Sunteți pe pagina 1din 3

Implicarea părinților în depășirea anxietății

• Unii preferă să intre primii, în fața celorlalți, alții preferă să intre


liniștiți, după ceilalți. Le este, deasemenea, mai ușor sau mai
dificil să intre în anumite încăperi. De exemplu: dacă ușa se află în
față vor trebui să intre cu fața întoarsă spre clasă, sau, în cazul în
care au intrat primii, restul elevilor din clasă vor intra cu fața
întoarsă spre ei. Poate că le este mai ușor să intre într-o sală de
clasă care are ușa într-o parte sau în spate sau, unde un loc le
este rezervat astfel încât ei să știe întocmai unde să ocupe loc de
fiecare dată.
• Cine anume trebuie să-i sprijine – elevul se simte cel mai
confortabil în prezența unui prieten anume sau a unui grup de
prieteni.
• Dacă elevii fac față întrebărilor care li se adresează în clasă –
mai ales în anumite situații în care trebuie să dea răspunsuri
scurte. De exemplu, în cazul întrebărilor închise (întrebările
închise sunt cele la care se răspund prin „da” sau „nu”). Le este
mai dificil să răspundă la întrebările mai complexe, care cer un
răspuns mai detaliat și complicat. Unii elevi nu se simt confortabil
să vorbească în fața clasei.
• Cum schimbă sălile de clasă – Poate le place să fie conduși de
un adult, și/sau să treacă prin coridoare doar atunci când este
liniște (unele persoane anxioase nu suportă mulțimile din cauza
zgomotului, sau de teamă de a nu fi împinși.)
• Utilizarea toaletelor – unii elevi refuză să folosească toaletele
școlare pentru că acest lucru le provoacă anxietate, sau, măcar
încearcă să intre în aceste încăperi doar când acestea sunt goale,
nu mai sunt în jur alte persoane. Accesul permanent la aceste
toalete poate fi foarte important.
• Faptul de a mânca – unora nu le place să mănânce în public.
Unii elevi sunt în stare să nu mănânce sau să bea absolut nimic
toată ziua, fapt care duce la o creștere și mai mare a anxietății,
atunci când nivelul zahărului din sânge cade. Anxietatea duce la o
accelerare a ratei metabolismului și suprimă pofta de mâncare.
Acest lucru duce la scăderea în greutate dacă copilul refuză să
consume mâncare la școală. Ar fi bine ca elevii să aibă un loc
amenajat, privat și liniștit unde să poată mânca.
• Educația fizică – unii elevi se simt inconfortabil să se schimbe în
fața celorlalți, sau să execute exercițiile impuse de către
profesorul de sport. Acest lucru este valabil, de exemplu, și pentru
orele de muzică, unii vor refuza să cânte.
• În ce loc se vor simți bine în incinta școlii în cazul în care nu pot
intra în sala de clasă? – există pentru ei un loc unde pot să se
retragă și unde se vor simți bine sau unde se pot calma dacă este
nevoie?
• Desigur, exemplele pot continua.
Cum să convingeți personalul școlii să coopereze
Pregătiți-vă în prealabil pentru discuția cu personalul școlii,
respectiv, oferiți-le cât mai multe informații referitoare la starea
copilului dumneavoastră. Nu uitați să menționați și alte informații
importante referitoare la copil, ca de exemplu, talentele pe care
acesta le are sau dacă este o fire sensibilă etc. Aceste informații
se oferă învățătorului clasei și psihologului școlar la ciclul primar,
respectiv, dirigintelui clasei și psihologului școlar la ciclul
gimnazial.
Apelați și la ajutorul altor persoane dacă simțiți că este nevoie,
cum ar fi de exemplu, solicitarea de scrisori de la persoane care
cunosc problemele cu care se confruntă copilul dumneavoastră,
de exemplu, de la școala unde acest copil a studiat anterior, de la
medic, de la psiholog.
Stabiliți o întâlnire cu psihologul școlar și cu învățătorul/dirigintele
clasei și discutați despre problemele cu care se confruntă copilul
și suportul pe care școala îl poate oferi, sau îl oferă. Asigurați-vă
că aceștia au timpul necesar pentru a citi întreaga informație pe
care dvs ați pregătit-o înainte de întâlnire. Asigurați școala de
suportul și cooperarea dumneavoastră. Fiți pe cât se poate de
amabili, respectuoși și prezentați personalului școlii aprecierea și
stima dumneavoastră.

S-ar putea să vă placă și