Algebră Liniară - Seminar nr.

RECAPITULARE (Matrice, determinanţi, sisteme liniare)

SPAŢII VECTORIALE

1 RECAPITULARE
Problema 1 Decideţi dacă matricea
 
1 0 2
A= 0 1 1
−1 1 0

este inversabilă şi ı̂n caz afirmativ, calculaţi inversa acesteia.

Rezolvare
Deoarece  
 1 0 2 
 
det A =  0 1 1  = · · · = 1 6= 0,

 −1 1 0 

rezultă că matricea A este inversabilă, deci ∃A−1 = 1

det A · A∗ , unde A∗ este
adjuncta matricei A.
Pentru a determina A∗ avem nevoie de
 
1 0 −1
At = 0 1 1
2 1 0

şi de complemenţii algebrici

     
1+1  1 1  1+2  0 1  1+3  0 1 
   
A11 = (−1) · = −1, A12 = (−1) · = 2, A13 = (−1) · = −2,
1 0  2 0  2 1 
     
2+1
 0 −1  2+2  1 −1 
  2+3 
 1 0 
A21 = (−1) · = −1, A22 = (−1) · = 2, A23 = (−1) · = −1,
1 0  2 0  2 1 
     
 0 −1  3+2  1 −1  1 0 
= (−1)3+1 · 3+3 
  
A31 = 1, A32 = (−1) · = −1, A33 = (−1) · = 1,
1 1  0 1  0 1 
Avem    
A11 A12 A13 −1 2 −2
A∗ = A21 A22 A23  = −1 2 −1
A31 A32 A33 1 −1 1

1
2 FSA, anul I

şi atunci
 
−1 2 −2
1 1
A−1 = · A∗ = · A∗ = A∗ = −1 2 −1 .
det A 1
1 −1 1

Observaţie Reamintim că A · A−1 = A−1 · A = I3 .

Problema 2 Aplicaţi regula lui Cramer pentru a rezolva următorul sistem
liniar: 
 2x − y − z = 4
3x + 4y − 2z = 11 .
3x − 2y + 4z = 11


Rezolvare
Deoarece matricea sistemului este
 
2 −1 −1
A = 3 4 −2 ,
3 −2 4

având determinantul
 
 2
 −1 −1 

∆ =  3 4 −2  = · · · = 60 6= 0

 3 −2 4 

rezultă că sistemul este de tip Cramer (sau S.C.D), cu necunoscutele date prin
formulele
∆x ∆y ∆z
x= ,y= ,z= (formulele lui Cramer).
∆ ∆ ∆
Calculăm
     
 4 −1 −1   2 4 −1   2 −1 4 
     
∆x =  11 4 −2  = · · · = 180, ∆y =  3 11 −2  = · · · = 60, ∆z =  3 4
    11  = ··· = 6

 11 −2 4   3 11 4   3 −2 11 

şi atunci
∆x 180 ∆y 60 ∆z 60
x= = = 3, y = = = 1, z = = = 1.
∆ 60 ∆ 60 ∆ 60
Am obţinut astfel mulţimea soluţiilor sistemului

S = {(3, 1, 1)}

Problema 3 Aplicaţi teorema lui Rouché pentru a verifica compatibilitatea

următorului sistem liniar şi ı̂n caz de compatibilitate, rezolvaţi:

 x1 − 2x2 + x3 + x4 = 1
x1 − 2x2 + x3 − x4 = −1 .
x1 − 2x2 + x3 + 5x4 = 5

asist. dr. L.L. Petrescu 3

Rezolvare
Reamintim că teorema lui Rouché stabileşte că un sistem liniar este compatibil
dacă şi numai dacă toţi minorii caracteristici sunt nuli. De asemenea, numărul
minorilor caracteristici este dat de numărul ecuaţiilor secundare.
Fie  
1 −2 1 1
A = 1 −2 1 −1
1 −2 1 5
matricea ataşată sistemului. Deoarece toţi minorii de ordin 3 sunt nuli (având
două linii identice sau proporţionale), rezultă că rang A= 2, unde
 
 1 1 
∆p =   = −2 6= 0.
1 −1 

De aici obţinem că:

x3 , x4 =necunoscute principale;
x1 , x2 =necunoscute secundare;
ec. 1, 2=ec. principale;
ec. 3=ec. secundară.
Având o singură ecuaţie secundară, ı̂nseamnă că există un singur minor carac-
teristic:  
 1 1 1 

∆c =  1 −1 −1  = 0 (două coloane identice).
 1 5 5 
Conform teoremei lui Rouché, sistemul este compatibil. Existând necunoscute
secundare, sistemul este deci compatibil nedeterminat (S.C.N.).
Facem notaţiile x1 = α, x2 = β cu α, β ∈ R şi rezolvăm sistemul format doar
din ecuaţiile principale (1 şi 2), de unde aflăm necunoscutele principale x3 şi x4 :

x3 + x4 = 1 − α + 2β
.
x3 − x4 = −1 − α + 2β

Aplicând metoda reducerii, obţinem x3 = −α + 2β, x4 = 1.

Deci mulţimea soluţiilor sistemului este

S = {(α, β, −α + 2β, 1)| α, β ∈ R}.

Sisteme liniare omogene

Un sistem liniar cu toţi termenii liberi nuli se numeşte sistem omogen (S.O.).
Orice S.O. este compatibil, admiţând soluţia nulă (sau banală) (0, 0, · · · , 0).
În rezolvarea unui S.O., identificăm următoarele cazuri:
I) dacă rang A=numărul necunoscutelor, atunci soluţia nulă este unică, deci
sistemul este un S.C.D., cu S = {(0, 0, · · · , 0)};
II) dacă rang A < numărul necunoscutelor, atunci sistemul admite, pe lângă
soluţia nulă şi soluţii nenule, deci sistemul este un S.C.N.
4 FSA, anul I

Problema 4 Rezolvaţi următoarele S.O.:


 x − 2y + z = 0 
x + y − 2z = 0
a) 2x + y − z = 0 ; b)
2x − y − 7z = 0
3x − y + 2z = 0


Rezolvare
a) Deoarece sistemul este omogen, rezultă că acesta admite soluţia nulă (0, 0, 0).
Matricea sistemului este  
1 −2 1
A = 2 1 −1 ,
3 −1 2
având  
 1
 −2 1 

det A =  2 1 −1  = · · · = 10 6= 0

 3 −1 2 
şi atunci rang A = 3=numărul necunoscutelor, deci soluţia nulă este unică,
adică
S = {(0, 0, 0)}.
b) Deoarece sistemul este omogen, rezultă că acesta admite soluţia nulă (0, 0, 0).
Matricea sistemului este  
1 1 −2
A= ,
2 −1 −7
cu  
 1 1 
∆p = 
  = −3 6= 0,
2 −1 
de unde rang A = 2 < numărul necunoscutelor, deci sistemul admite soluţii
nenule.
Avem:
x, y=necunoscute principale;
z=necunoscută secundară;
ecuaţiile 1, 2=ecuaţii principale.
Facem notaţia z = α, α ∈ R şi atunci, rezolvând sistemul

x + y = 2α
,
2x − y = 7α
obţinem x = 3α, y = −α. Deci mulţimea soluţiilor sistemului este
S = {(3α, −α, α)| α ∈ R}.

2 SPAŢII VECTORIALE
2.1 Definiţii, exemple, probleme
Definiţia 1 Fie V 6= ∅ o mulţime nevidă şi K un corp comutativ (câmp).
Dacă + : V × V → V , V × V 3 (x, y) 7→ x + y este o operaţie internă pe V a.ı̂.
asist. dr. L.L. Petrescu 5

(V, +) să fie grup comutativ şi ·K : K × V → V , K × V 3 (α, x) 7→ α · x este o

operaţie externă pe V a.ı̂. să fie ı̂ndeplinite următoarele axiome
1) α · (β · x) = (α · β) · x, ∀α, β ∈ K, ∀x ∈ V ;
2) α · (x + y) = α · x + α · y, ∀α ∈ K, ∀x, y ∈ V ;
3) (α + β) · x = α · x + β · x, ∀α, β ∈ K, ∀x ∈ V ;
4) 1 · x = x, ∀x ∈ V ,
atunci tripletul (V, +, ·K ) se numeşte spaţiu vectorial peste K (sau K-spaţiu
vectorial).
Elementele lui V se numesc vectori, iar elementele lui K se numesc scalari.
Operaţia ”+” se numeşte adunarea vectorilor, iar operaţia ”·K ” se numeşte
ı̂nmulţirea vectorilor cu scalari.
Notaţie V /K
Dacă K = R, atunci spaţiul vectorial V /R se numeşte spaţiu vectorial real, iar
dacă K = C, atunci spaţiul vectorial V /C se numeşte spaţiu vectorial complex.
Exemple
• K/K , C/C , C/R , V3 /R , Mm.n (K)/K
• K n /K -spaţiul vectorial aritmetic n-dimensional, ı̂n care cele două operaţii
sunt definite ca mai jos:
∗∀x = (x1 , x2 , · · · , xn ), y = (y1 , y2 , · · · , yn ) ∈ K n

x + y = (x1 + y1 , x2 + y2 , · · · , xn + yn );

∗∀α ∈ K, ∀x = (x1 , x2 , · · · , xn ) ∈ K n

α · x = (αx1 , αx2 , · · · , αxn ).

Problema 5 Pe R3 se definesc operaţiile:

(1) x + y = (x1 + y1 , x2 + y2 , x3 + y3 ), ∀x = (x1 , x2 , x3 ), y = (y1 , y2 , y3 ) ∈ R3 ;
(2) k · x = (kx1 , 0, kx3 ), ∀k ∈ R, ∀x ∈ R3 ;
(3) k · x = (kx1 , kx2 , kx3 ), ∀k ∈ R, ∀x ∈ R3 .
Formează R3 un spaţiu vectorial real faţă de operaţiile (1) şi (2)? Dar faţă de
(1) şi (3)?
Rezolvare
Mai ı̂ntâi observăm că operaţiile indicate sunt corect definite (sau bine definite
sau operaţie internă, repectiv externă) pe R3 , adică

∀x, y ∈ R3 ⇒ x + y ∈ R3

şi
∀k ∈ R, ∀x ∈ R3 ⇒ k · x ∈ R3 .
Apoi indicăm că (R3 , +) este grup comutativ (se ştie!).
Pentru operaţia (2) trebuie să verificăm cele 4 axiome ale operaţiei externe 1), 2),
3), 4) din definiţia spaţiului vectorial. Începem cu axioma 4) 1 · x = x, ∀x ∈ R3 .
Fie x = (x1 , x2 , x3 ) ∈ R3 . Avem

1 · x = (1 · x1 , 0, 1 · x3 ) = (x1 , 0, x3 ) 6= (x1 , x2 , x3 ) = x.
6 FSA, anul I

Deci axioma 4) nu este verificată, prin urmare operaţiile (1) şi (2) nu descriu o
structură de spaţiu vectorial pe mulţimea R3 .
În schimb, operaţiile (1) şi (3) determină pe R3 o structură de spaţiu vectorial
real.
Problema 6 Stabiliţi dacă tripletele următoare reprezintă spaţii vectoriale:
a) (V = {p ∈ R[X]|grad p = 4}, +, ·R );
b) (V = R2 [X] = {p ∈ R[X]|grad p ≤ 2}, +, ·R );
c) (V = R2 , ⊕, ⊗), unde
(x1 , x2 ) ⊕ (y1 , y2 ) = (x1 + y1 , x2 + y2 ), ∀(x1 , x2 ), (y1 , y2 ) ∈ R2 ;
α ⊗ (x1 , x2 ) = (αx1 , x2 ), ∀α ∈ R, ∀(x1 , x2 ) ∈ R2 .
Rezolvare
a) Mai ı̂ntâi trebuie să verificăm dacă cele două operaţii sunt corect definite pe
mulţimea V . Pentru operaţia de adunare, de exemplu, acest lucru ı̂nseamnă că:
∀p, q ∈ V ⇒ p + q ∈ V.
Pentru a verifica implicaţia de mai ı̂nainte, alegem polinoamele
p = X 4 − 2X 3 + X 2 + 3, q = −X 4 + 5X 2 − X + 2 ∈ V
şi atunci
p + q = −2X 3 + 6X 2 − X + 5 ∈
/ V,
deci adunarea polinoamelor nu este corect definită pe mulţimea V şi, prin ur-
mare, tripletul (V, +, ·R ) nu reprezintă un spaţiu vectorial real.
b) Deoarece ambele operaţii ale tripletului indicat sunt corect definite pe mulţimea
V şi acestea ı̂ndeplinesc cele 8 axiome din definiţia spaţiului vectorial (4 axiome
ale grupului comutativ (V, +) şi 4 axiome ale operaţiei externe), rezultă că triple-
tul (V, +, ·R ) reprezintă un spaţiu vectorial real.
c) Ambele operaţii ale tripletului sunt corect definite pe mulţimea V , deoarece:
∀(x1 , x2 ), (y1 , y2 ) ∈ V ⇒ (x1 , x2 ) ⊕ (y1 , y2 ) ∈ V
şi
∀α ∈ R, ∀(x1 , x2 ) ∈ V ⇒ α ⊗ (x1 , x2 ) ∈ V.
Se ştie că că (V, +) este grup comutativ, deci mai rămâne să verificăm doar
axiomele operaţiei externe. Alegem, de exemplu, să verificăm axioma 3), anume:
3)(α + β) · x = α · x + β · x, ∀α, β ∈ K, ∀x ∈ V,
care, ı̂n cazul problemei noastre se scrie sub forma
3)(α + β) · (x1 , x2 ) = α · (x1 , x2 ) + β · (x1 , x2 ), ∀α, β ∈ R, ∀(x1 , x2 ) ∈ V,

Calculăm seperat cei doi membri ai egalităţii, membrul stâng (M.S.) şi membrul
drept (M.D.):
M.S. = (α + β) · (x1 , x2 ) = ((α + β)x1 , x2 ) = (αx1 + βx1 , x2 ),
asist. dr. L.L. Petrescu 7

M.D. = α · (x1 , x2 ) + β · (x1 , x2 ) = (αx1 , x2 ) + (βx1 , x2 ) = (αx1 + βx1 , 2x2 ),

de unde obţinem că M.S. 6= M.D., deci axioma 3) nu este verificată şi prin
urmare tripletul (V = R2 , ⊕, ⊗) nu reprezintă un spaţiu vectorial real.
Tema nr. 1
1) Rezolvaţi următoarele sisteme liniare:

x + 2y + 3z = 1  
 x+y+z =0  2x1 − x2 + x3 + x4 = 0


3x + 2z = 0

a) 1 ; b) x + y + z = 0 ; c) 3x1 + x2 − 2x3 + 3x4 = 0 .
2x + y + z = 2
x+y+z =0 x1 − 3x2 + 4x3 − x4 = 0

  
2x + 2y + 3z = 1


2) Fie V = (0, ∞). Pentru ∀ x, y ∈ V şi ∀ α ∈ R se definesc operaţiile

x ⊕ y = xy, α  x = xα .

Arătaţi că (V, ⊕, ) este un spaţiu vectorial peste R.

3) Fie V = {f : R → R|f (a) = 1, a ∈ R fixat}. În raport cu operaţiile de
adunare a funcţiilor şi de ı̂nmulţire a funcţiilor cu numere reale, este V un R−
spaţiu vectorial? Justificaţi răspunsul.

References
[1] V. Balan, Algebră Liniară, Geometrie Analitică şi Elemente de Geometrie
Diferenţială, Bucureşti 2020
[2] V. Balan, I.R. Nicola, Algebră Liniară, Geometrie Analitică, Diferenţială
şi Ecuaţii Diferenţiale Exerciţii, probleme şi aplicaţii cu soft specializat,
Bucureşti 2019
[3] V. Balan, I.R. Nicola, Algebră Liniară, Geometrie Analitică şi Diferenţială,
Ecuaţii Diferenţiale, Editura Bren, Bucureşti, 2009
[4] C. Udrişte, Problems of Linear Algebra, Analytic and Differential Geom-
etry, Differential Equations, University Lectures Series-no. 10, Geometry
Balkan Press, Bucharest, 2000

Vladimir Balan, Lavinia-Laura Petrescu

University Politehnica of Bucharest
Faculty of Applied Sciences, Department of Mathematics-Informatics
Splaiul Independentei 313, Bucharest 060042, Romania
E-mails: vladimir.balan@upb.ro, lavinia.petrescu@upb.ro