7.7.15.

Mastitele la iapă

Incidenţa mastitelor la iapă este mai scăzută comparativ cu alte specii. Aceasta se
datorează mai multor factori şi anume: topografia şi mărimea glandei mamare (care face să fie
mai bine protejată decât la alte femele), perioada de lactaţie mult mai scurtă, nivelul producţiei
de lapte mult mai mic, condiţiile de zooigienă şi exploatare mai bune.

Formele clinice cele mai frecvent diagnosticate sunt cele acute – catarale - şi cronice –
mamita botriomicotică.

Mamita catarală acută la iapă este determinată de o floră polimicrobiană care poate fi
formată din stafilococi, streptococi sau diplococi.

Factorii favorizanţi sunt reprezentaţi de suptul incomplet, temperaturile foarte scăzute şi

unele traumatisme care se pot produce la acest nivel, ce se soldează în final cu retenţia laptelui.

Simptomatologia este locală şi generală. La nivelul glandei mamare se constată prezenţa

unui edem, creşterea temperaturii locale şi o sensibilitate crescută. Semnele generale se
caracterizează prin hipertermie, inapetenţă, dificultate în deplasare, în special la aluri rapide.
Secreţia lactată devine seroasă, cu prezenţa unor flocoane gălbui.

Evoluţia este de obicei scurtă, de câteva zile, după care fenomenele locale şi generale
dispar, dar se pot produce unele complicaţii locale. Datorită acestora mastita catarală se poate
transforma în mastită purulentă prin formarea de abcese şi apariţia ulterioară a fistulelor.

Prognosticul este rezervat sau grav pentru secreţia lactată, datorită complicaţiilor
purulente care se pot dezvolta. Abcesele se pot deschide spontan şi să formeze fistule prin care se
drenează un puroi cu o consistenţă crescută.

Tratamentul constă în administrarea generală de antibiotice şi sulfamide. Conduita

terapeutică generală este completată cu terapia locală de vidare a conţinutului inflamator, de
aseptizare a cartierului afectat şi muls repetat şi energic.

Mânzul va fi oprit de la supt. Pentru a favoriza procesele de resorbţie, se vor aplica

unguente cu ichtiol, acid salicilic, camfor sau iod.

Mamita cronică la iapă este produsă de Botryomices şi se caracterizează printr-o

inflamaţie de tip productiv.
 Calea de infecţie se relizează prin plăgile cutanate ale glandei mamare, agentul patogen
producând iniţial o mastită seroasă, care apoi se poate croniciza.

Simptomatologia. Datorită evoluţiei subacute sau cronice simptomatologia devine

evidentă în momentul în care procesele proliferative sunt vizibile. Glanda mamară apare dură,
neregulată, cu unele cordoane fibroase, fluctuente, care se transformă în abcese. După abcedarea
acestora, se instalează un proces de proliferare perifocal, iar glanda mamară se transformă într-o
masă cu aspect tumoral.

Diagnosticul se precizează pe baza semnelor locale, a examenului microscopic şi a

evoluţiei cronice.

Tratamentul este chirurgical şi constă în ablaţia glandei mamare şi administrarea de

antibiotice cu un spectru larg, pe cale generală.

7.7.16. Mastitele la carnivore

Inflamaţiile glandelor mamare la carnivore sunt destul de rare şi se pot produce pe cale
ascendentă, hematogenă sau limfatică.

Etiologie. Agenţii etiologici sunt reprezentaţi de stafilococi, streptococi sau diverşi

germeni Gram negativi. De obicei această formă de mastită apare în perioada puerperală, iar
agentul etiologic cel mai frecvent izolat este stafilococul (Morraillon R., 1997,Roşca P.,2004).

Simptomatologia. Evoluţia mastitelor la carnasiere este acută sau cronică. Evoluţia acută
se caracterizează prin hiperemia glandelor mamare, creşterea sensibilităţii locale, însoţite de
sindrom de febră, inapetenţă şi un sindrom enteric. Evoluţia clinică este de regulă spre gangrenă,
cu sfârşitul letal al femelei în 3-5 zile.

În cazul în care boala evoluează mai lent (forma cronică), apar unele abcese în glanda
mamară, zone de induraţie şi uneori formarea de fistule prin care se observă drenarea un puroi
maroniu ce conţine ţesuturi necrozate. În jurul focarelor purulente apar reacţii proliferative, ce
dau glandei mamare un aspect tumoral.

Prognosticul este rezervat în cazurile de cronicizare şi grav în formele acute, însoţite de

semne generale grave.

Diagnosticul se stabileşte prin examen clinic şi bacteriologic.

 Tratamentul se efectuează cu antibiotice şi sulfamide pe cale generală. Pe glanda mamară
afectată se pot aplica unguente ce conţin antibiotice şi antiinflamatoare. În cazul formelor acute
se recomandă terapia de rehidratare (ser glucozat, calciu şi vitaminoterapie). Tratamentul
chirurgical constă în deschiderea abceselor şi dacă este necesar ablaţia glandei mamare
(Voicescu, S., Seiciu, Fl., 1992).

7.7.17. Profilaxia mastitelor

Datorită pagubelor economice mari pe care le produc mastitele, prin pierderile unor
cantităţi mari de lapte, prin reformarea timpurie a unor femele de mare valoare genetică, se
impune aplicarea unor măsuri permanente şi obligatorii de profilaxie a mastitelor. În acest sens
se v-a efectua în primul rând exluderea factorilor favorizanţi. În acest scop se vor îmbunătăţi
condiţiile de zooigienă, sanitar veterinare, de alimentaţie şi exploatare a femelelor.
În primul rând trebuie respectate regulile de igienă a
mulsului (spălarea glandei mamare înainte de muls cu apă caldă, ştergerea apoi cu un prosop
curat, efectuarea unui masaj pregătitor al glandei mamare şi mulgerea primelor jeturi de lapte
separat).

Un alt aspect foarte important este dezinfecţia periodică a aparatelor de muls cu substanţe
dezinfectante şi reglarea acestora privind vacumul şi numărul de pulsaţii pe minut.

Alimentaţia vacilor trebuie să fie cât mai echilibrată, raţia să conţină toţi principii
nutritivi şi să fie diferenţiată în funcţie de producţiile de lapte şi de starea fiziologică.

Una din principalele cauze favorizante care produc apariţia mastitelor este mulsul
incomplet şi incorect efectuat. În multe cazuri mastita clinică se declanşează după parturiţie, la
vacile cu producţii mari de lapte şi la care înţărcarea nu s-a făcut corect sau nu s-a respectat
perioada de repaus mamar (60 de zile).

Profilaxia urmăreşte ca înţărcarea vacilor să se facă treptat, sub supravegherea

specialistului. După efectuarea ultimului muls la înţărcare, se recomandă introducerea în glanda
mamară prin canalul papilar a unguentelor pentru prevenirea apariţiei mastitelor la viitoarea
lactaţie. În acest scop se pot utilize produse ca: Ilcocicline dry cow, Mastiguard, Orbenin long
action, Nafpezal D.C., Cepravin Dry Cow. După inoculare, se practică un masaj de jos în sus
pentru difuzarea medicamentului cât mai profund în parenchimul mamar. Eliminarea
ungventului se face în termen de 30 de zile, motiv pentru care tratamentul se va repeta în cazul în
care perioada de înţărcare depăşeşte această limită.

O deosebită importanţă trebuie acordată depistării şi tratării mastitelor subclinice. În acest

sens se recomandă ca tratamentul mastitelor subclinice în perioada de lactaţie să se aplice în
cazul efectivelor de vaci cu producţii mari de lapte şi cu un potenţial biologic ridicat. Efectuarea
acestui tratament limitează pierderile economice datorate apariţiei mastitelor clinice, prin
scăderea producţiei de lapte pe toată perioada lactaţiei sau reformarea femelelor (Berry, R.A.,
1994).

În tratamentul mastitelor subclinice se pot aplica trei metode: un tratament acoperit (se
vor trata toate cartierele mamare la toate vacile); un tratament selectiv al vacilor (se tratează
toate compartimentele la vacile care au unul sau mai multe cartiere afectate); tratament selectiv
al compartimentelor afectate (se tratează doar cartierele bolnave). După unii autori se pare că cel
mai eficace a fost tratamentul selectiv al vacilor (Miltenburg, D.Y., şi col. 1996).

Pentru a reduce frecvenţa mastitelor subclinice şi a le ţine sub control, specialiştii

recomandă aplicarea următorului program: imersia mameloanelor în soluţii dezinfectante după
efectuarea mulsului, tratamentul total al glandei mamare în perioada înţărcării, funcţionarea
corectă şi dezinfecţia aparaturii de muls, reformarea vacilor şi diagnosticarea precoce şi tratarea
cazurilor clinice.