͏ Drept diplomatic şi consular-curs

 IV. Misiunile diplomatice permanente.

Înfiinţare, încetare, transformare, suspendare.
Membrii. Corpul diplomatic.

IV.1. Înfiinţarea unei misiuni diplomatice

Condiţiile înfiinţării unei misiuni diplomatice
Pentru înfiinţarea unei misiuni diplomatice este necesară întrunirea următoarelor două condiţii cumulative:
 să existe relaţii diplomatice între cele două subiecte de drept internaţional;
 să intervină un acord între cele două subiecte de drept internaţional pentru efectuarea schimbului de
misiuni diplomatice.
Sunt premise ale înfiinţării misiunii diplomatice următoarele elemente: personalitatea juridică şi
recunoaşterea.
În ceea ce priveşte condiţia existenţei relaţiilor diplomatice, precizăm faptul că este posibil ca momentul
stabilirii relaţiilor diplomatice să coincidă cu cel al înfiinţării misiunilor diplomatice.
În literatura de specialitate s-a afirmat că o altă premisă a înfiinţării misiunilor diplomatice este existenţa
dreptului de legaţie - activă pentru subiectul acreditant şi pasivă pentru cel acreditar.
Dreptul de legaţie apare în doctrina de drept internaţional ca prerogativă a unui subiect de a trimite o misiune
diplomatică pe lângă alt subiect, respectiv de a primi o misiune diplomatică a unui alt subiect.
Necesitatea încheierii unui acord între cele două state pentru înfiinţarea misiunilor diplomatice
Art. 2 al Convenţiei de la Viena asupra relaţiilor diplomatice prevede că „stabilirea de relaţii diplomatice
între state şi trimiterea de misiuni permanente se fac prin consimţământ mutual”.
Din textul acestei prevederi rezultă expres că este necesară distincţia între acordul statelor în vederea
stabilirii relaţiilor diplomatice şi acordul în vederea înfiinţării misiunilor diplomatice; încheierea acordului în
vederea înfiinţării misiunilor diplomatice este supusă tuturor regulilor dreptului tratatelor.
Dreptul statelor de a refuza primirea unei misiuni diplomatice nu poate fi contestat. Totuşi, se consideră că
în societatea contemporană există o obligaţie a statelor de a primi în mod reciproc agenţi diplomatici, fără însă ca
această obligaţie să aibă caracter juridic.
Prin acordul dintre cele două state, se va stabili rangul misiunilor şi clasa din care vor face parte şefii
misiunilor (art. 15 din Convenţia de la Viena). De asemenea, statele pot stabili efectivul maxim al misiunilor (art.
11 din Convenţie) şi funcţionarii care pot face parte din aceasta.

IV.2. Transformarea misiunii diplomatice

Transformarea misiunii diplomatice constă, în esenţă, în schimbarea rangului său. De obicei, schimbarea
are loc în sens superior (însă poate apărea şi în sens inferior - de exemplu, în 1938 misiunile diplomatice între
România şi Sfântul Scaun au fost coborâte de la rangul de ambasadă la cel de legaţie).
Ca şi înfiinţarea misiunii diplomatice, schimbarea rangului acesteia nu poate avea loc în mod unilateral,
fiind necesar un acord între statul acreditant şi statul acreditar.
Modificarea rangului misiunii va opera din momentul intrării în vigoare a acordului, şi nu în momentul
numirii noului titular.Va fi necesar, însă, ca modificarea să se reflecte în scrisorile de acreditare ale noului şef de
misiune.
În cazul în care aceeaşi persoană este menţinută în post, va fi necesară transmiterea de noi scrisori de
acreditare.

1
 IV.3. Suspendarea misiunii diplomatice
a) Suspendarea misiunii diplomatice intervine în contextul menţinerii relaţiilor diplomatice, când misiunea
nu mai este, din diferite motive, în măsură să funcţioneze şi să reprezinte interesele statului acreditant în statul
acreditar.
Principiul reciprocităţii suspendării nu se aplică în mod automat, relevantă fiind situaţia care a determinat
imposibilitatea funcţionării unei misiuni, de exemplu, în ipoteza ocupării teritoriului unui stat (cazul statelor
ocupate de forţele germane în al doilea război mondial, ale căror guverne au funcţionat la Londra).
b) Pentru reinstalarea misiunii diplomatice nu este necesar un nou acord, datorită faptului că efectul
suspendării este numai întreruperea temporară a funcţionării misiunii diplomatice.
În ipoteza menţinerii aceleiaşi persoane în funcţia de şef al misiunii, reluarea funcţionării misiunii nu
impune emiterea de noi scrisori de acreditare.

IV.4. Încetarea misiunii diplomatice

Încetarea misiunii diplomatice reprezintă întreruperea completă a funcţionării misiunii diplomatice şi a
existenţei acesteia ca organ de stat.
Încetarea misiunii diplomatice poate fi efectul deciziei unilaterale a statului acreditant, dar poate fi şi
rezultatul unor împrejurări cum ar fi ruperea relaţiilor diplomatice sau dispariţia unuia dintre subiectele raportului
de misiune diplomatică.
Este necesară o efectuare a distincţiei între ruperea relaţiilor diplomatice şi încetarea misiunii diplomatice.
Astfel, dacă ruperea relaţiilor diplomatice atrage automat încetarea misiunii, regula reciprocă nu este valabilă.
Independent de ruperea relaţiilor diplomatice, încetarea misiunii poate avea drept cauze (în principal cu
caracter politic, ce atrag decizia unilaterală a statului acreditant):
 un act inamical din partea statului acreditar (situaţie în care desfiinţarea misiunii are semnificaţia unui gest
politic);
 modificarea formei de guvernământ a statului acreditar sau acreditant;
 abdicarea sau decesul unui suveran;
 declararea şefului de misiune ca persona non grata şi expulzarea acestuia;
 raţiuni de economie bugetară a statului acreditant.
Spre deosebire de suspendare, în cazul încetării misiunii va fi necesar acordul celor două state pentru
reînfiinţarea acesteia.

IV.5. Membrii misiunii diplomatice

IV.5.1 Noţiunea de membri ai misiunii diplomatice
Diplomaţii = şeful de misiune şi membrii personalului diplomatic al misiunii.
Membrii personalului misiunii = personal diplomatic, personal tehnico-administrativ şi personal de
serviciu.
Primele misiuni au constat în persoana ambasadorului şi suita sa personală, căreia i se extindeau
privilegiile şi imunităţile şefului de misiune.
La aceste categorii de membri propriu-zişi ai personalului misiunii, mai trebuie adăugate două categorii:
membrii de familie ai personalului misiunii şi membrii personalului privat (angajaţi ai unor membri ai
personalului misiunii).
IV.5.2. Şeful de misiune
Definiţie - agentul diplomatic împuternicit cu conducerea misiunii diplomatice, fiind învestit cu
răspunderea pentru activitatea acesteia în raport cu statul acreditar şi, pe plan intern, în raport cu statul acreditant.
Şeful de misiune este:
- superior ierarhic faţă de toţi membrii misiunii, indiferent de gradul diplomatic al acestora;
2
- titular al unor prerogative speciale: o serie de atribuţii de ordin administrativ, disciplinar, de coordonare şi
îndrumare generală a tuturor oficiilor consulare din statul acreditar.
Atribuţiile şefului de misiune sunt cuprinse, într-o formulă generală, în scrisorile de acreditare.
Clasificare:
1. în funcţie de caracterul misiunii:
 titular (conduce misiunea cu titlu propriu, fiind învestit cu mandat misional direct de organul competent
intern şi este chemat a îndeplini acest mandat pe termen nedeterminat).
 interimar (nu conduce misiunea în nume propriu, ci cu titlu temporar, provizoriu, până la revenirea
titularului).
2. în funcţie de durata misiunii:
 permanent;
 cu o misiune specială (nepermanent).
3. în funcţie de atribuţiile stabilite:
 cu misiune generală (permanentă);
 cu misiune specială (misiune de negocieri sau de ceremonial).
4. în funcţie de rangul lor (clasa), conform art. 14 din Convenţia de la Viena din 1961:
 ambasadorii sau nunţii acreditaţi pe lângă şefii de stat şi ceilalţi şefi de misiune cu rang echivalent;
 trimişii, miniştrii sau internunţii acreditaţi pe lângă şefi de stat;
 însărcinaţii cu afaceri acreditaţi pe lângă ministerele de externe.
Se considera, iniţial, că numai cei din prima categorie aveau caracter reprezentativ (reprezentau persoana
şefului de stat - monarhul). Ulterior, s-a apreciat că şeful de misiune reprezintă, mai degrabă, interesele statului
trimiţător, indiferent de clasa din care face parte.
Conform alin. (2) al. art. 14 din Convenţia din 1961, „în afară de precădere şi etichetă, nu se face nici o
deosebire între şefii de misiune în raport cu clasa lor".
Ambasadorul
Termenul provine din vechiul cuvânt francez „ambaxadeur”, ce derivă, la rândul său, din „ambactiare",
„ambactia", din legile salice şi burgundiene, cu semnificaţia de „misiune, sarcină, folosire".
În titulatură se mai foloseşte sintagma „extraordinar şi plenipotenţiar" care evocă, din punct de vedere istoric,
scopul de a avea precădere asupra tuturor celorlalte misiuni diplomatice din statul acreditar (în primul caz) şi,
respectiv, funcţia de negociere a ambasadorului, care avea depline puteri. Astăzi cele două cuvinte sunt un simplu
calificativ rămas în uz.
În aceeaşi clasă cu ambasadorul se mai află şi nunţii (sau pronunţii), înalţii Comisari, înalţii Reprezentanţi.
Trimişii, miniştrii şi internunţii
Primele două denumiri au acelaşi sens, al doilea fiind mai frecvent. Singurele diferenţe faţă de ambasador se
referă la precădere şi etichetă.
Însărcinatul cu afaceri este, spre deosebire de ambasador şi ceilalţi şefi de misiune, acreditat pe lângă
ministrul de externe.
Clasificare:
1. însărcinatul cu afaceri titular sau ordinar (permanent, en titre, en pied, avec lettres) - care este un şef de
misiune titular, conducând misiunea în nume propriu şi permanent;
2. însărcinatul cu afaceri ad interim (a.i.) sau în funcţie.
Îl înlocuieşte pe titularul postului care este temporar absent sau în imposibilitatea materială de a-şi exercita
funcţiile, conform art. 19 din Convenţia de la Viena din 1961.
Însărcinatul cu afaceri a.i. este, automat, diplomatul cu rangul imediat inferior şefului de misiune care se
găseşte efectiv în misiune şi a fost notificat ca atare la MAE. al statului acreditar.
Notificarea este obligatorie, cu excepţia decesului şefului de misiune, când înlocuirea funcţionează
3
automat.
Nu este necesară o acceptare specială din partea statului acreditar, cu excepţia cazului când, neexistând în
misiune un agent diplomatic care să poată fi numit, statul acreditant trimite un diplomat din ţară pentru a îndeplini
această funcţie. Misiunea şefului de misiune interimar ia sfârşit prin revenirea sau acreditarea şefului de misiune
titular.
Însărcinatul cu afaceri a.i. nu poate să delege, la rândul său, funcţia, fiind necesar un mandat în acest sens
la M.A.E. acreditant, notificat la M.A.E. acreditar.
Conform art. 19 alin. (2) din Convenţia de la Viena, „în cazul în care nici un membru al personalului
diplomatic al misiunii nu este prezent în statul acreditar, un membru al personalului administrativ şi tehnic poate,
cu consimţământul statului acreditar, să fie desemnat de către statul acreditant pentru a gera afacerile
administrative curente ale misiunii". Nu e vorba despre un însărcinat cu afaceri a.i., ci despre un gerant al
afacerilor administrative curente, ce nu poate desfăşura funcţiile diplomatice ale unui şef de misiune.

IV.5.3. Personalul diplomatic al misiunii

a) Agentul diplomatic este definit ca persoana însărcinată cu îndeplinirea activităţii diplomatice, cu
exercitarea funcţiilor diplomatice. Iniţial, termenul desemna - conform Regulamentului din 1815, numai pe şeful
de misiune.
Conform Convenţiei de la Viena (art. 1), agentul diplomatic reprezintă şeful misiunii sau un membru al
personalului diplomatic al misiunii (care are calitatea de diplomat, conform art.1, lit. d). Agentul diplomatic este,
totodată, un funcţionar public şi un mandatar al statului acreditant faţă de statul acreditar, statutul său fiind
reglementat, din punct de vedere al numirii şi carierei, de dreptul administrativ intern al statului acreditant şi, din
punctul de vedere al activităţii sale în domeniul relaţiilor externe, de dreptul internaţional.
b) Categorii de diplomaţi:
 ministrul-consilier;
 consilierul;
 secretarul I;
 secretarul II;
 secretarul III;
 diferiţi ataşaţi: diplomatici, militari, comerciali, de presă, culturali, financiari, de afaceri interne sau de
emigraţie.
Există, în prezent, tendinţa tot mai largă de numire de ataşaţi specializaţi, incluşi ca atare pe lista Corpului
Diplomatic.

IV.5.4.Personalul nediplomatic al misiunii

a) Personalul administrativ şi tehnic (art. 1 lit. f., din Convenţia de la Viena): secretare, dactilografe, cifrori,
contabili, intendenţi.
b) Personalul de serviciu (art. 1 lit. g): menajere, şoferi, portari, bucătari, grădinari, îngrijitori.
Membri de familie ai membrilor misiunii.
Membrii personalului privat (art. 1 lit. h) - persoanele folosite în serviciul casnic al unui membru al misiunii,
nefiind angajaţi ai statului acreditant.

IV.6. Corpul Diplomatic

Definiţie - totalitatea personalului diplomatic al misiunilor străine acreditate într-un stat şi înscris pe lista
diplomatică, alcătuind singurul organ colectiv al agenţilor diplomatici.
Include şi membrii de familie ai agenţilor diplomatici.
Lista Corpului Diplomatic se întocmeşte şi se publică, de regulă anual, de M.A.E. al statului acreditar.
4
 Această instituţie este creată şi funcţionează pe baze cutumiare, neavând personalitate juridică. Are o
funcţie reprezentativă (protocolară) şi, ca scop, asigură protecţia membrilor săi şi a privilegiilor acestora; poate
interveni şi în situaţii de încălcări manifeste ale dreptului internaţional. Uneori, în mod excepţional, poate
îndeplini şi o funcţie administrativă (exemplu: art. 49 din Convenţia de la Haga din 1907 - Corpul diplomatic din
Olanda formează Consiliul administrativ permanent al Curţii Permanente de Arbitraj).
Decanul Corpului Diplomatic este şeful de misiune din clasa cea mai ridicată ce are vechimea cea mai
mare în acreditare în statul de reşedinţă sau nunţiul apostolic (în unele state foste colonii britanice sau franceze,
ambasadorii englez sau francez sunt decanii Corpului Diplomatic).
Decanul are funcţii de tip onorific şi reprezentative, participând la ceremonii şi reprezentând întregul Corp
Diplomatic, inclusiv în exercitarea unor sarcini concrete sau administrative.
În România, din anul 1998, s-a revenit la practica interbelică potrivit căreia decanul corpului diplomatic
este nunţiul apostolic.

Ordinea de precădere
Definiţie - Precăderea este preferinţa în ordine şi în rang ce trebuie respectată cu prilejul ceremoniilor
oficiale sau evenimentelor/acţiunitor diplomatice.
Conform Convenţiei, modificările scrisorilor de acreditare nu afectează rangul de precădere, dacă nu
implică schimbări de clasă. Aceste reguli nu afectează uzanţele din statul de acreditare legate de precăderea
reprezentantului papal. Lista diplomatică indică ordinea de precădere pe baza celor două criterii: clasa şi vechimea
în cadrul clasei.