Capitolul 6 Tehnologia descărcărilor electrostatică ESD.

Electricitatea statica este un fenomen foarte des intalnit. Majoritatea dintre noi am simtit pe
propria piele un soc electric provocat de o descarcare a sarcinilor electrice acumulate pe corpul
nostru. Acest fenomen are loc datorita frecarii imbracamintei, descarcare ce are loc la atingerea unui
obiect metalic legat la pamant (clanta usii, maneru usii de la masina, etc.), sau obiecte avand
potential diferit.
Electricitatea statica poate fi intalnita insa, la valori pe care corpul uman nu le resimte. Pentru
a simti un soc static, cei mai multi dintre oameni au nevoie de acumularea unei tensiuni electrostatice
de cel putin 3000 -4000 V.

6.1. Introducere

Electricitatea statică este un fenomen des întâlnit în practică. Ea poate să fie parte a unui
proces tehnologic cum este de exemplu vopsirea în câmp electrostatic, tipărirea, sortarea materialelor
în câmp electrostatic, etc. De cele mai multe ori, însă, electricitatea statică poate să apară ca un
fenomen nedorit, întâmplător care poate constitui un risc (incendii şi explozii, detonarea intempestivă
a capselor detonante electrice, acţionarea intempestivă a aparaturii sensibile de comanda şi control,
şoc electric la persoane) sau poate produce deranjamente în procese de prelucrare a materialelor, de
exemplu, datorită lipirii foliilor.
De asemenea, electricitatea statică poate duce la deteriorarea dispozitivelor electronice pe
durata fabricării, manipulării sau utilizării lor
Problemele ce decurg din electricitatea statică sunt cauzate în general de materialele
neconductoare/electroizolante care se pot electriza cu uşurinţă, pot acumula şi reţine sarcinile pe o
perioadă îndelungată şi apoi pot descărca aceste sarcini cu o energie suficient de mare ca să cauzeze
un risc. Descărcările părţilor conductive încărcate, izolate, pot duce la scântei incendive, dar acestea
pot fi prevenite cu uşurinţă prin legare la pământ.
Între riscurile care pot să fie generate de electricitatea statică, acela de iniţiere a unei
atmosfere explozive sau a explozivilor propriu-zişi ocupă un rol important întrucât exploziile pot
duce la imense pagube materiale şi la pierderi de vieţi omeneşti.
Acumularea şi descărcarea sarcinilor electrostatice poate da naştere la pericole şi probleme
într-un domeniu larg de ramuri industriale sau medii de lucru şi la pericole de aprindere şi explozie
în special în industriile chimică, farmaceutică, a petrolului şi de prelucrare a alimentelor.
Formarea şi acumularea sarcinilor electrostatice are loc ca urmare a mecanismelor de
electrizare.
Unul din mecanismele de electrizare care duce la apariţia şi formarea sarcinilor electrostatice
este electrizarea de contact. Două materiale de natură diferită care sunt aduse în contact şi separate
apoi, vor purta sarcini electrostatice egale ca mărime şi de semne contrare.
De asemenea o altă componentă a mecanismului de electrizare o reprezintă electrizarea prin
inducţie caz în care produsele conductoare pot fi încărcate cu sarcini de natură electrostatică de la un
alt obiect încărcat aflat în apropiere. Produsele pot primi, de asemenea, sarcini prin transfer fie direct
de la alte obiecte, fie prin influenţă, printr-un curent de ioni.

82
 În anumite condiţii un material poate acumula sarcină electrică devenind încărcat pozitiv sau
negativ, în funcţie de caracterul sarcinii acumulate. De exemplu, în cazul unui material electroizolant
mobilitatea sarcinii electrice este mică astfel că sarcina electrică rămâne localizată în zona de contact,
creând un anumit potenţialul electrostatic. Dacă acel material vine în contact cu un alt obiect
(persoană sau component electric/electronic) şi se crează o diferenţa de potenţial suficient de mare,
este posibilă apariţia unei descărcări electrostatice (electrostatic discharge - ESD), sub formă de arc
sau scânteie, pentru a se restabili echilibrul electrostatic între cele două corpuri în contact.
Pentru a putea stabili metode eficiente de protecţie la ESD este necesară o înţelegere mai
aprofundată a fenomenelor care au loc la încărcarea electrostatică a corpurilor
Din punct de vedere microscopic, starea de electrizare a unui corp este dată de existenţa unui
exces sau lipsa de electroni Justificarea stării de electrizare a corpurilor se face cu teoria atomistă.
Cele mai cunoscute metode de electrizare a corpurilor sunt :
- Electrizarea prin frecare;
- Electrizarea prin contact;
- Transfer de sarcină electrică prin conducţie;
- Electrizare prin inducţie electrică;
- Electrizare prin efect de piezoelectricitate;
- Electrizarea prin efect de termoelectreţi;
- Electrizare prin iradiere.
Multitudinea de experimente realizate cu diferite materiale neconductoare electric au
fundamentat teoria electrizării prin frecare şi au permis clasificarea materialelor neconductoare
electric în materiale donoare de electroni (care rămân încarcate pozitiv) şi materiale acceptoare de
electroni (care se încarcă negativ).
În funcţie de abilitatea de a dona sau accepta electroni, s-au stabilit experimental diferite scări
tribologice ale materialelor.Exemple de serii triboloelectrice sunt prezentate în Tabelul 6.1 în care
în prima coloană este redată seria Faraday iar în a doua coloană, materialele sunt aşezate în ordine
descrescătoare a durităţii lor.
Starea de încărcare cu sarcină electrică a corpurilor a fost definită de mulţi autori însă cea
mai recentă este tratată din punct de vedere microscopic de Nicolaide în 2012 . Astfel,
Tabelul 6.1. Serii triboelectrice
(+) (+)
blană diamant
flanel topaz
fildeş cuarţ
pene sticlă şlefuită
sticlă mică
ţesătură din bumbac calcit
mătase sulf
lemn ceară
metal
(-) (-)

83
 Scările tribologice furnizează informaţii calitative, de comparare a performanţelor
materialelor referitoare la încărcarea electrostatică, fiind utile în evaluarea riscului de apariţie a
descărcărilor electrostatice la componentele electronice, precum şi în studiile de prevenire a
incendiilor în mediile speciale.
Totuşi în stabilirea celor mai adecvate materiale pentru aplicaţii ESD sau pentru protecţia la
ESD nu este suficientă cunoaşterea scărilor electrostatice, deoarece acestea nu definesc complet
parametrii suprafeţei de contact şi a mediului în care poate apărea descărcarea electrostatică.
Procesele de descărcare electrostatică nu pot fi net separate în studiu de procesele de
încărcare electrică. Fiind procese de suprafaţă, mărimile electrice caracteristice sunt sarcina electrică
acumulată, intensitatea câmpului electric, tensiunea şi intensitatea curentului electric, iar parametrii
de material relevanţi conectaţi cu aceste procese specifice sunt: rezistivitatea de suprafaţă,
rezistivitatea de volum şi permitivitatea dielectrică şo conductivitatea electrică.
6.2. Producerea descărcărilor electrostatice
Procesele de descărcare electrostatică (electrostatic discharges - ESD) fac parte din viaţa
noastră de zi cu zi. De exemplu, atunci când un individ iese dintr-un automobil şi atinge caroseria.
Între el şi caroserie se poate produce un eveniment ESD, sau când are loc deplasarea pe un covor
Uneori descărcarea poate fi foarte puternică, puterea ajunge la câţiva kW, dar impactul asupra
omului nu este major, deoarece evenimentele ESD au durata descărcării mică, de ordinul zeci –sute
de nanosecunde
Impactul ESD creşte odată cu scăderea dimensiunii obiectului asupra căruia se produce
descărcarea. Chiar dacă nu sunt pagube notabile asupra unei persoane sau asupra unui corp de volum
mare, acelaşi impuls ESD poate afecta serios un circuit integrat aferent unui sistem electronic. Astfel,
în procesul de fabricaţie a componentelor electronice efectul evenimentelor ESD este distructiv, în
special pentru etajul de intrare, sau de introducere de erori de funcţionare, de exemplu, o basculare
falsă în circuitele numerice.
Densitatea energiei disipate este un parametrul important în caracterizarea procesului de
descărcare electrostatică. Valoarea densităţii energiei disipate poate ajunge până la 103J/cm2 pentru
circuite integrate moderne implicate direct într-un eveniment ESD. Impactul descărcării
electrostatice depinde de suprafaţa/volumul obiectului supus acestui proces.
Există mai multe abordări privind definirea proceselor de descărcare electrostatică. Astfel,
Kaiser consideră descărcarea electrostatică ca fiind transferul rapid de sarcini electrice între două
corpuri aflate la potenţiale electrice diferite şi situate la o distanţă suficient de mică unul faţă de
celălalt
Descărcări electrostatice prin contact şi prin aer
Descărcarea electrostatică prin contact se produce atunci când un obiect încărcat
electrostatic atinge un alt obiect. Acest tip de descărcare produce efecte negative serioase asupra
componentelor electronice în primul rând datorită faptului că este suficientă o descărcare
electrostatică de câteva sute de volţi asupra unei componente electronice ca aceasta să fie deteriorată
sau distrusă definitiv.

84
 Mardiguian în [10] analizează situații întâlnite pe liniile de fabricație a componentelor
electronice în care se produc descărcări electrostatice directe asupra acestor componente (Fig. 2.1).
a) b) c)

Degetul Degetul
Operatorului Operatorulu
i

Masădelucr
Masădelucru
u

Fig. 56.1. Descărcare electrostatică: a) Traseu: mână - circuit integrat- chip- pin; b)
Traseu: mână- pin- chip- circuit integrat; c) Modulul se descarcă asupra lucrătorului care este
legat la pământ
În prima situaţie operatorul uman atinge direct modulul care este plasat cu pinii pe partea
conductoare a bancului de lucru. În a doua situație modulul este plasat pe partea conductoare a
bancului de lucru cu pinii orientați în sus. Descărcarea electrostatică se produce prin atingerea
pinului de către operatorul uman. A treia situație este reprezentată de încărcarea electrostatică a
modulului prin alunecare pe șină sau la ambalare în pungi de plastic (prin tribologie), etc.
Dispozitivul rămâne încărcat o perioadă semnificativă de timp până când apare oportunitatea
descărcării
Descărcările în aer sunt complexe din punct de vedere fenomenologic şi reprezintă una din
cauzele majore ale apariţiei incendiilor. Din acest motiv în mediile speciale se dispun sisteme de
monitorizare prin care este urmărită şi estimată energia disponibilă pentru aprinderea vaporilor,
gazului sau lichidului cu potenţial inflamabil preum şi recomandări privind împâmântarea
instalaţiilor de transport a lichidelor inflamabile Energia eliberată în timpul descărcării depinde de
conductivitatea electrică şi de geometria suprafeţei încărcate precum şi de caracteristicile electrice şi
geometria mediului înconjurător.
Există mai multe tipuri de descărcări în aer. Astfel, Kaiser clasifică descărcările electrostatice
în descărcări scânteie (spark), descărcări corona, descărcări perie (brush) şi unele cazuri de
descărcări mixte (perie/ descărcarea în con, descărcarea tip fulger etc.). O sinteză a tipurilor de
descărcări şi energia caracteristică este realizată în Tabelul 6.2.
Tabelul 6.2. Principalele tipuri de descărcări şi energii caracteristice
Tip de descărcare Enegie disipată
Scânteie -
Corona -
Perie 1-3.6 mJ
Lichtenberg >1J
Descărcarea în con/ 10 mJ
perie încărcată/
„Maurer”
Tip fulger > 1kJ

85
 Procesul de încărcare electrică este estimat pe baza mărimilor măsurate pentru diferitele surse de
câmp electric: sarcina electrică q, sau curentul de descărcare IESD, mărimile caracteristice pentru
câmpul electric fiind intensitatea câmpului E și potențialul electric V.

6.3.Polimeri utilizaţi în producerea de material composite antistatice/dissipative

Criteriul unanim acceptat de cercetători pentru ierarhizarea materialelor utilizate pentru

prevenirea descărcărilor electrostatice (ESD – electrostatic discharges) este ordinul de mărime a
rezistivităţii de suprafaţă. Astfel, aceste materialele se împart în:
Materiale static conductoare, cu ρS = 102 – 105 Ωcm
Materiale static disipative, cu ρS = 106 – 109 Ωcm
Materiale antistatice, cu ρS = 109 - 1012 Ωcm
În Tabelul 6.3. este prezentată clasificarea materialelor polimerice în conformitate cu
standardul ASTM D257.
Tabelul 6.3 Clasificarea unor polimeri după Standardul ASTM D257

Rezistivitate Static Static disipativi Antistatici Electroizolatori

de suprafaţă conductori
ρs [Ωcm ] 102 - 106 106 - 1010 1010- 1012 1015 - 1017
Compozite Polimeri Compozite Mase plastice şi
Exemple Polimeri cu umpluturi Polimeri cu polimeri
conductivi umpluturi
Materialele polimerice care sunt utilizate curent pentru protecţii ESD sunt: polimerii ABS,
Acetal, Policarbonaţi, Polipropilenă, PDVF (Kynar), UHMW-PE etc. Prin adăugarea de aditivi
conductivi polimerii pot fi încadrate în diferite categorii în funcţie de procentul de aditiv conductiv
conţinut.
Polimeri utilizaţi ca materiale electroizolante
Cercetările actuale sunt legate de justificarea corelaţiei între proprietăţile fizico- chimice şi
structura materialelor pentru producerea de noi compuşi multifuncţionali. Multe dintre proprietățile
polimerilor pot fi puse în legătură cu structura chimică (caracteristicile chimice ale monomerilor), cu
dimensiunea lanţului molecular şi cu modul în care aceste lanțuri interacționează între ele.
Ponderea stucturii cristaline faţă de zonele amorfe influenţează proprietătile fizico- chimice ale
polimerilor. Unii polimeri sunt amorfi, alţii au atât regiuni cu structură amorfă cât şi regiuni cu
structură cristalină Polietilena (PE) are în jur de 5% structură amorfă restul structurii fiind cristalină
Polietilena are temperatura de vitrifiere Tv= - 80oC şi temperatura de topire Tt=110oC. Între
aceste două temperaturi, PE poate fi prelucrată pentru diverse aplicaţii.
Polimerii uzuali care pot fi folosiţi ca bază pentru compozitele antistatice/disipative în aplicaţii
antistatice sunt: - poliolefinele; polistirenul; polimerii fluoruraţi; poliesterii.
Pe lângă polimerii de bază există şi combinaţii noi cu aplicaţii în electrotehnică precum sunt:
polietercetone, policarbonatul, polifenilensulfiţi, polifenilenoxid, polietersulfone.
O nouă generație de materiale polimerice electroizolante este propusă pentru pentru a acoperi
nevoia de funcţionare la temperaturi ridicate . Aceşti polimeri, rezistenți la temperatură și la solicitări
mecanice includ: polietercetonele (PEEK), policarbonatul (PC), polifenilensulfitul (PPS),
polifenilenoxidul (PPO), polietersulfone etc.
Pentru a obţine compuşi disipativi şi/sau antistatici, se au în vedere atât structura cât şi
compoziţia chimică a polimerului de bază. De exemplu, gradul de cristalinitate al polimerului determină
cantitatea de umplutură necesară pentru obţinerea proprietăţilor disipative ale materialelor compozite
86
folosite în aplicaţii ESD Polimerii uzuali care pot fi folosiţi ca bază pentru compozitele
antistatice/disipative în aplicaţii antistatice sunt: - poliolefinele; polistirenul; polimerii fluoruraţi;
poliesterii.
Pe lângă polimerii de bază există şi combinaţii noi cu aplicaţii în electrotehnică precum sunt:
polietercetone, policarbonatul, polifenilensulfiţi, polifenilenoxid, polietersulfone.
O nouă generație de materiale polimerice electroizolante este propusă pentru pentru a acoperi
nevoia de funcţionare la temperaturi ridicate Aceşti polimeri, rezistenți la temperatură și la solicitări
mecanice includ: polietercetonele (PEEK), policarbonatul (PC), polifenilensulfitul (PPS),
polifenilenoxidul (PPO), polietersulfone etc.
Pentru a obţine compuşi disipativi şi/sau antistatici, se au în vedere atât structura cât şi
compoziţia chimică a polimerului de bază. De exemplu, gradul de cristalinitate al polimerului determină
cantitatea de umplutură necesară pentru obţinerea proprietăţilor disipative ale materialelor compozite
folosite în aplicaţii ESD
Polimerii, prin natura lor sunt materiale electroizolante. Pentru a obţine materiale polimerice cu
proprietăţi de conducţie electrică controlată care să fie utilizate ca materiale antistatice şi/sau disipative
s-au efectuat numeroase cercetări
Metodele utilizate pentru creşterea conductivităţii electrice sunt:
- adaus de aditivi chimici,
- utilizarea umpluturilor conductive,
- realizarea de compuşi polimerici cu conducţie electrică intrinsecă.
Compuşii astfel obţinuţi trebuie să aibă proprietatea de a disipa sarcina electrică într-un mod
controlabil, cu o viteză suficient de mică pentru a nu apare arcul electric, dar suficient de mare, pentru a
transfera sarcina electrică într-o perioadă rezonabilă de timp
Aditivii antistatici de migrare difuzează la suprafaţa polimerului în timp, creând o peliculă
subțire care atrage moleculele de apă. Acestea asigură o cale conductoare care previne acumularea de
electricitate statică. Se reduce astfel rezistivitatea de suprafaţă, asigurând o viteză de scădere a sarcinii
electrice mică (static decay rate), ceea ce corespunde la o capacitate mică de acumulare de sarcină
electrică .
Agenţii chimici antistatici au două terminale ale structurii lor, cu caractere diferite:
- o structură care este hidrofilă – atrage moleculele de apă şi diferite săruri;
- o structură care este hidrofobă – respinge moleculele de apă
Agenţii antistatici sunt ieftini, însă prezintă inconveniente în utilizare care se referă la:
- Conductivitatea limitată a compusului antistatic pentru că opereză doar în zona disipativă;
- Conductivitatea variază puternic cu umiditatea.

Umpluturi conductoare
În ceea ce priveşte tipul umpluturii se pot da două exemple reprezentative, cu implicaţii directe
în aplicaţii şi anume, pudra de negru de fum şi argintul. Negru de fum- dacă este introdus în polimer
poate duce la obţinerea unor rezistivităţi mici. În ceea ce priveşte argintul, sub formă de pudră, are o
rezistivitate de 1.5∙10-6 Ωcm. Argintul pudră introdus în polimer poate duce la obţinerea unor
rezistivitaţi mai mici de 10-2 Ωcm .
La concentraţii mici de umplutură, particulele conductoare se comportă ca zone izolate
conductoare în reţeaua electroizolantă a polimerului. În acest caz, are loc o variaţie mică a rezistivităţii
deorece electronii se deplasează greu, eventual, prin salt între zonele conductoare.
Influenţa formei particulelor conductoare
Forma particulelor de umplutură joacă un rol important în stabilirea pragului de percolare. Cu
cât particulele sunt mai structurate, cu atât este mai uşor de a pune în contact particulele unele cu altele,
deci este mai uşor să se formeze reţeaua conductivă.
Polimeri disipativi şi conductivi intrinseci

87
 Există în prezent o clasă de polimeri care sunt conductori intrinseci (ICP- Inherently
Conductive Polymers ) sau disipativi intrinseci (IDP - Inherently Dissipative Polymers), cu aplicaţii
în protecţia antistatică.
Aceste două clase de materiale au structură şi proprietăţi specifice:
- polimerii disipativi intrinseci (IDP), au rezistivitatea în funcţie de dispunerea agentului
antistatic;
- polimerii conductivi intrinseci (ICP), au rezistivitatea apropiată de cea a metalelor, fiind
denumiţi şi „metale sintetice”. Un astfel de polimer este anilina, denumită şi „metal organic” .
Polimerii disipativi (IDP) se utilizează ca aditivi pentru polimerii uzuali. Ei formează o matrice
polimerică conductivă în interiorul polimerului de bază, oferind o disipare la o viteză mare de
descărcare electrostatică faţă de cazul antistaticilor de migrare (migrating antistats).
În funcţie de cantitatea şi de gradul de dispersie al aditivului în polimer, se obţin rezistivităţi de
ordinul 108 – 1012 Ωcm
La polimerii conductivi intrinseci (ICP), prin schimbarea arhitecturii polimerului, lanţul de
polimer însuşi asigură calea conductoare pentru electronii de conducţie.
Polimerii ICP sunt încă în cercetare. Proprietătile lor nu sunt încă adecvate: sunt parţial
insolubili şi sunt puternic influentaţi de condiţiile de mediu. Exemplu: poliacetilena dopată cu iodină
(iodine-doped polyacetylene) trebuie depozitată în mediu fără oxigen pentru a preveni deteriorarea
proprietăţii de conducţie electrică.
Până în prezent s-au realizat o serie de polimeri ICP. Exemplu: polianilina, polipirolul,
politiofenul (polyaniline, polypyrrole, and polythiophene).

6.5 Materiale textile utilizate pentru haine de protecţie la descărcări electrostatice

Stadiul actual al cercetărilor privind producerea de materiale textile antistatice/disipative
Textilele tehnice sunt materiale uşoare, flexibile, moi, indicate pentru confecţionarea hainelor
de protecţie .
O definiţie a structurilor textile tehnice poate fi data: „Textilele tehnice sunt definite ca fibre,
materiale şi materiale auxiliare textile care satisfac mai curând criterii tehnice decât criterii estetice,
chiar dacă, pentru anumite pieţe precum cea a echipamentelor de protecţie pentru muncă sau a
echipamentelor sportive, ambele tipuri de criterii sunt îndeplinite”.
Materialele textile tehnice au căpătat noi funcţii, atributul de material textil inteligent (smart
textile) fiind tot mai des utilizat în aplicaţii ca:
Antene de îmbrăcăminte;
Îmbrăcăminte de protecţie la RF sau alte perturbaţii electromagnetice;
Haine de protecţie împotriva ESD.
Safarova în foloseşte termenul de electrotextile, care acoperă o varietate largă de funcţii, cum
sunt: aplicații antistatice, ecranare electromagnetică, aplicaţii electronice, de absorbție în infraroșu sau
îmbrăcăminte de protecție în zonele cu risc de explozie.
Producătorii de echipamente electronice cu sensibilitate ridicată la ESD solicită utilizarea de
haine de protecţie cu performanţe ESD ridicate, necesare pentru personalul operator în procesului de
fabricaţie .
Pornind de la existenţa unor cerinţe destul de variate este necesară elaborarea de metode şi
criterii adecvate de caracterizare a acestei categorii de materiale.
Abordări recente arată că procuparea pentru obţinerea de fibre antistatice/disipative cât mai
performante este de actualitate. Astfel se arată că, începând cu finisaje antistatice de joasă conductivitate
sau fibre modificate prin introducerea de particule conductive în procesul de ţesere, textilele pot fi
modificate fie prin acoperiri metalice fie prin inserţia de fibre metalice – exemplu, în cazul textilelor
inteligente (smart textiles).
O abordare nouă este legată de crearea caracterului conductiv al ţesăturii prin aplicarea de
88
dispersii sau pudre de polimeri conductivi pe fibrele de ţesătură din fire sintetice .
O altă abordare privind proprietăţile textilelor pentru zonele protejate împotriva descărcărilor
electrostatice (ESD) accentuează necesitatea ca ţesătura textilă să prezinte o tendință cât mai scăzută de
acumulare/încărcarere cu sarcină electrică.
Studii şi cercetări privind extinderea aplicaţiilor textilelor tehnice sunt efectuate atât pe plan
internaţional cât şi în România la Institutul Național de Cercetare- Dezvoltare pentru Textile și Pielărie
(INCDTP) București, la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Inginerie Electrică Bucureşti
(ICPE CA) Bucureşti, precum şi la Universitatea Gheorghe Asachi din Iaşi, pentru obţinerea de structuri
textile antistatice performante şi pentru aplicaţii EMI [51-54].
Structura şi compoziţia materialelor textile antistatice/disipative
Structura materialelor textile folosite în realizarea de haine de protecţie împotriva ESD este
complexă. Materialele textile sunt materiale compozite în care sunt prezente de obicei fibre conductoare
inserate în interiorul unei matrice de fibre de bumbac, lână, poliester, acril, nylon sau alte fibre sintetice
sau amestecuri ale acestor fibre (de exemplu, bumbac cu poliester etc).
Din punct de vedere al structurii ţesăturii pentru hainele de protecţie împotriva ESD matrialele
neconductoare (fibre naturale şi sintetice) au ponderea cea mai mare. Dintre fibrele sintetice cel mai des
întâlnite în textilele tehnice amintim acrilonitrilul şi nylonul care sunt polimeri iar în industria textilă
înlocuiesc fibrele naturale.
Marele dezavantaj al acestor fibre îl reprezintă încărcarea rapidă cu sarcină statică care rămâne
pe material un timp îndelungat şi care este sursa principală a evenimentelor ESD. Din acest motiv s-au
căutat soluţii de eliminare a sarcinii acumulate prin dezvoltarea de fibre cu proprietăţi conductive.
Fibrele cu proprietăţi conductoare sunt realizate fie din materiale conductoare (cupru, nichel,
oţel inoxidabil etc), care pot fi acoperite sau nu la suprafaţă cu o peliculă electroizolantă, fie sunt fibre
cu miez conductor completate cu material electrizolant.
Paasi clasifică materialele textile în materiale textile omogene în anumite condiţii şi materiale
textile heterogene, în care dispunerea fibrelor conductoare este realizată după o singură direcţie sau în
reţea/grid. Dacă la început ţesăturile erau realizate prin procedee tehnice mai simple abordările actuale
privesc metode de obţinere a fibrelor conductive care se bazează pe polimerizarea a unor polimeri cu
caracter conductiv.
Pentru textilele la care este necesară o conductivitate redusă, procedeul constă în efectuarea
polimerizării directe a monomerului conductiv pe fibra textilă. Este cazul polimerilor organici
conductivi de tip polipirol şi anilină, la care polimerizarea se face prin oxidare
Recent, au fost propuşi polimeri conductivi derivaţi din alkoxythiophenes precum 3,4-
etilendioxithiofen (EDOT) care conţin poli (3,4-etilen dioxithiofen) (PEDOT). Polimerul are
conductivitate ridicată şi este foarte stabil.
Grupul de cercetători Kim şi ceilalţi [56] au raportat producerea de textile cu proprietăţi
conductoare pentru aplicaţii EMI obţinute prin polimerizarea PEDOT şi a Pyrolului. Valoarea
conductivităţii este influenţată de numărul de polimerizări şi timpul de polimerizare. Valoarea
conductivităţii a fost de 20 S/cm la o polimerizare a PEDOT de 20 de minute. Prin urmare se pot
obţine fire cu caracter conductiv pentru haine de protecţie împotriva ESD.
În cazul textilelor pe bază de poliamidă (PA) oxidarea cu acid duce la deteriorări ale fibrei
prin urmare în cazul polimerizării Hong oferă soluţia unui oxidant obţinut în procente stoichiometrice.
Knittel în efectuează determinări pentru conductivitatea electrică precum şi a altor parametri
electrici pe textile din polietilentereftalat (PETP) , poliamidă (PA), precum şi pe textile cu fire obţinute
prin polimerizarea oxidativă a EDOT.
Kalliohaka în 58] efectuează determinări pe eşantioane de textile cu fibre conductoare folosind
descărcările corona. Eşantioanele folosite sunt formate din două părţi respectiv baza şi tipul de fibră
conductoare. Astfel eşantioanele au următoarea compoziţie:
Poliester (bază) cu suprafaţă conductoare
Poliester acoperit (bază) cu oţel inoxidabil

89
 Polister (bază) cu amestec conductor
Polister (bază) cu fire conductoare cu miez.
Kalliohaka corelează rezultatele cu dimensiunile fibrelor conductoare şi compoziţia acestora.
Conform determinărilor efectuate constată că proba ce conţine miez conductor este cea mai potrivită
pentru haine de protecţie împotriva ESD.
Cercetările româneşti în domeniul textilelor tehnice s-au efectuat pe textile tricotate bistrat care
asigură o bună protecţie la descărcări electrice accidentale pe stratul dielectric şi o drenare a sarcinilor
acumulate prin intermediul stratului conductor.
Cercetările în domeniul textilelor tehnice se desfăşoară la Institutul Național de Cercetare-
Dezvoltare pentru Textile și Pielărie (INCDTP Bucureşti), Institutul Naţional de Cercetare în Inginerie
Electrică Bucureşti (ICPE-CA) şi la Universitatea Tehnică Gherghe Asachi Iaşi.
S-au folosit mai multe tipuri de tehnici de ţesere printre care glad vanişat şi patent vanişat.
Compoziţia probelor textile supuse testărilor în cercetările româneşti este alcătuită din fibre
naturale precum bumbacul, lâna sau mătasea care se combină cu fibre tip sau cu metal. Structura
fibrelor tip este următoarea:
- Fir tip 2 Fibre bumbac (75% ) + fibre Epitropic (25% - poliester acoperit cu carbon);
- Fir tip 3 Nega-Stat P210, filament din poliester cu miez trilobal exterior de carbon;
- Fir tip 4 Nega-Stat P190, filament din poliester cu miez trilobal interior de carbon;
- Fir tip 5 Filamente din nylon saturate la suprafaţă cu particule de carbon.
La Universitatea Tehnică Gherghe Asachi din Iaşi s-au folosit probe textile ce conţin fir
metalic . Nu sunt arătate în detaliu tehnica de ţesere şi numărul de fibre conductive din probe doar se
specifică componenţa fibrelor ce intră în structura ţesăturii textile.
La INCDTP Bucureşti s-au efectuat cercetări pe materiale textile antistatice din gama de textile
cu tehnica de ţesere glad vanişat. Combinaţia şi numărul de fibre cu comportament conductor este redat
în Tabelul 6.4.
Tabelul 6.4. Compoziţia şi tehnica de ţesere a probelor testate la INCDTP Bucureşti
Tehnica de ţesere Structura ţesăturii Pondere fir
Strat exterior /Faţă Strat interior/ Spate conductiv [%]

Glad vanişat 1 fir bumbac+1 fir tip 2 1 fir bumbac +1 fir tip 4 5
Materialele textile supuse determinărilor experimentale la ICPE-CA Bucureşti au tehnica de
ţesere atât glad vanişat cât şi patent vanişat. Combinaţia şi numărul de fibre cu comportament conductor
este redat în Tabelul 6.5.
Tabelul 6.5. Compoziţia şi tehnica de ţesere a probelor testate la ICPE-CA Bucureşti
Tehnica de ţesere Structura ţesăturii Pondere firIndicativ
Strat exterior /Faţă Strat interior/ Spate conductiv [%] probă
Glad vanişat 1 fir bumbac+1 fir tip 2 1 fir bumbac+1 fir tip 5 4.5 P10-1
1 fir bumbac+2 fire tip 5 6.0 P11-2
1 fir bumbac+3 fire tip 5 7.5 P12-3
1 fir lână+2 fire tip 5 6.0 P20-11
1 fir lână+1 fir tip 2
1 fir lână+3 fire tip 5 7.6 P19-10
Patent vanişat 1 fir bumbac+2 fire tip 5 6.0 P14-5
1 fir bumbac+1 fir tip 2
1 fir bumbac+3 fire tip 5 7.5 P13-4
1 fir lână+2 fire tip 5 6.0 P17-8
1 fir lână+1 fir tip 2
1 fir lână+3 fire tip 5 7.5 P18-9
După cum se poate vedea din datele prezentate până acum există o largă varietate de fibre şi
combinaţii precum şi două tehnici de ţesere. Orice modificare adusă ţesăturii tehnice atât din punct de
vedere al structurii fibrei textile, numărului de fibre cu comportament conductor) precum şi tehnicii de
ţesere implică testarea ei.
90