Sunteți pe pagina 1din 1

Tertulian, a fost un scriitor creștin timpuriu, primul scriitor patristic

care a publicat în limba latină , motiv pentru care a fost numit


„pă rintele creștină tă ții apusene”și „fondatorul teologiei
vestice”Tertulian este primul autor care a folosit cuvâ ntul Trinitas ca
echivalent pentru grecescul τριά ς, pentru a desemna Sfâ nta Treime.
S-a nă scut la Cartagina, în Tunisul actual. Studiile primare le-a
efectuat în orașul natal sub îndrumarea unui literator (care îl învață
scrisul, cititul și aritmetica) apoi a unui grammaticus (care îl
formează ca gâ nditor autonom și tâ nă r intelectual prin
aprofundarea marilor poeți și scriitori) și, în fine, a unui retor
(că ruia îi revine sarcina de a-l învă ța arta elocvenței). S-a nă scut
într-o familie de pă gâ ni și s-a convertit la creștinism în jurul vâ rstei
de 30 de ani. De la începutul carierei literare a fost preocupat de
morală , iar rigorismul devine la el o normă de viață . A fost hirotonit
preot înainte de anul 200, deși era că să torit cu o creștină .
Între 203 și 207 se apropie tot mai mult de mișcarea profetică a
lui Montanus care, cu adepții să i, trezeau sufletele din letargia
morală prin reglementă ri ascetice precise. După ce a devenit preot
montanist la Cartagina, el se arată nemulțumit convocâ ndu-și
propriile adună ri de credincioși fideli numiți tertulianiști. Moare
între 240 și 250.
Conform tematicii, opera lui Tertullian se grupează în 4 categorii:

 apă rarea creștinismului


 lupta împotriva ereziilor
 cultivarea virtuților
 disciplina sacramentelor creștine

Cele mai importante opere sunt: ” (Că tre martiri), „Apologeticum” ,


„De spectaculis”, „De patientia”, „De cultu feminarum” (Despre
îmbră că minea femeilor), „Ad uxorem” (Că tre soție) .

S-ar putea să vă placă și