Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Estetica Tema-1
Estetica Tema-1
Estetica Tema-1
• Metodologia estetică
Orice disciplină teoretică explorează domeniul său de cercetare cu ajutorul unui sistem de
metode, procedee, tehnici, principii etc. Nici estetica nu face excepţie, metodologia sa incluzând
ansamblul de procedee şi tehnici utilizate în cercetarea domeniului estetic. Dependentă
nemijlocit de natura, complexitatea şi evoluţia obiectului studiat, de poziţiile teoretico-filosofice
principiale adoptate etc., metodologia estetică s-a dezvoltat şi structurat ca un sistem de metode
distinct, mobil, în strânsă legătură cu procesul general de constituire şi autonomizare a esteticii.
Sfera modalităţilor de cercetare estetică a înregistrat o continuă îmbogăţire şi înnoire a
instrumentarului de investigare, prezentând o mare diversitate de soluţii metodologice, un amplu
registru de metode şi procedee specifice, proprii sau cu aplicabilitate şi în alte discipline.
Astfel, au fost şi sunt larg utilizate metodele fundamentale, caracteristice oricărui tip de demers
cognitiv raţional sistematic, cum sunt: analiza şi sinteza, comparaţia, generalizarea, inducţia şi
deducţia etc., cărora le-au fost adăugate în permanenţă metode noi, propuse de metodologia
modernă a ştiinţelor.
Cu mai bine de un secol în urmă, G.T. Fechner a introdus în estetică metoda experimentală, cu
ajutorul căreia pot fi explicate anumite aspecte ale operei de artă, fără a-i putea însă surprinde
esenţa, structura unitară, valoarea sa de sinteză armonică. Limita sa majoră constă în faptul că
abordează fenomenul estetic fragmentar, în timp ce caracteristica sa definitorie este unitatea. De
asemenea, metoda experimentală nu are acces la idealitatea specifică operei de artă, nu poate
elucida statutul său ontologic inedit. Punând accentul pe determinările inconştiente ale
inspiraţiei, pe similitudinile dintre vis, reverie şi creaţia artistică, metoda psihanalitică,
întemeiată de S. Freud, priveşte fenomenul estetic ca rezultat al proceselor de reprimare şi
sublimare a unor stări refulate ale creatorului sau receptorului, izolându-l de orice legătură cu
contextul social-istoric şi spiritual al creaţiei sau receptării operei de artă, ceea ce conduce, cel
mai adesea, la o viziune fragmentară, subiectivă şi psihologizantă asupra artei.
Metoda fenomenologică, fundamentată de Ed. Husserl şi aplicată în estetică de N. Hartmann, C.
Ingarden, M. Dufrenne şi, parţial, de J.-P. Sartre înlătură din câmpul cercetării orice referire la
raporturile artei cu lumea reală, la determinările ei obiective, preocupându-se doar de
idealitatea şi intenţionalitatea operei, aşa cum apar ele intuiţiei pure, de căutare de forme şi
esenţe fără conţinut. Evoluând de multe ori în zonele iraţionalului, fenomenologia a reprezentat
punctul de plecare al metodelor existenţialiste, care au fost utilizate şi în cercetarea estetică (M.
Heidegger, K, Jaspers, J.-P. Sartre, A. Camus etc.). Deşi sunt pronunţat subiectiviste şi puţin
structurate, ele au capacitatea de revelare a unor aspecte ale solidarităţii dintre artă şi condiţia
umană.
În a doua jumătate a secolului al XX-lea au cunoscut o amplă utilizare nu numai în estetică, ci şi
în stilistică şi critica literar-artistică metodele structurale, al căror interes este reţinut îndeosebi
de aspectele de cuantificare, de stabilire cu rigoare matematică, uneori cu ajutorul
computerului, a unor raporturi, proporţii, corelaţii etc. prezente în opera de artă. Modernizarea
şi transferul metodologic dinspre ştiinţele exacte au determinat în ultimul secol amplificarea
considerabilă a utilizării în cercetarea estetică a metodelor cantitative: informaţionale,
cibernetice, semantice, de analiză contextuală, de stilistică structurală, etc.
Îmbogăţirea şi diversificarea cercetărilor estetice au condus la concluzia că orice metodă are
virtuţi şi limite. În fiecare situaţie în parte, cercetătorul trebuie să aleagă metodele cele mai
eficiente şi mai productive pentru investigarea domeniului sau problemei cercetate. De multe ori
el trebuie să adecveze metodelerespective particularităţilor fenomenului cercetat şi chiar să
imagineze metode inedite. Ele se justifică în măsura în care satisfac exigenţele demersului
teoretic şi deschid noi orizonturi în explorarea domeniului sau problemei studiate. Datorită
complexităţii acestora, cercetarea estetică nu poate pretinde să atingă acelaşi grad de rigoare şi
certitudine ca ştiinţele pozitive, ceea ce nu înseamnă însă că rezultatele sale sunt arbitrare.
AUTOEVALUARE
• Motivaţi constituirea târzie în istoria culturii a esteticii ca disciplină
autonomă.
• De ce este estetica o disciplină filosofică?
• Poate deveni estetica o ştiinţă? Argumentaţi-vă opinia.
• Ce deosebiri există între frumosul natural şi cel artistic?
• Consideraţi că estetica trebuie să se limiteze la studiul frumosului artistic
sau să îl includă şi pe cel natural? Argumentaţi-vă opţiunea.
• Care credeţi că sunt cauzele aspiraţiei omului modern de reîntoarcere la
natură?
• Cum explicaţi extinderea obiectului esteticii în epoca modernă şi în cea
contemporană?
• În ce măsură credeţi că metodele informatice sunt oportune în cercetarea
estetică?
• Apreciaţi că în ultimele decenii interesul oamenilor pentru artă şi frumos
a scăzut, a crescut sau s-a menţinut la acelaşi nivel? Cum explicaţi evoluţiile respective?
• Realizaţi un eseu cu tema Homo aestheticus.