Mic îndreptar morfosintactic, ortografic și de punctuație

I. Rolul utilizării cratimei

Atunci când ni se cere să explicităm rolul cratimei într-o construcție lexicală,
morfologică sau sintactică, trebuie să avem în vedere următoarele situații:

1) Din punct de vedere fonetic:

- elidarea unui sunet la început de cuvânt: ”rimă-mbrățișată”, ”lucru-nceput”,
”carte-nchisă” etc.;
- elidarea, dispariția, suprimarea unui sunet la sfârșit de cuvânt. ”printr-o”, ”dintr-
o”, ”într-o” etc.;
- evitarea hiatului: ”fereastră-ntredeschisă”, ”speranță-mplinită”, ”față-ntristată”
etc.;
- transformarea unui hiat în diftong: ”de-abia”, ”de-acolo”, ”de-alaltăieri”etc.
- evitarea unui diftong: ”clar-această zi” (clară această zi), ”duioas-aducere-aminte”
(duioasă aducere-aminte) etc.;
- evitarea unui triftong: ”vorbea-ntre dinți” (vorbea între dinți), ”spunea-ntr-o
doară” (spunea într-o doară) etc.;

2) Din punct de vedere morfologic:

- marchează rostirea împreună, în aceeași silabă, a două cuvinte (părți de vorbire)
diferite (se poate specifica valoarea lor morfologică):”speranțe-nșelătoare”: cratima
marchează rostirea în aceeași silabă a două părți de vorbire diferite: substantivul
comun, simplu ”speranțe” și adjectivul propriu-zis ”(î)nșelătoare; ”spunându-mi-
se”: cratima marchează rostirea împreună a trei cuvinte diferite: verbul la gerunziu
”spunând(u)”, pronumele personal ”mi” (caz D, formă neaccentuată), pronumele
reflexiv propriu-zis ”se” (caz Ac., formă neaccentuată);

3) Din punct de vedere prozodic, folosirea cratimei are ca efect:

- micșorarea numărului de silabe: ””Turmele-l urc, stele le scapără-n cale” (12
silabe în loc de 14 silabe) și deci păstrarea constantă a măsurii versurilor;
- menținerea ritmului: ”Parc-ascult și parc-aștept” (UU_ UUU_) (anapest, peon 4);
- păstrarea rimei: ”Aproape de speranța-mi/Se scurge tainic viața-mi” – rimă
feminină (se termină fiecare vers într-o vocală), perfectă (ultima silabă coincide
perfect);
- conservarea structurii (strofice) a poeziei;

4) Din punct de vedere stilistic:

- obținerea unor figuri de stil sonore:
- aliterația: ”Speranța-nvie primăvara/În fiecare vis când vine seara...”(se repetă
consoanele ”v”, ”r” și ”n”); este și asonanță, se repetă vocala accentuată ”a”;
- asonanța: ”Cuvânt-aproape de un dulce gând (...)” (este accentuată vocala ”â” );
este și aliterație, se repetă consoana ”n”, ”p” și ”d”; prin realizarea figurilor de stil
sonore se obține muzicalitatea versurilor sau rima interioară;

N.B. Elementele de prozodie se pot încadra în categoria mai largă a stilului.

II. Cratima (”-”) este un semn ortografic și de punctuație, în anumite situații:

Natalia Gălățan
Mic îndreptar morfosintactic, ortografic și de punctuație

1) Semn ortografic între două părți de vorbire diferite: ”Dulce-această veste”

(leagă două părți de vorbire diferite);
2) Semn ortografic în interiorul aceleiași părți de vorbire:”Ieri-
alaltăieri”,”După-amiază”, ”nord-vest”, ”bun-gust”, ”Maria-Elena”,”roșu-
albăstrui”,”aproape-departe”, ”târâș-grăpiș”(leagă termenii unui adevrb de
timp compus, substantiv comun sau propriu compus, ai unui adjectiv compus,
ai unui adverb de loc sau de mod compus etc.);
3) Semn ortografic într-o locuțiune: ”dintr-odată” (cratima marchează rostirea
împreună, în aceeași silabă, a două părți de vorbire diferite: prepoziția simplă
”dintr(e)” și adverbul de timp ”odată”, partea de vorbire obținută fiind o
locuțiune adverbială de mod; ”într-adins”, ”de-a berbeleacul”, ”de-a dura”,
”de-a v-ați ascunselea”, aduceri-aminte , ”ucigă-l toaca”, ”ducă-se pe pustii”
etc. (locuțiuni adverbiale, verbale, substantivale etc.);
4) Semn ortografic într-o expresie: ”și-au dat arama pe față”; ”s-au dat de
ceasul morții”, ”în cel de-al doisprezecelea ceas” etc.
5) Semn de ortografie între două numerale cardinale, două substantive, două
adverbe, două adjective etc. : ”anii ’80 -’90”, ”viitor-trecut”, ”nord-
vest”,”bine-rău”, ”repede-încet”, ”devreme-târziu”,”bun-rău” ”frumos-
urât”, ”prost-deștept”, ”bogat-sărac” etc;
6) Leagă un numeral ordinal de particula morfologică ”a” (morfem): a XII-a F;
a IXL-a (a patruzecea), a CIX-a (a o sută noua), a DXIX-a (a cinci sute
nousprezecea) etc.;
7) Semn de ortografie ”-ntr-această primăvară” (ține locul unui apostrof; în
poezie).
8) Când este semn de punctuație, cratima se numește linie de dialog sau linie de
pauză.
9) Linie de dialog: ” – Ionel, Ionel, vin’ la mama!...”
10)Linie de pauză: înaintea unei explicații: ”Identificarea – adică găsirea în text –
a unor construcții pleonastice”; înaintea unei enumerații: Toate formele de
relief – munții, dealurile, câmpiile, șesurile, pot fi găsite în țara noastră” etc.
11)N.B. Când este linie de dialog sau linie de pauză are o formă ușor diferită: ” –
”. De fapt, cratima, linia de dialog și linia de pauză sunt trei lucruri diferite.

Natalia Gălățan