Schizofrenia

Caracteristici clinice.

Schizofrenia este considerată o tulburare a neurodezvoltării, caracterizată

printr-o afectare a gândirii, afectivităţii şi relaţiilor sociale. Apariţia ei la copii este
rară, dar incidenţa ei creşte după pubertate.
Schizofrenia diagnosticată la copil sau la adolescent are aceeaşi definiţie
DSM ca la adult. Se caracterizeaza prin prezenta simptomelor pozitive şi
negative.
Simptomele pozitive constau în: halucinaţii, delir sau comportament şi
gândire bizară şi dezorganizată. Simptomele negative constau în sărăcimea
vorbirii, a conţinutului gândirii, apatie, abulie şi siderarea afectului. Prezenţei
acestor simptome i se asociază o deteriorare importantă a funcţionării sociale.
Pentru a putea vorbi de Schizofrenie infantilă este necesar ca aceste
tulburări să apară după o perioadă de dezvoltare normală sau aparent normală
(ZEITLIN,1986), altfel este vorba despre o Tulburare pervazivă de dezvoltare,
care are o evoluţie particulară spre Schizofrenie (PETTY et al, 1984).
Mulţi dintre copiii care dezvoltă înainte de pubertate simptome pozitive şi
negative au avut un istoric de alte tulburări de dezvoltare precum tulburări motorii
şi de coordonare, hipotonie musculară, dificultăţi în procesarea informaţiei, deficit
de atenţie, labilitate emoţtională, dificultăţi de relaţionare socială (ASARNOW et
al,1995; NEUCHTERLEIN, 1986).
În ultimii ani a devenit uzuală terminologia Schizofrenie cu debut foarte
precoce (SDFP), sub 13 ani şi Schizofrenia precoce (SDP) înainte de 18 ani
Schizofrenia este - conform DSM IV TR - o tulburare care durează cel puţin 6
luni şi include cel puţin o lună de simptome ale fazei active (adică, două sau mai
multe dintre următoarele: idei delirante, halucinaţii, limbaj dezorganizat,
comportament catatonic sau flagrant dezorganizat, simptome negative). Tipurile
de schizofrenie sunt conform acestei clasificări: paranoidă, dezorganizată,
catatonică, nediferenţiată şi reziduală:
– Tipul paranoid – este caracterizat prin delir şi halucinaţii
– Tipul dezorganizat – cu dezorganizare ideoverbală şi de
comportament şi simptome negative (afect plat sau inadecvat)
– Tipul catatonic – cu negativism verbal şi alimentar, rigiditate şi
posturare specifică
– Tipul nediferenţiat – cu marcate deliruri, halucinaţii, incoerenţă,
comportament intens dezorganizat
– Tipul rezidual – absenţa delirurilor şi halucinaţiilor marcate; două
sau mai multe simptome reziduale (tocire emoţională, retragere socială).

Criterii de diagnostic DSM

Pentru diagnosticul pozitiv de schizofrenie, conform DSM IV sunt necesare:

A. simptome psihotice caracteristice - pe o perioadă de cel puţin o lună trebuie
să fie prezente: halucinaţii, stări delirante, vorbire dezorganizată, comportament
bizar sau catatonic şi / sau simptome negative;
B. disfuncţie socială/ocupaţională - pe o perioadă de timp semnificativă, de la
debutul bolii este afectată activitatea şcolară, cu insuficientă capacitate de
achiziţionare a cunoştinţelor adecvate vârstei. Relaţiile cu ceilalţi copii pot fi
modificate.
C. durata tulburării - trebuie să fie prezentă pe o perioadă de cel puţin 6 luni.
Aceasta include faza activă, de simptome pozitive şi/sau negative - cu sau fără
fază prodromală - şi cea reziduală. Faza prodromală este cea relatată de familie
şi care uneori nu este destul de gravă pentru a atrage atenţia acesteia.
Modificările comportamentale şi afective, fireşti la pubertate sau adolescenţă,
care, uneori, par chiar explicate de evenimentele de viaţă ale copilului, pot trece
neobservate de familie. În această fază prodromală copiii pot prezenta
comportament bizar, uneori dezinhibat, cu un grad crescut de agitaţie
psihomotrie sau afectivitate inadecvată, gândire dezorganizată (manifestari de tip
tangenţialitate şi circumstanţialitate), credinţe sau percepţii bizare - uneori
adolescentul aderă chiar la grupări de orientare şi concepţii diferite de cele ale
familiei din care face parte.
D. excluderea tulburărilor schizo-afective şi de dispoziţie este un criteriu
important menţionat de DSM IV - dar acest diagnostic diferenţial este dificil de
făcut la copil şi adolescent. Primul episod psihotic prezintă de multe ori o mixtură
de simptomatologie halucinatorie, delirantă şi exaltare afectivă, care împiedică
formularea diagnosticului. Acest criteriu va fi evaluat sistematic pentru că, în
timp, se va putea face diferentierea celor doua tulburari.
E. criteriul de excludere a abuzului de substanţe sau altor boli medicale - este
important la copil şi adolescent, fiind deja ştiut că în această perioadă încep
primele experienţe de folosire a drogurilor. Unii dintre pacienţi sunt la prima
utilizare, iar efectele pot fi uneori exagerate.
se va analiza cu rigurozitate posibila legatură cu Tulburările pervazive de
dezvoltare. Chiar dacă există antecedente de comportament autist sau de altă
manifestare de tip Tulburare pervazivă de dezvoltare, existenţa delirului şi a
halucinaţiilor pe o perioadă de timp mai mare de o lună obligă la formularea
diagnosticului de Schizofrenie.