Ce poate face un singur păcat

De ce a spus Domnul Isus, "Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot?" Deoarece ştia că mulţi alţii vor
fi tot atât de legaţi de "lucruri" cum a fost ea. Vor întârzia, iar apoi vor privi înapoi cu o inimă plină
de dor după acele lucruri care sunt interzise. "Tot aşa, oricine dintre voi, care nu se leapădă de tot ce
are, nu poate fi ucenicul Meu." Luca 14:33.

Ce ştiu membrii bisericilor moderne despre principiul tăgăduirii de sine şi părăsirii a tot ce au?
Cartea Apocalipsei a prevestit un amestec nesfânt de creştinism laodiceean care Îi va face rău lui
Dumnezeu. El a declarat, "Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura
Mea." Apocalipsa 3:16. Probabil că aceste cuvinte sunt cele mai tari care au ieşit vreodată de pe
buzele Domnului nostru. El Se referea la ipocrizia din timpurile sfârşitului. Un limbaj tot atât de
puternic a folosit Isus pentru a descrie aceeaşi stare printre conducătorii religioşi din zilele Lui. El i-
a numit făţarnici, un neam de şerpi şi morminte văruite.

În Vechiul Testament, Dumnezeu a folosit cuvinte similare pentru a-Şi chema poporul care oscila să
ia o decizie. "Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El; iar dacă este Baal, mergeţi după
Baal!" 1 Regi 18:21. În toate aceste situaţii, Dumnezeu le vorbea acelora care pretindeau că sunt
aleşii Lui, preferaţii Lui. Cu toate acestea, trăirea lor nu corespundea cu mărturisirea lor. În
experienţa lor, exista un amestec între sfânt şi nesfânt. Spuneau una şi făceau altceva. Urmarea era o
mărturie slabă, fără putere care nu avea nicio influenţă pozitivă asupra altora. Dumnezeu consideră
o astfel de mărturie dezgustătoare. Iată de ce cere ca să se ia o decizie, dar remarcaţi că nu erau
posibile decât două alternative. Fie Dumnezeu, fie Baal, ascultarea sau neascultarea.

Una din obsesiile cele mai ciudate ale bisericismului modern este să îmbine într-o veselie concepul
mântuirii cu cel al păcatului. Biblia arată foarte clar că o fărădelege de bună voie este antiteza unei
siguranţe spirituale. Apelul lui Dumnezeu este "ieşiţi din ea şi despărţiţi-vă." O neascultare făţişă nu
poate coexista cu o conştiinţă limpede de creştin. Cuvântul lui Dumnezeu are multe de spus despre
păcat, dar niciodată un cuvânt bun. Nimeni n-a citit vreodată în Biblie cea mai mică aluzie cum că
păcatul ar trebui redus sau micşorat. Ori de câte ori se vorbeşte despre păcat, se declară că nu se
negociază cu păcatul. Păcatul trebuie părăsit, respins şi total repudiat. Domnul Isus nu i-a spus
femeii prinse în adulter: "Du-te şi să păcătuieşti mai puţin în sensul acesta." El i-a zis: "Du-te şi să
nu mai păcătuieşti." Ioan nu a scris: "Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri ca să păcătuiţi din ce în ce
mai puţin." El a declarat clar, "Vă scriu ca să nu mai păcătuiţi."

Întâmplarea cu soţia lui Lot reprezintă o ilustraţie importantă a faptului că prezenţa unei mici fapte
de neascultare voită poate duce la pierdere veşnică. Orice efort de a împăca iubirea, caracterul şi
neprihănirea lui Dumnezeu cu toleranţa faţă de păcat trebuie să se sfârşească într-un eşec
lamentabil. Dar dvs. cum sunteţi astăzi? În acest ultim segment de timp de cercetare, aţi renunţat la
orice altcineva sau altceva care Îi ia lui Hristos locul întâi în inima dvs.?

Aşa cum îngerii se rugau de Lot şi de familia lui să se predea total, tot aşa ne îndeamnă Duhul Sfânt
să ne predăm astăzi. Ne cheamă să ne despărţim şi să acţionăm urgent. Mulţimi întârzie în zona
crepusculară a indeciziei în timp ce flăcările nimicirii sunt ţinute în frâu pentru distrugerea acestei
lumi. Atât cei din lume, cât şi cei ce mărturisesc a fi creştini aud rugămintea lui Dumnezeu de a se
rupe de păcat. Uşa harului mai este deschisă doar câteva clipe.

Pentru fiecare suflet vine o ultimă clipă de aur pentru a se decide înainte ca să se închidă uşa. Oare
vor reuşi toţi să recunoască acea clipă? Din nefericire, nu. Unii, cu simţurile amorţite de
compromisul cu lumea, nici măcar nu vor discerne plecarea definitivă a mesagerului lui Dumnezeu
pentru mântuire. Păcatele Sodomei sunt tot atât de tentante şi ispititoare astăzi aşa cum erau cu mult
timp în urmă. Aceleaşi obiceiuri stricate au ajuns mai obişnuite şi mai populare decât erau în cetatea
blestemată din câmpie. Lot nu a avut timp să-şi ia nimic cu el. Nici noi nu avem. Trebuie să avem o
dorinţă de tăgăduire a eului şi de a ne rupe de urâciunile firii în orice formă. Singura noastră nădejde
este să ne mişcăm repede în a ne despărţi de legăturile rele dintr-o societate stricată. În spatele
invitaţiei Se află un Mântuitor iubitor, "Ieşiţi dintre ei şi despărţiţi-vă, spune Domnul."

Secretul de a reuşi să te împotriveşti şi să respingi chemarea unei societăţi stricate şi apostate este să
priveşti la crucea Domnului Isus Hristos. S-ar putea să urâm răul şi să dorim eliberarea, dar există o
singură sursă de tărie în stare să rupă lanţurile păcatului. Moartea înlocuitoare a Domnului Hristos la
Golgota a plătit vina pe care o aşezase nelegiuirea pe fiecare suflet viu din lumea aceasta. Legea
călcată cerea moartea, iar când Isus a suferit acea vină pentru fiecare om pe cruce, a avut loc o
înlocuire glorioasă. Legal, fiecare suflet pierdut a fost eliberat de vina neascultării. Din nou, într-un
sens legal, întreaga lume a fost răscumpărată prin ispăşirea de la cruce. Vina tuturor urmaşilor lui
Adam a fost anulată prin îndreptăţirea acordată tuturor prin moartea Domnului Isus.

Putem asigura chiar acum fiecare păcătos că sentinţa lui de moarte a fost deja satisfăcută şi
executată de înlocuitorul său, Domnul Isus. Ce adevăr extraordinar! Aceasta înseamnă că de fapt
Dumnezeu a luat iniţiativa de a-l salva pe om. Aproape că a făcut să-i fie greu să se piardă,
declarând o eliberare de sub robia păcatului pentru fiecare om care o va primi. Dar vă rog să reţineţi
că s-a făcut ceva şi pentru cei care nu urmau s-o primească. S-a realizat practic o îndreptăţire pentru
întreaga lume, atât pentru cei buni cât şi pentru cei răi. Prin această îndreptăţire universală, s-a şters
blestemul unei osânde universale, iar copiii lui Adam puteau să se nască fără să poarte vina
păcatului tatălui lor. (Romani 5:18)

Dar urmarea cea mai extraordinară a ispăşirii se vede în experienţa acelora care cer o îndreptăţire
personală prin credinţa în sângele Lui. Ap. Pavel a descris-o astfel: "Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără
plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai
dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci
trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu; pentru ca, în
vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel încât, să fie neprihănit, şi totuşi să
socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus." (Romani 3:24-26) Aici ni se descoperă clar o
acceptare individuală a tuturor acelora care Îl recunosc pe Domnul Isus drept Cel care iartă şi Cel
care îndreptăţeşte.

Ce se realizează pentru cei care intră în această relaţie intimă de îndreptăţire prin credinţă? Suntem
doar izbăviţi din vina păcatului sau şi primim izbăvirea de sub păcat? Ap. Pavel a răspuns la această
întrebare. "În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea
Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume!"
Galateni 6:14.

În acest verset descoperim că biruinţa asupra sistemului universal al păcatului se leagă clar de
ispăşirea de la cruce. Nimeni nu a fost izbăvit de păcatele cărnii fără să primească acea izbăvire ca
un dar prin meritele suferinţei şi morţii lui Hristos. Ajungem să fim morţi faţă de chemarea lumii
privind în faţa Celui ce ne-a mântuit şi a murit în locul nostru. Iubirea Lui agape, descoperită la
cruce, topeşte voinţa încăpăţânată şi ne lecuieşte inima de orice atracţie pe care poate s-o inventeze
lumea. Iată cum Isus "a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi
răscumpărare." 1 Corinteni 1:30. Toate se află în cruce. Priviţi la ea în fiecare zi şi amintiţi-vă de
nevasta lui Lot ca să fiţi cruţaţi de soarta ei teribilă.