Descopera conceptul ECO-BORDEI

Conceptul “Eco-Bordei” defineste un nou tip de locuinta, accesibila pentru

majoritatea populatiei si prietenoasa cu mediul in acelasi timp. Obiectivele economice
asociate acestui concept sunt:
- pretul de cost pentru o locuinta “la cheie” sa nu depaseasca 250 Eur/mp;
- cheltuielile totale cu energia sa nu depaseasca 1500 lei/an;

Cu alte cuvinte, constructia trebuie sa fie atat ieftina la constructie, cat si eficienta din
punct de vedere energetic in exploatare pentru costuri minimale de intretinere.
Pentru a atinge aceste tinte, a fost nevoie de o gandire laterala, care sa considere pe
de-o parte tehnologiile de ultima ora la nivel mondial, dar si practicile traditionale
milenare, cu toate avantajele lor ce le-au facut sa dainuie in timp. De aici, acronimul
“Eco-Bordei”.

Totul a inceput in 2009, cand arh. George Stanciu (tatal meu) cauta modalitati de
modelare a terenului de ses pentru realizarea unui teren de golf langa Timisoara. Una
din provocari era crearea de coline, mici delusoare, care sa serveasca la amenajarea
terenului. Atunci a venit din partea mea provocarea: de ce sa mutam atata pamant
dintr-o parte in alta? De ce sa nu facem locuinte dedesubt? O saptamana mai tarziu, in
a doua zi de Craciun, tatal meu imi spune: “Nu am dormit de trei nopti, hai sa iti arat
casa”. Proiectase intr-adevar o constructie prevazuta cu coaste curbe din lemn in
partea superioara, care servea perfect atat modelarii terenului, cat si functiunii de
locuire. E incredibil cum dupa mai mult de 3000 de proiecte realizate in viata sa
profesionala a regasit asa o pasiune, care sa ii faca nopti albe.

Dar costurile?? Sigur ca exista multiple metode constructive care sa sustina terenul
deasupra casei – inclusiv utilaje de pana la o tona care tund suprafete mari de iarba –
dar pentru a fi realisti din punct de vedere al costurilor, trebuia gasita urmatoarea
solutie. In mod normal, pentru realizarea unei case, se achizitioneaza un teren, dupa
care se achizitioneaza si se aduc materialele de constructie. Dar daca deja am
achizitionat “pamantul”, de ce sa nu il folosim? Practic, ne-am propus realizarea
elementelor de constructie din pamantul existent la fata locului, iar pentru partea de
rezistenta a invelitoarei, grinzile curbe de lemn urmau sa se decupeze tot la fata
locului din dulapi bruti, intretesuti si apoi se fixati pe peretii de pamant cu cozi de
matura. Mentinand entuziasmul, solutiile tehnice au continuat sa apara pe masura ce
intram in detaliu.

Dar calitatea?? Odata cu concretizarea conceptului, era clar ca trebuie atrasa expertiza
pentru reglementarea si certificarea multora dintre propunerile tehnice facute. Astfel,
au fost abordati experti in domeniile: meteriale de constructii, structuri de rezistenta,
materiale termoizolatoare si hidroizolatoare, instalatii termice, electrice si de
ventilatie. Rand pe rand, primeam raspunsul “e interesant, dar nu se poate...”, urmat
invariabil, probabil datorita entuziasmului transmis si pe care toti cercetatorii il cauta,
de: “lasati-ma sa ma documentez un timp si revin”. Rand pe rand, expertii realizau ca
pot aduce in proiect cel putin un element de noutate, specific propriei expertize, care
sa le confirme ca proiectul poate fi si al lor.

Cu alte cuvinte, s-a nascut procesul de inovare colaborativa: conceptul nu apartie unei
singure persoane sau entitati, ci tuturor celor care se implica in cercetare-dezvoltare.
In mod cert, fiecare interventie este cruciala pentru transpunerea in realitate a
conceptului. Nu poti realiza o masina daca nu recunosti valoarea inventiei rotii. Am
fost surprinsi sa descoperim ca pe masura ce echipa de proiect devenea mai
numeroasa, identitatea proiectului Eco-Bordei devenea din ce in ce mai clara, iar
argumentele tehnice tot mai solide.

A devenit evident faptul ca pentru a elabora componenta de calitate, punerea in opera

trebuia mutata din zona artei, unde fiecare actiune poarta amprenta mestesugarului si
nu seamana cu urmatoarea, catre zona industriala, a produsului de serie. Asa s-a ajuns
la dezvoltarea tehnologiei de pamant turnat (precum betonul), cu propriile calificari,
normative, echipamente si meserii.

Nu poate fi supraestimat aportul tuturor celor implicati, cu precadere cel al dl-ui Prof.
Marin Marin, cu cei peste 50 de ani de experienta remarcabila in domeniul structurilor
de rezistenta si cu apetit etern pentru noi provocari, sau cel al dl-ui Aruelian Gruin,
directorul institutului URBAN-INCERC Timisoara, care a dat dovada de mare
creativitate si consecventa in cercetare pentru a crea materiale si metode de punere in
opera care sa corespunda necesitatilor structurale.

Cu alte cuvinte, efectul de sinergie s-a simtit din plin. Sedintele de proiect erau
adevarate documentare stiintifice, in care expertii propuneau cele mai neobisnuite
solutii pentru fiecare etapa. Mai mult, incitati de provocarile proiectului, participantii
si-au asumat obiective indraznete in nume propriu, cu care aveau sa se mandreasca la
urmatoarea sedinta in timp ce isi prezentau rezultatele. Pe masura ce dorinta de
initiativa a fost asumata de catre fiecare participant, leaderul de proiect s-a concentrat
din ce in ce mai mult pe concretizarea viziunii de ansamblu a conceptului, iar eu, ca
manager de proiect, m-am axat pe dezvoltarea unui model sustenabil de afaceri.

Poate cel mai important aspect ce a caracterizat intregul demers este aplicarea
sistemului de inovare deschisa (“open innovation”). Acest sistem este adoptat din ce
in ce mai mult in lume si pe buna dreptate! Intre avantajele concrete resimtite din plin
in experienta noastra, mentionez:

- Evitarea cheltuielilor cu protectia drepturilor de proprietate intelectuala:

inovarea deschisa se bazeaza pe modele de afaceri sustenabile si nu pe
valorificarea brevetelor de inventie.
-
Practic, avantajul concurential durabil urmarit in acest concept este de natura
creativitatii permanente, a competentelor si abilitatilor specifice echipei de proiect.
Sigur, produsul final se poate copia si va fi copiat, dar asta nu inseamna concurenta, ci
doar confirmarea platformei conceptuale. Cine vrea sa isi cumpere un iPhone, o va
face, indiferent de replicile si variatiile disponibile pe piata. In final, dorinta noastra
este sa experimentam in permanenta si sa traim fericirea aducerii in existenta a unor
noi idei, nu sa ne asezam confortabil pe o hartie, fie ea si emisa de un oficiu de stat
pentru inventii si marci. Inovarea continua inseamna in viziunea mea ca pana apare
altcineva pe piata cu un produs similar, ceea ce inseamna ca a deslusit munca colosala
a unui numar permanent variabil de specialisti, noi prezentam deja cu mare fast
versiunea 1.1. sau chiar 2.0.
 - Crowd sourcing: cunoasterea aferenta conceptului Eco-Bordei este
raspandita intr-o comunitate destul de larga. Oricine este liber sa isi asume
un obiectiv punctual in cadrul acestui demers sau sa porneasca un demers
conex, creand astfel noi colaborari si relevand noi oportunitati de piata.
Fiecare expert isi gaseste astfel in mod natural pozitia, dupa necesitate, intr-o
structura colaborativa in continua schimbare.

Va puteti imagina ca integrarea unei asemenea baze de cunoastere intr-un produs

concret nu e lucru usor. Practic, valorificarea inovarii este doar o alta provocare din
intreg. Integratorul este doar un alt partener, care insa are una din cele mai dificile
misiuni: sa asculte pe toata lumea si sa asimileze intreaga informatie pentru a
implementa mai apoi un model de afaceri. Sigur ca in final, integratorul controleaza
crearea efectiva de valoare adaugata in economie, deci am fi inclinati sa credem ca el
are painea si cutitul. Realitatea spune insa altceva: integratorul este un partener care
poate fi acceptat de comunitatea inovatoare, sau nu, in functie de relatiile ce si le
stabileste cu membrii comunitatii. In cazul nostru, in lipsa unei alte solutii evidente, a
fost creat un Start-up inovativ, care si-a stabilit ca misiune integrarea cunoasterii si
valorificarea inovatiei, iar ca metoda, onorarea (recunoasterea) interdependentei
fructuase dintre cercetatori (pe scurt: toti cei ce creaza noutate aplicabila) si entitatea
ce valorifica inovarea.

Ma gasesc pe lista asociatilor acestui start-up inovativ in primul rand pentru a garanta
valorile morale asumate de noua firma in modelul de afaceri si implicit pentru a
asigura transferul permanent de informatii, vazut de noi ca sangele afacerii. In al
doilea rand, mi-am asumat responsabilitatea de valorificare a inovarii – cu toate
eforturile si riscurile antreprenoriale asociate – si de a asigura recompensarea
membrilor echipei/comunitatii inovatoare in mod echitabil.

- Evitarea situatiilor de “buy-out” (achizitie si excludere): nu sunt rare

situatiile in care un inventator a fost exclus din compania ce valorifica
propria inventie.

Cu siguranta drepturile de proprietate intelectuala pot fi disputate, atacate in instanta

si pierdute. Totul depinde de cine are mai multe resurse pentru a-si plati avocatii. In
inovarea deschisa insa, nu exista drepturi, exista doar cunoastere, competente, abilitati
si mai ales creativitate, distribuite intr-o masa mare si adesea amorfa de actori. Astfel,
intentia unui actor de a-si atribui inechitabil intreaga valoare a inovatiei poate
functiona in cel mai bun caz punctual, urmand ca acesta sa fie exclus din comunitate
in mod tacit, iar procesul de inovare continua trece pe langa el. Comunitatea isi va
gasi in mod spontan un alt integrator, care va beneficia de intregul sprijin si de
intregul potential al retelei, nefiind nevoie de un an de zile pentru a depasi fostul
partenerul ingrat si de a-l lasa cu o tehnologie depasita (obsolete). De ce spun asta cu
atata siguranta? Datorita costurilor de tranzactie: un spin-off care taie relatiile cu
comunitatea din care s-a desprins nu poate concura prin cercetari proprii cu rezultatele
viitoare ale acelei comunitati. Si nu pentru ca nu isi poate permite investitii in
echipamente supra-specializate si resurse umane de inalta calificare, ci doar pentru ca
din punct de vedere economic nu face sens.

- Distribuirea riscurilor asociate inovarii si cresterea suportabilitatii

demersului de inovare.
Nu avem in acest demers o singura entitate responsabila cu managementul si
provizionarea tuturor riscurilor (tehnologice, financiare, de piata etc.). Miza este
impartasita de intreg colectivul, iar fiecare expert isi asuma controlul riscurilor
specifice, dupa competente si abilitati. Practic, daca un obstacol se dovedeste
insurmontabil, solutia e simpla: mai cauta un partener! Prin impartasirea mizei
asociate valorificarii inovatiei, fiecare parteneri isi asuma spontan gasirea de solutii
pentru probleme pe care inca nici nu ni le-am pus. Din experienta noastra, putem
spune ca nivelul de creativitate si responsabilitate a atins cele mai inalte cote, in mod
spontan, prin simpla aderare la un concept unitar. Ceea ce este cel mai surprinzator,
este ca tipurile de miza sunt foarte variate: un cercetator poate cauta doar sa publice o
lucrare de importanta majora pentru cariera sa, lucrare care ii poate defini parcursul
profesional si chiar confirma propriile convingeri si valori fundamentale... nicidecum
sa iti fure afacerea! Ce sa faca cu ea, cand visurile sale sunt in alta parte? Cu alte
cuvinte, fiecare partener cauta sa isi atinga propriile obiective, adesea foarte diferite
de ale celorlalti, iar in acea cautare aduce un plus intregii comunitati deschise.

- Schimbarea paradigmei de inovare: modelul invechit al inovarii inchise, ce

functioneaza dupa sintagma “nu dezvalui pentru ca mi se fura ideea”, este
inlocuit cu modelul inovarii deschise, relevat de sintagma “am o idee si caut
parteneri pentru transpunerea in realitate”.
Exista multe cazuri in care un inventator isi breveteaza inventia, primeste nenumarate
premii, medalii si diplome la saloanele internationale de cercetare, dar nu ajunge
niciodata in piata. Sigur ca exista multiple explicatii, dar cred ca cel mai des intalnit
este cel legat de pastratea secretului, alimentat de teama de excludere. Practic,
inovarea deschisa a aparut in mod natural tocmai pentru a face inovarea posibila prin
aplicarea cercetarii in parteneriat. Intr-un astfel de sistem, elementul de noutate
(ideea) este raspandit cat mai larg in speranta gasirii unui partener care sa doreasca sa
il aplice in economie, asumandu-si toate eforturile si riscurile antreprenoriale asociate.

In cazul nostru, ideile curajoase au fost impartasite in sedintele de proiect fara retineri
– brainstorming in adevaratul sens al cuvantului, deoarece generatorii acestora nu
ofereau o solutie particulara si punctuala, ci garantia profesionala a unui demers
nedeterminat in timp. Creativitatea a fost astfel nestavilita de temeri si frustrari, ci
dimpotriva, a fost alimentata de bucuria de a impartasi, de afirmare si recunoastere
reciproca. Pot sa spun, desi din prisma unei experiente relativ scurte in domeniul
facilitarii inovarii, ca sunt rare momentele in care poti simti un asemenea nivel de
bucurie si entuziasm, precum cel resimtit in acest demers.

Recomand tuturor experimentarea inovarii deschise, macar odata, pentru ca atat

individul (prin experienta traita), cat si comunitatea in sensul larg (prin valoarea
primita) au enorm de castigat din acest act de curaj.

Imi voi permite sa inchei prin a enunta cateva din principiile ce au stat la baza
generarii si evolutiei acestui proiect:
1. Succesul nu are parametri exacti – se dovedeste adesea ca stabilirea unui obiectiv
clar si a unor proceduri precise limiteaza fantastic orice demers. O persoana foarte
focalizata se autoexclude de pe lista celor “norocosi”, care se bucura de cat mai multe
din oportunitatile aparute pe parcurs.
2. Calea conteaza – a face cu pasiune ceea ce este considerat moral, demn si corect
ofera mult mai multe satisfactii decat urmarirea cu inversunare a unui obiectiv anume.
Pasiunea confirma calea, aici cu sensul de insasi existenta. Adesea, nefiind un scop in
sine, banii nu intarzie sa apara, pentru ca pasiunea intotdeauna genereaza valoare.
Totodata, demersul este usor de comunicat, iar sprijinul din partea comunitatii este
mai probabil sa apara, in special atunci cand nu te astepti.
3. WIN – WIN – WIN, repetat oridecate ori este nevoie, pentru ca este cheia
sustenabilitatii.