Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
5
Legea nr. 567/2001 pentru ratificarea Protocolului facultativ cu privire la implicarea copiilor în conflicte
armate, la Convenția privind drepturile copilului, semnat de România la 6 septembrie 2000
data primirii notificării de către Secretarul general al Națiunilor Unite. În
cazul în care la expirarea termenului de un an statul parte denunţător este
implicat într-un conflict armat, denunţarea nu îşi va produce efectul înaintea
încheierii conflictului armat.6
Consecinţele directe ale unui conflict armat presupun recrutarea
ilegală, violenţa sexuală, omorul, mutilările, separarea de familii,
tratamentul, detenţia ilegală sau dizabilitatea cauzată de război.
Consecinţele indirecte ale războiului presupun accesul redus la
serviciile de bază, creşterea sărăciei, malnutriţiei, bolile, stigmatizarea în
mediul familial şi comunitar (de exemplu, copilul asociat forţelor sau
grupurilor armate care revin în familie, ori fetele care au născut copii ca
urmare a cazurilor de viol).7
Într-un conflict armat internaţional copiii sunt protejaţi prin
garanţiile fundamentale referitoare la tratamentul persoanelor care nu
participă la ostilităţi, enunţate în articolul 3 comun celor patru Convenţii de
la Geneva I, II, III, IV din 1949, care prevede: ”În caz de conflict armat
neprezentând un caracter internaţional şi ivit pe teritoriul uneia dintre
Înaltele Părţi Contractante, fiecare dintre Părţile în conflict va trebui să
aplice cel puţin următoarele dispoziţii:
Persoanele care nu participă direct la ostilităţi, inclusiv membrii forţelor
armate putea să ofere serviciile sale Părţilor în conflict. Părţile în conflict se
vor strădui, pe de altă parte, să dispună
6
Protocolul facultativ cu privire la implicarea copiilor în conflicte armate la Convenția privind drepturile
copilului, art. 2, 3, 4, 6, 9, 11.
7
Zaharia Virginia, Protecția specială a copiilor în dreptul internațional umanitar, Chișinău, 2016, p. 47