,,Enigma Otiliei’’

de G.Călinescu
-relația dintre două personaje-

Al doilea dintre cele patru romane scrise de G.Călinescu este un „roman de critic, în
care realismul, balzacianismul şi obiectivitatea au devenit program estetic" (Nicolae
Manolescu) şi un roman al iubirii adolescentine.
Întâmplările din roman sunt relatate la persoana a IlI-a. Viziunea „din spate”
presupune un narator obiectiv, detaşat, care nu se implică în faptele prezentate.
Prin temă, romanul este balzacian şi citadin. Frescă a burgheziei bucureştene de la
începutul secolului al XX-lea, prezentată în aspectele ei esenţiale, sub determinare social-
economică, imaginea societăţii constituie fundalul pe care se proiectează maturizarea
tânărului Felix Sima, care, înainte de a-şi face o carieră, trăieşte experienţa iubirii alături de
Otilia.
Conflictul romanului se bazează pe relaţiile dintre două familii înrudite, care
sugerează universul social prin tipurile umane realizate. O familie este a lui Costache
Giurgiuveanu, posesorul averii, şi Otilia Mărculescu, adolescentă orfană, fiica celei de-a doua
soţii decedate a bătrânului. Aici pătrunde Felix Sima, fiul surorii bătrânului, care vine la
Bucureşti pentru a studia Medicina şi locuieşte la tutorele său legal, moş Costache. Un alt
intrus este Leonida Pascalopol, prieten al bătrânului. A doua familie, vecină şi înrudită, care
aspiră la moştenirea averii bătrânului, este familia surorii acestuia, Aglae. Otilia Mărculescu
este personajul principal al romanului şi reprezintă misterul feminităţii adolescentine. Ea este
fiica adoptivă a lui moş Costache, dar are un statut incert din cauza avariţiei acestuia. Este
dificil de fixat o anumită trăsătură a Otiliei, fiindcă elementul care îi defineşte cel mai bine
personalitatea îl reprezintă misterul feminităţii. Ilustrative în acest sens devin nenumăratele
secvenţe din roman în care Otilia apare alături de Felix.
Una dintre aceste secvenţe este aceea din capitolul al VlII-lea, în care Felix îi
mărturiseşte Otiliei că o iubeşte, prin intermediul unei scrisori. Enigmatica Otilia este
portretizată atât prin modalităţi de caracterizare specifice romanului realist, cât şi prin tehnici
moderne precum comportamentismul care îi întreţine aura de mister. Intâiul portret fizic al
Otiliei este realizat din perspectiva lui Felix prin caracterizare directă(‚,Față măslinie , cu
nasul mic și ochii foarte albaștri, arăta și mai copilăroasă între multele bucle și gulerul de
dantelă’’). Alte trăsături ale Otiliei se desprind din caracterizarea indirectă, conturată cu
ajutorul faptelor, dialogurilor sau relaţiilor cu alte personaje: pentru moș Costache-fată
exuberantă ‚,admirabilă superioară’’, pentru Felix-femeie capricioasă,,un temperament de
artistă’’, pentru Aglae- ‚,o dezmățată, o stricată’’.
Ultima întâlnire dintre Felix şi Otilia, înaintea plecării ei din ţară împreună cu
Pascalopol, este esenţială pentru ilustrarea concepţiei diferite despre viaţă şi despre iubire a
celor doi tineri. Dacă Felix este intelectualul ambiţios, care nu suportă ideea de a nu realiza
nimic în viaţă şi pentru care femeia reprezintă un sprijin în carieră, Otilia este cocheta, care
crede că rostul femeii „este să placă, în afară de asta neputând exista fericire." Otilia concepe
iubirea în felul aventuros al artistului, cu dăruire şi libertate totale, în timp ce Felix are despre
dragoste păreri romantice, el fiind gata să aştepte oricât în virtutea promisiunii că, la un
moment dat, se va căsători cu Otilia. Contradicţiile Otiliei îl derutează pe Felix, un tânăr lipsit
de experienţa vieţii. Iniţial, el ezită între a crede bârfele din familia Tulea şi a-i păstra o
dragoste pură Otiliei, iar mai apoi când Otilia pleacă pe neaşteptate la Paris cu Pascalopol,
Felix are o scurtă aventură cu Georgeta, „fată faină"', „pupila" unui general, pe care i-o
prezintă Stanică. De altfel cele două femei, Otilia şi Georgeta, contribuie în egală măsură la
maturizarea lui Felix, reprezentând două ipostaze ale iubirii - spirituală şi fizică. Otilia
reprezintă pentru Felix o imagine a eternului feminin, iar pentru Pascalopol o enigmă.
Misterul personajului pare a se ascunde în replica părând de neînţeles la începutul romanului:
„Noi nu trăim decât patru-cinci ani".
Otilia reprezintă pentru Felix, mai degraba o imagine idealizată decât o femeie pe care
o iubește cu adevărat. Misterul personajului feminin este generat de trăsăturile contradictorii
ale cochetei cu temperament de artistă si susținut prin tehnicile moderne de portretizare.