Editura Sfântul Ierarh Nicolae

2010
ISBN 978-606-8193-24-3
REFERENT ŞTIINŢIFIC
PROF. UNIV. LAZĂR LUMINIŢA
CUPRINS

CAPITOLUL I
OBIECTUL METODICII PREDĂRII ACTIVITĂŢILOR PRACTICE
ÎN GRĂDINIŢA DE COPII..................................................................................................................4
A. Importanţa, scopul şi conţinutul metodicii activităţilor practice în grădiniţa de copii .....5
B. Importanţa activităţilor practice pentru dezvoltarea multilaterală a copiilor....................................6
preşcolari...................................................................................................................................6
1. Rolul activităţilor practice în dezvoltarea psiho-motorie a copilului ....................................7
2. Rolul activităţilor practice în dezvoltarea intelectuală a copiilor .........................................7
3. Activităţile practice, factor important pentru dezvoltarea morală a copiilor.........................9
4. Activităţile practice - mijloc pentru formarea şi dezvoltarea deprinderii de a sesiza
frumosul şi de a-l îndrăgi.....................................................................................................10

CAPITOLUL II
SCOPUL, SARCINILE ŞI CONŢINUTUL ACTIVITĂŢILOR PRACTICE ÎN GRĂDINIŢELE DE COPII .................11
A. Formarea unor priceperi şi deprinderi practice de muncă ...........................................................12
B. Însuşirea unor cunoştinţe elementare despre particularităţile materialelor, ...................................15
despre folosirea celor mai simple unelte şi procedee de lucru .........................................................15
1. Activităţi de construcţie ...................................................................................................15
2. Activităţi de aplicaţie .......................................................................................................16
3. Activităţi de confecţii .......................................................................................................18
 CAPITOLUL I

OBIECTUL METODICII PREDĂRII ACTIVITĂŢILOR PRACTICE

ÎN GRĂDINIŢA DE COPII

Munca instructiv-educativă în grădiniţă trebuie să se desfăşoare la un nivel

corespunzător cerinţelor actuale ale societăţii noastre.
Legile dezvoltării societăţii impun o strânsă legătură între procesul de învăţământ
şi viaţă - realitatea practică. Această legătură constituie sarcina de bază a învăţământului
nostru de toate gradele şi, în acelaşi timp, condiţia esenţială pentru dezvoltarea
multilaterală a personalităţii copilului.
încă din primii ani de viaţă, în familie, copilul vine în contact cu diferite forme de
muncă. In grădiniţă el este încadrat şi în forme de muncă special organizate - activităţile
obligatorii practice.
Prin munca efectuată de copiii între trei şi şase ani se urmăreşte nu rezultatul
practic pe care aceştia îl obţin în urma efortului pe care îl depun, ci, în primul rând,
pregătirea lor pentru participarea la munca productivă de mai târziu. Această pregătire
constă în dezvoltarea dragostei pentru muncă şi însuşirea unor priceperi şi deprinderi
elementare de muncă.
Activitatea desfăşurată de copii, atât în cadrul organizat - al activităţilor obligatorii
- cât şi în afara acestora, trebuie să aibă un caracter sistematic. Aceasta impune o
cunoaştere temeinică, de către educatoare a tuturor problemelor teoretice şi practice care
fac obiectul activităţii sale şi în special a bazelor psihologice şi pedagogice ale procesului
de predare a activităţilor practice.
Metodica de faţă stabileşte cerinţele de care educatoarea trebuie să ţină seama în
planificarea, pregătirea, organizarea şi desfăşurarea activităţilor obligatorii practice.
Aceste cerinţe sunt rezultate din îmbinarea experienţei înaintate cu cele mai noi date ale
ştiinţei pedagogice şi psihologice şi propun cunoaşterea şi analizarea următoarelor
probleme esenţiale:
1) Volumul de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi ce trebuie predate copiilor în
raport cu particularităţile psiho-fizice.
2) Sarcinile urmărite în cadrul fiecărei activităţi (deprinderi).
3) Metodele şi procedeele folosite în funcţie de posibilităţile copiilor, în scopul
realizării acestor sarcini.
In concluzie, obiectul metodicii de faţă îl constituie studierea modului de predare
în grădiniţă a activităţilor practice de construcţii, aplicaţii şi confecţii. Metodica
urmăreşte să asigure un caracter ştiinţific procesului de formare a priceperilor şi
deprinderilor elementare de muncă şi să constituie pentru educatoare un îndreptar preţios,
care s-o ajute să cunoască principalele mijloace de realizare a sarcinilor prevăzute în
programa grădiniţelor de copii.

A. Importanţa, scopul şi conţinutul metodicii activităţilor practice în

grădiniţa de copii

Importanţa studierii metodicii activităţilor practice rezultă din rolul însemnat pe

care-1 au activităţile practice în dezvoltarea multilaterală a personalităţii copiilor.
în cadrul acestora, copiii îşi însuşesc cunoştinţele legate de executarea acţiunilor
simple necesare pentru confecţionarea unor imagini sau jucării care reproduc obiecte din
mediul înconjurător. Este clar că la această vârstă nu putem vorbi de confecţionarea
obiectelor în înţelesul unei stricte utilităţi a muncii propriu-zise, ci numai de elemente
simple prin care copiii fac primii paşi în pregătirea pentru munca productivă de mai
târziu.
Executând diferite operaţii ca: analiza (desfacerea părţilor componente ale
obiectului sau imaginii lui), sinteza (asamblarea părţilor componente), comparaţia (între
model şi lucrarea în curs de executare sau cea executată) se dă copilului posibilitatea să-şi
dezvolte simţul orientării (prin plasarea corectă a elementelor componente). De
asemenea, el se obişnuieşte cu un anumit efort, i se dezvoltă îndemânarea şi precizia în
mişcări. Activitatea desfăşurată provoacă copiilor intense trăiri afective, influenţează
dezvoltarea spiritului activ şi stimulează comportarea disciplinată. Deci activităţile
practice aduc o însemnată contribuţie de ordin formativ la dezvoltarea copilului.
In concluzie, importanţa metodicii activităţilor practice este determinată de
contribuţia complexă şi multilaterală a activităţilor practice la pregătirea psihică şi fizică
a copiilor pentru participarea la munca de mai târziu.
în cuprinsul lucrării de faţă se analizează sarcinile principale ale activităţilor
practice şi realizarea acestora în funcţie de particularităţile de vârstă a copiilor.
Activităţile practice sunt clasificate după criteriul tehnicilor folosite şi al sarcinilor
didactice care se realizează în cadrul acestora. Clasificarea aceasta o ajută pe educatoare
în stabilirea precisă a scopului şi a conţinutului fiecărei activităţi practice. Ponderea cea
mai mare în cuprinsul acestei lucrări o are capitolul în care se indică metodele şi
procedeele necesare în pregătirea, organizarea şi desfăşurarea diferitelor feluri de
activităţi practice. Toate indicaţiile de ordin metodic sunt concretizate în planurile de
activităţi. In această parte se dau o serie de indicaţii cu privire la tehnica executării
diferitelor teme recomandate de programă.
Întrucât procedeele de lucru însuşite de copii în activităţile practice obligatorii sunt
folosite şi în activităţile libere, în conţinutul lucrării se dau indicaţii şi se sugerează teme
care pot fi realizate de copii sub directa îndrumare a educatoarei, în activităţile alese.
Deci studierea metodicii sprijină pe educatoare în înţelegerea fiecărei sarcini şi în
cunoaşterea modului şi a căilor de rezolvare a acestei sarcini, îndrumările precise şi buna
orientare practică o vor ajuta să obţină, în cadrul activităţilor practice, rezultare tot mai
bune.
Indicaţiile date în cuprinsul lucrării nu trebuie aplicate în mod rigid, ci luându-se
în consideraţie toate situaţiile concrete în care se realizează şi se desfăşoară diferite tipuri
de activităţi practice.
In munca fiecărei educatoare trebuie să existe elementul creator; fiecare procedeu
trebuie valorificat în funcţie de specificul grupei şi de condiţiile obiective în care se
desfăşoară activitatea respectivă.

B. Importanţa activităţilor practice pentru dezvoltarea multilaterală a copiilor

preşcolari

În activităţile practice obligatorii, copiii execută operaţii simple şi confecţionează

obiecte şi jucării asemănătoare celor cunoscute de ei din mediul înconjurător. Această
activitate practică face trecerea de la un joc la muncă şi constituie un prim pas în direcţia
pregătirii copilului pentru participarea la munca de mai târziu.
Din punct de vedere al valorii educative, activităţile practice se situează pe acelaşi
plan cu celelalte activităţi obligatorii organizate în grădiniţă. Ele contribuie la dezvoltarea
multilaterală a copiilor cu condiţia să se respecte cerinţele pedagogice generale în
organizarea şi desfăşurarea lor, precizarea clară a scopului didactic, stabilirea legăturii
organice între sarcinile instructive şi cele educative, alegerea judicioasă a conţinutului şi
metodelor corespunzătoare fiecărei părţi a activităţii, îmbinarea muncii întregii grupe cu
activitatea individuală.
Dar pe lângă cerinţele generale menţionate, activităţile practice reclamă în
pregătirea şi desfăşurarea lor respectarea unor cerinţe specifice rezultate din sarcina
didactică generală a formării unor deprinderi şi priceperi elementare de muncă. Aceste
cerinţe se referă la pregătirea materialului necesar exersării operaţiunilor şi la alegerea şi
folosirea celor mai bune metode şi procedee pentru înţelegerea sarcinii de către copii.
Caracterul practic al activităţilor practice permite îmbinarea muncii fizice cu cea
intelectuală, fapt care determină dezvoltarea atât a capacităţilor fizice ale copiilor, cât şi
ale celor intelectuale.
Importanţa activităţilor practice în grădiniţă constă în contribuţia lor la dezvoltarea
psiho-fizică, intelectuală, morală şi estetică a copilului.
 1. Rolul activităţilor practice în dezvoltarea psiho-motorie a copilului

În timpul reproducerii concrete a unui obiect oarecare din mediul înconjurător,

copilul este pus în situaţia de a executa o serie de mişcări precise, coordonate şi
sistematizate.
Executarea mişcărilor se face cu ajutorul mâinii. Mâna copilului, la intrarea lui în
grădiniţă, nu este suplă în mişcări. Copilul nu-şi coordonează şi nu-şi proporţionalizează
efortul în funcţie de greutatea actului ce-l are de executat; el nu are dibăcie şi
îndemânare.
Acţionând asupra materialelor în cadrul activităţilor practice copilul îşi exersează
concomitent analizatorii vizual şi cutanat, şi musculatura fină a mâinii. într-o activitate de
construcţii, copilul de 3-4 ani execută o serie de mişcări pentru aranjarea şi deplasarea
materialului, mişcări care antrenează analizatorul motric şi cutanat, respectiv mâna. Tema
indicată de educatoare n-ar putea fi executată de copii dacă concomitent cu mâna n-ar fi
antrenaţi analizatorul vizual şi scoarţa cerebrală după culoare, formă, mărime etc.
Exerciţiile pe care copiii le desfăşoară organizat în activităţile practice de aplicaţii,
construcţii şi confecţii stimulează activitatea analitico-sintetică a scoarţei cerebrale,
mărind funcţiunea ei de reglare a centrilor subcorticali în zona motorie (regiunea
motorie).
Datorită acestui fapt, copilul ajunge să facă o mai mare diferenţiere a mişcărilor,
să elimine mişcările involuntare şi inutile. El ajunge în stadiul precizării şi coordonării
mişcărilor, acestea devenind mai corecte, mai sigure, mai fine. Perfecţionarea mişcărilor
şi supleţea lor sunt condiţionate de dezvoltarea muşchilor mici ai mâinii.
Mâna, care constituie un important analizator tactilo-motric, are o deosebită
importanţă pentru întreaga dezvoltare a copilului, dat fiind că dintre toţi analizatorii,
mâna are cea mai întinsă arie corticală de proiecţie.
Mânuirea materialelor şi a obiectelor în diferite acţiuni practice influenţează
exactitatea şi profunzimea percepţiilor şi reprezentărilor copiilor.
Participarea mâinii în procesul de cunoaştere determină o percepere mai clară şi o
cunoaştere mai temeinică a realităţii înconjurătoare.

2. Rolul activităţilor practice în dezvoltarea intelectuală a copiilor

în instituţia preşcolară copii desfăşoară o activitate foarte variată; în cadrul ei

percep cu curiozitate obiectele şi fenomenele realităţii, îşi lărgesc treptat cercul de
reprezentări şi participă în mod activ la viaţa care-i înconjoară.
Cunoştinţele multiple şi variate despre obiectele şi fenomenele din mediul
înconjurător, despre muncă, despre schimbările şi transformările diferitelor materiale în
procesul complex al muncii, sunt însuşite în marea lor majoritate de copii în activităţile
organizate, în observări, în convorbiri după imagini etc.
In procesul activităţii practice, toate aceste cunoştinţe se completează şi se
adâncesc. Astfel, în procesul de execuţie a unei flori de primăvară, copilul îşi
consolidează cunoştinţele privind forma, culoarea şi aşezarea petalelor, a codiţei, a
frunzei, mărimea şi proporţia lor etc.
Lucrând cu diferite materiale: hârtie, carton, lipici, pânză, materiale din natură etc.
şi propunându-şi să realizeze ceva din ele, aşa după cum indică modelul educatoarei,
copilul are prilejul să cunoască însuşirile acestora, să le compare şi să generalizeze
anumite calităţi ale lor. In mod direct copiii constată calităţile de: mărime, formă, culoare,
rezistenţă, elasticitate etc. Cu ajutorul acestor materiale ei produc, după posibilităţi,
obiecte din mediul înconjurător pe care le-au perceput anterior.
In procesul intuirii modelului şi al demonstrării procedeelor de lucru, educatoarea
reactualizează cunoştinţele privind obiectul ce urmează a fi executat (reprodus). In
procesul execuţiei copilul are posibilitatea să aplice şi să verifice direct cunoştinţele
însuşite. El separă, compară şi unifică părţile componente ale unui întreg. In felul acesta
se dezvoltă atenţia, imaginaţia reproductivă. în acelaşi timp, acţionând asupra
materialelor şi obiectelor, copilul este pus în situaţia de a efectua operaţiuni de
comparaţie, analiză, sinteză, generalizări concrete, bază a dezvoltării gândirii situaţionale,
caracteristică preşcolarilor.
De pildă, în activitatea de aplicaţie „casa", copiii îşi consolidează cunoştinţele
privind părţi componente ale casei decupând pe rând: pereţii casei, geamurile, uşa,
acoperişul. Ei unifică apoi prin lipire toate aceste părţi, realizând casa.
De asemenea, în activitatea cu tema „aspecte de primăvară", în procesul de
realizare a elementelor sunt reactualizate cunoştinţele despre părţile plantelor, forma,
mărimea, culoarea acestora etc. Concomitent cu această consolidare copiii îşi îmbogăţesc
cunoştinţele privind proprietăţile unor materiale din natură şi învaţă noi procedee de
lucru.
In concluzie, procesul activităţii practice la această vârstă creează largi posibilităţi
pentru fixarea, sistematizarea şi verificarea în practică a cunoştinţelor însuşite.
Efectul pozitiv al activităţilor practice în procesul de cunoaştere se datorează şi
faptului că ele oferă copiilor posibilitatea de a constata direct cum se pot aplica în
practică anumite cunoştinţe însuşite. Dar aplicarea în practică necesită însuşirea în
prealabil a unor deprinderi elementare de muncă, una din laturile principale ale scopului
activităţilor practice.
In funcţie de particularităţile de vârstă, programa prevede volumul de deprinderi
tehnice elementare pentru fiecare grupă.
3. Activităţile practice, factor important pentru dezvoltarea morală a copiilor

Activităţile practice influenţează pozitiv dezvoltarea copiilor sub aspect moral.

Motivaţia pe care educatoarea o pune în faţa copiilor îi determină să înţeleagă
necesitatea efortului prelungit în executarea acţiunilor de reproducere concretă a unui
obiect din mediul înconjurător. Cunoscând destinaţia obiectului pe care îl realizează,
copilul este stimulat şi interesat să-şi ducă la bun sfârşit lucrul început. In acest scop, el
îşi concentrează atenţia, devine perseverent, învaţă să se stăpânească şi să învingă
greutăţile care se ivesc în timpul efectuării operaţiunilor necesare. De aici rezultă că
trăsăturile pozitive ale voinţei copilului se dezvoltă în mare măsură în procesul activităţii
lui.
Dacă la început motivaţia se axează pe folosirea obiectelor confecţionate de ei în
jocurile sau activităţile lor, mai târziu se constată o anumită trecere pe o treaptă
superioară: copiii depun eforturi în vederea realizării unor activităţi care nu au o
importanţă directă pentru ei, ci pentru alte persoane. De pildă, ei confecţionează semne de
carte pentru copiii care vor merge la şcoală sau cărucioare pentru jocurile celor din
grupele mici etc.
Toate aceste situaţii, create în cadrul activităţilor practice, influenţează în mod
pozitiv educarea copiilor în spiritul dragostei pentru muncă, al respectului pentru bunurile
create de ei şi de alţii etc. Deprinderile şi priceperile de muncă practică însuşite în
activităţile practice îl obişnuiesc pe copil cu o activitate utilă, ceea ce contribuie în mare
măsură la pregătirea lui pentru munca viitoare.
Faptul că preşcolarul este pus în situaţia de a executa prin propriile lui forţe tema
activităţii - un obiect oarecare - contribuie la formarea independenţei lui. Educatoarea
trebuie să procedeze cu mult tact, stimulând încrederea în forţele lui proprii.
Din felul cum se desfăşoară activităţile practice desprindem şi importanţa lor în
educarea simţului ordinii şi al curăţeniei. Materialul din care se realizează tema este
prezentat şi aranjat într-o anumită ordine, operaţiunile de execuţie se succed de asemenea
într-o ordine dinainte stabilită, astfel că după o serie întreagă de activităţi practice copilul
reuşeşte să-şi desfăşoare întreaga activitate în mod organizat. In cadrul acestor activităţi
el este obligat să lucreze curat, să strângă în coşuleţ materialul rămas după execuţia
lucrării, să-şi spele mâinile. Toate aceste cerinţe contribuie la educarea simţului ordinii şi
al curăţeniei.
Activităţile practice îşi aduc contribuţia şi la îmbogăţirea vieţii afective a copiilor.
Ei trăiesc din plin momentul în care pot constata singuri că în urma efortului depus au
ajuns la rezultatul dorit.
Sentimentul de bucurie şi de satisfacţie pe care copilul îl încearcă în momentul
încheierii cu succes a lucrului său contribuie în mod deosebit la
educarea dragostei pentru muncă, la optimismul şi încrederea în forţele lui proprii.
In majoritatea situaţiilor, copiii folosesc în colectiv obiectele confecţionate în
activităţile practice. De exemplu: maşinile în garaj, avioanele pe aeroport, unele aplicaţii
în desfăşurarea jocurilor de creaţie sau în scopul organizării expoziţiilor pentru părinţi
etc.
Toate aceste situaţii creează raporturi multiple între copii, raporturi care stau la
baza închegării colectivului, la baza dezvoltării sentimentelor de încredere şi prietenie
reciprocă.
In activităţile în care efectuează teme colective, copiii au posibilitatea să se
convingă mai mult de necesitatea şi valoarea muncii întregului grup, fapt care determină
dezvoltarea capacităţii de a-şi subordona interesele proprii celor colective.

4. Activităţile practice - mijloc pentru formarea şi dezvoltarea deprinderii de

a sesiza frumosul şi de a-l îndrăgi

In majoritatea activităţilor cu caracter obligatoriu sau liber, organizate în grădiniţă,

copiii sunt familiarizaţi cu frumosul în natură şi în viaţa înconjurătoare. In activitatea
practică, pe lângă faptul că vin în contact cu bogăţia de forme şi culori ale obiectelor pe
care le au de executat, ei sunt puşi în situaţia de a le reproduce. Prin urmare, în activităţile
practice copiii analizează după posibilităţi frumosul şi-şi formează în acelaşi timp şi o
serie de priceperi şi deprinderi artistice.
Conţinutul concret al activităţilor practice impresionează în mod plăcut, prin
varietatea materialului, prin armonia de culori, prin multitudinea formelor etc.
In timpul lucrului, copilul are posibilitatea să aprecieze calităţile artistice ale
modelului pe care-1 are de realizat; analizează coloritul, forma şi mărimea, proporţiile şi
simetria. In executarea lucrării el respectă, după posibilităţi, toate calităţile artistice
constate.
La sfârşitul activităţii, în momentul de încheiere, copilul analizează atât lucrarea
proprie cât şi pe a celorlalţi. Apreciază realizarea estetică a temei în funcţie de respectarea
condiţiilor artistice stabilite în analiza modelului prezentat de educatoare. Cu timpul,
copiii reuşesc să manifeste un spirit critic foarte dezvoltat, reuşind să selecţioneze din mai
multe obiecte pe cele care au evidente calităţi artistice.
 CAPITOLUL II

SCOPUL, SARCINILE ŞI CONŢINUTUL ACTIVITĂŢILOR PRACTICE ÎN GRĂDINIŢELE

DE COPII

Activităţile obligatorii constituie forma principală prin care se realizează în mod

sistematic sarcinile instructiv-educative prevăzute în programa pentru învăţământul
preşcolar. Prin conţinutul lor bogat ele contribuie la formarea personalităţii copiilor şi în
special la dezvoltarea lor intelectuală şi morală.
Ca o parte componentă a ansamblului de activităţi obligatorii organizate în
instituţia preşcolară, activitatea practică are un loc bine precizat în cadrul procesului
instructiv-educativ, conţinutul ei fiind stabilit după criterii exacte, care-i asigură un
caracter ştiinţific, accesibil şi stabil.
Criteriul principal în stabilirea conţinutului acestor activităţi îl constituie scopul şi
sarcinile generale. Scopul activităţilor practice este subordonat atât scopului general al
educaţiei - dezvoltarea multilaterală a personalităţii copiilor - cât şi unor sarcini specifice
grădiniţei: formarea unor deprinderi practice elementare, utile în viaţă şi necesare pentru
dezvoltarea motricitatii copilului la această vârstă, pregătirea pentru şcoală, educarea a
interesului pentru muncă.
Scopul didactic general al activităţilor practice se concretizează în numeroase şi
variate sarcini, oglindite în „programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţele de
copii".
Sarcinile specifice care se realizează în cadrul activităţilor practice sunt:
- formarea unor priceperi şi deprinderi de muncă practică.
- însuşirea unor cunoştinţe elementare despre particularităţile materialelor, despre
folosirea celor mai simple unelte şi procedee de lucru.
- Educarea dragostei faţă de muncă
Activităţile practice, organizate într-o strânsă legătură cu celelalte activităţi
obligatorii, cu formele de muncă desfăşurate de către copii zilnic şi bazate pe
cunoaşterea şi respectarea particularităţilor de vârstă şi individuale îşi aduc o
contribuţie multilaterală în dezvoltarea atât a capacităţilor fizice ale copiilor cât şi a
celor intelectuale.
 A. Formarea unor priceperi şi deprinderi practice de muncă

Formarea priceperilor şi deprinderilor practice de muncă este una din sarcinile de

bază care se realizează în cadrul activităţilor practice. Procesul însuşirii de către copii a
acestor deprinderi este de lungă durată şi se realizează treptat, în urma unei munci
sistematice, sub îndrumarea directă a educatoarei.
In vederea realizării acestui lucru este foarte important să se cunoască procesul
formării deprinderilor de activitate practică şi factorii care determină însuşirea lor.
Deprinderile sunt componente automatizate ale activităţii conştiente. Ele
reprezintă mijloace şi procedee de executare a unei activităţi oarecare. Deprinderile sunt
însuşite prin învăţare şi automatizate prin exerciţii.
In procesul de elaborare a oricărei deprinderi, distingem mai multe etape: etapa
familiarizării subiectului cu acţiunea - a organizării şi sistematizării -, etapa
automatizărilor şi etapa ultimă, superioară, a perfectării şi desăvârşirii lor în practică.
Oricât de simplă ar fi o deprindere pe care ne propunem să o formăm copiilor în
cadrul activităţii practice, ea presupune parcurgerea etapelor menţionate mai sus. De
pildă, pentru formarea deprinderii de a decupa, în faza iniţială de cunoaştere a acţiunii
educatoarea explică şi demonstrează, pe faze, fiecare detaliu al acţiunii: introducerea
degetelor între cele două vergi ale foarfecelui, mişcările de deschidere şi închidere a celor
două braţe ale instrumentului, luarea hârtiei cu mâna stângă şi ţinerea ei între degetul
mare şi palmă, schimbarea poziţiei hârtiei în funcţie de forma pe care se efectuează
decuparea etc.
In urma explicaţiilor verbale şi a demonstrării mişcărilor şi acţiunilor care
constituie componentele deprinderii respective, copiii încep să execute separat fiecare
acţiune indicată. Cu toate că atenţia lor este concentrată asupra fiecărei operaţii, mişcările
sunt necoordonate, greoaie, imprecise. Efectuarea lor necesită un timp mai îndelungat,
deoarece copiii fac greşeli, introduc mişcări inutile.
Prin exerciţii repetate, mişcările efectuate de copil capătă mai multă siguranţă, el
ajunge să-şi coordoneze acţiunile, să le elimine pe cele inutile, să-şi analizeze în mod
conştient calitatea operaţiunilor efectuate. In această etapă, copilul îşi precizează
succesiunea mişcărilor necesare, unifică unele acţiuni simple, dar nu ajunge la un sistem
complex unitar. Operaţiunile se desfăşoară lent, cu un efort susţinut din partea copilului.
Organizarea sistematică a exerciţiilor în cadrul activităţilor practice determină
automatizarea mişcărilor componente ale acţiunii. In această etapă se înlătură încordarea,
mişcările şi eforturile musculare i n u t i l e care au însoţit primele mişcări ale copilului,
dispare necesitatea de a urmări fiecare mişcare în parte precum şi succesiunea lor. De
asemenea, se îmbunătăţeşte simţitor calitatea executării operaţiunilor, întrucât atenţia
copilului începe să se îndrepte nu numai spre scop, spre rezultatul acţiunii, ci şi spre
modul de execuţie a mişcării. In acelaşi timp, activitatea conştientă trece de la detalii la
ansamblul acţiunii; toate componentele care la început constituiau scopuri în sine
(introducerea degetelor în cele două verigi ale foarfecelui, mişcarea celor două braţe,
schimbarea hârtiei etc.) devin mijloace de realizare a scopului propus în activitate.
Toate acestea duc la descreşterea efortului depus de copil, prin degajarea relativă a
atenţiei şi gândirii. Important de reţinut este faptul că automatizarea nu presupune
eliminarea controlului conştient asupra activităţii. în situaţia în care copilul întâmpină
greutăţi (greşeşte direcţia de decupare, depăşeşte conturul dat sau trebuie să redea un
element mai complicat pentru realizarea unei teme noi), intervine controlul conştient
pentru corectarea sau perfecţionarea deprinderii deja automatizate.
Dacă iniţial, în primele activităţi practice, decupajul a constituit un scop al
acţiunii, el devine cu timpul subordonat altor scopuri mai complexe.
De pildă, acţiunea de a confecţiona diferite jucării se bazează pe unele deprinderi
simple (lipitură, decupaj, îndoitură etc). In aceste activităţi care au un conţinut mai
complex, în timpul lucrului, copilul îşi concentrează atenţia asupra succesiunii diferitelor
operaţiuni, în funcţie de jucăria pe care o are de confecţionat, decupajul sau lipitura
efectuându-se fără efort vizibil din partea lui.
In această etapă, copilul îşi perfecţionează diferite deprinderi prin folosirea lor
adecvată în cadrul unor activităţi practice cu un conţinut mai complex.
Condiţiile formării deprinderilor de muncă practică. S-a subliniat că toate
deprinderile de muncă practică sunt un rezultat al procesului de învăţare, rezultat obţinut
de educatoare prin respectarea mai multor condiţii.
a) Orice deprindere se constituie iniţial ca o activitatea conştientă
îndreptată spre un anumit scop. Acest proces de constituire implică
necesitatea cunoaşterii de către copii a scopului, precum şi a condiţiilor şi
mijloacelor prin care acesta se realizează. Scopul şi motivarea necesităţii
însuşirii diferitelor deprinderi stimulează interesul copiilor pentru
deprinderea nouă, uşurând procesul formării ei.
Lămuririle necesare le dă educatoarea prin instrucţia verbală. Pentru cunoaşterea
competenţei şi succesiunii operaţiunilor, se asociază instrucţiei verbale şi prezentarea
modelului acţiunii, adică demonstrarea.
Demonstrarea pe care o face educatoarea în faţa copiilor constituie o condiţie
necesară în perceperea şi înţelegerea etapelor succesive ale procesului de execuţie a
oricărei lucrări, a folosirii materialelor şi a uneltelor de lucru. Nu este însă suficient ca în
momentul cunoaşterii de către copii a modului de executare a unui obiect să se efectueze
în faţa lui numai demonstraţia. Fără o dirijare adecvată prin cuvânt a acţiunilor executate
de educatoare, atenţia copiilor poate să alunece peste ceea ce este esenţial sau să se
oprească numai asupra unor aspecte nesemnificative din punct de vedere al sarcinii
activităţii date.
Întrucât deprinderile au caracter stabil şi deci nu pot fi schimbate cu uşurinţă,
educatoarea trebuie să acorde o atenţie deosebită cunoştinţelor pe care le predă copiilor.
Explicaţiile trebuie făcute cu răbdare şi atenţie, iar demonstraţia trebuie să fie accesibilă
înţelegerii tuturor copiilor. Pentru însuşirea corectă a oricărei deprinderi practice trebuie
să se explice sensul fiecărei mişcări şi, concomitent cu aceasta, să se demonstreze clar şi
succesiv toate operaţiile care intră în competenţa deprinderii. De pildă, pentru formarea
deprinderii de a confecţiona o jucărie oarecare, educatoarea demonstrează şi explică
copiilor cum trebuie mânuite foarfecele pentru decuparea diferitelor forme indicate de
contur. De asemenea, expune ordinea în care se taie părţile componente ale jucăriei şi
succesiunea celorlalte operaţiuni: îndoirea, asamblarea detaliilor şi lipirea acestora etc.
Este foarte important ca explicaţiile să nu se refere numai la modul executării acţiunii, ci
şi la motivarea necesităţii executării ei.
b) In formarea unei deprinderi, exerciţiul constituie condiţia
fundamentală.
Înţelegerea clară a scopului şi cunoaşterea operaţiunilor care urmează să fie
efectuate nu sunt elemente suficiente pentru a forma copiilor deprinderi practice. Practic
se rezolvă cu succes această sarcină prin organizarea unor exerciţii în care se reiau treptat
şi în mod selectiv componentele acţiunii, insistându-se asupra corectitudinii lor.
In cadrul activităţilor practice se fac numeroase exerciţii de: aşezare, îndoire,
decupare, lipitură, confecţie etc. Cu trecerea copiilor de la o grupă Ia alta, pe măsură ce se
îmbogăţeşte conţinutul activităţii, în exerciţiile efectuate se introduc elemente noi.
Multiplele teme, prevăzute de programă pentru formarea aceleiaşi deprinderi, dau
posibilitatea educatoarei să varieze conţinutul şi forma exerciţiilor. In felul acesta se
menţine în permanenţă interesul copiilor pentru activitate şi li se creează condiţii să
folosească priceperile şi deprinderile în situaţii noi, din ce în ce mai complexe. De pildă,
pentru formarea deprinderii de a decupa, în primele activităţi de aplicaţii se fac exerciţii
introductive, în care se cere copiilor să execute tăieri simple, pe linii de obicei drepte.
(Tema: funda, batista).
In alte activităţi, în cadrul aceleiaşi forme, copiii execută un obiect care are la bază
tot decupajul, dar într-o activitate mai complexă (de exemplu: tăierea conturului fructelor
de toamnă, a bradului etc).
Deprinderea complexă - confecţionarea jucăriilor - se formează printr-o integrare
succesivă a unor operaţiuni mai simple, în urma unor exerciţii corespunzătoare ca:
aşezarea şi lipirea în redarea temei „patul păpuşii", decupaj şi îndoitură în redarea temei
„roaba"; decupaj, îndoitură şi lipire pentru redarea temei „televizorul" etc.
Este necesar ca exerciţiul să fie folosit nu numai ca o repetare pentru fixarea
diferitelor operaţiuni, ci şi ca un mijloc eficient de perfectare a acestora. De la un
exerciţiu la altul educatoarea trebuie să elimine progresiv mişcările inutile ale copiilor, să
pună accentul pe calitatea executării temei. In acest sens, trebuie să se asigure o creştere
gradată a dificultăţilor în cadrul exerciţiilor care să solicite în mod judicios eforturi din ce
în ce mai mari. Aceste eforturi trebuie să vizeze atât complexitatea mişcărilor, cât şi
procesele intelectuale şi afective ale copiilor.
 c) Cunoaşterea rezultatelor şi analiza conştientă a greşelilor săvârşite constituie de
asemenea o condiţie importantă în perfectarea oricărei deprinderi.
Efectuând în permanenţă controlul activităţii copiilor, educatoarea elimină la timp
greşelile comise de aceştia. Acest control presupune o apreciere verbală în care se relevă
calităţile şi defectele execuţiei. în această situaţie analiza este efectuată de educatoare.
Treptat, de la o grupă la alta, datorită analizei efectuate de educatoare, copilul capătă
experienţă în sesizarea greşelilor şi în felul acesta controlul extern se transpune pe plan
intern sub forma autocontrolului. Apariţia posibilităţii de autocontrol dovedeşte totdeauna
o fază avansată în ceea ce priveşte însuşirea unei deprinderi şi dezvoltarea intelectuală a
copilului.

B. Însuşirea unor cunoştinţe elementare despre particularităţile materialelor,

despre folosirea celor mai simple unelte şi procedee de lucru

1. Activităţi de construcţie

Activităţile de construcţie se organizează la grupele de 3-4 ani şi 4-5 ani. Specific

acestor activităţi este faptul că redarea imaginilor obiectelor simple din mediul
înconjurător se face printr-o singură operaţiune -aşezarea.
în vederea formării acestei deprinderi, sarcinile se complică treptat de la o
activitate la alta în aceeaşi grupă de la o grupă la alta.

Grupa copiilor de 3-4 ani

Deprinderea de a aşeza se realizează prin activităţi obligatorii, în care sarcinile

sunt gradate în mod progresiv.
Prin temele indicate de educatoare, ca: „trenul", „brăţara", „floarea" etc. se
realizează următoarele sarcini:
- aşezarea în linie dreaptă a unui material de aceeaşi formă şi culoare;
- alternarea a două forme (pătrată şi rotundă) şi a culorilor în funcţie de tema
indicată de educatoare;
- aşezarea pe benzi de hârtie a materialului pregătit de educatoare.
 Grupa copiilor de 4-5 ani

în activitatea de construcţii, la această grupă se reia deprinderea de a aşeza, în

vederea fixării şi consolidării ei.
De la o temă la alta, aşezarea materialului se complică solicitând copiilor un mai
mare efort de atenţie şi gândire, mai multă precizie în realizarea simetriei, a alternării
culorilor şi formelor, în scopul redării diferitelor imagini de obiecte, ca: „balonul",
„masa", „scaunul", „soarele"". Pentru verificarea modului de însuşire a acestei deprinderi,
programa prevede şi activităţi cu temă aleasă de copii.

2. Activităţi de aplicaţie

Activităţile de aplicaţie se organizează la toate cele trei grupe de copii.

Operaţiunile tehnice specifice acestor activităţi sunt lipirea şi decupajul.

Grupa copiilor de 3-4 ani

Deprinderea de a lipi este în faza de formare. Accentul cade pe familiarizarea

copiilor cu materialul (lipiciul, hârtia, beţişorul) şi pe cunoaşterea mişcărilor pe care
trebuie să le execute în vederea lipirii unor forme foarte simple:
- lipir ea a două forme identice la capătul unei benzi de hârtie -
„batistele păpuşii";
- lipirea de forme identice de culori diferite - „cordonul păpuşii";
- lipirea alternativă a două forme diferite, de culori diferite - „brăţara păpuşii".
Aceste sarcini se realizează în patru activităţi obligatorii.

Grupa copiilor de 4-5 ani

La această grupă se reia deprinderea de a lipi în vederea consolidării ei.

Prin sarcinile stabilite se urmăreşte realizarea unor lucrări cu un conţinut mai greu,
care solicită copiilor o mai mare precizie şi corectitudine în efectuarea operaţiunii de
lipire.
Deci, la această grupă, cerinţele cresc atât faţă de compoziţia lucrărilor, cât şi faţă
de executarea fiecărei mişcări în parte. Astfel, se prevăd sarcini cum sunt:
- consolidarea deprinderii de a lipi curat, folosind corect pelicanolul, beţişorul,
cârpa şi bucata de hârtie, în activităţi cu teme ca: „mingea" şi „steguleţul";
- respectarea simetriei prin alternarea unor forme şi lipirea lor, în activităţi cu teme
ca: „rama", „şerveţelul cu buline", „faţa de masă";
 - asamblarea prin lipire a părţilor componente ale unor obiecte, în vederea redării
caracteristicilor acestora.
Astfel, prin îmbinarea formelor: triunghi, pătrat, cerc se redă o temă: „căsuţa lui
Azorică".
Prin suprapunerea triunghiurilor se realizează tema „bradul", iar prin combinarea
unor pătrate mari, mici şi careuri - „trenul";
- redarea caracteristicilor unor obiecte prin folosirea unui material mai
variat ca: beţişoare de chibrit, scobitori, în activităţi cu teme ca:
„pomul", „unelte de grădinărit".

Grupa copiilor de 5-6 ani

în activităţile de aplicaţii, la această grupă se consolidează deprinderea de a lipi

curat şi ordonat, de a folosi corect materialul.
Dacă la 3-5 ani elementele care alcătuiau tema erau puse la dispoziţia copiilor de
către educatoare, la grupa copiilor de 5-6 ani aceste elemente sunt pregătite de ei prin
operaţiunea de decupare. Această operaţiune se introduce Ia grupa de 5-6 ani, datorită
posibilităţilor crescânde ale copiilor de a executa unele mişcări ale mâinii care cer
precizie, îndemânare, efort mai prelungit.
întrucât elementele necesare temei sunt decupate de copii, în ceea ce priveşte
compoziţia acesteia nu se poate remarca un salt deosebit faţă de grupa precedentă.
Accentul cade pe formarea şi consolidarea deprinderii de a decupa.
Familiarizarea copiilor cu unealta şi modul de folosire a ei se realizează în
activităţi cu tema: „să tăiem cu foarfecele".
Precizia mişcărilor de tăiere cu foarfecele în linie dreaptă se realizează în
activităţile cu temele: „panglici pentru păpuşă", „bilete de tramvai", „steguleţul", „scara".
Precizarea mişcărilor de tăiere cu foarfecele pe contur rotund şi oval se realizează
prin tema „fructe de toamnă".
Precizarea mişcărilor de tăiere după contur a unei forme simetrice din hârtie
îndoită în două se face cu prilejul activităţilor cu teme: „brazi" şi „păpuşa".
Consolidarea operaţiunii de decupare pe contur a diferitelor forme care apoi sunt
asamblate prin lipire, în vederea redării imaginilor obiectivelor îşi găseşte locul în temele:
„cordonul păpuşii", „casa", „ghiveciul de flori", „camionul", „trenul", „flori".
Verificarea deprinderilor tehnice însuşite de copii se face în activităţi cu tema
aleasă.
3. Activităţi de confecţii

Activităţile de confecţii sunt comune celor trei grupe de copii şi au un conţinut mai
complex, datorită multiplelor operaţiuni prin care copiii pot reproduce jucăriile şi
obiectele din mediul înconjurător.

Grupa copiilor de 3-4 ani

Copiii din această grupă confecţionează obiecte prin operaţiuni de îndoire, înşirare
şi asamblare prin întrepătrundere a părţilor componente pregătite de educatoare.
Pentru însuşirea fiecărei operaţiuni se prevăd sarcini ca de exemplu:
- confecţionarea unui obiect prin îndoirea hârtiei în două, în patru, pe diagonală, în
linie dreaptă şi în diagonală. Temele: „cartea", „batista", „coiful";
- confecţionarea unui obiect prin operaţiunea de înşirare: „brăţara" şi „şiragul de
mărgele";
- confecţionarea unor jucării asamblând părţile componente prin întrepătrundere (în
secţiunile executate de educatoare): „floarea", „umbrela", „puiul" şi „avionul".

Grupa copiilor de 4-5 ani

La această grupă se reiau pentru a fi consolidate operaţiunile de: îndoire, înşirare şi

confecţionare de jucării prin întrepătrunderea elementelor în secţiunile executate de
educatoare: „şiragul de mărgele", „floricelele", „plicul".
Pentru confecţionarea unor obiecte se fac diverse operaţiuni, ca asamblarea
elementelor componente prin lipire: „serviciul de cafea", „plicul", „coşuleţul", „căruţul",
„scaunul păpuşii", „globuleţele pentru pom", „patul păpuşii", „stropitoarea", „balansoarul
jucărie".
Confecţionarea unor jucării necesită folosirea a două operaţiuni: îndoirea şi lipirea.
Temele indicate sunt: „suportul pentru şerveţele", „lacul cu răţuşte", „crenguţa cu flori".
Se confecţionează de asemenea obiecte prin operaţiunea de şnuruire: „semnul de
carte", „coperta de album".

Grupa copiilor de 5-6 ani

La grupa copiilor de 5-6 ani se reiau în scopul perfecţionării deprinderile de a

îndoi, înşira, şnurui şi asambla părţile componente prin întrepătrundere şi lipire:
„mărgeluţele păpuşii", „plicul", „coşuleţul", „paharul", „vaza cu flori", lanţul pentru
pomul de iarnă", „ornamentele pentru pom", „vaporul".
In activitatea copiilor se introduce o operaţiune nouă: cusutul pe muchie de carton
perforat de educatoare, la temele „şerveţelul" şi „rama".
De asemenea, copiii trebuie să confecţioneze jucării care necesită două-trei
operaţiuni: îndoire, şnuruire, decupare.
„Căsuţa piticilor" - lipire şi decupare.
„Ariciul" - decupare şi lipire.
„Roaba" - decupare, îndoire şi lipire.
„Ferma de păsări" - decupare, îndoire şi lipire.