Sunteți pe pagina 1din 2

Eseu motivaţional

Mă numesc Paraschiv Yasmina Ana- Maria și doresc să urmez o carieră în domeniul


sociologiei. De oferta educaţională din cadrul Universității Bucureşti am aflat din diferite surse
precum, pagina web a Universităţii, Târgul de Oferte Educaţionale și rețelele de socializare. Cea
mai importantă sursă de informare despre această facultate a fost Săptămâna Porţilor Deschise.
Am ales Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Bucureşti,
deoarece consider că am o înclinaţie către disciplinele specifice sociologiei în care pot excela,
având în vedere participarea si implicarea in activitatea de formare din cadrul facultății.
Motivele care m-au determinat să urmez această specializare în cadrul acestei universităţi
sunt: renumele de prestigiu de care se bucura Universitatea din București printre specialiștii din
domeniul asistenței sociale, oportunitățile oferite în scopul realizării unui stagiu în universităţi
din Uniunea Europeană, de asemenea, importantă este echiparea cu informații și deprinderi
calitative specifice domeniului.
Consider ca fiind reprezentativă pentru personalitatea mea, o viitoare carieră de sociolog
deoarece în cadrul liceului absolvit, Liceul Teoretic C. A Rosetti din București, am avut rezultate
foarte bune la disciplinele de specialitate precum logică, psihologie și filozofie. Menționez faptul
că am obținut la disciplina logică, la Examenul National de Bacalaureat, nota 9,80.
● Din punct de vedere, al progresului educaţional am mari aşteptări ca viitoare studentă a
Universităţii București, deoarece actualii studenţi au dobândit în cea mai scurtă perioadă
noi informaţii care au un rol educațional deosebit, atât din punct de vedere
comportamental, cât şi din punct de vedere al cunoştinţelor asimilate. Sunt de părere că o
eventuală angajare pe perioada ultimilor ani de studiu poate reprezenta cheia mea către
un serviciu adecvat calităţilor profesionale pe care le pot descoperi prin practica realizată
ca angajat.
După terminarea studiilor universitare de licenţă doresc să continui studiile de master tot în
cadrul Universității Bucureşti.
De asemenea, aş dori să mă implic în activităţi extracurriculare organizate de cadrele
didactice sau de studenţi, dar în acelaşi timp, doresc să propun astfel de activităţi curriculare prin
care am putea împărtăși cunoştinţele noastre cu liceenii sau elevii din şcolile gimnaziale pentru
a-i încuraja să pună accent pe înțelegerea informaţiilor, și nu pe acumularea lor, fără o finalitate
coerentă.
Așadar, consider că fac cea mai bună alegere, dacă optez să particip la sesiunea de
admitere a Facultății de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității București.

S-ar putea să vă placă și