Cum deosebim o semivocală de o vocală?

Unele dintre cele mai dificile exerciții de fonetică din școala generală mi se păreau cele
care implicau recunoașterea unor semivocale, de obicei din cadrul unor diftongi ori
triftongi ai unor cuvinte – cum sunt ele ocurente, de fapt. Până am cerut lămuriri în plus.
Acum, după ani, mi s-a cerut mie să clarific lucrurile în acest sens. Și dau explicațiile mai
departe:
Vocala este sunetul care se pronunță singur, fără ajutorul altui sunet, spre deosebire de
consoană, care e însoțită de un alt sunet (de î sau de e, de regulă). Are, așadar, un statut
independent. Semivocala, în schimb, este o vocală scurtă, care însoțește întotdeauna o
vocală (în diftongi sau în triftongi), fără a se putea rosti singură, și nu se poate prelungi.
Din cele 7 vocale ale limbii române, doar 4 (și anume: e, i, o, u) pot fi, după împrejurări,
vocale întregi sau semivocale și pot ridica probleme, așadar, în chestiunea de față. Dacă
sunetele e, i, o, u apar pe lângă consoane, ele sunt cu siguranță vocale și nu semivocale!
Sunetul e este semivocală înainte și după a și o: ea, deal, seară, vreo etc.
Sunetul i este semivocală înainte și după a, ă, â, e, î, o,
u: iată, ai, iepure, iei, vrei, piatră, îi, noi, ionatan, măi, mâine etc.
 
Sunetul o este semivocală înainte de a: oare, soare, floare etc.
 
Sunetul u este semivocală înainte şi după a, ă, â, e, î, precum şi după o: luat, aoleu!, rău, hău,
râu, îu!, eu, ou, au etc.

Cum depistăm o semivocală?

Despărțim cuvântul în silabe – ei, uite că despărțirea în silabe încă mai ajută la ceva!
Pronunțăm doar silaba care conține diftongul sau triftongul. Într-o asemenea etapă, toate
sunetele sunt considerate vocale. De aceea, se încearcă prelungirea (chiar ușor exagerată) a
primei vocale. Se procedează la fel cu a doua sau sau cu a treia „vocală” (în cazul unui
triftong). Bineînțeles, vocalele care permit prelungirea sunetului sunt… vocale. Vocala
care nu permite acest lucru este, de fapt, o semivocală.
Un alt lucru care ne este de folos în depistarea unei semivocale este faptul că vocalele sunt
plenisone, adică pot alcătui singure silabe,  iar vocalele a, ă, â/î   sunt întotdeauna purtătoare de
accent. Semivocalele se diferențiază funcțional de vocale prin faptul că nu pot primi accent și,
astfel, nu pot îndeplini rolul de centru silabic (nu pot alcătui singure silabe). Totodată, e bine
de știut că nu există silabe cu mai mult de o vocală.
Un alt fapt util care poate ajuta în depistarea unei semivocale este faptul că nu există
triftongi cu structura VSV (triftongii au doar structura SVS sau SSV), iar diftongii au doar
structurile SV și VS. Așadar, știind acest lucru, putem depista cu ușurință, prin despărțirea
în silabe, care este/sunt semivocala/semivocalele dintr-un  cuvânt.  Dar, mai ales, putem
învăța, mai ușor, regulile de despărțire în silabe.
Să luăm, de exemplu, cuvântul femeie. Acesta se desparte în silabe astfel: fe-me-ie, întrucât
silaba –meie nu este posibilă. Din acest grup de 3 vocale trebuie să depistăm semivocala.
Prelungim sunetele și observăm să se poate pronunța me(eee) și ie(eee)  și
NU mei(iii)e.  Așadar. semivocala este i.
Cum triftong cu structura VSV nu există în limba română, grupul eie din femeie nu este clar
triftong. Prin urmare, vorbim de un diftong în finalul cuvântului, cu structura SV ( femeie).
De aceea, despărțirea corectă în silabe este fe-me-ie. Se respectă astfel și regula de
despărțire în silabe potrivit căreia semivocala între două vocale trece la silaba următoare (ca
în ba-ie, po-ia-nă, a-gre-ea-ză). Desigur, în cazul acestui cuvânt, despărțirea în silabe se
realizează intuitiv, fără să fie nevoie de cunoașterea unor reguli precise. Însă însumând
toate aceste chestiuni teoretice ce țin de structura diftongilor și a triftongilor cu procedeul
despărțirii în silabe, e mult mai facil să depistăm semivocala.