lathraea se întâlneşte doar în zone umede, unde solul este mereu impregnat cu o
cantitate mare de apă. La aceasta se adaugă şi lipsa tuturor organelor aeriene în cea mai
mare parte a anului, fapt ce împiedică emisia apei sub formă de vapori. Circuitul sevei brute
în aceste condiţii şi absorbţia sa din vasele gazdei nu se poate face decât prin evacuarea
apei sub formă lichidă; acest proces (care înlocuieşte transpiraţia) este indispensbil pentru
viaţa parazitului. O dată cu excesul de apă, planta elimină şi deşeurile rezultate în urma
activităţilor celulare proprii (fosfaţi, sulfaţi amoniacali etc).
Un alt rol important al solzilor este acela de organe de rezervă pentru amidon.
Actual se consideră că genul Lathraea reprezintă un exemplu de adaptare la viaţa
subterană, parazitismul său fiind accidental, determinat de creşterea într- un loc obscur,
ceea ce a dus la dispariţia în totalitate a clorofilei şi a obligat planta să ducă un mod de viaţă
holoparazit [2].
Bracteea
Bracteile sunt foarte subţiri, cu structură omogenă, având având formă de panglică
lată şi subţire în secţiune transversală (Fig. 9).
Epiderma prezintă celule izodiametrice, cu toţi pereţii subţiri.
Mezofilul este omogen, format din celule izodiametrice, rotunjite, ce lasă meaturi
sau lacune aerifere mici între ele.
Ţesuturile conducătoare formează mai multe (8-10) fascicule libero-lemnoase în
mezofil, dispuse la faţa superioară. Toate fasciculele au puţine elemente conducătoare, mai
ales liberiene, iar vasele de lemn au pereţi moderat lignificaţi.
Spre margini, bracteile sunt mai subţiri, mezofilul fiind redus la 3-4 straturi de
celule, iar fasciculele conducătoare lipsesc.
Concluzii
Analiza structurii haustorului la plantele holoparazite ne-a permis să evidenţiem

prezenţa în masa de parenchim haustorial doar a ţesutului lemnos; pe secţiunile realizate,
am observat contactul direct dintre vasele lemnoase ale haustorului şi cele ale gazdei.
Aceste aspecte demonstrează faptul că plantele holoparazite extrag şi o bună parte din seva
brută a plantei gazdă, constatare ce vine să completeze datele din literatură, care susţin
ideea că holoparazitele utilizează doar seva elaborată din planta gazdă. Rolul ţesutului
liberian este preluat, în cazul haustorului, de nişte celule parenchimatice, umflate la capete,
care extrag substanţele organice din planta gazdă (după o prelucrare prealabilă a acestora).
Haustorul se formează prin multiplicarea unor celule corticale ale tulpinii, deci are
origine exogenă; el se fixează (ca o ventuză) cu ajutorul unor celule speciale pe rădăcina
plantei gazdă.
Frunzele de la Lathraea squamaria sunt reduse la solzi şi au o structură extrem de
simplă, mezofilul lor fiind redus, ceea ce este în strânsă corelaţie cu pierderea capacităţii lor
fotosintetice.Ei sunt perfect adaptaţi pentru funcţia lor de excreţie, prezentând un număr
mare de peri secretori la nivelul epidermei interne, ce căptuşeşte camerele acvifere
62
ramificate din interiorul mezofilului; cantitatea mare de amidon din parenchimul solzilor
foliari demonstrează şi rolul lor în depozitarea substanţelor de rezervă.
BIBLIOGRAFIE
1. ANDRONACHE A., TOMA C., TOMA I., 2006 – Diversitatea histologică a haustorului la specii de plante
hemiparazite şi holoparazite din flora României. Contribuţii botanice, Univ. „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca,
XLI
2. CHEMIN E., 1920 – Observations anatomiques et biologiques sur le genre Lathraea. Ann, Sci. Nat., Bot.,
Sér. 2, 10: 125-272
3. CIOCÂRLAN V., 2000 – Flora ilustrată a României. Ed. Ceres, Bucureşti
4. DEVAULT P. M., RUSSO N. M., LUSSON N. A., P. A. THALOUARN, 1996 - Organization of the
reduced plastid genome of Lathraea clandestina, an achlorophyllous parasitic plant. Physiologia Plantarum
96: 674-682
5. METCALFE C. R., CHALK L., 1972 – Anatomy of the Dicotyledons, II, Clarendon Press, Oxford, pag. 978-
988, 1188-1194, 1195-1201
6. ŞTEFAN N., IVĂNESCU L.a, 2002 - Morfologie şi taxonomie vegetală. Ed. Univ. “Al. I.Cuza”, Iaşi
7. TOMA C., 1975, 1977 – Anatomia plantelor. I. Histologie. II. Structura organelor vegetative şi de
reproducere. Ed. Univ. “Al.I.Cuza”, Iaşi
8. TOMA C., 2002 – Strategii evolutive în regnul vegetal. Ed. Univ. “Al.I.Cuza”, Iaşi
9. TOMA C., Niţă Mihaela, 1995 – Celula vegetală. Ed. Univ. “Al. I. Cuza”, Iaşi
10. TOMA C., GOSTIN I., 2000 – Histologie vegetală. Ed. Junimea Iaşi
* * * 1961– Flora R.P.Române, – vol.VII, Ed. Acad. R.P.R., Bucureşti: 33 - 72
Explicaţia planşelor
fig. 1 – Lathraea squamaria: rădăcină cu 5 haustori în diverse stadii de dezvoltare pe rădăcina gazdă; fig. 2 –
Haustorul de Lathraea squamaria fixat pe o rădăcină tânără de Acer campestre (t.p.=tulpina parazitului;
h.=haustor; t.g.=tulpina plantei gazdă); Fig. 3 – Lathraea squamaria: o extremitate a unui haustor ce a pătruns într-
o rădăcină de Acer campestre (cel. haust.= celule ale haustorului; ţ. lm.= ţesut lemnos; mdv.= măduvă); Fig. 4 –
Haustor de Lathraea clandestina pe o rădăcină moartă (h.=haustor; r.=rădăcina moartă); Fig. 5 – Lathraea
squamaria: tulpina aeriană (secţ. transv.); Fig. 6 – Lathraea clandestina: solz (cam.= camere vizibile prin
transpatenţă; vestib.= vestibul); Fig. 7 – Lathraea squamaria: secţiune transversală prin solz (epid.= epidermă;
mzf.= mezofil; cam.= camere interne; fasc. lb.- lm.= fascicule libero- lemnoase); Fig. 8 – Lathraea clandestina-
epiderma internă văzută de faţă; Fig. 9 - Lathraea squamaria: bracteea (secţ. transv.)
Foto 1 - Lathraea squamaria; Foto 2 - Lathraea squamaria: tulpina floriferă; Foto 3 - Lathraea squamaria: solzi
subterani; Foto 4 – Lathraea squamaria: tulpina subterană (secţ. transv.); Foto 5 - Lathraea squamaria: tulpina
subterană (secţ. transv.); Foto 6 - Lathraea squamaria: tulpina subterană- ţesutul lemnos (secţ. transv.); Foto 7 -
Lathraea squamaria: tulpina subterană- scoarţa bogată în granule de amidon (secţ. transv.); Foto 8 – Lathraea
squamaria: tulpina aeriană (secţ. transv.); Foto 9 - Lathraea squamaria: solzul (secţ. transv.); Foto 10 – Lathraea
squamaria: solzul (secţ. transv.); Foto 11 - Lathraea squamaria: solzul- epiderma inferioară (secţ. transv.); Foto
12 - Lathraea squamaria: păr glandular pedicelat (secţ. transv.)
63
ASPAZIA ANDRONACHE, C. TOMA PLANŞA I
t. p.
h.
fig. 1 t.g.
cel.
haust.
fig. 2
ţ. lm.
mdv.
h.
r.
fig. 3
epid.
fig. 4
scţ.
ţ. lb.
cam.
pcb.
vestib.
ţ. lm.
fig. 6
Fig. 5
64
ASPAZIA ANDRONACHE, C. TOMA PLANŞA II
epid.
mzf.
cam.
fasc. lb.- lm.

Fig. 7
Fig. 8
epid. sup.
ţ.lm.
ţ.lb.
Fig. 9 mzf.
65
ASPAZIA ANDRONACHE, C. TOMA PLANŞA III
Foto 1 Foto 2 Foto3
Foto 4 Foto 5 Foto 6
66
MACROSPOROGENEZA ŞI GAMETOFITUL FEMININ LA EPHEDRA

DISTACHYA L.
GENŢIANA MIHAELA IULIA PREDAN *, IRINA GOSTIN **
Abstract. In this paper we present our results on the morphology and evolution of female reproductive
structures of Ephedra distachya L. plants collected in various places of Romania and Bulgaria. With light
microscope (LM) we point out the differentiation of nucellus and both outer and inner envelopes of ovules
(the periant and the tegument itself) and stages of the megaspore evolution. Our developement study
extends from the megasporal mother cell differentiation, following by thr two- and four-nuclear
cenomegaspore and by a coenocytic gametophyte. In this time nucellar calote is forming and the
apparition of the primary endosperm is point out.
Keywords: Ephedra distachya L., megasporal mother cell, cenomegaspor, female gametophyte.
Introducere
Genul Ephedra cuprinde 35-45 specii, cea mai mare parte a acestora populează
regiunile aride sau deşertice[8]. În România creşte o singură specie [6], Ephedra distachya
L., considerată specie rară conform cu ”Lista roşie a plantelor superioare din România”
elaborată de M. Oltean şi colab.[13].
Asupra genului Ephedra s-au efectuat numeroase studii histo-anatomice şi
embriologice cuprinse în lucrările de sinteza ce ne-au stat la dispozitie [7, 15, 16, 17].
Totodată trebuie sa amintim lucrarea lui Baranec T. si Rehorek V. care se referă la ciclul
reproducător al speciei Ephedra distachya L. spontană în Slovacia [2] şi studiile
ultrastructurale ale lui Moussel B.[11]. De asemenea, menţionăm că lucrarea detaliată a lui
Lehman – Baerts Martine în care se referă la dezvoltarea ovulului, gametofitului feminin şi
embriogeneza la Ephedra distachya [9].
Lucrarea noastră prezintă rezultatele referitoare la unele stadii din procesul de
macrosporogeneză şi formarea gametofitului feminin la Ephedra distachya L. Morfologia
conului femel la Ephedra, inclusiv numărul de ovule iniţiate şi seminţe mature per con, se
dovedesc a fi caractere taxonomice importante folosite în delimitarea speciilor în cadrul
genului Ephedra.
Studiul nostru s-a făcut pe exemplare de Ephedra distachya L. provenite din diferite
staţiuni din România: Rezervaţia de Dune Marine Agigea (judeţul Constanţa), Grădina
*
Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Biologie, Catedra de Botanică şi Microbiologie, Intrarea Portocalelor
1-3, Sector 6, 060101, Bucureşti, România, e-mail: ggentiana@yahoo.com
**
Universitatea “A.I.Cuza”, Facultatea de Biologie, B-dul. Carol I nr. 11, 700506, Iaşi, România, e-mail:
irinagostin@yahoo.com
67
Botanică din Iaşi (plante cultivate) şi din Bulgaria (Balcic, golful Bolata) [6, 8]. Plantele
sunt unisexuat dioice. Conurile feminine au fost recoltate în lunile martie, aprilie si mai.
Conurile feminine au fost fixate în FAA (formaldehida: alcool etilic: acid acetic
glacial 1: 40: 1) şi alcool etilic 70%. După fixare materialul a fost prelucrat conform
protocolului tehnicii de împarafinare [1], secţionat (longitudinal) cu ajutorul microtomului
tip Minot la 12-15 μm grosime, colorat cu hematoxilină Ehrlich sau albastru de metilen şi
montat în balsam de Canada.
Secţiunile obţinute au fost observate cu ajutorul microscopului fotonic tip Docuval şi
fotografiate cu camera foto digitală slr Canon EOS 400D dar şi cu ajutorul microscopului
Olympus BZ51 şi camera foto Olympus E-330. Morfologia conurilor feminine a fost
observată cu stereomicroscopul Belphotonics şi fotografiate cu aceeaşi cameră digitală dar
şi microscopul electronic cu baleiaj Vega Tescan de la Facultatea de Biologie Iaşi [14].
Conurile feminine iau naştere în axila frunzelor la noduri. Fiecare con este alcătuit
din 4 perechi de bractei dispuse decusat şi 2 ovule erecte în axila ultimei perechi de bractei
(fig. 1), (fig. 2) şi (fig. 3).
Observaţiile noastre au început în stadii foarte timpurii ale ovulului tânar.
În secţiuni longitudinale prin conurile feminine se observă, la materialul nostru, că
uneori se formează 2 ovule dar, în majoritatea cazurilor, un ovul avortează şi rămâne doar
unul singur. Acolo unde s-au diferenţiat două ovule nu totdeauna ambele prezintă aceeaşi
fază de dezvoltare. Se observă nucela –n – celor două ovule în diferite stadii de dezvoltare,
i.i – integumentul intern, i.e – integumentul extern şi b – câteva din perechile de bractei ce
protejează cele două ovule (fig. 4).
Un alt stadiu evidenţiat de noi este celula mamă macrosporală (C.M.M). Aceasta se
deosebeşte de celelalte celule pentru că este mai mare, are un nucleu mare şi pereti
celulozici mai groşi decât pereţii celulelor nucelare înconjuratoare (fig. 5).
Într-un stadiu următor celula mamă macrosporală intră în prima etapă a diviziunii
reducţionale rezultând un macrospor ce conţine doi nuclei. Ca urmare a diviziunilor
periclinale suferite de celulele calotei nucelare cenomegasporul binucleat este împins în al
6–lea strat subdermatogenic. În ceea ce priveşte raportul dintre integumente în acest stadiu,
se observă că integumentul intern este mai mic decât cel extern (fig. 6). Urmează stadiul de
cenomegaspor tetranucleat ca urmare a celei de-a doua etape a diviziunii reducţionale;
Cenomegasporul tetranucleat se află in al 7-lea strat subdermatogenic (fig.7), iar
integumentul intern se menţine în continuare sub nivelul integumentului extern (fig.8).
În aceeaşi probă din 29 aprilie 2006 (recoltată la Agigea) se observă o triadă
megasporală rezultată din diada megasporală în urma diviziunii celulei halazale din diadă
(celula dinspre micropil nu se mai divide). Aceasta din urmă va deveni macrospor
funcţional sau celula mamă a gametofitului feminin, iniţiind astfel procesul de formare a
gametofitului feminin (endospermului primar) (fig.9). În ceea ce priveşte raportul dintre
integumente se constată că integumentul intern îl depăşeste ca lungime pe cel extern.
Integumentul intern creşte şi se alungeşte mult într-un tub micropilar cu deschiderea foarte
68
oblică, lobul său ventral (sau posterior) este mai dezvoltat decât lobul dorsal (sau anterior)
(fig.10).
După Takaso [18] la un ovul tânăr cele două integumente se inseră aproximativ la
acelaşi nivel (fig. 6), în timp ce în stadii mai târzii integumentul intern este inserat pe
nucelă la un nivel mai înalt (fig.12).
Din punct de vedere histologic integumentul extern s-a format pornind atât de la
celule epidermice cât şi subepidermice ale primordiului ovular, deci are origine dublă;
integumentul intern derivă numai din celule epidermice deci are origine epidermică.
Conform acestui studiu omologia celor două integumente nu poate fi demonstrată din punct
de vedere morfologic şi anatomic, integumentul intern amintind mai mult de frunzele
foliacee decât de integumentul extern [16].
Macrosporul halazal funcţional (mai mare) se află în cel de-al 9-lea strat
subdermatogenic deci într-un ovul mai avansat ca dezvoltare decât cenomegasporul
tetranucleat.
În secţiunile noastre întâlnim deci două situaţii: când celula mamă macrosporală se
divide meiotic fară să se formeze pereţi celulari rezultând cenomegaspori bi- şi tetranucleaţi
şi a doua situaţie când celula mamă macrosporală de divide meiotic cu formare de pereţi
celulari rezultând triada cu macrosporul halazal funcţional.
Prin urmare noi considerăm că punctul de plecare în iniţierea gametofitului feminin
poate fi atât cenomegasporul tetranucleat cât şi macrosporul halazal din triada evidenţiată
de noi. Această observaţie a noastră este în contradicţie cu cele constatate de Lehman-
Baerts Martine care consideră că gametofitul feminin are ca punct de plecare macrosporul
halazal al tetradei macrosporale ce apare mai târziu şi nu cenomegasporul tetranucleat a
cărui „aparenţă este frapantă dar iluzorie” [9].
Deşi colectată la o dată mai timpurie (12 aprilie 2008, golf Bolata , Bulgaria) proba
următoare evidenţiază un stadiu mai avansat în dezvoltarea ovulului cu o nucelă mai mare
şi integumentul intern depăşindu-l destul de evident pe cel extern. Se conturează astfel
destul de bine tubul micropilar. În nucelă se evidenţiază stadiul de gametofit feminin în
faza cenocitică incipientă cu nuclei liberi dispuşi într-o pătură citoplasmatică şi o vacuolă
laterală evidentă.(fig 11). Faptul că la aceeaşi dată s-au observat stadii diferite ale
procesului de macrosporogeneză şi că la 12 aprilie avem un stadiu mai avansat în
dezvoltarea macrosporangelui decât la 29 aprilie ne conduce la ideea că Ephedra distachya
are un comportament reproductiv nesincron. Acest aspect a fost evidenţiat în 1978, de către
Singh H. la Ephedra foliata [16].
Numărul de nuclei liberi variază cu specia: la Ephedra distachya sunt aproximativ
1000 (Berridge & Sanday 1907) [3], la Ephedra foliata aproximativ 500 (Maheshwari,
1935) [10] şi Ephedra bifurcata aproximativ 256 nuclei (conform Land 1904, citat de
Johry & Biswas, 1997) [7].
Proba următoare, colectată la 27 mai 2006 din Gradina Botanică din Iaşi, evidenţiază
un stadiu mai avansat în dezvoltarea gametofitului. Faza cenocitică este mai avansată faţă
de proba precentă conţinând un număr mai mare de nuclei în zona halazală. Mitozele
postmeiotice de la nivelul gametofitului se desfăşoară cu o frecvenţă mult mai mare în
partea halazală şi datorită prezenţei hipostazei la acest nivel. Deci, prin analizarea
secţiunilor noastre, confirmăm ceea ce a constatat şi Lehman - Baerts Martine, că unda
69
mitotică se îndreaptă de la halază spre micropil, aceasta în contradicţie cu alti autori ce au
constatat sensul invers de la micropil spre halază (Maheshwari, 1935, la Ephedra foliata)
[10]. În acestă secţiune se observă forma invers piriformă a gametofitului feminin. În
partea bazală se menţine un mic masiv nucelar ce surmontează hipostaza.
Hipostaza (h) este un ţesut cu rol nutritiv alcătuit din celule turtite cu pereţii subţiri.
Elementele conducătoare ce vin dinspre bractei se opresc la baza integumentului extern şi a
ovulului (fig 12). Calota nucelară este compresată ca urmare a presiunii exercitate de
creşterea gametofitului iar celulele sale sunt uniform ordonate pe şiruri verticale, de
aproximav 17- 18 straturi de celule. Integumentul extern prezintă mici proieminenţe
papiloase în partea superioară orientate spre interior. Cu timpul acestea se vor extinde pe
toată suprafaţa sa şi vor contribui la obturarea canalului micropilar ca urmare a presiunii
exercitate(fig. 13). Integumentul intern bistratificat se alungeşte într-un tub micropilar
evidenţiat de nou atât cu microscopul optic cât şi cu SEM (fig. 14).
Urmează un stadiu incipient de celulo-alveolare al gametofitului feminin. Conform
lui Favre-Duchartre M.[5] citoplasma parietală migrează spre vacuola centrală a
gametofitului. Nucleii migrează şi ei lăsând între ei şi peretele macrosporal o zonă
vacuolizată traversată de cordoane citoplasmatice. Fiecare nucleu ocupă o lojă închisă spre
peretele megasporal şi deschisă spre vacuola centrală. Pereţii celulari radiali ai alveolei nu
sunt încă celulozici ci reduşi la pelicula ectoplasmatică de natură lipoproteică (fig. 15).
Majoritatea nucleilor se menţin spre vacuola centrală dar alţii migrează spre peretele
macrosporal (fig. 16).
Concluzii
Gametofitul feminin de la Ephedra distachya poate fi atât monosporic cum este în

mod obişnuit cât şi tetrasporic ca la Gnetum şi Welwitschia [12].
Ephedra distachya prezintă un comportament reproductiv nesincron posibil datorat
unor cauze hormonale.
Sensul undei mitotice în gametofitul feminin este de la halază spre micropil.
Forma gametofitului feminin este invers piriformă.
BIBLIOGRAFIE
1. ANDREI M., RĂDULESCU DIDONA. 1972. Caiet pentru tehnica preparării şi conservării materialului
biologic. Tipogr. Univ. din Bucureşti
2. BARANEC, T., V. REHOREK, et al. 1994. Generative reproduction of ephedra (Ephedra distachya L.) in
Slovakia. Biologia Bratislava, 49 (1): 65-67
3. BERRIDGE EMILY M., ELIZABETH SANDAY. 1907. Oogenesis and Embryogeny in Ephedra distachya.
New Phytologist, 6 (6/7, Jun. - Jul.): 167-174
4. FAGERLIND F. 1971. The initiation and primary development of the sporangia and the sporangial-forming
organ systems in the genus Ephedra L. Cellule, 68: 289-344
5. FAVRE-DUCHARTRE M. 1959. Contribution à l’étude de la reproduction sexuée chez Ephedra distachya.
C. R. Acad. Sci. Paris., 249: 1551-1553
6. GRINŢESCU G. P. 1952. Ephedra L. Pp. 187-188. In: T. SĂVULESCU (red. princip.). Flora României .
Vol. 1. Bucureşti: Edit. Academiei Române
7. JOHRY B.M., BISWAS C., - 1997 -The Gymnosperms. Narosa Publishing House, New – Delhi
70
8. KRÜSSMANN, G. - 1985 - Manual of cultivated conifers. B.T. Batsford Ltd. London (copiat clasificarea in
teza) [Ephedraceae; Taxaceae]
9. LEHMANN-BAERTS MARTINE. 1967. Études sur les Gnetales. XII. Ovule, gametophyte femelle et
embryogenèse chez Ephedra distachya L. La Cellule (Belg.) 67 : 53- 95
10. MAHESHWARI P. 1935. Contributions to the morphology of Ephedra foliata Boiss. I. The development of
the male and female gametophytes. Proc. of the Indian Acad. of Sci., B. Biol. 1: 586-606
11. MOUSSEL B. 1981. L’alvéolisation du prothalle cénocytique femelle chez l’Ephedra distachya L.. Etude
ultrastructurale. Rev. de Cytol. et de Biol. Végét.-Bot. 3 (3): 301-308
12. MUNDRY, M., T. STUTZEL - 2004 - Morphogenesis of the reproductive shoots of Welwitschia mirabilis
and Ephedra distachya (Gnetales), and its evolutionary implications. Organisms Diversity & Evolution, 4 (1-
2): 91-108
13. OLTEAN M., NEGREAN G., POPESCU A., ROMAN N., DIHORU G. SANDA V., MIHĂILESCU S.
1994. Lista roşie a plantelor superioare din România. Studii, sinteze, documentaţii de ecologie, Nr. 1, 53 p.
14. PLOAIE G. P., PETRE ZOE. 1979. Introducere in microscopia electronica cu aplicatii in biologia celulara si
moleculara. Edit. Acad. Romane, Bucuresti
15. SCHNARF K. 1933. Embryologie der Gymnospermen. In: Linsbauer K. „Handbuch der Pflanzenanatomie”,
II Abt., 2 Teil, Bd. 2. Verlag Gebruder Borntraeger, Berlin
16. SINGH H. 1978. Embryology of gymnosperms. Berlin-Stuttgart
17. SMARANDACHE DANIELA. 2005. Embriologia plantelor. I. Embriologia arhegoniatelor. Edit. Univ. din
Bucureşti, Bucureşti
18. TAKASO T. 1985 - A developmental study of the integument in gymnosperms. 3. Ephedra distachya L. and
E. equisetina Bge. Acta Bot. Neerl. 34 (1): 33-48
Explicaţia planselor
Planşa I: Fig. 1. Ephedra distachya L. (proba din 12 aprilie 2008 Golful Bolata-Bulgaria; Orig); Fig. 2. Ephedra
distachya L. Ovul în microscopie SEM (proba din 25 mai 2008 Grădina Botanică Iaşi; Orig.); Fig. 3. Ephedra
distachya L.: imaginea celor două ovule după îndepărtarea celor 4 perechi de bractei (proba din 20.05.2007
Grădina Botanică Iaşi (Oc.10x Amplific.4; Orig.); Fig. 4. Secţiune longitudinală prin conul feminin de Ephedra
distachya L.: se observă: n – nucela celor două ovule în diferite stadii de dezvoltare, i.i – integumentul intern, i.e –
integumentul extern şi b – câteva din perechile de bractei ce protejează cele două ovule. (proba din 29 aprilie
2006, Agigea (Oc. 10x; Ob. 20; Orig.)
Planşa II: Fig. 5. Celula mamă macrosporală la Ephedra distachya L. (proba din 29 aprilie 2006, Agigea)
(Oc.12,5x, Ob.40, Amplific.6,3; Orig.); Fig. 6. Ephedra distachya L. Secţiune longitudinală prin ovul ortrotrop: în
nucelă se observă stadiul de cenomegaspor binucleat (cmsp 2); (proba din 29 aprilie 2006, Agigea)( Oc. 12,5x,
Ob.10, Amplific. 20; Orig.); Fig. 7. Ephedra distachya L. Secţiune longitudinală prin ovul ce conţine
cenomegaspor tetranucleat (cmsp 4); (proba din 29 aprilie 2006, Agigea); (Oc. 10x, Ob. 40; Orig.); Fig. 8.
Ephedra distachya L. Secţiune longitudinală prin ovul cu cenomegaspor tetranucleat şi integument intern sub
nivelul integumentului extern. (proba din 29 aprilie 2006, Agigea); (Oc. 10x, Ob.20; Orig.)
Planşa III: Fig. 9. Ephedra distachya L. Secţiune longitudinală prin ovul: în nucelă se observă stadiul de triadă
megasporală (tr.msp) (proba din 29 aprilie 2006, Agigea); (Oc. 10x; Ob.40; Orig.); Fig. 10. Secţiune longitudinală
prin ovul din 29 aprilie 2006 Agigea; integumentul intern depăşeşte în lungime integumentul extern (Oc.10x;
Ob.20, Orig.); Fig. 11. Ephedra distachya L. Secţiune longitudinală prin ovul: în nucelă se observă stadiul de
gametofit în fază cenocitică. (proba din 12 aprilie 2008, Golful Bolata-Bulgaria); (Oc. 12,5x, Ob. 10, Amplific.
12,5; Orig.); Fig. 12. Ephedra distachya L. Secţiune longitudinală prin conul feminin: se evidenţiază un ovul cu
gametofit (gmtf) în fază cenocitică avansată şi nuclei liberi mai mulţi în zona halazală. (proba din 27 mai 2006,
Grădina Botanică din Iaşi) (Oc. 12,5x, Ob.10, Amplific. 10; Orig.).
Planşa IV: Fig. 13. Ephedra distachya L. Secţiune longitudinală prin conul feminin în zona micropilară (proba
din 27 mai 2006, Grădina Botanică din Iaşi ) (Oc. 12,5x, Ob.10, Amplif. 20; Orig.); Fig. 14. Ephedra distachya L.
Partea terminală a integumentului extern, integumentului intern şi deschiderea oblică a tubului micropilar al unui
ovul, imagine la SEM (proba din 25 mai 2008, Grădina Botanică din Iaşi) ( Orig.); Fig. 15. Ephedra distachya L.
Secţiune longitudinală prin conul feminin: se observă stadiul celulo- alveolar (proba din 27 mai 2006, Grădina
Botanică din Iaşi) (Oc. 10x, Ob. 20;Orig); Fig. 16. Ephedra distachya L. Secţiune longitudinală prin con feminin:
se observă compartimentarea gametofitului feminin (probă din 27 mai 2006, Grădina Botanică din Iaşi) (Oc. 10x,
Ob.40; Orig)
71
GENŢIANA PREDAN, IRINA GOSTIN PLANŞA I
1. 2.
i.e.
b. n. i.i.
3. 4.
72
GENŢIANA PREDAN, IRINA GOSTIN PLANŞA II
CMM cmsp 2.
5. 6.
cmsp 4.
7. 8.
73
GENŢIANA PREDAN, IRINA GOSTIN PLANŞA III
tr. msp
9. 10.
i.e.
n.
i.i.
gmtf.
h.
11. 12.
74
GENŢIANA PREDAN, IRINA GOSTIN PLANŞA IV
14.
13.
15. 16
]
75
ASPECTE HISTO-ANATOMICE COMPARATIVE LA PLANTELE DE DROSERA

CULTIVATE IN VITRO ŞI DIN NATURĂ
VIOLETA TURCUŞ *, IRINA STĂNESCU **, DORINA CACHIŢA*
Abstract. A comparative analysis between in vitro Drosera rotundifolia cultures and from nature
evidenced numerous histo-anatomical similitudes (secondary type endodermis in the root, amphistomatic
limb, homogenous mesophyll), as well as numerous differences: various numbers of vascular bundles (of
xylem and phloem) in the root, various numbers of pedicelate secretory trichomes (more numerous in the
individuals collected from nature) etc.
Key words: Drosera rotundifolia, in vitro cultures, secretory trichomes
Introducere
Genul Drosera a fost primul caracterizat dintre genurile de plante carnivore, dar şi
primul căruia i s-a înţeles habitusul carnivor. Drosera rotundifolia, cunoscută sub
denumirea de roua cerului, este o plantă ierbacee perenă, ale cărei frunze cu limb circular
poartă numeroşi peri tentaculari lungi, atât de caracteristici. Prezenţa picăturilor de
mucilagiu bogat în glucide din vârful fiecărui tentacul determină apropierea insectelor care
cad repede pradă acestei delicate şi curioase specii.
Indivizii de D. rotundifolia au acelaşi habitus atât în natură, cât şi cultivaţi in vitro.
Singura diferenţă este că exemplarele in vitro cresc pe un mediu optimizat; condiţiile de
lumină şi temperatură sunt stabile şi, mai mult, nu există riscul ca indivizii in vitro să fie
infectaţi de ciuperci, bacterii, insecte etc. Informaţii legate de anatomia organelor
vegetative de la D. rotundifolia din natură au fost prezentate în diferite articole [5 şi 6] sau
tratate de histo-anatomie [3]. În lucrarea de faţă ne propunem o analiză structurală
comparativă între indivizi de Drosera vitrocultivaţi şi din natură.
Material şi metode
Menţinerea unui stoc de vitroplantule de Drosera, în cadrul laboratorului de

Biotehnologie vegetală al Universităţii din Arad, s-a realizat prin procedura de repicare
periodică a vitroculturilor, prin propaguli constând din minirozete de D. rotundifolia.
Operaţiunea constă în dezmembrarea şi individualizarea minirozetelor, regenerate iniţial
dintr-un propagul similar şi subcultivarea lor, solitară, pe un mediu proaspăt, de regulă
identic (ca şi compoziţie) cu cel de pe care ele au provenit. Acest mediu a fost preparat
după reţeta descrisă de Murashige – Skoog [4], modificată de noi, fiind lipsit de regulatori
de creştere, dar cu adaos de câte 1 mg/l de tiamină HCl, piridoxină HCl şi acid nicotinic,
zaharoză 20 g/l (în loc de 30 g/l, cât era prevăzut în reţeta originală) şi cu 7 g/l agar – agar,
*
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”- Arad
**
Grădina Botanică “Anastasie Fătu”, Universitatea „Al. I. Cuza”, Iaşi
76
în loc de 10 g/l, după cum a fost el stipulat de către autorii menţionaţi anterior; pH – ul
mediului de cultură a fost ajustat la valoarea de 5,6, după care mediile de cultură au fost
sterilizate prin autoclavare la 121°C, timp de 30 de minute [2].
Subcultura de Drosera a fost efectuată în borcane de sticlă incoloră de 10 cm
înălţime şi cu un diametru de 4,7 cm. După inoculare, acestea au fost obturate cu folie de
polietilenă, fixată cu inele elastice, apoi, recipientele au fost amplasate pe rafturi iluminate
cu tuburi fluorescente, emitente de lumină albă, în regim de 16 ore lumină/24 h, la o
intensitate de 1700 lucşi şi o temperatură de aproximativ 23°C, în perioada de lumină şi
cca. 21οC ± 2oC, în perioada de întuneric.
În vederea cercetării din punct de vedere histo-anatomic, materialul reprezentat de
organele vegetative (subterane şi supraterane) ale speciei D. rotundifolia, atât cea
vitrocultivată cât şi cea din natură, a fost supus mai multor etape. Fixarea şi conservarea
materialului proaspăt s-a realizat în alcool etilic 70%. Secţionarea s-a realizat manual, cu
ajutorul microtomului de mână şi al briciului botanic, folosind drept suport măduvă de soc.
Secţiunile obţinute au fost supuse procesului de javelizare (cu hipoclorit de sodiu) timp de
20-35 minute, după care au fost spălate cu apă acetică şi cu apă distilată. Colorarea
secţiunilor s-a realizat cu verde iod şi roşu rutheniu (coloraţie utilizată în studiile de histo-
anatomie vegetală) [1 şi 7], apoi secţiunile colorate au fost montate în picături de glicero-
gelatină, între lamă şi lamelă, realizând astfel preparate permanente.După preparatele astfel
obţinute s-au realizat desene la microscopul fotonic românesc MC1, cu oglindă de
proiecţie (Projektionszeichenspiegel), precum şi fotografii color la microscopul fotonic
NOVEX (HOLLAND), cu cameră foto digitală Canon A95.
Atât la indivizii din natură, cât şi la cei cultivaţi in vitro, structura rădăcinii este tipic
primară, cu cele trei zone anatomice cunoscute. Rizoderma are peri absorbanţi foarte lungi
şi numeroşi pe unitatea de suprafaţă (Fig. 1 şi 2). Scoarţa este relativ groasă şi prezintă la
exterior un parenchim cortical (5-6 straturi) de tip meatic şi o endodermă de tip secundar,
având majoritatea celulelor cu pereţi moderat şi uniform îngroşaţi (Fig. 3 şi 4). Cilindrul
central este relativ gros, în el fiind vizibile 4 fascicule de lemn alternând cu tot atâtea
fascicule de liber, la indivizii din natură; la cei in vitro, sunt prezente 9-10 fascicule de liber
periferice alternând cu tot atâtea fascicule de lemn, plus 2-3 fascicule centrale de liber.
Fasciculele de lemn prezintă vase cu dezvoltare centripetă, având pereţii puţin îngroşaţi şi
slab lignificaţi; fasciculele de liber prezintă foarte puţine tuburi ciuruite şi celule anexe; în
rest, cilindrul central cuprinde parenchim fundamental ce intră în alcătuirea periciclului şi
razelor medulare.
Conturul secţiunii transversale prin peţiol este semieliptic, modificat de două aripi
latero-adaxiale scurte la indivizii din natură (Fig. 5) şi eliptic simplu la cei in vitro (Fig. 7).
Epiderma cuprinde celule izodiametrice, cu toţi pereţii subţiri; din loc în loc se observă
stomate, ce proemină uşor deasupra nivelului extern al celulelor vecine şi peri secretori
sesili. La indivizii din natură, în parenchimul fundamental, de tip meatic, format din celule
mult mai mari decât cele epidermice, se observă numeroase fascicule conducătoare libero-
lemnoase mici (Fig.6), dispuse pe un arc central, având puţine vase de lemn (cu pereţi slab
77
îngroşaţi şi lignificaţi) şi mai multe elemente liberiene, ce formează mici insule de tuburi
ciuruite şi celule anexe, separate de celule mari de parenchim. La indivizii vitrocultivaţi
sunt prezente doar 3 fascicule conducătoare libero-lemnoase mici (Fig. 7), formate din
puţine vase de lemn (cu pereţi slab îngroşaţi şi lignificaţi) şi mai multe elemente liberiene.
În ceea ce priveşte limbul foliar, ambele epiderme văzute de faţă, la ambele categorii
de indivizi, prezintă celule poligonal-alungite şi totdeauna cu pereţii laterali drepţi, stomate
de tip anomocitic (deci limbul este amfistomatic) şi peri secretori sesili formaţi din 4-6
celule suprapuse în perechi (Fig. 13-16). Numai în epiderma superioară a limbului şi pe
marginile acestuia se observă numeroşi peri secretori tentaculari (Fig. 17 şi 18) senzitivi,
lung-pedicelaţi. Atât pedicelul cât şi glanda sunt pluricelulare, pluristratificate, cu celule
alungite în primul caz şi mult mai scurte în al doilea caz. Lungimea tentaculelor descreşte
de la marginea limbului către mijlocul acestuia, dar în toate cazurile dimensiunile glandei
rămân asemănătoare. La indivizii cultivaţi in vitro perii tentaculari sunt mult mai mici şi
mai puţini decât la cei din natură. Perii tentaculari secretă un mucilagiu bogat în zaharuri,
dar şi în enzime proteolitice; ei au rol în atragerea diferitelor organisme spre plantă,
descompunerea lor şi absorbţia substanţelor rezultate. Pesii sesili au rol în secreţie şi
absorbţie. În secţiune transversală, limbul are formă de panglică îngustă la ambele categorii
de indivizi. Mezofilul este omogen şi cuprinde celule rotunjite, cu meaturi şi chiar mici
lacune aerifere între ele. Fasciculele conducătoare, de mărime diferită, prezintă puţine vase
de lemn (mici, cu pereţi slab îngroşaţi şi slab lignificaţi) şi câteva elemente de liber, ce
formează insule de tuburi ciuruite şi celule anexe, separate de câteva celule mari de
parenchim.
Am considerat a fi de mare importanţă numărul de peri prezenţi la nivelul limbului
foliar. De aceea am numărat perii secretori tentaculari din epiderma superioară şi perii
secretori sesili din ambele epiderme aparţinând numai frunzelor mature (de la baza rozetei)
de la indivizi de D. rotundifolia crescuţi în mediul natural şi de la indivizi obţinuţi in vitro.
S-a notat separat numărul de peri din 20 de câmpuri microscopice alese în mod aleator
(adică atât de pe aceeaşi frunză, cât şi de pe frunze diferite ale aceluiaşi individ sau de la
indivizi diferiţi, până s-a ajuns la 20 de câmpuri). Din Fig. 19 se observă faptul că, în
câmpurile investigate, perii secretori tentaculari sunt mai numeroşi la indivizii de D.
rotundifolia crescuţi în mediul lor natural, decât la cei cultivaţi in vitro. Într-o comparaţie
realizată între numărul de peri secretori sesili din epiderma superioară (Fig. 20), se observă
faptul că în majoritatea câmpurilor investigate aceştia sunt mai numeroşi la indivizii de D.
rotundifolia cultivaţi in vitro, decât la cei crescuţi în mediul lor natural. Exemplarele
vitrocultivate încearcă să suplinească, astfel, numărul mic de peri tentaculari. Fig. 21 arată
faptul că nu sunt mari diferenţe, din punct de vedere numeric, între indivizi de D.
rotundifolia cultivaţi in vitro şi indivizii crescuţi în mediul natural, în ceea ce priveşte
prezenţa perilor secretori sesili din epiderma inferioară.
Concluzii
Observaţiile noastre au pus în evidenţă numeroase asemănări histo-anatomice între

exemplarele in vitro şi cele din natură (endodermă de tip secundar în rădăcină, limb foliar
amfistomatic cu mezofil omogen), dar şi unele deosebiri (număr diferit de fascicule
78
liberiene şi lemnoase în rădăcină, număr diferit de peri secretori tentaculari), explicabile
datorită condiţiilor de mediu diferite.
BIBLIOGRAFIE
1. Andrei M., Paraschivoiu Roxana Maria, 2003- Microtehnică botanică. Ed. Niculescu, Bucureşti
2. Cachiţă C.D., Zăpârţan M., & Grigoraş S., 1989- „In vitro” cultured Drosera rotundifolia a now biotest, The
IVth-Nat. Symp. On Plant Cell and Tissue Culture, Cluj-Napoca, Ed. West Side Computers Braşov, 42-43.
3. Metcalfe C. R., Chalk L., 1972- Droseraceae (1: 581-585). In Anatomy of the Dicotyledons, Clarendon
Press, Oxford
4. Murashige T., Skoog F., 1962- A revised medium for rapid growth and bioassays with tabaco tissue culture
in Phisiol. Plant, 15 pp. 473-497.
5. Stănescu Irina, Toma C., 2008- Secretory structures of the carnivorous plants belonging to the Droseraceae
family. Proceedings of the 1st International Conference: Environment- Natural Science- food industry in
European Context, Baia Mare, 1: 323-326
6. Stănescu Irina, Gostin Irina, Toma C., 2008- Leaf structure considerations of some Drosera L. species. Acta
Horti Botanici Bucurestiensis, 33: 77-82
7. Şerbănescu-Jitariu Gabriela, Andrei M., Mitroiu-Rădulescu Natalia, Petria Elena, 1983- Practicum de
biologie vegetală. Ed. Ceres, Bucureşti
Planşa I: Fig. 1. Secţiune transversală prin rădăcina de D. rotundifolia (exemplar din natură); Fig. 2. Rădăcină de
D. rotundifolia, aspect general (exemplar in vitro); Fig. 3 şi 4. Secţiuni transversale prin rădăcina de D.
rotundifolia (exemplar in vitro); Fig. 5. Secţiune transversală prin peţiolul frunzei de D. rotundifolia (exemplar din
natură); Fig. 6. Secţiune transversală prin peţiolul frunzei de D. rotundifolia, detaliu: fascicul conducător
(exemplar din natură).
Planşa II: Fig. 7. Secţiune transversală prin peţiolul frunzei de D. rotundifolia (exemplar in vitro); Fig. 8. Păr
secretor sesil în secţiune transversală prin limbul foliar de D. rotundifolia (exemplar din natură); Fig. 9. Păr
secretor sesil în secţiune transversală prin limbul foliar de D. rotundifolia (exemplar in vitro); Fig. 10. Peri
secretori tentaculari în limbul foliar de D. rotundifolia (exemplar din natură); Fig. 11. Păr secretor tentacular de la
D. rotundifolia (exemplar din natură); Fig. 12. Păr secretor tentacular de la D. rotundifolia (exemplar in vitro).
Planşa III: Fig. 13. Epiderma superioară a limbului foliar de D. rotundifolia (exemplar din natură), devere de faţă;
Fig. 14. Epiderma inferioară a limbului foliar de D. rotundifolia (exemplar din natură), devere de faţă; Fig. 15.
Epiderma superioară a limbului foliar de D. rotundifolia (exemplar in vitro), devere de faţă; Fig. 16. Epiderma
inferioară a limbului foliar de D. rotundifolia (exemplar in vitro), devere de faţă; Fig. 17. Păr tentacular la D.
rotundifolia (exemplar din natură); Fig. 18. Păr tentacular la D. rotundifolia (exemplar in vitro).
Planşa IV: Fig. 19. Reprezentarea grafică a numărului de peri secretori tentaculari din epiderma superioară de la
D. rotundifolia; Fig. 20. Reprezentarea grafică a numărului de peri secretori sesili din epiderma superioară de la D.
rotundifolia; Fig. 21. Reprezentarea grafică a numărului de peri secretori sesili din epiderma inferioară de la D.
rotundifolia.
79
VIOLETA TURCUŞ şi colab. PLANŞA I
Fig. 1 Fig. 2
Fig. 3 Fig. 4
Fig. 5 Fig. 6
80
VIOLETA TURCUŞ şi colab. PLANŞA II
Fig. 7 Fig. 8
Fig. 9 Fig. 10
Fig. 11 Fig. 12
81
VIOLETA TURCUŞ şi colab. PLANŞA III
Fig. 13 Fig. 14
Fig. 15 Fig. 16
Fig. 17 Fig. 18
82
VIOLETA TURCUŞ şi colab. PLANŞA IV
4,5
Număr de peri tentaculari
4
3,5
3
2,5
2
1,5
1
0,5
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
Câmpuri inventariate în epiderma superioară
Drosera in vitro Drosera din natură
Fig. 19
25
Număr de peri secretori sesili
20
15
10
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
Câmpuri inventariate în epiderma superioară
Fig. 20
30
Număr de peri secretori sesili
25
20
15
10
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
Câmpuri inventariate în epiderma inferioară
Fig. 21
83
CONTRIBUŢII PRIVIND CUNOAŞTEREA MORFOLOGIEI ŞI ANATOMIEI

SPECIILOR DE POLYTRICHACEAE DIN BAZINUL RÂULUI VÂLSAN
CODRUŢA MIHAELA DOBRESCU ∗, LILIANA CRISTINA SOARE ∗
Abstract: This contribution is one of a series of treatmens on the bryophyte flora of the Valsan River’s
Basin,, Făgăraş Mountains (Argeş County). The family Polytrichaceae in the flora Valsan River’s Basin
includes four species of three genera, Oligotrichum, Polytrichastrum, Polytrichum . The paper will
provide descriptions, illustrations and comments on this mosses.
Key words: family Polytrichaceae, photosynhetic lamellae of leavs, margins of lamina, Valsan River’s
Basin
Introducere
Briofitele, obiectul de studiu al acestei lucrări, constituie un grup fascinant şi dificil

în acelaşi timp.
Interesul deosebit pentru Râul Vâlsan se datorează prezenţei speciei de peşte
Romanichthys valsanicola (asprete), endemit al ihtiofaunei României, considerată cea mai
periclitată specie din ihtiofauna Europei datorită arealului restrâns în prezent doar la un mic
sector al Vâlsanului. Romanichthys valsanicola este specie declarată „Monument al
naturii”, fapt pentru care tronsonul aval de acumularea Vâlsan până la confluenţa cu râul
Argeş a fost declarat „Rezervaţie naturală”.
Familia Polytrichaceae este bine reprezentată în arealul cercetat, iar determinarea
genurilor familiei, cât şi determinarea speciilor acestor genuri nu este posibilă fără
cunoaşterea morfologiei şi anatomiei frunzelor. Familia Polytrichaceae cuprinde muşchi
tericoli, acrocarpi, de dimensiuni mari (30 - 40 cm), cu tulpini neramificate sau ramificate
dichotomic cu cilindru conducător diferenţiat. Frunzele au formă lanceolată şi prezintă pe
faţa superioară (adaxială), extinsă a nervurii lamele asimilatoare, paralele între ele, alcătuite
din succesiuni de celule bogate în cloroplaste, care se termină în partea superioară cu
celule, de obicei, de altă formă decât celelalte. În partea inferioară a tulpinii, frunzele sunt
reduse la nişte solzişori bruni, iar tulpina este învelită într-o pâslă rizoidală deasă.
Material şi metode
Materialul briologic studiat a fost colectat din Bazinul Râului Vâlsan, în urma a
numeroase deplasări pe teren. Eşantioanele au fost determinate cu ajutorul
determinatoarelor lui Smith [6] şi Melniciuk [4]. Pentru fiecare specie s-a notat răspândirea
în cadrul teritoriului cercetat, substratul pe care apare specia şi s-au efectuat preparate
∗
Universitatea din Piteşti, Facultatea de Ştiinţe, Str. Targul din Vale nr. 1
84
microscopice pentru analiza particularităţilor frunzelor. Nomenclatura speciilor a fost
actualizată după Hill et al. [2].
În prezenta lucrare s-au prelucrat patru specii aparţinând la trei genuri.

Oligotrichum hercynicum (Hedw.) Lam. & DC. A fost colectat de pe pământ în
pădure, pe marginea drumului, de pe lemn, din zona Poienile Vâlsanului. Prezintă frunze
nebordurate, cu marginea dinţată prevăzută cu dinţi unicelulari sau bicelulari (Planşa I, fig.
3 şi 4). Secţiunea transversală prin frunză a evidenţiat lamele asimilatoare rudimentare,
formate dintr-un număr mic de celule de aceeaşi formă (Planşa I, fig. 2), limitate numai la
coastă (Planşa I, fig. 1).
Polytrichastrum alpinum (Hedw.) G.L.Sm. (Pogonatum alpinum (Hedw.) Rohl.,
Polytrichastrum alpinum var. fragile(Bryhn) D.G.Long, P. norwegicum (Hedw.) Schljakov,
Polytrichum alpinum Hedw., Polytrichum alpinum var. arcticum (Sw. ex Brid.) Wahlenb.)
a fost colectat de pe piatră, din zona Valea Lungă. Frunzele cu dinţi marginali puternici,
multicelulari (Planşa II, Fig. 1) prezintă lamele asimilatoare dispuse pe latura ventrală care
nu sunt limitate numai la coastă (Planşa II, Fig. 2). Lamelele asimilatoare sunt formate
dintr-o succesiune de trei - patru celule ovoidale, iar celula apicală este piriformă, la vîrf
puternic îngroşată şi prevăzută cu excrescenţe compacte ale pereţilor celulari, care se ridică
deasupra suprafeţei celulelor şi care modifică intens aspectul lor exterior, numite papile
(Planşa II, Fig. 3).
Polytrichastrum formosum (Hedw.) G.L.Sm. (Polytrichum formosum Hedw.) pe
pământ în păduri, a fost colectat de la Alunu, Mina Veche, Valea Lungă. Marginea frunzei
este boordurată cu trei straturi de celule rotunde şi prevăzută cu dinţi unicelulari (Planşa
III, Fig. 1 şi 2). Lamelele asimilatoare sunt dispuse pe toată suprafaţa coastei, în număr mai
mic decât la specia Polytrichum juniperinum Hedw., formate din patru celule ovoidale şi
terminate cu o celulă apicală care nu diferă prea mult ca formă de celelalte (Planşa III, Fig.
3). Secţiunea transversală prin coastă a evidenţiat celule parenchimatice cu lumen mare, cu
pereţii subţiri, sărace în conţinut plasmatic, dispuse pe un rând numite celule ghid, „cordon
conductiv” format din celule însoţitoare cu pereţii foarte subţiri aşezate totdeauna în partea
ventrală a celulelor ghid şi stereide dispuse sub forma unui cordon (Planşa III, Fig. 4).
Polytrichum juniperinum Hedw. creşte pe pământ la marginea pădurilor, a fost
colectat din Poienile Vâlsanului, Mina Veche, cascada Alunu şi Valea Lungă. Tulpinia
prezintă la bază o pâslă rizoidală deasă care a fost evidenţiată şi la baza frunzelor inferioare
(Planşa IV, fig. 1). Frunzele au marginea prevăzută cu dinţi unicelulari dispuşi spre vârf sau
chiar întreagă. Latura ventrală (adaxială) a frunzei este prevăzută cu un număr mare de
lamele asimilatoare (Planşa IV, fig. 2) formate din cinci – şapte celule ovoidale şi terminate
cu o celulă apicală piriformă cu pereţii puternic îngroşaţi şi netedă (Planşa IV, fig. 2).
Concluzii
Anatomia si morfologia frunzelor la specii de Polytrichaceae ne oferă criterii

taxonomice importante.
85
Marginile frunzelor sunt dinţate, cu dinţi puternici unicelulari (Polytrichum)
bicelulari (Oligotrichum) sau pluricelulari ( Polytrichastrum).
S-a evidenţiat prezenţa lamelelor asimilatoare pe suprafaţa superioară a frunzei,
distribuţia diferită a acestora în raport cu nervura, în funcţie de gen, forma celulelor.
Ca formă, aceste celule terminale ale lamelelor asimilatoare sunt foarte diferite –
sferoidale, ovoidale sau piriforme, netede (Polytrichum) sau papiloase (Polytrichastrum),
subţiri sau groase.
Lamele asimilatoare, dar mai ales aceste celule terminale ale lor, au rol taxonomic
deosebit de important, atât la determinarea genurilor familiei Polytrichaceae, cât şi la
determinarea speciilor acestor genuri.
BIBLIOGRAFIE
1. DIHORU G., 1994 - Bryophyta - Musci in the Romanian Flora, Revue Roumaine de Biologie, Biologie
Vegetale, 39 (2): 91-107
2. HILL M. O., BELL N., BRUGGEMAN-NANNENGA M. A., BRUGUÉS M., CANO M. J., ENROTH J.,
FLATBERG K. I., FRAHM J.-P., GALLEGO M. T., GARILLETI R., GUERRA J., HEDENÄS L.,
HOLYOAK D. T., HYVÖNEN J., IGNATOV M. S., LARA F., MAZIMPAKA V., MUÑOY J.,
SÖDERSTRÖM L., 2006 – Bryological Monograph . An annotated checklist of the mosses of Europe and
Macaronesia, Journal of Bryology, 28: 198 – 267
3. IGNATOV, M. S., SMITH, G. L.,MERRILL, 1995 - Bryophytes of Altai Mountains. VI. The family
Polytrichaceae (Musci), Arctoa 5: 61-97
4. MELNICIUK V. M., 1970 – Opredelitel listvennh mhov srednei polos i iuga evropescoi ceasti SSSR, Izd.
Naukova dumka. Kiev
5. SMITH, G. L, 1971 – Conspectus of the genera of Polytrichaceae, Mem. New York Bot. Gard., 21(3): 1-83
6. SMITH. A. J. E., 1980 - The Moss Flora of Britain and Ireland, Cambridge Univ. Press
Explicaţia planşelor:
Planşa I – Oligotrichum - Fig. 1: Secţiune transversală prin coastă (oc.10x, ob.10, orig.)
Fig. 2: Secţiune transversală prin coastă şi evidenţierea lamelelor asimilatoare rudimentare (oc.10x, ob.40, orig.),
Fig. 3, 4: margine bordurată a frunzei cu dinţi uni şi bicelulari (oc.10x, ob.40, zoom 4, orig.)
Planşa II - Polytrichastrum alpinum (Hedw.) G.L.Sm - Fig. 1: margine a frunzei cu dinţi multicelulari (oc.10x,
ob.40, zoom 4, orig.), Fig. 2: Secţiune transversală prin coastă şi evidenţierea lamelelor asimilatoare cu celule
apicale piriforme (oc.10x, ob.10, zoom 4, orig.), Fig. 3: Lamele asimilatoare mărite (oc.10x, ob.40, zoom 4, orig.)
Planşa III - Polytrichastrum formosum (Hedw.) G.L.Sm - Fig. 1: margine bordurată a frunzei cu dinţi
unicelulari (oc.10x, ob.10, orig.), Fig. 2: Dinte unicelular mărit (oc.10x, ob.40, zoom 4, orig.), Fig. 3: Secţiune
transversală prin coastă şi evidenţierea lamelelor asimilatoare cu celule apicale ovoidale (oc.10x, ob.10, orig.), Fig.
4: Secţiune transversală prin coastă cu celule ghid (c.g), „cordon conductiv” (c.c) şi stereide (s) (oc.10x, ob.10,
orig.)
Planşa IV - Polytrichum juniperinum Hedw. – Fig. 1: pâslă rizoidală la baza frunzelor inferioare (oc.10x, ob.10,
orig.), Fig. 2: Secţiune transversală prin coastă şi evidenţierea lamelelor asimilatoare piriforme (oc.10x, ob.10,
orig.), Fig. 3: Lamele asimilatoare mărite (oc.10x, ob.40, zoom 4, orig.).
86
CODRUŢA DOBRESCU, LILIANA SOARE PLANŞA I
FIG. 1 FIG. 2
FIG. 3 FIG. 4
87
CODRUŢA DOBRESCU, LILIANA SOARE PLANŞA II
FIG. 1
FIG. 2
FIG. 3
88
CODRUŢA DOBRESCU, LILIANA SOARE PLANŞA III
FIG. 1 FIG. 2
c.
c.c
s
FIG. 3 FIG. 4
89
CODRUŢA DOBRESCU, LILIANA SOARE PLANŞA IV
FIG. 1
FIG. 2 FIG. 3
90
STRUCTURA ORGANELOR VEGETATIVE DE LA SAXIFRAGA CUNEIFOLIA L.
ROXANA MARIA PARASCHIVOIU ∗, M. ANDREI*
Abstract: This paper presents the structure of the stolon, the flowering stem and the leaves of the
Saxifraga cuneifolia L. The analysed vegetal material was collected from Cheile Olteţului. The structural
features of the vegetative organs are correlated with the environmental conditions of this plant. The
flowering stem has a multilayered sclerenchymatous pericycle with a mechanical role for the plant. The
presence of the hydathodes in the rosette leaves is an adaptation to the limestone substrate in shady and
wet places. The flowering stem has uniseriate glandular hairs. The vascular bundles of the flowering stem
are collateral. The rosette leaves are hairless. The leaves are hypostomatic with many stomata of
anomocytic type in the lower epidermis. We observed the presence of some optical structure ocelli-like
among the epidermal cells in the upper epidermis of the rosette leaves. The leaves structure is
dorsiventral. This paper contains many original microphotographes made with the Docuval microscope.
Key words: sclerenchymatous pericycle, collateral vascular bundle, hydathode, epithem, uniseriate
glandular hairs, anomocytic, hypostomatic, ocelli.
Introducere
Saxifraga cuneifolia L. este o plantă perenă, lax cespitoasă, cu lăstari subţiri,

sublemnoşi, epigei, terminaţi cu rozete de frunze cuneate, 5-dinţate, sempervirescente.
Tulpinile florifere trec prin centrul rozetei foliare şi sunt lipsite de frunze (Pl. I: Fig. 1).
Această plantă creşte pe stânci umbrite, în păduri, în zona montană.
În această lucrare am analizat particularităţile structurale ale lăstarilor lemnoşi
(stolonilor), tulpinii florifere şi frunzelor, evidenţiind adaptările plantei la condiţiile din
mediul de viaţă.
Plantele analizate au fost colectate, în momentul antezei (28. 04. 2008), din Cheile
Olteţului.
Materialul vegetal a fost fixat şi conservat în alcool etilic 70%. Acesta a fost
secţionat cu briciul anatomic, folosind măduva de soc. Secţiunile transversale şi cele
longitudinal/tangenţiale prin organele vegetative au fost colorate cu verde de iod şi carmin
alaunat şi montate în gelatină glicerinată.
Preparatele semipermanente realizate au fost analizate la microscopul optic şi
fotografiate la microscopul optic de tip Docuval.
1. Structura stolonului
∗
Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Biologie
91
Secţiunile transversale prin stolonul de la S. cuneifolia L. indică anumite
particularităţi structurale în corelaţie cu rolul lui în înmulţirea vegetativă a acestei plante
cespitoase.
Epiderma şi scoarţa (formată din 12 straturi) sunt parţial dezorganizate. Ultimul strat
al scoarţei este o endodermă alcătuită din celule mari, cu pereţi îngroşaţi (lignificaţi) (Pl. I:
Fig. 2-3).
Sub endodermă se află un inel de colenchim, format din câteva straturi de celule
alungite tangenţial.
Ţesuturile conducătoare formează 2 inele concentrice: unul extern, mai subţire, de
liber şi unul intern, mai gros de lemn. Xilemul prezintă numeroase vase lemnoase mari,
răspândite într-un parenchim lemnos (Pl. I: Fig. 2-3; Pl. II: Fig. 1-2.).
Pe unele secţiuni se observă raze medulare colenchimatice. La interiorul xilemului,
spre măduvă se află celule de colenchim angular.
Măduva este alcătuită din celule relativ mari, cu pereţii uşor îngroşaţi.
2. Structura tulpinii florifere

Conturul secţiunii transversale prin tulpina floriferă este circular.
Epiderma este unistratificată şi acoperită de cuticulă. Prezintă peri glandulari
uniseriaţi; nu am observat stomate (Pl. II: Fig. 3; Pl. III. Fig. 1).
Scoarţa este alcătuită din 3 straturi de celule parenchimatice cu spaţii intercelulare
mici. Ultimul strat al scoarţei are celule mari, cu pereţi uşor îngroşaţi, lignificaţi şi
delimitează cilindrul central (Pl. II: Fig. 3; Pl. III: Fig. 4).
Cilindrul central
La periferia cilindrului central se află un periciclu pluristratificat, sclerificat, alcătuit
din 4 straturi de celule mici, cu pereţii foarte îngroşaţi (lignificaţi), îndeplinind rol mecanic
(Pl. II: Fig. 3; Pl. III: Fig. 2 - 4).
Cilindrul central este de tip eustel, cuprinzând fasciculele conducătoare dispuse
ordonat, pe un cerc, în număr relativ mic (8) şi de dimensiuni mici.
Fascicule libero-lemnoase sunt de tip colateral deschis (Pl. II: Fig. 3; Pl. III: Fig. 3 -
4).
Am observat şi fascicule mici, liberiene intercalate cu cele libero-lemnoase şi o
tendinţă de fragmentare a liberului în cordoane independente, ca urmare a ramificaţiilor
acestora de-a lungul tulpinii (Pl. III: Fig. 2 şi Fig. 4).
Între fascicule există raze medulare alcătuite din 4-5 şiruri de celule mari,
parenchimatice.
Măduva este alcătuită din celule parenchimatice de dimensiuni mari (Pl. II: Fig. 3).
3. Structura frunzei
Epiderma în vedere apicală
Epiderma superioară este lipsită de stomate şi de peri. Celulele epidermei superioare
sunt mari, hexagonale, cu pereţii drepţi sau uşor ondulaţi.
Printre celulele epidermice obişnuite se găsesc numeroşi oceli - celule mari care
apar ca două cercuri concentrice (Pl. IV: Fig. 1).
92
„Ocelii” sunt dispozitive „optice” specializate în perceperea luminii determinând o
mişcare fototropică sau fotonastică pe care o execută peţiolul pentru a restabili poziţia
limbului foliar în funcţie de direcţia şi intensitatea luminii.
Epiderma inferioară are celule alungite, cu pereţi ondulaţi şi prezintă stomate
numeroase, de tip anomocitic (ranunculaceu), grupate în pâlcuri. Celulele anexe au pereţi
doar uşor ondulaţi faţă de celelalte celule epidermice care sunt mai alungite şi cu pereţii
puternic ondulaţi. Nu prezintă peri (Pl. V: Fig. 1).
Aşadar, limbul este hipostomatic.
Secţiune transversală prin limbul foliar

Epiderma superioară unistratificată, are celule mai mari, alungite, decât cea
inferioară şi este lipsită de peri şi stomate. Este acoperită de o cuticulă şi are aspect papilos
datorită ocelilor care reflectă lumina (Pl. IV: Fig. 2).
Epiderma inferioară unistratificată prezintă numeroase stomate dispuse grupat şi
separate de celule epidermale izodiametrice. Nu are peri şi este acoperită de cuticulă (Pl.
IV: Fig. 3).
Mezofilul este diferenţiat în ţesut palisadic sub epiderma superioară şi ţesut lacunos
spre epiderma inferioară, frunza de la S. cuneifolia L. având o structură bifacială
heterofacială (dorsiventrală) (Pl. IV: Fig. 2 şi Fig. 3).
Ţesutul palisadic este alcătuit din două straturi de celule heterodiametrice, cu
lungimea de două ori mai mare ca lăţimea.
Sub ţesutul palisadic în dreptul nervurilor se găseşte câte un fascicul conducător
libero-lemnos colateral închis, unul mai mare în dreptul nervurii principale, care însă nu
este proeminentă la suprafaţa frunzei. Întregul fascicul este înconjurat de o teacă fasciculară
parenchimatică (Pl. V: Fig. 2).
Spre marginea limbului, în jumătatea superioară a frunzei, se observă hidatode cu
epitem, înconjurate de o teacă de celule alungite, cu pereţi uşor îngroşaţi; aceste plante sunt
iubitoare de umbră şi umiditate (Pl. V: Fig. 3).
Concluzii
1. Stolonii prezintă numeroase elemente mecanice (celule colenchimatice) care

conferă rezistenţă şi elasticitate, precum şi multe vase lemnoase care aprovizionează
frunzele rozetei cu apă şi săruri minerale.
2. Ca şi în cazul altor specii de Saxifraga analizate şi la S. cuneifolia L. am
identificat în tulpina floriferă un periciclu sclerificat, cu rol mecanic, ce-i conferă plantei
rezistenţa la îndoire.
3. Hidatodele observate în frunzele rozetei bazale se datorează mediului în care
trăiesc aceste plante (pe stânci calcaroase, umbrite şi umede).
4. Tulpinile florifere sunt acoperite de peri glandulari uniseriaţi în timp ce frunzele
sunt glabre.
5. Frunzele sunt hipostomatice, cu stomate de tip anomocitic, dispuse grupat pe
epiderma inferioară.
6. Epiderma superioară are aspect papilos datorită ocelilor care reflectă lumina.
93
BIBLIOGRAFIE
1. ANDREI, M., 1978 - Anatomia plantelor, E.D.P., Bucureşti
2. ANDREI, M., PARASCHIVOIU, Maria Roxana, 2008, sub tipar - Protecţia şi conservarea speciilor genului
Saxifraga din România. În Natura. Seria III, Nr. 2, Bucureşti
3. 3. ANDREI, M., PARASCHIVOIU, Maria Roxana, 2003 - Microtehnică Botanică, Edit. Niculescu,
Bucureşti
4. BOLDOR, O., TRIFU, M., RAIANU, O., 1981 - Fiziologia plantelor, p. 46-47, E.D.P., Bucureşti
5. CIOCÂRLAN, V., 2000 - Flora ilustrată a României. Pteridophyta et Spermatophyta, p. 284-290, Edit.
Ceres, Bucureşti
6. CUTLER, D. F., BOTHA, C.E.J., STEVENSON, D.W., 2008 - Plant Anatomy. An applied approach,
Blackwell Publishing Ltd., USA
7. CUTLER, D. F., GREGORY, Mary, 1998 - Anatomy of the Dicotiledons, second edition, Vol. IV.
Saxifragales, Clarendon Press, Oxford
8. ESAU,Katherine, 1965 - Plant Anatomy, second edition, p. 205-207, 309, 315-316, 509, John Wiley & Sons,
Inc., USA
9. FAHN, A., 1982 - Plant Anatomy, Ed. III, Pergamon Press, Oxford, England
10. GRINŢESCU, I., 1985 - Botanica, Ed. II, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti
11. HARDING, W. 1992 - Saxifrages, A gardener’s Guide to the Genus, The Alpine Garden Society, The Friary
Press, Dorchester, Great Britain
12. RĂVĂRUŢ, M., 1956 - Fam. Saxifragaceae, In Flora Republicii Populare Române, Vol. IV, p. 85-128, Edit.
Acad. R.P.R., Bucureşti
13. TOMA, C., GOSTIN, I., 2000 - Histologie vegetală, p. 208-210, Edit. Junimea, Arad
14. ŞERBĂNESCU-JITARIU, G., TOMA, C., 1980 - Morfologia şi anatomia plantelor, E.D.P., Bucureşti
15. WEBB, D. A., 1964 - Saxifragaceae, In TUTIN, T. G., HEYWOOD, V. H., BURGES, N. A.,
VALENTINE, D. H., WALTERS, S. M., WEBB, D. A. Flora Europaea, Vol. I. Licopodiaceae to
Plantaceae, p. 364-381, University Press, Cambridge
16. WEBB, D. A., GORNALL, R. J., 1989 - Saxifrages of Europe, Cristopher Helm Ltd., Great Britain.
Planşa I: Fig. 1. Saxifraga cuneifolia L., pe stânci umbrite, la Cheile Olteţului; Fig.2. Secţiune transversală prin
stolon (Oc.12,5x; Ob.10, Amplificare 12,5); Fig.3. Secţiune transversală prin stolon (Oc.12,5x; Ob.10,
Amplificare 6,3).
Planşa II: Fig.1. Secţiune transversală prin stolon (Oc.12,5x; Ob.25, Amplificare 16); Fig.2. Secţiune transversală
prin stolon (Oc.12,5x; Ob.25, Amplificare 16); Fig. 3. Secţiune transversală prin tulpina floriferă (Oc.12,5x;
Ob.10, Amplificare 12,5).
Planşa III: Fig. 1. Păr glandular uniseriat cu o glandă terminală pluricelulară, aproape sferică, în secţiunea
transversală prin tulpina floriferă (Oc.12,5; Ob.25; Amplificare 16); Fig. 2. Secţiune transversală prin tulpina
floriferă: se observă un fascicul liberian izolat (Oc.12,5x; Ob.40, Amplificare 12,5); Fig. 3. Secţiune transversală
prin tulpina floriferă (Oc.12,5x; Ob.25, Amplificare 10); Fig. 4. Secţiune transversală prin tulpina floriferă: se
observă un fascicul libero-lemnos cu liberul fracţionat şi un fascicul liberian izolat (Oc.12,5x; Ob.25, Amplificare
12,5).
Planşa IV: Fig. 1. Epiderma superioară în secţiune tangenţială, superficială, prin frunza rozetei. Se observă
„oceli” printre celulele epidermice obişnuite (Oc.12,5x; Ob.10; Amplificare 20); Fig. 2. Epiderma superioară în
secţiune transversală prin frunză (Oc.12,5; Ob.10; Amplificare 20); Fig. 1. Grup de stomate în epiderma inferioară
a frunzei secţionată transversal (Oc.12,5; Ob.25; Amplificare 16).
Planşa V: Fig. 1. Stomate în epiderma inferioară a frunzei rozulare (Oc.12,5; Ob.25; Amplificare 20); Fig. 2.
Detaliu nervura în secţiune transversală prin frunză (Oc.12,5x; Ob.25; Amplificare 16); Fig. 3. Secţiune
transversală prin frunză: se observă hidatoda în jumătatea superioară a limbului foliar (Oc.12,5; Ob.10;
Amplificare 20).
94
ROXANA PARASCHIVOIU, M. ANDREI PLANŞA I
Fig. 1. Fig.2.
Fig. 3.
95
ROXANA PARASCHIVOIU, M. ANDREI PLANŞA II
Fig. 1. Fig. 2
Fig. 3.
96
ROXANA PARASCHIVOIU, M. ANDREI PLANŞA III
Fig. 1. Fig. 2.
Fig. 3. Fig. 4.
97
ROXANA PARASCHIVOIU, M. ANDREI PLANŞA IV
Fig. 1.
Fig. 2.
Fig. 3.
98
ROXANA PARASCHIVOIU, M. ANDREI PLANŞA V
Fig. 1.
Fig. 3.
Fig. 2.
99
ASPECTE HISTO-ANATOMICE ŞI BIOCHIMICE REFERITOARE LA

ORGANELE VEGETATIVE AERIENE DE THYMUS PANNONICUS ALL.
SUBSPECIILE AUCTUS ŞI PANNONICUS
IRINA BERCIU *, C. TOMA*, I. BURZO**
Abstract: This paper present the results of histo-anatomical and biochemical investigations regarding
T. pannonicus All. subspecies pannonicus and auctus. The histo-anatomical research was made on the
aerial vegetative organs; a peculiar attention has been given to the structure of the glandular hairs, which
are always multicellular, consisting in a basal cell, a unicellular pedicel and a uni- or multicellular gland.
The stem has secondary structure resulted from the activity of the cambium. The cortex of the stem is
collenchymatous in the ribs and parenchymatous of meatic type between the ribs and ends with an
endodermis of Casparyan type. The conducting vessels are represented by a tenuous external secondary
phloem ring and a thicker internal xylem ring. The foliar limb has a bifacial heterofacial structure. The
vascular tissues form more bundles, the biggest one presents, at the periphery of the phloem, cordons of
sclerenchymatous fibers, with very thick walls but moderated lignified. The essential oil were extracted by
hydrodistillation, the separation and identifying of theirs components were made using the gas-
chromatograph coupled with masspectometry. The essential oils composition from T. pannonicus All.
subspecies pannonicus and auctus show major differences.
Keywords: Thymus, anatomy, glandular hair, essential oils.
Introducere
Thymus pannonicus All. este o plantă perenă, răspândită prin pajişti, tufişuri, rarişti
de pădure, nisipuri, stâncării înierbate, din zona de stepă până în zona gorunului [13].
Prezintă tulpini robuste, foarte ramificate, acoperite de jur împrejur cu peri de lungimea
diametrului axei. Frunzele sunt eliptice sau lanceolate, lungi de 6-12 mm şi late de 3-5 mm,
la vârf obtuziuscule, de un verde suriu, pe ambele feţe cu peri lungi, cu nervuri puţin
proeminente. Inflorescenţa este capitată. Caliciul are o lungime de 3-4 mm; corola este
roşie-liliachie, lungă de 6-7 mm [2].
În ţara noastră specia T. pannonicus L. prezintă două subspecii:
- T. pannonicus ssp. pannonicus – plantă păroasă, cu numeroşi peri tectori pe
ambele feţe ale limbului foliar;
- T. pannonicus ssp. auctus (Lyka) Soó – plantă ce prezintă frunze glabre.
Cercetările privind citologia şi histo-anatomia speciilor de Thymus din flora
României sunt relativ sărace [8], [9], [11], [14], [19], [20]. Studiile privind compoziţia
uleiurilor volatile obţinute din diferite specii de Thymus sunt destul de numeroase, numărul
lor crescând în ultima perioadă, cunoscute fiind numeroasele aplicabilităţi ale acestora în
diverse domenii. Însă multe din aceste studii se referă, în general, la specii, care nu cresc pe
teritoriul României [1], [3], [4], [5], [6], [7], [10], [12], [15], [16], [17], [18].
*
Universitatea “Al.I.Cuza”, Departamentul de Biologie, Bd. Carol I, nr.20A, Iaşi
**
U.Ş.A.M.V. Bucureşti, Facultatea de Horticultură
100
Material şi metode
Materialul biologic luat în studiu este reprezentat de specia Thymus pannonicus L.,
colectată de la Fălticeni, Suceava, în 21.06.2007 şi de cele 2 subspecii ale sale: pannonicus,
colectată de la Sasca, Suceava, în 26.06.2007 şi auctus, colectată de la Fălticeni, Suceava,
în 5.07.2007. În vederea cercetărilor histo-anatomice materialul vegetal a fost în prealabil
fixat şi conservat în alcool etilic 70%. S-au efectuat secţiuni transversale la nivelul
organelor vegetative aeriene (tulpină – treimea superioară, treimea medie şi treimea
inferioară; limb foliar), secţiuni colorate ulterior cu verde-iod şi roşu-carmin, fotografiate şi
analizate la microscopul fotonic NOVEX (HOLLAND). Uleiul volatil a fost extras prin
hidrodistilare folosind un dispozitiv de tip Clevenger. Separarea şi identificarea compuşilor
s-a realizat prin metoda metoda cromatografiei GC-MS (gas chromatography-
massspectrometry).
Tulpina (Planşa I)
În treimea superioară, conturul secţiunii transversale este romboidal-pătratic, cu cele
4 coaste proeminente. Epiderma prezintă celule izodiametrice sau uşor alungite tangenţial,
cu peretele extern mai îngroşat, dar acoperit de o cuticulă extrem de subţire. Din loc în loc,
pe toată circumferinţa tulpinii se află peri tectori şi peri secretori. Tot la nivelul epidermei
se află şi stomate, ale căror celule proemină uşor peste nivelul celulelor protectoare. Scoarţa
este relativ subţire, parenchimatic asimilatoare, de tip meatic, între coaste şi predominant de
tip colenchimatic în coaste; la faţa internă a cordoanelor de colenchim se află 2-3 straturi de
celule parenchimatice, lipsite de cloroplaste sau acestea sunt foarte rare. Cilindrul central
prezintă o structură secundară la T. pannonicus, fiind reprezentată de un inel extern subţire
de liber la exterior (format din tuburi ciuruite şi celule anexe) şi un inel intern de lemn spre
interior (vase şi celule de parenchim lemnos celulozic). La cele două subspecii analizate, în
treimea superioară a tulpinii, cilindrul central prezintă o structură primară, tot de tip inelar,
reprezentată de un inel subţire de liber la exterior şi unul de lemn spre interior; între ele
aflându-se o zonă de celule meristematice, unele vase de lemn sunt abia în curs de
definitivare, având pereţi foarte subţiri şi celulozici; deci procesul de traheogeneză este în
derulare. Măduva este parenchimatic celulozică, de tip meatic, formată din celule mult mai
mari decât cele ale scoarţei; la T. pannonicus celulele din zona centrală s-au dezorganizat,
formând astfel o cavitate aeriferă.
În treimea mediană, conturul secţiunii transversale se menţine asemănător, coastele
devin mai proeminente, iar frecvenţa perilor secretori creşte; peretele extern epidermic
devine mult mai gros la T. pannonicus. La nivelul cilindrului central, la T. pannonicus
inelul de lemn secundar devine mai gros, iar la cele două subspecii analizate structura
devine secundară. La acest nivel devine foarte vizibilă endoderma de tip Caspary, cu celule
alungite tangential la T. pannonicus ssp. auctus.
În treimea inferioară conturul secţiunii transversale se menţine pătratic-romboidal,
dar coastele sunt mai atenuate; cuticula devine mai groasă; stomatele proemină moderat
deasupra epidermei; colenchimatizarea celulelor corticale din coaste este mai redusă; inelul
101
de xilem secundar este mult mai gros, cu vase mai numeroase pe unitatea de suprafaţă, mai
largi şi dispersate neregulat în masa fundamentală de libriform. Cea mai mare parte a
măduvei s-a dezorganizat, rezultând o cavitate aeriferă largă, de contur neregulat.
Limbul foliar (Planşa II)

Epiderma văzută de faţă ne apare formată din celule dreptunghiulare, lungi cu pereţii
laterali drepţi. La marginile limbului se observă numeroşi peri tectori de diametru diferit,
variind de la unicelulari la pluricelulari, cu vârful obtuz sau ascuţit, unii fiind încovoiaţi cu
vârful spre epidermă, toţi având celula bazală largă şi peretele îngroşat.
Nervura mediană proemină mult la faţa inferioară a limbului la T. pannonicus şi
moderat la cele două subspecii analizate, cuprinde un fascicul libero-lemnos; între el şi
epiderma inferioară se întrepune o hipodermă moderat colenchimatizată. Ambele epiderme
au celule alungite tangenţial, cu peretele extern mai gros, dar acoperit de o cuticulă
subţire.Perii tectori, uni- sau pluricelulari, sunt prezenţi mai adesea pe faţa inferioară a
limbului.Fasciculele conducătoare sunt mari şi prezintă la polul liberian câte un cordon
foarte gros de fibre sclerenchimatice cu peretele îngroşat şi lignificatla T. pannonicus, şi
nelignificat la cele două subspecii analizate. Mezofilul este diferenţiat în ţesut palisadic la
faţa superioară şi ţesut lacunos la faţa inferioară a limbului. Ţesutul palisadic este
bistratificat, celulele stratului hipodermic fiind însă mult mai înalte.
Compoziţia chimică a uleiurilor volatile

În urma analizei uleiurilor volatile s-au obţinut un total de 49 de compuşi.
Rezultatele indică diferenţe în privinţa compoziţiei chimice a uleiurilor la plantele analizate
(tabel I).
cariofilen oxid
α-terpinil acetat
germacren D
mircen
cis-β-ocimen
limonen
spatulenol
neril-acetat
trans-geraniol
octenil-acetat
trans-
α-citral
α-cadinol
β-cariofilen
β-bisabolen
Fig. 1. Cromatograma uleiului volatil extras din T. pannonicus L.
102
Tabel I. Compoziţia chimică a uleiurilor volatile
Nr. Componenţi T. pannonicus T. pannonicus T. pannonicus
ssp.pannonicus ssp.auctus
1. Sabinen 0,34 0,38 -
2. α-Pinen - 0,5 -
3. Camfen - 0,65 -
4. ß-Pinen - 0,25 -
5. Octen-3-ol - - 0,84
6. Mircen 4,73 9,82 -
7. Terpinen-4-ol - - 0,4
8. ß-Cimen - 0,55 -
9. Octinil acetat 1,16 1,77 -
10. Limonen 2,69 3,25 -
11. cis-ß-Ocimen 2,61 2,90 -
12. p-Cimen 0,59 - 1,06
13. Linalol - 0,81 0,15
14. Borneol - - -
15. α- Borneol - - 0,56
16. Timol metil eter - - 0,36
17. Timol metil eter izomer - - 0,94
18. α - terpineol 0,44 0,53 -
19. Cis-Geraniol 0,30 - -
20. ß - Citral 0,89 0,36 -
21. α - Citral 1,20 0,63 -
22. Trans-Geraniol 1,46 1,77 -
23. α -Terpinil acetat 48,83 35,71 -
24. Timol - - 11,84
25. Carvacrol - - 74,29
26. Timil acetat - - 0,10
27. Geranil acetat 0,5 0,47 -
28. Neril acetat 2,21 0,45 -
29. α - Burbonen 0,98 - 0,67
30. ß-Burbonen - 0,97 -
31. ß-Cariofilen 1,32 1,83 1,59
32. α-Cariofilen - - 0,11
33. Germacren D 12,12 - -
34. Elemen 0,58 - -
35. ß-Elemen - 0,55 -
36. ß-Bisabolen 1,14 2,11 -
37. Cis- ß-Bisabolen - 0,27 -
38. ß-Cubeben - 9,41 -
39. δ-Cadinen 0,69 0,50 0,14
40. Cadinen R - - -
41. Elemol - 3,61 -
42. Spatulenol 2,29 0,33 0,4
43. Cariofilen oxid 6,35 0,34 3,57
44. δ -Eudesmol - 0,94 -
45. α -Eudesmol - 1,03 -
46. α – Cadinol 1,09 - 0,24
47. Trans Nerolidol - 10,1 -
48. Izoaromodendren epoxid 0,53 - 0,48
49. Trans-Farnesol 1,45 2,55 -
103
Cel mai mare număr de componenţi (34) a fost identificat în uleiul volatil extras din
T. pannonicus ssp. pannonicus, urmat de uleiul volatil extras din T. pannonicus (29) şi T.
pannonicus ssp. auctus (20).
α – terpinil acetatul s-a dovedit a fi constituentul cu procentajul cel mai mare la T.
pannonicus (48,83%) şi la T. pannonicus ssp. pannonicus (35,71%). În cazul subspeciei
auctus principalul constituent este carvacrolul (74,29%), urmat de timol (11,84%); aceşti
doi constituienţi nu au fost identificat la celelalte specii analizate.
În uleiul volatil de T. pannonicus se observă prezenţa substanţei germacren D, într-
un procentaj de 12,12%, component care nu a fost identificat în uleiul celor două subspecii.
Concluzii
Din punct de vedere histo-anatomic nu s-au evidenţiat diferenţe semnificativela

plantele analizate. Se observă că frecvenţa perilor secretori scade spre baza tulpini atât la
Th. pannonicus, cât şi la cele 2 subspecii analizate; iar la Th. pannonicus ssp. auctus, limbul
foliar prezintă peri aculeiformi pe faţa superioară, lucru neprecizat de literatura de
specialitate.
Analiza comparativă a uleiurilor volatile extrase din plantele analizate a arătat
diferenţe atât în ceeea ce priveşte numărul de compuşi identificaţi, cât şi aupra
procentajului acestora.
BIBLIOGRAFIE
1. BURZO I., DOBRESCU A., BĂDULESCU L., MIHAESCU D., BĂLAN L.,2005 - Fiziologia plantelor,
VIII, Subatanţe utile din plante. Ed. Elisavaros, Bucureşti,:355-356
2. CIOCÂRLAN V., 2000 – Flora ilustrată a României. Pteridophyta et Spermatophyta. Ed. Ceres, Bucureşti,
670-675
3. CHEN G.Y., YUAN Y., AI K.H. 2001 - Study on the essential oil components in Thymus quinquecostacus,
Celak, Yao Xue Xue Bao., 36 (3): 233-4
4. FEO V., BRUNO M., TAHIRI B., NAPOLITANO F., SENATORE F., 2003 - Chemical composition and
antibacterial activity of essential oils from Thymus spinulosus Ten. (Lamiaceae), J Agric Food Chem,
51(13):3849-53
5. HADEF Y., KALOUSTIAN J., CHEFROUR A., MIKAIL C., ABOU L., GIODANI R., NICOLAY A.,
PORTUGAL H.., 2007 - Chemical composition and variability of the essential oil of Thymus numidicus Poir.
from Algeria, Acta Bot. Gallica,, 154 (2):256-274
6. HUDAIB M., SPERONI E., DI PIETRA AM, CAVRINI V., 2000 - GC/MS evaluation of thyme (Thymus
vulgaris L.) oil composition and variation during the vegetative cycle, J. Pharm. Biomed. Anal., 29 (4): 691-
700
7. KULEVANOVA S., STOEVA T., RISTIC M., 2000 - The essential oil composition of Thymus tosevii and
Thymus macedonicus from Bulgaria. Bull. Chim. Farm., 139 (2): 85-8
8. MARKANTONATOU A., CONSTANTINIDIS T., SARLIS G., KARABOURNIOTIS G., FASSEAS C.,
2005 - Taxonomic Consideration of Glandular Trichome Types în Greek of the Genus Thymus (Lamiaceae).
XVII International Botanical Congress, Vienna, Abstracts, 611-612
9. MARTINET J., 1872 – Organes de sécrétion des végétaux. Ann. des Sci. Nat., Bot., Sér. 5, 14: 91-232
10. MARTONFI P., 1992 - Essential oil content in Thymus alpestris in Slovachia - Thaiszia,, 2:75-78
11. METCALFE C.R., CHALK L.., 1950 - Anatomy of Dicotyledons, Clarendon Press, Oxford, 2: 1041-1053
12. MOCKUTE D., BERNOTIENE G., 1999 - The main citral-geraniol and carvacrol chemotypes of the
essential oils of Thymus pulegioides L. growing in Vilnius district (Lithuania). J. Agric. Food Chem., 47 (9):
3787-90
104
13. OPREA A., 2005 – Lista critică a plantelor vasculare din România. Ed. Univ. Al.I.Cuza, Iaşi, 306-311
14. PĂUNESCU A. A., 2000 - Cercetări citologice, histo-anatomice şi fiziologice asupra unor plante endemice
din flora României. Teză de doctorat, Univ. „Al.I.Cuza”, Iaşi, 135-140
15. RAAL A., PAAVER U., ARAK E., ORAV A.- Content and composition of the essential oil of Thymus
serpyllum L. growing wild in Estonia. Medicina (Kaunas), 40 (8): 795-800
16. SAEZ F., 2001 - Volatile oil in Thymus serpylloides ssp. gadorensis growing wild in Southeastern Spain,
Biochem. Syst. Ecol., 29 (2): 189-198
17. SALGUIRO L.R., VILA R., TOMAS X., CANIGUERAL S., PAIVA J., PROENCA DA CUNHA A.,
ADZET T., 2000 - Essential oil composition and variability of Thymus lotocephalus and Thymus X mourae,
Biochem. Syst. Ecol., 28 (5): 457-470
18. THOMSON J.D., CHALCHAT J.C., MICHET A., LINHART Y.B., EHLERS B., 2003 - Qualitative and
quantitative variation in monterpene co-occurrence and composition in the essential oil of Thymus vulgaris
chemotypes. J. Chem Ecol., 29(4): 859-880
19. TOMA C., BERCIU I., 2007 - Morphological peculiaries of germination and structure of seedling in Thymus
vulgaris L.; Romanian Biological Sciences, vol V, 1-2, 136-137
20. TOMA C., RUGINĂ RODICA, 1998 – Anatomia plantelor medicinale. Atlas. Ed. Acad. Rom., Bucureşti,
169-172.
Plansa I (x400)
1. Secţiune transversală prin treimea superioară a tulpinii de T. pannonicus L.
2. Secţiune transversală prin treimea superioară a tulpinii de T. pannonicus ssp. pannonicus.
3. Secţiune transversală prin treimea superioară a tulpinii de T. pannonicus ssp. auctus.
4. Secţiune transversală prin treimea mediană a tulpinii de T. pannonicus
5. Secţiune transversală prin treimea mediană a tulpinii de T. pannonicus ssp. pannonicus
6. Secţiune transversală prin treimea mediană a tulpinii de T. pannonicus ssp. auctus.
7. Secţiune transversală prin treimea inferioară a tulpinii de T. pannonicus L.
8. Secţiune transversală prin treimea inferioară a tulpinii de T. pannonicus ssp. pannonicus.
9. Secţiune transversală prin treimea inferioară a tulpinii de T. pannonicus ssp. auctus.
Planşa II
1. Secţinune transversală prin limbul foliar la T. pannonicus L. (x400).
2. Secţiune superficială prin limbul foliar la T. pannonicus L. (epidermă superioară).
3. Secţiune superficială prin limbul foliar la T. pannonicus L. (epidermă inferioară).
4. Secţinune transversală prin limbul foliar la T. pannonicus ssp. auctus.(x200)
5. 6. 7.- Peri secretori (x400).
105
IRINA BERCIU şi colab. PLANŞA I
1. 2. 3.
4. 5. 6.
7. 8. 9. PLANŞA II
106
IRINA BERCIU şi colab. PLANŞA II
3.
1. 2.
6.
4. 5.
7. 8.
107
MODIFICĂRI BIOCHIMICE ŞI MORFO-ANATOMICE INDUSE DE

TRATAMENTUL CU DIQUAT LA PLANTULE DE TRIGONELLA FOENUM
GRAECUM L.
ZENOVIA OLTEANU ∗, C. TOMA∗, LĂCRĂMIOARA OPRICĂ∗, MARIA

MAGDALENA ZAMFIRACHE∗, RAMONA GALEŞ∗, ELENA TRUŢĂ∗∗, ŞTEFANIA
SURDU∗∗, MIHAELA FLORINA AXENTE∗
Abstract. This paper analyzes the effect of diquat in different concentrations (10-5 ppm, 10-4 ppm, 10-3
ppm) on some oxido-reductive enzymes and on the morpho-anatomy of Trigonella fenum-graecum L.
during seedling ontogenesis. Comparing the obtained experimental data with the control, the amplitude of
the effects induced by the presence of diquat is in direct relation with the concentrations of the treatments.
Key words: Trigonella foenum graceum, seedling, diquat, oxido- reductive enzymes, histo-anatomy.
Introducere
După o perioadă de glorie în antichitate, schinduful a intrat intr-un con de uitare,

fiind folosit mai mult ca plantă furajeră, deoarece stimulează creşterea masei musculare. De
doar câteva decenii, oamenii de ştiinţă şi-au propus să studieze în laboratoare misterul
terapeutic al acestei plante atât de apreciate din punct de vedere medical deoarece are
acţiune hipocolesterolemiantă, hipotrigleridelemiantă, hipoglicemiantă, secretolitică,
streptostatică, afrodisiacă, antiinflamatorie, antitumorală, carminativă, uterotonică,
emolientă, laxativă, tonic generală, galactogogă etc. Se foloseşte, de asemenea, ca tonic
neuromuscular şi ca stimulent metabolic în surmenaj, astenie, anemie, hipomagnezemie,
digestie lentă etc.
Studiul enzimelor antioxidante la plantule de Trigonella foenum-graecum L. sub
acţiunea diferitelor tratamente aplicate asupra seminţelor reprezintă o preocupare a
oamenilor de ştiinţă (Santosh şi colab., 1999; Debjani şi Bratati, 2003). In prezenta lucrare
ne propunem studiul capacităţii de îndepărtare a unor radicali liberi şi molecule toxice
pentru organismul vegetal analizând, în dinamică, comportarea unor enzime responsabile
de activitate antioxidantă (superoxid dismutaza, catalaza, peroxidaza) în urma tratării
seminţelor de schinduf cu diquat în concentraţii diferite. Intreprindem acest studiu deoarece
la aplicarea pesticidelor pentru combaterea buruienilor pot să sufere chiar plantele a căror
protecţie se urmăreşte. Astfel de situaţii pot fi agravate de aplicarea incorectă a pesticidelor
(Jantschi, 2003).
În agricultură au fost introduce diferite tipuri de pesticide în scopul de a creşte
randamentul productiv al recoltelor. Diquatul este un compus dipiridilic neselectiv, solubil
în apă, fără acţiune reziduală utilizat ca erbicid de contact (fig. 1).
∗
Universitatea “Al. I.Cuza”, Facultatea de Biologie, B-dul Carol I, nr.20A, Iaşi
∗∗
Institutul de Cercetări Biologice Iaşi
108
Material şi metode
Materialul biologic investigat este reprezentat de plantule de Trigonella fenum –

graecum martor şi plantule obţinute din seminţe tratate cu erbicidul de contact diquat în
diferite concentraţii (10-5 ppm, 10-4 ppm, 10-3 ppm).
Seminţele de schinduf au fost îmbibate în soluţiile de tratament timp de trei ore după
care au fost clătite succesiv, de trei ori, cu apă de robinet şi au fost aşezate - pentru
germinare - în cutii Petri, pe hârtie de filtru, umezită la nevoie cu apă de robinet. Cutiile
Petri cu probe au fost menţinute la temperatura camerei, timp de opt zile, interval de timp
după care au fost recoltate probe (plantule) pentru analize. Pentru a urmări în dinamică
indicatorii biochimici am prelevat şi analizat material biologic din trei în trei zile pe durata
a nouă zile.
Activitatea superoxid dismutazei s-a determinat utilizând o metodă
spectrofotometrică (Winterbourn et al., 1975). Această metodă se bazează pe abilitatea
superoxid dismutazei de a inhiba reducerea unei sări de tetrazoliu (nitroblue tetrazolium) de
către ionii superoxid. O unitate de activitate a enzimei este definită ca nivel al enzimei care
determină înjumătăţirea maximumului de inhibiţie a reducerii sării de tetrazoliu. Rezultatele
reprezintă media a trei determinări paralele şi sunt raportate la cantitatea de proteină
prezentă în extractul enzimatic, sursă de enzimă.
Activitatea catalazei s-a determinat prin metoda iodometrică care, în principiu,
constă în oxidarea iodurii de potasiu de către apa oxigenată nedescompusă după un interval
de incubare cu sursa de enzimă, urmată de titrarea iodului eliberat cu tiosulfat de sodiu în
prezenţa amidonului ca indicator (Artenie and Tanase, 1981). Activitatea enzimei s-a
calculat cunoscând că o unitate catalazică este echivalentă cu nivelul enzimei care
descompune 0.034 mg apă oxigenată (1 μmol) în timp de un minut. Rezultatele reprezintă
media a trei determinări paralele şi sunt raportate la cantitatea de proteină din în extractul
enzimatic care reprezintă sursa de enzimă.
Pentru evaluarea activităţii peroxidazei am utilizat o metodă colorimetrică care se
bazează, în principiu, pe măsurarea intensităţii culorii produsului de oxidare a o-dianisidinei
cu ajutorul apei oxigenate sub acţiunea peroxidazei (Möller and Ottolenghi, 1966).
Activitatea peroxidazei s-a calculat luându-se în considerare coeficientul molecular de
extincţie. O unitate de peroxidază reprezintă cantitatea de enzimă care catalizează
descompunerea unui μmol peroxide de hydrogen în timp de un minut şi în condiţii optime
de desfăşurare a reacţiei enzimatice. Rezultatele determinărilor noastre reprezintă media a
trei determinări şi sunt raportate la cantitatea de proteină prezentă în extractul enzimatic
analizat.
Cantitatea de proteină dinextractele enzimatice a fost evaluată prin metoda Bradford
(Bradford, 1976).
Morfologia şi structura plantulelor martor şi variante de tratament (V1 -10-3 ppm;
V2- 10-4 ppm; V3- 10-5 ppm) în stadii ontogenetice diferite (8, 11, 14 zile) a fost investigată
utilizând o metodă frecvent întâlnită în cercetările de anatomie vegetală. S-au realizat
secţiuni transversale prin organele axiale şi laterale ale plantulei, care ulterior au fost
colorate cu verde-iod şi roşu ruthenium şi analizate şi fotografiate la microscopul fotonic
Novex (Holland).
109
Rezultate ale investigaţiilor biochimice

Superoxid dismutaza, enzimă care răspunde unui aspect fiziologic important
reprezentat de cataliza specifică a îndepărtării radicalului dăunător superoxid, este prezentă,
în general, pe întreg intervalul de timp investigat la plantulele recoltate pentru investigaţii
(fig. 2). Excepţie face tratamentul cu diquat în concentraţie de 10-3 ppm care conduce la
moartea organismului vegetal după a doua recoltare.
Considerând fiecare variantă experimentală în parte, constatăm o tendinţă generală
de diminuare a activităţii superoxid dismutazei în timp, atât în cazul variantei experimentale
martor cît şi în cazul variantelor în care seminţele sunt tratate cu diquat în concentraţii
diferite.
Tratarea seminţelor cu diquat conduce, în general, la creşterea activităţii enzimei ca
răspuns al plantei la factorul stresant reprezentat de erbicid. Deşi intensificarea activităţii
superoxid dismutazei prin comparaţie cu martorul nu este semnificativă pentru prima
recoltare, menţionăm faptul că activitatea enzimei este mai mare în cazul variantelor în care
seminţele au fost tratate cu diquat în concentraţii de 10-5 ppm şi respectiv 10-3ppm. Pentru
concentraţia 10-4 ppm activitatea enzimei investigate depăşeşte proba martor în al doilea
interval de timp. Analiza materialului biologic la cea de a treia recoltare relevă activităţi
superoxid dismutazice net superioare probei martor cu maximum de activitate înregistrat
pentru varianta în care seminţele au fost tratate cu pesticid în concentraţie de 10-4 ppm.
Rezultatele indică faptul că prin tratarea seminţelor de schinduf cu diquat activitatea
superoxid dismutazei se intensifică în timp ca răspuns al plantei la factorul de stress
reprezentat de erbicid. Această comportare poate fi apreciată ca o reacţie de apărare
dovedind sensibilitatea organismului vegetal la tratament.
Catalaza este una dintre cele mai eficiente enzime din clasa oxidoreductazelor,
localizată aproape exclusiv în peroxizomii celulelor. Rolul său este de a participa la
catabolizarea apei oxigenate, aspect fundamental al răspunsului celular antioxidant.
Privite în ansamblu, activităţile catalazice, evaluate la plantule de schinduf recoltate
în trei etape diferite ale dezvoltării lor, prezintă o tendinţă de diminuare a intensităţii
activităţii enzimei, cu manifestări particulare legate de momentul recoltării şi de
concentratia pesticidului cu care au fost tratate seminţele (fig. 3).
La prima recoltare se înregistrează un maximum de activitate catalazică în cazul
variantei experimentale tratată cu soluţie de diquat în concentraţie de 10-3 ppm.
Sensibilitatea la acest tratament este evidentă prin aceea că plantulele nu rezistă până la
sfârşitul experimentului. Referitor la plantulele tratate cu pesticid în concentraţii de 10-5
ppm şi 10-4 ppm constatăm inhibarea activităţii catalazice, mai pronunţată în cazul
concentraţiei mari. Presupunem că acest răspuns este datorat faptului că organismul vegetal,
stresat de prezenţa pesticidului, face efortul de a metaboliza toxicul, preluând mai uşor
concentraţia mică şi reacţionând prin activarea catalazei la o amplitudine evident superioară
concentratiei de 10-4 ppm.
Determinarea activităţii catalazei la recoltarea a doua de material biologic confirmă
comportarea constatată în cazul primei recoltări. Constatăm astfel reducerea diferenţelor de
amplitudine a activităţilor enzimei evaluate pentru variantele în care seminţele de schinduf
110
au fost tratate cu erbicid comparativ cu proba martor. De asemenea comparând variantele
tratate între ele înregistrăm o activitate catalazică superioară în cazul concentraţiei mai mari
ca urmare a diminuării fenomenului de inhibiţie a activităţii enzimei odată cu metabolizarea
toxicului.
Comportarea organismului vegetal, din punctul de vedere al activităţii catalazice, în
cazul materialului biologic prelevat la a treia recoltare, confirmă presupunerile noastre
anterioare. Recunoscută ca o enzimă antistress, catalaza are, în această etapă de dezvoltare
a plantulelor, activităţi ale variantelor supuse tratamentelor superioare probei martor ca
urmare a necesităţii îndepărtării peroxidului de hidrogen rezultat din desfăşurarea reacţiilor
metabolice.
Peroxidaza ca şi catalaza, este implicată în numeroase procese fiziologice care se
desfăşoară în organismul plantelor enzima putând fi utilizată drept indicator al stării
acestora (Gaspar şi colab., 1982). Modificări ale activităţii peroxidazice, precum şi reglarea
activităţii enzimei, sunt esenţiale în răspunsul la stress, contribuind la protejarea
organismelor împotriva radicalilor liberi (Rao şi colab., 1996; Medina şi colab., 1997;
Navari şi colab., 1997).
Analiza rezultatelor obţinute ca urmare a utilizării erbicidului diquat în tratarea
seminţelor de schinduf evidenţiază faptul că prezenţa pesticidului determină intensificarea
activităţii peroxidazei comparativ cu proba martor în toate variantele experimentale
investigate, cu manifestări particulare legate de tratament şi vârsta plantulelor analizate.
(fig. 4).
Considerând fiecare variantă experimentală în parte constatăm, la proba martor,
intensificarea activităţii enzimei la materialul biologic prelevat la recoltarea a doua,
moment după care activitatea peroxidazei se menţine constantă. Referitor la plantulele
rezultate din seminţe tratate cu soluţie de diquat 10-5 ppm, la amplitudini superioare
martorului, activitatea peroxidazei prezintă un trend ascendent. Pentru concentraţia de 10-4
ppm dinamica activităţii peroxidazei este asemănătoare concentraţiei anterioare,
amplitudinea diminuând în cazul plantulelor investigate după a treia recoltare. Există
probabilitatea ca in această situaţie cantitatea de apă oxigenată să fie mai mare şi aceasta să
fie îndepărtată de catalază, cunoscut fiind faptul că în organismele vii peroxidaza operează
asupra unor concentraţii scăzute de peroxid de hidrogen. Rezultatele sunt în acord cu
literatura de specialitate unde se menţionează că afinităţile pentru apa oxigenată ale
peroxidazei şi catalazei sunt diferite, catalaza fiind responsabilă pentru îndepărtarea
excesului de peroxid de hidrogen [6].
În cazul variantei în care seminţele au fost tratate cu diquat în concentraţie de 10-3
ppm înregistrăm activitate peroxidazică numai în cazul plantulelor din prima recoltare pe
motivele explicate anterior. Amplitudinea activităţii enzimei este superioară martorului şi
inferioară celorlalte două variante experimentale în cazul cărora concentraţia pesticidului
cu care au fost tratate seminţele este de o sută de ori şi respectiv de zece ori mai mică.
Rezultate ale investigaţiilor morfologice şi histo-anatomice (Planşa III)

Din analiza comparativă a morfologiei plantulelor în cursul ontogenezei la cele trei
variante de tratament, rezultă că pesticidul diquat în concentraţie mare (V1 şi V2) inhibă
rizogeneza, determinând moartea plantulelor după circa 8 – 14 zile de la germinare.
111
Majoritatea plantulelor prezintă în unele celule ale scoarţei, dar în special în lumenul
vaselor de lemn din rădăcină, o cantitate mare de tanin, ceea ce împiedică circulaţia sevei
brute, determinând astfel o încetare a creşterii şi dezvoltării, iar în final moartea acestora.
Deoarece taninurile sunt secretate de plantă ca o reacţie de apărare la anumiţi agenţi
patogeni din mediu, rezultă că erbiciul în concentraţie mare devine toxic pentru plantulă. În
concentraţie mică (V3), diquat stimulează creşterea rădăcinii principale şi formarea celor
secundare.
Caracterele structurale ale plantulei în cursul ontogenezei la variantele
experimentale sunt asemănătoare cu cele de la martor.
Rădăcina plantulei prezintă pe toată lungimea ei o structură primară. Rizoderma
este parţial dezorganizată, iar exoderma prezintă celule cu pereţi încă subţiri, în curs de
suberificare. Scoarţa este relativ subţire (5-6 straturi), parenchimatic-celulozică, de tip
meatic şi se termină cu o endodermă de tip casparian. Stelul este de tip tetrah şi începe cu
un periciclu, în care celulele din dreptul fasciculelor de xilem se divid periclin, ceea ce
indică începutul procesului de formare a rădăcinilor laterale. Centrul rădăcinii este încă
ocupat de măduva parenchimatic - celulozică, de tip meatic.
În lungul hipocotilului are loc trecerea de la structura rădăcinii la cea a tulpinii sau
invers. Pe toată lungimea sa, hipocotilul este protejat de epidermă (celule înalte cu peretele
extern mai gros decât ceilalţi şi acoperit de o cuticulă subţire, striată). Din loc în loc se
observă stomate, localizate la acelaşi nivel cu celulele epidermice propriu-zise. Scoarţa este
parenchimatic-celulozică, de tip meatic, stratul hipodermic fiind în curs de
colenchimatizare.
Stelul este protejat de o endodermă de tip casparian. La baza hipocotilului, xilemul
secundar formează un inel sinuos, fiind alcătuit din numeroase vase de diametru mare,
puţine fibre sclerenchimatice şi doar câteva celule de parenchim lemnos celulozic. Floemul
primar formează 4 fascicule largi, fiecare dintre ele alcătuit din tuburi ciuruite, celule
anexe, puţine celule de parenchim liberian şi o insulă centrală de fibre sclerenchimatice cu
pereţii îngroşaţi şi moderat lignificaţi. Măduva este subţire, de tip parenchimatic - celulozic.
În treimea mijlocie a hipocotilului, xilemul secundar formează o masă centrală alcătuită din
vase, fibre sclerenchimatice şi celule de parenchim lemnos celulozic. La acest nivel fibrele
liberiene au pereţi celulozici, puţin îngroşaţi. În treimea superioară a hipoctilului, ţesuturile
conducătoare primare formează două inele concentrice (de floem spre exterior şi de xilem
spre interior), în care se individualizează 4 fascicule libero-lemnoase de tip colateral
deschis, grupate câte două faţă în faţă, destinate a pătrunde în cele două cotiledoane.
În secţiune transversală, peţiolul cotiledonului are formă literii „V”, cu faţa adaxială
concavă. Epiderma este alcătuită din celule aproximativ izodiametrice, cu peretele extern
puţin mai îngroşat decât ceilalţi şi acoperit de o cuticulă subţire. Din loc în loc se observă
stomate localizate la acelaşi nivel cu celulele epidermice propriu-zise. Parenchimul
fundamental este de tip meatic, în centru aflându-se cele două fascicule conducătoare
libero-lemnoase.
Limbul cotiledonului este amfistomatic şi prezintă o structură bifacială
heterofacială, mezofilul fiind foarte gros, diferenţiat în 3-4 straturi de celule palisadice
relativ înalte sub epiderma superioară şi 6-7 straturi de ţesut lacunos, relativ compact, în
112
rest . Nervura mediană este foarte puţin proeminentă la faţa inferioară şi cuprinde un singur
fascicul libero-lemnos.
Concluzii
Rezultatele noastre sugerează că aplicarea erbicidului diquat induce la plantula de

Trigonella foenum-graecum atât modificări ale răspunsului oxidativ cât şi morfologice,
intensitatea lor fiind dependentă de concentraţiile de erbicid utilizat. La concentraţia de 10-3
ppm, cea mai mare în experimentul nostru, presupunem că plantulele au murit deoarece a
fost alterată funcţia mitocondrială şi inhibată rizogeneza, diquatul devenind toxic.
Comparând dinamica activităţilor superoxid dismutazei, catalazei şi peroxidazei
constatăm o tendinţă de variaţie a acestor indicatori în sensul echilibrării. Literatura de
specialitate menţionează importanţa echilibrului dintre activităţile acestor enzime în
determinarea nivelului radicalilor superoxid şi a peroxidului de hidrogen[6].
BIBLIOGRAFIE
1. ARTENIE, V., TĂNASE, E. – 1981, Practicum de biochimie generală, Ed. Univ. “Alexandru Ioan Cuza”,
Iaşi.
2. BRADFORD, M.M. – 1976, A rapid and sensitive method for the quantification of microgram quantities of
protein utilising the principle of protein-dye binding, Anal. Biochem., 72, 248-254.
3. DEBJANI D.E., BRATATI D.E – 2003, Effect of ethephon on antioxidant enzymes and diosgenin
production in seedlings of Trigonella foenum-graecum, Food chemistry, 82 (2), 211-216.
4. HAYWARD H., 1967 - The structure of economic plants. Ed. J. Cramer, New York
5. JANTSCHI L. – 2003, Microbiologie şi toxicologie. Studii fitosanitare, Ed. Amici, Cluj-Napoca.
6. MITTLER, R. – 2002, Oxidative stress, antioxidants and stress tolerance, Trends in Plant Science, 7(9), 405-
410.
7. MÖLLER, K.M. AND OTTOLENGHI, P. (1966) The oxidation of –dianisidine by H2O2 and peroxidase at
neutral pH. Compts. Rend. Trav. Lab., 35, 369-389.
8. SANTOSH T.R., SREEKALA M., LALITHA K. – 1999, Oxidative stress during selenium deficiency in
seedlings of Trigonella foenum-graecum and mitigation by mimosine Part II. Glutathione metabolism, Biol.
Trace Elem. Res., 70(3), 209-222.
9. TOMA C., A. TONIUC, 1982 –Histo-anatomical researches on the Trigonella species of the Romanian flora
10. TRONCHET A., 1930 – Recherches sur le types d’organisation les plus répandus de la plantule des
Dicotylédones. Leurs principales modifications, leur rapports. Extr. D’Arch. Bot., 4, 1: 1-237
11. WINTERBOURN, C.C., HAWKINS, R.E., BRIAN, M.,CARELL, R.W. – 1975, J. Lab. Clin. Med., 85, 337.
Explicaţia Planşei III

Morfologia şi structura plantulei de Trigonella foenum-graecum L.
Fig. 1-4. Morfologia plantulei (fotografii originale). 1- Martor (14 zile), 2- V1 (8 zile); 3-V2 (14 zile); 4-V3 (14
zile); Fig. 5-9. Secţiuni transversale prin organele axiale ale plantulei martor (microfotografii originale). 5, 6-
Rădăcină (5- x100, 6- x200); 7-9- Hipocotil la diferite niveluri (de la bază spre vârf) (x200)
113
ZENOVIA OLTEANU şi colab. PLANŞA I
Fig. 1. Formula structurală a diquatului (1,1’-etilen-2,2-dipiridil)
900
800
700
600
500
U /m g
400
300
200
100
0
R1 R1 R3
M C1 C2 C3
Fig. 2. Variaţia activităţii superoxid dismutazei la plantule de Trigonella

foenum-graecum L. provenite din seminţe tratate cu diquat
114
ZENOVIA OLTEANU şi colab. PLANŞA II
120
100
80
U/m g
60
40
20
0
R1 R1 R3
M C1 C2 C3
Fig. 3. Variaţia activităţii catalazei la plantule de Trigonella foenum-

graecum L. provenite din seminţe tratate cu diquat
16
14
12
10
U/mg 8
0
R1 R1 R3
M C1 C2 C3
Fig. 4. Variaţia activităţii peroxidazei la plantule de Trigonella

foenum-graecum L. provenite din seminţe tratate cu diquat
115
ZENOVIA OLTEANU şi colab. PLANŞA III
1 2 3
5 6
4
7 8 9
116
CERCETĂRI MORFOLOGICE, ANATOMICE ŞI FITOCHIMICE PRIVIND

ORGANELE VEGETATIVE LA SPECIA ORNAMENTALĂ
SALVIA FARINACEA BENTH. (LAMIACEAE)
MONICA LUMINIŢA BADEA ∗, IOANA MARCELA PĂDURE ∗∗, I. BURZO ∗∗∗
Abstract: The paper presents morpho-anatomical and phytochemical aspects of Salvia farinacea Benth.
(Lamiaceae). The anatomical and morphological characteristics of vegetative organs have been analyzed
regarding the main structural features of leaves (including petiole) and stem, or micromorphology of leaf
indumentum, including stomata types and non-glandular trichomes. Aspects regarding the essential oil
composition of the flowering stems are presented. The species was analyzed for the first time in Romania.
The original photos and oil chromatogram are shown.
Keywords: Salvia farinacea, Lamiaceae, morpho-anatomy, phytochemistry, leaf, stem
Introducere
Familia Lamiaceae cuprinde plante aromatice, erbacee (rareori lemnoase), cu

tulpinile tetramuchiate, frunze opuse şi decusate, simple, nestipelate; flori zigomorfe,
grupate în cime dihaziale reunite în verticile, caliciu gamosepal, corola gamopetală,
bilabiată, androceu didinam, gineceu bicarpelar, gamocarpelar cu poziţie superioară; fructe
mericarpice, de tip tetrachenă [2].
Prezentăm în cele ce urmează o descriere morfologică a acestei specii. Salvia
farinacea este o specie perenă (anuală în România), utilizată ca plantă ornamentală, de
curând introdusă în cultură. Tulpina până la 1m înălţime, erectă, erbacee, tetramuchiată,
ramificată, indument pubescent- farinos, cu trichomi retrorşi. Frunzele opuse şi decusate,
cele inferioare şi mediane peţiolate, serate, cele superioare lanceolate, sesile, planta fiind
glandulos-punctată adaxial. Inflorescenţa spiciformă, cu flori numeroase, bilabiate, violet-
închis aşezate în verticil. Înflorirea în Mai- Iulie (fig. 1).
Obiectivul acestui studiu este de a aduce noi date în ceea ce priveşte morfo-anatomia
şi fitochimismul organelor vegetative la Salvia farinacea, specie care a fost studiată pentru
prima dată în România. Astfel se completează o serie de caracteristici ale plantelor cultivate
din Lamiaceae, legat de structura epidermei, a tipul de stomate sau lamină, descrierea
trichomilor întâlniţi în această familie: glandulari (capitaţi şi peltaţi) şi neglandulari
(protectori), dar şi date originale din punct de vedere fitochimic, şi anume compoziţia
uleiului esenţial.
∗
Universitatea de Ştiinţe Agronomice Bucureşti, Facultatea de Agricultură, secţia Biologie
∗∗
Universitatea de Ştiinţe Agronomice Bucureşti (U.Ş.A.M.V.B.), Facultatea de Horticultură, Departamentul de
Botanică şi Fiziologia Plantelor (ioanapadure@yahoo.com)
∗∗∗
Universitatea de Ştiinţe Agronomice Bucureşti, Facultatea de Horticultură, Departamentul de Botanică şi
Fiziologia Plantelor, Blvd. Mărăşti 59, 011464
117
Pentru studiul anatomic s-a utilizat material vegetal conservat în alcool 70°, respectiv
material proaspăt pentru studiul fitochimic, colectat în Mai − August 2006. S-au realizat
exfolieri ale epidermei frunzei, pentru evidenţierea tipului de trichomi şi stomate. Frunzele au
fost recoltate de pe plante mature, din zona de mijloc a tulpinii. S-au realizat secţiuni
transversale prin frunză, peţiol şi tulpină;. Fragmentele anatomice au fost clarificate şi fixate
în glicerină gelatinată [3]. Pentru fiecare caracteristică s-au realizat circa 10 măsurători;
fotografiile anatomice au fost realizate utilizând microscopul ML-4M IOR (Catedra de
Botanică, U.Ş.A.M.V.B.).
Uleiul volatil a fost extras prin hidrodistilare, utilizându-se în acest scop un aparat
Singer-Nickerson. Separarea componenţilor din uleiul volatil s-a făcut cu ajutorul unui gaz
cromatograf Agilent prevăzut cu o coloană capilară DB-5, cu lungimea de 25m. S-a utilizat
heliu cu debitul de 2ml/min., ca şi gaz purtător, temperatura coloanei a crescut progresiv cu
4oC/min., între 60o–260oC. Determinarea spectrelor de masă a componenţilor, precum şi
identificarea acestora s-a făcut cu ajutorul detectorului masspectometric Agilent şi a librăriei
de spectre Nist. Verificarea identificărilor s-a făcut cu ajutorul indicilor Kovacs.
Determinările fitochimice s-au realizat în cadrul Centrului de cercetare pentru studiul calităţii
produselor horti-viticole şi a substanţelor utile din plante (Facultatea de Horticultură).
Din punct de vedere anatomic, au fost analizate caracterele organelor vegetative.

Menţionăm că nu există date în literatura de specialitate privind această specie. Tipul major
de aparat stomatic matur este anomocitic. Trichomii secretori sunt de tip capitat (picior
unicelular-cap bicelular) şi peltat (glanda tetracelulară).
Structura frunzei la Salvia farinacea: epiderma adaxială a frunzei, văzută de faţă
prezintă cu stomate rare, anomocitice, trichomi protectori foarte rari; cea abaxială prezintă
celule cu pereţii ondulaţi sub formă de Ω. Stomate numeroase, anomocitice (rare diacitice)
(fig. 2 A,B). Adaxial, stomatele prezintă lungime medie de 21,8 µm şi lăţime de 15,3 µm.
Pe epiderma abaxială, stomatele prezintă lungime medie de 18,6 µm şi lăţime de 12,9 µm.
Alături de trichomii protectori de observă cei secretori peltaţi (pe ambele epiderme), cât şi
capitaţi; trichomi retrorşi, pe nervuri, abaxial.
Frunza prezintă limb amfistomatic cu o grosime de circa ÷137,5 µm, epiderma cu
celule dreptunghiulare, acoperite de cuticulă subţire. Mezofil cu ţesut palisadic 2-3-
stratificat (÷78,1 µm); ţesutul lacunos (÷59,3 µm) cu 2-3 rânduri de celule heterodiametrice
(fig. 3 A). Peţiolul prezintă contur semilunar, cu 2 creste adaxiale, ce delimitează un şanţ
foarte larg, dar puţin adânc; epiderma prezintă celule alungite tangenţial, cu pereţii
îngroşaţi; sub epidermă, la feţele adaxială şi abaxială, dar şi între creste se află colenchim
angular bine dezvoltat. Din loc în loc se observă trichomi protectori şi secretori. Înălţimea
acestuia este de circa ÷480,9 µm, iar lăţimea de ÷778,6 µm.
Structura anatomică a tulpinii la Salvia farinacea: tulpina, în secţiune

transversală este tetramuchiată, având coaste rotunjite, puternic păroase, cu numeroşi
118
trichomi protectori 1-5-celulari. Diametrul tulpinii este de ÷1374 µm, iar al măduvei ÷595,4
µm. Epiderma cu celule izodiametrice, cu peretele extern puternic îngroşate şi în totalitate
cutinizat. Scoarţa este diferenţiată în ţesut colenchimatic hipodermic, ce formează cordoane
în dreptul coastelor şi clorenchim în rest. Ţesuturile conducătoare sunt inelare, cu fascicule
mixte, colateral deschise. Măduva este parenchimatic-celulozică, celulele din zona
perimedulară fiind adevărate hidrocite (fig. 3 B).
Caracteristicile anatomice şi numerice (în microni) ale organelor vegetative: frumză,
peţiol şi tulpină sutn prezentate în tabelul I (tab. I).
Fitochimismul speciei Salvia farinacea:

În ceea ce priveşte datele fitochimice, cromatograma speciei, precum şi compoziţia
uleiului esenţial la Salvia farinacea, sunt prezentate în fig. 4 şi fig. 5.
Din analiza cromatogramei uleiului esenţial extras din specia S. farinacea (fig. 4),
precum şi din datele procentuale prezentate în grafic (fig. 5) au rezultat următoarele: uleiul
esenţial extras s-a caracterizat prin existenţa unui număr mic de componenţi şi mai ales de
componenţi uşor volatili. Astfel, s-au identificat 15 componenţi, dintre circa patru au avut
temperatura de volatilizare mai mică de 160oC. Speciile de Salvia se caracterizează printr-
un parfum caracteristic pregnant, numărul componenţilor variază la diverse specii, funcţie
de specie, ecotip sau fenofaza [1]. Multe dintre specii prezintă compuşi majoritari comuni,
de exemplu β-cariofilenul şi D-germacrenul. Astfel, în uleiul volatil extras din S. farinacea
a fost determinată prezenţa D-germacrenului (40,67%) şi β-cariofilenului (23,2%), celelalte
componente fiind în procente foarte mici: γ-cadinen 5,59%, α-copaen 2,64%, α-cariofilenă
2,83%, oxid de cariofilenă 0,75%, etc.
Concluzii
1. Salvia farinacea prezintă limb amfistomatic, stomatele fiind de tip anomocitic, rar
diacitic; trichomii secretori sunt în general peltaţi, dar şi capitaţi.
2. Ţesutul palisadic este bistratificat, uneori el poate prezenta mai multe şi trei straturi de
celule alungite, perpendiculare pe epidermă.
3. S. farinacea a fost studiată pentru prima dată în România sub aspect anatomic, datele
completând cu succes literatura de specialitate.
4. Specia ornamentală S. farinacea a avut un număr mic de componenţi volatili în uleiul
volatil extras din organele aeriene (11) şi un număr mai mare de componenţi greu
volatili.
BIBLIOGRAFIE
1. BURZO I., PĂDURE I., MIHĂIESCU D., BĂDULESCU L., DOBRESCU A., DELIAN E., 2006. Chemical
constituents of the essential oils of eight species of Salvia L. (Lamiaceae) from Romania, Acta Bot. Horti
Buc. 33 (sub tipar).
2. CIOCÂRLAN V., 2000. Flora ilustrată a României- Pteridophyta et Spermatophyta. Ed. Ceres, Bucureşti, p.
647-678.
3. ŞERBĂNESCU-JITARIU G., ANDREI M., RĂDULESCU MITROIU N., PETRIA E., 1983. Practicum de
biologie vegetală. Ed. Ceres, Bucureşti.
119
Tabelul I: Caracteristici anatomice ale organelor vegetative la Salvia farinacea
Nr. Caracteristici anatomice (ob.) Minim Maxim Media

crt. [μm] [μm] [μm]
FRUNZA (10x / 40x)

1 Grosime epidermă adaxială (10x) 7,5 7,5 7,5
2 Grosime epidermă abaxială (10x) 7,5 7,5 7,5
3 Grosime ţesut palisadic (10x) 62,5 93,8 78,1
4 Grosime ţesut lacunos (10x) 56,25 62,5 59,3
5 Grosime mezofil (10x) 118,7 156,2 137,5
6 Nr. de celule ale stratului palisadic (10x) 6,25 18,7 12,5
7 Nr. de celule ale stratului lacunos (10x) 6,25 18,7 12,5
8 Lungime stomate/ epiderma adaxială (40x) 21 22,6 21,8
9 Lăţime stomate/ epiderma adaxială (40x) 14,5 16,2 15,3
8 Lungime stomate/ epiderma abaxială (40x) 16,2 21 18,6
9 Lăţime stomate/ epiderma abaxială (40x) 11,3 14,5 12,9
PEŢIOL (6x)
12 Înălţime peţiol 412,2 549,6 480,9
13 Înălţime la nivelul crestelor adaxiale 549,6 778,6 664,1
14 Adâncimea crestelor adaxiale 91,6 274,8 183,2
16 Lăţime peţiol 641,2 916 778,6
17 Înălţime fasciculului conducător central 137,4 183,2 160,3
18 Lăţime fasciculului conducător central 274,8 503,8 389,3
19 Număr straturi colenchim angular 18,3 45,8 32,06
TULPINA (6x)
20 Diametru tulpină 1099,2 1648,8 1374
21 Grosime tulpină 732,8 1190,8 961,8
22 Diametru măduvă 549,6 641,2 595,4
23 Grosime fascicul conducător (lateral) 54,9 91,6 73,2
24 Grosime fasciculului conducător (colţuri) 183,2 229 206,1
25 Grosime colenchim angular (la colţ) 45,8 54,9 50,3
26 Număr straturi colenchim angular 27,4 36,3 32
120
MONICA BADEA şi colab. PLANŞA I
Fig. 1 Salvia farinacea Benth. – aspecte morfologice (orig.)
A B
Fig. 2 Tipuri de stomate pe epiderma adaxială (A) şi abaxială (B) (orig.)
A B
Fig. 3 Secţiune transversală prin limbul foliar şi tulpină la S. farinacea (orig.)
121
Te
rp
in
ol
e
0
5
10
15
20
25
30
35
40
45
3- n 2
M Ca .1
et re %
il
ca n 0.
vi 3
O co %
ct
il- l 1.
A ac 07
lfa e %
-C tat 0
op .
O ae 2 %
Be ctil n 2 .
ta -b 64
-c u
ar tira %
io t0
fil
en .5 %
A M a2
3
lfa u u
-c ro .2 %
Pr ario len
op f 0
i l- ilen .3 %
a
122
he
D n 2
-g eico .83
er %
m zan
ac
r e
0.
6
Pa n
tc 40 %
G h
am o ul .67
H O e %
ex xi d a-ca n 2.
ah de di 13
id c ne %
ro n
-fa ario 5
rn fil .59
e
es %
ila na 0
ce .7
to 5
na %
Chemical composition of Salvia farinacea essential oil

1 Compoziţia uleiului esenţial la Salvia farinacea Benth.
Fi .59
to %
l1
Fig.4 Cromatograma uleiului esenţial la Salvia farinacea Benth.
.5
Fig.5 Constituenţii chimici ai uleiului esenţial la Salvia farinacea

1
%
REZULTATE PRIVIND STUDIUL MORFOLOGIC AL FRUNZELOR

DE CHAMOMILLA RECUTITA L. TRATATE CU TIOFANAT DE METIL
(TOPSIN M)
LUMINIŢA HUŢANU-BASHTAWI ∗, C. TOMA ∗, LĂCRĂMIOARA IVĂNESCU ∗

Abstract: The paper presents the morphological characteristics of Chamomilla recutita leaves treated
with thiophanat-methyl (Topsin M) used in two different concentrations: TM 0,1% and TM 0,4%. The
vegetal material has been collected 10 days after the third application, from the basis, middle and top of
the stem. The morphological analysis of the leaves evidenced qualitative differences regarding mildew
infection degree and quantitative differences which take into account the dimensions of the leaves. The
medium and maximum length and width of the collected leaves in all analysed levels of the stem are
bigger in the samples treated with Topsin M, while in both variants of treatment (TM 0,1% and TM 0,4%)
there is no statistically significant difference regarding the analysed parameters.
Key words: Chamomilla, Topsin M, foliar limb, cytokinin hormone-type action, morphological
modifications
Introducere
Atât pentru tiofanatul de metil, cât şi pentru carbendazim, metabolitul principal şi

substanţa activă în plantă a fungicidului, „efectul de tip hormon citokininic” a fost
demonstrat pe unele plante de cultură, fiind materializat prin inhibarea senescenţei
frunzelor, reducerea degradării clorofilei, a proteinelor şi a ADN-ului; în plus şi sinteza
pigmenţilor fotosintetici este stimulată, astfel încât frunzele tratate îşi menţin culoarea
verde o perioadă mai mare de timp [4, 12, 17, 18]. Soluţia de carbendazim (20 g ml-1)
aplicată frunzelor de grâu previne pierderea de electroliţi şi aminoacizi, precum şi
dezorganizarea organitelor celulare, mecanismul major al activităţii antisenescenţă exercitat
de carbendazim fiind efectul său protectiv asupra sistemului membranar. La o concentraţie
mai mare (100 g ml-1), fungicidul îşi pierde activitatea citokininică, mai mult, stimulează
această pierdere de electroliţi şi aminoacizi la nivelul sistemului membranar al frunzelor
tratate [19].
În concentraţie mică, atât tiofanatul de metil cât şi carbendazimul stimulează
dezvoltarea plantelor (întârzie senescenţa şi creşte biomasa plantelor) [2, 3, 4], în timp ce
concentraţia mai mare, are un efect fitotoxic (degradarea sistemului membranar, reducerea
concentraţiei totale de proteine, îmbătrânirea prematură a ţesuturilor), materializat prin
îngălbenirea prematură a marginilor limbului foliar şi o concentraţie mult mai mare de
polifenoli [5, 14, 15, 19].
Din punct de vedere anatomic, „efectul de tip hormon citokininic” a fost demonstrat
la tulpinile de Chamomilla recutita, unde acesta stimulează diviziunea celulelor, evidenţiată
∗
Universitatea “Al. I. Cuza”, Facultatea de Biologie, B-dul Carol I, nr. 20A, 700506, Iaşi
123
prin activitatea cambială mult mai intensă şi grosimea cambiului interfascicular. Consecinţa
directă a creşterii activităţii cambiale este formarea şi dezvoltarea suplimentară a ţesutului
conducător. În ambele concentraţii ale fungicidului se formează un număr mai mare de
fascicule conducătoare normale, dar şi fascicule de un tip special, concentrice, cu o
localizare diferită în grosimea tulpinii (în scoarţă, cilindrul central şi măduvă), fapt ce
indică o accelerare a dezvoltării [9].
În concentraţie mai mare, TM 0,4%, tratamentul cu tiofanat de metil stimulează şi
mai intens diviziunea celulară, dar împiedică procesul de diferenţiere a ţesuturilor mai
specializate, cum este de exemplu colenchimul şi sclerenchimul [9].
Continuînd studiul modificărilor morfo-anatomice induse de fungicidul Topsin M,
lucrarea de faţă îşi propune să analizeze, aspectele morfologice ale frunzelor de
Chamomilla recutita sub influenţa tratamentului în cele două concentraţii diferite, TM 0,1%
şi TM 0,4%., urmând ca într-o lucrare viitoare să evidenţiem şi modificările anatomice, care
au fost deja stabilite la alte plante medicinale din familia Asteraceae [7, 8].
Material şi metode
Materialul de studiu a fost cultivat în Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iaşi, cu
seminţe din soiul „Mărgăritar” provenite de la Staţiunea de Cercetări pentru Plante
Medicinale şi Aromatice Fundulea. În paralel cu plantele tratate (Topsin M70 0,1%,
concentraţie utilizată în agricultură şi Topsin M70 0,4 %, concentraţie recomandată pentru
alte fungicide similare tiofanatului de metil) a existat şi un lot de plante netratate, martorul.
Administrarea fungicidului ca pulbere umectabilă, în doză de 1000 l/ha, s-a realizat de trei
ori (la intervale de 7 şi 10 zile), în plină fază vegetativă, când sistemul foliar al plantelor era
bine dezvoltat, acestea având 16-27, maxim 30 nomofile, iar materialul vegetal a fost
recoltat la 10 zile după ultimul tratament
Studiul morfologic [6]
Stabilirea caracterelor morfologice a produselor vegetale tratate cu fungicid, în cele
două concentraţii TM 0,1% şi TM 0,4% comparativ cu martorul netratat, s-a efectuat prin
observarea cu ochiul liber a acestora. Au fost precizate astfel aspectul (forma, consistenţa,
particularităţi), dimensiunile şi culoarea pentru fiecare produs vegetal analizat.
Dimensiunile frunzelor au fost apreciate în cm, folosind rigla.
Caracterele organoleptice au fost stabilite de asemenea comparativ, la plantele tratate
şi martor, prin perceperea mirosului şi a gustului produselor vegetale pulverizate.
Prelucrarea statistică a datelor morfo-anatomice [10, 16]
Efectul tratamentului cu fungicidul Topsin M, în cele două concentraţii (TM 0,1% şi
TM 0,4%), asupra unor parametri morfologici ai plantelor luate în studiu, a fost interpretat
statistic prin metoda de Testare a egalităţii mediilor de grupă – analiza varianţei
unifactoriale One way Anova (analysis of variance) (Sig. = 0.05).
Se consideră că tratamentul cu fungicid prezintă un efect semnificativ statistic, în
cazul parametrului morfologic analizat, dacă Sig. (Prob > F) este mai mic decât 0,05. Dacă
valoarea indicatorului Sig. e mai mare decât 0.05, atunci tratamentul nu are efect statistic
semnificativ. Cu ajutorul testului Levene sa testat omogenitatea varianţei dintre cele 3
grupe delimitate în funcţie de tipul de tratament aplicat.
124
Pentru variabilele la care există diferenţe semnificative (Anova), s-a aplicat testul
LSD, (Least Significant Difference) pentru evidenţierea diferenţelor semnificative între
perechile de medii (concentraţia 0,1% şi concentraţia 0,4%). Testul LSD (Least Significant
Difference) este o procedură ce compară fiecare set de perechi posibile (martor vs. TM
0,1%; martor vs. TM 0,4% şi TM 0,1% vs.0,4%). S-a considerat că există o diferenţă
statistică semnificativă între două seturi, ca urmare a tratamentului cu fungicid, dacă
pragului de semnificaţie α, fixat a priori, este mai mic sau egal cu pragul de semnificaţie
calculat sig ( α ≤ sig).
În această lucrare au fost folosite următoarele abreviaţii: Ch. re. M - Chamomilla
recutita, martor; Ch. re. TM 0,1% - Chamomilla recutita tratată cu Topsin M 0,1%; Ch. re.
TM 0,4 % - Chamomilla recutita tratată cu Topsin M 0,4 %.
Studiul morfologic comparativ al frunzelor de Chamomilla recutita

Studiul morfologic al frunzelor de Chamomilla recutita, martor şi probe tratate TM
0,1% şi TM 0,4% a urmărit parametrii:
• forma limbului;
• marginea, baza şi vârful limbului;
• pilozitatea pe ambele feţe ale limbului;
• culoarea celor două feţe ale limbului;
• dimensiunile frunzei (cm).
Analiza morfologică a dimensiunii frunzelor s-a realizat prin măsurarea lungimii şi
lăţimii (în partea de mijloc sau mai lată) a limbului frunzelor de la baza tulpinii, de la
mijlocul şi de la vârful acesteia, la martor şi la plantele tratate. Pentru martor şi fiecare
variantă de tratament s-au efectuat câte 50 de măsurători ale parametrilor analizaţi (cm).
Atât la martor cât şi la tratamente, frunzele de Chamomilla recutita prezintă aceleaşi
trăsături morfologice (Fig. 1 ):
• frunze sesile, (doar cele bazale scurt peţiolate) cu dispoziţie alternă;
• forma limbului este alungit lanceolată, 2-3 penatsectată, uneori chiar 4
penatsectată;
• limbul prezintă 8-10 perechi de lacinii liniare, late de aproximativ 0,5 mm, la vârf
scurt mucronate;
• nervaţia este de tip penat şi foarte puţin proeminentă pe faţa inferioară;
• la ambele feţe ale limbului sunt prezenţi peri secretori, lungi, pluricelulari,
uniseriaţi, cu glanda unicelulară, mult alungită;
• perii secretori scurţi, specifici familiei Asteraceae, formaţi dintr-o celulă bazală,
un pedicel unicelular şi o glandă pluricelulară, etajată, biseriată sunt mai rari;
• peri tectori pluricelulari, de grosime diferită cu celula terminală extrem de lungă,
flexuoasă, sunt mai rari;
• culoarea frunzelor este verde intens, iar frunzele sunt lipsite de miros.
Variaţia dimensiunilor frunzelor de Chamomilla recutita
125
Rezultatele măsurătorilor frunzelor de Chamomilla recutita (lungimea şi lăţimea
limbului) la tratamente, în concentraţia TM0,1% şi TM0,4%, faţă de martorul netratat,
privind variaţia dimensiunilor medii precum şi cea a valorilor extreme sunt redate sub
forma Graficelor BoxPlot (Fig. 2, 3, 4).
Lungimea şi lăţimea medie a frunzelor de la baza tulpinii de Chamomilla recutita,
precum şi valorile maxime ale acestora cresc la tratamentele cu Topsin M, frunzele stropite
cu fungicid în cele două concentraţii diferite, TM0,1% şi TM0,4%, având dimensiuni
asemănătoare între ele (Fig. 1). Punctele atipice apar la parametrul lăţime şi sunt
înregistrate la tratamentul TM 0,1% (Fig. 2).
La frunzele recoltate din zona mediană a tulpinii de Chamomilla recutita, valorile
medii şi cele maxime ale lungimii şi lăţimii frunzelor tratate, cresc comparativ cu martorul.
Valorile maxime ale lungimii acestora sunt asemănătoare între cele două tratamente, în
timp ce valorile maxime ale lăţimii frunzelor sunt mai mari în cazul tratamentului cu TM
0,1% (Fig. 3). În anul 2004 plantele de Calendula officinalis au fost puternic afectate de
făinare, acest factor biotic putând afecta semnificativ parametrii analizaţi.
La materialul recoltat din vârful tulpinii, atât lungimea cât şi lăţimea limbului foliar
prezintă valorile medii şi maxime mai mari la frunzele tratate comparativ cu martorul; de
remarcat dimensiunile mai mari în cazul lăţimii frunzelor tratate cu Topsin M în
concentraţia TM 0,4% (Fig. 1, 4 ).
În urma aplicării metodei Anova, pentru măsurătorile realizate în cazul frunzelor de
Chamomilla recutita, rezultă că există diferenţe semnificative între mediile parametrilor
analizaţi, acestea fiind exemplificate în tabelul I. Excepţie face lungimea limbului foliar a
frunzelor recoltate din zona superioară a tulpinii (parametru marcat cu galben) (tab. I). Se
consideră că tratamentul fitosanitar prezintă un efect semnificativ statistic, dacă Sig. este
mai mic decât 0,05. În cazul frunzelor de Chamomilla recutita, tratamentul cu Topsin M în
cele două concentraţii, TM 0,1% şi TM 0,4%, prezintă un efect semnificativ statistic pentru
ambii parametrii analizaţi: lăţimea şi lungimea limbului foliar prezintă valori mai mari la
tratamente pentru frunzele recoltate la nivelul bazal şi mediu; valori mai mari au fost
înregistrate şi în cazul lăţimi limbului foliar pentru frunze recoltate din zona superioară a
tulpinii, excepţie făcând lungimea limbului foliar al acestora.
Pentru variabilele la care au existat diferenţe semnificative (Anova), s-a aplicat
testului LSD (Least Significant Difference) pentru evidenţierea diferenţelor semnificative
între perechile de medii (concentraţia 0,1% şi concentraţia 0,4%) (tab. II).
Se consideră că tratamentul cu fungicid prezintă un efect semnificativ statistic, dacă
diferenţa mediei aritmetice între cele două concentraţii, TM 0,1% şi TM 0,4%, este la
nivelul 0,05. În urma aplicării testului LSD, se observă că nu există diferenţe semnificative
între următoarele perechi de medii (tab. II):
• pentru frunzele recoltate de la toate nivele tulpinii nu există diferenţe semnificative
între tratamentele TM 0,1% şi TM 0,4% în ceea ce priveşte lăţimea limbului foliar
(Lt_lb_fol_bazal_2004, Lt_lb_fol_med_2004, Lt_lb_fol_sup_2004);
• pentru frunzele recoltate din zona superioară a tulpinii nu există diferenţe
semnificative între tratamentele TM 0,1% şi TM 0,4% în ceea ce priveşte lungimea
limbului foliar (Lg_lb_fol_sup_2004).
126
Concluzii
¾ Chamomilla recutita
• lăţimea medie şi maximă a frunzelor de la nivelul bazal, mediu şi superior
al tulpinii, creşte la tratamentele cu Topsin M în ambele concentraţii
(Fig. 1);
• lungimea medie şi maximă a frunzelor de la nivelul bazal şi mediu creşte
la tratamentele cu Topsin M în ambele concentraţii (Fig. 1), excepţie
făcând lungimea limbului foliar a frunzelor recoltate din zona superioară
a tulpinii (parametru marcat cu galben) (tab. I);
• în anul 2004 plantele de Chamomilla recutita au fost puternic afectate de
făinare, acest factor biotic afectând semnificativ parametrii analizaţi;
• pentru frunzele recoltate de la cele 3 niveluri ale tulpinii nu există
diferenţe semnificative între tratamentele TM 0,1% şi TM 0,4% în ceea
ce priveşte lăţimea limbului foliar (tab. II);
• pentru frunzele recoltate din zona superioară a tulpinii nu există diferenţe
semnificative între tratamentele TM 0,1% şi TM 0,4% în ceea ce priveşte
lungimea limbului foliar (tab. II).
Tratamentul cu tiofanat de metil, aplicat în plină fază vegetativă are un efect

stimulator asupra plantelor studiate, evidenţiat prin, numărul mai mare de ramificaţii şi
implicit de frunze şi inflorescenţe, trăsături caracteristice regulatorilor de creştere cu efect
citochininic [1, 11, 13, 20].
Influenţa fungicidului asupra productivităţii plantelor analizate poate fi atribuit pe de
o parte efectului primar fungicid/fungistatic al Topsinului, materializat prin
reducerea/absenţa simptomelor determinate de infecţiile fungice, ex.: făinare (foarte
evidente la martor) (Fig. 1), dar şi efectelor secundare de tip hormon citochininic, care se
dovedesc a fi benefice asupra plantelor tratate, mai ales în concentraţia TM0,1%.
BIBLIOGRAFIE
1. AMIN A.A., RASHAD EL. SH. M., HASSANEIN M.S., ZAKI M. NABILA, 2007 - Response of some
white maize hybrids to foliar spray with Benzyl Adenine. Res. J. Agric. Biol. Sci., 3(6): 648-656
2. CHAND R., LAL M., CHAURASIA S., 2003 - Phytotonic effect of carbendazim on greengram (Phaseolus
radiatus) and control of cercospora leaf-spot (Cercospora canescens). Indian J. of Agr. Sci., 73(10): 572-573
3. CHATTOPADHYAY C., 1999 - Yield loss attributable to Alternaria blight of sunflower (Helianthus annuus
L.) in India and some potentially effective control measures. International J. Pest Management, 45(1): 15-21
4. EL MASHAD A.A.A., 2002 - Effect of thiophanate methyl on the growth and some metabolic activities of
soybean plant. Egyptian J. Physiol. Sci., 24(1): 83-102
5. GARCÍA P.C., RIVERO M. ROSA, LÓPEZ-LEFEBRE L.R., SÁNCHEZ E., RUIZ J.M., ROMERO L.,
2001 - Direct action of the biocide carbendazim on phenolic metabolism in tobacco plants. J Agric Food
Chem., 49(1):131-137
6. GRIGORESCU E., STĂNESCU URSULA, IONESCU A., 1984 – Lucrări practice de farmacognozie. Lit.
IMF, Iaşi
7. HUŢANU-BASHTAWI LUMINIŢA, TOMA C., 2006 – Considerations on the histo-anatomical study of the
leaves of Cynara scolymus L. treated with thiophanat-methyl (Topsin M). 4th Conference on Medicinal and
Aromatic Plants of South-East European Countries - Iaşi, România, 28th – 31st of May 2006, :126-132
127
8. HUŢANU-BASHTAWI LUMINIŢA, TOMA C., 2007 - Contributions to the histo-anatomical study of
Calendula officinalis L. leaves treated with thiophanate methyl (Topsin M). An. Şt. Univ. “Al. I. Cuza” Iaşi,
s. II a., Biol. Veget., 54(1): 22-32
9. HUŢANU-BASHTAWI LUMINIŢA, TOMA C., IVĂNESCU LĂCRĂMIOARA, 2008 – Considerations to
the histo-anatomical study of the Chamomilla recutita L. strain treated with thiophanate methyl (Topsin M).
An. Şt. Univ. “Al. I. Cuza” Iaşi, s. II a., Biol. Veget., sub tipar
10. JABA E., 2003 – Statistică (Ediţia a III-a), Ed. Economica, Bucureşti
11. PAPADOPOULOS A.P., SAHA U., HAO X., KHOSLA S., 2006 - Response of rockwool-grown
greenhouse cucumber, tomato, and pepper to kinetin foliar sprays. Horttchnology, 16(3): 493-501
12. PRIESTLEY R.H., BAYLES A. ROSEMARY, 1982- Effect of fungicide treatment on yield of winter wheat
and spring barley cultivars. Plant Pathology, 31(1): 31–37
13. SHAH S.H., 2007 - Effect of kinetin spray on growth and productivity of black cumin plants. Russian J.
Plant Physiol., 54(5): 702-705
14. SIDDIQUI Z.S., SOALIHA A., ARIF-UZ-ZAMAN, 2001 - Effects of methyl thiophenate (systemic
fungicides) on germination, seedling growth, biomass and phenolic content of resistant and susceptible
varieties of Triticum aestivum L.. Pakistan J. Biol. Sci. 4(10): 1198-1200
15. SIDDIQUI Z.S., SOALIHA A., SALMAN G., 1997 - Effect of Topsin-M (methyl-thiophanate) and Bayleton
(triademefon) on seedling growth, biomass, nodulation and phenolic content of Sesbania sesban (L.) Merril.
Bangladesh J. Bot., 26(2): 127-130
16. SNEDECOR G.W., 1968 – Metode statistice aplicate în cercetările de agricultură şi biologie, Ed. Did. şi
Ped., Bucureşti
17. STASKAWICZ B., KAUR-SAWHNEY R., SLAYBAUGH R., ADAMS W., GALSTON A.W., 1978 – The
cytokinin-like action of methyl-2-benzimidazolecarbamate on oat leaves and protoplasts. Pesticide
Biochemistry Physiology, 8(1):106-110
18. THOMAS T.H., 1974 - Investigations into the cytokinin-like properties of benzimidazole-derived fungicides.
Ann. Appl. Biol., 76: 237-241
19. TRIPATHI R.K., TANDON K., SCHLÖSSER E., HESS W.M., 1981 - Effect of fungicides on the
physiology of plants. Part IV: Protection of cellular organelles of senescent wheat leaves by carbendazim.
Pesticide Science, 13(4): 395 – 400
20. ZAHIR Z.A., ASGHAR H.N., ARSHAD M., 2001 - Cytokinin and its precursors for improving growth and
yield of rice. Soil Biol. Biochem, 33(3): 405-408
128
Tabel I. Chamomilla recutita - Rezultatele interpretării statistice Oneway Anova pentru
lungimea şi lăţimea limbului foliar al frunzelor recoltate de la baza, nivel mediu şi superior,
pentru cele trei grupe de plante: Martor, TM 0,1% şi TM 0,4%; df – grade de libertate, F -
testului F
Media
Probe Variante Suma df F Sig.
aritmetica
Lg_lb_fol_bazal_
Between Groups 35,103 2 17,551 37,728 ,000
2004
Within Groups 68,385 147 ,465
Total 103,488 149
Lt_lb_fol_bazal_
Between Groups 19,369 2 9,684 7,600 ,001
2004
Within Groups 187,318 147 1,274
Total 206,687 149
Lg_lb_fol_med_
Between Groups 22,451 2 11,225 20,830 ,000
2004
Total 101,668 149
Lt_lb_fol_med_
Between Groups 33,147 2 16,573 26,468 ,000
2004
Total 125,192 149
Lg_lb_fol_sup_
Between Groups 3,697 2 1,849 2,680 ,072
2004
Total 105,106 149
Lt_lb_fol_sup_
Between Groups 17,716 2 8,858 18,932 ,000
2004
Total 86,499 149
129
Tabel II. Chamomilla recutita – Rezultatele interpretării statistice a Comparaţiilor multiple
(Multiple Comparisons) cu testul LSD (Least Significant Difference) între perechile de
medii (concentraţia 0,1% şi concentraţia 0,4%); Eroare Std. – eroarea medie de selecţie
Diferenţa
Variabile (I) (J)
mediilor Eroare
Dependente Conc. Conc. Sig.
aritmetice Std.
TopsinM TopsinM
(I-J)
Lt_lb_fol_bazal_ conc. conc.
-,0680 ,2258 ,764
2004 0,1% 0,4%
Lt_lb_fol_med_ conc. conc.
-,1560 ,1583 ,326
2004 0,1% 0,4%
Lg_lb_fol_sup_ conc.
Martor ,0060 ,1661 ,971
2004 0,1%
Lt_lb_fol_sup_ conc. conc.
-,2304 ,1368 ,094
2004 0,1% 0,4%
* Diferenţa mediilor aritmetice (I-J) este semnificativă la nivelul .05
Planşa I:
1. Frunze de Chamomilla recutita: M – martor; TM0,1% - tratament în concentraţie 0,1%; TM0,4% -
tratament în concentraţie 0,4%
Planşa II
2. Chamomilla recutita - Reprezentarea comparativă, prin diagrama Boxplot, a distribuţiilor variabilelor
lungimea şi lăţimea limbului foliar al frunzelor de la baza tulpinii (Lg_lb_fol_bazal_2004, Lt_lb_fol_bazal_2004)
pentru cele trei grupe de plante: Martor, TM 0,1% şi TM 0,4%
lungimea şi lăţimea limbului foliar al frunzelor din zona mediană a tulpinii (Lg_lb_fol_med_2004,
Lt_lb_fol_med_2004) pentru cele trei grupe de plante: Martor, TM 0,1% şi TM 0,4%
lungimea şi lăţimea limbului foliar al frunzelor din zona superioară a tulpinii (Lg_lb_fol_sup_2004,
Lt_lb_fol_sup_2004) pentru cele trei grupe de plante: Martor, TM 0,1% şi TM 0,4%
130
LUMINIŢA HUŢANU-BASHTAWI şi colab. PLANŞA I
131
LUMINIŢA HUŢANU-BASHTAWI şi colab. PLANŞA II
132
REZULTATE PRIVIND STUDIUL MORFOLOGIC AL FRUNZELOR

DE CALENDULA OFFICINALIS L. TRATATE CU TIOFANAT DE METIL
(TOPSIN M)
LUMINIŢA HUŢANU-BASHTAWI ∗, C. TOMA ∗, LĂCRĂMIOARA IVĂNESCU ∗
Abstract: The paper presents some morphological modifications of Calendula officinalis L. leaves
induces by the treatment with thiophanat-methyl (Topsin M) applied in two different concentrations: TM
0,1% and TM 0,4%. The vegetal material has been collected 10 days after the third application, from the
basis, middle and top of the stem. The morphological analysis of the leaves relieved qualitative
differences regarding mildew infection degree and quantitative differences which take into account the
dimensions of the leaves. The medium and maximum length and width of the collected leaves in all
analysed levels of the stem are bigger in the samples treated with Topsin M, while in both variants of
treatment (TM 0,1% and TM 0,4%) there is no statistically significant difference regarding the analysed
parameters.
Key words: Calendula, Topsin M, foliar limb, cytokinin hormone-type action, morphological
modifications
Introducere
Pe lângă efectul primar fungicid/fungistatic, tiofanatul de metil şi metabolitul său

principal, carbendazimul, exercită un efect fiziologic secundar, care s-a dovedit a fi benefic
asupra plantelor tratate. De exemplu la Vigna unguiculata, tiofanatul de metil şi
carbendazimul reduc semnificativ mortalitatea plantulelor [9], în timp ce la Sesbania
sesban (L.) Merril (în concentraţie normală) şi la grâu (în concentraţie mai mică) tiofanatul
de metil stimulează creşterea plantulelor – lungimea rădăcinilor şi tulpinilor, masa
proaspătă şi uscată a acestora fiind mai mare comparativ cu martorul sau cu tratamentul în
concentraţie mai mare [13, 14]. La soia, tiofanatul de metil întârzie senescenţa frunzelor, iar
la grâu şi orz, procentajul suprafeţelor foliare rămase verzi după anteză este mult prea mare
pentru a fi atribuit doar reducerii infecţiilor foliare provocate de agenţii patogeni [10, 16,
19]. La bame, ardei [17], soia [2], grâu şi Vigna radiata [15], frunzele plantelor tratate au o
concentraţie mai mare de clorofilă, tiofanatul de metil stimulând sinteza pigmenţilor
fotosintetici.
Întârzierea senescenţei şi creşterea rezistenţei faţă de procesele oxidative, reducerea
degradării clorofilei, a proteinelor şi a ADN-ului alcătuiesc tabloul efectelor de tip hormon
citokininic pe care tiofanatul de metil (asemeni celorlalte fungicide benzimidazolice) îl
conferă plantelor tratate şi care contribuie la supresarea şi tolerarea efectelor nocive ale
ozonului (diferite grade de cloroză, necroză, accentuarea stresului la secetă) [7, 11].
Fungicidul exercită un efect fitotonic asupra plantelor tratate, stimulând procesele de
∗
Universitatea “Al. I. Cuza”, Facultatea de Biologie, B-dul Carol I, nr. 20A, Iaşi – România
133
sinteză, astfel totalul de carbohidraţi, de N2, de proteine şi acizi nucleici creşte sub influenţa
tratamentului (0,5 g/l); la leguminoase (soia, Sesbania sesban), o concentraţie mai mică de
fungicid (0,25 g/l) intensifică fixarea N2 şi formarea nodozităţilor, producţia plantelor şi
compoziţia nutrienţilor fiind îmbunătăţite, profilul sintezelor proteice relevând modificări
cantitative, dar şi unele calitative [2, 14].
Din punct de vedere anatomic, efectul de tip hormon citochininic al tiofanatului de
metil a fost demonstrat la frunzele şi tulpina de Calendula officinalis în lucrările noastre
anterioare [4, 5]. În frunză, modificările de ordin cantitativ privesc dimensiunile mult mai
mari ale nervurii mediane, numărul şi gradul de dezvoltare ale fasciculelor conducătoare,
ale vaselor de xilem, prezenţa perilor secretori şi tectori (mult mai mare la tratamente),
precum şi dezvoltarea limbului foliar, care la concentraţia mai mică de fungicid este uşor
stimulată, în timp ce concentraţia mai mare de fungicid o inhibă, limbul fiind mai subţire
comparativ cu martorul, deşi nervura mediană este mult mai mare, chiar comparativ cu
tratamentul TM 0,1% [4]. În tulpină, tiofanatul de metil stimulează diviziunea celulelor,
evidenţiată prin activitatea cambială mult mai intensă şi grosimea cambiului interfascicular,
precum şi prin diviziunea celulelor la nivel cortical [5].
Consecinţa directă a creşterii activităţii cambiale este dezvoltarea suplimentară a
ţesuturilor conducătoare, în ambele concentraţii formându-se un număr mai mare de
fascicule conducătoare normale, cu un număr suplimentar de elemente, dar şi fascicule de
un tip special, concentrice, cu o localizare diferită în grosimea tulpinii (în scoarţă şi în
cilindrul central), fapt ce indică o accelerare a dezvoltării. Creşterea radiară a tulpinilor
tratate se realizează prin creşterea numărului de celule, dar şi prin mărirea dimensiunilor
acestora, de regulă, suprafaţa secţiunilor transversale fiind mai mare la plantele tratate şi
invers proporţională cu gradul de diferenţiere şi dezvoltare a organului în momentul
aplicării fungicidului [5].
În lucrarea de faţă, ne propunem să analizăm modificările morfologice ale frunzelor
de Calendula officinalis L. induse de tratamentul cu tiofanat de metil (Topsin M), în cele
două concentraţii diferite, TM 0,1% şi TM 0,4%.
Material şi metode
Materialul de studiu a fost cultivat în Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iaşi, cu
seminţe din soiul „Petrana” provenite de la Staţiunea de Cercetări pentru Plante Medicinale
şi Aromatice Fundulea. În paralel cu plantele tratate (Topsin M70 0,1%, concentraţie
utilizată în agricultură şi Topsin M70 0,4 %, concentraţie recomandată pentru alte fungicide
similare tiofanatului de metil) a existat şi un lot de plante netratate, martorul. Administrarea
fungicidului ca pulbere umectabilă, în doză de 1000 l/ha, s-a realizat de trei ori (la intervale
de 7 şi 10 zile), în plină fază vegetativă, când sistemul foliar al plantelor era bine dezvoltat,
acestea având 30-35 nomofile, iar materialul vegetal a fost recoltat la 10 zile după ultimul
tratament.
Studiul morfologic [3]
Stabilirea caracterelor morfologice a produselor vegetale tratate cu fungicid, în cele
două concentraţii TM 0,1% şi TM 0,4% comparativ cu martorul netratat, s-a efectuat prin
observarea cu ochiul liber a acestora. Au fost precizate astfel aspectul (forma, consistenţa,
134
particularităţi), dimensiunile şi culoarea pentru fiecare produs vegetal analizat.
Dimensiunile frunzelor au fost apreciate în cm, folosind rigla.
Caracterele organoleptice au fost stabilite de asemenea comparativ, la plantele tratate
şi martor, prin perceperea mirosului şi a gustului produselor vegetale pulverizate.
Prelucrarea statistică a datelor morfo-anatomice [6, 18]
Efectul tratamentului cu fungicidul Topsin M, în cele două concentraţii (TM 0,1% şi
TM 0,4%), asupra unor parametri morfologici ai plantelor luate în studiu, a fost interpretat
statistic prin metoda de Testare a egalităţii mediilor de grupă – analiza varianţei
unifactoriale One way Anova (analysis of variance) (Sig. = 0.05).
Se consideră că tratamentul cu fungicid prezintă un efect semnificativ statistic, în
cazul parametrului morfologic analizat, dacă Sig. (Prob > F) este mai mic decât 0,05. Dacă
valoarea indicatorului Sig. e mai mare decât 0.05, atunci tratamentul nu are efect statistic
semnificativ. Cu ajutorul testului Levene sa testat omogenitatea varianţei dintre cele 3
grupe delimitate în funcţie de tipul de tratament aplicat.
Pentru variabilele la care există diferenţe semnificative (Anova), s-a aplicat testul
perechile de medii (concentraţia 0,1% şi concentraţia 0,4%). Testul LSD (Least Significant
Difference) este o procedură ce compară fiecare set de perechi posibile (martor vs. TM
0,1%; martor vs. TM 0,4% şi TM 0,1% vs.0,4%). S-a considerat că există o diferenţă
statistică semnificativă între două seturi, ca urmare a tratamentului cu fungicid, dacă
pragului de semnificaţie α, fixat a priori, este mai mic sau egal cu pragul de semnificaţie
calculat sig ( α ≤ sig).
În această lucrare au fost folosite următoarele abreviaţii: Ca. of. M - Calendula
officinalis, martor; Ca. of. TM 0,1% - Calendula officinalis, tratată cu Topsin M 0,1%; Ca.
of. TM 0,4% - Calendula officinalis, tratată cu Topsin M 0,4%.
Studiul morfologic comparativ al frunzelor de Calendula officinalis

Studiul morfologic al frunzelor de Calendula officinalis, martor şi probe tratate TM
0,1% şi TM 0,4% a urmărit parametrii:
• forma limbului;
• marginea, baza şi vârful limbului;
• pilozitatea pe ambele feţe ale limbului;
• culoarea celor două feţe ale limbului;
• dimensiunile frunzei (cm).
Analiza morfologică a dimensiunii frunzelor s-a realizat prin măsurarea lungimii şi
lăţimii (în partea de mijloc sau mai lată) a limbului frunzelor de la baza tulpinii, de la
mijlocul şi de la vârful acesteia, la martor şi la plantele tratate. Pentru martor şi fiecare
variantă de tratament s-au efectuat câte 50 de măsurători ale parametrilor analizaţi (cm).
Atât la martor cât şi la tratamente, frunzele de Calendula officinalis prezintă aceleaşi
trăsături morfologice (Fig. 1, 2, 3):
• frunzele sunt întregi, sesile şi alterne;
135
• la frunzele inferioare forma limbului este spatulat-oblanceolată, lung atenuată spre
baza acesteia (motiv pentru care unii autori le consideră scurt peţiolate), dar
rotunjită spre vârf; unele frunze pot fi scurt mucronate;
• frunzele de la mijlocul tulpinii au aceeaşi formă spatulat-oblanceolată, dar scurt
atenuate spre bază, iar vârful adesea mucronat;
• frunzele din vârful tulpini sunt mult mai înguste şi mai mici, acute, puţin atenuate,
de formă obovată până la lanceolată;
• marginea limbului, este întreagă sau slab dinţată;
• nervaţia este de tip penat destul de proeminentă pe faţa inferioară;
• ambele feţe ale limbului sunt prevăzute cu peri secretori uni- şi biseriaţi, unii chiar
foarte mari, dar şi peri tectori, destul de lungi, nu foarte subţiri, unii chiar groşi, a
căror celulă terminală cel mai adesea este ruptă; aceşti peri tectori sunt prezenţi la
ambele feţe ale limbului, dar localizaţi cu precădere în dreptul nervurii mediane şi
la marginea limbului foliar, unde, adesea sunt grupaţi în smocuri;
• culoarea frunzelor este verde crud, la cele tinere, sau verde gălbui la frunzele
mature, în general la tratamente culoarea acestora fiind mai deschisă;
• frunzele au un miros caracteristic şi sunt lipicioase la atingere.
Variaţia dimensiunilor frunzelor de Calendula officinalis

Rezultatele măsurătorilor frunzelor de Calendula officinalis (lungimea şi lăţimea
limbului) la tratamente, în concentraţia TM0,1% şi TM0,4%, faţă de martorul netratat,
privind variaţia dimensiunilor medii, precum şi cea a valorilor extreme, sunt redate sub
forma Graficelor BoxPlot (Fig. 4, 5, 6).
Lungimea medie a frunzelor de la baza tulpinii de Calendula officinalis, precum şi
valorile maxime ale acestora cresc la tratamentele cu Topsin M. Lăţimea medie a frunzelor
de la baza tulpinii, precum şi valorile maxime ale acestora cresc la tratamentele cu Topsin
M, în special la cel TM 0,4%. Punctele atipice apar la parametrul lungime şi sunt
înregistrate la tratamentul TM 0,1%. În anul 2004 plantele de Calendula officinalis au fost
puternic afectate de făinare, acest factor biotic influenţând semnificativ parametrii analizaţi
(Fig. 4).
În cazul frunzelor recoltate din zona mediană a tulpinii de Calendula officinalis, deşi
valorile maxime ale lungimii ating puncte comune în jurul dimensiunii de 10 cm pentru
toate probele, lungimea medie a frunzelor tratate creşte comparativ cu martorul. Pentru
lăţimea frunzelor de la cele 3 probe luate în lucru, valorile medii sunt asemănătoare la
tratamente şi uşor mai mari comparativ cu martorul, în schimb, valorile maxime ale acestui
parametru sunt evident superioare la tratamente, în special la TM 0,4%. Dacă este să facem
o comparaţie între cele două tratamente, valorile medii ale lungimii şi lăţimii frunzelor
tratate cu TM 0,1% sunt mai mici comparativ cu tratamentul TM 0,4% (Fig. 5).
Evoluţia parametrilor analizaţi la frunzele recoltate din zona superioară a tulpinii
demonstrează faptul că fungicidul exercită o influenţă cu atât mai mare, cu cât organul
tratat este mai tânăr. Valorile medii, dar şi cele maxime ale lungimii şi lăţimii limbului
foliar de Calendula officinalis sunt mult mai mari comparativ cu martorul. Deosebirea între
cele două tratamente este evidentă la acest nivel al tulpinii: în timp ce lungimea maximă a
136
limbului foliar scade uşor, lăţimea medie şi maximă a acestora creşte sensibil la tratamentul
în concentraţie TM 0,4%. Valorile mincinoase ale punctelor atipice apar doar în cazul
lăţimii limbului foliar, mai ales la tratamentul TM 0,1% (Fig. 6).
În urma aplicării metodei Anova pentru lungimea şi lăţimea frunzelor de Calendula
officinalis rezultă că există diferenţe semnificative între mediile parametrilor analizaţi,
acestea fiind exemplificate în tabelul I.
Interpretare: se consideră că tratamentul cu Topsin M prezintă un efect semnificativ
statistic, dacă valorile indicatorului Sig. sunt mai mici decât 0,05. În cazul frunzelor de
Calendula officinalis tratamentul cu Topsin M în cele două concentraţii, TM 0,1% şi TM
0,4%, prezintă efect semnificativ statistic pentru ambii parametrii analizaţi, lăţimea şi
lungimea limbului foliar având valori mai mari la toate nivelele de recoltare.
Pentru variabilele la care există diferenţe semnificative (Anova), s-a aplicat testului
perechile de medii (concentraţia 0,1% şi concentraţia 0,4%).
Interpretare: se consideră că tratamentul fitosanitar prezintă un efect semnificativ
statistic, dacă diferenţa mediei aritmetice este la nivelul 0,05. În urma aplicării testului
LSD, se observă că nu există diferenţe semnificative între următoarele perechi de medii
(tab. II):
• la frunzele recoltate din zona mediană a tulpinii nu există diferenţe semnificative
între tratamentele TM 0,1% şi TM 0,4% în ceea ce priveşte lungimea şi lăţimea limbului
foliar (Lg_lb_fol_med_2004, Lt_lb_fol_med_2004);
• la frunzele recoltate din zona superioară a tulpinii nu există diferenţe semnificative
între tratamentele TM 0,1% şi TM 0,4% în ceea ce priveşte lăţimea limbului foliar
(Lg_lb_fol_sup_2004, Lt_lb_fol_sup_2004).
Concluzii
¾ Calendula officinalis
• lungimea şi lăţimea medie şi maximă a frunzelor de la nivelul bazal,
mediu şi superior al tulpinii cresc la tratamentele cu Topsin M;
• în anul 2004 plantele de Calendula officinalis au fost puternic afectate
de făinare, acest factor biotic putând afecta semnificativ parametrii
analizaţi;
• la frunzele recoltate din zona mediană a tulpinii nu există diferenţe
lungimea şi lăţimea limbului foliar;
• la frunzele recoltate din zona superioară a tulpinii nu există diferenţe
lungimea şi lăţimea limbului foliar.
Tratamentul cu tiofanat de metil, aplicat în plină fază vegetativă are un efect

stimulator asupra plantelor studiate, evidenţiat prin, numărul mai mare de ramificaţii şi
137
implicit de frunze şi inflorescenţe, trăsături caracteristice regulatorilor de creştere cu efect
citochininic [1, 8, 12, 20].
Influenţa fungicidului asupra productivităţii plantelor analizate poate fi atribuit pe de
o parte efectului primar fungicid/fungistatic al Topsinului, materializat prin
reducerea/absenţa simptomelor determinate de infecţiile fungice, ex.: făinare (foarte
evidente la martor) (Fig. 1, 2, 3), dar şi efectelor secundare de tip hormon citochininic, care
se dovedesc a fi benefice asupra plantelor tratate, mai ales în concentraţia TM0,1%.
BIBLIOGRAFIE
21. AMIN A.A., RASHAD EL. SH. M., HASSANEIN M.S., ZAKI M. NABILA, 2007 - Response of some
white maize hybrids to foliar spray with Benzyl Adenine. Res. J. Agric. Biol. Sci., 3(6): 648-656
22. EL MASHAD A.A.A., 2002 - Effect of thiophanate methyl on the growth and some metabolic activities of
soybean plant. Egyptian J. Physiol. Sci., 24(1): 83-102
23. GRIGORESCU E., STĂNESCU URSULA, IONESCU A., 1984 – Lucrări practice de farmacognozie. Lit.
IMF, Iaşi
24. HUŢANU-BASHTAWI LUMINIŢA, TOMA C., 2007 - Contributions to the histo-anatomical study of
Calendula officinalis L. leaves treated with thiophanate methyl (Topsin M). An. Şt. Univ. “Al. I. Cuza” Iaşi,
s. II a., Biol. Veget., 54(1): 22-32
25. HUŢANU-BASHTAWI LUMINIŢA, TOMA C., IVĂNESCU LĂCRĂMIOARA, 2007 – A histo-
anatomical study of the modifications induced by thiophanate methyl on the Calendula officinalis L. strain
An. Şt. Univ. “Al. I. Cuza” Iaşi, s. II a., Biol. Veget., sub tipar
26. JABA E., 2003 – Statistică (Ediţia a III-a), Ed. Economica, Bucureşti
27. MOYER J., COLE H. JR., LACASSE N. L., 1974 - Reduction of ozone injury on Poa annua by benomyl
and thiophanate. Plant Disease Reporter, 58(1): 41-44
28. PAPADOPOULOS A.P., SAHA U., HAO X., KHOSLA S., 2006 - Response of rockwool-grown
greenhouse cucumber, tomato, and pepper to kinetin foliar sprays. Horttchnology, 16(3): 493-501
29. RAM S., HARI S., DODAN D.S., SINGH R., SINGH H., 1995 - Sensitivity of Rhizoctonia solani isolates
causing seedling mortality of mung to different fungicides. Plant Disease Research, 10(1): 41–43
30. PRIESTLEY R.H., BAYLES A. ROSEMARY, 1982- Effect of fungicide treatment on yield of winter wheat
and spring barley cultivars. Plant Pathology, 31(1): 31–37
31. SEEM R.C., COLE H.JR., LACASSE N.L., 1973 - Suppression of ozone Injury to Phaseolus vulgaris L.
with Thiophanate Ethyl and its Methyl analogue. J. Environ. Quality, 2(2): 266-268
32. SHAH S.H., 2007 - Effect of kinetin spray on growth and productivity of black cumin plants. Russian J.
Plant Physiol., 54(5): 702-705
33. SIDDIQUI Z.S., SOALIHA A., ARIF-UZ-ZAMAN, 2001 - Effects of methyl thiophenate (systemic
fungicides) on germination, seedling growth, biomass and phenolic content of resistant and susceptible
varieties of Triticum aestivum L.. Pakistan J. Biol. Sci. 4(10): 1198-1200
34. SIDDIQUI Z.S., SOALIHA A., SALMAN G., 1997 - Effect of Topsin-M (methyl-thiophanate) and Bayleton
(triademefon) on seedling growth, biomass, nodulation and phenolic content of Sesbania sesban (L.) Merril.
Bangladesh J. Bot., 26(2): 127-130
35. SIDDIQUI Z.S., KHAN S., 2001 - Effect of systemic fungicides and insecticides on absorbtion spectra,
chlorophyll and phenolic content of Vigna radiata (L.) Wilczek. Pakistan J. Biol. Sci., 4(7): 812-814
36. SINCLAIR J.B., 1992 - Control of seedborne pathogens and diseases of soybean seeds and seedlings.
Pesticide Science, 37 (1): 15 - 19
37. SOALIHA A. SIDDIQUI Z.S., 1995 - Effect of Topsin fungicide (methyl-thiophanate) on chlorophyll,
protein and phenol contents of Hibiscus esculentus and Capsicum annuum. Pakistan J. Bot., 27(1): 175-178
38. SNEDECOR G.W., 1968 – Metode statistice aplicate în cercetările de agricultură şi biologie, Ed. Did. şi
Ped., Bucureşti
39. THOMAS T.H., 1974 - Investigations into the cytokinin-like properties of benzimidazole-derived fungicides.
Ann. Appl. Biol., 76: 237-241
138
40. ZAHIR Z.A., ASGHAR H.N., ARSHAD M., 2001 - Cytokinin and its precursors for improving growth and
yield of rice. Soil Biol. Biochem, 33(3): 405-408
Tabel I. Calendula officinalis - Rezultatele interpretării statistice Oneway Anova

pentru lungimea şi lăţimea limbului foliar al frunzelor recoltate de la baza, nivel mediu şi
superior, pentru cele trei grupe de plante: Martor, TM 0,1% şi TM 0,4%; df – grade de
libertate, F - testului F
Media
Probe Variante Suma df F Sig.
aritmetica
Lg_lb_fol_bazal_ Between
108,455 2 54,227 32,153 ,000
2004 Groups
Within
247,920 147 1,687
Groups
Total 356,375 149
Lt_lb_fol_bazal_ Between
7,055 2 3,527 10,965 ,000
2004 Groups
Within
47,288 147 ,322
Groups
Total 54,343 149
Lg_lb_fol_med_ Between
65,920 2 32,960 11,193 ,000
2004 Groups
Within
432,859 147 2,945
Groups
Total 498,779 149
Lt_lb_fol_med_ Between
2,863 2 1,431 5,027 ,008
2004 Groups
Within
41,853 147 ,285
Groups
Total 44,716 149
Lg_lb_fol_sup_ Between
26,620 2 13,310 42,780 ,000
2004 Groups
Within
45,735 147 ,311
Groups
Total 72,355 149
Lt_lb_fol_sup_ Between
2,617 2 1,308 30,914 ,000
2004 Groups
Within
6,222 147 ,042
Groups
Total 8,839 149
139
Tabel II. Calendula officinalis - Rezultatele interpretării statistice a Comparaţiilor
Multiple (Multiple Comparisons) cu testul LSD (Least Significant Difference) între
perechile de medii (concentraţia 0,1% şi concentraţia 0,4%). Eroare Std. – eroarea medie de
selecţie
Diferenţa
(I) (J)
Variabile mediilor Eroare
Conc. Conc. Sig.
Dependente aritmetice Std.
Topsin M Topsin M
(I-J)
Lg_lb_fol_med_
conc. 0,1% conc. 0,4% -,0320 ,3432 ,926
2004
Lt_lb_fol_med_2
conc. 0,1% conc. 0,4% -,0060 ,1067 ,955
004
Lt_lb_fol_sup_
conc. 0,4% conc. 0,1% ,0620 ,0411 ,134
2004
* Diferenţa mediilor aritmetice (I-J) este semnificativă la nivelul .05
Planşa I
1. Frunze de Calendula officinalis : M – martor
2. Frunze de Calendula officinalis : TM0,1% - tratament în concentraţie 0,1%
3. Frunze de Calendula officinalis : TM0,4% - tratament în concentraţie 0,4%
Planşa II
4. Calendula officinalis - Reprezentarea comparativă, prin diagrama Boxplot, a distribuţiilor variabilelor
lungimea şi lăţimea limbului foliar al frunzelor de la baza tulpinii (Lg_lb_fol_bazal_2004, Lt_lb_fol_bazal_2004)
pentru cele trei grupe de plante: Martor, TM 0,1% şi TM 0,4%
lungimea şi lăţimea limbului foliar al frunzelor din zona mediană a tulpinii (Lg_lb_fol_med_2004,
Lt_lb_fol_med_2004) pentru cele trei grupe de plante: Martor, TM 0,1% şi TM 0,4%
lungimea şi lăţimea limbului foliar al frunzelor din zona superioară a tulpinii (Lg_lb_fol_sup_2004,
Lt_lb_fol_sup_2004) pentru cele trei grupe de plante: Martor, TM 0,1% şi TM 0,4%
140
LUMINIŢA HUŢANU-BASHTAWI şi colab. PLANŞA I
1 2
141
LUMINIŢA HUŢANU-BASHTAWI şi colab. PLANŞA II
4 5
142
INFLUENŢA FUNGICIDULUI RIDOMIL GOLD PLUS ASUPRA CREŞTERII,

MORFOLOGIEI ŞI ANATOMIEI RĂDĂCINII DE MAZĂRE
– PISUM SATIVUM L.
LILIANA CRISTINA SOARE ∗ ,CODRUŢA MIHAELA DOBRESCU ∗ , MARIA ALINA

POPESCU ∗
Abstract: Ridomil Gold Plus is a systemic fungicide introduced on market relatively recently, and
especially used to blight plight. It contains mephenoxame (2.5%) and metallic copper (40%). The
experiment conducted in order to notice the alterations induced by this fungicide in the growth,
morphology and the root anatomy of Pisum sativum have led to the following conclusions: 1) the roots of
the little plants resulting from seeds immersed, for one hour, in 0.5%, 1%, and 2% Ridomil Gold Plus do
not exhibit morphological or anatomic alterations, and only their growth is influenced; 2) the roots of the
little plants resulting from the seeds immersed, for one hour, after germination, in 0.5%, 1%, and 2%
Ridomil Gold Plus exhibit a number of morpho-anatomical and growth alterations: a) the ramification
ceases, b) the radial walls of the rhizodermic cells are affected, no less than the walls of the cortical
parenchymatous cells, the latter becoming strongly sinuous, c) necroses of the endodermic cells, which
affects the transport of substances through a symplastic way, d) extended necroses in the central cylinder,
i.e. necrosis of the xyleme, which affects the upward carrying of brute sap, necrosis of the floeme, which
affects the carrying of the elaborate sap, necrosis of the basic parenchyma, which affects the formation of
the cambium, e) necrosis of the radicelar primordia, which accounts for the ceasing of the ramification, f)
appearance of a breach in the central cylinder, g) stagnation of length growth of the root, and even a slight
shortening of it. The alterations induced to the roots, and, implicitly, the little plants of Pisum sativum
could also occur in spontaneous species, which can be met with in the ecosystems where this pesticide is
applied, or where it can occur accidentally.
Key words: Pisum sativum, root, Ridomil, growth, morphology, anatomy.
Introducere
Ridomil Gold Plus (mefenoxam 2,5%+cupru 40%) este un fungicid cu sistemicitate

totală ce combate mana şi alternarioza la cartof, legume, hamei, tutun şi viţă de vie.
Utilizarea acestui produs, introdus relativ recent pe piaţă, necesită realizarea de studii
privitoare la efectele pe care le poate produce asupra vieţuitoarelor din ecosistemele în care
se aplică sau, în care ajunge, mai mult sau mai puţin accidental. Numeroase studii au arătat
modificări în ecosistemele edafice, ca rezultat al aplicării acestui fungicid [3, 4, 6, 7].
Material şi metode
Influenţa fungicidului Ridomil Gold Plus asupra anatomiei, morfologiei şi creşterii

rădăcinii de Pisum sativum a fost studiată prin aplicarea acestuia, timp de o oră, în două
stadii ontogenetice din ciclul de viaţă, în următoarele variante: V1-0,5%, aplicat în stadiul
∗
Universitatea din Piteşti, Facultatea de Ştiinţe, str. Târgul din vale nr. 1, 110040, Piteşti, Argeş
143
de sămânţă, V2-1%, aplicat în stadiul de sămânţă, V3-2% aplicat în stadiul de sămânţă,V4-
0,5%, aplicat în stadiul de plantulă,V5-1%, aplicat în stadiul de plantulă, V6-2%, aplicat în
stadiul de plantulă. Materialul cercetat, reprezentat de rădăcinile plantelor martor (M) şi ale
celor şase variante prezentate, a fost analizat din punct de vedere al creşterii, morfologiei şi
anatomiei. Lungimea rădăcinilor a fost măsurată din trei în trei zile, iar secţiunile au fost
analizate şi fotografiate atât imediat după secţionare, cât şi după javelizare şi colorare cu
reactiv genevez.
Creşterea rădăcinii. Rădăcinile plantelor M au cea mai intensă creştere în

lungime(Pl.I, fig. 1). Deşi în primele stadii de dezvoltare, rădăcinile plantelor din V1 au o
creştere uşor mai intensă decât cele ale M, la 15 zile se observă că acestea au o lungime mai
mică decât a celor din urmă. Rădăcinile plantelor din V2 au creştere în lungime mai intensă
cea a martorului la cea de a doua şi a treia măsurătoare, acesta fiind mai scăzută la 15 zile
de la iniţierea experimentului. În cazul variantei V3, rădăcinile au o lungime mai mare
decât cea a martorului şi a variantelor V1 şi V2 la 3 zile de la iniţierea experimentului,
aceasta fiind, ulterior, semnificativ mai scăzută. Scăderea valorilor lungimii rădăcinii la cea
de a treia şi a patra măsurătoare, poate fi explicată prin acumularea în timp a pesticidului în
plantulă. În cazul variantelor V4, V5, V6, care au fost imersate în Ridomil Gold Plus în
stadiul de plantulă, se poate constata (Pl.I, fig. 2) stagnarea creşterii în lungime, datorită
necrozelor produse de pesticid, necroze care afectează rădăcina pe toată lungimea ei,
inclusiv în zona de creştere în lungime. În plus, datorită faptului că celulele corticale
prezintă pereţii sinuoşi, ca urmare a imersării în pesticid, se constată o uşoară contracţie a
rădăcinilor, similară rădăcinilor metamorfozate contractile.
Morfologia rădăcinilor. Rădăcinile plantelor din variantele V1, V2, V3 au o
morfologie normală, prezentând ramificaţii de ordinul I şi II, şi peri absorbanţi (Pl.I, fig. 3,
4), iar cele ale plantelor din variantele V4, V5, şi V6, sunt necrozate şi lipsite de ramificaţii
sau au foarte puţine rădăcini laterale (Pl.I, fig. 3, 4). În cazul variantei V6, se poate observa
faptul că necrozarea rădăcinii principale a plantulei este urmată de formarea rădăcinilor
adventive, din porţiunea bazală a tulpinii. Sunt de asemenea lipsite de peri absorbanţi. În
cazul variantelor V1, V2 şi V3 care au fost imersate în Ridomil Gold Plus în stadiul de
sămânţă, se observă necroze ale tegumentului seminal; acesta protejează embrionul aflat în
sămânţă, fapt care explică morfologia normală a plantulelor.
Anatomia rădăcinilor. Martorul prezintă o structură primară caracteristică
dicotiledonatelor, în secţiune transversală observându-se rizoderma, scoarţa şi cilindrul
central triarh (Pl.II, fig. 1) [1, 8, 9]. Cu toate că floemul primar al majorităţii plantelor nu
conţine fibre, acestea sunt întâlnite la Pisum sativum, prezenţa lor fiind caracteristică
pentru Papilionaceae, Malvaceae, Annonaceae [5]. Se remarcă trecerea timpurie spre
structura secundară, ca şi formarea radicelelor din celulele periciclului (Pl.II, fig. 2).
Variantele V1, V2 şi V3 nu prezintă modificări ale anatomiei normale (Pl.II, fig. 3,
4) datorită protecţiei asigurate de tegumentul seminal, acestea fiind constatate în cazul
variantelor V4, V5 şi V6. Astfel rădăcinile acestora prezintă:
144
afectarea pereţilor radiari ai celulelor rizodermice, aceştia devenind sinuoşi (Pl.IV, fig.
1, 2),
necrozarea rizodermei şi a scoarţei (Pl.IV, fig. 3),
afectarea puternică a pereţilor celulelor parenchimului cortical, care devin puternic
sinuoşi (Pl.II, fig. 5, 6), datorită fibrelor Hecht care se găsesc între plasmalemă şi
peretele celular şi care rămân în contact cu plasmalema şi în cazul plasmolizei [2], ceea
ce va duce în final la scurtarea rădăcinii,
necroze ale celulelor endodermice, ceea ce afectează conducerea sevei brute în sens
radiar, spre cilindrul central (Pl.III, fig. 3),
necroze extinse în cilindrul central (Pl.III, fig. 1, 2), respectiv: a) necrozarea xilemului,
fapt care afectează conducerea în sens ascendent a sevei brute, b) necrozarea floemului,
ceea ce afectează conducerea sevei elaborate, necrozarea parenchimului fundamental,
ceea ce afectează formarea cambiului (Pl.IV, fig. 4), c) apariţia unor goluri (spărturi) în
cilindrul central(Pl.III, fig. 5),
necrozarea primordiilor radicelare (Pl.III, fig. 4).
Concluzii
În ceea ce priveşte morfologia şi creşterea rădăcinii: variantele V1, V2 şi V3

prezintă o morfologie normală, constatându-se o ramificare mai abundentă faţă de martor,
dar o creştere mai redusă, în timp ce variantele V4, V5 şi V6 prezintă rădăcini neramificate
sau foarte puţin ramificate, a căror creştere este puternic afectată, modificările fiind corelate
cu cele anatomice. În ceea ce priveşte anatomia rădăcinii, variantele V1, V2 şi V3 nu
prezintă modificări anatomice la nivelul rădăcinii, datorită protecţiei oferite de tegumentul
seminal. Variantele V4, V5 şi V6, care au fost supuse imersării în fungicid în stadiul de
plantulă prezintă o serie de modificări, corelate cu cele morfologice şi de creştere şi care
afectează conducerea sevei brute şi a celei elaborate, formarea cambiului şi a radicelelor.
BIBLIOGRAFIE
1. ANDREI M., 1978 – Anatomia plantelor. Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

2. BURZO I., DELIAN ELENA, DOBRESCU AURELIA, VOICAN VIORICA, BĂDULESCU LILIANA,
2004 – Fiziologia plantelor de cultură. Vol. I . Procesele fiziologice din plantele de cultură. Edit. Ceres,
Bucureşti.
3. DEMANOU J., MONKIÉDJÉ A., NJINÉ TH., FOTO S. M., NOLA M., TOGOUET S. H. Z., KEMKA N.,
2004 - Changes in Soil Chemical Properties and Microbial Activities in Response to the Fungicide Ridomil
Gold Plus Copper. Int. J. Environ. Res. Public Health, 1: 26–34
4. DEMANOU J., SHARMA S., DÖRFLER U., SCHROLL R., PRITSCH K., NJINE T., BAUSENWEIN U.,
MONKIEDJE A., MUNCH J.C., SCHLOTER M., 2006 - Structural and functional diversity of soil
microbial communities as a result of combined applications of copper and mefenoxam. Soil Biology and
Biochemistry, 38 (8): 2381-2389.
5. FAHN, A., 1982 - Plant Anatomy. Pergamon, Press, Great Britain.
6. MONKIEDJE A., SPITELLER M., SAURELLE JACQUELINE NGOUOPIHO MANIEPI, SUKUL, P.,
2007 - Influence of metalaxyl- and mefenoxam-based fungicides on chemical and biochemical attributes of
soil quality under field conditions in a southern humid forest zone of Cameroon. Soil Biology and
Biochemistry, 39 (4): 836-842.
145
7. SUKUL P., 2006 - Enzymatic activities and microbial biomass in soil as influenced by metalaxyl residues.
Soil Biology and Biochemistry, 38 (2): 320-326.
8. ŞERBĂNESCU-JITARIU GABRIELA, TOMA C., 1980 – Morfologia şi anatomia plantelor. Edit.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
9. TOMA C., GOSTIN IRINA, 2000 – Histologie vegetală. Edit. Junimea, Iaşi.
Planşa I: Fig. 1 şi 2 Creşterea rădăcinii (orig.). Fig. 3 şi 4 Morfologia plantulelor de Pisum sativum la 7, respectiv
28 de zile, de la iniţierea experimentului (orig.).
Planşa II: Fig. 1 Pisum sativum M, secţiune transversală prin rădăcină de 10 zile - cilindrul central: end-
endodermă, ff-fascicul floematic, fx-fascicul xilematic, m-măduvă (preparat proaspăt) (oc. 10x, ob. 10, orig.). Fig.
2 Pisum sativum M, secţiune transversală prin rădăcină de 20 zile - detaliu din cilindrul central: d-diviziunea
celulelor periciclice, end-endodermă (secţiune javelizată şi colorată)(oc. 10x, ob. 10, zoom 4, orig.). Fig. 3 Pisum
sativum V1, secţiune transversală prin rădăcină, la 9 zile de la imersare – detaliu stel şi din cortex: c-cambiu, end-
endodermă, ff-fascicul floematic, xp-xilem primar, xs-xilem secundar (preparat proaspăt)(oc. 10x, ob. 10, orig.).
Fig. 4 Pisum sativum V1, secţiune transversală prin rădăcină, la 9 zile de la imersare – stel: fp- floem primar, fs,
floem secundar (secţiune javelizată şi colorată)(oc. 10x, ob. 10, orig.). Fig. 5 Pisum sativum V4, secţiune
transversală prin rădăcină, la 10 zile de la imersare - celule corticale cu pereţii radiari sinuoşi (preparat
proaspăt)(oc. 10x, ob. 40, orig.). Fig. 6 Pisum sativum V4, secţiune transversală prin rădăcină, la 10 zile de la
imersare - celule corticale cu pereţii radiari sinuoşi (secţiune javelizată şi colorată)(oc. 10x, ob. 40, orig.).
Planşa III: Fig. 1 Pisum sativum V4, secţiune transversală prin rădăcină, la 10 zile de la imersare - cilindrul
central în care se observă necroze (preparat proaspăt)(oc.10x, ob.10, orig.). Fig. 2 Pisum sativum V4, secţiune
transversală prin rădăcină, la 10 zile de la imersare - cilindrul central în care se observă necroze (preparat
proaspăt)(oc.10x, ob.10, orig.). Fig. 3 Pisum sativum V4, secţiune transversală prin rădăcină, la 10 zile de la
imersare - detaliu din cilindrul central în care se observă necroze în fasciculul floematic (ff) şi în endodermă (end):
per-periciclu (preparat proaspăt)(oc.10x, ob.40, orig.). Fig. 4 Pisum sativum V4, secţiune transversală prin
rădăcină, la 10 zile de la imersare - fragment din cilindrul central şi din cortex în care se observă un primordiu
radicelar necrozat (săgeata) (preparat proaspăt)(oc.10x, ob.10, orig.). Fig. 5 Pisum sativum V5, secţiune
transversală prin rădăcină, la 10 zile de la imersare – fragment din scoarţă şi cilindrul central deteriorat (secţiune
javelizată şi colorată)(oc.10x, ob.4, orig.).
Planşa IV: Fig. 1 şi 2 Pisum sativum V4, secţiune transversală prin rădăcină, la 10 zile de la imersare - rizoderma
cu pereţii radiari sinuoşi (săgeata) (preparat proaspăt/secţiune javelizată şi colorată) (oc. 10x, ob. 40, orig.). Fig. 3
Pisum sativum V4, secţiune transversală prin rădăcină, la 10 zile de la imersare - necroze în rizodermă şi cortex
(preparat proaspăt) (oc.10x, ob.10, orig.). Fig. 4 Pisum sativum V4, secţiune transversală prin rădăcină, la 10 zile
de la imersare - detaliu din cilindrul central în care se observă celule necrozate în parenchimul fundamental în care
se diferenţiază cambiul (preparat proaspăt) (oc.10x, ob.40, orig.).
146
LILIANA SOARE şi colab. PLANŞA I
Creşterea rădăcinii la Pisum sativum Creşterea rădăcinii la Pisum sativum
60 60
40 40
mm mm
20 20
0 0
1 2 3 4 1 2 3 4
M V1 V2 V3
1 M V4 V5 V6
1
M V1 V2 V3 V4 V5 V6
M V1 V2 V3 V4 V5 V6
147
LILIANA SOARE şi colab. PLANŞA II
fx m end end
ff
1 2
d
fp c fs
xp
xs 3 fp 4
5 6
148
LILIANA SOARE şi colab. PLANŞA III
1 2
per 3
end
ff
4 5
149
LILIANA SOARE şi colab. PLANŞA IV
1 2
3 4
150
MODIFICĂRI ANATOMICE ÎN TULPINA DE SALVIA SPLENDENS SELLO EX

ROEM. ET SCHULT. SUB INFLUENŢA ÎNGRĂŞĂMÂNTULUI ROMÂNESC
FOLISOF F212
VIOLETA FLORIA ∗
Abstract: The paper presents anatomical modifications of the stem and terminal branches belonging to
Salvia splendens, caused by the treatment with the foliar fertilizer Folisof F212, applied in different
concentrations (0.2%, 0.4%, 0.6%), in order to maximize their ornamental effect. Comparing the treated
samples with the black one, various differences appeared, regarding: stem diameter, colenchymatisation,
sclerification and lignification degree, the disposition and the thickness of the walls belonging to the
xylem vessels, quantity and the structure of the pitch.
Key words: anatomical modifications, Salvia splendens, stem, foliar fertilizer
Introducere
Salvia, cunoscută ca plantă decorativă pentru parcuri şi grădini, poate constitui o

minunată plantă pentru balcoane, datorită florilor sale roşii ca focul. Pentru o cultură
reuşită, salvia are nevoie de un sol îngrăşat, bogat [6]. De aceea, în ultimul timp, s-a
încercat îngrăşarea foliară pentru a favoriza o creştere puternică, o înflorire bogată şi de
durată [1, 6].
Lucrarea face parte din corntractul de cercetare cu tema „Elaborarea de soluţii şi
tehnici de cultură neconvenţionale şi nepoluante la plantele ornamentale, în contextul
dezvoltării durabile” şi subliniază necesitatea utilizării în practică, pentru sporirea
aspectului decorativ, a unor îngrăşăminte foliare cu proprietăţi nepoluante.
În literatura română de specialitate întâlnim puţine lucrări referitoare la structura
unor specii de Labiatae [2, 5, 9, 10, 11, 12]; asupra unor specii de Salvia, cercetările s-au
axat doar pe evidenţierea structurii normale [2, 9, 11, 12].
Studiul acesta nu urmăreşte structura normală, ci modificările structurale ale tulpinii
la Salvia splendens sub influenţa acţiunii îngrăşământului foliar complex, de provenienţă
românească – Folisof F212 , cu macro- şi microelemente: N – 90g/litru, K – 90g/litru, P –
45g/litru, Ca – 0,4g/litru, Mg – 0,5g/litru, B – 0,2g/litru, Zn – 0,1g/litru, Fe – 0,2g/litru.
În urma tratamentelor foliare cu Folisof F212, după 30 zile de la ultimul tratament,
s-au observat diferenţe importante, pozitive faţă de martor, privind numărul de ramificaţii
pe plantă şi înălţimea acestora. Modificările morfologice s-au concretizat în importante
modificări la nivel structural privind: gradul de colenchimatizare, sclerificare şi lignificare,
dezvoltarea ţesutului lemnos, a măduvei precum şi a diametrului tulpinii. Aceste modificări
afectează ± rezistenţa la rupere, elasticitatea, flexibilitatea tulpinii plantelor, precum şi
aspectul ornamental.
∗
Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Grădina Botanică “Anastasie Fătu”
151
Culturile experimentale au fost înfiinţate la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi

Medicină Veterinară Iaşi. S-au aplicat 4 tratamente foliare, la interval de 10 zile, cu 3
variante (V.) de concentraţie (V1. – 0,2%, V2. – 0,4%, V3. – 0,6%). Identificarea
impactului folosirii îngrăşământului foliar Folisof F212 s-a realizat prin evaluarea creşterii
în înălţime, gradului de ramificare şi capacităţii de înflorire a plantelor. Pentru observarea
modificărilor de structură a materialului luat în studiu au fost efectuate secţiuni transversale
prin tulpina principală şi ramificaţiile laterale (lăstari), în porţiunea mediană. S-a luat în
considerare organele care au o plasticitate mai redusă, în comparaţie cu frunza. Materialul a
fost colectat la 20 iunie (la deplina înflorire), iar apoi fixat, conservat, secţionat şi colorat
după metodele utilizate în mod curent în cercetările de anatomie vegetală. Preparatele
anatomice au fost analizate la microscopul NOVEX (Holland) iar fotografiile au fost
efectuate cu un aparat de fotografiat Sony.
Secţiune transversală în tulpină (Pl. I. 1-4; Pl. II. 1, 5, 6, 9, 10; Pl. III. 1-4)
M. Folisof F212. Conturul secţiunii transversale este hexagonal, cu coaste
proeminente (Pl. I. 3).
Epiderma prezintă celule ± alungite tangenţial, cu peretele extern subţire, cu o
cuticulă slab reprezentată (subţire). Din loc în loc se află peri tectori şi peri secretori. Perii
tectori sunt lungi, uniseriaţi; au lumenul larg şi peretele subţire. Stomatele sunt aşezate uşor
deasupra epidermei şi au cameră substomatică de dimensiuni medii (mărimea unei celule
hipodermice). Scoarţa (5-7 straturi) este diferenţiată în colenchim angular în dreptul
coastelor şi clorenchim în rest (Pl. I. 3). Ţesuturile conducătoare sunt de tip fascicular.
Liberul cuprinde tuburi ciuruite, celule anexe şi celule de parenchim. Lemnul este mult mai
gros, prezintă vase dispersate dezordonat în masa de libriform. La nivelul lemnului primar,
vasele formează şiruri radiare, separate de parenchim celulozic. Lemnul este străbătut de
raze medulare parenchimatice, uniseriate, cu pereţii îngroşaţi. Ţesutul interfascicular de la
nivelul lemnului este alcătuit din celule cu pereţii îngroşaţi, lignificaţi (Pl. III. 4). La
periferia liberului se află, mai ales în dreptul coastelor, rare cordoane subţiri de fibre
sclerenchimatice, cu pereţii moderat îngroşaţi şi lumen mare (Pl. II. 6). Măduva este
parenchimatic-celulozică, zona centrală fiind ocupată de o lacună medulară.
V1. – 0,2% Folisof F212. Varianta cu 0,2% Folisof F212 se aseamănă mult cu
martorul, cu deosebirea că ţesuturile mecanice sunt ceva mai bine reprezentate cantitativ şi
calitativ (Pl. I. 1; Pl. II. 5, 9). Ţesutul interfascicular, în dreptul lemnului, este alcătuit din
celule cu pereţii slab lignificaţi (Pl. III. 1).
V2. – 0,4% Folisof F212. Conturul secţiunii transversale este hexagonal, cu coastele
mai puţin proeminente decât la V1. (Pl. I. 2). Spre deosebire de V1. perii tectori sunt mai
rari iar colenchimul angular este aproape continuu; mai bine dezvoltat în coaste, în rest
redus la 1 strat.
Faţă de V1. la V2. ţesutul conducător este tot fascicular dar prin lignificarea mai
puternică a razelor medulare dintre fascicule, tinde spre cel inelar (Pl. I. 2; Pl. III. 2).
152
Ţesuturile conducător lemnos cât şi cel liberian sunt mai bine reprezentate faţă de V1.
Vasele de lemn sunt mari, mai numeroase şi au pereţii mai îngroşaţi iar libriformul este
bine reprezentat. La periferia liberului se găsesc cordoane de fibre sclerenchimatice, în
număr mai mare şi cu pereţii uşor mai îngroşaţi decât la V1. (Pl. II. 10). Măduva este mai
dezvoltată decât la V1. şi de tip parenchimatic-celulozică; celulele zonei perimedulare au
tendinţa de a se lignifica iar zona centrală este ocupată de o lacună aeriferă mare. În dreptul
unor coaste se formează un felogen subepidermic asemănător cu cel de la martor (Pl. I. 3).
V3. – 0,6% Folisof F212. Faţă de variantele V2. şi V1., colenchimul angular (Pl. II.
1) este discontinuu şi mai bine reprezentat în coastele mari; gradul de lignificare şi
sclerificare este redus (Pl. III. 3) iar cordoanele de fibre sclerenchimatice, prezente doar în
dreptul fasciculelor mari, au pereţii slab îngroşaţi, sclerificaţi, în curs de lignificare (Pl. I.
4). Scoarţa are mai multe straturi (7) faţă de V1. (5-9) şi V2 (5-6).
Elementul de noutate este dat de prezenţa măduvei sau a unor lacune medulare foarte
mici în comparaţie cu variantele anterioare.
Secţiunea transversală prin ramificaţia laterală (Pl. I. 5-8; Pl. II. 2-4, 7, 8, 11,
12; Pl. III. 5-8; Pl. IV. 1-8)
Martor. Diametrul lăstarului este mai mare decât la la V1. şi V2. şi mai mic decât
la V3.
Conturul secţiunii transversale este circular-eliptic, cu numeroase coaste
proeminente (Pl. I. 5). Epiderma prezintă celule dreptunghiulare, alungite tangenţial, cu
peretele extern acoperit cu o cuticulă subţire. Din loc în loc se află peri tectori unicelulari şi
pluricelulari uniseriaţi, cu peretele subţire şi lumen larg; stomatele, prezente în număr
redus, au cameră substomatică bine dezvoltată. Scoarţa (7-9 straturi) este diferenţiată în
colenchim angular (Pl. II. 2), ce formează cordoane largi, în coastele mari (Pl. I. 5) şi
clorenchim în rest. Ţesutul conducător este de tip fascicular; fasciculele libero-lemnoase,
diferite ca mărime, de tip colateral deschis sunt separate de raze medulare largi cu pereţii
lignificaţi la nivelul lemnului (Pl. III. 5). Liberul este format din tuburi ciuruite, celule
anexe şi puţine celule de parenchim. Lemnul prezintă vase dispuse în şiruri radiare
±continue, libriform cu pereţii puternic îngroşaţi şi moderat lignificaţi (extern) şi celule de
parenchim celulozic (intern) (Pl. III. 6). Lemnul este străbătut de raze parenchimatice
uniseriate, cu pereţii lignificaţi (Pl. I. 5). La periferia liberului se găsesc cordoane de
sclerenchim, bine dezvoltate, cu pereţii groşi şi lumen de dimensiuni medii. Măduva este
parenchimatic-celulozică, celulele din zona centrală se dezorganizează şi apare o lacună
medulară, iar cele periferice, mai cu seamă în dreptul lemnului din fasciculele
conducătoare, se lignifică uşor (Pl. I. 5).
V1. – 0,2% Folisof F212. Diametrul lăstarului este mai mic decât la V3. şi M.
Conturul secţiunii transversale este dreptunghiular, cu coaste proeminente.
Spre deosebire de martor (M.), scoarţa este alcătuită din 4-6 straturi de celule.
Colenchimul angular este dispus numai în coaste (Pl. I. 6; Pl. II. 3) iar sclerenchimul
perifloemic este mai bine reprezentat ca la martor (Pl. II. 7). Ţesutul conducător, de tip
fascicular, trece către tipul inelar printr-un grad mai mare de lignificare şi de repartizare a
lemnului în diametrul tulpinii. Cu toate acestea la V1. faţă de M. „inelele” de lemn şi liber
sunt mai reduse faţă de M. (Pl. IV. 1). Un aspect nou este dat de dispunerea diferită a
vaselor de lemn; spre interior (măduva) apare o dispunere neregulată, iar spre exterior
153
(cambiu), în şiruri (Pl. III. 7). Razele medulare au pereţii îngroşaţi, lignificaţi şi leagă între
ele fascicule mari şi mici, dând aspectul de ţesut inelar (Pl. I. 6; Pl. III. 7). Măduva este
groasă, parenchimatic-celulozică, de tip meatic; în partea centrală a tulpinii ea se resoarbe,
rezultând o cavitate aeriferă relativ largă, iar perimedular, se lignifică considerabil (Pl. I. 6;
Pl. III. 7).
V2. – 0,4% Folisof F212. Conturul secţinii transversale este pătrat, cu coaste slab
dezvoltate. Diametrul lăstarului este mai mic decât la M., V1.şi V3.
Faţă de M. şi V1., colenchimul este slab reprezentat şi dezvoltat doar în coastele
mari (Pl. I. 7). Scoarţa are un număr redus de straturi (4). Lemnul este alcătuit din vase cu
pereţii îngroşaţi (Pl. IV. 4). Atât lemnul cât şi liberul sunt slab reprezentate în cadrul
fasciculelor conducătoare (Pl. IV. 2). Ţesutul interfascicular, în dreptul lemnului, are
elemente cu pereţii lignificaţi (Pl. III. 8). Sclerenchimul perifloemic este bine reprezentat pe
parcursul fasciculelor (faţă de M. şi V1.), dar are pereţii moderat îngroşaţi, sclerificaţi, în
curs de lignificare. Măduva bine reprezentată, parenchimatic-celulozică, are tendinţa de a se
lignifica perimedular (Pl. III. 8); zona centrală are celulele dezorganizate, rezultând astfel o
cavitate aeriferă.
V3. – 0,6% Folisof F212. Este lăstarul cu cel mai mare diametru în secţiune
transversală, comparativ cu variantele de lucru şi M. Conturul secţiunii transversale este
circular-eliptic, asemănător cu cel al martorului.
Faţă de variantele anterioare, scoarţa are 5 straturi iar colenchimul este bine
dezvoltat în coaste, dar şi lateral lor, încât dă senzaţia unei zone aproape continue şi are
număr variabil de straturi (Pl. I. 8; Pl. II. 4, 12). Ţesuturile conducătoare sunt bine
reprezentate, la fel şi cordoanele de fibre de sclerenchim, care au pereţii îngroşaţi şi
puternic lignificaţi (Pl. I. 8; Pl. II. 12; Pl. IV. 5-8). Măduva este foarte dezvoltată şi
contribuie la creşterea în diametru a tulpinii. Faţă de variantele anterioare ea se îngroaşă
(lignifică) mai puternic în zona perimedulară (Pl. IV. 8).
Ca o noutate faţă de celelalte variante apar aici: vase lemnoase în curs de îngroşare
(Pl. II. 12; Pl. IV. 6) precum şi cordoane de fibre sclerenchimatice cu pereţii sclerificaţi (Pl.
II. 11); aceasta indică o activitate intensă a cambiului sub influenţa concentraţiei mai mari
(o,6%) a îngrăşământului foliar.
Concluzii
1. În urma tratamentului cu îngrăşământul foliar Folisof F212, structura anatomică a

tulpinii la Salvia splendens s-a modificat în funcţie de varianta de concentraţie utilizată
(V1. – 0,2%, V2. – 0,4%, V3. – ,6%).
2. Dacă la tulpina principală conturul secţiunii transversale este hexagonal indiferent de
varianta de lucru, la ramificaţiile laterale (lăstari) se trece de la conturul circular-eliptic (M.
şi V3.) la cel pătrat (V2.) şi dreptunghiular (V1.).
3. Colenchimul angular, de obicei, este prezent doar în coastele mari; uneori formează o
zonă continuă în tulpină (V2.) şi lăstarii laterali (V3.).
4. Sclerenchimul perifloemic, faţă de literatură, este alcătuit din celule cu pereţii slab
îngroşaţi la V3. şi moderat îngroşaţi la V1. şi V2., faţă de martor, pentru tulpină; în lăstarii
154
laterali el este alcătuit din celule cu pereţii groşi, lignificaţi la V1. şi V3., sclerificaţi, în curs
de lignificare, la V2.. Deci sclerificarea este influenţată pozitiv de îngrăşământul folosit.
5. Ţesutul conducător este de tip fascicular, cu o trecere ±către cel inelar, printr-un grad
mai mare sau mai mic de dezvoltare a lemnului (V1. – lăstar) şi prin îngroşarea, lignificarea
ţesutului interfascicular (V3., V2., V1. – lăstar).
6. Măduva este groasă, parenchimatic-celulozică; la toate variantele este prezentă lacuna
centrală iar la măduva lăstarilor laterali de la V1. şi V2., zona perimedulară este lignificată
atât în dreptul fasciculelor mari cât şi lateral.
Pentru o cultură reuşită a salviei recomandăm utilizarea în practică a
îngrăşământului foliar Folisof F212 pentru sporirea aspectului decorativ în concentraţiile
de 0,2% şi 0,4% pentru solurile mai bogate şi afânate şi de 0,6% pentru solurile sărace.
Plantele obţinute din butaşii recoltaţi de la plantele îngrăşate vor fi robuste şi mai sănătoase.
BIBLIOGRAFIE
1. BIREESCU L., BIREESCU GEANINA, DORNEANU EMILIA, 2002 – Rolul fertilizării foliare pentru
echilibrarea nutriţiei minerale – Simpozion internaţional CIEC, Braşov, Ed. Agris: 301-306
2. GOSTIN I., 2002 – Cercetări de histologie, morfogeneză şi biochimie la unele specii de plante medicinale
cultivate „in vivo” şi „in vitro” – rezumatul tezei de doctorat, Univ. “Al. I. Cuza” Iaşi
3. METCALFE C.R., CHALK L., 1950 – Anatomy of the Dicotyledons. II: 1041-1053, Clarendon Press, Oxford
4. RĂVĂRUŢ M, 1961 – Salvia L., în Flora R.P.R., VIII: 239-273, Ed. Acad. R.P.R., Bucureşti
5. RUGINĂ RODICA, TOMA C., 1995 – Recherches histo-anatomiques sur quelqeus plantes médicinales (V).
Labiatae, An. Şt. Univ. “Al. I. Cuza” Iaşi, s.IIa, Biol. veget., 41: 17-22
6. SONEA V., PAVEL A., AILINCĂI N., ŞELARU E., 1979 – Floricultură, Ed. did. şi ped., Bucureşti: 142-143
7. TOMA C., 1975, 1977 – Anatomia plantelor, 1-2, Ed. Univ. “Al. I. Cuza” Iaşi
8. TOMA C., GOSTIN IRINA, 2000 – Histologie vegetală, Ed. Junimea, Iaşi
9. TOMA C., IVĂNESCU LĂCRĂMIOARA, NIŢĂ M., 1995 – Contributions histo-anatomiques concernant
des espèces de Salvia L., An. Şt. Unic. “Al. I. Cuza” Iaşi, s. IIa (Biol. veget.), 41: 7-16
10. TOMA C., NIŢĂ M., 1982 – Observaţii histo-anatomice asupra unor clone de levănţică (Lavandula
angustifolia Mill.), An. şt. Univ. Iaşi, sect. a II-a, XXVIII: 23-28
11. TOMA C., RUGINĂ RODICA, 1998 – Anatomia plantelor medicinale. Atlas, Ed. Acad. Rom., Bucureşti:
169
12. TOMA C., TEODORESCU GEORGETA, CANTEMIR R., 1982 – Particularităţi histo-anatomice ale
organelor vegetative de la unele specii de Salvia l., Culegere de stud. şi artic. de biol., Univ. Iaşi (Grăd. Bot.) 2:
341-353
Planşa I. Microfotografii reprezentând detalii ale structurii tulpinii şi ramificaţiei laterale la martor (M.) şi
variantele de lucru – aspecte ale coastelor (1-8).
Planşa II. Microfotografii reprezentând detalii ale structurii tulpinii şi ramificaţiei laterale: colenchim angular (1-
5) şi sclerenchim perifloemic (6-12).
Planşa III. Microfotografii reprezentând detalii ale structurii tulpinii şi ramificaţiei laterale: ţesut interfascicular în
curs de diferenţiere (1-5), vase de lemn şi parenchim celulozic (6, 7, 8).
Planşa IV. Microfotografii reprezentând detalii ale structurii tulpinii şi ramificaţiei laterale: dispunere fascicule
conducătoare (1-2), fascicul conducător mare (3), lemn secundar şi libriform (4, 5), vase lemnoase nou formate
(6), vase de lemn şi parenchim celulozic (7, 8).
Abrevieri. T. – tulpină, M. – martor, L. – ramificaţie laterală (lăstar), V1. – variantă de lucru (concentraţie 0,2%
Folisof F212), V2. – variantă de lucru (concentraţie 0,4% Folisof F212), V3. – variantă de lucru (concentraţie
0,6% Folisof F212).
155
VIOLETA FLORIA PLANŞA I
1 - V1.T. 2 - V2.T.
3 - M.T. 4 – V3.T.
5 - M.L. 6 - V1.L.
7 – V2.L. 8 – V3. L.
156
VIOLETA FLORIA PLANŞA II
1 - V3 T 2 - M.L. 3 - V1.L.
0 50 μm 0 50 μm 0 50 μm
4 - V3 L. 5 - V1 T. 6 - M T.
0 50 μm 0 50 μm 0 50 μm
7 – V1 L. 8 – V2 L. 9 – V1T.
0 50 μm 0 50 μm 0 50 μm
10 - V2. T 11 – V3 L. 12 – V3 L.
0 50 μm 0 50 μm 0 100 μm
157
VIOLETA FLORIA PLANŞA III
1 - V1 T.
2 – V2 T.
0 100 μm 0 100 μm
3 – V3 T. 4 M. T.
0 100 μm 0 100 μm
5 – M. L. 6 – M. L.
0 100 μm 0 50 μm
7 – V1. L.
8– V2. L.
0 100 μm 0 100 μm
158
VIOLETA FLORIA PLANŞA IV
1 - V1 L. 2 – V2. L.
3 – V3. L. 4 – V2. L.
0 100 μm 0 50 μm
5 – V3. L. 6 – V3. L.
0 100 μm 0 100 μm
7 – V3. L. 8 – V3. L.
0 100 μm
0 100 μm
159
Tomul LIV, fasc. 1, supl. 1, s. II a. Biologie vegetală, 2008
ASPECTE ALE INFLUENŢEI ANTROPO-ZOOGENE ASUPRA VEGETAŢIEI DIN

BAZINUL SUPERIOR AL RÂULUI DORNA (JUDEŢUL SUCEAVA)
MIHAELA AURELIA DANU ∗, T. CHIFU ∗
Abstract: In the present study, two vegetal associations which indicate the presence of anthropo-zoogenic
influence are analysed, from the phytocoenological viewpoint and from the viewpoint of the bioforms, of
the floristic elements and of the ecological indices: Rubetum idaei Gams 1927 association (from Rhamno-
Prunetea Rivas Goday et Borja Carbonell 1961 class) and Rumicetum alpini Beger 1922 association (from
Mulgedio-Aconietea Hadač et Klika in Klika 1948 class). Following our investigations conducted in the
superior basin of Dorna river in 2006 and 2007, some phytocoenosis of these associations were identified
in the recently cleared and sun exposed areas (in the case of phytocoenoses edified by Rubus idaeus) and
in the areas where animals were or are cantoned (in the case of phytocoenoses edified by Rumex alpinus).
Key words: the upper bassin of Dorna river, anthropo-zoogenic influence, Rubetum idaei Gams 1927,
Rumicetum alpini Beger 1922
Introducere
Activitatea umană se reflectă din ce în ce mai mult asupra mediului înconjurător,

deci implicit asupra vegetaţiei. Cercetările efectuate în 2006 şi 2007 în bazinul superior al
râului Dorna (bazin situat în partea de sud-vest a judeţului Suceava) evidenţiază „amprenta”
lăsată de influenţa antropo-zoogenă. Astfel, pe terenurile recent defrişate, am identificat
fitocenoze ale asociaţiei Rubetum idaei Gams 1927, iar pe terenurile pe care au staţionat sau
pe care încă staţionează animale (în acest caz, turmele de oi), am identificat fitocenoze ale
asociaţiei Rumicetum alpini Beger 1922.
Asociaţia Rubetum idaei Gams 1927 nu a mai fost semnalată până în prezent pe
teritoriul bazinului superior al râului Dorna, iar în ceea ce priveşte asociaţia Rumicetum
alpini Beger 1922, sunt aduse noi contribuţii corologice.
Material şi metode
Nomenclatura speciilor este în acord cu Flora Europea [10] şi Flora ilustrată a

României – Pteridophyta et Spermatophyta [2]. Stabilirea tipurilor de bioforme şi a
elementelor floristice s-a realizat după Flora ilustrată a României – Pteridophyta et
Spermatophyta, de V. Ciocârlan [2]. Indicii ecologici pentru fiecare specie identificată în
relevee au fost stabiliţi ţinând cont de lucrarea lui H. Ellenberg [3]. Pentru studiul vegetaţiei
s-a utilizat metoda şcolii fitocenologice de la Zürich-Montpellier, perfectată de J. Braun-
Blanquet şi J. Pavillard. Luând în considerare câteva lucrări fitosociologice de
nomenclatură şi clasificare [1, 5-8], asociaţiile luate în studiu au fost încadrate astfel:
Cls. Rhamno-Prunetea Rivas Goday et Borja Carbonell 1961
∗
Facultatea de Biologie, Universitatea “ Al. I. Cuza” Iaşi, România, danum2007@yahoo.com
160
Ord. Sambucetalia racemosae Oberd. 1957
Al. Sambuco racemosae-Salicion capreae R. Tx. ex. Neuman in R. Tx. 1950
As. Rubetum idaei Gams 1927
Cls. Mulgedio-Aconietea Hadač et Klika in Klika 1948
Ord. Rumicetalia alpini Mucina in Karner et Mucina 1993
Al. Rumicion alpini Rübel ex Klika et Hadač 1944
As. Rumicetum alpini Beger 1922

Ecologie şi corologie. În teritoriul investigat, fitocenozele edificate de Rubus idaeus
vegetează pe terenurile recent defrişate, însorite şi bogate în elemente nutritive (fig. 1). Au
fost identificate, la altitudini cuprinse între 963 si 1034 m, fitocenoze ale asociaţiei
Rubetum idaei în următoarele staţiuni: drum forestier Borcut Muncelu; drum forestier
Muncelu Mare (pârâul Roşia); drum forestier Podu Vărăriei.
Caracterizarea fitocenologică. Rubus idaeus, specia caracteristică şi dominantă,
realizează acoperiri importante, de 70%-90% din suprafaţa fitocenozelor. Se remarcă unele
specii care au o constanţă ridicată: Senecio ovatus, Hypericum maculatum ssp. maculatum,
Urtica dioica ssp. dioica, Campanula abietina, Fragaria vesca. De asemenea, trebuie
evidenţiat faptul că, în cadrul acestor fitocenoze, se instalează specii din clasele Querco-
Fagetea (Aegopodium podagraria, Athyrium filix-femina, Dryopteris filix-mas, Epilobium
montanum, Polygonatum verticillatum, Impatiens noli-tangere, Paris quadrifolia,
Geranium robertianum) şi Vaccinio-Piceetea (Campanula abietina, Luzula sylvatica, Picea
abies (juv.), Oxalis acetosella), specii care au un aport însemnat. Prezenţa în număr mare
(aproape 30%) a speciilor din Molinio-Arrhenatheretea (Achillea millefolium ssp.
millefolium, Alchemilla vulgaris, Centaurea jacea, Hypericum maculatum ssp. maculatum,
Lysimachia nummularia, Poa pratensis, Ranunculus acris ssp. acris, Pulmonaria rubra,
Taraxacum officinale, Trifolium repens ssp. repens, Prunella vulgaris) este explicabilă
având în vedere că această asociaţie are un caracter secundar, instalându-se pe terenurile
defrişate (tab. I).
Spectrul bioformelor, dominat de hemicriptofite (H) (57,89%), indică şi o
participare destul de însemnată a fanerofitelor (Ph). Situaţia înregistrată este firească, având
în vedere faptul că aceste fitocenoze sunt supuse unui proces de regenerare naturală, proces
care duce la reinstalarea fitocenozelor forestiere preexistente. Terofitele (T) şi geofitele (G)
completează spectrul bioformelor, fiind urmate de către hemiterofite (Ht) şi camefite (Ch)
(fig. 3).
Dintre geoelemente, 50% sunt eurasiatice (Euras.), elementul european (Eur.) având
o prezenţă însemnată prin procentajul realizat (21,05%). Elementele circumpolare (Circ.) şi
cosmopolite (Cosm.) sunt prezente în procentaje egale (10,53% fiecare) (fig. 5).
Analiza indicilor ecologici demonstrează că predomină plantele de semiumbră
(42,1%), situaţia înregistrată fiind normală deoarece cele mai multe dintre speciile ierboase
trebuie să suporte umbrirea cauzată de dezvoltarea invazivă a speciei Rubus idaeus. Din
punct de vedere al temperaturii, 57,89% dintre specii sunt amfitolerante, iar 34,21% sunt
161
specii care preferă climatul regiunilor submontane (sunt mezoterme). 76,31% sunt specii
mezofile, iar peste jumătate (55,26%) sunt euriionice. 34,21% dintre specii sunt neutrofile,
iar aproape 32% dintre componentele acestor fitocenoze se dezvoltă pe soluri cu un
conţinut moderat în azot mineral (fig. 7).

Ecologie şi corologie. Fitocenozele de Rumex alpinus populează terenurile din etajul
montan pe care au staţionat animalele un timp îndelungat sau pe terenurile pe care încă mai
staţionează animale, terenuri bogate în nitraţi, de pe care vegetaţia iniţială a fost înlăturată.
De asemenea, fitocenoze ale acestei asociaţii se instalează pe terenurile intens păşunate.
Literatura de specialitate consemnează prezenţa acestei asociaţii vegetale la Poiana
Stampei pe muntele La Ciungi [9] şi pe vârful Tămău [4]. Prin prezentul studiu sunt aduse
noi contribuţii corologice, altitudinea la care au fost identificate acest tip de fitocenoze fiind
cuprinsă între 1025 şi 1480 m: poalele vârfului Gruiu, drum forestier Borcut Muncelu (fig.
2).
Caracterizarea fitocenologică. Deşi compoziţia floristică a fitocenozelor
identificate este mai puţin diversificată, specia caracteristică a acestei asociaţii, Rumex
alpinus, are o dezvoltare luxuriantă, realizând o acoperire de peste 70%. Alături de specii
caracteristice alianţei Rumicion alpini şi ordinului Rumicetalia alpini (Galeopsis tetrahit,
Rumex obtusifolius ssp. obtusifolius, Stellaria media, Urtica dioica ssp. dioica), în
fitocenozele identificate am regăsit şi specii caracteristice alianţei Adenostylion alliariae şi
ordinului Adenostylletalia (Alchemilla vulgaris, Chaerophyllum hirsutum, Stellaria
nemorum), dar şi specii din clasa Molinio-Arrhenatheretea (tab. II).
Hemicriptofitele (H) domină spectrul bioformelor, în procentaje reduse fiind
prezente geofitele (G) şi terofitele (T) (fig. 4).
Spectrul elementelor floristice este dominat de elementul eurasiatic (Euras.) care
reprezintă 43,48% din totalul geoelementelor. Spectrul elementelor floristice este întregit de
către elementul european (Eur. - 21,74%), alături de elementele cosmopolite (Cosm.),
circumpolare (Circ.), carpato-balcanice (Carp. balc.) şi alpine (Alp.) (fig. 6).
Analiza indicilor ecologici confirmă datele din literatura de specialitate. Speciile din
cadrul acestor fitocenoze sunt plante de lumină (70%), care se dezvoltă pe terenuri cu
umiditate relativ mare (peste 50% din numărul total de specii) şi mai ales cu exces de azot
(peste 60% din totalul speciilor) (fig. 8).
Concluzii
9 Prezenţa fitocenozelor asociaţiilor Rubetum idaei Gams 1927, respectiv Rumicetum

alpini Beger 1922 reprezintă o „amprentă” a influenţei antropo-zoogene în bazinul superior
al râului Dorna, acestea vegetând pe terenurile recent defrişate (în cazul asociaţiei Rubetum
idaei Gams 1927) sau pe terenurile pe care au staţionat un timp îndelungat sau pe care încă
staţionează animalele (în cazul asociaţiei Rumicetum alpini Beger 1922).
9 Compoziţia floristică a fitocenozelor celor 2 asociaţii luate în studiu este mai puţin
diversificată, această situaţie înregistrându-se probabil şi din cauza dezvoltării invazive a
162
speciei Rubus idaeus, respectiv Rumex alpinus, ceea ce împiedică dezvoltarea celorlalte
specii ierboase.
9 Spectrul bioformelor, spectrul geoelementelor şi spectrul indicilor ecologici al celor 2
asociaţii luate în studiu confirmă datele din literatura de specialitate.
BIBLIOGRAFIE
1. CHIFU T., MÂNZU C., ZAMFIRESCU Oana, 2006 - Flora şi vegetaţia Moldovei. II, Iaşi, Edit. Univ. „Al.
I. Cuza”: 698pp.
2. CIOCÂRLAN V., 2000 - Flora ilustrată a României – Pteridophyta et Spermatophyta. Bucureşti, Edit.
Ceres: 1138pp.
3. ELLENBERG H., 1974 - Indicator values of vascular plants in Central Europe, Scripta Geobotanica, IX,
Verlag Erich Goltze K.G., Göttingen: 1-97
4. OLTEAN M., DIHORU Gh., 1986 - Investigaţii de cenotaxonomie numerică asupra asociaţiei cu Rumex alpinus
L. din Carpaţii Româneşti. St. şi Cerc. de Biol., Ser. Biol. veg., 38 (1): 3 – 13
5. SANDA V., 2002 - Vademecum ceno-structural privind covorul vegetal din România. Bucureşti, Edit.
Vergiliu: 331pp.
6. SANDA V., POPESCU A., ARCUŞ Mariana, 1999 - Revizia critică a comunităţilor de plante din România,
Constanţa, Edit. Tilia Press International1, 142pp.
7. SANDA V., POPESCU A., BARABAŞ N., 1997 - Cenotaxonomia şi caracterizarea grupărilor vegetale din
România. St. şi Com. Muz. Şt. Nat. Bacău, Biol. veget., 14: 2-365
8. SANDA V., POPESCU A., STANCU Daniela Ileana, 2001 - Structura cenotică şi caracterizarea ecologică
a fitocenozelor din România. Bucureşti, Edit. Conphis: 359pp.
9. TOMA M., 1975 - Cercetări asupra florei şi vegetaţiei din Depresiunea Dornelor (jud. Suceava). Teză de
doctorat, Univ. „Babeş-Bolyai” Cluj – Napoca, Facultatea de Biologie - Geografie
10. TUTIN T. G. şi colab., 1964-1980 - Flora Europaea. I –V. Cambridge University Press
Planşa I Fig. 1 – Fitocenoză a asociaţiei Rubetum idaei Gams 1927 (drum forestier Muncelu Mare - pârâul Roşia)
Fig. 2 – Fitocenoză a asociaţiei Rumicetum alpini Beger 1922 (drum forestier Borcut Muncelu)
Planşa II Fig. 3 – Spectrul bioformelor – asociaţia Rubetum idaei Gams 1927
Fig. 4 – Spectrul bioformelor – asociaţia Rumicetum alpini Beger 1922
Fig. 5 – Spectrul elementelor floristice – asociaţia Rubetum idaei Gams 1927
Fig. 6 – Spectrul elementelor floristice – asociaţia Rumicetum alpini Beger 1922
Planşa III Fig. 7 – Spectrul indicilor ecologici – asociaţia Rubetum idaei Gams 1927
Fig. 8 – Spectrul indicilor ecologici – asociaţia Rumicetum alpini Beger 1922
*Lucrare editată cu fonduri din proiectul CNCSIS TD 145/2007.
163
Tabel I
Numărul releveului 1 2 3 4 5 6
Altitudinea (m) 1029 1034 970 970 970 963
Acoperirea vegetaţiei (%) 100 100 80 70 80 90
Suprafaţa releveului (m²) 100 100 100 100 100 50
Numărul de specii 28 17 17 15 15 17 K
Caract. as.
Rubus idaeus 5 5 5 4 5 5 V
Sambuco-Salicion et Sambucetalia racemosae
Fragaria vesca + + + - - + IV
Salix caprea + - - - - + II
Sambucus racemosa + - - + - - II
Sorbus aucuparia ssp. aucuparia + + + - + - IV
Urtica dioica ssp. dioica + + + + + + V
Rhamno-Prunetea
Galeopsis speciosa + - - + - - II
Rosa pendulina + + - - - - II
Sambucus nigra - - - - + - I
Senecio ovatus + + + - + + V
Torilis japonica + - - - - - I
Querco-Fagetea s. l.
Aegopodium podagraria - + - - - - I
Athyrium filix-femina + + - - + + IV
Dryopteris filix-mas - + + - + + IV
Epilobium montanum + + - - - - II
Geranium robertianum + - - - + - II
Impatiens noli-tangere + - - + + + IV
Paris quadrifolia - + - + - - II
Polygonatum verticillatum + - + - + + IV
Vaccinio-Piceetea s.l.
Campanula abietina + + - + + + V
Luzula sylvatica + - - + + + IV
Oxalis acetosella + - - - - - I
Picea abies (juv.) + + + + + + V
Molinio-Arrhenatheretea s. l.
Achillea millefolium ssp. + - - - - - I
millefolium
Alchemilla vulgaris + + + - - - III
Centaurea jacea - - - + - - I
Hypericum maculatum ssp. + + + + - - IV
164
maculatum
Lysimachia nummularia + - + - - - II
Poa pratensis + - - + + - III
Prunella vulgaris + - + - - - II
Pulmonaria rubra - + - - - + II
Ranunculus acris ssp. acris - - + + + - III
Taraxacum officinale + - - - - - I
Trifolium repens ssp. repens + - + - - + III
Artemisietea s. l.
Cirsium vulgare - - + + - + III
Tussilago farfara - - + - - - I
Variae syntaxa
Calamagrostis arundinacea - - + - - + II
Chaerophyllum hirsutum + + - + - + IV
Locul şi data efectuării releveurilor:

1, 2 – drum forestier Borcut Muncelu (05.09.2006)
3, 4, 5 – drum forestier Muncelu Mare (pârâul Roşia) (17.07.2006)
6 – drum forestier Podu Vărăriei (04.09.2006)
Tabel II
Numărul releveului 1 2 3 4 5
Altitudinea (m) 1475 1480 1025 1025 1025
Expoziţie NV NE E V N
Inclinare (°) 25 20 5 5 5
Acoperirea vegetaţiei (%) 90 100 70 80 95
Suprafaţa releveului (m²) 100 100 100 100 50
Numărul de specii 21 9 11 11 10 K
Caract. as.
Rumex alpinus 5 4 4 5 5 V
Rumicion et Rumicetalia alpini
Galeopsis tetrahit + - - - - I
Ranunculus repens + - + + - III
Rumex obtusifolius ssp. obtusifolius + + - - - II
Stellaria media + - + - - II
Urtica dioica ssp. dioica + 1 + + + V
Adenostylion alliariae et Adenostylletalia
Alchemilla vulgaris + - + + + IV
Chaerophyllum hirsutum + - + - - II
Stellaria nemorum + - - - + II
165
Mulgedio-Aconietea
Aconitum toxicum + - - - - I
Campanula abietina + - - + - II
Milium effusum + - + - - II
Molinio-Arrhenatheretea
Deschampsia caespitosa ssp. + - - + + III
caespitosa
Trifolium repens ssp. repens + + + + + V
Lysimachia nummularia + + - - - II
Veronica chamaedrys ssp. + + + + - IV
chamaedrys
Festuco-Brometea
Plantago media + + + + - IV
Epilobietea angustifolii
Fragaria vesca - + - - - I
Gnaphalium sylvaticum + - - + + III
Stellarietea mediae et Artemisietea
Cirsium arvense + - - + + III
Tussilago farfara + - + - + III
Querco-Fagetea
Cruciata glabra - + - - + II
Epilobium montanum + - - - - I

1, 2 – poalele vârfului Gruiu (03.09.2006)
3, 4 – drum forestier Borcut Muncelu (25.08.2006)
5 – drum forestier Borcut Muncelu (20.07.2007)
166
MIHAELA DANU, T. CHIFU PLANŞA I
Fig. 1
Fig. 2
167
MIHAELA DANU, T. CHIFU PLANŞA II
H - 57,89% T - 8,7%
H - 78,26%
Ch - 4,35%
T - 10,53%
Ht - 2,63%
G - 8,7%
G - 7,89%
Ph - 18,42%
Ch - 2,63%
Fig. 3 Fig. 4
Euras. -
Euras. - 50% 43,48%
Eur. - 21,74%
Eur. - 21,05%
Cosm. - Circ. - 8,7%

Cosm. -
10,53%
13,04%
Circ. - 10,53% Carp. balc. - Alp. - 4,35%
Atl. - 2,63% 8,7%
Carp. balc. -
5,26%
Fig. 5 Fig. 6
168
MIHAELA DANU, T. CHIFU PLANŞA III
% 70
60
50
L
T
40
Ct
U
30
R
N
20
10
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 x
Fig. 7
% 70
60
50
L
T
40
Ct
30 U
R
20 N
10
0
2 3 4 5 6 7 8 9 x
Fig. 8
169
ASOCIAŢII VEGETALE ALE ORDINULUI PHRAGMITETALIA Koch 1926 DIN

BAZINUL RÂULUI VASLUI
IRINA IRIMIA ∗
Abstract: The paper presents 4 vegetal associations belonging to the Phragmiti – Magnocaricetea Klika
in Klika et Novák 1941 class, associations found on the territory of Vaslui river basin. Each association is
accompanied by a phytosociological table and an analysis of the bioforms, floristic elements and
ecological indices.
Key words: phytosociology, bioforms, floristic elements, ecological indices.
Introducere
Râul Vaslui are o lungime totală de 71,2 km şi 9 afluenţi mai importanţi. Suprafaţa
bazinului hidrografic al râului Vaslui este de 646 km2. Prin cumpăna apelor, el se
mărgineşte la nord cu bazinul hidrografic Jijia, la est cu bazinele hidrografice Crasna şi
Bârlad, la sud cu bazinul hidrografic al Bârladului propriu-zis şi la vest cu bazinele
hidrografice Rebricea şi Telejna.
Vegetaţia palustră se întâlneşte sporadic de-a lungul pâraielor care alimentează râul,
cât şi în jurul unor lacuri naturale şi artificiale. Ca urmare a cercetărilor efectuate în
perioada 2000-2005 am identificat patru asociaţii vegetale din ordinul Phragmitetalia.
Ţinând seama de nomenclatura şi clasificarea fitosociologică din lucrările recente [2,
10-14], cele patru asociaţii vegetale palustre identificate în zona luată în studiu se
încadrează în următorul fitocenosistem:
Clasa Phragmiti – Magnocaricetea Klika in Klika et Novák 1941

Ordin Phragmitetalia Koch 1926
Alianţa Phragmition communis Koch 1926
1. As. Phragmitetum vulgaris Soó 1927
2. As. Typhetum angustifoliae Pignatti 1953
3. As. Typhetum laxmannii Nedelcu 1969
4. As. Typhetum latifoliae Lang 1973
Material şi metode
Pentru studiul vegetaţiei s-a utilizat metoda şcolii fitocenologice de la Zürich –

Montpellier, perfectată de J. Braun-Blanquet şi J. Pavillard. Nomenclatura speciilor este
după Flora ilustrată a României – Pteridophyta et Spermatophyta, de V. Ciocârlan (2000);
bioformele şi elementele floristice au fost preluate din Flora României – Determinator
∗
Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Facultatea de Biologie, iblaj2002@yahoo.com
170
ilustrat al plantelor vasculare (Al. Beldie), iar indicii ecologici au fost calculaţi după
lucrarea lui H. Ellenberg [7].
1. Asociaţia Phragmitetum vulgaris Soó 1927

(Syn.: Scirpo – Phragmitetum Koch 1926, Schoenoplecto – Phragmitetum communis (Koch
1926) Eggler 1961, Scirpo – Phragmitetum medioeuropaeum (Koch 1926) R. Tx. in R. Tx.
et Preising 1942, Scirpo – Phragmitetum phragmitetosum Soó 1957)
Corologie: Tăcuta, Vaslui (C. Dobrescu, 1970), Mirceşti, Moara Grecilor, Popeşti
(D. Mititelu, 1975), lacul Poeniţa, lacul Georzei (C. Dobrescu, 1981), Bârnova, Dobrovăţ
(D. Mititelu şi colab., 1995), Deleni, Dumitreştii-Gălăţii, Schitu Duca
Ecologie: Fitocenozele acestei asociaţii ocupă marginea bălţilor cu apă variind între
0,5-1,2 m adâncime, cât şi de-a lungul malurilor apelor lin curgătoare.
Caracterizarea floristică şi fitocenologică: Specia caracteristică şi dominantă a
asociaţiei este Phragmites australis ce realizează o acoperire maximă, alături de care în
structura floristică a asociaţiei regăsim specii ale alianţei Phragmition, ordinului
Phragmitetalia şi clasei Phragmiti-Magnocaricetea. Pe lângă acestea mai participă specii
caracteristice claselor Bidentetea, Galio-Urticetea şi Artemisietea, aceasta explicându-se
prin puternica influenţă antropică (tab. I).
În urma analizei releveurilor efectuate se observă următoarele:
- spectrul bioformelor indică predominarea hemicriptofitelor (40%), urmate de
geofite (32%), hidrohelofite (8%), terofite (8%), fanerofite (8%) şi hemiterofite (4%);
- spectrul elementelor floristice ilustrează prezenţa elementelor eurasiatice şi
continental eurasiatice (48%), cosmopolite (32%) şi circumpolare (20%);
- spectrul indicilor ecologici ne arată predominarea speciilor iubitoare de lumină
(59%), mezoterme (41.66%), cu aria de răspândire în Europa centrală (29,16%), ce trăiesc
în locuri umede şi inundate (8–20,85%, 10–20,84%), amfitolerante faţă de pH (50%), pe
soluri cu un conţinut moderat în azot mineral (25%).
Observaţii: Asociaţia a fost semnalată sub denumirea de Scirpo – Phragmitetum de
către C. Dobrescu (1970), iar în 1981 sub denumirea de Phragmitetum communis,
prezentând doar o listă floristică. D. Mititelu (1975, 1995) dă noi localizări ale asociaţiei,
dar fără a prezenta tabele fitocenologice.
2. Asociaţia Typhetum angustifoliae Pignatti 1953

(Syn.: Typhetum angustifoliae Soó 1927, Typhetum angustifoliae-latifoliae Schmale 1939
p.p.)
Corologie: Dobrovăţ (Mititelu D. şi colab.,1995), Rediu Galian, Schitu Duca,

Tăcuta, între Codăeşti şi Dobrovăţ
Ecologie: Cenozele acestei asociaţii sunt răspândite în apele lin curgătoare sau în
apele stătătoare, între marginea stufărişurilor şi mal, unde adâncime apei nu depăşeşte 0,5-
0,8m.
171
Caracterizarea floristică şi fitocenologică: Datorită împâslirii rizomilor ce reţin
uşor aluviunile şi resturile organice, asociaţia joacă un rol important în colmatarea
bazinelor.
În structura asociaţiei remarcăm prezenţa speciilor caracteristice alianţei şi ordinului:
Phragmites australis, Alisma plantago-aquatica, dar pătrund şi specii din clasa Bidentetea
şi Lemnetea (tab. II).
- spectrul bioformelor arată predominarea geofitelor (33,33%), urmate de
hemicriptofite (25%), terofite (16,68%), hidrofite (8,33%), hidrohelofite (8,33%) şi
hemiterofite (8,33%);
- spectrul elementelor floristice indică predominarea elementelor circumpolare
(33,33%) şi cosmopolite (33,33%), urmate de cele eurasiatice (25%) şi submediteraneene
(8,34%);
- spectrul indicilor ecologici ilustrează prezenţa speciilor iubitoare de lumină
(63,64%), mezoterme (36,37%) până la amfitolerante faţă de factorul temperatură
(27,27%), cu aria principală de răspândire în Europa centrală (36,37%), hidrofile (36,36%),
amfitolerante faţă de reacţia solului (54,54%) şi care se dezvoltă pe soluri cu un conţinut
variabil în azot mineral, de la moderat până la bogate (5–27,27%, 7–27,27%, 8–27,27%).
Observaţii: Asociaţia a fost semnalată în bazinul râului Vaslui de către D. Mititelu
şi colab. (1995) dar fără a prezenta tabele fitocenologice.
3. Asociaţia Typhetum laxmannii Nedelcu 1969
Corologie: Poiana – Schitu Duca, Pribeşti, Soleşti, Văleni (Dobrescu C., 1973),
Vaslui (Mititelu D.,1975), Bereasa, între Protopopeşti şi Tăcuta, între Codăeşti şi
Dobrovăţ
Ecologie: După C. Dobrescu (1973), asociaţia Typhetum laxmannii prezintă o
amplitudine ecologică relativ largă, dezvoltându-se pe soluri aluvionare, în general
inundabile, umede până la ude primăvara, cu tendinţă de uscare spre sfârşitul verii, cu o
bună troficitate minerală şi un conţinut ridicat de ioni de Ca şi Mg.
Caracterizarea floristică şi fitocenologică: Asociaţia se caracterizează prin
predominarea speciei caracteristice şi dominante Typha laxmannii. Alături de aceasta mai
participă o serie de hidrohelofite, precum şi specii din clasele Bidentetea şi Molinio-
Arrhenatheretea (tab. III).
- spectrul bioformelor indică predominarea hemicriptofitelor (36,67%), urmate
de geofite (33,33%), hidrohelofite (10%), terofite (10%), hemiterofite (6,67%) şi fanerofite
(3,33%);
- spectrul elementelor floristice relevă predominarea elementelor eurasiatice
(43,34%), urmate de cele cosmopolite (23,34%), circumpolare (20%), europene (9,99%) şi
continental eurasiatice (3,33%);
- spectrul indicilor ecologici ne relevă că în această asociaţie predomină speciile
care suportă slab umbrirea (44,44%), amfitolerante faţă de factorul temperatură (40,75%),
172
cu aria de răspândire în Europa centrală (37,05%), hidrofile (22,23%), amfitolerante faţă de
pH (48,14%) şi care se dezvoltă pe soluri bogate în azot mineral (25,92%).
Observaţii: Asociaţia a fost semnalată în bazinul râului Vaslui de către C. Dobrescu
(1973) prezentând numai compoziţia floristică pe baza sintezei a 11 releveuri.
4. Asociaţia Typhetum latifoliae Lang 1973

(Syn.: Typhetum latifoliae Soó 1927, Typhetum angustifoliae-latifoliae Schmale 1939 p.p.)
Corologie: Moara Grecilor, Satu Nou, Vaslui (Mititelu D.,1975), Bereasa, Ciorteşti,
Dăneşti, Rediu Galian, Schitu Duca, între Codăeşti şi Dobrovăţ
Ecologia: Acest tip de asociaţia a fost identificată pe malul unor bălţi, iazuri şi de-a
lungul unor afluenţi ai râului Vaslui, pe soluri hidromorfe, bogate în substanţe nutritive.
Caracterizarea floristică şi fitocenologică: Specia caracteristică şi dominantă este
Typha latifolia, care realizează o acoperire de 60-90%. Alături de speciile caracteristice
alianţei şi ordinului, în compoziţia floristică se mai întâlnesc specii din clasele Bidentetea,
Lemnetea şi Molinio-Arrhenatheretea (tab. IV).
- spectrul bioformelor ilustrează dominarea hemicriptofitelor (46,15%) din
totalul speciilor, urmate de geofite (26,92%), terofite (11,54%), hidrohelofite (7,69%),
hidrofite (3,85%) şi hemiterofite (3,85%);
- spectrul elementelor floristice ne relevă dominarea elementelor eurasiatice
(42,30%), cosmopolite (26,92%) şi circumpolare (19,23%), urmate de cele SE europene
(3,85%), adventive (3,85%) şi pontico-mediteraneene (3,85%);
- spectrul indicilor ecologici ne arată predominarea speciilor care suportă slab
umbrirea (7-35%, 8-35%), mezoterme (35%), cu aria de răspândire în Europa centrală
(35%), hidrofile (30%), amfitolerante faţă de reacţia solului (60%), ce cresc pe soluri
bogate în azot mineral (30%).
Observaţii: Asociaţia a fost semnalată din bazin de către D. Mititelu (1975), dar fără
a prezenta un tabel cu releveuri floristice.
BIBLIOGRAFIE
1. BELDIE AL., 1977 - Flora României - Determinator ilustrat al plantelor vasculare. I-II. Edit. Acad. R.S.R.,
Bucureşti
2. CHIFU T., MÂNZU C., ZAMFIRESCU O., 2006 - Flora & vegetaţia Moldovei (România). II. Edit. Univ.
„Al. I. Cuza”, Iaşi: 50-69
3. CIOCÂRLAN V., 2000 - Flora ilustrată a României - Pteridophyta et Spermatophyta, Edit. Ceres, Bucureşti
4. DOBRESCU C., 1970 - Contribuţii la cunoaşterea asociaţiilor ierboase din lunca Bârladului superior şi a
afluenţilor săi. An. Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II a., Biol., 16, 2: 335-345
5. DOBRESCU C., 1973 - Asociaţia Typhetum laxmannii (Ubriszy 61) Nedelcu 68 în vegetaţia Moldovei. An.
Şt. Univ. „Al. I. Cuza” Iaşi, s. II a., Biol., 19, 2: 407-411
6. DOBRESCU C., 1981 - Aspecte floristice şi fitocenologice din complexele lacustre de interfluviu Poeniţa şi
Georza (Dobrovăţ) din judeţul Iaşi, obiective ale ocrotirii naturii. St. şi Comun. de Ocrot. Nat. Suceava, 5:
383-393
7. ELLENBERG H., 1974 - Indicator values of vascular plants in Central Europe. Scripta Geobotanica, IX,
Verlag Erich Goltze K.G., Göttingen: 1-97
173
8. MITITELU D., 1975 - Flora şi vegetaţia judeţului Vaslui. St. şi Comun. Muz. Şt. Nat. Bacău, Biol. veget.:
67-162
9. MITITELU D., CHIFU T., SCARLAT A., ANIŢEI L., 1995 - Flora şi vegetaţia judeţului Iaşi. Bul. Grăd.
Bot. Iaşi, 5: 99-124
10. MUCINA L., 1997 - Conspectus of classes of European vegetation. Folia Geobot. Phytotax., Praha, 32, 2:
117-172
11. ANDA V., 2002 - Vademecum ceno-structural privind covorul vegetal din România. Edit. Vergiliu,
Bucureşti
12. SANDA V., POPESCU A., 1997 - Date privind corologia, ecologia şi cenologia speciei Typha laxmannii
Lepechin în România. St. şi Cerc. de Biol., Ser. Biol. veget., 49, 1-2: 67-75
13. SANDA V., POPESCU A., BARABAŞ N., 1997 - Cenotaxonomia şi caracterizarea grupărilor vegetale din
România. St. şi Comun. Muz. Şt. Nat. Bacău, Biol. veget., 14: 2-365
14. SANDA V., POPESCU A., STANCU D., 2001 - Structura cenotică şi caracterizarea ecologică a
fitocenozelor din România. Edit. Conphis, Bucureşti
Tab. I. Asociaţia Phragmitetum vulgaris Soó 1927
Numărul releveului 1 2 3 4 5 6 7
Altitudinea (m) 98 320 310 194 320 350 280
Acoperirea vegetaţiei (%) 50 85 90 100 75 50 60
Suprafaţa releveului (m²) 25 25 20 15 15 20 15
Numărul de specii 5 4 5 6 10 6 7 K
Caract as.
Phragmites australis 3 5 5 4 3 3 3 V
Phragmition
Calystegia sepium - + + - - - - II
Schoenoplectus lacustris + - - - - - 1 II
Bolboschoenetalia maritimi
Bolboschoenus maritimus 1 - - - - - - I
Scirpus sylvaticus - - - + - - 1 I
Phragmitetalia et Phragmiti-Magnocaricetea
Typha latifolia 1 + - 1 - 1 - III
Alisma plantago-aquatica - + - + - + 1 III
Lycopus europaeus - - - + - + - II
Lythrum salicaria - - + - 1 - - II
Typha angustifolia - - - - - + - I
Bidentetea
Polygonum amphibium f.
aquaticum + - - - - - - I
Verbena officinalis - - - + - - - I
Polygonum aviculare - - - - + - - I
Agrostis stolonifera - - - - - - + I
174
Artemisietea vulgaris
Cirsium arvense - - + - - - - I
Arctium lappa - - - - + - - I
Tanacetum vulgare - - - - + - - I
Galio-Urticetea
Epilobium hirsutum - - - - + - - I
Bryonia alba - - - - + - - I
Myosoton aquaticum - - - - - + - I
Variae syntaxa
Salix alba - - + - - - + II
Salix fragilis - - - - 1 - - I
Humulus lupulus - - - - + - - I
Anthemis cotula - - - - + - - I
Eupatorium cannabinum - - - - - - + I
1. Moara Grecilor, 12.08.2003; 2. Tăcuta, 08.2001; 3. Schitu Duca, 12.08.2003; 4.
Dobrovăţ, 12.07.2003; 5. Mirceşti, 08.2001; 6. Dumitreştii-Gălăţii, 12.08.2001; 7.
Deleni, 08.2001
Tab. II. Asociaţia Typhetum angustifoliae Pignatti 1953
Numărul releveului 1 2 3 4 5
Altitudinea (m) 300 150 310 310 310
Acoperirea vegetaţiei (%) 85 80 85 70 75
Suprafaţa releveului (m²) 25 25 50 50 25
Numărul de specii 6 5 5 5 7 K
Caract. as.
Typha angustifolia 5 4 5 4 4 V
Phragmition
Phragmites australis + 2 + - - III
Lycopus europaeus + + - + - III
Lythrum salicaria + - - + + III
Alisma plantago-aquatica - - + - 1 II
Typha latifolia - + - - - I
Lycopus exaltatus - - - - + I
Carex melanostachya - + - - - I
Veronica anagallis-aquatica - - - - + I
Bidentetea
Polygonum lapathifolium + - - - + II
Polygonum hydropiper - - + + - II
Lemnetea
Lemna minor + - + - + III
175
Artemisietea
Dipsacus fullonum - - - + - I
1. Schitu Duca, 14.08.2001; 2. Rediu Galian, 23.08.2000; 3-5. Dobrovăţ,
12.08.2002
Tab. III. Asociaţia Typhetum laxmannii Nedelcu 1969
Numărul releveului 1 2 3 4 5 6 7
Altitudinea (m) 220 310 330 240 220 280 94
Acoperirea vegetaţiei (%) 70 90 100 80 85 85 90
Suprafaţa releveului (m²) 25 25 25 25 25 25 25
Numărul de specii 8 9 11 8 5 8 6 K
Caract. as.
Typha laxmannii 4 5 5 4 5 5 4 V
Phragmition
Lycopus europaeus + - - - + + 1 IV
Phragmites australis + - + - - - 1 III
Butomus umbellatus - - + - - + - II
Schoenoplectus lacustris - - 1 + - - - II
Calystegia sepium - - - - - + - I
Bolboschoenetalia
Schoenoplectus
tabernaemontani - + - - - - - I
Magnocaricetalia
Carex riparia - + - - - - - I
Alisma plantago-aquatica - + - + + - 2 IV
Lythrum salicaria - + + + + - - III
Typha latifolia + + - + - - - III
Ranunculus repens - - + - - + - II
Eleocharis palustris - - + - - - - I
Epilobium hirsutum - - - - - - + I
Bidentetea
Bidens tripartita + + - - - - - II
Polygonum amphibium + - - - - - - I
Polygonum hydropiper + - - - - - - I
Echinochloa crus-galli - - - - - + - I
Verbena officinalis + - - - - - - I
Inula britannica - + - - - - - I
Juncus inflexus - - + - - - - I
Equisetum palustre - - 1 - - - - I
176
Tussilago farfara - - + - - - - I
Trifolium repens - - - - - + - I
Mentha longifolia - - - - - + - I
Agrostis stolonifera - - - - - - + I
Variae syntaxa
Salix alba - + - - + - - II
Chamerion angustifolium - - + + - - - II
Dipsacus laciniatus - - - + - - - I
Galium album - - - + - - - I
1,5. Văleni, 12.08.2001; 2. Între Protopopeşti şi Tăcuta, 11.06.2003; 3. Bereasa,
5.08.2002; 4. Între Codăeşti şi Dobrovăţ, 23.08.2003; 6. Pribeşti, 12.08.2001; 7.
Vaslui, 20.08.2002
Tab. IV. Asociaţia Typhetum latifoliae Lang 1973
Numărul releveului 1 2 3 4 5 6 7 8
Altitudinea (m) 360 339 316 290 94 94 310 296
Acoperirea vegetaţiei (%) 90 90 100 100 100 80 100 70
Suprafaţa releveului (m²) 25 10 25 20 20 25 25 25
Numărul de specii 11 7 4 9 5 7 5 5 K
Caract. as.
Typha latifolia 4 5 5 5 5 4 5 4 V
Phragmition
Butomus umbellatus + - - - - + + + III
Phragmites australis - + 1 + - - + - III
Lycopus europaeus - + - + - + - - II
Schoenoplectus lacustris 1 - - - - - - - I
Bolboschoenetalia
Schoenoplectus
tabernaemontani - - - - - 1 - - I
Typha angustifolia 2 - 1 + - - - 1 III
Alisma plantago-aquatica - + - - + - + - II
Typha laxmannii - + - - - + - - II
Lythrum salicaria + - - 1 - - - - II
Carex melanostachya - - - - - + 1 - II
Bidentetea
Polygonum hydropiper - - - - + - - - I
Echinochloa crus-galli - - - - - 1 - - I
Lemnetea
Lemna minor + - - - - - - - I
Verbena officinalis + - - - - - - + II
177
Juncus inflexus + + - - - - - + II
Symphytum officinale + - - - - - - - I
Ranunculus repens + - - - - - - - I
Agrostis stolonifera + - - - - - - - I
Mentha pulegium - + - - - - - - I
Cichorium intybus - - - - + - - - I
Galio-Urticetea
Urtica dioica - - - + - - - - I
Galega officinalis - - - - + - - - I
Variae syntaxa
Echynocystis lobata - - + 1 - - - - II
Dipsacus laciniatus - - - + - - - - I
Eupatorium cannabinum - - - + - - - - I
1. Ciorteşti, 27.07.2003; 2. Bereasa, 5.08.2002; 3. Rediu Galian, 08.2001; 4.
Dăneşti, 5.08.2002; 5,6. Vaslui, 12.08.2003; 7. Schitu Duca, 14.08.2002; 8. Între
Codăeşti şi Dobrovăţ, 24.08.2003
178
ISTORICUL CONCEPTULUI DE ECOSISTEM
C. TOMA ∗, IRINA BERCIU∗
Termenul de ecosistem este folosit în lucrările de ecologie şi biogeografie, în

manualele şcolare şi în articolele de popularizare de la sfârşitul anilor ’60, iar din 1970
apare în mai toate dicţionarele şi enciclopediile, inclusiv în suplimentul Larousse
encyclopédique.
Departe de a fi doar un cuvant purtat de valul ecologismului, ecosistemul este, mai
întâi de toate, un concept ştiinţific. Pentru geograf este „o parte de spaţiu, terestru sau
acvatic, emers sau subemers, omogen din punct de vedere topografic, microclimatic,
botanic, zoologic, hidrologic, geochimic”(George,1970).
Pentru biolog este „ansamblul tuturor organismelor dintr-un mediu dat şi
interacţiunile dintre ele, dintre ele şi mediu”(Bournerias şi col., 1976).
În orice caz, suntem în prezenţa unei unităţi ecologice care cuprinde componete
fizice şi fiinţe vii.
Pentru reconstituirea genealogiei conceptului de ecosistem ne întoarcem la anul
1935, când botanistul englez Tansley, într-un articol din revista americană Ecology,
lansează cuvântul ecosistem. Cât priveşte termenul sistem, acesta este deja vechi folosindu-
se în expresii precum sistem filosofic, sistem feudal, sistem nervos sau sistemele lumii (în
astronomie) unele chiar în secolul al XVI-lea.
Cuvântul ecologie devine comun în mediile ştiinţifice începând cu anul 1980, dar a
fost folosit pentru prima dată de Haeckel în anul 1866, desemnând „ştiinţa economiei
habitatelor, relaţiilor mutuale dintre organisme”. După care, Tansley combină cele două
cuvinte „sistem” şi „ecologie”; unul are în spatele său câteva secole, celălalt doar câteva
decenii.
Pentru a ajunge la înţelesul profund al termenului de ecosistem şi pentru a vedea în
ce context teoretic s-a format conceptul de ecosistem, căror nevoi răspunde el, ce dificultăţi
ridică, trebuie să revenim cu 120 de ani în urmă. De fapt, dacă istoria ecologiei ne întoarce
la 1866, istoria biogeografiei şi, mai ales, a geografiei botanice, (ramura ei cea mai veche),
începe mai devreme. Acest decalaj cronologic este semnificativ şi revine la o problemă
foarte controversată; de aceea se şi pun astăzi atâtea întrebări. Este necesar să unim
biogeografia şi ecologia, considerând că obiectele lor de studiu tind să se confunde?
Trebuie să le distingem pentru că metodele lor de studiu diferă încă? Biogeografia nu este
decât o „geografie a plantelor şi animalelor” inseparabilă de alte ramuri ale geografiei?
Ecologia nu este decât o parte a biologiei populaţiilor, inseparabilă de alte ştiinţe biologice?
Pentru a da un răspuns la aceste întrebări trebuie să arătăm originea diferită şi istoria
comună a acestor două discipline.
În acord cu André Giordan, vom parcurge, succint, o istorie în patru acte.
∗
Universitatea “Al. I. Cuza” Iaşi, Facultatea de Biologie, B-dul Carol I, nr. 20A, 700506, Iaşi
179
Primul act: Linné şi echilibrul naturii ( în 2007 am comemorat 300 de ani de la
naşterea sa şi am dedicat sesiunea noastră şiinţifică acestui răsunător eveniment, scriind 3
materiale despre acest titan al biologiei şi prefaţând o carte intitulată „Tricentenar C.
Linné”). El, marele Linné, ne-a lăsat un instrument atât de util şi astăzi pentru cercetările
floristice şi faunistice. Concepţia sa despre echilibrul sau economia naturii ne oferă o primă
şi fascinantă versiune a unei teorii ecologice globale.
A înţelege economia naturii înseamnă a înţelege cum numărul algelor şi al plantelor
este limitat de cel al erbivorelor şi numărul acestora din urmă de către carnivore, cum este
asigurată răspândirea fructelor şi seminţelor şi cum anumite animale fac să dispară
cadavrele sau excrementele lor, care îmbogăţesc solul şi dau un miros neplăcut în
atmosferă, scria Linné. A înţelege echilibrul naturii înseamnă a înţelege cum „războiul
tuturor împoriva tuturor” menţine raportul armonios stabilit de la crearea lumii între diferite
specii. Este adevărat, concepţia lui Linné, arată o filosofie providenţialistă, care vede în
mod constant în natură dovezile înţelepciunii divine.
Lectura scrierilor lui Linné invită la punerea unor noi întrebări; în acelaşi timp, prin
locul pe care îl ocupă problemele de repartiţie a speciilor vegetale, această lectură ne
introduce în al doilea act al prezentări noastre: naşterea biogeografiei.
Actul al doilea: Humboldt şi geografia plantelor

În anul 2005 a fost comemorat bicentenarul Humboldt; de fapt împlinirea a 200 de
ani de când (în 1805) Alexander Humboldt, întorcându-se din marele periplu american a
publicat „Essai sur la géographie des plantes”, în care putem vedea prima formulare
explicită a temelor şi principiilor geografiei plantelor: distribuţia altitudinală, modul de
grupare a plantelor la scară planetară, istoria continentelor şi a plantelor cultivate (prin
aceasta, geografia plantelor se leagă de istoria politică şi morală a omului, succesiunea
zonelor climatice de la ecuator la poli, etajele de vegetaţie. Acum apare noţiunea de
grupare vegetală. Or, aceasta, reprezintă într-un fel una din condiţiile pentru a se putea
constitui conceptul de ecosistem: limitele lui spaţiale şi interacţiunea dintre sol, climat,
vegetaţie şi populaţia animală. Curând se va individualiza curentul şcolii Zurich-
Montpellier, strâns legat de numele lui Braun-Blanquet, care dă o definiţie precisă şi
practică a conceptului de asociaţie vegetală.
Pentru importanţa pe care o are geografia plantelor în secolul al XIX-lea şi începutul
secolului XX, în această genealogie a studiului ecosistemelor, nu trebuie să uitam de
dezvoltarea în paralel a geologiei şi paleontologiei, de elaborarea teoriei darwiniene a
evoluţiei.
Pentru mulţi autori, opera lui Darwin reprezintă cotitura de la care interdependenţa
dintre fiinţele vii devine altfel imaginată decât în termenii „economiei naturii”. Darwin va
fi, într-un anume fel, părintele ecologiei ştiinţifice, punct de vedere ulterior contestat de alţi
autori. Este adevărat, ideea de evoluţie marchează ansamblul ştiinţelor naturale de la
sfârşitul secolului al XIX-lea, şi în acest context au fost creaţi şi definiţi 3 termeni pe care îi
întâlnim adesea: ecologie, biosferă şi biocenoză.
Cuvântului ecologie a fost deja evocat în introducerea acestei prezentări.
Paternitatea cuvântului biosferă este atribuită lui Lamarck, dar, de fapt, termenul biosferă a
fost introdus de Ed. Suess – geolog, în 1875, pentru a desemna ansamblu lumii vii ca un
180
înveliş al Pământului, adăugându-se litosferei, hidrosferei şi atmosferei. In 1929,
Vernadsky, geolog rus, publică o lucrare consacrată ciclurilor biogeochimice sub titlul
biosfera. În ceea ce priveşte termenul de biocenoză, acesta va ocupa scena în prima
jumătate a secolului al XX-lea, deşi s-a născut în 1870, sub pana zoologului german Karl
Moebius.
Al treilea act : de la biocenoză la ecosistem

Biocenoza este definită ca ansamblu de microorganisme, ciuperci, vegetale şi
animale care trăiesc într-un anumit mediu şi care întreţin între ele tot felul de relaţii:
parazitism, prădătorism, concurenţă, transportul seminţelor, polenizare etc. Multă vreme se
va vorbi, fie de comunitate vegetală, fie de comunitate animală.
Comunităţile vegetale: Primele studii despre vegetaţie aparţin americanilor Cowles
(1899) şi Cléments (1916), care consideră comunitatea ca fiind formată din ansamblul de
plante care trăiesc într-o anumită zonă, putând fi considerată un organism complex
(comunitatea este în raport cu plantele ce o compun, echivalentul a ceea ce induvidul este în
raport cu celulele care îl formează). Această comunitate se naşte plecând de la colonizarea
unui substrat nud, de exemplu rocile apărute după retragerea unui gheţar; supuse
influenţelor fizice, ele duc la formarea humusului, reţinând umiditatea, etc.
Primele plante, pioniere, lasă locul speciilor mai pretenţioase, dar mai eficiente.
Comunitatea trece prin aceasta, printr-un număr de stadii, a căror serie constitue o
succesiune, care evoluează, dacă omul nu intervine şi climatul nu se modifică, spre un
„climax”, un punct culminant, care corespunde unei faze de echlilibru între comunitate şi
mediul său. Şi pentru că comunitatea este un fel de super-organism, climaxul reprezintă
maturitatea sa. Bineînţeles, e nevoie de un secol, sau poate două, pentru a atinge această
maturitate.
În regiunile cu climat rece şi umed mlaştini cu Calluna vulgaris, pădurile de Betula
pubescens, pădurile de Fagus sylvatica sunt exemple de climax. În regiunea
mediteraneeană, climax ar fi pădurea de Quercus ilex. Bineînţeles, nu întârzie nici criticile
altor botanişti, precum Cooper şi Gleason (1926).
În 1935, Tansley critică termenul de organism aplicat comunităţii vegetale preferând
termenul de cvasiorganism. Noţiunile de comunitate vegetală, de succesiune, de climax i se
par inutile, combătând noţiunea de comunitate biotică (toate fiinţele dintr-un mediu), care i
se pare artificială. Pentru că avem nevoie de o unitate mai vastă decât gruparea vegetală, el
propune să vorbim, mai curând, de sistem ecologic sau ecosistem, incluzând toate fiinţele
solul şi clima, şi luând termenul de sistem în sensul pe care îl are în fizică. Ecositemul, ar
putea astfel să ia locul într-o scară de sisteme, la ceea ce ar fi atomul raportat la univers.
Dar, criticând concepţia lui Cléments despre comunitatea vegetală ca organism,
Transley nu a făcut decât să făurească un neologism; el nu a putut da noţiunii de ecosistem
un conţinut care să-l facă într-adevăr un concept ecologic. El se ocupă aproape exclusiv de
vegetaţie; or, conceptele de ecosistem sau biocenoză nu îşi au adevăratul sens decât în
măsura în care sunt tratate în acelaşi timp şi vegetaţia şi fauna.
Nu ne vom ocupa, în continuare, de comunitatea animală, ci vom rezuma astfel
aporturile ecologiei vegetale şi ecologiei animale asupra conceptului de ecosistem:
181
1. Studiul comunităţilor vegetale aduce noţiuni de succesiune şi de climax, întreţine
o discuţie asupra modului de existenţă a acestor comunităţi, ceea ce permite o primă
definiţie a ecosistemului.
2. Studiul comunităţilor animale duce la o reprezentare a reţelei de relaţii în
interiorul lor şi la o tratare matematică a variaţiilor efectivului de specii.
Al patrulea act: o problemă (afacere) de calorii

Dacă ecologia teoretică jubilează cu aceeaşi putere de seducţie ca poezia sau cu
acelaşi prestigiu ca matematica, Raymond L. Linderman (mort în 1942 la 26 de ani) ar
beneficia, fără îndoială, de această aură romantică pe care moartea o conferă celor pe care îi
ia de tineri. Articolul postum, care apărea în 1942, în revista Ecology, intitulat „The
trophic-dynamic aspects of ecology” se baza pe datele obţinute în urma studiului lacurilor.
Lindeman fondează, pe baza acestui studiu, necesitatea adoptării conceptului de ecosistem
sub arbitrajul unei rupturi între mediu fără viaţă şi comunitatea vie. Noţiunea fundamentală
este pentru Lindeman, cea de ciclu trofic care leagă producătorii (vegetalele),
consumatorii (ierbivore şi carnivore) şi descompunătorii (microorganismele), asigurând
(trecând peste alternanţa viaţă moarte), circulaţia materiei şi energiei.
Energia primită de la soare, captată de cloroplaste în urma fotosinteză este
transferată de vegetale erbivorelor, şi de aici carnivorelor, în măsura în care este posibil de
a calcula pentru fiecare nivel un randament energetic. Productivitatea şi randamentul
ecosistemului se modifică treptat şi în măsura în care evoluţia sa permite a înţelege
dinamica interioară care duce la îmbătrânirea lacului şi transformarea sa în turbărie sau în
pădure.
Ceea ce Linderman propune constă, de fapt, în a traduce în echivalenţi energetici
(calculaţi în acea vreme în calorii) cantitatea de materie organică produsă la fiecare nivel
al structurii trofice şi la fiecare stadiu al succesiunii.
Sinteza aporturilor ecologiei vegetale şi ecologiei animale se realizează prin
introducerea unei cuanatificări împrumutată din fizică şi chimie.
În cursul deceniilor ce au urmat, această concepţie va fi ilustrată prin diverse lucrări
şi popularizată prin numeroase cărţi. Ea va fi utilă şi necesară, în special pentru a trata
problemele apărute în gestiunea resurselor naturale.
Aşadar, articolul lui Linderman marchează un salt în istoricul conceptului de
ecosistem. Definiţiile care s-au dat, calculele care au fost propuse sunt cele pe care le găsim
în lucrările mai recente. Istoricul conceptului de ecosistem nu se opreşte aici, dacă prin
istorie nu înţelegem numai procesele de construcţie a unei noţiuni ci, în aceeaşi măsură,
istoria întrebuinţărilor sale, derivatelor sale şi ajustărilor sale.
*
* *
Reconstituind istoricul conceptului de ecosistem după o schemă dialectică simplă,
distingem trei timpi:
- primul timp: accentul este pus asupra factorilor fizici, care determină
grupări sau comunităţi vegetale, al căror model este etajarea vegetaţiei la
munte;
182
- al doilea timp: accentul este pus pe interelaţiile dintre indivizi şi asupra
dinamicii comunităţilor;
- al treilea timp: conceptul de ecosistem permite o sinteză între primele două.
*
* *
Paralel cu lucrările asupra fluxului de materie şi energie în ecosisteme, alte căi de
cercetare au fost deschise, căi ce le putem lega de dezvoltarea ciberneticii şi disciplinelor
învecinate, dar şi de reînnoirea biogeografiei.
În ceea ce priveşte cibernetica şi teoria sistemelor, ele reprezintă un cadru de
referinţă ideal pentru conceptul de ecosistem. Aceste ştiinţe, mai mult ca altele, ne permit să
remarcăm (paradoxal) că, cu cât un ecosistem este mai matur, cu atât este mai puţin
productiv. Alfel spus, atunci când un ecosistem este perfect echilibrat, toată materia
organică pe care o produce este transformată, consumată. Pentru om aceasta nu prezintă
decât un interes estetic sau ştiinţific. Un anume ecosistem, egoist şi perfect, pare să fie
foarte complex, foarte diversificat, capabil să se regleze, să menţină condiţiile de existenţă.
Din păcate, această superbă viziune este astăzi contestată. Unii autori insistă asupra sărăciei
numărului de specii în anumite condiţii climatice (de exemplu, în climatul nostru o pădure
de fag); alţii au remarcat că ecosistemele tropicale (printre cele mai diversificate şi mai
complexe), sunt cele mai fragile.
Fără a pretinde că am expus toate argumentele unora şi altora, putem să ne amintim
de fabula „Stejarul şi Stuful”. Stejarul şi stuful erau stabili amândoi, unul prin capacitate sa
de a nu fi modificat, decât poate de mari perturbaţii, celălalt prin capacitatea sa de a reveni
la stadiul iniţial după fiecare perturbaţie. Sunt ecosisteme simple, care se reconstituie
repede după perturbaţii, şi sunt ecosisteme mai greu de modificat, dar care – o dată
modificate - devin ireversibile.
Şi încă o referire: la complexitate, heterogenitate şi stabilitate. La ce nivel trebuie să
se plaseze diversitatea pentru a fi apreciată?
Pentru a lua exemplul unei păduri virgine din zona temperată ar trebui să considerăm
ca ecosistem stabil zone de pădure relativ uniforme sau fagul care domină şi nu lasă să
existe decât câteva specii erbacee sub umbra densă a frunzelor sale, sau turbăriile care
cotropesc progresiv mărăcinişurile, poienile rezultate în urma trăsnetelor sau căderi
arborilor bătrâni, mesteceni care profită de lumină pentru a se instala? Ar trebui să vedem
acolo un mozaic de ecosisteme sau un ecosistem în mozaic?
După unii autori, exemplul preferat al studiilor energetice asupra ecosistemelor este
lacul; pentru mulţi biogeografi de astăzi, insula constituie modelul pe care sunt cocepute
toate celelalte medii.
Pentru biogeograful Blondel : „ Un boschet în mijlocul unei câmpii sau pe vârful
unui munte, un luminiş în mijlocul unei păduri, o grădină publică într-un mare oraş, un sat
pierdut la ţară, sau o rezervaţie naturală de dimensiuni mici, toate aceste medii de viaţă
sunt, pentru anumite specii şi pentru anumite comunităţi, insule asemănătoare cu
veritabilele insule oceanice.”
Anumiţi adepţi ai insulei ca model de ecosistem leagă numărul speciilor de talia
insulei.
183
PROFESOR DR. KATHERINE ESAU – MAREA DOAMNĂ A BOTANICII

AMERICANE: 110 ANI DE LA NAŞTERE, 10 ANI DE LA TRECEREA ÎN
NEFIINŢĂ
C. TOMA ∗, LĂCRĂMIOARA IVĂNESCU∗
Strălucit reprezentant al anatomiei plantelor de pretutindeni, Katherine Esau s-a stins

din viaţă, la vârsta de aproape 100 de ani, la 4 iunie 1998, numărându-se printre cei mai
longevivi naturalişti din toate timpurile.
Katherine Esau s-a născut la 3 aprilie 1898 în oraşul Yekaterinoslav (azi
Dnepropetrovsk) din Ucraina, trăind acolo până la vârsta de 20 de ani când, împreună cu
întreaga familie, a fugit în Germania, după revoluţia declanşată în octombrie 1917.
Străbunicul său, Aron Esau a imigrat în Ucraina în 1804, din Prusia. Bunicul său,
Jacob Esau, a trăit în aşa-numita colonie Gnadenfeld, unde s-a născut John Esau, tatăl
viitoarei fitoanatomiste Katherine Esau. Atât tatăl său (inginer mecanic), cât şi unchiul său
(medic oftalmolog) au părăsit colonia pentru a studia în Rusia. În cele din urmă, tatăl
Katherinei Esau a devenit primarul oraşului Yekaterinoslav. Mama Katherinei Esau s-a
născut în acelaşi oraş, dintr-o familie care venise tot din Prusia. Ambele familii erau
descendenţi ai menoniţilor (adepţi ai unei secte anabaptiste fundate de reformatorul olandez
Menno Simons – 1496 – 1561 - şi răspândită astăzi mai cu seamă în Olanda, SUA şi
Germania) germani, fiind invitată în Rusia de către Ecaterina cea Mare pentru a promova
agricultura în stepele din Ucraina.
Katherine Esau a urmat cursurile şcolii primare în oraşul natal Yekaterinoslav,
învăţând foarte bine şi limba rusă şi limba germană. În 1916 termină cursurile gimnaziale şi
intră la Colegiul de agricultură pentru fete din Moscova, începând studiile de ştiinţe
naturale, fizică, chimie şi geologie. Revoluţia din octombrie 1917 i-a întrerupt studiile după
primul an de colegiu şi, în aşteptarea plecării din Rusia, învaţă engleza, ia lecţii de pian, se
îngrijeşte de grădina şcolii, colectând plante pe care le considera utile la lecţiile din al doile
an de colegiu.
La sfârşitul războiului, în 1918, odată cu retragerea armatei germane (care în 1917
ocupase Ucraina) a plecat şi familia Esau, care s-a stabilit la Berlin, tânăra Katherine, în
vârstă de 20 de ani, continuându-şi studiile începute la Colegiul de agricultură din
Moscova, pe care le finalizează cu rezultate foarte bune, sub conducere cunoscutului
genetician Erwin Baur, ulterior lucrând la o staţiune agricolă pentru ameliorarea grâului, ca
tehnician.
În octombrie 1922, familia Esau pleacă în SUA, oprindu-se în oraşul menonit
Reedley. Aici tatăl Katherinei voia să întemeieze o fermă, unde proaspăta absolventă a
Colegiului de agricultură să-şi demonstreze pregătirea dobândită. Dar Katherine dorea ceva
mai mult, de aceea pleacă în oraşul Fresno şi de aici la Oxnard, unde se angajează pentru un
∗
184
an la ferma de selecţie şi producere a seminţelor (îndeosebi de sfeclă de zahăr); în acest
timp învaţă spaniola, pentru a putea cominica cu muncitorii mexicani veniţi să lucreze aici.
După un an se angajează la compania „Spreckels Sugar Company”, unde are drept
sarcină obţinerea unei linii de sfeclă rezistentă la infecţia provocată de un virus transmis de
o insectă, boală numită „curly-top”.
Dar Katherine Esau nu se mulţumi cu atât. Ea dorea să-şi desăvârşească studiile,
urmând să continue cercetările pe sfeclă, la Universitatea din Davis, unde este angajată ca
„asistent-cercetător” de către profesorul W.W. Robbins şi în 1928 (deci la vârsta de 30 de
ani) începe studiile superioare, aprofundând botanica sub directa îndrumare a profesorului
T.H. Goodspeed, renumit citolog american în probleme legate de tutun, obţinând gradul de
master (echivalat de Universitatea din Berkeley). În această perioadă îşi perfecţionează şi
cunoştinţele de limbă franceză.
În 1930, Katherine Esau îşi susţine examenul de atestare la Universitatea din
Berkeley, după care îşi înaintează candidatura la doctorat. În această vreme, nici la Davis,
nici la Berkeley nu erau anatomişti, de aceea Katherine Esau îmbrăţişează acest domeniu,
începând prin studii privind efectul virusului „curly-top” asupra anatomiei sfeclei. După
numai un an şi patru luni obţine titlul de doctor, încredinţându-i-se predarea cursurilor de
Anatomia plantelor, Botanică sistematică, Morfologia plantelor de cultură şi Microtehnică
botanică. În paralel, lucrează ca botanist la Staţiunea experimentală a Colegiului de
agricultură de pe lângă Universitatea din Berkeley.
Katherine Esau urcă, pe parcursul a 17 ani, toate treptele ierarhiei didactice,
ajungând profesor titular în 1949, la vârsta de 51 de ani. În toată această perioadă face
anatomie, continuând cercetările asupra sfeclei de zahăr şi tutunului, ocupându-se în mod
deosebit de structura floemului, normal şi degenerat sub acţiunea virusurilor.
Nu ne vom opri cu insistenţă asupra operei ştiinţifice a Katherinei Esau, bogată şi
unanim apreciată, ci vom puncta doar câteva momente din viaţa ştiinţifică din ultima
jumătate a secolului trecut, subliniind progresele înregistrate, distincţiile cu care a fost
onorată, principalele opere publicate.
După 1960, Katherine Esau se iniţiază în microscopie electronică, întâi la
Universitatea din Davis, apoi la cea din Santa Barbara, unde studiază pentru prima dată un
virus la microscopul electronic (cel care provoacă îngălbenirea sfeclei), depistând virionii
în tuburile ciuruite mature, virioni care umplu porii plăcilor ciuruite, în locul proteinei P sau
în asociere cu aceasta.
Cartea „Plant Anatomy”, începută în 1940 şi publicată în 1953 (reeditată în 1965), a
devenit imediat clasică şi considerată biblia fitoanatomiştilor de pretutindeni. În 1969
publică renumita carte de sinteză „The Phloem”, în prestigioasa colecţie Handbuch der
Pflanzenanatomie. Ulterior, în 1971 (reeditată în 1977) apare cartea „Anatomy of Seed
Plants”. Ambele cărţi stau la îndemâna anatomiştilor de la Universităţile din Iaşi şi
Bucureşti.
Pentru îndelungata şi prodigioasa sa activitate ştiinţifică în domeniul anatomiei
plantelor este aleasă membru al mai multor societăţi şi academii. Este distinsă cu
numeroase premii, devenind preşedinte al Societăţii Americane de Botanică.
După 1963, Katherine Esau se mută în California la Universitatea din Santa Barbara,
unde lucrează împreună cu Vernon Cheadle, rectorul campusului. Aici s-a stins din viaţă, în
185
1998, la vârsta de aproape 100 de ani. În acelaşi an, colegii mei îşi aduc aminte, am
omagiat-o la Universitatea din Iaşi.
Cei ce au cunoscut-o pe Katherine Esau şi au scris despre ea subliniază că a fost un
profesor excepţional, care iubea studenţii, tinerii colaboratori cu adevărat. Cu prietenia sa,
atitudinea relaxantă, simţul fin al umorului, talentul şi entuziasmul de a transmite cunoştinţe
noi, darul de neegalat povestitor, Katherine Esau era înţeleasă, respectată şi iubită
deopotrivă de studenţi şi colaboratori. Katherine Esau este personificarea excelenţei în
învăţământ şi cercetare, este model al femeii om de ştiinţă.
Unul din semnatarii acestui articol a cunoscut-o pe Katherine Esau, din literatură
bineînţeles, în urmă cu 50 de ani, când a devenit preparator la disciplina Morfologia şi
anatomia plantelor, onorată atunci de magistrul său – profesorul Constantin Burduja. A
intrat în posesia cărţii „Plant Anatomy”, care a arămas până astăzi operă de căpătâi, scrisă
cu o claritate de cristal, model de abordare evolutivă a structurii ţesuturilor şi organelor
vegetale. Când s-a înscris la doctorat (în 1962, la Universitatea din Bucureşti, sub
conducerea reputatului fitomorfolog Ion Tarnavschi), s-a adresat profesoarei Katherine
Esau în legătură cu literatura de specialitate pentru domeniul ales de domnia-sa; atunci a
primit extrasele principalelor sale lucrări (publicate mai cu seamă în renumita revistă
Hilgardia şi în American Journal of Botany) şi sfatul de a insista pe dezvoltarea ţesutului
mecanic, în ontogeneză, la plante de cultură, sub influenţa îngrăşămintelor minerale. Cele
două cărţi menţionate mai sus (Plant anatomy şi Anatomy of Seed Plants), reeditate şi
traduse în mai multe limbi, considerate a fi cele mai importante texte de botanică structurală
din a doau jumătate a secolului trecut, au stat la baza elaborării propriilor noastre cărţi de
histologie şi anatomie vegetală.
186
DR. CHARLES RUSSEL METCALFE (1904-1991) – AUTORUL ŞI EDITORUL

CELEI MAI CUPRINZĂTOARE SINTEZE ASUPRA ANATOMIEI
ANGIOSPERMELOR
C. TOMA ∗, RAMONA GALEŞ ∗
Într-o comunicare făcută în urmă cu doi ani, la

sesiunea ştiinţifică a catedrei de Biologie vegetală,
reamintea ♣ că principiul microscopului compus a fost
descoperit de olandezii Hans şi Zacharias Jansen în 1950
(după Pilet, anul ar fi 1580, iar descoperitorul doar
Zacharias Jansen). În 1665, englezul Robert Hooke
observă şi denumeşte celula, publicând în 1667 lucrarea
intitulată „Micrographia”. Câţiva ani mai târziu, englezului
Nehemia Grew şi italianului Marcelo Malpighi le revine
onoarea de a fi sesizat marea importanţă a descoperirii lui
Hooke şi de a fi publicat fiecare câte o lucrare: „Anatome
plantarum” (N. Grew) în 1672 şi „Opera omnia” (M.
Malpighi) în 1675-1679. Aceşti doi autori sunt consideraţi
fondatorii anatomiei plantelor ca ştiinţă.
Au trecut de atunci peste 330 de ani, timp în care s-
au publicat mii de manuale şi sute de tratate de anatomie
vegetală. Un an de referinţă este 1899, când germanul Hans Solereder publică renumita
sinteză „Systematische Anatomie der Dicotyledonen” în cunoscuta editură Ferdinand Enke
Verlag din Stuttgart. Singur şi în colraborare cu Meyer începe şi sinteza „Systematische
Anatomie der Monocotyledonen”, din care publică doar câteva (4) fascicule, în perioada
1928-1933.
După 50 de ani, în 1950, apare o nouă sinteză, mult mai completă şi adusă la zi,
asupra anatomiei dicotiledonatelor („Anatomy of the Dicotyledons”), semnată de englezul
Charles Russel Metcalfe şi L. Chalk şi publicată în renumita editură Clarendon Press din
Oxford; această sinteză, în 2 volume, este retipărită în 1972 şi este cea pe care o avem la
Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi. Ulterior avea să apară şi ediţia a 2-a, îmbunătăţită
∗
♣
a se vedea: Studii şi comunicări, Muzeul de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea”, Bacău, Vol. 21, 2006: 13-19 (C.
Toma şi Lăcrămioara Ivănescu – De la descoperirea celulei (1665, 1667) la teoria celulară (1838, 1839)
a se vedea: Studii şi comunicări, Muzeul de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea”, Bacău, Vol. 21, 2006: 13-19 (C. Toma
şi Lăcrămioara Ivănescu – De la descoperirea celulei (1665, 1667) la teoria celulară (1838, 1839)
187
şi adusă la zi de data aceasta în 4 volume: 2 cu caracter general♦ (1979- Systematic
anatomy of leaf and stem, with a brief history of the subject; 1983- Wood structure and
conclusion of the general introduction) şi 2 de anatomie sistematică (1991 – Magnoliales,
Illiciales şi Laurales, având ca autor doar pe C. R. Metcalfe; 1998- Saxifragales, având ca
autori pe D. F. Cutler şi Mary Gregory).
Începând din 1960 apar, rând pe rând, 9 volume din sinteza „Anatomy of the
Monocotyledons”. Primul volum, referitor la Gramineae şi al cincilea volum, referitor la
Cyperaceae, sunt semnate de acelaşi neobosit anatomist C. R. Metcalfe, iar celelalte
volume sunt semnate de colaboratorii săi apropiaţi: P. B. Tomlinson (1961, II-Palmae;
1969, III – Commelinales- Zingiberales; 1983-, VII – Helobieae (Alismatidae), Cutler
(1969, IV-Juncales), E. S. Aiensu (1972, VI- Dioscorales), P. J. Rudall (1995, VII-
Iridaceae) şi R. C. Keating (2003, IX-Acoraceae şi Araceae).
Toate aceste volume au apărut sub directa îndrumare a
celui ce a fost şi rămâne unul din cei mai mari fitonatomişti
ai tuturor timpurilor: Charles Russel Metcalfe, la care ne vom
referi în cele ce urmează.
S-a născut la 11 septembrie 1904 în Whiteparish,
Wiltshire şi a murit la 16 iunie 1991, la vârsta de aproape 87
de ani.
După terminarea studiilor la Marlboroug College şi
Downing College, C. R. Metcalfe a studiat fitopatologia sub
conducerea lui T. Brooks la Cambridge şi apoi a lucrat ca
asistent cercetător la W. Buddin la Reading.
În 1930 obţine titlul de doctor în ştiinţe cu o teză
asupra bolilor la levănţică. În acelaşi an este numit asistent
Cele 9 volume ale seriei custode la Jodrell Laboratory de la Kew, succedându-l pe L.
“Anatomy of the A. Boodle. Pentru început se ocupă de identificarea
Monocotyledons” diferitelor mostre de lemn şi mostre arheologice de plante
medicinale.
Curând, C. R. Metcalfe îl cunoaşte pe dr. Laurence Chalk de la Institutul Imperial de
Silvicultură (Imperial Forestry Institute) al Universităţii din Oxford; între aceşti doi
cercetători s-a stabilit o sinceră prietenie şi strânsă colaborare, care va dura până la
stingerea din viaţă a lui Chalk, în 1979. Amândoi au luat decizia de a realiza o substituire a
cărţii lui Hans Solereder, „Systematic anatomy of the Dicotyledons” (traducere în engleză,
de către Boodly şi Fritsch, în 1908, a cunoscutei ediţii germane „Systematische Anatomie
der Dicotyledonen”).
Iniţiativa celor doi cercetători, Metcalfe şi Chalk, era o sarcină dificilă pentru acel
timp, având în vedere echipamentul precar de la Jodrell Laboratory, din cadrul cunoscutei
Royal Botanic Gardens de la Kew. Cuprinzătoarea colecţie de preparate microscopice şi
bogata listă bibliografică au fost iniţiate de Metcalfe, care a reînviat anatomia sistematică a
♦
la care colaborează 15 anatomişti, englezi şi americani, între care renumita Katherine Esau din California şi
cunoscuţii Mary Gregory (cu care suntem în corespondenţă) şi D. F. Cutler de la Kew Royal Botanic Gardens
188
plantelor ca domeniu important în Marea Britanie, domeniu în care s-au antrenat ulterior
mulţi cercetători.
Interesul lui Metcalfe pentru anatomia plantelor, pentru cele două serii de volume
dedicate dicotiledonatelor (5) şi monocotiledonatelor (9) a durat peste 60 de ani: 40 ca
cercetător activ şi, după pensionare, 20 ca cercetător onorific asociat la Royal Botanic
Gardens, el rămânând editor senior şi la volumele ce vor urma.
În 1934 i se asociază şi F. R. Richardson, care-i oferă o nepreţuită asistenţă tehnică.
Tot textul celor 2 volume din „Anatomy of the Dicotyledons” (publicate în 1950 la
editura Clarendon Press din Oxford) a fost scris de Metcalfe şi Chalk, combinând cu
abilitate şi acurateţe observaţiile lor originale cu cele existente în literatura de specialitate.
Apreciem stilul clar şi concis, desele trimiteri la autorii care au cercetat anterior structura
anatomică a unor genuri sau familii, precizia iconografiei. Aceste prime 2 volume
reprezintă un punct de reper în istoria anatomiei plantelor şi este o carte de referinţă de
aproape 60 de ani, carte de căpătâi pentru oricare cercetător în domeniu, începător sau cu
experienţă îndelungată.
După definitivarea şi publicarea celor 2 volume din „Anatomy of the Dicotyledons”,
Metcalfe începe o şi mai formidabilă temă, cea de a descrie anatomia monocotiledonatelor,
despre care nu existau lucrări anterioare cuprinzătoare. Începe cu volumul I- Gramineae
(1960). Până la moartea sa au mai apărut încă 6 volume, el fiind singur autor şi la volumul
V- Cyperaceae (1971). După moartea sa au apărut volumele VIII (1995) şi IX (2003).
După retragerea la pensie, de la Jodrell Laboratory (în 1969) şi până la moartea (în
1979) a prietenului şi principalului său colaborator, Chalk, împreună cu acesta din urmă a
publicat încă 3 volume (ediţia a 2-a) din tratatul „Anatomy of the Dicotyledons”.
În timpul celui de al doilea război mondial, Metcalfe s-a implicat într-un număr mare
de studii cu valoare practică: valoarea economică a urzicii vii ca sursă de fibre textile şi
posibilitatea de a obţine cauciuc de la speciile de plante din regiunile temperate, efectele
poluării aerului asupra vegetaţiei ş. a.
Metcalfe a fost în egală măsură cercetător şi profesor, răbdător, stimulator pentru
echipa sa şi cu un suflet nobil, totdeauna cu grijă faţă de oameni, care a încurajat deopotrivă
pe studenţii naturalişti şi pe horticultori, plin de entuziasm atunci când vorbea vizitatorilor.
Metcalfe a fost un mare om de ştiinţă, un titan al anatomiei plantelor, cu o putere de muncă
şi o răbdare ieşite din comun.
Metcalfe a avut o soţie, pe nume Gwen, iubitoare de muzică. Ea a organizat, în casa
sa, un cerc muzical la care participau mulţi cercetători de la Royal Botanic Gardens, şi nu
numai. Au trăit împreună 58 de ani, soţia urmându-l pe Metcalfe întru cele veşnice la numai
câteva luni, lăsând în urmă doi copii.
Metcalfe a fost un membru fondator al Asociaţiei Internaţionale a Xiloanatomiştilor
(International Association of Wood Anatomists), asociaţie din care face parte (la
recomandarea profesorilor români Cristofor Simionescu şi Gheorghe Rozmarin, dar şi a
profesorilor Katherine Esau –S.U.A. şi Anne-Marie Catesson – Franţa) şi unul din
semnatarii acestui articol. Metcalfe a fost membru al Societăţii Lineene din Londra
(Linnean Society of London), din 1939, îndeplinind şi funcţii de mare răspundere: secretar
botanist (1956-1962) şi vice-preşedinte (1962-1963). Totodată, Metcalfe a fost membru al
189
Societăţii Botanice din America (Botanical Society of America) şi al Societăţii Botanice din
Olanda (Netherlands Botanical Society).
Aceasta a fost, prezentată foarte succint, viaţa şi, mai ales, opera fitoanatomistului
Charles Russel Metcalfe, creatorul şcolii de anatomie vegetală de la Jodrell Laboratory-
Royal Botanic Gardens, titanul de la Kew, depozitarul celei mai complete biblioteci de
anatomia plantelor şi a celei mai cuprinzătoare colecţii de preparate microscopice. El a
iniţiat publicarea celor mai cuprinzătoare sinteze asupra anatomiei dicotiledonatelor şi
monocotiledonatelor (14 volume), de care şi fitoanatomiştii ieşeni ne-am folosit timp de 50
de ani şi ne vom folosi în continuare în activitatea noastră ştiinţifică.
∗ ∗
∗
La scrisoarea cu care ne-am adresat, eleva şi colaboratorea sa, Dr. Mary Gregory,
căreia îi adresăm şi pe această cale sincere mulţumiri, ne-a făcut următoarele precizări:
Când Dr. Metcalfe a ajuns la Jodrell, în 1930, exista puţin echipament; el analiza
preparatele la un microscop mai puţin performant decât un bun microscop studenţesc.
Existau puţini coloranţi şi nici o sticlă cu chimicale. Secţiunile erau făcute cu mâna liberă şi
când a cerut să cumpere un microtom, costul de 40 lire era considerat exorbitant.
Echipamentul fotografic era foarte primitiv. Principala muncă era de a identifica (analiza)
materiale colectate din Kew Botanical Gardens: fibre, seminţe, plante medicinale şi mostre
paleontologice şi arheologice.
Vizita unuia din profesorii săi de biologie în vârstă a fost foarte importantă, deoarece
i-a fost sugerat că ar trebui să se angajeze într-un proiect pe termen lung. După puţin timp l-
a întâlnit pe Dr. Laurence Chalk la Oxford şi au decis împreună să continue munca de
pionierat a lui Solereder „Systematische Anatomie der Dicotyledonen” (tradusă în engleză,
în 1908, după lucrarea originală apărută în 1899). O importantă parte din reuşita acestui
proiect a fost datorată tehnicianului lui Metcalfe, F. R. Richardson, care a secţionat mii de
tulpini şi frunze şi a făcut nenumărate preparate cu epiderme. La început preparatele erau
temporare, montate în glicerină şi aopi aruncate. De o mare importanţă a fost realizarea
unei colecţii de preparate permanente, depozitate în cutii de aluminiu. Această colecţie, cu
peste 90000 de preparate, toate făcute de tehnicianul Richardson, este folosită şi astăzi.
După publicarea, în 1950, a cărţii (în 2 volume) “Anatomy of the Dicotyledons”, Dr.
Metcalfe a început cercetarea monocotiledonatelor, o sarcină mult mai grea, de vreme ce
opera lui Solereder şi Meyer era incompletă. Când, în 1961, Mary Gregory a venit ca
cercetător la Jodrell Laboratory, Dr. Metcalfe a început să lucreze la Cyperaceae luând-o
colaboratoare (îndeosebi pentru desene şi fişarea bibliografiei).
190
PROFESOR DR. MARIN ANDREI – LA A 75-A ANIVERSARE
C. TOMA ∗
Întâmplarea a făcut ca pe acest mare botanist să-l cunosc încă din timpul studenţiei,
la sesiunile naţionale ale cercurilor ştiinţifice de la Bucureşti, Cluj şi Iaşi, prezidate de
figuri ilustre ale biologiei româneşti: academicianul Emil Pop, profesorii Constantin Papp,
Ion Tarnavschi, Traian Ştefureac, Constantin Burduja, Alexandru Buia, ca să amintesc doar
pe cei cu preocupări preponderente în studiul plantelor. Amândoi am absolvit în anul 1958,
el la Bucureşti, eu la Iaşi; amândoi am îmbrăţişat cariera didactică universitară la Catedre
de Botanică, amândoi ne-am înscris la doctorat sub bagheta renumitului fitomorfolog
bucovinean Ion T. Tarnavschi de la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti,
amândoi am susţinut teza de doctorat în urmă cu 40 de ani, cu subiecte din domeniul
biologiei vegetale, al morfologiei şi anatomiei plantelor, cu pronunţat caracter taxonomic,
ecologic şi experimental. Am rămas colegi şi prieteni, respectându-ne şi sprijinindu-ne
reciproc, ajutându-ne tinerii colaboratori şi discipoli în realizarea şi susţinerea tezelor de
doctorat, în promovarea diferitelor trepte ale ierarhiei didactice universitare. Împreună am
făcut să apară, în 1985, cea de a doua ediţie a renumitului tratat de Botanică semnat de Ion
Grinţescu, ediţie mult îmbunătăţită după cei 55-60 de ani de la prima apariţie (1928-1934,
Cluj) şi publicată în cunoscuta Editură Ştiinţifică şi Enciclopedică.
Despre viaţa şi, mai ales, opera profesorului Marin Andrei am scris şi la a 70-a
aniversare, în revista Universităţii ieşene, după prezentarea făcută la sesiunea ştiinţifică
naţională organizată de Grădina Botanică din Bucureşti, în anul 2003, dar şi în revista
Natura, proaspăt ieşită de sub tipar în acest an.
Folosesc şi acest moment aniversar al morfologiei şi anatomiei vegetale ieşene
pentru a-l omagia pe distinsul meu coleg şi prieten, în acest select grup de fitomorfologi.
Marin Andrei a văzut lumina zilei la 15 august 1933, în comuna Spasova, din judeţul
Caliacra (atunci teritoriu românesc, astăzi din componenţa vecinei noastre Bulgaria), din
părinţi agricultori, Simion şi Călina. După finalizarea cursurilor liceale, urmează studii
universitare la Facultatea de Biologie din Bucureşti (1953-1958). După un stagiu de doi ani
în învăţământul preuniversitar (la Şcoala generală „M. Kogălniceanu” din judeţul Tulcea),
este chemat la Facultatea de Biologie din Bucureşti pentru a ocupa un post de asistent
universitar la Laboratorul de Morfologia şi anatomia plantelor, condus de profesorul Ion T.
Tarnavschi, care – aşa cum arătam şi mai sus – i-a îndrumat şi teza de doctorat având ca
subiect „Cercetări ecologo-anatomice şi fitocenotice în complexul de bălţi Crapina-Jijila”.
Treptat, dr. Marin Andrei urcă toate treptele ierarhiei universitare, devenind şef de lucrări
(în 1970), conferenţiar (în 1975) şi profesor (în 1990), având onoarea de a-i fi referent în
comisiile de concurs, apreciindu-i activitatea desfăşurată ca titular al cursului de
∗
191
Morfologia şi anatomia plantelor, omologul meu în centrul universitar Bucureşti, până în
2003, când se pensionează şi devine profesor consultant.
În cei 45 de ani de carieră didactică a predat cursuri de Morfologia şi anatomia
plantelor, Embriologia plantelor, Embriologie comparată a angiospermelor, Biologie
vegetală, Seminogeneză şi carpogeneză, a condus lucrări de laborator şi practică de teren, a
îndrumat teza de licenţă şi lucrări ştiinţifico-metodice pentru obţinerea gradului didactic I în
învăţământul preuniversitar, a făcut parte din comisii de admitere, licenţă, disertaţie,
doctorat, de promovare în diferite posturi didactice şi de cercetare ştiinţifică, în comisii de
titularizare în învăţământul preuniversitar, în comisii de acordare a diferitelor grade
didactice (definitivat, gradul II, gradul I).
Pentru a veni în spijinul pregătirii elevilor, studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor
şi profesorilor de biologie din învăţământul preuniversitar, profesorul Marin Andrei a
elaborat şi publicat, singur şi în colaborare, un mare număr (peste 30) de materiale
didactice: manuale şcolare (mai multe ediţii diferite), îndrumătoare de lucrări practice,
determinatoare, cursuri şi tratate universitare, monografii, capitole în volume colective,
articole de sinteză în revista Natura şi în colecţia Probleme actuale de biologie. Subliniem
în mod deosebit cursul universitar de Anatomia plantelor (Edit. Did. Şi Ped., Bucureşti,
1978), Morfologia generală a plantelor (Edit. Enciclop., Bucureşti, 1997), Practicum de
morfologia şi anatomia plantelor (Edit. Şt. Agr., Bucureşti, 2003), Microtehnică
botanică (Edit. Niculescu, Bucureşti, 2003), toate scrise cu multă acurateţe, în baza unei
bogate documentări ştiinţifice şi a experienţei îndelungate în activitatea de cercetare
ştiinţifică.
Profesorul Marin Andrei a elaborat şi publicat o serie de determinatoare de plante
superioare, a participat cu capitole în diferite dicţionare enciclopedice, a scris despre
bioterminologie, plante medicinale şi plante de apartament, despre reproducere, apomixie,
cariocineză şi fecundaţie la angiosperme, despre semiongeneză şi organizarea structurală a
seminţei, adaptările morfo-structurale ale plantelor la mediul acvatic; toate aceste probleme
sunt de un larg interes pentru elevi, studenţi şi profesorii de biologie din învăţământul
preuniversitar.
Activitatea ştiinţifică desfăşurată de profesorul Marin Andrei pe parcursul unei
jumătăţi de veac este, de asemenea, bogată şi unanim apreciată. Ea se concretizează în cele
peste 100 de articole originale şi 25 de articole şi referate ştiinţifice, publicate în diferite
reviste de specialitate din ţară şi din străinătate, toate din domeniul biologiei vegetale. Fără
a putea detalia şi sublinia toate rezultatele obţinute, menţionăm diversitatea subiectelor
abordate şi numărul mare de colaboratori şi discipoli cu care a lucrat. Cele peste 100 de
articole ştiinţifice originale se încadrează în următoarele ramuri ale biologiei vegetale:
citologie şi histologie, morfologie şi anatomie (comparată, experimentală şi ecologică),
embriologie şi histochimie (la specii spontane şi cultivate), fenologie, floristică şi
fitocenologie, taxonomie şi ecologie; tangenţial a abordat şi probleme de micologie,
lichenologie, carpologie şi semenologie. Cercetările de histologie şi anatomie se referă la
diferite grupe de cormofite, spontane şi cultivate (in vivo şi in vitro), normale sau
modificate prin diferite tratamente (radiaţii ionizante, pesticide, îngrăşăminte minerale etc.),
plante alimentare, medicinale, furajere, toxice, ornamentale etc. Subliniez în mod deosebit
192
aspectele de morfologie şi anatomie ecologică evidenţiate de profesorul Marin Andrei, mai
cu seamă la plante acvatice şi palustre.
În ultimele decenii, profesorul Marin Andrei a îndeplinit o serie de fucţii şi munci de
răspundere: şef de catedră (1986-1990), prodecan (1990-1992), director al Grădinii
Botanice (1993-2000), director al Centrului de Cercetări Botanice, Inovare şi Transfer
Tehnologic (1999-2007), preşedinte al Comitetului Director al Asociaţiei de Botanică
„Dimitrie Brândză” (din 2002), redactor şef al revistei Natura (din 1986), membru în
comitetele de redacţie ale revistelor Romanian Journal of Biology – Plant Biology), Analele
ştiinţifice ale Universităţii „Al.I.Cuza” Iaşi (seria Biologie vegetală) şi Acta Horti Botanici
Bucurestiensis, preşedintele Consiliului ştiinţific al Parcului Naţional Munţii Măcinului
(din 2003).
Merită subliniat efortul profesorului Marin Andrei de a iniţia (în 1993) sesiunile
ştiinţifice anuale, naţionale, de botanică (organizând personal primele 7 ediţii) şi de a
propune înfiinţarea Asociaţiei Grădinilor Botanice din România (ceea ce s-a realizat în
2001, sub conducerea discipolei sale – prof.dr. Anca Sârbu, care i-a urmat la conducerea
Grădinii Botanice din Bucureşti).
Profesorul Marin Andrei este conducător de doctorat în specialitatea Botanică, din
1991 (sub conducerea sa şi-au finalizat teza de doctorat 7 specialişti), membru al Societăţii
de Ştiinţe Biologice şi al Societăţii de Ecologie din România; a fost membru în Consiliul
Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare şi a aprticipar, ca
referent oficial, în peste 20 comisii de doctorat în diferite centre universitare.
Profesorul Marin Andrei este un prieten al botaniştilor ieşeni, prezent în comisii de
doctorat şi de concurs pentru ocuparea unor posturi didactice la Facultatea de Biologie din
Iaşi, referent al Editurii Universităţii „Al.I.Cuza” Iaşi, evaluator al diferitelor granturi,
susţinător al unor programe elaborate de tinerii mei colaboratori şi discipoli.
Înzestrat cu o mare putere de muncă, iubitor al plaiurilor româneşti, pe care le-a
colindat şi le-a cercetat cu migală, fervent iubitor şi ocrotitor al naturii, pasionat cunoscător
şi utilizator al plantelor medicinale, neobosit cercetător al terminologiei botanice, sprijinitor
al tineretului dornic de cunoaştere, profesorul Marin Andrei, în plină putere de creaţie, se
bucură de aprecierea, consideraţia şi respectul botaniştilor ieşeni, de preţuirea şi prietenia
mea.
La împlinirea frumoasei vârste de 75 de ani, îi doresc multă sănătate şi putere de
muncă, noi realizări profesionale.
193

2008 Sup PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

2008 Sup PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ANALELE ŞTIINŢIFICE

TOMUL LIV, SUPLIMENT 2008

Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi

ProfesorDr. Constantin TOMA – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Comisia de referenţi ştiinţifici:

Academician Nicolae BOŞCAIU – Academia Română, Filiala Cluj-Napoca

Redactor responsabil: Profesor Dr. Constantin TOMA,

Secretar de redacţie: Dr. Ramona GALEŞ

Tehnoredactare computerizată: Dr. Ramona GALEŞ

C. TOMA, ANGELA TONIUC - Dezvoltarea cercetărilor de fitomorfologie în

DEZVOLTAREA CERCETĂRILOR DE FITOMORFOLOGIE ÎN ULTIMA

C. TOMA ∗, ANGELA TONIUC∗

I. SCURT ISTORIC ASUPRA INCEPUTULUI ANATOMIEI PLANTELOR

La sfârşitul secolului al XIX-lea încep să apară în România, sporadic, şi cercetări

II. ŞCOALA DE ANATOMIE VEGETALĂ DE LA IAŞI

a) Colectivul şcolii de anatomie vegetală

Prof. dr. Constantin Burduja (1906-1983) - A abordat, împreună cu discipolii

III. DOMENIILE DE CERCETARE

In cei 50 de ani de activitate au fost abordate aproape 75 de familii de ferigi,

a) Histologie şi anatomie comparată

Colectivul Laboratorului nostru a studiat organele vegetative la mai mulţi taxoni

b) Anatomie experimentală şi teratologie

Acestui domeniu i s-a acordat o atenţie deosebită, analizându-se influenţa

Influenţa pesticidelor asupra buruienilor şi a plantelor de cultură

Influenţa poluantilor atmosferici:

Influenţa îngrăsămintelor chimice

Cercetările au fost canalizate şi asupra plantelor terestre, acvatice şi palustre, de

Se cerceteaza morfologia plantulelor la peste 100 de specii, predominant

Barbarea - Verdes Camelia (Bul. Grăd. Bot. Iasi 2000)

e) Histo-anatomia (morfogeneza) organelor reproducatoare, embriologie

Utilizarea metodei culturilor de ţesuturi in vitro ne-a permis cercetarea procesului

In colaborare cu Laboratorul de Genetică de la Facultatea noastră s-au făcut studii

IV. GRUPE DE PLANTE STUDIATE

Plante ornamentale: Alstroemeria (Burduja C., Toniuc Angela); Chrysanhemum (Toma

In atenţia anatomiştilor ieşeni a stat şi cinstirea înaintaşilor (comemorări) şi

V. CARTI PUBLICATE SI LUCRARI STIINTIFICE ELABORATE

a) Carti publicate (tratate, monografii, atlase)

Andrei M…..Toma C., 1985 - Botanica , de I. Grintescu (editie prelucrata si imbunatatita).

b) Lucrări stiinţifice elaborate

Lucrările ştiintifice originale elaborate de membrii colectivului nostru cuprind

VI. PARTICIPARI LA MANIFESTARI STIINTIFICE NATIONALE

Congresul internaţional de biogeografie şi ecologie alpină în Munţii Alpi, La Thuile

Şcoala ieşeană de anatomie vegetală are rezultate remarcabile în direcţia

Tatiana Onisei (1996) Studiul organogenezei şi embriogenezei somatice în culturi in vitro

La Universitatea din Chişinău:

IX. GRANTURI-CONTRACTE DE CERCETARE

Toma C. - Granturi de cercetare coordonate 15 (cu finanţare internă) şi colaborator la alte

XI. PREMII, DISTINCTII

Toma C. - Premiului „Emanoil Teodorescu” al Academiei Române (1978, 2000, 2002);

XIII. ACTIVITATEA DIDACTICĂ

Colectivul de anatomişti de la Catedra de Biologie Vegetală a elaborat 4 manuale

Manuale de lucrări practice:

Zamfirache M. M. - Autor, în colaborare, la Brevetul nr. A-00349/27.03.2002-05-

XV. MEMBRI IN DIFERITE ORGANISME SAU/ŞI ORGANIZAŢII

Zamfirache Maria Magdalena

XVII. ACTIVITATE EDITORIALĂ

Concomitent cu cariera sa didactică, ştiinţifică şi managerială, prof. C. Toma

DATE DE ORDIN HISTO-TAXONOMIC REFERITOARE LA SPECII DE

C. TOMA ∗, RODICA RUGINĂ∗, LĂCRĂMIOARA IVĂNESCU∗, RAMONA GALEŞ∗

Materialul cercetărilor este reprezentat de 4 specii spontane de Asparagus: A.

Structura organelor vegetative subterane

histologică a (celule (celule (celule (celule

secţiunii neregulat - triunghiular

IRINA BERCIU , C. TOMA, I. BURZO**