Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Biomecanica - Georgeta Nenciu
Biomecanica - Georgeta Nenciu
GEORGETA NENCIU
BIOMECANICĂ
Curs în tehnologia IFR
1
© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2012
http://www.edituraromaniademaine.ro/
Editură recunoscută de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului
şi Sportului prin Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice
din Învăţământul Superior (COD 171)
ISBN 978-973-163-606-1
2
UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT
GEORGETA NENCIU
BIOMECANICĂ
– Curs în tehnologie IFR –
INTRODUCERE......................................................................................................................................... 9
Unitatea de învăţare 1
BAZELE MECANICE ALE MIŞCĂRII CORPULUI
1.1. Introducere.............................................................................................................................................. 11
1.2. Obiectivele unităţii de învăţare............................................................................................................. 12
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare .............................................................................................................. 12
1.3.1. Scurt istoric al Biomecanicii......................................................................................................... 12
1.3.2. Legile fundamentale ale mecanicii................................................................................................ 14
1.4.Îndrumar pentru verificare/autoverificare............................................................................................. 15
Unitatea de învăţare 2
PARTICULARITĂŢILE BIOMECANICE ALE APARATULUI LOCOMOTOR
2.1. Introducere............................................................................................................................................. 17
2.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare.................................................................................. 17
2.3. Conţinutul unităţii de învăţare .............................................................................................................. 18
2.3.1. Generalităţi despre oase.................................................................................................................. 18
2.3.2. Generalităţi despre articulatii......................................................................................................... 19
2.3.3. Generalităţi despre muşchi............................................................................................................ 20
2.4.Îndrumar pentru verificare/autoverificare.............................................................................................. 22
Unitatea de învăţare 3
MECANISMELE GENERALE ALE LOCOMOŢIEI
FORŢELE INTERNE, FORŢELE EXTERNE
3.1.Introducere............................................................................................................................................... 24
3.2.Obiectivele unităţii de învăţare ............................................................................................................. 24
3.3.Conţinutul unităţii de învăţare.............................................................................................................… 25
3.3.1. Forţele interne implicate in mişcarea corpului..........................................................................…. 25
3.3.2. Forţele externe implicate in mişcarea corpului..........................................................................…. 28
3.4.Îndrumar pentru verificare/autoverificare...........................................................................................… 29
Unitatea de învăţare 4
PRINCIPII GENERALE ALE LOCOMOŢIEI
4.1.Introducere............................................................................................................................................... 31
4.2.Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare .................................................................................. 31
4.3.Conţinutul unităţii de învăţare............................................................................................................. 32
4.3.1. Expunerea principiilor de la 1 la 15................................................................................................ 32
4.4.Îndrumar pentru verificare/autoverificare............................................................................................... 36
Unitatea de învăţare 5
TIPURI DE STATICĂ ŞI DINAMICĂ
5.1.Introducere............................................................................................................................................ 39
5.2.Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare ................................................................................ 39
5.3.Conţinutul unităţii de învăţare.............................................................................................................. 40
5.3.1. Tipuri de activitate biomecanică statică........................................................................................ 40
5.3.2. Tipuri de activitate biomecanică dinamică.................................................................................... 41
5.4.Îndrumar pentru verificare/autoverificare............................................................................................ 42
5
Unitatea de învăţare 6
BIOMECANICA COLOANEI VERTEBRALE
6.1.Introducere...........................................................................................................................................… 45
6.2.Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare................................................................................…. 45
6.3.Conţinutul unităţii de învăţare..........................................................................................................….. 46
6.3.1.Structura funcţionala a coloanei vertebrale..................................................................................… 46
6.3.2. Biomecanica coloanei vertebrale.................................................................................................… 49
6.4.Îndrumar pentru verificare/autoverificare...........................................................................................… 51
Unitatea de învăţare 7
BIOMECANICA ARTICULAŢIEI UMĂRULUI
7.1.Introducere............................................................................................................................................... 54
7.2.Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare .................................................................................. 54
7.3.Conţinutul unităţii de învăţare............................................................................................................... 55
7.3.1. Structura funcţională si biomecanica centurii scapulare............................................................... 55
7.3.2. Structura fucţională si biomecanica umarului............................................................................... 56
7.4.Îndrumar pentru verificare/autoverificare.............................................................................................. 59
Unitatea de învăţare 8
BIOMECANICA ARTICULAŢIEI COTULUI
8.1.Introducere.............................................................................................................................................. 61
8.2.Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare................................................................................... 61
8.3.Conţinutul unităţii de învăţare............................................................................................................... 62
8.3.1. Structura funcţională a articulaţiei cotului..................................................................................... 62
8.3.2. Biomecanica articulaţiei cotului................................................................................................... 64
8.4.Îndrumar pentru verificare/autoverificare............................................................................................. 64
Unitatea de învăţare 9
BIOMECANICA ARTICULAŢIEI GÂTULUI MÂINII ŞI MÂINII
9.1.Introducere.............................................................................................................................................. 67
9.2.Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare .................................................................................. 67
9.3.Conţinutul unităţii de învăţare................................................................................................................ 68
9.3.1. Structura funcţională a articulaţiilor gâtului mâinii si mâinii......................................................... 68
9.3.2. Biomecanica articulaţiilor gâtului mâinii şi mâinii........................................................................ 69
9.4.Îndrumar pentru verificare/autoverificare............................................................................................... 70
Unitatea de învăţare 10
BIOMECANICA ARTICULAŢIEI ŞOLDULUI
10.1.Introducere............................................................................................................................................. 72
10.2.Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare ................................................................................. 72
10.3.Conţinutul unităţii de învăţare.............................................................................................................. 73
10.3.1. Structura functionala a bazinului.................................................................................................. 73
10.3.2. Biomecanica bazinului.................................................................................................................. 73
10.3.3. Structura funcţională a şoldului..................................................................................................... 74
10.3.4. Biomecanica şoldului................................................................................................................... 78
10.4.Îndrumar pentru verificare/autoverificare............................................................................................ 79
Unitatea de învăţare 11
BIOMECANICA ARTICULAŢIEI GENUNCHIULUI
11.1.Introducere........................................................................................................................................... 82
11.2.Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare .............................................................................. 82
11.3.Conţinutul unităţii de învăţare............................................................................................................ 83
6
11.3.1. Structura funcţională a genunchiului.......................................................................................... 83
11.3.2. Biomecanica genunchiului........................................................................................................... 85
11.4.Îndrumător pentru autoverificare......................................................................................................... 89
Unitatea de învăţare 12
BIOMECANICA GAMBEI ŞI PICIORULUI
12.1.Introducere........................................................................................................................................... 91
12.2.Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare................................................................................ 91
12.3.Conţinutul unităţii de învăţare............................................................................................................ 92
12.3.1. Structura funcţională a gambei..................................................................................................... 92
12.3.2. Biomecanica gambei................................................................................................................... 95
12.3.3. Structura funcţională a gleznei şi piciorului.................................................................................. 96
12.3.4. Biomecanica gleznei si piciorului................................................................................................. 99
12.4 .Îndrumar pentru verificare/autoverificare.......................................................................................... 100
Unitatea de învăţare 13
MIŞCĂRILE APARATULUI LOCOMOTOR CICLICE ŞI ACICLICE
13.1.Introducere............................................................................................................................................ 102
13.2.Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare.................................................................................. 102
13.3.Conţinutul unităţii de învăţare.............................................................................................................. 103
13.3.1. Caracteristicile mersului şi fazele lui........................................................................................... 103
13.3.2. Carecteristicile alergării şi fazele ei............................................................................................. 104
13.4 .Îndrumar pentru verificare/autoverificare............................................................................................ 105
Unitatea de învăţare 14
MIŞCĂRILE CORPULUI ÎN MERS, ALERGARE, ARUNCĂRI ŞI SĂRITURI
14.1.Introducere............................................................................................................................................ 108
14.2.Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare ............................................................................... 108
14.3.Conţinutul unităţii de învăţare.............................................................................................................. 109
14.3.1. Partucularitaţile şi fazele sariturilor............................................................................................. 109
14.3.2. Particularitaţile şi fazele aruncărilor............................................................................................ 110
14.4 .Îndrumar pentru verificare/autoverificare............................................................................................ 113
7
8
INTRODUCERE
Studierea cursului de Biomecanică este esenţială pentru înţelegerea mecanismelor prin care se
realizează mişcarea. Cu informaţiile dobândite, studenţii şi, deci, viitorii practicanţi vor putea găsi cele
mai eficiente scheme de mişcare şi îşi vor putea explica ce se întâmplă în organism în timpul
practicării acestora, în vederea îmbunătăţirii tehnicilor folosite.
Obiectivele cursului
Competenţe conferite
Cursul dispune de un manual scris, pentru studiul individual al studenţilor, precum şi de material
publicat pe Internet sub formă de sinteze, teste de autoevaluare, studii de caz, aplicaţii, software utile,
necesare întregirii cunoştinţelor practice şi teoretice în domeniul studiat. În timpul convocărilor, în
prezentarea cursului sunt folosite echipamente audio-vizuale, metode interactive şi participative de
antrenare a studenţilor pentru conceptualizarea şi vizualizarea practică a noţiunilor predate.
Structura cursului
Bibliografie obligatorie:
1.Nenciu, G., Biomecanica în educaţie fizică şi sport, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2008.
2. Baciu, C., Anatomia funcţională şi biomecanica aparatului locomotor, Editura Sport – Turism,
Bucureşti, 1977.
Metoda de evaluare
Examenul final se susţine sub formă electronică, pe bază de grile, reprezentând 60% din nota
finală care se stabileşte ţinându-se cont şi de activitatea şi evaluările pe parcurs ale studentului, ce vor
reprezenta 40% din nota finală, conform cu precizările din Programa analitică şi din Calendarul
Disciplinei.
10
Unitatea de învăţare 1
Cuprins:
1.1.Introducere
1.2.Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
1.3.Conţinutul unităţii de învăţare
1.3.1. Scurt istoric al Biomecanicii
1.3.2. Legile fundamentale ale mecanicii
1.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
1.1.Introducere
11
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
13
ocupă deci, nu numai de analiza mecanică a mişcărilor, ci şi de
efectele lor asupra structurării organelor ce realizează mişcarea.
Studiul biomecanicii este astfel, strâns legat de studiul anatomiei
funcţionale.
Pe lângă biomecanica umană există biomecanica animalelor
şi biomecanica plantelor care, aşa cum este lesne de înţeles, se ocupă
cu studiul mişcărilor animalelor şi ale plantelor.
În educaţia fizică şi în sport, pentru fiecare ramură sportivă se
fac studii biomecanice specifice. Ex: Biomecanica atletismului,
Biomecanica scrimei, Biomecanica sporturilor nautice etc.
14
Exemple: toate corpurile din natură acţionează unele asupra
altora, iar forţele sunt de sens contrar; omul poate executa sărituri
împotriva forţei lui de greutate.
Atâta timp cât omul stă cu picioarele pe sol, forţele care
acţionează asupra lui se echilibrează reciproc.
Prin contracţia musculară, omul poate acţiona asupra solului cu o
forţă mai mare decât greutatea lui, surplusul de forţă imprimându-i o
mişcare în sus. Un alt exemplu: prin mişcarea elicei unui avion sau
vapor, acesta acţionează asupra aerului sau a apei care la rândul lor
potrivit legii a treia a mecanicii acţionează asupra elicei. În
consecinţă, vasul se deplasează în sens opus.
Etimologic, noţiunea provine de la cele două cuvinte greceşti, bios – care înseamnă viaţă şi
mehane – care înseamnă maşină.
Prin aceste legi se exprimă legătura şi interacţiunea dintre forţe şi efectele lor, legi cu
importanţă deosebită pentru dezvotarea biomecanicii.
I. Prima lege a mecanicii (legea inerţiei) spune:
Orice corp îşi menţine starea de repaus sau de mişcare rectilinie şi uniformă, dacă nu este
obligat de forţe aplicate asupra lui să şi-o modifice.
II. A doua lege a mecanicii (legea acceleraţiei) spune:
Mărimea forţei care acţionând asupra unui corp îi imprimă o anumită acceleraţie este egală
cu produsul dintre masa corpului şi mărimea acceleraţiei.
III. A treia lege a mecanicii (legea interacţiunii) spune:
Acţiunile reciproce a două corpuri sunt totdeauna egale ca mărime şi de sens contrar.
15
Teste de evaluare/autoevaluare
*Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi că propoziţia este adevărată) sau fals (dacă consideraţi că
propoziţia este falsă)!
1.Forţele se măsoară în kilogram-forţă (kgf) şi se reprezintă prin vectori.
2.Etimologic, noţiunea provine de la cele două cuvinte greceşti, bios – care înseamnă viaţă şi
mehane – care înseamnă mişcare.
3.Biomecanica este ştiinţa care se ocupă cu studiul repercursiunilor forţelor mecanice asupra
structurii funcţionale a omului în ceea ce priveşte arhitectura oaselor, a articulaţiilor şi a muşchilor,
ca factori determinanţi ai mişcării.
Bibliografie obligatorie
1. Nenciu, G., Biomecanica în educaţie fizică şi sport, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2008.
2. Baciu, C, Anatomia funcţională şi biomecanica aparatului locomotor, Editura Sport-Turism,
Bucureşti, 1977.
16
Unitatea de învăţare 2
Cuprins:
2.1.Introducere
2.2.Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
2.3.Conţinutul unităţii de învăţare
2.3.1. Generalităţi despre oase
2.3.2. Generalităţi despre articulatii
2.3.3. Generalităţi despre muschi
2.4.Îndrumar pentru verificare/autoverificare
2.1.Introducere
17
Timpul alocat unităţii: 2 ore
Prin articulaţie înţelegem legătura dintre două sau mai multe oase,
prin intermediul unui aparat fibros şi ligamentar. După definiţia dată
de Testut, articulaţia este „un ansamblu de părţi moi si dure, prin care
se unesc două sau mai multe oase vecine".
Adoptînd clasificarea funcţională, împărţim articulaţiile după
gradul lor de mobilitate în:
1. Articulaţii fixe sau sinartroze, în care oasele nu pot executa nici o
mişcare sau fac mişcări foarte reduse. Aceste tipuri de articulaţii le
întîlnim la oasele cutiei craniene şi la articulaţiile cutiei toracice.
Legătura dintre oasele care alcătuiesc o sinartroză poate fi făcută prin
ţesut carti-laginos, ţesut conjunctiv fibros sau chiar osos. După felul
ţesutului care leagă oasele unei sinartroze, deosebim trei | itegorii:
a) Sincondroza este o articulaţie unde legătura oaselor se
face prin ţesut cartilaginos, a cărui elasticitate îi conferă un oarecare
grad de mobilitate. Se pot cita lama perpendiculară a etmoidului cu
vomerul, articulaţia dintre prima coastă şi stern etc.
b) Sindesmoza se caracterizează prin faptul că legătura
dintre oase se face prin ţesut conjunctiv fibros. Exemple sc găsesc la
articulaţiile sacro-iliace, între epifizele distale ale libiei şi fibulei. Un
tip deosebit de sindesmoze îl constituie suturile dintre oasele cutiei
craniene, unde legătura se face printr-un ţesut conjunctiv fibros.
c) Sinostoza este o articulaţie fixă, în care oasele sînt legate
prin ţesut osos. Ea derivă dintr-o sincondroza sau sindesmoza, la care
ţesutul de legătură s-a osificat. Sinostoza craniană apare la o vîrstă
înaintată, cînd ţesutul de legătură dintre oasele cutiei craniene se
osifică.
2. Amfiartrozele sînt articulaţii cu mişcări ceva mai ample, deci
semimobile. Ele se găsesc în organism la coloana vertebrală, unde
legătura dintre corpul vertebrelor se face printr-un disc
fibrocartilaginos. Discul are forma corpurilor vertebrale şi prezintă la
periferie o serie de lame concentrice din ţesut fibrocartilaginos, iar în
centru o substanţă gelatinoasă numită nucleu pulpos.
19
Mişcările la nivelul vertebrelor sînt de mică amplitudine,
însă, însumate pe întreaga coloană, ele imprimă acesteia o
flexibilitate destul de accentuată.
3. Diartrozele sînt articulaţiile mobile cele mai răspîndite în
organism. Caracteristica lor generală o constituie prezenţa unei
cavităţi articulare, în care se găseşte o mică cantitate de lichid
sinovial, o capsula articulară, căptuşită în interior de membrana
sinovială şi cartilajul hialin articular. Datorită acestor elemente
anatomice, sînt articulaţii mobile. Mobilitatea lor variază însă
în funcţie de forma pe care o prezintă suprafeţele articulare ale
oaselor, ce determină şi diferitele tipuri de diartroze.
Vascularizarea articulaţiilor se face din trunchiurile
arte¬riale ale membrelor sau din colateralele lor, de unde pornesc
ramuri arteriale articulare, ce realizează două reţele vascu¬lare: una
perieapsulară şi alta intr ac apsulară. După ce străbate sistemul
capilar, sîngele este colectat de vene.
Inervaţia articulaţiilor provine din nervii care inervează
oasele, muşchii şi tegumenul regiunii respective. Articulaţiile sînt
bogat inervate, în special în zonele capsulare, care sînt cele mai
solicitate de forţele mecanice. După cum am mai arătat, articulaţiile
conţin numeroşi proprioceptori. De la proprioceptori, prin nervi, se
transmit informaţii referitoare la funcţia articulaţiei respective pe
căile aferente, spre cordoanele dorsale medulare, la cerebel, apoi la
scoarţa cerebrală. Nervii articulari sînt, deci, nervi senzitivi, formaţi
din fibre aferente. Unicele fibre nervoase eferente care pătrund în
articulaţie, însoţind vasele sanguine, sînt de natură vegetativă şi au rol
în vasomotricitate.
21
2.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
Aparatul locomotor al omului este în aşa fel alcătuit, încât se realizează o îmbinare armonioasă între
principiul economiei de forţă şi cel al economiei de deplasare. Aparatul locomotor este format din:
oase, articulaţii şi muşchi.
Oasele sunt alcătuite din ţesut conjunctiv impregnat cu săruri de calciu.
Prin articulaţie înţelegem „un ansamblu de părţi moi si dure, prin care se unesc două sau mai multe
oase vecine".
Muşchii sînt organe adaptate unei funcţii speciale, contracţia, constînd din capacitatea lor de a-şi
micşora lungimea şi de a produce astfel mişcări.
În organismul omului există trei feluri de muşchi, care se deosebesc atît prin structură, cît şi prin
particularităţi speciale de contracţie: muşchi striaţi, muşchi netezi şi muşchiul cardiac (miocardul).
22
Teste de evaluare/autoevaluare
*Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi că propoziţia este adevărată) sau fals (dacă consideraţi ca
propoziţia este falsă)!
1. Muşchii netezi se găsesc în pereţii organelor interne .
2. Aparatul locomotor este format din oase şi articulaţii
3. Muşchiul biceps brahial este un muşchi uniarticular
Bibliografie obligatorie
1.Nenciu, G., Biomecanica în educaţie fizică şi sport, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2008.
2.Baciu, C, Anatomia funcţională şi biomecanica aparatului locomotor, Editura Sport-Turism,
Bucureşti, 1977.
23
Unitatea de învăţare 3
Cuprins
3.1.Introducere
3.2.Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
3.3.Conţinutul unităţii de învăţare
3.3.1. Forţele interne implicate in mişcarea corpului
3.3.2. Forţele externe implicate in mişcarea corpului
3.4.Îndrumar pentru verificare/autoverificare
3.1.Introducere
24
Timpul alocat unităţii: 2 ore
26
Din raportul care se stabileşte între braţul forţei şi braţul
rezistenţei, rezultă regula de aur a mecanicii: ce se câştigă în forţă
se pierde în viteza de deplasare şi invers.
Folosind pârghiile ca unelte nu câştigăm lucru mecanic, dar
aplicăm o forţă mai mică pentru învingerea unei rezistenţe mai mari.
Acţionând asupra braţului lung al pârghiei, efectuăm o mare
deplasare comparativ cu capătul scurt.
După felul cum se dispun cele două forţe (activă şi de
rezistenţă) faţă de punctul de sprijin (fulcrum), există trei feluri de
pârghii:
Pârghii de gradul I
Pârghiile de gradul I sunt pârghiile la care punctul de sprijin
(fulcrum-ul) este situat între cele două momente de aplicare a forţei şi
a rezistenţei; ambele forţe sunt îndreptate în acelaşi sens. (ex: în
mecanică este balanţa). În corpul omenesc sunt numeroase: la nivelul
articulaţiei dintre craniu şi coloana vertebrală (atlanto-occipitală),
punctul de sprijin se află în articulaţie , forţa activă este dată de
muşchii cefei, iar rezistenţa de greutatea capului. La nivelul
articulaţiei coxo-femurale (în poziţie stând) se află punctul de sprijin
(axa de rotaţie), iar în plan ventral şi dorsal cele două puncte de
aplicare a forţei active şi a forţei de rezistenţă.
In corpul omenesc toate pârghiile de gradul I au braţe
inegale, de aceea şi forţele care le echilibrează sunt inegale. Astfel, la
craniu, braţul forţei este mai scurt decât cel al rezistenţei, musculatura
cefei care-l manevrează este mai dezvoltată decât musculatura
ventrală a gâtului, care mânuieşte un braţ mai lung. Pârghiile de
gradul I sunt pârghii de echilibru.
La pârghiile de gradul II şi III, cele două forţe au direcţii
contrarii, iar punctul de sprijin se află la unul din capetele pârghiei.
Pârghii de gradul II
Pârghiile de gradul II sunt pârghiile care au punctul de
sprijin la un capăt, forţa la celălalt capăt, iar rezistenţa între ele, de
ex: roaba, sau ridicarea unei greutăţi mari cu o rangă de fier. În
corpul omului acest gen de pârghii este contestat; majoritatea
autorilor admit că ar exista un singur exemplu, la articulaţia
talocrurală, în poziţia – stând pe vârfuri, unde punctul de sprijin este
în vârful piciorului, forţa se exercită pe calcaneu de către muşchii
care acţionează tendonul lui Achile, iar rezistenţa este dată de
greutatea corpului care se transmite acestei pârghii prin oasele
gambei. Acestea sunt pârghii de forţă.
27
3.3.2. Forţele externe implicate in mişcarea corpului
28
e) inerţia este forţa care tinde să prelungească şi să susţină o
situaţie dată. Astfel, un corp în repaus tinde să rămână în repaus, iar
un corp în deplasare tinde să se deplaseze în continuare.
Locomoţia este o modificare a poziţiei corpului sau a părţilor acesteia, fiind rezultatul interacţiunii
dintre două categorii de forţe: forţele interne şi forţele externe. Forţele interne implicate în mişcarea
corpului sunt reprezentate prin impulsul nervos, contracţia musculară şi pârghiile osteo-articulare.
Forţele externe implicate în realizarea mişcării sunt: forţa gravitaţională, greutatea corpului, presiunea
atmosferică, rezistenţa mediului, inerţia şi forţa de frecare
29
Teste de evaluare/autoevaluare
*Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi că propoziţia este adevărată) sau fals (dacă consideraţi că
propoziţia este falsă).
1.Forţele interne implicate în mişcarea corpului sunt reprezentate prin impulsul nervos, contracţia
musculară şi inerţia.
2. Greutatea corpului acţionează asupra centrului de greutate al corpului întodeauna vertical, de sus în
jos.
3. Pârghiile de gradul II sunt pârghiile care au punctul de sprijin la un capăt al pârghiei, rezistenţa la
celălalt capăt, iar forţa intre acestea .
Bibliografie obligatorie
1.Nenciu, G., Biomecanica în educaţie fizică şi sport, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2008.
2.Baciu, C., Anatomia funcţională şi biomecanica aparatului locomotor, Editura Sport-Turism,
Bucureşti, 1977.
30
Unitatea de învăţare 4
Cuprins
4.1.Introducere
4.2.Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
4.3.Conţinutul unităţii de învăţare
4.3.1. Expunerea principiilor de la 1 la 15
4.4.Îndrumar pentru verificare/autoverificare
4.1. Introducere
31
4.3. Conţinutul unităţii de învăţare
4.3.1. Expunerea principiilor de la 1 la 15
P r i n c i p i u l nr. 1. Orice mişcare începe prin stabilirea
în poziţie favorabilă sau mobilizarea centrului de greutate principal
al corpului.
Exemplul 1. lovirea cu pumnul.
Pentru această mişcare, centrul de greutate se
stabilizează prin intrarea în acţiune a centurii musculare a trunchiului
din imediata apropiere a centrului principal de greutate al corpului
Exemplul 2. pornirea din ortostatism în mers.
Pentru a se face primul pas, centrul de greutate este
mobilizat pe direcţia de deplasare. Trunchiul este aplecat înainte prin
contracţia muşchiului psoas-iliac şi a muşchilor abdominali. Celelalte
mişcări ale mersului încep numai după ce proiecţia centrului de
greutate deplasat înainte a depăşit baza de susţinere.
33
P r i n c i p i u l nr. 8. Executarea unei mişcări este posibilă
datorită intervenţiei concomitente şi contrarii a muşchilor agonişti şi
antagonişti. Când agoniştii se contractă izotonic, antagoniştii se
contractă izometric şi invers. Viteza de execuţie a mişcărilor este
dependentă de raportul invers proporţional dintre intesitatea de
acţiune a agoniştilor şi antagoniştilor.
Exemplu: din stând cu braţele lateral cu palmele în
sus, îndoirea coatelor la 90o. În această mişcare intervin ca agonişti
muşchii flexori ai antebraţului pe braţ (în special brahialul anterior şi
bicepsul brahial), care se contrată izotonic. Concomitent intervin însă
şi muşchii antagonişti, deci extensorii antebraţului pe braţ (în special
tricepsul sural şi anconeul), care se contractă izometric. În lipsa
antagoniştilor, mişcarea s-ar executa necoordonat şi brusc.
Pentru realizarea rapidă a exerciţiului, flexorii se contractă
puternic, iar extensorii cu o intensitate mai scăzută. Pentru realizarea
înceată a mişcării, flexorii se contractă mai puţin intens, iar extensorii
opun o rezistenţă mai mare. Cu cât viteza de execuţie a agoniştilor
este mai mare, cu atât intervenţia antagoniştilor pe parcursul
amplitudinii de mişcare este mai mică.
34
P r i n c i p i u l nr. 12. În unele situaţii, folosirea forţelor
externe (şi în special a forţelor gravitaţionale) inversează rolul
grupelor musculare numai după ce acestea au declanşat mişcarea.
Exemplul 1: din poziţia stând, aplecarea trunchiului
înainte.
Mişcarea este iniţiată de muşchii abdominali şi de
flexorii coapsei pe bazin, care acţionează ca agonişti. Muşchii
şanţurilor vertebrale şi extensorii coapsei pe bazin acţionează ca
antagonişti în această fază a mişcării. După ce trunchiul a părăsit
poziţia de echilibru, el tinde sub acţiunea forţelor gravitaţionale să se
prăbuşească înainte. Pentru ca mişcarea să se poată executa
coordonat, controlul ei este preluat de muşchii şanţurilor vertebrale şi
de extensorii coapsei pe bazin. Deşi este vorba de o mişcare de flexie
a trunchiului, după ce aceasta a fost iniţiată de muşchii flexori, care s-
au contractat izotonic, ea este continuată şi controlată de extensori,
care se contractă izometric.
Exemplul 2: din stând, aplecarea trunchiului înapoi.
Mecanismul este invers, mişcarea fiind iniţiată de
extensorii care se contractă izotonic şi apoi este continuată de
muşchii abdominali şi de psoas-iliaci, care se contractă izometric.
35
prin folosirea unei forţe externe. Grupele musculare care intervin sunt
reprezentate de muşchii flexori ai gambei pe coapsă, respectiv
muşchii ischiogambieri, care la sfârşitul mişcării se contractă
izometric, oprind pendularea gambei.
Exemplul 2: aruncarea mingii la handbal.
Pentru ca forţa cu care mingea este trasă la poartă să
fie cât mai mare este folosită şi traiectoria centrului de greutate al
corpului.
Exemplul 3: aruncarea discului sau a ciocanului.
Forţa externă folosită la maximum în aceste exerciţii
este forţa centrifugă. Bineînţeles că utilizarea la maximum a forţelor
externe presupune o coroborare perfectă a acestora cu forţele motorii
interne şi se bazează, în ultimă instanţă, pe un grad înalt de dezvoltare
a proceselor de coordonare.
Cunoscând aceste principii, orice antrenor, profesor de
educaţie fizică sau specialist în ergometrie, cu un oarecare bagaj de
cunoştinţe de anatomie funcţională şi biomecanică poate trece la
studiul diverselor mişcări care-l interesează, în scopul perfecţionării
lor.
37
Teste de evaluare/autoevaluare
*Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi că propoziţia este adevărată) sau fals (dacă consideraţi că
propoziţia este falsă)!
1.Orice mişcare începe prin stabilirea în poziţie favorabilă sau mobilizarea centrului de
greutate principal al corpului.
2.Membrele superioare şi inferioare acţionează ca lanţuri cinematice închise sau deschise.
3.În cadrul acţiunilor lanţurilor cinematice deschise, pârghiile osteo-articulare acţionează, în
general, ca pârghii de viteză, deci ca pârghii de gradul I.
Bibliografie obligatorie
1.Nenciu, G., Biomecanica în educaţie fizică şi sport, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2008.
2.Baciu, C, Anatomia funcţională şi biomecanica aparatului locomotor, Editura Sport-Turism,
Bucureşti, 1977.
38
Unitatea de învăţare 5
Cuprins
5.1.Introducere
5.2.Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
5.3.Conţinutul unităţii de învăţare
5.3.1. Tipuri de activitate biomecanică statică
5.3.2. Tipuri de activitate biomecanică dinamică
5.4.Îndrumar pentru verificare/autoverificare
5.1.Introducere
39
Timpul alocat unităţii: 2 ore
42
Concepte şi termeni de reţinut
Teste de evaluare/autoevaluare
*Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi că propoziţia este adevărată) sau fals (dacă consideraţi că
propoziţia este falsă).
1. În cadrul contracţiei izometrice muşchii obosesc tardiv.
2.Contracţia excentrică este contracţia în care lungimea muşchiului creşte corespunzător.
3. Activitatea statică de consolidare se întâlneşte în cazul poziţiilor de echilibru stabil, unde centrul
general de greutate se află sub baza de susţinere.
43
Bibliografie obligatorie
1.Nenciu, G., Biomecanica în educaţie fizică şi sport, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2008.
2.Baciu, C, Anatomia funcţională şi biomecanica aparatului locomotor, Editura Sport-Turism,
Bucureşti, 1977.
44
Unitatea de învăţare 6
Cuprins:
6.1. Introducere
6.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
6.3. Conţinutul unităţii de învăţare
6.3.1.Structura funcţionala a coloanei vertebrale
6.3.2. Biomecanica coloanei vertebrale
6.4.Îndrumar pentru verificare/autoverificare
6.1.Introducere
45
Timpul alocat unităţii: 2 ore
46
Articulaţiile lamelor vertebrale
Acestea nu sunt articulaţii propriu-zise.
Ele sunt unite prin ligamente speciale, numite ligamente
galbene, care prin structura lor permit apropierea şi depărtarea
lamelor vertebrale una faţă de alta.
Articulaţia occipito-atlantoidă
Este o diartroză bicondiliană. Suprafeţele articulare sunt, pe
de o parte, cei doi condili occipitali care privesc în jos, înainte şi în
afară şi au formă convexă şi pe de altă parte, cele două cavităţi
glenoide ale atlasului, care privesc în sus, înainte şi înăuntru şi au
formă concavă. Suprafeţele articulare sunt acoperite de un strat
subţire de cartilaj hialin şi sunt unite între ele printr-o capsulă subţire,
întărită de două ligamente, anterior şi poaterior.
47
lungul gâtului se întinde de la tuberculul
anterior al atlasului până la corpii vertebrali ai
primelor trei vertebre dorsale. Este flexor şi rotator al
coloanei vertebrale cervicale.
– muşchii abdominali antero-laterali.
marele drept al abdomenului; cele trei
fascicule ale sale se inseră proximal pe cartilajele costale ale
coastelor 5,6,7. Distal, se inseră pe marginea superioară a pubisului.
Când ia punct fix pe pubis, coboară coastele (muşchi expirator) şi
flectează toracele pe bazin. Când ia punct fix pe coaste, flectează
bazinul pe torace. Prin contracţia lui ajută împreună cu ceilalţi
muşchi la comprimarea viscerelor şi expulzarea conţinutului acestora
(micţiune, defecaţie, vomă).
marele oblic al abdomenului (oblicul
extern) este muşchi superficial. Se inseră proximal pe ultimele 7-8
coaste, iar distal, pe marginea crestei iliace, pe spina iliacă antero-
superioară, pe marginea anterioară a osului coxal, pe pubis şi pe linia
albă care este o bandă conjunctivă rezistentă care se întinde pe linia
mediană de la pubis la apendicele xifoid şi rezultă din încrucişarea
aponevrozelor muşchilor largi ai abdomenului. Când ia punct fix pe
bazin coboară coastele (muşchi expirator) flectează toracele pe bazin
şi comprimă viscerele abdominale. Când ia punct fix pe torace, este
un flexor al bazinului pe torace. Când se contractă de o singură parte,
este un rotator al coloanei vertebrale.
micul oblic al abdomenului (oblicul
intern) este situat sub marele oblic. Se inseră distal, pe spina iliacă
antero-superioară, pe creasta iliacă, pe apofizele transverse ale primei
vertebre sacrate şi ale ultimelor vertebre lombare. Are acţiune
asemănătoare cu cea a marelui oblic.
transversul abdomenului fasciculele lui
pornesc de la ultimele coaste, apofizele transverse ale coloanei
lombare, marginea internă a crestei iliace. Anterior ele formează o
aponevroză largă ce se inseră pe linia albă, la care participă.
Comprimă viscerele abdominale, iar secundar este muşchi expirator.
– muşchii lombo-iliaci închid posterior cavitatea
abdominală.
pătratul lombelor situat pe laturile
coloanei lombare cu trei grupe de fascicule: ilio-costale, ilio-
transversale şi costo transversale. De la coasta 12-a la creasta iliacă.
Când ia punct fix pe creasta iliacă coboară ultimele coaste (muşchi
expirator) şi înclină coloana lateral. Când ia punct fix pe torace,
înclină bazinul lateral pe torace.
psoasul iliac situat în partea posterioară
a abdomenului, în fosa iliacă internă şi în partea anterioară a coapsei.
Este format din două porţiuni: psoasul şi iliacul. Ambele porţiuni se
inseră distal, printr-un tendon pe micul trohanter al extremităţilor
superioare ale femurului. Are acţiuni foarte importante: flectează
coapsa pe bazin
– flectează coloana vertebrală şi bazinul pe coapsă
– flectează trunchiul pe bazin
– rotator al coloanei.
Împreună cu muşchii abdominali, cu cei ai spatelui şi
cu ischio-gambierii asigură echilibrul trunchiului pe coapsă.
48
– muşchii posteriori ai coloanei vertebrale sunt în
număr mare:
trapezul, prin baza lui se inseră pe linia
mediană de la protuberanţa occipitală externă, pe ligamentul cervical
posterior şi pe apofizele spinoase ale vertebrelor cervicale inferioare
şi ale celor dorsale. Prin vârful lui se inseră pe cele două oase ale
centurii scapulare (claviculă, acromion, spina omoplatului). Rolul lui:
mobilizează centura scapulară şi umărul ridicându-le şi apropiind
omoplatul de coloană, înclină capul lateral, înclină coloana cervicală
lateral şi înclină coloana dorsală spre omoplatul de aceeaşi parte.
marele dorsal, prin baza lui se inseră pe
ultimele 4 coaste, pe apofizele spinoase ale ultimelor vertebre dorsale
şi lombare şi pe buza externă a crestei iliace. Rolul lui: este adductor,
proiector înapoi şi rotator înăuntru al braţului; tracţionează asupra
coastelor (muşchi expirator), tracţionează asupra trunchiului spre braţ
(ca în mişcarea de atârnare sau căţărare).
romboidul situat în partea inferioară a cefei
şi în partea superioară a regiunii dorsale. Rolul lui: trage omoplatul
înăuntru şi îl basculează, apropiind vârful omoplatului de coloană;
trage coloana spre omoplat.
unghiularul situat pe partea laterală a
cefei. Proximal, se inseră pe apofizele transverse ale primelor 5
vertebre cervicale, iar distal, pe unghiul supero-intern al omoplatului.
Rolul lui: trage omoplatul în sus, înclină lateral coloana cervicală pe
partea lui.
micul dinţat postero-superior, situat sub
romboid. De la apofizele C5-D3 până pe coastele 2-5. Este muşchi
inspirator.
micul dinţat postero-inferior. De la
apofizele spinoase D11-L3 până pe ultimele 4 coaste. Este muşchi
inspirator.
muşchii cefei. Situaţi sub trapez, romboid şi
micul dinţat, deasupra unghiularului, sunt în număr de 8. Cel mai
important este muşchiul splenius. Sunt muşchi de extensie, înclinaţie
laterală şi de rotaţie a capului.
muşchii spinali se găsesc în şanţurile
vertebrale formate din apofizele spinoase şi coaste. (ilio-costalul,
lungul dorsal, spino-transversalul). La nivelul regiunii lombare
inferioare alcătuiesc sacro-spinalul. Rolul lor: sunt muşchi extensori
ai coloanei şi menţin echilibrul extrânsec al acesteia.
– muşchii intertransversali înclină coloana lateral
de partea lor
– muşchii interspinoşi sunt extensori ai coloanei
49
Mişcarea de flexie
În mişcarea de flexie, porţiunea anterioară a discurilor
intervertebrale este comprimată, în timp ce ligamentul vertebral
comun posterior, ligamentele galbene, ligamentele interspinoase,
ligamentul supraspinos şi muşchii spatelui sunt puşi sub tensiune.
Muşchii care iniţiază mişcarea sunt cei ai peretelui abdominal in
special dreptul abdominal si cei doi oblici, psoasul iliac şi muşchii
subhioidieni şi sternocleidomastoidienii. Odată iniţiată mişcarea,
grupul antagonist al flexorilor (extensorii coloanei) intră în acţiune şi
gradează flectarea trunchiului, învingând forţele gravitaţionale.
Mişcarea de extensie
În mişcarea de extensie, porţiunile posterioare ale discurilor
intervertebrale sunt comprimate, în timp ce ligamentul vertebral
comun anterior este pus sub tensiune. Extensia este blocată în ultima
fază de intrarea în contact a apofizelor articulare şi apoi a apofizelor
spinoase. Muşchii şanţurilor vertebrale, deci muşchii extensori, sunt
cei care iniţiază mişcarea, care apoi este controlată de grupul anterior.
Mai intervin în extensie şi: spleniusul capului, muşchii posteriori ai
gâtului, interspinoşii şi muşchii sacrospinali.
50
Biomecanica articulaţiei atlanto-axoidiene
Coloana vertebrală leagă toate celelalte segmente, care alcătuiesc trunchiul (toracele si
bazinul) si tot de ea se articuleaza membrele superioare si membrele inferioare conferind simetria
corpului, direcţia de mişcare, dar şi mobilitatea şi stabilitatea corpului. Principalele mişcări executate
la nivelul coloanei sunt:
-Mişcarea de flexie – în care porţiunea anterioară a discurilor intervertebrale este comprimată, în timp
ce ligamentul vertebral comun posterior, ligamentele galbene, ligamentele interspinoase, ligamentul
supraspinos şi muşchii spatelui sunt puşi sub tensiune. Muşchii care iniţiază mişcarea sunt cei ai
peretelui abdominal in special dreptul abdominal si cei doi oblici, psoasul iliac şi muşchii subhioidieni
şi sternocleidomastoidienii
-Mişcarea de extensie– în care porţiunile posterioare ale discurilor intervertebrale sunt comprimate,
în timp ce ligamentul vertebral comun anterior este pus sub tensiune. Muşchii şanţurilor vertebrale,
deci muşchii extensori, sunt cei care iniţiază mişcarea, care apoi este controlată de grupul anterior. Mai
intervin în extensie şi: spleniusul capului, muşchii posteriori ai gâtului, interspinoşii şi muşchii
sacrospinali.
-Mişcarea de înclinare laterală – are maximum de amplitudine în segmentul dorsal. Muşchii în
înclinare sunt: pătratul lombelor, psoasul, intertransversalii şi dreptul lateral al capului. Mai pot
interveni şi muşchii şanţurilor vertebrale şi în special sistemul transverso-spinos,
sternocleidomastoidianul (STM), scalenii, muşchii cefei, trapezul, marele şi micul oblic abdominal.
-Mişcarea de rotaţie -este maximă în regiunea cervicală. Coloana dorsală se rotează puţin şi nuumai
dacă se înclină şi lateral. Coloana lombară se răsuceşte când este în extensie. Muşchii care execută
mişcarea sunt: oblicii abdominali, intercostalii, sistemul spino-transvers al muşchilor şanţurilor
vertebrale. Răsucirea de aceeaşi parte se face prin: marele dorsal, spleniusul, lungul gâtului şi micul
oblic abdominal. Răsucirea de partea opusă se face prin: spino-transvers şi marele oblic abdominal.
51
Concepte şi termeni de reţinut
Teste de evaluare/autoevaluare
*Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi că propoziţia este adevărată) sau fals (dacă consideraţi că
propoziţia este falsă).
1.Mişcarea de înclinare laterală a coloanei are maximum de amplitudine în segmentul dorsal.
2. În timpul mişcării de extensie a coloanei, porţiunile anterioare ale discurilor intervertebrale sunt
comprimate.
3. Răsucirea de aceeaşi parte se face prin: marele dorsal, spleniusul, lungul gâtului şi marele oblic
abdominal
52
Bibliografie obligatorie
1.Nenciu, G., Biomecanica în educaţie fizică şi sport, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2008.
2.Baciu, C, Anatomia funcţională şi biomecanica aparatului locomotor, Editura Sport-Turism,
Bucureşti, 1977.
53
Unitatea de învăţare 7
Cuprins:
7.1. Introducere
7.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
7.3.Conţinutul unităţii de învăţare
7.3.1. Structura funcţională si biomecanica centurii scapulare
7.3.2. Structura fucţională si biomecanica umarului
7.4.Îndrumar pentru verificare/autoverificare
7.1.Introducere
54
Timpul alocat unităţii: 2 ore
– articulaţia sterno-claviculară
– articulaţia acromio-claviculară
– articulaţia scapulo-toracică
sternocleidomastoidianul(capătul clavicular)
55
b. Biomecanica articulaţiei acromio-claviculare.
56
coraco-brahialul se inseră proximal pe apofiza
coracoidă impreuna cu scurta portiune a bicepsului, iar distal în
treimea mijlocie a feţei interne a humerusului. Când ia punct fix pe
apofiza coracoidă este proiector înainte, adductor şi rotator în afară a
humerusului, iar când ia punct fix pe humerus, îl apropie pe acesta de
apofiza coracoidă şi deci de omoplat, ca în poziţia atârnat şi in
miscarile de căţărare.
57
articulară a capului humeral părăseşte aproape cavitatea glenoidă şi
intră în contact cu porţiunea inferioară a capsulei articulare.
muşchii abductori ai umărului sunt:
- deltoidul cu toate fasciculele lui;
- supraspinosul (chiar singur în afara
deltoidului)
- lunga porţiune a bicepsului brahial (are
un rol secundar)
Mişcarea de abducţie se poate face numai până la un unghi de 900.
Peste această valoare, ridicarea humerusului nu este posibilă datorită
prezenţei acromionului. Ridicarea braţului peste 900 se face numai cu
ajutorul mişcării de basculă laterală a scapulei.
58
În mişcarea de rotaţie în afară, capul humerusului alunecă
dinapoi – înainte pe cavitatea glenoidă. Mişcarea este produsă de
muşchii subspinos şi micul rotund.
Mişcarea de circumducţie
Această mişcare însumează mişcările precedente care se
execută in jurul celor trei axe. Capul humeral descrie un mic cerc
urmărind conturul cavităţii glenoide, în timp ce extremitatea
inferioară a humerusului descrie un cerc mare, dar în sens invers.
Între articulaţiile centurii scapulare şi articulaţia scapulo-
humerală este o strânsă legătură în mişcările variate şi ample ale
membrului superior.
59
Teste de evaluare/autoevaluare
*Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi că propoziţia este adevărată) sau fals (dacă consideraţi că
propoziţia este falsă).
1.Scheletul centurii scapulare este alcătuit din două oase: claviculă şi stern.
2. Mişcarea de flexie a umărului e realizată de coracobrahial şi bicepsul brahial
3. Mişcarea de circumducţie însumează mişcările de flexie-extensie, abducţie-adducţie, rotaţie
internă-rotaţie externă, circumducţie care se execută in jurul celor trei axe.
Bibliografie obligatorie
1.Nenciu, G., Biomecanica în educaţie fizică şi sport, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2008.
2.Baciu, C, – Anatomia funcţională şi biomecanica aparatului locomotor, Editura Sport-Turism,
Bucureşti, 1977.
60
Unitatea de învăţare 8
Cuprins:
8.1. Introducere
8.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
8.3. Conţinutul unităţii de învăţare
8.3.1. Structura funcţională a articulaţiei cotului
8.3.2. Biomecanica articulaţiei cotului
8.4.Îndrumar pentru verificare/autoverificare
8.1.Introducere
61
8.3. Conţinutul unităţii de învăţare
63
8.3.2. Biomecanica articulaţiei cotului
Teste de evaluare/autoevaluare
*Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi că propoziţia este adevărată) sau fals (dacă consideraţi că
propoziţia este falsă).
1. Capsula articulară este laxă şi întărită lateral de două ligamente mai puternice dispuse anterior şi
posterior.
2.Muşchiul triceps brahial este situat pe partea laterală a braţului.
3. Trohleea humerală vine în raport cu incizura cubitusului, iar condilul humeral cu foseta capului
radial.
65
Bibliografie obligatorie
1. Nenciu, G.,– Biomecanica în educaţie fizică şi sport, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2008.
2. Baciu, C, 1977 – Anatomia funcţională şi biomecanica aparatului locomotor, Editura Sport –
Turism, Bucureşti.
66
Unitatea de învăţare 9
Cuprins:
9.1. Introducere
9.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
9.3.Conţinutul unităţii de învăţare
9.3.1. Structura funcţională a articulaţiilor gâtului mâinii si mâinii
9.3.2. Biomecanica articulaţiilor gâtului mâinii şi mâinii
9.4.Îndrumar pentru verificare/autoverificare
9.1.Introducere
69
abducţie şi adducţie active au o amplitudine de 550, iar cele pasive au
amplitudinea de 650.
Complexul osteo-articular al gâtului mâinii este astfel structurat încât permite efectuarea mai
multor mişcări.
Mişcările sunt de flexie-extensie, de abducţie-adducţie şi de circumducţie de mică
amplitudine, la nivelul gâtului mâinii şi de flexie-extensie, de înclinare laterală şi de circumducţie la
nivelul degetelor II, III, IV, V.
Muşchii implicaţi în biomecanica acestor articulaţii sunt muşchii antebraţului şi muşchii
intrinseci ai mâinii
*Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi că propoziţia este adevărată) sau fals (dacă consideraţi că
propoziţia este falsă).
1. Flexia şi extensia articulaţiei pumnului se execută în plan sagital, în jurul unei axe transversale
care trece prin capul osului mare.
2.Oasele mâinii sunt grupate în: tarsiene, metatarsiene şi falange.
3. Muşchii implicaţi în biomecanica mâinii sunt dispuşi exclusiv la nivelul mâinii.
Bibliografie obligatorie
1.Nenciu, G.,– Biomecanica în educaţie fizică şi sport, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2008.
2.Baciu, C, – Anatomia funcţională şi biomecanica aparatului locomotor, Editura Sport – Turism,
Bucureşti, 1977.
71
Unitatea de învăţare 10
Cuprins:
10.1. Introducere
10.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
10.3.Conţinutul unităţii de învăţare
10.3.1. Structura functionala a bazinului
10.3.2. Biomecanica bazinului
10.3.3. Structura funcţională a şoldului
10.3.4. Biomecanica şoldului
10.4.Îndrumar pentru verificare/autoverificare
10.1.Introducere
B a z i n u l este o formaţiune anatomică complexă. El face
legătura între coloana vertebrală şi membrele inferioare. Datorită
poziţiei lui şi prin analogie cu centura scapulară a membrului
superior, bazinul se mai numeşte şi centura pelvină. Spre deosebire
însă de centura scapulară care este deosebit de mobilă, centura
pelvină este rigidă. Rolul ei este numai de a transmite greutatea
corpului spre membrele inferioare şi de a susţine viscerele
abdominale. Are deci, un rol static prin excelenţă.
72
Timpul alocat unităţii: 2 ore
73
Mişcarea de nutaţie este mişcarea prin care baza sacrului se
îndreaptă în jos şi înainte, iar vârful se îndreaptă în sus şi înapoi.
Mişcarea de contranutaţie este mişcarea prin care baza sacrului se
îndreaptă în sus şi înapoi, iar vârful lui se îndreaptă în jos şi înainte.
74
Muşchii care intervin în mobilizarea şoldului sunt:
a) muşchii lombo-iliaci descrişi la coloana vertebrală.
Dintre aceştia doar psoasul –iliac intervine direct asupra şoldului. El
se suprapune ca direcţie, axei biomecanice a membrului inferior.
Inserţia lui pe primele vertebre lombare se suprapune centrului de
greutate, apoi se îndreaptă în afară şi în jos, trece prin faţa capului
femural, înapoi formează un unghi de aproximativ 400 şi se inseră pe
micul trohanter. Realizează astfel, o puternică chingă anterioară, care
impinge capul femural dinainte-înapoi şi reprezintă astfel, principalul
stabilizator anterior al şoldului. Acest muşchi are acţiuni complexe
– când se contractă în totalitate, luând punct fix pe inserţiile
proximale, flectează coapsa pe bazin şi în acelaşi timp imprimă
coapsei o uşoară mişcare de adducţie şi rotaţie externă.
– când ia punct fix pe inserţia distală, flectează coloana
vertebrală şi bazinul pe coapsă (este deci, un flexor al coloanei)
– când se contractă de o singură parte, este tot flexor dar în
acelaşi timp imprimă coloanei vertebrale şi o mişcare de înclinare
laterală.
Ca flexor al coapsei pe bazin el intervine în special
după ce coapsa depăşeşte amplitudinea de flexie de 900. De aceea,
valoarea lui funcţională se determină aşezând subiectul pe un scaun şi
punându-l să facă flexia coapsei pe bazin. Dacă nu poate face flexia
coapsei dincolo de 90o, muşchiul este deficitar.
Ca rotator al coapsei, acţiunea lui diferă după poziţia
acesteia. Când coapsa este flectată pe bazin, micul trohanter fiind
situat posterior faţă de axa femurului, pasoasul-iliac este rotator
extern. Când coapsa este extinsă pe bazin, muşchiul este un rotator
intern.
Muşchiul psoasul-iliac este unul din cei mai importanţi
muşchi în statica şi dinamica trunchiului. El împreună cu muşchii
abdominali, muşchii spatelui şi muşchii ischio-gambieri asigură
echilibrul trunchiului pe coapsă. Tot el, în mers, efectuează izotonic
mişcarea de flexie a coapsei pe bazin, iniţiind deci faza de pendulare
şi gradează extensia coapsei pe bazin, spre sfârşitul fazei de
pendulare.
b) muşchii bazinului
fesierul mare – cel mai voluminos muşchi al
bazinului. Se inseră proximal pe partea posterioară a fosei iliace
externe, se îndreaptă oblic în jos şi în afară şi se inseră distal pe
creasta externă a liniei aspre, imediat sub marele trohanter. Când ia
punct fix pe bazin este rotator în afară al coapsei. Intervine în
mişcarea de extensie atunci când subiectul poartă greutăţi sau urcă pe
un plan înclinat.
fesierul mijlociu, prin baza lui se inseră proximal
pe porţiunea mijlocie a fosei iliace mijlocii, se îndreaptă vertical în
jos şi prin vârful lui se inseră distal pe faţa externă a marelui
trohanter. Când se contractă în totalitate şi ia punct fix pe bazin, este
abductor şi rotator în afară al coapsei. Când ia punct fix pe femur
înclină lateral bazinul. El apasă pe faţa laterală a marelui trohanter,
înfundând astfel capul femurului în cavitatea cotiloidă şi este
principalul stabilizator lateral al şoldului,
fesierul mic, prin baza lui se inseră proximal pe
porţiunea anterioară a fosei iliace externe, se îndreaptă aproape
75
orizontal în afară şi prin vârful lui se inseră distal pe marginea
anterioară a marelui trohanter. Când ia punct fix pe bazin este rotator
înăuntru şi un adductor al coapsei, când ia punct fix pe femur este un
proiector înainte al jumătăţii bazinului de partea opusă.
gemenul superior se inseră medial pe spina
sciatică, se îndreaptă în afară, se uneşte cu tendonul gemenului
inferior şi se inseră lateral pe cavitatea de pe faţa internă a marelui
trohanter. Este un rotator în afară al coapsei.
gemenul inferior se inseră medial pe tuberozitatea
ischionului, se indreaptă în afară şi se uneşte cu tendonul gemenului
extern. Este un rotator în afaraă al coapsei.
obturatorul intern se inseră medial pe faţa
internă a membranei obturatoare care umple gaura obturatoare a
osului coxal şi pe conturul ei osos, trece prin mica scobitură sciatică a
marginii posterioare a coxalului, iese din micul bazin, se îndreaptă în
afară şi se inseră lateral pe cavitatea de pe faţa internă a marelui
trohanter. Este un rotator în afară al coapsei şi un stabilizator
posterior al şoldului.
obturatorul extern se inseră medial pe faţa
externă a membranei obturatoare şi pe conturul ei osos trece prin
spatele articulaţiei coxo-femurale şi se inseră lateral pe cavitatea de
pe faţa internă a marelui trohanter. Este rotator în afară al coapsei şi
un principal stabilizator inferior al şoldului.
pătratul femural se inseră medial pe
tuberozitatea ischiatică, se îndreaptă în afară, trece prin spatele
articulaţiei coxo-femurale şi se inseră lateral pe marginea posterioară
a marelui trohanter. Este un rotator în afară al coapsei.
piramidalul (pisiformul) se inseră medial pe faţa
anterioară a sacrului, în jurul găurilor sacrate anterioare, se îndreaptă
în afară, iese din bazin prin marea scobitură sciatică şi se inseră
lateral pe marginea superioară a marelui trohanter. Când ia punct fix
pe bazin, rotează coapsa în afară. Este snergic cu gemenii. Este un
stabilizator posterior al şoldului.
77
bicepsul femural se inserează proximal
prin două capete care se numesc: lunga porţiune ce se inseră pe
tuberozitatea ischiatică, împreună cu semitendinosul şi scurta
porţiune ce se inseră pe partea externă a liniei aspre a femurului. Cele
două porţiuni se unesc şi se inseră distal, printr-un tendon comun, pe
capul peroneului. Este flexor al gambei pe coapsă, extensor al coapsei
pe bazin
Muşchiul tensor al sinovialei genunchiului este sub femural
Mişcarea de circumducţie
Această mişcare rezultă din trecerea coapsei prin toate
poziţiile descrise anterior. În realizarea ei intervin toate grupele
musculare ale şoldului:
– capul femural se învârte în cavitatea cotiloidă;
– diafiza femurului descrie un con;
– epifiza distală a femurului descrie un cerc.
Bazinul este alcătuit din cele două oase coxale, reunite anterior prin simfiza pubiană şi
posterior prin segmentul sacro-coccigian al coloanei vertebrale, cu care oasele coxale se articulează
strâns.
La nivelul bazinului se efectuează mişcări de nutaţie şi contranutaţie
Articulaţia coxo-femurală, datorită structurii sale, are 3 grade de libertate şi permite efectuarea
mişcărilor de flexie/extensie, abducţie / adducţie, rotaţie şi circumducţie.
Flexorii principali sunt: dreptul anterior, psoasul-iliac, tensorul fasciei lata, croitorul
Extensorii principali sunt: ischio-gambierii, fasciculele posterioare ale fesierului mijlociu şi
fesierul mare.
Abducţia se realizează de către: tensorul fasciei lata, fesierul mijlociu şi croitorul.
Adducţia se realizează de către: psoasul-iliac, fesierul mic, dreptul intern, pectineul, cei trei
adductori, semitendinosul, semimembranosul.
79
Muşchii rotatori externi sunt: fesierul mijlociu (cu fasciculele posterioare), fesierul mare, cei
doi gemeni ai coapsei (superior şi inferior), piramidalul, cei doi obturatori, pătratul femural, pectineul,
dreptul intern şi croitorul.
Muşchii rotatori interni sunt: fesierul mijlociu (cu fasciculele anterioare), fesierul mic,
semitendinosul şi semimembranosul.
Teste de evaluare/autoevaluare
*Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi că propoziţia este adevărată) sau fals (dacă consideraţi că
propoziţia este falsă).
1.Articulaţia coxofemurală este o articulaţie cu 3 grade de libertate
2. Bazinul este alcătuit din două oase coxale, reunite anterior prin simfiza pubiană şi posterior prin
segmentul sacro-coccigian al coloanei vertebrale.
3. Articulaţia coxo-femurală permite efectuarea mişcărilor de flexie/extensie, abducţie / adducţie şi
rotaţie
80
*Completaţi spaţiile punctate cu termenii corecţi:
4.La nivelul bazinului se pot efectua mişcări de nutaţie şi...............
5. Abducţia şoldului este realizată de către: tensorul fasciei lata, ..............şi croitorul.
Bibliografie obligatorie
1.Nenciu, G., Biomecanica în educaţie fizică şi sport, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2008.
2.Baciu, C, Anatomia funcţională şi biomecanica aparatului locomotor, Editura Sport – Turism,
Bucureşti, 1977.
81
Unitatea de învăţare 11
Cuprins:
11.1. Introducere
11.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
11.3.Conţinutul unităţii de învăţare
11.3.1. Structura funcţională a genunchiului
11.3.2. Biomecanica genunchiului
11.4.Îndrumar pentru verificare/autoverificare
11.1.Introducere
82
Timpul alocat unităţii: 2 ore
83
Articulaţia femuro-tibială
84
3. ligamentul lateral intern – se inseră sus pe
tuberozitatea condilului femural intern, iar jos, pe partea cea mai de
sus a feţei interne a tibiei.
4. ligamentul lateral extern – se inseră sus pe
tuberozitatea condilului femural extern, iar jos, pe partea antero-
externă a capului peroneului.
Ligamentele încrucişate se găsesc în scobitura
intercondiliană.
5. ligamentul încrucişat anterior se inseră sus, pe
porţiunea posterioară a condilului extern şi se îndreaptă în jos, înainte
şi înăuntru pentru a se insera pe partea antero-internă a spinei tibiale
şi pe suprafaţa rugoasă prespinală, între inserţiile cornurilor
anterioare ale meniscurilor.
6. ligamentul încrucişat posterior se inseră pe
porţiunea posterioară a condilului intern şi se îndreaptă în jos, înainte
şi înăuntru pentru a se insera înapoia spinei tibiale.
f) sinoviala genunchiului tapetează faţa interioară a
capsulei; se adaptează la toate fundurile de sac capsulare şi se
întrerupe la nivelul inserţiei meniscurilor, împărţindu-se în două
porţiuni: una suprameniscală, care reprezintă aproape întreaga
sinovială şi alta submeniscală, mult mai redusă ca dimensiuni.
Sinoviala genunchiului comunică în aproape 1o % din cazuri cu
sinoviala articulaţiei tibio-peroniere superioare.
Articulaţia femuro-rotuliană
Statica genunchiului
Axa biomecanică a femurului care, trece prin centrul capului
femural şi prin scobitura intercondiliană, face cu axa anatomică a
corpului femural un unghi de 100 deschis în sus.
Faţă de axa anatomică a tibiei, axa anatomică a femurului se
găseşte uşor înclinată în afară, formând astfel un unghi deschis în
afară de 1700 – 1770 (genu valgum fiziologic).
85
mişcărilor active de flexie şi extensie este 1350, iar a celor pasive de
1500. Mişcările se execută în plan sagital, în jurul unei axe
transversale care trece prin cei doi condili femurali.
Articulaţia femuro-tibială acţionează după principiul unei
pârghii de gradul III, prin deplasarea femurului pe tibia fixată (ca în
sprijinul pe sol), prin deplasarea tibiei pe femurul fixat (ca în poziţia
şezând) sau prin deplasarea simultană a celor două oase (ca în mers,
când gamba este pendulată).
86
În rotaţia externă ligamentele laterale se extind, iar
ligamentele încrucişate se relaxează, în timp în rotaţia internă se
întind ligamentele încrucişate şi se destind ligamentele laterale.
Biomecanica meniscurilor
Deşi solitare pe tibie, meniscurile se deplasează în flexie,
dinainte înapoi pe platoul tibial, dar se apropie uşor şi între ele, prin
extremităţile posterioare. În extensie, meniscurile se deplasează în
sens invers, adică dinapoi înainte, ating marginile anterioare ale
platoului tibial şi se depărtează uşor unul de altul. Tot ele se mai
deplasează şi odată cu platoul tibial faţă de condilii femurali, ele
situându-se mereu pe acea parte a platoului care suportă presiunea
condililor. Astfel, în extensie, condilii alunecă înainte, împingând
meniscurile înaintea lor, iar în flexie, condilii alunecă înapoi,
împingând meniscurile înapoia lor.
În rotaţia gambei în afară, partea anterioară a meniscului
intern urmează capsula la care aderă şi se deplasează dinapoi înainte
şi dinăuntru în afară, în timp ce partea sa posterioară este împinsă
înapoi de condilul femural, ceea ce are drept rezultat o puternică
distensie a meniscului. Meniscul extern poate suferi o deplasare
asemănătoare, dar de sens invers, în timpul mişcării de rotaţie
externă. El este mai rezistent şi mai mobil.
Rolul meniscurilor
1. Completeză spaţiul liber dintre suprafaţa curbă a
femurului şi suprafaţa
plană a tibiei şi împiedică astfel protruzia sinovialei şi capsulei în
cavitatea articulară, în cursul mişcărilor.
2. Centrează sprijinul femurului pe tibie în cursul
mişcărilor.
3. Participă la lubrefierea suprafeţelor articulare, asigurând
repartizarea uniformă a sinovialei pe suprafaţa
cartilajelor.
4. Joacă rolul unui amortizor de şoc între extremităţile
87
osoase, mai ales în mişcările de hiperextensie şi
hiperflexie.
5. Reduc în mod important frecarea dintre extremităţile
osoase.
Rolul rotulei
– în extensie, menţine tendonul la distanţă de trohleea
femurală
– măreşte braţul de pârghie al cvadricepsului, deplasând
tendonul cvadricipital faţă de axa de rotaţie a genunchiului, uşurând
activitatea acestui muşchi.
– în flexie, fiind trasă de tendonul rotulian, rotula ia contact
progresiv cu suprafaţa articulară a trohleei şi se înscrie în şanţul
trohlean; pornind de sus şi uşor din afară ea coboară spre linia
mediană, trece peste linia verticală a trohleei, apoi, odată cu intrarea
în şanţul dintre cei doi condili, se îndreaptă din nou în afară, pentru
ca la sfârşitul mişcării de flexie să acopere exclusiv condilul extern.
88
11.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
Articulaţia genunchiului este formată din extremitatea inferioară a femurului, extremităţile superioare
ale celor două oase ale gambei: tibia şi peroneul şi osul propriu al regiunii, rotula.
Articulaţia femuro-tibială are un singur grad de libertate şi în consecinţă prezintă două mişcări
principale: flexia şi extensia gambei pe coapsă, mişcări la care se adaugă şi altele secundare ca: rotaţie
internă şi rotaţie externă.
− Muşchii motori pentru flexie sunt: bicepsul femural şi semimembranosul,
ca muşchi principali, iar în mod accesoriu intervin şi semitendinosul,
gemenii, popliteul, plantarul subţire, dreptul intern şi croitorul
− Muşchii motori ai extensiei sunt în primul rând cvadricepsul şi tensorul
fasciei lata.
89
Teste de evaluare/autoevaluare
*Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi că propoziţia este adevărată) sau fals (dacă consideraţi că
propoziţia este falsă)!
1. Articulaţia genunchiului este formată din extremitatea inferioară a femurului şi extremităţile
superioare ale celor două oase ale gambei: tibia şi peroneul.
2. Mişcările de lateralitate sunt limitate de ligamentele încrucişate.
3. Prin mişcarea de extensie faţa posterioară a gambei se depărtează de faţa posterioară a coapsei.
Bibliografie obligatorie
1. Nenciu, G., Biomecanica în educaţie fizică şi sport, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2008.
2. Baciu, C, 1977, Anatomia funcţională şi biomecanica aparatului locomotor, Editura Sport –
Turism, Bucureşti.
90
Unitatea de învăţare 12
Cuprins:
12.1. Introducere
12.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
12.3.Conţinutul unităţii de învăţare
12.3.1. Structura funcţională a gambei
12.3.2. Biomecanica gambei
12.3.3. Structura funcţională a gleznei si piciorului
12.3.4. Biomecanica gleznei si piciorului
12.4.Îndrumar pentru verificare/autoverificare
12.1.Introducere
Articulaţiile gambei
93
d) peronierul anterior este cel mai extern
muşchi al lojei
anterioare, se inseră proximal pe jumătatea inferioară a feţei
anterioare a peroneului, tendonul lui trece pe sub ligamentul inelar
anterior al tarsului şi se termină distal pe baza celui de al cincilea
metatarsian. Când ia punct fix pe gambă, peronierul anterior este
flexor, abductor în afară al piciorului pe gambă. Este sinergic cu
extensorul comun al degetelor, al cărui fascicol extern poate fi
considerat.
Muşchii lojei externe
lungul peronier lateral este muşchiul cel
mai superficial. Se inseră proximal pe faţa externă şi pe marginea
anterioară şi externă a peroneului. Se continuă cu un tendon lung şi
puternic, care coboară înapoia maleolei externe, o înconjoară, se
îndreaptă spre mijlocul marginii externe a piciorului, trece pe faţa
inferioară a scheletului piciorului pe care o străbate oblic înainte şi
înăuntru şi se termină pe tuberculul extern al bazei primului
metatarsian. Când ia punct fix pe peroneu, muşchiul este extensor,
abductor şi rotator în afară al piciorului pe gambă. Participă la
susţinerea bolţii plantare.
scurtul peronier lateral este situat sub
lungul peronier lateral. Se inseră proximal pe cele două treimi
inferioare ale feţei externe şi pe marginea anterioară şi marginea
externă a peroneului. Tendonul lui coboară tot prin spatele maleolei
externe, dublând tendonul lungului peronier, pe care-l însoţeşte până
la marginea externă a piciorului, unde se termină însă pe baza celui
de al cincilea metatarsian.
Muşchii lojei posterioare .
tricepsul sural, cel mai voluminos
muşchi al gambei, este alcătuit din: cei doi gemeni (intern şi extern)
şi solearul
− gemenul extern (gastrocnemianul extern) se inseră
proximal pe faţa postero-externă a condilului femural extern.
− gemenul intern (gastrocnemianul intern) se inseră
proximal pe faţa postero-internă a condilului femural intern
− solearul este un muşchi lat şi gros, situat înaintea celor
doi gemeni. Se inseră proximal atât pe tibie, cât şi pe peroneu.
Toate cele trei fascicule musculare converg către un tendon
care le continuă direcţia, tendonul lui Achile. Acesta trece prin
spatele articulaţiei tibio-astragaliene şi se inseră pe jumătatea
inferioară a feţei posterioare a calcaneului. Prin intermediul
tendonului lui Achile, tricepsul sural are o mare importanţă în
acţiunile motorii ale gambei şi gleznei. Când ia punct fix pe inserţiile
superioare, tricepsul sural este flexor plantar al piciorului pe gambă
şi în mod accesoriu (prin cei doi gemeni), este flexor al gambei pe
coapsă. Când ia punct fix pe calcaneu, în poziţie ortostatică, în mod
accesoriu, ajută la menţinerea poziţiei de extensie a genunchiului.
plantarul subţire este un muşchi
filiform, aşezat la partea internă a tendonului lui Achile pe care-l
dublează. Se inseră proximal pe condilul extern al femurului, se
îndreată oblic în jos şi înăuntru şi coborând pe lângă marginea internă
a tendonului lui Achile, se inseră distal fie pe acest tendon, fie pe faţa
posterioară a calcaneului. Acest muşchi este flexor plantar al
piciorului pe gambă, fiind sinergic cu tricepsul sural.
94
popliteul este scurt, plat, are o formă
triunghiulară, fiind situat pe faţa posterioară a articulaţiei femuro-
tibiale, înaintea gemenilor şi a plantarului subţire. Se inseră proximal
pe condilul femural extern, se îndreaptă oblic în jos şi înăuntru şi se
inseră pe faţa posterioară a tibiei, deasupra liniei oblice a tibiei şi pe
buza superioară a acesteia. Este flexor şi rotator înăuntru al gambei
pe coapsă.
flexorul comun al degetelor se inseră
proximal pe buza inferioară a liniei oblice a tibiei şi pe treimea
mijlocie a feţei posterioare a tibiei, apoi coboară şi se continuă cu un
tendon care înconjoară maleola internă, după care îşi schimbă direcţia
îndreptându-se înainte în regiunea plantară, unde se împarte în patru
tendoane terminale, inserându-se pe bazele ultimelor falange. Când ia
punct fix pe tibie, este flexor al ultimelor 4 degete pe picior şi
extensor al piciorului pe gambă. Când ia punct fix pe degete, în
poziţie ortostatică, susţine gamba să nu se flecteze pe picior. Este
deci şi un sinergist al tricepsului sural.
flexorul lung al halucelui se inseră
proximal pe cele două treimi inferioare ale feţei posterioare a
peroneului şi pe membrana interosoasă tibio-peronieră şi se continuă
cu un lung tendon care alunecă pe faţa posterioară a extremităţii
inferioare a tibiei, pe faţa posterioară a astragalului, pe faţa internă a
calcaneului şi ajunge în regiunea plantară. Aici se îndreaptă oblic
înainte şi înăuntru, încrucişează tendonul flexorului comun, cu care
se uneşte şi ajunge să se insere distal pe baza celei de a doua falange
a halucelui. Când ia punct fix pe peroneu, este flexor al halucelui şi al
celorlalte degete, precum şi un extensor al piciorului pe gambă.Când
ia punct fix pe inserţiile distale, în ortostatism, susţine gamba să nu se
flecteze pe picior. Este sinergic cu tricepsul sural şi cu flexorul
propriu.
gambierul posterior este situat profund
între cei doi flexori, imediat înapoia membranei interosoase. Se
inseră proximal pe buza inferioară a liniei oblice a tibiei, pe faţa
posterioară a tibiei, pe cele două treimi superioare ale membranei
interosoase şi pe faţa internă a peroneului, înapoia crestei interosoase.
Tendonul lui se îndreaptă înăuntru, încrucişează tendonul flexorului
comun, trece pe marginea internă a acestuia, alunecă înapoia maleolei
interne, pe care o înconjoară şi se inseră distal pe tuberculul
scafoidului. Când ia punct fix pe gambă este extensor, adductor şi
rotator înăuntru al piciorului pe gambă. Când ia punct fix pe scafoid,
în ortostatism, susţine gamba să nu se flecteze pe picior. Este sinergic
cu tricepsul sural, cu flexorul comun şi cu flexorul lung al halucelui.
95
b. Biomecanica articulaţiei tibio-peroniere inferioare
96
a maleolei tibiale = interne = este plană şi intră în contact cu faţa
internă a astragalului).
b) capsula este fibroasă şi întărită lateral de un ligament intern şi unul
extern.
c) sinoviala căptuşeşte interiorul capsulei şi formează funduri de sac
Aponevroza plantară.
Muşchii piciorului
În biomecanica piciorului intervin muşchii gambei şi cei 20 de
muşchi proprii ai piciorului. Se grupează în patru regiuni, astfel:
97
– Muşchii regiunii dorsale – singurul muşchi în
regiunea dorsală este
pediosul, se inseră pe partea antero– superioară a calcaneului, se
îndreaptă înainte şi înăuntru, se împarte în patru fascicule musculare,
continuate cu un tendon subţire ce se inseră pe primele patru degete.
Extinde primele patru degete pe metatarsiene şi este sinergic cu
lungul extensor comun al degetelor.
– Muşchii regiunii plantare interne se inseră proximal pe oasele
tarsiene şi distal pe baza primei falange a halucelui. Ei sunt:
adductorul halucelui, scurtul flexor al halucelui şi abductorul
halucelui.
– Muşchii regiunii plantare mijlocii
scurtul flexor plantar se inseră proximal pe tuberozitatea internă
a feţei inferioare a calcaneului. Se împarte în patru tendoane şi se
inseră distal pe bazele falangelor mijlocii ale ultimelor 4 degete. Este
flexor al falangelor mijlocii pe primele falange ale ultimelor 4 degete
şi un flexor al degetelor pe metatarsiene.
accesoriu lungului flexor se inseră proximal pe cele două
tuberozităţi ale feţei inferioare a calcaneului şi distal pe tendonul
flexorului comun al degetelor. Flectează ultimele 4 degete pe
metatarsiene.
lombricalii piciorului sunt identici ca număr, dispoziţie şi
acţiune cu cei ai mâinii. Sunt în număr de 4 şi flectează prima
falangă, extinzând concomitent celelalte două falange ale ultimelor 4
degete.
interosoşii piciorului şi ei sunt identici ca număr, dispoziţie şi
acţiune cu cei ai mâinii. Sunt 7 interosoşi (3 plantari şi 4 dorsali)
care se inseră proximal pe feţele laterale ale metatarsienelor şi distal
pe primele falange ale degetelor. Sunt flexori ai primelor falange pe
metatarsiene şi extensori ai falangelor a doua şi a treia pe prima
falangă, deci sinergici cu lombricalii.
– Muşchii regiunii plantare externe sunt: abductorul degetului mic,
scurtul flexor al degetului mic şi opozantul degetului mic. Toţi aceşti
muşchi se inseră proximal pe feţele infero-externe ale oaselor tarsiene
şi ale ultimului metatarsian şi distal pe baza primei falange a
degetului mic.
Bolţile piciorului
Cele trei bolţi ale piciorului sunt două lungi (internă şi externă) şi o
boltă scurtă (transversală anterioară). Prin ele este posibilă
biomecanica complexă a piciorului, în mers, alergare, sărituri, dans.
Bolta internă este formată din calcaneu, astragal, scafoid şi cele trei
cuneiforme şi primul metatarsian. Este întărită de ligamentul
calcaneo– scafoidian plantar şi de tendoanele muşchilor gambei. Ea
serveşte la mişcare.
Gamba este segmentul care leagă coapsa de picior. În alcătuirea articulaţiilor gambei intră
două oase lungi: tibia şi peroneul. Cele două oase ale gambei se articulează între ele atât prin
99
extremităţile lor superioare cât şi prin cele distale, formând două articulaţii tibio-peroniere (superioară
şi inferioară).
Muşchii lojei anterioare sunt:gambierul anterior, extensorul comun al degetelor, extensorul propriu al
halucelui. peronierul anterior.
Muşchii lojei laterale sunt: lungul şi scurtul peronier lateral.
Muşchii lojei posterioare sunt:tricepsul sural– cel mai voluminos muşchi al gambei, este alcătuit din:
cei doi gemeni (intern şi extern) şi solearul-; plantarul subţire ,popliteul ,flexorul comun al degetelor ,
flexorul lung al halucelui , gambierul posterior.
Tibie; peroneu.
Teste de evaluare/autoevaluare
*Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi că propoziţia este adevărată) sau fals (dacă consideraţi că
propoziţia este falsă)!
1.Peronierul al III lea face parte din loja laterală a gambei.
2. Articulaţia gleznei este o articulaţie sferoidă.
3.Muşchii lojei laterale a gambei sunt: lungul peronier lateral, scurtul peronier lateral şi peronierul
al treilea.
100
Bibliografie obligatorie
1. Nenciu, G., Biomecanica în educaţie fizică şi sport, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2008.
2. Baciu, C, Anatomia funcţională şi biomecanica aparatului locomotor, Editura Sport – Turism,
Bucureşti, 1977.
101
Unitatea de învăţare 13
Cuprins:
13.1. Introducere
13.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
13.3.Conţinutul unităţii de învăţare
13.3.1. Caracteristicile mersului si fazele lui
13.3.2. Carecteristicile alergării si fazele ei
13.4.Îndrumar pentru verificare/autoverificare
11.1.Introducere
Mersul este o mişcare locomotorie ciclică, care se efectuează
prin ducerea succesivă a unui picior înaintea celuilalt.
In mers, corpul se sprijină permanent pe sol, fie cu un picior
(sprijin unilateral), fie cu ambele picioare (sprijin bilateral). În cazul
sprijinului unilateral, membrul inferior, care susţine greutatea
corpului, se numeşte picior de sprijin, iar celălalt, picior oscilant
(pendulant).
Alergarea reprezintă din punct de vedere biomecanic, o mişcare
locomotorie ciclică, în care deplasarea corpului este asigurată printr-o
acţiune alternativă a membrelor inferioare, alergătorul avînd un
contact periodic cu solul.
Fazele mersului
Perioada piciorului de sprijin cuprinde:
– faza de amortizare;
– momentul verticalei;
– faza de impulsie.
Perioada piciorului oscilant cuprinde:
– faza pasului piciorului posterior;
– momentul verticalei;
– faza pasului anterior.
Fazele alergării
Piciorul de sprijin are trei faze: amortizarea, momentul
verticalei şi impulsia, iar piciorul oscilant, alte trei faze: pasul
posterior, momentul verticalei şi pasul anterior
In alergările de viteză şi rezistenţă, amortizarea se face cu
piciorul în flexie plantară pe capetele metatarsienelor şi pe degete.
In momentul contactului cu solul, lantul muscular al triplei
extensii, extensorii coapsei pe bazin, extensorii genunchiului şi
flexorii plantari se opun flexiei segmentelor, depunînd un efort
muscular de cedare.
In momentul verticalei piciorului de sprijin, activitatea
musculară este momentan statică, de fixare, fiind îndeplinită de toate
lanţurile antagoniste ale membrului inferior de sprijin. În acest
moment, la toate procedeele de alergare, trunchiul este uşor flectat.
104
Impulsia în alergare se realizează printr-un efort puternic de
învingere, depus de lanţul muscular al triplei extensii, care se
accentuează progresiv pînă la sfîrşitul impulsiei, asigurînd traiectoria
din timpul zborului.
Lanţul muscular al triplei extensii este principalul factor care
asigură îndeplinirea celor trei faze ale piciorului de sprijin; el depune
o activitate dinamică de învingere, care creşte progresiv pînă la
terminarea impulsiei.
În timpul zborului, cele două membre inferioare desfăşoară
activităţi musculare deosebite: cel care a efectuat impulsia se
pregăteşte pentru a executa fazele piciorului oscilant, printr-o
relaxare a lanţului triplei extensii, permiţînd astfel oscilaţia înainte,
iar cel care termină fazele oscilaţiei se pregăteşte să ia contactul cu
solul printr-o contracţie a lanţului muscular al triplei extensii, pentru
a asigura amortizarea.
In faza pasului posterior a piciorului oscilant, ducerea
înainte a membrului inferior pînă la verticală se face cu ajuorul forţei
de gravitaţie, căreia i se adaugă, la alergările de viteză, un efort
viguros din partea lanţului triplei flexii a membrului inferior (flexorii
coapsei pe bazin, flexorii genunchiului, flexorii dorsali al labei
piciorului).
In momentul verticalei piciorului oscilant, lanţurile
musculare antagoniste ale membrului inferior depun o activitate
statică de consolidare, asigurînd poziţia la verticală a piciorului
oscilant. în comparaţie cu mersul, membrul inferior este mai flectat în
şold şi genunchi.
In faza pasului anterior a piciorului oscilant se produce o
puternică proiecţie înainte, care este asigurată de lanţul muscular al
triplei flexii; efortul principal îl depun flexorii coapsei pe bazin ce
duc coapsa puternic înainte şi în sus. Unghiul pe care îl face coapsa
cu bazinul va fi cu atît mai mic, cu cît viteza alergării va creşte.
Concomitent se asigură flexia genunchiului şi flexia plantară, care
pregătesc amortizarea.
Mersul este o mişcare locomotorie ciclică, care se efectuează prin ducerea succesivă a unui
picior înaintea celuilalt.
In mers, corpul se sprijină permanent pe sol, fie cu un picior (sprijin unilateral), fie cu ambele
picioare (sprijin bilateral). În cazul sprijinului unilateral, membrul inferior, care susţine greutatea
corpului, se numeşte picior de sprijin, iar celălalt, picior oscilant (pendulant).
Fazele mersului, în funcţie de perioada piciorului sunt:
-Perioada piciorului de sprijin cuprinde:
105
– faza de amortizare;
– momentul verticalei;
– faza de impulsie.
-Perioada piciorului oscilant cuprinde:
– faza pasului piciorului posterior;
– momentul verticalei;
– faza pasului anterior.
Alergarea reprezintă din punct de vedere biomecanic, o mişcare locomotorie ciclică, în care deplasarea
corpului este asigurată printr-o acţiune alternativă a membrelor inferioare, alergătorul avînd un contact
periodic cu solul.
Fazele alergării
Piciorul de sprijin are trei faze: amortizarea, momentul verticalei şi impulsia, iar piciorul
oscilant, alte trei faze: pasul posterior, momentul verticalei şi pasul anterior
1. Ce este mersul ?
2. Care sunt fazele mersului ?
3. Descrieţi pasul dublu!
4. Ce este amortizarea ?
5. Când urmează faza de impulsie ?
6. Ce este alergarea ?
Teste de evaluare/autoevaluare
*Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi că propoziţia este adevărată) sau fals (dacă consideraţi că
propoziţia este falsă)!
1. Unitatea funcţională de mişcare în timpul mersului este pasul dublu.
2. În timpul alergării, principalul factor care asigură îndeplinirea celor trei faze ale piciorului de
sprijin este lanţul muscular al triplei extensii.
3. Alergarea se caracterizează printr-o fază de zbor care înlocuieşte sprijinul unilateral din mers
106
*Completaţi spaţiile punctată cu termenii corecţi:
4.În timpul mersului, perioada piciorului oscilant cuprinde: faza pasului piciorului posterior;
................................faza pasului anterior.
5. În timpul alergării, piciorul de sprijin are trei faze: amortizarea, momentul verticalei şi .............
Bibliografie obligatorie
1. Nenciu, G., Biomecanica în educaţie fizică şi sport, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2008.
2. Baciu, C, Anatomia funcţională şi biomecanica aparatului locomotor, Editura Sport – Turism,
Bucureşti, 1977.
107
Unitatea de învăţare 14
Cuprins:
14.1. Introducere
14.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
14.3.Conţinutul unităţii de învăţare
14.3.1. Particularitaţile şi fazele săriturilor
14.3.2. Particularitaţile şi fazele aruncărilor
14.4.Îndrumar pentru verificare/autoverificare
11.1.Introducere
108
Timpul alocat unităţii: 2 ore
109
Zborul este deplasarea corpului în spaţiu; traiectoria
C.G.G. nu poate fi modificată de forţele interioare. Corpul descrie o
traiectorie curbă, care în prima parte este ascen¬dentă, avînd o viteză
uniform încetinită, iar în a doua este descendentă, cu o viteză uniform
accelerată. Mişcările din timpul zborului pregătesc aterizarea. în faza
de zbor, activitatea musculaturii corpului este redusă. Săritorii
experimentaţi îşi relaxează musculatura imediat după bătaie. La
începători însă, muşchii rămîn contractaţi, ceea ce dăunează atît
tehnicii săriturii, cît şi economiei consumului de energie.
Faza de aterizare este aceea în care corpul ia contact cu
solul; ea durează pînă la anularea totală a vitezei. Aterizarea se face
pe ambele membre inferioare, la săritura în lungime şi pe toate
membrele, la săritura în înălţime. Amortizarea se realizează printr-o
serie de forţe de frânare, dintre care forţa musculaturii corpului este
cea mai importantă.
Ea transformă corpul şi segmentele sale într-un resort elastic
şi rezistent; de asemenea, îşi mai aduc contribuţia rezistenţa şi
elasticitatea articulaţiilor, a ţesuturilor, precum şi calităţile solului
care, prin deformare (sol afânat, nisip, material plastic), amortizează
şocul.
In timpul zborului, activitatea musculaturii este mai slabă,
dar complexă, avîncl drept scop pregătirea aterizării, menţinerea
echilibrului etc.
La săritura în lungime aterizarea se face pe călcâie, cu
membrele inferioare în flexie: pe coapsă, genunchi şi flexie dorsală în
articulaţia talocrurală. Deşi aterizarea se face în flexie generalizată,
amortizarea vitezei se realizează de către grupele musculare
antagoniste (ale triplei extensii) care împiedică corpul să se
prăbuşească, transformînd membrele inferioare în resorturi elastice.
In concluzie, putem afirma că atât impulsia, cât şi aterizarea
sunt asigurate, în principal, de lanţul muscular al triplei extensii.
Activitatea acestui lanţ muscular este de învingere – la bătaie şi de
cedare – la aterizare. Deci, în antrenamentul sportivilor este necesară
pregătirea lanţului triplei extensii, atît pentru efortul de învingere, cît
şi pentru cel de cedare.
Fazele aruncărilor
Deşi diferite ca formă de execuţie, aruncările se caracterizează prin
faze care se succed după cum urmează:
a) Pregătirea pentru aruncare constă din prinderea obiectului,
urmată de o serie de mişcări care au rolul de a pune în tensiune
lanţurile musculare ce vor efectua elanul. Aceste mişcări diferă după
stilul de aruncare. Astfel, la greutate, mişcările pregătitoare constau
din ridicări şi flectări uşoare pe piciorul de sprijin; la disc se
efectuează câteva legănări, iar în lansarea ciocanului, una pînă la trei
rotari.
b) Elanul se compune dimr-o serie de mişcări al căror scop final este
asigurarea unei viteze iniţiale cât mai mari şi luarea de către aruncător
a unei poziţii optime pentru execu¬tarea cu eficacitate maximă a
efortului final de eliberare a obiectului.
In timpul elanului, jumătatea inferioară a corpului se
deplasează mai repede decît cea superioară, care rămâne mai în urmă
împreună cu mâna care ţine obiectul de aruncat. Astfel, apare un
moment numit de unii autori „depăşirea aparatului", al cărui rol este
de a accentua la maximum starea de tensiune a lanţurilor musculare
care vor efectua efortul de aruncare, contribuind la creşterea
randamentului aruncării. Este necesar ca în elan să existe o
coordonare cît mai bună a impulsurilor parţiale care pun în contracţie
succesiv sau simultan diferite grupe musculare.
111
c) Efortul final adaugă vitezei produse de elan un impuls nou, care
face să crească şi viteza iniţială. El este rezultatul contracţiei
puternice (explozive) a grupelor şi lanţurilor musculare specifice
fiecărei aruncări în parte. În cadrul efortului final, începutul îl fac
masele musculare ale trunchiului, la nivelul bazinului şi regiunii
lombare, care se contractă puternic. Urmează contracţia celorlalte
grupe musculare ale corpului şi membrelor, într-o succesiune
asemănătoare unei unde contractile care porneşte din regiunea C.G.G.
şi se difuzează către extremităţi.
Lanţurile musculare care efectuează efortul final de aruncare
antrenează grupe musculare antagoniste, dintre care unele acţionează
după tipul dinamic de învingere (concentric), iar celelalte prin cedare
(excentric). De reţinut că efortul final de împingere, lansare sau
azvârlire trebuie continuat cât mai mult posibil. Poziţia corpului
aruncătorului în efortul final de aruncare este de echilibru nestabil; de
aceea, în timpul acestui efort, care dezechilibrează corpul prin
împingerea C.G.G. înainte, este necesară şi asigurarea echilibrului.
Acesta se realizează prin efortul static de fixare pe care îl depun
lanţurile musculare antagoniste ale trunchiului şi membrelor
inferioare.
Efortul muscular în această fază finală trebuie să fie maxim, condiţie
esenţială pentru obţinerea unor performanţe înalte.
d) Faza de restabilire începe după ce obiectul a
părăsit mâna aruncătorului. Ea are drept scop principal restabilirea
echilibrului corpului în cadrul spaţiului delimitat prin regulamentul
aruncării. Frânarea vitezei orizontale sau rotatorii şi oprirea corpului
după aruncare se efectuează în diferite forme, în funcţie de tipul de
aruncare. Astfel, la aruncarea suliţei unde viteza orizontală restantă
este mare, în afara activităţii musculare de frânare se efectuează şi un
pas lung pentru mărirea bazei de susţinere a corpului. La aruncarea
discului şi a ciocanului, unde trebuie frânată mişcarea de rotaţie a
corpului, se efectuează o serie de mişcări ale trunchiului şi
membrelor, care nu părăsesc solul. La aruncarea greutăţii efortul
principal de restabilire se realizează prin contribuţia puternică a
lanţurilor musculare ale membrelor inferioare, fără deplasarea
acestora.
In general, în faza de restabilire toate procedeele de aruncare
antrenează contracţia unui mare număr de lanţuri musculare
antagoniste, însă principalul efort îl depun lanţurile musculare
antagoniste celor care au efectuat elanul şi impulsia finală. În această
situaţie, lanţurile musculare respective depun efort dinamic de
învingere, iar cele care au executat impulsia, efort dinamic de cedare.
Elementele de efort dinamic sint completate de o importantă
participare statică, simultană a musculaturii, necesară restabilirii şi
asigurării echilibrului corpului aflat în echilibru nestabil. O
contribuţie mai mare sub aspect dinamometric aduc muşchii
şanţurilor vertebrale şi lanţurile musculare ale membrelor inferioare –
tripla extensie, tripla flexie, lanţul adductorilor coapsei şi supinaţiei
labei piciorului – precum şi lanţul abductorilor coapsei şi al
pronatorilor labei piciorului. La disc şi ciocan, un rol important în
restabilirea echilibrului după lansare îl îndeplinesc membrele
superioare care, prin mişcări diverse în abducţie humerală, măresc
raza momentului inerţial şi, prin aceasta, capacitatea de restabilire a
echilibrului.
112
11.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare
Săriturile sunt mişcări locomotorii aciclice, caracterizate printr-un zbor prelungit în care corpul
descrie în aer o parabolă.
Săriturile au patru faze: elanul, desprinderea (bătaia), zborul şi aterizarea. Aceste faze sunt legate
între ele şi se condiţionează reciproc, însă fiecare prezintă particularităţi proprii.
Aruncările sunt probe atletice care se pot clasifica, după modalitatea în care se aplică forţa
aruncătorului pentru a imprima obiectului aruncat (greutate, suliţă, disc, ciocan) mişcările specifice,
în: a) împingeri (greutate); b) azvîrlire (suliţă); c) lansări (disc, ciocan).
Aruncările se caracterizează prin faze care se succed după cum urmează:
a)Pregătirea pentru aruncare b)Elanul c) Efortul final d) Faza de restabilire.
113
Teste de evaluare/autoevaluare
*Răspundeţi adevărat (dacă consideraţi că propoziţia este adevărată) sau fals (dacă consideraţi că
propoziţia este falsă)!
1. În cazul săriturilor, impulsia şi aterizarea sunt asigurate, în principal, de lanţul muscular al triplei
extensii.
2. Zborul reprezintă deplasarea corpului în spaţiu.
3. Faza de restabilire începe după ce obiectul a părăsit mâna aruncătorului.
Bibliografie obligatorie
1.Nenciu, G., Biomecanica în educaţie fizică şi sport, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2008.
2.Baciu, C., Anatomia funcţională şi biomecanica aparatului locomotor, Editura Sport – Turism,
Bucureşti, 1977.
114
RĂSPUNSURI LA TESTELE DE EVALUARE/AUTOEVALUARE
Unitatea de învăţare 3:1.fals, 2.adevărat, 3.fals, 4. inerţia, forţa de frecare 5. în acelaşi sens.
115
116