Tema 2: Consideratii generale privind dreptul de autor

1. Definitia dreptului de autor si principiile

6. Natura juridică a Dreptului de Autor ca instituţie juridică

Ştiinţa juridică examinează dreptul de autor ca fiind o instituţie a dreptului civil ce reglementează relaţiile privind drepturile subiective
ale autorilor operelor de artă, literatură şi ştiinţă.
Dreptul de autor este un ansamblu de norme juridice ce reglementează relaţiile dintre autori şi alţi subiecţi ce apar în legătura cu
crearea şi folosirea operelor de artă, literatură şi ştiinţă.
In doctrina juridică dreptul de autor este examinat sub două aspecte:aspectul obiectiv al dreptului de autor ce presupune o totalitate de
norme juridice si aspectul subiectiy al dreptului, ce presupune prezenţa unor drepturi concrete ce aparţin unor persoane concrete.
Dreptul de autor în sens obiectiv presupune un ansamblu de norme juri¬dice care reglementează relaţiile ce apar în legătură cu crearea
şi exploata¬rea operelor de artă, literatură şi ştiinţă.Dreptul de autor în sens subiectiv este un ansamblu de drepturi concrete ce apar
odată cu crearea operei.

3.4.3 Definiţia drepturilor de autor

Drepturile de autor pot fi definite ca alcătuind „Ansamblul normelor juridice care reglementează relaţiile sociale care se nasc din
crearea, publicarea şi valorificarea operelor literare, artistice sau ştiinţifice”5. Este corect să se facă referire la drepturile de autor pentru
a evidenţia ansamblul format din drepturi morale şi patrimoniale şi la instituţia dreptului de autor ca instrument de protecţie a autorilor
şi operelor lor.
Operă de creaţie înseamnă orice creaţie intelectuală, atât lucrări ştiinţifice şi tehnice sau opere ale imaginaţiei (literatură, pictură,
muzică, arhitectură, coreografie etc.).
Premisele pe care se bazează dreptul de autor se regăsesc în Carta Universală a Drepturilor Omului:
„(1) Orice persoană are dreptul de a lua parte în mod liber la viaţa culturală a colectivităţii, a se bucura de arte şi de a participa la
progresul ştiinţific şi la binefacerile lui.
(2) Fiecare om are dreptul la ocrotirea intereselor morale şi materiale ce decurg din orice lucrare ştiinţifică, literară sau artistică al
cărei autor este.”
Astfel premisele justificării dreptului de autor sunt:
- posibilitatea oferită autorului de a rămâne stăpân pe creaţia lui şi de a pretinde conform acestui statut o remuneraţie pentru utilizarea
operei şi
- posibilitatea societăţii de a accesa şi utiliza opera.
Sub semnul acestui echilibru între interesele autorului şi cele ale societăţii se naşte dreptul de autor.
3.4.4 Natura juridică a dreptului de autor
Următoarele teorii s-au dezvoltat în timp:
- Dreptul de autor – drept de proprietate
o Dreptul exclusiv al autorului de exploatare a creaţiei proprii este foarte asemănător dreptului de proprietate asupra unor bunuri
materiale;
 Însă această teorie a fost respinsă şi pentru că nu poate justifica protecţia drepturilor nepatrimoniale ale autorilor de opere;
o Poziţionarea faţă de această teorie a separat soluţiile de protecţie a dreptului de autor în:
 Sistemul de protecţie continental:
 Prioritare sunt drepturile morale;
 Sistemul de protecţie anglo-saxon:
 Dreptul de autor este considerat un drept de proprietate.
- Dreptul de autor – drept de clientelă
o Această teorie susţine că „drepturile recunoscute autorului tind la formarea unei clientele care procură titularului anumite avantaje în
raport cu concurenţa”;
 Acestei teorii i se reproşează în special faptul că ignoră drepturile morale ale autorilor.
- Dreptul de autor – drept asupra unor bunuri imateriale
o Consideră că fiindcă opera nu are o existenţă materială drepturile autorului sunt recunoscute şi protejate în baza utilităţii sociale şi
reprezintă astfel „o recompensă pentru un serviciu social”;8
 Teoriei i se reproşează că nu defineşte de fapt natura juridică a dreptului de autor.
- Dreptul de autor – drept al personalităţii
o Consideră că opera este o emanaţie a personalităţii iar drepturile morale ale autorului au toate caracteristicile drepturilor
personalităţii;
 Se reproşează acestei teorii că subordonează drepturile patrimoniale drepturilor morale şi că nu permite operei odată creată să
urmeze o cale proprie, independentă de a autorului ei.
Putem considera că dreptul de autor are o natură juridică complexă, alcătuită din drepturi patrimoniale şi drepturi morale, limitate
totuşi în timp datorită naturii proprietăţii asupra creaţiei intelectuale. Cu privire la ierarhizarea drepturilor morale şi a celor patrimoniale
s-au formulat două teorii:
 - Teoria monistă
o Susţine că drepturile morale şi cele patrimoniale sunt strâns legate şi au aceeaşi valoare şi durată;
 Permite transmisiunea în întregime a drepturilor de autor;
 Principala critică adusă acestei teorii priveşte faptul că „deşi drepturile morale şi drepturile patrimoniale se nasc în acelaşi timp,
drepturile patrimoniale sunt doar drepturi eventuale, atât timp cât autorul nu se decide să-şi publice opera”9.
- Teoria dualistă
o Susţine că dreptul de autor are un caracter complex, drepturile morale şi cele patrimoniale având o existenţă şi un regim juridic
distinct, aspectul dominant fiind dreptul moral;
 Consideră că drepturile morale continuă să existe (cel puţin în parte) şi după ce drepturile patrimoniale îşi încetează existenţa;
 În sprijinul acestei teorii se aduc următoarele argumente majore:
 Drepturile patrimoniale nu pot fi exercitate atâta vreme cât dreptul moral de divulgare a operei nu a fost exercitat;
 Acesta este motivul pentru care drepturile patrimoniale se transmit doar pentru o perioadă limitată de timp;
 Influenţa dreptului moral este foarte pronunţată, putând chiar să deroge de la aplicarea regulilor de drept comun în materie de
proprietate;
 Încălcarea drepturilor morale ale autorului poate duce la acordarea de reparaţii patrimoniale.

Ceea ce caracterizează importanţa acestor drepturi vine din finul echilibru pe care acestea trebui să îl stabilească între interese care, în
opinia unor autori, ating nivelul „grotescului”10. În esenţă drepturile de autor trebuie să acomodeze interesele esenţialmente
patrimoniale ale „industriei” (editori, producători, agenţi, distribuitori de materiale purtătoare de asemenea drepturi), în calitatea lor de
investitori, cu cele ale autorilor-artişti (ale căror interese patrimoniale sunt dublate – adeseori chiar subordonate – unor interese
nepatrimoniale precum dorinţa de afirmare, faimă, notorietate, dorinţa de a influenţa cultura, societatea, politica etc.), autori care trebuie
motivaţi fiecare în felul său pentru a se asigura un flux continuu şi cât mai valoros de opere şi cu cele ale utilizatorilor, fie ei individuali
(care urmăresc accesul cât mai facil şi mai ieftin la opere pe care să le poată folosi cât mai liber şi pe care să le poată personaliza prin
propria lor viziune) sau instituţionali precum universităţi, biblioteci, ONG-uri (care urmăresc o cât mai uşoară şi completă exploatare a
acestora de un număr mare de persoane).
Între aceste poziţii aparent ireconciliabile drepturile de autor sunt cele care trebuie să creeze punţi de legătură acceptate general ca
fiind utile, necesare şi profitabile atât oamenilor cât şi umanităţii. Bătăliile, adesea acerbe, care se dau pentru configurarea acestor punţi
definesc astăzi peisajul legislativ al drepturilor de autor.

8.1. Dreptul de autor

8.1.1. Consideraţii preliminare
Problema recunoaşterii şi a protecţiei dreptului autorului asupra operelor lor s-a realizat destul de târziu, abia în epoca modernă, ca
urmare a importanţei crescânde a dimensiunii culturale cât priveşte identitatea unei naţiuni. A fost necesar de asemenea să se
cristalizeze principiile fundamentale ale dreptului de autor cu semnificaţia unor constante general acceptate şi care să constituie un drept
comun al dreptului de autor şi anume: dreptul de autor este o construcţie juridică destinată a proteja creaţiile de formă întrucât protecţia
se aplică expresiilor şi nu ideilor , care trebuie să fie originale opuse noutăţii, criteriu fundamental al protecţiei în proprietate industrială.
Protecţia, ca principiu general admis, se acordă operelor originale, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma concretă de
exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor. La sfârşitul secolului al XIX lea a devenit evidentă necesitatea protejării dreptului
de autor şi pe plan internaţional, fapt realizat odată cu adoptarea, în 1886 a Convenţiei
de la Berna care a reglementat în profunzime dreptul de autor şi care, deşi de mai multe ori revizuită şi urmată de o serie de alte
tratate internaţionale cu obiect similar, a rămas în continuare reperul fundamental pentru relaţiile dintre state în materia dreptului de
autor..
Deosebirea dintre tratatele în materie este dată de efortul anumitor state de a impune în plan internaţional viziunea lor, fundamentată
pe reglementarea internă. Diferenţa esenţială se regăseşte referitor la protejarea drepturilor morale ale autorului. Prin aderarea SUA în
1989 la Convenţia de la Berna, această diferenţă în abordarea dreptului de autor s-a atenuat considerabil, SUA urmând să evolueze spre
o recunoaştere minimală a dreptului moral. În prezent, dreptul de autor este în permanentă transformare datorită diversificării tipului de
operă protejată, în special prin progresul informaticii şi tehnologiei. Protecţia dreptului de autor, precum şi a proprietăţii industriale
constituie o componentă esenţială a fenomenului de globalizare. Statele care nu oferă această protecţie sunt excluse din fluxurile de
informaţii şi capital.
Transformările dreptului de autor au fost determinate şi de apariţia unor adevărate industrii culturale, prin limitarea într-o oarecare
măsură a autorului individual înlocuit prin grupuri de persoane care realizează o comandă ca şi prin proliferarea intermediarilor în
procesul activităţilor culturale ca producători, distribuitori sau exploatatori, ceea ce a deplasat centrul de greutate de la autorul - creator
către întreprinderea de producţie şi difuzare. În consecinţă protecţia dreptului de autor precum şi a proprietăţii industriale impune ca
dreptul, pentru supravieţuirea culturii, să acţioneze prin reglementările ce le promovează, pentru a proteja „pe adevăraţii creatori care nu
sunt industriile ci autorii”
8.1.2. Noţiunea de drept de autor
Prin drept de autor, ca instituţie juridică, se înţelege ansamblul normelor juridice ce reglementează relaţiile sociale născute din
crearea, publicarea şi utilizarea operelor
 literare, artistice sau ştiinţifice. Dreptul subiectiv de autor reprezintă posibilitatea asigurată de către stat autorului de a utiliza opera
potrivit dorinţei sale în scopul de a beneficia de întregul complex de prerogative de ordin patrimonial şi moral, folosindu-se de
mijloacele legale şi în limitele stabilite de lege. Actul normativ de bază pe plan intern îl constituie Legea nr. 8 privind dreptul de autor şi
drepturile conexe astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr.285 din 23 iunie 2004.
8.1.3. Natura juridică a dreptului de autor
A făcut obiectul mai multor opinii, unele iniţial acceptate, ulterior contestate, dar care singure nu explică complexitatea drepturilor
recunoscute autorilor de creaţii protejate. Dreptul de autor a fost calificat ca un drept de proprietate, un drept de clientelă, un drept
asupra unor bunuri imateriale, un drept al personalităţii. Concluzia certă este însă, aceea, a caracterului complex al dreptului de autor. În
cadrul acestei concepţii se disting două teorii şi anume teoria monistă, fundamentată pe ideea imposibilităţii de disociere a personalităţii
autorului de opera sa şi teoria dualistă, care consideră că drepturile morale şi drepturile patrimoniale au o existenţă distinctă şi un regim
juridic propriu, ponderea fiind considerată că o deţine dreptul moral.
Soluţia dreptului de autor ca drept dualist a fost adoptată de marea majoritate a ţărilor europene, inclusă fiind şi în textul Convenţiei
de la Berna, ca urmare a revizuirii de la Roma din 1928, revizuire ce a intrat în vigoare la 1 august 1931.

2. Obiectul si conditii de protectie

Obiectul dreptului de autor.

În conformitate cu prevederile art. 7 al Legii nr. 8/1996, obiectul dreptului de autor este constituit din operele originale de creaţie
intelectuală din domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma concretă de exprimare şi
independent de valoarea şi destinaţia lor. O operă pentru a se bucura de protecţie juridică trebuie să îndeplinească 3 condiţii :
- să fie rezultatul unei creaţii intelectuale din partea autorului;
- să îmbrace o formă concretă de exprimare, perceptibilă simţurilor – ceea ce înseamnă că nu în toate cazurile
opera trebuie să fie fixat pe un suport material;
- să fie susceptibilă de aducere la cunoştinţa publicului prin reproducere, executare, expunere, reprezentare
sau orice alt mijloc.
Prin operă ( de la latinescul opera = creaţie,lucrare ) se înţelege produsul
activităţii de creaţie intelectuală , ca emanaţie a inteligenţei şi voinţei autorului .
Decretul 321/1956 prevedea şi el această obligaţie din actuala reglementare dar asigurarea protecţiei era condiţionată de faptul
aducerii la cunoştinţa publicului a operei în cauză. Legea nr. 8/1996 recunoaşte acest drept prin simplul fapt al creaţiei.
În doctrină prima condiţie este denumită originalitatea operei şi este considerată ca o expresie a amprentei personalităţii şi
individualităţii autorului. Originalitatea nu trebuie confundată cu noutatea care pentru invenţie este o condiţie impusă pentru ca aceasta
din urmă să poată fi brevetată. O operă poate fi originală fără a fi nouă.
Alături de operele absolut originale există şi opere relativ originale ai căror autori au împrumutat unor creaţii preexistente
elemente protejate, fără ca acest lucru să-i priveze de vocaţia la dreptul de autor, cum este cazul unei întregi categorii de opere denumite
derivate sau compozite.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
8. Condiţiile cerute pentru protecţia operelor în cadrul Dreptului de Autor
Analizînd norma juridică expusă mai sus, conchidem că pentru ca o operă să fie protejată de normele dreptuliii de autor este necesar
să se con-ţină următoarele trăsături: .
1. Opera se referă la unul din domeniile: artă, literatură sau ştiinţă.
2. Opera este un rezultat al creaţiei intelectuale.
3. Opera este exprimată într-o anumită formă obiectivă, ce permite reproducerea ei atît publicată cît şi nepublicată.
4. Opera e protejată indiferent de destinaţia şi valoarea ei ştiinţifica literară sau artistică.
Opera rezultat al creaţiei intelectuale devine obiect al dreptului de autor din momentul ce a obţinut o formă obiectivă de exprimare,
posibilă de a fi percepută de organele de simţ ale omului.
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
8.2. Condiţiile cerute pentru protecţia operelor în cadrul dreptului de autor
8.2.1. Vocaţia la protecţie a operelor în cadrul dreptului de autor . Doctrina a desprins trei condiţii esenţiale care conferă vocaţie la
protecţie, în cadrul dreptului de autor şi anume:
- opera să fie rezultatul unei activităţi creatoare a autorului ce implică originalitate. De altfel, condiţia este prevăzută în art. 7 din lege
care dispune că obiect al dreptului de autor îl constituie operele originale de creaţie intelectuală. În doctrină, unii autori preferă termenul
de individualitate a operei în care elementul esenţial îl constituie forma de exprimare a autorului la care se va adăuga elementul de
fantezie, alegerea şi prelucrarea materialului. Ceea ce a intrat însă definitiv în patrimoniul terminologic al dreptului de autor este
„originalitatea”, o noţiune subiectivă cu caracter relativ. Aşadar, caracterul absolut care se cere noutăţii unei creaţii tehnice pentru a
avea vocaţie la protecţie nu se cere originalităţii. Criteriul originalităţii se manifestă diferit în funcţie de categoria de opere la care se
referă şi examinarea sa este importantă pentru departajarea operelor originare care au vocaţie la protecţie de operele lipsite de
originalitate.
 Legea română prevede expres, ca operele originale sunt protejate independent de valoarea lor, considerate de unii autori ca o
„protecţie prea generoasă” care face posibilă şi protecţia unor creaţii marginale, fiind subordonată în primul rând, satisfacerii interesului
comercial al primului utilizator.
- opera să îmbrace o formă concretă de exprimare, perceptibilă
simţurilor, fiind fără relevanţă dacă opera îmbracă forma orală sau forma scrisă, deci dacă este fixată sau nu pe un suport material,
chiar dacă unele opere, cum ar fi cazul operelor de artă plastică sunt indisolubil legate de suportul lor material.
- opera să fie susceptibilă de a fi adusă la cunoştinţa publicului prin reproducere, executare, expunere, reprezentare sau orice alt
mijloc. Art. 1 alin. 1 teza finală din lege dispune că opera de creaţie intelectuală este recunoscută şi protejată independent de aducerea la
cunoştinţă publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar neterminată.
În lumina acestor cerinţe art. 9 din lege prevede că nu pot beneficia de protecţia legală a dreptului de autor următoarele:
a) ideile, teoriile, conceptele, descoperirile ştiinţifice, procedeele, metodele de funcţionare sau conceptele matematice ca atare şi
invenţiile , conţinute într-o operă, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare;
b) textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară şi traducerile oficiale ale acestora;
c) simbolurile oficiale ale statului, ale autorităţilor publice şi ale organizaţiilor, cum ar fi: stema, sigiliul, drapelul, emblema, blazonul,
insigna, ecusonul şi medalia;
d) mijloacele de plată;
e) ştirile şi informaţiile de presă;
f) simplele fapte şi date.
Enumerarea este limitativă. Unele dintre obiectele exceptate de la protecţie, presupune o activitate de creaţie şi prezintă originalitate,
ele se adresează publicului larg şi trebuie cunoscute de toţi cetăţenii, aşadar difuzarea lor şi posibilitatea de a le reproduce trebuie să fie
liberă.

1.3. Obiectul dreptului de autor

În temeiul art. 7 al Legii nr. 8 din 1996 constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaŃie intelectuală în
domeniul literar, artistic sau stiinŃific, oricare ar fi modalitatea de creaŃie, modul sau forma concretă de exprimare si independent
de valoarea si destinaŃia lor, cum sunt:
a) scrierile literare si publicistice, conferinŃele, predicile, pledoariile, prelegerile si orice alte opere scrise sau orale, precum si
programele pentru calculator;
b) operele stiinŃifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele scolare, proiectele si
documentaŃiile stiinŃifice;
c) compoziŃiile muzicale cu sau fără text;
d) operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice si pantomimele;
e) operele cinematografice, precum si orice alte opere audiovizuale;
f) operele fotografice, precum si orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei;
g) operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură, gravură, litografie, arta monumentală, scenografie,
tapiserie, ceramică, plastica sticlei si a metalului, desene, design, precum si alte opere de artă aplicată produselor destinate unei
utilizări practice;
h) operele de arhitectură, inclusiv plansele, machetele si lucrările grafice ce formează proiectele de arhitectură;
i) lucrările plastice, hârtiile si desenele din domeniul topografiei, geografiei si stiinŃei în general.
Obiect al dreptului de autor sunt si operele derivate, care au fost create pornind de la una sau mai multe opere preexistente, si
anume:
a) traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare, aranjamentele musicale si orice alte transformări ale unei opere
literare, artistice sau stiinŃifice care reprezintă o muncă intelectuală de creaŃie;
b) culegerile de opere literare, artistice sau stiinŃifice, cum ar fi: enciclopediile si antologiile, colecŃiile sau compilaŃiile de
materiale sau date, protejate ori nu, inclusive bazele de date, care, prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie creaŃii
intelectuale.
1.4. ConŃinutul dreptului de autor
Dreptul de autor cuprinde drepturile morale si drepturile patrimoniale (art. 10, 12, 13 al Legii nr. 8 din 1996 ). Autorul unei
opere are următoarele drepturi morale:
a) dreptul de a decide dacă, în ce mod si când va fi adusă opera la cunostinŃa publică;
b) dreptul de a pretinde recunoasterea calităŃii de autor al operei;
c) dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunostinŃa publică;
d) dreptul de a pretinde respectarea integrităŃii operei si de a se opune oricărei modificări, precum si oricărei atingeri aduse
operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputaŃia sa;
 e) dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii drepturilor de utilizare, prejudiciaŃi prin exercitarea
retractării. Autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod si când va fi utilizată opera sa, inclusiv
de a consimŃi la utilizarea operei de către alŃii. Utilizarea unei opere dă nastere la drepturi patrimoniale, distincte si exclusive,
ale autorului de a autoriza sau de a interzice:
a) reproducerea operei;
b) distribuirea operei;
c) importul în vederea comercializării pe piaŃa internă a copiilor realizate, cu consimŃământul autorului, după opera;
d) închirierea operei;
e) împrumutul operei;
f) comunicarea publică, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusive prin punerea operei la dispoziŃia publicului,
astfel încât să poată fi accesată în orice loc si în orice moment ales, în mod individual, de către public;
g) radiodifuzarea operei;
h) retransmiterea prin cablu a operei;
i) realizarea de opere derivate.
În conformitate cu dispoziŃiile art. 25 al Legii nr. 8 din 1996 drepturile patrimoniale prevăzute la art. 13 si 21 durează tot timpul
vieŃii autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin mostenire, potrivit legislaŃiei civile, pe o perioadă de 70 de ani,
oricare ar fi data la care opera a fost adusă la cunostinŃa publică în mod legal. Dacă nu există mostenitori, exerciŃiul acestor
drepturi revine organismului de gestiune colectivă mandatat în timpul vieŃii de către autor sau, în lipsa unui mandat, organismului
de gestiune colectivă cu cel mai mare număr de membri, din domeniul respectiv de creaŃie .

4.4.1 Condiţii pentru protecţie

Obiectul dreptului de autor este expresia şi nu ideea sau ideile şi nici suportul material pe care opera este fixată. În cele mai multe
cazuri este foarte greu de trasat o linie foarte clară de demarcare între idee şi expresie, unele instanţe de judecată susţinând chiar că
momentul în care ideea devine expresie nu poate fi definit. Alte instanţe au considerat că expresia reprezintă tot ceea ce nu e necesar
pentru atingerea utilitară a scopului definit.
Dreptul de autor protejează operele indiferent de modalitatea de realizare a respectivelor opere.
Articolul 7 din Legea 8/1996 arată că:
„Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar
fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor […]”.
Prin această delimitare legiuitorul arată şi care sunt condiţiile care au semnificaţie şi cele care nu au semnificaţie pentru protecţia prin
drept de autor.
4.4.2 Condiţii fără semnificaţie pentru protecţie
- Îndeplinirea de formalităţi
o Constituirea depozitului
 Deşi existentă în România, obligaţia de constituire a depozitului nu are nici o semnificaţie pentru acordarea protecţiei;
 Nerespectarea obligaţiei de trimitere a documentelor cu titlu de depozit legal în termen de 30 de zile de la data apariţiei constituie
contravenţie şi se sancţionează cu amendă iar în cazul săvârşirii în mod repetat a contravenţiei se poate dispune anularea autorizării de
funcţionare a producătorilor în cauză;
 Registrul Naţional de Opere
 Funcţionează ca un registru în care înregistrarea este opţională şi se face contra cost;
 Poate fi folosit ca mijloc de probă.
o Genul, forma de exprimare, valoarea şi destinaţia operei
 Genul
 Nici un gen de operă (modalitate de creaţie) nu este exclus de la protecţie;
o Cu toate acestea unor categorii de opere li se oferă protecţie în condiţii speciale.
 Forma de exprimare
 Legea conferă protecţie tuturor operelor, indiferent de modul sau forma concretă de exprimare;
o Formă înseamnă atât felul creaţiei cât şi structura concretă a operei;
o Este protejată atât forma externă (aparentă, perceptibilă) cât şi cea internă (structura, compoziţia).
 Valoarea operei
 Nu are nici o relevanţă pentru oferirea protecţiei, nici calitativ nici cantitativ;
o Nu se refuză protecţia nici operelor contrare bunelor moravuri;
o Poate fi însă interzisă exercitarea anumitor drepturi asupra acestor opere dar nu poate fi negată protecţia acestora.
o Destinaţia operei
 Se acordă protecţie tuturor operelor, indiferent de destinaţia acestora
 Legea exclude de la protecţie:
o textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară şi traducerile oficiale ale acestora
o simbolurile oficiale ale statului, ale autorităţilor publice şi ale organizaţiilor, cum ar fi: stema, sigiliul, drapelul, emblema, blazonul,
insigna, ecusonul şi medalia;
o mijloacele de plată;
o ştirile şi informaţiile de presă.
 o Fixarea operei
 Fixarea este încorporarea sunetelor, imaginilor ori a sunetelor şi imaginilor sau a reprezentării digitale a acestora pe suport care
permite perceperea, reproducerea ori comunicarea publică a lor, cu ajutorul unui dispozitiv21;
 Existenţa unui suport are un important rol probator însă nu are nici o relevanţă pentru acordarea protecţiei.
21 Art. 98 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, modificată.
4.4.3 Condiţii cerute pentru protecţie
- Opera să fi fost realizată, să îmbrace o formă concretă de exprimare care să o facă obiectiv perceptibilă; opera să fie susceptibilă de
aducere la cunoştinţă publică;
o Se cere operei să îmbrace o formă concretă de exprimare, dincolo de simple idei sau gânduri;
 Nu se cere ca opera să îmbrace o anumită formă, ea fiind protejată indiferent de formă sau modalitatea de creaţie;
o Nu necesită neapărat fixarea pe un suport;
- Legea exclude de la protecţie:
o ideile, teoriile, conceptele, descoperirile ştiinţifice, procedeele, metodele de funcţionare sau conceptele matematice ca atare şi
invenţiile, conţinute într-o operă, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare;
o ştirile şi informaţiile de presă;
o simplele fapte şi date;
- Orice operă care îmbracă o formă de exprimare perceptibilă simţurilor este susceptibilă de a fi adusă la cunoştinţa publică.
- Opera să fie originală
o Concepţia obiectivă asupra originalităţii
 Prezentă în sistemul anglo-saxon
 Este echivalentă cu absenţa copiei, se testează noutatea operei, se cere un minim de creativitate;
o Concepţia subiectivă asupra originalităţii
 Prezentă în sistemul continental
 Înţelege originalitatea ca manifestare a personalităţii autorului, originală este opera în care autorul a avut posibilitatea de a-şi
exprima sensibilitatea sau, cel puţin, fantezia sa;
 Originalitatea este un criteriu subiectiv şi relativ lăsat la aprecierea judecătorului;
 Originalitatea se poate manifesta atât în creaţie cât şi în elementele de „fantezie, alegere, selecţionare a materialului sau prelucrare
mintală”;
 operă poate fi absolut originală (complet nouă) sau relativ originală (preluând anumite elemente din alte opere).
 Nu constituie operă originală simpla aplicare a unui know-how, „îndemânarea tehnică ori abilitatea metodei folosite nu semnifică o
activitate creativă”;
 Simpla absenţă a anteriorităţii nu semnifică automat originalitate.

3. Categorii de opere protejate

7. Categorii de opere protejate prin normele dreptului de autor

Obiecte ale dreptului de autor sînt: a) operele literare (povestiri, eseuri, romane, poezii etc.);
b) programele pentru calculator care se protejează ca şi operele literare; c) operele ştiinţifice;
d) operele dramatice şi dramatico-muzicale, scenariile şi proiectele de scenarii, libretele,
sinopsisul filmului; e) operele muzicale cu sau fără text; f) operele coregrafice şi pantomimele;
g) operele audiovizuale; h) operele de pictură, sculptură, grafică şi alte opere de artă plastică;
i) operele de arhitectură, urbanistică şi de artă horticolă; j) operele de artă aplicată;
k) operele fotografice şi operele obţinute printr-un procedeu analog fotografiei; l) hărţile, planşele, schiţele şi lucrările
tridimensionale din domeniul geografiei, topografiei, arhitecturii şi din alte domenii ale ştiinţei; m) bazele de date; n) alte opere.
Fără a prejudicia drepturile autorului operei originale, de asemenea, se protejează prin
dreptul de autor operele derivate şi integrante la baza cărora stau una ori mai multe opere şi/sau
oricare alte materiale preexistente.

4.4.4 Categorii de opere protejate

Aşa cum am arătat şi mai sus, legea drepturilor de autor oferă protecţie tuturor operelor de creaţie intelectuală, în orice domeniu,
oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor atâta vreme cât sunt
originale, sunt realizate într-o formă obiectiv perceptibilă şi sunt susceptibile de a fi aduse la cunoştinţa publicului.
Domeniul de aplicare al drepturilor de autor este unul foarte vast şi greu de definit limitativ. În continuare vom prezenta pe scurt
categoriile principale de opere care sunt, în cazul în care îndeplinesc condiţiile generale de protecţie, obiect al drepturilor de autor. Mai
menţionăm doar că articolul 7 din legea 8/1996 enumeră, dar numai cu titlu exemplificativ şi sub rezerva îndeplinirii condiţiilor de
protecţie, categoriile de opere care sunt obiect al drepturilor de autor.
- Operele literare propriu-zise
o Formează prin excelenţă obiectul protecţiei prin drept de autor;
o Sunt protejate indiferent de modalitatea fizică de realizare (scrise de mână, dactilografiate de autor sau de un terţ sub dictare,
înregistrate audio, recitate);
o Având în vedere cele trei etape de realizare24 a unei opere literare, protecţia prin drepturi de autor poartă asupra:
 Ideea operei – nu este protejată în nici un caz şi în nici o situaţie, ideile fiind expres excluse de la protecţie de lege;
Compoziţia operei, înţeleasă ca fiind concretizarea ideii şi care reprezintă structura, modul de îmbinare a diferitelor elemente,
scenariul, caracterul sau fizicul personajelor, numele eroilor sau titlul25 - se bucură de protecţie prin drepturi de autor însă nivelul
protecţiei variază în funcţie de numărul şi complexitatea elementelor de structură, ceea ce înseamnă că o structură foarte detaliată şi
complexă, aproape de nivelul expresiei, se bucură de o mai mare protecţie decât o structură mai simplă, vag definită, mai asemănătoare
ideilor;
Expresia operei, forma exterioară a acesteia, perceptibilă direct simţurilor, este principalul obiect al protecţiei prin drepturile de
autor, ea fiind cel mai extins spaţiu în care personalitatea autorului se poate manifesta.
- Scrierile publicistice
o Această categorie include, fără a fi limitată la: articolele de presă (în cazul în care nu pot fi calificate drept opere literare propriu-
zise), reviste, publicaţii ştiinţifice periodice, precum şi articolele comunicate public prin radio, televiziune sau alte mijloace de
comunicare în masă;
Sunt excluse de la protecţie, în aplicarea art. 9 din legea 8/1996 informaţiile de presă;
 Utilizarea nelegitimă a acestora ar putea forma însă obiectul unei acţiuni în justiţie întemeiată pe concurenţa neloială;
o Protecţia acestor categorii de opere este însă supusă şi anumitor limitări speciale precum:
Includerea unor scurte fragmente din acestea , în scopul informării asupra problemelor de actualitate, cu excepţia celor pentru
care o astfel de utilizare este, în mod expres, rezervată;
Drepturile morale ale autorilor acestor opere sunt mai limitate avându-se în vedere calitatea ziarelor de opere colective;
o De obicei ziariştii sunt salariaţi, în acest caz aplicându-li-se prevederile referitoare la operele de serviciu;
o În cazul interviurilor acestea sunt opere comune, atâta vreme cât contribuţia participanţilor (interviator şi intervievat) îndeplineşte
condiţiile de protecţie27.
- Discursurile, pledoariile, conferinţele
o Acestea sunt protejate chiar dacă sunt divulgate în formă orală;
În cazul discursurilor politice, în cazul în care acestea sunt „texte oficiale”, legea le exclude de la protecţie;
Aceeaşi este soluţia şi pentru pledoariile avocaţilor în cazul în care sunt redate în preambulul hotărârilor judecătoreşti28.
- Programele pentru calculatoare
o În cazul acestor opere, prevăzute expres ca protejabile prin drept de autor în Acordul TRIPS, Directiva nr. 91/250/EEC a indicat că
originalitatea unui program de calculator rezidă în faptul că este creaţia proprie a autorului, nici un alt criteriu nefiind aplicabil pentru a
determina dacă un program pentru calculator e protejabil.
o În cazul acestor opere se protejează:
Materialul de concepţie pregătitor;
Codul sursă;
Codul obiect;
Manualul de utilizare.
- Operele ştiinţifice
o Această categorie include comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele şcolare, proiectele şi documentaţiile ştiinţifice;
Enumerarea este exemplificativă şi nu limitativă;
o Nici în cazul acestor opere nu pot fi protejate, prin drepturi de autor, ideile, teoriile, conceptele, descoperirile sau invenţiile
conţinute de o astfel de operă:
o Având în vedere caracterul utilitar al acestui tip de operă, precum şi constrângerile care derivă din acesta, protecţia oferită acestor
tipuri de operă este, de cele mai multe ori, limitată la a proteja împotriva copierii servile a expresiei din conţinutul lor.
- Cursurile universitare şi manualele şcolare
o Cursurile universitare sunt protejate indiferent dacă sunt comunicate public în formă scrisă sau orală;
Sunt supuse la două tipuri de limitări:
 Limitarea derivată din caracterul lor de opere de serviciu, ceea ce permite angajatorilor să le folosească în realizarea obiectului
propriu de activitate;
 Limitarea derivată din copia privată pe care studenţii o pot realiza pentru uzul personal şi fără ca aceasta să contravină utilizării
normale a operei sau să îl prejudicieze pe autor sau pe titularul dreptului de utilizare29.
- Compoziţiile muzicale
o În cazul acestui tip de opere sunt protejate (dacă îndeplinesc condiţiile generale de protecţie):
Juxtapunerea armoniei (îmbinarea melodioasă a mai multor sunete, concordanţa fonică între sunete30) la o melodie (succesiunea
de sunete cu înălţimi şi durate diferite, îmbinate după anumite reguli pentru a alcătui o unitate cu sens expresiv);
Juxtapunerea ritmului („senzaţia determinată prin raporturile de durată relativă, fie de diferite sunete consecutive, fie de diverse
repetări ale aceluiaşi sunet sau zgomot”31) la o melodie.
o În cazul în care juxtapunerile de mai sus se referă la o melodie preexistentă opera obţinută este calificată drept operă derivată32;
Probleme au apărut recent referitor la utilizarea unui fragment dintr-o melodie preexistentă pentru crearea unei noi melodii
(sampling);
 Instanţele chemate până în acest să se pronunţe asupra unor situaţii de acest fel au interpretat acest tip de utilizare prin prisma
încadrării lui sau nu într-una din limitările expres prevăzute de lege, fără a adăuga noi excepţii cu privire la operele muzicale.
- Operele coregrafice, pantomimele şi numerele de circ
o Se protejează în cazul acestor opere doar înlănţuirea de mişcări şi nu paşii sau mişcarea în sine33;
Se bucură de protecţie şi compoziţia, atâta vreme cât aceasta este originală.
- Operele audiovizuale
 o Sunt, prin lege, calificate drept opere comune, autor principal fiind regizorul sau realizatorul alături de ceilalţi autori precum autorul
scenariului, autorul dialogului, autorul muzicii special create pentru această operă, autorul grafic pentru operele de animaţie sau al
secvenţelor de animaţie;
Legea permite calificarea ca autori a altor persoane cu o contribuţie semnificativă la realizarea operei prin contactul semnat între
regizor sau realizator şi producător;
 Opinăm că o astfel de prevedere contravine principiului legalităţii calităţii de autor, principiu care prevede că această calitate
derivă din lege şi astfel nu ar putea fi stabilită pe cale convenţională;
o Operele audiovizuale face excepţie şi de la principiul protecţiei operei indiferent de modul de exteriorizare, prin natura lor aceste
opere impunând ca forma susceptibilă de comunicare publică să îmbrace o formă perceptibilă auditiv şi vizual, în caz contrar putându-
se bucura de protecţie ca alt tip de operă;
o Se bucură de protecţie atât operele audiovizuale cu un conţinut imaginativ ridicat cât şi cele cu un conţinut mai redus (de exemplu
filmele documentare), acestea din urmă bucurându-se de protecţie ca urmare a alegerii originale a modului de alegere, asamblare,
comentare, explicare şi prezentare a subiectului34;
În cazul fragmentelor de astfel de opere preluate în cadrul altor opere se aplică regulile discutate mai sus cu privire la operele
muzicale.
- Operele fotografice
o Problemele legate de protecţia prin drept de autor a fotografiilor derivă din modalitatea de realizare a acestora, fotografiile fiind
rezultatul unei combinaţii de procedee mecanice, fizice, chimice şi/sau electronice controlate de voinţa umană;
o În cazul acestora aşadar originalitatea lor rezidă în actele pregătitoare şi nu în cele care, în mod direct, fixează imaginea;
Operele fotografice sunt protejabile în măsura în care în realizarea lor permit autorului lor să îşi manifeste personalitatea.
- Operele de artă grafică sau plastică
o Această categorie de opere include: picturile, sculpturile, desenele, operele de grafică şi gravură;
Trebuie menţionat că instalaţiile grafice de tip multimedia se încadrează, de regulă, în categoria operelor audiovizuale;
o Ceea ce se protejează este opera determinată şi nu stilul de execuţie;
Sunt protejate atât compoziţia operei cât şi expresia acesteia;
 Compoziţia poate fi protejată chiar şi separat de expresie, ca operă individuală, atâta vreme cât îndeplineşte criteriile generale de
protecţie;
o Sunt opere originale de artă plastică şi copiile, în număr limitat, făcute de artist sau cu autorizarea sa;
o Sunt admise la protecţie şi operele derivate realizate după opere de artă grafică sau plastică dar numai dacă sunt realizate cu acordul
titularului de drepturi asupra operei preexistente şi numai dacă îndeplinesc condiţiile generale de protecţie.
- Operele derivate
o Categoria operelor derivate include subcategoria operelor transformative (opere care transformă o operă preexistentă) şi
subcategoria operelor compozite (opere care includ în conţinutul lor opere pre-existente)37;
Prima subcategorie include opere precum traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare, aranjamentele muzicale şi
orice alte transformări ale unei opere literare, artistice sau ştiinţifice care reprezintă o muncă intelectuală de creaţie;
A doua subcategorie include opere precum culegerile de opere literare, artistice sau ştiinţifice, cum ar fi: enciclopediile şi
antologiile, colecţiile sau compilaţiile de materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date, care, prin alegerea sau dispunerea
materialului, constituie creaţii intelectuale;
o Se observă din cele de mai sus că indiferent de subcategoria în care se încadrează, contribuţiile noilor autori la aceste opere trebuie
să îndeplinească condiţiile generale de protecţie;
o De asemenea, pentru a beneficia de protecţie, operele derivate trebuie făcute doar cu autorizarea titularului de drepturi asupra operei
preexistente;
o Interpretarea textului de lege care, textual, cere doar ca realizarea operei derivate să fie făcută „fără a prejudicia drepturile autorilor
operei originale”, este guvernată de argumentul că este o prejudiciere a drepturilor autorului orice utilizare în afara limitelor stabilite de
lege.
4.4.5 Creaţii excluse de la protecţie
Articolul 9 din legea 8/1996 enumeră categoriile de creaţii excluse de la protecţie:
„a) ideile, teoriile, conceptele, descoperirile ştiinţifice, procedeele, metodele de funcţionare sau conceptele matematice ca atare şi
invenţiile, conţinute într-o operă, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare;
b) textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară şi traducerile oficiale ale acestora;
c) simbolurile oficiale ale statului, ale autorităţilor publice şi ale organizaţiilor, cum ar fi: stema, sigiliul, drapelul, emblema,
blazonul, insigna, ecusonul şi medalia;
d) mijloacele de plată;
e) ştirile şi informaţiile de presă;
f) simplele fapte şi date.”
În ceea ce priveşte textele oficiale, simbolurile oficiale şi mijloacele de plată acestea sunt excluse în virtutea naturii lor de bunuri
necesare desfăşurării normale a vieţii sociale, economic şi politice.
Celelalte creaţii sunt excluse de la protecţie deoarece nu pot fi cadru pentru manifestarea personalităţii autorului şi deci nu pot fi
susceptibile de originalitate.

8.3.1. Categorii de opere protejate

 Legea nr. 8/1996 astfel cum a fost modificată enumeră categoriile operelor protejate, însă enumerarea nu este limitativă folosindu-se
expresia “cum sunt”.
Obiectul dreptului de autor, îl constituie, potrivit art. 7, operele originare de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau
ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creatie, modul sau forma concreta de exprimare si independent de valoarea si destinatia lor, cum
sunt:
a) scrierile literare si publicistice, conferintele, predicile, pledoariile, prelegerile si orice alte opere scrise sau orale, precum si
programele pentru calculator;
b) operele stiintifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicarile, studiile, cursurile universitare, manualele scolare, proiectele si
documentatiile stiintifice;
c) compozitiile muzicale cu sau fara text;
d) operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice si pantomimele;
e) operele cinematografice, precum si orice alte opere audiovizuale;
f) operele fotografice, precum si orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei;
g) operele de arta plastica, cum ar fi: operele de sculptura, pictura, grafica, gravura, litografie, arta monumentala, scenografie,
tapiserie, ceramica, plastica sticlei si a metalului, precum si operele de arta aplicata produselor destinate unei utilizari practice;
h) operele de arhitectura, inclusiv plansele, machetele si lucrarile grafice ce formeaza proiectele de arhitectura;
i) lucrarile plastice, hartile si desenele din domeniul topografiei, geografiei si stiintei in general.
Conventia de la Berna recunoaşte insa dreptul statelor membre de a decide ca operele literare sau artistice, ori una sau mai multe
categorii dintre ele, sa nu fie protejate atat timp cat nu au fost fixate pe un suport material.
Fără a se prejudicia drepturile autorilor operei originare, constituie de asemenea, obiect al dreptului de autor, operele derivate care au
fost create, plecând de la una sau mai multe opere preexistente şi anume :
a) traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare, aranjamentele muzicale şi orice alte transformări ale unei opere literare,
artistice sau ştiinţifice, care reprezintă o muncă intelectuală de creaţie ;
b) culegerile de opere literare, artistice sau ştiinţifice, cum ar fi : enciclopediile şi antologiile, colecţiile sau compilaţiile de materiale
sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date, care prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie creaţii intelectuale (art.8 din
lege).
Natura exclusivă a dreptului de autor impune autorului unei opere derivate, respectarea a două reguli şi anume :
- autorizarea folosirii operei preexistente, de la autorul ei ;
- respectarea dreptului la calitatea de autor a creatorului operei originare.

Categorii de opere protejate.

Majoritatea legislaţiilor nu cuprind o enumerare a categoriilor de opere protejate în cadrul dreptului de autor, mărginindu-se fie la
o definiţie cu caracter general, fie la o referire la cele trei mari categorii de clasificare doctrinală şi anume : opere literare, artistice şi
muzicale. În unele cazuri, opera muzicală este înglobată în categoria celor artistice. Operele ştiinţifice sunt, uneori, menţionate separat.
Unele legislaţii nu cuprind o definiţie a operei protejabile. Condiţiile protecţiei fiind desprinse de jurisprudenţă şi doctrină.
Legislaţiile mai noi însă, printre care şi actuala lege română, au recurs la o enumerare a operelor protejabile fără însă a atribui
acestei enumerări un caracter limitativ.
Atât Decretul nr. 321/1956 cât şi actuala reglementare - legea nr. 8/1996 , pentru a nu da naştere la interpretări au enumerat
această categorie de opere protejate :
„a) scrierile literare şi publicistice, conferinţele, predicile, pledoariile, prelegerile şi orice alte opere scrise sau orale, precum şi
programele pentru calculator;
b) operele ştiinţifice, scrise sau orale, cum ar fi : comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele şcolare, proiectele şi
documentaţiile ştiinţifice;
c) compoziţiile muzicale cu sau fără text;
d) operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice şi pantomimele;
e) operele cinematografice, precum şi orice alte opere audiovizuale;
f) operele fotografice precum şi orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei;
g) operele de arta grafica sau plastica, cum ar fi: operele de sculptura, pictura, gravura, litografie, arta monumentala, scenografie,
tapiserie, ceramica, plastica sticlei si a metalului, desene, design, precum si alte opere de arta aplicata produselor destinate unei utilizari
practice;

h) operele de arhitectură, inclusiv planşele, machetele şi lucrările grafice ce formează proiectele de arhitectură;
i) lucrările plastice, hărţile şi desenele din domeniul topografiei, geografiei şi ştiinţei în general.
j) operele de artă digitală .”
De asemenea , articolul 8 din legea 8/1996 include în obiectul dreptului de autor şi următoarele categorii de opere derivate :
„a) traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare, aranjamentele muzicale şi orice alte transformări ale unei opere
literare, artistice sau ştiinţifice care reprezintă o muncă intelectuală de creaţie;
b) culegerile de opere literare, artistice sau ştiinţifice, cum ar fi : enciclopediile şi antologiile, colecţiile sau compilaţiile de
materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date care, prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie creaţii
intelectuale.”
 Prin opere derivate se înţeleg acelea care au fost create plecând de la una sau mai multe opere preexistente . Pentru recunoaşterea
operei derivate , şi mai ales pentru protecţia ei, este necesar ca prin această operă să nu fie prejudiciate drepturile autorilor operei
originale .
Prin dreptul de autor nu sunt protejate :
„a) ideile, teoriile, conceptele, descoperirile stiintifice, procedeele, metodele de functionare sau conceptele matematice ca atare si
inventiile, continute intr-o opera, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare;
b) textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară şi traducerile oficiale ale acestora;
c) simbolurile oficiale ale statului, ale autorităţilor publice şi ale organizaţiilor, cum ar fi : stema, sigiliul, drapelul, emblema,
blazonul, insigna, ecusonul şi medalia;
d) mijloacele de plată;
e) ştirile şi informaţiile de presă;
f) simplele fapte şi date.”
Art. 72 , din cadrul capitolul IX din lege care reglementează programele pentru calculator, include în categoria operele de creaţie
intelectuală protejate şi :
- orice expresie a unui program ,
- programele de aplicaţie şi sistemele de operare , exprimate în orice fel de limbaj ,
- materialul de concepţie pregătitor,
- manualele .
Conform prevederilor alin.2 al articolului 72 din lege , în materia programelor
pentru calculator nu sunt protejate : ideile , procedeele , metodele de funcţionare , conceptele matematice şi principiile care stau la
baza oricărui element dintr-un program pentru calculator .

4. Subiectii dreptului de autor

9. Subiecţii originari (iniţiali) ai Dreptului de Autor.

Cel mai important subiect al dr de autor este considerat autorul operei de arta , literature si stiinta. Se considera a fi autor, in absenta
unei probe contrare, persoana fizica sub al carei nume pentru prima data este publikata opera.
Cînd opera a fost publicată anonim sau sub un pseudonim care nu permite identificarea
autorului, editura, al cărei nume este indicat pe operă, se consideră, în absenţa unei probe
contrare, reprezentant al autorului, avînd în această calitate dreptul să protejeze şi să exercite
drepturile autorului.
In literature de specialitate subictii dr de autor sint divizati in 2 categorii : initiali(originari) si derivati. Cei initiali sint recunoscuti
creatorii nemijlociti prin munca intelectuala a carora este create opera, iar subiectii derivati sint succesorii in drepturi (mostenitorii
autorului,editurile, teatrele,studiourile de cinema precum si insasi statul).

Subiectul dreptului de autor.

Legea face distincţia între calitatea de autor al unei opere , pe de o parte , şi aceea de subiect al dreptului de autor al unei asemenea
opere , pe de altă parte .
Calitatea de autor al unei opere o poate avea numai persoana umană , deoarece numai ea dispune de însuşirile şi capacităţile
fizice şi spirituale care sunt necesare realizării unei asemenea creaţii . Articolul 3 alin. 1 din lege precizează că „ este autor persoana
fizică sau persoanele fizice care au creat opera” .
De îndată ce opera de creaţie a luat o formă concretă , chiar dacă nu este terminată , autorul dobândeşte dreptul de autor asupra
operei realizate şi , odată cu aceasta , calitatea juridică de subiect al dreptului de autor . Ea rezultă din prevederile art. 1 alin.1 din lege
conform cărora dreptul de autor ( respectiv de titular al dreptului de autor ) asupra unei opere este recunoscut şi garantat „ în condiţiile
prezentei legi” .
Subiect al dreptului de autor poate fi atât o persoană fizică cât şi o persoană juridică . Actuala noastră reglementare recunoaşte
un drept de autor şi persoanelor juridice şi ca urmare acestea vor putea deveni titularii drepturilor născute din creaţia intelectuală. Însă ,
ceea ce se poate acorda şi se acordă uneori , prin lege , altor persoane fizice sau juridice nu este calitatea de autor , care în mod firesc nu
poate aparţine decât creatorului , ci numai „ beneficiul protecţiei” acordate autorului .
Doctrina împarte subiectele dreptului de autor în subiecte primare / originare, adică acele persoane care au creat nemijlocit opera şi
subiecte derivate – persoane care în virtutea competenţelor recunoscute de lege dobândesc atribute ale dreptului de autor.

Se prezumă a fi autor persoana sub numele căreia opera a fost adusă la cunoştinţa publicului – prezumţie relativă.
Dacă opera a fost adusă la cunoştinţa publicului sub un pseudonim sau sub formă anonimă, dreptul de autor va fi exercitat de către
persoana fizică sau juridică care o face publică dar numai cu consimţământul autorului atâta timp cât acesta nu-şi dezvăluie identitatea.
În legătură cu subiectele originare întâlnim următoarele situaţii :
- opera a fost creată de o singură persoană;
- opera a fost creată de două sau mai multe persoane – operă cu mai mulţi autori, realizare în coautorat. ( comună )
Aşa cum se susţine în doctrină, pentru existenţa coautoratului trebuie îndeplinite trei condiţii :
- opera să fie creată de două sau mai multe persoane;
 - este considerat coautor persoana care a desfăşurat o activitate de creaţie şi nu cea care a acordat un sprijin ştiinţific;
- existenţa unei înţelegeri prealabile între coautori.
În cazul coautoratului există un obiect comun : opera, asupra căreia mai multe persoane (coautorii) îşi vor exercita drepturile, ca
urmare şi aici se vor aplica regulile cu privire la coproprietate din dreptul comun.
În cazul mai mult autori s-ar putea întâlni situaţia în care unul dintre autori să fie principal iar ceilalţi coautori. Opera poate fi un
tot unitar fără a putea determina partea fiecărui coautor, situaţie în care coautorii nu pot exploata opera decât de comun acord, foloasele
materiale împărţindu-se între aceştia. O altă ipoteză este aceea în care contribuţia fiecărui coautor să fie distinctă, ceea ce ar putea duce
la posibilitatea ca fiecare să-şi poată valorifica singur numai partea din operă în aşa fel încât să nu-i prejudicieze pe ceilalţi.
Spre deosebire de operele comune, operele colective, au un caracter complex, fiind rezultatul unirii, într-un corp comun a mai
multor opere individuale, situaţie în care dreptul de autor asupra operei colective aparţine persoanei fizice sau juridice din iniţiativa, sub
responsabilitatea şi sub numele căreia a fost creată (spre exemplu opera cinematografică sau altă operă audiovizuală).

Subiectele derivate sunt toate persoanele succesoare în dreptul de autor. Acestea pot dobândi dreptul fie prin moştenire potrivit
legislaţiei civile fie prin acte între vii. Ceea ce se dobândeşte sunt în primul rând drepturi patrimoniale şi în mod cu totul excepţional o
parte din drepturile personal nepatrimoniale.

8.2.2. Subiectele dreptului de autor

Legea noastră consacră principiul adevăratului creator al operei. Art. 3(1) din lege prevede că este autor, persoana fizică sau
persoanele fizice care au creat opera. Acest drept este legat de persoana autorului şi comportă atribute de ordin moral şi patrimonial.
Calitatea de autor aparţine doar persoanelor fizice, singurele care pot desfăşura o activitate de creaţie marcată profund de personalitatea
autorului şi care să constituie rezultatul firesc al forţei sale creatoare.
Doctrina distinge între subiectul originar care este autorul nemijlocit, creatorul operei şi subiectul derivat, persoana care a
dobândit, în virtutea anumitor împrejurări, unele prerogative ale dreptului de autor, prerogative care în mod normal aparţin autorului
originar. Sunt însă şi cazuri în care dreptul de autor aparţine altor persoane decât autorul. Astfel, art. 74 din lege investeşte cu drepturi
patrimoniale de autor angajatorul pentru care a fost realizat programul pentru calculator. În acest sens se dispune: în lipsa unei convenţii
contrare, drepturile patrimoniale de autor asupra programelor pentru calculator create de unul sau de mai mulţi angajaţi în exercitarea
atribuţiilor de serviciu sau după instrucţiunile celui care angajează, aparţin acestuia din urmă. Art. 70 alin.1 din lege reglementează
cesiunea prezumată a aceloraşi drepturi către producătorul operei audiovizuale dispunând în acest sens, că prin contractele încheiate
între autorii operei audiovizuale şi producător, în lipsa unei clauze contrare, se prezumă că aceştia, cu excepţia autorilor muzicii special
create, îi cedează producătorului drepturile exclusive privind utilizarea operei în ansamblul său, precum şi dreptul de a autoriza dublarea
şi subtitrarea, în schimbul unei remuneraţii echitabile. Un caz mai special îl reprezintă operele create în cadrul unui raport de muncă.
Actuala reglementare astfel cum a fost modificată consacră o soluţie orientată spre interesele autorului, stabilind în art.44 (1) că în lipsa
unei clauze contractuale contrare, pentru operele create în cadrul unui contract individual de muncă, drepturile patrimoniale aparţin
autorului operei create. În acest caz, autorul poate autoriza utilizarea operei de către terţi, numai cu consimţământul angajatorului şi cu
recompensarea acestuia pentru contribuţia la costurile creaţiei. Utilizarea operei de către angajator, în cadrul obiectului de activitate, nu
necesită autorizarea angajatului autor.
Dacă o asemenea clauză există, aceasta urmează să cuprindă termenul pentru care au fost cesionate drepturile patrimoniale de autor.
În absenţa precizării termenului, acesta este de trei ani de la data predării operei. La expirarea termenului, în lipsa unei clauze contrare,
angajatorul este îndreptăţit să îi pretindă autorului plata unei cote rezonabile din veniturile obţinute din utilizarea operei sale, pentru a
compensa costurile suportate de angajator pentru crearea operei de către angajat, în cadrul atribuţiilor de serviciu , art.44 (3), autorului
după expirarea termenului menţionat revenindu-i drepturile patrimoniale, art.44 (4). Legea dispune în continuare ca autorul unei opere
create în cadrul unui contract individual de muncă îşi păstrează dreptul exclusiv de utilizare a operei ca parte din ansamblul creaţiei sale
(art.44 alin. 3). Dispoziţia legală este conformă principiilor dreptului de autor din moment ce salariatul creează o operă fără a urma
indicaţiile angajatorului, manifestându-şi creativitatea şi având posibilitatea de a-şi promova liber opiniile sale. Soluţia contravine însă,
dispoziţiilor de drept al muncii în conformitate cu care cesiunea drepturilor patrimoniale justifică plata salariului.
Legea dispune că în lipsa unei convenţii contrare, titularul dreptului de autor asupra unei opere apărute într-o publicaţie periodică
îşi păstrează dreptul de a o utiliza sub orice formă, cu condiţia să nu prejudicieze publicaţia în care a apărut opera şi deasemenea ,
titularul dreptului de autor poate dispune liber de operă, dacă aceasta nu a fost publicată în termen de o lună de la data acceptării, în
cazul unui cotidian, sau în termen de 6 luni, în cazul altor publicaţii (art.45 (1) (2)).
8.2.3 Prezumţia calităţii de autor
Este consacrată de lege în art. 4 care dispune că se prezumă a fi autor, până la proba contrară, persoana sub numele căreia opera a
fost adusă pentru prima dată la cunoştinţa publică. Lipsa oricăror formalităţi, operele nefiind supuse nici unei înregistrări, care să
pretindă identificarea precisă a autorului, a determinat legiuitorul să aducă o serie de precizări suplimentare stabilind că în ipoteza în
care opera a fost adusă la cunoştinţa publică sub formă anonimă sau sub un pseudonim care nu permite identificarea autorului, dreptul
de autor se exercită de către persoana fizică sau juridică ce o face publică numai cu consimţământul autorului, atât timp cât acesta nu-şi
dezvăluie identitatea (art.4 (2)).
Prezumţia are caracter relativ şi poate fi combătută prin orice mijloc de probă, fiind vorba de stabilirea unor situaţii de fapt.
Calitatea de autor nu este condiţionată de o anume capacitate juridică şi nici de manifestarea valabilă a voinţei autorului întrucât
activitatea de creaţie nu este un act juridic.
8.2.4. Pluralitatea de autori
 Opera poate fi, destul de frecvent, rezultatul activităţii creatoare a mai multor persoane, caz în care suntem în prezenţa unei
pluralităţi de autori şi de subiecte ale dreptului de autor.
În această ipoteză legea reglementează două categorii de opere şi anume opera comună şi opera colectivă.
Opera comună este reglementată în art. 5 din lege care dispune că este o operă comună, opera creată de mai mulţi coautori, în
colaborare.
Opera comună este prin excelenţă o operă unitară ce se caracterizează printr-o pluralitate de subiecte ale dreptului de autor asupra
unui obiect unitar. În acest caz , dreptul de autor asupra operei comune aparţine coautorilor acesteia, între care unul poate fi autorul
principal. Obiectul unitar al operei comune poate fi divizibil în cazul în care contribuţia fiecărui autor poate fi determinată. În lipsa unei
convenţii contrare, coautorii nu pot utiliza opera decât de comun acord. Refuzul consimţământului din partea oricăruia dintre coautori
trebuie să fie temeinic justificat sau indivizibil în cazul în care contribuţiile autorilor nu sunt identificabile.
În ceea ce priveşte modul de repartizare a remuneraţiei cuvenite autorilor legea are în vedere un criteriu supletiv stabilind în art. 5
pct. 5 că în lipsa unei convenţii, remuneraţia se împarte proporţional cu părţile de contribuţie ale autorilor sau în mod egal, dacă acestea
nu se pot stabili. În cazul operei comune coautorii, urmărind un scop comun, sunt titularii dreptului de autor. Opera comună al cărui
obiect este indivizibil poate fi utilizată, în lipsa unei convenţii contrare de coautori de comun acord iar dacă contribuţia fiecărui coautor
este distinctă opera poate fi utilizată separat, cu condiţia să nu se prejudicieze exploatarea operei comune sau drepturile celorlalţi
coautori. Exemplul de operă comună este opera audiovizuală, legea stabilind în art. 66 că sunt autori ai operei audiovizuale în condiţiile
art.5 (care reglementează opera comună) regizorul sau realizatorul, autorul adaptării, autorul scenariului, autorul dialogului, autorul
muzicii special create pentru opera audiovizuală şi autorul grafic pentru operele de animaţie sau al secvenţelor de animaţie, când acestea
reprezintă o parte importantă a operei. În contractul dintre producătorul şi realizatorul operei părţile pot conveni să fie incluşi ca autori
ai operei audiovizuale şi alţi creatori care au contribuit substanţial la crearea acesteia (art.66 teza finală) Este evident că legiuitorul a
urmărit să excludă în mod expres calificarea operei audiovizuale ca fiind colectivă, ceea ce ar fi condus la soluţia ca dreptul de autor să
aparţină producătorului.
Opera colectivă - poate fi definită ca fiind acea operă creată la iniţiativa şi sub responsabilitatea unei persoane fizice sau juridice
contribuţiile personale ale coautorilor formând un tot, fără a fi posibil, dată fiind natura operei, să se atribuie un drept distinct vreunuia
dintre coautori, asupra ansamblului operei create (art.6). Opera colectivă este deci, o operă complexă din punct de vedere al obiectului
care reuneşte elemente de naturi diferite, ceea ce nu înseamnă că, în principiu, acesta este totdeauna divizibil. Deci, ne găsim în faţa
unei pluralităţi de obiecte căreia îi corespunde un singur subiect al dreptului de autor. Elementul esenţial de diferenţiere între opera
comună şi cea colectivă, ce constituie iniţiativa şi controlul persoanei fizice sau juridice, sub responsabilitatea şi sub numele căreia a
fost creată opera şi care imprimă o concepţie de ansamblu asupra acesteia. Fiecare autor execută o parte distinctă din ansamblul operei
comandată de un terţ, potrivit indicaţiilor acestuia.
Atât opera comună cât şi opera colectivă au totuşi şi un element comun şi anume, faptul că ambele au un scop unic, acela de a
elabora o operă caracterizată printr-o comunitate de inspiraţie şi unitatea de timp cât priveşte elaborarea acesteia, spre deosebire de
opera derivată, care presupune, cât priveşte elaborarea sa în raport de opera originară, o succesiune în timp.
Titularul dreptului de autor asupra unei opere colective este, în lipsa unei convenţii contrare, persoana fizică sau juridică, din
iniţiativa, sub responsabilitatea şi sub numele căreia a fost creată, cu consecinţa că drepturile patrimoniale asupra operei, în ansamblul
său, se exercită numai de titularul operei. Autorii contribuţiilor la opera colectivă au însă, dreptul de a exploata separat contribuţia lor cu
condiţia să nu prejudicieze opera colectivă, soluţie prevăzută în art.45 alin.1 în cazul operei apărută într-o publicaţie periodică şi care,
pentru identitate de raţiune vizează toate operele colective.
În ce priveşte exerciţiul drepturilor morale, acesta revine persoanei fizice sau juridice din iniţiativa căreia a fost creată opera fără să
se excludă posibilitatea ca autorul să se sesizeze, ori de câte ori au suferit un prejudiciu printr-o deformare brutală a contribuţiei lor.
Autorii contribuţiilor nu au însă, exerciţiul deplin al dreptului moral de a pretinde respectarea integrităţii operei şi de a se opune oricărei
modificări, întrucât natura operei colective presupune şi justifică o asamblare armonioasă a întregii opere care revine titularului
dreptului de autor fără a se prejudicia onoarea sau reputaţia autorilor contribuţiilor.

1.2. Subiectul dreptului de autor

Autorul unei opere de creaŃie intelectuală poate să fie persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera. În
conformitate cu art. 3, alin. 2 al Legii nr. 8 din 1996 în cazurile expres prevăzute de lege, pot beneficia de protecŃia
acordată autorului persoanele juridice si persoanele fizice altele decât autorul. Opera comună si opera colectivă este creată
de mai mulŃi coautori, în colaborare. În cazul operei comune, dreptul de autor asupra operei comune aparŃine coautorilor
acesteia, între care unul poate fi autorul principal, în condiŃiile prezentei legi (art. 5, alin. 2 din Legea nr. 8 din 1996). În
cazul operei colective, contribuŃiile personale ale coautorilor formează un tot, fără a fi posibil, dată fiind natura operei, să
se atribuie un drept distinct vreunuia dintre coautori asupra ansamblului operei create (art. 6, alin. 1 din Legea nr. 8 din
1996).