Sunteți pe pagina 1din 3

PROIECT

„O ÎNTÂLNIRE INTERCULTURALĂ”

I. Tema proiectului

Proiectul pe care urmează să îl realizaţi presupune să va imaginaţi o


întîlnire a unor grupuri de elevi care provin din ţări din sud-estul Europei, în
cadrul unui schimb de experienţă interculturală organizat în localitatea voastră.
Fiecare dintre voi îşi va imagina că reprezintă una dintre aceste culturi şi va
încerca sa o facă cât mai cunoscută celorlalţi.

Copiii prezenţi la această întâlnire sunt: români, bulgari, sârbi, greci, turci,
albanezi, sloveni, croaţi, maghiari, ucrainieni, cehi, sclovaci, polonezi.

Proiectul propus vizează organizarea unor activităţi prin care să cunoaşteţi


şi să acceptaţi diversitatea culturală a lumii în care trăiţi.

II. Elaborarea fişei de proiect

Alegerea unui logo potrivit.

Perioada de desfăşurare: 4 mai – 12 iunie 2020

III. Beneficiarii proiectului

Toţi elevii clasei vor fi beneficiarii proiectului pentru că astfel se vor integra
într-o societate interculturală, în care membri proveniţi din diferite culturi se
respectă şi se sprijină reciproc pentru a se afirma pe sine şi propria cultură.

IV. Scopul proiectului

Scopul proiectului este respingerea manifestărilor care motivate de diferenţă


culturală, provoacă durere şi suferinţă.

V. Activităţile proiectului

NR. ACTIVITATE TERMEN RESPONSABIL


CRT.
1. Discutarea modalităţilor de realizare a 4-8 MAI Toţi elevii clasei
proiectului.
Alegerea unui logo al proiectului.
2. Realizarea unor afişe prin care să fie 11-15 MAI Toţi elevii clasei
popularizat evenimentul, în şcoală şi
comunitate.
Confecţionarea unor pliante de
prezentare a fiecărei culturi.
3. Realizarea unui eseu sau prezentare 18-22 MAI Toţi elevii clasei
PPT. cu tradiţii şi obiceiuri din cultura
pe care o reprezintă.
4. Realizarea unui prezentări PPT cu 25-29 MAI Toţi elevii clasei
obiective UNESCO materiale şi
imateriale din ţara pe care o reprezintă.
5. Atelier de lucru. Realizarea unui poster 1-5 IUNIE Toţi elevii clasei
prin care să arătaţi că ati înţeles mai bine
celelalte culturi, făcând posibil respectul
pentru diversitate.
6. Evaluarea proiectului. Fiecare elev va 8-12 IUNIE Toţi elevii clasei
elabora trei întrebări din cultura pe care
a reprezentat-o şi le va adresa unui
coleg.
Toţi elevii vor răspunde la un chestionar.

VI. Partenerii proiectului:

Profesorul de Educaţie Socială.

VII. Produsele activităţii şi elementele de vizibilitate

Pe parcursul derulării proiectului vor fi realizate

-afişul de promovare a evenimentului care împreună cu logoul propus vor fi şi


elemente de vizibilitate;

- pliantele de prezentare a fiecărei culturi

- prezentări PPT

- posterul prin care elevii vor arăta că au învăţat lucruri noi despre alte culturi
astfel încât să accepte şi să aprecieze diferenţele culturale.

-chestionare

VIII. Evaluarea proiectului

Scopul proiectului va fi realizat dacă la finalul acestuia se vor constata


următoarele:
- Implicarea tuturor în derularea proiectului şi îndeplinirea rolurilor
asumate
- Oferirea unor experienţe interculturale care să vă aducă noi perspective
asupra lumii în care trăiţi.

S-ar putea să vă placă și